Informatica Aplicata

Alin MUNTEANU
INFORMATICĂ APLICATĂ
ISBN: (10) 973-687-461-3
(13) 978-973-687-461-1
Editura Eurostampa
Timiºoara, bd. Revoluþiei nr. 26
Tel./fax: 0256-204816
E-mail: estampa@upcnet.ro
2
UNIVERSITATEA TIBISCUS TIMIŞOARA
Facultatea de Ştiinţe Economice
Lect. dr. Alin MUNTEANU
INFORMATICĂ APLICATĂ
Note de curs pentru uzul studenţilor de la ÎFR
Timişoara 2006
3
4
CUPRINS
TEMA I. PREZENTARE GENERALĂ A APLICAŢIILOR DE TIP OFFICE ........... 7
1.1. APLICAŢII ALE PACHETELOR DE TIP OFFICE ................................................................ 7
1.2. ELEMENTELE PRINCIPALE ALE INTERFEŢELOR APLICAŢIILOR DE TIP OFFICE .............. 8
TESTE DE EVALUARE.................................................................................................. 9
TEMA II. OPERAŢII ELEMENTARE ÎN CADRUL FIŞIERELOR DE TIP
OFFICE.............................................................................................................................. 10
2.1. OPERAŢIA DE CREARE A UNUI FIŞIER - NEW................................................ 10
2.2. OPERAŢIA DE SALVARE A UNUI FIŞIER – SAVE AS ..................................... 11
2.3. OPERAŢIA DE DESCHIDERE A UNUI FIŞIER - OPEN...................................... 11
2.4. OPERAŢIA DE ACTUALIZARE A UNUI FIŞIER - SAVE .................................. 11
2.5. OPERAŢIA DE ÎNCHIDERE A UNUI FIŞIER - CLOSE....................................... 12
2.6. OPERAŢIA DE ÎNCHIDERE A APLICAŢIEI - EXIT ........................................... 12
2.7. OPERAŢIA DE TIPĂRIRE A UNUI FIŞIER - PRINT ........................................... 13
2.8. OPERAŢIA DE COPIERE - COPY......................................................................... 13
2.9. OPERAŢIA DE MUTARE – CUT .......................................................................... 14
2.10. OPERAŢII DE IDENTIFICARE A INFORMAŢIILOR ÎN CADRUL
FIŞIERELOR - FIND, REPLACE.................................................................................. 15
TESTE DE EVALUARE................................................................................................ 16
TEMA III. ELEMENTE FUNDAMENTALE ALE EDITOARELOR DE TEXTE .. 17
3.1. PREZENTAREA EDITORULUI DE TEXTE......................................................... 17
3.2. ELEMENTE DE BAZĂ ÎN EDITAREA UNUI TEXT ........................................... 20
3.3. FONT-URI............................................................................................................... 21
3.4. ATRIBUTE ALE FONT-URILOR.......................................................................... 22
3.5. STILURI .................................................................................................................. 23
3.6. ALINIEREA ŞI FORMATAREA PARAGRAFELOR ........................................... 23
3.7. TABULATORI........................................................................................................ 25
3.8. FORMATAREA PAGINILOR................................................................................ 26
TEMA IV. TABELE ŞI ELEMENTE GRAFICE ÎN CADRUL EDITOARELOR DE
TEXT.................................................................................................................................. 29
4.1. TABELE .................................................................................................................. 29
4.2. OBIECTE GRAFICE............................................................................................... 31
4.3. ORGANIGRAME. DIAGRAME ............................................................................ 33
TEMA V. ELEMENTE FUNDAMENTALE DE UTILIZARE A APLICAŢIILOR DE
CALCUL TABELAR........................................................................................................ 39
5.1. PREZENTAREA APLICAŢIEI DE CALCUL TABELAR..................................... 39
5.2. ENTITĂŢI FOLOSITE ÎNTR-O APLICAŢIE DE CALCUL TABELAR .............. 40
5.3. TIPURI DE DATE ................................................................................................... 44
5.4. FORMATAREA ÎNREGISTRĂRILOR.................................................................. 46
5.5. FORMULE ŞI CALCULE SIMPLE ........................................................................ 47
5.6. REFERINŢE ABSOLUTE ŞI RELATIVE DE CELULE........................................ 48
5.7. FUNCŢII.................................................................................................................. 49
TEMA VI. REALIZAREA GRAFICELOR ÎN CADRUL APLICAŢIILOR DE
CALCUL TABELAR........................................................................................................ 56
6.1. ELEMENTE DE BAZĂ PRIVIND GRAFICELE ................................................... 56
6.2. ELEMENTELE UNUI GRAFIC ............................................................................. 57
6.3. TIPURI DE GRAFICE............................................................................................. 58
5
TEMA VII. ELEMENTE GENERALE LEGATE DE BAZELE DE DATE ÎN
APLICAŢIILE DE CALCUL TABELAR.......................................................................62
7.1. SORTAREA.............................................................................................................63
7.2. FILTRAREA............................................................................................................64
TESTE DE EVALUARE ................................................................................................66
TEMA VIII. ELEMENTE FUNDAMENTALE DE UTILIZARE A APLICAŢIILOR
PENTRU CREAREA PREZENTĂRILOR MULTIMEDIA.........................................67
8.1. CONCEPTE GENERALE REFERITOARE LA PREZENTĂRI.............................67
8.2. PREZENTAREA APLICAŢIILOR PENTRU CREAREA PREZENTĂRILOR
MULTIMEDIA ...............................................................................................................68
8.3. ETAPELE UNEI PREZENTĂRI .............................................................................71
TESTE DE EVALUARE ................................................................................................75
6
TEMA I. PREZENTARE GENERALĂ A APLICAŢIILOR
DE TIP OFFICE
CONŢINUT
1.1. Aplicaţii ale pachetelor de tip Office.
1.2. Elementele principale ale interfeţelor aplicaţiilor de tip Office.
OBIECTIVE
Tema propusă se doreşte a fi o introducere în studiul informaticii

aplicate prin prezentarea aplicaţiilor ce alcătuiesc pachetul de aplicaţii de tip
Office sau aşa numitele aplicaţii de birou.
REZUMAT
Evoluţia unei organizaţii către un management modern şi performant
este condiţionată de capacitatea de acceptare a noilor concepte sau definiţii
asupra unui document, de aceea documentele prezintă o importanţă
deosebită în informatică.
Suita de aplicaţii Office este o colecţie de aplicaţii destinate
prelucrării şi gestionării informaţiilor. Există mai multe tipuri de pachete
Office ce pot fi implementate, cele mai importante fiind ale companiilor
Microsoft – Microsoft Office şi Sun – Star Office.
1.1. APLICAŢII ALE PACHETELOR DE TIP OFFICE
Documentele au o importanţă deosebită în informatică, lucru dovedit
prin faptul că la ora actuală există o multitudine de aplicaţii necesare
prelucrării informaţiilor legate de documente (prelucrare de date numerice,
texte sau imagini, calcule tabelare etc.), iar utilizatorul, fie el economist sau
om de afaceri, trebuie să le poată gestiona.
Orientarea proceselor de afaceri Relaţia dintre

procesele de afaceri
şi documente
Procese orientate spre Procese orientate spre
realizarea misiunii organizaţiei Administrarea internă a afacerilor
Documente Documente Documente Documente Documente

esenţiale pentru informative pentru pentru
pentru fundamentare pentru guvernarea desfăşurarea
definirea a deciziilor, înţelegerea organizaţiei funcţiilor
cadrului de activităţi mediului administrative
desfăşurare a strategice şi extern de
activităţilor tactice activitate
de bază
puternic nestructurate,
structurate ad-hoc
Figura 1. Relaţia dintre procesele de afaceri şi documente
7
Toate informaţiile ce sunt prelucrate şi gestionate în cadrul
aplicaţiilor de tip Office vor fi numite documente. „Documentul – un fişier
ce conţine lucrarea creată de dumneavoastră, cum ar fi un raport de afaceri,
o notă sau o foaie de calcul” conform dicţionarului de informatică. [1].
Documentele pot fi elaborate manual sau automat, iar la baza
elaborării lor stă tehnologia informaţională. Evoluţia unei organizaţii către
un management modern şi performant este condiţionată de capacitatea de
acceptare a noilor concepte sau definiţii asupra unui document.
În ultimii ani, datorită importanţei domeniului prezentat, s-au
dezvoltat foarte multe aplicaţii în acest domeniu. Există aplicaţii de tip Open
Source (gratuite), Shareware (gratuite pentru o anumită perioadă de timp)
sau contra cost. Suita de aplicaţii Office este o colecţie de aplicaţii destinate
prelucrării şi gestionării informaţiilor. Există mai multe tipuri de pachete
Office ce pot fi implementate, cele mai importante fiind ale companiilor
Microsoft – Microsoft Office şi Sun – Star Office. Aplicaţiile ce alcătuiesc
aceste pachete sunt în general editoare de text, aplicaţii de calcul tabelar,
aplicaţii pentru baze de date, aplicaţii pentru prezentări multimedia,
avantajul major al pachetului de aplicaţii fiind reprezentat printr-o serie de
facilităţi intermediare componentelor .
Aplicaţiile - Editor de text – aplicaţie destinată în principal editării,
pachetelor de tip
Office
vizualizării şi tipăririi documentelor. Permite gestionarea
textelor, tabelelor, includerea de grafice etc.;
- Aplicaţie de calcul tabelar - este o aplicaţie tabelară ,
ce se prezintă sub forma unui tabel, ce permite efectuarea
automată a unor calcule dispunând de o bibliotecă
însemnată de funcţii matematice şi grafice;
- Aplicaţie pentru prezentări multimedia – aplicaţie
destinată realizării de prezentări statice sau dinamice ce
pot conţine diverse elemente multimedia (sunet, imagine,
secvenţe video);
- Aplicaţie pentru baze de date – aplicaţie destinată
gestionării bazelor de date;
- Aplicaţie pentru gestionarea activităţilor de
secretariat – aplicaţie destinată activităţii de secretariat
folosită pentru gestionarea poştei electronice, agendei,
calendarului etc.
1.2. ELEMENTELE PRINCIPALE ALE INTERFEŢELOR

APLICAŢIILOR DE TIP OFFICE
Avantajele utilizării Dintre marile avantaje ale utilizării aplicaţiilor Office se pot aminti:
aplicaţiilor de tip - interfaţă comună aplicaţiilor;
Office - sistem de înlănţuire şi importare de fişiere dintr-o
aplicaţie în alta;
- utilizarea unui limbaj de programare comun aplicaţiilor –
Visual Basic.
Interfaţa comună a aplicaţiilor Office se transpune prin:
8
- fereastra de tip windows în care rulează aplicaţiile şi
elementele specifice acesteia;
- linia de meniu – linie ce conţine un ansamblu de opţiuni
prezentat utilizatorului prin intermediul unui meniu
vertical;
- linia de instrumente – alcătuită din butoane pentru
principalele operaţii din cadrul fişierelor, linie ce poate fi
particularizată de către utilizator;
- zona de lucru – reprezintă spaţiul de lucru al utilizatorului
în cadrul aplicaţiei respective;
- linia de stare – zonă din care utilizatorul poate obţine
diverse informaţii specifice despre fişierul respectiv
informaţiile utilizate în cadrul acestuia.
În continuare vor fi prezentate doar primele trei aplicaţii ale

pachetului Office, celelalte aplicaţii alcătuind obiectul de studiu al altor
discipline.
BIBLIOGRAFIE
1. Niţchi, Şt., Racoviţan, D., M., şi colectiv, Birotică, Editura

Risoprint, Cluj Napoca, 2005
2. Niţchi, Şt, şi colectiv, Informatică economică şi de afaceri, Editura
3. Pfaffenberger B., Wall D., Dicţionar de calculatoare şi Internet,
Editura Teora, Bucureşti, 1997
4. *** Microsoft Press, Microsoft Office , Editura Teora, Bucureşti,
2000
TESTE DE EVALUARE
1. Explicaţi rolul fiecărei aplicaţii Office.

_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
2. Enumeraţi elementele comune interfeţelor aplicaţiilor de tip Office.
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
9
TEMA II. OPERAŢII ELEMENTARE ÎN CADRUL
FIŞIERELOR DE TIP OFFICE
CONŢINUT
2.1. Operaţia de creare a unui fişier – NEW
2.2. Operaţia de salvare a unui fişier – SAVE AS
2.3. Operaţia de deschidere a unui fişier - OPEN
2.4. Operaţia de actualizare a unui fişier - SAVE
2.5. Operaţia de închidere a unui fişier - CLOSE
2.6. Operaţia de închidere a aplicaţiei - EXIT
2.7. Operaţia de tipărire a unui fişier - PRINT
2.8. Operaţia de copiere - COPY
2.9. Operaţia de mutare – CUT
2.10. Operaţii de identificare a informaţiilor în cadrul fişierelor –
FIND, REPLACE
OBIECTIVE
Parcurgerea temei curente are ca scop familiarizarea utilizatorului cu

operaţiile de bază ce sunt întâlnite în aplicaţiile de tip Office. Se realizează o
prezentare generală a diferitelor comenzi, fără a se particulariza în mod
expres pentru o anume aplicaţie.
REZUMAT
În cadrul aplicaţiilor Office există o serie de comenzi ce se regăsesc

în toate aplicaţiile referitoare la: crearea, deschiderea, salvarea, închiderea
unui fişier, închiderea aplicaţiilor, operaţii de copiere, mutare, căutare şi
înlocuire a informaţiilor. Aceste comenzi se execută în mod similar în toate
aplicaţiile conţinute în pachetul Office, fie prin intermediul meniurilor sau
cu ajutorul butoanelor corespunzătoare.
2.1. OPERAŢIA DE CREARE A UNUI FIŞIER - NEW
Pentru a putea prelucra informaţiile disponibile, este necesar, în

Comanda primul rând, să se identifice tipul de informaţii pentru a se putea alege
NEW
aplicaţia potrivită pentru prelucrarea acestora. După lansarea în execuţie a
aplicaţiei utilizatorul are la dispoziţie două posibilităţi:
- să folosească fişierul ce îi este pus la dispoziţie de către
aplicaţie în cadrul ferestrei de lucru;
- să genereze un nou fişier.
În general, aplicaţiile de tipul editoarelor de text, calcul tabelar şi

prezentări multimedia pun la dispoziţie utilizatorului un fişier de lucru,
imediat după ce au fost lansate în execuţie. Acest fişier de lucru este un
fişier temporar, ce nu există în mod real pe suportul de memorie externă,
acesta fiind prezent doar în memoria internă. Utilizatorul are la dispoziţie
comanda NEW pentru generarea unui nou fişier de lucru, fişier ce se va afla
în memoria internă.
10
2.2. OPERAŢIA DE SALVARE A UNUI FIŞIER – SAVE AS
Fişierul de lucru folosit de utilizator pentru prelucrarea informaţiilor,

fişier care a fost generat prin operaţia de creare, este supus riscului de
distrugere (pierderea informaţiilor) deoarece se găseşte în memoria internă
care are un caracter volatil. Păstrarea în siguranţă a informaţiilor din cadrul
unui fişier este posibilă doar dacă acesta se găseşte stocat pe un suport de
memorie externă (hard disk, dischetă, compact disc).
Transferul fişierului din memoria internă pe un suport de memorie Comanda
externă se realizează în urma operaţiei de salvare, operaţie ce se realizează SAVE AS
prin intermediul comenzii SAVE AS.
În cadrul operaţiei de salvare utilizatorul trebuie să îndeplinească
următoarele cerinţe:
- stabilirea denumirii pe care o va avea fişierul, cu ajutorul
căreia acesta poate fi regăsit sau identificat pe suportul de
memorie externă şi a extensiei aferente acestuia (numele
şi extensia alcătuiesc identificatorul fişierului);
- definirea unităţii de disc şi a directorului ce vor conţine
fişierul respectiv.
2.3. OPERAŢIA DE DESCHIDERE A UNUI FIŞIER - OPEN

Se impune deseori consultarea conţinutului uni fişier de tip Office în
vederea prelucrării, adăugării, modificării informaţiilor existente. Pentru
realizarea acestui obiectiv, este necesară încărcarea de pe suportul de
memorie externă în memoria internă a conţinutului fişierului respectiv,
deoarece „memoria internă este componenta de bază a calculatorului, ce
serveşte la păstrarea temporară a informaţiilor (programul şi datele aferente
problemei respective)” şi este acel loc de unde/unde se pot extrage/introduce
Comanda
informaţii [1]. OPEN
Încărcarea în memoria internă a conţinutului fişierelor se realizează
prin intermediul comenzii OPEN. La lansarea în execuţie a acestei comenzi
utilizatorul trebuie să identifice următoarele elemente:
- unitatea de disc, respectiv directorul în care este stocat
fişierul ce se va încărca în memoria internă;
- identificatorul fişierului respectiv.
În urma operaţiei de deschidere conţinutul fişierului este disponibil
utilizatorului prin intermediul unei ferestre de tip Windows, fiind afişat pe
ecranul video.
2.4. OPERAŢIA DE ACTUALIZARE A UNUI FIŞIER - SAVE
În timpul prelucrării informaţiilor din cadrul fişierelor de tip Office,

datorită modificărilor efectuate, se impune ca fiind necesară o actualizare a
fişierului.
Actualizarea unui fişier va avea loc doar dacă fişierul a fost încărcat
în memoria internă în urma operaţiei de deschidere (OPEN) şi constă în Comanda
transferarea informaţiilor din memoria internă pe suportul de memorie SAVE
externă în cadrul aceluiaşi fişier operaţie ce se va realiza prin intermediul
comenzii SAVE.
11
În urma operaţiei de actualizare fişierul îşi va păstra locul
(directorul) şi identificatorul în formă iniţială neexistând nici un dialog între
utilizator şi aplicaţie.
OBSERVAŢIE
În cazul în care utilizatorul doreşte ca în urma operaţiei de
actualizare să modifice directorul ce conţine fişierul respectiv identificatorul
fişierului va opta pentru comanda SAVE AS.
2.5. OPERAŢIA DE ÎNCHIDERE A UNUI FIŞIER - CLOSE
Aplicaţiile de tip Office, aflându-se în execuţie în cadrul sistemelor

de operare de tip multitasking, permit accesarea şi prelucrarea informaţiilor
din cadrul mai multor fişiere în acelaşi timp. În acest context, se impune ca
fiind necesar să se renunţe la unele fişiere ce nu vor mai fi modificate dar în
acelaşi timp aplicaţia să rămână activă, acest lucru fiind necesar pentru
eliberarea memoriei interne dar şi pentru eliminarea anumitor blocaje ce pot
apărea în cadrul aplicaţiei respective.
Pentru închiderea unui fişier utilizatorul are la dispoziţie, în toate
Comanda aplicaţiile de tip Office, comanda CLOSE, ce va avea ca scop închiderea
CLOSE fişierului curent. În cazul în care în cadrul aplicaţiei există mai multe fişiere
în lucru, deschise, prin intermediul comenzii CLOSE se va închide doar
fişierul curent, toate celelalte fişiere rămânând deschise.
La lansarea în execuţie a comenzii CLOSE, aplicaţia va analiza
starea fişierului ce se solicită a fi închis, adică, în cazul în care utilizatorul a
efectuat modificări în cadrul fişierului şi nu s-a realizat actualizarea acestuia
se va afişa prin intermediul ferestrelor de dialog un mesaj de atenţionare, iar
după dialogul respectiv se va realiza operaţia de închidere a fişierului. În
caz contrar se va realiza închiderea fişierului curent fără nici un mesaj din
partea aplicaţiei.
2.6. OPERAŢIA DE ÎNCHIDERE A APLICAŢIEI - EXIT
Orice aplicaţiei odată lansată în execuţie trebuie şi oprită. Închiderea

unei aplicaţii de tip Office se va realiza prin intermediul comenzii EXIT,
comandă ce va avea ca efect eliberarea memoriei interne de fişierele ce au
Comanda fost prelucrate, respectiv de nucleul aplicaţiei Office. Comanda EXIT va
EXIT
avea efect atât asupra fişierelor cât şi asupra aplicaţiei. Orice fişier aferent
unei anumite aplicaţii Office ce se găseşte încărcat în memoria internă, deci
practic este deschis şi supus prelucrării, va fi închis în mod automat la
execuţia comenzii EXIT.
Închiderea unei aplicaţii respectiv a unui fişier în mediul Windows
se poate realiza şi prin intermediul butoanelor de control ale ferestrelor.
12
Butonul de
închidere a
Butonul de aplicaţiei
maximizare
/restaurare a
Butonul de aplicaţiei
minimizare
a aplicaţiei
Butonul de
închidere al
documentului
Figura 2.1. Evidenţierea butoanelor de control la nivel de aplicaţie şi fişier
Trebuie avut în vedere faptul că aplicaţia este afişată pe ecranul

video în cadrul unei ferestre iar fişierul asociat aplicaţiei Office este afişat în
cadrul unei alte ferestre, independent de fereastra aplicaţiei.
OBSERVAŢIE
Închiderea ferestrei aplicaţiei conduce întotdeauna la închiderea
fişierului/fişierelor de lucru.
2.7. OPERAŢIA DE TIPĂRIRE A UNUI FIŞIER - PRINT
Informaţiile conţinute în cadrul fişierelor sunt disponibile în mod

direct utilizatorului prin intermediul diverselor aplicaţii de tip Office şi nu
numai pe ecranul video. Pentru transmiterea informaţiilor respective altor
utilizatori se pot alege mai multe variante:
- pe cale electronică via e-mail;
- prin transferul informaţiilor pe un suport de memorie
externă flexibil (dischetă sau compact disc);
- pe suport de hârtie.
Transmiterea informaţiilor cuprinse în cadrul unui fişier pe suport de

hârtie se va realiza în urma operaţiei de tipărire a fişierului, operaţie Comanda
realizată cu ajutorul comenzii PRINT. În urma acestei comenzi, aplicaţia va PRINT
prelua din memoria internă informaţiile aferente fişierului curent şi le va
transmite către echipamentul periferic de ieşire (imprimanta) într-un format
accesibil utilizatorului.
2.8. OPERAŢIA DE COPIERE - COPY
În cadrul procesului de editare a unui fişier se impune ca fiind

necesară multiplicarea anumitor informaţii în acelaşi format sau uşor
modificat. Utilizatorul poate realiza această multiplicare într-un mod simplu Comanda
şi rapid fără a mai fi necesar reintroducerea datelor respective prin COPY
intermediul comenzii COPY şi a memoriei CLIPBOARD.
Memoria CLIPBOARD reprezintă o zonă tampon (buffer) de
memorie temporară cu ajutorul căreia se face schimb de informaţii (text,
imagini, etc.) între diverse aplicaţii Windows sau în cadrul aceluiaşi fişier.
13
În această memorie, informaţiile sunt păstrate temporar, numai în timpul
unei sesiuni de lucru Windows.
Pentru apelarea comenzii COPY utilizatorul trebuie să ţină cont de
următorii paşi:
1. SELECTAREA informaţiilor ce se doresc a fi multiplicate;

2. COPIEREA informaţiilor selectate în memoria temporară
CLIPBOARD - COPY;
3. POZIŢIONAREA în cadrul fişierului în locul în care se
doreşte realizarea multiplicării informaţiilor;
4. PASTE – apelarea memoriei temporare CLIPBOARD şi
copierea din conţinutul memoriei temporare, în locul dorit, a
informaţiilor.
Prin selectarea informaţiilor se înţelege marcarea sau evidenţierea
informaţiilor pe care utilizatorul le supune unui proces (prelucrare, copiere,
mutare, ştergere etc.).
Memoria CLIPBOARD este o memorie temporară sau tampon
utilizată pentru stocarea temporară a anumitor informaţii în urma procesului
de selectare şi nu există din punct de vedere fizic.
Poziţionarea în cadrul fişierului se realizează prin indicarea poziţiei
în cadrul fişierului a locului unde se vor afişa informaţiile supuse procesului
de copiere.
Comanda Prin comanda PASTE utilizatorul solicită aplicaţiei apelarea din
PASTE cadrul memoriei temporare CLIPBOARD a informaţiilor ce urmează a fi
supuse procesului de copiere.
OBSERVAŢIE:
Operaţia de copiere se consideră efectuată doar dacă au fost
executaţi toţi paşii. În cazul în care se execută doar primii doi paşi are loc
copierea în memoria CLIPBOARD a informaţiilor selectate fără a se realiza
multiplicarea acestora în cadrul fişierului.
2.9. OPERAŢIA DE MUTARE – CUT
Pe lângă operaţia de copiere (multiplicare) a informaţiilor în cadrul

procesului de editare a fişierelor intervine şi posibilitatea de reorganizare a
informaţiilor prin intermediul mutării acestora. Operaţia de mutare este
foarte asemănătoare, din punctul de vedere al procedurii (paşilor ce trebuie
executaţi), cu cea de copiere.
1. SELECTAREA informaţiilor ce se doresc a fi mutate;

Comanda 2. TRANSFERAREA informaţiilor selectate în memoria
CUT temporară CLIPBOARD - CUT;
3. POZIŢIONAREA în cadrul fişierului în locul în care se
doreşte realizarea mutării informaţiilor;
4. PASTE – apelarea memoriei temporare CLIPBOARD şi
copierea din conţinutul memoriei temporare, în locul
dorit, a informaţiilor.
14
După cum se observă diferenţa, în modul de desfăşurare a paşilor de
execuţie, în cadrul operaţiei de mutare apare la pasul al doilea. Spre
deosebire de operaţia de copiere, în cadrul operaţiei de mutare informaţia
selectată va fi transferată (mutată) în memoria CLIPBOARD, urmând a fi
mutată efectiv prin executarea ultimilor doi paşi.
OBSERVAŢIE
Informaţiile stocate în cadrul memorie CLIPBOARD, prin
intermediul comenzii COPY şi CUT, pot fi accesate şi preluate dintr-o
aplicaţie în alta.
CLIPBOARD
(zonă temporară de
memorie internă)
Rolul memoriei
CLIPBOARD
COPY/CUT PASTE
ZONĂ ZONĂ
text/imagine text/imagine
Figura 2.2. Rolul memoriei Clipboard
2.10. OPERAŢII DE IDENTIFICARE A INFORMAŢIILOR ÎN

CADRUL FIŞIERELOR - FIND, REPLACE
În urma procesării datelor pot rezulta fişiere de dimensiuni mari şi în

acest caz identificarea unei informaţii poate să se desfăşoare într-un mod
anevoios.
Pentru mărirea vitezei de lucru în cadrul aplicaţiilor de tip Office,
aceste aplicaţii pun la dispoziţia utilizatorului câteva comenzi utile care vor
automatiza unele dintre operaţiile efectuate de către acesta. Toate aceste
comenzi ce sunt integrate în aplicaţiile de tip Office se vor derula prin
intermediul unui dialog între utilizator şi aplicaţie.
Căutarea (identificarea) unei informaţii (caracter sau şir de caractere)
Comanda
în cadrul unui fişier se realizează cu ajutorul comenzii FIND. În cadrul
FIND
procesului de identificare se vor căuta în fişierul curent toate informaţiile ce
se supun regulii definite de utilizator.
Comanda FIND este asociată deseori cu comanda REPLACE,
comandă ce are rolul de a înlocui şirul de caractere ce a fost identificat în
urma operaţiei de căutare cu un nou şir de caractere definit de utilizator. Comanda
REPLACE
Această operaţie de înlocuire se poate defini ca având arie de acoperire
pentru întregul fişier ce este supus operaţiei respective.
15
BIBLIOGRAFIE
1. Cojocariu, A., Bazele informaticii, Editura Augusta, Timişoara, 2006

5. *** Microsoft Press, Microsoft Office , Editura Teora, Bucureşti,
2000
TESTE DE EVALUARE
1. Explicaţi diferenţa dintre comanda SAVE şi SAVE AS.

_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
2. Enumeraţi elementele comune în cadrul operaţiilor de copiere
respectiv mutare.
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
3. Justificaţi necesitatea existenţei comenzii REPLACE
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
___________________________________________________________
16
TEMA III. ELEMENTE FUNDAMENTALE ALE
EDITOARELOR DE TEXTE
CONŢINUT
3.1. Prezentarea editorului de texte
3.2. Elemente de bază în editarea unui text
3.3. Fonturi
3.4. Atribute ale fonturilor
3.5. Stiluri
3.6. Alinierea şi formatarea paragrafelor
3.7. Tabulatori
3.8. Formatarea paginilor
OBIECTIVE

noţiunea de editor de text. Se realizează o prezentare a modului de lucru la
modul general cu editoarele de text precum şi definirea noţiunilor
elementare ale acestora.
REZUMAT
Aplicaţiile specializate în editarea textelor sunt cele mai răspândite

aplicaţii în cadrul sistemelor informatice. „Un procesor de text este
echivalentul electronic al hârtiei, creionului şi, de cele mai multe ori, al
dicţionarului de sinonime”. [3]
Compania Xerox a fost prima firmă care a utilizat tehnologia
WYSIWYGI (What You See is What You Get It – ceea ce vezi este ceea ce
vei obţine), tehnologie ce este implementată în cadrul editoarele de text
actuale. Această tehnică permite utilizatorului să vizualizeze fişierul în
forma finală având posibilitatea de a modifica în mod direct elementele ce
sunt conţinute în cadrul fişierului.
3.1. PREZENTAREA EDITORULUI DE TEXTE
Unul din marile avantaje al editoarelor de text este interfaţa grafică

ce este foarte prietenoasă cu utilizatorul. Ca orice aplicaţie care rulează sub
un sistem de operare de tip GUI (Graphical User Interface – Interfaţă grafică
pentru utilizatori) editoarele de text vor rula în cadrul unei ferestre de tip
Windows.
Bara de titlu – este o bară standard Windows cu butoanele de
minimizare, maximizare, restaurare şi pentru accesarea meniului sistem; Zonele unei
Linia de meniuri – reprezintă un mod de organizare a unei liste de ferestre de
meniuri (prin meniu înţelegându-se o listă de comenzi) derulante ce conţin tip Windows
comenzile aplicaţiei, comenzi ce sunt grupate în funcţie de rezultatul
acţiunii;
Linia de instrumente – reprezintă un set de instrumente predefinit
sau stabilit de utilizator fiind realizată din butoane ce au ca rol o transpunere
rapidă a unor comenzi prin simpla acţionare a butonului aferent;
17
Butonul de închidere
a documentului
Butonul de
maximizare/restaurare
Butonul Control Linia de meniuri Butonul de închidere
Menu a aplicaţiei
Butonul de
Linia de titlu Linia de instrumente minimizare
Linia de derulare orizontală Zona de lucru Panoul de

Linia de stare Linia de derulare verticală configurare
Figura 3.1. Fereastră editor de text cu exemplificare zone
Zona de lucru – este prezentată utilizatorului prin reprezentarea

grafică a unei pagini de hârtie, fiind locul unde utilizatorul va realiza
editarea informaţiilor. Această zonă poate fi personalizată ca dimensiune
după necesităţile utilizatorului.
Editarea unui text se realizează prin introducerea acestuia în cadrul

zonei de lucru prin intermediul tastaturii, nefiind nevoie ca la sfârşitul
fiecărei linii să fie acţionată tasta <ENTER>, întrucât editorul de texte va
realiza în mod automat această trecere. Utilizatorul va acţiona <ENTER>
doar în cazul în care doreşte trecerea la un nou rând.
Definirea
Poziţia curentă de editare în cadrul fişierului este evidenţiată de un
cursorului element grafic numit cursor ce este evidenţiat, de regulă, printr-o linie
verticală care clipeşte.
În cadrul procesului de editare forma cursorului se poate modifica în
funcţie de comenzile pe care le execută aplicaţia în acel moment.
18
FORME GRAFICE DE CURSOR
Tabel 3.1.
IMAGINE
EXPLICAŢIE
CURSOR
Imaginea cursorului pentru aşteptarea unei comenzi
Imaginea cursorului pentru aşteptarea unei noi
comenzi în timpul procesării comenzii anterioare
Imaginea cursorului pentru redimensionarea pe
orizontală unei ferestre Windows
Imaginea cursorului pentru redimensionarea unei
ferestre Windows, atât pe orizontală cât şi pe
verticală
Imaginea cursorului pentru redimensionarea pe
verticală unei ferestre Windows
Imaginea cursorului pentru selectarea unui tabel
Imaginea cursorului de selecţie a unui sau mai multor
rânduri din cadrul unui tabel
Imaginea cursorului de selecţie a unei sau mai multor
coloane din cadrul unui tabel
Imaginea cursorului de selecţie a textului
Deplasarea cursorului în cadrul unui document poate fi realizată atât Deplasarea

prin intermediul tastelor direcţionale, tasta Tab şi tasta Space cu ajutorul cursorului
mouse-ului, cât şi cu ajutorul altor taste sau combinaţii de taste.
TASTE PENTRU DEPLASAREA CURSORULUI

Tabel 3.2.
Tasta Acţiunea
← Deplasează cursorul în stânga cu un caracter
→ Deplasează cursorul în dreapta cu un caracter
↑ Deplasează cursorul în sus cu o linie
↓ Deplasează cursorul în jos cu o linie
Ctrl + ← Deplasează cursorul în stânga cu un cuvânt
Ctrl + → Deplasează cursorul în dreapta cu un cuvânt
Ctrl + ↑ Deplasează cursorul la începutul paragrafului
Ctrl + ↓ Deplasează cursorul la sfârşitul paragrafului
Home Deplasează cursorul la începutul rândului curent
End Deplasează cursorul la sfârşitul rândului curent
Page Up Deplasează cursorul cu un ecran mai sus
Page Down Deplasează cursorul cu un ecran mai jos
Ctrl + Home Deplasează cursorul la începutul documentului
Ctrl + End Deplasează cursorul la sfârşitul documentului
Ctrl + Page Up Deplasează cursorul cu o pagină în sus
Ctrl + Page Down Deplasează cursorul cu o pagină în jos
19
3.2. ELEMENTE DE BAZĂ ÎN EDITAREA UNUI TEXT
Un editor de texte operează cu următoarele noţiuni:
Definirea 1. caracter (character) – cea mai mică entitate (indivizibilă) ce se poate

caracterului prelucra într-un text şi care poate fi literă, cifră, spaţiu(blank),
caracter special, adică 256 de semne din codul ASCII (American
Standard Code for Information Interchange);
2. cuvânt (word) – şir de caractere delimitat de restul textului prin
Definirea
spaţiu sau semne de punctuaţie; alinierea textului între marginile
cuvântului
paginii se face fără a segmenta cuvintele; cuvintele pot fi despărţite
în silabe la sfirşitul unei linii (rând) de text;
3. linie (rândul) de text(Text Line) – grup de cuvinte despărţit de
Definirea
rândului de text restul textului printr-un caracter de control numit „sfârşit de linie”
introdus automat de procesor şi nu este vizibil pe ecran(de regulă, se
generează prin acţionarea tastei <Enter>);
Definirea
4. frază (Sentence) – grup de cuvinte (şir de caractere) delimitat de
frazei restul textului printr-un punct; de regulă, procesoarele de texte
permit selectarea unei fraze şi procesarea ei ca un bloc de text;
Definirea
5. paragraf (Paragraph) - grup de linii de text delimitat de restul
paragrafului textului printr-un caracter de control numit „sfârşit de paragraf”
introdus automat de procesor şi nu este vizibil pe ecran;
6. text (Text) – grup de paragrafe, fraze, linii, cuvinte sau caractere ;
7. obiect (Object) – formă grafică (imagine, grafic, tabel etc.), formă
sonoră (sunet) ce pot fi înserate în text;
Definirea 8. pagină (Page) – pagină utilă formată din text şi obiecte sau pagină
paginii fizică constituită din pagina utilă şi elemente specifice
tehnoredactării;
Definirea 9. document (Document) – colecţie de pagini ce constituie o lucrare
documentului tehnoredactată (scrisoare, raport, referat, articol, carte etc.).
Figura 3.2. Elementele constitutive ale unui document
Prima condiţie de bază în editarea unui text este ca editorul de texte

să fie lansat în execuţie şi nu în ultimul rând utilizatorul să dispună de o
tastatură. Prin intermediul sistemului de operare utilizat utilizatorul poate
opta pentru editarea în limba maternă folosind integral toate caracterele
specifice alfabetului respectiv.
20
În cadrul operaţiei de editare se vor folosi caracterele specifice limbii
respective (caractere tipice limbii române, şi anume „ă”, „î”, „â”, „ş”, „ţ”).
Unele dintre aceste caractere nu se regăsesc pe tastatura standard, şi în
concluzie va trebui activată mai întâi opţiunea ce va permite introducerea
caracterelor româneşti de la tastatură.
În tabelul alăturat este prezentat modul de accesare a caracterelor
specifice tastaturii româneşti prin echivalarea lor cu caracterele specifice
tastaturii engleze.
MODUL DE ACCESARE A CARACTERELOR ROMÂNEŞTI

PRIN INTERMEDIUL UNEI TASTATURI STANDARD
Tabel 3.3.
Caracterul Caracterul
de pe tastatura ce se va tipări pe
standard ecran
\ â
[ ă
] î
; ş Modul de
’ ţ accesare a
z y caracterelor
româneşti
y z
* (
( )
) =
_ ?
= *
/ -
? _
- +
$ ¤
^ &
& /
` ]
~ [
Un caracter (Character) este un simbol pentru litere, cifre şi semne

speciale, simbol caracterizat de : lăţime (Width), înălţime (Height), stil
(Style), orientare (Orientation), culoare(Color) şi formă/schelet (Type face).
Aspectul unui caracter este controlat prin font şi stil.
3.3. FONT-URI
Font-ul reprezintă „un set de caractere de un anumit tip şi aspectul

asociat literelor, cifrelor, simbolurilor şi semnelor de punctuaţie tastate” [4], Definirea
font-ului
fiind o colecţie de caractere care au anumite proprietăţi comune: lăţime,
înălţime, stil, orientare, formă. Această colecţie de caractere este memorată
într-un fişier pe suportul de memorie externă, toate font-urile folosite de
21
programele de tip Office fiind gestionate de către sistemul de operare, astfel
încât font-urile disponibile într-o aplicaţie Office sunt disponibile în toate
celelalte aplicaţii ale pachetului.
Fonturile folosite de aplicaţiile Office sunt organizate într-o
biblotecă de font-uri, iar pentru a fi disponibil într-o aplicaţie de tip Office,
un font trebuie să fie instalat (inclus în biblioteca de font-uri), adică fişierul
corespunzător fontului să fie legat de nucleul sistemului de operare.
În funcţie de lăţimea caracterelor, există:
• font-uri fixe – formate din caractere ce au aceeaşi lăţime;

• font-uri proporţionale – formate din caractere a căror lăţime
variază proporţional de la un semn la altul, pentru a diminua estetic
spaţierea dintre caractere (font-urile Kerning).
În funcţie de modul în care sunt descrise simbolurile grafice, există:
• font-uri bitmap (hartă de biţi) – semnul grafic este descris printr-o

matrice de puncte (pixeli). Aceste font-uri sunt primele font-uri care
au apărut un dezavantaj important al lor fiind acela că într-o astfel de
reprezentare, semnul grafic nu este scalabil (mărit sau micşorat
automat);
• font-uri vectoriale (scalabile) – semnul grafic este descris prin
reprezentarea cu aşa-numitele curbe B-spline, reprezentare care
permite scalarea şi operaţii diverse asupra semnului grafic: rotire,
oglindire, înclinare etc.
În funcţie de lăţimea caracterelor, există următoarele tipuri de

caractere:
Tipuri de
• caractere foarte înguste (extra condensed);
caractere
• caractere înguste (condensed);
• caractere largi (expanded);
• caractere foarte largi (extra expanded).
Dimensiunea caracterului reprezintă înălţimea efectivă (size) a

caracterului şi se măsoară în puncte tipografice.
Editoarele de text oferă fonturi de mărime (prin caseta Font Size)
diferite exprimate de obicei prin valori numerice întregi.
Exemplu. Text de mărime 10. Text de mărime 18.
Mărime 26.
3.4. ATRIBUTE ALE FONT-URILOR
Îmbunătăţirea aspectului textului prelucrat, se poate face prin

aplicarea font-urilor şi a stilurilor de font-uri oferite de editorul de texte. Un
anumit text poate fi supus unor efecte: scrierea îngroşată-aldine, B, scrierea
cursivă - italică, I, scrierea subliniată, U, dar şi a schimbării culorii fontului,
pentru punerea lui în evidenţă.
22
În cadrul operaţiei de tehnoredactare, pentru prelucrare (formatarea)
textului dorit, se pot utiliza diverse atribute ale font-urilor:
• Font style – stiluri de font (Regular, Italic, Bold, Bold Italic); Atribute ale
fonturilor
• Size – mărimi (dimensiuni) pentru font-uri;
• Font color – culori pentru font;
• Underline style – stiluri de sublinieri;
• Effects – diferite efecte speciale de text.
3.5. STILURI
În cadrul editoarelor de text, un mod eficient de a gestiona

prelucrarea caracterelor text sau a blocurilor de text (paragrafe) este asigurat
prin folosirea stilurilor.
Un stil este o grupare de atribute de formatare: font, dimensiune, Definirea
mod de scriere etc. În funcţie de modul de acţionare, există: stilurilor
- stiluri referitoare la caractere, care au efect asupra
textului selectat sau au efect de tip comutator
activare/dezactivare (modul de scriere aldin, subliniat,
cursiv);
- stiluri referitoare la paragrafe, care au efect asupra
paragrafului curent (modul de aliniere în pagină şi
formatare a paragrafului).
Este bine de reţinut că pentru estetica documentului, nu se

recomandă să se abuzeze de diversele stiluri de scriere sau culori, în special
în documente oficiale.
3.6. ALINIEREA ŞI FORMATAREA PARAGRAFELOR
Un fragment de text terminat cu un marcaj de sfârşit de paragraf,

acesta fiind definit prin acţionarea tastei <ENTER>, se numeşte paragraf.
Orice fişier nou creat prin intermediul unu editor de texte (document)
conţine un paragraf gol ce nu poate fi şters.
Operaţiile de aliniere şi formatare în procesarea textelor sunt operaţii
de bază pentru orice editor de texte. În general, acestea oferă utilizatorului
patru opţiuni pentru alinierea textelor incluse în paragrafe:
• Left-aligned – alinierea la stânga, stil care are linii neregulate Opţiuni de
la dreapta; aliniere a
• Centered-aligned – centrarea liniilor faţă de marginile textului din
paginii/cadrului; paragrafe
• Right-aligned – alinierea la dreapta, stil care are linii
neregulate la stânga;
• Justified – alinierea completă, liniile fiind desfăşurate pe toată
lăţimea paginii.
Stabilirea mărimii spaţiului liber dintre marginea stângă a paginii şi
primul caracter al paragrafului, dimensiunea spaţiului liber dintre marginea
dreaptă şi sfârşitul paragrafului se definesc prin intermediul indentării.
23
Justified
Alinierea complet centrată (la stânga şi la dreapta) este un stil
clasic de aliniere. Textul are un aspect uniform în ambele părţi
ale documentului. Liniile sunt de lungimi egale, dar spaţiul
dintre cuvinte şi uneori dintre litere este astfel dimensionat
pentru a realiza alinierea între ambele margini.
ALINIEREA
Centered Right
Left
Alinierea centrată este Alinierea la dreapta
Alinierea la stânga este un stil clasic de este un stil de aliniere
un stil de aliniere care aliniere. Textul este care creează un aspect
creează un aspect alezat simetric faţă de neregulat al textului
neregulat textului în o axă care trece prin în partea stângă
partea dreaptă mijlocul paginii. raportată la marginea
raportată la marginea Liniile sunt de lungimi paginii sau la
paginii au marginea inegale. Această marginea cadrului în
cadrului în cazul operaţie se recomandă cazul utilizării de
utilizării de Text Box. pentru titluri. Text Box.
Figura 3.3 Modalităţi de aliniere
Definirea Indentarea – constă în definirea locului unde va fi plasat textul unui

indentării
paragraf în funcţie de marginea din stânga şi cea din dreapta a paginii.
Un alt element important referitor la modul de editare al unui text
este spaţierea pe verticală a textului.
Spaţierea pe verticală în cadrul unui document sau la nivelul
paragrafelor, se poate realiza prin opţiunile de spaţiere între linii, şi anume:
• Single – cazul implicit care realizează o spaţiere suficientă pentru a

afişa în condiţii convenabile caracterul cel mai înalt existent pe o
Opţiuni de linie (ediatre la un rând);
spaţierea pe
• 1.5 Lines – spaţierea liniilor de text se face 1,5 din dimensiunea de
verticală
la cazul Single (editare la un rând şi jumătate);
• Double – spaţierea de 2 ori mai mare decât cazul Single (editare la
două rânduri);
• At Least – realizează o spaţiere minimă între rânduri (valoarea
prestabilită poate fi modificată automat de către utilizator);
• Exacty - spaţiul dintre rânduri este fix, indiferent de dimensiunea
fontului folosit sau de elementele grafice din text;
• Multiple – spaţiul dintre rânduri va fi multiplicat faţă de cazul
Single cu o valoare precizată.
Aspectul unui paragraf poate fi controlat prin :

• aliniere - modul în care se încadrează între marginile textului -
Justified, Left, Right, Centered;
24
• spaţiul dintre liniile de text – Single, 1.5 lines, Double, At least,
Exactly, Multiple;
• indentarea paragrafului - decalaj şi a primei linii First Line din
paragraf, respectiv indentare agăţată Hanging Ident;
• modul în care sunt despărţite cuvintele în silabe.
Formatarea unui paragraf constă în stabilirea parametrilor întregului

paragraf:
- alinierea faţă de marginile paginii;
- indentarea;
- distanţa dintre rânduri;
- etc.
Prin formatarea unui document se înţelege a atribui anumite
caracteristici entităţilor (secţiuni, paragrafe, caractere etc.) ce-l alcătuiesc, Formatarea
pentru a-l face mai uşor de parcurs. unui
Editoarele de text permit, în general, formatarea următoarelor entităţi document
elementare: caracterul, paragraful secţiunea şi pagina.
Există două moduri în care se poate realiza operaţia de formatare a
entităţilor elementare:
- scrierea textului şi apoi efectuarea formatărilor;
- stabilirea caracteristicilor de formatare şi apoi scrierea
textului.
3.7. TABULATORI
Alinierea unui text se realizează, de obicei, prin intermediul

opţiunilor de aliniere (stânga, centru, dreapta, justify), dar există situaţii în
care se doreşte să fie scos în evidenţă un anumit paragraf sau să fie realizată
o aliniere a textului altfel decât modurile implicite.
Tehnica tabulatorilor permite organizarea paragrafelor sub forma
unor tabele sau alinierea lor în pagină în modul ales de utilizator.
Un tabulator este asociat unei poziţii în cadrul paginii în care va fi
deplasat cursorul prin acţionarea tastei <TAB>. O linie din cadrul paginii Definirea
poate fi împărţită în mai multe zone (poziţii de tabulatori) ce pot fi accesate tabulatorilor
prin intermediul tabulatorilor. Astfel, la prima acţionare a tastei <TAB>
cursorul se va muta la poziţia asociată primului tabulator (primei zone), la a
doua acţionare a tastei <TAB> se va realiza poziţionarea în cea de a doua
zonă şi aşa mai departe.
Dimensiunea standard a poziţiei tabulatorilor, care se mai numeşte şi
zonă de oprire a tabulatorilor, este de 1,27 cm, dimensiune ce poate fi
modificată.
Editoarele de text permit o aliniere a textului sub formă de coloane
prin intermediul tabulatorilor şi a modului lor de definire:
- Left Tab – aliniază textul la stânga în cadrul zonei
tabulatorului;
- Center tab – centrează textul în cadrul zonei
tabulatorului;
- Right Tab - aliniază textul la dreapta în cadrul zonei
tabulatorului;
25
- Decimal Tab – aliniază datele de tip numeric în funcţie de
virgula zecimală.
3.8. FORMATAREA PAGINILOR
O pagină fizică, fiind reprezentată de suprafaţa de hârtie, este

suportul pentru imprimarea unui document, iar pagina utilă este acea
suprafaţă din pagina fizică pe care se va scrie textul documentului.
Formatarea unui document la nivel de pagină se realizează prin
următorii parametri :
Parametrii de - dimensiunea paginii fizice (Paper size) – determinată de
formatare a lăţime (Width) şi înălţime (Height);
paginii
Există câteva formate standard: Letter (8,5 x 11 inch), Legal (8,5 x
documentului
14 inch), A4 (210 x 297 mm), A5 (148.5 x 210 mm), B5 (JIS) (182 x 257
mm);
- orientarea paginii fizice (Orientation) – orientarea pe
verticală (tip portret – Portrait) sau orientarea pe orizontală ( Landscape);
- marginile paginii fizice (Margins) – marginea superioară
(Top), marginea inferioară (Bottom), marginea din stânga (Left), marginea
din dreapta (Right), marginea de legătură (şina ; margine de îndosariere)
(Gutter);
- poziţia legăturii (şinei) (Gutter position) – poziţia la stânga
(Left), poziţia în partea superioară (Top);
- antet şi subsol (Header and Footer) – marginea antetului şi
marginea subsolului;
- aspectul paginii (Layout) – antete şi subsoluri diferite
pentru paginile impare şi pare;
- numerotarea paginilor fizice (Page Numbers) – poziţia
numărului de pagină în partea superioară sau în partea inferioară a paginii –
(Top of page, Bottom of page), alinierea numerotării (Alignment): Left (la
stânga), Center (în centru), Right (la dreapta), Inside (în interior), Outside
(în exterior).
Formatarea paginilor presupune în principal următoarele :

• stabilirea (setarea) dimensiunii paginii fizice şi paginii utile;
• stabilirea modului de organizare a textului în pagină şi orientarea
paginii;
• administrarea întreruperilor de pagină introduse manual;
• administrarea secţiunilor de document;
• numerotarea paginilor (poziţia şi alinierea numerotării);
• crearea antetelor şi subsolurilor, a notelor de subsol şi a notelor
de sfârşit.
Formatarea paginilor se poate realiza înainte de introducerea textului

sau în orice moment al introducerii, în acest caz editorul de text realizând
reformatarea tuturor paginilor documentului sau începând de la o zonă
anume.
26
Marginea
Top antetului
(marginea
superioară) Header (antet)
Arhitectura
paginii unui
PAGINA UTILĂ document
Left Right
(marginea (marginea
stângă) dreaptă)
Bottom
(marginea Footer (subsol)
inferioară) Marginea
subsolului
Figura 3.4 Arhitectura paginii unui document
De obicei un procesor de texte împarte automat documentul

prelucrat în pagini. În momentul când textul şi obiectele inserate în
document au ocupat întreaga pagină utilă, se face trecerea automată la o
pagină nouă. Paginile sunt separate prin aşa-numitele marcaje de pagină
(page breaks) şi anume întreruperi de pagină. Orice intervenţie în document
va avea ca efect renumerotarea paginilor şi deci actualizarea întreruperilor
de pagină. Întreruperile de pagină se pot introduce şi manual, la opţiunea
utilizatorului, procesorul de texte rearanjând automat paginile care urmează
după întreruperea manuală.
BIBLIOGRAFIE

5. *** Microsoft Press, Microsoft Dicţionar de calculatoare , Editura
Teora, Bucureşti, 1999
27
TESTE DE EVALUARE
1. Explicaţi ce este cursorul şi rolul acestuia.

__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
2. Explicaţi importanţa documentului precum şi elementele

fundamentale ale acestuia.
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
3. Modalităţi de formatare a documentului şi a paragrafelor

__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
_______________________________________________________
28
TEMA IV. TABELE ŞI ELEMENTE GRAFICE ÎN
CADRUL EDITOARELOR DE TEXT
CONŢINUT
4.1. Tabele
4.2. Obiecte grafice
4.3. Organigrame
OBIECTIVE
Prin parcurgerea temei curente utilizatorul se va familiariza cu

noţiunile legate tabele, obiecte ale uneltelor drawing precum şi cu noţiunea
de organigramă.
REZUMAT
Editoarele de text, prin capacitatea mare de prelucrare datelor de

care dispun, permit ordonarea informaţiilor într-un mod ordonat prin
intermediul tabelelor sau a obiectelor grafice specifice. Totodată, pun la
dispoziţia utilizatorului o gamă bogată de modalităţi de reprezentare a
evenimentelor ce se succed în cadrul unui proces.
4.1. TABELE
Editoarele de text pun la dispoziţia utilizatorului un format tabular ce

asigură flexibilitatea necesară aranjării textului şi a imaginilor într-o
manieră organizată, utilizând coloane şi rânduri, numit tabel. Definirea
tabelului
Elementul dintr-un tabel situat la intersecţia dintre o linie şi o
coloană se numeşte celulă. În acest caz, tabelul este o matrice de celule,
dimensiunea acestuia fiind dată de numărul de linii şi numărul de coloane.
dimensiune tabel = numărul total de celule = nr. linii x nr. coloane
Prin domeniu de celule se înţelege aceea zonă ce este formată din

două sau mai multe celule învecinate. Domeniu
O celulă poate conţine text, imagine grafică, formulă şi poate fi de celule
formatată independent, respectiv se va redimensiona în mod automat în
funcţie de dimensiunea informaţiei conţinute.
Elementele ce definesc un tabel sunt:
- liniile tabelului;
- coloanele tabelului;
- celulele tabelului;
- capul de tabel;
- chenarul tabelului;
- titlul tabelului;
- sursa pentru datele introduse în tabel (dacă este cazul).
29
Titlul tabelului
Capul de
tabel Nr. crt. Numele Prenumele
Liniile
tabelului
Celulele
tabelului
Chenarul
tabelului
Coloanele
tabelului
Figura 4.1 Elementele unui tabel
Liniile tabelului sunt stabilite în modul de definire a tabelului,

Elementele acestea putând fi adăugate şi ulterior definirii tabelului. Numărul minim de
unui tabel linii al unui tabel este 1 (una).
Coloanele tabelului sunt stabilite, de asemenea, în modul de
definire a tabelului, numărul minim de coloane fiind 2 (două).
Celulele sunt acele zonele ce definesc tabelul, fiind utilizate pentru
înregistrarea informaţiilor.
Capul de tabel este definit prin prima linie a tabelului fiind o
descriere a informaţiilor ce vor fi înregistrate în cadrul coloanelor.
Chenarul tabelului este reprezentat prin ansamblul liniilor
interioare şi exterioare ce definesc tabelul. Există două tipuri de chenare:
unul interior, ce se referă la liniile interioare ce separă celulele unele de
altele, şi altul exterior ce caracterizează liniile ce definesc conturul tabelului.
Titlul tabelului este un text ce caracterizează informaţiile ce sunt
evidenţiate în tabel.
Sursa tabelului este un text opţional, ce indică cartea, raportul sau
locul de unde s-au preluat datele pentru tabelul respectiv.
În cadrul unui tabel informaţiile se vor introduce în cadrul celulelor,
poziţionarea în cadrul unei celule a tabelului realizându-se cu ajutorul
mouse-ului sau a tastaturii prin intermediul tastei <TAB>.
Tasta/Combinaţia de taste Efect

TAB sau → Deplasarea cursorului în celula
Deplasarea
cursorului în următoare
cadrul unui Shift + TAB sau ← Deplasarea cursorului în celula
tabel anterioră
Alt + Home Deplasarea cursorului la început de
linie
Alt + End Deplasarea cursorului la sfârşit de
linie
Alt + Page Up Deplasarea cursorului la început de
coloană
Alt + Page Down Deplasarea cursorului la sfârşit de
coloană
30
Caracteristicile unui tabel definit se pot modifica cu uşurinţă prin
operaţii de:
- inserare linii/coloane;
- ştergere linii/coloane; Operaţii de
modificare a
- redimensionare linii/coloane; unui tabel
- formatare – la nivel de celulă, linie, coloană sau domeniu
de celule.
Tabelele sunt elemente statice în cadrul documentelor, asupra

acestora putându-se aplica operaţiile de copiere şi/sau mutare, procedurile
fiind identice cu cele aplicate pentru text sa paragrafe.
În cadrul tabelelor există posibilitatea reunire a două sau mai multe
celule, rezultatul fiind o singură celulă, sau de divizare a unei celule în două
sau mai multe celule. Operaţiile de reunire şi multiplicare sunt considerate
ca fiind elemente avansate de formatare a unui tabel, ele utilizându-se pentru
generarea unui aspect cât mai estetic tabelului.
4.2. OBIECTE GRAFICE
Un alt mod de reprezentare a informaţiilor în cadrul unui document

este cel grafic. Adăugarea unui element grafic într-un document este doar o
problemă de identificare a locului din document unde se doreşte plasarea
imaginii.
Din punct de vedere al elementelor grafice, editoarele de text permit
inserarea următoarele tipuri de fişiere imagine:
- CompuServe GIF (.gif)
- Encapsulated PostScript (.eps)
- Diverse programe de desenare (.pcx)
- Tagged Image File Format (.tif)
- Windows bitmap (.bmp)
- Formatul JPEG (.jpg)
- etc.
Figura 4.2. Utilizarea uneltelor de lucru Drawing
31
Deşi este dedicat procesării textelor, editorul de text oferă facilităţi
de desen liber sau de utilizare a unor elemente predefinite. În figura 4.2. este
prezentat un document ce conţine diferite desene şi obiecte.
Uneltele de lucru Drawing conţin instrumente pentru a desena,
manipula sau formata diverse desene.
CREAREA DE FORME
Editoarele de text conţin, în general, o serie de forme predefinite

care pot fi utilizate prin intermediul uneltelor de lucru Drawing. Aceste
forme predefinite sunt grupate pe categorii:
- linii (Lines), forme de bază (Basic Shapes), săgeţi (Block
Arrows), elemente pentru diagrame de flux (Flowchart Elements), steluţe şi
insigne (Stars and Banners) etc.
Cu ajutorul formelor de bază se pot insera în cadrul documentelor
figuri geometrice de bază (pătrate, dreptunghiuri, cercuri, hexagoane etc.)
sau alte figuri predefinite.
Pentru a insera (desena) oricare din aceste forme, este necesară
selectarea ei şi apoi poziţionarea în cadrul documentului în locul în care se
doreşte inserarea. Orice formă, odată desenată, poate fi redimensionată prin
intermediul punctelor de mânuire (handles).
Punct pentru rotirea elementului
Puncte pentru
redimensionarea
verticală/orizontală
ale elementului
Figura 4.3. Punctele de mânuire ale unui obiect
ADĂUGAREA DE TEXT LA DESENE
Pentru oricare obiect desenat, mai puţin liniilor, formelor libere sau
conectorilor, se poate adăuga un text, prin simpla selectare a desenului şi
apoi editarea textului respectiv.
Un instrument important în cadrul uneltelor Drawing este
instrumentul Text Box , cu ajutorul căruia se poate introduce un text
încadrat într-un chenar oriunde în pagină.
LINII DREPTE, CURBE ŞI ALTE FORME
Cu ajutorul opţiunii Line din cadrul uneltelor de lucru Drawing se

pot desena linii drepte sau linii curbe. Aceste desene pot fi modificate, în
sensul schimbării grosimii, culorii, tipului (punctat, de exemplu) sau
transformării liniilor în săgeţi.
MANIPULAREA OBIECTELOR
Manipularea unui obiect presupune selectarea în prealabil a acestuia,

cu ajutorul mouse-ului. Asupra obiectului se pot efectua apoi următoarele
acţiuni:
32
• Copiere, tăiere sau lipire – cu ajutorul comenzilor Copy, Cut sau
Paste;
• Redimensionare – cu ajutorul punctelor de dimensionare (handles).
Dacă se lucrează cu punctele de dimensionare, desenul este adus la forma
dorită cu ajutorul mouse-ului;
• Rotire – cu ajutorul punctelor de dimensionare. Obiectul va putea fi
rotit de utilizator în ce sens doreşte.
FORMATAREA OBIECTELOR
Formatarea unui obiect are ca scop modificarea atributelor asociate

acestuia, şi anume:
• Modificarea culorii de fond a obiectului - Colors and Lines->Fill
• Modificarea conturului, ca stil de linie sau culoare – Colors and
Lines
• Aliniere sau mod de dispunere în pagină – Layout
GRUPAREA OBIECTELOR
Dacă se lucrează cu mai multe obiecte la un moment dat, pentru a le

manipula mai uşor acestea pot fi grupate, rezultând un singur obiect. Acest
lucru se realizează cu ajutorul comenzii Group din cadrul uneltelor de lucru
Drawing.
Dacă se doreşte degruparea unui obiect alcătuit din mai multe
obiecte grupate se utilizează comanda Ungroup, opţiune ce se foloseşte
atunci când se doreşte o modificare a unui obiect din cadrul unui obiect
grupat.
4.3. ORGANIGRAME. DIAGRAME
Organigramele (care se mai numesc şi hărţi de concepte) reprezintă o

metodă grafică de reprezentare a cunoştinţelor şi de organizare a Definirea
informaţiilor, realizând o redare schematică (grafică) în toate detaliile a organigramelor
organizării, a subordonării şi a legăturilor dintre compartimente din cadrul
unei întreprinderi sau al unei instituţii. Acestea servesc la convertirea şi
comprimarea unor informaţii aparent fără legătură, într-un mod de
vizualizare grafic, structurat şi uşor de urmărit, mod ce furnizează informaţii
complexe într-o manieră inteligibilă.
Procesul de transformare a unei cantităţi de date/informaţii/idei într-
o reprezentare grafică va determina o mai bună înţelegere cu privire la
esenţa subiectului vizat. Pentru a crea o organigramă, trebuie acordată
atenţie relaţiei dintre entităţi şi examinate sensurile fiecăreia dintre acestea.
În timpul realizării organigramei, are loc stabilirea priorităţilor informaţiilor,
determinarea părţilor ce prezintă o importanţă mai mare şi care dintre
acestea trebuie incluse în organigramă.
Diagramele sunt o reprezentare grafică, schematică a unui fenomen,
a unui obiect.
Diagramele se utilizează pentru structurarea ideilor din cadrul unui
text, pentru a ajuta la rezolvarea unor probleme, luarea unor decizii, studiu,
33
planificare etc. Acestea pot fi realizate prin intermediul elementelor grafice
predefinite sau pot fi generate în mod automat apelând o anumită clasă de
tipuri de organigrame şi diagrame predefinite.
Figura 4.4. Tipuri de diagrame
TIPURI DE ORGANIGRAME ŞI DIAGRAME
Stea (Star): folosită pentru reprezentarea atributelor sau proprietăţilor

asociate unei entităţi.
Organigrama
de tip Stea
Reţea (Spider): folosită pentru reprezentarea atributelor sau proprietăţilor

asociate unei entităţi, şi pentru detalierea acestora. Se aseamănă cu tipul
stea, având în plus un nivel de detalii suplimentare.
Organigrama
de tip Reţea
Reţea de tip schelet (Fishbone): utilizată în cazul domeniilor complexe ce

au la bază factori de tip cauză-efect evidenţiind modul de interacţiune dintre
elemente.
Organigrama
de tip schelet
34
Reţele complexe (Cloud/Cluster): utilizate pentru domenii ce implică
generarea unei reţele de idei bazate pe interacţiunea subreţelelor (reţele
incluse în reţeaua principală).
Organigrama
de tip
Reţea complexă
Reţeaua arbore (Tree): utilizate pentru situaţiile ce implică un lanţ de

evenimente ce un acelaşi punct de pornire, prezentând multiple ramificaţii.
Organigrama
de tip
reţea arbore
Reţea tip lanţ de evenimente (Secvenţială) (Chain of Events): utilizată

pentru reprezentarea lineară a evenimentelor, de la primul la ultimul, în
ordine cronologică.
Organigrama de
tip reţea lanţ de
evenimente
Reţeaua secvenţială complexă (Continuum/Timeline): utilizată pentru

reprezentarea lineară a evenimentelor, de la primul la ultimul, având detaliat
din punct de vedere cronologic fiecare eveniment în parte.
Organigrama
de tip reţea
secvenţială
complexă
Reţeaua tip ciclu de evenimente: utilizată în situaţia în care se face referire

la un ciclu de evenimente fără a se specifica unu anumit eveniment de
început sau de sfârşit.
Organigrama
de tip ciclu de
evenimente
Flowchart: utilizată dacă subiectul se referă la un lanţ de instrucţiuni ce

trebuie urmate, ce au un singur punct de plecare şi mai multe posibile puncte
de ieşire, conforma anumitor reguli. Acest tip de organigramă se aseamănă
cu schemele logice.
Organigrama
de tip
Flowchart
35
Diagrame Venn (Venn Diagram): utilizată în examinarea asemănărilor şi a
diferenţelor dintre două sau mai multe entităţi.
Diagrama
Venn
Diagramele matriciale (Chart/Matrix Diagram): utilizate în situaţiile în

care subiectul se referă la condensarea şi organizarea datelor ce au mai
multe proprietăţi şi atribute.
Diagrama
matricială
Diagrama de tip Y (Y-Chart Diagram): se foloseşte atunci când situaţia

presupune analizarea şi organizarea a trei proprietăţi sau atribute ale datelor.
Diagrama de
tip Y
Diagrama de tip T (T-Chart Diagram): se utilizează când e necesară

analizarea sau compararea a două aspecte referitoare la acelaşi subiect.
Diagrama de
tip T
Diagrame PMI (PMI Diagram): utilizate pentru evidenţierea şi analizarea

plusurilor, minusurilor şi a implicaţiilor referitoare la o decizie sau o
acţiune.
Diagrama
PMI
+ - i
Diagrame pentru luarea deciziei (Decision Making Diagrams): se

utilizează în situaţiile în care e necesară luarea unei decizii, acest tip de
diagramă permiţând enumerarea posibilelor alternative şi motivele pentru şi
contra fiecărei variante.
Diagrama DECISION
pentru luarea
deciziei
36
Diagrame KWHL (KWHL Diagram): se folosesc atunci când e necesară
analizarea şi organizarea a ceea ce se cunoaşte şi ceea ce se doreşte a se
cunoaşte în legătură cu un anumit subiect. KWHL. Semnificaţia iniţialelor
este următoarea: K - KNOW (CUNOAŞTERE) adică ceea ce se cunoaşte
deja legat de subiect, W - WANT (VOINŢĂ) adică ceea ce se doreşte a se
învăţa, H - HOW (CUM) adică modalitatea prin care se vor învăţa mai
multe legat de subiect, iar L - LEARN (ÎNVĂŢARE) care sugerează ce se
va învăţa pe măsură ce se studiază.
K W H L
Diagrama
KWHL
Diagrama tip PIE (plăcintă) Pie Charts: utilizată pentru evidenţierea

modului de divizare în grupuri a unui întreg.
Diagrama de
tip PIE
Diagrama celor 5W (5 W's Diagram): utilizat pentru analiza celor 5 W

(Who - Cine, When - Când, Where - Unde, What - Ce, and Why – De ce)
referitori la un eveniment.
Who When
Where What Diagrama
celor 5W
Why
BIBLIOGRAFIE

37
TESTE DE EVALUARE
1. Descrieţi modalităţi de lucru cu ajutorul tabelelor prin intermediul

editoarelor de text.
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
2. Enumeraţi elementele unui tabel.

__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
3. Argumentaţi modul de utilizare a diagramelor de tip Spider şi Pie.
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
38
TEMA V. ELEMENTE FUNDAMENTALE DE
UTILIZARE A APLICAŢIILOR DE CALCUL
TABELAR
CONŢINUT
5.1. Prezentarea aplicaţiei de calcul tabelar
5.2. Entităţi folosite într-o aplicaţie de calcul tabelar
5.3. Tipuri de date
5.4. Formatarea înregistrărilor
5.5. Formule şi calcule simple
5.6. Referinţe absolute şi relative de celule
5.7. Funcţii
OBIECTIVE

cea de a doua dintre aplicaţiile pachetului Office – aplicaţiilor de calcul
tabelar. Se realizează o prezentare succintă a aplicaţiei precum şi a modului
de lucru cu aceasta.
REZUMAT
Aplicaţiile de calcul tabelar sunt aplicaţii informatice care au drept

scop gestionarea unor tabele virtuale asemănătoare cu cele din realitate.
Acestea au fost concepute pentru a veni în sprijinul funcţionarilor, care, fie
nu găseau o foaie suficient de mare pentru realizarea rapoartelor, fie nu
reuşeau să definitiveze situaţiile la termen datorită activităţilor de rutină care
acaparau marea majoritate a timpului. Eliminarea procedurilor de rutină din
cadrul activităţilor de birou, constituie premisa esenţială a apariţiei
aplicaţiilor de calcul tabelar.
Printre avantajele oferite de aplicaţiile de calcul tabelar se pot
enumera:
- uşurinţa de a introduce date şi a efectua diverse calcule;
- multitudinea funcţiilor matematice, financiare, statistice
etc.;
- modificarea datelor iniţiale conduce la modificarea
automată a rezultatelor calculelor;
- facilităţi grafice multiple.
5.1. PREZENTAREA APLICAŢIEI DE CALCUL TABELAR
Aplicaţiile de calcul tabelar sunt aplicaţii eficiente şi complete, care

oferă totalitatea instrumentelor matematice şi grafice necesare pentru a
efectua calcule matematice şi reprezentări grafice de la cele mai simple până
la cele mai complexe
Mare parte din elementele ferestrei aplicaţiei de calcul tabelar sunt
deja cunoscute din detalierea ferestrei aplicaţiei pentru editarea textelor, şi
anume butoanele de control, bara de titlu, butonul Control Menu, bara de
meniuri, bara de instrumente, bara de stare, barele de derulare.
39
Linia de unelte standard
Linia de etichete a
Linia de formule Zona de lucru coloanelor
Linia de etichete a Cursor

liniilor
Linia de etichete a foilor de calcul
Linia de stare
Figura 5.1. Descrierea ferestrei aplicaţiei de calcul tabelar
5.2. ENTITĂŢI FOLOSITE ÎNTR-O APLICAŢIE DE CALCUL

TABELAR
Într-o aplicaţie de calcul tabelar (agenda de lucru; workbook) sunt

folosite următoarele entităţi fundamentale:
• Date – informaţii ce sunt conţinute în celule; informaţiile
Definirea sunt de diverse categorii ce determină tipul informaţiei care
datelor caracterizează apartenenţa datei la o clasă de date; tipul de
date determină şi operaţiile ce se pot executa asupra datelor
de acelaşi tip; în general, aplicaţiile de calcul tabelar atribuie
automat tipul unei informaţii în funcţie de valoarea
procesată;
• Celule – forme dreptunghiulare generate de reţeaua de
coloane şi linii a unei foi de calcul, fiecare formă fiind
Definirea identificată prin concatenarea dintre identificatorul coloanei
celulelor (abscisa - A,B, .. ) şi identificatorul liniei ( ordonata – 1, 2, 3,
…); referirea unei celule reprezintă identificatorul celulei
prin intermediul căruia, în cadrul unei formule, este utilizat
conţinutul celulei;
• Formule şi funcţii – expresii formate din operanzi
Definirea
(constante şi/sau referiri de celule), operatori matematici
formulelor şi (aritmetici şi relaţionali) şi funcţii; formula este precedată de
funcţiilor semnul “=”; funcţia este o formulă complexă predefinită
identificată printr-un nume şi conţine între paranteze o listă
de argumente ce reprezintă o expresie;
• Grafice şi diagrame – forme grafice sugestive şi sintetice
Definirea
graficelor şi obţinute prin procesarea datelor conţinute în celule; există
diagramelor diverse moduri de reprezentare grafică a datelor procesate.
Zona de lucru reprezintă spaţiul util al foii de calcul marcat printr-o

reţea de linii, reţea ce împarte foaia de calcul în linii şi coloane. Se prezintă
40
sub forma unui tabel, alcătuit din coloane si linii, numită foaie de calcul
(Sheet).
Linia de formule este zona în care utilizatorului îi este afişată
valoarea sau formula înscrisă în celula selectată. Această zonă este împărţită
în trei subzone: zona ce indică adresa celulei, zona pentru selectarea
funcţiilor matematice şi zona pentru afişarea conţinutului celulei.
INTRODUCEREA DATELOR
Introducerea datelor se realizează de la tastatură în celulele foii de

calcul conform structurii definite în funcţie de obiectivele acesteia.
Deplasarea în cadrul foii de calcul se poate face folosind tastele direcţionale
sau cu ajutorul tastei <TAB> pentru a trece la o celula la alta (deplasare pe
orizontală), sau prin apăsarea tastei <ENTER> (deplasare pe verticală). Prin
celulă activă se înţelege celula selectată la un moment dat(încadrată cu un
chenar evidenţiat îngroşat-indicatorul de celulă).
CURSOR
Indicatorul de mouse (cursorul) va lua mai multe forme în timpul

deplasării într-o foaie de calcul, şi anume:
• cruce mare – în această formă se poate utiliza
pentru activarea sau selecţia celulelor, respectiv
Forme ale
pentru introducerea datelor; cursorului în
• săgeată – această formă se va obţine când se deplasează spre cadrul
marginea unei celule active; când indicatorul are aplicaţiei de
această formă, se poate utiliza mouse-ul pentru calcul
deplasarea celulei (copierea conţinutului celulei în tabelar
altă celulă sau conţinutului mutarea celulei);
• cruce mică neagră – se va obţine această formă când mouse-ul se
deplasează spre colţul jos-dreapta al indicatorului de
celulă, formă ce se utilizează pentru a comunica
utilizatorului că este permisă operaţia de
completare.
CELULE. DEPLASARE ÎN PAGINĂ
O aplicaţie de calcul tabelar poate conţine una sau mai multe foi de
calcul, ansamblul acestora formând o agendă de lucru sau worbook.
Fiecare foaie de calcul (foaie de lucru; worksheet) este formată din
linii şi coloane ce constituie sistemul de grilă (gridlines) care generează o
matrice de celule. Liniile tabelului sunt identificate prin valorile numerice
întregi 1, 2, 3, …, iar coloanele sunt identificate prin simbolurile alfabetice
A, B, C, … . O celulă reprezintă intersecţia dintre o linie (un rând) şi o
coloană şi are o adresă unică (identificator) alcătuită din concatenarea
identificatorilor de coloană şi linia pe care se află celula. De exemplu, C7
este identificatorul celulei aflată la intersecţia coloanei C cu linia 7.
41
Prin selectarea unei celule se înţelege evidenţierea ei prin
indicatorul de celulă (celula este încadrată printr-un dreptunghi îngroşat) şi
indicarea adresei celulei în linia de formule. La un moment dat doar o
singură celulă poate fi selectată, aceasta numindu-se celulă activă sau celulă
curentă. Operaţia de selectare a unei celule se poate realiza prin diverse
moduri:
• folosind tastele direcţionale – se va selecta celula vecină din
direcţia corespunzătoare tastei;
• folosind mouse-ul prin execuţia unui click pe celula dorită;
Deplasarea indicatorului de celulă (selectarea unei alte celule) se
poate realiza şi prin următoarele taste sau combinaţii de taste:
<Home> – deplasarea la începutul liniei pe care se află
cursorul;
<End> +
săgeată direcţională – deplasarea până la prima celulă ocupată din
direcţia indicată de săgeata direcţională;
<PageUp> – deplasare în sus cu o fereastră;
<PageDown> – deplasare în jos cu o fereastră;
<Ctrl> + <PageUp> – deplasare la foaie de calcul următoare;
<Ctrl> + <Page Down> – deplasare la foaia de calcul anterioară;
<Ctrl> + <Home> – deplasare la începutul foi de lucru (celula
A1);
<Ctrl> + <End> – deplasare la sfârşitul foii de lucru (celula IV
65536);
Pentru vizualizarea altor regiuni din foaia de calcul, se vor folosi

barele de derulare/navigare (verticală sau orizontală).
Diversitatea problemelor reclamă utilizarea mai multor categorii de

informaţii (tipuri de date) ce trebuie procesate în vederea obţinerii de
rezultate în conformitate cu aplicaţia ce se elaborează.
ADRESAREA CELULELOR
Definirea Un grup de celule se numeşte domeniu (un dreptunghi obţinut prin

domeniului cancatenarea unor celule). Pentru a selecta un domeniu, se procedează
de celule asemănător cu selectarea unei zone dintr-un editor de text, adică se
selectează celula dintr-un colţ al domeniului (se verifică dacă indicatorul de
mouse are forma de cruce îngroşată, ce înseamnă regimul de selectare), se
menţine apăsat butonul şi se trage spre celula din colţul opus (deplasare spre
dreapta sau stânga, şi apoi în sus sau în jos), după care se eliberează butonul
de mouse. Domeniul selectat va fi încadrat de un dreptunghi îngroşat, iar
celule ce compun domeniu vor fi colorate, excepţie făcând celula cu care s-a
început selectarea.
Pentru a selecta toate celulele dintr-un rând sau dintr-o coloană, se
selectează antetul rândului, respectiv coloanei. Pentru a selecta mai multe
coloane sau rânduri, se selectează un antet de rând sau coloană, după care se
efectuează operaţia de tragere pentru a le selecta şi pe celelalte.
42
În cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar adresarea unei celule se
realizează prin specificarea adresei celulei respective, ceea ce va conduce la
poziţionarea identificatorului de celulă pe celula indicată şi determină
accesul la conţinutul celulei pentru a fi prelucrat în cadrul unei formule sau
a fi modificat.
După modul în care sunt grupate, celulele pot fi referite prin:
• lista de celule – celule nu sunt grupate;
• bloc de celule (domeniu) – celulele sunt grupate.
Indicarea unei celule sau a unui grup de celule prin intermediul zonei
de adresare a celulei se poate face în mai multe moduri:
Grupul de Metoda Exemplu

celule LA CE SE REFERA REFERIREA
O celulă Adresa celulei PRIMA CELULĂ A1

Mai multe Enumerare adrese PRIMA CELULĂ DIN A2,B3,D3
celule celule RÂNDUL 2, A DOUA ŞI A sau
negrupate PATRA CELULĂ DIN A1;B3;D3
RÂNDUL 3
Un bloc de Adresa primei şi Celulele unui dreptunghi A1:C2
celule ultimei celule
Un bloc de Adresa primei şi Trei celule din linia 2 care B2:D2
celule de pe o ultimei celule formează un bloc
linie
Un bloc de Adresa primei şi Trei celule din coloana A care A2:A4
celule de pe o ultimei celule formează un bloc
coloană
Toate celulele Identificatorul Toate celulele de pe a treia linie 3:3
de pe o linie liniei
Toate celulele Identificatorul Toate celulele de pe a treia C:C
de pe o coloană coloanei coloană
Celulele dintr-o Identificatorul foii Celule A1,D2 din foaia de calcul Tabel7!A1;D2
altă foaie de de calcul Tabel7
calcul
Într-o foaie de calcul activă se pot face referiri la celulele din foaia
de calcul respectivă, dar se pot face şi referire externe, şi anume la celule
aflate în alte foi de calcul. În acest caz, referirea este precedată de numele
foii de calcul urmat de simbolul ”!”.
Reuniunile şi intersecţiile de domenii reprezintă două categorii
speciale de domenii. O reuniune de celule reprezintă totalitatea celulelor
din două domenii separate. De exemplu, dacă se doreşte adăugarea grupului
de celule de la C2 la C8, la grupul de celule C20:C28, se va face referirea
(C2:C8,C20:C28). Prin utilizarea virgulei pentru separarea celor două
domenii, se realizează reuniunea celor două domenii.
Intersecţia a două domenii reprezintă totalitatea celulelor comune a
două domenii. Dacă pentru reuniune s-a utilizat simbolul virgulă, pentru
intersecţie se utilizează un spaţiu. De exemplu, intersecţia (C2:C10
A10:J10) se referă la singura celulă C10.
43
5.3. TIPURI DE DATE
Aplicaţiile de calcul tabelar au fost proiectate pentru

prelucrarea rapidă şi facilă a unui volum mare de date care nu sunt supuse
unor constrângeri foarte drastice (tabelele nu trebuie să aibă neapărat un
antet, rânduri de dimensiuni egale, aceleaşi tipuri de date într-o coloană).
Tipurile de date ce sunt folosite în cadrul aplicaţiilor de calcul
tabelar se regăsesc sub forma elementelor unei liste simple din cadrul
modului de configurare a unei celule (click dreapta pe celula selectată).
Figura 5.2. Tipurile de date în aplicaţiile de calcul tabelar
Tipul General
- utilizat pentru reprezentarea numerelor fără o configurare aparte.
Tipul de date Numerele sau listele vor apărea aşa cum sunt tastate. Sunt folosite caractere
General alfanumerice şi caractere speciale;
Exemplu: 42568.325
Cursul valutar este 1€ = 35428 lei, 1$ = 29789 lei. Acesta este un
text
Tipul Number (numeric)

- utilizat pentru manipularea numerelor întregi sau raţionale. Sunt
Tipul de date folosite caractere numerice şi speciale
Number Exemplu: 789
-851.487
60E3
Asupra datelor de tip numeric pot fi aplicaţi diferiţi operatori

aritmetici rezultând expresii numerice.
Ordinea operatorilor în funcţie de prioritatea lor este (în ordine
crescătoare): adunarea, scăderea, înmulţirea, împărţirea şi ridicarea la
putere. Schimbarea priorităţii operatorilor poate fi realizată prin folosirea
parantezelor ().
44
OPERATORI ARITMETICI
Operator Semnificaţie
+ Adunare
- Scădere
/ Împărţire
* Înmulţire
^ Ridicare la putere
Tipul Currency (monetar)

- este folosit pentru reprezentarea valorilor valutare sau monetare. Se
comportă şi are acelaşi format ca şi cel numeric. În plus este însoţit de
însemnul monetar utilizat (de exemplu € , $ etc.) Tipul de date
Currency
Exemplu: 128,23$
€546
Tipul Accounting (contabil)

- este asemănător cu cel monetar. Nu pot fi scrise valori negative,
Tipul de date
acestea fiind reprezentate într-un chenar de culoare roşie.
Accounting
Tipul Percentage (procent)

- se foloseşte tipul de dată numeric. Afişarea se face prin înmulţirea
valorii tastate cu 100 şi adăugarea simbolului %. Este permisă afişarea unui
anumit număr de zecimale. Tipul de date
Exemplu: 34.67% Percentage
Tipul Fraction (fracţie)

- tipul fracţie permite transformarea sau aproximarea unor numere
reale cu fracţii.
Exemplu: numărul real 0.5 are ca rezultat în urma configurării celulei Tipul de date
Fraction
transformarea sa în fracţia 1/2.
Tipul Scientific (ştiinţific)

- numerele vor fi afişate în modul de scriere ştiinţific. Se va folosi
expoonentul E (adică 10 la puterea )
Tipul de date
Exemplu: 125.3E5 are echivalent 12530000 în scrierea obişnuită. Scientific
Figura 5.3. Diferenţa între formatul datelor numerice
Tipul Text
- se utilizează pentru manipularea textelor şi şirurilor de caractere.
Este posibil ca o dată de tip text să se întindă peste mai multe celule de pe Tipul de date
aceeaşi linie cu toate că testul va aparţine unei singure celule. Text
Exemplu: Următoarele date sunt de tip text.
45
Tipul Date (dată calendaristică) şi Time (timp)
- tipurile de date de tip dată calendaristică şi timp unt reprezentate
Tipul de date intern prin numere. Există mai multe modalităţi de a afişa informaţiile
Date şi Time despre dată şi timp.
Exemplu: 3/20/2005
20 martie 2005
7:23 AM
7:23:58
Date de tip logic

- date ce pot lua două valori: adevărat (TRUE) sau fals (FALSE). În
Tipul de date
logic
general, valori de acest tip sunt returnate de funcţii sau expresii logice.
Pentru datele de tip logic se folosesc operatorii relaţionali pentru
compararea a două valori numerice.
OPERATORI RELAŢIONALI
Operator Semnificaţie
> Mai mare decât
< Mai mic decât
>= Mai mare sau egal
<= Mai mic sau egal
<> Diferit de
Tipul de date
Special Tipul Special
- este un timp aparte de dată ce propune utilizatorului câteva formate
uzuale.(de exemplu cod poştal, număr de telefon etc.)
Tipul de date Tipul Custom

Custom - predefinirea unui tip de format pentru datele ce vor fi folosite în
ideea în care nici un format existent nu este folositor.
5.4. FORMATAREA ÎNREGISTRĂRILOR
Aplicaţiile de calcul tabelar sunt, prin definiţia lor, aplicaţii destinate

procesării datelor numerice. Prelucrarea datelor alfanumerice conţinute în
celule constau formatarea textului prin opţiuni de aliniere a textului în
interiorul unei celule, controlul textului, orientarea textului prin rotire,
aplicarea de margini (Borders), colorarea celulei, utilizarea de fonturi
colorate etc.
În mod prestabilit, aplicaţiile de calcul tabelar aliniază textul la
stânga, iar numerele la dreapta în cadrul celulei.
Există mai multe opţiuni de formatare a datelor alfanumerice ce sunt
disponibile utilizatorului prin intermediul casetei de dialog Format Cells, şi
anume: Alignment, Font, Patterns, Protection.
Formatarea datelor numerice conţinute în celule reprezintă opţiuni de
prezentare a datelor numerice într-o varietate de formate (categorii de
format): General, Number, Currency, Accounting, Date, Time,
Percentage, Fraction, Scientific, Text, Special, Custom.
46
Prin formatarea unei date numerice, ceea ce se schimbă este modul
de afişare şi nu valoarea numerică a acesteia. Formatul general al
numerelor, în speţă General, nu afişează zerourile care nu influenţează
valoarea efectivă a numărului. De exemplu, dacă se introduce valoarea
numerică 10,50, care are aceeaşi valoare cu 10,5, aplicaţia de calcul tabelar
va ignora ultimul zero, denumit şi zero de final (trailing zero).
În cazul formatării datelor numerice se poate opta pentru
reducerea/creşterea numărului de cifre, adică se pot elimina/adăuga cifre
diferite de zero. În cazul reducerii numărului de cifre, numărul afişat va fi
rotunjit. De exemplu, dacă numărul 9,45 este afişat cu o cifră după virgulă,
atunci acesta va fi rotunjit la 9,5.Dacă numărul 9,75 este afişat fără cifre
după virgulă, atunci va fi rotunjit la 10.
Formatările ce pot fi aplicate unei celule ce conţine date numerice
sunt următoarele:
Stil Efect – Exemplu

Currency (monedă) Afişează şi aliniază simbolul menedei ($,lei,..),
data numerică fiind reprezentată în format cu
zecimale 123,00 lei
Percent Style (stil procent) Afişează numărul sub formă de procent: 0.45 sub
forma 45%
Comma Style (stil virgulă) Identic cu stilul Currency, dar fără simbolul
monedei: 12345.6 sub forma 12345,6
Increase Decimal (creşte numărul Adaugă o cifră după virgulă: 0,45 devine 0,450
de cifre după virgula zecimală)
Decrease Decimal (scade numărul Reduce cu una numărul de cifre după virgulă:
de cifre după virgula zecimală) 0,450 apare sub forma 0,45
5.5. FORMULE ŞI CALCULE SIMPLE
Formulele sunt expresii formate din operanzi (constante şi/sau

referiri de celule), operatori matematici (aritmetici şi relaţionali) şi funcţii,
fiind precedată de semnul „=”.
Cea mai simplă formulă în cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar este
cea care conţine o valoare (constantă numerică sau text). Formulele mai
complexe sunt construite cu ajutorul expresiilor matematice. În cazul în care
formula nu este precedată de semnul „=”, expresia matematică este
interpretată ca o dată (numerică sau de tip text).
Orice formulă va fi editată într-o celulă a foii de calcul iar formula
respectivă va putea fi vizualizată în zona de afişare a conţinutului celulei din
linia de formule. În cadrul celulei nu va fi afişată formula , ci rezultatul
calculelor în conformitate cu expresia corespunzătoare formulei.
Figura 5.4. Exemplu de calcul simplu
47
În practică, există două moduri diferite de a edita (scrie) o formulă:
1. tehnica tradiţională – se selectează celula în care trebuie să fie

creată formula şi se introduce formula indicând adresele de celulă ale
tuturor celulelor care urmează a fi introduse în formulă; nu se
recomandă pentru formulele complexe, deoarece pot apărea erori
prin tastare;
2. tehnica de tip indicare – se selectează celula unde trebuie să fie
afişat rezultatul şi se tastează semnul „=”; introducerea formulei se
face prin repetarea următoarei acţiuni: se efectuează click pe celula
ce este operand în formulă şi se tastează semnul pentru operatorul
corespunzător, până la terminarea întregii formule; se încheie
formula prin apăsarea tastei <ENTER>;
În cazul tehnicii de tip indicare, dacă este necesară referirea unor

celule la mare distanţă unele de altele, se recomandă atribuirea de nume
pentru aceste celule şi apoi referirea numelor atribuite.
Denumirea domeniilor de celule este o facilitate prin care
utilizatorul poate specifica un nume pentru a desemna o celulă sau un grup
de celule (rolul variabilelor într-un limbaj de programare), în loc de a folosi
adresele de celule ca referinţe.
Numele asociate celulelor prezintă următoarele avantaje:
• numele sunt mai descriptive şi mai uşor de memorat decât adresele
de celule;
• când o celulă este deplasată, numele este deplasat o dată cu celula;
• se poate folosi un nume în locul unei celule sau al unui domeniu de
celule într-o formulă sau în argumentul unei funcţii, similar utilizării
unei etichete de rând sau de coloană;
• la copierea unei formule care foloseşte un nume, efectul este acelaşi
ca şi cum s-ar folosi o referinţă absolută de celulă.
Numele asociate celulelor pot avea maximum 255 de caractere
alfanumerice, primul caracter trebuind să fie un caracter nenumeric. În
numele asociate celulelor nu se pot regăsi adrese valide de celule.
Modificarea formulelor (revizuire/actualizare) poate interveni în
diverse situaţii :
• s-a introdus o formulă incorectă ;
• au fost adăugate date noi şi este necesară modificarea formulei
pentru reflectarea datelor noi introduse;
realizându-se în modul de editare a conţinutului celulelor, prin crearea unei
noi formule, scriind formula corectă, sau prin editarea formulei existente.
5.6. REFERINŢE ABSOLUTE ŞI RELATIVE DE CELULE
Un aspect esenţial al aplicaţiilor de calcul tabelar este facilitatea

acestora de a include şi referinţe la celule cu aplicabilitate la modificarea
conţinutului celulelor referenţiate prin reevaluarea automată a formulelor.
48
Referinţele sunt adresele unor celule sau a unor grupuri de celule.,
reprezentând un identificator prin care, în cadrul unei formule, poate fi
desemnată altă celulă.
Operaţia de copiere a celulelor în cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar
este o operaţie mai specială ţinând seama că o celulă poate conţine valori de
date (constante - numere, text) sau formule (apeluri de funcţii şi expresii).
Dacă o foaie de calcul este mai complexă (volum mare de date şi calcule
complexe), este incomod să se repete introducerea unor formule în mai
multe celule. De exemplu, dacă trebuie să se realizeze suma valorilor pe mai
multe linii sau pe mai multe coloane, ar trebui să se introducă acelaşi tip de
formulă de mai multe ori, schimbându-se doar coordonatele (referinţele)
unor coloane sau linii.
Prin introducerea referinţelor de celule absolute şi relative s-a creat
un instrument puternic în cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar, astfel încât în
urma operaţiei de copiere a unei formule dintr-o celulă în alta, aplicaţia va
modifica automat fiecare referinţă de celula din formulă.
Există moduri diferite în care celulele pot referenţiate:
- referinţe absolute – indică adresa absolută a celulei în Referinţa absolută
cadrul foii de calcul. Din punct de vedere sintactic, referinţele absolute sunt a unei celule
puse în evidenţă prin intermediul simbolului $ plasat înaintea literei de
identificare a liniei şi înaintea numărului de identificare a coloanei ($A$4);
- referinţe relative – aplicaţia memorează poziţia relativă a
Referinţa relativă
celulei faţă de celula în care este definită formula în loc să memoreze adresa a unei celule
celulei. Din punct de vedere sintactic, referinţele relative se notează fără
simbolul $ (A4);
- referinţe mixte – reprezintă o combinaţie între referinţele
Referinţa mixtă
absolute şi cele relative. Prezintă semnul $ în faţa literei liniei, dacă linia a unei celule
este absolută, sau în faţa coloanei, dacă coloana este absolută (A$4 – linie
relativă şi coloană absolută);
- referinţe tridimensionale – permite referenţierea celulelor Referinţa
sau a domeniilor de pe o altă foaie de calcul sau a unui domeniu din alte foi tridimensională
a unei celule
de calcul ale aceluiaşi registru.
OBSERVAŢIE: - referinţele absolute devin importante la copierea

formulelor, acestea rămânând constante în formulele copiate.
5.7. FUNCŢII
Aplicaţiile de calcul tabelar, la fel ca şi limbajele de programare, au

o serie de funcţii predefinite. Avantajul pe care acestea îl oferă utilizatorului
constă în posibilitatea de a efectua operaţii complexe într-un mod simplu şi
rapid.
Funcţia este o formulă complexă predefinită identificată printr-un
nume şi o listă de argumente, reprezentând o expresie matematică.
Orice funcţie returnează o valoare astfel încât ea poate fi inclusă în
orice expresie ca orice alt operand, utilizatorul economisând timp pentru
efectuarea unor calcule complexe.
Funcţiile de calcul tabelar sunt constituite din două părţi:
49
Elementele unei - numele funcţiei, care indică aplicaţiei de calcul tabelar ce
funcţii de să facă cu parametrii efectivi;
calcul tabelar - lista de argumente sau parametrii efectivi, care furnizează
datele care se introduc în cadrul unei funcţii.
Funcţiile fiind formule trebuie să fie precedate de semnul „=”.
=Nume_funcţie (<lista-argumente>)
Argumentele pot fi :
• date numerice (inclusiv date calendaristice sau de timp);
• text, valori logice sau şiruri de caractere;
• referinţe de celule;
• referinţe de regiuni de celule (domenii).
Exemplu: = SQRT(9)
Aplicaţiile de calcul tabelar pun la dispoziţia utilizatorului o gamă

variată de funcţii pentru diverse domenii: financiar, ştiinţific, ingineresc,
matematic etc.
CATEGORII DE FUNCŢII EXCEL
CATEGORIE EXEMPLE
Financial (financiar) Calculează rata dobânzii, rata
lunară de rambursare a
împrumutului, valoarea uzurii, etc.
(17 funcţii)
Date & Time (data şi Determină ora curentă, ziua din
timp) săptamână sau din an, ora sau data
Math & Trig Calculează valoarea absolută,
(matematică şi rădăcina pătratică, suma, funcţia
trigonometrie) exponenţială, funcţia logaritmică,
funcţii trigonometrice, etc.
Statistical (statistic) Calculează medii, maxime şi
minime, abateri medii pătratice,
cuantile, etc.
Database (baze de Prelucrează valori dintr-o bază de
date) date (tabel)
Text (text) Converteşte text în majuscule sau
minuscule, elimină caractere din
dreapta sau stânga, concatenează
şiruri de caractere, etc.
Logical (logic) Evaluează o expresie logică şi
returnează o valoare TRUE
(adevărat) sau FALSE (fals),
folosită pentru diverse acţiuni sau
pentru formatare (condiţionată)
Engineering Realizează convertire de valori între
(ingineresc) diferite sisteme de măsurare,
sisteme de numeraţie, respectiv
permite realizarea de calcule cu
numere complexe
50
OBSERVAŢIE
Evident, nu este necesară memorarea tuturor funcţiilor dintr-o
categorie, dar utilizatorul trebuie să se informeze despre existenţa acestor
funcţii şi să cunoască funcţiile de bază şi să aibă suficiente informaţii despre
alte funcţii pentru a le putea apela atunci când este nevoie.
Înainte de a apela o funcţie, utilizatorul trebuie să cunoască
rezultatul returnat (întors) de funcţie, ce argumente trebuie sa aibă funcţia
(tipul şi semnificaţia lor) şi modul de apelare al funcţiei. Prin regimul de
asistenţă (Help) aplicaţiile de calcul tabelar oferă toate aceste aspecte pentru
fiecare funcţie, utilizatorul urmând să fie în cunoştinţă de cauză în ceea ce
priveşte oportunitatea accesării unor funcţii în cadrul aplicaţiei la care
lucrează.
De exemplu, dacă se doreşte valoarea unui împrumut sau a unei
investiţii într-un moment de timp viitor, după efectuarea tuturor plăţilor,
utilizatorul trebuie să cunoască faptul că există în categoria funcţiilor
financiare (Financial) funcţia FV (future value; valoare viitoare) ce se
apelează cu argumentele :
• rate –rata dobânzii la împrumut;
• nper (number of periods) –număr de perioade (număr de luni, ani,
zile sau alte unităţi);
• pmt (payment) –plată; suma plătită periodic ca rată la împrumut;
• pv (present value) – valoarea actuală; valoarea iniţială a unui
împrumut;
• type –tip având valoarea 1 sau 0.
Apelul funcţiei se va face sub următoarea formă:

= FV(rate ; nper ; pmt ; pv ;type)
Figura 5.5. Modul de definire a funcţiei PV.
INTRODUCEREA UNEI FUNCŢII ÎNTR-O CELULĂ
Introducerea unei funcţii într-o celulă se realizează în următorii paşi:

1.) se selectează celula în care se doreşte a fi introdusă funcţia;
2.) se introduce semnul „=” pentru a începe introducerea
funcţiei;
51
3.) se introduce numele funcţiei urmat de o paranteză deschisă,
4.) se selectează grupul de celule sau se indică celulele cărora li
se aplică funcţia;
5.) se închide paranteza deschisă şi se validează funcţia prin
apăsarea tastei <ENTER>.
Funcţii
matematice FUNCŢII MATEMATICE CEL MAI FRECVENT UTILIZATE ÎN APLICAŢII
FUNCŢIA REZULTAT – DESCRIERE

AVERAGE (x1, x2,…, xn) Media aritmetică a numerelor
m = (x1+ x2 + … + xn) / n
SUM(x1, x2,…, xn) Suma aritmetică a numerelor
s = x1+ x2 + … + xn
PRODUCT(x1, x2,…, xn) Produsul arimetic al numerelor p
= x1 x2 … xn
MIN (x1, x2,…, xn) Minimul dintre numerele x1, x2,…,
xn
MAX (x1, x2,…, xn) Maximul dintre numerele x1,
x2,…, xn
COUNT (val1, val2, … , valn) Numărul elementelor ce conţin
valori numerice
COUNTA (val1, val2, … , Numărul elementelor nevide
valn)
ABS (x) Valoarea absolută (modulul)
numărului x
INT(x) Partea întreagă inferioră a
numărului x
SQRT(x) Radăcina pătratică a numărului x
ROUND(x,n) Rotunjeşte valoarea numărului x
la n zecimale
PI() Valoarea numărului π =
3,14159265358979
RAND() Număr aleator uniform în
intervalul (0,1)
STDEV(x1, x2,…, xn) Deviaţia standard estimată a
valorilor x1, x2,…, xn (radăcina
pătrată a dispersiei estimate)
VARP(x1, x2,…, xn) Dispersia calculată a valorilor x1,
x2,…, xn
D= ∑(xi – m)2 /n, unde m este
media aritmetică a valorilor
STDEVP(x1, x2,…, xn) Deviaţia standard calculată a
valorilor x1, x2,…, xn (radăcina
pătrată a dispersiei calculate)
POWER(b,e) Puterea be
IF(exp, exp1, exp2) Se evaluează valoarea expresiei
logice exp. Dacă valoarea
expresiei exp este TRUE, atunci
funcţia IF returnează valoarea
specificată prin exp1, altfel
returnează valoarea specificată
prin exp2
52
TODAY() Data calendaristică curentă
NOW() Data şi ora calendaristică curentă
FUNCŢII DE TIP TEXT CEL MAI FRECVENT UTILIZATE ÎN APLICAŢII Funcţii

de tip text
VALUE(s) Valoarea numerică a şirului de
caractere s
LEN(s) Numarul de caractere din şirul de
caractere s
LOWER(s) Transformă toate literele mari din
şirul s în litere mici
UPPER(s) Transformă toate literele mici din
şirul s în litere mari
CONCATENATE(s1,s2, …, Un şir de caractere obţinut prin
sn) concatenarea şirurilor s1,s2, …, sn
REPLACE(s1,n1,s2,n2) Şirul de caractere obţinut prin
înlocuirea în şirul s1 a n2 caractere
începând din poziţia n1 cu şirul de
caractere s2
Funcţii
FUNCŢII DE TIP FINANCIAR CEL MAI FRECVENT UTILIZATE ÎN APLICAŢII de tip financiar

FV(rate, nper, pmt, pv, type) Valoarea viitoare (Future value) a
unui împrumut într-un moment de
timp viitor, după efectuarea
tuturor plăţilor, unde rate = rata
dobânzii, nper = numărul de
perioade, pmt = suma plătită ca
rată la împrumut, pv = valoarea
actuală a împrumutului, type = 1
sau 0 după cum plata se face la
începutul perioadei sau la sfârşitul
peroadei
NPER(rate, pmt, pv, fv, type) Number of periods - Numărul de
luni, ani, zile sau alte unităţi de
timp necesare pentru un împrumut
PMT(rate, nper, pv, fv, type) Payment-Suma plătită periodic ca
rată la împrumut
PV(rate, nper, pmt, fv, type) Present value – Valoarea actuală a
unui împrumut
RATE(nper, pmt, pv, fv,type, Rate – Rata dobânzii la un
quess) împrumut
Funcţii pentru
FUNCŢII PENTRU PROCESAREA BAZELOR DE DATE baze de date

DAVERAGE(db,col,crit) Returnează media aritmetică a
valorilor din coloana col a bazei
de date db care verifică criteriul
crit, unde db = referinţă la o
53
regiune (domeniu) de celule care
conţine baza de date, col =
referinţă la un nume de câmp al
bazei de date ( o celulă din prima
linie a bazei de date) prin care se
accesează coloana utilizată de
funcţie, crit = referinţă la o
regiune de celule care specifică
criteriul utilizat (tabelul de
condiţii)
DCOUNT(db,col,crit) Returnează numărul celulelor cu
valori numerice din coloana col a
bazei de date db care verifică
citeriul crit. Argumentul col este
opţional. Dacă acest argument
este omis, funcţia va determina
numărul tuturor celulelor bazei de
date care verifică criteriul
DCOUNTA(db,col,crit) Returnează numărul celulelor
nevide din coloana col a bazei de
date db care verifică citeriul crit
DGET(db,col,crit) Returnează conţinutul unei
singure celule din baza de date db.
Celula este situată în coloana col
şi verifică criteriul crit. Dacă nici
un articol nu verifică criteriul, se
va returna valoarea de eroare
#VALUE !, iar dacă mai multe
articole verifică criteriul, se va
returna #NUM !
DMAX(db,col,crit) Returnează valoarea maximă a
numerelor din coloana col a bazei
crit
DMIN(db,col,crit) Returnează valoarea minimă a
numerelor din coloana col a bazei
crit
DPRODUCT(db,col,crit) Returnează produsul valorilor din
coloana col a bazei de date db
care verifică criteriul crit
DSUM(db,col,crit) Returnează suma volorilor din
coloana col a bazei de date db
care verifică citeriul crit
BIBLIOGRAFIE

54
TESTE DE EVALUARE
1. Explicaţi diferenţa dintre adresa relativă şi cea absolută

___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
2. Detaliaţi modul de realizare a calcului mediei aritmetice pentru notele

obţinute de un student pe perioada anului şcolar, prin intermediul
funcţiilor şi a expresiilor matematice.
___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
3. Care este unitatea de referinţă în cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar?

___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
55
TEMA VI. REALIZAREA GRAFICELOR ÎN CADRUL
APLICAŢIILOR DE CALCUL TABELAR
CONŢINUT
6.1. Elemente de bază privind graficele
6.2. Elementele unui grafic
6.3. Tipuri de grafice
OBIECTIVE
Tema propusă se doreşte a fi o introducere în studiul destinat

elementelor grafice din cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar.
REZUMAT
Graficele şi diagramele reprezintă un mod eficient de interpretare a

datelor numerice prin intermediul reprezentărilor grafice oferite de
calculatoarele actuale. Datele numerice conţinute în diverse tabele pot fi mai
uşor de înţeles sau de interpretat dacă sunt reprezentate sub formă grafică,
astfel că acestea oferă comparaţii sugestive între numere sau între seturi de
numere.
6.1. ELEMENTE DE BAZĂ PRIVIND GRAFICELE
În general, dacă se consideră valorile (argumentele)

x1, x2, …, xn,
şi valorile
y1, y2, …, yn
ce sunt imaginile argumentelor printr-o funcţie f, atunci reprezentarea
grafică a relaţiilor
yi = f(xi )
semnifică graficul funcţiei f. Aceste relaţii pot fi reprezentate prin următorul

tabel :
x/f f
X1 Y1
X2 Y2
X3 Y3
. .
. .
. .
Xn Yn
Orice tip de grafic se construieşte pe baza uneia sau mai multor serii
de date. Fiecare serie poate fi considerată o succesiune de valori ale unei
funcţii y=f(x). Argumentele (valorile x) funcţiei sunt considerate categorii şi
56
fiecărei categorii îi corespunde o valoare y. Şirul valorilor y
corespunzătoare categoriilor formează o serie. Apariţia mai multor serii într-
un grafic înseamnă reprezentarea mai multor funcţii (şiruri de valori), cu
condiţia ca toate funcţiile să preia aceleaşi argumente x (categorii).
În practică, prin utilizarea tabelelor, se prezintă valori pe mai multe
coloane – serii de date - şi pe mai multe linii –categorii. Prin urmare, dacă
un tabel are mai multe coloane, atunci tabelul se referă la reprezentarea mai
multor funcţii f1 , f2 , …, fm , dacă sunt m coloane.
Categorii
Serii/categorii f1 f2 ... fm
x1 f1(x1) f2(x1) fm(x1)
x2 f1(x2) f1(x2) fm(x2)
...
xn f1(xn) f1(xn) fm(xn)
Serii de date
6.2. ELEMENTELE UNUI GRAFIC
Crearea de grafice în cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar permite

utilizatorului să transforme cifrele în imagini sugestive. Dacă sunt executate
corect, graficele vor ilustra totul de la sine, fără a mai fi necesare explicaţii
suplimentare. Crearea unui grafic se realizează, în general, prin intermediul
unei miniaplicaţii de tip wizard (aplicaţie ce asistă utilizatorul). Graficul
rezultat poate inclus în aceeaşi foaie de lucru cu datele sursă sau creat pe o
foaie separată.
Un grafic este alcătuit din următoarele elemente:
- axele de reprezentare a datelor (axa X şi axa Y şi dacă este
cazul axa Z);
Elementele
- graficul propriu zis; componente
- titlul axelor; ale unui grafic
- titlul graficului;
- valorile ce sunt reprezentate grafic (dacă este cazul);
- legenda;
- sursa (tabelul ataşat graficului);
- grilajul (liniile de control).
57
Sursa
Linii de control Titlul graficului
Valorile graficului
Legenda
Axele graficului
Figura 6.1. Elementele ce alcătuiesc un grafic
Utilizatorul are la dispoziţie crearea de grafice bidimensionale cât şi

tridimensionale sub diverse forme geometrice. Selectarea unui tip de grafic
este posibilă prin executarea unui click pe tipul de grafic dorit, acesta
modificându-şi aspectul (afişare în “negativ”).
Figura 6.2. Prima etapă de construcţie a graficului – alegerea tipului de grafic
6.3. TIPURI DE GRAFICE

Histogramele – pun accent pe reprezentarea proporţională a datelor, adică a
modului în care valorile totale pe categorii sunt împărţite în valori
corespunzătoare seriilor;
90
100%
80
80% 70
60
60% 50 Profit
Profit
40 Cheltuieli
40% Cheltuieli
30
20
20%
10
0% 0
1997 1998 1999 2000 2001 2002 1997 1998 1999 2000 2001 2002
Figura 6.3. Histograme
58
Graficele de tip Pie – indică distribuţia unei valori totale pe categorii, pe
baza unei serii unice de valori.
Profit
2002 1997
19% 18%
1998
10%
2001
22% 1999
13%
2000
18%
Figura 6.4. Grafic de tip Pie
Graficele de tip Area şi Line – au rol şi opţiuni similare cu

histogramele;
90
80 78 80 80
70 70
60
60 60 59
55 53 Venituri
50 50 40
45 45 Cheltuieli
40 20
35 34 Profit
1997
30
1998
25 0
1999
20 20 20 21
2000
Venituri
Cheltuieli
2001
15
Profit
11
2002
10
0
1997 1998 1999 2000 2001 2002
Figura 6.5. Grafice de tip Line şi Area
Graficele de tip XY – sunt folosite pentru reprezentarea perechilor în

coordonatele XY, de regulă în funcţii matematice şi nu în distribuţii sau
evoluţii statistice.
90
80
70
60
Venituri
50
Cheltuieli
40
Profit
30
20
10
0
1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
Figura 6.6. Grafic de tip XY
Graficele de tip Radar – sunt folosite pentru reprezentarea comparativă a

valorilor din fiecare categorie.
1997
80
60
2002 40 1998
20 Venituri
0 Cheltuieli
Profit
2001 1999
2000
Figura 6.7. Garfic de tip Radar
59
Etapele pentru elaborarea unei aplicaţii de calcul tabelar sunt:
1. definirea obiectivelor aplicaţiei şi ale foilor de calcul – problemele

ce trebuie rezolvate prin intermediul foilor de calcul;
2. definirea cerinţelor foilor de calcul – informaţii de tip
intrare/ieşire şi calcule; informaţiile (datele) ce vor fi introduse în
foile de calcul, formulele de calcul ce se vor aplica asupra datelor
introduse, informaţiile ce trebuie furnizate şi forma de prezentare
(datele de intrare, datele de ieşire);
3. construirea structurii foilor de calcul – antetul coloanelor şi
liniilor, celulele cu datele de intrare, celulele cu formulele de calcul,
acestea în conformitate cu cerinţele foilor de calcul; salvarea
aplicaţiei într-un fişier pe un suport de memorie externă;
4. testarea şi verificarea foilor de calcul – se introduc datele în celule
şi se verifică dacă rezultatele obţinute prin formulele de calcul
implementate sunt corecte conform obiectivelor foilor de calcul;
5. exploatarea foilor de calcul – dacă în etapa de testare se constată că
foile de calcul furnizează rezultate corecte, se poate trece la folosirea
aplicaţiei pentru exploatarea ei curentă conform obiectivelor
aplicaţiei; în cazul în care aplicaţia este folosită si de alte persoane,
trebuie să se elaboreze o documentaţie de exploatare care să conţină
explicaţii privind ordinea operaţiilor pentru introducerea datelor ţi
particularităţi privind interpretarea rezultatelor; se recomandă să se
realizeze o copie a fişierelor aplicaţiei în vederea eliminării de
pierderi accidentale.
Input Etapa 1 Etapa 2 Etapa 3 Etapa 4 Etapa 5 Output
Entităţi folosite într-o aplicaţie
Date Celule Formule şi funcţii
Grafice şi diagrame
Figura 6.8. Etapele pentru elaborarea unu grafic
BIBLIOGRAFIE

60
TESTE DE EVALUARE
1. Enumeraţi elementele ce alcătuiesc un grafic.

__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
2. Specificaţi etapele ce trebuiesc parcurse pentru elaborarea unui

grafic.
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
3. Care sunt etapele principale întâlnite la elaborarea unei foi de calcul?

__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
61
TEMA VII. ELEMENTE GENERALE LEGATE DE
BAZELE DE DATE ÎN APLICAŢIILE DE CALCUL
TABELAR
CONŢINUT
7.1. Sortarea.
7.2. Filtrarea.
OBIECTIVE
Tema propusă se doreşte a fi o introducere în domeniul bazelor de

date din prisma aplicaţiilor de calcul tabelar.
REZUMAT
Într-un sens exact, o bază de date reprezintă o colecţie de informaţii.

Prin bază de date se înţelege un sistem coerent, integrat şi partajat de date.
Ansamblul programelor care asigură gestiunea datelor într-o bază de date
este denumit sistemul de gestiune al bazei de date (SGBD).
Prin bază de date sau listă în aplicaţiile de calcul tabelar se înţelege
un ansamblu contiguu de celule format din linii identice. Elementele unei
baze de date sunt:
- domeniul bazei de date – zona dreptunghiulară determinată de
celule;
- articolele – linii din baza de date. Toate liniile au aceeaşi
structură;
- câmpurile – coloane în baza de date. Câmpurile pot conţine
orice dată, funcţie sau formulă pe care o poate conţine o foaie de
lucru Excel;
- numele câmpurilor – sunt definite în prima linie a domeniului
bazei de date.
Diferenţa majoră dintre aplicaţiile de tip bază de date şi aplicaţiile de

calcul tabelar est că primele utilizează baze de date relaţionale (tabele ce
sunt în legătură unele cu altele prin intermediul unor legături) iar aplicaţiile
de calcul tabelar utilizează baze de date non-relaţionale (sau aşa numitele
fişiere simple). În cadrul aplicaţiilor de calcul tabelar într-un fişier (tabel) nu
pot fi aranjate toate informaţiile, după un anumit format, referitoare la
înregistrările existente.
În gestionarea bazelor de date aplicaţiile de calcul tabelar oferă
următoarele facilităţi:
- sortarea – presupune aranjarea articolelor din baza de date după
conţinutul anumitor coloane. Criteriile de sortare precum şi
ansamblul de date cărora li se aplică aceste criterii sunt definite
de utilizator;
- filtrarea – presupune vizualizarea acelor date din baza de date ce
satisfac un anumit filtru (condiţie);
62
7.1. SORTAREA
Sortarea unei baze de date constă în aranjarea articolelor sale în Definirea

ordinea crescătoare sau descrescătoare a valorilor unor câmpuri, numite chei operaţiei
de sortare
de sortare.
Cheia primară este acea cheie care stabileşte ordinea principală,
celelalte chei ce pot fi asociate unei înregistrări fiind numite secundare (în
aplicaţiile de calcul tabelar unui element îi pot fi asociate cel mult trei chei).
Pentru fiecare cheie se poate opta pentru o sortare crescătoare sau
descrescătoare în sens uzual (numeric sau alfabetic) sau personalizat
(nume).
În aplicaţiile de calcul tabelar se impun următoarele reguli
fundamentale referitoare la operaţia de sortare, şi anume:
Reguli referitoare
- sortarea se execută după o singură cheie:
la operaţia
- liniile pentru care valoarea cheii este duplicată (se repetă) de sortare
rămân în ordinea iniţială din listă;
- liniile pentru care cheia are valoare vidă vor fi afişate la
sfârşitul listei.
- dacă sortarea se realizează după mai multe chei, se aplică aceleaşi
reguli luând în considerare cheile în ordinea lor de prioritate (cheia
primară urmată de cele secundare);
- ordinea descendentă este inversa celei ascendente, cu excepţia
celulelor vide care sunt întotdeauna ultimele;
- pentru a asigura o sortare corectă, datele din cadrul unei chei
trebuie să fie de acelaşi tip;
- pentru datele numerice, calendaristice şi timp ordinea este cea
naturală;
- pentru caracterele alfanumerice ordinea ascendentă este dată de
ordinea alfabetică iar pentru cele numerice este cea naturală;
- pentru datele logice ordinea este FALSE, TRUE.
Prima etapă în realizarea unei sortări constă în introducerea datelor

ce vor fi supuse prelucrării în foaia de calcul. Acest lucru se execută în
modul de editare şi completare a celulelor. Pentru a se putea utiliza cât mai
eficient facilitatea de sortare trebuie ca datele să fir introduse într-un mod
cât mai ordonat sub forma unui tabel.
Următoarea etapă constă în prelucrarea datelor conform cu cerinţele
problemei iar apoi se poate realiza ordonarea datelor. Pentru aceasta se vor
selecta toate celulele care conţin datele ce urmează a fi ordonate, după care
se activează opţiunea Sort (sortare). Ca urmare, pe ecran va apare fereastra
de dialog Sort, care permite utilizatorului sortarea bazei de date diverse
criterii (figura 7.1).
63
Figura 7.1. Fereastra de dialog Sort
Pentru fiecare criteriu se poate opta pentru o ordonare crescătoare

(Ascending) sau descrescătoare (Descending) a informaţiilor.
Ca urmare a operaţiunilor anterioare, aplicaţia sortează baza de date
creată după criteriile specificate şi aranjează datele din foaia de calcul în
mod corespunzător. În mod identic se poate executa sortarea după orice
criteriu.
7.2. FILTRAREA
Definirea Prin filtrarea articolelor se înţelege construirea unei liste logice de

operaţiei articole, în care să nu fie luate în considerare decât articolele care satisfac o
de filtrare
anumită condiţie, numită filtru.
Se impune deseori ca în baza de date să fie necesară găsirea în timp
relativ scurt a informaţiilor referitoare la o înregistrare. În acest scop, se va
face apel la opţiunea de filtrare a informaţiilor în cadrul unei baze de date.
Căutarea informaţiilor solicitate se va realiza prin intermediul unui
formular pus la dispoziţie de aplicaţia de calcul tabelar prin intermediul
opţiunii Form. Ca urmare, pe ecran se afişează o fereastră de dialog pentru
baza de date creată, în care se alege opţiunea Criteria (criteriul), pentru a
introduce criteriul de căutare în baza de date (figura 7.2).
Figura 7.2. Fereastra de dialog afişată în urma activării opţiunii Form
În această fereastră de dialog se permite introducerea unei “chei” de

căutare pentru oricare din câmpurile bazei de date. Trebuie menţionat faptul,
că o bază de date poate avea mai multe “câmpuri” (de ex. “Nume”,
64
“Prenume“ etc.), fiecare fiind format din mai multe înregistrări. Practic, se
va căuta o anumită (sau anumite) înregistrare.
O altă metodă pentru realizarea interogării bazei de date este
realizată prin definirea filtrelor.
Pentru definirea filtrelor se va poziţiona cursorul în cadrul tabelului
şi se va selecta opţiunea Data->Filter->AutoFilter, care va avea ca efect
apariţia în cadrul capului de tabel a elementului grafic . Prin executarea
unui click pe acest element se va deschide o listă ce va afişa toate
elementele coloanei respective precum şi elementele particulare de
configurare a listei (All, Top 10, Custom). Prin selectarea unui element din
lista filtrului utilizatorul va avea control doar asupra înregistrării respective,
celelalte înregistrării fiind ascunse pentru moment.
Figura 7.3. Modul de definire al filtrelor
Selectarea opţiunii Custom din listă va afişa o casetă de dialog

(figura 7.4.) prin intermediul căreia utilizatorul îşi va defini criteriile de
interogare a bazei de date.
Figura 7.4. Modul de alegere a criteriilor de interogare
În urma definirii unui filtru pentru o bază de date, utilizatorul va

avea control şi va putea vizualiza doar acele înregistrări ce se supun regulii
definite în cadrul filtrului
Figura 7.5. Rezultatul obţinut în urma aplicării filtrelor
65
BIBLIOGRAFIE

2. Munteanu, A., Cristina Ofelia Sofran, Informatică Aplicată – caiet
de lucrări practice, Editura Augusta, Timişoara, 2006
TESTE DE EVALUARE
1. Explicaţi noţiunea de sortare:

__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
2. Definiţi termenul de filtrare:

__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
3. Enumeraţi elementele unei baze de date:

__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
66
TEMA VIII. ELEMENTE FUNDAMENTALE DE
UTILIZARE A APLICAŢIILOR PENTRU CREAREA
PREZENTĂRILOR MULTIMEDIA
CONŢINUT
8.1. Concepte generale referitoare la prezentări
8.2. Prezentarea aplicaţiilor pentru crearea prezentărilor multimedia
8.3. Etapele unei prezentări
OBIECTIVE
Tema propusă se doreşte a fi o introducere în modul de realizarea a
prezentărilor multimedia, prezentări destinate transmiterii informaţiilor într-
un mod simplu şi elegant.
REZUMAT
Cuvintele şi cifrele sunt sugestive pentru expunerea unor informaţii,
dat reprezentările grafice ale acestora pot stimula interesul asistenţei. O
imagine face cât 1000 de cuvinte spune un proverb. În mod similar, o
prezentare de calitate poate transmite foarte multe informaţii utile unui
auditoriu într-un timp foarte scurt.
O prezentare multimedia se prezintă sub forma unor ecrane ce se
rulează succesiv unul după celălalt şi conţin următoarele componente: text,
imagine, grafic şi alte obiecte ce port fi aranjate în diverse moduri.
8.1. CONCEPTE GENERALE REFERITOARE LA PREZENTĂRI
Cuvintele şi cifrele sunt sugestive pentru expunerea unor informaţii,

dat reprezentările grafice ale acestora pot stimula interesul asistenţei. O
imagine face cât 1000 de cuvinte spune un proverb. În mod similar, o
prezentare de calitate poate transmite foarte multe informaţii utile unui
auditoriu într-un timp foarte scurt.
O aplicaţie de prezentare multimedia este un program care
transformă datele stocate pe un suport de memorie externă într-o prezentare
vizuală.
O prezentare este o succesiune de ecrane concepute pentru a expune Definirea
o idee, pentru a susţine un punct de vedere. Cu ajutorul aplicaţiilor pentru prezentării
crearea prezentărilor multimedia se vor crea ecrane care vor fi incluse în multimedia
prezentare în ordinea dorită.
Aplicaţiile pentru crearea de prezentări multimedia fac parte din
setul de programe Office şi au următoarele avantaje:
• au acelaşi tip de interfaţă cu celelalte aplicaţii Office;
• permit integrarea într-o prezentare a informaţiilor create cu ajutorul
editoarelor de text sau a aplicaţiilor de calcul tabelar.
Prin intermediul aplicaţiilor de creare a prezentărilor multimedia

sunt posibile următoarele:
- creare de ecrane;
- adăugarea şi prelucrarea unui text într-un material deja
existent;
67
- desenarea, deplasarea, dimensionarea obiectelor incluse în
prezentare;
- efecte speciale şi grafice ce pot fi adăugate ecranelor;
- facilităţi de colorare;
- etc.
8.2. PREZENTAREA APLICAŢIILOR PENTRU CREAREA

PREZENTĂRILOR MULTIMEDIA
O prezentare multimedia se prezintă sub forma unor ecrane ce se

rulează succesiv unul după celălalt şi conţin următoarele componente: text,
imagine, grafic şi alte obiecte ce port fi aranjate în diverse moduri.
Aranjamentul componentelor unui ecran se numeşte machetă.
Operaţiile de bază ce se întâlnesc în cadrul aplicaţiilor pentru
realizarea de prezentări multimedia sunt similare cu cele cunoscute şi
întâlnite în cadrul aplicaţiilor de tip Office.
linia de meniu linii de unelte
zona de
previzualizare a
ecranelor
tipuri de
obiecte
zona de note foaia de panoul de sarcini –

prezentare tipuri de ecrane
Figura 8.1. Elementele ferestrei unei aplicaţii pentru crearea prezentărilor multimedia
Aplicaţia operează cu următoarele entităţi:
o Prezentarea (presentation) este un ansamblu de foi de prezentare

(ecrane). Pe fiecare foaie de prezentare va fi afişată o categorie de
informaţii, fie sub forma de text fie în formă grafică, fie în ambele
forme.
68
o Foaia de prezentare (slide sau ecran) este unitatea de prezentare.
Aceasta organizează informaţia în mai multe formate:
Titlu (title) care este folosit de obicei pentru titlul

prezentării; este format din text evidenţiat prin formatul şi mărimea
caracterelor;
Lista marcată (bulleted list) folosită pentru a evidenţia o
informaţie formată din enumerări;
Coloanele de text - folosite pentru a uşura citirea unui
text mai mare;
Tabelul - folosit pentru a prezenta de obicei o informaţie
numerică (dar nu numai) ce necesită alinerea pe verticală, aranjarea
după un anumit criteriu, stabilirea unei relaţii între date;
Textul şi graficul, sau numai graficul - care sunt folosite
pentru prezentarea informaţiilor numerice sub forma de diagrame şi
explicarea lor;
Textul şi imaginea care sunt folosite pentru prezentarea
imaginilor, a sunetelor sau a animaţiei, împreună cu un text
explicativ.
Fiecare dintre aceste informaţii este inserată în foaia de prezentare

(ecran) sub formă de obiect. Fiecare foaie de prezentare poate avea la rândul
ei un titlu.
o Foaia de prezentare de bază (master slide) reprezintă structura de bază

care determină aspectul prezentării. În aceasta se memorează diferite
date despre foile prezentării: poziţia titlului şi a obiectelor în cadrul foii,
entităţile care se vor repeta în fiecare foaie de prezentare (de exemplu
numărul foii şi data la care se face prezentarea) şi schema de culori
folosită în prezentare;
o Planul prezentării (outline) conţine rezumatul lucrării format din

titlurile foilor de prezentare şi listele marcate. Acesta poate fi vizualizat
pe ecran sau tipărit, permiţând utilizatorului să aibă o vedere de
ansamblu a prezentării, să verifice dacă prezentarea informaţiilor se face
într-o ordine logică şi să urmărească mai uşor în timpul expunerii
ordinea în care îşi prezintă verbal ideile. Subiectele din prezentare pot
avea niveluri diferite. Pentru fiecare nivel se poate stabili o anumită
formatare (fontul, dimensiunea şi stilul caracterelor, schema de culori,
elemente grafice şi chenarele folosite).
o Notele (notes) sau observaţiile conţin imagini în miniatură (thumbnails)

ale foilor de prezentare. Ele permit urmărirea ordinii şi conţinutului
prezentării fără a răsfoi foile de prezentare reale. Notele sunt utile pentru
a repeta mai uşor ordinea în care se va face prezentarea fără a exista
riscul de a omite un punct din prezentare.
o Comunicatele (handouts) sunt copii ale prezentării care pot fi oferite

interlocutorilor.
69
Faţă de alte aplicaţii din suita Office apar următoarele concepte noi:
o Reîntoarcerea (drill down) este o facilitate prin care utilizatorul poate

reveni temporar la documentul sursă care conţine obiectul legat sau
inclus în prezentare (de exemplu un obiect sau o diagramă creată cu
editoare de text sau aplicaţii de calcul tabelar). Facilitatea se poate folosi
pentru a examina şi modifica obiectul.
o Schema de culori (color scheme) este o combinaţie unică de două culori

folosită pentru prim plan (foreground) şi fundal (background) în cadrul
unei prezentări, astfel încât să se asigure compatibilitatea foilor de
prezentare în timpul prezentării.
o Recolorarea desenului (recolor picture) este o facilitate prin care pot fi

armonizate culorile dintr-o imagine cu schema de culori folosită în
prezentare şi prin care poate fi eliminat contrastul între culorile
nepotrivite astfel încât să se păstreze unitatea de culoare în prezentarea
vizuală.
o Retrogradarea (demote) este schimbarea nivelului unui subiect în

cadrul planului lucrării. Subiectul retrogradat va fi subordonat
subiectului precedent şi va fi formatat conform noului nivel.
o Gruparea obiectelor (group) este o facilitate prin care se poate crea un

singur obiect din mai multe tipuri de obiecte (text, imagine, diagramă)
care poate fi mutat şi redimensionat ca un singur obiect.
o Degruparea obiectului (ungroup) este operaţia inversă prin care se

descompune un obiect în obiectele componente care pot fi apoi
formatate şi manevrate independent.
o Durata repetiţiei (rehearse new timing) este o caracteristică a funcţiei de

prezentare a ecranelor (slide show) prin care se păstrează timpul
consumat cu repetarea fiecărei foi de prezentare la trecerea în revistă cu
operaţia de ordonare a foilor de prezentare (slide sorter).
o Afişarea foilor prezentării (slide show) este o funcţie prin care pot fi
prezentate foile pe ecranul video ca şi cum ar fi proiectate pe ecran, fără
să mai fie afişate instrumentele interfeţei aplicaţiei pentru crearea
prezentărilor multimedia (bara de meniuri, barele de instrumente, etc.).
În timpul prezentării trecerea de la o foaie la alta se poate face automat
prin stabilirea timpului de expunere a unei foi sau manual (folosind
mouse-ul sau tastatura).
Aplicaţiile pentru crearea de prezentări multimedia dispun de

următoarele instrumente pentru a construi mai uşor o prezentare şi mai
eficient:
70
o Şabloane de foi de prezentare (template) sunt modele de foi de
prezentări în care sunt stabilite schema de culori, modelul fundalului,
etc.) care pot fi folosite la construirea unei prezentări.
o Asistentul conţinutului (Autocontent Wizard) este o procedură care
iniţiază un dialog prin care se cere comunicarea unui set de informaţii
necesare pentru formatarea prezentării şi un model de prezentare.
Ulterior se deschide prezentarea formată din mai multe foi de prezentare
predefinite, ale căror obiecte se vor completa cu informaţiile precizate.
În funcţie de modelul de prezentare ales (recomandarea unei strategii,
vânzarea unui produs, a unui serviciu, a unei idei, etc.) vor fi completate
un anumit număr de foi de prezentare şi, în fiecare foaie vor fi incluse
obiectele precizate.
o Prezentarea fără conţinut (blank presentation) este o foaie de prezentare
neformatată. După stabilirea conţinutului foii se trece la aplicarea unui
şablon sau a diferitelor formatări.
8.3. ETAPELE UNEI PREZENTĂRI
Realizarea unei prezentări presupune parcurgerea câtorva etape

importante:
1. crearea prezentării, introducerea şi modificarea textului
Orice prezentare începe cu o idee. Trebuie avut în vedere, în crearea
unei prezentări, ce se doreşte să se comunice, să se transmită audienţei,
practic care este mesajul de bază al prezentării. În acest punct al prezentării,
se pune problema identificării felului în care subiectul prezentării
corespunde cu tema pentru care se întocmeşte prezentarea şi va trezi
interesul audienţei, altminteri prezentarea nu va avea nici un scop şi nici un
rezultat vizibil.
Introducere
Agenda
Subiect 1 Fapte şi date Exemple Grafice
Concluzii
Figura 8.2. Structura de bază a unei prezentări
71
Luând în considerare aceste lucruri, se poate crea structura de bază a
prezentării ca fiind formată din introducere, expunerea unor probleme
urmate de soluţiile lor (cuprins) şi în final concluziile. Structura oricărei
prezentări poate fi descrisă folosind diagrama din figura 1.
Pentru realizarea prezentării, trebuie, mai înainte efectuată operaţia
de culegere a materialelor şi informaţiilor care să ajute în ilustrarea ideilor
identificate anterior.
Din punct de vedere practic, se va avea în vedere o reutilizare a,
documentelor şi informaţiilor care pot fi de ajutor: documente generate de
editoarele de text, tabele rezultate din aplicaţiile de calcul tabelar, informaţii
din prezentări realizate anterior, imagini, secvenţe video sau audio,
diagrame etc. Toate acestea pot fi cu uşurinţă integrate în noua prezentare
pentru a ilustra cât mai bine ideile prezentate.
Se va realiza o selecţie, respectiv o sortare a materialelor care vor
incluse în prezentare. Această primă parte „de cercetare” este cea mai
dificilă şi de durată.
Având în vedere structura tip a unei prezentări discutată anterior, o
prezentare va include cel puţin următoarele ecrane:
• titlul prezentării şi numele prezentatorului;
• introducere – de la bun început trebuie enunţată problema
al cărei răspuns îl redă prezentarea;
• agenda – care prezintă pe scurt subiectele tratate în
prezentare şi vine ca un răspuns la problemele enunţate în
introducere;
• o succesiune de 3-4 subiecte care conţin fiecare: o idee
sau o problemă şi modul de rezolvare al acesteia, date
suplimentare sau exemple care ilustrează ideea respectivă,
grafice, imagini sau elemente multimedia. E recomandat ca
pentru un subiect din cadrul prezentării să nu fie alocate mai
mult de 3-5 ecrane;
• sumar al celor prezentate: se pot repeta elementele
incluse în agendă;
• concluzii şi reiterarea mesajului principal.
2. reordonarea ecranelor
În timpul creării prezentării pot interveni modificări ale ordinii de

derulare a ecranelor, prin introducerea unei noi idei sau a unui nou mesaj.
Utilizatorul poate stabili în orice moment care este ordinea de apariţie a
ecranelor în cadrul prezentării, prin modificarea ordinii acestora.
3. aplicarea unui şablon de prezentare şi modificare acestuia
Pentru a păstra consistenţa prezentării se folosesc şabloane. Aplicaţii

pentru crearea prezentărilor multimedia au şabloane predefinite care pot fi
aplicate prezentării care se realizează. Aceste şabloane definesc tipul,
formatul şi dimensiunea textului, background-ul folosit, poziţia casetelor de
text, schema de culori, etc.
72
Aplicarea unui şablon prezentării se poate face în orice moment,
conferindu-i astfel un aspect profesional şi asigurând consistenţa tuturor
ecranelor. De asemenea, se pot crea propriile şabloane pentru fi folosite la
toate prezentările. De exemplu se poate crea un şablon care să includă sigla
companiei, header sau footer, un anumit background şi schemă de culori.
Prin utilizarea unui astfel de şablon la toate prezentările se poate crea o
anumită identitate.
Schema de culori defineşte acele culori folosite în cadrul prezentării
pentru: fundal, text, umbră, titlu, etc. Este indicat a se folosi culori cu
contrast puternic între fundal şi culoarea textului.
4. formatarea ecranelor după necesităţile utilizatorului
Fiecare utilizator îşi poate configura ecranele prezentării după bunul

plac. Este bine, ca în formatarea ecranelor unei prezentări să se ţină cont de
câteva recomandări privind realizarea acestora. Acestea sunt prezentate în
continuare.
Primul ecran va conţine titlul şi numele prezentatorului. Acesta este
ecranul pe care audienţa îl va vedea atunci când intră în sală şi deci titlul
trebuie să fie cât mai sugestiv.
Celelalte ecrane au de obicei acelaşi format. Recomandările ce
urmează se aplică tuturor ecranelor din prezentare.
Fiecare ecran are un titlu care permite audienţei să identifice dintr-o
privire ideea ecranului. Dacă este nevoie se poate folosi şi un subtitlu care să
furnizeze explicaţii suplimentare.
Corpul (conţinutul) ecranului trebuie să conţină maximum 4-6
rânduri de text. Trebuie evitată realizarea de ecrane cu foarte multă
informaţie şi care sunt greu inteligibile. Fiecare rând de text trebuie să
descrie sau să argumenteze ideea de bază prezentată în titlu.
Se vor folosi font-uri mari care pot fi citite de la distanţă. Titlul
prezentării are de obicei dimensiunea 48 şi subtitlul 36. Textul din corpul
ecranului are dimensiunea 32 şi se reduce corespunzător pentru textul
identat.
Prin includerea în ecran doar a ideilor principale se evită tendinţa de
a se citi ecranele în timpul prezentării. Trebuie subliniat că ecranele sunt
doar un suport pentru ilustrarea mesajului care trebuie transmis audienţei.
5. adăugarea obiectelor în cadrul prezentării
Imaginile, elementele grafice şi multimedia constituie sarea şi

piperul oricărei prezentări. Se pot insera imagini din fişiere sau din librăria
de imagini, texte scrise artistic, foi de calcul şi grafice, filme şi sunete
folosind meniul Inserare.
6. introducerea şi modificarea tranziţiilor şi a efectelor de

animaţie
Pentru a crea o prezentare dinamică, în cadrul prezentării se adăuga

tranziţii între ecrane, dar trebuie avută grijă la asigurarea consistenţei: nu
73
trebuie obosită audienţa folosind tot felul de efecte spectaculoase ce pot
conduce la devierea de la mesajul prezentării.
Pentru a explica mai bine succesiunea unor acţiuni sau pentru a
descrie de exemplu fluxuri de documente sau mesaje se pot folosi animaţii
particularizate. Animaţiile exprimă mai bine succesiunea unor idei sau paşi
şi permite focalizarea atenţiei audienţei succesiv asupra câte unui singur
element la un moment dat. Ordinea de apariţie a fiecărui element (text sau
grafic) poate fi configurată şi totodată se poate automatiza apariţia fiecărui
element la un anumit interval de timp sau se poate alege ca fiecare element
să fie afişat cu un click de mouse.
7. repetiţia generală
După finalizarea realizării prezentării este indicat să se realizeze o

repetiţie generală a acesteia pentru sesizarea eventualelor greşeli respectiv
pentru o verificare finală.
Orice prezentare trebuie să aibă un scop şi rezultate măsurabile, prin
care să se poată identifica succesul acesteia. O prezentare reuşită este o
prezentare al cărei scop a fost atins.
BIBLIOGRAFIE

2. Munteanu, A., Cristina Ofelia Sofran, Informatică Aplicată – caiet
de lucrări practice, Editura Augusta, Timişoara, 2006
74
TESTE DE EVALUARE
1. Explicaţi noţiunea de şabloane de foi de prezentare (template):

__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
2. Enumeraţi etapele de realizare a unei prezentări.

__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
3. Explicaţi diferenţele dintre diferitele tipuri de ecrane ce apar în

cadrul unei prezentări:
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
__________________________________________________________
75

Informatica Aplicata

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Informatica Aplicata

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Alin MUNTEANU

Lect. dr. Alin MUNTEANU

Tema propusă se doreşte a fi o introducere în studiul informaticii

Orientarea proceselor de afaceri Relaţia dintre

Documente Documente Documente Documente Documente

Figura 1. Relaţia dintre procesele de afaceri şi documente

1.2. ELEMENTELE PRINCIPALE ALE INTERFEŢELOR

Interfaţa comună a aplicaţiilor Office se transpune prin:

În continuare vor fi prezentate doar primele trei aplicaţii ale

1. Niţchi, Şt., Racoviţan, D., M., şi colectiv, Birotică, Editura

1. Explicaţi rolul fiecărei aplicaţii Office.

Parcurgerea temei curente are ca scop familiarizarea utilizatorului cu

În cadrul aplicaţiilor Office există o serie de comenzi ce se regăsesc

2.1. OPERAŢIA DE CREARE A UNUI FIŞIER - NEW

Pentru a putea prelucra informaţiile disponibile, este necesar, în

În general, aplicaţiile de tipul editoarelor de text, calcul tabelar şi

Fişierul de lucru folosit de utilizator pentru prelucrarea informaţiilor,

2.3. OPERAŢIA DE DESCHIDERE A UNUI FIŞIER - OPEN

2.4. OPERAŢIA DE ACTUALIZARE A UNUI FIŞIER - SAVE

În timpul prelucrării informaţiilor din cadrul fişierelor de tip Office,

2.5. OPERAŢIA DE ÎNCHIDERE A UNUI FIŞIER - CLOSE

Aplicaţiile de tip Office, aflându-se în execuţie în cadrul sistemelor

2.6. OPERAŢIA DE ÎNCHIDERE A APLICAŢIEI - EXIT

Orice aplicaţiei odată lansată în execuţie trebuie şi oprită. Închiderea

Figura 2.1. Evidenţierea butoanelor de control la nivel de aplicaţie şi fişier

Trebuie avut în vedere faptul că aplicaţia este afişată pe ecranul

2.7. OPERAŢIA DE TIPĂRIRE A UNUI FIŞIER - PRINT

Informaţiile conţinute în cadrul fişierelor sunt disponibile în mod

Transmiterea informaţiilor cuprinse în cadrul unui fişier pe suport de

2.8. OPERAŢIA DE COPIERE - COPY

În cadrul procesului de editare a unui fişier se impune ca fiind

1. SELECTAREA informaţiilor ce se doresc a fi multiplicate;

2.9. OPERAŢIA DE MUTARE – CUT

Pe lângă operaţia de copiere (multiplicare) a informaţiilor în cadrul

1. SELECTAREA informaţiilor ce se doresc a fi mutate;

Figura 2.2. Rolul memoriei Clipboard

2.10. OPERAŢII DE IDENTIFICARE A INFORMAŢIILOR ÎN

În urma procesării datelor pot rezulta fişiere de dimensiuni mari şi în

1. Cojocariu, A., Bazele informaticii, Editura Augusta, Timişoara, 2006

1. Explicaţi diferenţa dintre comanda SAVE şi SAVE AS.

Parcurgerea temei curente are ca scop familiarizarea utilizatorului cu

Aplicaţiile specializate în editarea textelor sunt cele mai răspândite

3.1. PREZENTAREA EDITORULUI DE TEXTE

Unul din marile avantaje al editoarelor de text este interfaţa grafică

Linia de derulare orizontală Zona de lucru Panoul de

Figura 3.1. Fereastră editor de text cu exemplificare zone

Zona de lucru – este prezentată utilizatorului prin reprezentarea

Editarea unui text se realizează prin introducerea acestuia în cadrul

Deplasarea cursorului în cadrul unui document poate fi realizată atât Deplasarea

TASTE PENTRU DEPLASAREA CURSORULUI

Un editor de texte operează cu următoarele noţiuni:

Definirea 1. caracter (character) – cea mai mică entitate (indivizibilă) ce se poate

Figura 3.2. Elementele constitutive ale unui document

Prima condiţie de bază în editarea unui text este ca editorul de texte

MODUL DE ACCESARE A CARACTERELOR ROMÂNEŞTI

Un caracter (Character) este un simbol pentru litere, cifre şi semne

Font-ul reprezintă „un set de caractere de un anumit tip şi aspectul

• font-uri fixe – formate din caractere ce au aceeaşi lăţime;

În funcţie de modul în care sunt descrise simbolurile grafice, există:

• font-uri bitmap (hartă de biţi) – semnul grafic este descris printr-o

În funcţie de lăţimea caracterelor, există următoarele tipuri de

Dimensiunea caracterului reprezintă înălţimea efectivă (size) a

Îmbunătăţirea aspectului textului prelucrat, se poate face prin