Front rece

Frontul cald

Linia de demarcatie (granita) intre o masa de aer cald

Linia de demarcatie (granita) a unei mase de aer
pre-existenta si o masa de aer rece care avanseaza.
cald care avanseaza, trecerea acesteia
Trecerea acestui front este de obicei insotita de
determinand nebulozitate si precipitatii, urmate
nebulozitate si precipitatii, urmate imediat de o scadere a
imediat de cresterea temperaturii (sau a umezelii).
temperaturii (sau a umezelii).

Front oclus (sau 'ocludere')

Front rece/cald in dezvoltare (frontogeneza)

Ocluderea se formeaza atunci cand frontul rece al unui

ciclon (depresiune) prinde din urma frontul cald, aerul Reprezinta un front care se formeaza datorita

cald dintre fronturi este ridicat deasupra suprafetei. cresterii gradientului de temperatura la suprafata.

Fronturile ocluse determina nebulozitate si precipitatii.

Front rece/cald superior

Front rece/cald slabit (frontoliza)

Fronturile superioare reprezinta demarcatiile dintre

masele de aer din nivelele aflate deasupra

Reprezinta un front care isi pierde identitatea, de obicei
suprafetei. De exemplu, trecerea unui front cald
datorita cresterii presiunii. Nebulozitatea si precipitatiile
superior poate determina aer cald in altitudine,
au loc doar pe portiuni (sunt fragmentate, pe alocuri).
fara sa determine vreo schimbare a masei de aer

aflata la suprafata (nivelul solului).

Front quasi-stationar Izobarele

Reprezinta o „linie” de separare (demarcatie) stationara Contururi de egala presiune (presiune mediata la

sau cu deplasare lenta dintre doua mase de aer. De nivelul marii MSLP), masurata in hectopascali
 (hPa). MSLP maxima (H - anticiclon) si minima (L -

depresiune sau ciclon), marcate pe hartile

meteorologice prin literele H (High, adica inalt –

presiune ridicata la centru) and L (Low, adica

obicei, sunt asociate nebulozitatea si precipitatiile. scazut – presiune scazuta la centru). Daca intr-o

zona intalnim izobarele foarte dese, foarte

apropiate intre ele si numeroase, acolo exista un

gradient baric mare, determinand fenomene meteo

severe (vant intens, precipitatii, etc).

Ondulatie de front

O arie de presiune relativ scazuta. Ondulatiile

Liniile de geopotential
frontale reprezinta o zona cu geopotential scazut

Presiunea descreste cu altitudinea; geopotentialul sau o perturbatie in atmosfera superioara. Toate

reprezinta diferenta de inaltime dintre doua nivele sunt asociate cu cresterea nebulozitatii si riscul de

standard de presiune din atmosfera. Este proportionala precipitatii (favorizeaza precipitatiile).

cu temperatura medie a acestui strat (nivel) de aer, deci

este un mod folositor de a descrie temperatura unei

mase de aer.

De exemplu, hartile meteorologice indica linii de contur Linia de convergenta

ale stratului 1,000-500 hPa, care reprezinta adancimea

O ondulatie frontala care se deplaseaza lent si
(in decametri, unde 1 dam = 10 m) stratului intre
care este paralela cu izobarele si care poate
nivelurile de presiune de 1,000 hPa si 500 hPa. Aerul
persista mai multe ore sau zile. Poate determina
rece, polar are geopotentialul mic, scazut, iar valori de
precipitatii persistente intr-un anumit loc, in timp
528 dam sau mai mici determina frecvent ninsori. Aerul
ce in apropiere sa nu existe precipitatii. Vara,
cald, tropical are geopotentialul mare (ridicat) si valori
liniile de convergenta sunt greu de prognozat, dar
mai mari de 564 dam indica val de caldura.
se pot intalni datorita convergentei brizei marine

deasupra uscatului, in timp ce iarna acestea se

intalnesc deasupra marii (apei).

Fronturi atmosferice
Zona frontala reprezinta o zona de contact dintre doua mase de aer cu proprietati diferite. Fronturile atmosferice
sunt caracteristice depresiunilor extratropicale, talvegurilor depresionare si foarte rar se pot intalni la periferia
anticiclonilor.

Frontul cald
Ia nastere cand masa de aer cald este cea mai activa, ii sunt caracteristici norii stratiformi din toate familiile, linia
frontului - intre masa calda si masa rece este o zona de separatie de 10-30 km (zona frontala calda), iar
lungimea frontului masoara de la cateva sute la 1 200 km. Masa de aer cald fiind mai usoara aluneca peste aerul
rece, iar pe masura inaltarii pe panta formata iau nastere norii frontali si cad precipitatii cu caracter general.

Succesiunea elementelor
1. apar norii cirrus, la 700-800 km in fata frontului;
2. treptat norii devin mai compacti (Cs) 500-600m;
3. cerul se acopera apoi cu o panza uniforma alba prin care soarele abia se zareste nori altostratus (As
translucidus si As opacus);
4. norii coboara (500-600 m), devin cenusii (Ns); isi face aparitia ploaia; iarna, ninsoarea.

Norii cirrus prevestesc venirea frontului cald. La aparitia acestuia, presiunea scade lent si uniform. Vara -
temperatura scade, in timp ce iarna - temperatura creste si cad ninsori, lapovita si ploi. Vantul se intensifica de la
1-3 km/h la 10-13 km/h si bate dinspre sud-est. Odata cu inaintarea frontului, vantul se roteste in sensul acelor
de ceasornic. Suprafata zonei de precipitatii este de 300-400 km; iarna mai mare decat vara. O data cu trecerea
frontului si schimbarea directiei vantului, sistemul se destrama, scaderea presiunii inceteaza, iar vremea se
amelioreaza.

Frontul rece
Apare la zona de contact dintre aerul rece si dens din spatele frontului cald. Datorita faptului ca aerul cald este
fortat se se inalte brusc in fata frontului rece apare stratul de nori cumulonimbus. Panta liniei frontale fiind mai
abrupta, determina o evolutie rapida pe vericala a sistemelor noroase. Temperatura scade cu pana la 10-15°C,
presiunea marcheaza si ea o scadere, iar norii cumulonimbus evolueaza in cumulus congestus. Precipitatiile cad
chiar din fata liniei frontului. In spatele frontului, unde inclinarea este mai mica, alunecarea aerului cald este mai
lenta, se formeaza nori stratiformi, incepand cu nimbostratus, din care cad precipitatii cu caracter general. In
spatele acestora vin norii altostratus si cirrostratus. Zona de precipitatii este ingusta, 100-150 km, apoi vremea
se amelioreaza si presiunea creste, mentinandu-se la o valoare mai ridicata decat inainte de trecerea frontului.
La o viteza de deplasare mare a aerului, convectia este intensa, datorita pantei frontale foarte abrupte. Se
formeaza nori cumulonimbus cu mare dezvoltare verticala care produc averse insotite de descarcari electrice.
Vantul bate puternic si in rafale

Frontul oclus
Zona de intalnire dintre doua fronturi, unul cald si unul rece se numeste zona de ocluziune – frontul oclus.
Aspectul vremii este inchis, norii acopera tot cerul cu forme si inaltimi variate, iar precipitatiile sunt tipice
frontului cald, frontului rece si frontului oclus ce s-a format.

ATMOSFERA SI STRUCTURA SA

Atmosfera reprezinta învelisul de aer al Pamântului, a carui grosime este de la nivelul

Pamântului pâna la aproximativ 3000 km altitudine.
Masa atmosferica este egala cu 52"1014 tone. Forma atmosferei este asemanatoare cu cea
a Pamântului, dar deformarea la Poli si la Ecuator este mai puternica.
Aceasta forma este determinata de forta centrifuga, a carei valoare este maxima la
Ecuator si scade spre Poli, si mai este determinata si de încalzirile puternice de la Ecuator
si de racirile de la Poli.
Atmosfera, functie de caracteristicile si densitatea aerului este împartita în 5 straturi :
- troposfera : 0 ÷ 18 km;
- stratosfera : 18 ÷ 32 km;
- mezosfera : 32 ÷ 80 km;
- termosfera : 80 ÷ 1000 km;
- exosfera : 1000 ÷ 3000 km.
Mai exista un strat intermediar între troposfera si stratosfera numit tropopauza.

Troposfera
Este stratul de la contactul cu suprafata Pamântului în care este cuprinsa ¾ din masa
atmosferica si cuprinde 95% din vaporii de apa. Grosimea acestui strat la Ecuator este
cuprinsa între 16÷18 km, la latitudini medii este de aproximativ 14 km iar la Poli de 8
km.
În troposfera temperatura scade cu altitudinea în medie cu 0,65 C la suta de metri.
Aceasta scadere poarta numele de gradient termic vertical .
Aceasta scadere face ca la nivelul superior al acestui strat, la Ecuator temperatura sa fie
de -80C iar deasupra Polilor de numai -50C.
Exista zone în care temperatura se poate mentine constanta cu altitudinea, fenomenul
purtând denumirea de izotermie, iar în altele temperatura creste cu altitudinea, fenomenul
purtând denumirea de inversiune termica.
Troposfera este cel mai turbulent strat. Aici se produc miscari de convectie pe verticala,
atât ascendente cât si descendente, care au rolul de a omogeniza din punct de vedere
termic aerul, si miscari de advectie numai pe orizontala, care au rolul de a transporta
masele de aer dintr-o regiune în alta.
În troposfera se produc toate fenomenele meteo : variatii de temperatura si presiune, vânt,
nori, precipitatii, aici se formeaza centrii barici si fronturile atmosferice.

Tropopauza
Tropopauza are o grosime de la câteva sute de metri pâna la 2 km.
Este mai groasa deasupra polilor si mai subtire deasupra Ecuatorului.
Nu este un strat continuu, ea prezentând 2 trepte : una în zona subpolara si alta în zona
subtropicala unde prezinta o ruptura.
În zona de ruptura se produc diferente mari de temperatura si presiune, aici luând nastere
curenti cu viteze egale cu 700 km/h. Acestia reprezinta curentii jet sau fulger (jet-
streams), cu un circuit foarte meandrat pe directia E-W.

Stratosfera
În stratosfera aerul este rarefiat, temperatura lui începând de la 18÷25 km mentinându-se
aceeasi ca la nivelul superior al troposferei, iar între 25÷32 km temperatura creste pâna la
aproximativ 0C.

Mezosfera (ozonosfera)
Mezosfera prezinta o variatie foarte puternica a temperaturii. Pâna la 50 km temperatura
scade brusc la valori cuprinse între -60÷-70ÚC. De la 50÷55 km temperatura creste brusc
la +75C, iar între 55÷80 km scade iar pâna la -110C.
Mezosfera este principalul strat de ozon.
În acest strat se produce un fenomen foarte ciudat : reflexia undelor sonore.

Termosfera (ionosfera)
Termosfera reprezinta stratul celor mai ridicate temperaturi. La nivelul superior sunt
+3000C. Aceasta temperatura este determinata de ionizarea puternica a moleculelor de
aer rarefiat de catre razele X, si corpusculare de la Soare.
Aici se formeaza aurorele boreale.
Tot aici se produce reflexia undelor radio. Exista patru straturi de reflexie a undelor
radio:
- D unde lungi (la 90 km);
- E unde medii;
- F1 unde scurte;
- F2 unde ultrascurte.

Exosfera
În exosfera nu mai exista aer. Distanta dintre moleculele de aer creste la 100 km.
Putem face o ierarhizare a acestui strat : omosfera, eterosfera, magnetosfera.
Exista si trei centuri de radiatii sub forma de potcoava numite centuri van Allen.