Consolidarea Conturilor

Viorel TRIF
Cristina Mihaela NAGY
CONSOLIDAREA CONTURILOR
ISBN: (10) 973-687-464-8
(13) 978-973-687-464-2
Editura Eurostampa
Timisoara, bd. Revolutiei nr. 26
Tel./fax: 0256-204816
E-mail: estampa@upcnet.ro
2
UNIVERSITATEA TIBISCUS TIMIŞOARA
Facultatea de Ştiinţe Economice
Lect. drd. Viorel TRIF

Prep. Cristina Mihaela NAGY
Note de curs pentru uzul studenţilor de la ÎFR
Timişoara
3

4
CUPRINS
TEMA I. CONSIDERAŢII PRIVIND GRUPURILE DE SOCIETĂŢI

ŞI CONSOLIDARE A CONTURILOR. CONSTITUIREA
PERIMETRULUI DE CONSOLIDARE ŞI ALEGEREA
METODELOR DE CONSOLIDARE. .......................................................7
1.1. CONSIDERAŢII PRIVIND GRUPURILE DE SOCIETĂŢI ŞI
CONSOLIDAREA CONTURILOR ..........................................................8
1.2. DEFINIŢII ŞI DELIMITĂRI PRIVIND GRUPURILE DE
SOCIETĂŢI .............................................................................................15
1.3. PROBLEMELE IMPLICATE DE PROCENTAJUL DE CONTROL,
DE PROCENTAJUL DE INTERES ŞI DE PROCENTAJUL DE
INTEGRARE ...........................................................................................18
1.4. EXCLUDEREA ŞI NEEXCLUDEREA DIN PERIMETRUL DE
CONSOLIDARE ......................................................................................28
1.5. DATELE DE INTRARE ŞI DE IEŞIRE ÎN/DIN PERIMETRUL DE
CONSOLIDARE ......................................................................................30
1.6. DATA INCLUDERII CONTURILOR ..............................................31
TESTE DE AUTOEVALUARE................................................................32
TEMA II METODELE DE CONSOLIDARE ŞI STANDARDELE
INTERNAŢIONALE DE REGLEMENTARE A CONSOLIDĂRII
CONTURILOR...........................................................................................34
2.1. METODA INTEGRĂRII GLOBALE ŞI AL STANDARDULUI....36
2.2. METODA INTEGRĂRII PROPORŢIONALE ŞI A
STANDARDULUI...................................................................................41
2.3. METODA PUNERII ÎN ECHIVALENŢĂ ŞI AL STANDARDELOR
..................................................................................................................47
2.4. METODA ACHIZIŢIEI ŞI A STANDARDULUI
INTERNAŢIONAL DE RAPORTARE FINANCIARĂ IFRS3 ..............49
TEMA III RETRATAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE
INDIVIDUALE ALE SOCIETĂŢILOR INTRATE ÎN PERIMETRUL
DE CONSOLIDARE..................................................................................58
3.1. RECUNOAŞTEREA IMPOZITELOR AMÂNATE.........................60
3.2. RETRATĂRILE DE OMOGENIZARE............................................61
3.3. RETRATĂRI PRIVIND ELIMINAREA INCIDENŢEI
ÎNREGISTRĂRILOR REZULTATE DIN APLICAREA LEGISLAŢIEI
FISCALE ..................................................................................................73
TEMA IV OPERAŢIILE DE CONSOLIDARE PROPRIU-ZISĂ .......76
4.1. PRELUAREA ŞI CUMULAREA ELEMENTELOR DIN
BILANŢURILE ŞI DIN CONTURILE DE PROFIT ŞI PIERDERE ALE
SOCIETĂŢII-MAMĂ, SOCIETĂŢILOR CONSOLIDATE PRIN
5

INTEGRARE GLOBALĂ ŞI SOCIETĂŢILOR CONSOLIDATE PRIN
INTEGRARE PROPORŢIONALĂ ........................................................ 77
4.2. ELIMINAREA OPERAŢIILOR ŞI CONTURILOR RECIPROCE. 81
4.3. ELIMINAREA TITLURILOR ÎN CONTRAPARTIDĂ CU COTA-
PARTE DIN CAPITALURILE PROPRII EXISTENTE ÎN MOMENTUL
ACHIZIŢIEI ............................................................................................ 84
TESTE DE AUTOEVALUARE............................................................... 88
TEMA V INTRAREA ÎN PERIMETRUL DE CONSOLIDARE ........ 90
5.1. COSTUL DE ACHIZIŢIE AL TITLURILOR.................................. 91
5.2. ALOCAREA COSTULUI DE ACHIZIŢIE AL TITLURILOR
ACTIVELOR CUMPĂRATE ŞI DATORIILOR ASUMATE ............... 93
5.3. DIFERENŢA DE ACHIZIŢIE.......................................................... 96
5.4. PRIMA CONSOLIDARE A UNEI ÎNTREPRINDERI
CONTROLATE EXCLUSIV DE MAI MULTE EXERCIŢII ................ 99
5.5. PRELUAREA CONTROLULUI EXCLUSIV PRIN ACHIZIŢII
SUCCESIVE DE TITLURI ................................................................... 100
5.6. CONTABILIZAREA INIŢIALĂ PROVIZORIE........................... 102
5.7. CORECTAREA ERORILOR GENERATE DE CONTABILIZAREA
INIŢIALĂ A UNEI GRUPĂRI DE ÎNTREPRINDERI ........................ 104
TESTE DE AUTOEVALUARE............................................................. 112
TEMA VI SITUAŢIILE FINANCIARE CONSOLIDATE ................ 114
6.1. BILANŢUL CONTABIL CONSOLIDAT ..................................... 117
6.2. CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE CONSOLIDAT ................. 119
6.3. SITUAŢIA VARIAŢIILOR CAPITALURILOR PROPRII
CONSOLIDATĂ................................................................................... 122
6.4. TABLOUL FLUXURILOR DE TREZORERIE CONSOLIDAT .. 124
6.5. POLITICI CONTABILE ŞI NOTE EXPLICATIVE (ANEXELE) 133
TEMA VII ALTE ASPECTE ALE PROCESULUI DE PUNERE ÎN
APLICARE A ACTIVITĂŢII DE CONSOLIDARE .......................... 136
7.1. MODUL DE PUNERE ÎN APLICARE A ACTIVITĂŢII DE
CONSOLIDARE ................................................................................... 137
7.2. AUDITUL CONSOLIDĂRII, PUTEREA GENERALĂ DE
ÎNŢELEGERE A ACTIVITĂŢILOR GRUPULUI ŞI ELABORAREA
PROGRAMULUI DE LUCRU, OPERAŢIILE DE AUDIT
REFERITOARE LA FAZA FINALĂ ................................................... 140
BIBLIOGRAFIE ..................................................................................... 145
6
TEMA I. CONSIDERAŢII PRIVIND GRUPURILE DE
SOCIETĂŢI ŞI CONSOLIDARE A CONTURILOR.
CONSTITUIREA PERIMETRULUI DE CONSOLIDARE
ŞI ALEGEREA METODELOR DE CONSOLIDARE.
CONŢINUT
1.1. Consideraţii privind grupurile de societăţi şi consolidare a conturilor
1.2. Definiţii şi delimitări privind grupurile de societăţi
1.3. Problemele implicate de procentajul de control, de procentajul de
interes şi de procentajul de integrare
1.4. Excluderea şi neexcluderea din perimetrul de consolidare
1.5. Datele de intrare şi de ieşire în/din perimetrul de consolidare
1.6. Data închiderii conturilor
REZUMAT
Un grup de întreprinderi este compus din societatea-mama şi filialele
sale. Filiala este o întreprindere controlata de o altă întreprindere
(societatea-mama).
Când mai multe societăţi au între ele legături destul de strânse pentru
a forma un grup şi a constitui o unitate economică, este util de a dispune de
o informare asupra grupului, în ansamblul său, şi, pentru aceasta, de a
întocmi, prezenta şi publica conturi consolidate.
Consolidarea conturilor reprezintă o condiţie importanta pentru
redarea imaginii fidele a situaţiei patrimoniale, performantei şi poziţiei
financiare referitoare la entităţile cuprinse în grup ca şi cum ar fi vorba
despre o singură întreprindere.
Societatea care controlează grupul este consolidantă, celelalte
societăţi sunt consolidate.
Consolidarea este o tehnică a contabilităţii financiare care are ca
finalitate producerea de informaţii în folosul utilizatorilor externi.
Conturile consolidate sunt conturi ce prezintă activele, datoriile,
poziţia financiara şi rezultatele unui grup, ca şi cum acesta ar forma o
singura entitate.
Perimetrul de consolidare reprezintă frontiera care delimitează
subansamblurile ce au între ele legături destul de strânse, de o manieră încât
consolidarea situaţiilor financiare să aibă un sens.
Procentajul de control al societăţii-mamă într-o filială se calculează
pe baza drepturilor de vot, şi este egal cu raportul dintre drepturile de vot
deţinute intr-o societate şi numărul total al drepturilor de vot ale acesteia,
determinând metoda de consolidare, IAS-ul aplicabil. Exista următoarele
metode de consolidare :
în cazul controlului exclusiv – IAS 27 - metoda integrării globale;
în cazul controlului conjunctiv – IAS 31 - metoda integrării
proporţionale,
în cazul influenţei notabile – IAS 28 - metoda punerii în echivalenţă.
Procentajul de interes reprezintă partea ce revine societăţi mamă(lider de
grup), direct şi /sau indirect din capitalurile proprii ale societăţi controlate şi
se determina pe baza numărului de acţiuni deţinute din total.
Data primei consolidări corespunde datei la care întreprinderea
consolidantă trebuie să integreze în contul său de profit şi pierdere rezultatul
întreprinderii-filială, activele şi datoriile identificabile achiziţionate şi
diferenţa de achiziţie pozitivă sau negativă.
O întreprindere iese din perimetrul de consolidare la data pierderii
controlului sau a influenţei notabile.
Data închiderii conturilor consolidate trebuie să coincidă cu data de
închidere a conturilor individuale ale întreprinderii consolidante.
OBIECTIVE
• însuşirea cunoştinţelor teoretice privind noţiunile de consolidare a
conturilor
• determinarea situaţilor în care este necesară consolidarea conturilor
• însuşirea cunoştinţelor teoretice privind noţiunile de perimetrul de
consolidare şi procentajul de control, procentaj de interes, procentaj de
integrare
• întocmirea situaţiilor financiare consolidate
• cunoaşterea metodelor de consolidare
• cunoaşterea datelor de intrare şi de ieşire în/din perimetrul de
consolidare
1.1. CONSIDERAŢII PRIVIND GRUPURILE DE SOCIETĂŢI ŞI

În zilele noastre, grupul de societăţi reprezintă o realitate la fel de

importantă ca şi întreprinderea. Folosind o expresie plastică la modă,
grupurile de societăţi se constituie în „capitalismul de reţele". Formate în
jurul unei societăţi care le asigură conducerea, grupurile reunesc
întreprinderi independente din punct de vedere juridic, dar legate strâns între
ele prin participaţii şi relaţii contractuale.
Se poate afirma că grupurile de societăţi exprimă o realitate din ce în
ce mai pregnantă în lumea afacerilor. Fenomenele de constituire de grupuri
au luat, în ultimele zeci de ani, o mare amploare şi au cuprins o gamă largă
de sectoare de activitate. Vârful aisbergului economiilor dezvoltate este
constituit din marile grupuri industriale, comerciale, bancare sau formate,
mai nou, dintr-o structură compozită. Adesea, ele sunt cotate la bursă. Deşi
în cazurile cele mai întâlnite grupurile cuprind întreprinderi mari, structura
de grup este adoptată, tot mai frecvent, şi de întreprinderile mici şi mijlocii.
Pentru realizarea politicii lor de creştere şi concentrare, societăţile
comerciale procedează la achiziţia de titluri de participare. O atare politică
se înscrie pe unda înclinaţiei naturale a întreprinderilor de a deveni cât mai
puţin vulnerabile şi cât mai performante. In acest sens, ele procedează:
• fie la concentrări de natură verticală, prin care sunt integrate toate
fazele ciclului de producţie şi de distribuţie referitoare la o categorie
de produse;
• fie ia concentrări de natură orizontală, prin care sunt integrate
8
diverse activităţi, complementare sau similare.
Cât priveşte fenomenul de creştere, conducătorilor de întreprinderi li se
oferă două mijloace principale: creşterea internă, prin crearea de entităţi
specializate, cu structură juridică independentă sau nu, şi creşterea externă,
prin achiziţii de întreprinderi, prin luarea acestora sub control sau prin
stabilirea de legături cu alte întreprinderi. Altfel spus, naşterea grupurilor de
societăţi a fost rodul unor expansiuni, prin luarea în participaţie de tip
capitalist.
Structurile de grup prezintă o serie de avantaje, dintre care două par a
avea o importanţă cu totul specială:
a) supleţea - diferenţierea activităţilor în sânul unor entităţi juridice
distincte permite o definire mai clară a responsabilităţilor, micşorându-se
riscurile la nivelul grupului, atunci când una dintre societăţile controlate
exclusiv (pe care le vom numi filiale) traversează o perioadă de dificultăţi
economice şi financiare;
b) controlul - aplicarea regulilor majorităţii în luarea deciziilor permite să
se exercite în mod plenar puterea, fără să se deţină totalitatea acţiunilor;
crearea de filiale şi de subfiliale conduce la o demultiplicare a puterii în
raport cu capitalul efectiv deţinut.
Atunci când ansamblurile de societăţi sunt foarte concentrate, puterea
economică este deţinută, în fapt, de o singură societate. Practica recunoaşte
în acest sens două posibilităţi:
• societatea numită „lider de grup" sau „societate-mamă" conservă o
activitate industrială, comercială sau financiară, uneori în legătură cu
activităţile altor societăţi în care ea deţine direct sau indirect acţiuni
(control), recunoscute sub numele de „filiale";
• societatea-mamă este o societate holding, al cărei activ este constituit
numai din titluri şi al cărei obiectiv este gestiunea unui portofoliu.
Când mai multe societăţi au între ele legături destul de strânse pentru a
forma un grup şi a constitui o unitate economică, este util de a dispune de o
informare asupra grupului, în ansamblul său, şi, pentru aceasta, de a întocmi,
prezenta şi publica conturi consolidate. Societatea care controlează grupul
este consolidantă, celelalte societăţi sunt consolidate. La modul general, se
spune că în bilanţul întreprinderii consolidante consolidare a substituie
titlurilor de participare partea corespunzătoare în capitalurile proprii şi în
rezultatul întreprinderilor consolidate.
Se deduce că obiectivul consolidării este de a prezenta poziţia
financiară, performanţele şi evoluţia poziţiei financiare referitoare la
entităţile cuprinse în grup (şi care, îndeobşte, întocmesc şi prezintă conturi
sociale) ca şi cum ar fi vorba despre o singură întreprindere.
Consolidarea este o tehnică a contabilităţii financiare care are ca
finalitate producerea de informaţii în folosul, în primul rând, al utilizatorilor
externi.
Toate operaţiile intervenite în interiorul grupului sunt eliminate, iar
rezultatele de care se ţine cont sunt numai cele care provin din tranzacţiile cu
terţii.
Informaţiile financiare şi contabile consolidate sunt complementare
conturilor individuale (pe care le-am numit şi sociale). Ansamblul acestei
9

informări permite să se analizeze structura financiară şi rentabilitatea
grupului.
Într-un context economic foarte concurenţial, în care căutarea creării
de valoare pentru acţionar a devenit, la cumpăna dintre mileniile al doilea şi
al treilea, principalul vector de comunicare a grupurilor internaţionale cotate,
consolidare a reprezintă un instrument esenţial de gestiune şi de control,
astfel:
■ în calitate de instrument de gestiune
Pentru asociaţi, consolidarea este posibilitatea de a măsura
oportunitatea şi eficacitatea strategiei de dezvoltare adoptate de societatea
dominantă, ceea ce nu este posibil decât dacă informaţiile disponibile sunt
inteligibile. Aceasta presupune, printre altele, o anumită uniformizare a
datelor şi o anumită stabilitate a limbajului.
În acest context, întreprinderile doresc să pună în operă o strategie
globală şi nu pot să măsoare etapele reuşitei lor decât cu ajutorul unor
situaţii financiare şi contabile adecvate, permiţând astfel anticiparea şi
evaluarea fiabilă a instalării lor.
■ în calitate de instrument de control
• pentru întreprinderea consolidantă, conturile consolidate permit să se
aprecieze mai bine strategiile implementate, politicile aplicate, riscurile
cu care se confruntă grupul, izvoarele performanţelor sale;
• pentru asociaţii minoritari, conturile consolidate sunt mijlocul unic de a
şti cum sunt gestionate interesele lor;
• pentru creditori, conturile consolidate permit să se aprecieze
solvabilitatea şi îndatorarea societăţilor grupului, în ansamblul lor;
• pentru bancheri, conturile consolidate permit să se verifice dacă
politicile puse în operă la nivelul grupului sunt eficace şi dacă operaţiile
finanţate de bancă sunt viabile, în pofida, dacă este cazul, a situaţiei
delicate prin care trece o filială.
Este esenţial să semnalăm că, deşi conturile consolidate nu furnizează
nici o informaţie privind fluxurile între diversele societăţi ale grupului,
cunoaşterea lor poate să fie utilă pentru a înţelege strategia şi organizarea
grupurilor.
Primele publicări de conturi consolidate s-au realizat în Statele Unite,
încă de la începutul secolului trecut. Structurile economice, dinamismul
pieţelor financiare şi sistemul juridic de grupare a întreprinderilor, în ţările
anglo-saxone, în general, şi în lumea americană, în special, au favorizat
expansiunea practicilor care vizau conturile consolidate.
Primele legislaţii care au impus întocmirea de conturi consolidate au
apărut în Statele Unite, în anul 1933, şi în Regatul Unit al Marii Britanii şi
Irlandei de Nord, în anul 1948.
Pentru realizarea dezideratului de integrare europeană, la mijlocul
deceniului descris de anii 1970 a apărut nevoia de armonizare a normelor
privind consolidare a conturilor. Prima propunere de directivă europeană
care viza conturile de grup a fost publicată în anul 1976. Ea a stat la originea
Directivei a VII-a. Lunga evoluţie a acestei directive a fost determinată de
divergenţele în abordarea conceptului de grup. Directiva avea să fie aprobată
abia în anul 1983.
10
Creşterea în putere a Standardelor Internaţionale de Contabilitate
Creat în anul 1973, organismul internaţional de Standardizare
contabilă (IASC) a căutat, încă de la constituire, consensul „democratic"
pentru elaborarea normelor sale. Acest demers a avut însă consecinţa de a
oferi opţiuni prea largi, care permiteau societăţilor să contabilizeze o aceeaşi
operaţie în mod diferit, deşi conformitatea cu corpul de reguli IASC era
menţinută.
În anul 1993, după reexaminarea primelor sale norme emise, IASC a
publicat zece norme noi, revizuite, procedându-se la reducerea numărului de
opţiuni posibile. Această nouă abordare permitea clarificarea alegerilor ce
puteau să se exercite între diferitele metode recunoscute ca valabile şi să se
interzică metodele judecate ca nesatisfăcătoare.
A treia etapă importantă în evoluţia Standardelor IASC a fost acordul
încheiat, în iulie 1995, cu IOSCO (Organizaţia Internaţională a Comisiilor
de Valori Mobiliare), care prevedea instalarea unui dispozitiv complet de
norme fundamentale internaţionale, pentru anul 2000. Organizaţia
Internaţională a Comisiilor de Valori Mobiliare permitea, la scadenţă, o
recunoaştere internaţională a Standardelor IAS, ceea ce ar fi lăsat cale liberă
societăţilor şi grupurilor să publice un singur joc de conturi consolidate (în
norme IAS).
În data de 17 mai 2000, IOSCO a adoptat deja o rezoluţie care să
recomande membrilor săi să autorizeze grupurile multinaţionale pentru a
aplica 30 de Standarde IAS pe pieţele internaţionale.
În urma unei reforme de profunzime a organismului internaţional de
Standardizare contabilă, IASC devine IASB, iar normele internaţionale IAS,
devin sau/şi sunt completate de norme internaţionale de raportare financiară
IFRS.
Adoptarea reglementării europene nr. 1606/2002 din 19 iulie 2002 (a
cărei aplicare concretă s-a realizat, în special, prin reglementarea Comisiei,
din 29 septembrie 2003, relativă la acceptarea referenţialului existent de
norme) face obligatorie aplicarea de Standarde Internaţionale de
Contabilitate, începând cu data de 1 ianuarie 2005, pentru toate societăţile
europene care fac apel public la economisire. Totodată, trebuie să
specificăm că, în cadrul reglementării europene din 19 iulie 2002, sunt fixate
trei condiţii pentru ca o normă contabilă internaţională să fie adoptată în
vederea aplicării sale în sânul Uniunii Europene:
• aplicarea sa trebuie să furnizeze o imagine fidelă şi sinceră a poziţiei
financiare şi a rezultatelor întreprinderii, acest principiu fiind apreciat în
lumina directivelor, fără implicarea unei conformităţi stricte cu fiecare
dintre dispoziţiile acestor texte;
• trebuie să răspundă „interesului public european";
• trebuie să răspundă condiţiilor fundamentale referitoare la calitatea
informării cerate pentru situaţiile financiare: folositoare diferitelor
categorii de utilizatori.
Înainte de declanşarea reformei organismului şi referenţialului contabil
internaţional, din dorinţa de armonizare a sistemelor contabile la nivel
internaţional şi european, Comisia Europeană a întreprins un program de
compatibilizare a directivelor contabile europene cu Standardele Contabile
Internaţionale. Se consideră că o atare compatibilizare este astăzi o reuşită în
11

materie de armonizare. Este în acelaşi timp o undă verde pe care Organismul
Internaţional al Comisiilor de Valori Mobiliare o transmite asupra
convergenţei între cele două referenţiale contabile internaţional recunoscute
şi, implicit, asupra posibilităţii întreprinderilor şi grupurilor europene de a se
cota şi a se prezenta pe pieţele financiare americane cu situaţii financiare
întocmite pe baza Standardelor Contabile Internaţionale.
În ţara noastră, ingineriile specifice consolidării conturilor au o
vechime de cel mult un deceniu. Deschiderea unui segment din economia
românească spre procesele de mondializare şi de globalizare va urgenta
nevoia de constituire de grupuri, implicit de cunoaştere a normelor,
metodelor, procedeelor şi tehnicilor de consolidare a conturilor. In
consecinţă, normele generale referitoare la consolidare devin foarte curând
norme operaţionale, sub influenţa reglementărilor propuse prin O.M.F.P. nr.
94/20 februarie 2001, armonizate cu Directivele europene (în cazul de faţă,
cu Directiva a VII-a) şi cu Standardele Contabile Internaţionale.
Încă de la crearea sa, IASOTASB s-a preocupat de problemele
implicate de conturile de grup. Se poate afirma că astăzi fîlosofia
IASC/IASB în materie de normalizare este axată cu predilecţie pe conturile
consolidate. Mai mult, cinci dintre Standarde au ca obiect, total sau parţial,
problematica situaţiilor financiare consolidate şi a consolidării conturilor. In
plus, unele dintre Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS) au
devenit sau vor deveni Standarde Internaţionale de Raportare Financiară
(IFRS). Se asigură, astfel, implementarea unor noi tratamente contabile
(cazul deprecierii goodwill-ului), dezvoltări ale noilor sisteme de evaluare
(cazul generalizării modelului de evaluare în valoare justă) şi, la modul
general, imagini noi ale unor Standarde (cazul Standardului referitor la
grupările de întreprinderi).
La vremea la care organismul internaţional de normalizare contabilă
era IASC, schema de realizare a unui Standard (inclusiv a unui Standard de
consolidare) prevedea etapele prevazute în Figura nr 1 din pagina
urmatoare.
În urma reformei organismului internaţional de normalizare contabilă,
din anul 2000, noul organism (IASB) sau, simplu, Consiliul Standardelor,
numără 14 membri (un efectiv dublu faţă de efectivul organismului
american). Ei sunt aleşi în funcţie de competenţa lor teoretică şi practică.
Dintre aceştia, cel puţin cinci membri provin din domeniul auditului, cel
puţin trei sunt experţi din domeniul întocniirii, prezentării şi publicării
situaţiilor financiare, cel puţin trei, din rândul utilizatorilor situaţiilor
financiare, şi cel puţin unul este universitar.
Poziţia foarte fermă a Principiilor Contabile Americane General
Acceptate (US GAAP)
Puterea extraordinară a pieţelor financiare americane şi învăţămintele
pe care americanii le-au tras după marea criză din anii 1929-1933 i-au
condus să reglementeze contabilitatea de aşa manieră încât să se asigure o
informare relevantă şi fiabilă. O atare reglementare nu a fost încredinţată
legiuitorilor, ci reprezentanţilor profesiunii contabile.
12
Crearea unui grup de lucru
(Steering Commitee)
Elaborarea de propuneri pentru fiecare

problemă tehnică, înscrisă la ordinea
zilei, a Consiliului IASC
Publicarea unei Dispoziţii de proiect privind

principiile (Draft Statement of
Principles:DSOP) de către grupul de lucru
Perioada de consultare internă a
membrilor: 3 luni
Întocmirea unui proiect de principii definitiv
de către grupul de lucru (Statement of
Principles)
Uneori, Aprobarea de către 2/3 dintre membrii

o singura Consiliului IASC (reprezentanţi ai
etapa organizaţiilor profesionale contabile ale
diferitelor ţări) şi ai altor organizaţii
Publicarea unei expuneri de proiect (Exposure
Draft: ED)
Perioada de consultare mondială:
6 - 9 luni
Proiect de Standard Contabil
Internaţional
Aprobarea de către 3/4 dintre membrii

Consiliului IASC
Publicările Standardului IAS
Figura nr. 1 Etapele de realizare a unui Standard
Astăzi, trei organisme contribuie, direct sau indirect, la dezvoltarea

Principiilor Contabile Americane General Acceptate:
• Comisia de Valori Mobiliare (Securities and Exchange Commission
- SEC);
• Organismul principal al profesiei contabile liberale (American
Institute of Certified Public Accountants - AICPA);
• Organismul american de normalizare contabilă (Financial
Accounting Standards Board - FASB).
Spre deosebire de europeni, americanii probează grija lor de a acoperi
integralitatea cazurilor şi a situaţiilor cu care se confruntă întreprinderile cu
Standarde şi interpretări. Europenii fac apel la un corp simplificat de reguli,
13

în lumina unor reguli generale, pentru a conferi soluţii cazurilor particulare,
făcând apel la raţionamentul profesional, care devine spiritul Standardelor
internaţionale, în timp ce americanii recurg la un corp de reguli extrem de
dens şi de complex. Într-un atare sistem, în Statele Unite există o mare
probabilitate de a găsi soluţii adaptate la probleme particulare. Sub aspect
principal, cadrul conceptual american privilegiază prevalenta realităţii
asupra aparenţei (substance over form).
Schema de realizare a unui Standard (inclusiv a unui Standard de
consolidare) american vizează următoarele etape:
Fundaţia contabilităţii financiare
(Financial Accounting
Foundation)
Nume şi finanţare Comitetul de urgenţă

Consiliul de recomandare a
Standardelor de Contabilitate (Emerging Issues Task Force:
FASB EITF)
Financiară (Financial Accounting
Standards Advisory Council) Studiu preliminar Rezumatele Comitetului de
urgenţă
Elaborarea unei expuneri de

proiect (Exposure Draft)
Dezbateri publice
(hearings)
Elaborarea unei
versiuni definitive
Votul FASB privind

standardul
Controlul respectării Standardelor de

către societăţile cotate, control care
vizează întocmirea situaţiilor
financiare
Comisia de
Standardul contabil
Valori Mobiliare
(SEC)
Votul FASB privind

standardul
Figura nr. 2 Schema de realizare a unui Standard American
14
CONSTITUIREA PERIMETRULUI DE CONSOLIDARE
ŞI ALEGEREA METODELOR DE CONSOLIDARE
1.2. DEFINIŢII ŞI DELIMITĂRI PRIVIND GRUPURILE DE

SOCIETĂŢI
Perimetrul de consolidare reprezintă frontiera care delimitează

subansamblurile ce au între ele legături destul de strânse, de o manieră încât
consolidare a situaţiilor financiare să aibă un sens. Traseul perimetrului de
consolidare cere reflecţie şi alegere deoarece legăturile ce pot exista între
mai multe societăţi sunt diverse şi inegal de puternice. În felul acesta,
ansamblul societăţilor legate formează o nebuloasă destul de vagă
(imprecisă). În principiu, perimetrul înconjoară toate societăţile asupra
cărora întreprinderea consolidantă exercită un control exclusiv (filiale), un
control conjunctiv sau concomitent (societăţi comune de interes, numite şi
asocieri în participaţie) sau, în sfârşit, o influenţă notabilă (societăţi
asociate). Perimetrul este modificat de operaţiunile de fuziune prin reunire
sau absorbţie şi de aport parţial de active.
Într-un atare complex terminologic, noi vom urma, în proporţie
covârşitoare, linia definiţiilor referenţialului internaţional. Uneori, se va
recurge la prezentarea înţelesurilor referenţialului american, şi, într-o
proporţie mai mică, a celor ale referenţialului francez, având în vedere
influenţa diminuată, dar menţinută, pe care acesta din urmă o mai exercită
asupra contabilităţii româneşti.
Folosind o formulă mai simplă, putem considera că perimetrul de
consolidare este constituit din liderul de grup (societatea-mamă) şi
societăţile consolidate, respectiv societăţile asupra cărora societatea-mamă
exercită control exclusiv, control conjunctiv (concomitent) sau influenţă
notabilă. Altfel spus, a defini perimetrul de consolidare înseamnă a stabili ce
societăţi vor fi reţinute în ansamblul consolidat. Pentru a şti dacă o
întreprindere face parte dintr-un grup şi dacă se impune a fi consolidată,
trebuie să se determine gradul de influenţă pe care îl exercită societatea-
mamă asupra acestei entităţi.
În cursul lunii care precede închiderea conturilor, serviciul de
consolidare al liderului de grup trimite un curier societăţilor componente ale
grupului, prin care li se solicită comunicarea tuturor informaţiilor relative la
perimetrul de consolidare (cumpărarea, vânzarea sau/şi crearea de societăţi).
Societatea consolidantă determină, apoi, perimetrul său de consolidare şi
metodele de consolidare aplicabile societăţilor consolidate.
Un grup (a group) reprezintă ansamblul constituit din întreprinderea-
mamă şi filialele sale. Altfel spus, grupul este un ansamblu de societăţi,
fiecare având personalitate juridică proprie, dar cu un centru unic de decizie,
numit lider de grup.
Este evident că o astfel de definiţie, acceptată la nivelul referenţialelor
internaţional recunoscute (cel american şi cel internaţional), are sensuri mai
largi în contextul unor referenţiale naţionale şi la nivelul dispozitivului
european (Directiva a VII-a). El poate cuprinde, după caz, dincolo de filiale,
asocieri în participaţie şi întreprinderi asociate.
15

Grupul nu are personalitate juridică, cu toate că formează o entitate
economică.
O societate-mamă (a parent) este o întreprindere care are una sau mai
multe filiale. În principiu, o societate-mamă posedă mai mult de 50% din
capitalul societăţii-filială, capital în care nu sunt cuprinse acţiunile cu
dividend prioritar, fără drept de vot. Ea deţine, astfel, majoritatea absolută în
Adunările generale ordinare (AGO) şi în organele de conducere ale filialei
(cazul controlului exclusiv de drept); cu mai mult de două treimi din capital,
societatea-mamă are majoritatea calificată în Adunările generale
extraordinare (AGE).
O filială (a subsidiary) este o întreprindere controlată de o altă
întreprindere, numită de noi anterior societate-mamă. Poate exista şi situaţia
unei filiale comune a două societăţi-mamă (asocieri în participaţie), precum
şi cea privind o filială necotată a unei societăţi-mamă cotate la bursă.
Controlul (control)
Termenul de control poate fi luat în sensul lui francez, şi atunci este
echivalent cu cel de verificare, sau în sensul britanic, de putere (stăpânire).
In referenţialul contabil internaţional şi în limbajul de consolidare , controlul
este dat de puterea de a conduce politicile privind exploatarea şi finanţarea
unei întreprinderi, astfel încât să se obţină avantaje din activităţile sale.
Controlul poate fi consecinţa relaţiei de proprietate (nu neapărat).
Trebuie să se facă distincţie între control şi interes (sau participaţie), care
reprezintă deţinerea unei părţi din capitalul unei societăţi.
În materie de consolidare , controlul poate îmbrăca forma controlului
exclusiv şi a controlului conjunctiv. La rândul lui, controlul exclusiv se
poate realiza ca un control de drept sau un control de fapt.
Controlul exclusiv de drept presupune ca societatea-mamă să deţină,
direct sau indirect, prin intermediul filialelor sale, mai mult de 50% din
drepturile de vot.
În referenţialul internaţional sunt enunţate patru circumstanţe de fapt
(situaţii) în care operează controlul de fapt:
- societatea-mamă posedă mai mult de jumătate din drepturile de vot,
ca urmare a unui acord cu alţi investitori; în principiu, societatea-
mamă ar trebui să deţină, totuşi, mai mult de 40% din drepturile de
vot;
- societatea-mamă are puterea să conducă exploatarea şi finanţarea
întreprinderii controlate, printr-o dispoziţie a statutelor sau printr-un
acord (contract);
- societatea-mamă poate să numească sau să revoce majoritatea
membrilor consiliului de administraţie sau ai unui organ de conducere
echivalent
- societatea-mamă are puterea de a reuni majoritatea drepturilor de
vot în acest consiliu sau în acest organ.
În contabilitatea franceză, controlul de fapt demonstrat se realizează
prin desemnarea, timp de două exerciţii succesive, a majorităţii membrilor
organelor de administraţie, de conducere sau de supraveghere. În practică,
atunci când întreprinderea poate să desemneze, din momentul achiziţiei unei
entităţi, majoritatea membrilor organelor de conducere, controlul de fapt este
asigurat imediat. Întreprinderea consolidantă este socotită ca efectuând
16
această desemnare atunci când ea a dispus, în cursul respectivei perioade, de
o fracţiune mai mare de 40% din drepturile de vot şi când nici un alt asociat
sau acţionar nu deţinea, direct sau indirect, o fracţiune mai mare decât a sa
(control de fapt prezumat).
Conform referenţialului internaţional, controlul conjunctiv
(concomitent) (joint control) reprezintă împărţirea, printr-un acord
contractual, a controlului asupra unei activităţi economice sau asupra unei
societăţi între un număr redus de acţionari, care o controlează în comun, dar
nici unul nu poate să ia decizii fără acordul celorlalţi. Activităţile care nu fac
obiectul unui acord contractual care să determine controlul conjunctiv nu
reprezintă societăţi care să fie supuse unui astfel de control; acest acord
contractual este constatat, de regulă, în scris.
Figura nr. 3 Asocierea în participaţie
S1 şi S2 deţin, fiecare, 50% din drepturile de vot ale lui S3; S1 şi S2

poartă numele de societăţi controlante; S3 este societatea controlată
conjunctiv; în limbajul contabil internaţional, ea poartă numele de
întreprindere de tip „joint-venture" (asociere în participaţie).
Referenţialul francez este foarte aproape de semnificaţiile presupuse de
Standardele Internaţionale de Contabilitate (în acest caz, IAS 31, Raportarea
financiară a intereselor în asocierile în participaţie). Astfel, controlul
conjunctiv este partajul unei întreprinderi exploatate în comun de un număr
limitat de asociaţi sau de acţionari, de o atare manieră încât politicile
financiare şi cele de exploatare să rezulte din acordul lor. Existenţei unui
control conjunctiv îi sunt esenţiale două elemente:
Un număr limitat de asociaţi sau de acţionari care îşi împart controlul.
Partajul controlului presupune că nici un asociat sau acţionar nu este
susceptibil să poată exercita un control exclusiv, de unul singur, impunând
deciziile sale celorlalţi. Existenţa unui control conjunctiv nu exclude
prezenţa de asociaţi sau acţionari minoritari care nu participă la controlul
comun;
- un acord contractual care:
a) prevede exercitarea controlului conjunctiv asupra activităţii
economice a întreprinderii exploatate în comun;
b) prevede deciziile esenţiale realizării obiectivelor întreprinderii
exploatate în comun, obiective care necesită consimţământul
tuturor asociaţilor sau acţionarilor ce participă la acest tip de
control. In afară de cele două forme de control, în relaţiile dintre
două societăţi poate să apară şi cazul de influenţă notabilă.
17

Influenţa notabilă (significant influence), în înţelesul internaţional, este
puterea de a participa la deciziile referitoare la politicile financiare şi de
exploatare ale unei întreprinderi, fără ca totuşi să se exercite un control
asupra acestor decizii. În general, influenţa notabilă se manifestă prin:
- prezenţa în consiliul de administraţie sau în organismul de conducere
echivalent,
- participarea în procesul de luare a deciziilor;
- existenţa de tranzacţii semnificative cu întreprinderea influenţată notabil;
- schimbul de personal de administraţie;
- furnizarea de informaţii tehnice importante.
Dacă un investitor deţine, direct sau indirect, prin filialele sale, cel
puţin 20% din drepturile de vot (în principiu, între 20% şi 50% din
drepturile de vot, dar insuficient pentru a exercita un control exclusiv sau
conjunctiv) într-o întreprindere, se presupune că el exercită o influenţă
notabilă, exceptând situaţia în care se demonstrează, în mod clar, că această
influenţă nu există. Se deduce că existenţa sau absenţa unei influenţe
notabile poate să fie stabilită independent de procentajul drepturilor de vot
deţinute. Influenţa notabilă apare în relaţiile cu întreprinderile asociate
(cazul cel mai frecvent) sau în situaţia existenţei asocierilor în participaţie
(caz mai rar, când nu se preferă forma de control conjunctiv).
O întreprindere asociată (an associate) este o întreprindere în care
investitorul are o influenţă notabilă şi care nu este nici filială, nici asociere
în participaţie.
În privinţa influenţei notabile, referenţialul francez aduce reglementări
similare. În acest sens, în cadrul lui se precizează şi că:
- influenţa notabilă poate să rezulte, în special, dintr-o reprezentare în
organele de conducere sau de supraveghere, din participarea la deciziile
strategice, din existenţa unor operaţii semnificative între întreprinderi, din
schimbul de persoane de conducere sau din legături de dependenţă tehnică;
- existenţa fracţiunii minime de 20% din drepturile de vot este respinsă
dacă ea nu permite exercitarea unei influenţe notabile, fapt care trebuie să fie
justificat în anexă;
- în caz contrar, poate fi adusă proba unei influenţe notabile chiar dacă se
deţine mai puţin de 20% din drepturile de vot.
1.3. PROBLEMELE IMPLICATE DE PROCENTAJUL DE

CONTROL, DE PROCENTAJUL DE INTERES ŞI DE
PROCENTAJUL DE INTEGRARE
Procentajul de control al societăţii-mamă într-o filială este dat de

numărul drepturilor de vot de care dispune societatea-mamă în adunarea
generală a filialei.
În cadrul societăţilor pe acţiuni, titlurile (acţiunile), indiferent că sunt
eliberate sau nu, au în principiu un drept de vot, dar există şi:
- acţiuni cu dividend prioritar (acţiuni preferenţiale), fără drept de vot;
- acţiuni cu drept de vot multiplu;
- acţiuni cu drept de vot fracţionat.
Procentajul total de control asupra unei societăţi poate să fie sub
100%, de 100% (de exemplu, 10 de acţiuni ordinare cu drept de vot simplu)
18
sau mai mare de 100% (de exemplu, de 110%, rezultat din deţinerea a 960
de acţiuni ordinare, cu un singur drept de vot, şi 50 de acţiuni nominative, cu
drept de vot dublu).
Pentru determinarea procentajului de control general se cumulează
procentajele de control ale tuturor societăţilor grupului care posedă titluri ale
societăţii controlate.
Procentajul de control permite să se determine metoda de consolidare
de aplicat.
În viziunea internaţională sunt utilizate următoarele metode de
consolidare :
a) în cazul controlului exclusiv - metoda integrării globale;
b) în cazul controlului conjunctiv - metoda integrării proporţionale, ca
prelucrare de bază (de referinţă), sau metoda punerii în echivalenţă,
ca prelucrare alternativă (cealaltă prelucrare autorizată);
c) în cazul influenţei notabile - metoda punerii în echivalenţă.
În contabilitatea americană, singura metodă de consolidare este
integrarea globală. Integrarea proporţională nu este admisă în consolidare a
conturilor şi, ca urmare, în cazul asocierilor în participaţie (întreprinderile de
tip „joint-venture") se utilizează metoda punerii în echivalenţă. În mod logic,
în cazul întreprinderilor asociate, metoda punerii în echivalenţă nu este
utilizată ca metodă de consolidare (ea este o metodă de evaluare).
Procentaj de interes exprimă partea din capital deţinută de societatea-
mamă, direct sau indirect, în fiecare societate consolidată. Este o noţiune
financiară, care serveşte calculului părţii societăţii-mamă în capitalul şi
rezultatul fiecărei societăţi din ansamblul consolidat.
Principiul de calcul
Pentru determinarea procentajului de control, se adună procentajul de
control deţinut, în mod direct, de întreprinderea consolidantă şi procentajele
de control deţinute de toate întreprinderile pe care întreprinderea
consolidantă le consolidează de o manieră exclusivă. În schimb, procentajele
de control deţinute de întreprinderile controlate în mod conjunctiv sau aflate
sub influenţă notabilă nu trebuie să fie reţinute.
În vederea determinării procentajului de interes, pentru fiecare filiaţie
se multiplică procentajele de deţinere (capitalul deţinut) ale fiecărei societăţi
care constituie lanţul şi se adună procentajele rezultate din diferitele
înmulţiri, pentru fiecare lanţ al filiaţiei.
Participaţiile
Participaţiile constituie drepturile în capitalul altor întreprinderi,
materializate sau nu în titluri care, prin crearea unei legături durabile cu
acestea, sunt destinate să contribuie la activitatea societăţii deţinătoare. În
practică, sunt întâlnite participării directe, indirecte, reciproce şi încrucişate.
În notele explicative trebuie să fie prezentat un tablou al filialelor şi
participaţiilor.
• În cazul participaţiei directe
o procentajul de control este egal cu procentajul drepturilor de vot
ale societăţii-mamă într-o filială a sa;
o procentajul de interes este egal cu partea din capitalul deţinut de
societatea-mamă într-o filială a sa.
19

• În cazul participaţiei indirecte
o printr-un lanţ unic:
procentajul de control este determinat palier (treaptă)
după palier;
lanţul este considerat rupt cand o întreprindere este
controlată conjunctiv sau este plasată sub o influenţă
notabilă;
procentajul de interes - se înmulţesc procentajele de
deţinere (capitalul deţinut) ale societăţilor care formează
lanţul.
Exemplul 1:
90% A
F1
70%
F2
Figura nr. 4 Participaţie indirectă printr-un lanţ unic
- societatea-mamă A deţine 90% din societatea F1, care deţine la rândul

său 70% din societatea F2;
- societatea F1 este filială a societăţii-mamă A;
- societatea F2 este o subfilială a societăţii-mamă A. În acest caz, se
constată că:
- societatea-mamă A controlează filiala F1 pentru 90%;
- filiala F1 controlează subfiliala F2 pentru 70%;
- societatea-mamă A controlează subfiliala F2 pentru acelaşi
procentaj ca şi filiala F1, adică pentru 70%.
- Procentajul de interes al societăţii-mamă A:
- în filiala F1: 90%;
- în subfiliala F2: 90% x 70% = 63%.
o prin mai multe lanţuri:
procentajul de control - se adună procentajele de control
deţinute direct şi indirect pentru fiecare dintre societăţile
care precedă filiala în lanţuri; trebuie acordată atenţie
rapturilor de control;
procentajul de interes - pentru fiecare lanţ al filialei se
înmulţesc procentajele de deţinere (capital deţinut) ale
fiecărei societăţi care constituie lanţul şi se adună
procentajele rezultate pentru fiecare lanţ al filialei.
Exemplu 2: Societatea-mamă A deţine în mod direct 70% din societatea
F1 şi 20% din subfiliala F2. Societatea-filială F1 deţine 55% din propria
filială F2. În acest exemplu s-a plecat de la premisa că unei acţiuni îi este
asociat un drept de vot.
20
70% A
20% F1
55% F2
Figura nr. 5 Participaţie indirectă prin mai multe lanţuri
Procentajul de control deţinut de mamă în F2 este, ca atare:

- în mod direct: 20%
- în mod indirect: 55%
- în total: 75%
Societatea-mamă posedă deci controlul asupra societăţii F2 pentru
75%. Procentajul de interes al societăţii-mamă în subfiliala F2 este de:
- în mod indirect: 38,5%, adică 70% x 55%
- în total: 58,5 %
A
Z
20% 50%
50% A1
V
45%
25%
F1
30%
Figura nr. 6 Participaţie indirectă
- societatea-mamă A deţine în mod direct 45% din F1. Ipotetic, o acţiune

este asociată unui drept de vot;
- A deţine 20% din întreprinderea asociată A, fapt care îi conferă o
influenţă notabilă. Această legătură nu este reţinută;
- de asemenea, A deţine 50% din societatea V şi exercită un control
conjunctiv împreună cu întreprinderea terţă Z. Nici această legătură nu este
reţinută;
- procentajul de control al societăţii A în societatea F1 este de 45%. Un
asemenea procentaj de control nu i-ar putea conferi decât posibilitatea
exercitării unui control exclusiv de fapt dacă este îndeplinită una dintre cele
patru condiţii prezentate anterior. Într-o atare ipoteză, sub referenţialul
internaţional, F1 este o filială. După cum am relevat, referenţialul american
nu admite decât controlul exclusiv de drept.
21

Procentajul de interes al societăţii-mamă A în societatea F1 (filială)
este de:
- prin intermediul societăţii A: 5%, adică 20% x 25%
- prin intermediul societăţii V: 15%, adică 50% x 30%
- procentaj de interes global: 65%
■ Cazul problemelor complexe
Deşi astfel de cazuri nu fac obiectul reglementărilor circumscrise în
perimetrul Standardelor Contabile Internaţionale, ele fac obiectul uzanţelor
în contabilităţile ţărilor evoluate, motiv pentru care le recomandăm studiului,
în lucrarea noastră, pentru studenţii şi profesioniştii români.
a) prin legături reciproce. Elementele reglementare franceze prevăd,
printre altele, următoarele aspecte:
societate pe acţiuni nu poate să posede acţiuni ale altei societăţi dacă
aceasta deţine o fracţiune din capitalul său, mai mare de 10%;
în lipsa unui acord între societăţile interesate pentru a regulariza
situaţia, cea care deţine fracţiunea cea mai mică din capitalul
celeilalte trebuie să piardă investiţia sa;
În general, referenţialul internaţional şi, în mod neechivoc, cel
american reţine în perimetrul de consolidare numai filialele.
Dacă investiţiile reciproce sunt de aceeaşi mărime, fiecare dintre
societăţi trebuie să reducă investiţia sa astfel încât să nu depăşească 10% din
capitalul celeilalte.
Legăturile reciproce sunt admise de legislaţia franceză atunci când una
dintre cele două societăţi îşi are sediul în afara Franţei.
Dacă cele două societăţi îşi au sediul social în Franţa, trebuie distinse
mai multe situaţii:
• dacă nici una din cele două societăţi nu este o societate pe acţiuni,
legătura reciprocă este admisă;
• dacă una din cele două societăţi este o societate pe acţiuni, se prevăd
două tipuri de restricţii pentru participaţia reciprocă:
o dacă societatea A deţine mai mult de 10% din capitalul societăţii
B, aceasta din urmă nu poate să posede nici o acţiune la A:
o Calculul procentajului de interes 1-b
Acţionarii societatii A
A
a b
B
caz permis
Figura nr. 7 Legăturile reciproce dintre două societăţi
- Calculul procentajului de interes total al acţionarilor societăţii A în

societatea B:
22
Pentru calculul procentajului de interes se aplică un raţionament
iterativ: este vorba de a aduna succesiv toate procentajele de interes deţinute
fie direct, fie indirect, închizând participaţia. Această metodă permite să se
ajungă la formulele următoare:
• procentajul de interes al acţionarilor societăţii A (cu excepţia celor
din B) în A
• procentajul de interes al acţionarilor societăţii A în societatea B:
b) prin legături circulare:

Într-o schemă simplificată, legătura circulară poate să se prezinte după
cum urmează:
(1-c)
A
a c
B C
b
Figura nr. 8 Legăturile circulare dintre societăţi
- A deţine (1 - c)% din A;

- A deţine a% din B;
- B deţine b% din C
- C deţine c% din A.
- Formulele de calcul al procentajului de interes
- Procentajele de interes deţinute de societatea-mamă A în filialele sale
sunt următoarele:
- în A: [(1 - c) / (1 - (a x b x c))];
- în B: [(1 - c) x a / (1 - (a x b x c))];
- în C: [(1 - c) x a x b / (1 - (a x b x c))].
c) prin legături încrucişate:

Cum raţionamentul este mai complex, este necesar să se recurgă la
calculul matricial şi la teoria grafurilor pentru determinarea procentajelor de
interes.
Exemplu cu un grad de complexitate mai ridicat privind calculul
procentajului de control, determinarea metodei de consolidare şi calculul
procentajului de interes:
23

Figura nr. 9 Legăturile încrucişate dintre societăţi
Calculul procentajului de control, determinarea metodei de

consolidare şi calculul procentajului de interes
Tabel nr. 1
Societatea Calculul Procentajul Metoda de Calculul Procentajul
procentajului de de control consolidare procentajului de interes
control de interes
SI 80% Integrare 80%
globală
S2 Cel mai mic 65% Integrare 80% x 65% 52%
procentaj din lanţul globală
până la S2'
S4 85% Integrare 85%
globală
S5 Legătură directă 51% Integrare 21% + 85%x 46,5%
(21%) + Legătură globală 30%
indirectă (30%)
S3 Legătură indirectă 47%, Punere în 80% x 65% x 28,58%
(25%) + Legătur echivalenţă 25%+ 10% +
directă (10%) + sau Integrare 46,5% x 12%
Legătură indirectă globală (în
(32%) caz de
Din analiza procentajelor de control, în viziunea organismului

internaţional de normalizare (ca şi a celui american), rezultă că SI, S2, S4 şi
55 sunt controlate exclusiv, prin control de drept. In ceea ce priveşte S3, ea
este influenţată notabil pentru 47%, din care pentru 10% în mod direct, iar
pentru 37% în mod indirect. Problema care rămâne în discuţie este dacă S3
ar putea să fie controlată exclusiv de Societatea A, prin control de fapt.
Pentru confirmarea controlului exclusiv de fapt al societăţii A asupra
societăţii S3 trebuie ca una dintre condiţiile realizării acestui tip de control
să fie îndeplinită.
24
Plecând de la remarcile la care am procedat anterior, la nivel
internaţional există încă divergenţe referitoare la semnificaţia conceptului de
control. Am constatat în acest sens că, spre deosebire de viziunea IASB,
normalizatorii americani au o concepţie mai restrictivă privind controlul, ei
nefiind de acord ca participaţiile ce nu conferă majoritatea drepturilor de vot
să fie consolidate prin integrare globală. Un atare mod de a vedea litera şi
spiritul Standardelor internaţional recunoscute (ale IASB sau ale FASB)
poate conduce la unele concluzii surprinzătoare, aşa cum relevă următoarele
organigrame de grup:
A1 A2
80% 49% 53%
F1 F2 S1
52%
49% 49%
51%
S2
F3
Grupul A1 51% S3
Grupul A2
Figura nr 10 – Tipuri de organigrame de grup
Conform referenţialului contabil american, societatea-mamă Al nu

poate să includă societatea F3 în perimetrul de consolidare al grupului Al
(procentaj de control 49%), deşi posedă (80% x 49%) + (49% x 49%) =
63,21 % din interese.
Controlul de numai 49% în F3 este dat de faptul că Al nu este
majoritară în F2 şi, ca atare, participarea acesteia din urmă în F3 nu poate fi
luată în considerare.
Cu totul alta este situaţia în cazul referenţialului internaţional, prin
care F2 ar putea să fie considerată filială, dacă se îndeplineşte cel puţin una
din condiţiile controlului exclusiv de fapt.
În opoziţie cu analiza anterioară, societatea (grupul) A2 nu deţine
decât 53% x 52% x 51% = 14,0556% din interesele societăţii S3, deşi ea (el)
poate să includă această din urmă societate în perimetrul de consolidare,
deoarece este controlată prin intermediul celor două participaţii majoritare
(în S1 şi în S2).
■ Procentajul de Integrare
Pentru a cunoaşte procentajul valorilor de consolidat, se procedează la
determinarea procentajelor de integrare. Un atare procentaj depinde de
metoda reţinută în consolidare .
Dacă o întreprindere este consolidată prin metoda integrării globale,
procentajul de integrare este egal cu 100%. În caz contrar, se convine să se
ţină cont de:
- procentajul de integrare aferent în mod direct întreprinderii de consolidat;
- procentajul de deţinere directă a întreprinderii care, la rândul ei, deţine
direct întreprinderea consolidată.
25

Pentru societăţile puse în echivalenţă, procentajul de integrare poate să
fie numit „fracţiune pusă în echivalenţă".
Exemplu1 1 :
80% SA
F1
33% F2
Figura nr 11 - Societăţi puse în echivalenţă
Societatea F2 este deţinută în mod conjunctiv cu alte două grupuri.

a) Pentru determinarea procentajelor de control:
- procentajul de control al societăţii-mamă (SA) în filiala F1 (integrare
globală) = 80%;
- procentajul de control al societăţii-mamă (SA) în filiala F2 deţinută
conjunctiv (integrare proporţională) = 33%.
b) Pentru determinarea procentajelor de interes:
- procentajul de interes deţinut de SA în F1 = 80%;
- procentajul de interes deţinut de SA în F2 = 80% x 33% = 26,4%.
c) Pentru determinarea procentajelor de integrare:
- procentajul de integrare al filialei F1 = 100% (deoarece consolidare a se
realizează prin integrare globală);
- procentajul de integrare al întreprinderii F2 = controlată conjunctiv =
100% (procentajul de integrare al filialei FI) x 33% (procentajul de deţinere
al filialei F1 în F2) = 33%.
Observaţie:
Dacă F2 nu ar fi fost deţinută conjunctiv cu alte două grupuri, ea (F2)
ar fi fost pusă în echivalenţă. Procentajele de control şi de interes ar fi fost
identice, atunci, cu cele determinate mai sus. Procentajul de integrare, pe
care uzanţele internaţionale îl numesc, în această din urmă ipoteză,
„fracţiune pusă în echivalenţă", ar fi, de asemenea, egal cu 33%. El
reprezintă interesele societăţii sau societăţilor deţinătoare de titluri (adică
33% din interesele societăţii FI în societatea F2).
Această fracţiune pusă în echivalenţă va fi împărţită între grup
(26,4%), rezultată din produsul între procentajul de interes deţinut de SA în
F2 (80% x 33%) şi partea minoritarilor, rezultată din diferenţa între
procentajul de integrare al întreprinderii F2 şi partea care revine grupului:
33% - 26,4% = 6,6%, ceea ce are drept consecinţă apariţia intereselor
minoritare indirecte.
26
Exemplul 2, cu grad de complexitate mai mare; să considerăm, În acest
sens, organigrama unui grup astfel constituit:
SA
S1 S2 S3
S4 S5 S6
S7 S8
Figura nr 12 - organigrama unui grup complex
Determinarea procentajelor de control şi a metodelor de consolidare
Tabel nr. 2
Societatea Relaţia Procentajul de Metoda de
control consolidare
S1 SAînSl 70% Integrare globală

S2 SA în S2 80% Integrare globală
S3 SA în S3 30% Integrare
proporţională
S4 SAînSl înS4 60% Integrare globală
S5 SA în S2 în S5 45% Integrare globală
SAînSl înS5 20%
65%
S6 SA în S6 25%, Punere în
SA în S3 în S6 0% echivalenţă
25%
S7 SA înSl în S4în 30% Integrare
S7 SA în S2 în 4% proporţională
S7 34%
S8 SA în S2 în S5 30% Punere în
în S8 SA în S6 0% echivalenţă
în S8 30%
27

Determinarea procentajelor de integrare şi a procentaje interes
Tabel nr. 3
Soc. Relaţia Procentajul de Procentajul de interes
integrare
sau fracţiunea pusă în
echivalentă
SI SA în Sl 100% 70%
S2 SA în S2 100% 80%
S3 SA în S3 30% 30%
S4 SA în Sl în S4 100% 70% x 60% = 42%
S5 SA în S2 în S5 100% 80% x 45% = 36%
SA în Sl în S5 70% x 20% = 14%
50%
S6 SA în S6 25% 25%
SA în S3 în S6 30% x 22% = 6,6% 30% x 22% = 6,6%
31,6% 31,6%
S7 SA în Sl în S4 în S7 100% x 30% = 30% 70% x 60% x 30% = 12,6%
SA în S2 în S7 100% x 4% = 4% 80% x 4% = 3,2%
34% 15,8%
S8 SA în S2 în S5 în S8 100% x 30% = 30% 80% x 45% x 30% = 10,8%
SA în Sl în S5 În S8 31,6% x 3% = 0,948% 70% x 20% x 30% = 4,2%
SA în S6 în S8 30,948% (a) (25% + 6,6%) x 3% = 0,948%
15,948%
(a) fracţiunea pusă în echivalenţă.
1.4. EXCLUDEREA ŞI NEEXCLUDEREA DIN PERIMETRUL DE

CONSOLIDARE
Ideile prezentate în cele ce urmează sunt relative la excluderea sau nu

din perimetrul de consolidare,operaţii care vizează reglementările şi uzanţele
contabilităţii franceze. În continuarea acestora sunt expuse regulile şi
uzanţele internaţionale.
■ Cazul excluderii obligatorii
O întreprindere controlată sau sub influenţă notabilă este exclusă din
perimetrul de consolidare atunci când:
- din momentul achiziţiei lor, titlurile acestei entităţi sunt deţinute, în mod
unic, în vederea unei cesiuni ulterioare; dacă proiectul cesiunii
ulterioare se referă numai la o parte din titluri, controlul sau influenţa
notabilă este definit(ă) prin referinţă la partea destinată a fi deţinută în
mod durabil;
- restricţii severe şi durabile repun în cauză, în mod substanţial:
a) controlul sau influenţa exercitat(ă) asupra acestor întreprinderi;
b) posibilităţile de transfer al elementelor de trezorerie între
entitatea în cauză şi celelalte întreprinderi incluse în perimetrul
de consolidare.
■ Cazul excluderii opţionale
28
O întreprindere nu intră în perimetrul de consolidare din momentul în
care consolidare a sa sau a unui subgrup în care ea este liderul nu prezintă un
caracter semnificativ în contextul situaţiilor financiare consolidate ale
ansamblului de întreprinderi incluse în perimetrul de consolidare .
Caracterul semnificativ trebuie să fie analizat în raport cu situaţiile
financiare ale ansamblului, şi nu în raport cu cele individuale ale societăţii-
mamă a grupului sau ale întreprinderilor care deţin titlurile în cauză.
Caracterul de semnificativ nu se bazează numai pe criterii de ordin
cantitativ. Cu titlu de exemplu, o întreprindere consolidantă poate să îşi
dorească să consolideze o întreprindere nou-creată, situată sub pragurile de
semnificaţie fixate de grup, deoarece ea consideră că este vorba despre o
investiţie strategică.
Exemple de situaţii care nu justifică excluderea:

Nu constituie dificultăţi în calea consolidării următoarele situaţii:
exercitarea de către o filială sau o participaţie a unei activităţi
diferite de cea dezvoltată de grup;
un caz mai puţin reprezentativ de instabilitate monetară;
termene sau costuri excesive pentru obţinerea de informaţii
contabile;
închiderea exerciţiului filialei sau participaţiei la o altă dată
decât cea aferentă societăţii-mamă
Dacă ne referim numai la referenţialul internaţional, prin litera
Standardului IAS 27, Situaţii financiare consolidate şi contabilitatea
investiţiilor în filiale, putem afirma că acesta prezintă, în sinteză, un caz de
excludere din perimetrul de consolidare. Aşadar, nu trebuie să fie
consolidate societăţile care sunt controlate numai temporar, deoarece
participaţiile respective au fost achiziţionate şi sunt deţinute cu singurul scop
de a fi vândute în următoarele 12 luni.
Unele filiale exercită activităţi diferite de cele ale altor întreprinderi
din grup. Se încadrează aici, în special, băncile şi societăţile financiare. Până
la o dată recentă, astfel de filiale erau excluse din perimetrul de consolidare ,
invocându-se, cu predilecţie, nevoia de fidelitate a imaginii situaţiilor
financiare consolidate. De câţiva ani, IASC/IASB nu mai admite un atare
motiv de excludere. În plus, Standardul IAS 14, Raportarea pe segmente,
pledează pentru consolidare a acestor filiale şi pentru furnizarea unor
informaţii complementare referitoare la activităţile lor.
Filialele excluse din perimetrul de consolidare sunt considerate
plasamente şi, ca atare, contabilizate în conformitate cu Standardul IAS 39,
Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare.
Sub o formă sintetică, regulile privind stabilirea perimetrului de
consolidare, în conformitate cu referenţialul internaţional, sunt sugerate de
următoarea schemă:
29

da
Societatea poate fi inclusă în Integrare globală
perimetrul de consolidare?
Această da
Integrare globală
Deţinerea majorităţii da
drepturilor de vot societate da
nu este Integrare proportională
da
O formă de control de fapt
destinată
da
nu Punere în echivalenţă
da
să rămână
Asociere de interese
durabil sub
da
nu Punere în echivalenţă
da influenţa
Procentaj de control mai
mare sau egal cu 20% grupului?
nu
da
Influenţa notabilă poatefi Societatea este
justificată cuprinsă în
perimetrul de
nu
consolidare
Societatea nu este Societatea trebuie
cuprinsă în perimetrul de exclusă din
consolidare perimetrul de
consolidare
Figura nr. 13 - Regulile privind stabilirea perimetrului de consolidare
1.5. DATELE DE INTRARE ŞI DE IEŞIRE ÎN/DIN PERIMETRUL

DE CONSOLIDARE
a) Data de intrare
Data primei consolidări corespunde datei la care întreprinderea
consolidantă trebuie să integreze în contul său de profit şi pierdere rezultatul
întreprinderii-filială, activele şi datoriile identificabile achiziţionate şi
diferenţa de achiziţie pozitivă sau negativă.
Intrarea unei întreprinderi în perimetrul de consolidare este efectivă:
fie la data achiziţiei titlurilor de către întreprinderea consolidantă,
fie la data preluării controlului sau a influenţei notabile, dacă
achiziţia a avut loc în mai multe tranşe,
fie la data prevăzută prin contract, dacă acesta prevede transferul
controlului la o dată diferită de cea la care a avut loc transferul
titlurilor.
Faptul că un contract comportă o clauză de retroactivitate nu este
suficient pentru a considera transferul controlului la o dată diferită de cea
referitoare la transferul titlurilor.
În mod normal, data de intrare este data preluării controlului. Se
presupune că ea coincide cu data transferului de titluri. Pentru a putea
elimina această prezumţie, este necesar ca transferul controlului să fie
prevăzut, din punct de vedere contractual, la o dată diferită de cea referitoare
la transferul titlurilor.
b) Data de ieşire
30
O întreprindere iese din perimetrul de consolidare la data pierderii
controlului sau a influenţei notabile.
În caz de cesiune, transferul controlului sau al influenţei notabile este,
în general, concomitent cu transferul drepturilor de vot aferente titlurilor.
Astfel, chiar dacă acordurile de cesiune ale unei întreprinderi integrate au
intervenit la data închiderii unui exerciţiu, întreprinderea care cedează
titlurile continuă să consolideze entitatea în cauză deoarece ea deţine în
continuare controlul. Totuşi, întreprinderea controlată poate să fie exclusă
din perimetrul de consolidare în cazuri excepţionale, în care transferul
controlului este efectuat înaintea transferului titlurilor, ca urmare a unui
contract între părţile care intervin înaintea datei de închidere a conturilor. În
astfel de cazuri, întreprinderea vânzătoare trebuie să poată justifica, prin
elemente de fapt, că pierderea controlului este efectivă înaintea transferului
drepturilor de vot.
Cesiunea temporară, fără pierdere de control, a titlurilor
întreprinderilor consolidate, urmată de răscumpărarea lor într-un interval
scurt de timp, nu trebuie să aibă consecinţe asupra întocmirii conturilor
consolidate la închiderea exerciţiului.
În caz de pierdere a controlului fără cesiune (de exemplu, ca urmare a
unor restricţii severe şi durabile), ieşirea din perimetrul de consolidare este
concomitentă cu faptul generator al pierderii de control.
1.6. DATA INCLUDERII CONTURILOR
În conformitate cu referenţialul internaţional, data închiderii conturilor

consolidate trebuie să coincidă cu data de închidere a conturilor individuale
ale întreprinderii consolidante. Atunci când data de închidere a conturilor
unei întreprinderi incluse în perimetrul de consolidare este posterioară datei
de închidere a conturilor consolidate, fără a depăşi însă trei luni, conturile
sale individuale pot să fie reţinute după luarea în calcul a impactului
operaţiilor semnificative intervenite între cele două date de închidere.
Exemplu:
Societatea A deţine un procentaj de control de 80% în societatea F.
Data de închidere a conturilor individuale ale societăţii A este 31.12.N. Data
de închidere a situaţiilor financiare consolidate este 31.12.N.
Cazul 1: Data de închidere a conturilor individuale ale societăţii F este
30.11.N.
Situaţiile financiare consolidate sunt întocmite plecând fie de la
conturile individuale ale filialei F, la 30.11.N, retratate cu operaţiile
semnificative intervenite între 30.1 l.N şi 31.12.N, fie de la conturile
intermediare ale entităţii F, întocmite la 31.12.N.
30.06.N.
Situaţiile financiare consolidate sunt întocmite plecând de la conturile
intermediare ale filialei F, întocmite la 31.12.N.
28.02.N+l.
31

Situaţiile financiare sunt întocmite plecând de la conturile individuale
ale filialei F, retratate cu operaţiile semnificative intervenite între 31.12.N
şi28.02.N+l.
Cazul 4: Data de închidere a conturilor individuale ale societăţii F
este31.05.N+l.
Situaţiile financiare sunt întocmite obligatoriu plecând de la conturile
intermediare ale filialei F, întocmite la 31.12.N.
TESTE DE AUTOEVALUARE
TESTUL 1 DE AUTOEVALUARE
1) Un grup de întreprinderi este compus din:
a. societatea-mama şi filialele sale.
b. societăţi cu parţi sociale
c. societăţi de persoane
2) Procentajul total de control asupra unei societăţi poate să fie:

a. 100 %
b. mai mare de 51%
c. Sub 100%, de 100% sau mai mare de 100%
3) Consolidarea:
a. asigura obţinerea informaţiilor de la filiale
b. Este o tehnică a contabilităţii financiare care are ca finalitate
producerea de informaţii în folosul utilizatorilor externi.
c. compară informaţiile de la filiale
4) Procentajul de control al societăţii-mamă într-o filială este dat de:

a. de valoarea acţiunilor tranzacţionate la Bursa de Valori
b. numărul drepturilor de vot de care dispune societatea-mamă în
adunarea generală a filialei
c. de profitul înregistrat
5) Filialele excluse din perimetrul de consolidare sunt contabilizate în

conformitate cu standardul:
a. IAS 39, Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare.
b. IAS 14, Raportarea pe segmente
c. IAS 27, Situaţii financiare consolidate şi contabilitatea
investiţiilor în filiale
6) Pentru realizarea politicii lor de creştere conducătorilor de întreprinderi

li se oferă două mijloace principale:
a. creşterea internă şi creşterea externă
b. creşterea verticală şi creşterea orizontală
c. creşterea producţiei şi creşterea resurselor atrase
32
TESTUL 2 DE AUTOEVALUARE
1) Procentajul de integrare:
a. depinde de metoda reţinută în consolidare
b. depinde de valoarea acţiunilor tranzacţionate la Bursa de
Valori
c. nu depinde de metoda reţinută în consolidare;
2) Metodele folosite pentru a realiza consolidarea unui grup de societăţi

sunt:
a. Metoda integrări verticale, pentru grupurile verticale
b. Metoda integrări orizontale, pentru grupurile orizontale
c. metoda integrării globale; metoda integrării proporţionale,
metoda punerii în echivalenţă
3) Consolidarea se realizează pentru următoarele tipuri de societăţi:

a. societăţilor străine;
b. organizaţilor non-profit
c. societăţilor aparţinând unui grup;
4) Societatea-mamă A deţine 90% din societatea F 1, care deţine la

rândul său 70% din societatea F2. Procentajul de interes al
societăţii-mamă A în subfiliala F2 este de:
a. 63%.
b. 70%
c. 80%
5) Societatea-mamă A deţine 60% din societatea FI, care deţine la

rândul său 80% din societatea F2. F2 deţine la rândul său 70% din
societatea F3. Procentajul de interes al societăţii-mamă A în
subfiliala F3 este de:
a. 70 %
b. 60 %
c. 33,6 %
6) O societate-mamă (a parent) este o întreprindere care:
a. posedă mai mult de 50% din capitalul societăţii-filială,
b. posedă mai puţin de 20% din capitalul societăţii-filială
c. posedă minim 90% din capitalul societăţii-filială
33

TEMA II METODELE DE CONSOLIDARE ŞI
STANDARDELE INTERNAŢIONALE DE
REGLEMENTARE A CONSOLIDĂRII CONTURILOR
CONŢINUT
2.1. Metoda integrării globale şi al standardului
2.2. Metoda integrării proporţionale şi al standardului
2.3. Metoda punerii in echivalenţă şi al standardelor
2.4. Metoda achiziţiei şi al Standardului Internaţional de Raportare
Financiară IFRS 3
REZUMAT
Pentru realizarea unei consolidări trebuie parcurse următoarele
etape:
• Determinarea perimetrului de consolidare;
• Alegerea metodei de consolidare,
• Nominalizarea operaţiunilor pre consolidare
• Nominalizarea operaţiunilor de consolidare propriu-zisă
Metoda de consolidare se alege in funcţie de procentul de control,
acesta condiţionând tipul de control.
Practica internaţională utilizează trei metode de consolidare:
1) metoda integrării globale.
2) metoda integrării proporţionale
3) metoda punerii în echivalenţă.
Întocmirea situaţiilor financiare consolidate se face pe baza situaţiilor
financiare individuale ale societăţilor grupului, aceste situaţii trebuie să fie
retratate înainte de declanşarea operaţiilor propriu-zise de consolidare.
Astfel de retratări se referă la:
• omogenizarea datelor de închidere şi a politicilor contabile utilizate;
• eliminarea efectelor fiscale
Metoda integrării globale este utilizată în cazul controlului exclusiv,
şi consta în integrarea în conturile societăţii consolidante a elementelor
bilanţului şi contului de profit şi pierdere ale societăţii consolidate, după
eventuale retratări pentru a le armoniza cu principiile contabile ale grupului.
In integrarea globala apar doua rubrici specifice conturilor
consolidate:
• rezerve consolidate – reprezintă cota – parte a societăţii-mama în
rezervele acumulate de la crearea sau de la achiziţia societăţii
consolidate;
• interese minoritare – corespund cotei – părţi din capitalurile proprii ale
societăţii consolidate care se cuvine acţionarilor, alţii decât societatea-
mama
Consolidarea propriu-zisă presupune parcurgerea a trei etape.
Metoda integrării proporţionale este utilizată în cazul controlului
conjugat şi constă în integrarea în conturile societăţii consolidante a cotei-
părţi corespunzătoare participării sale din valoarea elementelor bilanţului şi
contului de profit şi pierdere ale societatii consolidate.
34
Etapele metodei integrării proporţionale sunt:
• Se cumulează situaţiile financiare ale societăţi mamă şi % din filiala ;
• Se elimina valorile contabile a investiţiei societăţi mamă în filiala şi se
va determina cei revine societăţi mamă din capitalurile filialei;
• Se calculează impozitele amânate;
• Se elimina operaţiile din interiorul grupului, rezultatele din aceste
operaţii şi dividendele intragrup în funcţie de %
Metoda punerii în echivalenţă este utilizată în cazul influenţei
notabile, constă în a substitui costul de achiziţie al titlurilor deţinute de
societatea consolidantă cu cota-parte a capitalurilor proprii ale societatii
consolidate şi evidenţierea drepturilor grupului in rezervele şi rezultatele
înregistrate de societatea consolidata.
Metoda parcurge următori paşi:
• punerea în echivalenţă a titlurilor de participare;
• eliminarea conturile dintre societăţi;
• întocmirea situaţiile financiare consolidate.
Începând cu 1 ianuarie 2005, majoritatea societăţilor cotate aplică un
sistem contabil bazat pe Standardele Internaţionale de Contabilitate, adică
Standardul Internaţional de Raportare Financiară IFRS 3.
Obiectivul Standardul Internaţional de Raportare Financiară IFRS 3
este obţinerea unei calităţi superioare şi unificarea, pe plan internaţional, a
contabilităţii grupurilor de întreprinderi.
Metoda achiziţie se aplică conform IFRS 3, tuturor combinărilor de
societăţi care se formează prin achiziţie, grupuri de societăţi şi trebuie să fie
utilizată pentru raportarea achiziţiilor, presupunând parcurgerea
următoarelor etape:
• identificarea unui dobânditor;
• evaluarea costului combinării întreprinderii
• alocarea costului combinării întreprinderii
OBIECTIVE
• întocmirea situaţilor financiare consolidate
• cunoaşterea şi utilizarea metodei integrării globale pentru operaţiile de
consolidare a conturilor anuale individuale
• Cunoaşterea metodei integrării proporţionale, metodei punerii în
echivalenţă şi utilizarea lor pentru consolidarea societăţilor
• Însuşirea cunoştinţelor teoretice privind metoda achiziţiei
35

2.1. METODA INTEGRĂRII GLOBALE ŞI AL STANDARDULUI
Relaţia societate-mamă - filială se concretizează atunci când prima

dintre ele este capabilă de a o controla exclusiv pe cea de-a doua.
Consolidarea, în acest caz, presupune aplicarea Standardului internaţional
IAS 27, Situaţiile financiare consolidate şi separate.
O societate-mamă întocmeşte şi prezintă situaţii financiare consolidate,
exceptând situaţia în care ea însăşi este o filială a altei societăţi-mamă.
Conturile consolidate trebuie să includă, dincolo de societatea-mamă, toate
filialele, cu excepţia celor care sunt controlate doar temporar, deoarece
participările respective au fost achiziţionate şi sunt deţinute cu singurul scop
de a fi vândute în următoarele 12 luni. Este solicitat ca situaţiile financiare
consolidate să fie întocmite prin folosirea unor politici contabile uniforme.
Decalajul între datele de raportare ale societăţii-mamă şi datele de raportare
ale filialelor consolidate nu trebuie să fie mai mare de trei luni. Soldurile,
operaţiile, câştigurile sau pierderile nerealizate în cadrul grupului trebuie
eliminate în integralitate.
Informaţiile contabile prezentate se referă la componenţa grupului
(numele, ţara de înregistrare sau de rezidenţă, procentul acţiunilor deţinute şi
numărul de voturi deţinute, dacă acestea diferă) şi la motivele de a consolida
o societate în care sunt deţinute mai puţin de jumătate din numărul de voturi
(cazul controlului exclusiv de fapt). Trebuie, de asemenea, prezentate
consecinţele achiziţiei şi cesiunii filialelor.
În majoritatea ţărilor, cerinţele de publicare referitoare la societăţile-
mamă cuprind atât situaţiile financiare individuale ale societăţii-mamă, cât şi
situaţiile financiare consolidate. În unele ţări, situaţiile financiare individuale
ale societăţii-mamă nu sunt, în general, publicate. În alte ţări, singura situaţie
a societăţii-mamă care se publică este bilanţul. În sfârşit, în a treia categorie
de ţări, societăţii-mamă îi este cerut, pentru întocmire, prezentare şi
publicare, un set complet de situaţii financiare.
Trebuie precizat că o parte din acţiuni au drept de vot numai uneori sau
doar pentru anumite probleme. Într-o atare situaţie, trebuie luate în calcul
numai acţiunile care participă la vot, pentru toate problemele semnificative,
în viitoarea adunare generală anuală. Atunci când orice parte, inclusiv
investitorul, poate exercita în mod curent unele opţiuni, ele trebuie luate în
considerare, cu excepţia situaţiei în care costul economic estimat pentru
exercitarea lor este foarte ridicat, astfel încât să le facă improbabile în
viitorul previzibil. În situaţia în care o întreprindere deţine o parte din
acţiunile proprii, ele trebuie să fie excluse integral din calcul.
Aşa cum s-a precizat în capitolul anterior, definiţia controlului are
două componente:
a) puterea de a conduce politicile financiare şi de exploatare ale
unei întreprinderi;
b) capacitatea de a obţine beneficii din activităţile entităţii
respective.
Beneficiile obţinute din controlul filialei ar putea fi superioare
venitului net, ceea ce ar conduce la reducerea concurenţei, diminuarea
costurilor etc. Folosind o formulă generală, evaluarea diverşilor indicatori de
control şi delimitarea izvoarelor de a obţine avantaje economice solicită o
36
temeinică judecată profesională. SIC-12, Entităţi cu scop special
(interpretare legată de LAS 27), abordează cazurile în care o entitate este
formată cu scopul de a intra în una sau în mai multe tranzacţii cu
„sponsorul" ei. Întrebarea care se pune este dacă, din punct de vedere
contabil, relaţia generează un control. Acest lucra ar avea o consecinţă
semnificativă asupra recunoaşterii venitului.
Cum întocmirea situaţiilor financiare consolidate se face pe baza
situaţiilor financiare individuale ale societăţilor grupului, aceste situaţii
trebuie să fie retratate înainte de declanşarea operaţiilor propriu-zise de
consolidare. Astfel de retratări se referă la:
a) omogenizarea datelor de închidere şi a politicilor contabile utilizate;
b) eliminarea efectelor fiscale.
a) Retratările de omogenizare
Scopul retratărilor este de a aplica politici omogene de contabilizare şi
evaluare în consolidare.
În procesul de consolidare propriu-zisă, cumularea posturilor nu se
poate efectua în mod corect dacă în interiorul grupului nu există o
uniformitate în privinţa politicilor de contabilizare şi de evaluare. Procesul
de uniformizare merge mai departe şi se extinde şi la nivelul metodelor de
prezentare a situaţiilor financiare.
b) Retratările de eliminare a efectelor fiscale
Retratările prealabile consolidării propriu-zise vizează şi eliminarea
incidenţei unor restricţii juridice şi fiscale pentru a se realiza o imagine
fidelă a conturilor, în primul rând a poziţiei financiare şi a performanţelor
grupului, cu tot respectul realităţii economice (aplicarea principiului pre-
valentei economicului asupra juridicului). O astfel de retratare aduce după
sine depoluarea fiscală a situaţiilor financiare. Depoluarea are în vedere, în
special, renunţarea la practica provizioanelor reglementate şi eliminarea
influenţelor fiscale în contabilizarea subvenţiilor pentru investiţii, prin
trecerea de la metoda mixtă (bilanţieră şi bazată pe rezultat), aplicată în ţara
noastră în prima etapă a reformei, la metoda bazată pe rezultat (conformă cu
Standardul IAS 20, Contabilitatea subvenţiilor guvernamentale şi
prezentarea informaţiilor legate de asistenţa guvernamentală).
Consolidarea propriu-zisă presupune parcurgerea următoarelor
etape:
a) Preluarea şi cumularea elementelor din bilanţurile şi din conturile de
profit şi pierdere ale liderului de grup şi ale filialelor care definesc
ansamblul, prin unul dintre cele două suporturi tehnice de consolidare.În
metoda integrării globale, elementele din bilanţurile şi din conturile de
profit şi pierdere sunt preluate în proporţie de 100%.
b) bl) Eliminarea conturilor reciproce (interne). O atare eliminare este
absolut necesară, pentru a conferi situaţiilor financiare consolidate
posibilitatea de a reda poziţia financiară şi performanţele grupului faţă
de mediul lui exterior.
b2) Eliminarea rezultatelor interne. Profiturile nerealizate rezultate
trebuie să fie eliminate în totalitate. De asemenea, pierderile nerealizate,
rezultate ca urmare a tranzacţiilor între membrii grupului, trebuie să fie,
în principiu, eliminate, exceptând situaţia în care costurile pot fi
recuperate. Se deduce că, indiferent de apartenenţa rezultatelor interne
37

(societate-mamă sau filiale), eliminarea lor este o operaţie absolut
necesară.
c) Repartizarea capitalurilor proprii ale filialei între grup (societatea-mamă)
şi acţionarii minoritari. Susţinută ulterior şi de numeroase aplicaţii
practice, repartizarea capitalurilor proprii presupune următoarele căi,
calcule şi înregistrări:
c.1) La nivelul bilanţului:
eliminarea titlurilor deţinute de societatea-mamă într-o filială
consolidată, la valoarea lor istorică;
calculul şi înregistrarea cotei din capitalurile filialei
consolidate (capital social + rezerve), care participă la rezerva
consolidată;
calculul şi înregistrarea cotei din rezultatul filialei
consolidate, care participă la rezultatul consolidat;
calculul şi înregistrarea intereselor acţionarilor minoritari.
c.2) La nivelul contului de profit şi pierdere: repartizarea
rezultatului unei filiale se face între rezultatul consolidat şi
interesele acţionarilor minoritari.
Procesul de consolidare se încheie cu prezentarea situaţiilor financiare
consolidate.
Unele societăţi-mamă sunt scutite de la întocmirea situaţiilor financiare
consolidate, mai ales când liderii de grup sunt în întregime sau aproape în
întregime (90% sau mai mult) în posesia unei alte societăţi-mamă şi dacă
acţionarii care deţin interesul minoritar aprobă acest lucru.
În unele ţări, cerinţele referitoare la întocmirea, prezentarea şi
publicarea de situaţii financiare consolidate sunt limitate la anumite tipuri de
societăţi. Este cazul, de exemplu, al societăţilor care fac parte din grupuri ce
depăşesc o anumită mărime, cum ar fi acelea care au un efectiv de angajaţi
peste o anumită limită. Standardul IAS 27 nu analizează astfel de excepţii.
Problemele concrete (practice) ale prezentării situaţiilor financiare
consolidate vor face obiectul unor capitole viitoare.
Exemplu de aplicare a metodei integrării globale:

Societatea A a achiziţionat 40 de acţiuni ale societăţii F, în momentul
constituirii acesteia. Capitalul societăţilor A şi F este format din acţiuni
ordinare cu valoarea nominală de 1 leu.
Presupunem că, printr-un acord cu alţi investitori, societatea A posedă
mai mult de jumătate din drepturile de vot ale societăţii F.
La 31.12.N, societăţile A şi F prezintă următoarea situaţie:
Bilanţul societăţii A
Imobilizări corporale 200 Capital social 120

Titluri de participare 40 Rezerve 30
Stocuri 20 Rezultat 20
Creanţe-clienţi 80 Furnizori 230
Disponibil 60
Total active 400 Total capitaluri şi datorii 400
Bilanţul societăţii F
38
Imobilizări corporale 120 Capital social 100
Stocuri 60 Rezerve 20
Creanţe-clienţi 100 Rezultat 10
Disponibil 20 Furnizori 170
Contul de profit şi Contul de profit şi

pierdere al societăţii A pierdere al societăţii F
Venituri totale 600 Venituri totale 400
Cheltuieli totale 580 Cheltuieli totale 390
Rezultat 20 Rezultat 10
Pentru simplificare, presupunem că între societăţile A şi F nu au

existat operaţii reciproce.
Alegerea metodei de consolidare utilizate de grupul A:
Procentajul de Procentajul de Tipul de Metoda de

control deţinut interes deţinut control consolidare
de A în F de A în F
40% 40% Exclusiv de fapt Integrare globală
Preluarea posturilor din bilanţul Preluarea posturilor din bilanţul

societăţii A, în proporţie de 100% societăţii F, în proporţie de 100%
Imobilizări corporale 200 Imobilizări 120
Titluri de participare 40 corporale
Stocuri 20 Stocuri 60
Creanţe-clienţi 80 Creanţe-clienţi 100
Disponibil 60 Disponibil 20
Capital social 120 Capital social 100
Rezerve 30 Rezerve 20
Rezultat 20 Rezultat 10
Furnizori 230 Furnizori 170
- Preluarea posturilor din contul de profit şi pierdere al societăţii A, în

proporţie de 100%
% = Venituri totale 600

Cheltuieli totale 580
Rezultat 20
39

- Preluarea posturilor dincontul de profit şi pierdere al societăţii F, în
proporţie de 100%:

Rezultat 10
- Eliminarea operaţiilor şi conturilor reciproce: nu există în acest

exemplu.
- partajul capitalurilor proprii ale societăţii F şi eliminarea titlurilor
deţinute de A în F:
Capitaluri Total Societatea Alţi asociaţi

proprii F A(40%) (60%)
Capital social 100 40 60
Rezerve 20 8 12
Rezultat 10 4 6
Total 130 52 78
Capital social F 100

Rezerve F 20
Rezultat F 10
Titluri de participare 40
Rezervă F ce îi revine lui A 8
Rezultat F ce îi revine lui A 4
Interese minoritare 78
Întocmirea situaţiilor financiare consolidate:
Bilanţul consolidat al grupului A
Imobilizări corporale 320 Capital social (120 + 100 - 100) 120

(200 + 120) Rezerve (30 + 20 - 20 + 8) 38
Stocuri (20 + 60) 80 Rezultat (20 + 10 - 10 + 4) 24
Creanţe-clienţi (80 + 100) 180 Total capitaluri proprii 182
Disponibil (60 + 20) 80 Interese minoritare 78
Furnizori (230 + 170) 400
Contul de profit şi pierdere consolidat al grupului A
Venituri totale (600 + 400) 1.000

Cheltuieli totale (580 + 390) 970
Interese minoritare în rezultat 6
Rezultat (20 + 10 - 10 + 4) 24
40
2.2. METODA INTEGRĂRII PROPORŢIONALE ŞI A
STANDARDULUI
Metoda integrării proporţionale (proportionate consolidation) se aplică

în cazul intereselor în asocierile în participaţie. Cum formula de traducere a
organismului nostru normalizator nu este cea mai adecvată, un echivalent al
ei ar fi „interese în întreprinderile de tip joint-venture", chiar dacă şi această
formulă prezintă inconvenientul integrării în expresie a unui termen
exprimat în limba engleză. Într-o astfel de întreprindere participă două sau
mai multe părţi interesate.
O asociere în participaţie (a joint venture) este un acord contractual în
virtutea căruia două sau mai multe părţi convin să exercite o activitate
economică plasată sub un control conjunctiv (concomitent).
Un asociat într-o asociere în participaţie (a venturer) este un participant
la o astfel de asociere, care exercită un control conjunctiv asupra acesteia.
Un investitor (an investor) într-o asociere în participaţie este un
participant în cadrul acesteia, dar el nu exercită un control conjunctiv asupra
sa.
Asocierile în participaţie se referă la o gamă diversă de forme şi de
structuri. Standardul IAS 31 prezintă, în acest sens, trei mari categorii:
- activităţile aflate sub control conjunctiv;
- activele aflate sub control conjunctiv;
- entităţile aflate sub control conjunctiv.
Primele două categorii (forme) nu necesită crearea unei entităţi juridice
distincte de către antreprenorii implicaţi. În schimb, a treia categorie
presupune crearea unei persoane juridice ai cărei antreprenori sunt în acelaşi
timp proprietari.
■ Activităţile aflate sub control conjunctiv
Aceste activităţi reprezintă forma cea mai simplă de „joint-venture".
Fiecare antreprenor îşi suportă propriile cheltuieli, îşi utilizează propriile
active şi resurse, pentru realizarea activităţilor supuse unui control comun cu
alţi antreprenori. Acordul contractual prevede, în special, modul în care vor
fi împărţite veniturile generate de vânzarea producţiei, precum şi cheltuielile
comune.
Spre exemplificare, Standardul aduce în discuţie cazul întreprinderilor
care îşi pun în comun resursele şi competenţele pentru a fabrica şi a
comercializa un avion. Fiecare dintre antreprenori are în sarcină o parte din
procesul de fabricaţie; ca atare, el suportă costuri şi primeşte, în
contrapartidă, o parte din venitul realizat din vânzare.
Cum toate activele, datoriile, cheltuielile şi veniturile sunt înregistrate
în situaţiile financiare individuale, în situaţiile financiare aferente grupului
nu este necesară nici o ajustare în privinţa acestor elemente atunci când un
asociat al respectivei asocieri în participaţie prezintă situaţii financiare
consolidate.
Unui asociat poate să nu-i fie impusă o contabilitate distinctă şi acesta
poate să nu întocmească situaţii financiare. Totuşi, la modul general,
asociaţii pot să întocmească conturi (situaţii) de gestiune pentru a putea să
evalueze performanţele asocierii.
41

■ Activele aflate sub control conjunctiv
Această formă de „joint-venture" presupune exploatarea unuia sau a
mai multor active supuse unui control conjunctiv. Fiecare antreprenor are
dreptul la o parte din bunurile fabricate şi din serviciile prestate prin
utilizarea acestor active şi îşi asumă, în contrapartidă, o parte convenită din
cheltuielile generate de folosirea lor.
Cu titlu de exemplu, conductele constituie active aflate sub control
conjunctiv, atunci când sunt exploatate de către mai multe societăţi
petroliere, care le utilizează pentru a-şi desface producţia şi care îşi împart
cheltuielile de exploatare.
Sub aspect contabil, fiecare antreprenor înregistrează în situaţiile sale
financiare individuale şi, în consecinţă, în situaţiile sale financiare
consolidate:
- cota sa parte din activele aflate sub control conjunctiv, clasificate în
funcţie de natura activelor;
- cota sa parte din datoriile angajate în comun cu ceilalţi antreprenori;
- orice venit generat de vânzarea sau de utilizarea cotei sale părţi din
producţia asocierii în participaţie;
- orice cheltuială angajată în numele participaţiei în întreprinderea de tip
„joint-venture".
Cunoscut fiind că activele, datoriile, veniturile şi cheltuielile sunt
contabilizate deja în situaţiile financiare individuale ale asociatului în
asocierea în participaţie şi, în consecinţă, în situaţiile sale financiare
consolidate, nu este solicitată nici o ajustare sau o altă procedură de
consolidare cu privire la aceste elemente atunci când asociatul îşi prezintă
situaţiile financiare consolidate.
Prelucrarea activelor aflate sub control conjunctiv ţine cont de
realitatea economică şi, în general, de forma juridică a asocierii în
participaţie. O contabilitate distinctă a asocierii în participaţie poate să se
limiteze la cheltuielile angajate în comun de către asociaţi, asumate în cote
convenite. Asocierea poate să nu întocmească situaţii financiare, chiar dacă
asociaţii întocmesc conturi de gestiune pentru a putea evalua performanţa
asocierii.
■ Entităţile aflate sub control conjunctiv
O entitate aflată sub control conjunctiv este un „joint-venture" care
presupune crearea unei societăţi pe acţiuni, a unei societăţi de persoane sau a
unei alte entităţi, în care fiecare antreprenor deţine o participaţie. Altfel spus,
activitatea comună se exercită în cadrul unei entităţi juridice independente
controlate în comun de antreprenori. Entitatea creată controlează activele,
suportă cheltuieli şi realizează venituri. Ea poate să încheie şi să deruleze
contracte în nume propriu şi să procure resurse necesare realizării
obiectivului său social, împărţirea rezultatelor se face conform necesităţilor
fixate în statut.
Această formulă este utilizată, adesea, pentru investiţii realizate în
străinătate, întreprinderile străine asociindu-se, în mod voluntar sau din
obligaţie, cu o întreprindere sau cu un organism public local, în vederea
exercitării activităţilor lor în ţara respectivă.
Toate activele, datoriile, cheltuielile şi veniturile sunt contabilizate la
entitatea aflată sub control conjunctiv. În bilanţul antreprenorilor nu se
42
găseşte, în mod specific, decât participaţia lor la capitalul entităţii. Se
deduce că, în contextul întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare
consolidate, se va pune problema prelucrării acestei participaţii.
Consolidarea prin metoda integrării proporţionale în cazul asocierii în
participaţie este, în contextul aplicării Standardului IAS 31, prelucrarea de
referinţă.
Diferenţa faţă de metoda integrării globale se referă la faptul că
valorile din situaţiile financiare ale întreprinderii de tip „joint-venture"
(asocierea în participaţie) sunt luate la nivelul proratei participaţiei
antreprenorului.
Integrarea proporţională presupune parcurgerea aceloraşi etape de
lucra utilizate şi în metoda de consolidare prin integrare globală.
Dacă întreprinderea de tip „joint-venture" este o entitate străină,
conturile sale (situaţiile financiare principale: contul de profit şi pierdere şi
bilanţul) trebuie să fie convertite în moneda de consolidare.
Efectele conturilor reciproce între antreprenor şi entitatea aflată sub
control conjunctiv trebuie să fie eliminate în aceeaşi manieră folosită şi în
cazul integrării globale. Singura diferenţă constă în faptul că eliminarea este
limitată la nivelul procentajului de integrare al societăţii controlate
conjunctiv.
La terminarea exerciţiului, profiturile interne incluse în unele elemente
de activ ale uneia sau alteia dintre întreprinderi sunt eliminate şi ele la
nivelul procentajului de integrare al societăţii controlate conjunctiv.
În cazul în care o înregistrare ridică semne de întrebare asupra
fidelităţii rezultatului ultimului exerciţiu sau al exerciţiilor anterioare,
trebuie să se ţină cont de influenţa sa (lor) asupra impozitelor amânate.
Similar cazului integrării globale, pierderile interne sunt eliminate doar
atunci când ele nu reprezintă o pierdere definitivă de valoare, ci sunt
datorate utilizării unor preţuri de transfer care se abat (semnificativ) de la
valorile de piaţă.
În privinţa eliminării participaţiei asociatului (antreprenorului în
cauză) în entitatea aflată sub control conjunctiv, operaţia este mai simplă
decât în cazul integrării globale deoarece, după cum s-a precizat anterior,
cumularea elementelor situaţiilor financiare este limitată la partea
asociatului în activele şi datoriile întreprinderii de tip „joint-venture"
(asocierii în participaţie) şi, ca atare, nu trebuie să mai fie puse în evidenţă
interesele minoritare.
În concluzie, asocierea în participaţie este o sintagmă care, în uzanţele
sale generale, este aplicată oricărei activităţi, fie ea economică sau de altă
natură, ce se desfăşoară în comun de un grup de persoane fizice sau juridice
(întreprinderi). Faptul că un acord poate fi numit o asociere în participaţie,
din punct de vedere legal, nu înseamnă de la sine că acesta trebuie
considerat o asociere şi din punct de vedere contabil. O asociere, din acest
ultim punct de vedere, se bazează pe esenţa economică a acordului dintre
părţi, şi nu pe structura sau forma legală.
Problema conversiei situaţiilor financiare ale societăţilor străine face
obiectul unui capitol distinct al prezentei lucrări.
Cele trei tipuri generale de asociere în participaţie, identificate în litera
şi spiritul Standardului IAS 31, se întrepătrund în practică. Unele asocieri
43

(adică o activitate economică controlată conjunctiv, considerată în întregul
său) pot implica toate cele trei tipuri de asociere.
Se poate observa, de asemenea, că distincţia dintre operaţiile controlate
conjunctiv şi activele controlate conjunctiv nu are o importanţă prea mare în
contabilizarea participaţiei asociatului: un singur set de reguli de natură
contabilă poate acoperi ambele tipuri.
Contabilizarea participaţiei la o entitate controlată conjunctiv poate fi
diferită în funcţie de situaţiile financiare la care se referă: situaţiile
financiare separate ale asociatului (conturile individuale) sau situaţiile lui
consolidate.
Dacă principala caracteristică a unei asocieri în participaţie este
activitatea economică în care două sau mai multe părţi interesate au
capacitatea de a exercita şi s-au angajat în mod contractual să exercite
controlul conjunctiv (concomitent), aceasta nu trebuie să fie tradusă prin
faptul că fiecare parte asociată are un interes financiar egal în asociere. Este
cunoscut faptul că părţile asociate au participaţii diferite la activele nete
(capitaluri) şi la profitul sau pierderea unei asociaţii, dar ele sunt egale din
punctul de vedere al exercitării controlului.
De obicei, pentru a se asigura faptul că nici o parte asociată nu va
decide în mod independent ce va face sau nu asocierea şi pentru a minimiza
neînţelegerile asupra intenţiilor angajamentelor convenite, este recomandată
utilizarea unui contract oficial.
Nu este necesar ca fiecare parte implicată într-o activitate să exercite
un control conjunctiv. Una sau mai multe dintre părţile implicate în
activitate poate (pot) avea capacitatea de a exercita o influenţă notabilă, dai-
nu şi un control conjunctiv asupra deciziilor de politică financiară şi de
exploatare. Mai mult, alte părţi pot să nu exercite nici control conjunctiv,
nici influenţă notabilă. În Standardul IAS 31 astfel de părţi sunt denumite
„investitori".
În practică, se face uneori confuzie între asocierile de participaţie şi
parteneriate. Normal, un parteneriat reprezintă o formă juridică de
constituire a unei organizaţii. Derularea unei activităţi sub forma unui
parteneriat nu înseamnă neapărat că activitatea are atributul de asociere.
Dacă elementele convenite între parteneri determină un control conjunctiv
asupra activităţii, există probabilitatea să fie vorba despre o asociere. În
multe dintre parteneriate, elementele convenite între parteneri nu determină,
totuşi,controlul conjunctiv al tuturor partenerilor asupra activităţilor. Poate fi
întâlnită însă şi situaţia în care un grup de parteneri să fi convenit să dispună
de capacitatea de a exercita un control conjunctiv. Într-un asemenea caz,
având în vedere poziţia lor, activităţile partenerului pot constitui o asociere
în participaţie.
Exemplu:
Dacă trei asociaţi au participării egale la asociere, iar doi asociaţi
contribuie cu disponibilităţi, valoarea contraprestaţiei primite de asociatul a
cărui contribuţie constă în alte active poate fi considerată egală cu suma
vărsată de fiecare dintre ceilalţi doi asociaţi.
Paragraful 48 al Standardului IAS 31 se referă la riscurile şi beneficiile
semnificative care sunt transferate. Este vorba despre faptul că ceilalţi
asociaţi îşi asumă riscurile şi beneficiile proprietăţii unui activ proporţional
44
cu participaţiile lor în asociere. Un asociat care transferă un activ către
asociere va păstra întotdeauna riscurile şi beneficiile aferente proprietăţii
activului respectiv, cel puţin proporţional cu participaţiile pe care le deţine
în asociere.
Un asociat care transferă un activ asocierii îşi asumă un risc
disproporţionat, în măsura în care realizarea contraprestaţiei este dată de
succesul asocierii, cum ar fi cazul în care contraprestaţia trebuie plătită din
disponibilităţile asocierii. Dacă asocierea în participaţie obţine un câştig,
beneficiile vor fi repartizate între asociaţi. În schimb, dacă asocierea nu
realizează profit, asociatul care a transferat activul în cauză va suporta o
pierdere disproporţionată. Această problemă este analizată în interpretarea
SIC-13, Entităţi controlate în comun - Contribuţii nemonetare ale asocierii.
Această interpretare relevă faptul că, în unele situaţii, activele cu care s-a
contribuit vor fi similare activelor nemonetare, care reprezintă contribuţia
altor asociaţi, ceea ce face necesară amânarea reflectării unei părţi sau a
tuturor câştigurilor sau pierderilor aferente tranzacţiei. SIC-13 precizează
faptul că pierderea sau câştigul nerealizat(ă) trebuie compensat(ă) din
activele aferente şi, ca atare, astfel de elemente nu trebuie prezentate în
postura de componentă bilanţieră a activului sau a pasivului. În cazul
transferurilor pentru asocierea în participaţie, derulate în cursul normal al
activităţii, câştigul sau pierderea este reflectat(ă), de obicei, la venituri,
conform procedurilor normale, asociatul estimând dacă este sau nu necesară
constituirea unui provizion pentru situaţii de nerecuperare.
Exemplu de aplicare a metodei integrării proporţionale:

Fie societăţile A şi F din exemplul precedent. Presupunem însă că A
exercită împreună cu asociatul A un control conjunctiv asupra societăţii F.
Politica grupului A este de a utiliza prelucrările de referinţă din
Standardele Internaţionale de Contabilitate.
Bilanţul societăţii A Bilanţul societăţii F

Imobilizări corporale 200 Capital social 120 Imobilizări corporale 120 Capital social 100
Titluri de participare 40 Rezerve 30 Stocuri 60 Rezerve 20
Stocuri 20 Rezultat 20 Creanţe-clienţi 100 Rezultat 10
Creanţe-clienţi 80 Furnizori 230 Disponibil 20 Furnizori 170
Disponibil60
Total active 400 Total capitaluri şi Total active 300 Total capitaluri
datorii 400 şi datorii 300
Alegerea metodei de consolidare utilizate de grupul A:
Procentajul de control Procentajul de interes Tipul de Metoda de

deţinut de A în F deţinut de A în F control consolidare
40% 40% Conjunctiv Integrare
proporţională
45

Preluarea posturilor din bilanţul Preluarea posturilor din bilanţul
societăţii A, în proporţie de 100% societăţii F, în proporţie de 40%
Imobilizări corporale 200 Imobilizări corporale 48
Titluri de participare 40 Stocuri 24
Stocuri 20 Creanţe-clienţi 40
Creanţe-clienţi 80 Disponibil 8
Disponibil 60 Capital social 40
Capital social 120 Rezerve 8
Rezerve 30 Rezultat 4
Rezultat 20 Furnizori 68
Furnizori 230
Preluarea posturilor din contul de profit şi pierdere al societăţii A, în proporţie

de 100%:
- Preluarea posturilor din contul de profit şi pierdere al societăţii A, în
proporţie de 100%

Rezultat 20
Preluarea posturilor din contul de profit şi pierdere al societăţii F, în proporţie

de 40%:

Rezultat 4
Eliminarea operaţiilor şi conturilor reciproce: nu există în acest exemplu.
Eliminarea titlurilor deţinute de A în F:

Capital social = Titluri de participare 40
Întocmirea situaţiilor financiare consolidate:
Bilanţul consolidat al grupului A

Imobilizări corporale 248 Capital social (120 + 40 - 40) 120
(200 + 48) Rezerve (30 + 8) 38
Stocuri (20 + 24) 44 Rezultat (20 + 4) 24
Creanţe-clienţi (80 + 40) 120 Total capitaluri proprii 182
Disponibil (60 + 8) 68 Furnizori (230 + 68) 298
Contul de profit şi pierdere consolidat al grupului A
Venituri totale (600 + 160) 760

Cheltuieli totale (580 + 156) 736
Rezultat (20 + 4) 24
46
2.3. METODA PUNERII ÎN ECHIVALENŢĂ ŞI AL
STANDARDELOR
Metoda punerii în echivalenţă (the equity method) este o metodă de

contabilizare (după mulţi, în special din punctul de vedere al specialiştilor
americani, o metodă de evaluare) conform căreia participaţia este
înregistrată iniţial la nivelul costului şi este ajustată apoi pentru a ţine cont
de schimbările posterioare achiziţiei cotei-părţi a investitorului în activul net
al întreprinderii deţinute.
Metoda îşi găseşte aplicaţie în cazul întreprinderilor asociate (asupra
cărora se exercită o influenţă notabilă), conform Standardului IAS 28, şi al
asocierilor în participaţie, sub egida celeilalte prelucrări autorizate
(Standardul IAS 31).
O participaţie într-o întreprindere asociată trebuie să fie contabilizată
în situaţiile financiare consolidate conform metodei punerii în echivalenţă,
exceptând situaţia în care participaţia este achiziţionată şi deţinută în numele
perspectivei unice a unei cesiuni în următoarele 12 luni.
În cazul conturilor individuale ale investitorului, IASB lasă o mare
libertate de alegere, deoarece acesta poate:
- să contabilizeze participaţia la nivelul costului sau
- să folosească metoda utilizată în contextul conturilor consolidate (care, de
obicei, este metoda punerii în echivalenţă).
În comparaţie cu ceea ce se întâmplă în cazul consolidării prin
integrare globală sau prin integrare proporţională şi spre deosebire de
acestea, elementele situaţiilor financiare ale întreprinderii asociate sau ale
asocierii în participaţie nu sunt cumulate cu cele ale societăţii care deţine
participaţia. În acest mod se aduce justificare faptului că punerea în
echivalenţă nu este o metodă de consolidare, ci mai degrabă una de evaluare.
Este şi motivul pentru care această metodă poate să fie utilizată pentru
întocmirea situaţiilor financiare individuale.
În comparaţie cu definiţia filialei, definiţia întreprinderii asociate arată
că trebuie să existe o investiţie într-o entitate pentru ca aceasta să poată fi
considerată o atare întreprindere. Standardul IAS 28 nu prezintă o valoare
minimă a sumei investite, ci specifică doar că investitorul are o „influenţă
notabilă" (semnificativă), ceea ce înseamnă puterea „de a participa" la luarea
deciziilor de tip financiar sau care se plasează în zona exploatării, şi nu
controlul asupra acestora. Altfel spus, ceea ce este semnificativ în realitate
este, în primul rând, dreptul de a participa sau de a influenţa, şi nu
exercitarea efectivă a puterii.
În conţinutul Standardului IAS 28, paragraful 6 precizează cota de
20% din puterea de vot într-o întreprindere ca reprezentând limita minimă a
existenţei influenţei notabile. În cazul unei participaţii sub 20%, atestarea
influenţei investitorului se poate realiza numai dacă întreprinderea în care s-
a investit face o declaraţie care să certifice o atare influenţă. Este evident că
o participaţie superioară cotei de 20% nu atestă, în mod obligatoriu, o
influenţă semnificativă, dacă există un pachet majoritar deţinut sau controlat
de o altă parte, cu toate că o astfel de influenţă nu este îngrădită, în mod
necesar, să apară în astfel de situaţii. Influenţa semnificativă poate fi
contestată şi de situaţia în care investitorul nu reuşeşte să concretizeze
47

încercarea sa de a fi ales în consiliul de administraţie sau de a obţine, în mod
oportun, informaţii financiare ale entităţii în care a investit, sau dacă aceasta
din urmă se opune activ intenţiilor investitorului de a-şi exercita influenţa.
Investiţiile în întreprinderile asociate sunt supuse Standardului IAS 36,
Deprecierea activelor. În condiţiile în care există indicii de depreciere a
unor astfel de investiţii, întreprinderea recunoaşte o depreciere prin aplicarea
acestui Standard. În conformitate cu IAS 36, o depreciere este recunoscută,
mai întâi, pentru a reduce valoarea oricărui fond comercial implicat de între-
prinderea asociată.
În materie de prezentare a informaţiilor referitoare la investiţiile în
întreprinderile asociate şi la asocierile în participaţie se impune descrierea
datelor semnificative şi a proporţiei drepturilor de vot deţinute. Investiţiile
contabilizate prin metoda punerii în echivalenţă trebuie să fie recunoscute ca
fiind active pe termen lung, în cadrul bilanţului contabil consolidat, iar
partea de profit sau pierdere a investitorului, în cadrul acestui tip de
investiţii, trebuie identificată ca element distinct în contul de profit şi
pierdere consolidat. În mod separat, sunt evidenţiate şi elementele
extraordinare aparţinând investitorului, recunoscute în acord cu politicile
sale contabile.
Exemplu de aplicare a metodei punerii în echivalenţă:
Fie societăţile A şi F din exemplul precedent. Presupunem însă că
există un asociat Y care deţine mai mult de jumătate din drepturile de vot ale
societăţii F.
- Alegerea metodei de consolidare utilizate de grupul A:

Procentajul de Procentajul de Tipul de Metoda de
control deţinut interes deţinut control consolidare
de A înF de A înF
40% 40% Influenţă Punere în
notabilă echivalentă
Nu se cumulează posturile din bilanţurile şi conturile de profit

şi pierdere ale societăţilor A şi F.
Nu se elimină operaţiile reciproce.
Punerea în echivalenţă a titlurilor:

Titluri puse în = % 52
echivalenţă Titluri de participare 40
Rezervă consolidată 8
Cota-parte în rezultatul societăţilor 4
Contul ele profit şi pierdere consolidat ai grupului A

Venituri totale (600 + 4) 604
Rezultat 24
Din analiza exemplelor redate anterior se desprinde concluzia
următoare: în situaţiile financiare consolidate, mărimea capitalurilor proprii
şi a rezultatelor este aceeaşi, indiferent de metoda de consolidare utilizată.
48
2.4. METODA ACHIZIŢIEI ŞI A STANDARDULUI
INTERNAŢIONAL DE RAPORTARE FINANCIARĂ IFRS3
Începând cu 1 ianuarie 2005, majoritatea societăţilor cotate vor aplica

un sistem contabil bazat pe Standardele Internaţionale de Contabilitate. În
acest sens, ţările europene dispun de un corp de Standarde omogene, de
mare calitate, prin care se va beneficia de avantaje importante atât în termeni
de credibilitate, cât şi de comparabilitate. Lucru mai semnificativ este că se
va crea piatra unghiulară a unei pieţe financiare unice pentru bătrânul
continent. În cursul următorilor ani se nutreşte speranţa convergenţei între
Standardele contabile americane şi cele internaţionale, ceea ce ar însemna
pentru întreprinderile în cauză eliminarea unor costuri şi surse de confuzie,
cauzate de folosirea unor norme diferite (particulare) în aproape fiecare ţară.
Reglementarea europeană din 19 iulie 2002 a impus tuturor societăţilor
cotate europene utilizarea Standardelor IAS/IFRS pentru conturile lor
consolidate, cel mai târziu pentru exerciţiile deschise începând cu 1 ianuarie
2005. De la 29 septembrie 2003, toate Standardele, cu excepţia celor
referitoare la instrumentele financiare, sunt omologate de Comisia
europeană. Traducerea lor în diferite limbi ale ţărilor Uniunii Europene este
în curs de realizare.
Reglementarea europeană a lăsat fiecăruia dintre statele membre grija
de a extinde sau nu utilizarea Standardelor IAS/IFRS la grupurile necotate,
pe de o parte, şi la ansamblul întreprinderilor pentru situaţiile lor financiare
individuale, pe de altă parte. Ţări ca Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei
de Nord şi Portugalia au relevat că, deja, ele vor permite o atare extensie atât
pentru conturile consolidate, cât şi pentru conturile individuale. In Franţa,
opţiunea de a întocmi conturi consolidate în Standarde IFRS, în locul
reglementărilor franceze, este propusă celor aproximativ o mie de grupuri
necotate. O astfel de opţiune va fi interzisă, în schimb, pentru întocmirea
conturilor individuale. Astăzi sunt mai mult de 800 de grupuri franceze şi
cele peste 30 de filiale ale acestora care au început pregătirile pentru
publicarea situaţiilor financiare întocmite în IFRS, pentru exerciţiile
deschise începând cu 1 ianuarie 2005. În ţara noastră, după mai mult de 4
ani de experienţă în aplicarea şi parţial implementarea unui sistem contabil
bazat, în special, pe Standarde IAS, un număr limitat de mari întreprinderi,
în principiu societăţi cotate, care fac parte din grupuri, vor apela, începând
cu 1 ianuarie 2006, la o mixtură de Standarde IAS/IFRS.
Standardul Internaţional de Raportare Financiară IFRS 3, Combinări
de întreprinderi (Business Combinations), este unul dintre Standardele care
abordează procesul de consolidare a conturilor. Organismul internaţional
(IASB) 1-a elaborat în ultimii ani. El a intrat în vigoare după 31 martie
2004.
Obiectivul acestui Standard este obţinerea unei calităţi superioare şi
unificarea, pe plan internaţional, a contabilităţii grupurilor de întreprinderi,
vizându-se, în acest sens, analiza:
a) metodei contabile folosite pentru grupările de întreprinderi;
b) evaluării iniţiale a activelor identificabile achiziţionate, a datoriilor
şi datoriilor eventuale, preluate într-o grupare de întreprinderi;
49

c) recunoaşterii datoriilor în vederea terminării sau reducerii activităţii
societăţii achiziţionate;
d) prelucrării contabile folosite în cazurile în care proportia detinuta
de cumpărător în valoarea justă a activelor nete identificabile obţinute
depăşeşte costul aferent grupării de întreprinderi şi
e) contabilizării fondului comercial şi a activelor necorporale
achiziţionate în urma unei grupări de întreprinderi.
Standardul IFRS 3 înlocuieşte vechiul Standard IAS 22, cu aceeaşi
denumire, şi următoarele interpretări:
- SIC-9, Combinări de întreprinderi - Clasificare fie ca achiziţii, fie ca
uniuni de interese;
- SIC-22, Combinări de întreprinderi -Ajustări ulterioare ale valorii juste
şi fondului comercial iniţial raportate;
- SIC-28, Combinări de întreprinderi - „Data schimbului" şi valoarea justă,
a instrumentelor de capital.
Scurt istoric al Standardului precedent
În timp, Standardul IAS 22 a fost supus mai multor perfecţionări.
Înainte de trecerea la referenţialul bazat pe IFRS, Standardul IAS 22
prezenta următoarele elemente de conţinut. În cadrul lui, se acceptau două
metode semnificativ diferite de contabilizare a grupărilor de întreprinderi:
punerea în comun de interese sau uniunea de interese (the uniting of
interests) şi metoda achiziţiei (the acquisition). În timp, s-a demonstrat de
către analiştii financiari şi de către alţi utilizatori ai situaţiilor financiare că
utilizarea a două metode de contabilizare diferite pentru tranzacţii în mare
parte similare afectează comparabilitatea datelor de natură financiară. Mai
mult, unii specialişti au putut constata că diferenţierea metodelor de
contabilizare pentru astfel de tranzacţii, în vederea obţinerii unui rezultat
„dorit", poate deschide calea cosmetizării imaginii întreprinderii. În plus,
IAS 22 oferea două posibilităţi pentru aplicarea metodei achiziţiei: activele
şi datoriile identificabile puteau fi evaluate iniţial, utilizându-se fie
tratamentul contabil de bază, fie un tratament alternativ acceptat.
Prin tratamentul contabil de bază, activele şi datoriile identificabile
recunoscute erau evaluate iniţial ca sumă a valorilor juste, în limita parti-
cipaţiei obţinute de cumpărător, şi a valorilor contabile precedente achiziţiei,
în limita participaţiei minoritarilor. Prin utilizarea tratamentului contabil
alternativ, activele şi datoriile identificabile recunoscute erau evaluate iniţial
la valoarea lor justă, ia data achiziţiei. Este evident că, în condiţiile în care
tranzacţii similare se contabilizează prin metode alternative, utilizarea
informaţiilor va fi afectată atât prin lipsa de comparabilitate, cât şi prin cea
de credibilitate.
Modificările aduse de Standardul IFRS 3 fată de cerinţele anterioare
(definite de aplicarea Standardului IAS 22)
Principalele modificări au vizat:
a) Metoda contabilă În conformitate cu IFRS 3, toate grupările de
întreprinderi care intră sub incidenţa sa vor fi contabilizate folosindu-se
metoda achiziţiei.
b) Recunoaşterea activelor identificabile achiziţionate, a datoriilor şi
a datoriilor eventuale asumate în contextul Standardului IERS 3 se
50
modifică prevederile normei IAS 22 referitoare la recunoaşterea separată în
situaţia alocării costului aferent unei grupări de întreprinderi:
a datoriilor, în vederea terminării sau reducerii activităţilor
societăţii achiziţionate;
a datoriilor eventuale ale societăţii achiziţionate.
De asemenea, în Standardul IFRS 3 sunt specificate, în mod clar.
criteriile de recunoaştere distinctă a activelor necorporale ale societăţii
achiziţionate în situaţia alocării costului unei grupări.
Cumpărătorul este obligat să recunoască datoriile, în vederea
tăinuinării sau reducerii activităţii societăţii achiziţionate, în contextul
alocării costului aferent grupării, numai în situaţia în care societatea
achiziţionată înregistrează, la data achiziţiei, o datorie implicată de o
restructurare, recunoscută în conformitate cu Standardul IAS 37,
Provizioane, datorii şi active contingente.
În conformitate cu IFRS 3, cumpărătorul recunoaşte, în mod distinct,
datoriile eventuale ale societăţii achiziţionate, existente la data achiziţiei, în
contextul alocării costului aferent grupării, cu condiţia ca valorile juste ale
acestor datorii să poată fi evaluate în mod credibil. În cazul aplicării
Standardului IAS 22, aceste datorii eventuale erau incluse în valoarea
fondului comercial sau a diferenţei de achiziţie negative.
Norma veche (IAS 22) prevedea că un activ necorporal poate fi
recunoscut dacă, şi numai dacă, este probabil ca avantajele economice
viitoare asociate activului respectiv să fie generate de către cumpărător şi
dacă ceea ce numim costul activului poate fi evaluat în mod credibil.
Criteriul de recunoaştere anterior evocat nu mai este valabil în contextul
Standardului IFRS 3, deoarece se consideră că este satisfăcut în toate
cazurile activelor necorporale achiziţionate în cazul unor grupări de
întreprinderi. În plus, IFRS 3 oferă indicaţii conform cărora valoarea justă a
unui activ necorporal, achiziţionat în contextul unei grupări de întreprinderi,
poate fi măsurată într-un mod care să permită recunoaşterea sa separat de
fondul comercial. Dacă un activ necorporal achiziţionat în cadrul unei
grupări de întreprinderi are o durată de viaţă utilă finită, există o prezumţie
care poate să fie respinsă că valoarea sa justă poate fi evaluată în mod
credibil.
c) Evaluarea activelor identificabile achiziţionate, a datoriilor şi a
datoriilor eventuale asumate. Conform normei IAS 22, există un tratament
contabil de bază şi un tratament alternativ acceptat pentru evaluarea iniţială
a activelor nete identificabile achiziţionate în operaţia de grupare de
întreprinderi, deci şi pentru evaluarea iniţială a oricărei participaţii
minoritare. În conformitate cu IFRS 3, activele identificabile, datoriile şi
datoriile eventuale ale societăţii achiziţionate, recunoscute în contextul
alocării costului aferent grupării, vor fi evaluate iniţial de către cumpărător
la valoarea justă de la data achiziţiei.
d) Contabilizarea ulterioară a fondului comercial în acord cu
IFRS3, fondul comercial achiziţionat în urma unei grupări de întreprinderi
va fi evaluat, după recunoaşterea iniţială, la nivelul costului, diminuat cu
pierderile acumulate în urma deprecierii. În consecinţă, fondul comercial nu
se amortizează, ci se va verifica anual sau de câte ori există semnale că el a
suportat o pierdere prin depreciere. Este cunoscut că, în conformitate cu IAS
51

22, fondul comercial trebuia amortizat sistematic, pe parcursul duratei sale
de viaţă utile. IAS 22 prevedea, de asemenea, prezumţia criticabilă conform
căreia durata de viaţă utilă a fondului comercial nu putea depăşi 20 de ani
de la data recunoaşterii iniţiale.
e) Situaţia în care proporţia deţinută de cumpărător în valoarea justă
netă a activelor identificabile, a datoriilor şi a datoriilor eventuale ale
societăţii achiziţionate depăşeşte costul aferent în conformitate cu
Standardul IFRS 3, cumpărătorul va proceda la reluarea identificării şi
evaluării activelor, datoriilor şi datoriilor eventuale identificabile ale
societăţii achiziţionate, precum şi la evaluarea costului aferent grupării de
întreprinderi dacă, la data achiziţiei, proporţia deţinută de cumpărător în
valoarea justă netă a acestor elemente contabile depăşeşte costul aferent
grupării de întreprinderi. Orice diferenţă rămasă după reevaluare va fi
înregistrată imediat de cumpărător ca profit, respectiv pierdere. Să ne
reamintim că în vechiul Standard (IAS 22), dacă proporţia deţinută de
cumpărător în valoarea justă netă a activelor şi datoriilor depăşea costul a-
chiziţiei, diferenţa era contabilizată ca fond comercial negativ după
următoarele reguli:
dacă fondul comercial negativ se raporta la pierderi sau la cheltuieli
viitoare aşteptate, identificate în planul de achiziţie al cumpărătorului,
această fracţiune a fondului comercial negativ trebuia contabilizată la
venituri, în contul de profit şi pierdere, în perioada în care se recunoşteau
pierderile şi cheltuielile viitoare;
dacă fondul comercial negativ nu se raporta la pierderi viitoare aşteptate,
identificate în planul de achiziţie al cumpărătorului, acest element
trebuia recunoscut ca venit, astfel:
o mărimea fondului comercial negativ care nu depăşea valorile
juste ale activelor nemonetare achiziţionate trebuia să fie
contabilizată la venituri, în mod sistematic, pe durata de utilitate
rămasă a activelor amortizabile identificabile achiziţionate;
o mărimea fondului comercial negativ care depăşea valorile juste
ale activelor nemonetare achiziţionate trebuia să fie contabilizată
imediat la venituri.
Aria de aplicabilitate a Standardului IFRS 3

IFRS 3 se aplică în toate cazurile de grupări de întreprinderi, cu
excepţia:
- cazului grupărilor de întreprinderi în care entităţi sau întreprinderi
separate sunt reunite pentru a forma asocieri în participaţie;
- cazului grupărilor de întreprinderi între entităţi sau întreprinderi aflate sub
control conjunctiv;
- cazului grupărilor de întreprinderi care includ două sau mai multe entităţi
mutuale;
- cazului grupărilor de întreprinderi în care entităţi sau întreprinderi
separate fuzionează într-o singură întreprindere raportoare, doar pe bază de
contract, rată transfer de proprietate (de exemplu, grupări în care entităţi
separate fuzionează doar pe bază de contract, pentru a forma o corporaţie
duală cotată la bursă).
52
Exemplu:
La 1.01.N, societatea A a achiziţionat 70% din capitalurile proprii ale
societăţii F, la un cost de 1.500 lei. Situaţia celor două societăţi, la data
operaţiei de grupare, se prezintă astfel:
Informaţii în valori istorice Societatea A Societatea F
Active identificabile 7.450 2.000

Titluri de participare F 1.500 -
8.950 2.000
Total activ 8950
Datorii identificabile 2.950 800
Activ net contabil 6.000 1.200
Valoarea justă a activelor identificabile ale societăţii F este de

2.800.000 lei Pentru a simplifica exemplul, presupunem că, în ceea ce
priveşte evaluarea activelor, se fac ajustări similare şi din punct de vedere
fiscal.
Costul de achiziţie al titlurilor F

- Partea ce-i revine cumpărătorului în activele şi datoriile 1.500
identificabile ale societăţii B 70% x (2.800 - 800) 1.400
= Fond comercial 100 lei
Activele şi datoriile identificabile ale societăţii B se vor evalua astfel:

Informaţii Valori
Active identificabile 2.800
Fond comercial 100
Total activ 2.900
Datorii identificabile 800
Interes minoritar: 30% x (2.800 - 800) 600
Total datorii 1.400
Activ net contabil 1.500
53

Testul 1 de autoevaluare
1) Metoda integrării globale aplică prevederile standardului internaţional:

a. IAS 27 „Situaţiile financiare consolidate şi separate”.
b. IAS 28 „Contabilitatea investiţiilor în întreprinderile asociate”.
c. IAS 31 „Raportarea financiară a intereselor în asocierile în
participaţie”.
2) Componentele controlului sunt:

a. procesul decizional şi procesul de management
b. compartimentul de bază şi compartimentul funcţional
c. puterea de a conduce politicile financiare , capacitatea de a
obţine beneficii din activităţile entităţii respective
3) Metodele folosite pentru a realiza consolidarea unui grup de societăţi

sunt:
a. Metoda integrări verticale, pentru grupurile verticale
b. Metoda integrări orizontale, pentru grupurile orizontale
c. metoda integrării globale; metoda integrării proporţionale,
metoda punerii în echivalenţă
4) Etape în consolidarea propriu-zisă sunt:

a. păstrarea conturilor reciproce (interne)
b. Preluarea şi cumularea elementelor din bilanţurile şi din
conturile de profit şi pierdere
c. Repartizarea profitului filialei între grup şi acţionarii minoritari
5) In conformitate cu IFRS 3, toate grupările de întreprinderi vor fi

contabilizate folosindu-se:
a. metoda puneri în comun de interese
b. metoda costurilor standard
c. metoda achiziţiei
6) Metoda integrării proporţionale se aplică în cazul:

a. intereselor în asocierile în participaţie
b. societăţilor cu mai puţin de 3 filiale
c. societăţilor cotate la Bursa de Valori
54
1) Societatea mamă X deţine 70 % capital la societatea filială Y, iar
societatea filială Y 15% capital la societatea mamă X. Interesul grupului
la societatea X şi la societatea Y este de :
a) 80% şi 20%
b) 15,6% şi 84,4%
c) 94,97% şi 66,48%
2) Consolidarea se realizează pentru următoarele tipuri de societăţi:

a) societăţilor străine;
b) organizaţilor non-profit
c) societăţilor aparţinând unui grup;
3) Societatea mamă X deţine 20% din capital social al societăţii filiala Y,

deci 200 acţiuni a 5 lei valoare nominala. La nivelul societăţii mamă
urmează a avea loc operaţia de consolidare a conturilor anuale
individuale prin metoda integrării proporţionale preluând datele din
conturile celor două societăţi. Bilanţurile celor doua societăţii se prezintă
astfel: BILANŢ X: Imobilizări corporale 6.000lei; Acţiuni la entităţile
afiliate 4.000lei; Creanţe 900lei; Stocuri 1.200lei; Ajustări pentru
deprecieri creanţă -100lei; Disponibilităţi băneşti 3.000lei; Capital
social 9.000lei;Rezerve 1.000lei; Profit 1.500lei; Datorii 3.500lei.
BILANŢ Y: Imobilizări corporale 3.000lei; Creanţe 700lei; Stocuri
materiale 2.000lei; Disponibilităţi băneşti 2.300lei; Capital social
5.000lei;Rezerve 1.200lei; Profit 800lei; Datorii 1.000lei.
Date pentru operaţiunile de consolidare
1. din soldul de materiale aflate în magazie 1.000 lei reprezintă materiale
cumpărate de la societatea X
2. s-au vândut imobilizări către societatea mamă a căror valoare rămasă a
fost de 500 lei iar preţul de cesionare 700 lei .
Valorile activului consolidat, rezervelor consolidate şi rezultatului
consolidat în urma operaţiei de consolidare a conturilor anuale individuale
prin metoda punerii în echivalenta sunt:
a) 7.000lei; 200lei; 700lei;
b) 15.400lei; 1.240 lei; 1.660 lei
c) 23.000 lei; 2.200lei; 2.200lei
4) Cele doua rubrici specifice conturilor consolidate prin metoda integrării

globale care apar sunt:
a) rezervele consolidate şi intereselor în asocierile în
participaţie
b) rezervele consolidate şi interesele minoritare
c) repartizarea capitalurilor proprii şi a rezervelor
55

1) Societatea mamă X deţine 50% din capital social al societăţii filiala Y. La
nivelul societăţii mamă urmează a avea loc operaţia de consolidare a
conturilor anuale individuale prin metoda integrării proporţionale.
Bilanţurile celor doua societăţii se prezintă astfel: BILANŢ X: Imobilizări
corporale 6.000lei; Acţiuni la entităţile afiliate 4.000lei; Creanţe 900lei;
Stocuri 1.200lei; Ajustări pentru deprecieri creanţă -100lei; Disponibilităţi
băneşti 3.000lei; Capital social 9.000lei;Rezerve 1.000lei; Profit 1.500lei;
Datorii 3.500lei. BILANŢ Y: Imobilizări corporale 3.000lei; Creanţe
700lei; Stocuri materiale 2.000lei; Disponibilităţi băneşti 2.300lei; Capital
social 5.000lei;Rezerve 1.200lei; Profit 800lei; Datorii 1.000lei
Date pentru operaţiunile de eliminare şi corecţie
1. din soldul de creanţe 200 lei reprezintă creanţe faţă de societatea Y
revenindu-i o cotă provizorie pentru deprecieri 25 lei
2. societatea X a încasat şi înregistrat dividende de la societatea Y de 100
lei.
cumpărate de la societatea X
2. din datoriile neplătite 200 lei sunt faţă de societatea mamă
3. din cumpărările de materiale totale s-au cumpărat în valoare de 10.000 lei
de la societatea mamă. În stocul final suma celor cumpărate de la X era de
400 lei
fost de 500 lei iar preţul de cesionare 700 lei
Valorile activului, capitalului social şi datoriilor în urma operaţiei de
consolidare a conturilor anuale individuale prin metoda integrării
proporţionale sunt:
a) 16.100lei; 9.000 lei; 3.800 lei
b) 23.000 lei; 14.000lei; 4.500lei
c) 7.000lei; 400lei; 700lei;
2) Societatea mamă X deţine 40 % din capitalul societatii filială Y. La

nivelul societăţii mamă are loc operaţia de consolidare a conturilor anuale
individuale prin metoda integrării proporţionale. Bilanţurile celor doua
societăţii se prezintă astfel: BILANŢ X: Imobilizări corporale 10.000lei;
imobilizări financiare 400lei; active circulante 9.500, Creanţe către Y
100lei; Capital social 6.000lei; Rezerve 2.200lei; Rezultat (Profit) 1.000lei;
Datorii 10.800lei. BILANŢ Y: Imobilizări corporale 1.400lei; active
circulante 2.600, Capital social 1.000lei; Rezerve 100lei; Rezultat (Profit)
300lei; Datorii către X – 100lei; Datorii 2.500lei. care sunt valorile corecte
pentru rezervele consolidate şi rezultatul consolidat?
a) 2240 lei şi 1120lei
b) 2300 lei şi 1300lei
c) 2100lei şi 700 lei
56
1) Societatea mamă X deţine în capital social al societăţii Y 800
acţiuni având valoarea nominală de 5 lei/acţiune, din totalul de 10.000
acţiuni emise la constituire. La nivelul societăţii mamă urmează a avea loc
operaţia de consolidare a conturilor anuale individuale prin metoda globală
preluând datele din conturile celor două societăţi. Bilanţurile celor doua
societăţii se prezintă astfel: BILANŢ X: Imobilizări corporale 6.000lei;
Acţiuni la entităţile afiliate 4.000lei; Creanţe 900lei; Stocuri 1.200lei;
Ajustări pentru deprecieri creanţă -100lei; Disponibilităţi băneşti 3.000lei;
Capital social 9.000lei;Rezerve 1.000lei; Profit 1.500lei; Datorii 3.500lei.
BILANŢ Y: Imobilizări corporale 3.000lei; Creanţe 700lei; Stocuri
materiale 2.000lei; Disponibilităţi băneşti 2.300lei; Capital social 5.000lei;
Rezerve 1.200lei; Profit 800lei; Datorii 1.000lei. Contul de profit şi
pierdere al celor doua societăţii se prezintă astfel: societatea X: Venituri
din exploatare 70.000 lei; Cheltuieli de exploatare 66.000lei; Rezultat
exploatare – profit 4.000lei ; Venituri financiare 300lei; Cheltuieli financiare
2.100lei; Rezultat financiar – pierdere 1.800lei; Rezultat curent - profit
2.200; Impozit pe profit 700 lei; Rezultatul exerciţiului – profit 1.500 lei;
societatea Y: Venituri din exploatare 65.000 lei; Cheltuieli de exploatare
64.000lei; Rezultat exploatare – profit 1.000lei ; Venituri financiare 900lei;
Cheltuieli financiare 1.500lei; Rezultat financiar – pierdere 600lei; Rezultat
curent - profit 400; Venituri extraordinare 2.000lei; Cheltuieli extraordinare
1.300lei; Rezultat extraordinar 700lei; Impozit pe profit 300 lei; Rezultatul
exerciţiului – profit 800 lei;
Date pentru operaţiunile de eliminare şi corecţie
1. din soldul de creanţe 200 lei reprezintă creanţe faţă de societatea Y
revenindu-i o cotă provizorie pentru deprecieri 25 lei
2. din veniturile totale de exploatare 10.000 lei sunt din vânzări de mărfuri
făcute către societatea filială
3. la veniturile din vânzări către Y s-a aplicat 10% din preţul de vânzare
4. societatea X a încasat şi înregistrat dividende de la societatea Y de 100
lei.
cumpărate de la societatea mamă X
2. din datoriile neplătite 200 lei sunt faţă de societatea mamă
3. din cumpărările de materiale totale s-au cumpărat în valoare de 10.000 lei
de la X. În stocul final suma celor cumpărate de la societatea mamă era de
400 lei
fost de 500 lei iar preţul de cesionare 700 lei
Valorile activului, impozitul pe profit şi rezultatul consolidat în urma
operaţiei de consolidare a conturilor anuale prin metoda globală sunt:
a) 23.000 lei; 1.000lei; 2.300lei
b) 18.600lei; 1.000 lei; 1.920 lei
c) 7.000lei; 400lei; 700lei;
57

TEMA III RETRATAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE
INDIVIDUALE ALE SOCIETĂŢILOR INTRATE ÎN
PERIMETRUL DE CONSOLIDARE
CONŢINUT:
3.1. Recunoaşterea impozitelor amânate
3.2. Retratările de omogenizare
3.3. Retratări privind eliminarea incidenţei înregistrărilor
3.4. Rezultate din aplicarea legislaţiei fiscale
REZUMAT
Înainte de consolidarea propriu-zisa situaţiile financiare individuale
ale societăţilor din grup sunt retratate şi ajustate. Retratările şi ajustările au
ca scop:
• eliminarea efectelor fiscale;
• omogenizarea datelor, a metodelor şi a politicilor contabile utilizate.
Retratările de omogenizare şi retratările de eliminare a incidenţelor
fiscale pot avea ca efect o ajustare a cheltuielii cu impozitul pe profit,
deoarece în cazul în care s-ar fi ţinut cont de ele în situaţiile financiare
individuale s-ar fi modificat baza de calcul a impozitului.
Din punct de vedere practic, retratările prealabile consolidării se
realizează diferit, în funcţie de maniera de consolidare utilizată:
• retratare pe bază de solduri
• retratare pe bază de fluxuri.
Operaţiunile de preconsolidare privind retratarea vizează:
• recunoaşterea impozitelor amânate, în conformitate cu IAS
12, privind impozitul pe profit,
• retratări ale fiecărui element patrimonial în scopul
omogenizării informaţiei
• retratări privind eliminarea efectelor rezultate din aplicarea
legislaţiei fiscale.
Impozitul amânat reprezintă valoarea impozitelor asupra rezultatului
plătibile sau recuperabile în perioadele contabile viitoare, în ceea ce priveşte
diferenţele temporare, reportul pierderilor fiscale neutilizate şi reportul de
credite de impozit neutilizate.
In ţara noastră, înregistrările de tip fiscal sunt legate, în principal, de
amortizarea imobilizărilor corporale.
Retratările de omogenizare sunt de mai multe feluri:
1. Retratări privind imobilizările corporale şi necorporale. O imobilizare
corporală sau necorporală, care îndeplineşte condiţiile pentru a fi
recunoscută la active, trebuie să fie iniţial evaluată la costal său.
2. Retratări privind deprecierea activelor. Deprecierea unui activ se
manifestă atunci când valoarea recuperabilă a acestuia este inferioară
valorii sale contabile.
3. Retratări privind contractele de locaţie. Un contract de locaţie este un
acord prin care locatorul cedează locatarului, pentru o perioadă
determinată, dreptul de utilizare a unui activ, în schimbul unei plăţi sau
al unei serii de plăţi.
58
4. Retratări privind stocurile
5. Retratări privind contractele de construcţii
6. Retratări privind costurile îndatorării
7. Retratări privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli
Informaţiile contabile retratate conform metodelor prezentate vor fi
supuse ulterior operaţiunilor de consolidare propriu-zisă.
OBIECTIVE
• însuşirea cunoştinţelor teoretice privind noţiunea de retratare
• cunoaşterea tipurilor de retratări
• însuşirea cunoştinţelor teoretice privind impozitul amânat
În numeroase cazuri, există diferenţe semnificative între regulile de

evaluare şi prezentare utilizate de către societăţile membre ale unui grup
pentru întocmirea situaţiilor financiare individuale. Situaţiile financiare
consolidate însă ar trebui să permită o reprezentare omogenă a ansamblului
format de societăţile incluse în perimetrul de consolidare. Din acest motiv,
înainte de realizarea operaţiilor propriu-zise de consolidare, sunt necesare o
serie de retratări de omogenizare, prin care se elimină diferenţele dintre
regulile contabile utilizate pentru întocmirea situaţiilor financiare
individuale şi cele aplicabile conturilor consolidate.
De asemenea, pentru a beneficia de unele facilităţi sau pentru a
respecta reglementările în vigoare în ţara de domiciliu, societăţile membre
ale unui grup înscriu, uneori, în situaţiile financiare individuale, elemente de
natură pur fiscală. Pentru întocmirea situaţiilor financiare consolidate este
însă necesar să se elimine incidenţa înregistrărilor rezultate din aplicarea
legislaţiei fiscale.
Retratările de omogenizare şi retratările de eliminare a incidenţelor
fiscale pot avea ca efect o ajustare a cheltuielii cu impozitul pe profit,
deoarece în cazul în care s-ar fi ţinut cont de ele în situaţiile financiare
individuale s-ar fi modificat baza de calcul a impozitului. Altfel spus,
operaţiile de retratare generează o serie de diferenţe viitoare între rezultatul
contabil şi cel fiscal, care se contabilizează în prezent sub formă de impozite
amânate.
Din punct de vedere practic, retratările prealabile consolidării se
realizează diferit, în funcţie de maniera de consolidare utilizată: pe bază de
solduri sau pe bază de fluxuri.
Consolidarea pe bază de solduri utilizează datele din situaţiile
financiare individuale ale societăţilor consolidate de la sfârşitul fiecărui
exerciţiu. Aceste date sunt cumulate, retratate şi ajustate ţinând cont de
elementele exerciţiului curent şi de cele ale exerciţiilor anterioare.
Consolidarea pe bază de fluxuri presupune întocmirea situaţiilor
financiare consolidate la nivelul fiecărui exerciţiu, preluarea soldurilor la
deschiderea exerciţiului următor şi constatarea operaţiilor contabile din
cursul exercitiului în acest caz, incidenţa retrairii asupra exercitiilor
precedente este deja constatată în soldurile de la deschiderea exerciţiului,
motiv pentru care trebuie înregistrată doar incidenţa retratărilor aferente
exerciţiului curent.
59

În prezenta lucrare vom utiliza, cu predilecţie, procedeul consolidării
pe bază de fluxuri. Altfel spus, retratarea situaţiilor financiare individuale va
viza doar exerciţiul curent şi va afecta rezultatul acestui exerciţiu.
3.1. RECUNOAŞTEREA IMPOZITELOR AMÂNATE
Impozitul amânat reprezintă valoarea impozitelor asupra rezultatului

plătibile sau recuperabile în perioadele contabile viitoare, în ceea ce priveşte
diferenţele temporare, reportul pierderilor fiscale neutilizate şi reportul de
credite de impozit neutilizate.
Diferenţele temporare se calculează scăzând din valoarea contabilă a
unui activ sau a unei datorii, din bilanţ, baza fiscală a acestuia (acesteia).
Valoarea contabilă reprezintă valoarea la care activul sau datoria
figurează în bilanţul consolidat.
Baza fiscală a unui activ sau a unei datorii este valoarea atribuită
acestui activ sau acestei datorii în scopuri fiscale. Ea este determinată
plecând de la declaraţiile fiscale individuale ale entităţii incluse în
perimetrul de consolidare sau de la declaraţiile grupului fiscal, în cazul în
care se aplică un regim de integrare fiscală.
Baza fiscală a unui activ reprezintă valoarea ce va fi dedusă în scopuri
fiscale din beneficiile economice pe care le va genera întreprinderea atunci
când va recupera valoarea contabilă a activului. Dacă aceste beneficii
economice nu sunt impozabile, baza fiscală a activului este egală cu
valoarea sa contabilă.
Baza fiscală a unei datorii este valoarea sa contabilă diminuată cu orice
sume ce vor fi deduse, în scopuri fiscale, în contul acestei datorii. În cazul
veniturilor în avans, baza fiscală este egală cu valoarea contabilă a
veniturilor în avans diminuată cu valoarea veniturilor ce nu vor fi
impozabile în perioadele următoare.
Atunci când valoarea contabilă a unui activ este mai mare decât baza
sa fiscală, rezultă o diferenţă temporară impozabilă, deoarece beneficiile
economice generate de recuperarea activului, adică beneficiile economice
impozabile, depăşesc valoarea ce va fi permisă sub forma deducerilor în
scopuri fiscale. Invers, dacă valoarea contabilă a unui activ este mai mică
decât baza sa fiscală, diferenţa temporară este deductibilă.
Valoarea contabilă a unei datorii va fi decontată în perioadele
următoare prin intermediul unei ieşiri de resurse ce încorporează beneficii
economice. Când resursele ies din întreprindere, o parte sau totalitatea
valorii lor este deductibilă din profitul impozabil al exerciţiilor respective.
Diferenţele favorabile ce apar între valoarea contabilă a datoriilor şi baza
fiscală a acestora sunt deductibile. Eventualele diferenţe nefavorabile între
valoarea contabilă şi baza de impozitare a datoriilor sunt considerate
impozabile.
O datorie privind impozitul amânat trebuie să fie recunoscută pentru
toate diferenţele temporare impozabile, exceptând situaţia în care datoria de
impozit amânat este generată de contabilizarea iniţială a unui activ sau a
unei datorii, în cadrul unei tranzacţii care nu este o grupare de întreprinderi
şi nu afectează nici beneficiul contabil, nici beneficiul impozabil, la data
tranzacţiei.
60
O creanţă privind impozitul amânat trebuie să fie recunoscută pentru
toate diferenţele temporare deductibile, în limita în care este probabil ca un
beneficiu impozabil, asupra căruia vor putea să fie imputate aceste diferenţe
temporare deductibile, să fie disponibil, exceptând situaţia în care activul de
impozit amânat este generat de contabilizarea iniţială a unui activ sau a unei
datorii, în cadrul unei tranzacţii care nu este o grupare de întreprinderi şi nu
afectează nici beneficiul contabil, nici beneficiul impozabil, la data
tranzacţiei.
Datoriile şi creanţele privind impozitul amânat se determină prin
multiplicarea diferenţelor temporare cu cotele de impozit ce se aşteaptă a fi
aplicate în perioadele în care activul va fi realizat sau datoria va fi decontată,
pe baza cotelor de impozit adoptate sau cvasi-adoptate până la închiderea
exerciţiului curent.
Exemplul 1:
La începutul exerciţiului N, societatea A a dat în funcţiune un utilaj în
valoare de 20 lei în anul N, amortizarea contabilă a fost de 2.000 lei, iar
amortizarea fiscală de 2.800 lei Cota de impozit pe profit în vigoare în anul
N este de 16%.
Valoarea contabilă a activului la 31.12.N 18.000 lei
Baza fiscală a activului la 31.12.N: 17.200 lei
Diferenţă temporară impozabilă: 800 lei

Datoria de impozit amânat ce trebuie înregistrată în 128 lei
exerciţiul N (16% x 800):
3.2. RETRATĂRILE DE OMOGENIZARE
Retratări privind imobilizările corporale si necorporale

O imobilizare corporală sau necorporală, care îndeplineşte condiţiile
pentru a fi recunoscută la active, trebuie să fie iniţial evaluată la costal său.
Costul unei imobilizări este constituit din preţul său de cumpărare, la
care se adaugă taxele vamale, taxele nerecuperabile şi toate cheltuielile
directe atribuibile angajate pentru a aduce activul în starea de utilizare
prevăzută. Cheltuielile directe atribuibile se referă la: cheltuielile de
amenajare a amplasamentului; cheltuielile de transport şi de manipulare
iniţiale; cheltuielile de instalare; onorariile cuvenite arhitecţilor şi
inginerilor; onorariile în numele serviciilor juridice; costul estimat pentru
demontarea şi mutarea activului, respectiv costurile de restaurare a
amplasamentului, în măsura în care costul este recunoscut ca un provizion,
pe baza Standardului IAS 37, Provizioane, datorii şi active contingente.
Exemplul 1:
Pe data de 30.12.N, societatea B a achiziţionat o imobilizare corporală
în următoarele condiţii: preţ de cumpărare = 80. lei, cheltuieli cu transportul
şi instalarea facturate de furnizor = 5.000 lei
Politica grupului din care face parte B este de a include în costul
imobilizărilor corporale cheltuielile estimate a se angaja cu demontarea lor.
Valoarea cheltuielilor estimate a se angaja cu demontarea imobilizării este
de 15.000 lei
61

În situaţiile financiare individuale prezentate de societatea B la
31.12.N, imobilizarea corporală este prezentată la o valoare de 85.000 lei.
În vederea consolidării, se includ în costul imobilizării cheltuielile
estimate a se angaja cu demontarea:
Imobilizări = Provizioane pentru dezafectare 15.000
corporale imobilizări corporale şi alte
acţiuni legate de acestea
Valoarea imobilizării corporale, în situaţiile financiare consolidate.

este de 100 lei
Diferenţa de valoare a imobilizării în cele două seturi de situaţii
financiare generează impozite amânate. Presupunem o cotă de impozit de
16%.
Valoarea contabilă a imobilizării (valoarea

din situaţiile financiare consolidate): 100.000 lei
Baza fiscală (valoarea din situaţiile
financiare individuale ale lui F):_______________ 85.000 lei
Diferenţă temporară impozabilă: 15.000 lei
Datorie de impozit amânat (15.000 x 16%): 2.400 lei
Cheltuieli cu = Impozit amânat 2400

impozitul amânat
În cazul imobilizărilor corporale create de întreprindere, costul este

determinat prin utilizarea aceloraşi principii operaţionale folosite în cazul
unui activ achiziţionat. Ca atare, toate profiturile interne sunt eliminate. De
asemenea, costurile anormale generate de risipa de materii prime sau de
folosirea ineficientă a forţei de muncă şi a altor resurse implicate în
producerea activului pentru sine nu figurează în costul acestuia.
În cazul imobilizărilor necorporale generate intern se procedează însă
la o analiză pe două faze:
o fază de cercetare şi
o fază de dezvoltare.
Nici un activ necorporal provenit din cercetare nu trebuie recunoscut.
Cheltuiala de cercetare trebuie recunoscută ca o cheltuială, atunci când ea
este angajată.
Un activ necorporal provenit din dezvoltare trebuie să fie recunoscut
dacă şi numai dacă o întreprindere poate demonstra următoarele:
fezabilitatea tehnică pentru finalizarea activului necorporal în aşa fel
încât să fie disponibil pentru utilizare sau vânzare;
intenţia sa de a finaliza acel activ necorporal spre a fi folosit sau vândut;
abilitatea sa de a folosi sau de a vinde activul necorporal;
modul în care activul necorporal va genera probabile beneficii
economice viitoare;
existenţa resurselor tehnice, financiare şi a altor resurse adecvate pentru

a duce la bun sfârşit dezvoltarea sa în vederea utilizării sau vinderii
62
activului necorporal şi
abilitatea sa de a evalua fidel cheltuiala atribuibilă activului necorporal
în timpul dezvoltării sale.
Costul unui activ necorporal generat intern este cheltuiala suportată de
la data la care activul necorporal întruneşte criteriile de recunoaştere.
Retratări privind deprecierea activelor
Deprecierea unui activ se manifestă atunci când valoarea recuperabilă
a acestuia este inferioară valorii sale contabile.
Valoarea contabilă este valoarea la care un activ este contabilizat în
bilanţ după deducerea sumei amortizărilor şi a sumei pierderilor de valoare
relative la acest bun, iar valoarea recuperabilă este valoarea cea mal mare
dintre preţul net de vânzare al activului în cauză şi valoarea sa de utilitate.
Preţul net de vânzare este suma care poate să fie obţinută din vânzarea
unui activ, cu ocazia unei tranzacţii, în condiţii de concurenţă normală, între
părţi bine informate şi care îşi dau acordul, sumă din care sunt deduse
costurile de vânzare.
Valoarea de utilitate este o valoare actualizată, obţinută prin estimarea
fluxurilor de trezorerie viitoare aşteptate din utilizarea continuă a unui activ
şi din cesiunea sa la sfârşitul duratei sale de utilizare.
Valoarea contabilă a unui activ trebuie să fie adusă la valoarea sa
recuperabilă dacă, şi numai dacă, valoarea recuperabilă a acestui activ este
mai mică decât valoarea sa contabilă.
Această reducere este o pierdere de valoare.
O pierdere de valoare trebuie să fie imediat înscrisă în contul de profit
şi pierdere (la cheltuieli), exceptând situaţia în care activul este contabilizat
la mărimea sa reevaluată.
Exemplul 2
Societatea B deţine un utilaj achiziţionat la începutul exerciţiului N, la
un cost de 700 000. lei Durata de utilitate a fost estimată în momentul
achiziţiei la 10 de ore de funcţionare. În cursul exerciţiului N, utilajul a
funcţionat 1.000 de ore. Politica grupului din care face parte B este aceea de
a aplica prevederile normei IAS 36.
La sfârşitul exerciţiului N, există indicii că utilajul s-a depreciat.
Managerii estimează că în fiecare dintre următorii 4 ani utilajul va funcţiona
câte 2.250 de ore. Numărul de produse realizate va fi de 4 bucăţi pe oră.
Fluxurile de trezorerie nete pe care le va obţine întreprinderea din vânzarea
unui produs sunt estimate la 15.000 lei/buc. Rata la care se actualizează
fluxurile de trezorerie este de 10%.
Presupunem că există o piaţă activă pe care utilajul poate fi
tranzacţionat. Preţul de vânzare ar fi de 610.000 lei, iar cheltuielile
determinate de ieşire ar fi de 10 lei
În exerciţiul N, în contabilitatea individuală a societăţii F s-a
contabilizat o amortizare de: 700 000 x 1.000/10.000 = 70000 lei Valoarea
utilajului în situaţiile financiare individuale ale societăţii F este de:
700.000 - 70.000 = 630.000 lei
În vederea întocmirii situaţiilor financiare consolidate la 31.12.N se
efectuează testul de depreciere prevăzut de IAS 36:
Valoarea contabilă : 630.000 lei
63

Preţul net de vânzare: 610.000 - 10.000 = 600.000 lei
Valoarea de utilitate = (2.250 x 4 x 15) / 1,1 + (2.250 x 4 x 15) //1,12 +
(2.250 x 4 x 15) / 1,13 + (2.250 x 4 x 15) / 1,14 = 427.931 lei
Valoarea recuperabilă maximum (600.000; 427.931) = 600.000 lei
Pierderea de valoare 630000- 600000 = 30.000 lei
Cheltuieli cu = Provizioane pentru deprecierea 30.000

provizioanele pentru echipamentelor, mijloacelor de
deprecierea imobilizărilor transport, animalelor şi plantaţiilor
Valoarea utilajului în situaţiile financiare consolidate este de 600000 lei.

Recunoaşterea deprecierii în situaţiile financiare consolidate generează
impozite amânate. Presupunem o cotă de impozit de 16%.
Valoarea contabilă a utilajului

(valoarea din situaţiile financiare consolidate): 600.000 lei
Baza fiscală (valoarea din situaţiile
financiare individuale ale lui F): _________________________ 630.000 lei
Diferenţă temporară deductibilă: 30.000 lei
Activ de impozit amânat (30.000 x 16%): 4.800 lei
care generează înregistrarea:
Impozit amânat = _____ Venituri din __________________ 4.800 lei

________________________ impozitul amânat
O pierdere de valoare a unui activ reevaluat este contabilizată prin

deducere din rezerva din reevaluare corespunzătoare activului respectiv, în
măsura în care pierderea de valoare nu depăşeşte mărimea rezervei din
reevaluare relativă la acel activ.
Retratări privind contractele de locaţie
Un contract de locaţie este un acord prin care locatorul cedează
locatarului, pentru o perioadă determinată, dreptul de utilizare a unui activ,
în schimbul unei plăţi sau al unei serii de plăţi.
Referenţialul contabil internaţional împarte contractele de locaţie în
două categorii: contracte de locaţie-finanţare (leasing-financiar) şi contracte
de locaţie simplă (leasing operaţional)
Un contract de locaţie-finanţare (a finance lease) este un contract de
locaţie care are ca efect transferarea la locatar a cvasitotalitătii riscurilor şi
avantajelor inerente proprietăţii unui activ. La sfârşitul contractului poate să
intervină sau nu transferul de proprietate.
Un contract de locaţie simplă (an operating lease) este orice contract
de locaţie care nu răspunde definiţiei unui contract de locaţie-finanţare.
Încadrarea unui contract de locaţie în una dintre cele două forme
depinde mai degrabă de realitatea tranzacţiei decât de forma contractului.
Standardul prezintă exemple de situaţii care ar conduce, în mod normal, la
încadrarea unui contract în categoria locaţiilor-finanţare:
a) contractul transferă proprietatea activului la locatar, la terminarea duratei
de locaţie;
64
b) contractul conferă locatarului opţiunea de cumpărare a activului ia un
preţ care ar trebui să fie suficient de avantajos (suficient de mic în raport
cu valoarea sa justă), pentru ca locatorul să fie practic sigur că partenerul
îşi va exercita opţiunea;
c) durata contractului de locaţie acoperă cea mai mare parte din durata de
viaţă economică a activului, chiar dacă nu apare transferul de
proprietate;
Valoarea actualizată a plăţilor minimale, în numele locaţiei, la data
intrării în vigoare a contractului, este aproape egală cu sau mai mare decât
valoarea justă a bunului primit în locaţie
Activele primite în locaţie au o natură specifică, astfel încât numai
locatarul poate să le utilizeze, fără să le aducă modificări majore. Pentru
contabilizarea unui contract de locaţie-finanţare trebuie respectate
următoarele reguli:
a) în situaţiile financiare ale locatarului:
- la începutul contractului de locaţie-finanţare se contabilizează
bunul primit de locatar în contrapartidă cu obligaţia de a efectua
plăţile viitoare, în numele locaţiei; imobilizarea şi datoria se
înregistrează la cea mai mică valoare dintre valoarea justă a bunului
şi valoarea actualizată a plăţilor minimale;
- rata de actualizare trebuie să fie rata implicită a dobânzii
referitoare la contractul de locaţie, dacă aceasta poate să fie
determinată; în caz contrar, se va utiliza rata marginală de împrumut
a locatarului;
- plăţile în numele locaţiei trebuie să fie repartizate în două
componente: cheltuiala financiară şi amortizarea soldului datoriei;
- activele primite în locaţie trebuie amortizate în mod coerent cu
celelalte active amortizabile pe care le posedă locatarul; dacă nu
există o certitudine raţională că locatarul va deveni proprietarul
activului la sfârşitul contractului de locaţie, activul trebuie să fie
integral amortizat pe cea mai scurtă durată dintre durata de locaţie şi
durata sa de utilitate; în caz contrar, activul se va amortiza pe durata
sa de utilitate
b) în situaţiile financiare ale locatorului:
- pentru locator, operaţia generată de o locaţie-finanţare este tratată
ca o operaţie de investiţii; ei trebuie să contabilizeze, în bilanţul său,
activele deţinute în virtutea contractului şi să le prezinte în categoria
creanţelor;
- încasările în numele,locaţiei (redevenţele) trebuie să fie repartizate
în două componente: partea de recuperare a creanţelor şi veniturile
financiare, pentru remunerarea investiţiei şi serviciilor sale.
Exemple:
Societatea B (locatar) a semnat un contract de închiriere cu
următoarele caracteristici:
- data începerii contractului: 1.01 .N+1;
- durata contractului: 3 ani;
- obiectul contractului: un echipament tehnic;
- valoarea justă a echipamentului: 135.000 lei;
- sunt prevăzute 3 redevenţe anuale, de 50 lei fiecare, achitabile în ultima zi
65

a anului de contract;
- la sfârşitul perioadei de locaţie, echipamentul va fi returnat locatorului;
- locatarul îi garantează locatorului o valoare reziduală de 10 lei
la31.12.N+3;
- rata marginală de împrumut a locatarului este de 10%.
În situaţiile financiare individuale, societatea F a utilizat o abordare
juridică pentru contabilizarea contractului de locaţie-finanţare. Altfel spus,
în exerciţiul N, F a contabilizat integral la cheltuieli plăţile realizate în
numele contractului de locaţie.
Politica grupului din care face parte F este de a respecta principiul
prevalentei economicului asupra juridicului. Ca urmare, în vederea
întocmirii situaţiilor financiare consolidate în exerciţiul N, sunt necesare
retratări pentru a ajunge la imaginea cerută de abordarea economică.
Valoarea actualizată a plăţilor minimale se determină după relaţia:
- Înregistrarea activului şi a datoriei generate de contractul de locaţie-

finanţare:
Echipament tehnic = Alte imprumuturi şi datorii asimilate/ 131
contracte de locaţie-finanţare
-Tabloul de amortizare a datoriei faţă de locator:

Data Fluxurile de Cheltuieli Rambursări împrumut rămas
fluxurilor trezorerie (1) privind privind de rambursat
dobânzile împrumutul (4)n+2 = (4)n+1-(3)
(2) = (4)xl0% (3) = (l)-(2)
1.01.N+1 - - - 131
31.12.N+1 50 13 37 95
31.12.N+2 50 10 40 54
31.12.N+3 50 5 44 10
Total 150 28 121 -
- înregistrarea datoriei faţă de locator, referitoare la dobânzi, pentru

întreaga perioadă a contractului (28 lei):
Cheltuieli în avans = Dobânzi aferente împrumuturilor şi 28

datoriilor asimilate/
contracte de locaţie-finanţare
Eliminarea cheltuielilor cu redevenţele înregistrate de societatea F şi

recunoaşterea celor două componente ale redevenţei:
% = Cheltuieli cu redevenţele 50
66
Alte împrumuturi şi datorii asimilate/
contracte de locaţie-finanţare 36
Dobânzi aferente altor împrumuturi şi datorii
asimilate/contracte de locaţie-finanţare __ ________________________ 13
- înregistrarea cheltuielilor privind dobânzile (cheltuiala financiară)

aferente primului an de contract:
Cheltuieli privind dobânzile = Cheltuieli în avans 13
Presupunem că valoarea reziduală la sfârşitul perioadei de închiriere

este estimată la 1.000 lei. Amortizarea în exerciţiul N+l este:
Cheltuieli de exploatare privind = Amortizarea 43

amortizarea imobilizărilor corporale echipamentelor
Retratari privind stocurile

La data intrării în întreprindere, stocurile sunt evaluate îndeobşte ia
costuri istorice, fie ele costuri de achiziţie, costuri de producţie şi alte costuri
angajate pentru a aduce bunurile în locul şi starea în care ele se găsesc.
Costurile de achiziţie cuprind: preţul de cumpărare; taxele vamale şi
alte taxe (altele decât taxele recuperabile ulterior de întreprindere de la
administraţia fiscală); cheltuielile de transport, de manipulare şi alte costuri
direct imputabile achiziţiei de mărfuri, materiale şi servicii.
Costurile de producţie (de transformare) cuprind: cheltuielile direct
legate de unităţile de producţie, precum manopera directă; o cotă-parte din
cheltuielile indirecte de producţie, fixe şi variabile, ocazionate de
transformarea materiilor prime în produse finite. Nu pot fi incluse în costul
de producţie al stocurilor elemente precum: mărimile anormale de deşeuri de
fabricaţie, de manoperă sau referitoare la alte costuri de producţie; costurile
de stocaj, exceptând situaţia în care aceste costuri sunt necesare procesului
de producţie, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricaţie; cheltuielile
generale administrative care nu contribuie la aducerea stocurilor în locul şi
în starea în care ele se găsesc; cheltuielile de comercializare.
Exemplul 1:
În cursul exerciţiului N, societatea F a inclus în costul de producţie al
produselor finite cheltuieli generale administrative în valoare de 20.000 lei
Presupunem că până la închiderea exerciţiului N produsele finite nu au fost
vândute.
Politica grupului din care face parte F este de a considera cheltuielile
administrative cheltuieli ale perioadei.
În vederea întocmirii situaţiilor financiare consolidate se elimină din
costul de producţie al stocurilor cheltuielile administrative:
67

Venituri din producţia stocată = Produse finite 20.000
Diminuarea valorii stocurilor generează o diferenţă temporară

deductibilă de 20.000 lei şi un activ de impozit amânat de
20.000 x 16% = 3.200 lei:
Impozit amânat = _______Venituri din impozitul amânat _____ 5.000
__________________________
La data ieşirii din întreprindere, stocurile trebuie evaluate h cost.
Costul stocurilor de elemente care, în mod obişnuit, nu sunt confundabile, şi
de bunuri sau servicii produse sau prestate şi afectate proiectelor specifice
trebuie să fie determinat printr-o identificare distinctă a costurilor lor
individuale. Costul altor stocuri decât cele care sunt identificabile trebuie să
fie contabilizat prin utilizarea uneia dintre metodele „primul intrat - primul
ieşit" sau „costul mediu ponderat".
Retratări privind contractele de construcţii
Contabilizarea contractelor de construcţii se realizează prin metode
diferite, în funcţie de momentul în care se stabileşte rezultatul lucrării.
Referenţialul contabil internaţional recunoaşte două metode de
contabilizare a contractelor de construcţii: metoda procentajului de avansare
şi metoda terminării lucrărilor.
Metoda procentajului de avansare permite repartizarea veniturilor şi
costurilor contractului în funcţie de procentajul de lucrări realizat în cursul
fiecărui exerciţiu, ceea ce are ca efect determinarea în acelaşi mod a
beneficiului prevăzut.
Gradul de avansare al unui contract poate să fie determinat în mai
multe moduri. Indicatorul ales pentru determinarea gradului de avansare
trebuie să permită o măsurare credibilă a lucrărilor realizate. În funcţie de
natura contractului, pot fi utilizate:
- procentajul cheltuielilor suportate, raportate la costul total estimat, sau
- o măsurare fizică a lucrărilor efectuate în realitate.
Metoda terminării lucrărilor limitează evaluarea lucrărilor realizate
(veniturilor) la nivelul mărimii cheltuielilor suportate şi susceptibile să fie
recuperate de la beneficiar. Atâta timp cât contractul nu este finalizat, nici
un profit nu va fi recunoscut şi contabilizat. Acesta va face obiectul
recunoaşterii şi contabilizării în exerciţiul în care se finalizează lucrările.
Standardul IAS 11 precizează că, ori de câte ori rezultatul contractului
poate să fie estimat în mod credibil, metoda care trebuie să fie utilizată este
cea a procentajului de avansare.
În cazul unui contract pe bază de preţuri fixe, trebuie ca:
- venitul total al contractului să fie măsurat în mod credibil;
- să existe o mare probabilitate ca antreprenorul să obţină avantajele
economice referitoare la contract;
- costurile necesare terminării contractului, cât şi gradul de avansare a
lucrărilor, la data bilanţului, să poată fi măsurate cu precizie;
IAS 11, Contracte de construcţii.

Conform IAS 11, contractele de construcţii se clasifică în:
68
- contracte cu preţ fix (fixed price contracts), prin care antreprenorul
acceptă un preţ fix, o rată fixă pe unitatea de producţie, asortat(ă), în unele
cazuri, cu clauze de indexare;
- contracte în regie (cost plus contracts), prin care antreprenorul
recuperează costurile autorizate sau altfel definite, la care se adaugă un
procentaj din aceste costuri sau o remunerare fixă.
- costurile repartizabile (alocabile) contractului să fie în mod clar
identificabile şi măsurabile, pentru a permite comparaţiile cu previziunile.
- Condiţiile necesare pentru un contract în regie se referă la:
• probabilitate mare pentru antreprenor de a obţine avantajele
economice legate de contract;
• posibilitatea de a identifica în mod clar şi de a măsura cu precizie
toate cheltuielile, rambursabile sau nu, legate de contract.
Atunci când condiţiile precedente nu sunt reunite, rezultatul
contractului nu poate să fie estimat cu suficientă credibilitate. Într-un atare
caz, trebuie utilizată metoda terminării lucrărilor. Dacă însă, ulterior,
incertitudinile referitoare la contract s-au diminuat foarte mult, astfel încât
rezultatul acestuia să poată fi estimat în mod credibil, trebuie să se utilizeze
metoda bazată pe procentajul de avansare a lucrărilor.
Exemplu:
Societatea B s-a angajat, printr-un contract semnat pe data de 10.07.N,
să furnizeze un utilaj specializat unuia dintre clienţii săi. La semnarea
contractului, s-a prevăzut că bunul va fi livrat în luna mai a anului N+2. La
data semnării contractului s-a stabilit un preţ de vânzare revizuibil de 4.800
lei şi s-a estimat un cost de producţie total de 3.800 lei La 31.12.N costul
producţiei în curs era de 1.292.lei
În situaţiile financiare individuale publicate în anul N, societatea F a
contabilizat contractul prin metoda terminării lucrărilor.
În vederea întocmirii situaţiilor financiare consolidate, se încorporează
rezultatul aferent exerciţiului curent în costul lucrărilor, deoarece sunt
îndeplinite condiţiile de aplicare a metodei procentajului de avansare.
Rezultatul total estimat = 4.800 - 3.800 = 1.000 lei
Gradul de avansare a lucrărilor la data de 31.12.N = (1.292.000 / 3.800) x
100 = 34%.
Rezultatul aferent exerciţiului N = 34% x 1.000 = 340 lei:
Lucrări în curs = Venituri din producţia stocată 340

___________________________
Trecerea de la metoda terminării lucrărilor la metoda avansării
lucrărilor generează o diferenţă temporară impozabilă şi o datorie de impozit
amânat de 340 x 16% = 54400 lei:
Cheltuieli cu = Impozit amânat 85.000

impozitul amânat
Retratări privind costurile îndatorării
69

Costurile îndatorării cuprind dobânzile şi alte costuri suportate de o
întreprindere în legătură cu împrumutul de fonduri.
În referenţialul contabil internaţional sunt reţinute două prelucrări
pentru contabilizarea costurilor îndatorării: o prelucrare de referinţă şi o
prelucrare alternativă autorizată.
Prelucrarea de referinţă cere evidenţierea costurilor îndatorării la
cheltuieli, în cursul exerciţiului în care ele sunt angajate, independent de
utilizarea care este conferită fondurilor împrumutate.
Cealaltă prelucrare autorizată permite încorporarea costurilor
îndatorării care sunt direct atribuibile achiziţiei, construcţiei sau producţiei
unui activ calificat în costul acestui activ.
Un activ calificat este un activ care solicită, în mod necesar, o perioadă
lungă de pregătire, înainte de a putea fi utilizat sau vândut.
În cazul în care o întreprindere adoptă cealaltă prelucrare autorizată,
aceasta trebuie aplicată, cu consecvenţă, tuturor costurilor îndatorării ce pot
fi atribuite, în mod direct, achiziţiei, construcţiei sau producţiei tuturor
activelor calificabile ale întreprinderii.
Identificarea cheltuielilor capitalizabile este mai uşor sau mai greu de
realizat, în funcţie de caracterul finanţării activului: printr-un împrumut
special sau din capitalurile împrumutate la nivelul ansamblului
întreprinderii.
În măsura în care fondurile împrumutate sunt destinate obţinerii unui
activ calificat, mărimea costurilor îndatorării încorporabile în costul
activului trebuie să corespundă costurilor reale ale îndatorării angajate în
cursul exerciţiului, diminuate cu orice venituri obţinute din plasamentul
temporar al fondurilor împrumutate.
Atunci când finanţarea activului nu face obiectul unui împrumut
special, mărimea cheltuielilor capitalizabile este determinată prin ponderarea
costului activului cu o rată de capitalizare. Rata de capitalizare trebuie să fie
media ponderată a costurilor împmmuturilor, aplicabilă împrumuturilor
întreprinderii, care nu sunt rambursate în timpul perioadei, altele decât
împrumuturile făcute special pentru a obţine un activ calificat.
Valoarea cheltuielilor capitalizate nu trebuie să depăşească cheltuielile
cu împrumuturile efectiv suportate în cursul perioadei.
Exemplu:
La începutul exerciţiului N-1, societatea F a demarat construirea unui
depozit pentru nevoi proprii. Managerii au decis capitalizarea dobânzilor
generate de împrumuturile relative la această construcţie. Dobânzile în cauză
au fost de 1.800 lei în exerciţiul N-l şi de 2.000 lei în exerciţiul N.
Politica grupului din care face parte F este de a considera dobânzile
cheltuieli ale perioadei.
În vederea întocmirii situaţiilor financiare consolidate, se elimină
dobânzile încorporate în costul de producţie al construcţiei astfel:
În anul N-l se elimină dobânzi de 1.800 lei:
Venituri din producţia = Imobilizări ____________________ 1.800

de imobilizări corporale în curs
70
Înregistrarea anterioară generează o diferenţă temporară deductibilă şi,
implicit, un activ de impozit amânat de 1.800 x 16% = 288 lei:
Impozit amânat = Venituri din impozitul amânat ______ 288

_____
În exerciţiul N, eliminarea este diferită în funcţie de procedeul de
consolidare utilizat:
a) Dacă se realizează consolidarea pe bază de fluxuri, în N se elimină
dobânzi de 2.000 lei:
Venituri din producţia de imobilizări = Imobilizări corporale în curs _2.000
Înregistrarea anterioară generează o diferenţă temporară deductibilă şi,

implicit, un activ de impozit amânat de 2.000 x 16% = 320 lei:
Impozit amânat = Venituri din impozitul amânat ______ 320
_____
b) Dacă se realizează consolidarea pe bază de solduri, dobânzile din
N-1 trebuie eliminate din nou în N, prin intermediul contului de rezerve,
deoarece conturile individuale transmise în fiecare an societăţii-mamă nu ţin
seama de corectările precedente:
Rezerve = Imobilizări corporale în curs 1.800
Impozit amânat = Rezerve 288

Venituri din producţia = Imobilizări corporale în curs 2.000
de imobilizări
Impozit amânat = Venituri din impozitul amânat 320
Retratări privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli

Un provizion pentru riscuri şi cheltuieli este o datorie a cărei mărime şi
a cărei scadenţă sunt nesigure.
În conformitate cu referenţialul internaţional, un provizion va fi recu-
noscut numai în momentul în care:
- întreprinderea are o obligaţie curentă generată de un eveniment anterior;
- este probabil ca o ieşire de resurse care să afecteze beneficiile economice
să fie necesară pentru a onora obligaţia respectivă şi
- poate fi realizată o bună estimare a valorii obligaţiei.
Obligaţia poate rezulta din dispoziţii juridice (dintr-un contract, din
dispoziţii legale sau reglementare, din elemente de jurisprudenţă) sau din
acţiunile întreprinderii atunci când prin practici anterioare, prin politica sa
făcută publică sau printr-o declaraţie, ea a indicat terţilor şi, ca atare, le-a
creat o speranţă acestora că îşi va asuma anumite responsabilităţi (obligaţie
implicită).
71

Exemplul 1:
Societatea F este specializată în producţia de autovehicule. În
exerciţiul N, cu ocazia unui târg internaţional, ea a lansat pe piaţă un model
nou din care a vândut 5 bucăţi. După vânzare, s-au constatat defecţiuni la un
anumit subansamblu.
Societatea a informat cumpărătorii asupra defecţiunilor şi s-a angajat
să le repare gratuit. Cheltuielile cu reparaţiile sunt estimate la 4.000 lei.
Societatea F nu a recunoscut în situaţiile financiare individuale un
provizion, deoarece nu există o obligaţie legală de a înlocui subansamblul
defect în vederea întocmirii situaţiilor financiare consolidate se verifică dacă
sunt îndeplinite condiţiile de recunoaştere a unui provizion. Cu această
ocazie se constată următoarele:
există o obligaţie prezentă ca rezultat al unui eveniment trecut:
angajamentul pe care societatea şi 1-a luat faţă de cumpărători de a
remedia defecţiunile - obligaţie implicită;
este probabilă ieşirea de resurse generatoare de avantaje economice
viitoare: cheltuielile cu reparaţiile;
este necesar un provizion pentru cea mai bună estimare a cheltuielilor cu
reparaţiile: 4.000 lei
Cheltuieli cu provizioanele = Alte provizioane _____________ 4.000

pentru riscuri şi cheltuieli _ pentru riscuri şi cheltuieli
______________________
Recunoaşterea provizionului pentru riscuri şi cheltuieli generează o
diferenţă temporară deductibilă şi un activ de impozit amânat de 4.000 x
16% = 640 lei:
Impozit amânat = ___ Venituri din impozitul amânat __________640
______________________
În cazul în care un contract devine deficitar, se va constitui un
provizion pentru obligaţia actuală corespunzătoare acestuia.
Un contract este considerat deficitar atunci când costurile inevitabile
implicate de îndeplinirea obligaţiilor contractuale sunt mai mari decât
beneficiile economice estimate a fi obţinute din respectivul contract.
Costurile inevitabile ale unui contract sunt reprezentate de valoarea cea mai
mică dintre costul îndeplinirii contractului şi orice compensaţie sau
penalizare generată de neîndeplinirea contractului.
1 ianuarie N+l, să lichideze activităţile de transport internaţional, dacă
închiderea exerciţiului N nu s-a întocmit un plan detaliat de restructurare şi
nu s-a făcut publică decizia de restructurare.
72
3.3. RETRATĂRI PRIVIND ELIMINAREA INCIDENŢEI
ÎNREGISTRĂRILOR REZULTATE DIN APLICAREA
LEGISLAŢIEI FISCALE
Există situaţii în care societăţile membre ale unui grup realizează

înregistrări în contabilitatea individuală pentru a respecta anumite
reglementări fiscale din ţara de domiciliu sau pentru a beneficia de o serie de
facilităţi fiscale. De exemplu, din raţiuni fiscale, întreprinderile franceze pot
constitui provizioane pentru creşterea preţurilor şi provizioane reglementate
sau pot contabiliza amortizarea derogatorie. În ţara noastră, înregistrările de
tip fiscal sunt legate, în principal, de amortizarea imobilizărilor corporale.
Pentru a nu denatura imaginea prezentată în situaţiile financiare
consolidate, societăţile membre ale unui grup trebuie să elimine însă
incidenţa înregistrărilor rezultate din aplicarea legislaţiei fiscale.
Exemplu:
La data de 30.06.N, societatea F a achiziţionat un utilaj în valoare de
100 lei Utilajul a fost subvenţionat în proporţie de 80%.
În contabilitatea sa individuală, societatea F a amortizat utilajul
conform reglementărilor fiscale în vigoare: metoda lineară, durata de
amortizare de 5 ani. Subvenţia pentru investiţii a fost recunoscută iniţial la
venituri în avans şi a fost virată la veniturile exerciţiului curent în acelaşi
ritm cu amortizarea utilajului.
Politica grupului din care face parte F este de a amortiza linear această
categorie de utilaje, pe 4 ani.
În situaţiile financiare individuale prezentate la 31.12.N, societatea F a
contabilizat valori calculate conform regulilor fiscale:
- amortizarea utilajului pentru 10 lei;
- virarea subvenţiei la venituri pentru 8.000 lei
Conform politicii grupului, în exerciţiul N amortizarea ar trebui să fie
de 12.500 lei, iar subvenţia virată la venituri de 10 lei
În vederea întocmirii situaţiilor financiare consolidate, se elimină
incidenţa înregistrărilor fiscale şi se recunosc valorile justificate economic:
Cheltuieli privind amortizarea = Amortizarea imobilizărilor 2.500
Subvenţii pentru investiţii = Venituri din subvenţii 2.000

pentru investiţii
Eliminarea incidenţei înregistrărilor fiscale generează o diferenţă

temporară deductibilă de 2.500 lei pentru utilaje şi o diferenţă temporară
impozabilă de 2.000 lei pentru subvenţiile pentru investiţii. In consecinţă, se
recunoaşte un activ net de impozit amânat de 500 x 16% = 80 lei:
Impozit amânat = ____ Venituri din _________________________ 80

______________________ impozitul amânat
73

1. Diferenţele temporare se calculează:

a. adăugând la valoarea contabilă a unui activ sau a unei datorii, din
bilanţ, baza fiscală a acestuia.
b. scăzând din valoarea contabilă a unui activ sau a unei datorii, din
bilanţ, baza fiscală a acestuia.
c. scăzând din baza fiscală valoarea contabilă a unui activ sau a
unei datorii, din bilanţ,
2. Valoarea contabilă reprezintă:

a. valoarea la care activul sau datoria figurează în bilanţul
consolidat.
b. Valoarea reziduala
c. Valoarea de recuperare
3. Contractele de locaţie se împarte in două categorii:

a. contracte de împrumut şi de sponsorizare
b. contracte de locaţie-finanţare (leasing-financiar) şi contracte de
locaţie simplă (leasing operaţional)
c. contract de locaţie simplă şi contract de locaţie compusa
4. Baza fiscală a unui activ reprezintă

a. valoarea la care activul figurează în bilanţul consolidat
b. valoarea disponibilităţilor băneşti
c. valoarea ce va fi dedusă în scopuri fiscale din beneficiile
economice pe care le va genera întreprinderea atunci când va
recupera valoarea contabilă a activului.
5. Un provizion pentru riscuri şi cheltuieli este:

a. O reevaluare
b. O datorie a cărei mărime şi a cărei scadenţă sunt nesigure.
c. Un surplus de lichiditate
6. Consolidarea pe bază de solduri:

a. utilizează datele din situaţiile financiare individuale ale
societăţilor consolidate de la sfârşitul fiecărui exerciţiu.
b. întocmeşte situaţiile financiare consolidate la nivelul fiecărui
exerciţiu,
c. asigura obţinerea informaţiilor de la filiale
74
1. O filiala aplica metoda de amortizare degresiva, societatea mama

utilizează metoda liniara. Diferenţa de amortizare dintre cele doua
metode este de 5.000 lei în plus la filiala. În urma acestei înregistrări
apare o diferenţa temporara impozabila de impozit amânat. Înregistrările
care au loc sunt:
a. 281=6811 5.000lei; Impozit amânat = Cheltuieli cu impozitul
amânat 5.000lei
b. 6811=281 5.000lei; Impozit amânat = Cheltuieli cu impozitul
amânat 800lei
c. 281=6811 5.000lei; Cheltuieli cu impozitul amânat = Impozit
amânat 800
2. O filiala a constituit în exerciţiul precedent un provizion reglementat

pentru creşteri de preturi de 2.000 lei, iar în exerciţiul curent de 1.000lei.
Cheltuiala cu impozitul amânat este în valoare de:
a. 160 lei
b. 480 lei
c. 320 lei
3. Societatea mama –M - deţine 100% din societatea fiica F. Societatea M

are un provizion pentru riscuri în anul N-1 referitor la relaţiile
comerciale cu societatea F în valoare de 200 lei, iar în exerciţiul N de
300 de lei. Anularea cheltuielilor cu provizioanele din exerciţiul curent
în contul de rezultate consolidat are loc prin următoarea formula
contabila:
a. 1511=121
b. 121 = 6812
c. 6812 = 121
4. Diferenţele temporare se calculează:

a. adunând valoarea contabilă a unui activ sau a unei datorii, din
bilanţ cu baza fiscală a acestuia (acesteia).
b. scăzând din valoarea contabilă a unui activ sau a unei datorii, din
bilanţ, baza fiscală a acestuia (acesteia).
c. Nici una din cele doua variante
5. O creanţă privind impozitul amânat trebuie să fie recunoscută:

a. Pentru toate diferenţele temporare deductibile
b. Pentru toate diferenţele temporare nedeductibile
c. Doar pentru diferenţele favorabile temporare deductibile
75

TEMA IV OPERAŢIILE DE CONSOLIDARE PROPRIU-
ZISĂ
CONŢINUT:
4.1. Preluarea şi cumularea elementelor din bilanţurile şi din conturile de
profit şi pierdere ale societăţii-mamă, societăţilor consolidate prin integrare
globală şi societăţilor consolidate prin integrare proporţională
4.2. Eliminarea operaţiilor şi conturilor reciproce
4.3. Eliminarea titlurilor în contrapartidă cu cota-parte din capitalurile
proprii existente în momentul achiziţiei
REZUMAT
Consolidare propriu-zisă urmează după retratarea situaţiilor
financiare individuale şi conversia acestora şi impune parcurgerea
următoarelor etape de lucru:
preluarea şi cumularea elementelor din bilanţurile şi din conturile de
profit şi pierdere ale societăţii-mamă, societăţilor consolidate prin
integrare globală şi societăţilor consolidate prin integrare proporţională;
eliminarea operaţiilor şi conturilor reciproce;
eliminarea titlurilor în contrapartidă cu cota-parte din capitalurile proprii
existente în momentul achiziţiei.
Eliminarea operaţiilor şi conturilor reciproce reprezintă o activitate
extrem de importantă, deoarece situaţiile financiare consolidate trebuie să
prezinte poziţia financiară şi performanţele grupului vizavi de mediul
extern.
Realizarea sa practică necesită însă efectuarea unor lucrări de
reconciliere a operaţiilor şi conturilor reciproce între societăţile membre ale
aceluiaşi grup.
Eliminarea rezultatelor interne generează o serie de diferenţe viitoare
între rezultatul contabil şi cel fiscal, care se contabilizează în prezent sub
formă de impozite amânate.
Consolidarea înseamnă a substitui titlurile de participare care
figurează în bilanţul societăţii consolidante cu partea ce-i revine acesteia în
capitalurile proprii ale societăţilor intrate în perimetrul de consolidare.
OBIECTIVE
• însuşirea cunoştinţelor teoretice privind noţiunea de consolidare
propriu-zisa
• cunoaşterea etapelor de lucru şi parcurgerea acestora
Retratarea situaţiilor financiare individuale şi conversia acestora sunt
urmate de operaţiile de consolidare propriu-zisă. Acestea impun parcurgerea
următoarelor etape de lucra:
- preluarea şi cumularea elementelor din bilanţurile şi din conturile de
profit şi pierdere ale societăţii-mamă, societăţilor consolidate prin integrare
globală şi societăţilor consolidate prin integrare proporţională;
- eliminarea operaţiilor şi conturilor reciproce;
- eliminarea titlurilor în contrapartidă cu cota-parte din capitalurile proprii
existente în momentul achiziţiei.
76
4.1. PRELUAREA ŞI CUMULAREA ELEMENTELOR DIN
BILANŢURILE ŞI DIN CONTURILE DE PROFIT ŞI PIERDERE
ALE SOCIETĂŢII-MAMĂ, SOCIETĂŢILOR CONSOLIDATE PRIN
INTEGRARE GLOBALĂ ŞI SOCIETĂŢILOR CONSOLIDATE
PRIN INTEGRARE PROPORŢIONALĂ
Elementele din bilanţurile şi conturile de profit şi pierdere ale

societăţii-mamă, societăţilor consolidate prin integrare globală şi societăţilor
consolidate prin integrare proporţională sunt cumulate post cu post.
Atunci când ansamblul consolidabil este restrâns la maximum 7-8
societăţi, se utilizează ca suport material de consolidare tabloul de
consolidare. Dincolo de această limită, securitatea cerată de reuşita
consolidării solicită înregistrarea operaţiilor într-un jurnal de consolidare.
În cazul utilizării tabloului de consolidare, tabelul trebuie să conţină
cel puţin următoarele elemente: denumirea elementelor de activ, de pasiv, de
cheltuieli, de venituri; o coloană pentru societatea-mamă; câte o coloană
pentru fiecare societate consolidată prin integrare globală sau prin integrare
proporţională; o coloană de total; o coloană de corectări şi o coloană cu
situaţia în bilanţul consolidat şi în contul de profit şi pierdere consolidat.
TABLOU DE CONSOLIDARE AL GRUPULUI A

Tabel nr. 4
Elemente, de Societatea- Societatea … Societatea Total Corectări Bilanţ consolidat
activ, de pasiv, mamă A FI Fn sau cont de profit
sau de cheltuieli, şi pierdere
de venituri consolidat
+ sau
sau +
ACTIVE … … …… … … …
PASIVE
VENITURI
CHELTUIELI
În cazul utilizării jurnalului de consolidare, pentru societatea-mamă şi

pentru fiecare societate consolidată prin integrare globală sau prin integrare
proporţională se preiau, din situaţiile financiare individuale, posturile
bilanţiere de activ, în debit, şi cele de pasiv, în credit, inclusiv postul de
rezultate. Apoi se preiau în debit conturile de cheltuieli, redeschise pentru
consolidare, şi în credit conturile de venituri, redeschise pentru consolidare.
După aceste preluări, rezultatul înscris în contul de profit şi pierdere
balansează rezultatul înscris în bilanţ. Astfel, în jurnalul de consolidare se
păstrează toate posturile de bilanţ şi de gestiune (de cheltuieli şi de venituri),
cu excepţia postului „rezultatul exerciţiului", care este eliminat.
Preluarea elementelor din bilanţuri şi din conturile de profit şi pierdere
se realizează astfel: în proporţie de 100% pentru societatea-mamă şi pentru
societăţile consolidate prin metoda integrării globale şi doar la nivelul
77

procentajului de interes pentru societăţile consolidate prin integrare
proporţională.
Exemplu:
Societatea A a achiziţionat participării în societăţile X, Y şi Z, la data
constituirii acestora, astfel:
- 210 de acţiuni X cu valoarea nominală de 40 lei.;
- 126.000 de acţiuni Y cu valoarea nominală de 20 lei.; A exercită
împreună cu asociatul A un control conjunctiv asupra societăţii Y;
- 75.000 de acţiuni Z cu valoarea nominală de 20 lei.
La 31.12.N, situaţiile financiare individuale retratate ale societăţilor A,
X, Y şi Z se prezintă după cum urmează:
Bilanţul societăţii A Bilanţul societăţii X

Imobilizări corporale Capital social Imobilizări corporale Capital social
210.000 90.000 30.000 12.000
Titluri de participare Rezerve 180.000 Alte active 19.200 Rezerve 18.000
X: 8.400 Rezultat 60.000 Rezultat 3.600
Y: 2.520 Furnizori 48.420 Furnizori 15.600
Z: 1.500
12.420
Alte active 156.000
Total active 378.420 Total capitaluri şi Total active 49.200 Total capitaluri
datorii 378.420 şi datorii 300
Bilanţul societăţii Y Bilanţul societăţii Z

Imobilizări corporale Capital social Imobilizări corporale Capital social
48.000 8.400 15.000 6.000
Alte active 30.000 Rezerve 32.400 Alte active 12.000 Rezerve 8.400
Rezultat 1.200 Rezultat .600
Datorii 36.000 Furnizori 12.000
Total active 78.000 Total capitaluri şi Total active 27.000 Total capitaluri
datorii 78.000 şi datorii 27.000
Contul de profit şi pierdere Contul de profit şi

al societăţii A pierdere al societăţii X
Venituri totale 600.000 Venituri totale 72.000
Cheltuieli totale 540.000 Cheltuieli totale 68.400
Rezultat 60.000 Rezultat 3.600
Contul de profit şi pierdere Contul de profit şi

al societăţii Y pierdere al societăţii Z
Venituri totale 108.000 Venituri totale 30.000
Cheltuieli totale 106.800 Cheltuieli totale 29.400
Rezultat 1.200 Rezultat 600
Alegerea metodelor de consolidare utilizate de grupul A:
78
Societatea Procentajul Procentajul de Tipul de Metoda de
de control interes deţinut control consolidare
deţinut de A de A
X 70% 70% Exclusiv de Integrare globală
drept
Y 30% 30% Conjunctiv Integrare
proporţională
Z 25% 25% Influenţă Punere în
notabilă echivalenţă
Indiferent de suportul tehnic utilizat, se preiau şi se cumulează

posturile din bilanţurile şi conturile de profit şi pierdere ale societăţilor A, X
şi Y.
Cazul 1: Se utilizează ca suport tehnic tabloul de consolidare

Tabloul de consolidare al grupului A
Elemente de S S S Total Corectări Bilanţul
activ, de pasiv, A X Y consolidat
de cheltuieli, de (100%) (30%) şi contul de
venituri (100%) profit şi
pierdere
consolidat
+ sau
sau +
Imobilizări 210.000 30.000 14.400 254.400
corporale
Titluri de 12.420 19.200 9.000 12.420
participare 156.000 184.200
Alte active
Total active 378.420 49.200 23.400 451.020
Capital social 90.000 12.000 2.520 104.520
Rezerve 180.000 18.000 9.720 207.720
Rezultat 60.000 3.600 360 63.960
Datorii 48.420 15.600 10.800 74.820
Total capitaluri 378.420 49.200 23.400 451.020
şi datorii
Venituri totale 600.000 72.000 32.400 704.400
Cheltuieli totale 540.000 68.400 32.040 640.440
Rezultat 60.000 3.600 360 63.960.
79

Cazul 2: Se utilizează ca suport tehnic jurnalul de consolidare
- Preluarea posturilor din bilanţul societăţii A, în proporţie de 100%:
Imobilizări corporale 210.000
Titluri de participare 12.420
Alte active 156.000
Capital social 90.000
Rezerve 180.000
Rezultat 60.000
Datorii 48.420
- Preluarea posturilor din bilanţul societăţii X, în proporţie de 100%:

Alte active 19.200
Rezerve 18.000
Rezultat 3.600
Datorii 15.600
- Preluarea posturilor din bilanţul societăţii Y, în proporţie de 30%:

Alte active 9.000
Rezerve 9.720
Rezultat 360
Datorii 10.800
Preluarea posturilor din contul de profit şi pierdere al societăţii A În

proporţie de 100%:
% = Venituri totale 600.000
Cheltuieli totale 540.000
Rezultat 60.000
- Preluarea posturilor din contul de profit şi pierdere al societăţii X În

proporţie de 100%:
Rezultat 3.600
Preluarea posturilor din contul de profit şi pierdere al societăţii Y, în

proporţie de 30%:

Rezultat 360
80
4.2. ELIMINAREA OPERAŢIILOR ŞI CONTURILOR RECIPROCE
Eliminarea operaţiilor şi conturilor reciproce reprezintă o activitate

extrem de importantă, deoarece situaţiile financiare consolidate trebuie să
prezinte poziţia financiară şi performanţele grupului vizavi de mediul extern.
Realizarea sa practică necesită însă efectuarea unor lucrări de reconciliere a
operaţiilor şi conturilor reciproce între societăţile membre ale aceluiaşi grup.
Aceste lucrări vizează inventarierea operaţiilor şi conturilor reciproce,
identificarea divergenţelor între sumele declarate de fiecare societate şi
eliminarea divergenţelor respective.
Situaţiile financiare individuale ale societăţilor membre ale unui grup
conţin conturi reciproce (creanţe asupra clienţilor, datorii faţă de furnizori,
împrumuturi acordate, împrumuturi primite etc.) ale căror solduri nu sunt
întotdeauna egale. Eventualele diferenţe se pot justifica prin: decalaje între
datele de contabilizare, litigii, diferenţe de curs valutar, erori semnificative,
efecte comerciale scontate dar neajunse la scadenţă şi date diferite de
închidere a exerciţiului.
Fiecare societate membră a unui grup realizează un inventar al
tranzacţiilor realizate cu societăţile incluse în perimetrul de consolidare şi
verifică reciprocitatea acestora. Dacă se constată diferenţe, se identifică
originea lor şi se regularizează situaţia. Regularizarea se face, cel mai
adesea, prin alinierea soldurilor conturilor la poziţia vânzătorului.
Exemplul 1:
Filiala B comercializează stocuri cumpărate de la societatea-mamă A.
La 31.12.N, în situaţiile financiare individuale ale lui A există o creanţă
asupra clientului B de 10 lei, iar în situaţiile financiare individuale ale lui F
există o datorie faţă de furnizorul A de 9.000 lei Diferenţa se datorează unei
facturi în valoare de 1.000 lei pe care F nu a primit-o până la închiderea
exerciţiului N.
Regularizarea, prin alinierea soldurilor conturilor la poziţia
vânzătorului, presupune înregistrarea facturii în contabilitatea societăţii F:
Stocuri = Furnizori 1.000
În urma regularizării, conturile vor fi reciproce şi vor trebui eliminate

în procesul de consolidare.
Conturile reciproce se referă la creanţe şi datorii reciproce (clienţi şi
furnizori; împrumuturi acordate şi împrumuturi primite; efecte de primit şi
efecte de plătit), precum şi la venituri şi cheltuieli reciproce (venituri din
servicii prestate şi cheltuieli cu servicii; venituri din dobânzi şi cheltuieli cu
dobânzi).
Eliminarea conturilor reciproce se face diferit, în funcţie de metoda de
consolidare reţinută, astfel:
- cele care apar între societăţi integrate global sunt eliminate în totalitate;
- cele care apar între o societate integrată proporţional şi o societate
integrată global sunt eliminate la nivelul procentajului de integrare al
societăţii controlate conjunctiv;
- cele care apar între societăţi integrate proporţional sunt eliminate la
nivelul celui mai slab procentaj de integrare al societăţilor respective;
81

- cele care apar între o societate integrată global sau proporţional şi o
societate pusă în echivalenţă nu se elimină.
Eliminarea conturilor reciproce nu are incidenţă asupra rezultatului,
motiv pentru care această operaţie nu generează impozite amânate.
Exemplu: Fie următoarea organigramă de grup:
Societatea A exercită împreună cu asociatul X un control conjunctiv

asupra societăţii B1.
Presupunem că între societăţile membre ale grupului A au avut loc, în
exerciţiul N, următoarele operaţii:
- societatea A a vândut mărfuri societăţii A1 în valoare de 100 lei, care
urmează a fi decontate în ianuarie N+l;
- societatea B a vândut materii prime societăţii A în valoare de 40 lei, care
urmează a fî decontate în februarie N+l;
- societatea A a acordat societăţii B un împrumut de 50 lei, rambursabil în
N+2; societatea X a acordat, la rândul său, societăţii B un împrumut de 10
lei; dobânzile plătite de B, în cursul exerciţiului N, au fost de 600 lei (din
care 500 lei pentru împrumutul primit de la A);
- societatea B a vândut materii prime societăţii C în valoare de 100 lei, care
urmează a fi decontate în februarie N+l;
- societatea A a vândut mărfuri societăţii C în valoare de 20 lei, care
urmează a fi decontate în ianuarie N+l.
Alegerea metodelor de consolidare utilizate de grupul A:
Societatea Procentajul de Procentajul de Tipul de control Metoda de
control deţinut de A interes deţinut de A consolidare
A1 80% 80% Exclusiv de drept Integrare globală
B1 40% 40% Conjunctiv Integrare

proporţională
C1 25% 25% Influenţă notabilă Punere în
echivalentă
Eliminarea conturilor reciproce:
- eliminarea creanţelor şi datoriilor generate de vânzarea mărfurilor între
societatea A şi societatea A, în proporţie de 100%:
Furnizori = creante-clienti 100
- eliminarea creanţelor şi datoriilor comerciale generate de vânzarea

materiilor prime de societatea B către societatea A, la nivelul
procentajului de interes (40 x 40% = 16 lei):
Furnizori = creanţe-clienti 16
- eliminarea împrumutului acordat de A lui B; postul „împrumuturi

primite" în valoare de 60 lei în bilanţul individual al societăţii B a fost
82
preluat în tabloul de consolidare sau în jurnalul de consolidare, pentru o
valoare de 60 x 40% = 24.000 lei; eliminarea împrumutului este
plafonată la 24.000 lei, nefiind posibilă eliminarea integrală a
împrumutului acordat de A:
Împrumuturi primite = împrumuturi acordate 24.000
- eliminarea veniturilor şi cheltuielilor din dobânzi; postul „Cheltuieli cu

dobânzile" în valoare de 600 lei în contul de profit şi pierdere individual
al societăţii B a fost preluat în tabloul de consolidare sau în jurnalul de
consolidare pentru o valoare de 600 x 40% = 240 lei; eliminarea
cheltuielilor cu dobânzile este plafonată la 240 lei, nefiind posibilă
eliminarea integrală a dobânzilor plătite lui M (500 lei):
Venituri din dobânzi = Cheltuieli privind 24
dobânzile
Conturile reciproce generate de operaţiile realizate de A şi B cu

societatea C nu sunt eliminate, deoarece activele, pasivele, veniturile şi
cheltuielile societăţii C nu sunt preluate în jurnalul sau tabloul de
consolidare.
Operaţiile realizate în cursul exerciţiului între societăţile membre ale
aceluiaşi grup pot genera profituri sau pierderi. Este vorba, în special, despre
distribuirile de dividende şi vânzările de active. În situaţiile financiare
individuale ale societăţilor participante la astfel de operaţii, rezultatele
respective sunt considerate realizate. Din punctul de vedere al grupului însă
unele rezultate nu sunt confirmate de relaţii cu terţi din exteriorul entităţii,
motiv pentru care, în procesul de consolidare, ele trebuie eliminate.
Regulile generale de eliminare a rezultatelor interne sunt similare cu
cele prezentate pentru conturile reciproce:
- rezultatele generate de operaţii între societăţi consolidate prin integrare
globală sunt eliminate în totalitate;
- rezultatele generate de operaţii între o societate consolidată prin integrare
globală şi o societate consolidată prin integrare proporţională sunt eliminate
la nivelul procentajului de integrare al societăţii controlate conjunctiv;
- rezultatele generate de operaţii între societăţi consolidate prin integrare
proporţională sunt estminate la nivelul celui mai slab procentaj de integrare
al societăţilor respective;
globală şi o societate consolidată prin punere în echivalenţă sunt eliminate la
nivelul procentajului de participare al grupului în societatea pusă în
echivalenţă;
proporţională şi o societate consolidată prin punere în echivalenţă sunt
eliminate la un nivel egal cu produsul procentajelor celor două participaţii,
sub rezerva disponibilităţii informaţiilor necesare.
Rezultatele generate de operaţii între o societate consolidată prin
integrare globală sau proporţională şi o societate consolidată prin punere în
echivalenţă sunt eliminate doar dacă ele au o importanţă semnificativă.
83

Eliminarea rezultatelor interne generează o serie de diferenţe viitoare
între rezultatul contabil şi cel fiscal, care se contabilizează în prezent sub
formă de impozite amânate.
Distribuirile de dividende
Distribuirea de dividende de către societatea-mamă nu generează nici o
retratare în procesul de consolidare. Totuşi, această distribuire trebuie
menţionată în tabloul variaţiilor capitalurilor proprii consolidat, deoarece ea
diminuează rezervele consolidate din exerciţiul curent în raport cu rezervele
consolidate din exerciţiul precedent.
Dividendele distribuite de filiale şi de societăţile controlate conjunctiv
trebuie eliminate din veniturile financiare ale societăţii-mamă, în
contrapartidă cu o majorare a rezervelor.
Exemplul 1:
În cursul exerciţiului N, societatea-mamă A a încasat dividende de 100
lei de la filiala F.
În procesul de consolidare, se elimină dividendele primite de la filiala F:
Venituri din dividende = Rezerve 100
Notă: Uneori, în procesul de consolidare se preferă să se urmărească,

în mod distinct, efectele unei operaţii asupra bilanţului şi asupra contului de
profit şi pierdere. Într-o asemenea variantă, eliminarea dividendelor interne
ar presupune următoarele corectări:
- la nivelul bilanţului:
Rezultat = Rezerve 100
- la nivelul contului de profit şi pierdere:
Venituri din dividende = Rezultat 100
În cazul în care filiala care distribuie dividende se află în străinătate,

există o diferenţă de curs între valoarea dividendelor distribuite din
rezultatul anului precedent, convertit la cursul mediu al exerciţiului
respectiv, şi valoarea dividendelor primite de societatea-mamă, convertite la
cursul zilei în care s-au primit dividendele. Această diferenţă reprezintă un
venit sau o cheltuială a exerciţiului curent.
4.3. ELIMINAREA TITLURILOR ÎN CONTRAPARTIDĂ CU COTA-

PARTE DIN CAPITALURILE PROPRII EXISTENTE ÎN
MOMENTUL ACHIZIŢIEI
Consolidarea înseamnă a substitui titlurile de participare care figurează

în bilanţul societăţii consolidante cu partea ce-i revine acesteia în
capitalurile proprii ale societăţilor intrate în perimetrul de consolidare.
Astfel:
- în cazul filialelor, capitalurile proprii rămase după eliminarea
operaţiilor reciproce se partajează între grup şi minoritari, în funcţie de
procentajul de interes. Acest partaj este acompaniat de eliminarea
titlurilor de participare;
- în cazul societăţilor controlate conjunctiv pentru care se aplică
metoda integrării proporţionale, nu există un partaj al capitalurilor
proprii, ci se elimină titlurile deţinute de societatea consolidantă în
84
contrapartidă cu capitalurile proprii ale societăţii consolidate. În acest
caz, pot exista interese minoritare, dar ele nu se înscriu în bilanţul
consolidat;
- în cazul societăţilor controlate conjunctiv pentru care se aplică
metoda punerii în echivalenţă şi al societăţilor asociate, se procedează
la reevaluarea titlurilor, ţinându-se cont de evoluţia capitalurilor
proprii ale societăţii consolidate după data preluării controlului sau a
influenţei notabile. Similar cu metoda integrării proporţionale, partea
minoritarilor nu apare în bilanţul consolidat.
Exemplul 1:
Societatea A a achiziţionat participării în societăţile A, B şi C, la data
constituirii acestora, astfel: 80% în A, 30% în B şi 25% în C. Controlul
asupra societăţii B este partajat, prin contract, cu alte două societăţi care
deţin împreună 70%.
În bilanţul societăţii A, postul titluri de participare are o valoare de
23.700 lei (din care: titluri de participare A - 12.800 lei, titluri de participare
B - 8.400 lei şi titluri de participare C -2.500 lei).
La 31.12.N, după eliminarea operaţiilor reciproce, capitalurile proprii
ale societăţilor A, B şi C se prezintă astfel:
- Capitalurile proprii ale societăţii A:

Capital social 16.000 lei
Prezerve 6.000 lei
Rezultat 3.000 lei
Total capitaluri proprii
- Capitalurile proprii ale societăţii B:

Rezerve 10.000 lei
Rezultat 6.000 lei
- Capitalurile proprii ale societăţii C:

Rezerve 4.000 lei
Rezultat 1.000 lei
Partajul capitalurilor proprii ale societăţii A1:

Capitaluri proprii Total Societatea A Interes minoritar
A (80%) (20%)
Capital social 16.000 12.800 3.200
Rezerve 6.000 4.800 1.200
Rezultat 3.000 2.400 600
Total 25.000 20.000 5.000
85

La 31.12.N, capitalurile proprii ale societăţii A sunt împărţite pe două
componente:
a) Partea ce revine societăţii-mamă, compusă din:
capitalurile proprii achiziţionate, care au în contrapartidă titlurile
achiziţionate înscrise în bilanţul liderului de grup (12.800 lei) şi
capitalurile proprii acumulate (rezerve şi rezultat) din momentul intrării
societăţii A în perimetrul de consolidare (4.800 + 2.400 = 7.200 lei).
Capitalurile proprii acumulate care revin societăţii-mamă îmbracă
forma de rezervă consolidată şi de rezultat consolidat. Relaţiile generale de
calcul pentru aceste elemente sunt:
Partea din capitalurile filialei care participă la rezerva consolidată =
Procentaj de interes x (Capital social filială + Rezerve filială) -Costul
istoric al participaţiei deţinut de societatea-mamă în filială = 80% x
(16.000 + 6.000) - 12.800 = 4.800 lei;
Partea din rezultatul filialei care participă la rezultatul consolidat =
Procentaj de interes x Rezultat filială = 80% x 3.000 = 2.400 lei
b) Partea ce revine acţionarilor minoritari = Procentajul aferent
intereselor minoritare x Total capitaluri proprii filială = 20% x 25.000 =
5.000 lei
Capital social A 16.000
Rezerve A 6.000
Rezultat A 3.000
Rezervă consolidată 4.800
Rezultat consolidat 2.400
Interese minoritare 5.000
Notă: în mod normal, înregistrarea contabilă precedentă afectează atât

bilanţul, cât şi contul de profit şi pierdere. Dacă se doreşte o prezentare
distinctă a efectelor pe fiecare situaţie financiară în parte, înregistrarea
precedentă se ataşează bilanţului, iar pentru contul de profit şi pierdere se
procedează la următoarea înregistrare:
% = Rezultat 3.000
Rezultat consolidat 2.400
Interese minoritare 600
Eliminarea titlurilor deţinute în societatea B:

Capitaluri proprii B Total Societatea A Alţi asociaţi
(30%) (70%)
Capital social 28.000 8.400 19.600
Rezerve 10.000 3.000 7.000
Rezultat 6.000 1.800 4.200
Total 44.000 13.200 30.800
La 31.12.N, capitalurile proprii ale societăţii B sunt împărţite pe două

componente:
a) Partea ce revine societăţii A, compusă din:
capitalurile proprii achiziţionate, care au în contrapartidă titlurile înscrise
în bilanţul liderului de grup (8.400 lei.), şi
86
capitalurile proprii acumulate (rezerve şi rezultat) din momentul intrării
societăţii B în perimetrul de consolidare (3.000 + 1.800 = 4.800 lei.).
b) Partea ce revine altor asociaţi = Procentajul aferent altor asociaţi x
Total capitaluri proprii B = 70% x 44.000 = 30.800 lei. Această parte nu
apare în bilanţul grupului A.
Capital social B 8.400

Rezerve B 3.000
Rezultat B 1.800
Rezervă consolidată 3.000
Rezultat consolidata 1.800
Punerea în echivalenţă a titlurilor deţinute în societatea C:

Capitaluri proprii Total Societatea A Alţi asociaţi
Capital social 10.000 2.500 7.500
Rezerve 4.000 1.000 3.000
Rezultat 1.000 250 750
Total 15.000 3.750 11.250
La 31.12.N, capitalurile proprii ale societăţii C sunt împărţite pe două

componente:
a) Partea ce revine societăţii A (3.750 lei). Aceasta reprezintă noua
valoare a titlurilor deţinute de A în C şi este compusă din:
- capitalurile proprii achiziţionate, care au în contrapartidă titlurile
înscrise în bilanţul liderului de grup (2.500 lei), şi
- capitalurile proprii acumulate (rezerve şi rezultat) din momentul
intrării societăţii C în perimetrul de consolidare (1.000 + 250 =1.250
lei).
b) Partea ce revine altor asociaţi = Procentajul aferent altor asociaţi x
Total capitaluri proprii C = 75% x 15.000 = 11.250 lei. Această parte nu
apare în bilanţul grupului A.
Titluri puse în = % 3.750

echivalenţă Titluri de participare 2.500
Rezerva consolodata 1.000
Rezultat consolidat 250
În cazul în care partea ce revine acţionarilor minoritari într-o

întreprindere consolidată prin integrare globală este negativă, excedentul
peste aportul acestora, precum şi pierderile ulterioare imputabile intereselor
minoritare sunt deduse din interesele majoritare, exceptând cazul în care
acţionarii minoritari au obligaţia să acopere pierderile respective. Dacă
ulterior întreprinderea consolidată realizează beneficii, interesele majoritare
sunt creditate cu profituri, astfel încât partea asumată din pierderea
imputabilă intereselor minoritare să fie eliminată.
87

1. În cursul exerciţiului N, societatea-mamă X a încasat dividende de 100
lei de la filiala Y. In procesul de consolidare, se elimină dividendele
primite de la filiala Y prin următoarea formula contabila:
a. Venituri din dividende = Rezerve 100
b. Cheltuieli cu dividende = Rezerve 100
c. Rezerve = Venituri din dividende 100
2. Preluarea elementelor din bilanţuri şi din conturile de profit şi pierdere

pentru societatea-mamă şi pentru societăţile consolidate prin metoda
integrării globale este:
a. doar la nivelul procentajului de interes;
b. în proporţie de 100%;
c. în proporţie de 50%.
3. Rezultatul impozabil prin metoda datoriei în contul de profit şi pierdere

se calculează astfel :
a. Rezultatul impozabil = Rezultatul contabil - Reintegrări fiscale
b. Rezultatul impozabil = Rezultatul brut al exploatării - impozitul
pe profit
c. Rezultatul impozabil = Rezultatul contabil + Reintegrări fiscale –
Deduceri fiscale
4. Eliminarea rezultatelor interne generează o serie de diferenţe viitoare

între:
a. rezultatul brut al exploatării şi rezultatul net al exploatării
b. rezultatul contabil şi cel fiscal
c. nici una din variante nu este corecta
5. Preluarea elementelor din bilanţuri şi din conturile de profit şi pierdere

se realizează astfel: în proporţie de 100% pentru societatea-mamă şi
pentru societăţile consolidate prin integrare proporţională este:
a. în proporţie de 100%
b. în proporţie de 50%
c. la nivelul procentajului de interes;
6. Eliminarea conturilor reciproce:

a. generează impozite amânate
b. se face diferit, în funcţie de metoda de consolidare reţinută;
c. se face la fel indiferent de metoda de consolidare reţinută;
88
1. Pentru retratarea impozitarea profitului se pot folosi două metode:

a. metoda directa sau indirecta
b. metoda datoriei în contul de profit şi pierdere şi metoda
datoriei bilanţiere
c. metoda substituţilor în lanţ şi metoda balanţelor
2. Întocmirea conturilor consolidate au drept scop:

a. Preluarea elementelor din bilanţuri şi din conturile de profit
şi pierdere prin metoda integrării globale
b. Preluarea elementelor din bilanţuri şi din conturile de profit
şi pierdere prin metoda integrării proporţionale
c. obţinerea unei imagini fidele a activelor, datoriilor, poziţiei
financiare, profitului sau pierderii aferente societăţilor
incluse în consolidare
3. Neefectuarea etapei „Eliminarea operaţiilor reciproce” duce la:

a. întocmirea de bugete extraordinare
b. mărirea artificială a activului şi pasivului grupului
c. scăderea artificială a activului şi pasivului grupului
4. Consolidarea propriu-zisă a conturilor presupune:

a. eliminarea operaţiilor şi conturilor reciproce; elaborarea
conturilor consolidate
b. eliminarea datoriilor şi distribuirea capitalului propriu;
c. controlul privind performanta întreprinderilor consolidate
5. Situaţiile financiare individuale ale societăţilor membre ale unui grup

conţin conturi reciproce ale căror solduri:
a. sunt întotdeauna egale;
b. nu sunt întotdeauna egale;
c. sunt la nivelul procentajului de interes.
89

TEMA V INTRAREA ÎN PERIMETRUL DE
CONSOLIDARE
CONŢINUT:
5.1 Costul de achiziţie al titlurilor
5.2 Alocarea costului de achiziţie al titlurilor activelor cumpărate şi
datoriilor asumate
5.3 Diferenţa de achiziţie
5.4 Prima consolidare a unei întreprinderi controlate exclusiv de mai multe
exerciţii
5.5 Preluarea controlului exclusiv prin achiziţii succesive de titluri
5.6 Contabilizarea iniţială provizorie
5.7 Corectarea erorilor generate de contabilizarea Iniţială a unei grupări de
întreprinderi
REZUMAT
Data intrării în perimetrul de consolidare este fie data de achiziţie a
titlurilor de către întreprinderea consolidantă, fie data de preluare a
controlului sau a influenţei notabile dacă achiziţia a avut loc în mai multe
tranşe, fie data prevăzută prin contract dacă acesta prevede transferul
controlului la o dată diferită de cea a transferului titlurilor.
In conformitate cu IFRS 3, Combinări de întreprinderi, costul de
achiziţie al titlurilor este egal cu suma dintre:
a. valorile juste, la data schimbului, ale activelor date, datoriilor
contractate sau asumate şi instrumentelor de capitaluri proprii
emise de cumpărător în schimbul obţinerii controlului asupra
societăţii achiziţionate, şi
b. toate costurile atribuibile direct achiziţiei titlurilor.
La data achiziţiei, cumpărătorul trebuie să aloce costul titlurilor
asupra valorii juste a activelor, datoriilor şi datoriilor eventuale
identificabile ale societăţii emitente. Excepţie de la regula utilizării valorii
juste se face în cazul imobilizărilor disponibile pentru vânzare, care trebuie
recunoscute la valoarea justă minus cheltuielile estimate a se angaja cu
vânzarea.
Atunci când costul de achiziţie al titlurilor depăşeşte partea ce revine
cumpărătorului în valoarea justă a activelor, datoriilor şi datoriilor eventuale
ale societăţii emitente, se constată un fond comercial. Acesta reprezintă o
plată anticipată făcută de cumpărător în contul beneficiilor economice
viitoare obţinute de pe urma activelor care nu pot fi identificate individual şi
recunoscute separat.
Cu ocazia primei consolidări a unei întreprinderi controlate exclusiv
de mai multe exerciţii, valorile de intrare şi diferenţa de achiziţie sunt
determinate ca şi cum această primă consolidare ar fi intervenit efectiv la
data preluării controlului.
Data primei consolidări corespunde datei de obţinere a controlului
efectiv.
Costul de achiziţie ai titlurilor este costul agregat al tranzacţiilor
individuale, iar costul fiecărei tranzacţii individuale se determină la data
90
fiecărei tranzacţii de schimb. În plus, fiecare tranzacţie trebuie luată în
calcul separat, în vederea determinării fondului comercial aferent, folosindu-
se informaţii despre cost şi despre valoarea justă la data la care are loc
respectiva tranzacţie.
Contabilizarea iniţială a grupărilor de întreprinderi implică
identificarea
şi stabilirea valorilor juste ce urmează a fi atribuite activelor, datoriilor şi
datoriilor eventuale ale societăţii achiziţionate şi a costului aferent operaţiei
de grupare.
În conformitate cu IAS 8, contabilizarea corectării unei erori se va
face retrospectiv şi se vor întocmi situaţiile financiare ca şi cum eroarea nu
ar fi avut loc.
OBIECTIVE
• cunoaşterea componentei costului de achiziţie al titlurilor
• însuşirea cunoştinţelor teoretice privind fondul comercial
• însuşirea cunoştinţelor teoretice privind diferenţa de achiziţie
• însuşirea cunoştinţelor teoretice privind prima consolidare a unei
întreprinderi
• însuşirea cunoştinţelor teoretice privind corectarea erorilor generate
de contabilizarea iniţială a unei grupări de întreprinderi
Intrarea în perimetrul de consolidare

Data intrării în perimetrul de consolidare este fie data de achiziţie a
titlurilor de către întreprinderea consolidantă, fie data de preluare a
controlului sau a influenţei notabile dacă achiziţia a avut loc în mai multe
tranşe, fie data prevăzută prin contract dacă acesta prevede transferul
controlului la o dată diferită de cea a transferului titlurilor.
Însă, cel mai adesea, indiferent de data intrării în perimetrul de
consolidare, costul de achiziţie al titlurilor nu coincide cu valoarea activelor
nete achiziţionate, deoarece el nu ţine cont doar de valoarea matematică a
titlurilor, ci şi de orice element care se presupune că îi oferă cumpărătorului
un avantaj particular (interes strategic, interes comercial etc.) sau un
inconvenient particular (preluarea unei întreprinderi în dificultate).
Diferenţa dintre costul de achiziţie al titlurilor şi partea ce revine
cumpărătorului în valoarea justă a activelor nete ale societăţii emitente
reprezintă o diferenţă de achiziţie.
5.1. COSTUL DE ACHIZIŢIE AL TITLURILOR
În conformitate cu IFRS 3, Combinări de întreprinderi, costul de

a) valorile juste, la data schimbului, ale activelor date, datoriilor contractate
sau asumate şi instrumentelor de capitaluri proprii emise de cumpărător în
schimbul obţinerii controlului asupra societăţii achiziţionate, şi
b) toate costurile atribuibile direct achiziţiei titlurilor.
În cazul în care achiziţia a avut loc în mai multe tranşe, costul de
achiziţie este egal cu costul agregat al tranzacţiilor individuale.
91

Activele date şi datoriile contractate sau asumate de dobânditor în
schimbul obţinerii controlului asupra societăţii achiziţionate trebuie evaluate
la valoarea lor justă la data schimbului. Pentru estimarea valorii juste se
foloseşte, de regulă, ca referinţă, preţul de piaţă al titlurilor la data
schimbului. Atunci când plata costului aferent achiziţiei este eşalonată în
timp, valoarea componentei eşalonate se determină prin actualizarea sumelor
de plată la data schimbului.
Exemplul 1:
La începutul exerciţiului N, societatea A a achiziţionat 80% din
capitalul societăţii B în următoarele condiţii:
preţ plătibil în numerar: 10 lei;
scadenţă: peste 4 ani;
rata dobânzii pe piaţă: 10%.
La începutul exerciţiului N, valoarea actualizată a plăţilor viitoare este
de: 10 / (1,10)4 = 6.830 lei
În situaţiile financiare individuale întocmite de societatea A, în N, s-a
înscris o datorie faţă de vânzătorul de titluri în valoare de 10 lei
Cu ocazia consolidării în exerciţiul N, se contabilizează diferenţa dintre
valoarea datoriei în situaţiile financiare individuale şi valoarea actualizată a
plăţilor viitoare (10 - 6.830 = 3.170 lei):
% = Titluri de participare 3.170
Cheltuieli cu dobânzile [10 x(l,l)3-6.830] 683
Datorii (3.170-683) 2.487
Altfel spus, în exerciţiul N, datoria a fost diminuată cu 3.170 lei şi

majorată cu valoarea cheltuielii financiare de 683 lei, constatată la o rată a
dobânzii de 10%. În mod similar se va proceda în exerciţiile viitoare, iar la
scadenţă datoria va ajunge la valoarea de 10 lei.
Excepţie de la regula utilizării preţului de piaţă al titlurilor ca referinţă
se face în situaţia în care cumpărătorul poate demonstra că acest preţ nu
reprezintă un indicator credibil al valorii juste a instrumentului de schimb
(de exemplu, el a fost afectat de restrângerea pieţei). Într-o astfel de situaţie,
valoarea justă a titlurilor poate fi estimată prin raportarea la participaţia lor
proporţională în valoarea justă a întreprinderii cumpărătoare sau prin
raportarea la participaţia lor proporţională în valoarea justă a întreprinderii
achiziţionate.
Cheltuielile cu dobânzi se calculează ca diferenţă între valoarea
obligaţiei actualizată la 31.12.N şi valoarea obligaţiei actualizată la 1.01.N.
Costurile atribuibile direct achiziţiei titlurilor cuprind onorariile plătite
contabililor, consilierilor juridici, evaluatorilor şi altor consultanţi
participanţi la operaţie. Costurile administrative generale, inclusiv costurile
aferente departamentului de achiziţii, precum şi alte costuri ce nu pot fi
direct atribuite achiziţiei titlurilor reprezintă cheltuieli ale perioadei. De
asemenea, costurile emiterii obligaţiilor financiare şi costurile emiterii de
titluri de valoare folosite ca instrumente de schimb reprezintă cheltuieli ale
perioadei.
Încorporarea onorariilor în costul de achiziţie al titlurilor majorează
diferenţa de achiziţie cu 5.000 lei.
92
În unele cazuri, convenţia de achiziţie a titlurilor prevede ajustarea
costului de achiziţie în funcţie de evenimente ulterioare. De exemplu,
ajustarea poate depinde de menţinerea sau atingerea unui anumit nivel al
profitului sau de menţinerea la un anumit nivel al preţului de piaţă al
instrumentelor de capitaluri proprii emise. În astfel de cazuri, valoarea
corespunzătoare, ajustării se include în costul de achiziţie, la data achiziţiei,
dacă ajustarea este probabilă şi poate fi evaluată în mod fiabil. Dacă eveni-
mentele ulterioare prevăzute nu au loc sau dacă valoarea estimată trebuie
modificată, costul de achiziţie va fi ajustat în mod corespunzător.
5.2. ALOCAREA COSTULUI DE ACHIZIŢIE AL TITLURILOR

ACTIVELOR CUMPĂRATE ŞI DATORIILOR ASUMATE
La data achiziţiei, cumpărătorul trebuie să aloce costul titlurilor asupra

valorii juste a activelor, datoriilor şi datoriilor eventuale identificabile ale
societăţii emitente. Excepţie de la regula utilizării valorii juste se face în
cazul imobilizărilor disponibile pentru vânzare, care trebuie recunoscute la
valoarea justă minus cheltuielile estimate a se angaja cu vânzarea.
Cumpărătorul va recunoaşte separat activele, datoriile şi datoriile
eventuale identificabile ale societăţii achiziţionate dacă, la data achiziţiei,
acestea satisfac următoarele condiţii:
- în cazul activelor, altele decât activele necorporale, este probabil că toate
beneficiile economice ulterioare vor reveni cumpărătorului, astfel încât
valoarea lor justă poate fi evaluată în mod fiabil;
- în cazul datoriilor, altele decât datoriile eventuale, valoarea justă a
acestora poate fi evaluată în mod fiabil;
- în cazul imobilizărilor necorporale sau a datoriilor eventuale, valoarea
justă a acestora poate fi evaluată în mod fiabil.
Activele si datoriile identificabile ale societăţii achiziţionate
Este evident faptul că societatea cumpărătoare recunoaşte doar
activele, datoriile şi datoriile eventuale identificabile ale societăţii
achiziţionate existente la data achiziţiei. De exemplu, o plată pe care
întreprinderea este obligată să o realizeze prin contract reprezintă o obligaţie
curentă, iar, dacă întreprinderea respectivă devine societate achiziţionată în
cadrul unei grupări de întreprinderi, datoria va fi considerată eventuală până
în momentul în care gruparea devine probabilă. Altfel spus, obligaţia
contractuală va fi recunoscută ca datorie eventuală în momentul în care
gruparea devine probabilă şi valoarea datoriei poate fi estimată în mod
fiabil. Ca urmare, în momentul achiziţiei, datoria respectivă va fi
recunoscută de către cumpărător în contextul alocării costului de achiziţie al
titlurilor.
Un plan de restructurare a societăţii achiziţionate, a cărei realizare este
condiţionată de operaţia de grupare, nu reprezintă, însă, înainte de achiziţie,
o obligaţie curentă a societăţii achiziţionate. Mai mult, ea nu reprezintă nici
o obligaţie probabilă ce provine din operaţii trecute, dar a cărei existenţă
urmează a fi confirmată de manifestarea unui eveniment viitor pe care
întreprinderea nu îl poate controla. Din acest motiv, cumpărătorul nu
recunoaşte o datorie aferentă unor astfel de planuri de restructurare, în
contextul alocării costului de achiziţie al titlurilor.
93

Totuşi, IFRS 3 precizează că, în anumite cazuri, societatea
cumpărătoare poate recunoaşte active şi datorii identificabile care nu au fost
înregistrate anterior în situaţiile financiare ale societăţii achiziţionate
deoarece, înainte de achiziţie, nu îndeplineau criteriile de recunoaştere. De
exemplu, un avantaj fiscal, aferent unor pierderi fiscale ale societăţii
achiziţionate, care nu a fost recunoscut de către aceasta înainte de operaţia
de grupare, va fi recunoscut ca un activ identificabil, dacă este probabil că
societatea cumpărătoare va obţine profituri viitoare impozabile, cărora să li
se poată aplica avantajul fiscal ce nu a fost recunoscut anterior.
Imobilizările necorporale ale societăţii achiziţionate
Imobilizările necorporale ale societăţii achiziţionate la data achiziţiei
trebuie recunoscute dacă ele corespund definiţiei imobilizărilor necorporale
şi valoarea lor justă poate fi estimată în mod fiabil. În conformitate cu
referenţialul contabil internaţional, imobilizările necorporale sunt active
nemonetare identificabile, fără substanţă fizică, deţinute în vederea utilizării
lor pentru producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate
terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative. Definiţia unei
imobilizări necorporale impune ca această imobilizare să fie identificabilă,
pentru a o distinge cu claritate de fondul comercial. O imobilizare
necorporală poate să fie distinsă în mod clar de fondul comercial, dacă ea
este separabilă. Ea este separabilă atunci când întreprinderea poate să
închirieze, să vândă, să schimbe sau să distribuie avantajele economice
viitoare specifice, atribuibile activului, fără să se separe, însă, de avantajele
economice viitoare ce rezultă din alte active utilizate în aceeaşi activitate
generatoare de venituri.
Trăsătura de separabil nu este o condiţie necesară a caracterului
identificabil, în măsura în care întreprinderea poate ea însăşi să identifice un
activ în alt mod. De exemplu, dacă o imobilizare necorporală este
achiziţionată împreună cu un grup de active, tranzacţia poate să implice
transferuri de drepturi ce permit unei întreprinderi să identifice imobilizarea
necorporală. De asemenea, dacă un proiect intern vizează crearea de drepturi
pentru întreprindere, natura acestor drepturi poate să o ajute să identifice o
imobilizare necorporală derivată de aici, generată în interiorul unităţii. În
plus, chiar dacă un activ nu generează avantaje economice viitoare decât
dacă el este utilizat în mod conjunctiv cu alte active, acesta este identificabil
în măsura în care întreprinderea poate să identifice avantajele economice
viitoare ce decurg din activ.
Exemple de articole achiziţionate în cadrul unei grupări de
întreprinderi care corespund definiţiei unei imobilizări necorporale:
■ mărci de fabrică: mărcile de fabrică reprezintă cuvinte, nume, simboluri
sau alte instrumente folosite în activitatea comercială pentru a indica
provenienţa unui produs şi a-1 distinge de produsele de altă provenienţă.
Dacă este protejată legal prin înregistrarea la agenţiile guvernamentale sau
prin alte mijloace, o marcă de fabrică achiziţionată în contextul unei grupări
de întreprinderi este o imobilizare necorporală care îndeplineşte criteriul
contractual-legal. În alte cazuri, o marcă de fabrică achiziţionată în contextul
unei grupări de întreprinderi poate corespunde definiţiei unei imobilizări
necorporale dacă este îndeplinit criteriul separabilităţii, lucru care se
întâmplă de regulă;
94
■ nume de domenii de Internet: un nume de domeniu de Internet este o
denumire alfanumerică unică folosită pentru a identifica o anume adresă
numerică de Internet. Înregistrarea unui nume de domeniu creează o asociere
între respectivul nume şi un anume computer legat la reţeaua de Internet, pe
toată perioada în care este valabilă înregistrarea. Un nume de domeniu
înregistrat, achiziţionat în cadrul unei grupări de întreprinderi, este o
imobilizare necorporală care îndeplineşte criteriul contractual-legal;
■ comenzi neonorate: comenzile neonorate provin din contracte de vânzare
sau cumpărare. Un portofoliu de comenzi neonorate, achiziţionat în
contextul unei grupări de întreprinderi, este o imobilizare necorporală care
îndeplineşte criteriul contractual-legal;
■ contracte cu clienţii şi relaţii cu clienţii: dacă o entitate stabileşte relaţii
cu clienţii săi prin intermediul contractelor, relaţiile respective provin din
drepturi contractuale. Ca urmare, contractele cu clienţii şi relaţiile cu clienţii
aferente acestora, achiziţionate în cadrul unei grupări de întreprinderi, sunt
imobilizări necorporale care îndeplinesc criteriul contractual-legal;
■ secrete de fabrică: dacă beneficiile economice viitoare aferente unui
secret de fabrică achiziţionat în contextul unei grupări de întreprinderi sunt
protejate legal, secretul respectiv îndeplineşte criteriul contractual-legal de
identificare ca activ necorporal. In alte cazuri, un secret de fabricaţie
achiziţionat în contextul unei grupări de întreprinderi poate corespunde
definiţiei unei imobilizări necorporale dacă este îndeplinit criteriul
separabilităţii, lucru care se întâmplă de regulă etc. Pentru determinarea
valorii juste a imobilizărilor necorporale ce provin dintr-o achiziţie de
societăţi, se utilizează preţurile de piaţă cotate pe o piaţă activă. Preţul de
piaţă corespunzător este, de regulă, preţul de vânzare curent. Dacă preţul de
vânzare curent nu este disponibil, preţul celei mai recente tranzacţii similare
poate fi utilizat ca bază pentru evaluarea valorii juste, în cazul în care nu au
avut loc schimbări semnificative în circumstanţele economice apărute între
data tranzacţiei şi data la care se evaluează valoarea justă a activului.
Dacă nu există o piaţă activă pentru o imobilizare necorporală,
valoarea justă este suma pe care întreprinderea ar trebui să o plătească, la
data achiziţiei, pentru imobilizarea respectivă, într-o tranzacţie în care preţul
este determinat obiectiv şi care are loc, de bunăvoie, între părţi aflate în
cunoştinţă de cauză. În detetminarea acestei sume, întreprinderea va ţine
cont de rezultatul celei mai recente tranzacţii pentru active similare.
Întreprinderile implicate, în mod regulat, în cumpărarea sau vânzarea
activelor necorporale cu caracter unic au dezvoltat tehnici pentru evaluarea
valorii juste. Aceste tehnici pot fi folosite pentru evaluarea iniţială a unui
activ necorporal achiziţionat într-o grupare de întreprinderi, dacă ele reflectă
tranzacţiile curente şi practicile din industria de care aparţin activele.
Astfel, pentru evaluarea mărcilor poate fi utilizată metoda fluxurilor de
redevenţe. Faptul că, prin contract, un terţ a acceptat să plătească redevenţe,
pentru a exploata o marcă, poate reprezenta o probă obiectivă a valorii
mărcii. Din acest motiv, mărimea redevenţei poate fi utilizată ca bază de
evaluare a mărcii. Dacă rata de redevenţă este exprimată sub forma unei cote
din vânzări, este posibilă determinarea beneficiilor sau fluxurilor de
trezorerie anuale, generate de marcă, ce vor reprezenta punctul de plecare
pentru actualizare sau pentru aplicarea unui multiplu.
95

În cazul în care întreprinderea nu cedează licenţa asupra mărcii sale, se
utilizează redevenţe fictive. Altfel spus, este necesar să se determine cât ar
trebui să plătească actualul proprietar al mărcii pentru a dobândi dreptul de
exploatare, dacă întreprinderea nu ar deţine marca respectivă. În acest sens,
trebuie estimaţi trei parametri: rata de redevenţă, cifra de afaceri
previzionată şi rata de actualizare. După determinarea parametrilor, este
posibil să se calculeze valoarea mărcii, ea fiind egală cu valoarea actualizată
a redevenţelor viitoare (nete de impozit), majorată cu valoarea reziduală
actualizată a mărcii.
Datoriile eventuale ale societăţii achiziţionate
Societatea cumpărătoare recunoaşte separat o datorie eventuală a
societăţii achiziţionate, în contextul alocării costului de achiziţie al titlului,
doar dacă valoarea justă a datoriei respective poate fi evaluată în mod fiabil.
După recunoaşterea iniţială, cumpărătorul va evalua datoriile eventuale
recunoscute separat la valoarea cea mai mare dintre valoarea justă şi
valoarea recunoscută iniţial din care se scade, dacă este cazul, amortizarea
cumulată. Această cerinţă nu se aplică însă în cazul contractelor
contabilizate în conformitate cu IAS 39, Instrumente financiare:
recunoaştere şi evaluare. Totuşi, împrumuturile contractate care nu intră sub
incidenţa normei IAS 39 şi nu reprezintă angajamente de a oferi
împrumuturi cu rate ale dobânzii sub nivelul pieţei vor fi considerate datorii
ale societăţii achiziţionate dacă, la data achiziţiei, nu este probabilă ieşirea
de resurse care încorporează beneficii economice pentru acoperirea
obligaţiei sau dacă obligaţia nu poate fi estimată în mod fiabil. Astfel de
împrumuturi contractate vor fi recunoscute separat, în contextul alocării
costului de achiziţie al titlurilor, doar dacă valoarea lor poate fi evaluată în
mod fiabil.
Datoriile eventuale recunoscute separat, în contextul alocării costului
de achiziţie al titlurilor, nu intră sub incidenţa normei IAS 37, Provizioane,
datorii şi active contingente. Totuşi, societatea cumpărătoare va prezenta
pentru aceste datorii eventuale informaţiile cerute de IAS 37 pentru fiecare
clasă de provizioane.
5.3. DIFERENŢA DE ACHIZIŢIE
Atunci când costul de achiziţie al titlurilor depăşeşte partea ce revine

cumpărătorului în valoarea justă a activelor, datoriilor şi datoriilor eventuale
ale societăţii emitente, se constată un fond comercial. Acesta reprezintă o
plată anticipată făcută de cumpărător în contul beneficiilor economice
viitoare obţinute de pe urma activelor care nu pot fi identificate individual şi
recunoscute separat.
La data achiziţiei, fondul comercial achiziţionat în cadrul unei grupări
de întreprinderi este evaluat la cost şi recunoscut ca activ. După
recunoaşterea iniţială, fondul comercial achiziţionat în cadrul unei grupări
de întreprinderi trebuie evaluat ca diferenţă între cost şi pierderile acumulate
provenite din existenţei unei deprecieri.
96
Exemplul 1;
Imobilizări necorporale 8.000
- Amortizarea imobilizărilor necorporale (2.000)
6.000
Terenuri 6.800
Construcţii 26.000
- Amortizarea construcţiilor (6.000)
20
Instalaţii tehnice 4.400
- Amortizarea instalaţiilor (1.200)
3.200
împrumuturi acordate 3.600
Stoc de mărfuri 4.000
Creanţe-clienţi 5.600
Investiţii financiare pe termen scurt 2.000
Disponibil 1.200
Total activ 55.200
Rezerve 31.600
Rezultatul exerciţiului (de la 1.01.N-1 la 31.03.N- 3.600
Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 800
împrumuturi financiare 9.200
Furnizori 2.000
Total capitaluri şi datorii 55.200
La data achiziţiei s-au constatat următoarele:

- valoarea justă a imobilizărilor necorporale: 10.800 lei;
- valoarea justă a terenului: 8.800 lei;
- valoarea justă a construcţiilor: 24.000 lei;
- pentru celelalte active şi datorii existente la societatea F, valoarea justă
coincide cu valoarea contabilă;
- cota de impozit pe profit: 16%.
Calculul impozitului amânat:
Diferenţe temporare impozabile aferente:

- mobilizărilor necorporale (10.800 - 6.000) 4.800 lei
- terenurilor (8.800 - 6.800) 2.000 lei
- construcţiilor (24.000 – 20.000) 4.000 lei
Total 10.800 lei

Datorie de impozit amânat (10.800 x 16%) 1.728 lei
97

Calculul activului net al societăţii F în valoare justă:
(+) Imobilizări necorporale 10.800 lei

(+) Terenuri 8.800 lei
(+) Construcţii 24.000 lei
(+) Instalaţii tehnice 3.200 lei
(+) Împrumuturi acordate 3.600 lei
(+) Titluri de participare 2.800 lei
(+) Stoc de mărfuri 4.000 lei
(+) Creanţe-clienţi 5.600 lei
(+) Investiţii financiare pe termen scurt 2.000 lei
(+) Disponibil 1.200 lei
(-) Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 800 lei
(-) Împrumuturi financiare 9.200 lei
(-) Furnizori 2.000 lei
(-) Datorie de impozit amânat 2.700 lei
= Activ net în valoare justă 51.300 lei
Calculul diferenţei de achiziţie:

Cost de achiziţie a titlurilor 33.600 lei
(-) Partea lui A în activul net
în valoare justă al lui F (60% x 51.300) 30.780 lei
= Fond comercial 2.820 lei
Contabilizarea diferenţelor dintre valoarea justă şi valoarea

istorică pentru activele şi datoriile recunoscute:
Imobilizări necorporale 4.800

Terenuri 2.000
Construcţii 4.000
Datorie de impozit amânat 2.700
(4.800 + 2.000 + 4.000 - 2.700) x 60%
Interes minoritar 3.240
(4.800 + 2.000 + 4.000 - 2.700) x 60%
- Contabilizarea fondului comercial:

Fond comercial = Titluri de participare 2820
98
5.4. PRIMA CONSOLIDARE A UNEI ÎNTREPRINDERI
CONTROLATE EXCLUSIV DE MAI MULTE EXERCIŢII
Cu ocazia primei consolidări a unei întreprinderi controlate exclusiv de

mai multe exerciţii, valorile de intrare şi diferenţa de achiziţie sunt
determinate ca şi cum această primă consolidare ar fi intervenit efectiv la
data preluării controlului. Rezultatele acumulate de această întreprindere din
momentul preluării controlului sunt înscrise în rezultatul consolidat, după
deducerea dividendelor primite de grup. Aceste dividende au fost deja luate
în calculul rezultatului consolidat al exerciţiilor anterioare primei
consolidări. Din acest motiv, ele trebuie eliminate prin virare la rezervele
consolidate.
Exemplu:
Societatea A procedează la consolidarea societăţii F, pentru prima
dată, ia 31.12.N. Participaţia de 80% în societatea F a fost achiziţionată pe
data de 1.03.N-2, la un preţ de 52.000 lei:
La 1.03.N-2, capitalurile proprii ale societăţii F se prezintă astfel:
- capital social: 25.000 lei
- rezerve: 20 lei
- rezultat: 2.000 lei
Total 47.000 lei
În momentul preluării participaţiei, s-a constatat un plus de valoare

aferent imobilizărilor corporale de 7.500 lei
La 31.12.N, capitalurile proprii ale societăţii F se prezintă astfel:

- capital social: 25.000 lei
- rezerve: 30 lei
- rezultat 3.500 lei
Total 58.500 lei
În cursul exerciţiului N, societatea A a primit dividende de la F în

valoare de 1.000 lei
Calculul activului net al societăţii F, în valoare justă, la 1.03.N-2:

Capitaluri proprii în valoare istorică la 1.03.N-2 47.000 lei
(+) Plusul de valoare aferent imobilizărilor 7.500 lei
(-) Datorie de impozit amânat (7.500 x 16%) 1.200 lei
= Activ net în valoare justă 53.300 lei
Calculul diferenţei de achiziţie la 1.03.N-2:

Cost de achiziţie a titlurilor 52.000 lei
(-) Partea lui A în activul net
în valoare justă al lui A (80% x 52.625) 42.100 lei
= Fond comercial 9.900 lei
99

Contabilizarea diferenţelor din evaluare aferente activelor şi
datoriilor, cu ocazia consolidării în exerciţiul N:
Imobilizari = % 7.500
corporale Datorie de impozit amanat 1.200
Titlu de participare (7.500-1.200)x80% 5.040
Interes minoritar (7.500-1.200)x20% 1.260
Contabilizarea fondului comercial:

Fond comercial = Titluri de participare 9.900
- Eliminarea dividendelor primite de societatea A de la filiala F:

Venituri din dividende = Rezerve consolidate 1.000
Partajul capitalurilor proprii ale societăţii F la 31.12.N:

Capitaluri Total Societatea A Interes
proprii F (80%) minoritar
Capital social 25.000 20 5.000
Rezerve 30 24.000 6.000
Rezultat 3.500 2.800 700
Total 58.500 46.800 11.700
Capital social F 25.000

Rezerve F 30
Rezultat F 3.500
Titluri de participare (52.000 - 4.500 - 9.900) 37.600

Rezultat consolidat (*) (6.400 + 2.800) 9.200
La rezultatul consolidat calculat se adaugă partea ce revine societăţii A

în rezultatele acumulate de societatea F din momentul preluăiii controlului
5.5. PRELUAREA CONTROLULUI EXCLUSIV PRIN ACHIZIŢII

SUCCESIVE DE TITLURI
Data primei consolidări corespunde datei de obţinere a controlului

efectiv.
Costul de achiziţie ai titlurilor este costul agregat al tranzacţiilor indi-
viduale, iar costul fiecărei tranzacţii individuale se determină la data fiecărei
tranzacţii de schimb. În plus, fiecare tranzacţie trebuie luată în calcul
separat, în vederea determinării fondului comercial aferent, folosindu-se
informaţii despre cost şi despre valoarea justă la data la care are loc
respectiva tranzacţie.
Diferenţa de achiziţie globală şi diferenţele de evaluare corespund
cumulului diferenţelor de achiziţie şi de evaluare care au fost degajate de
fiecare tranzacţie semnificativă, ca şi cum fiecare dintre ele constituie o
preluare de control.
100
Exemplu:
Societatea A a achiziţionat acţiuni emise de societatea F în două
tranşe: pe data de 1.09.N-2 şi pe data de 1.01.N.
Presupunem următoarele informaţii privind societăţile A şi F:
Elemente 1.09.N-2 1.01.N 31.12.N
Număr de acţiuni
Achiziţionate 1.520 3.280 -
Cost de achiziţie 2.000 4.600 -
Capital şi rezerve F 7.000 8.500 8.500
Rezultat F 600 - 550
Capitalul societăţii F este format din 8.000 de acţiuni.

La data achiziţiei primului lot de acţiuni, valoarea justă a terenurilor a
fost estimată la 1.400 lei, în timp ce valoarea lor istorică era de 400 lei
Pentru celelalte active şi datorii, valoarea justă coincide cu valoarea istorică.
La data achiziţiei celui de-al doilea lot, valoarea justă a terenurilor a
fost estimată la 2.300 lei, valoarea lor istorică fiind de 800 lei. Presupunem
că, pentru celelalte active şi datorii, valoarea justă coincide cu valoarea
istorică.
La 1.09.N-2, societatea A deţine un procentaj de control de 1.520 /
8.000 = 19%. Se observă că, în lipsa unor informaţii suplimentare, nu există
nici măcar influenţă notabilă. În consecinţă, la sfârşitul exerciţiilor N-2 şi
N-l, societatea F nu este inclusă în perimetrul de consolidare.
La 1.01 N, societatea A deţine un procentaj de control de (1.520 +
3.280) / 8.000 = 60%. La această dată, societatea A exercită un control
exclusiv de drept asupra societăţii F. Metoda de consolidare adecvată este
integrarea globală.
- Calculul impozitului amânat:
Elemente 1.09.N-2 1.01.N
Diferenţe temporare impozabile aferente 1.000 1.500
terenurilor N-2: (1.400-400) N: (2.300 - 800)
Datorie de impozit amânat (cotă de impozit 160 240
16%)
- Calculul activului net al societăţii F îe valoare justă:

Capitalurile proprii, evaluate la valoare istorică 7.600 8.500
(+) Plusul de valoare aferent terenurilor 1.000 1.500
(-) Datoria de impozit amânat 160 240
= Activ net în valoare justă 8.350 9.625
- Calculul fondului comercial:

Cost de achiziţie al titlurilor F 2.000 4.600
(-) Cota-parte din capitalurile proprii achiziţionate 1.586,500 3.946,250
N-2: 19% x 8.350
N: 41% x 9.625.000
= Fond comercial 413,500 653,750
101

- Contabilizarea diferenţelor din evaluare aferente activelor şi datoriilor
(constatate la 1.01.N):
Terenuri % 1.500
Datorie de impozit amanat 270
Titluri de participare
[(1.000-160)x19%+ (1.500-240)x41%] 676,2
Interes minoritar (prin diferenta) 553,8
- Contabilizarea fondului comercial (396.400 + 598.400):
Fond comercial = Titluri de participare 994.800
Partajul capitalurilor proprii ale societăţii F la 31.12.N:
Capitaluri proprii F Total Societatea Interes

A (60%) minoritar
(40%)
Capital social şi rezerve 8.500 5.100 3.400
Rezultat 550 330 220
Total 9.050 5.430 3.620
Capital şi rezerve F 8.500

Rezultat F 550
Titluri de participare (*) 4.929.000
Rezerve consolidate (**) 171.000
Rezultat consolidat 330
(*) Valoarea titlurilor de participare = 6.600 - 603.750 -l .067.250 =

4.929.000 lei
(**) Rezerve consolidate = Partea ce se cuvine societăţii A în capitalul
social şi rezervele societăţii F (5.100 lei) - Valoarea titlurilor de participare
(4.929.000 lei) = 171.000 lei
5.6. CONTABILIZAREA INIŢIALĂ PROVIZORIE
Contabilizarea iniţială a grupărilor de întreprinderi implică

identificarea şi stabilirea valorilor juste ce urmează a fi atribuite activelor,
datoriilor şi datoriilor eventuale ale societăţii achiziţionate şi a costului
aferent operaţiei de grupare.
În cazul în care contabilizarea iniţială se realizează cu titlu provizoriu până
la sfârşitul perioadei de realizare a combinării, deoarece fie valorile juste ce
urmează a fi atribuite activelor, datoriilor şi datoriilor eventuale, fie costul
aferent grupării de întreprinderi pot fi stabilite doar cu titlu provizoriu,
cumpărătorul va contabiliza operaţia de grupare folosind acele valori pro-
vizorii. Se precizează, însă, că societatea cumpărătoare va recunoaşte orice
102
ajustări aduse valorilor contabilizate iniţial: (a) în termen de douăsprezece
luni de la data achiziţiei şi (b) începând de la data achiziţiei.
Din acest motiv:
- valoarea contabilă a unui activ, a unei datorii sau a unei datorii eventuale
recunoscută sau ajustată după încheierea contabilizării iniţiale se va calcula
ca şi cum valoarea sa justă la data achiziţiei ar fi fost recunoscută începând
de la data achiziţiei;
- fondul comercial se va ajusta, începând cu data achiziţiei, cu o sumă
egală cu ajustarea adusă valorii juste la data achiziţiei activului, datoriei sau
datoriei eventuale identificabile care este recunoscut(ă) sau ajustat(ă);
- informaţiile comparative publicate aferente perioadelor dinainte de
încheierea contabilizării iniţiale a operaţiei de grupare se vor prezenta ca şi
cum contabilizarea iniţială s-a încheiat la data achiziţiei.
- IFRS 3 precizează că, atunci când contabilizarea iniţială se realizează cu
titlu provizoriu, în situaţiile financiare aferente anului de achiziţie trebuie să
se menţioneze caracterul provizoriu al valorilor şi să se prezinte explicaţii
referitoare la acesta. În plus, în situaţiile financiare aferente exerciţiului în
care se realizează ajustarea, se vor prezenta informaţii privind valorile şi
justificările ajustărilor aduse valorilor provizorii recunoscute pe parcursul
perioadei contabile curente.
Exemplu:
La 1 septembrie N, societatea A a achiziţionat în proporţie de 100%
societatea F. Cumpărătorul a solicitat o evaluare independentă pentru o
categorie de imobilizări necorporale achiziţionate prin grupare de
întreprinderi. Presupunem, că, până la închiderea conturilor aferente
exerciţiului N, procesul de evaluare a imobilizărilor necorporale nu s-a
finalizat. Din acest motiv, societatea A a recunoscut în situaţiile sale
financiare din exerciţiul N o valoare justă provizorie pentru imobilizările
necorporale de 240 lei şi o valoare provizorie pentru fondul comercial
achiziţionat de 900 lei
În momentul operaţiei de grupare, durata de viaţă utilă rămasă pentru
imobilizările necorporale era de 5 ani.
La 6 luni după data achiziţiei, societatea A a primit raportul de
evaluare pentru imobilizările necorporale. În conformitate cu acesta,
valoarea justă a imobilizărilor necorporale în momentul achiziţiei societăţii
F era de 330 lei.
În situaţiile financiare aferente exerciţiului N+l se face o ajustare a
valorii contabile iniţiale a imobilizărilor necorporale. Ea presupune
majorarea valorii juste a imobilizărilor cu 90 lei din care se scade
deprecierea suplimentară care ar fi fost recunoscută dacă valoarea justă a
activului la data achiziţiei ar fi fost recunoscută de la acea dată (90/5 x 4/12
= 6.000 lei). În plus, este necesar să se reducă valoarea fondului comercial
cu 90 lei şi să se refacă informaţiile comparative corespunzătoare
exerciţiului N, pentru a evidenţia ajustarea şi pentru a include deprecierea
suplimentară de 6.000 lei aferentă anului încheiat la 31.12.N.
În situaţiile financiare aferente exerciţiului N, societatea A
menţionează că, iniţial, contabilizarea s-a realizat pe baza unor valori
provizorii şi explică de ce s-a întâmplat acest lucru.
103

În situaţiile financiare aferente exerciţiului N+l, societatea A prezintă
mărimea ajustărilor valorilor provizorii recunoscute pe parcursul perioadei
contabile curente.
Altfel spus, ea va menţiona că:
- valoarea justă a imobilizărilor necorporale la data achiziţiei a crescut cu
90 lei, iar valoarea fondului comercial a scăzut cu aceeaşi valoare;
- informaţiile comparative pentru anul N sunt refăcute pentru a reflecta
ajustarea şi pentru a include deprecierea suplimentară de 6.000 lei aferentă
exerciţiului încheiat la 31.12.N.
5.7. CORECTAREA ERORILOR GENERATE DE

CONTABILIZAREA INIŢIALĂ A UNEI GRUPĂRI DE
ÎNTREPRINDERI
Uneori, după contabilizarea iniţială a unei grupări de întreprinderi, se

pot constata erori în modul de calcul al costului de achiziţie sau în modul de
alocare a acestui cost.
Corectarea acestor erori intră sub incidenţa Standardului IAS 8,
Profitul net sau pierderea netă a perioadei, erori fundamentale şi modificări
ale politicilor contabile. În conformitate cu IAS 8, contabilizarea corectării
unei erori se va face retrospectiv şi se vor întocmi situaţiile financiare ca şi
cum eroarea nu ar fi avut loc. Din acest motiv, valoarea contabilă a unui
activ identificabil, a unei datorii sau a unei datorii eventuale care se
recunoaşte sau se ajustează în urma corectării unei erori se va calcula ca şi
cum valoarea sa justă sau valoarea sa justă ajustată ar fi fost recunoscută la
data achiziţiei. Fondul comercial recunoscut într-o perioadă anterioară se va
ajusta retrospectiv cu o sumă egală cu valoarea justă la data achiziţiei (sau
cu ajustarea adusă la valoarea justă la data achiziţiei) a activului, datoriei sau
datoriei eventuale.
Exemplu:
La 30.06.N, societatea A a achiziţionat 100% societatea F. Fondul
comercial recunoscut cu ocazia contabilizării iniţiale a operaţiei de grupare a
fost de 500 lei La 30.06.N+1, s-a constatat că s-a produs o eroare legată de
alocarea costului de achiziţie al titlurilor imobilizărilor corporale
achiziţionate. Imobilizările corporale se amortizează linear şi au o durată de
viaţă utilă rămasă de 5 ani.
Cazul 1: Imobilizările corporale au fost subevaluate cu 100 lei
În exerciţiul N+l, se face o ajustare a valorii contabile iniţiale a
imobilizărilor corporale, în sensul majorării, cu 100 lei. Din această valoare
se scade suma care ar fi fost recunoscută ca depreciere a valorii juste pentru
perioada iulie-decembrie N (100/5 x 6/12 = 10 lei). Concomitent, valoarea
fondului comercial este diminuată cu 100 lei.
În plus, informaţiile comparative pentru N+l sunt refăcute pentru a
evidenţia ajustarea imobilizărilor corporale şi a fondului comercial şi pentru
a include deprecierea suplimentară de 10 lei.
Cazul 2: Imobilizările corporale au fost supraevaluate cu 100 lei. Se
estimează că valoarea recuperabilă a fondului comercial este de 70 lei.
104
In exerciţiul N+l, se micşorează valoarea contabilă iniţială a
imobilizărilor corporale cu 100 lei, din care sunt deduse amortizările de 10
lei aferente perioadei iulie-decembrie N.
Valoarea contabilă a fondului comercial creşte cu 70 lei, reprezentând
creşterea valorii la data achiziţiei cu 100 lei, din care se scad pierderi din
depreciere de 30 lei pentru a arăta că valoarea contabilă a ajustării depăşeşte
valoarea recuperabilă.
În plus, informaţiile comparative pentru N+l sunt refăcute pentru a
evidenţia ajustarea imobilizărilor corporale şi a fondului comercial, pentru a
elimina deprecierea de 10 lei şi pentru a include pierderea din depreciere de
30 lei.
Pentru orice persoană care a avansat în înţelegerea literei şi spiritului
Standardelor Contabile Internaţionale este uşor de realizat că la baza lor stau
principiile de recunoaştere şi principiile de măsurare.
Recunoaşterea este procesul de încorporare a unui element contabil în
situaţiile financiare ale unei organizaţii (întreprinderi). Un atare proces nu
vizează numai încorporarea activelor, datoriilor, capitalurilor proprii,
veniturilor şi cheltuielilor, ceea ce s-ar putea crede la prima vedere, ci el a
devenit din ce în ce mai important pentru prelucrarea adecvată a elementelor
de finanţare din afara bilanţului (off balance sheet finance). Elementele de
finanţare din afara bilanţului ar putea conduce la metode de finanţare a
activităţilor unei întreprinderi, astfel încât unele surse sau toate sursele,
precum şi activele corespunzătoare nu ar apărea în bilanţul său. Făcând uz
de aceste metode, compania şi-ar consolida, în mod artificial, ratele sale
financiare.
După ce s-a luat decizia ca un element ce compune situaţiile financiare
să fie recunoscut, este necesar să se măsoare valoarea acestuia, ca operaţie
prealabilă înscrierii sale în bilanţ sau în contul de profit şi pierdere.
Măsurarea capătă diferite expresii în contextul referenţialelor
contabile.
Un loc aparte au ocupat, în lucrările noastre anterioare, referenţialele
american, internaţional şi britanic. De dată recentă (mai, 2004), în lucrarea
Provocările contabilităţii internaţionale, la cumpăna dintre milenii: modele
de evaluare şi investiţii imateriale (Editura Economică), un loc privilegiat a
fost alocat studiului diferitelor modele de evaluare. Este vorba, în special,
despre costurile istorice (dublate sau nu de aplicarea principiului prudenţei),
valorile juste, valoarea de utilitate şi valoarea pentru întreprindere. Subiectul
referitor la măsurarea în valoare justă a atras, în ultimul deceniu, lucrările
organismului internaţional de Standardizare contabilă, ale normalizatorilor
naţionali (în special, în ţările cu sisteme contabile reprezentative), ale
specialiştilor care lucrează în diferite grupuri de lucra, în numele Federaţiei
Europene a experţilor contabili, ale cercetătorii or universitari etc. În prin-
cipiu, el, subiectul, provoacă, dar incitaţiile au fost însoţite de decepţii, în
urma unor falimente şi scandaluri financiare, referitoare la soarta unor mari
întreprinderi, mai ales dincolo de Oceanul Atlantic. Pentru a nu mai vorbi
despre numărul impresionant de reflecţii prezente în cărţi, reviste sau în
primele pagini ale unor ziare de mare notorietate.
Conform referenţialului internaţional, valoarea justă este suma la care
poate fi tranzacţional un activ sau decontată o datorie, între părţi bine
105

informate şi care îşi dau consimţământul, în cadrul unei operaţii efectuate în
condiţii de concurenţă normală. Ea este piatra unghiulară a unui sistem de
evaluare care domină reglementarea în multe Standarde Internaţionale de
Contabilitate, fie în prelucrarea de referinţă, fie în cea alternativă.
Elementele bilanţiere cele mai sensibile la evaluarea în valoare justă
sunt instrumentele financiare, mai ales cele deţinute în vederea
tranzacţionării. În condiţiile unei pieţe active, valoarea justă este, în fapt,
pretul pieţei (market-to-market). Altfel spus, atunci când existenţa pieţelor
nu este pusă la îndoială, iar ele sunt eficiente, valoarea justă a unui bun
corespunde, din punct de vedere teoretic, valorii actuale a unei suite de
fluxuri de trezorerie aşteptate de la elementul în cauză în viitor.
În schimb, atunci când se probează inexistenţa pieţelor sau când
acestea există, dar sunt ineficiente, valoarea justă trebuie să fie calculată,
ceea ce presupune determinarea ei pe baza unui model previzional. Într-un
astfel de calcul, se solicită definirea unui orizont, estimarea fluxurilor de
trezorerie aferente elementului evaluat, fluxuri definite de limitele acestui
orizont, recursul la ipoteze cât se poate de explicite, mai ales în ceea ce
priveşte probabilitatea lor de realizare, şi, în sfârşit, adoptarea unei rate de
actualizare. Vorbim, în acest caz, de o valoare justă pe bază de model
(marked-to-model).
Economia mondială a traversat în ultimii patru ani o criză de încredere.
Una dintre componentele ţesutului acestei economii este tocmai
neîncrederea investitorilor în pieţe. De aici, neîncrederea în conturile
publicate de întreprinderi. Afacerea Enron putea fi dată uitării, dacă ea nu ar
fi fost urmată de alte şocuri, generate de cauze şi cu efecte aproape similare,
fie în Statele Unite (cazul Worldcom), fie în Europa (cazul Ahold).
Lumea post-Enron a fost confruntată cu câteva provocări de marcă:
refacerea capitalului de încredere în conturi, îmbunătăţirea transparenţei
informaţiilor contabile şi financiare, nu în ultimul rând, prÎntr-o eliminare a
elementelor distorsionante în informarea financiară şi valorificarea
valenţelor ei. Această din urmă provocare ar trebui să meargă pe linia
suprimării unor conflicte de interese.
Eficacitatea şi credibilitatea economiei de piaţă poate să apară, în
legitimitatea ei, numai prin respectarea unor criterii etice de reabilitare.
Ca element al socialului şi al gestiunii, contabilitatea nu este o ştiinţă
exactă, dar este totuşi o ştiinţă (?!). Operaţionalitatea ei se bazează mult pe
aplicarea unor convenţii, fapt ce are repercusiuni asupra modelelor de
evaluare şi nu numai. Una dintre provocări este însă şi a pune în stare de
coerenţă sistemul de convenţii asumate, care se leagă, în mod evident, de o
realitate economică dificil de stăpânit, în care transparenţa informaţiilor
trebuie să atingă zona şi pragul optimului. Plecând de la un atare prag,
existenţa de transparenţă nu riscă să conducă la creşterea volatilităţii
rezultatelor. In acest context, merită să ne aplecăm asupra avantajelor şi
inconvenientelor valorii juste, asupra frecvenţei optime de raportare a
rezultatelor întreprinderii (cu intrarea în rol a raportării intermediare) şi
asupra apropierii (poate până la nivelul convergenţei) între Standardele
americane de contabilitate (US GAAP) şi cele internaţionale (IAS/IFRS),
devenite referinţă pentru Europa. Cu alte cuvinte, contabilitatea se
legitimează ca invitat la dezbaterile privind globalizarea.
106
Provocările adresate contabilităţii apar atât ia nivel privat, cât şi public,
atât la nivel microeconomic, cât şi macroeconomic. Ingineriiie financiare şi
creativităţile contabile, opera unor întreprinderi de anvergură mondială, nu
au cum să repună în cauză, pe termen lung, viabilitatea bătrânei doamne (am
numit aici disciplina faţă de care suntem vasali).
În ecuaţia revigorării post-Enron trebuie să intre şi ameliorarea
guvernantei corporative, atenuarea conflictelor de interese prin separarea
activităţilor prea strâns legate, auditul şi consilierea, analiza financiară şi
managementul băncilor de investiţii etc.
Tot în ultimii ani, apare din ce în ce mai pregnantă iniţiativa de
generalizare a valorii juste, ca un bun criteriu de evaluare a tuturor activelor
şi datoriilor financiare (the full fair value).
Într-o lume ideală, cu pieţe complete, transparente şi lichide, modelul
evaluării în valoare justă ar fi, cât se poate de clar, un criteriu foarte util
pentru măsurarea în permanenţă a performanţelor şi poziţiei financiare
privind o întreprindere. Dar, în mod evident, expunerea condiţiilor de mai
sus arată că modelul ar fi impus unor restricţii greu de realizat. Atunci când
pieţele sunt incomplete, evaluarea instrumentelor financiare se
fundamentează pe metode mai puţin perfecte. Poate de aceea vorbim mai
puţin de valoare de piaţă (marked value) decât de valoare justă (fair value).
Având în vedere condiţiile restrictive evocate anterior, calea spre o valoare
justă totală (full fair value) frece prin dificultăţile modelărilor unor astfel de
valori, care pot greşi fie la formularea ipotezelor, fie în procesul de alegere a
parametrilor.
Pericolul mare constă în introducerea de evaluări parţial subiective în
nucleul dur al construcţiei contabile. Astfel de evaluări se bazează pe
ipoteze, în general, foarte complexe care, inevitabil, aduc după ele riscul de
eroare neintenţionată. Ca să nu mai vorbim de asimetria informaţională între
conducători şi auditori, care deschide calea manipulărilor. Este limpede,
suntem de multe ori departe de idealul unei „marked-to-market", suntem mai
degrabă apropiaţi de riscurile unui „marked-to-model". Cine este
familiarizat cu astfel de modele realizează uşor că variaţiile minime, dar
ingenioase ale parametrilor pot conduce la schimbări semnificative în contul
de profit şi pierdere sau în bilanţ. Ceea ce îi face pe auditori să certifice, de o
manieră sau alta, atare metode. Ei sunt puşi în faţa unor mari dificultăţi de a
trece cu vederea sau de a contesta, în lipsa informaţiilor obiective ale
pieţelor, estimările care le sunt puse la dispoziţie de către manageri.
Dacă analizăm o serie de Standarde şi proiecte de Standarde, elaborate
de organismul internaţional de normalizare (IASC/IASB), ca şi de
organismele unor ţări anglo-saxone, în special cel american (FASB) şi cel
britanic (ASB), constatăm implementarea unor elemente ale unei
contabilităţi de tip static. Totuşi, astfel de elemente prezintă diferenţe
semnificative faţă de modelul propus cu foarte multe zeci de ani în urmă, în
cadrul unei contabilităţi statice, numită şi „clasică", model care viza
protecţia creditorilor.
Noul model vizează protecţia acţionarilor sau a generaţiei înfloritoare,
contemporane nouă, recunoscută în literatura de specialitate sub sintagma
„creditori pe termen scurt ai întreprinderii". Contabilitatea care se dezvoltă,
în acest context, este cea în valoare justă (fair value) şi constă în evaluarea
107

activelor, sau cel puţin a unor active, pentru a nu spune că, din ce în ce mai
mult, se adaugă sintagma „şi a datoriilor" la această surprinzătoare valoare.
Starea de spirit a capitaliştilor proprietari se traduce printr-o serie de
atribute în domeniul gestiunii şi al contabilităţii:
- activele trebuie să fie cel mai uşor convertibile în lichidităţi, fapt ce
înseamnă acordarea de prioritate investiţiilor financiare, iar, în cadrul lor,
plasamentelor pe termen scurt;
- dacă ele nu sunt lichide, ar trebui să fie evaluate la un preţ de vânzare,
astfel încât să se poată verifica dacă elementele de
- capitaluri proprii ar putea să fie rambursate în cazul lichidăm
întreprinderii;
- evaluarea trebuie să se facă ţinând cont de plusurile de valoare
potenţiale, care noii capitalişti (cei de tip rentier) speră să fie distribuite în
favoarea lor.
- în cazul contabilităţii statice pentru creditori (modelul clasic) se
urmăreşte calculul ratei solvabilităţii generale:
Solvabilitatea generală = Total active/Total datorii
- Dacă această rată este mai mare decât 1, se deduce că, în caz de încetare a
activităţii, întreprinderea ar fi aptă să plătească integral datoriile sale (datorii
pe termen lung şi datorii pe termen scurt). Cu cât o atare rată ar fi mai mare,
cu atât solvabilitatea întreprinderii ar fi mai mare.
- În cazul contabilităţii statice pentru acţionari, bilanţul static are menirea
să verifice modul de acoperire a ansamblului pasivului. Se operează, în acest
sens, cu una din următoarele două rate sau cu ambele:
Modul de acoperire a ansamblului pasivului = Total active/Ansamblul pasivului
Modul de acoperire numai a capitalurilor proprii = Total active/Total capitaluri

proprii
- În valoare justă: deficienţele unor Standarde contabile, implicarea în mod

diferit a unor domenii ale Lumea post-Enron a evidenţiat câteva decepţii, dar
şi provocări privind recursul la modelul de evaluare profesiunii contabile ca,
de exemplu, auditul şi consilierea, insuficienţa modelului de guvernantă
corporativă şi, la modul general, modelele de organizare a contabilităţii,
întrebarea care se pune este cum se poate regăsi încrederea într-o lume
post-Enron, atunci când lacunele Standardelor contabile sunt, cel puţin
pentra o parte a specialiştilor, incontestabile?
- Analiza acestor lacune aduce la rampă probleme precum: evaluarea
veniturilor şi a cheltuielilor, reevaluarea bilanţului, angajamentele în afara
bilanţului, modelele de publicare (divulgare) a informaţiilor contabile etc.
Lumea contabilă asistă astăzi la două abordări de reformă a Standardelor
contabile: la nivel internaţional, reforma Standardelor IAS/IFRS, iar în
Statele Unite, reforma principiilor general acceptate US GAAP. Prima
abordare (cea internaţională) se bazează pe principii, cea de-a doua (cea
americană) pe reguli. Ne întrebăm dacă există posibilitatea convergenţei
între:
108
- Cele două referenţiale şi cele două abordări, şi dacă proiectul de evaluare
a activelor pe baza unui model complet al valorii juste (full fair value) are
sorţi de izbândă, în termeni de pertinenţă. Din ce în ce mai mult sunt
explorate noile orizonturi ale comunicării financiare, prin informarea
extracontabilă şi utilizarea Internetului.
- Cel puţin două considerente, la fel de importante, aduc un anume
scepticism referitor la viitorul şi viabilitatea unui model complet al valorii
juste. Trebuie mai întâi reintegrată contabilitatea în misiunea ei de bază,
aceea de limbaj în serviciul unei comunităţi de utilizatori; printre aceştia,
managerii, analiştii, diverşi terţi, salariaţii etc. Să ne înţelegem bine:
majoritatea Standardelor IASB trec perfect acest test. Normele noi sunt mai
reale şi mai clare, dar trebuie să ne oprim şi la restul, o minoritate care ridică
probleme şi pentru care valoarea justă completă ar reprezenta partea ascunsă
a aisbergului.
- În al doilea rând, scepticismul derivă şi din prezenţa unui grad mare de
volatilitate. Pentru că pieţele financiare au devenit mai volatile, contul de
profit şi pierdere relevă şi el performanţe volatile. Fluctuaţiile rezultatului,
trimestru după trimestru, an după an, vor marca, din ce în ce mai mult,
schimbări în valoarea instrumentelor financiare.
- Unele observaţii conduc la o altă reflecţie importantă care pune în
evidenţă o caracteristică a valorii juste. Aceasta ignoră complet dimensiunea
intertemporară a activităţii (şi deci a performanţelor, a valorii) întreprinderii;
ea se interesează de valoarea instantanee. Cum valoarea justă ignoră factorul
timp, ea încalcă un al doilea principiu fundamental al contabilităţii, cel al
continuităţii.
Contestabilă în bazele ei conceptuale, criticabilă din punctul de vedere
al modalităţilor de utilizare practică, valoarea justă completă, mai mult, este
suspectă prin consecinţele pe care le-ar implica sub aspect economic.
Publicarea rezultatelor întreprinderilor nu este un simplu exerciţiu de factură
academică, şi volatilitatea lor mai mare nu va rămâne fără consecinţe.
Întreprinderea va trebui să reacţioneze cu mai mare flexibilitate la şocurile
financiare. În faţa eroziunii rezultatelor, datorată schimbării valorii activelor
sale, întreprinderea va trebui să dispună de o reacţie, în mod instantaneu,
prin parametri controlaţi de conducere. De aici provine o teamă reală că
evaluarea în valoare justă ar putea să genereze efecte prociclice. Ceea ce ar
preocupa, cu predilecţie, băncile centrale, din perspectiva canalelor de
tranSAisie a politicii monetare, ca urmare a creşterii ratelor dobânzii,
creştere care ar avea o influenţă directă şi imediată asupra poziţiei financiare
a instituţiilor bancare, prin bilanţurile lor.
Este deja cunoscut că lumea financiară a reacţionat, într-un mod
ambiguu, la propunerile organismului internaţional de normalizare contabilă.
Pe de o parte, deoarece finanţele ocupă „the pole position" (prima linie) în
procesul de globalizare. Băncile, asigurările de viaţă, gestiunea activelor
sunt vectori care susţin cu ardoare elaborarea de Standarde internaţionale,
Standarde apte să realizeze o mai bună comparabilitate a informaţiilor
contabile şi o mai bună evaluare a societăţilor la nivel mondial. Pe de altă
parte, consecinţele aplicăm modelului de evaluare în valori juste ar fi
destabilizante pentru bănci, companii de asigurare sau oricare altă ramură
sau sector economic. Un atare context explică reacţia mai întâi foarte
109

prudentă a băncilor centrale la proiectele referitoare la valoarea justă
completă şi apoi opoziţia foarte nuanţată a acestor instituţii financiare vizavi
de Standardul internaţional IAS 39. Acest Standard era departe de a fi
adaptat la natura bilanţurilor bancare. Volatilitatea indusă în rezultate
conduce la o stare de fragilitate în urmărirea prudenţială. Se pare că
experienţa băncilor centrale în activitatea lor de supervizor a convins asupra
riscurilor de manipulare induse de către manageri modelelor de evaluare.
Analiştii bursieri preferă să obţină o informare brută şi să procedeze la
propriile evaluări, independent de manageri. Şi contestatarii acestui model
de evaluare afirmă: nu se poate mai clar, valoarea justă completă nu este
adaptată naturii activităţii, ea nu corespunde cererilor diverselor părţi, ea
este un obstacol în faţa supervizării. Concluzia se impune de la sine: ar fi
imprudent să ne bazăm pe valoarea justă completă în vederea întocmirii de
situaţii financiare. Şi aceasta se întâmpla în anul 2000, în faţa propunerilor
reformatoare ale organismului american (FASB) şi ale celui internaţional
(IASB) de normalizare contabilă. Eforturile de a concerta punctele de vedere
ale celor două mari organisme de normalizare, în legătură cu publicarea şi
prezentarea instrumentelor financiare, recunoaşterea şi evaluarea acestora,
ceea ce în termeni internaţionali reprezintă litera şi spiritul Standardelor IAS
32 şi IAS 39, au fost considerate de sectorul bancar mai mult sau mai puţin
decepţionante. Acest sector şi-a arătat în mod deschis ostilitatea faţă de
proiectul comun, atitudine de respingere care s-a manifestat mai ales
începând cu vara anului 2002. Din curierul semnat în noiembrie, acelaşi an,
de către preşedinţii marilor bănci europene, rezultă că ei au protestat atât
asupra modalităţilor de a se pune de acord, cât şi asupra conţinutului
reformei. Versiunea ameliorată a Standardelor IAS 32 şi IAS 39 nu ţine cont
de nici unul dintre punctele principale susţinute de sectorul bancar cu mai
multe ocazii. De asemenea, se remarcă faptul că nu a avut loc o consultare
periodica asupra propunerilor referitoare la evaluarea creditelor şi
provizioanelor, care se îndepărtează semnificativ de la normele actuale.
Standardul IAS 39 formulează principiul conform căruia toate
instrumentele financiare hibride trebuie să fie evaluate în valori juste,
indiferent că ele sunt sau nu parte dintr-o operaţie de acoperire. O atare
pretenţie este contrară principiului care recunoaşte legitimitatea prelucrării
diferite a instrumentelor financiare, urmând logica deţinerii lor (după cum
ele sunt lichide sau se găsesc în situaţia de a fi deţinute până la maturitate),
în rezumat, IAS 39 ignoră tehnicile de gestiune a riscului dezvoltate de
sectorul bancar.
Contabilitatea constituie piedestalul de neînlocuit al informării
financiare, datorită a două dintre caracteristicile sale, exhaustivitatea şi
omogenitatea. Atunci când ne referim, însă, la informarea comunicată pieţei,
în pofida acestor caracteristici, contabilitatea nu răspunde la toate nevoile
investitorilor.
Nu este nimic mai izbitor în istoria firmei Enron decât contrastul între
realitatea ei economică (investiţiile sale, bilanţul său, rezultatele sale) şi
cariera spectaculoasă a activităţii sale, timp de trei ani. Firul conducător,
pentru a înţelege declinul şi căderea acestei întreprinderi, este de a te
concentra asupra manipulărilor care au favorizat avântul „titlului" şi au
înşelat pe toţi cei care erau însărcinaţi să controleze exactitatea informaţiilor
110
transmise pieţei (gatekeepers). În cazul în care Enron a reprezentat un
dezastru, acesta s-a datorat câtorva erori spectaculoase, dar izolate: opţiuni
tehnologice greşite sau pariuri financiare prea îndrăzneţe. Ceea ce merită să
fie sesizat este numărul mare de acţiuni deliberate care s-au înlănţuit timp de
câţiva ani pentru a mări artificial profiturile, a masca pierderile, a manipula
activele şi angajamentele, a organiza evaziunea fiscală, a inventa cifre de
afaceri, a trage pe sfoară instituţiile politice, a înşela auditorii, juriştii,
analiştii, agenţiile de rating, şi aceasta pentru a se îmbogăţi o conducere
culpabilă. În fond, cei cărora le-a fost înşelată încrederea au fost, mai întâi,
salariaţii şi investitorii.
În mod natural, falimentul firmei Enron nu a apărut în vid. El este legat de
un sistem economic, de o creştere exponenţială conjuncturală, la cumpăna
dintre milenii. Pentru a-şi atinge obiectivele lor frauduloase, conducătorii au
recurs la trei tipuri de acţiuni:
- camuflarea investiţiilor deficitare sau puţin rentabile, eliminându-
le din bilanţ; degajarea protiturilor contabile prin manipularea de
active;
- generarea de disponibilităţi (cash), printr-un angajament de mare
alură, în comerţul de produse derivate (instrumente hibride) şi în cel
electronic (e-business).
Îndoielile implicate de acceptarea modelelor nu exclud însă interesul
de a întocmi şi de a publica un număr mai mare de informaţii bazate pe
estimările în valoare justă, de fiecare dată când fiabilitatea şi relevanţa lor nu
sunt puse la mare încercare şi, deci, comunicarea lor devine legitimă.
Numărul celor care se îndoiesc de îndeplinirea celor două calităţi nu este
deloc mic, ceea ce face, deocamdată, din valoarea justă, mai degrabă o
referinţă seducătoare, decât un ghid contabil riguros.
Întrebarea care se pune se referă la „răul" pe care îl poate provoca
apelul la modelul de evaluare în valoare justă. Înclinăm să credem că un
sistem de evaluare care, oricum, nu se poate bucura de obiectivitatea celui
bazat pe costuri istorice, dar aduce după sine o serie de performanţe
incontestabile, este făcut ţap ispăşitor. Nu putem să negăm că procedeele de
control implicate de evaluarea în valoare justă nu au deocamdată aceeaşi
eficacitate, dacă le comparăm cu cele care se bazează pe principii
tradiţionale de evaluare. În concluzie, progresul şi mersul istoriei nu pot fi
oprite. În orice caz, analizele noastre asupra acestui subiect nu se vor opri
aici. Este şi motivul pentru care punem un punct şi o vom lua de la capăt
într-un alt context publicistic.
111

1. Data intrării unei societăţi în perimetrul de consolidare este:
a. Data la care costul de achiziţie este egal cu costul agregat al
tranzacţiilor;
b. Data când întreprinderea consolidată realizează beneficii.
c. Data de achiziţie a titlurilor de către întreprinderea consolidantă
2. Fixarea perimetrului de consolidare presupune:

a. Alegerea unui sediu
b. Calculul procentului de interes şi al procentului de control
c. Stabilirea capitalului social şi a datoriilor
3. In conformitate cu IFRS 3, Combinări de întreprinderi, costul de

a. Valorile juste ale activelor, datoriilor contractate şi toate
costurile atribuibile direct achiziţiei titlurilor
b. Cheltuieli privind impozitul pe profit şi interesele minoritare
c. Nici una dintre acestea.
4. În schimbul obţinerii controlului asupra societăţii achiziţionate:

a. Trebuie determinat fondul comercial
b. Societatea cumpărătoare recunoaşte doar activele
c. Activele date şi datoriile contractate trebuie evaluate la valoarea
lor justă la data schimbului
5. Perimetrul de consolidare include:

a. Doar societăţile consolidate
b. Doar societatea consolidantă
c. Ansamblul format din societatea consolidantă şi societăţile
consolidate,
6. Un portofoliu de comenzi neonorate, achiziţionat în contextul unei

grupări de întreprinderi, este:
a. o imobilizare financiară
b. o imobilizare necorporală
c. o imobilizare corporală
112
1. Includerea sau excluderea unei societăţi din perimetru de consolidare se

bazează pe:
a. definirea controlului şi a gradului de influenţă a societăţi
consolidate
b. costul de achiziţie al titlurilor
c. stabilirea capitalului social şi a datoriilor
2. Imobilizările necorporale achiziţionate în cadrul unei grupări de

întreprinderi sunt:
a. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
b. Împrumuturile financiare
c. mărcile de fabrică, nume de domenii de Internet
3. Fondul comercial este atunci când:

a. costul de achiziţie al titlurilor depăşeşte valoarea justă a
activelor, datoriilor
b. valoarea justă a activelor, datoriilor depăşeşte costul de achiziţie
al titlurilor
c. valoarea justă a activelor, datoriilor este egal cu costul de
achiziţie al titlurilor
4. Rata solvabilităţii generale se calculează:

a. ca diferenţa intre Total active şi Total datorii
b. ca raport intre Total datorii şi Total active
c. ca raport intre Total active şi Total datorii
5. Dacă rata solvabilităţii generale este mai mare decât 1, se deduce că:
a. întreprinderea ar fi aptă să plătească integral datoriile în caz de
încetare a activităţii
b. întreprinderea NU ar fi aptă să plătească integral datoriile în caz
de încetare a activităţii
c. nici una dintre aceste situaţii
113

TEMA VI SITUAŢIILE FINANCIARE CONSOLIDATE
CONŢINUT:
6.1. Bilanţul contabil consolidat
6.2. Contul de profit şi pierdere consolidat
6.3. Situaţia variaţiilor capitalurilor proprii consolidată
6.4. Tabloul uimirilor de trezorerie consolidat
6.5. Politici contabile şi note explicative (anexele)
REZUMAT
Situaţiile financiare consolidate trebuie să furnizeze o informare

despre poziţia financiară, performanţele şi fluxurile de trezorerie ale unei
întreprinderi, informare care să fie utilă unei game largi de utilizatori, în
luarea deciziilor lor economice.
Conturile consolidate conform normalizatorilor români cuprind:
- bilanţul consolidat
- contul de profit şi pierdere consolidat;
- notele anexă consolidate.
In conformitate cu IAS 1, Prezentarea situaţiilor financiare include
următoarele componente:
a) bilanţul; b) contul de profit şi pierdere; c) o situaţie care să arate: fie toate
variaţiile capitalurilor proprii; fie schimbările în capitalurile proprii, cu
excepţia celor ce provin din tranzacţiile de capital cu proprietarii şi
distribuirile în favoarea acestora; d) tabloul fluxurilor de trezorerie; e)
politicile contabile şi notele explicative.
In conformitate cu Standardul internaţional IAS 1, structura şi
conţinutul bilanţului trebuie să realizeze distincţia dintre elementele
curente şi cele necurente.
În situaţiile financiare consolidate, partea sub un an a activelor şi
datoriilor trebuie să conţină atât elemente pe termen scurt, cât şi elemente pe
termen lung.
Bilanţul prezintă soldul lichidităţilor şi echivalentelor de lichidităţi
ale întreprinderii la sfârşitul perioadei. Prin examinarea a doua bilanţuri
consecutive, se poate preciza dacă lichidităţile şi echivalentele de lichidităţi
au crescut sau au scăzut în cursul perioadei dar nu se indică de ce soldurile
lichidităţilor şi echivalentelor de lichidităţi au variat pe parcursul
exerciţiului.
Contul de profit şi pierdere prezintă informaţii de tipul veniturilor,
cheltuielilor şi rezultatelor degajate de diferitele activităţi - chei privind
sursele şi utilizările lichidităţilor şi echivalentelor de lichidităţi, dar nici
această situaţie financiară nu explică de ce elementele respective au crescut
sau au scăzut.
Tabloul fluxurilor de trezorerie arată de unde au venit lichidităţile şi
cum au fost ele cheltuite, explicând astfel cauzele variaţiei lor.
Un tablou al fluxurilor de trezorerie furnizează informaţii ce permit
utilizatorilor să evalueze schimbările activului net al unei întreprinderi,
114
structura sa financiară (inclusiv lichiditatea şi solvabilitatea sa) şi
capacitatea sa de a modifica valorile şi scadenţarul fluxurilor de trezorerie.
Funcţia informativă a anexelor este extrem de importantă în materie
de conturi consolidate datorită:
- existenţei numeroaselor posibilităţi de opţiune la nivelul
prezentării şi evaluării;
- relativei libertăţi de apreciere lăsate organelor însărcinate cu
elaborarea situaţiilor financiare consolidate pentru a decide
realizarea unor operaţii în funcţie de pragul de semnificaţie
(delimitarea perimetrului de consolidare, retratări şi eliminări de
operaţii interne etc).
OBIECTIVE
• cunoaşterea componentelor situaţiilor financiare
• cunoaşterea conţinutului bilanţului contabil consolidat
• cunoaşterea componentelor contului de profit şi pierdere consolidat
• însuşirea cunoştinţelor teoretice privind Situaţia variaţiilor
capitalurilor proprii consolidată
• Tabloul uimirilor de trezorerie consolidat
• Politici contabile şi note explicative (anexele)
Într-un referenţial contabil modern, scopul situaţiilor financiare

consolidate este acela de a oferi o reprezentare financiară structurată
referitoare la poziţia financiară şi tranzacţiile realizate de grup. Altfel spus,
situaţiile financiare consolidate trebuie să furnizeze o informare despre
poziţia financiară, performanţele şi fluxurile de trezorerie ale unei
întreprinderi, informare care să fie utilă unei game largi de utilizatori, în
luarea deciziilor lor economice. Pentru a se realiza acest scop, situaţiile
financiare consolidate trebuie să furnizeze informaţii care să permită
utilizatorilor efectuarea de previziuni asupra fluxurilor de trezorerie viitoare,
în special referitoare la scadenţa (secvenţa) şi probabilitatea lor. În acest
sens, informaţiile vizează:
- activele controlate de grup, adică resursele generatoare de fluxuri de
trezorerie viitoare;
- datoriile grupului, adică pasivele externe ce trebuie să se găsească la
originea plăţilor;
- capitalurile proprii, ca interes rezidual al proprietarilor în activele
controlate de grup;
- rezultatul grupului şi, într-o accepţie mai largă, performanţa sa
economică, redate prin reflectarea evoluţiei capitalurilor proprii (activului
net), evoluţie din care sunt excluse efectele operaţiilor efectuate direct cu
proprietarii;
- fluxurile de trezorerie trecute, ce se pot constitui în bază pentru
determinarea fluxurilor de trezorerie viitoare.
Aceste informaţii trebuie să permită utilizatorilor de conturi să
aprecieze capacitatea întreprinderii în cauză de a plăti dividende, dobânzi şi,
la modul general, de a-şi achita datoriile la scadenţele prevăzute.
115

Prevederile Standardului IAS 1 se referă atât la situaţiile financiare
individuale, cât şi la situaţiile financiare consolidate.
În conformitate cu IAS 1, Prezentarea situaţiilor financiare, un set
complet al situaţiilor financiare include următoarele componente:
(a) bilanţul (balance sheet);
(b) contul de profit şi pierdere (income statement);
(c) o situaţie care să arate:
- fie toate variaţiile capitalurilor proprii (all changes in equity);
- fie schimbările în capitalurile proprii, cu excepţia celor ce provin
din tranzacţiile de capital cu proprietarii şi distribuirile în favoarea
acestora (changes in equity other than those arising from capital
transactions with owners and distributions to owners);
(d) tabloul fluxurilor de trezorerie (cash flow statement);
(e) politicile contabile şi notele explicative (accounting policies and
explanatory notes).
Dincolo de aceste situaţii financiare, societăţile (inclusiv grupurile de
societăţi) sunt încurajate să furnizeze punctele de vedere critice ale
conducerii, prin descrierea şi explicarea trăsăturilor principale ale
performanţelor financiare şi poziţiei financiare, precum şi incertitudinile
principale cu care acestea se confruntă. Un atare raport trebuie să includă o
trecere în revistă a:
- factorilor principali şi influenţelor ce determină performanţele, inclusiv a
schimbărilor de mediu în care operează entitatea, a răspunsului acesteia la
astfel de schimbări şi efecte, a politicii ei în materie de investiţii pentru a.
menţine şi creşte performanţele din care, în mod distinct, se cuvine să se
prezinte politica referitoare la dividende;
- surselor de finanţare utilizate de entitate, a politicii sale referitoare la rata
îndatorării şi a politicilor conducerii, în materie de risc;
- solidităţii entităţii şi resurselor acesteia, elemente a căror expresie
valorică nu este reflectată de bilanţ, în conformitate cu referenţialul contabil
internaţional.
Mai mult, întreprinderile pot să prezinte situaţii adiţionale, precum
rapoartele referitoare la mediu şi situaţii privind valoarea adăugată, mai ales
în cazul în care acestea reprezintă industriile unde factorii de mediu sunt
semnificativi, iar salariaţii sunt consideraţi un grup important de utilizatori.
Entităţile (societăţi individuale sau grupuri) sunt încurajate să prezinte astfel
de situaţii adiţionale, în măsura în care factorii de conducere consideră că ele
ajută utilizatorii în luarea deciziilor lor economice.
Referitor la structura şi conţinutul situaţiilor financiare propriu-zise,
Standardul IAS 1 prevede o listă minimală de rubrici. Informaţiile
complementare situaţiilor financiare propriu-zise fac obiectul notelor
explicative, în anexa la Standard sunt furnizate modele neobligatorii de
prezentare a bilanţului, contului de profit şi pierdere şi a celor două variante
referitoare ia tabloul variaţiilor capitalurilor proprii, ştiut fiind că structura şi
conţinutul tabloului fluxurilor de trezorerie fac obiectul Standardului IAS 7.
116
6.1. BILANŢUL CONTABIL CONSOLIDAT
În conformitate cu Standardul internaţional IAS 1, structura şi

conţinutul bilanţului trebuie să realizeze distincţia dintre elementele curente
şi cele necurente.
Fiecare grup care aplică referenţialul internaţional trebuie să decidă, în
funcţie de natura activităţii sale, dacă este util să efectueze distincţia dintre
elementele curente şi necurente ale bilanţului său, atât pentru datorii, cât şi
pentru active.
Atunci când o astfel de distincţie nu este efectuată, activele şi datoriile
sunt clasificate, în principiu, în funcţie de lichiditatea, respectiv
exigibilitatea lor.
Indiferent care este prezentarea reţinută, grupul atenţionează, în
situaţiile financiare consolidate, partea sub un an a activelor şi datoriilor,
pentru toate rubricile susceptibile să conţină atât elemente pe termen scurt,
cât şi elemente pe termen lung.
Activele curente si necurente Current/Non-eurrent Assets)
Activele curente ale bilanţului cuprind:
- elementele destinate să fie realizate sau deţinute pentru a fi vândute sau
consumate în cadrul ciclului normal de exploatare al întreprinderii, sau
- elementele destinate, în principal, pentru a fi negociate pe diferite pieţe
sau deţinute într-o perspectivă de termen scurt, entitatea (în această lucrare,
grupul) aşteptându-se să le realizeze în maximum un an de la data închiderii
exerciţiului,
- lichidităţile sau echivalentele de lichidităţi, daeă utilizarea acestora nu
este supusă restricţiilor.
Celelalte active sunt considerate elemente necurente. Ele includ
imobilizările corporale şi necorporale, cât şi activele de exploatare şi
financiare pe termen lung.
Ciclul de exploatare este timpul scurs între achiziţia materialelor care
intră într-un proces de exploatare şi realizarea lor sub formă de lichidităţi
sau de instrumente ce pot să fie uşor convertibile în lichidităţi.
Activele curente se referă, în special, la stocuri şi creanţe-clienţi, care
sunt vândute, consumate sau realizate în cadrul ciclului normal de
exploatare, chiar şi atunci când nu se contează să fie realizate în următoarele
douăsprezece luni după închiderea exerciţiului.
Titlurile negociabile pe pieţe (marketable securities) sunt active
curente, dacă este prevăzută realizarea lor în următoarele douăsprezece luni
care succed datei închiderii exerciţiului, în caz contrar ele fiind considerate
active necurente.
Datoriile curente si necurente Current/Non-current Liabilities)
O datorie constituie un element curent al pasivului extern atunci când
ea trebuie să fie rambursată:
- fie în cadrul ciclului normal de exploatare;
- fie la o scadenţă în cadrul următoarelor douăsprezece luni care succed
datei închiderii exerciţiului.
Toate celelalte datorii sunt datorii necurente.
Unele datorii curente, precum datoriile comerciale, cele legate de
relaţiile cu salariaţii sau de alte costuri operaţionale, fac parte din necesarul
117

în fond de rulment utilizat în ciclul normal de exploatare. Astfel de
elemente, ca şi în cazul activelor, sunt clasificate în categoria „curente",
chiar dacă ele trebuie să fie rambursate peste o perioadă mai mare de un an.
Alte datorii curente nu sunt rambursate în cadrul ciclului normal de
exploatare, dar trebuie să fie decontate în următoarele douăsprezece luni
care succed datei închiderii exerciţiului. Este cazul, de exemplu, al părţii pe
termen scurt din împrumuturile pe termen mediu şi lung, al creditelor
bancare pe termen scurt, dividendelor de plătit, impozitelor asupra
beneficiilor de plătit şi a altor creditori necomerciali.
Datoriile purtătoare de dobânzi, care generează o finanţare pe termen
lung a necesarului în fond de rulment, sunt elemente necurente ale datoriilor,
pentru partea lor scadentă la o dată superioară unui an.
O întreprindere trebuie să continue să încadreze datoriile sale pe
termen lung, purtătoare de dobânzi, în categoria datoriilor necurente, chiar
dacă ele trebuie să fie decontate în următoarele douăsprezece luni care se
succed datei închiderii exerciţiului, în situaţia în care:
- este vorba despre datorii care, în momentul contractării lor, erau datorii
pe termen lung;
- entitatea în cauză intenţionează să refinanţeze aceste datorii, prÎntr-o
datorie pe termen lung;
- această intenţie este confirmată de existenţa unui contract de refinanţare
sau de reeşalonare a scadenţelor, încheiat înainte ca situaţiile financiare să fi
fost aprobate.
- Mărimea datoriilor pe termen scurt clasificate în categoria datoriilor
necurente, în virtutea regulii expuse anterior, este indicată în notele
explicative, concomitent cu informaţiile care justifică această prezentare.
- Standardul IAS 1 nu prescrie ordinea sau formatul în care elementele
trebuie să fie prezentate şi lasă întreprinderilor posibilitatea de a proceda la
alegeri. Un format exemplificativ al bilanţului grupului XYZ, la 31 decem-
brie N şi N-l, este redat în anexa la normă:
-
Elemente bilanţiere N N-1
ACTIVE (ASSETS)
Active necurente (Non-current assets) 20.000 15.000
Imobilizări corporale 10.000 7.500
Imobilizări necorporale: 10.000 3.000
- Diferenţe de achiziţie (Goodwill) 1.000 750
- Brevete şi licenţe de fabricaţie 3.000 2.250
(Manufacturing licences)
- Participaţi! puse în echivalenţă 5.000 3.750
- Alte active financiare 1.000 750
Active curente (Current assets) 14.000 10.500

Stocuri 2.500 1.875
Creanţe-clienţi şi alte creanţe 8.000 6.000
Cheltuieli în avans (Prepayments) 500 375
Lichidităţi şi echivalente de lichidităţi 3.000 2.250
Total active (Total assets) 34.000 25.500
118
CAPITALURI PROPRII ŞI DATORII
(EQULITY AND LIABILITIES)
Capitaluri proprii (Capital and reserves) 18.000 13.500
Capital emis (Issued capital) 7.000 5.250
Rezerve (Reserves) 6.000 4.500
Profituri şi pierderi acumulate (Accumulated 4.000 3.000
profîts/losses)
Interese minoritare 1.000 750
Elemente bilanţiere N N-1
Datorii necurente (Non current liabilities) 9.000 6.750
Datorii purtatoare de dobanzi 5.000 3.750
Impozite amânate(deffered tax) 1.500 1.125
Datorii privind pensile 2.500 1.875
(Retirement benefit obligation)
Datorii curente (Curent liabilities) 7.000 5.250

Datorii fata de furnizori si alte dator din exploatare 3.000 2.250
Datorii financiare pe termen scurt (Short-term 2.000 1.500
borrowings)
Parte ape termen scurt a datoriilor purtatoare de 1.500 1.125
dobanzi (Current portion of interest borrowings)
Provizioane pentru garanti (Warranty provisioan) 500 375
Total capitaluri proprii si datorii 34.000 25.500

(Total equity and liabilities)
Cifra de afaceri (Revenues) X

Alte venituri din exploatare (Other operating income) X
Variaţia stocurilor de produse finite şi producţie în curs (Changes În X
inventories of fînished goods and work În progress)
Materii prime şi furnituri consumate (Raw materials and X
consumables used)
Cheltuieli de personal (Staff coste) X
Cheltuieli cu amortizările (Depreciation and amortisation expense) X
Alte cheltuieli de exploatare (Other operating expenses) X
Total cheltuieli de exploatare (Total operating expenses) X
Beneficiul din exploatare (Profit from operating activities) X
6.2. CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE CONSOLIDAT
În conformitate cu Standardul IAS 1, contul de profit şi pierdere

trebuie să menţioneze cel puţin următoarele posturi:
(a) veniturile din activităţi ordinare (revenues);
(b) rezultatul exploatării (the results of operating activities);
(c) cheltuielile financiare (finance costs);
(d) cota-parte în rezultatul net al întreprinderilor asociate şi cele de tip
joint-ventures contabilizată pe baza metodei punerii în echivalenţă
(share of profits and losses of associates and joint ventures accounted
119

for using the equity method);
(e) cheltuielile privind impozitul pe profit (tax expense);
(f) profitul sau pierderea din activităţi ordinare (profits or losses from
ordinary activities);
(g) elementele extraordinare (extraordinary items);
(h) interesele minoritare (minority interest) şi
(i) rezultatul net al exerciţiului (net profit or loss for the period).
Atât pentru bilanţ, cât şi pentru contul de profit şi pierdere, atunci când
o normă internaţională impune sau o prezentare este necesară pentru a oferi
o imagine fidelă a poziţiei financiare, respectiv a performanţelor
întreprinderii, în structurile situaţiilor financiare trebuie să fie prezente
posturi, rubrici şi subtotaluri suplimentare.
Un grup trebuie să prezinte în contul său de profit şi pierdere sau în
notele explicative o clasificare a cheltuielilor după natură sau după funcţie.
IAS 1 încurajează însă entităţile (societăţi individuale sau grupuri) să
recurgă la o asemenea analiză direct în contul de profit şi pierdere.
Analiza după natură a cheltuielilor este mai simplă decât analiza după
funcţii, deoarece ea nu necesită o afectare a cheltuielilor după natură
diferitelor funcţii ale întreprinderii. Norma furnizează următorul exemplu al
clasificării după natură pentru activitatea de exploatare.
În unele ţări (de exemplu, în Franţa şi România), variaţia stocurilor de
produse finite şi lucrări în curs, în cursul exerciţiului, este prezentată imediat
după cifra de afaceri aferentă perioadei. Norma prevede că o atare
prezentare nu trebuie să presupună că acest post reprezintă veni tun. Variaţia
stocului de produse şi lucrări în cursul perioadei reprezintă mai degrabă o
ajustare a cheltuielilor de producţie (un punct de vedere întâlnit mai ales în
gândirea contabilă anglo-saxonă), pentru a reflecta faptul că fie producţia a
condus la creşterea nivelului stocurilor, fie vânzările mai mari decât
producţia au redus nivelul stocurilor.
Analiza după funcţii a cheltuielilor, numită „metoda costului
vânzărilor" solicită afectarea cheltuielilor pe trei funcţii, ca parte a costului
vânzărilor, a activităţilor de distribuire sau administrative. Această
clasificare poate să prezinte pentru destinatarii conturilor mai mult interes
decât clasificarea după natură, oferindu-le informaţii mai relevante, dar
implică, uneori, alegeri arbitrare în repartizarea cheltuielilor. In aplicarea ei,
judecata profesională joacă un rol important. Pentru activitatea de
exploatare, Standardul IAS 1 furnizează următorul exemplu:
Cifra de afaceri (Revenues) X

Costul vânzărilor (Cost of sales) (X)
Marja brută (Gross profit) X
Alte venituri din exploatare (Other operating income) X
Costurile de distribuire (Distribution costs) (X)
Cheltuielile administrative (Administrative expenses) (X)
Alte cheltuieli de exploatare (Other operating expenses) (X)
120
Alegerea modelului de analiză, între metoda cheltuielilor după natură
şi cea a costului vânzărilor, depinde atât de factori istorici sau legaţi de
sectorul de activitate, cât şi de natura organizaţiei. Ambele metode permit
furnizarea de informaţii despre modul în care cheltuielile variază în funcţie
de nivelul vânzărilor sau producţiei exerciţiului. Cum fiecare dintre ele este
avantajoasă în contextul diferitelor tipuri de întreprinderi, norma IAS 1
solicită o alegere pe criteriul varianta care prezintă cel mai sincer dementele
performanţelor grupului.
Indiferent care este prezentarea aleasă - după natură sau după funcţii,
în anexa la norma IAS 1 sunt exemplificate posturile care urmează
beneficiului din exploatare:
Posturile În aval de beneficiul din exploatare
Cheltuielile financiare (Finance cost) (X)
Cota-parte în rezultatul societăţilor puse în echivalenţă (Income ±X
from asociate)
Beneficiul înainte impozitării (Profit before tax) X
Impozit asupra beneficiilor (Income tax expense) (X)
Beneficiul după impozitare (Profit after tax) X
Intresele minoritare (Minority interest) (X)
Beneficiul (piederea) net(ă) din activităţi ordinare (Net profit or X
loss from ordinary activities)
Elemente extraordinare (Extraordinary items) ±X
Beneficiul net al exerciţiului (Net profit for the period) X
Pe lângă informaţiile prezentate anterior, majoritatea grupurilor

publică, pe ultima linie a contului de profit şi pierdere, rezultatul pe acţiune.
Rezultatul pe acţiune îmbracă două forme: rezultat pe acţiune de bază
şi rezultat pe acţiune diluat.
Rezultatul pe acţiune de bază (basic earnings per share) se calculează
ca raport între rezultatul net al perioadei aferent acţiunilor ordinare şi
numărul mediu ponderat al acţiunilor ordinare în circulaţie pe parcursul
anului.
Rezultatul net al perioadei aferent acţiunilor ordinare se determină ca
diferenţă între rezultatul net al perioadei, din care au fost excluse interesele
minoritare şi elementele extraordinare, şi dividendele preferenţiale. Numărul
mediu de acţiuni în circulaţie se calculează prin adăugarea la numărul de
acţiuni în circulaţie la începutul exerciţiului a emisiunilor noi de acţiuni şi
deducerea rambursărilor de acţiuni sau a achiziţiilor de acţiuni proprii.
Ponderarea se face în funcţie de factorul timp.
Exemplul 1: Se cunosc următoarele informaţii privind situaţia grupului A în
exerciţiul N:
Profit din activităţile ordinare înainte de impozitare __________ 200.000 lei
- Impozit pe profitul din activităţi ordinare __________________ 60.000 lei
= Profit din activităţile ordinare după impozitare_____________ 140.000 lei
- Interese minoritare ____________________________________ 10.000 lei
Profit atribuibil acţionarilor societătii-mamă ________________ 130.000 lei
121

Societatea-mamă A a distribuit dividende în valoare de 80.000 lei:
pentru acţiuni ordinare 50.000 lei şi pentru acţiuni preferenţiale 30.000 lei
La începutul exerciţiului N, existau în circulaţie 9.000 de acţiuni
ordinare A. La 1 octombrie N, au fost emise încă 4.000 de acţiuni ordinare.
Rezultatul net al exerciţiului aferent acţiunilor ordinare = 130.000 -
30.000 = 100.000 lei
Numărul mediu ponderat al acţiunilor ordinare în circulaţie în cursul
exerciţiului N = 9.000 + 4.000 x 3/12 = 10 de acţiuni.
Rezultatul pe acţiune de bază = 100.000/10 = 10 000 lei
Rezultatul pe acţiune diluat (diluted earnings per share) se calculează
prin ajustarea rezultatului pe acţiune de bază cu efectul acţiunilor ordinare
potenţiale. Astfel, rezultatul net al perioadei se majorează cu următoarele
elemente nete de impozit: dividendele ce revin acţiunilor preferenţiale în
cazul conversiunii acestora în acţiuni ordinare, dobânzile aferente
obligaţiunilor convertibile în acţiuni ordinare şi toate celelalte elemente care
nu ar putea fi incluse în rezultat dacă emisiunea de acţiuni potenţiale nu ar fi
avut loc. În plus, la numărul de acţiuni ordinare se adaugă numărul de
acţiuni ce ar rezulta din conversiunea tuturor acţiunilor potenţiale în acţiuni
ordinare.
Rezultatul pe acţiune diluat:
a) Rezultatul diluat cuprinde:
• rezultatul aferent acţiunilor ordinare la societatea A: 25.000 lei;
• partea ce revine societăţii A în rezultatul filialei pentru acţiunile
ordinare deţinute, în cazul diluării: 6.400 acţiuni x 1,5 rezultat /
acţiune diluat = 9.600 lei;
• partea ce revine societăţii A în rezultatul filialei pentru warrant-
uri = (Număr warrant-uri deţinute / Total warrant-uri) x (Număr
de acţiuni ce s-ar emite la valoarea justă x Rezultatul pe acţiune
diluat) = (200/600) x (300 x 1,5) = 150 lei;
• partea ce revine societăţii A în rezultatul filialei pentru acţiunile
preferenţiale convertibile = (Număr de acţiuni preferenţiale
deţinute / Total acţiuni preferenţiale) x (Număr de acţiuni ce ar
rezulta din conversie x Rezultatul pe acţiune diluat) =(400/1.200)
x (2.400x1,5) =1.200 lei; Rezultatul diluat = 100 + 9.600 + 150 +
1.200 = 110.950 lei
b) Număr total de acţiuni ordinare ale societăţii A = 80. Societatea A nu a
emis instrumente financiare. Rezultatul pe acţiune diluat = 110.950 lei /
80 acţiuni = 1,39 lei/acţiune.
6.3. SITUAŢIA VARIAŢIILOR CAPITALURILOR PROPRII

CONSOLIDATĂ
În conformitate cu IAS 1, situaţia variaţiilor capitalurilor proprii

cuprinde, într-o variantă (metodă) exhaustivă (all changes in equity):
(a) beneficiul net sau pierderea netă al/a exerciţiului;
(b) pierderile şi câştigurile, cheltuielile şi veniturile care au fost direct
afectate capitalurilor proprii, în virtutea unei norme speciale, cât şi
totalul acestor elemente;
(c) efectul cumulat al schimbărilor de metode contabile şi corectări de erori
122
fundamentale, conform prelucrării de referinţă (de bază) din Standardul
IAS 8;
(d) operaţiile efectuate cu proprietarii (investiţiile proprietarilor şi
rambursările de capital) şi distribuirile de dividende în favoarea acestora
(în cazul situaţiilor financiare consolidate, este vorba despre dividendele
distribuite de societatea-mamă);
(e) rezultatele nedistribuite, la deschiderea si inchiderea exercitiului cât şi
explicarea fluxurilor reprezentând variaţiile;
(f) o reconciliere între soldurile iniţiale şi finale ale fiecărui post de
capitaluri proprii, precum capitalul, primele de emisiune, rezervele etc,
cu precizarea separată a fiecărei mişcări.
Situaţia variaţiilor capitalurilor proprii într-o variantă exhaustivă este
prezentată în Figura 14.
Într-o variantă simplificată, situaţia variaţiei capitalurilor proprii
cuprinde numai informaţiile (a) - (c), celelalte informaţii ((d) - (f)) fiind
indicate în notele explicative.
Această variantă se apropie de conţinutul indicatorului „rezultat
economic" şi deci de „situaţia rezultatului economic", care fac obiectul
normalizării şi practicilor americane, sau de conţinutul situaţiei financiare
britanice „situaţia tuturor câştigurilor şi pierderilor contabilizate", care
exprimă aproximativ acelaşi lucru ca situaţia americană.
Situaţia variaţiilor capitalurilor proprii într-o variantă simplificată este
prezentată în Figura 15
Elemente N N-1
Plus (minus) de valoare din reevaluarea imobilelor (X) X
(Surplus (deficit) on revaluation of properties)
Plus (minus) de valoare din reevaluarea participaţiilor X (X)
(Surplus (deficit) on revaluation of investments)
Diferenţe din conversie legate de conversiunea conturilor (X) (X)
filialelor străine (Exchange differences on translation of
the financial statements of foreign entities)
Totalul veniturilor şi cheltuielilor ce nu afectează contul X X
de profit şi pierder (Net gains and iosses not recognised În
the inconie statement)
Beneficiul net (Net profit for the period) X X
Totalul câştigurilor şi pierderilor exerciţiului (Total X X
recognised gains and Iosses)
Efectul schimbărilor de metode contabile (Effect of (X)
changes În accounting policy)
Figura nr 15. Situaţia câştigurilor şi pierderilor recunoscute pentru

exerciţiul N. (Statement of recognised gains and Iosses for the year ended 31
December N)
123

Elemente Capital Prime de Diferenţe din Diferenţe din Beneficii Total
(Share emisiune reevaluare conversie acumulate
capital) (Share (Reevaluatio (Translation (Accumulate
premium) n reserve) d
reserve) profit)
Soldurile de deschidere la 31.12.N-2
(Balance at 31.12.N-2) X X X (X) X X
Efectul schimbărilor de metode contabile (X)
(Changes În accounting policies) (X)
Soldurile ajustate X X X (X) X
(Restated balance) X
Plus de valoare din reevaluarea imobilelor X (X)
(Surplus on reevaluation of properties) X
Minus de valoare din reevaluarea
participaţiilor X (X)
(Deficit on reevaluation of investments) X
Diferenţe din conversie (X) (X)
(Currency translation differences) (X)
Totalul veniturilor şi cheltuielilor ce nu (X)
afectează contul de profit şi pierdere
(Net gains and losses not recognised in the X (X) X
income statement) (X)
Beneficiul net (Net profit for the period) X
Dividende (Dividends) X X
Creşteri de capital(Issue of share capital) X
(X)
X
Elemente Capital Prime de Diferenţe din Diferenţe din Beneficii Total
(Share emisiune reevaluare conversie acumulate
capital) (Share (Reevaluatio (Translation (Accumulate
premium) n reserve) d
reserve) profit)
Solduri la 31.12.N-1 (Balanceat31.12.N-l) X X X (X) X X (X)
Minus de valoare din reevaluarea
imobilelor (Deficit on reevaluation of
properties) X X (X)
Plus de valoare din reevaluarea
participaţiior (Surplus on reevaluation of
investments) (X) (X) (X) (X)
Diferenţe din conversie (X) X X
Totalul veniturilor şi cheltuielilor ce nu
afectează contul de profit şi pierdere
(Beneficiul net) X (X) (X)
Dividende (X) X
Creşteri de capital. X X X X
Sold la 31.12.N X X X
Figura 14. Tabloul variaţiei capitalurilor proprii pentru exerciţiul închis la

31 decembrie N. (Statement of changes În equity for the year ended 31
December N)
6.4. TABLOUL FLUXURILOR DE TREZORERIE CONSOLIDAT
Bilanţul prezintă soldul lichidităţilor şi echivalentelor de lichidităţi ale

întreprinderii la sfârşitul perioadei. Prin examinarea bilanţurilor referitoare
la două perioade consecutive, se poate preciza dacă lichidităţile şi
echivalentele de lichidităţi au crescut sau au scăzut în cursul perioadei.
Totuşi, bilanţul nu indică de ce soldurile lichidităţilor şi echivalentelor de
lichidităţi au variat pe parcursul exerciţiului. Contul de profit şi pierdere
prezintă informaţii de tipul veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor degajate
de diferitele activităţi - chei privind sursele şi utilizările lichidităţilor şi
echivalentelor de lichidităţi, dar nici această situaţie financiară nu explică de
ce elementele respective au crescut sau au scăzut. Mai mult, nu de puţine
ori, în spatele unor profituri semnificative, contul de profit şi pierdere poate
ascunde grave probleme de trezorerie ale întreprinderii.
Tabloul fluxurilor de trezorerie prezintă astfel de fluxuri, cunoscute
sub numele de încasări şi plăţi, în cursul perioadei. Altfel spus, el arată de
124
unde au venit lichidităţile şi cum au fost ele cheltuite, explicând astfel
cauzele variaţiei lor.
Formatul tabloului fluxurilor de trezorerie, în referenţialul contabil
internaţional, are la bază Standardul IAS 7, Tabloul fluxurilor de trezorerie.
Obiectivul normei IAS 7 este de a trasa politicile de întocmire, de
prezentare şi de publicare aferente acestei situaţii financiare la nivelul
societăţilor individuale şi la nivelul grupurilor de societăţi, care au ca scop:
a) furnizarea de informaţii folositoare diferiţilor utilizatori, deoarece
astfel de informaţii le oferă o bază de evaluare a capacităţii întreprinderii de
a genera lichidităţi şi echivalente de lichidităţi;
b) acoperirea nevoilor de utilizare a acestor elemente de către societate
sau grup. Deciziile economice pe care le iau utilizatorii impun evaluarea
acestei capacităţi, precum şi cunoaşterea scadenţelor şi asigurarea
concretizării elementelor de trezorerie.
■ Avantajele informaţiilor privind fluxurile de trezorerie
Atunci când este utilizat în conjuncţie cu celelalte situaţii financiare,
un tablou al fluxurilor de trezorerie furnizează informaţii ce permit
utilizatorilor să evalueze schimbările activului net al unei întreprinderi,
structura sa financiară (inclusiv lichiditatea şi solvabilitatea sa) şi capacitatea
sa de a modifica valorile şi scadenţarul fluxurilor de trezorerie, pentru a se
adapta schimbărilor de circumstanţe şi oportunităţi. Totodată, informaţiile
referitoare la fluxurile de trezorerie sunt folositoare pentru a permite
utilizatorilor să îşi elaboreze modele pentru aprecierea şi compararea valorii
actuale a fluxurilor de trezorerie viitoare ale diferitelor întreprinderi. De
asemenea, astfel de informaţii întăresc comparabilitatea datelor referitoare la
performanţele exploatării diferitelor întreprinderi, deoarece ele elimină
efectele utilizării unor prelucrări contabile diferite, pentru aceleaşi operaţii şi
evenimente.
■ Conţinutul şi delimitarea conceptelor de trezorerie
Expresia fluxuri de trezorerie desemnează ansamblul intrărilor şi
ieşirilor de lichidităţi şi de echivalente de lichidităţi.
Lichidităţile se referă la fondurile disponibile şi la depozitele la vedere.
Echivalentele de lichidităţi sunt plasamente pe termen scurt, foarte lichide,
convertibile cu uşurinţă într-o mărime determinată de lichidităţi şi care sunt
supuse la un risc neglijabil de schimbare a valorii.
Scopul deţinerii echivalentelor de lichidităţi este de a face faţă
angajamentelor de trezorerie pe termen scurt. Se deduce că scadenţa lor este
de regulă sub trei luni. În orice caz, deţinerea de echivalente de lichidităţi nu
se face în scopul realizării unor obiective de plasament.
Titlurile care reprezintă participaţii sunt excluse din echivalentele de
lichidităţi. Fac excepţie acţiunile privilegiate achiziţionate cu puţin timp
înaintea scadenţei lor şi care au o dată de rambursare determinată.
Fluxurile de trezorerie nu cuprind mişcările între elementele care
constituie lichidităţi sau echivalente de lichidităţi, pentru că ele fac parte din
gestiunea trezoreriei întreprinderii. Or, un tablou al fluxurilor de trezorerie
trebuie să prezinte intrările şi ieşirile de fonduri generate de activităţile de
exploatare, de investiţii şi de finanţare. Cât priveşte gestiunea trezoreriei,
aceasta cuprinde plasamentul excedentelor de lichidităţi şi echivalente de
lichidităţi.
125

■ Prezentarea tabloului fluxurilor de trezorerie
Tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte fluxurile de
trezorerie ale exerciţiului clasificate în activităţi de exploatare, de investiţii
şi de finanţare.
Unele tranzacţii pot să includă fluxuri de trezorerie care sunt clasificate
în mai multe activităţi. De exemplu, în cazul rambursării unui împrumut prin
ieşiri de trezorerie, plata se referă atât la dobânzi, cât şi la capitalul
împrumutat. Partea corespunzătoare dobânzilor poate să fie clasificată în
activităţile de exploatare, în timp ce partea corespunzătoare capitalului
împrumutat este clasificată în activităţile de finanţare.
(a) Fluxurile de trezorerie generate de activităţile de exploatare
Fluxurile de trezorerie generate de activităţile de exploatare sunt, în
mod esenţial, consecinţa principalelor activităţi generatoare de venituri ale
întreprinderii şi, ca urmare, ele rezultă din tranzacţii şi alte elemente care
concură la formarea rezultatului net.
Mărimea fluxurilor de trezorerie implicate de activităţile de exploatare
este un indicator-cheie al măsurii în care întreprinderea a degajat, prin
exploatarea sa, suficiente fluxuri de trezorerie, pentru a rambursa
împrumuturile sale, a menţine capacitatea sa operaţională, a vărsa dividende
şi a face investiţii, fără să recurgă la alte surse externe de finanţare. De
asemenea, utilizate o dată cu alte informaţii, valorile fluxurilor istorice de
trezorerie legate de exploatare pot să fie utile pentru previziunea fluxurilor
viitoare de trezorerie aferente exploatării. Deşi definiţia anterioară a acestei
categorii de fluxuri este lipsită de precizie, Standardul IAS 7 o clarifică prin
forţa câtorva exemple:
- încasările care decurg din vânzarea de bunuri şi prestarea de
servicii;
- încasările care provin din redevenţe, onorarii, comisioane şi din alte
venituri;
- plăţile privind datoriile faţă de furnizorii de bunuri şi de servicii;
- plăţile în favoarea salariaţilor şi în contul acestora;
- încasările şi plăţile relative la prime şi calamităţi, la anuităţi şi la
alte prestaţii legate de poliţele de asigurare, în cazul unei instituţii de
asigurări;
- plăţile şi rambursările de impozite asupra profitului, cu condiţia ca
ele să nu poată fi în mod specific asociate activităţilor de finanţare şi
de investiţii.
O întreprindere poate să deţină titluri în scopuri comerciale, caz în care
acestea sunt asemănătoare stocurilor achiziţionate pentru a fi revândute. Ca
atare, fluxurile de trezorerie care provin din achiziţia de titluri deţinute în
scopuri comerciale sunt incluse în categoria activităţilor de exploatare. În
mod asemănător, avansurile de trezorerie şi împrumuturile acordate de
instituţiile financiare, din perspectiva acestor entităţi, sunt clasificate, în
general, în categoria activităţilor de exploatare, ştiut fiind că ele se referă la
principala activitate generatoare de venituri.
126
(b) Fluxuri ele trezorerie generate de activităţile de investiţii
- Standardul IAS 7 arată că fluxurile care rezultă din activităţile de
investiţii indică în ce măsură plăţile au fost efectuate pentru achiziţia de
active destinate să genereze venituri şi fluxuri de trezorerie viitoare.
- Fluxurile de trezorerie generate de activităţile de investiţii oferă
informaţii privind maniera în care întreprinderea îşi asigură perenitatea şi
creşterea.
- Ele se referă la:
- plăţi efectuate pentru achiziţia de imobilizări corporale şi
necorporale, precum şi a altor active pe termen lung, inclusiv
cheltuielile de dezvoltare capitalizate şi plăţile implicate de
imobilizările produse de întreprindere pentru sine;
- încasări care decurg din vânzarea de imobilizări corporale şi
necorporale, precum şi a altor active pe termen lung;
- plăţi efectuate pentru achiziţia de titluri de participare şi de titluri
de creanţă emise de sau de la alte întreprinderi, precum şi plăţile
efectuate pentru achiziţia de participaţii la întreprinderile de tip
joint-venture (altele decât plăţile efectuate pentru instrumente
considerate ca fiind echivalente de lichidităţi sau deţinute în
scopuri comerciale);
- încasări relative la vânzarea de titluri de participare şi de titluri de
creanţă emise de sau provenite de la alte întreprinderi, precum şi
încasări relative la vânzarea de participaţii în întreprinderile de
tip joint-venture (altele decât încasările generate de instrumente
considerate ca fiind echivalente de lichidităţi sau deţinute în
scopuri comerciale);
- avansurile de trezorerie şi împrumuturile acordate terţilor (altele
decât avansurile şi împrumuturile acordate de o instituţie
financiară, care aparţin fluxurilor generate de activităţile de
exploatare, pentru astfel de entităţi);
- încasări care decurg din rambursarea avansurilor de trezorerie şi
împrumuturilor acordate terţilor (altele decât avansurile şi
împrumuturile acordate de o instituţie financiară) etc.
Impactul pe care îl are variaţia perimetrului de consolidare asupra
trezoreriei se prezintă distinct printre fluxurile legate de activitatea de
investiţii. Acest impact este egal cu preţul total de achiziţie sau de vânzare al
unei societăţi, diminuat cu suma lichidităţilor sau echivalentelor de
lichidităţi de care dispune întreprinderea achiziţionată sau cedată.
Exemplu:
În cursul exerciţiului N, grupul A a achiziţionat 90% din capitalul
societăţii F, la un preţ de 100 lei Trezoreria societăţii F era, în momentul
achiziţiei, 20 lei
Impactul pe care îl are achiziţia societăţii F asupra trezoreriei grupului A:
100 - 20 = 80 lei
Fluxuri de trezorerie generate de activităţile de finanţare.
Activităţile de finanţare sunt acele activităţi care antrenează schimbări
în mărimea şi structura capitalurilor proprii şi împrumutate ale întreprinderii.
127

Prezentarea separată a acestor fluxuri în tabloul de trezorerie este dată de
posibilitatea utilizării lor în previziunea sumelor pe care finanţatorii le vor
retrage din fondurile (capitalurile) viitoare.
Mişcările de trezorerie generate de activităţile de finanţare se referă la:
• încasări din emisiunea de acţiuni şi de alte instrumente de capitaluri
proprii;
• vărsăminte efectuate acţionarilor pentru achiziţia sau răscumpărarea
acţiunilor întreprinderii;
• încasări din emisiunea de împrumuturi obligatare, bancare, de bilete
de trezorerie, de împrumuturi ipotecare şi de alte împrumuturi pe
termen scurt sau lung;
• rambursarea sub formă de lichidităţi a sumelor împrumutate;
• vărsăminte efectuate de locatar pentru reducerea soldului datoriei
referitoare la un contract de locaţie-finanţare.
Prezentarea unor fluxuri de trezorerie în mărime netă
În principiu, fluxurile de trezorerie trebuie să fie prezentate la nivelul
mărimii lor brute. Altfel spus, nu este posibil să se compenseze încasările şi
plăţile din aceeaşi categorie şi chiar din categorii diferite.
a) Totuşi, norma IAS 7 admite două excepţii de la această
regulă. Astfel, unele fluxuri de trezorerie care provin din
activităţi de exploatare, de investiţii sau de finanţare pot să
fie prezentate (nu este o obligaţie) în mărime netă. Este vorba
despre încasări şi plăţi în contul clienţilor, atunci cana
iluxurue ele trezorerie decurg din activităţile clientului, dar
nu decurg din cele ale întreprinderii, şi
b) încasări şi plăţi referitoare la elemente ce au un ritm de
rotaţie rapid, o valoare mare şi scadenţe scurte.
• Dobânzile şi dividendele
Fluxurile de trezorerie care provin din dobânzi şi dividende încasate
trebuie să fie prezentate separat de cele care sunt generate de dobânzile şi
dividendele plătite. Totodată, ele trebuie să fie delimitate pe cele trei
categorii de activităţi, iar apartenenţa lor la una sau alta dintre categorii
trebuie să fie menţinută de la un exerciţiu la altul.
Mărimea totală a dobânzilor vărsate în cursul exerciţiului este
indicată în tabloul fluxurilor de trezorerie, indiferent că ele ar fi fost
contabilizate la cheltuieli, în contul de profit şi pierdere sau încorporate în
costul unui activ.
Pentru instituţiile financiare, dobânzile şi dividendele încasate şi
vărsate constituie fluxuri de exploatare. Pentru ceilalţi agenţi economici,
situaţia delimitării este mai puţin evidentă.
Dobânzile plătite şi dobânzile şi dividendele primite pot să fie
clasificate în fluxurile de trezorerie din exploatare, deoarece ele intră în
calculul rezultatului net. Ca alternativă, dobânzile vărsate şi dobânzile şi
dividendele primite pot să fie clasificate la fluxurile de trezorerie din
finanţare, respectiv la cele de investiţii, deoarece ele reprezintă resurse
financiare sau câştiguri asupra investiţiilor.
Dividendele vărsate pot să fie clasificate în fluxurile de trezorerie din
finanţare, deoarece ele reprezintă costul obţinerii resurselor financiare, în
mod similar, dividendele vărsate pot să fie clasificate printre fluxurile de
128
trezorerie ale activităţilor de exploatare, în scopul de a ajuta utilizatorii în
determinarea capacităţii întreprinderii privind degajarea de dividende
dincolo de fluxurile de trezorerie de exploatare.
- Impozitul asupra rezultatului

IAS 7 precizează că plăţile (sau eventual recuperările) de impozit
asupra beneficiilor sunt clasificabile în categoria fluxurilor de exploatare,
exceptând situaţia în care ele ar putea să fie clar identificabile în cadrul
activităţilor de investiţii sau de finanţare.
- Elementele extraordinare
Fluxurile implicate de elementele extraordinare nu constituie o rubrică
particulară, aşa cum se prezintă elementele extraordinare în contul de profit
şi pierdere, atunci când apar (foarte rar) evenimente generatoare. Ele trebuie
să fie prezentate separat, în cadrul fluxurilor din exploatare, din investiţii şi
din finanţare, pentru a permite utilizatorilor să înţeleagă natura şi incidenţa
lor asupra fluxurilor de trezorerie actuale şi viitoare ale întreprinderii.
- Tranzacţii fără contrapartidă în trezoreria întreprinderii

Tranzacţiile referitoare la investiţii şi finanţare, care nu implică
lichidităţi şi echivalente de hchidităti, trebuie să fie excluse din tabloul
fluxurilor de trezorerie. Astfel de tranzacţii trebuie să fie indicate în situaţiile
financiare (în notele explicative) pentru a se furniza orice informaţie
relevantă relativă la aceste activităţi de investiţii şi de finanţare.
Standardul IAS 7 furnizează câteva exemple de tranzacţii fără efect
asupra trezoreriei:
- achiziţia de active, prin preluarea concomitentă de datorii legate
direct de acestea sau printr-un contract de locaţie-finanţare;
- achiziţia unei întreprinderi, prin intermediul unei emisiuni de
acţiuni;
- conversia de datorii în capitaluri proprii.
■ Metodele de prezentare a fluxurilor de trezorerie referitoare la activităţile

de exploatare
O întreprindere trebuie să prezinte fluxurile de trezorerie aferente
activităţilor de exploatare făcând apel:
- fie la metoda directă, conform căreia informaţiile furnizate se referă la
încasări şi plăţi în mărimile lor brute;
- fie la metoda indirectă, conform căreia rezultatul este corectat pentru a
ţine cont:
- de influenţa operaţiilor care nu au un caracter monetar;
- de elementele de venituri şi cheltuieli asociate fluxurilor de
trezorerie care vizează activităţile de investiţii sau de finanţare;
- de influenţa variaţiilor elementelor necesarului în fond de rulment
asupra trezoreriei. Cât priveşte variaţia elementelor necesarului în
fond de rulment, pentru înţelegerea ei, se pleacă de la următoarea
relaţie de calcul:
129

Necesarul în fond de rulment= Activele de exploatare-Pasivele de exploatare
Activele de exploatare cuprind stocuri, creanţe-clienţi şi conturi

asimilate, alte creanţe din exploatare şi, prin asimilare, cheltuielile în avans.
Pasivele de exploatare cuprind datoriile faţă de furnizori şi conturile
asimilate, alte datorii din exploatare şi, prin asimilare, cel puţin parţial,
veniturile în avans.
Fiecare element al necesarului în fond de rulment variază între
momentul deschiderii exerciţiului şi cel al închiderii, iar diferitele creşteri
sau diminuări influenţează asupra fluxului net de trezorerie degajat de
activităţile de exploatare.
Norma IAS 7 încurajează întreprinderile să prezinte informaţiile
privind fluxurile de trezorerie generate de activităţile de exploatare prin
metoda directă. Această metodă utilizează numai informaţii de tip fluxuri de
trezorerie (încasări şi plăţi), informaţii ce pot să fie utile pentru estimarea
fluxurilor de trezorerie viitoare. Ea este preferată de investitori, chiar dacă
preparatorii de conturi consideră că metoda indirectă le este mai la îndemână
pentru întocmirea tabloului.
Explicaţii preliminare înţelegerii metodei indirecte:
a) Cheltuielile eliminate sunt luate cu semnul plus, iar veniturile
eliminate cu semnul minus, deoarece în calculul rezultatului (în contextul
contului de profit şi pierdere) ele au fost luate cu semnul minus, respectiv
semnul plus;
b) Rezultatul din cesiune este un venit net sau o cheltuială netă şi
urmează linia de eliminare expusă la (i);
c) În cazul variaţiei elementelor necesarului în fond de rulment se
foloseşte următoarea logică:
• în cazul unui element de activ, creşterea are o influenţă negativă
asupra trezoreriei, în timp ce o micşorare are o influenţă pozitivă;
• în cazul unui element de pasiv, judecăţile sunt diametral opuse.
Pe baza exemplelor oferite de normă se ajunge la următoarea

prezentare tip:
Fluxuri de trezorerie relative la activităţile de exploatare
(metoda directă)
Tabel nr . 5
+ încasări generate de relaţiile cu clienţii
+ încasări care provin din redevenţe, onorarii şi alte venituri
- Plăţi în favoarea furnizorilor
- Plăţi în favoarea şi în numele personalului
- Dobânzi şi dividende plătite
- Plăţi TVA
+ Alte încasări generate de exploatare
- Alte plăţi generate de exploatare
- Plăţi privind impozitul asupra beneficiilor
± Elemente extraordinare
= Fluxul net de trezorerie din activităţi de exploatare
130
Metoda indirectă este, în fapt, întocmirea unui tablou de reconciliere a
rezultatului net înaintea impozitării şi a elementelor extraordinare cu fluxul
net de trezorerie din activităţile de exploatare.
Fluxuri de trezorerie relative la activităţile de exploatare

(metoda indirectă)
Tabel nr. 7
± Rezultatul înaintea impozitării şi a elementelor extraordinare1
Eliminarea veniturilor şi cheltuielilor fără incidenţă asupra trezoreriei

+ Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele
- Venituri din amortizări şi provizioane
Eliminarea veniturilor şi cheltuielilor nelegate de exploatare!
± Rezultatul din cesiunea imobilizărilor
± Rezultatul din cesiunea titlurilor de plasament
+ Cheltuielile cu dobânzi
- Venituri din dobânzi şi dividende
- Subvenţii pentru investiţii virate la venituri
= ± Rezultatul din exploatare înaintea variaţiei necesarului în fond de rulment
± Variaţia stocurilor
± Variaţia conturilor-clienţi şi a altor creanţe de exploatare
± Variaţia cheltuielilor în avans
± Variaţia conturilor furnizori şi a altor datorii din exploatare
± Variaţia veniturilor în avans (din exploatare)
Alte prelucrări care presupun informaţii de tip încasări şi plăţi

- Dobânzi şi dividende plătite
- Plăţi privind impozitele asupra beneficiilor
- ± Elemente extraordinare
= Fluxul net de trezorerie relativ la activităţile de exploatare
■ Metodele de elaborare a tabloului fluxurilor de trezorerie consolidat

Există două metode de elaborare a tabloului fluxurilor de trezorerie
consolidat:
• prin consolidarea tablourilor fluxurilor de trezorerie individuale;
• plecând de la variaţiile bilanţului consolidat.
În practică se utilizează o imbinare a celor doua metode de elaborare
menţionate anterior, programele informatice generând în mod automat:
• tabloul fluxurilor de trezorerie consolidat al fiecărei filiale, plecând
de la variaţiile bilanţiere şi de la o serie de informaţii suplimentare;
• cumulul tuturor tablourilor fluxurilor de trezorerie ale filialelor
consolidate, în scopul de a obţine tabloul fluxurilor de trezorerie
consolidat al grupului.
131

Elemente specifice consolidării
Principalele retratări şi operaţii de consolidare, altele decât variaţia
perimetrului de consolidare, care generează un tratament particular în
tabloul fluxurilor de trezorerie sunt:
a) cota-parte în rezultatul societăţilor puse în echivalenţă şi
dividendele plătite
Elementul „cota-parte în rezultatul societăţilor puse în echivalenţă",
înscris în contul de profit şi pierdere consolidat, nu are în corespondenţă o
mişcare de trezorerie în bilanţ, deoarece activele şi datoriile societăţilor puse
în echivalenţă nu sunt preluate în bilanţul consolidat al grupului. Singurul
impact pe care îl au societăţile puse în echivalenţă asupra trezoreriei
grupului este generat de distribuirea dividendelor în favoarea societăţii-
mamă de care aparţin. Din acest motiv, se vor include în fluxul net de
trezorerie aferent exploatării rezultatul societăţilor integrate (mai puţin
cota-parte în societăţile puse în echivalenţă) şi dividendele primite de
societatea-mamă de la societăţile puse în echivalenţă.
b) interesele minoritare
Repartizarea rezultatului unei filiale între grup şi acţionarii minoritari,
în contextul consolidării, nu corespunde unei operaţii monetare.
Posturile de trezorerie ale societăţilor integrate global traduc în
proporţie de 100% operaţiile efectuate de aceste societăţi. Din acest motiv,
rezultatul utilizat ca punct de pornire în determinarea fluxului net de
trezorerie aferent exploatării trebuie să fie rezultatul societăţilor integrate
înainte de repartizare între grup şi acţionarii minoritari.
Dacă se optează pentru stabilirea fluxului net de trezorerie aferent
activităţilor de exploatare plecând de la rezultatul grupului, este necesar să
se adauge interesele minoritare în rezultat la rubrica „eliminarea veniturilor
şi cheltuielilor fără incidenţă asupra trezoreriei". Altfel spus, rezultatul
societăţilor integrate se determină după relaţia:
Rezultatul grupului
(+) Interesele minoritare în rezultat
(-) Cota-parte în rezultatul societăţilor puse în echivalentă
= Rezultatul societăţilor integrate
Modul general de prezentare a tabloului fluxurilor de trezorerie este
sugerat de următoarea schemă:
Fluxurile de trezorerie relative la activităţile de exploatare
Indiferent că se utilizează metoda directă sau indirectă, informaţia finală este:
I. Fluxul net de trezorerie din activităţi de exploatare
Fluxurile de trezorerie relative la activităţile de investiţii
Întreprinderile folosesc numai informaţii de tip încasări şi plăţi,
II. Fluxul net de trezorerie din activităţi de investiţii
Fluxurile de trezorerie relative la activităţile de finanţare
Întreprinderile folosesc numai informaţii de tip încasări şi plăţi
III. Fluxul net de trezorerie din activităţi de finanţare
IV. Variaţia netă a lichidităţilor şi echivalentelor de lichidităţi (I+II+III)
V. Efectul variaţiilor cursurilor monedelor străine
VI. Lichidităţile şi echivalentele de lichidităţi la începutul exerciţiului
(conform bilanţului)
VII. Lichidităţile şi echivalentele de lichidităţi la închiderea exerciţiului
(VI+IV+V)
132
6.5. POLITICI CONTABILE ŞI NOTE EXPLICATIVE (ANEXELE)
Specialiştii consideră că funcţia informativă a anexelor este extrem de

importantă în materie de conturi consolidate datorită:
- existenţei numeroaselor posibilităţi de opţiune la nivelul prezentării şi
evaluării
- relativei libertăţi de apreciere lăsate organelor însărcinate cu elaborarea
situaţiilor financiare consolidate pentru a decide realizarea unor operaţii în
funcţie de pragul de semnificaţie (delimitarea perimetrului de consolidare,
retratări şi eliminări de operaţii interne etc).
Anexa nu se supune unor reguli intangibile de întocmire şi prezentare.
(a) Practica demonstrează că numărul şi natura informaţiilor pot varia în
mod semnificativ de la un grup la altul. Există însă o serie de
informaţii minime ce trebuie să existe în anexă, pentru a permite
utilizatorilor externi înţelegerea şi interpretarea criteriilor reţinute în
procesul de întocmire a situaţiilor financiare. Este vorba despre
informaţii privindreferenţialul contabil utilizat, normele neaplicate şi
motivele neaplicării acestora;
(b) metodele de consolidare, tratamentul diferenţelor de achiziţie,
metodele de conversie şi data de închidere a conturilor;
(c) metodele şi regulile de evaluare utilizate pentru posturile
semnificative din bilanţul consolidat şi din contul de profit şi
pierdere consolidat (imobilizări necorporale, imobilizări corporale,
stocuri, creanţe şi datorii în monede străine, contracte de leasing-
financiar, provizioane pentru riscuri şi cheltuieli etc);
(d) perimetrul de consolidare: indicarea criteriilor reţinute pentru
definirea perimetrului de consolidare, identificarea societăţilor
consolidate, justificarea cazurilor de integrare globală când
procentajul de control este inferior sau egal cu 50%, justificarea
cazurilor de excludere a filialelor etc;
(e) comparabilitatea informaţiilor: anexa trebuie să indice
circumstanţele care împiedică comparabilitatea datelor de la un
exerciţiu la altul; de exemplu, în cazul achiziţiei unei filiale, se
prezintă toate informaţiile utile privind costul de achiziţie al
titlurilor, valoarea diferenţei de achiziţie, impactul achiziţiei asupra
posturilor din bilanţ, din contul de profit şi pierdere şi din tabloul
fluxurilor de trezorerie întocmite pentru exerciţiul de achiziţie;
(f) valorile posturilor din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere şi
variaţiile acestora;
(g) informaţii sectoriale;
(h) alte informaţii: evenimente ulterioare datei bilanţului, remuneraţiile
membrilor organelor de conducere etc.
133

1. Caracteristicile calitative ale situaţiilor financiare sunt :
a. exactitatea, proeminenta, credibilitatea, comparabilitatea;
b. exactitatea, acurateţea, credibilitatea, coerenta
c. inteligibilitatea, relevanta, credibilitatea, comparabilitatea
2. Tabloul fluxurilor de trezorerie prezintă:

a. veniturile şi cheltuieli privind impozitul pe profit
b. veniturile şi excedentul brut de exploatare
c. de unde au venit lichidităţile şi cum au fost ele cheltuite
3. In conformitate cu IAS 1, Prezentarea situaţiilor financiare, un set

complet al situaţiilor financiare include următoarele componente:
a. bilanţul, contul de profit şi pierdere şi anexele
b. bilanţul, contul de profit şi pierdere, modificările capitalului
propriu, tabloul fluxurilor de trezorerie; politicile contabile şi
notele explicative.
c. bilanţul, situaţia activelor şi pasivelor, modificările capitalului
propriu, situaţia fluxului de numerar,
4. Potrivit IAS 1, contul de profit şi pierdere trebuie să conţină şi

informaţii despre:
a. venituri şi taxa pe valoarea adăugată;
b. venituri şi excedentul brut de exploatare
c. venituri, cheltuieli privind impozitul pe profit şi interese
minoritare;
5. Variaţia trezoreriei întreprinderii se poate determina pe baza

informaţiilor cuprinse in bilanţ ca diferenţa intre:
a. valoarea trezoreriei de la începutul şi sfârşitul exerciţiului
financiar;
b. valoarea disponibilităţilor băneşti din contul de la banca de la
sfârşitul şi începutul exerciţiului financiar.
c. valoarea trezoreriei de la sfârşitul şi începutul exerciţiului
financiar;
6. Titlurile negociabile pe pieţe (marketable securities) sunt active curente,

dacă:
a. este prevăzută realizarea lor în următoarele douăsprezece luni
care succed datei închiderii exerciţiului,
b. este prevăzută realizarea lor în următoarele douăzeci şi patru de
luni care succed datei închiderii exerciţiului,
c. este prevăzută realizarea lor în următoarele treizeci şi şase de
luni care succed datei închiderii exerciţiului
134
1. Conturile consolidate conform normalizatorilor români cuprind:
a. bilanţul, situaţia activelor şi pasivelor,
b. modificările capitalului propriu, situaţia fluxului de numerar
c. bilanţul consolidate, contul de profit şi pierdere consolidat,
notele anexă consolidate.
2. In conformitate cu Standardul internaţional IAS 1, structura şi conţinutul

bilanţului trebuie să realizeze distincţia dintre:
a. Încasări şi datorii
b. elementele curente şi cele necurente.
c. Elementele de activ şi cele de pasiv
3. In conformitate cu IAS 1, situaţia variaţiilor capitalurilor proprii

cuprinde:
a. beneficiul net sau pierderea netă al/a exerciţiului şi efectul
cumulat al schimbărilor de metode contabile şi corectări de
erori fundamentale,
b. Diferenţele din reevaluare
c. Capitalul împrumutat
4. fluxurile de trezorerie aferente activităţilor de exploatare trebuie

prezentate:
a. prin metoda globala
b. prin metoda mixta
c. prin metoda directă şi metoda indirectă
5. informaţiile furnizate prin metoda directă se referă la:

a. pragul de semnificaţie
b. încasări şi plăţi în mărimile lor brute;
c. fond de rulment şi necesar de fond de rulment
6. Analiza după funcţii a cheltuielilor este numită:

a. „situaţia pierderilor contabilizate”
b. „metoda costului vânzărilor”
c. „metoda costului cumpărărilor”
7. Expresia fluxuri de trezorerie desemnează:

a. valoarea trezoreriei de la începutul şi sfârşitul exerciţiului
financiar;
b. valoarea trezoreriei de la sfârşitul şi începutul exerciţiului
financiar;
c. ansamblul intrărilor şi ieşirilor de lichidităţi şi de echivalente
de lichidităţi
135

TEMA VII ALTE ASPECTE ALE PROCESULUI DE
PUNERE ÎN APLICARE A ACTIVITĂŢII DE
CONSOLIDARE
CONŢINUT:
7.1. Modul de punere în aplicare a activităţii de consolidare
7.2. Auditul consolidării, puterea generală de înţelegere a activităţilor
grupului şi elaborarea programului de lucru, operaţiile de audit referitoare
la faza finală
REZUMAT
Întocmirea conturilor consolidate solicită ca întreprinderea
consolidantă să parcurgă mai multe etape, care se derulează după cum
urmează:
• punerea în aplicare a unei organizări specifice prin crearea unei
celule sau a unui post de responsabil cu consolidarea, ţinând cont
de mărimea grupului;
• definirea principiilor şi metodelor de aplicat, într-un manual de
consolidare;
• obţinerea de date armonizate.
Punerea în aplicare a unei organizări specifice presupune articularea a
trei faze:
• crearea unei echipe de consolidare;
• definirea sistemelor informatice: alegerea produsului-
program adaptat consolidării;
• planificarea: elaborarea unui calendar al etapelor şi fazelor.
Calendarul consolidării fixează datele-limită de întocmire şi de
transmitere, de către entităţile consolidate, a documentelor necesare
consolidării
şi defineşte termenele de întocmire şi de prezentare a conturilor consolidate.
Manualul de consolidare este un document utilizat de serviciul de
consolidare al societăţii consolidante, document care stabileşte opţiunile pe
care aceasta le efectuează, în contextul legislaţiei şi standardelor în vigoare.
O societate care elaborează conturi consolidate trebuie să procedeze
la auditarea acestora conform reglementarilor referitoare la audit, de către
persoane autorizate să efectueze aceasta procedura.
In cazul conturilor consolidate, raportul auditorilor trebuie să se
pronunţe asupra elaborării corespunzătoare, in opinia auditorilor, a
respectivelor conturi, in concordanta cu prezentele norme si, in mod special,
asupra furnizării unei imagini fidele şi corecte a activităţii grupului la
sfârşitul exerciţiului financiar.
Auditorii vor aprecia dacă informaţiile furnizate prin raportul de
gestiune consolidat, pentru exerciţiul financiar la care se refera conturile
consolidate, corespund cu aceste conturi; daca, in opinia lor, informaţiile nu
corespund, acest fapt va fi precizat in raport.
136
OBIECTIVE
• însuşirea cunoştinţelor teoretice privind întocmirea conturilor
consolidate
• cunoaşterea etapelor ce trebuie parcurse de întreprinderea
consolidantă pentru întocmirea conturilor consolidate
• însuşirea noţiunilor legate de: calendarul consolidării, manualul de
consolidare
• însuşirea cunoştinţelor teoretice privind auditul consolidării şi
operaţiile de audit referitoare la faza finală
7.1. MODUL DE PUNERE ÎN APLICARE A ACTIVITĂŢII DE

CONSOLIDARE
Întocmirea conturilor consolidate solicită ca întreprinderea

consolidantă să parcurgă mai multe etape, care se derulează după cum
urmează:
- punerea în aplicare a unei organizări specifice prin crearea unei celule sau
a unui post de responsabil cu consolidarea, ţinând cont de mărimea grupului;
- definirea principiilor şi metodelor de aplicat, într-un manual de
consolidare;
- obţinerea de date armonizate.
Pentru a organiza activitatea sa contabilă, întreprinderea consolidantă
va trebui, în prealabil:
a) să definească utilizarea şi destinatarii conturilor consolidate;
b) să definească perimetrul său de consolidare, în funcţie de
necesităţi.
Punerea în aplicare a unei organizări specifice presupune articularea a
trei faze:
- crearea unei echipe de consolidare;
- definirea sistemelor informatice: alegerea produsului-program adaptat
consolidării;
- planificarea: elaborarea unui calendar al etapelor şi fazelor.
Responsabilul serviciului de consolidare trebuie să fie o persoană care
asigură comunicarea. Într-adevăr, dincolo de rolul de a defini obiectivele, de
a concepe procedurile, de a alege mijloacele şi suporturile, de a organiza
munca şi de a anima echipa sa de lucru, o atare persoană trebuie să asigure
coordonarea cu:
- managerii grupului în privinţa politicii de informare;
- serviciile contabile ale filialelor şi celorlalte entităţi consolidate;
- serviciile de control de gestiune şi de audit intern, pentru a
verifica informaţiile culese;
- serviciile financiare ale filialelor şi celorlalte entităţi consolidate,
pentru a evalua riscurile referitoare la participaţii;
- serviciile fiscale ale filialelor şi celorlalte entităţi consolidate,
pentru a măsura impactul situaţiei fiscale latente;
- serviciile juridice ale filialelor şi celorlalte entităţi consolidate,
pentru a măsura impactul diferitelor texte legislative;
- serviciul informatic al societăţii consolidante, dacă şi cum acesta
137

intervine în procesul de consolidare;
- auditorii situaţiilor financiare ale societăţii-mamă, în scopul
obţinerii poziţiei lor referitoare la opţiunile care afectează, într-un fel
sau altul, sinceritatea, conformitatea cu regulile şi imaginea fidelă a
conturilor, în vederea anticipării concluziilor misiunii lor de control.
Dacă este necesar, în special pentru a se asigura fiabilitatea
informaţiilor implicate de consolidare sau pentru a se efectua
preconsolidările şi etape ale consolidării propriu-zise, ar putea fi puse în
funcţiune servicii descentralizate.
Cei însărcinaţi cu consolidarea, la nivelul filialelor şi celorlalte entităţi
consolidate, trebuie să asigure legăturile între serviciile contabile ale entităţii
consolidate şi serviciul central de consolidare (top conso) al sediului. In
acest sens, sarcinile lor principale se referă la:
- primirea şi transmiterea oricărei informaţii care provine de la sau
este destinată serviciului de consolidare;
- centralizarea şi analiza informaţiilor necesare consolidării şi
asigurarea conformităţii lor cu principiile definite de societatea-
mamă;
- explicarea elementelor extraordinare şi a schimbărilor intervenite,
atât la nivelul evenimentelor, cât şi la nivelul înregistrării acestora în
contabilitate;
- atenţionarea serviciului central de consolidare asupra particula-
rităţilor „contabile şi fiscale proprii entităţii-mamă (de exemplu,
contabilizarea regimului de pensionare, contabilizarea operaţiilor de
locaţie-finanţare, metodele de amortizare etc);
- coordonarea cu auditorii interni şi externi împuterniciţi să controleze
documentaţia privind consolidarea;
- urmărirea calendarului de închidere a operaţiilor de consolidare,
prin atenţionarea serviciului central de consolidare privind abaterile
constatate.
În practică, astfel de sarcini şi funcţii sunt asigurate, în general, de
şeful contabil al filialei care, pe moment, asigură operaţiile de consolidare.
Calendarul consolidării
Calendarul consolidării fixează datele-limită de întocmire şi de
transmitere, de către entităţile consolidate, a documentelor necesare
consolidării şi defineşte termenele de întocmire şi de prezentare a conturilor
consolidate.
El trebuie să fie comunicat tuturor persoanelor implicate în întocmirea
conturilor consolidate, adică:
- serviciilor contabile ale entităţilor;
- serviciilor de audit intern sau de control de gestiune;
- auditorilor întreprinderilor consolidante şi filialelor consolidate.
Elaborarea manualului de consolidare
Manualul de consolidare este, în principal, un document utilizat de
serviciul de consolidare al societăţii consolidante, document care stabileşte
opţiunile pe care aceasta le efectuează, în contextul legislaţiei şi
Standardelor în vigoare. Manualul este difuzat filialelor, atunci când ele
efectuează operaţii de subconsolidare. El este formalizat din punctul de
vedere al conţinutului şi face obiectul unei revizuiri periodice şi al unei
138
validări a grupului de auditori ce exprimă o opinie asupra conturilor
consolidate.
Manualul de consolidare ar trebui să comporte cel puţin următoarele
informaţii:
- prezentarea situaţiilor financiare consolidate (bilanţul, contul de
profit şi pierdere, tabloul fluxurilor de trezorerie, tabloul variaţiei
capitalurilor proprii, anexele privind politicile contabile şi notele
explicative);
- organigrama societăţilor care compun ansamblul consolidat;
- definirea rolului serviciului de consolidare şi al entităţilor
consolidate;
- calendarul de consolidare, care să prezinte derularea în timp a
operaţiilor de închidere anuală, semestrială, trimestrială sau la alte
date;
- detalierea principiilor şi metodelor de consolidare alese de
societatea consolidantă.
Manualul de consolidare trebuie să fie actualizat ia intervale mici de

timp, pentru a încorpora schimbările intervenite în structura ansamblului
consolidat, referitoare la principii, metode, procedee etc. Regulile de
prezentare a conturilor consolidate, conţinutul fiecărui post, regulile de
evaluare a activelor, datoriilor, cheltuielilor şi veniturilor, precum şi regulile
de întocmire şi prezentate a anexelor trebuie să fie omogene. În consecinţă,
este necesar să se obţină, în contextul societăţilor consolidate, informaţii
armonizate.
Principiile utilizate pentru întocmirea situaţiilor financiare ale
societăţilor consolidate nu pot totdeauna să fie integral aliniate ia cele
referitoare la societatea consolidantă, din diferite motive:
• societăţile aflate în străinătate vor trebui să respecte, în general,
pentru elaborarea conturilor lor anuale, regulile contabile, eventual
cele fiscale, specifice ţării de reşedinţă;
• grupurile diversificate pot să cuprindă societăţi care dezvoltă
activităţi foarte diferite unele faţă de altele, fapt care explică
prelucrări contabile adaptate respectivelor activităţi;
• unele retratări apar ca obligatorii: eliminarea incidenţei înregistrărilor
generate de aplicarea regulilor fiscale şi contabilizarea impozitelor
amânate.
În atare situaţii, întocmirea unui manual al principiilor contabile apare
ca o lucrare fundamentală şi, ca atare, indispensabilă.
139

7.2. AUDITUL CONSOLIDĂRII, PUTEREA GENERALĂ DE
ÎNŢELEGERE A ACTIVITĂŢILOR GRUPULUI ŞI ELABORAREA
PROGRAMULUI DE LUCRU, OPERAŢIILE DE AUDIT
REFERITOARE LA FAZA FINALĂ
Informaţiile colectate cu ocazia acestei prime etape vor servi la consti-

tuirea unui dosar permanent şi a unui dosar de consolidare. Aceste informaţii
se referă la:
- structura grupului şi ponderea întreprinderilor care îl compun;
- sectoarele de activitate ale întreprinderilor grupului;
- organizarea celulei-consolidare şi stabilirea metodelor de prelucrare a
informaţiilor (centralizată sau descentralizată);
- natura, semnificaţia şi procedeele de punere în acord a tranzacţiilor
intragrup;
- principiile contabile reţinute pentru întocmirea conturilor consolidate;
- procedeele de retratare prevăzute;
- procedeele de formare a personalului.
La terminarea acestor lucrări, principalele direcţii ale programului de
lucru vor fi abordate, bazându-se pe:
a) determinarea unui prag de semnificaţie, care va ţine cont de
următoarele agregate:
- totalul bilanţului;
- capitalurile proprii;
- rezultatele consolidate;
b) sau pe analize mai subtile, în funcţie de posturile auditate:
imobilizări nete, stocuri, creanţe-clienţi etc;
c) aprecierea riscurilor referitoare la credibilitatea informaţiilor
furnizate de filiale, pentru necesităţile de consolidare;
d) metodele şi mijloacele folosite pentru evaluarea controlului
intern al sistemului şi a procedurilor de consolidare.
Analiza manualelor de organizare a punerii în operă a procesului de
consolidare
Auditorii trebuie să consulte manualele de consolidare şi principiile
contabile, pentru aprecierea validităţii tehnice, mai ales în ceea ce priveşte:
- anularea conturilor şi operaţiilor intragrup;
- metodele de conversie a conturilor întreprinderilor străine;
- prelucrarea diferenţelor de achiziţie şi a diferenţelor din evaluare;
- prelucrarea intereselor minoritare şi a impozitelor amânate.
De asemenea, auditorii trebuie să analizeze organizarea concepută de
întreprinderea consolidantă, pentru a se asigura că următoarele obiective
sunt atinse:
- datele colectate pentru a întocmi conturile consolidate sunt exacte şi
complete;
- prelucrarea datelor, altfel spus cumularea conturilor, calculul şi
înregistrarea formulelor de consolidare, se efectuează în cadrul unui sistem
contabil coerent.
În cazul unui sistem de consolidare informatizat, auditorii trebuie să se

asigure de fiabilitatea acestuia.
140
Cu ocazia închiderii conturilor consolidate, lucrările auditorilor
întreprinderii consolidante vor fi efectuate în ordinea logică a diferitelor faze
ale procesului de consolidare:
- alegerea perimetrului şi a metodelor de consolidare;
- auditul preluării conturilor individuale ale filialelor;
- retratările de consolidare;
- eliminarea operaţiilor intragrup;
- eliminarea titlurilor şi a capitalurilor proprii (inclusiv modificările
perimetrului de consolidare);
- punerea în echivalenţă;
- analiza coerenţei situaţiilor financiare;
- sintetizarea controalelor efectuate.
Auditul se va realiza, pe de o parte, asupra perimetrului de consolidare
şi a metodelor efectiv aplicate, iar, pe de altă parte, asupra menţiunilor
obligatorii ale notelor explicative, atunci când sunt folosite unele opţiuni.
Operaţiile posibile de control se referă la:
- analiza elementelor contului de titluri de participare ale ansamblului de
entităţi consolidate, ţinând cont şi de organigrama grupului;
- verificarea că, în cadrul postului titluri de participare neconsolidate, nu
figurează nici o deţinere de societate care ar fi trebuit să fie integrată în
perimetrul de consolidare;
- criteriile de excludere din perimetrul de consolidare trebuie să fie
raportate în notele explicative consolidate;
- verificarea faptului că metodele de consolidare reţinute sunt corect
utilizate pentru întreprinderile care sunt integrate global, cele care sunt
integrate proporţional şi cele care sunt puse în echivalenţă;
- verificarea calculului procentajelor de control determinate de către
societatea-mamă;
- asigurarea asupra faptului că nu există nici o schimbare nejustificată,
comparativ cu exerciţiul precedent;
- în cazul existenţei de participaţii circulare, trebuie să se asigure că
determinările procentajelor de control reflectă în mod corect limitările de
drepturi de vot impuse de legislaţie.
Obiectivele auditului preluării valorilor conturilor individuale ale
filialelor trebuie să permită asigurarea că:
• valorile preluate pentru fiecare întreprindere sunt mărimi
retratate, care apar în lucrările de consolidare, lucrări ce fac
obiectul controalelor auditorilor întreprinderii vizate;
• valorile preluate pentru întreprinderile integrate proporţional
sunt determinate în funcţie de procentajul de control
corespondent;
• însumarea se realizează pentru conturile tuturor
întreprinderilor reţinute în perimetrul de consolidare, conform
metodelor integrării globale, respectiv integrării
proporţionale.
Obiectivele auditului retratărilor de consolidare solicită obţinerea

asigurării că:
141

- toate prelucrările necesare sunt stabilite pe baza unor metode
omogene şi a principiilor contabile reţinute pentru consolidare;
- toate prelucrările exerciţiilor precedente au fost preluate în mod
corect.
Totodată, auditorii vor determina limitele controalelor realizate, în
funcţie de concluziile auditului intern. Ei vor studia planul contabil sau
manualul principiilor contabile specifice grupului şi vor ţine cont, de
asemenea, în vederea alegerii testelor lor, de complexitatea prelucrărilor,
precum şi de impactul acestora asupra diferitelor posturi referitoare la
conturile consolidate.
Obiectivele auditului eliminării operaţiilor intragrup trebuie să asigure că:
- posturile bilanţiere şi ale contului de profit şi pierdere consolidat au fost
retratate, ţinând cont de operaţiile realizate în interiorul grupului, indiferent
că acestea au sau nu au incidenţă asupra rezultatului consolidat;
- numai rezultatele care provin din operaţii realizate cu terţii trebuie să fie
reţinute în conturile consolidate.
Obiectivele auditului operaţiei de punere în echivalenţă trebuie să
permită asigurarea respectării următoarelor reguli:
- eliminarea valorii brute a titlurilor de participare şi a cotei-părţi
în capitalurile proprii retratate şi în rezultatul retratat al exerciţiului;
- eliminarea rezultatelor nerealizate generate de operaţii între
întreprinderile integrate şi cele puse în echivalenţă, la nivelul
proratei procentajului de interes al societăţilor puse în echivalenţă;
- dacă mărimea capitalurilor proprii retratate ale unei întreprinderi
puse în echivalenţă devin negative, valoarea titlurilor deţinute
trebuie să fie înscrisă la o mărime egală cu zero;
- dacă întreprinderea consolidantă a garantat angajamentele
întreprinderii consolidate sau s-a angajat să-i furnizeze o susţinere
financiară, trebuie să fie constituit un provizion pentru riscuri.
Obiectivele auditului înregistrărilor de consolidare şi al operaţiilor
de centralizare implică auditorii în constatări privind impozitele
amânate, interesele minoritare şi capitalurile proprii consolidate de
deschidere.
Nu trebuie neglijat nici faptul că auditorii trebuie să analizeze coerenţa
situaţiilor financiare consolidate şi să controleze integrarea anexelor într-un
atare complex al informaţiilor de sinteză.
142
1. Care dintre etapele de mai jos trebuie parcurse de întreprinderea
consolidantă pentru întocmirea conturilor consolidate:
a. îmbunătăţirea standardelor de performanta ale activului
consolidat
b. determinarea gradului de lichiditate al întreprinderii
c. obţinerea de date armonizate
2. Pentru a organiza activitatea sa contabilă, întreprinderea consolidantă

trebuie:
a. sa determine gradul de lichiditate al întreprinderii consolidate
b. să definească destinatarii conturilor consolidate şi perimetrul
de consolidare,
c. sa determine gradul de creditare al întreprinderii consolidate
şi luarea unor decizii strategice privind investiţiile şi
finanţarea
3. Calendarul consolidării stabileşte:

a. datele-limită de întocmire şi de transmitere a documentelor
necesare consolidării
b. datele-limită de determinare a gradului de lichiditate al
întreprinderii
c. ambele variante de mai sus sunt corecte
4. Manualul de consolidare trebuie să conţină:

a. o dare de seama privind situaţia capitalurilor proprii
b. prezentarea situaţiilor financiare consolidate şi detalierea
principiilor şi metodelor de consolidare
c. conturile care reflecta o imagine de ansamblu asupra
activităţii şi evoluţiei unui grup
5. Conturile consolidate sunt :

a. conturile care reflecta o imagine de ansamblu asupra
activităţii şi evoluţiei unui grup;
b. conturile care reflecta o imagine de ansamblu asupra unei
societăţi comerciale;
c. conturile care reflecta o imagine de ansamblu asupra unui
domeniu economic.
143

1. Conturile consolidate au drept scop :
a. asigurarea riscurilor unor societăţi comerciale;
b. asigurarea bunurilor patrimoniale ale unei societăţi
comerciale;
c. asigurarea comparabilităţii şi a echivalenţei unor informaţii
2. Pragul de semnificaţie ţine cont de următoarele agregate:

a. calculul procentajelor de control
b. totalul bilanţului; capitalurile proprii, rezultatele consolidate;
c. activele imobilizate şi diferenţele din evaluare
3. Informaţia degajata de tabloul fluxurilor de trezorerie conduce la :

a. determinarea gradului de creditare al întreprinderii, evaluarea
efectelor unor decizii strategice majore privind investiţiile şi
finanţarea;
b. determinarea gradului de insolvabilitate al întreprinderii,
evaluarea efectelor unor decizii strategice majore privind
investiţiile şi finanţarea
c. determinarea gradului de lichiditate al întreprinderii,
evaluarea efectelor unor decizii strategice majore privind
investiţiile şi finanţarea;
4. Variaţia lichidităţilor şi a echivalenţelor de lichidităţi se explică prin

acţiunea următoarelor genuri de activităţi:
a. doar activităţi de exploatare;
b. doar activităţi de investiţii;
c. activităţi de exploatare, activităţi de investiţii şi activităţi de
finanţare
5. Metodele de determinare şi prezentare a fluxurilor de trezorerie relative

la activităţile de exploatare sunt :
a. metoda directa şi metoda indirecta
b. metoda evaluării activelor şi pasivelor;
c. metoda directa şi metoda exploatării directe.
6. Utilizarea metodei directe in determinarea fluxurilor de trezorerie din

exploatare este dorita în special de :
a. guvern
b. Investitori
c. conducătorii întreprinderii;
144
BIBLIOGRAFIE
1. FELEAGĂ, N., LONAŞCU, L, Tratat de contabilitate financiară,

volumul 2, Editura Economică, Bucureşti, 1998.
2. FELEAGĂ, N., Sisteme contabile comparate, Ediţia a II-a, volumul 3,

Norme Contabile Internaţionale, Editura Economică, Bucureşti , 2000.
3. MATIŞ D. Contabilitatea operaţiunilor speciale. Editura Credo, Deva,

2003.
4. PITULICE C. Teorie şi practică privind grupurile de societăţi şi

situaţiile financiare considerate, Editura Contaplus , Ploieşti, 2007.
5. POSSLER L. , LAMBRU G, LAMBRU B. Contabilitatea

Întreprinderii, Editura Andrei Şaguna , Constanţa, 2006.
6. SACARIM M., Contabilitatea grupurilor multinaţionale, Editura

Economică, Bucureşti, 2001.
7. ***, Colecţia Finanţe publice şi contabilitate, Min Finanţe Publice,

Bucureşti, 2004-2007.
8. ***, Colecţia Tribuna economică, Editura Tribuna economică,

Bucureşti, 2004-2007
9. ***, Colecţia Gestiunea şi contabilitatea firmei, Editura Tribuna

economică, Bucureşti, 2004-2007.
10. ***, Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea IAS 21, Efectele variaţiilor
cursurilor monedelor străine, Editura Ceccar, 2003.
145

Consolidarea Conturilor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Consolidarea Conturilor

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Viorel TRIF

Cristina Mihaela NAGY

Lect. drd. Viorel TRIF

TEMA I. CONSIDERAŢII PRIVIND GRUPURILE DE SOCIETĂŢI

1.1. CONSIDERAŢII PRIVIND GRUPURILE DE SOCIETĂŢI ŞI

În zilele noastre, grupul de societăţi reprezintă o realitate la fel de

Elaborarea de propuneri pentru fiecare

Publicarea unei Dispoziţii de proiect privind

Uneori, Aprobarea de către 2/3 dintre membrii

Aprobarea de către 3/4 dintre membrii

Figura nr. 1 Etapele de realizare a unui Standard

Astăzi, trei organisme contribuie, direct sau indirect, la dezvoltarea

Nume şi finanţare Comitetul de urgenţă

Elaborarea unei expuneri de

Votul FASB privind

Controlul respectării Standardelor de

Votul FASB privind

Figura nr. 2 Schema de realizare a unui Standard American

1.2. DEFINIŢII ŞI DELIMITĂRI PRIVIND GRUPURILE DE

Perimetrul de consolidare reprezintă frontiera care delimitează

Figura nr. 3 Asocierea în participaţie

S1 şi S2 deţin, fiecare, 50% din drepturile de vot ale lui S3; S1 şi S2

1.3. PROBLEMELE IMPLICATE DE PROCENTAJUL DE

Procentajul de control al societăţii-mamă într-o filială este dat de

Figura nr. 4 Participaţie indirectă printr-un lanţ unic

- societatea-mamă A deţine 90% din societatea F1, care deţine la rândul

Figura nr. 5 Participaţie indirectă prin mai multe lanţuri

Procentajul de control deţinut de mamă în F2 este, ca atare:

Figura nr. 6 Participaţie indirectă

- societatea-mamă A deţine în mod direct 45% din F1. Ipotetic, o acţiune

Figura nr. 7 Legăturile reciproce dintre două societăţi

- Calculul procentajului de interes total al acţionarilor societăţii A în

• procentajul de interes al acţionarilor societăţii A în societatea B:

b) prin legături circulare:

Figura nr. 8 Legăturile circulare dintre societăţi

- A deţine (1 - c)% din A;

c) prin legături încrucişate:

Calculul procentajului de control, determinarea metodei de

Din analiza procentajelor de control, în viziunea organismului

Conform referenţialului contabil american, societatea-mamă Al nu

Figura nr 11 - Societăţi puse în echivalenţă

Societatea F2 este deţinută în mod conjunctiv cu alte două grupuri.

Figura nr 12 - organigrama unui grup complex

Determinarea procentajelor de control şi a metodelor de consolidare

S1 SAînSl 70% Integrare globală

1.4. EXCLUDEREA ŞI NEEXCLUDEREA DIN PERIMETRUL DE

Ideile prezentate în cele ce urmează sunt relative la excluderea sau nu

Exemple de situaţii care nu justifică excluderea:

1.5. DATELE DE INTRARE ŞI DE IEŞIRE ÎN/DIN PERIMETRUL

1.6. DATA INCLUDERII CONTURILOR

În conformitate cu referenţialul internaţional, data închiderii conturilor

2) Procentajul total de control asupra unei societăţi poate să fie:

4) Procentajul de control al societăţii-mamă într-o filială este dat de:

5) Filialele excluse din perimetrul de consolidare sunt contabilizate în

6) Pentru realizarea politicii lor de creştere conducătorilor de întreprinderi

2) Metodele folosite pentru a realiza consolidarea unui grup de societăţi

3) Consolidarea se realizează pentru următoarele tipuri de societăţi:

4) Societatea-mamă A deţine 90% din societatea F 1, care deţine la

5) Societatea-mamă A deţine 60% din societatea FI, care deţine la

Relaţia societate-mamă - filială se concretizează atunci când prima

Exemplu de aplicare a metodei integrării globale:

Imobilizări corporale 200 Capital social 120

Contul de profit şi Contul de profit şi

Pentru simplificare, presupunem că între societăţile A şi F nu au

Procentajul de Procentajul de Tipul de Metoda de

Nu se cumulează posturile din bilanţurile şi conturile de profit

existenţa resurselor tehnice, financiare şi a altor resurse adecvate pentru

Impozit amânat = _ Venituri din ______________ 4.800 lei