2.2.3.

Distribuţii de viteze
Viteza unui autovehicul este variabilă atât în funcţie de timp cât şi funcţie de spaţiul
parcurs. În cazul în care se analizează viteza unei mulţimi de autovehicule, se constată că
acestea diferă foarte mult între ele şi ca urmare studiul acestora este posibil numai cu
metode statistice.

2.2.3.1. Distribuţia momentană de viteze

Se notează cu Gm(v) distribuţia de viteze măsurate la un moment dat, densitatea de
probabilitate aferentă este gm(v) cu gm(v)d(v) = dGm(v).
Pentru distribuţia discretă a vitezelor, mulţimii de autovehicule funcţia de probabilitate
este:
P (v  v i ); v  v i
dGm (v )   m .
 0;v  v i
Măsurătorile momentane de viteze sunt imposibil de realizat.
Media aritmetică a vitezelor obţinute prin imaginarea unor astfel de măsurători este:
1 N
v m  v i
N i 1
sau dacă ni autovehicule se deplasează cu viteza: v i (n i  Pm v  v i   dGm v i ) ,
N
k
v m   v i dGm(v i ),
i 1
aceasta permite cea mai bună evaluare a valorii probabile (medii):
 
M m (v )   vg m (v )dv   vdGm (v ). (2.44)
0 0

2.2.3.2. Distribuţia locală de viteze

Se notează cu Gl(v) distribuţia de viteze măsurate local, de exemplu cu ajutorul unui
radar. Aparatul indică direct valoarea vitezei vi şi valoarea medie aritmetică va fi:
1 M k
vl   i 
M i 1
v 
i 1
v i dGl (v i ) ,

iar valoarea probabilă (medie) a vitezei devine:

 
M l (v )   vg l (v )dv   vdGl (v ). (2.45)
0 0
Deosebirea dintre distribuţia locală de viteze şi cea momentană poate fi ilustrată cu
următorul exemplu: se consideră că pe o pistă circulară de lungime L se deplasează N
autovehicule. Vitezele lor au funcţia Gm(v). Se consideră că toate autovehiculele au viteze
constante ceea ce presupune că depăşirile ar fi efectuate instantaneu. În aceste condiţii
circulaţia autovehiculelor este liberă dacă se admite că pe toată lungimea pistei condiţiile
de drum sunt constante, atunci circulaţia este staţionară în timp şi spaţiu. Densitatea
fluxului rutier este K = N/L şi dintre toate autovehiculele dk(v )  KdGm (v ) au aceeaşi
viteză. În continuare se pune problema determinării tăriei fluxului rutier în punctul x pe
intervalul de timp T.
Un autovehicul care se deplasează cu viteza v necesită pentru un tur de pistă timpul
t  L / v . În acest răstimp se observă că din mulţimea parţială a autovehiculelor dq(v)
care circulă cu aceeaşi viteză v (sau mai exact cu viteze între v şi v + v) fiecare
autovehicul trece o singură dată prin punctul x, această mulţime este dq(v )  NdGm (v ) . În
unitatea de timp se înregistrează:
 NdGm (v ) NvdGm (v )
dq(v )    KvdGm (v )  vdK (v ) (2.46)
t L
autovehicule cu viteza v şi în total:

q   vdGm (v )  K  M m (v ). (2.47)
0
În această relaţie q şi K sunt legate între ele prin valoarea probabilă (medie) a
distribuţiei momentane de viteze. Trebuie însă, să se determine distribuţia locală de viteze
în punctul x. Probabilitatea de a observa aici un autovehicul cu viteza cuprinsă între v şi v
+ v, deoarece dq(v )  q  dGl (v ) , este:
dq(v ) KvdGm (v ) v
dG1(v )    dGm (v ) (2.48)
q KMm (v ) M m (v )
şi valoarea probabilă (medie) a vitezei va fi:
 1 
M l (v )   vdGl (v )dv   v 2 dGm(v ).
0 M m (v ) 0
Înlocuind în această relaţie:


0
v 2dGm (v )  Mm (v 2 )  Dm2v  [Mm (v )] 2 ,
rezultă:
Dm2v
M l (v )  M m (v )  , (2.49)
M m (v )
unde D2mv este dispersia momentană a vitezei.
Când toate autovehiculele au aceeaşi viteză D2mv = 0 şi M1(v) = Mm(v).
Cu relaţia (2.49) poate fi stabilită distribuţia locală de viteze când se cunoaşte cea
momentană.
Invers se poate arăta că, media aritmetică a distribuţiei momentane de viteze este egală
cu media armonică a distribuţiei locale de viteze.
Din relaţia (2.46) rezultă dq(v) = vdK(v) şi din relaţia (2.48) dq(v) = qdGl(v), din
egalitatea celor două relaţii se obţine:
1
dK (v )  q   dGl (v )
v
(2.50)
 1
K  q  dGl (v )  q  M l (v )
0 v

1
sau, cu  w ,
v
K  q  Ml (w ) . (2.51)

1 1
Dar, având în vedere că din (2.47)  rezultă:
q M m (v )
1 1 1
M m (v )    , (2.52)
 1 1 M l (w )

0 v
dGl (v ) Ml ( )
v
respectiv:
M M 1
vm  k  k
 (2.53)
1

i 1 v i
mi w m
i 1
i i
wl
 Deci reciprocitatea între v şi w este valabilă şi în acest caz. Relaţia (2.53) poate fi
obţinută şi dacă în loc de vi se ia direct în considerare wi. Deoarece
ni
 dGm (v i )  dFm (w i ) şi valoarea probabilă (medie) observată la un moment dat t este:
N

M m (w )   w  dFm (w ) ,
0
rezultă:
1 k k
w m   w i n i   w i dFm (w i ) .
N i 1 i 1

L
Fiindcă în intervalul de timp t i   L  w i toate cele ni autovehicule care se
vi
1
deplasează cu viteza v i  sunt observate o singură dată în punctul x, durata
wi
observaţiei fiind T, se obţine:
T T n
mi  n i   i , (2.54)
ti L wi
autovehicule cu wi.
m  1 k
Cu i  dGl (v i )  dFl (w i ) , rezultă M l (w )   wdF l (w ) , respectiv w l   w i mi sau,
M 0 M i 1
k k
T T m
deoarece din relaţia (2.54) w i mi  n i şi M   mi   i se obţine:
L i 1 L i 1 w i
k

n i
N 1
wl  i 1
k
 k
 .
ni

i 1 w i
n v
i 1
i i
vm

Din cele prezentate rezultă că distribuţia vitezei depinde de modul de observare şi

măsurare. Dacă se studiază local o secţiune
transversală pe o pistă circulară, atunci vitezele mari
sunt mai frecvente, deoarece cu cât un autovehicul se
deplasează cu o viteză mai mare, cu atât mai des va fi
înregistrat în punctul x în intervalul de timp T.
Dacă se consideră că măsurarea vitezelor absolute
se face de către un observator mobil, care se
Figura 2.19. Densitatea de
deplasează cu viteza constantă v0  0, atunci rezultă că
probabilitate a vitezelor în cazul densitatea de probabilitate a vitezelor, observate de
observatorului mobil acesta, trebuie să fie nulă într-un punct, figura 2.19,
deoarece vitezele autovehiculelor care au v0 = 0 nu pot
fi observate. Observatorul mobil va înregistra vitezele v < v0 (el depăşeşte acest
autovehicul, se spune că depăşirea este activă Ua) şi vitezele v > v0 (când observatorul
este depăşit de autovehiculul respectiv, se spune că în acest caz depăşirea este pasivă
Up). Densitatea de probabilitate în cazul observatorului mobil se notează cu g(v/v0).
Când observatorul nu se mişcă v0 = 0 la măsurarea vitezelor, el este depăşit de toate
celelalte autovehicule în mişcare. Dacă dK(v) = K v dGm(V) este densitatea fluxului parţial
de autovehicule ce rulează cu viteza v, atunci observatorul înregistrează, în baza relaţiei
2.46):
dq(v )  KvdGm (v )
şi în total:
 
q  K  vdGm (v )  KMm (v ) ,
0
autovehicule pe unitatea de timp (relaţia 2.24).
Când observatorul se deplasează cu v0, atunci el depăşeşte în mod activ, în unitatea de
timp, autovehiculele cu viteza v<v0:

dq(v ,v 0 )  dU a (v ,v 0 )  K (v 0  v )dGm (v ) ,
v0
U a (v 0 )  K  (v 0  v )dGm (v ) . (2.55)
0
Observatorul va fi depăşit de autovehiculele care se deplasează cu viteza v>v0 şi
dq(v ,v 0 )  dU p (v ,v 0 )  K (v  v 0 )dGm (v ) ,

U p (v 0 )  K  (v  v 0 )dGm (v 0 ) . (2.56)
v0

Numărul total de depăşiri active şi pasive în unitatea de timp va fi:

v0 
U a  p (v 0 )  K [  (v 0  v )dGm (v )   (v  v 0 )dGm (v )] 
0 v0
v0 v0  
 K [v 0  dGm (v )   vdGm (v )   vdGm (v )  v 0  dGm (v ),
0 0 v0 v0

 v0  v0
cu 
v0
dGm (v )  1   dGm (v ) şi
0  v0
vdGm (v )  M m (v )   vdGm (v ) ,
0

rezultă:
v0
 v0 
U a  p (v 0 )  K [v 0  dGm (v )   vdGm v   M m (v )   vdGm (v )  v 0 1   dGm v ] 
v0 v0

0 0  
0  0 
(2.57)
 v0 v0

 K 2v 0  dGm v   v 0  M m v   2  vdGm v   K [M m (v )  v 0  2 (v 0  v )dGm (v )
v0

 0 0  0

Din relaţiile (2.55), (2.56) şi (2.57) poate fi calculată probabilitatea ca un observator

mobil ce se deplasează cu viteza v0 să observe o viteză în intervalul v şi v + v, care este
mai mică ca v0; această probabilitate rezultă din raportul dintre numărul de autovehicule
care circulă cu viteze între v şi v + v şi numărul total de autovehicule observate:
k (v 0  v )dGm (v )
dG(v / v 0  v )  v0
(2.58)
K [M m (v )  v 0  2 (v 0  v )dGm (v )
0

şi probabilitatea corespunzătoare, ca să fie observată o viteză între v şi v + v care este

mai mare ca v0:
(v  v 0 )dGm (v )
dG(v / v 0  v )  v0
. (2.59)
[M m (v )  v 0  2 (v 0  v )dGm (v )]
0

Cu acestea în general densitatea de probabilitate a acestor distribuţii de viteze devine:

v  v 0 dGm (v )
g (v / v 0 )  v0
. (2.60)
M m (v )  v 0  2 (v 0  v )dGm (v )
0

Observaţiile locale şi momentane sunt numai cazuri limită ale unei observaţii cu o viteză
v0. Din relaţia (2.58) după amplificarea cu 1/v0 rezultă:
 v
(1 
)dGm (v )
v0
dG(v / v 0  v )  .
M m (v ) v0 v
 1  2 (1  )dGm (v )
v0 0 v0
La o observare momentană v0 =  şi ca urmare, după împărţirea cu dv, se obţine:
g m (v )
g (v /  )  
 g m (v ) .
 1  2 dGm (v )
0

La o observaţie locală v0 = 0, înlocuind pe v0 = 0 în relaţia (2.60) şi ţinând seama de

(2.48) rezultă:
vg (v )
g (v / 0)  m  g l (v ).
M m (v )

2.2.3.3. Parametri distribuţiilor de viteze la variaţii ale vitezei

Relaţiile de calcul obţinute în ipoteza unor viteze de deplasare constante au o aplicabilitate
limitată, deoarece traficul rutier în cele mai multe situaţii se desfăşoară cu viteze variabile.
De aceea, este necesar să se studieze influenţele fluctuaţiilor momentane de viteză în
jurul vitezei medii, asupra parametrilor distribuţiilor de viteze.
Se consideră v t = u viteza de croazieră a unui autovehicul, vitezele de croazieră ale
celorlalte autovehicule vor fi repartizate după Gm(u), în felul acesta se are în vedere o
distribuţie momentană.
Distribuţia vitezei v(t), înregistrată în timp pentru un autovehicul, în jurul vitezei de
croazieră se consideră pentru simplificare identică pentru toate autovehiculele, indiferent
de viteza cu care se deplasează, şi este descrisă de Fut(v):


0
vFtu (v )  u , (2.61)


0
(v  u )2 dFtu (v )  D 2 (v t ) . (2.62)
Probabilitatea ca la un moment dat să se observe autovehicule cu viteza cuprinsă între
v şi v + dv este egală cu probabilitatea ca autovehiculele cu viteza de croazieră u să
circule în acel moment cu o viteză cuprinsă între v şi v + dv:


dGm (v )   dFtu (v )dGm (v ) (2.63)
0
şi ca urmare:
  
M m (v )   vdGm (v )   (  (vdFtu (v ))dGm (v )
0 u 0 v 0
şi cu relaţia (5.61) se obţine:

Mm (v )   udGm (u )  Mm (u ) (2.64)
0

Pentru calculul valorii probabile (medii) a vitezei momentane nu este neapărat necesar
să se ţină seama de forma definită de variaţiile de viteză. Pentru ceilalţi parametrii ai
distribuţiei sunt valabile relaţii de calcul similare cu (2.64), în special pentru dispersie.
Se consideră al n- lea moment centrat al vitezelor v(t) ale unui singur autovehicul:

 n   (v  u )n dFtu (v ) ;
0
se obţin următoarele valori particulare:
pentru n = 0

 0  1  dFtu (v )  1,
0
 pentru n = 1
  
 1   (v  u )2 dFtu (v )   vdFtu (v )  u  dFtu (v )  u  u  0 ,
0 0 0
pentru n = 2

 2   (v  u )2 dFtu (v )  D 2 (v t ) .
0
Al n-lea moment centrat al vitezelor momentane v ale tuturor autovehiculelor de pe un
sector de drum este:

 n   [v  M m (v )] n dGm (v ) ,
0
cu valorile particulare: 0 = 1, 1 = 0, 2 = D2(vm).
Pentru vitezele de croazieră u ale tuturor autovehiculelor, al n-lea moment centrat are
forma:

 n   [u  M m (u )] n dGm (u ) ,
0
cu 0 = 1, 1 = 0, 2 = D2(vm).
Dacă D2(vt) este dispersia vitezelor v(t) ale unui singur autovehicul în jurul vitezei de
croazieră, atunci dispersia medie a vitezelor tuturor autovehiculelor în jurul vitezei de
croazieră a fiecăruia va fi:
D 2 (v t )   D 2 (v t )dGm (u )    v 2 dFtu (v )  2u  vdFtu (v )  u 2  dFtu (v )dGm (u )
    

0 0 
0 0 0 
 
Cu 0
vdFtu (v )  u şi 
0
dFt u (v)  1 , se obţine

D 2 (v t )   D 2 (v t )dGm (u )     v 2 dFtu (v )  u 2 dGm (u ) 

  

0 0 
0 
,
  
  v 2 dFtu (v )dGm (u )   u 2 dGm (u )
0 0 0

dar ţinând cont de relaţia (2.63) vom obţine:


v dFt (v )dGm (u )  v dGm (u ) şi ca urmare  dFtu v dGm u   v 2 dGm w 


2 u 2
0
0
şi:
v 2 dFtu (v )dGm (u )   v 2 dGm (v )  M m (v 2 )  D 2 (v m )  M m (v ) .
  
 
2
0 0 0
Analog se obţine:
u 2dGm (u )  Mm (u 2 )  D 2 (um )  Mm (u )


2
0
Cu toate acestea şi ţinând cont de relaţia (2.64) rezultă:
   
D (v t )  D 2 (v m )  M m (v )  D 2 (u m )  M m (u )  D 2 (v m )  D 2 (u m ) ,
2
2 2

respectiv:
D 2 (v m )  D 2 (u m )  D 2 (v t ) (2.65)
2
Dispersia medie a vitezelor tuturor autovehiculelor D (vt) este deci mai mică cu
cantitatea D2(um), care reprezintă împrăştierea vitezelor tuturor autovehiculelor în jurul
vitezelor de croazieră, decât dispersia vitezelor momentane a tuturor autovehiculelor,
D2(vm).
De asemenea, valorile probabile (medii) ale distribuţiilor locale de viteze nu sunt egale.
Din relaţiile (2.48) şi (2.49) rezultă:
v
dGl (v )  dGm (v )
M m (v )
şi:
 D 2v m
M l (v )  M m (v ) 
M m (v )
Înlocuind în aceste relaţii valorile date de (2.64) şi (2.65) se obţine:
D 2 u m  D 2 v t 
M l (v )  M m (u ) 
1
M m (u )
 
D 2 (u m )  D 2 (v t )  M m u   
M m u  M m u 

2
.
D (v t )
 M l (u ) 
M m (u )

În final se poate arăta, fără demonstraţie, că:


  D(u m )  
2
 3
D (u l )  D (u m )1  
2 2
 
  m  
 M (u ) M m (u )

şi:

  D(v l )  
2
 3
D (v l )  D (v m )1  
2 2
  ,

  M m (v )   M m (v )


unde 3 este al 3-lea moment centrat al distribuţiei de viteze de croazieră şi 3 al 3-lea

moment centrat al distribuţiei vitezelor momentane în jurul valorii medii corespunzătoare.

2.2.4. Distribuţii de intervale

După cum s-a mai arătat distribuţia Poisson poate servi la descrierea trecerii
autovehiculelor printr-un punct. Aceasta înseamnă că se poate calcula probabilitatea ca în
intervalul constant de timp t să treacă un autovehicul prin secţiunea transversală x (sau
să se afle în intervalul x, x+x). Dacă timpul (spaţiul) se introduce ca parametru variabil
(nu neapărat aleator) atunci se obţine un proces aleator. Un proces variabil cuprinde
mulţimea mărimilor aleatoare care rezultă pentru toate valorile variabile independente,
figura 2.20.
Pentru ca un flux rutier să poată fi
descris printr-un proces Poisson trebuie
să fie îndeplinite condiţiile:
Fluxul rutier să fie staţionar,  = const.,
adică probabilitatea că în intervalul t0 + t
va apare un autovehicul este
independentă de t0
Pt0 ,t0  t [M  m]  Pt [M  m].
2. Fluxul de autovehicule nu trebuie să
aibă reacţie, adică nu se transmit
informaţii în trafic din trecut în viitor, mai
precis Pt0 ,t0  t [M  m] este
independentă de ce s-a întâmplat înainte Figura 2.20 Obţinerea unui proces aleator.
de t0.
3. În aceeaşi secţiune transversală nu trebuie să apară simultan mai multe
autovehicule. Deci:
P M ( x i ,t t )  1
lim  0.
t 0 t
În aceste condiţii probabilitatea Pt [M  m] devine:
 Pt [M  m] 
t m e t , m = 0,1,2,..., (2.66)
m!
respectiv pentru spaţiu se scrie:

Px [N  n ] 
kx n e kx , n = 0,1,2,...
n!
Funcţia de distribuţie este:

Pt [M  m]  
t mi e t . (2.67)
mi  m mi !
Valoarea probabilă (medie) este
Q(M )    t
şi dispersia DM2  t deci Q(M )  DM2 .
Dacă fluxul de autovehicule în mişcare poate fi descris de un proces Poisson, atunci
intervalele de timp dintre autovehiculele consecutive observate într-o anumită secţiune a
drumului sunt distribuite exponenţial. Probabilitatea ca în intervalul de timp t să nu treacă
nici un autovehicul este egală cu probabilitatea ca intervalul în timp între autovehicule să
fie mai mare sau egal cu t.

Pt [M  0] 
t 0 e t  e t .
0!
Probabilitatea astfel definită cu T (intervalul de timp) ca variabilă aleatoare se consideră
ca o funcţie de distribuţie complementară a distribuţiei exponenţiale.
P T  t   e t , (2.68)
respectiv dacă variabila aleatoare, "intervalul în spaţiu" între două autovehicule se
notează cu X, atunci:
P X  x   e Kx
Deoarece PT    1 probabilitatea apariţiei unui interval de timp T  t devine:
P[T  t ]  1  e t
Densitatea de probabilitate corespunzătoare este:
dP [T  t ]  0 pentru t  0
f (t )    t . (2.69)
dt e pentru t  0
1
Valoarea probabilă (medie) este M (T )  şi

1
dispersia DT2  2 .

Figura 2.21. Reprezentarea funcţiei exponenţiale
în coordonate semilogaritmice
Funcţiile exponenţiale vor fi reprezentate ca linii
Figura 2.21. Reprezentarea funcţiei
exponenţiale în coordonate drepte în coordonate semilogaritmice, figura 2.21,
1
semilogaritmice pentru t   M (T ) se obţine:

 /  1
P[T  M(T )]  e  e  0.368 .
Aşa cum rezultă din figura 2.21 funcţia de distribuţie complementară poate fi construită
prin două puncte.
Utilizând reprezentarea în coordonate semilogaritmice se poate verifica staţionaritatea
unui proces. Dacă o parte din punctele obţinute prin măsurători nu se situează pe linia e -t
atunci procesul este nestaţionar. Însă, pentru verificarea mai riguroasă a staţionării unui
proces este necesar un studiu mai detaliat.
Traficul liber poate fi şi nestaţionar deoarece  = (t) şi k = k(x).
 Dacă, de exemplu, se admite că în perioada de observare T' = T1 + T2 şi că în perioada
T1 există un trafic staţionar cu 1 şi analog în T2 cu 2, atunci probabilitatea ca în intervalul
T1+T2 să se observe un interval T > t între două autovehicule consecutive va fi:
T11  e  1t  T2 2  e 2t
P [T  t ]  . (2.70)
T11  T2 2
Într-un sistem de coordonate semilogaritmice această funcţie complementară de
distribuţie nu mai este o dreaptă figura 2.22.
Pentru un număr oarecare k de intervale de timp, fiecare cu k se obţine în general:
k

T  e i i
 it

P [T  t ]  1
k
. (2.71)
T 
1
i i

În cazul traficului rutier se poate întâmpla în mod

frecvent că unii participanţi la trafic să-şi regleze viteza
autovehiculelor după cea a autovehiculelor din faţă, în
acest fel se ajunge la circulaţia în coloană. Dacă între
aceste autovehicule se menţine aceeaşi distanţă, atunci
funcţia complementară de distribuţie a intervalelor în timp
se va reprezenta ca o funcţie de salturi figura 2.23, linia
subţire.
În realitate intervalele între autovehicule ce se
deplasează în coloană sunt distribuite aleator. Considerând
că şi în acest caz intervalele sunt distribuite exponenţial, şi
dacă se notează cu t0 intervalul de timp cel mai mic dintre Figura 2.22. Graficul funcţiei
autovehicule consecutive atunci funcţia complementară de de distribuţie cu două intensităţi
distribuţie va avea forma cu linie groasă din figura 2.23 şi 1 2 ale traficului.
va fi exprimată prin relaţia:
 1 pentru t  t 0
P[T  t ]    '(t t0 ) .
e pentru t  t 0
Valoarea probabil (medie) a acestei distribuţii trebuie
să fie egală cu intervalul mediu în timp dintre două
autovehicule,
1
t  şi de aici rezultă:


'  .
1 t 0
Considerând că mulţimea participanţilor la trafic se
compune din două submulţimi, una din autovehicule care Figura 2.23. Graficul funcţiei
circulă liber şi cealaltă din autovehicule care circulă în de distribuţie a intervalelor în timp
coloană, atunci din suprapunerea celor două submulţimi la deplasarea în coloană.
rezultă funcţia complementară de distribuţie
2
 ( t t 0 )
1t 1t 0 2
T  e T  e
P [T  t ]  1 1  2 2 . (2.72)
T11  T2 2 T11  T2 2
La circulaţia în coloană, pentru a se ţine seama de faptul că intervalele de timp sunt
rare sau nu apar de loc, ca funcţie de distribuţie poate fi utilizată distribuţia Pearson de
tipul III cu varianta distribuţia Erlang.