Proiectarea Sistemelor Informatice de Gestiune

Adrian COJOCARIU
Cristina Ofelia STANCIU
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
1
ISBN: 978-973-687-651-6
Editura Eurostampa
Timisoara, bd. Revolutiei nr. 26
Tel./fax: 0256-204816
E-mail: estampa@upcnet.ro
2
UNIVERSITATEA TIBISCUS TIMIŞOARA
Facultatea de Ştiinţe Economice
Prof. dr. Adrian COJOCARIU

Asist. drd. Cristina Ofelia STANCIU
INFORMATICĂ DE GESTIUNE
Note de curs pentru uzul studenţilor de la ÎFR
2008
3
4
CUPRINS
TEMA I. ELEMENTE DE TEORIA SISTEMELOR ..................................................... 7

1.1. DEFINIŢII. TIPURI DE SISTEME ..................................................................................... 8
1.2. ABORDAREA CIBERNETICĂ A SISTEMELOR ................................................................ 10
1.3. SISTEME ECONOMICE ................................................................................................ 11
TESTE DE EVALUARE ....................................................................................................... 12
TEMA II. SISTEMUL INFORMAŢIONAL AL ORGANIZAŢIEI............................. 14
2.1. DATE, INFORMAŢII, CUNOŞTINŢE ÎN CONTEXTUL ORGANIZAŢIONAL ......................... 14
2.2. SISTEME INFORMAŢIONALE, ORGANIZAŢIONALE ŞI DECIZIONALE ............................. 17
2.3. ROLUL SISTEMULUI INFORMAŢIONAL ....................................................................... 23
TEMA III. SISTEMUL INFORMATIC – ELEMENT AL SISTEMULUI
INFORMAŢIONAL.......................................................................................................... 27
3.1. CONSIDERAŢII TEORETICE CU PRIVIRE LA SISTEMELE INFORMATICE ......................... 28
3.2. CLASIFICĂRI ALE SISTEMELOR INFORMATICE ........................................................... 29
3.3. COMPONENTELE SISTEMELOR INFORMATICE ............................................................ 32
3.4. DEZVOLTAREA SISTEMELOR INFORMATICE............................................................... 35
TEMA IV. ELEMENTE DE PROIECTARE A SISTEMELOR INFORMATICE.... 38
4.1. ETAPE ÎN PROIECTAREA SISTEMELOR SOFTWARE ...................................................... 39
4.2. MODELE DE PROCESE SOFTWARE .............................................................................. 42
4.2.1. Dezvoltarea în cascadă..................................................................................... 42
4.2.2. Dezvoltare evolutivă ........................................................................................ 43
4.2.3. Dezvoltare formală........................................................................................... 44
4.2.4. Dezvoltare bazată pe reutilizare ....................................................................... 44
4.3. MODELE HIBRIDE DE DEZVOLTARE ........................................................................... 45
4.3.1. Dezvoltarea incrementală................................................................................. 45
4.3.2. Dezvoltare în spirală ........................................................................................ 46
4.3. PROIECTAREA ORIENTATĂ PE OBIECTE ..................................................................... 47
4.4. PROIECTAREA INTERFEŢEI CU UTILIZATORUL ........................................................... 49
TEMA V. SISTEME INFORMATICE DE ASISTARE A DECIZIEI (SIAD)............ 54
5.1. ABORDAREA SISTEMULUI DECIZIONAL AL UNEI ORGANIZAŢII .................................. 55
5.1.1. Definiţii............................................................................................................ 55
5.1.2. Clasificarea deciziilor ...................................................................................... 56
5.1.3. Adoptarea deciziilor în cadrul activităţii manageriale ..................................... 59
5.2. EVOLUŢIA ŞI CARACTERISTICILE SIAD .................................................................... 61
5.3. CLASIFICĂRI ALE SISTEMELOR INFORMATICE DE ASISTARE A DECIZIILOR ................. 63
5.4. ARHITECTURA SIAD ................................................................................................ 66
5.5. TENDINŢE DE DEZVOLTARE A SISTEMELOR INFORMATICE PENTRU ASISTAREA
DECIZIILOR ...................................................................................................................... 70
TEMA VI. CONCEPTUL BUSINESS INTELLIGENCE (BI) - INTELIGENŢA ÎN
AFACERI........................................................................................................................... 74
6.1. CONSIDERAŢII ASUPRA CONCEPTULUI BUSINESS INTELLIGENCE .............................. 74
6.2. FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ BI............................................................................ 76
6.3. TIPURI DE APLICAŢII DE BI ....................................................................................... 77
TEMA VII. MANAGEMENTUL CUNOAŞTERII (KNOWLEDGE MANAGEMENT
- KM) .................................................................................................................................. 81
5
7.1. DEZVOLTAREA CONCEPTULUI KM............................................................................81
7.2. ACCEPTAREA ŞI DEZVOLTAREA KM ÎN CADRUL ORGANIZAŢIILOR ............................84
7.3. KM – DE LA TEORIE LA PRACTICĂ .............................................................................86
TESTE DE EVALUARE........................................................................................................88
TEMA VIII. TEHNOLOGII MODERNE DE EXPLORARE ŞI EXPLOATARE A
DATELOR..........................................................................................................................89
8.1. DEPOZITE DE DATE (DATA WAREHOUSE) .................................................................90
8.2. TEHNOLOGII DE PROCESARE ANALITICĂ A DATELOR ON LINE (OLAP)......................92
8.3. DATA MINING – TEHNOLOGII AVANSATE DE PROCESARE A DATELOR .......................93
TESTE DE EVALUARE........................................................................................................97
TEMA IX. INTELIGENŢA ARTIFICIALĂ ŞI SISTEMELE INTELIGENTE.........99
9.1. CONCEPTUL DE SISTEM INTELIGENT – ABORDARE ECONOMICĂ ...............................100
9.2 TIPURI DE SISTEME INTELIGENTE..............................................................................102
9.3. SISTEME EXPERT .....................................................................................................105
9.4. PERSPECTIVELE SISTEMELOR EXPERT SI ALE INTELIGENŢEI ARTIFICIALE ................110
TESTE DE EVALUARE......................................................................................................111
TEMA X. PROTECŢIA ŞI SECURITATEA SISTEMELOR INFORMATICE ......113
10.1.PROBLEMATICA SECURITĂŢII INFORMAŢIEI ............................................................114
10.2. SECURITATEA TELECOMUNICAŢIILOR ŞI A REŢELELOR ..........................................114
10.3. METODE DE SECURIZARE ŞI PROTECŢIE A SISTEMELOR INFORMATICE ...................116
TESTE DE EVALUARE......................................................................................................118
6
TEMA I. ELEMENTE DE TEORIA SISTEMELOR
CONŢINUT
1.1. Definiţii. Tipuri de sisteme.
1.2. Abordarea cibernetică a sistemelor
1.3. Sisteme economice
REZUMAT
Prin sistem se înţelege orice colecţie de obiecte sau procese între
care există anumite conexiuni, stabilite în vederea atingerii unui anumit scop
prin utilizarea unui ansamblu de resurse materiale, energetice şi umane. Un
sistem este format din subsisteme, care la rândul lor pot fi sisteme, şi sunt
formate din obiecte diferite, numite elemente având o natură fizică diferită.
Între elementele unui sistem există interacţiuni sau conexiuni. Acestea se
pot stabili şi cu sisteme sau elemente din mediul înconjurător.
Ansamblul format din elementele (subsistemele) unui sistem şi
conexiunile interne ale acestuia reprezintă structura sistemului. Structura
sistemului şi conexiunile sale externe determină o anumită evoluţie a
acestuia, care, măsurată la un moment dat reprezintă starea sistemului.
Sistemul cibernetic este sistemul ce are capacitatea de a se autoregla
prin intermediul unor factori conştienţi de natură umană. Aceste sisteme au
încorporat în structura lor un subsistem de decizie sau reglare. Autoreglarea
constă în existenţa unei bucle de reacţie cu circuit închis, sau feed-back
(conexiune inversă).
Conform teoriei sistemului economic, sistemul este economia care se
compune din elemente ca: întreprinderi, gospodării casnice, organe de stat,
instituţii sociale. Organismul asupra căruia se răsfrâng atributele sistemelor
economice poate fi de orice dimensiuni, dar de cele mai multe ori se înţelege
economia unei ţări. În acelaşi timp, se poate considera sistem economic o
singură ramură, sau o zonă bine delimitată a unei ţări.
Un sistem economic se compune din organizaţiile care funcţionează
în timp, respectiv din unităţile care alcătuiesc aceste organizaţii.
Organizaţiile, respectiv unităţile sunt legate între ele prin flux de produse şi
de mesaje, funcţionarea sistemului economic fiind determinată de sistemul
funcţiilor de reacţie.
OBIECTIVE
Tema propusă se doreşte a fi o introducere în teoria sistemelor,
începând cu definiţia sistemelor, tipurile de sisteme, abordarea cibernetică a
sistemelor şi sistemul economic.
7
1.1. DEFINIŢII. TIPURI DE SISTEME
În sensul cel mai larg, denumirea de sistem poate fi atribuită oricărei

colecţii de obiecte sau procese între care există anumite conexiuni, stabilite
Definirea în vederea atingerii unui anumit scop prin utilizarea unui ansamblu de
sistemului
resurse materiale, energetice şi umane. După definiţia dată de Ludwig von
Bertalanffy, întemeietorul TGS (Teoria Generală a Sistemelor) „sistemul
este format dintr-o mulţime de elemente aflate într-o interdependenţă
neîntâmplătoare”.
Sistemul presupune o anumită prioritate a întregului asupra părţilor
componente. De aceea, studiul unui sistem nu se poate face doar prin analiza
părţilor sale componente, ci presupune şi studiul comportamentului său de
ansamblu, adică a raportului dintre părţile componente şi dintre acestea şi
mediul înconjurător.
Un sistem este format din subsisteme, care la rândul lor pot fi
sisteme, şi sunt formate din obiecte diferite, numite elemente având o
natură fizică diferită. Între elementele unui sistem există interacţiuni sau
conexiuni. Acestea se pot stabili şi cu sisteme sau elemente din mediul
înconjurător (Figura 1.1.).
CONEXIUNE
INTERNĂ SISTEM
CONEXIUNE
SUSBSISTEM
EXTERNĂ
MEDIU
ÎNCONJURĂTOR
Figura 1.1. Definirea sistemului
Ansamblul format din elementele (subsistemele) unui sistem şi

conexiunile interne ale acestuia reprezintă structura sistemului. Structura
sistemului şi conexiunile sale externe determină o anumită evoluţie a
acestuia, care, măsurată la un moment dat reprezintă starea sistemului. De
exemplu, firma este un sistem. Ea este alcătuită din elemente care pot fi la
rândul lor subsisteme sau sisteme: maşini, utilaje, mijloace de transport,
clădire etc. Între aceste elemente există conexiuni tehnologice,
informaţionale, decizionale, sociale etc. Unele dintre aceste conexiuni se
stabilesc şi cu elemente din afara firmei: furnizori, beneficiari, bănci etc.
Acestea sunt conexiuni externe spre deosebire de cele interne ce se
realizează între elementele componente ale firmei. Deci, structura firmei va
8
fi dată de mulţimea elementelor (subsisteme, sisteme) împreună cu
conexiunile dintre ele. Aceasta poate fi structura tehnologică, structura
organizatorică, structura de conducere etc., depinde care interdependenţe
predomină. Firma are legături şi funcţionează împreună cu alte firme, bănci,
pieţe. Mulţimea acestora împreună cu legile, contractele încheiate formează
mediul ambiant sau înconjurător. Atât elementele interne cât şi cele externe
pot genera perturbaţii şi şocuri care influenţează într-o mică sau mai mare
măsură sistemul. Această stare poate fi reprezentată de valorile pe care le
iau anumiţi indicatori ca: volumul de afaceri, numărul de personal utilizat,
nivelul stocurilor etc.
Modificarea în timp a stării firmei din cauze interne (volumul
producţiei poate creşte sau poate scădea datorită modului în care
funcţionează maşinile) reprezintă comportamentul intern al firmei, iar
modificările din cauze externe (cererea/oferta, livrările de la furnizori)
determină comportamentul extern al firmei. Evoluţia firmei va fi dată de
îmbinarea dintre cele două comportamente, care determină comportamentul
general al firmei.
Putem afirma că „numai prin organizarea în sistem, plecând de la
comportamentele lui, lumea a dobândit proprietăţi şi calităţi noi”[Oprea
Principii de
D.,1999]. În concepţia TGS sistemele trebuie să fie abordate prin prisma abordare a
câtorva principii: sistemelor
- principiul coordonabilităţii - reglarea centralizată sau
descentralizată ale unui sistem nu sunt avantajoase, se impune prezenţa unui
sistem coordonator;
- principiul incompatibilităţii - cu cât complexitatea unui
sistem este mai mare cu atât scade posibilitatea de al descrie în mod
riguros;
- principiul optimalităţii - dacă un subsistem al unui sistem
complex nu este optimal în relaţiile sale cu celelalte subsisteme, atunci nici
sistemul complex nu este optimal;
- principiul incertitudinii - starea unui subsistem şi
interacţiunea lui cu celelalte subsisteme pot fi simultan determinate numai
până la un anumit grad de acurateţe.
În funcţie de mulţimea elementelor, de relaţiile cu mediul, de
factorul timp, de coeficientul de complexitate, de natura relaţiilor dintre
mărimile de intrări şi ieşiri sistemele pot fi:
- infinite
- finite - închise
- deschise - simple
- complexe - deterministe
- probabilistice - liniare
- neliniare
9
Prin intermediul TGS se poate distinge un sistem de altele, se pot
studia organizarea şi complexitatea lui, poate fi recunoscut ca simplu sau
complex etc., dar întotdeauna va rămâne ceva ce nu poate fi formalizat şi
care reprezintă tocmai particularitatea sistemului respectiv – cu atât mai
evident cu cât sistemul este mai complex. De asemenea, oricât de
independent ar fi un sistem, în realitate nu poate fi vorba decât de o
independenţă relativă, deoarece întotdeauna sistemul este integrat, împreună
cu celelalte sisteme, cu care se află în interacţiune, într-un sistem mai mare.
1.2. ABORDAREA CIBERNETICĂ A SISTEMELOR
Spre deosebire de fondatorii teoriei sistemelor, care au surprins

caracterul unitar şi integral al sistemelor, fondatorii ciberneticii au fost
preocupaţi de capacitatea sistemelor de a-şi păstra stabilitatea sau de a-şi
atinge scopul propus, printr-o luptă continuă cu factorii perturbatori care
acţionează asupra lor.
Sistemul Sistemul cibernetic este sistemul ce are capacitatea de a se autoregla
cibernetic prin intermediul unor factori conştienţi de natură umană. Aceste sisteme au
încorporat în structura lor un subsistem de decizie sau reglare. Autoreglarea
constă în existenţa unei bucle de reacţie cu circuit închis, sau feed-back
(Figura 1.2.).
X Y
Z
∆Y
Figura 1.2. Sistemul cibernetic
Unde X – reprezintă intrările;

Z – reprezintă funcţia obiectiv;
Y – reprezintă ieşirile
∆Y – reprezintă conexiunea inversă, elementul regulator.
Există situaţii când nu se poate efectua o reglare eficientă numai prin
feed-back pentru că s-ar produce modificări care nu mai pot fi reglate. În
astfel de situaţii este necesar un mecanism de prevenire a erorilor, prin care
să se facă reglarea dinainte a funcţionării sistemului. Acest mecanism a fost
numit feed-before. Cele două mecanisme sunt într-o continuă
intercondiţionare în vederea selectării deciziilor cele mai adecvate. Rezultă
10
clar că ambele mecanisme au nevoie pe lângă substanţă şi energie, şi de
informaţie. Ea este transmisă prin sistemul de comunicaţii.
În timp s-a demonstrat că şi sistemele cibernetice au imperfecţiunile
lor care determină apariţia unor riscuri în funcţie de originea imperfecţiunii
şi anume:
Deschiderea sistemului Intrarea unor factori nocivi

Intrarea unor factori de risc
Informaţia Creşterea entropiei locale
Poate suferi perturbaţii
Poate depăşi capacitatea de
transmitere şi prelucrare
Reglarea Prin corectarea unor parametrii se
modifică alţii
Feed-back-ul Corectează erorile produse
Nu poate corecta decât elementul
reglat
Feed-before-ul Lucrează probabilistic
Prevenire aproximativă
Soluţia în aceste cazuri este integrarea diferitelor mecanisme în

sistem, întrucât, odată cu creşterea complexităţii sistemului se simte nevoia
coordonării şi integrării mecanismelor de reglare. Restian A. arată că
principiul integrării universale derivă din principiul ordinii şi organizării:
dacă diferitele elemente au tendinţa de a se organiza în sisteme, iar sistemele
în alte sisteme din ce în ce mai complexe, înseamnă că pe lângă organizare,
fenomenele tind şi spre o integrare din ce în ce mai complexă. Cu alte
cuvinte nu există sisteme închise sau izolate, orice sistem fiind un
subsistem al unui sistem mai complex.
1.3. SISTEME ECONOMICE
Conform teoriei sistemului economic, sistemul este economia care se

compune din elemente ca: întreprinderi, gospodării casnice, organe de stat,
instituţii sociale.
Organismul asupra căruia se răsfrâng atributele sistemelor
economice poate fi de orice dimensiuni, dar de cele mai multe ori se înţelege
economia unei ţări. În acelaşi timp, se poate considera sistem economic o
singură ramură, sau o zonă bine delimitată a unei ţări. În concepţia amintită
sistemul are în componenţă instituţii, care la rândul lor au organizaţii, iar
acestea sunt compuse din unităţi.
11
Instituţia poate fi o întreprindere sau un minister. În interiorul
instituţiei se disting organizaţiile, situaţie în care în interiorul întreprinderii
vor fi unităţi producătoare sau de servicii ş.a. Gospodăria casnică reprezintă
o organizaţie specială (instituţia coincide cu organizaţia).
Organizaţia este o formaţie socială constituită din oameni uniţi în
vederea îndeplinirii anumitor funcţii social-economice determinate.
Unitatea reprezintă un element al sistemului economic ce nu mai
poate fi descompus, se comportă cu regularitate determinată şi răspunde
conform unor reguli la impulsurile primite.
Un sistem economic îşi desfăşoară activitatea în timp. Perioadele
sunt intervale de timp de lungime egală, legate între ele. Mai multe perioade
succesive alcătuiesc o etapă. Funcţionarea unui sistem constă în faptul că în
fiecare perioadă primeşte un input şi emite un output, modificându-şi în
timp starea internă. Input-urile şi output-urile se numesc fluxuri.
Procesul intern este procesul ce are loc în interiorul unităţii şi care
transformă input-ul în output.
Procesele dintr-un sistem economic sunt de două tipuri: reale şi de
reglare. Cele reale sunt procese materiale, fizice. Cele de reglare sunt
procese intelectuale.
Un sistem economic se compune din organizaţiile care funcţionează
în timp, respectiv din unităţile care alcătuiesc aceste organizaţii.
Organizaţiile, respectiv unităţile sunt legate între ele prin flux de produse şi
de mesaje, funcţionarea sistemului economic fiind determinată de sistemul
funcţiilor de reacţie.
BIBLIOGRAFIE
1. Leonida-Dragomir, Toma, Teoria sistemelor, Editura Politehnica,

2001
2. Niţchi, Şt., Racovitan, D., coord., Bazele prelucrării informaţiilor şi
tehnologia informaţională, Editura Intelcredo, Deva, 1996
3. Oprea, D., Analiza şi proiectarea sistemelor informaţionale
economice, Editura Polirom, Iaşi, 1999
TESTE DE EVALUARE
1. Prin sistem se înţelege:

a. orice colecţie de obiecte sau procese între care există anumite
conexiuni, stabilite în vederea atingerii unui anumit scop prin
utilizarea unui ansamblu de resurse materiale, energetice şi umane;
12
b. o colecţie de subsisteme între care există anumite conexiuni, stabilite
în vederea atingerii unui anumit scop;
c. orice colecţie de obiecte sau procese între care nu există nici un fel
de conexiuni, stabilite în vederea atingerii unui anumit scop prin
utilizarea unui ansamblu de resurse materiale, energetice şi umane.
2. Structura unui sistem este ansamblul format din:

a. elementele sistemului şi conexiunile interne ale acestuia;
b. elementele sistemului şi conexiunile externe ale acestuia;
c. elementele sistemului şi conexiunile interne şi externe ale acestuia;
3. Definiţi sistemul cibernetic

_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
4. Menţionaţi elementele componente ale unui sistem economic:

_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
13
TEMA II. SISTEMUL INFORMAŢIONAL AL
ORGANIZAŢIEI
CONŢINUT
2.1. Date, informaţii, cunoştinţe în contextul organizaţional
2.2. Sisteme informaţionale, organizaţionale şi decizionale
2.3. Rolul sistemului informaţional
REZUMAT
Societatea informaţională în care convieţuim este adânc influenţată
de dezvoltarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţie, care
determină o modificare substanţială a procesului de informare, proces axat
în jurul noţiunii de informaţie şi care determină definirea structurală şi
funcţională a sistemului informaţional. Orice activitate umană este
caracterizată, întotdeauna, prin entităţi faptice exprimate fie numeric, fie
printr-o percepţie sau o observaţie nenumerică. Aceste entităţi se numesc
date, care supuse unui proces de prelucrare oarecare devin informaţii.
Informaţiile derivate din alte informaţii, pe bază de raţionamente, devin
cunoştinţe.
Sistemul informaţional reprezintă „un ansamblu de resurse umane şi
de capital, investite într-o unitate economică, în vederea colectării şi
prelucrării datelor necesare producerii informaţiilor, care vor fi folosite la
toate nivelurile decizionale ale conducerii şi controlului activităţilor
organizaţiei”.
Sistemele informaţionale actuale nu mai pot fi concepute în afara
tehnologiilor informatice şi a comunicaţiilor. Sistemul informaţional este
privit ca un ansamblu de proceduri de constatare, consemnare, culegere,
verificare, transmitere, stocare şi prelucrare a datelor, cu scopul de a
satisface cerinţele informaţionale necesare managementului în procesul
fundamentării şi elaborării deciziilor.
OBIECTIVE
Prezenta temă are ca obiectiv clarificarea noţiunilor de dată,
informaţie şi cunoştinţe, stabilirea corespondenţei dintre acestea şi
prezentarea sistemului informaţional, organizaţional şi decizional al
întreprinderii.
2.1. DATE, INFORMAŢII, CUNOŞTINŢE ÎN CONTEXTUL

ORGANIZAŢIONAL
Sfârşitul secolului XX a stat sub semnul tranziţiei, de la societatea

industrială, în cadrul căreia principala resursă a unei întreprinderi se
14
identifica prin capital, la societatea post industrială, cunoscută şi sub
denumirea de societate informaţională, în cadrul căreia resursa cea mai de
preţ a devenit informaţia, iar producţia de bază este cea intelectuală
[Niţchi03]. Această societate informaţională în care trăim este adânc
influenţată de dezvoltarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţie,
care determină o modificare substanţială a procesului de informare, proces
axat în jurul noţiunii de informaţie şi care determină definirea structurală şi
funcţională a sistemului informaţional.
Orice activitate umană este caracterizată, întotdeauna, prin entităţi
faptice exprimate fie numeric, fie printr-o percepţie sau o observaţie
nenumerică. Aceste entităţi se numesc date.
Datele supuse unui proces de prelucrare oarecare devin informaţii.
Informaţiile derivate din alte informaţii, pe bază de raţionamente, devin
cunoştinţe (Figura 2.1.). Relaţia dintre
date, informaţii,
Aplicaţii cunoştinţe
Prelucrare Infor-
Date
maţii
Raţionamente Cunoş-
tinţe
Figura 2.1. Relaţia dată – informaţie – cunoştinţă
Termenul de „informaţie” a devenit extrem de uzual, dar deseori

acesta este utilizat greşit, deoarece se consideră ca fiind sinonim cu termenul
„dată”, lucru ce poate afecta eficienţa procesului managerial. În studiul
datelor, al informaţiei şi ulterior, al cunoştinţelor, au existat opinii diferite
ale diverşilor autori cu privire la definirea acestor noţiuni, unii dintre autori
[Watters92], pornind de la noţiunea de dată pentru a defini informaţia, iar
alţii, [Thro90] pornind de la noţiunea de informaţie pentru a defini datele.
Fără a considera unul din aceste moduri de abordare incorect, se consideră
că prima variantă prezintă o relevanţă mai mare pentru lucrarea de faţă. Prin Definirea
urmare data, ca noţiune de bază, este forma codificată a unor fapte, datelor
evenimente, tranzacţii, existând posibilitatea ca ea să fie culeasă, prelucrată,
transmisă şi interpretată de către sisteme de calcul şi eventual indivizi
umani. Informaţiile sunt considerate, în această abordare, ca fiind Definirea
reprezentate de datele prelucrate în aşa fel încât acestea să se dovedească informaţiilor
utile unui receptor.
Pe baza anumitor informaţii, în urma unor raţionamente, Definirea
experimentări, se pot obţine alte informaţii, cunoscute sub denumirea de cunoştinţelor
cunoştinţe. Dacă anumite cunoştinţe se află deja în posesia unui subiect,

atunci informaţiile care ar genera acele cunoştinţe nu mai prezintă interes,
de aici concluzia că o informaţie prezintă interes doar dacă poate fi utilizată.
15
Un proces managerial de calitate trebuie fundamentat pe informaţii
utile, care devin astfel vitale pentru orice manager. Pentru a spune despre o
informaţie că este utilă, există câteva caracteristici esenţiale de care aceasta
trebuie să dispună [Niţchi03]:
• consistenţa, ce presupune ca informaţia să fie cât mai cuprinzătoare,
Caracteristicile
informaţiei astfel încât să poată genera cât mai multe cunoştinţe;
utile • relevanţa, care este capacitatea informaţiei de a furniza cunoştinţe
importante în luarea deciziilor;
• exactitatea, ca fiind situaţia în care conţinutul informaţiei reflectă
realitatea;
• oportunitatea, sub forma unui decalaj corespunzător între momentul
în care informaţia a fost achiziţionată şi momentul în care este
necesară utilizarea acestei informaţii;
• accesibilitatea, ce presupune că informaţia poate fi utilizată la
momentul în care acest lucru se cere;
• completitudinea, care este necesitatea informaţiei de a proveni dintr-
o sursă apropiată fenomenului sau organizaţiei şi de a acoperi aria
vizată de utilizatorul acesteia.
META-
CUNOAŞTERE
CUNOAŞTERE
INFORMAŢII
DATE
Figura 2.2. Piramida abstractizării conform Prof. E. Turban [1995]
Figura 2.2. prezintă o clasificare a datelor, informaţiilor şi

cunoştinţelor în funcţie de gradul de abstractizare, în care cunoştinţele sunt
considerată mai abstracte, aflându-se înspre vârful piramidei abstractizării,
iar datele având un grad mai mic de abstractizare, aflându-se la baza
piramidei.
Ierarhia date→informaţii→cunoştinţe a fost extinsă însă [Ackoff89],
prin includerea la un nivel superior a înţelepciunii („Wisdom”), definită ca
fiind capacitatea de a selecta cunoaşterea necesară pentru a rezolva o
anumită sarcină, rezultând lanţul DICI: date → informaţii → cunoştinţe
16
→ înţelepciune (Data → Information → Knowledge → Wisdom chain)
(Figura 2.3.).
Ierarhia
CONTEXT date→ informaţii→
cunoştinţe→ înţelepciune
Gruparea de
ansambluri
Înţelepciune
Formarea
unui
Inovaţie
Cunoştinţe
ansamblu VIITOR
Conectarea Informaţii
părţilor
TRECUT
Date Experienţă
Colecţionare
a părţilor
ÎNŢELEGERE
Cercetarea Asimilarea Aplicarea Interacţiunea Reflecţia
Figura 2.3. Ierarhia DICI (DIKW)

(Sursa: Clark 2004)
Dacă primele trei niveluri, datele, informaţiile şi cunoştinţele, se

referă mai mult la trecut sau la chestiuni deja asimilate, înţelepciunea face
referire la viitor deoarece încorporează caracteristici vizionare.
Înţelepciunea este procesul prin care se poate discerne între bine şi rău, care
este considerat de mulţi autori o stare exclusiv umană, pe care calculatoarele
nu o au şi nici nu vor fi capabile să o posede vreodată. Rămâne de văzut
dacă tehnologiile inteligenţei artificiale pot contrazice acest punct de vedere.
2.2. SISTEME INFORMAŢIONALE, ORGANIZAŢIONALE ŞI

DECIZIONALE
O organizaţie trebuie percepută ca un sistem cibernetic, pe

considerentul că este legată de mediul său de existenţă, este dezvoltată pe o
anumită structură, funcţionarea sa urmează anumite reguli, în ideea atingerii
unui anumit scop.
Acest sistem, reprezentat de o organizaţie, se poate descompune în
subsisteme, care se întrepătrund, astfel rezultând sistemul condus, sistemul
de management şi sistemul informaţional [Lungu03], după cum este
reprezentat în Figura 2.4.
17
Resurse Produse finite
X SISTEMUL CONDUS Y
Servicii prestate
Informaţii Decizii
SISTEM
INFORMAŢIONAL
Informaţii din Informaţii în
afara sistemului afara sistemului
SISTEMUL DE MANAGEMENT
Figura 2.4. Organizaţia economică privită ca sistem cibernetic

(Sursa: Lungu03)
Sistemul informaţional poate fi definit ca „un set de proceduri de

Definirea colectare, regăsire, manipulare şi clasificare a informaţiilor ca suport al
sistemului
informaţional deciziilor, planificării, coordonării şi controlului” [Barthol91]. Sau dacă e să
definim sistemul informaţional luând în considerare definiţiile mai multor
autori, de-a lungul timpului, acesta ar reprezenta „un ansamblu de resurse
umane şi de capital, investite într-o unitate economică, în vederea colectării
şi prelucrării datelor necesare producerii informaţiilor, care vor fi folosite la
toate nivelurile decizionale ale conducerii şi controlului activităţilor
organizaţiei”[Oprea99].
Procesul de bază într-o întreprindere este marcat de realizarea
obiectivului propus în condiţii de eficienţă economică. Crearea produsului
final (marfă, lucrare, servicii) are loc printr-o tehnologie specifică de
transformare a resurselor în rezultate utile. După tehnologia utilizată,
profilarea întreprinderilor poate fi:
- pe produse, pe tehnologii sau pe produse şi tehnologii;
- pe pieţe, pe zone geografice, pe clienţi sau funcţii utilitare
satisfăcute. Corespunzător, producţia poate fi
specializată, universală sau mixtă.
Intrările într-o întreprindere sunt constituite din resurse imobiliare
(fixe) care se cumpără de la alţi producători sau se construiesc prin procese
investiţionale proprii; resurse materiale aprovizionate de la furnizori (materii
prime, combustibili, materiale auxiliare etc.); resurse financiare; resurse
umane; resurse energetice şi resurse informaţionale.
Transformările interne se constituie din procese de fabricaţie, de
prelucrare a resurselor în vederea obţinerii produsului final.
Ieşirile într-o întreprindere sunt produsele finale care se vor distribui
pe piaţă. Din sumele încasate se achită salariile, furnizorii, taxe, impozite
etc. Diferenţa încasări – plăţi constituie rezultatul financiar al perioadei luate
în considerare. Dacă diferenţa este pozitivă aceasta va reprezenta profitul,
iar dacă diferenţa este negativă aceasta va reprezenta pierdere.
18
Prin mecanismul de control al unei întreprinderi se urmăreşte
necesitatea, legalitatea şi oportunitatea angajării consumurilor şi a
cheltuielilor de producţie, corectitudinea informaţiilor stării şi operaţiilor din
sistem, respectarea obligaţiilor asumate etc.
Din punct de vedere funcţional subsistemele sistemului întreprindere
Subsistemele din
sunt: cadrul unei
- subsistemul de marketing – prin care se asigură condiţii întreprinderi din
punct de vedere
de conectare a întreprinderii la mediu;
funcţional
- subsistemul de cercetare – dezvoltare – trebuie să asigure
condiţii pentru satisfacerea cerinţelor pieţei, prin
proiectarea şi pregătirea fabricaţiei şi prin crearea de noi
capacităţi de producţie;
- subsistemul de producţie – exercită funcţia de bază a
activităţii productive prin programarea, lansarea şi
urmărirea proceselor de producţie;
- subsistemul comercial – asigură interacţiunea
întreprinderii cu alte sisteme, la baza operaţiilor de intrări
– ieşiri stând contractele economice;
- subsistemul financiar – contabil – reflectă o funcţie
administrativă, de realizare a proceselor informaţional –
decizionale, prin evidenţă contabilă, control, analiză
economico – financiară;
- subsistemul de personal – integrează încadrarea,
salarizarea, pregătirea şi promovarea angajaţilor şi
activităţi de asigurare a condiţiilor de muncă.
Din punct de vedere organizatoric sistemul întreprindere este alcătuit Subsistemele din
din: cadrul unei
- subsistemul condus – alcătuit din personalul care întreprinderi din
punct de vedere
transpune strategia şi tacticile adoptate în acţiuni organizatoric
specifice locurilor de muncă;
- subsistemul conducător – care asigură conducerea
strategico – tactică şi de conducere operativă a
întreprinderii, prin prevederea, organizarea, comanda,
coordonarea şi controlul desfăşurării tuturor activităţilor;
- subsistemul informaţional – realizează conexiunile
orizontale şi verticale dintre celelalte subsisteme, pin
procese informaţionale.
Fiecare subsistem este descris prin parametri şi indicatori ce definesc
existenţa şi funcţionarea lui.
Societatea informaţională se caracterizează prin preponderenţa
proceselor informaţionale bazate pe tehnologia informaţională şi a
comunicaţiei, care conduc la o reconsiderare a procesului de informare.
19
Motorul acestui proces îl reprezintă informaţia. Astfel, procesul de
informare, axat în jurul noţiunii de informaţie, reprezintă fundamentul
definirii structurale şi funcţionale a sistemului informaţional.
În funcţionarea unei întreprinderi se disting atât activităţile
individuale, fiecare participant exercitând un rol în cadrul organizaţiei
potrivit pregătirii sale şi a unei fişe de post, cât şi activităţi colective la
diferite niveluri (şedinţe, dezbateri). Ambele tipuri utilizează ca element de
bază informaţia şi generează procesul de informare.
Informaţia rezultă din date, acestea fiind ansambluri de simboluri
susceptibile de a fi percepute de către om. Datele nu devin informaţii decât
prin intermediul unui proces de prelucrare. De exemplu, un bilanţ contabil
reprezintă un ansamblu de date care descrie anumite aspecte. El constituie o
informaţie pentru cel care stăpâneşte modelul contabil în vederea
inter]pretării acesteia (Figura 2.5.).
I Subsistem E Decizii
decizional (informaţii)
Informaţii
pentru Subsistem
fundamentare informaţional
decizii
Circuite Fluxuri Resurse
Date informaţionale informaţionale umane
Componente pentru
Fundamentare Gestiune
decizii economică
Informaţii
E Subsistem I
despre procese
operaţional
de execuţie
Figura 2.5. Relaţia subsistemului informaţional cu cel decizional şi cel operaţional

(Sursa: Oprea 99)
După cum am mai precizat legătura între componenta decizională a

întreprinderii şi cea operaţională se realizează prin subsistemul
informaţional. Funcţionarea acestuia este alimentată de un proces permanent
de informare în ambele sensuri. Prin intermediul fluxurilor informaţionale
subsistem,ul informaţional realizează o condiţionare reciprocă:
Gestiunea şi utilizarea informaţiei, ca resursă esenţială a unei
întreprinderi capătă noi particularităţi generate de calitatea ei de suport
pentru fundamentarea deciziilor şi de creştere continuă a complexităţii
procesului decizional.
20
Achiziţia informaţiei constituie o exigenţă vitală pentru
întreprindere. În acest sens, un rol major revine sistemelor de informare şi
modului în care acestea permit crearea şi gestionarea memoriei
organizaţionale.
Sistemul de informare reprezintă un ansamblu de activităţi
intercorelate (manuale/automatizate), prin intermediul cărora întreprinderea
dispune de informaţii necesare asigurării unei coerenţe între structura de
decizie şi structura de informare.
Structura de decizie descrie modul în care este realizată partajarea
deciziilor în întreprindere. Este alcătuită din ansamblul activităţilor de
decizie şi constituie răspunsul la întrebarea „cine, ce hotărăşte în
întreprindere?”. Structura de informare se referă la ansamblul activităţilor de
informare într-o întreprindere. Ea constituie răspunsul la întrebarea „cine, ce
cunoaşte în întreprindere?”.
Totalitatea informaţiilor obţinute prin procesele de informare care au
Definirea
loc la un moment dat vor fi conservate prin intermediul mai multor memoriei
componente care îndeplinesc funcţii specifice şi care se constituie în organizaţionale
memoria organizaţională. În cadrul memoriei organizaţionale se disting
două categorii de elemente:
- elemente tangibile – constituite din date, proceduri,
modele matematice, algoritmi;
- elemente intangibile – reprezentate prin cunoştinţe
private, profesionale, experienţe şi aptitudini etc.
Evoluţia mediului economico-social, la nivel naţional şi mondial,
precum şi explozia tehnologiilor informatice, car conduc organizaţiile spre
fenomenul de globalizare implică o reconsiderare fundamentală de
concepţie referitor la rolul şi locul întreprinderii. Astfel, aceasta nu mai este
numai o unitate de producţie, ci devine în mod egal o unitate de producere a
informaţiilor şi cunoştinţelor.
Perspectiva informaţională determină revederea unei întreprinderi ca
un sediu al activităţilor de natură informaţională, care constau în colectarea,
prelucrarea, transmiterea şi stocarea datelor. Aceste activităţi au drept scop
să ofere utilizatorilor reprezentări pertinente ale fenomenului real, plecând
de la date fragmentate, de origine şi calitate diverse. Apariţia tehnologiilor
informatice bulversează metodele tradiţionale de lucru, rolul individului în
întreprindere şi însăşi maniera de abordare a problemelor.
Tehnologiile informatice corespund tehnicilor care permit
„fabricarea” informaţiei. Acestea reunesc tehnici esenţiale de culegere,
prelucrare, transmitere şi stocare electronică a datelor şi informaţiilor, într-
un mediu adecvat informatic şi de comunicaţie constituit din echipament
hardware, proceduri software, dispozitive electronice de transmisie/recepţie.
Componentele de bază ale tehnologiei informatice sunt următoarele:
21
1. Staţiile de lucru – terminale de teletransmisie legate la un
Componentele de calculator, sau microcalculatoare dotate cu capacitate autonomă
bază ale de prelucrare – stocare.
tehnologiei
informatice 2. Bazele de date – reunesc fişiere de date între care există
interdependenţe şi pot fi structurate pentru memorarea datelor şi
informaţiilor pe domenii (tehnic. economic etc.)
3. Reţele de comunicaţii – asigură difuzarea datelor şi comunicarea
între staţiile de lucru.
4. Proceduri software – includ pachete de programe.
Utilizarea tehnologiilor informatice asigură o serie de avantaje ca:
- reducerea timpului – viteza de calcul ridicată permite o
reducere substanţială a timpului de prelucrare impus de
Avantajele
anumite modele economico-matematice, tehnice, fizice
utilizării etc.;
tehnologiei - reducerea spaţiului – comunicarea la distanţă prin
informatice
tehnologia informatică face să dispară inconvenientul
„kilometrilor” existent între emiţător şi receptor;
- extinderea modalităţilor de stocare – mijloacele de
stocare au evoluat deosebit de mult asigurând posibilităţi
de păstrare a informaţiei de milioane de caractere;
- flexibilitatea în utilizare – tehnologia informatică oferă
un domeniu vast de utilizare şi înregistrează o
adaptabilitate continuă, paralel cu evoluţia software-ului
de bază şi de aplicaţii.
În consecinţă tehnologia informatică este susceptibilă nu doar de-a
influenţa fiecare activitate în componenta sa fizică sau informaţională, dar şi
modul de exploatare al legăturilor dintre activităţi atât în interiorul cât şi în
exteriorul întreprinderii.
Se întâlneşte în literatura de specialitate termenul de memorie
organizaţională, prin care se înţelege totalitatea componentelor ce
îndeplinesc funcţii specifice organizaţiei, rezultate din ansamblul de
informaţii generate de procesele de informare ce au avut loc la un moment
dat.
Memoria organizaţională conţine elemente tangibile, manifestate
prin date, proceduri, modele matematice, algoritmi, şi elemente intangibile,
reprezentate prin cunoştinţe private, profesionale, aptitudini, experienţe.
Stabilind şi înţelegând strânsa legătură dintre informaţii şi decizii
este de înţeles de ce un proces managerial de calitate se poate realiza numai
în urma utilizării corecte şi concrete a cunoştinţelor obţinute în urma
raţionamentelor efectuate asupra informaţiilor.
22
2.3. ROLUL SISTEMULUI INFORMAŢIONAL
Sistemele informaţionale actuale nu mai pot fi concepute în afara

tehnologiilor informatice şi a comunicaţiilor. Sistemul informaţional este
privit ca un ansamblu de proceduri de constatare, consemnare, culegere,
verificare, transmitere, stocare şi prelucrare a datelor, cu scopul de a
satisface cerinţele informaţionale necesare managementului în procesul
fundamentării şi elaborării deciziilor.
Este evident că şi în continuare maşina şi energia vor juca un rol
important, fundamental, în societatea informaţională, dar pentru toate
activităţile umane devin esenţiale tehnologiile informatice care au la bază
electronica, informatica şi comunicaţiile moderne. Informatizarea
activităţilor social-economice a cunoscut profunde transformări. Este
contextul în care vom prezenta câteva din schimbările şi tendinţele ce au loc
în dezvoltarea sistemelor informaţionale.
1. Se manifestă în mod clar o tendinţă spre divizarea costurilor
sistemelor informaţionale. Aceasta se datorează, pe de o parte, reducerii
costurilor hardware-ului, iar pe de altă parte, reducerii costurilor software-
ului. Costurile de proiectare, realizare, menţinere pentru fiecare componentă
se reduc datorită tendinţei în dezvoltarea sistemelor informaţionale bazate
tot mai mult pe platforme soft de nivel înalt ce incumbă funcţii soft de bază
şi funcţii specifice unei aplicaţii. Prin funcţiile soft de bază se definesc şi se
rezolvă problemele comune ale aplicaţiilor, iar softul specific defineşte
proprietăţile comportamentale suplimentare pentru o aplicaţie. O astfel de
abordare oferă posibilitatea generalizării şi implementării unor aplicaţii
informatice în mai multe unităţi economice, cu efecte imediate de reducere a
costurilor de implementare.
2. Se manifestă o tendinţă clară spre tehnologia sistemelor
informaţionale bazate pe reţele de calculatoare. Creşterea complexităţii şi
varietăţii aplicaţiilor, apariţia de noi produse informatice cu un raport
cost/performanţă tot mai avantajos au făcut necesară şi rentabilă realizarea
de reţele de calculatoare.
O importanţă deosebită a avut-o Internet-ul care a oferit posibilitatea
accesului nelimitat la diverse informaţii precum şi comunicarea rapidă între
diverse puncte de pe glob. Reţelele de calculatoare determină apariţia şi
dezvoltarea de noi protocoale şi medii de comunicaţie ce permit viteze mari
de transport a informaţiei, accesul la distanţă în scopul unor operaţiuni de
comerţ electronic sau diverse tranzacţii electronice on-line.
3. În domeniul organizării datelor se manifestă tendinţa spre baze de
date orientate obiect. Structurile clasice de date bazate pe text şi valori
numerice fie se dovedesc insuficiente, fie complexitate lor depăşeşte
posibilităţile de stocare şi prelucrare. Bazele de date orientate obiect permit
23
crearea de obiecte complexe, din componente mai simple, fiecare având
propriile atribute şi propriul comportament, în acest fel ele reuşesc să ofere
soluţii pentru orice probleme.
4. Sisteme informaţionale de tip nou. Sunt de fapt sisteme
informatice integrate, în care întregul sistem informaţional se bazează pe
calculator. Sunt alcătuite din aplicaţii performante, de cele mai multe ori
ierarhizate ce permit realizarea informaţiei în timp real şi la un nivel maxim
de optimalitate.
Proiectarea la nivel micro şi macroeconomic a unor sisteme
informaţionale care să utilizeze tehnicile bazelor de date şi care să conţină
diverse modele economico-matematice, iar situaţiile de informare-raportare
să aibă un caracter de semnalare preventivă a abaterilor faţă de starea
normală, reprezintă o formă superioară de organizare şi prelucrare a datelor.
Această concepţie revoluţionează întregul sistem informaţional,
transformându-l dintr-un sistem pasiv de constatare, consemnare şi analiză a
unor procese şi fenomene economice deja petrecute, într-un instrument activ
de previziune şi control al acestora.
Privit din perspectiva scopului său, sistemul informaţional
prelucrează un complex de informaţii, ce se constituie ca intrări, pentru a
furniza subsistemului decizional rezultate, ce se constituie ca ieşiri (Figura
2.6).
I1 θ1
N2
I2 θ. 2
. Intrări Ieşiri
. N1 N3 .
. .
In θn
N5 N4
Figura 2.6. Structura generală a unui sistem informaţional
Pentru un sistem informaţional complex (economico-social), blocul

de prelucrări se constituie dintr-o mulţime de noduri (staţii) de prelucrare
conform unor legi, metode ş.a.m.d. care se constituie în circuite. De
asemenea, atât intrările cât şi ieşirile, sunt multiple şi în diferite puncte ale
sistemului.
Mulţimea datelor vehiculate într-o reţea informaţională poate fi
structurată pe subsisteme, care în cadrul unui sistem economico-social ar
putea fi: cercetare-dezvoltare, proiectare, planificare tehnico-economică,
pregătirea fabricaţiei, lansarea şi urmărirea producţiei, aprovizionare-
desfacere, personal, financiar-contabil.
Într-un sistem informaţional funcţional, sursele de date, nodurile de
prelucrare, traseele informaţiilor de diferite categorii sunt astfel realizate
24
încât să asigure la timp, elementelor din structura organizatorică, acele
informaţii care le sunt necesare, să evite circuitele nonsens, să se asigure
securitatea datelor în cadrul circuitului.
BIBLIOGRAFIE
1. Ackoff, R. L., From Data to Wisdom, Journal of Applied Systems

Analysis, Volume 16, 1989, pag. 3-9
2. Barthol, M., Martin, D.C., Management, McGraw-Hill International
Series in Management, 1991
3. Beyond., D., Information and Data Modelling, Oxford Blackwell Sci.
Publications, 1990
4. Cojocariu, A., Bazele informaticii, Editura Augusta, Timişoara, 2006
5. Niţchi, Şt., Racoviţan, D., colectiv, Iniţiere în informatica economică şi
de afaceri, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2003
6. Oprea, D., Analiza şi proiectarea sistemelor informaţionale economice,
Editura Polirom, Iaşi, 1999
7. Thro, E., The Database Dictionary, Mikrotrand Books, 1990
8. Watters, C., Dictionary of Information and Technology, Academic Press,
Inc 1992
TESTE DE EVALUARE
1. Explicaţi conceptele de dată, informaţie şi cunoştinţă, şi arătaţi relaţia

dintre acestea:
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
2. Definiţi sistemul informaţional:

________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
25
3. Definiţi tehnologiile informatice:
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
4. Componentele de bază ale tehnologiei informatice sunt:

a. staţiile de interacţiune, bazele de date, reţelele de calculatoare şi
procedurile software
b. staţiile de lucru, bazele de date, reţelele de comunicaţii şi
procedurile software;
c. staţiile de lucru, bazele de date, reţelele de comunicaţii şi
procedurile hardware.
5. Prin memorie organizaţională se înţelege.

a. totalitatea componentelor ce îndeplinesc funcţii specifice
organizaţiei, rezultate din ansamblul de date elementare generate
de procesele de informare ce au avut loc la un moment dat;
b. totalitatea componentelor ce îndeplinesc funcţii specifice
organizaţiei, rezultate din ansamblul de informaţii generate de
procesele de informare ce au avut loc la un moment dat;
c. totalitatea componentelor de memorie existente în cadrul unei
organizaţii.
26
TEMA III. SISTEMUL INFORMATIC – ELEMENT AL
SISTEMULUI INFORMAŢIONAL
CONŢINUT
3.1. Consideraţii teoretice cu privire la sistemele informatice
3.2. Clasificări ale sistemelor informatice
3.3. Componentele sistemelor informatice
3.4. Dezvoltarea sistemelor informatice
REZUMAT
Sistemul informatic este acel subsistem al sistemului informaţional,
care foloseşte echipamente de prelucrare automată a datelor (hardware) şi
aplicaţii pentru echipamentele în cauză (software de bază şi software de
aplicaţii), necesare furnizării de informaţii sistemului informaţional.
Sistemul informaţional şi sistemul informatic ale unui organism se
întrepătrund şi nu pot fi separate unul de celălalt, în condiţiile în care la ora
actuală se vehiculează un volum mare de informaţii. Ele se întrepătrund şi se
determină reciproc.
Sistemul informaţional al unui organism, fără suportul asigurat de
sistemul informatic este sortit să furnizeze informaţii eronate sau după o
perioadă de timp când informaţia şi-a pierdut parţial sau total semnificaţia
pentru sistemul decizional. Şi reciproc, sistemul informatic fără sistemul
informaţional nu poate exista.
Există mai multe tipuri de sisteme informatice utilizate în domeniul
managerial: sisteme informatice de asistare a deciziei, sisteme informatice
pentru management, sisteme informatice destinate conducerii executive şi
sisteme expert.
În cadrul organizaţiilor se utilizează pe lângă sistemele informatice
pomenite anterior şi alte sisteme informatice care pot fi utile în rezolvarea
diferitelor tipuri de probleme ce apar la diferite niveluri organizaţionale:
sisteme de procesare a tranzacţiilor, sisteme informatice pentru
automatizarea activităţilor de birou, sisteme informatice pentru asistarea
administrării portofoliului de afaceri, sisteme bazate pe cunoştinţe, sisteme
de asistare a deciziei de grup.
Componentele generale ale unui sistem informatic sunt: hardware-ul,
software-ul, comunicaţiile, baza ştiinţifică şi metodologică, baza
informaţională, utilizatorii, cadrul organizatoric.
Întrucât activităţile economico-sociale au suferit transformări
importante datorită informatizării acestora, iar pe viitor se preconizează deja
schimbări şi tendinţe care urmează să favorizeze dezvoltarea şi
eficientizarea sistemelor informatice.
27
OBIECTIVE
Tema prezintă conceptul de sistem informatic, ca subsistem al
sistemului informaţional, a categoriilor de sisteme informatice,
componentelor acestora, arătând şi direcţiile de dezvoltare a sistemelor
informatice.
3.1. CONSIDERAŢII TEORETICE CU PRIVIRE LA SISTEMELE

INFORMATICE
Acel subsistem al sistemului informaţional, care foloseşte

echipamente de prelucrare automată a datelor (hardware) şi aplicaţii pentru
Definirea
echipamentele în cauză (software de bază şi software de aplicaţii), necesare
sistemului furnizării de informaţii sistemului informaţional, se numeşte sistem
informatic informatic. În alţi termeni: pentru a defini un sistem informatic în cadrul
unui sistem informaţional, trebuie să precizăm în mod concret regulile,
procedurile, mijloacele şi metodele utilizate în cadrul acestuia; mai mult
trebuie să precizăm legile care operează cu acesta în cadrul unui ansamblu
corelat. Dacă ar fi să reprezentăm sistemul informatic şi sistemul
informaţional ca mulţimi ele vor arăta ca în figura 3.1; evident într-un timp
imprevizibil vor coincide.
Sistem informaţional
Sistem
informatic
Figura 3.1. Sistemul informatic ca parte a sistemului informaţional
Sistemul informatic este deci un ansamblu organizat de resurse

(materiale, software, personal, date, proceduri etc.) care permit să se
achiziţioneze, prelucreze, stocheze şi să transmită informaţii sub formă de
texte, imagini, sunete etc.
Principalele categorii de resurse incluse în sistem sunt:
28
- Persoane – ce reprezintă utilizatorii “consumatori” a
informaţiei produsă de sistem sau contribuie la achiziţia,
Principalele
stocarea şi prelucrarea informaţiei, fie sunt specialităţi ai
resurse incluse în
sistemelor (analişti, programatori, operatori, ingineri); sistemul informatic
- Materiale – semnificând totalitatea dispozitivelor fizice
utilizate (unităţi centrale şi periferice, staţii de lucru, reţele de
comunicare) precum şi diferitele suporturi informatice (discuri
magnetice, optice);
- Programe şi proceduri – constau în ansamblul programelor
de aplicaţie şi a serviciilor necesare funcţionării sistemului
informatic;
- Date – prezente în cadrul sistemului sub formă variată (texte,
imagini, sunete) corespunzând atât materiei prime de prelucrat
cât şi modelelor, ca reprezentare a fenomenelor.
Sistemul informaţional şi sistemul informatic ale unui organism se
întrepătrund şi nu pot fi separate unul de celălalt, în condiţiile în care la ora
actuală se vehiculează un volum mare de informaţii. Ele se întrepătrund şi se
determină reciproc. Sistemul informaţional al unui organism, fără suportul
asigurat de sistemul informatic este sortit să furnizeze informaţii eronate sau
după o perioadă de timp când informaţia şi-a pierdut parţial sau total
semnificaţia pentru sistemul decizional. Şi reciproc, sistemul informatic fără
sistemul informaţional nu poate exista.
3.2. CLASIFICĂRI ALE SISTEMELOR INFORMATICE
Clasificarea sistemelor informatice se poate realiza în funcţie de mai

multe criterii [Oprea 99]:
Clasificarea
¾ după scopul sistemelor: sistemelor informatice
9 sisteme informatice pentru automatizarea activităţilor de rutină; după scop
9 sisteme informatice pentru conducerea operativă, tactică şi
strategică;
9 sisteme informatice de asistare a deciziilor;
9 sisteme informatice pentru automatizarea proceselor de
comunicaţie. Clasificarea
¾ după gradul de dispersie al resurselor sistemului: sistemelor informatice
după gradul de
9 sisteme informatice locale; dispersie al resurselor
9 sisteme informatice distribuite în plan teritorial.
¾ după specificul activităţii:
9 sisteme informatice de gestiune; Clasificarea
9 sisteme informatice pentru optimizarea procesului decizional, sistemelor informatice
economic şi administrativ; după specificul
acivităţii
9 sisteme informatice pentru conducerea proceselor tehnologice;
29
¾ după gradul de integrare:
Clasificarea 9 sisteme informatice insulare;
sistemelor informatice 9 sisteme informatice parţial integrate;
după gradul de
integrare pe orizontală, la acelaşi nivel decizional;
pe verticală, la nivel de activităţi de bază;
9 sisteme informatice total integrate.
pe orizontală, la toate nivelurile decizionale;
pe verticală, la nivelul activităţii de ansamblu din
organizaţie.
Clasificarea ¾ după legătura cu tipul de organizare:
sistemelor informatice sisteme informatice grefate pe organizarea procesuală
după tipul de
organizare (sisteme de producţie, de personal, comerciale etc.);
sisteme informatice grefate pe subdiviziuni organizatorice.
¾ după tipul de reţea în care este utilizat:
Clasificarea
sistemelor informatice sisteme informatice bazate pe LAN (Local Area Network);
după tipul de reţea sisteme informatice bazate pe MAN (Metropolitan Area
Network);
sisteme informatice bazate pe VPN (Virtual Private
Network).
¾ după modul de tratare al prelucrărilor:
Clasificarea
sisteme informatice cu prelucrare on-line;
sistemelor informatice
după modul de tratare sisteme informatice cu tratarea lucrărilor în timp real (real
al prelucrărilor time systems).
Sistemele informaţionale şi informatice ale unei organizaţii nu pot fi
concepute separat, mai mult, ele se întrepătrund şi se condiţionează reciproc.
În plus, se înregistrează o tendinţă de suprapunere a acestora, odată cu
dezvoltarea sistemelor informatice, pe considerentul preconizării că în
viitorul apropiat nici o activitate nu va putea fi concepută fără sprijinul
tehnicii de calcul moderne. Deseori însă, până se conştientizează avantajele
pe care sistemele informatice le pot aduce, se înregistrează rezistenţă umană
la introducerea şi utilizarea acestor sisteme informatice destinate susţinerii
sistemului informaţional. Au fost identificaţi aşa-numiţii „factori de
rezistenţă” de către mai mulţi autori, factori ce îşi au rădăcina în mai multe
cauze: de natură tehnică – legate de deficienţele ce apar în construirea
sistemelor informatice, de natură umană – legate de dificultatea omului de a
ţine pasul cu dezvoltarea tehnologiilor moderne şi de teama acestuia faţă de
schimbare.
Pentru a elimina confuziile care pot fi generate în urma enunţării
definiţiilor de mai sus, trebuie să subliniem că există şi alte tipuri de sisteme
informatice utilizate în domeniul managerial al căror mod de funcţionare
este similar cu cel al sistemelor de asistare a deciziei, acestea fiind: sisteme
informatice pentru management (Management Information Systems - MIS),
30
sisteme informatice destinate conducerii executive (Executive Information
Systems - EIS) şi sisteme expert (Expert Systems -ES).
MIS sunt sisteme de gestiune a informaţiei, care pot genera diferite
rapoarte, astfel oferind decidenţilor informaţia sintetizată, un exemplu în
acest sens fiind aşa-numitul „jurnal de bord” al managerului. Aceste sisteme Sisteme informatice
de management (MIS)
avertizează asupra unor probleme dar nu vin în sprijinul decidenţilor oferind
soluţii, cum o fac sistemele de asistare a deciziei, care furnizează
utilizatorului atât cauzele problemelor cât şi variante de soluţionare a
acestora. EIS se deosebesc de SIAD prin faptul că furnizează informaţii
Sisteme informatice
relevante şi foarte valoroase, în scopul adoptării deciziilor strategice ale destinate conducerii
organizaţiei, pe care şi le asumă decidenţii de la cel mai înalt nivel. Sistemul executive (EIS)
expert, ES, este acel program informatic capabil, pe baza unor reguli şi a
Sisteme expert
unei baze de cunoştinţe, să simuleze raţionamentul expertului uman în copul (ES)
rezolvării unor probleme dificile.
În cadrul organizaţiilor se utilizează pe lângă sistemele informatice
pomenite anterior şi alte sisteme informatice care pot fi utile în rezolvarea
diferitelor tipuri de probleme ce apar la diferite niveluri organizaţionale:
sisteme de procesare a tranzacţiilor (Transaction Processing Systems - TPS),
sisteme informatice pentru automatizarea activităţilor de birou (Office
Automation Systems - OAS), sisteme informatice pentru asistarea
administrării portofoliului de afaceri (Executive Support Systems - ESS),
sisteme bazate pe cunoştinţe (Knowledge Work Systems - KWS), sisteme
de asistare a deciziei de grup (Group Decision Support Systems – GDSS).
TPS sunt sisteme al căror rol este de a executa şi înregistra zilnic Sisteme de procesare
datele legate de tranzacţiile uzuale, de rutină, pe care le presupun afacerile a tranzacţiilor
(TPS)
în care este implicată organizaţia, realizând astfel actualizarea bazei de date
cu datele respective.
OAS sunt aplicaţii de tipul editoarelor de text, aplicaţii de calcul
Sisteme informatice
tabelar, aplicaţii pentru realizarea prezentărilor, programe destinate pentru automatizarea
comunicării, sisteme pentru procesarea imaginilor, destinate mai ales activităţilor de birou
angajaţilor care au ca atribuţie utilizarea şi manipularea informaţiilor, (OAS)
determinând formarea fluxurilor de informaţii şi cunoştinţe.

Sistemele ESS sunt asemănătoare sistemelor EIS, fiind destinate
Sisteme informatice
managerilor de la nivelul superior oferind asistenţă în scopul realizării de pentru asistarea
analize, predicţii ce pot sprijini deciziile nestructurate. Deosebirea dintre administrării portofoliului
EIS şi ESS este că acestea din urmă sunt superioare primei categorii, prin de afaceri (ESS)
faptul că includ mijloace de comunicare, automatizarea unor sarcini, suport
pentru analiză şi mai ales diferite tehnici inteligente.
Sisteme bazate pe
Sistemele KWS sunt cele care vin în sprijinul specialiştilor
cunoştinţe (KWS)
organizaţiei pentru a crea şi integra cunoştinţe noi, urmărind ca aceste noi
cunoştinţe să fie integrate în rezultatele firmei.
31
GDSS sunt sisteme ce vin în sprijinul grupurilor în ideea cooperării
Sisteme de asistare
a deciziei de grup şi colaborării pentru a atinge scopurile comune. Un sistem GDSS presupune
(GDSS) necesitatea unei reţele de calculatoare, într-un mediu fizic comun, în care
decidenţii sunt puşi faţă în faţă, permiţând acestora să îşi exprime opiniile şi
comentariile în scris şi oferind acces la un sistem de vot.
EIS
ESS
MIS DSS
KWS SE
OAS TPS
Figura 3.2. Posibilele interdependenţe dintre sistemele informatice utilizate de

organizaţii
(Adaptare după: Militaru04)
Între sistemele informatice utilizate în cadrul unei organizaţii se

creează dependenţe şi interdependenţe, acestea fiind reprezentate în Figura
3.2. Corespondenţa între tipurile de decizii şi tipurile de sisteme informatice
utilizate în cadrul unei organizaţii se poate urmări în Tabelul 3.1.
Tabelul 3.1.
Corespondenţa dintre tipurile de decizii şi tipurile de sisteme informatice
NIVELUL ORGANIZAŢIONAL
Strategic ESS / EIS
DSS
Tactic MIS
ES
Cunoaştere OAS KWS
Operaţional TPS
TIPUL DE DECIZII Structurate Semistructurate Nestructurate
(Adaptare după: Militaru04)
3.3. COMPONENTELE SISTEMELOR INFORMATICE
La nivelul cel mai general, componentele unui sistem informatic

sunt următoarele (Figura 3.3.):
hardware-ul – totalitatea mijloacelor tehnice, fizice utilizate la
culegerea, transmiterea, stocarea şi procesarea datelor;
32
HARDWARE
SOFTWARE
COMUNICAŢIILE
BAZA ŞTIINŢIFICĂ ŞI
METODOLOGICĂ
SISTEM
INFORMATIC
BAZA
INFORMAŢIONALĂ
UTILIZATORII
CADRUL
ORGANIZATORIC
Figura 3.3. Componentele generale ale unui sistem informatic

(Sursa: Lungu 03)
software-ul – mulţimea de programe ce asigură funcţionarea efectivă

a sistemului informatic, în conformitate cu cerinţele utilizatorilor; Componentele unui
comunicaţiile – reprezentate de echipamente şi tehnologii de sistem informatic
comunicaţie a datelor;
baza ştiinţifică şi metodologică – modelele matematice ale
proceselor şi fenomenelor economice, împreună cu mijloacele şi
tehnicile de realizare a sistemelor informatice;
baza informaţională – mulţimea de date, fluxuri informaţionale ce
intervin în cadrul sistemului informatic;
utilizatorii – totalitatea persoanelor ce urmează să utilizeze sistemul
informatic;
cadrul organizatoric – mediul şi condiţiile în care funcţionează
sistemul informatic.
Cu privire la un sistem informatic de gestiune, al cărui rol principal
este de a prelucra datele existente cu scopul obţinerii informaţiilor care ar
33
urma să sprijine procesul decizional, principalele componente ale acestuia
sunt (Figura3.4.) [Stanciu 01]:
¾ intrările;
¾ prelucrările;
¾ ieşirile.
INTRĂRI PRELUCRĂRI IEŞIRI
Figura 3.4. Componentele unui sistem informatic de gestiune
Intrările sistemului sunt reprezentate de totalitatea datelor stocate şi

prelucrate, ce servesc la obţinerea informaţiilor, intrări ce pot fi clasificate în
două categorii:
Intrările unui • intrări ce provin din tranzacţii externe – se referă la operaţiile şi
sistem informatic procesele economice şi financiare din cadrul întreprinderii, cum ar fi
datele cu privire la aprovizionare, date cu privire la plăţi respectiv la
încasări. Tranzacţiile externe se materializează prin date consemnate
în documente, date ce provin din mediul economico-financiar, date
ce provin de la sisteme informatice operaţionale, altele decât cel aflat
în discuţie, respectiv date ce provin de la alte sisteme informatice
exterioare întreprinderii.
• intrări ce provin din tranzacţii interne – rezultate în urma
prelucrărilor automate din cadrul sistemului informatic.
Prelucrările sistemului presupune ansamblul de proceduri automate
care urmăresc:
Prelucrările unui
sistem informatic ¾ crearea şi actualizarea bazei de date;
¾ gestionarea şi exploatarea bazei de date;
¾ reorganizarea bazei de date;
¾ salvarea bazei de date.
Ieşirile unui sistem informatic sunt reprezentate de rezultatele
prelucrărilor, şi pot fi clasificate în două categorii:
Ieşirile unui • ieşiri rezultate în urma operaţiilor de transfer al datelor, a căror
sistem informatic valoare nu se modifică;
• ieşiri obţinute în urma unor operaţii de calcul, pe baza anumitor
algoritmi.
Ieşirile sistemului informatic pot fi în diferite forme de prezentare:
indicatori sintetici, rapoarte, grafice, foi de calcul electronice.
34
3.4. DEZVOLTAREA SISTEMELOR INFORMATICE
Sistemele informatice s-au dovedit a fi de un real folos atât pentru

decidenţi, care sunt astfel mai bine şi mai rapid informaţi, cât şi pentru
angajaţi, prin dispunerea de mijloace informatizate ce facilitează rezolvarea
cu succes a sarcinilor.
Activităţile economico-sociale au suferit transformări importante
datorită informatizării acestora, iar pe viitor se preconizează deja schimbări
şi tendinţe care urmează să favorizeze dezvoltarea şi eficientizarea
sistemelor informatice.
Tendinţa spre divizarea costurilor software-ului şi a sistemelor
informatice se remarcă în mod evident, reducerea costurilor sistemelor
informatice datorându-se, pe de o parte, reducerii componentelor hardware-
ului, iar pe de altă parte, reducerii costurilor software-ului. Se manifestă
tendinţa de dezvoltare a sistemelor informatice bazate pe platforme software
de nivel înalt, care conţin funcţii software de bază, care rezolvă problemele
comune în proporţie de aproximativ 80-90%, şi funcţii specifice aplicaţiei,
prin care se stabileşte comportamentul specific companiei. Avantajul
utilizării acestor platforme software este sporirea gradului de generalitate şi
implementarea sistemelor informatice în mai multe unităţi economice, cu
posibilitatea de reducere a costurilor pe fiecare unitate.
Un alt element ce contribuie la dezvoltarea sistemelor informatice o
reprezintă tehnologia sistemelor informatice bazate pe reţelele de
calculatoare, ale căror costuri de întreţinere au devenit rezonabile şi
suportabile chiar şi de către întreprinderile mici şi mijlocii. Eforturile de
dezvoltare a reţelelor de calculatoare, împreună cu dezvoltarea reţelei
Internet, au avut o contribuţie importantă în ceea ce priveşte apariţia şi
dezvoltarea de noi protocoale şi medii de comunicaţie ce permit viteze de
transport foarte mari, dezvoltarea fără precedent a comunicaţiilor fără fir,
dezvoltarea reţelelor de sateliţi, a accesului la distanţă în scopul unor
operaţiuni de comerţ electronic sau pentru diverse tranziţii electronice on-
line.
În ceea ce priveşte organizarea datelor, se poate spune că bazele de
date orientate obiect au câştigat teren, deoarece structurile clasice sunt
ineficiente şi depăşite. Bazele de date clasice sau relaţionale oferă prea
puţin suport teoretic şi practic pentru tipurile neconvenţionale de date, în
timp ce bazele de date orientate-obiect permit crearea de obiecte complexe
din componente mai simple, fiecare având propriile atribute şi propriul
comportament, în acest fel ele reuşesc să ofere soluţii pentru problemele şi
aplicaţiile amintite anterior.
35
BIBLIOGRAFIE
1. Lungu, I, colectiv, Sisteme informatice – Analiză, proiectare şi

implementare, Editura Economică, 2003, Bucureşti
2. Militaru, Gh., Sisteme informatice pentru management, Editura All,
Bucureşti, 2004
3. Oancea, Mirela, Sisteme informatice pentru asistarea deciziei financiare,
Editura ASE, Bucureşti, 2005
5. Oprean, D., Racovitan, D., M., Oprean Victoria, Informatică de gestiune
şi managerială, Editura Eurounion, Oradea, 1994
6. Radu, I. şi colaboratorii, Informatică şi management, Editura
universitară, Bucureşti, 2005
TESTE DE EVALUARE
1. Sistemul informatic este:

a. un ansamblu de resurse umane şi de capital, investite într-o unitate
economică, în vederea colectării şi prelucrării datelor necesare
producerii informaţiilor, care vor fi folosite la toate nivelurile
decizionale ale conducerii şi controlului activităţilor organizaţiei;
b. subsistemul sistemului informaţional, care foloseşte echipamente de
prelucrare automată a datelor (hardware) şi aplicaţii pentru
echipamentele în cauză (software de bază şi software de aplicaţii),
necesare furnizării de informaţii sistemului informaţional;
c. subsistemul sistemului informaţional, care foloseşte echipamente de
prelucrare empirică a datelor (hardware) şi aplicaţii pentru
echipamentele în cauză (software de bază şi software de aplicaţii),
necesare furnizării de informaţii sistemului organizaţional;
2. Care din următoarele afirmaţii este adevărată cu privire la sistemul

informaţional şi sistemul informatic al unei organizaţii:
a. se întrepătrund şi se determină reciproc;
b. nu există nici o legătură între cele două;
c. primul este un subsistem al celui din urmă.
3. Care este deosebirea dintre sistemele EIS şi SIAD?

a. sistemele EIS furnizează informaţii relevante şi foarte valoroase, în
scopul adoptării deciziilor strategice ale organizaţiei, pe care şi le
asumă decidenţii de la cel mai înalt nivel;
36
b. nu există nici o deosebire între cele două tipuri de sisteme;
c. sistemele EIS furnizează informaţii relevante şi foarte valoroase, în
scopul adoptării deciziilor strategice ale organizaţiei, pe care şi le
asumă decidenţii de la orice nivel decizional;
4. Definiţi sistemul informatic de management (MIS):

_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
5. Definiţi sistemele de asistare a deciziei de grup (GDSS):

_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
6. Definiţi sistemele bazate pe cunoştinţe (KWS):

_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
37
TEMA IV. ELEMENTE DE PROIECTARE A
SISTEMELOR INFORMATICE
CONŢINUT
4.1. Etape în proiectarea sistemelor informatice
4.2. Modele de procese software
4.3. Proiectarea orientată pe obiecte
4.4. Proiectarea interfeţei cu utilizatorul
REZUMAT
Construirea sistemelor software presupune îndeplinirea următoarelor
etape: definirea cerinţelor, proiectarea sistemului, dezvoltarea subsistemelor,
integrarea sistemului, instalarea sistemului, evaluarea sistemului, scoaterea
din uz a sistemului.
Procesele software se desfăşoară în mai multe faze, care pot să se
succeadă în diverse moduri, rezultând astfel mai multe modele de procese
software. Modelul în cascadă presupune ca activităţile de specificare şi
dezvoltare să se desfăşoare în faze separate, în mod secvenţial, adică faza
următoare nu începe până când nu s-a terminat faza anterioară, şi utilizarea
lui este recomandată atunci când cerinţele sistemului sunt bine înţelese.
Modelul evolutiv se caracterizează prin faptul că fazele de specificare,
dezvoltare şi validare se întreţes, şi se poate aplica în două variante:
dezvoltarea exploratorie – presupune o colaborare strânsă între client şi
echipa ce implementează sistemul, cu scopul clarificării cerinţelor pe
parcurs; prototipuri de unică întrebuinţare – presupune începerea rezolvării
acelor cerinţe care nu sunt foarte bine înţelese. Modelul de dezvoltare
formală este bazată pe specificaţii matematice şi presupune transformarea
modelului matematic într-un program într-un limbaj de programare. În
cadrul modelului de dezvoltare bazat pe reutilizare sistemul se construieşte
utilizându-se subsisteme deja existente, aşa-numitele COTS (Commercials
Off-The Shelf).
Sistemele de dimensiuni mari nu pot fi realizate aplicând un singur
model dintre cele prezentate la paragraful anterior, ci se vor utiliza modele
diferite pe părţi diferite ale sistemului. În scopul optimizării dezvoltării
acestor tipuri de sisteme au fost propuse modele hibride de dezvoltare, între
care se evidenţiază două: modelul de dezvoltare incrementală – în cadrul
acestui model fazele de dezvoltare, proiectare şi implementare se împart
într-un anumit număr de incremente care se desfăşoară pe rând, şi modelul
de dezvoltare în spirală – presupune dezvoltarea progresivă a sistemului în
mai multe etape, de la o formă iniţială până la sistemul final.
Proiectarea orientată pe obiecte este o strategie modernă de
proiectare ce nu are ca elemente fundamentale operaţiile sau funcţiile, ci
38
obiectul. Procesul de proiectare orientată pe obiecte este doar o fază a
întregului proces de dezvoltare orientată pe obiecte, care cuprinde analiza,
proiectarea şi programarea, toate orientate obiect.
Interfaţa cu utilizatorul se delimitează ca fiind unul din elementele
critice pentru succesului unui sistem, motiv pentru care proiectarea interfeţei
cu utilizatorul necesită o atenţie sporită. Interfaţa grafică a aplicaţiilor este
de preferat datorită avantajelor pe care le oferă, cum ar fi uşurinţa utilizării
de către utilizatori fără experienţă, posibilitatea utilizării mai multor ferestre,
între care trecerea se realizează cu uşurinţă, utilizatorul urmărind simultan
mersul mai multor aplicaţii sau părţi ale unei aplicaţii.
OBIECTIVE
Tema curentă are ca obiective prezentarea în detaliu elementelor de
proiectare a sistemelor informatice, cum sunt etapele ce trebuie respectate în
activitatea de proiectare, modelele de procese software care pot fi utilizate
cu succes, prezentarea proiectării orientate pe obiecte, de mare actualitate,
respectiv stabilirea unor norme ce se impun în legătură cu proiectarea
interfeţei cu utilizatorul, dat fiind caracterul critic al acesteia.
4.1. ETAPE ÎN PROIECTAREA SISTEMELOR SOFTWARE
Realizarea sistemelor software are loc în mai multe etape

[Sommerville2000], modelul în „V” (Figura 4.1) reuşind să surprindă aceste
etape: Etapele
9 definirea cerinţelor; pentru realizarea unui
sistem informatic
9 proiectarea sistemului;
9 dezvoltarea subsistemelor;
9 integrarea sistemului;
9 instalarea sistemului;
9 evaluarea sistemului;
9 scoaterea din uz a sistemului.
Definirea cerinţelor pentru realizarea unui sistem
Definirea cerinţelor
Cerinţele unui sistem pot fi de mai multe tipuri: cerinţe funcţionale pentru un
abstracte, care definesc într-un mod abstract funcţiile sistemului, cerinţe sistem informatic
nefuncţionale, care se referă la proprietăţile sistemului, şi acele cerinţe care
reflectă modul în care sistemul nu trebuie să se comporte sub nici o formă.
Definirea cerinţelor trebuie să fie în concordanţă cu obiectivele
aplicaţiei, obiective care pe de o parte sunt cele funcţionale, iar pe de altă
parte sunt cele organizaţionale. Etapa de definire a cerinţelor este una
dificilă deoarece acestea se pot modifica pe parcurs, motiv pentru care
trebuie anticipate orice posibile modificări.
39
Definirea Scoaterea din uz
cerinţelor a sistemului
Proiectarea Evaluarea
sistemului sistemului
Dezvoltarea Instalarea
subistemelor sistemului
Integrarea
sistemului
Figura 4.1. Procesul de inginerie a sistemelor – modelul în „V”

(Sursa: Sommerville 2000)
Proiectarea sistemului
Etapa de proiectare a sistemului se desfăşoară în mai multe faze
(Figura 4.2.):
Proiectarea • partiţionarea cerinţelor – gruparea acestora în funcţie de asemănările
sistemului informatic dintre ele;
• identificarea subsistemelor;
• asignarea cerinţelor către subsisteme;
• specificarea funcţionalităţii subsistemelor;
• definirea interfeţei subsistemelor.
Partiţionarea Definirea
cerinţelor interfeţelor dintre
subsisteme
Identificarea Specificarea
subsistemelor funcţionalităţii
subsistemelor
Atribuirea de cerinţe
subsistemelor
Figura 4.2. Fazele proiectării unui sistem

Trebuie ţinut cont de dificultăţile ce pot surveni în procesul de

proiectare a sistemului. Aceste dificultăţi ţin de apariţia posibilelor conflicte
între membri echipei cu privire la partiţionarea cerinţelor, sau de
performanţa precară a unor componente hardware.
40
Dezvoltarea subsistemelor
Dezvoltarea
Partiţionarea sistemului în subsisteme oferă avantajul de a dezvolta
subistemelor
în paralel subsistemele, sau o parte din subsisteme pot fi acoperite prin
utilizarea componentelor cumpărate, aşa-numitele COTS (Commercial Off-
The-Shelf). Dezvoltarea în paralel a subsistemelor, de către echipe separate
poate avea unele dezavantaje datorate unor posibile lipse de comunicare
dintre echipe.
Integrarea sistemului
Integrarea
Presupune asamblarea subsistemelor unul câte unul, în mod sistemului
incremental, la care se adaugă şi integrarea componentelor hardware şi a
persoanelor care vor utiliza sistemul.
Instalarea sistemului
Această etapă presupune începerea utilizării sistemului, şi poate
Instalarea
întâmpina probleme legate de instalarea fizică, alte sisteme cu care sistemul sistemului
nou va trebui să interacţioneze şi nu în ultimul rând rezistenţa umană care se
întâlneşte de regulă în cazul introducerii unui sistem nou.
Evaluarea sistemului
Sistemul va fi considerat funcţional pe măsură ce problemele legate Evaluarea
de cerinţele neprevăzute, de utilizarea neanticipată a sistemului sau sistemului
problemele legate de interacţiunea sistemului cu alte sisteme sunt eliminate.

Pentru ca sistemul să fie funcţional o perioadă mai îndelungată, acesta
trebuie să evolueze pentru a îndeplini noi cerinţe, proces care desigur
implică alte costuri.
Scoaterea din uz a sistemului
Dacă sistemul nu mai face faţă cerinţelor actuale, utilizarea acestuia Scoaterea din uz
a sistemului
va trebui să înceteze. O parte din software însă poate fi refolosită la
construirea altor sisteme, deşi este posibil ca pentru restructurarea sau
convertirea acestuia efortul implicat şi costurile să fie prea mari.
În multe proiecte, proiectarea este încă un proces ad-hoc, adică,
plecând de la un set de cerinţe, de multe ori exprimate în limbaj natural, se
realizează o proiectare informală, şi apoi se trece la implementare şi se fac
modificări pe măsură ce codificarea avansează. Când codificarea ajunge la
final proiectul este schimbat atât de mult încât documentul final devine de
neutilizat.
În firmele care se ocupă de proiecte mari de software sunt necesare
abordări mai metodice ale proiectării. Aceste metode folosesc de regulă
modele grafice şi conduc la documente de proiectare voluminoase. Există
componente CASE care încorporează metode de proiectare. Printre metode
încorporate în instrumente CASE sunt:
41
– modelul fluxului de date (DFD - Data Flow Design) –
scopul acestora este de a evidenţia transformările datelor de
pornire până la final;
– modelul entitate relaţie (ER) – utilizat pentru baze de
date;
– modelul structural – se pune accentul pe evidenţierea
componentelor şi a relaţiilor dintre ele;
– modele orientate pe obiecte (UML – Unified Modeling
Language) – în care se insistă pe evidenţierea relaţiilor
dinamice între obiecte.
4.2. MODELE DE PROCESE SOFTWARE
Procesele software se desfăşoară în mai multe faze, care pot să se

succeadă în diverse moduri, rezultând astfel mai multe modele de procese
software.
4.2.1. Dezvoltarea în cascadă
Acest model presupune ca activităţile de specificare şi dezvoltare să

se desfăşoare în faze separate, în mod secvenţial, adică faza următoare nu
Dezvoltarea începe până când nu s-a terminat faza anterioară, şi utilizarea lui este
în cascadă
recomandată atunci când cerinţele sistemului sunt bine înţelese.
Definirea
cerinţelor
Proiectarea
sistemului
Implementarea şi
testarea unităţilor
Integrarea şi testarea
sistemului
Utilizarea şi
întreţinerea
Figura 4.3. Modelul de dezvoltare în cascadă

42
Modelul de dezvoltare în cascadă se desfăşoară în cinci faze (Figura
4.3): Fazele modelului
¾definirea cerinţelor – presupune stabilirea serviciilor, de dezvoltare
în cascadă
restricţiilor şi scopurilor sistemului software, fază în
care au loc multiple consultări cu utilizatorii acestuia;
¾ proiectarea sistemului – cerinţele deduse la faza
anterioară se vor partiţiona, stabilindu-se arhitectura
generală a sistemului;
¾ implementarea şi testarea unităţilor – sistemul
software este transformat sub forma unor unităţi de
programe care vor fi implementate şi apoi testate;
¾ integrarea şi testarea sistemului – unităţile de program
se vor integra şi sistemul se va testa per ansamblu
pentru a verifica dacă cerinţele iniţiale sunt
respectate;
¾ utilizarea şi întreţinerea – sistemul software este dat
în folosinţă, urmând ca eventualele erori sau
eventuale noi cerinţe ce ar putea să apară să fie
rezolvate în faza de întreţinere.
Modelul de dezvoltare în cascadă are ca dezavantaj partiţionarea
inflexibilă a procesului de programare în etape distincte.
4.2.2. Dezvoltare evolutivă
Modelul evolutiv (Figura 4.4.) se caracterizează prin faptul că fazele Modelul

de specificare, dezvoltare şi validare se întreţes, şi se poate aplica în două de dezvoltare
evolutivă
variante:
ACTIVITĂŢI
CONCURENTE
Versiunea
Specificare iniţială
Descrierea Versiunea
Dezvoltare intermediară
preliminară
Versiunea
Validare
finală
Figura 4.4. Modelul de dezvoltare evolutivă

43
dezvoltarea exploratorie – presupune o colaborare strânsă între client
şi echipa ce implementează sistemul, cu scopul clarificării cerinţelor
pe parcurs;
prototipuri de unică întrebuinţare – presupune începerea rezolvării
acelor cerinţe care nu sunt foarte bine înţelese.
Modelul de dezvoltare evolutivă are ca dezavantaj faptul că procesul
nu este clar vizibil, motiv pentru care structura sistemului are deseori de
suferit. Totuşi, acest tip de dezvoltare se poate aplica la sistemele interactive
de dimensiuni mici şi medii, a căror durată de viaţă va fi relativ scurtă.
4.2.3. Dezvoltare formală
Modelul de
Modelul de dezvoltare formală este bazată pe specificaţii matematice
dezvoltare formală şi presupune transformarea modelului matematic într-un program într-un
limbaj de programare. În Figura 4.5 sunt prezentate etapele de desfăşurare
ale acestui model.
Definirea Specificarea Transformarea Integrarea şi

cerinţelor formală formală testarea sistemului
Figura 4.5. Modelul de dezvoltare formală

Ca dezavantaj al acestui model trebuie menţionat că aplicarea sa

necesită aptitudini specializate, iar specificarea formală a anumitor aspecte
poate deveni dificilă. Dezvoltarea formală se poate aplica însă în cazurile în
care costurile nu sunt foarte importante ci primează corectitudinea realizării
sistemului.
4.2.4. Dezvoltare bazată pe reutilizare

Modelul de
dezvoltare bazată
În cadrul acestui tip de dezvoltare (Figura 4.6.) sistemul se
pe reutilizare
construieşte utilizându-se subsisteme deja existente, aşa-numitele COTS
(Commercials Off-The Shelf).
Specificarea Analiza Modificarea Proiectarea Implementare Validarea

cerinţelor componentelor cerinţelor sistemului şi integrare sistemului
Figura 4.6. Modelul de dezvoltare bazată pe reutilizare

44
Cerinţele sistemului pot fi modificate din cauza componentelor
reutilizabile, la fel ca fazele de proiectare, dezvoltare şi integrare, care se
vor modifica după funcţionalităţile oferite de COTS.
4.3. MODELE HIBRIDE DE DEZVOLTARE
Sistemele de dimensiuni mari nu pot fi realizate aplicând un singur

model dintre cele prezentate la paragraful anterior, ci se vor utiliza modele
diferite pe părţi diferite ale sistemului. În scopul optimizării dezvoltării
acestor tipuri de sisteme au fost propuse modele hibride de dezvoltare, între
care se evidenţiază două:
modelul de dezvoltare incrementală – în cadrul acestui model fazele
de dezvoltare, proiectare şi implementare se împart într-un anumit
număr de incremente care se desfăşoară pe rând;
modelul de dezvoltare în spirală – presupune dezvoltarea progresivă
a sistemului în mai multe etape, de la o formă iniţială până la
sistemul final.
4.3.1. Dezvoltarea incrementală
Acest tip de dezvoltare (Figura 4.7.) are rădăcinile încă din anii ’80 Modelul de
când şi-a dovedit utilitatea prin faptul că oferea utilizatorilor posibilitatea să dezvoltare
ia mai târziu decizii referitoare la funcţionalităţile finale ale sistemului, după incrementală
ce au câştigat deja experienţă în manevrarea sistemului.
Definirea
cerinţelor
preliminare
Atribuirea
cerinţelor
incrementelor Sistemul este incomplet
SISTEMUL
Proiectarea Incrementul de Incrementul Incrementul FINAL
Validarea
arhitecturii dezvoltare a de de
sistemului
sistemului sistemului validare integrare
Figura 4.7. Modelul de dezvoltare incrementală

Sistemul poate fi utilizat deja după primul increment, ca un prototip

pe baza căruia se vor dezvolta cerinţele pentru incrementele următoare. De
regulă cerinţele considerate critice sunt îndeplinite la început, ceea ce
45
permite testarea lor în cel mai mic detaliu, prin urmare în final probabilitatea
de a apărea erori în punctele critice ale sistemului sunt extrem de reduse.
O problemă ce se ridică în cazul dezvoltării incrementale este
definirea unui increment, a dimensiunii acestuia. Astfel, se consideră indicat
ca acesta să fie relativ redus, să nu depăşească un număr de 20.000 de linii
de cod, dar să aducă cel puţin o funcţionalitate în plus sistemului.
Una din formele mai nou apărute a dezvoltării incrementale este
„extreme programming - XP” (programarea extremă) care se manifestă prin
dezvoltarea şi livrarea unor incremente foarte mici, bazându-se pe
implicarea utilizatorului pe parcursul întregului proiect, în scopul
îmbunătăţirii permanente a acestuia. Scopul XP este de fapt acela de a
reduce cheltuielile cauzate de posibile modificări ce trebuie aduse
sistemului.
4.3.2. Dezvoltare în spirală
În cadrul modelului de dezvoltare în spirală procesul este similar

unei spirale (Figura 4.8), fiecare braţ al acesteia fiind corespunzătoare unei
faze a procesului software.
Modelul de
dezvoltare Determinarea obiectivelor, Evaluarea alternativelor;
în spirală alternativelor şi a identificarea şi rezolvarea
restricţiilor riscurilor
Analiza
riscului
Analiza
riscului
Prototip
Analiza
operaţional
riscului Prototip 3
Prototip 2
Analiza Proto-
EVALUARE riscului tip 1
Planificarea cerinţelor Simulări, modele, platforme

Planificarea ciclului Conceptul
de viaţă operaţional Cerinţele
sistemului Proiectarea Proiectarea
produsului detaliată
Validarea
Planul de Implementare
cerinţelor
dezvoltare
Testarea
Validarea şi unităţilor
Planul de testare verificarea Testarea
şi integrare proiectării de integrare
Planificarea Testarea de Dezvoltarea, verificarea
următoarei faze Utilizare acceptanţă produsului pentru faza
următoare
Figura 4.8. Modelul de dezvoltare în spirală

Fiecare buclă a spiralei este divizată în mai multe sectoare ce

corespund fixării obiectivelor, analizei şi reducerii riscurilor, dezvoltării şi
46
validării, şi planificării. Fixarea obiectivelor presupune definirea
obiectivelor fazelor, stabilirea restricţiilor existente, a unui plan de
management şi identificarea riscurilor proiectului. În etapa de analiză şi
reducere a riscurilor asupra fiecărui risc ce a fost identificat se realizează o
analiză de detaliu şi se propun soluţii pentru reducerea riscului. Dezvoltarea
şi validarea presupune alegerea unui model de dezvoltare pentru sistem,
după ce au fost evaluate riscurile. În cadrul etapei de planificare se va
reanaliza proiectul şi se va decide dacă spiralei i se va adăuga o nouă buclă.
Modelul de dezvoltare în spirală se distinge de alte modele prin
faptul că ia în considerare în mod explicit problema riscului. Conştientizarea
riscurilor este un aspect pozitiv deoarece acestea pot cauza depăşiri ale
costurilor, respectiv prelungirea perioadei de livrare, motiv pentru care în
cadrul activităţii de management al proiectului trebuie prevăzute modalităţi
de minimizare a riscurilor.
4.3. PROIECTAREA ORIENTATĂ PE OBIECTE
Proiectarea orientată pe obiecte (Object Oriented Design - OOD)

este acel tip de proiectare în cadrul căruia elementul central este obiectul.
Un obiect este o entitate care are o stare – reprezentată de un set de
atribute ale acestuia, şi un set de operaţii asupra respectivei stări - operaţii
care pot servi altor obiecte, denumite clienţi. Obiectele se formează în urma
definirii unor clase de obiecte, care reprezintă de fapt un set de obiecte ce au
aceeaşi structură şi acelaşi comportament. Sistemele cu obiecte pot fi
centralizate sau distribuite. În cazul în care obiectele coexistă în acelaşi
program într-un sistem centralizat, apelul metodelor se implementează la fel
ca şi apelurile de funcţii în limbaje gen C. În limbajele distribuite,
comunicarea între obiecte se realizează prin transfer de mesaje.
În cadrul unui sistem obiectele pot fi organizate într-o ierarhie
(Figura 4.9.), care implică relaţii de moştenire, între nivelurile ierarhiei
stabilindu-se anumite relaţii.
este membru al lui

Angajat Departament
este condus de
conduce
Manager
Figura 4.9. Exemplificare de ierarhie
47
Între obiecte pot fi stabilite relaţii, care vor fi descrise prin asocieri
dintre clasele obiectelor. În UML (Unified Modelling Language) asocierea
este reprezentată printr-o linie ce uneşte două clase, la care se adaugă o
informaţie cu privire la numele asocierii sau la rolul membrilor relaţionaţi.
Proiectarea orientată pe obiecte este o strategie de proiectare ce nu
are ca elemente fundamentale operaţiile sau funcţiile, ci obiectul.
Caracteristicile proiectării orientate pe obiecte sunt următoarele:
Caracteristicile ¾ obiectele reprezintă abstractizări ale realităţii sau ale entităţilor
proiectării orientate sistemului, fiind capabile să se autogestioneze;
pe obiecte ¾ obiectele sunt entităţi independente, ele dispunând de o stare şi de
informaţii de reprezentare;
¾ funcţionalitatea sistemului depinde de serviciile oferite de obiect;
¾ comunicarea dintre obiecte se realizează prin mesaje;
¾ distribuirea obiectelor poate fi realizată în execuţie secvenţială sau
paralelă.
Proiectarea orientată pe obiecte presupune stabilirea claselor de
obiecte şi a relaţiilor dintre acestea. Acest tip de proiectare prezintă câteva
avantaje importante:
Avantajele
proiectării orientate 9 obiectele sunt entităţi de sine stătătoare;
pe obiecte 9 obiectele sunt entităţi reutilizabile;
9 în cazul majorităţii sistemelor se stabileşte o corespondenţă
între entităţile din realitate şi obiectele definite.
Procesul de proiectare orientată pe obiecte este doar o fază a
întregului proces de dezvoltare orientată pe obiecte, care cuprinde analiza,
proiectarea şi programarea:
analiza orientată pe obiecte (OOA – Object Oriented
Analysis) – se referă la dezvoltarea modelului orientat obiect
al domeniului aplicaţiei;
proiectarea orientată pe obiecte (OOD – Object Oriented
Design) – presupune dezvoltarea modelului orientat obiect al
sistemului software, cu intenţia de a realiza toate cerinţele
identificate;
programarea orientată pe obiecte (OOP – Object Oriented
Programming) – fază în care se realizează efectiv proiectul
software, cu ajutorul unui limbaj de programare orientat pe
obiecte, spre exemplu Java sau C++.
Deoarece a existat necesitatea unei standardizări în procesul de
proiectare orientat pe obiecte, a fost realizat un limbaj şi un proces de
modelare standard pentru produsele informatice, denumit UML, menţionat
şi anterior, care s-a dovedit un mare succes fiind adoptat ca standard de către
organismul standard pentru comunitatea orientată obiect (OMG – Object
Management Group). UML este de fapt o sinteză a mai multor notaţii şi
48
concepte utilizate în cadrul proiectării orientate obiect, propunând un set de
diagrame şi notaţii pentru analiza şi proiectarea orientată pe obiecte a
sistemelor software. Tipurile de diagrame puse la dispoziţie de UML se pot
grupa astfel [Lungu 03]:
- Diagramă pentru modelarea proceselor de afaceri:
o diagrama cazurilor de utilizare (use-case diagram);
- Diagrame pentru modelarea structurii statice:
o diagrama claselor; Tipuri de diagrame
UML
o diagrama obiectelor;
- Diagrame pentru modelarea dinamicii:
Diagrame de interacţiune
o diagrama de secvenţă;
o diagrama de colaborare;
Diagrame de comportament
o diagrama de stare;
o diagrama de activitate;
- Diagrame de implementare
o diagrama componentelor;
o diagrama de desfăşurare;
o diagrama pachetelor.
4.4. PROIECTAREA INTERFEŢEI CU UTILIZATORUL
Interfaţa cu utilizatorul este unul din elementele critice pentru

succesului unui sistem, motiv pentru care proiectarea interfeţei cu
utilizatorul necesită o atenţie sporită. Interfaţa grafică a aplicaţiilor este de
preferat celei bazate pe text, dat fiind că prima prezintă o serie de avantaje,
printre care ar fi:
¾ uşurinţa utilizării de către utilizatori fără experienţă;
¾ posibilitatea utilizării mai multor ferestre, între care trecerea
se realizează cu uşurinţă, utilizatorul urmărind simultan
mersul mai multor aplicaţii sau părţi ale unei aplicaţii;
¾ interacţiunea în timp real cu toată suprafaţa ecranului.
Sunt definite câteva principii pe care o interfaţă ar trebui să le
respecte:
familiaritatea cu utilizatorul – termenii specifici domeniului de
Principiile
activitate al utilizatorului trebuie să se regăsească în interfaţă; interfeţei
consistenţa – majoritatea comenzilor este indicat să respecte acelaşi cu utilizatorul
format, caz în care dacă utilizatorul va învăţa o parte a aplicaţiei, ar
putea cu uşurinţă intui şi extinde cele asimilate pentru restul
aplicaţiei;
49
principiul surprizei minime – sistemul trebuie să reacţioneze cât mai
aproape de modul în care se aşteaptă utilizatorul, în caz contrar
acesta poate fi surprins şi încurcat;
revenirea din erori – pentru a reduce consecinţele erorilor, sunt
necesare minim două criterii de funcţionare: solicitarea confirmării
utilizatorului pentru acţiunile distructive, respectiv prevederea unei
facilităţi de anulate a unei comenzi care ar duce la apariţia unei erori;
oferirea ajutorului pentru utilizatori – se pretează ca utilizatorul să
primească ajutor la diferite niveluri ale aplicaţiei, motiv pentru care
ajutorul trebuie integrat în interfaţa aplicaţiei;
diversitatea utilizatorilor – trebuie să se ţină cont de faptul că
aplicaţiile pot fi folosite atât de utilizatori ocazionali, cât şi de
utilizatori frecvenţi, care ar putea găsi extrem de utile facilităţile de
acces rapid al unor comenzi (shortcut).
În ceea ce priveşte formele de interacţiune, în literatura de
specialitate [Schneiderman97] au fost definite câteva stiluri reprezentative,
ale căror avantaje şi dezavantaje pot fi urmărite în Tabelul 4.1.:
manevrare directă – utilizatorii interacţionează direct cu obiectele de
pe ecran;
selectare din meniu, selectarea unei comenzi dintr-o listă – de regulă
mai există un obiect selectat asupra căruia va acţiona comanda
selectată;
completarea unor formulare – utilizatorii trebuie să introducă
informaţii in câmpurile unui formular, iar o parte din informaţii ar
putea fi selectate din meniuri sau liste;
limbaj de comandă – necesită ca utilizatorul să ştie să construiască o
comandă cu parametrii corespunzători pentru a cere o acţiune din
partea sistemului;
comunicare in limbaj natural – utilizatorul va scrie comanda într-o
anumită formă ce poate fi înţeleasă de aplicaţie.
Evaluarea interfeţelor este procesul prin care se estimează gradul de
utilizabilitate al unei interfeţe şi se permite verificarea gradului de
satisfacere a cerinţelor. Pentru evaluarea interfeţei, se vor urmări
următoarele atribute [Sommerville01]:
Atribute pentru 9 uşurinţa învăţării – se apreciază uşurinţa învăţării ca fiind
evaluarea interfeţei acceptabilă dacă timpul necesar unui utilizator pentru a se
cu utilizatorul familiariza cu 80 % din funcţiile aplicaţiei nu trebuie să
depăşească cu mult 3 ore;
9 viteza de operare – se referă la cât de repede poate efectua un
utilizator operaţii cu interfaţa, dacă acesta este familiarizat
deja cu alte interfeţe grafice şi un anumit stil de lucru;
50
9 robusteţea – în cazul apariţiei unor erori de funcţionare,
interfaţa nu trebuie să se blocheze ci să furnizeze
utilizatorului mesaje de eroare;
9 facilitatea de revenire din erori – interfaţa trebuie să ofere
modalităţi de revenire din erori;
9 adaptabilitatea – gradul în care sistemul corespunde modului
de lucru din domeniul aplicaţiei.
Tabelul 4.1
Avantaje şi dezavantaje ale stilurilor de interacţiune ale

utilizatorilor cu aplicaţia
STIL DE PRINCIPALELE PRINCIPALELE EXEMPLE DE

INTERACŢIUNE AVANTAJE DEZAVANTAJE APLICAŢII
• poate fi dificil de • jocuri

implementat • sisteme de
• rapidă şi
Manevrare • se aplică dacă se proiectare
intuitivă
directă pot construi asistată de
• uşor de învăţat
metafore vizuale calculator
pentru obiecte (CAD)
• stil lent pentru
utilizatori cu
• evită erorile experienţă
Selectare din • cea mai
utilizatorului (de • poate deveni
meniu generală metodă
tastare) complexă dacă
meniul are mai
multe opţiuni
• introducere
• sisteme de
simplă a datelor
evidenţă a
Completare de (se ştie ce şi unde • ocupă zone mari
magaziilor,
formulare se completează) ale ecranului
sisteme de
• sunt uşor de
plată, etc.
învăţat
• sisteme de
operare şi
• dificil de învăţat
sisteme de
Limbaj de • puternic şi • are puţin ajutor
căutare a
comandă flexibil pentru a îndrepta
informaţiilor în
erorile
biblioteci ,
depozite
• informaţii din
• cere mai multă depozite,
• accesibil
tastare şi sistemele internet,
utilizatorilor
Limbajul natural de prelucrare a informaţii
ocazionali
limbajului natural despre orarele
• uşor extensibil
sunt nefiabile diverselor
facultăţi
51
BIBLIOGRAFIE

2. Militaru, Gh., Sisteme informatice pentru management, Editura All,
Bucureşti, 2004
5. Radu, I., colectiv, Informatică şi management, Editura universitară,
Bucureşti, 2005
6. Raţiu - Suciu, Camelia, colectiv, Modelare economică aplicată, Editura
Economică, Bucureşti, 2002
7. Sommerville, I., Software Engineering (6th Edition), Addison – Wesley
Publishing, 2000
8. Stanciu, Victoria, colectiv, Proiectarea sistemelor informatice, Editura
Dual Tech, Bucureşti, 2001
TESTE DE EVALUARE
1. Arătaţi care sunt etapele de realizare ale sistemelor software:

_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
2. Etapa de integrare a sistemului presupune:

a. asamblarea subsistemelor existente în cadrul organizaţiei;
b. asamblarea subsistemelor unul câte unul, în mod incremental, la care
se adaugă şi integrarea componentelor hardware şi a persoanelor
care vor utiliza sistemul;
c. asamblarea subsistemelor unul câte unul, în mod incremental, fără să
se ţină cont şi de integrarea componentelor hardware sau de
persoanele care vor utiliza sistemul.
3. Modelul de dezvoltare în cascadă se evidenţiază prin faptul că:

a. activităţile de specificare şi dezvoltare se desfăşoară în faze separate,
în mod secvenţial, adică faza următoare nu începe până când nu s-a
52
terminat faza anterioară, şi utilizarea lui este recomandată atunci
când cerinţele sistemului sunt bine înţelese;
b. activităţile de specificare şi dezvoltare se desfăşoară în acelaşi timp;
c. activităţile de specificare şi dezvoltare nu sunt în dependenţă una cu
cealaltă, fiind posibil să apară oricare dintre ele prima.
4. În cadrul dezvoltării bazată pe reutilizare, sistemul se construieşte:

a. pe baza unor subsisteme care se construiesc în acelaşi timp cu
sistemul;
b. pe baza unor subsisteme deja existente, aşa-numitele COTS
(Commercials Off-The Shelf);
c. pe baza unor subsisteme deja existente, numite CTOS.
5. Modelul evolutiv se caracterizează prin faptul că:

a. fazele de specificare, dezvoltare şi validare se desfăşoară succesiv;
b. fazele de specificare, dezvoltare şi validare se întreţes;
c. fazele de specificare, dezvoltare şi validare sunt independente una de
cealaltă.
6. Proiectarea orientată pe obiecte este o strategie de proiectare ce are ca

elemente fundamentale:
a. operaţiile;
b. funcţiile;
c. obiectele.
53
TEMA V. SISTEME INFORMATICE DE ASISTARE A
DECIZIEI (SIAD)
CONŢINUT
5.1. Abordarea sistemului decizional al unei organizaţii
5.2. Evoluţia şi caracteristicile SIAD
5.3. Clasificări ale sistemelor informatice de asistare a deciziilor
5.4. Arhitectura SIAD
5.5. Tendinţe de dezvoltare a sistemelor informatice pentru asistarea
deciziilor
REZUMAT
Decizia poate fi definită ca o consecinţă a unor activităţi conştiente
de alegere a unei direcţii de acţiune şi a angajării în aceasta, ceea ce implică
şi alocarea de resurse pentru atingerea scopului vizat. Luarea unei decizii
este justificată prin următoarele elemente: decidentul, situaţia şi problema de
decizie, procesul decizional.
Decident se numeşte persoana care ia decizii, aceasta dispunând de
autoritatea necesară şi fiind direct răspunzător de consecinţe. Decidenţii pot
fi ajutaţi de anumite entităţi suport cum sunt asistenţii decizionali şi
instrumentele informatice.
Procesul decizional ia naştere dintr-o serie de activităţi decizionale.
Acest proces are la bază conştientizarea unei situaţii decizionale şi culegerea
datelor, apoi continuă cu căutarea, proiectarea şi modelarea alternativelor,
alegerea soluţiei propice, iar în final se va adopta decizia şi se vor evalua
rezultatele respectivei direcţii de acţiune.
Procesul decizional este un ansamblu de activităţi desfăşurate de
unul sau mai mulţi indivizi ce sunt puşi faţă în faţă cu un eveniment ce
generează mai multe variante de acţiune, urmărindu-se alegerea unei
variante optime, pe măsura sistemului de valori al decidentului, respectiv
decidenţilor.
Procesul de luare a deciziei este considerat ca făcând parte dintr-un
proces mai de amploare, procesul rezolvării unei problemei. Procesul
decizional se referă la alegerea unei variante de acţiune din mai multe
existente, în timp ce procesul de rezolvare a unei probleme are un înţeles
mai larg, care include întâi realizarea existenţei problemei, interpretarea şi
diagnosticarea problemei şi mai târziu implementarea soluţiei considerată ca
fiind potrivită.
Sarcinile decizionale devin din ce în ce mai greu de îndeplinit fără ca
decidentul uman să fie asistat de instrumente informatice, cunoscute sub
denumirea de sisteme informatice de asistare a deciziei (SIAD) sau sisteme
suport de decizie (SSD). În zilele noastre, componentele unui sistem
54
informatic de asistare a deciziei sunt următoarele: interfaţa cu utilizatorul,
subsistemele bazate pe cunoaştere, modulul de gestiune a datelor, modulul
de gestiune a modelelor.
OBIECTIVE
Prezenta temă abordează problematica deciziei din cadrul
organizaţiilor, la modul general, prezentând şi detaliind sistemele integrate
de asistare a deciziei care vin în sprijinul decidenţilor pentru soluţionarea
deciziilor.
5.1. ABORDAREA SISTEMULUI DECIZIONAL AL UNEI

ORGANIZAŢII
5.1.1. Definiţii
Asemeni oricărei alte activităţi întreprinse de un subiect uman,

managementul implică o serie de decizii, care se vor clasifica în funcţie de
diverse criterii. În condiţiile în care societatea a suferit modificări complexe
datorită faptului că principala resursă a unei organizaţii a devenit informaţia,
procesul managerial din prezent se desfăşoară diferit faţă de cel din trecut.
Totuşi, managementul este încă strâns legat de luarea de decizii, doar
modalitatea de a decide a evoluat.
Decizia poate fi definită ca o consecinţă a unor activităţi conştiente
Definirea
de alegere a unei direcţii de acţiune şi a angajării în aceasta, ceea ce implică deciziei
şi alocarea de resurse pentru atingerea scopului vizat. Luarea unei decizii
este justificată prin următoarele elemente: decidentul, situaţia şi problema de
decizie, procesul decizional.
Decident se numeşte persoana care ia decizii, aceasta dispunând de
Definirea
autoritatea necesară şi fiind direct răspunzător de consecinţe. Decidenţii pot decidentului
fi ajutaţi de anumite entităţi suport cum sunt asistenţii decizionali şi
instrumentele informatice. Activitatea decidentului este influenţată de câţiva
factori, cum ar fi:
sistemul de valori şi conservatorismul;
atitudinea faţă de risc;
demersul adoptat;
multitudinea şi/sau urgenţa sarcinilor decizionale;
experienţa şi intuiţia;
stăpânirea şi folosirea unor metode şi instrumente de creştere a
eficienţei decizionale.
Situaţia decizională este momentul în care se impune necesitatea Situaţia
luării unei decizii. Situaţiile decizionale pot fi clasificate în situaţii forţate decizională
sau neforţate. Situaţiile decizionale forţate (provocate, obiective) pot avea
55
caracter corectiv pentru rezolvarea problemelor ce sunt surse de preocupare
şi care în general sunt cauzate de factori şi evenimente independente de
iniţiativa sau voinţa decidentului, şi se definesc prin obţinerea informaţiilor
ce determină constatarea simptomelor cum ar fi:
a. abateri intolerabile ale stării sistemului condus faţă de o situaţie
dezirabilă sau planificată;
b. schimbări percepute în mediul extern;
c. stări noi ale sistemului asupra căruia decidentul are autoritate şi
de a cărui bună funcţionare răspunde.
Situaţiile decizionale neforţate (neprovocate, subiective) apar în
momentul în care e urmărită luarea din timp a măsurilor necesare pentru
evitarea unor neplăceri posibile în viitor, sau pentru creşterea prosperităţii
ori creşterea avansului faţă de concurenţă. Aceste situaţii neforţate duc la
deciziile proactive ce determină soluţii la problemele de anticipare, căutare
şi exploatare a oportunităţilor.
Problema decizională apare atunci când cineva a sesizat situaţia şi
este însărcinat să facă o alegere pentru atingerea anumitor obiective.
Procesul decizional ia naştere dintr-o serie de activităţi decizionale.
Definirea
procesului decizional Acest proces are la bază conştientizarea unei situaţii decizionale şi culegerea
datelor, apoi continuă cu căutarea, proiectarea şi modelarea alternativelor,
alegerea soluţiei propice, iar în final se va adopta decizia şi se vor evalua
rezultatele respectivei direcţii de acţiune.
Există câteva aspecte esenţiale care sunt necesare pentru a
caracteriza decizia:
³ decizia este un act de a alege o alternativă de acţiune;
Aspecte pentru ³ este un proces de raţionament, bazat pe cunoştinţele profesionale
caracterizarea deciziei
şi aptitudinile decidenţilor;
³ urmăreşte realizarea unor obiective;
³ are în vizor o stare viitoare, chiar dacă ia în considerare şi date şi
acţiuni din trecut;
³ prin aplicarea alegerii făcute influenţează şi alte persoane decât
decidentul;
³ deciziile se iau din ce în ce mai mult bazându-se pe cunoaştere şi
analiză profundă, determinând astfel o creştere a nivelului
calitativ.
5.1.2. Clasificarea deciziilor
Deciziile sunt de mai multe tipuri, clasificarea lor realizându-se după

mai multe criterii.
Clasificarea deciziilor în funcţie de nivelul decizional este
următoarea:
56
¾ Decizii strategice – se referă la obiectivele, resursele şi politicile Clasificarea deciziilor
organizaţiei, cum ar fi anticiparea viitorului acesteia şi a în funcţie de
nivelul decizional
mediului în care va funcţiona.
¾ Decizii tactice – sunt decizii de control managerial, legate de
urmărirea eficienţei şi eficacităţii cu care sunt utilizate resursele.
¾ Decizii operaţionale – în legătură cu modul de execuţie a
sarcinilor stabilite la niveluri superioare, cum ar fi stabilirea
criteriilor de executare a unor sarcini, de utilizare a resurselor.
¾ Decizii privind cunoştinţele – se referă la evaluarea ideilor
privind înnoirea produselor şi serviciilor, a metodelor de
comunicare a noilor cunoştinţe şi de difuzare a informaţiilor în
cadrul organizaţiei.
O altă clasificare a deciziei ar fi după gradul de programabilitate: Clasificarea deciziilor
¾ Decizii structurate – sunt deciziile de rutină pentru rezolvarea în funcţie de
cărora există deja proceduri prestabilite. Pentru rezolvarea gradul de
programabilitate
problemelor de tip structurat există de obicei un algoritm
prestabilit.
¾ Decizii nestructurate – se referă la deciziile care necesită
judecata sau chiar intuiţia decidentului, fiind decizii importante,
cu caracter de noutate şi pentru adoptarea cărora nu există
proceduri prestabilite. Problemele sunt de tip nestructurat când
elementele deciziei sunt mai mult calitative, obiectivele şi
scopurile nu sunt precise şi nu se cunoaşte vreun algoritm de
rezolvare.
¾ Decizii semistructurate – acele decizii care se pot adopta apelând
doar parţial la proceduri cunoscute. Este destul de important însă
în cazul unei probleme decizionale semistructurate să se
identifice corect părţile structurate sau structurabile. Gradul de
structurabilitate al unei probleme este determinată nu doar de
natura situaţiei decizionale ci şi de felul în care este percepută de
către un decident, deoarece pe măsură ce acesta acumulează
experienţă, structurabilitatea problemei evoluează.
După gradul de cunoaştere a probabilităţii rezultatelor se Clasificarea deciziilor
identifică: în funcţie de
gradul de cunoaştere a
¾ Decizii luate în condiţii de certitudine – se cunoaşte rezultatul la probabilităţii rezultatelor
care va duce fiecare acţiune. Aceste decizii intervin atunci când
una din strategiile complexului de condiţii are probabilitatea de
realizare egală cu 1.
¾ Decizii luate în condiţii de risc – există un ansamblu de rezultate
posibile pentru fiecare acţiune, dar probabilităţile fiecărui
rezultat se cunosc. Condiţiile ce duc la producerea unei anumite
57
consecinţe, pentru un anumit obiectiv şi o anumită alternativă,
are probabilitatea cuprinsă între 0 şi 1.
¾ Decizii luate în condiţii de incertitudine – în cazul acestor
decizii, fiecare acţiune va duce la un anumit rezultat, din mai
multe posibile, probabilitatea de apariţie a acestuia fiind
necunoscută.
Clasificarea deciziilor În funcţie de frecvenţa şi regularitatea deciziilor, acestea pot fi:
în funcţie de ¾ Decizii cu frecvenţă mare – cele ce se iau zilnic, în conducerea
frecvenţă şi regularitate
operativă.
¾ Decizii unice – se iau la intervale mari de timp.
¾ Decizii cu caracter excepţional – se iau atunci când nu există
proceduri pentru soluţionarea unor probleme noi.
O clasificare posibilă este şi după numărul de criterii ce stau la
baza fundamentării deciziilor:
¾ Decizii unicriteriale – există un singur criteriu care stă la baza
Clasificarea deciziilor
în funcţie de
elaborării deciziei.
numărul de criterii ce stau ¾ Decizii multicriteriale – la baza elaborării deciziilor există mai
la baza acesteia multe criterii.
După numărul de persoane implicate, deciziile se clasifică în:
¾ Decizii unipersonale – de obicei sunt decizii legate de probleme
curente ale firmei.
¾ Decizii de grup – sunt specifice firmelor contemporane,
amplificându-se în condiţiile creşterii complexităţii activităţii
acestora.
Pentru ca decizia să asigure îndeplinirea unor obiective prestabilite,
aceasta trebuie să respecte nişte condiţii importante, cerinţe de raţionalitate
care vor contribui la sporirea calităţii deciziilor:
fundamentare ştiinţifică – să ţină cont de condiţiile perioadei la
care se referă, de legităţi şi de tendinţele dezvoltării sistemului;
Cerinţele pentru împuternicire – doar persoana ce este îndreptăţită legal va lua
sporirea calităţii decizia respectivă;
deciziilor delimitare – pentru a evita interpretările şi pentru a se coordona
cu deciziile anterioare;
prevederea liniei de urmat şi a principalelor sarcini de realizat;
oportunitate;
simplitate, claritate, într-o formă precisă;
completitudine – să cuprindă toate elementele necesare
înţelegerii şi aplicării corecte;
eficienţă – să ducă la efect maxim cu un efort minim.
58
5.1.3. Adoptarea deciziilor în cadrul activităţii manageriale
Gestiunea şi utilizarea informaţiei, ca resursă esenţială a unei

întreprinderi capătă noi particularităţi generate de calitatea ei de suport
pentru fundamentarea deciziilor şi de creştere continuă a complexităţii
procesului decizional.
Procesul decizional este un ansamblu de activităţi desfăşurate de
unul sau mai mulţi indivizi ce sunt puşi faţă în faţă cu un eveniment ce
generează mai multe variante de acţiune, urmărindu-se alegerea unei
variante optime, pe măsura sistemului de valori al decidentului, respectiv
decidenţilor.
Procesul de luare a deciziei este considerat ca făcând parte dintr-un
proces mai de amploare, procesul rezolvării unei problemei. Procesul
decizional se referă la alegerea unei variante de acţiune din mai multe
existente, în timp ce procesul de rezolvare a unei probleme are un înţeles
mai larg, care include întâi realizarea existenţei problemei, interpretarea şi
diagnosticarea problemei şi mai târziu implementarea soluţiei considerată ca
fiind potrivită.
Procesul decizional (Figura 5.1.) se desfăşoară pe parcursul a mai
multor etape şi faze, iar structura procesului decizional rezultă din numărul
şi ordinea de succesiune a etapelor. Procesul decizional se desfăşoară pe
parcursul a trei etape principale, fiecare etapă cuprinzând mai multe faze:
Etapa I – Pregătirea deciziei Etapa de pregătire
a deciziei
• Definirea problemei ce face obiectul deciziei – problema poate să
apară când există o diferenţă între obiectivele corespunzătoare unui
segment al activităţii unei organizaţii şi situaţia reală.
• Separarea problemei de sarcina curentă – există cazuri în care o
problemă detectată este de fapt doar o măsură a altei probleme.
• Determinarea gradului de noutate a problemei – se realizează
încadrarea problemei în una din categoriile: probleme structurate,
probleme nestructurate sau probleme semistructurate.
• Proiectarea în timp şi spaţiu şi definirea problemei – în această fază
se definesc obiectivele şi priorităţile, se determină influenţele şi
condiţionările.
Etapa II – Alegerea soluţiei optime şi luarea deciziei Etapa de alegere
• Analiza şi elaborarea variantelor posibile – se prelucrează a soluţiei optime
informaţiile ce vor servi la elaborarea variantelor decizionale. şi luarea deciziei
• Alegerea variantei optime şi luarea deciziei – acum se concretizează
rezultatele etapelor anterioare, decidentul alegând o direcţie de
acţiune din mai multe posibile. Există mai multe metode de căutare a
acestei alegeri optime: metode analitice, metode de căutare
exhaustivă sau metode euristice.
59
Definirea problemei ce face
obiectul deciziei
Etapa I Separarea problemei de sarcina

Pregătirea deciziei curentă
Determinarea gradului de noutate
a problemei
Precizarea în timp şi spaţiu şi
definirea problemei
Etapa II Analiza şi elaborarea variantelor

Alegerea soluţiei posibile
optime şi luarea
deciziei Alegerea variantei optime şi
luarea deciziei
STRUCTURA
PROCESULUI
DECIZIONAL Transmiterea deciziei
Etapa III
Implementarea Transformarea deciziei în
deciziei şi controlul acţiune
aplicării
Controlul modului de realizare
a deciziei
Etapa IV Stabilirea gradului de eficienţă

Evaluarea al acţiunii
rezultatelor deciziei Evaluarea deciziei
Figura 5.1. Structura procesului decizional
Etapa III – implementarea şi controlul aplicării

• Transmiterea deciziei.
Etapa de • Transformarea deciziei în acţiune – e necesară şi stabilirea unei
implementare stări de spirit favorabile pentru realizarea acesteia în condiţii cât
a deciziei
mai bune.
• Controlul modului de realizare a deciziei – e necesar urmărirea
modului de îndeplinire a prevederilor deciziei, pentru
preîntâmpinarea diferitelor neajunsuri.
Etapa IV – evaluarea rezultatelor deciziei
• Stabilirea gradului de eficienţă al acţiunii – se determină dacă
Etapa de efectul aplicării acţiunii a fost unul negativ sau pozitiv.
evaluare a • Evaluarea deciziei – în funcţie de efectul acţiunii stabilit anterior,
rezultatelor deciziei
se va evalua rezultatul final al deciziei şi posibilitatea de repetare.
Odată cu apariţia şi dezvoltarea sistemelor informatice proiectate şi
dezvoltate pentru a fi utilizate în cadrul organizaţiilor, sistemul decizional
trebuie îmbunătăţit, prin utilizarea sistemelor de asistare a deciziei bazate pe
60
tehnologiile de calcul moderne. Din nefericire, nu rare sunt cazurile în care
se opune rezistenţă la utilizarea sistemelor informatice care au rolul de a
sprijini decidenţii în procesul de rezolvare a problemelor. A fost stabilit
[Power00] un număr de şapte motive de rezistenţă a managerilor la
introducerea şi utilizarea sistemelor informatice de asistare a deciziei:
1. dificultatea de a utiliza calculatorul;
2. teama de diminuare a autorităţii;
3. stilul diferenţiat de rezolvare a problemelor, înainte respectiv
după introducerea sistemului informatic de asistare a deciziei;
4. posibilitatea de scădere a frecvenţei şi importanţei întâlnirilor
directe sau a şedinţelor în care discuţiile se purtau pe cale
verbală;
5. proiectarea acestor sisteme informatice fără o consultare
suficient de temeinică a managerului;
6. cheltuielile în plus pe care proiectarea şi dezvoltarea acestor
sisteme le pot implica;
7. teama de surplusul de informaţii.
Aceste motive de rezistenţă, la care se pot alătura şi altele, trebuie să
beneficieze de o atenţie deosebită, pentru a putea fi eliminate, deoarece
sistemul de asistare a deciziei este de regulă un produs destinat decidentului,
la orice nivel, pentru a face activitatea acestuia mai eficientă.
5.2. EVOLUŢIA ŞI CARACTERISTICILE SIAD
Activitatea managerială din cadrul organizaţiilor a suferit modificări

semnificative odată cu dezvoltarea societăţii informaţionale, iar noile
tehnologii informaţionale au influenţat pozitiv cel mai important domeniu al
acestei activităţi, şi anume adoptarea deciziilor. Sarcinile decizionale devin
din ce în ce mai greu de îndeplinit fără ca decidentul uman să fie asistat de
instrumente informatice, cunoscute sub denumirea de sisteme informatice de
asistare a deciziei (SIAD) sau sisteme suport de decizie (SSD).
Primele abordări în legătură cu sistemele de asistare a deciziei au
avut loc în 1967-1968, în Statele Unite, la Universitatea din Dorthmouth,
când s-au realizat primele sisteme logice destinate domeniului financiar.
Primii cercetători ce au manifestat interes deosebit pentru domeniul
sistemelor de asistare a deciziei au fost Little, Gory, Scott, Morton şi
Geritty, ulterior acest domeniu fiind cercetat şi de către Alter, Flynn,
Montgomery, Turban, O’Brien, în prezent aflându-se în continuă dezvoltare.
Acest domeniu implică două probleme principale: construirea unui model
conceptual şi a unui instrument software adecvat, pe de o parte, iar pe de
61
altă parte identificarea şi dezvoltarea metodelor şi tehnicilor de realizare a
sistemelor de asistare a deciziei.
Sistemele de asistare a deciziei sunt dificil de definit, neexistând în
prezent o definiţie ştiinţifică unanim acceptată. Definiţia iniţială a sistemului
informatic de asistare a deciziei a pornit de la definirea fiecărui termen al
sintagmei, rezultând astfel un sistem care are ca scop asistarea decidentului
sau decidenţilor în rezolvarea unor probleme semistructurate.
De la începuturile preocupărilor manifestate pentru SIAD, acestea au
fost definite în diverse moduri de către autori:
- începutul anilor ‘70 aduce prima definiţie a SIAD dată de Little: „un
Definiţii ale model bazat pe un set de proceduri pentru procesarea datelor şi
sistemelor informatice pentru asistarea unui manager în procesul decizional” [Lungu03];
de asistare a deciziei
- în 1971, Gory şi Morton definesc SIAD ca „sisteme informatice
interactive care sprijină decidentul în utilizarea datelor şi modelelor
în scopul rezolvării problemelor nestructurate” [Zaharie01];
- Keen şi Morton (1978) consideră că SIAD „combină resursele
intelectuale ale decidenţilor cu capacităţile calculatorului în scopul
îmbunătăţirii calităţii procesului decizional. SIAD reprezintă un
sistem informatic destinat managerilor care adoptă decizii pentru
problemele semistructurate” [Zaharie01];
- în 1986, conform lui Moore şi Chang, SIAD este „sistem flexibil, cu
capacitatea de a asista analiza datelor şi de a modela decizii, utilizat
atât pentru probleme de rutină cât şi pentru probleme complet noi.”
[wikipedia 06];
- în anul 1994, Finlay defineşte SIAD ca fiind „un sistem informatic
al cărui scop este sprijinirea procesului decizional”;
- Turban enunţă o definiţie mai concretă în 1995: „sistem informatic
interactiv flexibil şi adaptabil, special proiectat pentru a oferi suport
în soluţionarea unor probleme manageriale nestructurate sau
semistructurate, cu scopul de a îmbunătăţi procesul decizional.
Sistemul utilizează date (interne şi externe) şi modele, oferă o
interfaţă simplă şi uşor de utilizat, permite decidentului să controleze
procesul decizional şi oferă suport pentru toate etapele procesului
decizional.” [Lungu03];
- o definiţie mai recentă, din 1999, a fost enunţată de Hattenschwiller,
conform căruia SIAD este „un sistem” [Lungu03].
În urma definiţiilor unui sistem informatic de asistare a deciziei,
prezentate anterior, se pot deduce caracteristicile acestor sisteme,
caracteristici ce le diferenţiază de alte tipuri de sisteme informatice destinate
managementului:
¾ asistă persoanele implicate în procesul decizional la rezolvarea
problemelor semistructurate şi nestructurate;
62
¾ asistă decidenţii, individuali sau la nivel de grup de lucru, în toate
etapele procesului decizional;
Caracteristici
¾ oferă decidentului controlul asupra procesului decizional;
ale SIAD
¾ creşte eficacitatea procesului decizional;
¾ sprijină atât deciziile simple cât şi cele multiple, independente sau
interdependente;
¾ fundamentează procesul decizional utilizând instrumente de
modelare şi analiză sofisticată a datelor;
¾ permite managerilor asimilarea de noi moduri de utilizare şi
interpretare a informaţiei;
¾ promovează îmbogăţirea bazei de cunoştinţe, care poate determina
apariţia de noi cerinţe şi rafinarea sistemului.
5.3. CLASIFICĂRI ALE SISTEMELOR INFORMATICE DE

ASISTARE A DECIZIILOR
Sistemele informatice de asistare a deciziei au fost clasificate de

diferiţi autori ce au manifestat interes în domeniul sistemelor de asistare a
deciziei, în funcţie de mai multe criterii.
O primă clasificare de referinţă a fost realizată de S.L. Alter, în
funcţie de gradul de implicare al sistemului sau în funcţie de modalitatea de Clasificarea SIAD
sprijinire a deciziei [Alter80]. Tipurile de sisteme de asistare a deciziei după Alter
conform clasificării Alter sunt:
sisteme de clasare a fişierelor;
sisteme de analiză a datelor;
sisteme informaţionale pentru analiză;
modele contabile;
modele de reprezentare;
sisteme de optimizare;
sisteme de sugerare.
Primele două categorii de sisteme sunt orientate pe date, sistemele de
asistare a deciziei din a doua categorie sunt orientate pe date sau modele, iar
ultimele patru tipuri sunt orientate pe modele.
Caracteristicile tipurilor de sisteme de asistare a deciziei conform
clasificării Alter sunt prezentate în Tabelul 5.1.
Sistemele de asistare a deciziei au fost categorisite de către
Holsapple şi Whinston [Holsaspple96] astfel:
Clasificarea SIAD
sisteme de asistare a deciziei orientate pe texte (text-oriented după Holsapple şi
DSS) – permite crearea, revizuirea şi vizualizarea automată a Whinston
diferitelor tipuri de documente, prin utilizarea tehnologiilor
cum sunt: hypertext, agenţi inteligenţi, tehnologii Web
[Zaharie01];
63
sisteme de asistare a deciziei orientate pe baze de date
(database -oriented DSS) – la baza acestor sisteme se află
baza de date a organizaţiei;
sisteme de asistare a deciziei orientate pe calcul tabelar
(spreadsheet oriented DSS) – utilizatorul acestor sisteme are
posibilitatea de a descrie modele pentru a realiza diferite
analize;
sisteme de asistare a deciziei orientate pe funcţii (solver
oriented DSS) – prin funcţie înţelegem aici un algoritm sau o
procedură destinate rezolvării unei probleme;
sisteme de asistare a deciziei orientate pe reguli (rule oriented
DSS) – regulile se regăsesc în componenţa sistemului de
gestiune a cunoştinţelor, ca formalism de reprezentare a
acestora în cadrul sistemelor expert, având posibilitatea de a
înlocui modelele cantitative [Zaharie01];
sisteme de asistare a deciziei compuse (compound DSS) –
includ două sau mai multe tipuri de sisteme de asistare a
deciziei descrise anterior.
O clasificare mai recentă a fost realizată de Power rezultând cinci
categorii de sisteme de asistare a deciziei [Power03]:
sisteme de asistare a deciziei orientate pe comunicaţii
Clasificarea SIAD (communication driven) – sisteme a căror interfaţă cu
după Power
utilizatorul asigură colaborarea şi comunicarea în cadrul
proceselor decizionale;
sisteme de asistare a deciziei orientate pe date (data driven) –
sunt sisteme ce presupun o mai largă utilizare a depozitelor
de date şi facilitează gestionarea unor baze de date foarte
mari, apelând la tehnologiile data warehouse şi OLAP;
sisteme de asistare a deciziei orientate pe documente
(document driven) – utilizează baza de documente a unei
organizaţii, pentru a sprijini fundamentarea deciziilor;
sisteme de asistare a deciziei orientate pe cunoştinţe
(knowledge driven) – similare cu sistemele de asistare a
deciziei de sugerare, conform clasificării lui Alter, adică sunt
sisteme ce dispun de cunoştinţe de expert în anumite domenii
ce ar fi necesare rezolvării unor probleme;
sisteme de asistare a deciziei orientate pe modele (model
driven) – sunt sistemele ce utilizează modelele contabile,
financiare pentru a facilita accesul la acestea.
Luând în considerare aria de utilizatori, sistemele de asistare a
deciziei se împart, conform lui Hackathorn şi Keen, în următoarele categorii
interconectate[Hackathorn81]:
64
Clasificarea SIAD
sisteme de asistare a deciziei de uz individual; după Hackathorn şi Keen
sisteme de asistare a deciziei de grup – destinate unui grup de
decidenţi ale căror activităţi sunt separate dar intercorelate;
sisteme de asistare a deciziei organizaţionale – utilizate la
nivel organizaţional.
Tabelul 5.1.
Caracteristicile diferitelor tipuri de sisteme de asistare a deciziilor
TIP DE TIP DE FORMATE DE

ORIENTARE CATEGORIE UTILIZATORI FRECVENŢĂ
OPERAŢIUNI ACTIVITĂŢI UTILIZARE
SISTEME DE
Personal Interogări
CLASARE A Acces la date Operaţionale Neregulată
nonmanagerial simple
FIŞIERELOR
Date Analize
SISTEME DE Analişti sau
ad-hoc a Analize Manipularea şi Neregulată
ANALIZĂ A personal
fişierelor de operaţionale afişarea datelor sau periodică
DATELOR managerial
date
Analize
ad-hoc Rapoarte
SISTEME implicând special Neregulată,
Date sau Analize,
INFORMAŢIONALE multiple Analişti programate, în funcţie de
modele PENTRU ANALIZĂ planificare
baze de date elaborarea de solicitări
şi modele modele simple
simple
Calculaţii
standard care
Se introduc
fac estimări Periodică
parametri
MODELE ale Planificare, Analişti sau (săptămânal,
cunoscuţi, se
CONTABILE rezultatelor bugetare manageri trimestrial,
obţin rezultatele
pe baza lunar)
estimate
datelor
contabile
Se introduce
Periodică sau
Estimarea decizia posibilă,
MODELE DE Planificare, neregulată
consecinţelor Analişti se obţin
REPREZENTARE bugetare (analize ad-
unor acţiuni rezultatele
Modele hoc)
estimate
Se introduc
Periodică sau
Calcularea restricţiile şi
SIETEME DE Planificare, neregulată
soluţiei Analişti obiectivele; se
OPTIMIZARE alocare resurse (analize ad-
optime obţine soluţia
hoc)
optimă
Se introduce
Execută
descrierea
calcule care
SISTEME DE Personal situaţiei Zilnic sau
generează o Operaţional
SUGERARE nonmanagerial decizionale, se periodic
propunere de
obţine decizia
decizie
recomandată
(Sursa: Alter 1980)
Mulţi autori au ajuns la concluzia că modelul de sisteme de asistare a

deciziei bazat pe un singur decident nu este aplicabil în orice situaţie, ci doar
în cazul deciziilor minore. În general, în cadrul organizaţiilor, deciziile
importante sunt luate de un grup de decidenţi.
65
Un alt criteriu de clasificare al sistemelor de asistare a deciziei este
modul de instruire, rezultând categoriile:
Clasificarea SIAD sisteme de asistare a deciziei inteligente, destinate rezolvării
după modul problemelor decizionale noi;
de instruire sisteme de asistare a deciziei neinteligente, capabile să
rezolve doar problemele pentru rezolvarea cărora au fost
proiectate.
Pentru specialiştii din domeniu realizarea unui sistem de asistare a
deciziei ca un ansamblu de componente implică dificultăţi. Componentele
pot fi integrate în diferite moduri, rezultând configuraţii standard ale
acestora: arhitectura de tip reţea, pod, sandwich şi turn în funcţie de care se
împart şi sistemele de asistare a deciziei:
sisteme de asistare a deciziei de tip reţea, situaţie în care
Clasificarea SIAD integrarea componentelor are loc sub forma unei reţele în
după modul de
care nodurile corespund componentelor, iar arcele
integrare a
componentelor interfeţelor;
sisteme de asistare a deciziei de tip pod care utilizează
aceeaşi interfaţă unică, fără a elimina posibilitatea integrării
de noi componente funcţionale;
sisteme de asistare a deciziei de tip sandwich care utilizează
aceeaşi componentă dialog şi o bază de dată pentru mai multe
componente, categorie utilă în cazul proceselor decizionale
ce presupun modelarea situaţiilor decizionale;
sisteme de asistare a deciziei de tip turn utilizează un
mecanism de extragere a datelor, cu posibilitate de exploatare
a mai multor baze de date, baza de date a sistemului de
asistare a deciziei fiind o interfaţă între baza de date sursă şi
gestionarea modelelor.
Sistemele de asistare a deciziei se clasifică şi după modalitatea de
interacţiune dintre om şi sistem astfel:
sisteme de asistare a deciziei cu limbaje flexibile, care permit
Clasificarea SIAD un dialog între utilizator şi sistem foarte apropiat de limbajul
după modalitatea de
natural;
interacţiune dintre
om şi sistem sisteme de asistare a deciziei cu comenzi precise, în cazul
cărora dialogul utilizator-sistem se realizează utilizând
comenzi prestabilite.
5.4. ARHITECTURA SIAD
În mod similar cu dificultatea găsirii unei definiţii pentru sistemele

de asistare a deciziei, nici asupra componentelor unui sistem de asistare a
decizie nu s-a căzut de acord în rândul autorilor cu preocupări în acest
66
domeniu. Astfel, conform lui Sprague şi Carlson [Lungu03], componentele
sistemului informatic de asistare a decizie sunt (Figura 5.2):
• componenta de gestiune a datelor; Componentele SIAD
după Sprague
• componenta de gestiune a modelelor; şi Carlson
• componenta de gestiune a dialogului cu utilizatorului;
• arhitectura sistemului de asistare a deciziei.
După Boncyek şi Holasapple, un sistem informatic de asistare a
deciziei este format din (Foundation of Decision Support Systems - 1981): Componentele SIAD
• interfaţa cu utilizatorul (Dialog Management); după Boncyek şi
• componenta de gestiune a datelor (Data Management); Holsapple
• componenta de gestiune a modelelor (Model Management).
BAZA DE BAZA DE
DATE MODELE
SGBD SGBM
SISTEMUL DE GESTIUNE
A DIALOGULUI
UTILIZATOR
Figura 5.2. Componentele unui SIAD, conform lui Sprague şi Carlson

(Sursa: Lungu03)
Sistemele informatice de asistare a deciziei a cinci componente, după

cum susţine autorul Hattenschwiller [Lungu03]:
• utilizatorul; Componentele SIAD
după Hattenschwiller
• contextul decizional (decision context);
• sistemul destinaţie (target system);
• baza de cunoştinţe (knowledge base);
• mediul de lucru (working environment).
Componentele unui sistem informatic de asistare a deciziei,
identificate de Power [Power00] sunt patru:
• interfaţa; Componentele SIAD
după Power
• sistemul de bază de date (baza de date + SGBD);
• sistemul de modele;
• componenta pentru asigurarea comunicaţiei.
67
În zilele noastre, componentele unui sistem informatic de asistare a
deciziei sunt asemănătoare celor identificate de Sprague în 1982 (Figura
5.3.), anume:
- interfaţa cu utilizatorul;
Componentele SIAD - subsistemele bazate pe cunoaştere;
din prezent
- modulul de gestiune a datelor;
- modulul de gestiune a modelelor.
Baze de date Baze de cunoştinţe Modele externe

interne/externe a organizaţiei
Modul de gestiune Modul de gestiune

a datelor a modelelor
Subsisteme bazate
pe cunoaştere
Interfaţa cu utilizatorul/
Modul de gestiune a dialogului
DECIDENT
Figura 5.3. Componentele unui sistem de asistare a deciziilor

(Adaptare după Lungu 03)
Interfaţa cu utilizatorul este componenta ce asigură comunicarea

dintre utilizatorul sistemului şi sistemul de asistare a deciziei. Realizarea
corespunzătoare a acestei componente este foarte importantă, deoarece în
caz contrar există riscul ca utilizatorul să întâmpine dificultăţi în utilizarea
sistemului, iar interfaţa este singurul element pe care utilizatorul sistemului
îl percepe, în mod direct. Interfaţa este cea care trebuie să confere sistemului
flexibilitate şi simplitate în utilizare. Utilizatorul, pe motivul că are un rol
activ în utilizarea sistemului informatic de asistare a deciziei, este considerat
ca parte integrantă a sistemului (Figura 5.3.), în calitate de decident, prin
aceasta înţelegându-se una sau mai multe persoane aflate în măsură de a
rezolva situaţiile decizionale apărute.
Subsistemele bazate pe cunoaştere sunt componente ce apar în cazul
în care sistemul informatic de asistare a deciziei este integrat cu un sistem
expert, care are capacitatea de a rezolva probleme complexe şi dificile,
utilizând expertiza şi cunoştinţele de care dispune. Prin integrarea celor
două tipuri de sisteme se obţin aşa numitele sisteme integrate de asistare
68
inteligentă a deciziei sau SIAD inteligent. Există două componente esenţiale
ale sistemelor expert: motorul de inferenţă şi baza de cunoştinţe. Motorul de
inferenţă este cel care realizează simularea raţionamentului uman, pe baza
datelor şi cunoştinţelor de care dispune prin intermediul bazei de cunoştinţe.
Sistemele expert în colaborare cu sistemele informatice de asistare a
deciziilor sunt extrem de utile în analiza deciziilor cu caracter nestructurat.
Baze de date Baze de date Alte
externe interne baze de date
Selectare date
Depozit de date
Facilităţi de
Baza de date a SIAD
interogare
Dicţionarul Sistemul de gestiune al

datelor bazei de date
Figura 5.4. Modulul de gestiune a datelor

(Adaptare după Turban 2001)
Modulul de gestiune a datelor este un subsistem al sistemului

informatic de asistare a deciziilor, care cuprinde la rândul lui mai multe
componente (Figura 5.4.):
Modulul de
baza de date a sistemului integrat de asistare a deciziei, ce include gestiune a datelor
datele extrase din surse interne, externe, date ce pot fi păstrate în
cadrul bazei de date sau pot fi accesate doar atunci când sunt
necesare;
sistemul de gestiune a bazei de date, care poate fi relaţională sau
poate fi multidimensională;
dicţionarul datelor, adică un catalog ce conţine definiţiile tuturor
datelor din baza de date, utilizat în faza de identificare şi definire a
procesului decizional;
facilităţi de interogare, care se referă la existenţa unor limbaje de
interogare a bazelor de date.
Modulul de gestiune a modelelor cuprinde următoarele elemente
(Figura 5.5.): Modulul de
baza de modele, sau biblioteca de modele, cuprinde setul de modele gestiune a modelelor
cantitative care conferă sistemului capacitatea de a analiza şi
soluţiona problemele de decizie [Zaharie01]. Sistemele informatice
de asistare a deciziilor sunt cele care utilizează aceste modele, acesta
69
fiind unul din motivele pentru care se realizează diferenţierea dintre
SIAD şi alte sisteme informatice;
modulul de gestiune al bazei de modele, este similar unui SGBD,
prin facilităţile de actualizare al bazei de modele de care dispune, şi
este menit să creeze noi modele cu ajutorul unor limbaje de
programare;
dicţionarul modelelor reprezintă catalogul modelelor şi conţine
definiţiile modelelor şi alte informaţii cu privire la acestea;
modulul de creare, execuţie şi integrare a modelelor, are rolul de a
interpreta instrucţiunile utilizatorului referitoare la modele şi
transmiterea acestor modele către sistemul de gestiune a modelelor.
Selectarea unui model care se pretează pentru o anumită problemă
este în prezent un proces neautomatizat [Zaharie01].
Bază de modele Dicţionarul modelelor
Modul de creare,
Modul de gestiune a execuţie şi integrare
bazei de modele a modelelor
Modul de Modul de gestiune a Modul de gestiune

gestiune a datelor dialogului a cunoştinţelor
Figura 5.5. Modulul de gestiune a modelelor

(Adaptare după Turban 2001)
5.5. TENDINŢE DE DEZVOLTARE A SISTEMELOR

INFORMATICE PENTRU ASISTAREA DECIZIILOR
În mod firesc, trecerea anilor aduce schimbări, progrese oricărui

domeniu, iar viteza cu care progresează domeniul informatic determină ca şi
aşteptările în această privinţă să fie ceva mai mari.
Câteva tendinţe de dezvoltare a sistemelor de asistare a deciziei sunt
următoarele:
• instrumente orientate-obiect dezvoltate pe platforma Java, pentru
construirea sistemelor de asistare a deciziei distribuite şi cooperative
bazate pe modele;
70
• tehnologiile de comunicaţie au devenit un imperativ în cadrul
organizaţiilor, iar viteza şi capacitatea acestora s-au îmbunătăţit, în
aşa fel încât pot contribui la asistarea deciziei în timp real din orice
punct al globului;
• software-ul open source contribuie la dezvoltarea sistemelor
informatice de asistare a deciziei, justificarea fiind teoria conform
căreia software-ul evoluează mai repede;
• tehnologiile de vizualizare devin din ce în ce mai puternice, fiind
capabile să ofere vizualizarea oricărei situaţii într-un format real,
permiţând, spre exemplu, managerului să simuleze apariţia de noi
produse;
• Internet-ul devine un pilon important în ceea ce priveşte comunicaţia
la nivel intern şi extern al organizaţiei, sau a luării de decizii, ori
colaborării între manageri. Tot Internet-ul este cel care poate să ofere
managerilor posibilităţi de a aduna, împărtăşi sau utiliza informaţia;
• managerii şi angajaţii cheie ai organizaţiei optează din ce în ce mai
des pentru aşa numitele pocket PC (PC-urile de buzunar), mai ales
dacă sunt integrate cu un telefon mobil. Aceste pocket PC-uri sunt
capabile să acceseze sisteme de asistare a deciziei distribuite;
• depozitarea datelor nu mai este o problemă pentru organizaţii,
aceasta realizându-se tot mai repede şi mai simplu.
În ciuda evoluţiei sistemelor de asistare a deciziilor, trebuie luate în
considerare anumite limitări ale acestora, care cel puţin pentru moment
nu pot fi înlăturate:
¾ sistemul nu este înzestrat cu anumite calităţi, momentan exclusiv
umane, ca intuiţia, imaginaţia, creativitatea, prin urmare un sistem
informatic de asistare a deciziilor aşa cum a fost descris până acum
nu poate îndeplini toate activităţile pe care individul uman le
realizează;
¾ din motivul că se restricţionează costurile, resursele fizice şi logice
ale sistemului sunt limitate, iar de aici pot deriva cunoştinţe
incomplete sau incorecte de care sistemul beneficiază, sau chiar o
comunicare ce lasă de dorit cu decidentul;
¾ ar fi aproape imposibilă proiectarea unui sistem pentru asistarea
oricărui tip de decizii, în primul rând din motive tehnice, apoi din
motive economice;
¾ încă apar probleme de compatibilitate între sistemele informatice
de asistare a deciziilor şi alte sisteme informatice utilizate în cadrul
organizaţiei, generate uneori şi de formatul datelor pe care fiecare
dintre aceste sisteme le utilizează;
¾ unele sisteme de asistare a deciziilor nu sunt utilizate la capacitate
maximă din motivul că utilizatorul nu cunoaşte sau nu înţelege
71
funcţiunile acestuia, acestea nefiind redate corespunzător în
manualul de utilizare.
BIBLIOGRAFIE
1. Alter, S., Decision Support Systems, Addison Wesley, 1980

2. Filip F.Gh., Decizie asistată de calculator: decizii, decidenţi – metode de
bază şi instrumente informatice asociate, Editura Tehnică, Bucureşti,
2005
3. Hackathorn, R., Keen, P., Organization Strategies for Personal
Computing in Decision Support Systems, MIS Quarterly, Vol. 5, No.3,
1981
4. Mărăcine, Virginia, Decizii manageriale, Editura Economică, Bucureşti,
1998
5. Oancea, Mirela, Sisteme informatice pentru asistarea deciziei financiare,
Editura ASE, Bucureşti, 2005
6. Power, D., Categorizing Decision Support Systems: A Multidimensional
Approach, in volume Decision Making Support Systems: Achievements,
Trends and Challenges for New Decade, Idea Group Publishing, 2003
7. Power, D., Decision Support Systems Hyperbook., Cedar Falls, IA:
DSSResources.COM, 2000, http://dssresources.com/dssbook/.
8. Turban E., Aronson J., Decision Support Systems and Intelligent
Systems, Prentice Hall, SUA, 2001
9. Zaharie D., Albulescu F., Bojan I., Ivacenco V., Vasilescu C., Sisteme
informatice pentru asistarea decizei, Editura Dual Tech, 2001
TESTE DE EVALUARE
1. Decizia este definită ca fiind:

a. o consecinţă a unor activităţi conştiente de alegere a unei direcţii de
acţiune şi a angajării în aceasta, ceea ce implică şi alocarea de
resurse pentru atingerea scopului vizat;
b. o consecinţă a unor activităţi întâmplătoare de desfăşurare a unei
direcţii de acţiune şi a angajării în aceasta, ceea ce implică şi
alocarea de resurse pentru atingerea scopului vizat;
c. o consecinţă a unor activităţi conştiente de alegere a unei direcţii de
acţiune şi a angajării în aceasta, dar care nu implică în nici un fel
alocarea de resurse pentru atingerea scopului vizat.
2. Deciziile nestructurate sunt acele decizii care:
72
a. necesită judecata sau chiar intuiţia decidentului, fiind decizii
importante, cu caracter de noutate şi pentru adoptarea cărora nu
există proceduri prestabilite;
b. se rezolvă prin intermediul unor proceduri prestabilite, existând de
obicei un algoritm prestabilit;
c. nu respectă structurile de conducere din cadrul organizaţiei.
3. Componentele unui sistem informatic de asistare a deciziei, în

accepţiunea generală, sunt:
a. interfaţa cu utilizatorul, subsistemele bazate pe cunoaştere, modulul
de gestiune a datelor, modulul de gestiune a modelelor;
b. interfaţa cu utilizatorul, subsistemele bazate pe date, modulul de
gestiune a datelor, modulul de gestiune a modelelor;
c. interfaţa cu utilizatorul, subsistemele bazate pe cunoaştere, modul de
gestiune a datelor, modul de gestiune a modelelor;
4. Cerinţa de completitudine a deciziei presupune ca decizia:

a. să ducă la efect maxim cu un efort minim;
b. să cuprindă toate elementele necesare înţelegerii şi aplicării corecte;
c. să cuprindă parţial elementele necesare înţelegerii şi aplicării
corecte.
73
TEMA VI. CONCEPTUL BUSINESS INTELLIGENCE (BI)
- INTELIGENŢA ÎN AFACERI
CONŢINUT
6.1. Consideraţii asupra conceptului BI
6.2. Factori care influenţează BI
6.3. Tehnologii BI
6.4. Tipuri de aplicaţii de BI
REZUMAT
BI reprezintă o categorie largă de aplicaţii şi tehnologii pentru
colectarea şi analizarea datelor, furnizarea de acces în scopul sprijinirii
utilizatorilor întreprinzători să elaboreze decizii de afaceri cât mai bune.
Termenul presupune existenţa unor cunoştinţe despre toţi factorii care pot
afecta afacerea. BI permite organizaţiilor să ia decizii de afaceri bine-
informate şi ca atare poate fi sursa unor avantaje competiţionale. Aceasta se
aplică în special în cazul în care informaţia se poate extrapola din indicatori
proveniţi din mediul exterior şi se pot face previziuni precise despre
viitoarele tendinţe sau condiţii economice.
BI oferă multiple beneficii companiilor care o utilizează. BI poate
elimina o cantitate considerabilă de presupuneri în cadrul unei firme poate
îmbunătăţi nivelurile de comunicare între departamente în timpul
coordonării activităţilor, şi permite firmelor să răspundă rapid la schimbările
din cadrul condiţiilor financiare, la preferinţele clienţilor şi la ciclurile de
aprovizionare. BI îmbunătăţeşte performanţele globale ale companiei care o
foloseşte.
Tipurile de aplicaţii BI sunt managementul performanţei, platforme
integrate între modulele unui produs, date structurate şi nestructurate,
calitatea datelor, analize predictive, funcţionalitate şi capabilităţi rafinate,
modelul comun de date
OBIECTIVE
Tema are ca scop prezentarea unui concept de maximă actualitate,
conceptul Business Intelligence, împreună cu beneficiile pe care le poate
aduce şi tipurile de aplicaţii ce pot fi rezolvate utilizând acest concept.
6.1. CONSIDERAŢII ASUPRA CONCEPTULUI BUSINESS

INTELLIGENCE
BI poate fi privit din două sau mai multe perspective legate de

folosirea termenului inteligenţă. Prima, mai rar întâlnită, se referă la BI ca
74
fiind un nou domeniu de investigare a aplicabilităţii capacităţilor cognitive
Perspective asupra
umane şi tehnologiilor de inteligenţă artificială în management şi asistarea Business Intelligence
deciziilor în diferite probleme de afaceri.
Cea de-a doua perspectivă, care face şi obiectul acestui subcapitol, se
referă la inteligenţă ca informaţie preţuită pentru răspândirea şi relevanţa sa.
Reprezintă informaţie de expert, cunoştinţe şi tehnologii eficiente în
managementul afacerilor organizaţionale şi individuale. Prin urmare, în
acest context, BI reprezintă o categorie largă de aplicaţii şi tehnologii pentru
colectarea şi analizarea datelor, furnizarea de acces în scopul sprijinirii
utilizatorilor întreprinzători să elaboreze decizii de afaceri cât mai bune.
Termenul presupune existenţa unor cunoştinţe despre toţi factorii care pot
afecta afacerea. Este imperativă existenţa de cunoştinţe mai avansate despre
factori cum ar fi clienţii, concurenţii, partenerii de afacere, mediul economic
şi operaţiuni interne pentru a lua decizii de afaceri eficiente şi de bună
calitate. BI permite asumarea acestor decizii. Un subdomeniu specializat al
BI, cunoscut sub numele de inteligenţă competitivă, este orientat în
exclusivitate spre analiza mediului competitiv extern. Informaţia este
colectată din acţiunile competitorilor şi deciziile sunt luate pe baza acestor
informaţii, cu precizarea că foarte puţină atenţie (sau chiar deloc) este
acordată colectării de informaţii din interior.
BI permite organizaţiilor să ia decizii de afaceri bine-informate şi ca
atare poate fi sursa unor avantaje competiţionale. Aceasta se aplică în
special în cazul în care informaţia se poate extrapola din indicatori proveniţi
din mediul exterior şi se pot face previziuni precise despre viitoarele
tendinţe sau condiţii economice.
Obiectivul final al BI este acela de a îmbunătăţi promptitudinea şi
calitatea informaţiilor. O informaţie promptă şi de calitate poate fi
asemănată cu un glob magic care oferă indicaţii despre care este cea mai
bună cale de urmat. BI descoperă şi oferă:
• poziţia firmei, comparativ cu cea a concurenţei;
• schimbări în comportamentul clienţilor;
• capabilităţile firmei;
• condiţiile pieţei, tendinţe viitoare, informaţii demografice şi
economice;
• mediul social, legislativ şi politic;
• ce întreprind pe piaţă alte firme.
Din informaţiile colectate se poate deduce ce schimbări şi unde
trebuie făcute. Firmele realizează faptul că în acest mediu competiţional,
rapid şi în continuă schimbare, singurul element care va duce la dobândirea
unui avantaj în faţa competitorilor este legat de cât de repede răspund şi se
adaptează la schimbări. BI permite firmelor să folosească informaţia
colectată pentru a fi capabile să se ajusteze în timp util în faţa schimbărilor.
75
BI oferă multiple beneficii companiilor care o utilizează. BI poate
elimina o cantitate considerabilă de presupuneri în cadrul unei firme poate
îmbunătăţi nivelurile de comunicare între departamente în timpul
coordonării activităţilor, şi permite firmelor să răspundă rapid la schimbările
din cadrul condiţiilor financiare, la preferinţele clienţilor şi la ciclurile de
aprovizionare. BI îmbunătăţeşte performanţele globale ale companiei care o
foloseşte.
Informaţia este privită ca una din cele mai importante resurse pe care
le deţine o companie, secondată doar de resursele sale umane, deoarece
bunurile cele mai importante ale unei companii sunt oamenii angajaţi. Deci,
în momentul în care o companie are posibilitatea de a lua o decizie bazată pe
o informaţie promptă şi corectă, se îmbunătăţesc performanţele acelei
companii. BI grăbeşte, de asemenea, procesul de luare a deciziilor deoarece
companiile realizează faptul că informaţia poate fi folosită pentru a obţine
un avantaj în faţa competitorilor, adică în momentul în care o firmă obţine
informaţii-cheie se folosesc repede de ele înainte ca un competitor să obţină
la rândul sau aceleaşi informaţii. De asemenea, BI maximizează satisfacţia
clienţilor datorită faptului că atunci când o firmă are posibilitatea de a se
ocupa corespunzător de dorinţele şi cererile unui client, creşte satisfacţia
clienţilor săi.
6.2. FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ BI
Clienţii reprezintă cel mai critic aspect pentru succesul unei

companii. Fără ei o companie nu ar putea exista, deci este foarte important
pentru companie să deţină informaţii despre ce le place şi ce nu le place
clienţilor. O companie trebuie să se adapteze repede la cererile lor
schimbătoare.
Competitorii pot fi un imens obstacol în calea spre succes a unei
companii. Obiectivele lor sunt aceleaşi ca şi cele ale companiei proprii, de a
maximiza profitul şi satisfacţia clienţilor. Pentru a câştiga, o companie
trebuie să fie mereu cu un pas înaintea competitorilor săi. În afaceri nu se
permite competitorilor să ajungă din urmă compania proprie pentru că
aceasta din urmă va fi pierdut în acest caz o parte preţioasă din piaţă.
Partenerii de afaceri trebuie să posede aceleaşi informaţii strategice
pe care le are şi compania asociată pentru a evita neînţelegerile în
comunicare care pot duce la ineficienţe. De exemplu, în zilele noastre,
companiile obişnuiesc să permită aprovizionatorilor săi accesul la stocuri,
statistici de performanţă şi alte informaţii legate de ciclul de aprovizionare
pentru a colabora în îmbunătăţirea gestionării acestui ciclu.
Mediul economic, ca şi starea economică şi alţi indicatori
economici-cheie sunt considerente importante în momentul luării de decizii.
76
Nu e de dorit, de exemplu, scoaterea pe piaţă a unei noi linii de produse în
timpul unei perioade de criză economică.
Operaţiunile interne reprezintă activităţile zilnice care au loc într-o
companie. Este nevoie de cunoştinţe aprofundate despre circuitul într-o
companie de la cap la coadă. Dacă se ia la întâmplare o decizie, fără a avea
cunoştinţă despre funcţionalitatea întregii organizaţii, ar putea avea efecte
negative asupra afacerii.
BI trebuie să răspundă acestor factori, prin urmare va asigura
colectarea de informaţii despre tendinţele pieţei şi crearea de noi produse
sau servicii în anticiparea necesităţilor în continuă schimbare ale clienţilor,
va oferi informaţii despre starea economică astfel încât o companie poate să
ia decizii prudente despre când este momentul potrivit pentru o posibilă
expansiune sau retragere de operaţiuni de afaceri şi nu în ultimul rând va
oferi informaţii complete despre cum funcţionează o organizaţie. În ceea ce
priveşte concurenţa, BI poate dezvălui ce mutări execută competitorii,
pentru a lua decizii mai bune.
BI oferă date organizaţionale într-o astfel de modalitate încât filtrele
cunoştinţelor organizaţionale pot fi uşor asociate cu aceste date şi
preschimbate în informaţii pentru companie. Persoanele implicate în
procesele BI pot folosi aplicaţii software pentru a colecta, stoca, analiza şi
oferi acces la date, şi pentru a prezenta aceste date într-o manieră simplă şi
folositoare. Aplicaţiile software ajută la gestionarea performanţei afacerilor
şi urmăresc să ajute oamenii în luarea de decizii „mai bune” prin dispunerea
de informaţii corecte, de actualitate şi relevante când sunt necesare. Unele
companii folosesc depozite de date fiindcă ele reprezintă o colecţie logică de
informaţie obţinută din diferite baze de date operaţionale cu scopul de a crea
BI.
Pentru ca sistemul BI să funcţioneze efectiv trebuie să existe unele
constrângeri tehnice. Cerinţele tehnice ale unei BI trebuie să atingă
următoarele puncte:
• Securizare şi acces specific per utilizator la depozitul de date; Cerinţele tehnice ale
Business Intelligence
• Volum de date (capacitate de stocare);
• Durata de stocare a datelor;
• Platformă de testare şi performanţe.
6.3. TIPURI DE APLICAŢII DE BI
Oamenii implicaţi în BI au dezvoltat instrumente care uşurează

munca în domeniu, în special în cazurile în care sarcinile presupun
colectarea şi analiza unor cantităţi mari de date nestructurate. Fiecare
furnizor defineşte de obicei BI în modul propriu şi produce instrumente care
să facă BI în felul în care el îl vede.
77
Direcţiile de dezvoltare a Business Intelligence sunt influenţate de
evoluţia pieţei şi evoluţia organizaţiei, iar în cele ce urmează sunt punctate
aceste direcţii, ce indică segmentele pe care trebuie insistat.
Managementul performanţei (Performance Management)
Prin Business Performance Management (BPM) se poate înţelege “o
serie de procese şi aplicaţii proiectate pentru a optimiza aplicarea unei
strategii de afaceri” (Wayne Eckerson). Rolul BPM ar fi de a furniza
informaţii necesare acelor indivizi care sunt responsabili de anumite
activităţi. În urma combinării între procesul de afaceri, sistemele
tranzacţionale, data warehousing, Business Intelligence şi Business
Performance Management se formează întregul proces decizional. În cadrul
procesului BPM, se începe cu definirea scopurilor şi obiectivelor strategice
de management, apoi se planifică activităţile de execuţie tactică, activităţi ce
sunt monitorizate, rezultatele fiind centralizate urmând a se face
modificările pentru a îmbunătăţi strategia, planurile şi execuţia acestora
pentru a face totul ca organizaţia să se îndrepte în direcţia dorită.
Platforme integrate între modulele unui produs
Organizaţiile de dimensiune mare achiziţionează de regulă mai multe
produse de tip BI, pe care sunt tentate să le utilizeze ca o suită de aplicaţii
ale aceluiaşi produs. Sigur că acest lucru este o provocare, având în vedere
că fiecare produs serveşte unui anumit scop. Considerând spre exemplu un
distribuitor mare de anumite produse, care foloseşte produse software BI de
la şapte furnizori diferiţi. Fiecare serveşte unui scop bine-definit. Chiar dacă
există tendinţa spre standardizare, problema este greu de atins fără a crea
mare disconfort. Ca şi rezultat, aceste organizaţii tind să aleagă cel mai bun
produs dintr-o categorie fiindcă nici un singur furnizor nu oferă cea mai
potrivită combinaţie de produse care să conţină particularităţile fiecărui
produs în parte. Din păcate această problemă nu e rezolvabilă decât prin
apariţia unui furnizor dominant.
Date structurate şi nestructurate
Cele mai multe produse BI prelucrează doar date obţinute de la o altă
aplicaţie sau sistem tranzacţional, ca şi comenzile efectuate de clienţi,
plasate şi prelucrate de o aplicaţie ERP (Enterprise Resource Planning).
Totuşi, câteva produse BI sunt capabile, de asemenea, de a integra date
nestructurate ca documentele şi imaginile. Firmelor le survine o cantitate
incomensurabilă de date nestructurate, cum ar fi email - urile şi
corespondenţa prin poştă în fiecare zi. Valoarea datelor nestructurate a fost
limitată din cauza formatului datelor şi a dificultăţilor de a la integra la un
loc cu datele structurate.
Calitatea datelor
Datele de o calitate scăzută afectează în mod fatal soluţiile BI.
Acestea conduc la neplăceri în rândul consumatorilor de informaţie şi în
78
cele din urmă la o folosire limitată sau discontinuă a BI. Furnizorii de
software BI au poziţia necesară pentru a oferi asistenţă la nivelul
capacităţilor de măsurare a datelor, validare şi notificare. Prin încorporarea
acestor capabilităţi, soluţiile BI pot contura mai bine problemele legate de
date sau pot valida exactitatea datelor. e pot aplica nişte etape de corectare a
datelor de calitate scăzută, dobândind încredere mai mare în soluţia BI. În
plus, aceste capabilităţi ar reduce disconfortul creat în cadrul consumatorilor
de informaţie prin îndrumarea atenţiei lor către datele cu o calitate scăzută.
De aceasta beneficiază în egală măsură şi consumatorii de informaţie şi
furnizorii de BI.
Analize predictive
Utilizatorii avansaţi de BI au nevoie de analize predictive pentru a
modela scenarii despre efectele diverselor acţiuni. Dacă capabilităţile de
interogare şi raportare conferă date despre evenimente şi tranzacţii din
trecut, aptitudinea de a efectua modelări, analize sau analize predictive este
limitată; o funcţionalitate mult mai dezvoltată este în mod curent oferită de
către aplicaţiile de calcul tabelar gen Microsoft Office Excel. Deoarece
aplicaţiile BI au capacitatea de a accesa şi prezenta informaţia, analizele
predictive reprezintă o extensie naturală. Totuşi, unele statistici afirmă
faptul că analiticele predictive sunt tot mai des incluse în aplicaţiile
întreprinzătorilor (gestionarea relaţiilor cu clienţii, a ciclului de
aprovizionare etc.), în loc să fie cumpărate ca şi soluţii individuale de Data
Mining.
Funcţionalitate şi capabilităţi rafinate
Aplicaţiile de calcul tabelar sunt des folosite de către organizaţii de
toate dimensiunile datorită faptului că sunt intuitive şi uşor de folosit. Există
opinii că majoritatea utilizatorilor BI sunt „consumatori ocazionali de
informaţie” şi au nevoie doar de facilităţi de bază ale rapoartelor şi
funcţionalităţii aplicaţiilor de calcul tabelar. Din nefericire, potenţialul şi
funcţionalitatea multor aplicaţii BI depăşesc cu mult abilităţile şi nivelul de
înţelegere al celor care le folosesc în mod uzual. Ca atare este necesară o
modalitate de a corela clase de consumatori de informaţie cu nivele bine-
definite de funcţionalitate ale aplicaţiilor. Prin această abordare se prezintă
fiecărui utilizator capabilităţile corespunzătoare ale aplicaţiei, astfel ajutând
la dezvoltarea competenţei sale. Un rezultat al acestei metode este, de
asemenea, progresul natural şi obţinerea de utilizatori cu cunoştinţe de o
înaltă valoare.
Modelul comun de date
Un model comun de date dă o singură definiţie clienţilor,
partenerilor, angajaţilor şi evenimentelor de afaceri. Această sursă singulară
răspândită în cadrul organizaţiilor, accentuează faptul că informaţia pe care
clienţii o folosesc pentru a lua decizii este precisă şi venită la momentul
79
oportun. BI trimite exact informaţia de care clienţii au nevoie, când au
nevoie de ea, în mod continuu prin diverse portale. Aceste portale se pot
prezenta în forme diverse, în cea mai potrivită manieră depinzând de
utilizatorul individual.
BIBLIOGRAFIE
1. Andone I., Mockler R., Dologite D., Ţugui Al., Dezvoltarea sistemelor
inteligente în economie, Editura Economică, Bucureşti, 2001
TESTE DE EVALUARE
1. Business Intelligence reprezintă:

a. totalitatea aplicaţiilor informatice utilizate în afaceri;
b. o categorie largă de aplicaţii şi tehnologii pentru colectarea şi
analizarea datelor, furnizarea de acces în scopul sprijinirii
utilizatorilor întreprinzători să elaboreze decizii de afaceri cât mai
bune;
c. o categorie largă de aplicaţii şi tehnologii pentru colectarea şi
analizarea cunoştinţelor, furnizarea de acces în scopul sprijinirii
utilizatorilor întreprinzători să elaboreze decizii de afaceri cât mai
bune.
2. Cerinţele tehnice ale unei soluţii BI se referă la următoarele:

a. securizare şi acces specific per utilizator la depozitul de date, volum
de date, durata de stocare a datelor, platformă de testare şi
performanţe;
b. securizare şi acces limitat per utilizator la depozitul de date, volum
de date, durata de stocare a informaţiilor, platformă de testare şi
performanţe;
c. nu există astfel de cerinţe.
3. Definiţi conceptul Business Performance Management:

_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
80
TEMA VII. MANAGEMENTUL CUNOAŞTERII
(KNOWLEDGE MANAGEMENT - KM)
CONŢINUT
7.1. Dezvoltarea conceptului KM
7.2. Acceptarea şi dezvoltarea KM în cadrul organizaţiilor
7.3. KM – de la teorie la practică
REZUMAT
Managementul cunoaşterii a devenit, în ultimii ani, extrem de
interesant pentru cei care se ocupă de strategiile de afaceri, oferind
posibilitatea obţinerii unor avantaje competitive şi a creşterii substanţiale a
eficienţei organizaţionale, pe termen lung.
Construirea unei strategii a cunoaşterii adecvată realităţilor
economice permite firmelor nu numai supravieţuirea, dar şi dezvoltarea
viitoare. Alianţele strategice determinate de cunoaştere, influenţate de
caracteristicile pieţelor şi ale firmelor, a cunoaşterii ce face obiectul alianţei
şi nu în ultimul rând a aranjamentelor contractuale, sunt din ce în ce mai
prezente în economia contemporană.
Abordarea managementului cunoaşterii ca proces duce la
optimizarea creaţiei, la conlucrarea creatorilor de cunoaştere şi la
echilibrarea pieţei activelor cunoaşterii. Acest proces trebuie înţeles ca o
spirală a transformării cunoaşterii tacite într-una explicită (prin cunoaştere
tacită se înţelege o schemă cognitivă de modele mentale extrem de
personalizată şi formală, cu două componente: tehnică/know-how şi
cognitivă/crezuri ,idealuri - intuiţia, presimţirea, trăirea internă fiind
reprezentative, iar prin cunoaştere explicită elemente codificate uşor de
transmis).
OBIECTIVE
Prezenta temă urmăreşte asimilarea conceptului de management al
cunoştinţelor, subliniind importanţa acestui concept în cadrul organizaţiilor
contemporane.
7.1. DEZVOLTAREA CONCEPTULUI KM
Cunoştinţele devin şi mai valoroase pe măsură ce acestea sunt

plasate într-un context adecvat, chiar dacă actualizarea şi pregătirea lor
pentru decidenţi reprezintă un efort mai costisitor. Am putea afirma că
managementul cunoştinţelor este destinat să asigure ca informaţia corectă să
ajungă la oamenii care au nevoie de ea pentru a lua deciziile bune. Printre
81
cele mai populare activităţi de practicare a managementului cunoaşterii vom
menţiona:
¾ crearea de baze de date formate din: practici pozitive, directori de
expertiză, profiluri ale clienţilor, evoluţii de piaţă, procese de
Activităţi de
practicare a organizare, schimbări legislative, istorii de business etc.;
managementului ¾ profilarea cunoştinţelor (knowledge mapping) – structurarea şi
cunoaşterii
organizarea informaţiei în funcţie de o anumită logică/arbore
informativ, sau baze de date specializate;
¾ formarea unor echipe de colectare a cunoştinţelor noi, o bună echipă
include cât mai multe discipline de referinţă, inclusiv, manageri de
informaţie/ bibliotecari, informaticieni, specialişti pentru intranet-uri
şi pentru alte instrumente de cunoaştere (management al
documentelor, catalogare a informaţiei), specialişti pe resurse
umane, specialişti în domeniul capitalului uman, facilitatori;
¾ managementul activ al procesului de cunoaştere – colectarea,
clasificarea, depozitarea şi diseminarea de cunoştinţe;
¾ dezvoltarea unor centre “de cunoaştere” – centre de resurse pentru
diseminarea şi difuzarea de practici pozitive, necesare pentru
creşterea randamentului cunoştinţelor deţinute;
¾ site-uri axate pe “knowledge management”, întrunind reţele de
experţi care colaborează între ei, dar şi între organizaţii asociate în
vederea extinderii orizonturilor funcţionale şi geografice ale
cunoaşterii;
¾ instalarea unor tehnologii colaborative: intranet sau groupware
pentru creşterea accesului rapid la informaţie, inclusiv prin
comunicarea interpersonală.
Desemnarea unei persoane responsabile de administrarea iniţiativei
de cunoaştere. Este cunoscută practica de a numi un asemenea responsabil
în cadrul unor organizaţii mai mari cu numele de Chief Knowledgement
Officer, în timp ce în firmele mai mici, acest responsabil ar putea fi numit
dintre persoanele cu funcţii în consiliul administrativ al acestora.
Managementul cunoaşterii a devenit, în ultimii ani, extrem de
interesant pentru cei care se ocupă de strategiile de afaceri, oferind
posibilitatea obţinerii unor avantaje competitive şi a creşterii substanţiale a
eficienţei organizaţionale, pe termen lung.
Construirea unei strategii a cunoaşterii adecvată realităţilor
economice permite firmelor nu numai supravieţuirea, dar şi dezvoltarea
viitoare.
Alianţele strategice determinate de cunoaştere, influenţate de
caracteristicile pieţelor şi ale firmelor, a cunoaşterii ce face obiectul alianţei
şi nu în ultimul rând a aranjamentelor contractuale, sunt din ce în ce mai
prezente în economia contemporană.
82
Teoria economică a evoluat de-a lungul timpului, pe măsură ce
specialiştii au început să stabilească în mod clar acele premise ale analizelor
privind creşterea economică, care identifică şi explică inovarea ca forţă
conducătoare a dezvoltării economice pe termen lung.
Analiza economică modernă recunoaşte faptul că informaţia
referitoare la noile posibilităţi de producţie nu este gratuită sau uşor de
accesat, iar sensul schimbărilor tehnologice nu este un factor exogen al
activităţii economice în ansamblul său.
Tehnologia şi ştiinţa sunt acceptate în prezent ca elemente centrale
ale creşterii economice. Proprietarii de creaţie intelectuală au devenit
conştienţi de puterea pe care o au prin controlarea şi manipularea
creativităţii inepuizabile a minţii umane. În acest context, provocările pentru
societăţile liberal democratice sunt foarte mari.
Managementul cunoaşterii este un subiect actual, provocarea pentru
manageri referindu-se la posibilitatea gestionării cunoaşterii ca pe oricare
altă resursă disponibilă în cadrul unei firme. Această recunoaştere a
cunoaşterii ca resursă a unei firmei a suscitat un viu interes în ultimii ani,
evoluţia spre o economie bazată pe cunoaştere accentuând importanţa
procesului de creare a cunoaşterii în cadrul companiilor.
Prelucrarea analitică de către firmă a informaţiilor s-a realizat până
nu demult într-o manieră pasivă şi statică de apreciere a activităţii sale, total
inadecvată în prezent.
Abordarea managementului cunoaşterii ca proces duce la
optimizarea creaţiei, la conlucrarea creatorilor de cunoaştere şi la
echilibrarea pieţei activelor cunoaşterii. Acest proces trebuie înţeles ca o
spirală a transformării cunoaşterii tacite într-una explicită (prin cunoaştere
tacită se înţelege o schemă cognitivă de modele mentale extrem de
personalizată şi formală, cu două componente: tehnică/know-how şi
cognitivă/crezuri, idealuri - intuiţia, presimţirea, trăirea internă fiind
reprezentative, iar prin cunoaştere explicită elemente codificate uşor de
transmis).
Managementul cunoaşterii trebuie să se concentreze pe
instrumentele de cooperare ale programului privind schimbul de cunoaştere,
pe lucrul în echipă şi pe portaluri ale cunoaşterii, astfel încât să organizeze
eficient un volum mare de informaţii, să filtreze conţinutul esenţial şi să
obţină acces la cunoaşterea corporativă.
Pe măsură ce interacţiunea socială devine punctul de plecare pentru
apariţia de noi concepte, se ridică din ce în ce mai multe semne de întrebare
asupra validităţii menţinerii ideilor tradiţionale despre creaţie. Cunoaşterea
poate fi gestionată atâta timp cât leaderii companiilor acceptă, înţeleg şi
urmăresc dinamismul creaţiei de cunoaştere. Succesul creaţiei cunoaşterii
depinde de principiile asumate de management referitoare la
83
responsabilitate, justificare, suport financiar şi îndeplinire. Datorită
extinderii conceptului de management al cunoaşterii şi a includerii a tot mai
multe aspecte în acest nou tip de management este dificil de apreciat cu
exactitate beneficiul pe care îl aduce într-o companie. Consultanţii
specializaţi în această direcţie reutilizează metodologiile managementului de
proiect în care includ căi specifice cunoaşterii, metodă insuficientă însă,
deoarece managementul cunoaşterii are nevoie de competenţe specifice.
7.2. ACCEPTAREA ŞI DEZVOLTAREA KM ÎN CADRUL

ORGANIZAŢIILOR
Strategia cunoaşterii şi cultura organizaţională armonizate determină

împreună strategia de afaceri. Ea defineşte viitorul companiei prin utilizarea
eficientă a cunoaşterii acumulate. Există multe situaţii care necesită o astfel
de strategie. De cele mai multe ori, însă, diverse organizaţii elaborează o
strategie a cunoaşterii abia atunci când trebuie să surmonteze incertitudinea
unei pieţe pe care acţionează, complexitatea în creştere a unor produse,
schimb al tehnologiei sau al competitorilor de pe piaţă etc.
Pentru firmele „forţate” să inoveze, să îşi diversifice familiile de
produse, să modifice ciclul de viaţă al produselor. Strategia cunoaşterii duce
la coordonarea eficientă a deciziilor şi a schimbărilor. Cunoaşterea nu mai
este un atribut al sectoarelor care utilizează tehnologie de vârf, şi chiar şi
pentru firmele tradiţionale, a devenit elementul esenţial al competiţiei dar în
acelaşi timp şi al cooperării. Adevăratul schimb de cunoaştere trebuie să
înceapă în interiorul organizaţiei cu sisteme care să reflecte nevoile
organizaţionale.
În general, o strategie de afaceri urmăreşte:
- creşterea cotei de piaţă, care va determina nevoia de inovare a produselor
oferite;
- eficienţa operaţională, care va duce la utilizarea în comun a cunoaşterii din
interiorul unei organizaţii şi la conceperea şi implementarea unui
management al cunoaşterii pentru a utiliza în mod echilibrat cunoaşterea,
pentru a evita costurile dublării unor invenţii;
- cunoaşterea clienţilor care va determina transformări în interiorul
organizaţiei şi inovaţii.
De obicei, strategia cunoaşterii urmează strategia de afaceri iar
tehnologia le urmează pe amândouă. Investiţiile tehnologice pot fi
planificate ca parte a strategiei, dar există anumite procese care ţin de
schimbările în cultura şi practicile companiei.
Dacă într-o companie strategia cunoaşterii duce la dezvoltarea
resurselor de cunoaştere în vederea susţinerii strategiei de afaceri,
84
managementul cunoaşterii se referă la concentrarea asupra diferenţelor care
există între situaţia curentă şi nevoile viitoare, îmbunătăţirea procesului la
nivel local şi nu la nivelul organizaţiei.
Cultura organizaţională este rezultatul unui proces în care
cunoaşterea individuală este transferată, extinsă şi distribuită ascendent la
toate nivelurile organizaţionale. Dacă privim o firmă ca o colecţie de resurse
interconectate, atunci dezvoltarea unei tehnologii adecvate a informaţiei va
duce la creşterea interacţiunilor dintre aceste resurse şi crearea de tehnologie
nouă. Posibilitatea de a genera noi cunoştinţe şi resurse informatice va
influenţa structura adoptată de firmă pentru a face faţă incertitudinii
mediului afacerilor şi pentru a genera inovaţie.
Fenomenele observate în comportamentul firmelor, atât în mediul
economic cât şi în cel social pot fi explicate dacă se va lua în consideraţie
abilităţile limitate ale acestora de a înţelege complet cauzele şi efectele
acţiunilor lor. Companiile vor trebui să acorde o atenţie deosebită la
schimbările în capacitatea de procesare a informaţiilor actorilor economici.
Literatura de specialitate referitoare la comportamentul şi
performanţele firmelor porneşte de la premisa că orice firmă este, în primul
rând, un sistem de procesare a informaţiei. Este evident faptul că o
tehnologie avansată a informaţiilor influenţează în mod hotărâtor resursele
firmei şi structura pe care firma o adoptă pentru a facilita un proces continuu
de inovare.
Capacitatea unei firme de procesare a informaţiilor şi luare a
deciziilor este direct susţinută de o tehnologie avansată a informaţiilor.
Dezvoltarea fără precedent a tehnologiei, şi mai ales a
transportabilităţii informaţiilor, face posibilă combinarea resurselor în cadrul
aceleiaşi firme sau între firme diferite, fără să ţină seama de barierele
organizaţionale sau naţionale. Structuri multiple, organizate ierarhic reduc
complexitatea activităţii unei companii şi simplifică coordonarea unor
sisteme extinse cu o multitudine de sarcini eterogene. Ierarhizarea permite,
în primul rând, o stabilire clară a autorităţii, iar, în al doilea rând,
restructurarea companiei în departamente sau puncte de lucru, care vor
reflecta anumite tipuri de comunicaţie a informaţiilor, rolul individului sau
al grupului fiind clar definite. Canalele de comunicare formală şi informală
ale unei companii sunt supuse însă capriciilor relaţiilor de muncă dintre
diferitele structuri componente ale ierarhiei.
Dacă până nu demult structura ierarhică tradiţională era un fapt
acceptat, în condiţiile dezvoltării tehnologiei informaţiilor până la un nivel
aproape de neimaginat, vechea structură este înlocuită treptat de structuri
matriceale, hibrid, reţea sau celulare. Aceste alternative sunt o soluţie pentru
a face faţă unui mediu al afacerilor caracterizat de un proces continuu de
inovare. Fără dezvoltarea tehnologiei informaţiilor coordonarea acestor noi
85
forme şi structuri este imposibilă. Noua tehnologie a informaţiilor
revoluţionează imaginea despre o companie.
Problema de bază a oricărei companii este, în prezent, procesarea
informaţiilor pentru luarea unor decizii corecte. Firmele acţionează într-un
mediu din ce în ce mai dinamic şi mai puţin previzibil. Factorii de decizie
nu mai pot răspunde la acesta într-o manieră lineară şi, din această cauză,
apare ambiguitatea şi incertitudinea. Adaptările continue la schimbările de
mediu presupun reorganizări periodice ale structurii de decizie, printr-o
combinaţie de noi posibilităţi care pot include experimentarea, căutarea şi
inovarea, exploatarea vechilor certitudini etc.
O companie mare tinde să se organizeze ierarhic, ca formă de
adaptare la complexitate cu volum de inteligenţă limitat la totalul angajaţilor
şi colaboratorilor săi prin formarea de diferite structuri stabile şi puternice
ca bază pentru viitoarele forme ale ierarhiei. Formele stabile pot fi create şi
construite în cadrul firmei numai dacă gradul de incertitudine al mediului de
afaceri urmează un anumit tipar, o anumită direcţie luată în calcul de
previziunile firmei. Astfel, în condiţii de complexitate ridicată, structurile
ierarhice vor fi utilizate cu prioritate pentru a face faţă cerinţelor de
adaptabilitate. Atunci când caracterul aleatoriu al activităţilor predomină,
sarcinile complexe vor necesita o perioadă de timp enormă pentru a fi
îndeplinite şi de aceea tiparul ierarhic va apare de la sine şi nu neapărat
impus de către managerii firmei respective. Aceste „ierarhii de urgenţă” nu
vor trece însă peste controlul managerilor sau peste viziunea lor de
ansamblu asupra companiei. Managerii strategici trebuie să fie foarte atenţi
la planificarea de programe ample de adaptare a firmei deoarece
răspunsurile neliniare sunt dificil de previzionat şi de controlat. Pe măsură
ce o firmă creşte şi mediul în care ea acţionează devine din ce în ce mai
complex, obligând managerii să alcătuiască strategii cu rezultate din ce în ce
mai imprevizibile. Este „situaţia perfectă” pentru erori de strategie şi pentru
o avalanşă de acte neinspirate în conducerea companiei. Nu trebuie însă
uitat că inovaţiile radicale iau naştere, de multe ori, din cauza unor mari
greşeli. Per ansamblu, abilitatea managerilor de top de a-şi organiza ierarhic
firmele se va reduce în timp în favoarea unei ierarhii de urgenţă şi la un
nivel mai redus impusă de situaţii punctuale şi pentru o anumită perioadă de
timp.
7.3. KM – DE LA TEORIE LA PRACTICĂ
Fiecare organizaţie deţine o diversitate de cunoştinţe (experienţa

individuală a angajaţilor, practici, metodologii, documentaţii etc.) care pot
contribui semnificativ la succesul companiei dacă sunt exploatate în mod
eficient. Programele noastre de consultanţă facilitează descoperirea,
86
codificarea, depozitarea, amplificarea şi distribuţia cunoaşterii în sânul
organizaţiei. De exemplu, este foarte important ca într-o organizaţie să fie
identificate aşa numitele noduri de cunoaştere, adică acele persoane care ştiu
cine ştie. Desigur, există numeroase alte componente organizaţionale care
depind de cantitatea şi calitatea cunoaşterii disponibile şi pe care le putem
pune în valoare.
Odată ce cunoaşterea a fost codificată, este de importanţă critică
accesul facil la aceste forme de cunoaştere pentru toţi cei care au nevoie de
ea. O posibilă soluţie o constituie o bază de cunoaştere în format electronic
care poate fi postată pe intranetul companiei.
Supravieţuirea într-un mediu concurenţial depinde în mare masură
de capacitatea inovativă a întreprinderii, în special în direcţia produselor şi
serviciilor pe care le furnizează, a marketingului şi a proceselor interne. Din
aceste zone pot proveni cele mai mari posibilităţi de creştere a veniturilor şi
de reducere a cheltuielilor.
În cazul în care într-o organizaţie nu se pune accent pe inovaţie,
inevitabil cota de piaţă a va scădea în favoarea competitorilor mai creativi.
Ei vor găsi soluţii pentru satisfacerea clienţilor care sunt pe zi ce trece mai
sofisticaţi, vor descoperi mijloace de a reduce costurile şi vor crea noi
abordări de marketing.
Dintre concluziile ce se desprind din cele prezentate anterior,
menţionăm următoarele:
¾ dezvoltarea societăţii informaţionale ca societate a cunoaşterii este
condiţionată decisiv, în România, ca şi pe plan internaţional, de
prezenţa unor organizaţii inteligente, cu capacităţi avansate de
gestionare a competenţelor lor colective ca surse de performanţă;
¾ întemeierea pe cunoaştere a organizaţiilor contemporane este
inevitabilă, decurge dintr-un nivel de complexitate sistemică ce
depăşeşte limitele rigide ale ierarhiilor tradiţionale şi antrenează
apariţia de configuraţii şi practici organizaţionale non-ierarhice; din
evoluţii strict inerţiale, de natura auto-organizării, pot rezulta, cel
mult, soluţii insulare, eventual articulate ad-hoc ; în schimb,
obţinerea de sisteme integrate, viabile presupune intervenţie
transformatoare asupra unor organizaţii existente sau crearea unora
noi, dedicate scopului urmărit;
¾ proiectele de realizare de organizaţii bazate pe cunoaştere necesită
angajare strategică şi ingeniozitate managerială în îmbinarea
facilităţilor informatice de asistare inteligentă cu practici
organizaţionale consolidate referitoare la inovare, învăţare şi
interactivitate partenerială;
¾ organizaţiile bazate pe cunoaştere sunt susceptibile ca, în virtutea
culturii lor specifice, să promoveze în societate valoarea pertinenţei
87
conceptuale ca sursă de influenţă, precum şi o etică a legitimităţii
responsabile în comportamentele şi relaţiile actorilor sociali.
BIBLIOGRAFIE

2005
TESTE DE EVALUARE
1. Managementul cunoaşterii se referă la posibilitatea gestionării

cunoaşterii:
a. ca pe oricare resursă disponibilă în cadrul unei firme;
b. ca pe o entitate de importanţă medie;
c. ca pe o entitate de importanţă minimă.
2. Managementul cunoaşterii trebuie să se concentreze pe:

a. instrumentele de cooperare ale programului privind schimbul de
cunoaştere, pe lucrul în echipă şi pe portaluri ale cunoaşterii, astfel
încât să organizeze eficient un volum mare de informaţii, să filtreze
conţinutul esenţial şi să obţină acces la cunoaşterea corporativă;
b. instrumentele de cooperare ale programului privind schimbul de
cunoaştere, astfel încât să organizeze eficient un volum mare de
informaţii, să filtreze conţinutul esenţial şi să obţină acces la
cunoaşterea corporativă;
c. instrumentele de cooperare ale programului privind schimbul de
informaţii, astfel încât să organizeze eficient un volum mare de
informaţii, să filtreze conţinutul esenţial şi să obţină acces la
informaţiile corporative;
88
TEMA VIII. TEHNOLOGII MODERNE DE EXPLORARE
ŞI EXPLOATARE A DATELOR
CONŢINUT
8.1. Depozite de date (Data Warehouse)
8.2. Tehnologii de procesare analitică a datelor on line (OLAP)
8.3. Data Mining – tehnologii avansate de procesare a datelor
REZUMAT
Depozitul de date (Data Warehouse) este un sistem complex care
conţine datele operaţionale şi istorice ale unei organizaţii, fiind o entitate
separată de celelalte baze de date operaţionale. Cantitatea enormă de date
conţinute de un depozit de date provine atât din surse interne cât şi din
sursele externe ale organizaţiei. Depozitul de date preia datele din bazele de
date operaţionale, urmând ca asupra lor să se realizeze diferite analize în
scopul sprijinirii decidentului în cadrul procesului decizional. Procesul de
construire şi utilizare al depozitelor de date este cunoscut sub denumirea
data warehousing, iar acest proces presupune integrarea, filtrarea şi
consolidarea datelor.
Utilizarea depozitelor de date are o serie de avantaje, printre care:
decidenţii pot obţine cu mai mare uşurinţă o serie de rapoarte în sprijinul
procesului decizional, creşterea consistenţei datelor, a „productivităţii”
acestora, utilizatorii au acces la o mare varietate de date, structura
depozitului de date face ca aceasta să se adapteze cu uşurinţă la schimbările
datelor şi să fie capabilă să transmită datele modificate sistemului
operaţional.
Tehnologia OLAP se referă la posibilitatea de agregare a datelor din
cadrul unui depozit de date, având capacitatea de a obţine din volumul mare
de date informaţii utile procesului decizional din cadrul unei organizaţii.
Sistemele OLAP au următoarele caracteristici: perspectiva
multidimensională asupra datelor; capacitate de calcul intensiv; orientarea în
timp (time intelligence).
Tehnologiile disponibile pentru gestionarea datelor şi informaţiilor
trebuie să contribuie la o mai bună înţelegere a trecutului şi la previzionarea
viitorului prin intermediul eficientizării deciziilor luate, aici intervenind
tehnologiile Data Mining.
Tehnologiile Data Mining posedă caracteristici datorită cărora sunt
potrivite pentru analizarea cantităţilor foarte mari de date. Data Mining are
ca scop descoperirea de şabloane în cadrul seturilor de date, în timp ce alte
tehnologii analitice, cum ar fi interogările, pachetele pentru analiză
statistică, uneltele OLAP, sunt bazate pe verificări, care se dovedesc a fi
limitate.
89
OBIECTIVE
Prezenta temă urmăreşte introducerea de cunoştinţe referitoare la
tehnologii moderne de exploatare şi explorare a datelor, cum sunt depozitele
de date, tehnologia OLAP şi tehnologia Data Mining.
8.1. DEPOZITE DE DATE (DATA WAREHOUSE)
Depozitul de date (Data Warehouse) este un sistem complex care

Definirea conţine datele operaţionale şi istorice ale unei organizaţii, fiind o entitate
depozitului de date
separată de celelalte baze de date operaţionale. Cantitatea enormă de date
conţinute de un depozit de date provine atât din surse interne cât şi din
sursele externe ale organizaţiei. Depozitul de date preia datele din bazele de
date operaţionale, urmând ca asupra lor să se realizeze diferite analize în
scopul sprijinirii decidentului în cadrul procesului decizional.
Conform lui W.H. Inmon, cel mai de seamă autor în domeniul
construirii depozitelor de date, acestea sunt “o colecţie de date orientate pe
subiecte, integrate, istorice şi nevolatile destinată sprijinirii procesului
decizional”, de aici rezultând caracteristicile depozitelor de date: orientarea
pe subiecte, integrarea, caracterul istoric şi persistenţa datelor.
Procesul de construire şi utilizare al depozitelor de date este
cunoscut sub denumirea data warehousing, iar acest proces presupune
integrarea, filtrarea şi consolidarea datelor.
Obiectivele aferente unui depozit de date au fost identificate ca fiind
următoarele:
¾ asigurarea accesului sporit la date pentru utilizator – un calculator
Obiectivele este cel care facilitează accesul utilizatorului la depozitul de date;
depozitelor de date
¾ oferirea unei singure versiuni a datelor – utilizatorului nu i se pun la
dispoziţie date ambigue, fără să mai existe nici dezbateri cu privire
la veridicitatea datelor utilizate;
¾ înregistrarea şi redarea cu acurateţe a trecutului – datele din trecut
pot fi extrem de importante pentru utilizatori, deoarece deseori
datele din prezent nu sunt relevante dacă nu se compară cu cele din
trecut;
¾ permiterea accesului combinat sinteză/detaliu la date – informaţiile
se pot colecta şi formata cu mai multă uşurinţă utilizând datele din
cadrul depozitelor de date;
¾ diferenţierea prelucrărilor la nivel operaţional şi analitic –
întreţinerea unui sistem informaţional în cadrul căruia informaţiile
decizionale şi cele operaţionale trebuie reunite este problematică.
Depozitele de date conţin diferite tipuri de date: date detaliate, date
agregate, metadate, acestea din urmă sunt cele ce permit specificarea
structurii datelor, provenienţa lor, regulile de transformare, fiind utilizate în
90
cadrul încărcării datelor şi având astfel un rol important în alimentarea
depozitului de date. Arhitectura depozitului de date este prezentat în Figura
8.1.
DEPOZITUL DE DATE
ACCESAREA DATELOR
ACCESAREA DATELOR
INFORMAŢIILOR
OPERAŢIONALE
BAZE DE DATE
UTILIZATORI
ACCESAREA
Date
externe
FUNCŢIILE DIRECTORULUI DE DATE

Directorul
MANAGEMENTUL PROCESULUI de date
Figura 8.1. Arhitectura generală a depozitului de date
Utilizarea depozitelor de date are o serie de avantaje, din care

menţionăm următoarele: Avantajele utilizării
depozitelor de date
decidenţii pot obţine cu mai mare uşurinţă o serie de rapoarte în
spijinul procesului decizional;
creşterea consistenţei datelor, a „productivităţii” acestora;
utilizatorii au acces la o mare varietate de date;
structura depozitului de date face ca aceasta să se adapteze cu
uşurinţă la schimbările datelor şi să fie capabilă să transmită datele
modificate sistemului operaţional.
O altă entitate asemănătoare cu depozitul de date este Data Mart, des
întâlnită în literatura de specialitate şi care a generat îndelungi discuţii cu Definirea
Data Mart
privire la faptul că aceasta este sau nu echivalentă cu un depozit de date.
Data Mart nu este echivalent cu depozitul de date, este o colecţie de date pe
domenii de interes în funcţie de nevoile unui anumit departament al
organizaţiei. Există Data Mart pe parte financiară, pe parte de marketing
etc., acestea fiind aproape în totalitate independente unele de altele. Fiecare
departament este considerat a fi proprietarul componentelor hardware şi a
componentelor software ce constituie Data Mart.
Data Mart sunt de două tipuri: dependente şi independente. Un Data
Mart dependent este acela a cărui sursă este depozitul de date, iar cel
independent este cel a cărui sursă o constituie propriile aplicaţii.
91
Data Mart dependente sunt cele care iau formă în urma încărcării
datelor din cadrul sistemelor operaţionale, în depozitul de date al
organizaţiei care va fi subdivizat în unităţi mai mici denumite Data Mart, iar
dependenţa acestora e determinată tocmai de faptul că sunt derivate din
depozitele de date.
Data Mart independente sunt mai instabile decât cele dependente, iar
deficienţele pe care acestea le au determină ca ele să nu se manifeste până în
momentul în care în cadrul organizaţiei există mai multe Data Mart
independente. Întrucât organizaţiile se dezvoltă pe parcurs, se ajunge la
situaţii în care avem de-a face cu mai multe Data Mart ce au luat amploare
şi care necesită, fiecare în parte, preluarea de date din cadrul bazelor de date
operaţionale, fapt care poate deveni relativ costisitor, dar şi ineficient pentru
respectivele baze de date operaţionale, deoarece se reduce timpul dedicat
lucrului pentru care sunt destinate în favoarea furnizării datelor către Data
Mart.
Depozitele de date pot fi deosebit de utile diferitelor categorii de
decidenţi, iar principalele moduri în care se beneficiază de datele din cadrul
depozitelor de date sunt soluţiile de procesare analitică on-line (OLAP) şi
tehnicile Data Mining.
8.2. TEHNOLOGII DE PROCESARE ANALITICĂ A DATELOR ON

LINE (OLAP)
Tehnologia OLAP se referă la posibilitatea de agregare a datelor din

cadrul unui depozit de date, având capacitatea de a obţine din volumul mare
Definirea de date informaţii utile procesului decizional din cadrul unei organizaţii.
tehnologiei OLAP
Conform specialiştilor, un termen alternativ care ar fi mai reprezentativ
pentru descrierea conceptului OLAP ar fi FASMI (Fast Analysis of Shared
Multidimensional Information – Analiza rapidă a informaţiilor partajate
multidimensionale). Esenţa oricărui sistem OLAP este cubul OLAP,
cunoscut şi sub denumirea de cub multidimensional, format din fapte
numerice numite măsuri, categorisite după dimensiuni [wikipedia]. Aceste
măsuri rezultă din articolele tabelelor din cadrul bazelor de date relaţionale.
Rezultatele cerinţelor utilizatorilor pot fi obţinute prin parcurgerea dinamică
a dimensiunilor cubului de date, la diferite niveluri de sinteză sau detaliere.
Sistemele OLAP au următoarele caracteristici[Zaharie01]:
Caracteristicile
sistemelor OLAP ¾ perspectiva multidimensională asupra datelor;
¾ capacitate de calcul intensiv;
¾ orientarea în timp (time intelligence).
Tehnologiile disponibile pentru gestionarea datelor şi informaţiilor
trebuie să contribuie la o mai bună înţelegere a trecutului şi la previzionarea
viitorului prin intermediul eficientizării deciziilor luate, aici intervenind
92
tehnologiile Data Mining. Tehnologiile Data Mining integrate în sistemele
de asistare a deciziilor determină existenţa unui instrument de asistare a
deciziilor bazat încă pe interacţiunea om-maşină (om-sistem de calcul), iar
aceste două entităţi luate împreună reprezintă un spectru de tehnologii
informatice analitice care realizează o platformă pentru o combinaţie optimă
pentru o analiză dictată de date, dar condusă de om [Ganguly05].
În cadrul sistemului de asistare a deciziilor utilizat într-o organizaţie
puternic informatizată se regăsesc elementele din Figura 8.2. Totuşi, în
funcţie de sistem, de complexitatea şi funcţionalitatea acestuia, elementele
menţionate pot fi sau nu prezente.
DSS
Analiză şi rapoarte
specializate
DATE EXTERNE
DEPOZIT INTERFAŢA
DE DATE Data mining CU
UTLIZATORUL
Baza de date Sistem

multdimensională OLAP
Metadate
Figura 8.2. Componentele unui sistem de asistare a deciziilor într-o organizaţie

puternic informatizată
8.3. DATA MINING – TEHNOLOGII AVANSATE DE PROCESARE

A DATELOR
Tehnologiile Data Mining posedă caracteristici datorită cărora sunt

potrivite pentru analizarea cantităţilor foarte mari de date. Data Mining are Definirea
tehnologiilor
ca scop descoperirea de şabloane în cadrul seturilor de date, în timp ce alte
Data Mining
tehnologii analitice, cum ar fi interogările, pachetele pentru analiză
statistică, uneltele OLAP, sunt bazate pe verificări, care se dovedesc a fi
limitate.
Colecţionarea datelor ce reflectă activităţile unei organizaţii a
devenit vitală pentru dobândirea avantajului competiţional. Companiile
mijlocii şi mari au investit în sisteme informatice care colecţionează date şi
gestionează baze de date foarte mari. Sarcina esenţială pe care aceste
sisteme o duc cu succes la îndeplinire este extragerea de cunoştinţe în urma
93
raţionamentelor efectuate asupra informaţiilor rezultatelor din cadrul datelor
colecţionate.
Cantitatea enormă de date depăşeşte cu mult capacitatea umană, prin
urmare pentru ca deciziile manageriale să fie fundamentate corect, este
necesară existenţa de sisteme ce utilizează tehnologia Data Mining. Acestea
permit stabilirea de şabloane chiar date brute, neprocesate, furnizând diferite
rezultate ce pot fi utilizate atât în sistemele de asistare a deciziei sau pot fi
de ajutor analistului uman.
Procesul de Data Mining cuprinde patru faze importante: colectarea
Fazele procesului
Data Mining datelor, pregătirea datelor, stabilirea unor şabloane şi analiza acestor
şabloane. Faza de colectare a datelor implică preluarea de date din diferite
surse, iar cum aceste date pot fi eterogene, faza de pregătire a datelor
presupune normalizarea acestora şi reprezentarea lor în structuri în aşa fel
încât să devină mai uşor de utilizat. Datele identificate după anumite
caracteristici în faza anterioară sunt extrase şi apoi formatate pentru a
reprezenta datele în formatul pe care aplicaţia de Data Mining o solicită.
Datele odată pregătite şi formatate, se aplică tehnicile de Data Mining
pentru a fi stabilite şabloanele.
Sistemele informatice bazate pe tehnologii Data Mining au evoluat,
în prezent fiind capabile „să înveţe” din comportamentul anterior al
elementelor cercetare, şi pe baza cunoştinţelor dobândite în urma
„procesului de învăţare” formulează ipoteze pe care le testează. Cunoştinţele
ce se dovedesc a fi valide şi utile pot fi integrate în sisteme de asistare a
deciziei care vin în sprijinul decidenţilor, în scopul de a le fi de folos în
luarea deciziilor fundamentate.
Câteva din beneficiile pe care tehnologiile Data Mining le pot oferi
în afaceri sunt:
¾ identificarea celor mai bune strategii de marketing;
¾ previzionarea interesului unui anumit client pentru diverse produse;
¾ identificarea şi asimilarea parametrilor ce influenţează tendinţele în
vânzări;
¾ asistă procesul de segmentare a pieţei şi personalizarea comunicării
cu clienţi ţintă.
Necesitatea, popularitatea şi utilitatea tehnologiilor Data Mining se
află în continuă creştere din următoarele motive:
creşterea volumului de date acumulat zilnic de o organizaţie poate fi
copleşitor;
limitarea analiştilor umani, a căror capacitate de analiză este cu
mult depăşită de volumul imens de date şi complexitatea
determinată de dependenţele dintre date, în plus, intervenţia umană
implicând şi un deficit de obiectivitate în analiză;
94
costurile reduse ale sistemelor automate de Data Mining, faţă de
costurile pe care le-ar implica numărul mare de specialişti umani
care cu greu ar face faţă aceloraşi sarcini, cu precizarea că Data
Mining nu elimină în totalitate implicarea părţii umane, ci
simplifică sarcina acestuia şi permite unui analist care nu e un
specialist în statistică şi programare să obţină cunoştinţele necesare.
Fără a intra în detalii, sarcini ce pot fi îndeplinite de tehnologiile
Data Mining sunt:
• predicţia – predicţia unor valori viitoare ale unor variabile de Sarcini îndeplinite
de tehnologiile
interes se poate obţine urmărind şabloane din exemple şi Data Mining
dezvoltând un model;
• clasificarea – presupune găsirea unei funcţii ce clasifică
înregistrările în clase discrete;
• detectarea relaţiilor – este o sarcină ce permite căutarea celor
mai influente variabile independente;
• modelarea explicită – permite găsirea unor formule explicite ce
descriu dependenţele dintre diferite variabile;
• clustering – permite identificarea de grupuri de articole ce
prezintă asemănări şi sunt diferite faţă de alte articole.
Data Mining permite stabilirea şabloanelor din date, utilizând tehnici
de predicţie. Aceste şabloane dovedesc o mare importanţă în procesul
decizional deoarece evidenţiază aspecte ce pot duce la îmbunătăţirea
procesului decizional, atât din punct de vedere al eficienţei, cât şi din
considerente de timp. Îmbunătăţirea managementului riscului,
profitabilitatea unei organizaţii în urma interacţiunii cu clienţii săi pot creşte
datorită utilizării Data Mining.
În ceea ce priveşte sistemele software pentru Data Mining, acestea
au fost împărţite în două categorii: unelte Data Mining şi aplicaţii Data
Mining. Uneltele Data Mining oferă tehnici de pot fi aplicate oricărei
probleme sau situaţii de afaceri. Aplicaţiile Data Mining sunt cele ce
„încapsulează” tehnicile Data Mining în cadrul unei aplicaţii destinată unei
probleme specifice din domeniul afacerilor. Această separare nu înseamnă
că una dintre aceste categorii este mai puţin importantă şi necesită mai
puţină atenţie din partea organizaţiilor.
Uneltele Data Mining trebuie să asigure o anume flexibilitate şi cea
mai mare acurateţe posibilă, pentru a îmbunătăţi eficacitatea aplicaţiilor
Data Mining. Întrucât organizaţiile se deosebesc între ele în mod firesc, şi
datele existente în cadrul lor diferă, prin urmare e dificil de stabilit o tehnică
ce ar duce la cele mai bune rezultate pentru orice organizaţie. Uneltele Data
Mining sunt flexibile din acest punct de vedere şi permit combinarea
tehnicilor pentru a îmbunătăţi acurateţea rezultatelor dorite.
95
În mediul de afaceri, proiectele Data Mining de mare complexitate
vor necesita coordonarea şi implicarea experţilor şi persoanelor interesate
din toate departamentele organizaţiei. În literatura preocupată de domeniul
Data Mining s-a încercat elaborarea şi propunerea unor modele pentru
stabilirea modului de organizare a procesului de colectare a datelor, de
analiză a datelor, diseminarea rezultatelor, implementarea rezultatelor, şi în
sfârşit, monitorizarea îmbunătăţirilor.
Modelul CRISP (Cross-Industry Standard Process for data mining) a
fost propus în anii ‘90 de către un consorţiu format din două companii
europene şi a devenit un model standard pentru Data Mining. În urma
acestui mod de abordare generalizat, s-a stabilit o secvenţă de paşi de urmat
în proiectele Data Mining.
Formularea Stabilirea
situaţiei restricţiilor
Pregătirea
datelor Modelare
Evaluare
Extindere
Figura 8.3. Ciclul de viaţă al proiectelor Data Mining
Ciclul de viaţă al unui proiect de Data Mining este format din şase
faze (Figura 8.3). Săgeţile dintre faze sugerează cele mai frecvente şi
importante dependenţe dintre faze, dar deseori este necesară trecerea în una
din direcţii între faze, în funcţie de rezultatul fiecărei faze şi de sarcina ce
trebuie îndeplinită în continuare.
Faza de formulare a situaţiei de afaceri presupune înţelegerea
obiectivităţii şi cerinţelor proiectului din perspectiva domeniului de afaceri
respectiv, apoi convertirea cunoştinţelor şi formularea problemei de Data
Mining, şi în final realizarea unui plan preliminar pentru atingerea
obiectivelor stabilite.
Următoarea fază este cea de restricţionare a datelor, care porneşte cu
o colecţie iniţială de date şi continuă cu activităţi de acomodare cu
respectivele date, identificarea problemelor de calitate legate de date,
descoperirea primelor informaţii din date sau detectarea unor subseturi din
care se pot forma ipoteze pentru descoperirea informaţiei.
96
Faza de pregătire a datelor se referă la toate activităţile pentru
construirea setului final de date, care va fi utilizat de uneltele de modelare,
din cadrul datelor brute iniţiale. Această fază e recomandat să fie parcursă
de mai multe ori, şi include selectarea tabelelor, înregistrărilor şi
transformarea, respectiv filtrarea datelor pentru uneltele de modelare.
Modelarea este faza în care diferite tehnici de modelare sunt
selectate şi aplicate, iar parametri sunt aduşi la valori optime. Deseori este
necesară întoarcerea la faza de pregătire a datelor, deoarece unele din
tehnicile utilizate au anumite cerinţe legate de forma datelor.
Faza de evaluare indică momentul în care este disponibil modelul
construit. Înainte de extinderea modelului, acesta trebuie evaluat şi trebuie
verificaţi paşii executaţi pentru construirea modelului, pentru a se asigura că
atinge obiectivele propuse.
Extinderea este o fază ce poate avea ca finalitate generarea unui
raport sau implementarea unui proces repetabil de Data Mining. De regulă
nu analistul de date, ci clientul proiectului va realiza faza de extindere,
motiv pentru care clientul va trebui să înţeleagă foarte bine ce trebuie să
facă pentru utilizarea corectă a modelelor create.
Data Mining, utilizând algoritmi Machine Learning, este tehnica de a
descoperi relaţii, denumite şabloane, în colecţiile de date, utilizându-le
pentru realizarea unor noi reguli şi pentru predicţia comportamentelor
viitoare – reuşind să transforme cantitatea imensă de date în cunoştinţe
valoroase ce duc la oportunităţi nebănuite în afaceri.
BIBLIOGRAFIE
2005
3. Ganguly, A. R., Gupta A., Data Mining Technologies and decision
Support Systems for Business and Scientific Applications, Encyclopedia
of Data Warehousing and Mining, Blackwell Publishing, 2005
4. Niţchi, Şt., Rodica Avram-Niţchi, Data mining, o nouă eră în
informatică, Revista Byte, România, Februarie 1997,
http://www.byte.ro/byte97-02/18tend.html
TESTE DE EVALUARE
1. Depozitul de date este:

a. un concept echivalent cu cel de bază de date;
97
b. un sistem complex care conţine datele operaţionale şi istorice ale
unei organizaţii, fiind o entitate separată de celelalte baze de date
operaţionale;
c. un sistem complex care conţine datele operaţionale şi istorice ale
unei organizaţii, fiind o entitate echivalentă cu bazele de date
operaţionale;
2. Data Mart este:

a. denumirea veche a depozitului de date;
b. o colecţie de date pe domenii de interes în funcţie de nevoile unui
anumit departament al organizaţiei;
c. o colecţie de date omogene, utile fiecărui anumit departament al
organizaţiei.
3. Caracteristicile sistemelor OLAP sunt următoarele:

a. perspectiva multidimensională asupra datelor, capacitate de calcul
intensiv, orientarea în timp (time intelligence);
b. perspectiva multidimensională asupra datelor, capacitate de calcul
intensiv, orientarea pe obiecte (object orientation);
c. viziunea unidimensională asupra datelor, capacitate de calcul
intensiv, orientarea în timp (time intelligence);
4. Tehnolgiile Data Mining sunt potrivite pentru:

a. analiza cantităţilor foarte mari de date;
b. analiza cantităţilor foarte mari de informaţii;
c. actualizarea cantităţilor foarte mari de date;
5. Fazele de desfăşurare ale procesului Data Mining sunt:

a. colecţionarea datelor, pregătirea datelor, achiziţionarea unor
şabloane şi analiza acestor şabloane.
b. colectarea datelor, pregătirea datelor, stabilirea unor şabloane şi
analiza acestor şabloane;
c. colectarea datelor, obţinerea informaţiilor, stabilirea unor şabloane şi
analiza acestor şabloane.
98
TEMA IX. INTELIGENŢA ARTIFICIALĂ ŞI SISTEMELE
INTELIGENTE
CUPRINS
9.1. Conceptul de sistem inteligent – abordare economică
9.2. Tipuri de sisteme inteligente
9.3. Sisteme expert
9.4. Perspective ale sistemelor expert si ale inteligenţei artificiale
REZUMAT
Inteligenţa artificială a devenit un domeniu maturizat către care se
îndreaptă din ce în ce mai mult atenţia economiştilor, managerilor şi altor
profesii, iar sistemele bazate pe cunoştinţe, sistemele expert, sistemele
bazate pe algoritmi genetici, sisteme fuzzy, sistemele hibride şi sistemele
neuronale reprezintă sisteme de inteligenţă artificială cu o importanţă
crescândă în viaţa lor profesională. Managerii şi economiştii în general au la
dispoziţie maşini ce au capacitatea de a învăţa, a înţelege, a şti, din
experienţă şi de a se descurca în situaţii vechi şi noi, această „inteligenţă”
însoţită de colectarea informaţiei, efectuarea prelucrărilor, pregătirea
alternativelor decizionale şi în final luarea deciziei.
Tipurile de sisteme inteligente sunt reţelele neuronale, algoritmii
genetici, sistemele expert, sistemele fuzzy, sistemele hibride.
Sistemele expert sunt o categorie distinctă de sisteme inteligente,
fiind şi categoria de sisteme inteligente cărora li s-a acordat cea mai
îndelungată atenţie. Rolul sistemelor expert este de a asista utilizatorul în
raţionamentele necesare soluţionării problemelor, în urma achiziţionării
cunoaşterii de la experţii umani. Această cunoaştere este explicită,
inteligibilă, sistemele expert folosind rezultatele cercetării din inteligenţa
artificială în scopul dezvoltării de aplicaţii funcţionale, comerciale, capabile
să aducă beneficii organizaţiilor. Sistemele expert vin în sprijinul
utilizatorului novice, mai puţin pregătit în domeniul său, ajutându-l să-şi
execute sarcinile la nivelul performant al expertului, punându-i la dispoziţie
cunoaşterea şi experienţei dobândite. În toate domeniile de activitate
economico-socială se utilizează deja sisteme expert, fie pe post de consilieri
inteligenţi în planificarea strategică, tutori inteligenţi sau specialişti în
marketing, managementul producţiei etc.
OBIECTIVE
Prezenta temă urmăreşte prezentarea conceptelor inteligenţei
artificiale, a tipurilor de sisteme inteligente, insistând pe sistemele expert, ca
fiind sistemele inteligente cel mai bine puse la punct, pe arhitectura acestora
şi perspectivele de dezvoltare ale acestora.
99
9.1. CONCEPTUL DE SISTEM INTELIGENT – ABORDARE
ECONOMICĂ
Inteligenţa artificială oferă tehnici sau metode evoluate prin care

orice problemă complexă din domeniul economic, dar nu numai, îşi găseşte
rezolvarea.
Inteligenţa, în general privită, presupune capacitatea de a percepe şi
învăţa în contextul unor noi situaţii ce pot interveni. Inteligenţa umană este
definită prin două componente esenţiale: capacitatea de cunoaştere şi cea de
raţionament. Inteligenţa artificială se referă la acel domeniu informatic ce
Definirea
inteligenţei artificiale depăşeşte informatica clasică, destinat soluţionării problemelor pentru care
nu există un algoritm clasic de calcul. Tehnicile de inteligenţă artificială
vizează dezvoltarea de sisteme inteligente de calcul, dotate cu caracteristici
similare inteligenţei umane: raţionament, capacitatea de învăţare, de
rezolvare şi comunicare. Aşadar scopul final al inteligenţei artificiale este
imitarea caracteristicilor inteligenţei umane, prin intermediul utilizării
calculatorului electronic şi a programelor inteligente, în ideea de determina
un comportament inteligent al calculatoarelor.
Cercetarea de specialitate a dovedit eficienţa sistemelor inteligente în
domeniul economic, în aplicaţii de genul desfacerii produselor bancare,
investiţiilor în portofolii, supravegherea bancară, planificarea, asigurări,
diagnostic financiar, gestiunea resurselor umane, contabilitate, audit,
impozitare, dar şi în cazul altor tipuri de probleme de tip diagnostic,
proiectare, control şi monitorizare.
Termenul inteligenţă artificială relevă un domeniu ştiinţific nou,
domeniu de graniţă, subdomeniu al informaticii, referindu-se la o ştiinţă şi o
tehnologie specifică, ce are ca scop simularea capacităţii umane, de a raţiona
în scopul rezolvării problemelor şi a luării deciziilor în cadrul activităţilor
profesionale şi domestice. Inteligenţa artificială contribuie la dezvoltarea
activităţii manageriale prin două atribute importante:
achiziţionarea unor cunoştinţe noi prin comunicarea cu mediul
exterior (experţi, utilizatori, senzori instalaţi în mediu etc.) şi
realizarea raţionamentelor pe baza cunoaşterii achiziţionate;
îmbunătăţirea performanţei în soluţionarea şi luarea deciziei pe
măsura achiziţiei de noi cunoştinţe.
Inteligenţa artificială a devenit un domeniu maturizat către care se
îndreaptă din ce în ce mai mult atenţia economiştilor, managerilor şi altor
profesii, iar sistemele bazate pe cunoştinţe, sistemele expert, sistemele
bazate pe algoritmi genetici, sisteme fuzzy, sistemele hibride şi sistemele
neuronale reprezintă sisteme de inteligenţă artificială cu o importanţă
crescândă în viaţa lor profesională. Managerii şi economiştii în general au la
dispoziţie maşini ce au capacitatea de a învăţa, a înţelege, a şti, din
100
experienţă şi de a se descurca în situaţii vechi şi noi, această „inteligenţă”
însoţită de colectarea informaţiei, efectuarea prelucrărilor, pregătirea
alternativelor decizionale şi în final luarea deciziei. Sistemele de inteligenţă
artificială pot memora cunoaşterea din cele mai diverse domenii, dacă omul,
specialistul, le-o pune la dispoziţie şi să o redea la momentul oportun sau să
o utilizeze în raţionamente specifice.
Cunoaşterea sistemelor de inteligenţă artificială se depozitează într-o
bază de cunoştinţe care conţine fapte, relaţii şi proceduri. Pe lângă această
componentă - cunoaşterea, mai există o a doua componentă ce este în
legătură cu tehnicile şi metodele utilizate pentru ca sistemul să gândească şi
să raţioneze pe baza cunoaşterii. Aceste componente permit sistemului
inteligent realizarea inferenţelor şi elaborarea concluziilor, soluţiilor sau
deciziilor într-un anumit domeniu. Sistemul inteligent trebuie să fie capabil
să realizeze mai mult decât soluţionarea unor probleme ce necesită putere de
calcul, de memorare şi regăsire a cunoştinţelor sau doar un control al
raţionamentelor, şi anume ar trebui să fie capabil să vadă, să vorbească, să
audă, să înţeleagă şi să raţioneze şi să comande în mod similar cu omul.
Acestea sunt nişte provocări mari pentru sistemele inteligente, motiv pentru
care atenţia cercetătorilor, dar şi a lumii afacerilor se îndreaptă din ce în ce
mai mult către inteligenţa artificială.
Dacă o maşină este „învăţată” să lucreze „inteligent”, ca şi oamenii,
înseamnă că poate îndeplini cu uşurinţă sarcini pe care le aveau până acum
subiecţii umani de rezolvat. Sistemul inteligent poate deveni preferat în
îndeplinirea unor sarcini umane, fiind capabil să efectueze acele activităţi
care definesc inteligenţa umană, naturală (capacitatea de a învăţa sau
înţelege din experienţă, abilitatea de a achiziţiona şi memora cunoştinţe,
capacitatea de a răspunde rapid şi cu succes la probleme noi, utilizarea
raţionamentului în rezolvarea problemelor şi conducerea cu eficacitate).
Este lesne de înţeles, aşadar, că inteligenţa artificială este un
domeniu dinamic şi variat, implicând atât studierea proceselor umane de
gândire, pentru a înţelege inteligenţa, cât şi stabilind o legătură cu
reprezentarea acestor procese, prin intermediul calculatorului, roboţilor sau
a altor maşini inteligente.
Inteligenţa artificială nu trebuie văzută şi tratată ca un domeniu
comercial, ea fiind de fapt „o ştiinţă şi o tehnologie bazate pe concepte şi
idei izvorâte din cercetare, dar care nu pot fi comercializate ca atare. Totuşi,
inteligenţa artificială oferă o fundamentare ştiinţifică pentru mai multe
tehnologii comerciale foarte profitabile: sisteme inteligente de toate tipurile,
roboţi, senzori, calculatoare inteligente, instructori inteligenţi, maşini care
recunosc forme, care vorbesc etc.” [Andone01].
101
Aplicaţiile inteligenţei artificiale sunt numeroase şi se materializează
prin tehnologii noi, de însemnătate foarte mare pentru aşa numita activitate
inteligentă, fiind prezentate în Figura 9.1.
SISTEME EXPERT
TRADUCEREA AUTOMATĂ
PROCESAREA AGENŢI INTELIGTENŢI ROBOTICA
LIMBAJULUI NATURAL
SISTEME VEDERE ARTIFICIALĂ
NEURONALE
PROGRAMAREA AUTOMATĂ
RECUNOAŞTEREA VORBIRII
ALGORITMI GENETICI
INSTRUIRE ASISTATĂ
DE CALCULATOR SISTEMELE HIBRIDE
INTELIGENŢA ARTIFICIALĂ
INFORMATICA Managementul informaţiei

Psiholingvistica Lingvistica computaţională Robotica Recunoaşterea formelor
Sociolingvistica Psihologia cognitivă Filozofia limbajului Sistemele adaptive
PSIHOLOGIA INGINERIA MANAGEMENTUL ŞI MATEMATICA ŞI

ELECTRICĂ ŞTIINŢA CERCETAREA
FOLOZOFIA
OPERAŢIONALĂ
LINGVISTICA MANAGEMENTULUI
LOGICA STATISTICA
HIDRAULICA
OPTICA MECATRONICA
Figura 9.1. Aplicaţiile inteligenţei artificiale

(Sursa: Andone 2001)
În dezvoltarea calculatoarelor şi a sistemelor informatice intervine

inteligenţa artificială cu scopul de a simula funcţionarea minţii omeneşti,
rezultatul fiind capacitatea de a rezolva probleme şi chiar de a fabrica alte
maşini inteligente.
9.2 TIPURI DE SISTEME INTELIGENTE
Tipurile de sisteme inteligente sunt reţelele neuronale, algoritmii

Tipuri de genetici, sistemele expert, sistemele fuzzy, sistemele hibride şi agenţii
sisteme inteligente
inteligenţi, cu ajutorul acestora reuşindu-se eficientizarea informatizării în
câteva domenii ale managementului, în care intervine expertiza umană
considerabilă.
1. Sistemele neuronale artificiale – au la bază metoda reţelelor neuronale
de reprezentare a cunoaşterii. Modelarea soluţiilor problemelor ce pot fi
rezolvate de aceste sisteme se bazează pe instruirea neuronilor artificiali
Sisteme
neuronale artificiale conectaţi în reţele. Funcţionarea neuronilor artificiali e inspirată de
funcţionarea neuronilor biologici, fiind nişte automate elementare.
Pentru soluţionarea situaţiilor în care sunt implicate multe date,
informaţii şi cunoştinţe empirice cea mai eficientă opţiune o reprezintă
sistemele neuronale, acestea oferind atât fiabilitate, cât şi o bună
102
funcţionalitate la un preţ de întreţinere scăzut. Sisteme inteligente bazate
pe neuronii artificiali sunt utilizate deja cu succes pentru soluţionarea
problemelor de marketing bancar, comercializarea acţiunilor, evaluarea
creditelor, diagnosticul financiar al firmelor şi diverse optimizări.
2. Sisteme inteligente bazate pe algoritmi genetici – sunt inspirate din
funcţionarea sistemelor biologice, încurajând soluţiile candidat capabile
să rezolve o problemă şi penalizând soluţiile fără succes (una din Sisteme inteligente
tehnicile folosite e cunoscută sub denumirea de „reinforcement bazate pe algoritmi
genetici
learning”). Algoritmul genetic se bazează pe ideea de a începe cu o
populaţie de soluţii pentru rezolvarea unei probleme şi a produce noi
generaţii de soluţii, mai performante decât cele precedente. Algoritmul
genetic se manifestă prin intermediul următoarelor faze:
• se creează o populaţie de „membri”, reprezentând soluţii
candidat pentru rezolvarea problemei;
• se selectează acei membri ce au manifestat adaptabilitate
faţă de rezolvarea problemelor;
• utilizând operatorii genetici de încrucişare şi mutaţie se
obţin noi membri prin reproducere;
• se evaluează noii membri si gradul în care corespund
soluţionării problemei;
• se abandonează vechea populaţie prin înlocuirea cu noua
generaţie.
Aceste faze se repetă în mod ciclu până la obţinerea celei mai bune
soluţii (Figura 9.2).
ABANDONAREA
POPULAŢIA
EVALUAREA SELECŢIA
REPRODUCEREA
Figura 9.2. Fazele ciclului algoritmilor genetici

(Sursa: Andone 01)
Sistemele bazate pe algoritmi genetici şi-au dovedit utilitatea în

probleme de căutare şi identificare a structurilor şi relaţiilor specifice
bazelor de date şi bazelor de cunoştinţe voluminoase (probleme de „data
mining”), dar şi în domeniile afacerilor financiare, comerţul cu titluri,
evaluarea creditelor, detecţia fraudelor şi predicţia falimentului.
3. Sistemele fuzzy – şi-au dovedit performanţa într-o varietate de aplicaţii
de control industrial şi de recunoaştere a structurilor, de la scrisul de
103
mână la evaluarea creditelor. Logica fuzzy e utilizată în mecanismul de
control a unei mari părţi din produsele industriale de larg consum:
maşini de spălat automate, cuptoare cu microunde, aparate de
Sisteme fuzzy fotografiat. Raţionamentul fuzzy se bazează pe procesul de inferare
(derivare) a concluziilor dintr-un set de reguli fuzzy care acţionează
asupra cunoaşterii fuzificate. Dacă în cadrul sistemelor inteligente
bazate pe reguli convenţionale se execută doar o regulă ca urmare a
adevărului premisei sale, în cadrul raţionamentului fuzzy toate regulile
din baza de reguli fuzzy ale căror premise sunt total sau parţial adevărate
vor contribui la soluţia finală a problemei care face obiectul rezolvării.
Acţiunea agregată a regulilor fuzzy constituie principiul cheie care stă la
baza flexibilităţii sistemelor inteligente din categoria abordată şi
favorizează extrem de mult prelucrarea cunoştinţelor incerte,
incomplete, inconsistente ori imprecise. Sistemele fuzzy permit
procesarea unor valori neambigue pentru controlul cunoaşterii ambigue
(imprecise). Procesele de fuzificare şi defuzificare necesită o atenţie
deosebită, regulile fuzzy dovedindu-se foarte utile în raţionamente.
Aceste sisteme sunt mai puternice decât sistemele neuronale, deoarece
bazele lor de cunoştinţe utilizează structuri de tip reguli de producţie,
uşor de examinat, înţeles şi modificat. Numărul de aplicaţii de tip
regăsire fuzzy în bazele de date (fuzzy database retrieval) a înregistrat o
creştere semnificativă datorită faptului că regăsirea datelor în bazele de
date convenţionale nu oferă operatorilor umani flexibilitatea scontată.
Regăsirea fuzzy pune în acţiune un mecanism ce operează şi pentru
condiţiilor îndeplinite doar parţial, realizându-se astfel o sporire a
eficienţei căutării.
4. Sistemele expert – reprezintă categoria de sisteme inteligente cu cea mai
mare vechime, bine puse la punct, mai ales în cazul sistemelor expert
bazate pe reguli. Cele câteva mii de sisteme expert existente şi
operaţionale utilizează o cunoaştere denumită expertiză, a cărei sursă
Sisteme expert
sunt experţii umani, parcurgându-se un proces de colectare a expertizei,
proces ce se numeşte achiziţia cunoaşterii. Achiziţia cunoaşterii are loc
în urma mai multor interviuri cu expertul uman până când baza de
cunoştinţe devine completă, dar se pune accentul şi pe unele metode şi
instrumente de achiziţie a cunoaşterii. Pentru construirea sistemelor
expert funcţionale, de la mediul de prototip la stadiul de sistem expert
comercial, conform metodologiei adoptate avem la dispoziţie medii de
dezvoltare ce uşurează acest proces
Un dezavantaj al sistemelor expert îl reprezintă incapacitatea
acestora de învăţare automată, de autoinstruire, ca celelalte tipuri de
sisteme inteligente, motiv pentru care adaptabilitatea la schimbările
intervenite în mediul în care acţionează este scăzută. Se preconizează ca
104
în viitor şi aceste sisteme să se bazeze pe logica fuzzy, care oferă
scheme mai flexibile de reprezentare a cunoaşterii.
5. Sistemele inteligente hibride – constituie un sprijin pentru rezolvarea Sisteme inteligente
problemelor economice complexe pentru soluţionarea cărora nu poate fi hibride
utilizată nici una din categoriile de sisteme inteligente menţionate
anterior. Hibridizarea presupune utilizarea a două sau mai multor
categorii de sisteme inteligente pentru a găsi soluţia potrivită. Sistemele
hibride sunt importante dacă trebuie ţinut seama de varietatea aplicaţiilor
de gestiune [Andone01]. Domeniile aplicative complexe dispun de mai
multe tipuri de probleme, fiecare tip de problemă necesitând un alt tip de
prelucrare. Spre exemplu, să considerăm planificarea financiară, cu
elaborarea bugetelor în cazul unei organizaţii, ce implică următoarele
tipuri de probleme:
¾ Problema predicţiei, soluţionată prin utilizarea unei reţele neuronale;
¾ Problema optimizării, pentru care s-ar putea folosi un algoritm
genetic;
¾ Problema raţionamentului secvenţial, aici pretându-se cel mai bine
un sistem expert.
Pentru obţinerea unui rezultat final, cât mai performant, trebuie
asigurată comunicarea eficientă între componentele sistemelor hibride. Ca
un exemplu de sistem hibrid, de menţionat ar fi sistemul inteligent hibrid
pentru detectarea afacerilor dubioase denumit MonITARS (Monitoring
Insider Trading and Regulatory Surveillance) la a cărui realizare se lucrează,
la iniţiativa bursei londoneze. Scopul sistemului este supravegherea celor
aproximativ 100 000 de tranzacţii bursiere zilnice, în care sunt implicaţi sute
de agenţi şi milioane de investitori, sistem ce combină tehnologia
algoritmilor genetici, logica fuzzy şi reţelele neuronale.
9.3. SISTEME EXPERT
Sistemele expert sunt o categorie distinctă de sisteme inteligente,

fiind şi categoria de sisteme inteligente cărora li s-a acordat cea mai
îndelungată atenţie.
Rolul sistemelor expert este de a asista utilizatorul în raţionamentele
necesare soluţionării problemelor, în urma achiziţionării cunoaşterii de la
experţii umani. Această cunoaştere este explicită, inteligibilă, sistemele
expert folosind rezultatele cercetării din inteligenţa artificială în scopul
dezvoltării de aplicaţii funcţionale, comerciale, capabile să aducă beneficii
organizaţiilor.
Sistemele expert vin în sprijinul utilizatorului novice, mai puţin
pregătit în domeniul său, ajutându-l să-şi execute sarcinile la nivelul
performant al expertului, punându-i la dispoziţie cunoaşterea şi experienţei
105
dobândite. În toate domeniile de activitate economico-socială se utilizează
deja sisteme expert, fie pe post de consilieri inteligenţi în planificarea
strategică, tutori inteligenţi sau specialişti în marketing, managementul
producţiei etc.
O definiţie este dificil de dat sistemelor expert, de aceea prezentăm
în continuare mai multe definiţii, propuse de diferiţi cercetători:
9 Sistemul expert este un program inteligent pentru calculatorul
Definiţii ale electronic, care utilizează cunoaşterea şi procedurile de inferenţă
sistemelor expert pentru soluţionarea problemelor, care sunt suficient de dificile pentru
a necesita o expertiză umană semnificativă pentru soluţionarea lor
(Edward Feigenbaum).
9 Sistemul expert este un program particular care încorporează o bază
de cunoştinţe şi un motor de inferenţe. Programul se comportă ca un
consilier inteligent într-un domeniu particular (Louis E Frenzel).
9 Un sistem expert este un sistem care emulează abilitatea de a lua
decizii a expertului uman. Termenul „emulează” înseamnă că
sistemul este menit să acţioneze în toate privinţele ca expertul uman.
Emularea este ceva mai mult decât simularea, care cere doar să se
acţioneze prin imitarea unor condiţii. Sistemele expert acţionează
foarte bine în domenii bine delimitate (J. Giarratano şi G. Riley).
9 Sistemele expert sunt programe, dar pot fi la fel de bine maşini cu
software, destinate să înlocuiască sau să asiste specialistul în
domeniile unde este recunoscută necesitatea expertizei umane (H.
Farreny).
9 Sistemele expert sunt programe care soluţionează probleme în mod
normal rezolvate de către experţi umani. Pentru aceasta ele solicită
acces la o bază de cunoştinţe, ele trebuie să ofere diferite medii de
raţionament şi să-şi justifice concluziile la care ajung (Elaine Rich şi
Kevin Knight).
9 Sistemul expert este un produs program care emulează
comportamentul experţilor umani care rezolvă probleme din lumea
reală asociate unui domeniu particular al cunoaşterii (P.V. Pigford şi
G. Baur).
9 Un sistem expert constă din programe pentru calculator care
emulează sau clonează raţionamentul unui expert uman din domeniul
problemei (E.M. Awad).
Termenul de „sistem expert” este în general echivalent cu termenul
„sistem expert bazat pe cunoştinţe”, chiar dacă în literatura de specialitate se
punctează deosebirile dintre acestea, din punct de vedere al detaliilor
constructive şi funcţionalităţii.
În Figura 9.3 se prezintă grafic analogia dintre modul de funcţionare
al expertului uman şi al sistemelor expert.
106
Sfaturi, soluţii, Sfaturi, soluţii,
recomandări recomandări
Gândire Gândire
Cunoaştere Fapte despre Bază de Bază de

generală cazuri cunoştinţe fapte
specifice
EXPERT UMAN SISTEM EXPERT
Figura 9.3. Analogia dintre expertul uman şi sistemul expert

(Sursa: Andone99)
În ceea ce priveşte caracteristicile de bază ale sistemelor expert, după D.A.

Waterman, acestea s-ar materializa astfel:
- performanţă de expert Caracteristicile

- nivel ridicat de calificare
EXPERTIZA - robusteţe adecvată de bază ale
sistemelor expert
RAŢIONAMENT - reprezentarea simbolică a cunoaşterii

SIMBOLIC - reformularea cunoaşterii simbolice
Sisteme expert
- lucrează cu probleme dificile
PROFUNZIME - utilizează cunoaştere complexă şi mecanisme
inferenţiale pentru prelucrarea ei
- examinează propriile raţionamente

AUTOCUNOAŞTERE - explică operaţiile şi acţiunile
- favorizează învăţarea
Expertiza este caracteristica principală a unui sistem expert, aceasta

conferindu-i abilitatea de a executa cel puţin la nivelul expertului uman
munca pe care trebuie s-o îndeplinească. Pe lângă capacitatea de a soluţiona
o problemă, expertiza mai înseamnă că bagajul de cunoştinţe pe care îl
posedă sistemul expert în legătură cu domeniul respectiv trebuie să fie
complet, cuprinzător şi profund. Cuprinderea cunoaşterii determină
competenţa necesară sistemului expert în domeniul respectiv, motiv pentru
care acesta trebuie să fie robust, adică să fie capabil să utilizeze metodele de
rezolvare şi cunoştinţele generale pentru a infera chiar şi atunci când datele,
107
faptele şi cunoştinţele de care dispune sunt incerte, atingând performanţa
unui expert uman.
Profunzimea este o caracteristică ce face referire la abilitatea
sistemelor expert de a-şi spori cunoaşterea existentă pentru a infera noi
cunoştinţe. La soluţionarea unei probleme, aceasta se realizează prin
manipularea simbolurilor, nu prin calcule matematice propriu-zise. Dacă
însă un sistem expert manipulează simboluri, aceasta nu înseamnă că nu
poate efectua şi operaţiile logico-matematice cunoscute din problemele
algoritmice.
În ceea ce priveşte autocunoaşterea, aceasta este necesară doar atunci
când sistemul expert posedă metacunoaştere. O serie de sisteme expert
disponibile sunt dotate deja cu capacitatea de a explica utilizatorului cum? şi
de ce? au ajuns prin raţionamentul lor la soluţiile propuse. Totuşi,
autocunoaşterea presupune mai mult decât capacitatea de a explica,
presupune şi abilitatea de a-şi reformula strategiile inferenţiale în scopul
eficientizării derivării de noi cunoştinţe din experienţă. Cu ajutorul acestei
caracteristici va permite în viitor sistemelor expert autoînvăţarea şi în acest
fel se va produce o apropiere şi mai mare între acestea şi expertul uman.
Ca o completare la caracteristicile lui Waterman, Joseph Giarratano
şi Gary Riley consideră şi următoarele: performanţă în calitatea concluziilor,
timp de răspuns adecvat, fiabilitate ridicată, capacitate de a-şi explica
raţionamentele, flexibilitate.
Caracterizarea unui sistem expert se realizează prin modurile
prezentate în Figura 9.4.
SCOP
COMPARAŢIA CU COMPARAŢIA CU
PROGRAME Emularea CĂRŢI ŞI
CONVENŢIONALE experţilor BAZE DE DATE
umani
Pentru FORMALIZAREA CUNOAŞTERII Interpretarea

domenii EXPERTULUI UMAN automată a
nestructurate cunoaşterii
Transparenţă Separarea
Flexibilitate metodei de
Utilizare rezolvare a
uşoară problemei de
Competenţă cunoaşterea
expertului
CARACTERISTICI METODE
(proprietăţi, atribute)
Figura 9.4. Moduri de caracterizare a sistemelor expert
Arhitectura sistemelor expert constă din cinci componente, conform

figurii 9.5. Se evidenţiază trei componente de bază:
108
¾ baza de cunoştinţe; Componentele
¾ motorul de inferenţe; sistemelor expert
¾ interfaţa de dialog cu utilizatorul;

acestora adăugându-li-se încă două componente suplimentare:
¾ modulul de achiziţionare a cunoaşterii;
¾ modulul explicativ.
BAZA DE
CUNOŞTINŢE
MOTORUL DE
INFERENŢE
MODULUL DE MODULUL INTERFAŢA CU

ACHIZIŢIONARE EXPLICATIV UTILIZATORUL
A CUNOAŞTERII
Expert sau
cognitician Utilizator
Figura 9.5. Arhitectura sistemelor expert
Baza de cunoştinţe este componenta sistemului expert ce conţine

baza de fapte ce au legătură cu subiectul în discuţie, fapte exprimate sub
forma unor reguli. Baza de cunoştinţe trebuie să fie foarte bine structurată şi
să suporte cu uşurinţă modificările ce se impun datorită evoluţiei cantitative
şi calitative a cunoştinţelor din aproape orice domeniu.
Motorul de inferenţe este componenta mai dinamică a sistemului
expert, care în urma studiului cunoştinţelor stocate în baza de cunoştinţe
sugerează decidentului o variantă de acţionare.
Interfaţa de dialog cu utilizatorul reprezintă componenta ce asigură
dialogul om-maşină într-un mod cât mai accesibil.
Modulul de achiziţionare a cunoaşterii serveşte la adăugarea de noi
elemente în baza de cunoştinţe.
Modulul explicativ este o componentă prin intermediul căreia
sistemul expert justifică rezultatul pe care l-a furnizat utilizatorului.
Aceste componente corespund celor trei obiective principale şi celor
trei obiective derivate, stabilite de către metodologiile de dezvoltare a
sistemelor expert:
Obiective principale sunt următoarele:
109
1. Achiziţionarea uşoară a cunoaşterii pentru a infera noi cunoştinţe
prin judecăţi, planuri, demonstraţii, decizii, predicţii;
2. Exploatarea eficientă a colecţiei de cunoştinţe prin:
- combinarea şi înlănţuirea cunoştinţelor pentru a infera noi
cunoştinţe prin judecăţi, planuri, demonstraţii, decizii şi
predicţii;
- luarea în considerare a modului în care sunt inferate
cunoştinţele noi;
3. Suportarea cu uşurinţă a întregii game a operaţiilor asupra
cunoştinţelor (adăugarea, modificarea şi eliminarea lor).
Obiectivele derivate sunt: reducerea riscurilor; creşterea creativităţii;
învăţarea.
9.4. PERSPECTIVELE SISTEMELOR EXPERT SI ALE

INTELIGENŢEI ARTIFICIALE
Dezvoltarea sistemelor expert în domeniul luării deciziilor cere o

atenţie mărită asupra realizării sistemelor bază de date care pot conţine si
administra agenţi ai inteligenţei artificiale.
Aplicând pe domeniul sistemelor expert si a inteligenţei software a
agenţilor, abilitatea a doi sau mai mulţi agenţi de a coopera inteligent în
atingerea unui scop comun evocă problema interoperabilităţii. Dezvoltarea
unor asemenea sisteme ar putea include integrarea cunoştinţelor de
reprezentare si raţionament a inteligenţei artificiale cu modelele de bază de
date si procesarea în vederea producerii unui "super" model obiect.
Problemele si cerinţele apărute în domeniu vor fi rezolvate şi executate de
mai mulţi agenţi în cooperare în vederea determinării celei mai bune soluţii
utilizând resursele disponibile.
Cunoştinţele şi capacitatea de înţelegere vor fi caracterizate după
natura si dimensiunea de cunoştinţe şi raţionamente cerute, gradul de
distribuţie şi împărţire între agenţii sistemului şi de precizia şi
complementaritatea, la fel ca şi achiziţia, mărirea şi instruirea din domeniile
înrudite prin cunoştinţe. Reprezentarea, modelarea, controlul si
administrarea unor volume foarte mari si diferite (neomogene) de date,
cunoştinţe persistente, distribuite şi folosite în comun, fac ca sistemele de
bază de date inteligente să fie tot mai "provocatoare".
Un răspuns promiţător la provocarea de mai sus îl reprezintă
sistemul de stocare de înaltă performanţă (HPSS - high-performance
storage system). Un HPSS este un software care asigură un management
ierarhic de stocare şi servicii pentru medii de stocare foarte mari.
Tehnologia poate avea o utilizare particulară în situaţiile unui management
de mari dimensiuni în care nivelul cererilor este foarte strict, în termeni de
110
capacitate de stocare, dimensiunea fişierelor, ratele, numărul de obiecte
stocate si numărul de utilizatori.
BIBLIOGRAFIE
TESTE DE EVALUARE
1. Inteligenţa artificială are ca scop:

a. imitarea caracteristicilor biologice umane, prin intermediul utilizării
calculatorului electronic şi a programelor inteligente, în ideea de
determina un comportament similar calculatoarelor;
b. imitarea caracteristicilor inteligenţei umane, prin intermediul
utilizării calculatorului electronic şi a programelor inteligente, în
ideea de determina un comportament inteligent al calculatoarelor;
c. transformarea modului de funcţionare a creierului uman.
2. Tipurile de sisteme inteligente sunt:

a. reţelele neuronale, algoritmii genetici, sistemele expert, sistemele
fuzzy, sistemele hibride şi agenţii inteligenţi;
b. reţelele neuronale, algoritmii genetici, sistemele expert, sistemele
fazice, sistemele hibride şi agenţii inteligenţi;
c. reţelele neuronale, algoritmii generali, sistemele expert, sistemele
fuzzy, sistemele hibride şi agenţii inteligenţi;
3. Componentele de bază ale sistemelor expert sunt:

a. baza de cunoştinţe, motorul de inferenţe, interfaţa de dialog cu
utilizatorul;
111
b. baza de cunoştinţe, motorul de inferenţe, interfaţa de dialog cu
utilizatorul, modulul de achiziţionare a cunoaşterii, modulul
explicativ;
c. modulul de achiziţionare a cunoaşterii, modulul explicativ.
4. Definiţi baza de cunoştinţe a sistemului expert:

_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
5. Definiţi motorul de inferenţe a sistemului expert:

_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
6. Rolul sistemelor expert este:

a. de a asista utilizatorul în raţionamentele necesare soluţionării
problemelor, în urma achiziţionării cunoaşterii de la experţii umani;
b. înlocuirea tuturor experţilor umani din cadrul unei organizaţii;
c. de a asista utilizatorul în raţionamentele necesare soluţionării
problemelor, în urma achiziţionării datelor din interiorul şi exteriorul
companiei.
112
TEMA X. PROTECŢIA ŞI SECURITATEA SISTEMELOR
INFORMATICE
CONŢINUT
10.1. Problematica securităţii informaţiei
10.2. Securitatea telecomunicaţiilor şi a reţelelor
10.3. Metode de securizare şi protecţie a sistemelor informatice
REZUMAT
Securitatea informaţiei se referă la posibile riscuri de folosire
neadecvată a acesteia, care ar duce la pierderi cum ar fi dezvăluirea,
degradarea, refuzul accesului.
Principalele componente ale securităţii informaţiei sunt
confidenţialitatea, integritatea şi disponibilitatea. Confidenţialitatea
presupune prevenirea accesului persoanelor, proceselor sau dispozitivelor
neautorizate la informaţii, sau asigurarea faptului că informaţiile sunt
accesibile doar celor autorizaţi. Integritatea se referă la protecţia împotriva
modificării sau distrugerii neautorizate a informaţiilor. Disponibilitatea
informaţiilor este abilitatea acestora de a fi accesate în timp util şi în
siguranţă de către utilizatorii autorizaţi.
Securitatea în reţelele de calculatoare a devenit mult mai importantă
odată cu extinderea prelucrărilor electronice de date şi a transmiterii
acestora prin intermediul reţelelor. Dacă se operează asupra unor informaţii
confidenţiale, este important ca avantajele de partajare şi comunicare aduse
de reţelele de calculatoare să fie susţinute de mijloace de securitate
considerabile.
Modurile în care informaţiile deţinute de o organizaţie pot fi atacate
sunt multiple atât datorită utilizării la nivel larg a reţelelor de calculatoare
cât şi datorită conectării la Internet. Riscurile întâlnite la acest nivel se referă
la aşa numitele spam-uri (mesaje nesolicitate) care pot duce la blocarea
activităţii, la viruşi, care pot distruge toate datele, respectiv la atacurile bine
direcţionate, de tipul spionajului economic.
Asigurarea securităţii nu reprezintă doar o protecţie contra
potenţialelor pagube materiale, ci şi asigurarea unui avantaj concurenţial, a
unei reputaţii sigure, precum şi câştigarea încrederii partenerilor şi clienţilor.
Pornind de la importanţa acestor aspecte, marea majoritate organizaţilor care
urmăresc realizarea unei activităţi îndelungate şi prospere investesc temeinic
în crearea unei politici actuale şi sigure de securitate în propriul sistem
informatic. Sarcina de bază în etapa de exploatare a oricărui sistem
informatic este asigurarea unui nivel corespunzător de securitate, cerinţă
care a devenit la fel de strictă ca şi cea faţă de funcţionalitatea resurselor şi
113
componentelor sistemului, precum şi a întregii activităţi a sistemului
informatic în general.
OBIECTIVE
Tema curentă ridică problema securităţii informaţiei, la modul
general, apoi tratează subiectul securităţii în reţelele de calculatoare şi
securitatea sistemelor informatice.
10.1.PROBLEMATICA SECURITĂŢII INFORMAŢIEI
Informaţia a devenit resursa esenţială a oricărei organizaţii din

societatea informaţională contemporană. Competitivitatea unei întreprinderi
depinde în mare parte de informaţiile pe care aceasta le deţine, prin urmare
securitatea acestei resurse vitale este o chestiune de maximă importanţă.
Securitatea informaţiei se referă la posibile riscuri de folosire
neadecvată a acesteia, care ar duce la pierderi cum ar fi dezvăluirea,
degradarea, refuzul accesului.
Componentele Principalele componente ale securităţii informaţiei sunt
securităţii informaţiei
confidenţialitatea, integritatea şi disponibilitatea. Confidenţialitatea
presupune prevenirea accesului persoanelor, proceselor sau dispozitivelor
neautorizate la informaţii, sau asigurarea faptului că informaţiile sunt
accesibile doar celor autorizaţi. Una din modalităţile de a păstra
confidenţialitatea informaţiilor este împiedicarea sau restricţionarea
accesului la acestea, prin modalităţi fizice, care presupun plasarea staţiilor
de lucru şi a serverelor în încăperi prevăzute cu sisteme de închidere,
respectiv prin modalităţi informatice, ce implică spre exemplu utilizarea
parolelor. Integritatea se referă la protecţia împotriva modificării sau
distrugerii neautorizate a informaţiilor. Disponibilitatea informaţiilor este
abilitatea acestora de a fi accesate în timp util şi în siguranţă de către
utilizatorii autorizaţi.
10.2. SECURITATEA TELECOMUNICAŢIILOR ŞI A REŢELELOR
Securitatea în reţelele de calculatoare a devenit mult mai importantă

odată cu extinderea prelucrărilor electronice de date şi a transmiterii
acestora prin intermediul reţelelor. Dacă se operează asupra unor informaţii
confidenţiale, este important ca avantajele de partajare şi comunicare aduse
de reţelele de calculatoare să fie susţinute de mijloace de securitate
considerabile. Dat fiind că reţelele de calculatoare au ajuns să fie folosite
inclusiv pentru realizarea de operaţiuni bancare, cumpărături sau plata unor
taxe, acest aspect a devenit esenţial. În urma implementării unor mecanisme
de securitate într-o reţea de calculatoare, informaţiile nu vor putea fi
114
accesate sau interceptate de persoane neautorizate şi se va împiedica
falsificarea informaţiilor transmise sau utilizarea clandestină a anumitor
servicii destinate unor categorii specifice de utilizatori ai reţelelor.
Asigurarea securităţii reţelei porneşte chiar de la implementarea unor
mecanisme specifice pornind de la nivelul fizic, continuând cu proceduri de
blocare a accesului la nivelul reţelei (firewall), ajungându-se la aplicarea
unor tehnici de codificare a datelor, tehnică numită criptare, metodă
specifică pentru protecţia comunicării între procesele de tip aplicaţie care
rulează pe diverse calculatoare din reţea.
Metodele fizice pentru împiedicarea interceptării sunt în general
costisitoare şi dificilă, însă poate fi realizată mai facil pentru anumite tipuri
de medii (cum ar fi detectarea interceptărilor pe fibre optice, mai simplă
decât pentru cablurile cu fire de cupru). Din această cauză, e de preferat
implementarea unor mecanisme de asigurare a securităţii la nivel logic, prin
tehnici de codificare sau criptare a datelor transmise care urmăresc
transformarea mesajelor astfel, încât să poată fi descifrate numai de
destinatar. Pentru moment, aceste tehnici au devenit principalul mijloc de
protecţie a reţelelor.
Modurile în care informaţiile deţinute de o organizaţie pot fi atacate
sunt multiple atât datorită utilizării la nivel larg a reţelelor de calculatoare
cât şi datorită conectării la Internet. Riscurile întâlnite la acest nivel se referă
la aşa numitele spam-uri (mesaje nesolicitate) care pot duce la blocarea
activităţii, la viruşi, care pot distruge toate datele, respectiv la atacurile bine
direcţionate, de tipul spionajului economic.
Conform anumitor statistici, mesajele electronice nesolicitate
reprezintă jumătate din totalul e-mail-urilor primite de o companie. Riscuri ale reţelei
cauzate de spam
Asemenea mesaje, denumite generic spam, se traduc şi prin spaţiu de
stocare utilizat pe serverele de e-mail, trafic intern inutil pentru livrarea lor
către angajaţi şi nu în ultimul rând distragerea atenţiei celor care le primesc.
Statisticile au dus la concluzia că la nivel global, un utilizator fidel de e-mail
pierde zilnic câteva zeci de minute pentru a verifica, sorta şi şterge mesajele
nesolicitate. În ceea ce priveşte pierderile cauzate de spam, în 2004 s-a
estimat că, la nivel mondial, pierderile provocate s-au ridicat la peste 80
miliarde dolari. Potrivit Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei
Informaţiilor, în România pagubele provocate de spam au fost estimate la
269,1 milioane dolari pe an. Evident, aceste pierderi ar fi cu mult reduse
dacă organizaţiile ar lua măsuri de securitate bine delimitate şi eficiente.
Pierderi mult mai serioase au fost cauzate de viruşii destinaţi
sustragerii de date confidenţiale sau distrugerii complete a datelor. Cea mai Riscuri ale reţelei
simplă protecţie a informaţiilor pe care trebuie să o implementeze orice cauzate de viruşi
organizaţie este protecţia anti-virus. Pentru a proteja adecvat reţeaua de
infecţiile cu viruşi, trebuie implementată o soluţie antivirus capabilă să
115
apere perimetrul reţelei, staţiile, serverul de e-mail şi celelalte aplicaţii
server. Una din cele mai mari ameninţări în acest sens poartă denumirea de
„Cal troian”, care se prezintă sub forma unui program ce pare legitim, dar
care efectuează activităţi ilicite atunci când rulează, fiind capabil să distrugă
datele provocând pagube imense.
În marile companii din ţările dezvoltate securitatea informaţiilor este
Riscuri ale reţelei ameninţată de ceea ce se numeşte spionaj virtual, nivelul maxim de
cauzate de vulnerabilitate regăsindu-se la laptop-urile angajaţilor. În majoritatea
spionajul economic
cazurilor, posesorii de laptop-uri se conectează la Internet prin reţele
wireless, care dacă nu sunt protejate în cel mai serios mod, pot fi cu uşurinţă
interceptate.
10.3. METODE DE SECURIZARE ŞI PROTECŢIE A SISTEMELOR

INFORMATICE
Asigurarea securităţii nu reprezintă doar o protecţie contra

potenţialelor pagube materiale, ci şi asigurarea unui avantaj concurenţial, a
unei reputaţii sigure, precum şi câştigarea încrederii partenerilor şi clienţilor.
Pornind de la importanţa acestor aspecte, marea majoritate organizaţilor care
urmăresc realizarea unei activităţi îndelungate şi prospere investesc temeinic
în crearea unei politici actuale şi sigure de securitate în propriul sistem
informatic. Sarcina de bază în etapa de exploatare a oricărui sistem
informatic este asigurarea unui nivel corespunzător de securitate, cerinţă
care a devenit la fel de strictă ca şi cea faţă de funcţionalitatea resurselor şi
componentelor sistemului, precum şi a întregii activităţi a sistemului
informatic în general.
Particularitatea de bază a unui sistem de securitate (spre deosebire de
alte componente TI) constă în faptul că sistemul informatic care este protejat
astăzi sigur, mâine poate deveni vulnerabil. În acelaşi timp, sistemul de
securitate care nu este exploatat în corespundere cu cerinţele contemporane
sau nu se ia în consideraţie apariţia unor noi pericole, peste câteva luni îşi va
pierde actualitatea. În acest sens, producătorii permanent emit noi versiuni
ale produselor, care conţin îmbunătăţiri, modificări, care introduc noi
aspecte funcţionale şi corecţii de program ce lichidează erorile şi lacunele.
Este necesar de a monitoriza aceste modificări şi de a le instalat în propriul
sistem. Nu reprezintă un secret faptul că multe vulnerabilităţi, utilizate
pentru desfăşurarea atacurilor asupra sistemelor corporative, la momentul
atacului erau deja depistate şi cunoscute producătorilor mijloacelor de
protecţie sau componentelor TI atacate.
Exploatarea sistemelor informatice protejate reprezintă o
particularitate în sine, dat fiind faptul că în structura lor sunt introduse
permanent modificări. De regulă, după cum a demonstrate practica, sistemul
116
informatic care asigură activitatea unei organizaţii mari, practic, nu rămâne
static niciodată. Modificările şi completările cu noi componente reprezintă
un proces firesc şi continuu, dat fiind faptul că sistemul informatic activează
în strânsă concordanţă cu procesele de activitate ce se desfăşoară în
instituţia respectivă: implementarea unor noi segmente de activitate duce la
crearea unor noi locuri de muncă şi la apariţia de noi servicii informaţionale,
creşterea volumului de informaţie implică introducerea noilor tehnologii
informaţionale, precum şi a necesităţii de a optimiza sistemul etc., ceea ce
duce la micşorarea mecanismelor şi procedurilor de protecţie. Deci, apare
necesitatea îmbunătăţirii nivelului de securitate, coordonând sistemului
informatic ce necesită protejare. De aceea, în sistemele informatice perpetue
este importantă nu numai introducerea mecanismelor corespunzătoare de
protecţie, dar şi asigurarea unui nivel adecvat de securitate în procesul de
exploatare. Pentru aceasta este necesară atât asigurarea viabilităţii
mijloacelor de protecţie, cât şi efectuarea măsurilor profilactice,
materializate prin verificarea nivelului de protecţie a resurselor, ceea ce va
permite garantarea acestui nivel chiar şi în contextul introducerii
modificărilor.
Astfel, asigurarea securităţii este posibilă prin exploatarea corectă a
sistemului şi prin susţinerea politicii de securitate. Aceasta presupune
desfăşurarea unui şir de măsuri permanente şi periodice de susţinere tehnică
a mijloacelor de protecţie, monitorizarea şi analiza evenimentelor de
securitate ce se derulează în sistem, verificarea periodică a nivelului de
protecţie a resurselor protejate, aplanarea situaţiilor nefaste şi lichidarea
consecinţelor. De asemenea, administrarea sistemelor de securitate trebuie
să fie înzestrată cu un anumit grad de automatizare a funcţiilor de
administrare şi a altor funcţii de exploatare. Acest punct presupune
asigurarea tehnică şi cu programe a administratorilor de securitate şi a
şefilor de secţii şi servicii (scanere, mijloace de monitorizare şi dirijare cu
securitatea), corelarea evenimentelor, analiza gradului de protecţie a
componentelor TI, mijloace de obţinere a statisticii, de generare a
concluziilor etc.
Securizarea sistemului informatic urmăreşte să asigure acestuia
disponibilitate (informaţiile sunt accesibile şi funcţionale), integritate
(informaţiile sunt complete, corecte şi autentice) şi confidenţialitate
(informaţiile sunt protejate de accesul neautorizat sau orice posibilă
interceptare).
Prin urmare se pretează o politică complexă de securizare a
sistemului informatic, politică asigurată prin următoarele elemente:
acces fizic – echipamentele nu trebuie sa fie accesibile fizic
personalului neautorizat;
117
administrarea conturilor – conturile utilizatorilor trebuie adăugate în
Elemente pentru grupurile specifice;
securizarea administrarea parolelor – parolele trebuie să îndeplinească cerinţe
sistemelor informatice
complexe pentru siguranţă şi trebuie schimbate periodic;
alegerea sistemului de fişiere – să asigure maxim de securizare şi
performanţe;
protecţie împotriva viruşilor;
protecţie împotriva cailor troieni:
configurare firewall;
codificarea datelor - principalele doua categorii de codificari pe care
le utilizam în prezent sunt criptografia simetrică şi criptografia cu
cheie publică. Criptografia simetrică, denumită şi criptografie cu
cheie privată, foloseşte o cheie unică pentru codificarea şi
decodificarea mesajelor. Criptografia cu cheie publică utilizează
două chei: una pentru codificarea mesajului (cheie publică) şi o alta
pentru decodificare;
realizarea copiilor de siguranţă – metode pentru realizarea copiilor
de siguranţă sunt salvarea de siguranţă completă, salvarea de
siguranţă incrementală şi salvarea de siguranţă diferenţială;
În concluzie, asigurarea securităţii este o cerinţă în mediul de afaceri
din zilele noastre. Totuşi, o securitate excesivă poate fi însă la fel de
dăunătoare ca lipsa acesteia. Securitatea presupune implementarea unor
măsuri adecvate, dar mai ales menţinerea acelor măsuri la condiţiile impuse
de atacurile tot mai complexe. În aceste condiţii, securitatea trebuie să fie o
stare permanentă.
BILIOGRAFIE
1. Avram – Niţchi Rodica, Niţchi Şt., Rusu Lucia, Avornicului C., Tomai
N., Informatică economică – Capitole speciale, Editura Risoprint, Cluj-
Napoca, 2005
2. Niţchi, Şt., Racoviţan, D., colectiv, Iniţiere în informatica economică şi
de afaceri, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2003
3. Tomai N., Reţele de calculatoare. Structuri, programare, aplicaţii,
Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2005
TESTE DE EVALUARE
1. Securitatea informaţiei se referă la:

a. riscurile la care este supusă organizaţia la nivel global;
b. evitarea dezvăluirii informaţiilor organizaţiei;
118
c. posibile riscuri de folosire neadecvată a acesteia, care ar duce la
pierderi cum ar fi dezvăluirea, degradarea, refuzul accesului.
2. Principalele componente ale securităţii informaţiei sunt:

a. confidenţialitatea, integritatea şi disponibilizarea;
b. confidenţialitatea, integritatea şi disponibilitatea;
c. confidenţialitatea, integrarea şi disponibilitatea.
3. Componenta integrităţii privitor la securitatea informaţiilor se referă la :

a. protecţia împotriva modificării sau distrugerii neautorizate a
informaţiilor;
b. abilitatea acestora de a fi accesate în timp util şi în siguranţă de către
utilizatorii autorizaţi;
c. prevenirea accesului persoanelor, proceselor sau dispozitivelor
neautorizate la informaţii.
4. Riscurile la care sunt supuse informaţiile la nivelul reţelelor de

calculatoare se referă la:
a. spam, viruşi, spionaj economic;
b. poştă electronică, viruşi, spionaj economic;
c. spam, viruşi, jocuri.
119

Proiectarea Sistemelor Informatice de Gestiune

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Proiectarea Sistemelor Informatice de Gestiune

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Adrian COJOCARIU

Cristina Ofelia STANCIU

Prof. dr. Adrian COJOCARIU

TEMA I. ELEMENTE DE TEORIA SISTEMELOR ..................................................... 7

În sensul cel mai larg, denumirea de sistem poate fi atribuită oricărei

Figura 1.1. Definirea sistemului

Ansamblul format din elementele (subsistemele) unui sistem şi

1.2. ABORDAREA CIBERNETICĂ A SISTEMELOR

Spre deosebire de fondatorii teoriei sistemelor, care au surprins

Figura 1.2. Sistemul cibernetic

Unde X – reprezintă intrările;

Deschiderea sistemului Intrarea unor factori nocivi

Soluţia în aceste cazuri este integrarea diferitelor mecanisme în

1.3. SISTEME ECONOMICE

Conform teoriei sistemului economic, sistemul este economia care se

1. Leonida-Dragomir, Toma, Teoria sistemelor, Editura Politehnica,

1. Prin sistem se înţelege:

2. Structura unui sistem este ansamblul format din:

3. Definiţi sistemul cibernetic

4. Menţionaţi elementele componente ale unui sistem economic:

2.1. DATE, INFORMAŢII, CUNOŞTINŢE ÎN CONTEXTUL

Sfârşitul secolului XX a stat sub semnul tranziţiei, de la societatea

Figura 2.1. Relaţia dată – informaţie – cunoştinţă

Termenul de „informaţie” a devenit extrem de uzual, dar deseori

cunoştinţe. Dacă anumite cunoştinţe se află deja în posesia unui subiect,

Figura 2.2. Piramida abstractizării conform Prof. E. Turban [1995]

Figura 2.2. prezintă o clasificare a datelor, informaţiilor şi

Figura 2.3. Ierarhia DICI (DIKW)

Dacă primele trei niveluri, datele, informaţiile şi cunoştinţele, se

2.2. SISTEME INFORMAŢIONALE, ORGANIZAŢIONALE ŞI

O organizaţie trebuie percepută ca un sistem cibernetic, pe

Figura 2.4. Organizaţia economică privită ca sistem cibernetic

Sistemul informaţional poate fi definit ca „un set de proceduri de

Figura 2.5. Relaţia subsistemului informaţional cu cel decizional şi cel operaţional

După cum am mai precizat legătura între componenta decizională a

Sistemele informaţionale actuale nu mai pot fi concepute în afara

Figura 2.6. Structura generală a unui sistem informaţional

Pentru un sistem informaţional complex (economico-social), blocul

1. Ackoff, R. L., From Data to Wisdom, Journal of Applied Systems

1. Explicaţi conceptele de dată, informaţie şi cunoştinţă, şi arătaţi relaţia

2. Definiţi sistemul informaţional:

4. Componentele de bază ale tehnologiei informatice sunt:

5. Prin memorie organizaţională se înţelege.

3.1. CONSIDERAŢII TEORETICE CU PRIVIRE LA SISTEMELE

Acel subsistem al sistemului informaţional, care foloseşte

Figura 3.1. Sistemul informatic ca parte a sistemului informaţional

Sistemul informatic este deci un ansamblu organizat de resurse

3.2. CLASIFICĂRI ALE SISTEMELOR INFORMATICE

Clasificarea sistemelor informatice se poate realiza în funcţie de mai

determinând formarea fluxurilor de informaţii şi cunoştinţe.

Figura 3.2. Posibilele interdependenţe dintre sistemele informatice utilizate de

Între sistemele informatice utilizate în cadrul unei organizaţii se

Corespondenţa dintre tipurile de decizii şi tipurile de sisteme informatice

Cunoaştere OAS KWS

TIPUL DE DECIZII Structurate Semistructurate Nestructurate

(Adaptare după: Militaru04)

3.3. COMPONENTELE SISTEMELOR INFORMATICE

La nivelul cel mai general, componentele unui sistem informatic

Figura 3.3. Componentele generale ale unui sistem informatic

 software-ul – mulţimea de programe ce asigură funcţionarea efectivă

INTRĂRI PRELUCRĂRI IEŞIRI

Figura 3.4. Componentele unui sistem informatic de gestiune

Intrările sistemului sunt reprezentate de totalitatea datelor stocate şi

software-ul – mulţimea de programe ce asigură funcţionarea efectivă