Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

Specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune

Proiecte economice în contabilitate

Sem. 2, anul universitar 2019/2020

Student: Ion Gheorghe POPESCU

Iași, 2020
 Fisa de lectura 1

Chersan, I.C. (2016), Internal audit practices and trends in Romania and worldwide,
Audit Financiar, vol. XIV, no. 9(141)/2016, pp. 987-1002, DOI:
10.20869/AUDITF/2016/141/987

Cuvinte-cheie: CBOK, IIA, audit intern, competenţe, tendinţe.

O lungă perioadă de timp, auditul intern a fost văzut mai ales ca o activitate de asistenţă
acordată auditorilor externi, în special prin activităţi de verificare a procedurilor contabile ca
parte a procesului de evaluare a controlului intern. În prezent, fără ca acest rol să dispară, începe
să dobândească o importanţă prioritară funcţia auditorului intern de consultant pentru
management.

În acest context, devine tot mai evident faptul că profilul profesional al auditorului intern
va suferi schimbări generate nu doar de modificările intervenite în rolul pe care îl îndeplineşte, ci
şi de provocările cărora trebuie să le facă faţă în lumea afacerilor: managementul riscului,
tehnologiile informaţionale tot mai sofisticate, data mining etc. Studiul evidenţiază practicile şi
tendinţele privind auditul intern în România şi în lume, respectiv competenţele cerute în mod
tradiţional auditorilor interni, percepţia lor cu privire la competenţele de care dispun şi direcţiile
în care ar trebui să îşi dezvolte competenţele, pe baza informaţiilor din baza de date furnizată de
Fundaţia pentru Cercetare a Institutului Auditorilor Interni (The Institute of Internal Auditors
Research Foundation – IIARF) şi care conţine date din Corpul comun de cunoştinţe privind
auditul intern la nivel global (CBOK. Global Internal Audit Common Body of Knowledge).
 Fisa de lectura nr. 2

Wong Sek Khin, E., Lian, Y.P., Yeap, L.W. and Muhamad, R. (2016), Organizational
environment factors associated with corporate social responsibility: effects on communication
and Guanxi relationship between supervisors and subordinates in SMEs, Audit Financiar, vol.
XIV, no. 9(141)/2016, pp. 1025-1040

Cuvinte-cheie: Factorii CSR asociaţi mediului organizaţional, stil de conducere, structură

organizaţională, cultura locului de muncă, relaţie guanxi supervizor – subaltern, eficacitatea
comunicării în interiorul organizaţiei.

Comunicarea în cadrul unei organizaţii, ca parte a factorilor de analiză comparativă în

domeniul responsabilităţii sociale corporative, care sprijină orientarea aşteptărilor angajaţilor
facilitează rezolvarea problemelor, construieşte relaţii de cooperare şi canalizează eforturile
angajaţilor spre atingerea unor obiective comune. Obiectivul prezentului studiu este de a
investiga relaţia dintre factorii de analiză comparativă în domeniul responsabilităţii sociale
corporative (CSR), asociaţi mediului organizaţional (stil de conducere, structură organizaţională,
cultura locului de muncă) şi eficacitatea comunicării în cadrul organizaţiei, precum şi de a
examina efectul moderator al relaţiei guanxi dintre supervizori şi subalterni. Datele necesare
studiului au fost colectate cu ajutorul unor chestionare gestionate de autori, ai căror respondenţi
provin din Kuala Lumpur, statul Selangor, Malaezia.

Studiul a arătat că un stil de conducere mai participativ, o structură organizaţională mai

puţin formalizată la nivelul IMM-urilor şi o cultură mai sănătoasă a locului de muncă au o
influenţă pozitivă asupra eficacităţii comunicării intra-organizaţionale. În plus, s-a stabilit că
relaţia între supervizori şi subalterni, cunoscută sub numele guanxi, are un efect moderator
pozitiv asupra relaţiilor între stilul de conducere, structura organizaţională şi cultura locului de
muncă, pe de o parte, respectiv eficacitatea comunicării intra-organizaţionale, pe de altă parte.

Concluzia prezentului studiu este că atitudinea conducerii organizaţiei faţă de

participarea angajaţilor, formalizarea structurii şi sănătatea culturii joacă un rol important în ceea
ce priveşte încurajarea unei comunicări eficace, iar relaţia guanxi între supervizor şi subaltern
promovează la rândul său comunicarea, în plus faţă de factorii de mediu mai sus amintiţi.
Cuvinte-cheie: Factorii CSR asociaţi mediului
 Fisa de lectura nr. 3

Stanciu, V. (2016), Trends and priorities in internal audit, Audit Financiar, vol. XIV, no.
9(141)/2016, pp. 1003-1008

Cuvinte-cheie: Audit intern, evaluarea riscurilor, performanţă, plan de audit

Statutul auditului intern de pilon deosebit de important pentru guvernanţa corporativă

este unanim recunoscut, dar el se dobândeşte printr-un efort continuu şi conjugat al întregului
departament şi prin viziunea clară şi solidă a dezvoltării sale, gândită de directorul de audit
intern. Acest statut nu vine de la sine, ci este dobândit printr-un efort conjugat al întregului
departament de AI şi o viziune clară a conducătorului acestuia. Competiţia pe piaţa internă şi mai
ales în planul economiei globale determină preocupări sporite privind performanţa companiilor.
Atingerea obiectivelor de afaceri în condiţii de performanţă financiară rămâne preocuparea
majoră a factorilor de decizie şi reprezintă în egală măsură spaţiul de investigare al AI, al cărui
rol este de a sprijini compania în atingerea obiectivelor sale prin utilizarea eficientă a resurselor
şi îmbunătăţirea proceselor de afaceri şi de management al riscurilor.

Din această perspectivă atenţia autorului s-a focalizat pe principalele riscuri şi priorităţi
referitoare la auditul intern, reflectate de studiile internaţionale. Guvernanţa corporativă are
propriul său impact asupra nivelului de dezvoltare al AI. În România, funcţia de AI este
implementată de mai bine de un deceniu, ceea ce poate explica nivelul de maturitate relativ redus
în raport cu ţările occidentale. Dificultăţile întâmpinate în procesul implementării unei
guvernanţe corporative solide, manifestate încă şi astăzi, au influenţat la rândul lor efortul de
consolidare al funcţiei de audit intern în cadrul organizaţiilor româneşti. Auditorii interni din
România au însă avantajul de a putea învăţa din experienţa altor ţări şi de a beneficia de
progresul înregistrat în cadrul profesiei, ca urmare a eforturilor conjugate ale organismelor
profesionale internaţionale.

Abordarea orientată spre risc a devenit o constantă pentru AI. Întreaga activitate a
auditorilor interni este determinată de riscurile la care este expusă compania. Astfel, cunoscând
particularităţile afacerii şi ale domeniului de activitate în care operează compania, auditorii
interni trebuie să identifice riscurile strategice şi operaţionale curente, dar în egală măsură
trebuie să anticipeze principalele riscuri strategice pe orizonturi de timp viitoare. Auditorii
interni trebuie deci să anticipeze aceste expuneri la risc, să monitorizeze riscurile existente şi să
îşi fundamenteze planurile anuale şi obiectivele misiunilor în raport cu expunerile la risc
estimate. Astfel, planurile anuale vor reflecta nu doar aşteptările părţilor interesate exprimate sau
anticipate de către auditorii interni, ci şi tendinţele estimate în planul riscurilor, care pot afecta
realizarea obiectivelor companiei.
 Fisa de lectura nr. 4

Măgdaş, N., Fülöp, M.T. (2019), Theoretical Approach between the Soft and Hard Law
in the Context of Corporate Governance, Audit Financiar, vol. XVII, no. 1(153)/2019, pp. 134-
141

Cuvinte-cheie: guvernanţă corporativă, lege, piaţă de capital, criză financiară

Unul dintre factorii majori a fost, ca şi în cazul crizei financiare care a avut loc la
începutul secolului precedent, fie eşecul reglementării guvernării corporative, fie aplicarea
necorespunzătoare a unor astfel de reglementări. Analizând modul în care guvernanţa
corporativă nu şi-a îndeplinit rolul şi nu a reuşit să ajute la controlul daunelor este de o
importanţă crucială remedierea acestor probleme pentru a putea corecta eşecurile cât mai curând
posibil. Se impune luarea de măsuri urgente nu numai pentru a se elabora reglementări care ar
putea împiedica apariţia de viitoare crize, dar şi pentru a fi capabile să se recupereze mai repede
din cea mai recentă criză, care considerăm că nu este pe deplin încheiată.

Se poate afirma că guvernarea corporativă „a devenit un laborator de reglementare pe mai

multe niveluri, în care normele 'hard' (obligatorii) se suprapun şi se intersectează cu normele
'soft' (recomandate) în numeroase moduri, cu o evoluţie rapidă, o abordare tradiţională a studierii
dreptului corporativ sau al societăţii, zona doctrinară relativ restrânsă ajunge în curând să-şi
atingă limitele” (Sun W. et al., 2011). Prin urmare, este obligatoriu să analizăm unele dintre
principalele domenii de interes în care guvernanţa corporativă are interacţiuni şi să observăm
modul în care această interacţiune a fost influenţată de recenta criză financiară. Se ştie că
sistemele financiare din întreaga lume pot fi delimitate în principal ca fiind sisteme pe piaţă de
capital sau sisteme bancare.

Guvernanţa corporativă este un sistem care acţionează şi reacţionează. Este de

competenţa instituţiilor de reglementare să ofere o astfel de contribuţie încât reacţia să se
potrivească mai bine scopurilor noastre.
 Fisa de lectura nr. 5

Wicaksono, R., Saputra, D., Anam, H. (2019), The Influences of Corporate Governance
Mechanism towards Company’s Financial Performance, Audit Financiar, vol. XVII, no.
3(155)/2019, pp. 496-506

Cuvinte-cheie: consiliul comisarilor, proprietatea managerială, proprietatea instituţională

Martono şi Harjito (2013) afirmă că o companie este înfiinţată pentru mai multe scopuri,
care vizează obţinerea unui profit maxim, oferirea de prosperitate părţilor interesate şi
îmbunătăţirea valorii companiei. Aceste scopuri devin esenţiale pentru companie în stabilirea
politicilor, precum şi a managementului adecvat pentru aceasta. Atingerea scopurilor companiei
are la bază managementul acesteia.

Aşa cum a fost menţionat anterior, unul dintre scopurile companiei îl reprezintă obţinerea
unui profit maxim, prin care se reflectă performanţa financiară a companiei. Prin urmare,
descrierea din punct de vedere financiar a companiei, utilizând instrumentele analizei financiare,
este reprezentată de performanţa financiară (Rachman et.al, 2015).

În ceea ce priveşte realizarea scopului companiei prin intermediul managementului,

compania va oferi această poziţie unui profesionist numit agent. Agentul este autorizat să
administreze compania din punct de vedere operaţional, deoarece proprietarul consideră că
agentul poate şi înţelege activităţile operaţionale ale companiei. Conducerea operativă a
companiei va duce la separarea autorităţilor. Separarea se realizează între proprietar şi
conducerea companiei, ceea ce poate provoca o problemă de agenţie. Cu toate acestea,
problemele care s-au reflectat în unele cazuri au legătură cu gestionarea defectuoasă a
companiei.

Motivul aplicării guvernanţei corporative se datorează anumitor obstacole interne şi

externe cu care se confruntă compania indoneziană. Obstacolele interne sunt de forma
angajamentului asumat dintre angajator şi angajaţii din companie, nivelul de înţelegere a
principiului bunei guvernanţe corporative (BGC) şi a eficacităţii controlului intern. Obstacolele
externe sunt de natură juridică, împreună cu regulile şi aplicarea acestora.
 Fisa de lectura nr. 6

Furtună. C., Ciucioi, A. (2019), Internal Audit in the Era of Continuous Transformation.
Survey of Internal Auditors in Romania, Audit Financiar, vol. XVII, no. 3(155)/2019, pp.452-
472

Cuvinte-cheie: audit intern, gestionarea riscurilor, conformitate, securitate cibernetică,

tehnologii noi, competenţe personal

În era transformării continue, rolul auditului intern a crescut constant, devenind în

prezent unul dintre pilonii strategici în cadrul companiilor. În contextul actual, în care
guvernanţa corporativă, gestionarea riscurilor şi controalele interne se află din ce în ce mai mult
în vizorul autorităţilor de reglementare, al acţionarilor şi al publicului larg, auditorilor interni le
revine sarcina de a reacţiona în mod proactiv şi receptiv la provocările pieţei. Astfel, este
important să înţelegem felul în care se desfăşoară în prezent activitatea de audit intern.

Într-un mediu de afaceri aflat în continuă schimbare, KPMG în România şi-a propus, prin
realizarea sondajului de opinie a auditorilor interni din România, să aducă în discuţie priorităţile
şi provocările acestei profesii, ca urmare a unui interes ridicat faţă de cele mai bune practici din
piaţă. În cadrul sondajului, realizat în rândul companiilor care au deja setată o funcţie de audit
intern, una dintre cele mai mari provocări ale funcţiei de audit intern din ultimii ani a fost şi
rămâne poziţionarea auditului intern ca o funcţie strategică ce aduce valoare adăugată unei
companii.

În contextul dezvoltărilor permanente din industria IT, precum şi al schimbărilor la

nivelul proceselor operaţionale, capacitatea funcţiilor de audit intern de a-şi readapta planurile de
audit, procesele de verificare, precum şi resursele umane necesare desfăşurării activităţii, este
pusă continuu la încercare. Studiul relevă practicile actuale ale activităţii de audit intern, punând
în evidenţă punctele tari şi punctele slabe pe care directorii de departament le identifică în
prezent şi conturând astfel direcţiile de optimizare menite să asigure evoluţia funcţiei de audit
către un nivel la care să fie capabilă să susţină în mod proactiv funcţionarea organizaţiei în raport
cu reglementările şi solicitările actuale din ce în ce mai exigente.

Maximizarea valorii adăugate furnizate de funcţia de audit intern este imperativă în

contextul menţinerii eficacităţii sale, iar în acest sens devine necesară identificarea unor practici
inovatoare care să susţină funcţia de audit intern în procesul său de transformare în această eră a
digitalizării şi a volumului mare de date („big data”).
 Fisa de lectura nr. 7

Stanciu, V., Seria, C. (2019), Insights on the New Coordinates in Internal Audit, Audit
Financiar, vol. XVII, no. 2(154)/2019, pp 261-273

Cuvinte-cheie: audit intern, tendinţe, instrumente informatice, dimensiune

comportamentală, abilităţi, comunicare

Există o unanimitate în recunoaşterea importanţei auditului intern. Dezbaterile privind

locul, rolul şi importanţa auditului intern oferă posibilitatea unor abordări din multiple
perspective, evidenţiind elemente uneori mai puţin vizibile, dar ale căror semnificaţii, nu doar
teoretice, se dovedesc extrem de relevante. Cercetarea desfăşurată doreşte să evidenţieze unele
elemente esenţiale pentru auditul intern (AI) în efortul de realizare a rolului său, aşa cum este
acesta definit prin ghidurile de bună practică, carta AI pe care şi-o elaborează fiecare
departament AI şi cerinţele de guvernanţă.

Determinarea existentă între locul, rolul şi importanţa auditului intern reprezintă o temă
importantă, asigurând spaţiul pentru o dezbatere generoasă cu rezonanţă atât în plan teoretic, dar
şi al practicii profesionale. Discuţia poate pleca de la locul, rolul şi importanţa AI, statuate prin
standarde internaţionale şi ghidurile de bună practică, dar trebuie să atingă aspectele mai
sensibile ale rolului şi locului efectiv dobândite de AI şi prin aceasta de importanţa recunoscută
în cadrul organizaţiei.

Chiar dacă prin cultura organizaţională şi experienţa managerială dovedită de factorii de

conducere s-a realizat o implementare corectă a funcţiei AI (prin alocarea resurselor, stabilirea
corectă a liniilor de raportare etc.), calitatea acesteia dovedită prin rezultatele sale menţin şi
consolidează locul şi importanţa funcţiei. Atât timp cât auditul intern, prin rezultatele misiunilor
sale, nu răspunde aşteptărilor deţinătorilor de interese, nu va putea să-şi îndeplinească rolul, iar
percepţia asupra locului şi importanţei sale în cadrul organizaţiei va fi afectată.

Conducătorul departamentului de audit intern (CAE – Chief Audit Executive) este

esenţial în asigurarea unei activităţi conforme cu standardele, asigurarea calităţii comunicării în
cadrul şi în afara organizaţiei, asigurarea unei strategii asigurând evoluţia funcţiei prin creşterea
calităţii muncii auditorilor şi implicit suportul tot mai consistent acordat managementului şi
tuturor structurilor organizatorice din cadrul organizaţiei. Pentru a-şi îndeplini rolul în cadrul
organizaţiei, auditorii interni Există o unanimitate în recunoaşterea importanţei auditului intern.
Dezbaterile privind locul, rolul şi importanţa auditului intern oferă posibilitatea unor abordări din
multiple perspective, evidenţiind elemente uneori mai puţin vizibile, dar ale căror semnificaţii,
nu doar teoretice, se dovedesc extrem de relevante. Cercetarea desfăşurată doreşte să evidenţieze
unele elemente esenţiale pentru auditul intern (AI) în efortul de realizare a rolului său, aşa cum
este acesta definit prin ghidurile de bună practică, carta AI pe care şi-o elaborează fiecare
departament AI şi cerinţele de guvernanţă. Determinarea existentă între locul, rolul şi importanţa
auditului intern reprezintă o temă importantă, asigurând spaţiul pentru o dezbatere generoasă cu
rezonanţă atât în plan teoretic, dar şi al practicii profesionale. Discuţia poate pleca de la locul,
rolul şi importanţa AI, statuate prin standarde internaţionale şi ghidurile de bună practică, dar
trebuie să atingă aspectele mai sensibile ale rolului şi locului efectiv dobândite de AI şi prin
aceasta de importanţa recunoscută în cadrul organizaţiei. Cercetarea a urmărit să evidenţieze
unele aspecte care conduc la creşterea calităţii AI şi prin aceasta îndeplinirea rolului său şi
consolidarea locului şi importanţei sale în cadrul organizaţiei. Chiar dacă prin cultura
organizaţională şi experienţa managerială dovedită de factorii de conducere s-a realizat o
implementare corectă a funcţiei AI (prin alocarea resurselor, stabilirea corectă a liniilor de
raportare etc.), calitatea acesteia dovedită prin rezultatele sale menţin şi consolidează locul şi
importanţa funcţiei. Atât timp cât auditul intern, prin rezultatele misiunilor sale, nu răspunde
aşteptărilor deţinătorilor de interese, nu va putea să-şi îndeplinească rolul, iar percepţia asupra
locului şi importanţei sale în cadrul organizaţiei va fi afectată. Conducătorul departamentului de
audit intern (CAE – Chief Audit Executive) este esenţial în asigurarea unei activităţi conforme
cu standardele, asigurarea calităţii comunicării în cadrul şi în afara organizaţiei, asigurarea unei
strategii asigurând evoluţia funcţiei prin creşterea calităţii muncii auditorilor şi implicit suportul
tot mai consistent acordat managementului şi tuturor structurilor organizatorice din cadrul
organizaţiei. Pentru a-şi îndeplini rolul în cadrul organizaţiei, auditorii interni.

Fisa de lucru nr. 8

 Tita-Niolescu, G., (2017), Guvernanta corporativa a institutiilor publice, Revista
Universul Juridic, nr. 6, pp. 63-86

Cuvinte-cheie: guvernanta corporativa a institutiilor publice, guvernanta corporativa,

tendinţe, institutii publice

Guvernanţa corporativă reprezintă, în esenţă, sistemul prin care o companie este condusă
şi controlată, stabilind, în principal, pe de-o parte, anumite condiţii speciale pentru organele
colegiale de conducere, şi, pe de altă parte, reglementări menite să protejeze drepturile
acţionariatului.

Ca regulă, acest sistem se aplică, în principal, întreprinderilor publice (companiilor de

stat), dar şi întreprinderilor private organizate sub forma unor entităţi tranzacţionate pe pieţele de
capital. Standardele de guvernanţă corporativă sunt elaborate în scopul transparentizării şi
profesionalizării managementului întreprinderilor, în conformitate cu Principiile de Guvernanţă
Corporativă instituite de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).

Fiecare stat (membru sau nemembru al OECD) adoptă acte normative interne prin care
să transpună aceste principii în propria legislaţie, în scopul eficientizării conducerii şi implicit a
funcţionării întreprinderilor. În ceea ce priveşte legislaţia comunitară, Comisia Europeană a
adoptat, de asemenea, o serie de principii şi reguli în materie de guvernanţă corporativă în cazul
societăţilor cotate la bursă, care se referă, în special, la recomandări cu privire la independenţa
administratorilor fără funcţie executivă, la comitetele din cadrul consiliului de administraţie sau
de supraveghere, precum şi la remunerarea administratorilor / directorilor.

Din perspectiva intereselor protejate, în economia mondială a ultimelor decenii s-au

concretizat mai multe modele de guvernanţă corporativă, dintre care cele mai importante au fost
denumite în doctrina economică, sub titulatura de Shareholder Model (modelul orientat către
acţionari) şi, respectiv, Stakeholder Model (modelul orientat către părţile interesate).

În România, puterea executivă şi Parlamentul s-au concentrat preponderent pe instituirea

unui cadru legal al guvernanţei corporative al întreprinderilor publice, cadru legal care, chiar
dacă s-a concretizat destul de târziu (în anul 2011), este, în opinia noastră, un demers absolut
necesar pentru companiile publice. Un sediu legislativ al materiei se impunea în cel de-al
doisprezecelea ceas, fiind notorii cazurile de societăţi de stat care, după 1989, au reprezentat
adevărate „găuri negre” ale economiei şi date fiind, în aceeaşi măsură, falimentele răsunătoare
ale companiilor de stat, declarate ulterior sau anterior privatizării acestora. Or, toate aceste
eşecuri au fost cauzate, în mod evident, de un management extrem de defectuos, manifestat, de
fapt, doar în interesul organelor de conducere şi nu în interesul statului acţionar. Desigur, recenta
lege a guvernanţei corporative (perfectibilă, de altfel) nu va rezolva o meteahnă veche pe
plaiurile noastre, care s-a manifestat de-a lungul anilor şi se va manifesta (din păcate) în
continuare în companiile de stat (numirile politice, iar nu pe criterii de competenţă, în posturile
de conducere ale întreprinderilor publice continuând şi astăzi); este însă de aşteptat ca acest prim
pas să responsabilizeze managerii întreprinderilor publice sau, cel puţin, să sperăm la această
responsabilizare. Aşadar, ceea ce s-a încercat, cel puţin formal, prin reforma din 2011 în
domeniul conducerii întreprinderilor publice este, în esenţă, identificarea unor procedee şi
proceduri care să excludă decizia politică în numirea directorilor acestor entităţi de stat, prin
implementarea mult-discutatului „management privat”, independent, competent, apolitic. Din
punct de vedere al modelului aplicat, legea română este o combinaţie a celor două sisteme despre
care am amintit mai sus, însă, în opinia noastră, este preponderent orientată către interesele
acţionarilor, întrucât regulile şi principiile aplicabile vizează, finalmente, o protecţie a acestora
faţă de eventualele nereguli săvârşite de managerii companiilor de stat.

Fisa de lectura nr. 9

 Jula, O., (2017), Guvernanta corporativa – necessitate sau/si inovatie?, Revista CECCAR
Business Magazine, nr. 30-31, pp. 20-41

Cuvinte-cheie: expertiza și auditul afacerilor, guvernanță corporativă, situații

financiare, bursa de valori, internaționalizare

În literatura internațională, guvernanța corporativă este definită ca fiind setul de legături

ce se formează între managementul unei companii, în sens larg, și toți cei interesați de activitatea
acesteia. Sugerăm în acest sens a se citi Principiile de guvernanță corporativă publicate de
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Istoria acestor principii este
una destul de recentă. Astfel, o primă variantă apare în 1999, fiind revizuite apoi în anii 2004 și
2015 (www.oecd.org/corporate/principles-corporate-governance.htm). Aceste principii de
guvernanță corporativă au două variante oficiale, în limbile engleză și franceză, și opt neoficiale.
Acest lucru demonstrează de fapt că noțiunile respective sunt la început de drum dacă ne
raportăm la alte concepte și teorii economice.

Principiile de guvernanță corporativă sunt linii directoare, un set de reguli de bune

practici pentru organizarea companiilor și a modului lor de raportare a relațiilor cu terții. Vom
detalia în cele ce urmează.

În legătură cu aceste principii se disting trei orientări: teoria administrării, teoria

companiei și cea a pieței. Fiecare dintre acestea face referire la diferite paliere de transfer de
informații din și către companie. De foarte multe ori în ultimii ani, mai ales în contextul
diferitelor crize financiare sau/și economice, s-a făcut apel la implementarea mai în amănunt a
acestor principii. Teoria companiei, a legăturii dintre managementul companiei și acționari, sau
potențialii acționari, este chemată astăzi să aducă clarificări în ceea ce privește nivelul de acces la
informațiile financiare și non-financiare.

Raportul Cadbury definește în mod clar cei trei piloni care trebuie să stea la baza acestor
principii: integritatea, transparența și fidelitatea informațiilor. Cea din urmă reprezintă
interpretarea noastră pentru termenul accountability, provenit din limba engleză, care nu are încă
o traducere exactă în limba română. Acestea sunt cele mai recunoscute linii de abordare a
principiilor de guvernanță corporativă.

La nivel mondial sunt identificate trei modele de guvernanță corporativă: modelul

american, cel german și cel japonez, între care există asemănări, dar și deosebiri importante.
Dacă modelul german presupune o concentrare masivă a capitalului, cel american se bazează mai
ales pe o legătură extrem de strânsă între acționari și companie. Acesta din urmă definește cel
mai bine modelul companiilor europene, al unei orientări pe termen lung a strategiei și stabilității
companiei. Modelul japonez aduce o coeziune la nivelul companiei și al structurilor de tip
holding.

Se poate observa destul de ușor că dezvoltarea guvernanței corporative a bătut pasul pe

loc în estul Europei. Dacă Bursa de Valori București a început timid să dezvolte principii de
guvernanță corporativă, băncile sunt cele care mai nou acceptă necesitatea și beneficiile adoptării
unor asemenea norme.

În timp ce Banca Comercială Română, Banca Română pentru Dezvoltare, ING etc. au
fost poate influențate de acționarii externi, Banca Transilvania a început să își construiască
principii de guvernanță corporativă pe măsura dezvoltării activității.

De cele mai multe ori există riscul ca aceste principii de guvernanță corporativă să
rămână la nivel declarativ sau să nu producă beneficiile pe care le urmăresc. Avantajul evident
stă însă în transparentizarea activității, lucru ce poate aduce un număr semnificativ mai mare de
acționari.

Credem că în general un acționar nu așteaptă obligatoriu un beneficiu mare pe termen

scurt sub formă de dividende distribuite, ci mai ales o transparență ce îi poate da siguranța
investiției sale. Această transparență a fost invocată de cele mai multe ori atunci când s-au
analizat cauzele și efectele crizelor financiare și economice. Ea este adesea legată în mod
incorect de acordarea accesului la anumite informații considerate importante în ceea ce privește
activitatea companiei. Nu este neapărat așa. Procedeele și procesele de lucru nu sunt printre
informațiile care fac obiectul transparentizării.

Mai mult decât atât, relația dintre creditori și investitori creează un model de guvernanță
corporativă foarte puternic ce poate preveni anumite crize circulare sau autoinduse în sistemul
financiar-bancar. De multe ori, guvernanța corporativă și respectarea principiilor pot duce la
evitarea falimentului bancar, lucru extrem de benefic proprietarilor, angajaților și creditorilor. De
asemenea, protejarea intereselor acționarilor minoritari este foarte importantă în cadrul
guvernanței corporative.

Fisa de lucru nr. 10

 Danescu. T., Spatacean, I. (2017), Guvernanţă corporativă - principii aplicabile entităţilor
listate pe o piaţă reglementată de capital, Audit Financiar, vol. XV, no. 3(147)/2017, pp.422-
452

Cuvinte-cheie: guvernanţă corporativă, consiliul de administraţie, deţinătorilor de

instrumente financiare, supraveghere, rapoarte

Privită drept o coordonată fundamentală a procesului de consolidare şi compatibilizare a

pieţei româneşti de capital în contextul pieţelor financiare internaţionale, implementarea unor
principii adecvate ale guvernanţei corporative, conferă un real conţinut eforturilor de promovare
a credibilităţii procesului de raportare financiară, prin furnizarea de informaţii care să răspundă
aşteptărilor pe care le manifestă investitorii, în mod deosebit cei calificaţi (Definiţi potrivit art. 2
din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare).

Guvernanţa corporativă captează într-o manieră din ce în ce mai intensă interesele în

jurul cărora gravitează lumea modernă a afacerilor, cel puţin din perspectiva fenomenului de
globalizare care distanţează vizibil ofertanţii de capital în raport cu componenta managerială a
entităţilor (Potrivit Teoria Agenţiei care justifică necesitatea auditului financiar şi în mare
măsură eforturile de implementare a unui proces adecvat de guvrnanţă corporativă).

Actul de guvernanţă corporativă poate fi apreciat drept unul dintre elementele

fundamentale în creşterea gradului de eficienţă cu care este administrată o afacere şi implicit a
încrederii investitorilor. Guvernanţa corporativă implică, pe de o parte, reguli precise şi
standarde de organizare şi privind comportamentul jucătorilor corporativi (persoane din consiliul
de administraţie / supraveghere - non executivi, manageri - directori executivi, auditori,
acţionari), iar, pe de altă parte, relaţii bine consolidate între consiliul de administraţie /
supraveghere, managementul entităţii, auditori şi acţionari, furnizând un climat propice pentru
stabilirea obiectivelor entităţii, pentru identificarea mijloacelor de atingere a acestora şi pentru
monitorizarea performanţelor.

Fisa de lectura nr. 11

 Cretu, R., Cretu, F., (2011), Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu,
Engineering Series, nr. 2, pp. 397-409

Cuvinte-cheie: indicatori non-financiari, guvernanţă corporativă, performanţă, companie,

evaluare

Guvernaţa corporativă este un concept nou care preocupă din ce în ce mai mult
conducerea companiilor. O bună guvernare corporativă asigură îmbunătăţirea performanţei
economice şi stabileşte un climat adecvat investiţiilor. Aceasta implică utilizarea eficientă a
resurselor, scăderea costurilor capitalului, creşterea încrederii investitorilor, reducerea nivelului
corupţiei.

Accelerarea globalizării (Morariu, 2008) a permis schimbări importante atât la nivelul

organizaţiilor, care şi-au schimbat modul de operare, cât şi a guvernelor, care trebuie să
stabilească şi să menţină cadrul legal adecvat. O bună guvernanţă în cadrul unei organizaţii
diminuează riscurile, creşte performanţa, deschide calea către pieţele financiare, aduce bunuri şi
servicii competitive pe piaţă, îmbunătăţeşte stilul de conducere, arată transparenţă faţă de toate
părţile interesate şi responsabilitate socială. Lipsa unor reguli şi structuri obligatorii poate duce la
haos în afaceri.

Prin guvernanţa corporativă se urmăreşte construirea unei structuri, care să permită un

grad larg de libertate, în limita legii, şi include câteva schimbări de principiu, în conformitate cu
standardele internaţionale de transparenţă.

Conceptul de guvernanţă corporativă a apărut şi s-a dezvoltat în secolul trecut, fiind

influenţat pe rând de medii economice bazate pe proprietate familială, capital bancar, investitori
instituţionali sau societăţi anonime, medii dinamizate de scandalurile de răsunet care au avut loc
în timp. În mod surprinzător, aceleaşi momente de criză au avut un efect benefic în privinţa
identificării căilor de îmbunătăţire a conceptului de guvernanţă corporativă, care să corespundă
noii etape în evoluţia economiei.

La acest proces şi-au adus contribuţia specialişti din ţări ca Statele Unite ale Americii,
Marea Britanie, Franţa sau Italia, specialişti care spre sfârşitul secolului trecut au concluzionat în
„rapoartele“ lor cu privire la o parte din problemele esenţiale ce trebuie avute în vedere, atunci
când analizăm mecanismul de conducere a unei companii. Evidenţiem Raportul Cadbury,
Raportul Greenbury, Raportul Pebereau, Raportul Vienot, Raportul Arthuis, raportul Marini şi
mai recentul Sarbanes-Oxley Act. Conceptul de guvernanţă corporativă continuă să fie într-un
proces de adaptare la cerinţele unei economii moderne, la globalizarea tot mai evidentă a vieţii
sociale şi totodată la necesităţile de informare a investitorilor şi a terţelor părţi interesate în
activitatea companiilor.

Acest nou concept de „guvernanţă corporativă” prevăzut în Standardele internaţionale de

audit intern, înseamnă, conducerea în ansamblu a întregii organizaţii, prin acceptarea tuturor
componentelor interne, care funcţionează împreună, dar care în final vor fi integrate conducerii,
şi implementării managementului riscurilor din cadrul organizaţiei (ERM) şi a sistemului de
management financiar şi control intern (MFC), inclusiv a auditului intern.
Fisa de lectura nr.12
 Danescu. T., Spatacean, I. (2017), Guvernanţă corporatva, Audit Financiar, vol. XVI, no.
1(145)/2017, pp. 326-341

Cuvinte-cheie: guvernanţă corporativă, deţinătorilor de instrumente financiare, BVB

Guvernanța corporativă este un complex de procese, practici, politici, cadru de

reglementare, cu impact asupra conducerii, administrării și controlului unei companii. 

Guvernanța corporativă are un rol important în protejarea intereselor acționarilor, întrucât

sprijină maximizarea valorii deținerii în companie pe termen lung, și în stimularea atenției
investitorilor asupra companiei, prin transparentizarea și eficientizarea activităților și proceselor
din cadrul companiei, întrucât investitorii au nevoie de informații corecte, de calitate și
diseminate la timp pentru a putea lua decizii de investiție. 

Începând cu anul 2016, companiile listate aplică noul Cod de Guvernanță Corporativă al
Bursei de Valori București. Codul de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București este
un set de principii și recomandări pentru companiile ale căror acțiuni sunt listate pe Piața
Reglementată. Scopul Codului este de a crea în România o piață de capital atractivă la nivel
internațional, în baza celor mai bune practici, a transparenței și încrederii. Codul încurajează
companiile să construiască o relație puternică cu acționarii lor și cu stakeholderii, să comunice în
mod eficient și transparent, și să manifeste deschidere față de toți investitorii potențiali. 

Acest nou Cod inlocuieste Codul initial care a fost emis in anul 2001 si revizuit in anul
2008. Schimbarea cu noul Cod a aparut din dorinta de a tine cont de lecțiile învățate din
aplicarea primelor versiuni ale Codului și din schimbarea cadrului juridic din România și din
Europa, precum și de noile aspirații ale societății și ale stakeholderilor cu privire la obligațiile și
conduita companiilor. 

Obiectivul Codului de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București este de a

spori încrederea în companiile listate, prin promovarea unor standarde de guvernanță corporativă
îmbunătățite în aceste companii.

Bursa de Valori București menține un mecanism bazat pe principiul “aplici sau explici”,
prin care se transmit în piață informații clare, exacte și actuale despre respectarea regulilor de
guvernanță corporativă de către companiile listate.

Elementele centrale ale acestui Cod sunt accesul la informații al investitorilor și

protejarea drepturilor acționarilor. Codul încearcă să nu impună companiilor listate obligații
excesive care ar putea depăși beneficiile, dar credem cu tărie că eforturile de satisfacere a
așteptărilor investitorilor generează avantaje atât pentru companii, cât și pentru conducerea
acestora. Prin urmare, fiecare companie listată trebuie să urmărească respectarea tuturor
prevederilor din Cod. Rolul unei bune guvernanțe este de a facilita o conducere antreprenorială
bună și eficientă, care poate să asigure succesul

Fisa de lectura nr. 13

 Dobre. F., (2016), Interdependente între guvernanta corporativa si auditul financiar:
informatii de la Bursa de Valori din România, Audit Financiar, vol. XIV, no. 2(134)/2016,
pp.151-161

Cuvinte-cheie: onorarii de audit, guvernanĠă corporativă, sistem unitar de management,

România, caracteristicile comitetului de conducere, abordarea IFRS

De la declanúarea crizei financiare a existat o nevoie accentuată ca informaĠia financiară

să fie corectă úi credibilă, din moment ce aceasta este verificată de un auditor financiar.
Credibilitatea auditorului a fost diminuată pe parcursul crizei financiare, din cauza
incertitudinilor cu privire la capacitatea acestuia de a identifica probleme financiare mari (Sikka,
2009).

În perioada crizei financiare entitătile sunt orientate spre a-si schimba auditorul financiar
în favoarea unei companii care face parte din grupul Big Four faĠă de o companie care nu este
membră Big Four, deoarece se consideră că auditorul financiar, membru în grupul Big Four,
conferă o credibilitate mai mare modului în care sunt construite situaĠiile financiare (Hubens,
2012). Pe de altă parte, auditorul financiar nu este singurul responsabil pentru nedetectarea
problemelor ce au generat declanúarea crizei financiare.

EntităĠile care au un sistem de guvernanĠă corporativă slab sunt mult mai înclinate să
prezinte o raportare frauduloasă decât entităĠile care au un sistem de guvernanĠă corporativă
dezvoltat (Farber, 2005). Totodată, entităĠile cu un sistem de guvernanĠă corporativă slab
întâmpină mai multe probleme de agent úi se caracterizează printr-o protecĠie redusă a
acĠionarilor minoritari (Core, Holthausen úi Larcker, 1999). InterdependenĠele dintre procesul
de audit, elementele de guvernanĠă corporativă úi performanĠa financiară a unei entităĠi sunt
aspecte care trebuie analizate atent. Din acest motiv, cercetarea de faĠă încearcă să furnizeze
informaĠii cu privire la aspectele prezentate, Ġinând cont de piaĠa de capital din România.

CorelaĠia dintre indicatorii de audit financiar, indicatorii de guvernanĠă corporativă úi

performanĠa financiară a unei companii a fost studiată frecvent în literatura de specialitate. Pe
de o parte, remuneraĠia auditorilor pare adecvat din cauza problemelor identificate în cadrul
sistemului de guvernanĠă corporativă – evaluarea riscului la care se supune entitatea. În ceea ce
priveúte piaĠa de capital din România, au fost întreprinse puĠine cercetări legate de aceste
aspecte. Brad ú.a. (2014) au identificat o corelaĠie negativă între existenĠa comitetului de audit,
variabila director executiv/director general úi tipul auditorului financiar, rezultate care sunt
similare cu cele obĠinute de Dobre (2014).

Fisa de lectura nr. 14

 Timea, F., (2015), Imbunatatirea relatiei dintre audit si guvernanta entitatilor economice
prin intermediul raportarilor comprehensive ale auditorilor, Editura ASE Bucuresti, Colectia
cercetare avansata postdoctorala in stiinnte economice, pp. 7-45

Cuvinte-cheie: onorarii de audit, guvernanta corporativa, audit, raportare

Guvernanţa corporativă este o temă de mare actualitate şi amploare în contextul

economic actual, fiind dezbătută pe larg în lucrările științifice de specialitate din domeniile
economice (Braithwaite 2010, Carcello et al.2011, Ettredge et al. 2011, Brown et al. 2011,
Erkens et al. 2012, Masulis et al. 2012, Moson&Simons 2014, Albu et al. 2014, Mouselli et
al.2014). Astfel considerăm a fi util prezentarea conceptelor de bază prinvind guvernanța
corproativă, cât și legătura dintre guvernanța corprotivă și raportarea copreensivă în audit. Dacă
în anii 1970, Milton Friedman în „teoria stake holder-ilor” considera că maximizarea rezultatelor
financiare, respectiv a dividendelor plătite către acționari reprezintă cea mai mare
responsabilitate socială a unei companii, ulterior concepțiile s-au schimbat.

În prezent, se consideră că o companiei aparține mai curând comunității în care ea își

desfășoară activitatea; ea a devenit „un cetățean al comunității” fată de care are niște drepturi și o
multitudine de obligații. În esență, guvernanța corporativă este definită ca fiind managementul
relațiilor unei companii cu acționarii săi, cu societatea în ansamblu.

Conceptul de guvernanță corporativă a apărut și s-a dezvoltat în secolul trecut, în umra

influențelor pe care le-au avut faimoasele familmente și criza financiară. Dezvoltarea
conceputului de guvernanță corporativă a fost influențat de diferiți factori precum: capitalul
bancar, investitori, societății cât și scandaluri financiare. Considerăm că scandaluri financiare din
ultimul deceniu au avut un efect benefic în privinţa identificării căilor de îmbunătăţire a
conceptului de guvernanţă corporativă. În dezvoltarea și îmbunătățirea conceptului de
guvernanță corporativă sau sau implicat specialiști din țări precum Statele Unite ale Americii,
Anglia, Franţa sau Italia, soluțiile aduse de acești specialiști au fost sub forma uniu rapoarte cum
ar fi Raportul Cadbury (Popescu, 2007), Raportul Greenbury mai recent legea SarbanesOxley
(Rusovici &Popescu, 2008).

În zilele noastre nu este suficient să se elaboreze principii și reglementări în domeniul

guvernanței corproative important este ca acestea să fie aplicate corect și tot odată, acestea
necesită și o verificare. Procedeul în care reglementările guvernanţi corporative sunt furnizate şi
aplicate constituie o parte importantă a activităţii corporative din fiecare ţară.

Termenul de o „bună guvernanţă corporativă” a fost menționat pentru prima dată în anul
1932 de către Adolf Berle şi Gardiner Means, în faimoasa lor teorie a agenției. Tricker ,
“părintele” guvernanței corporative așa cum l-a denumit Cadbury, a publicat prima carte și una
din cele mai reprezentative intitulată Guvernarea Corporativă bazată pe studiile sale de la
Nuffield College. Tricker (1984) consideră ca fiind componentele esenţiale ale guvernanţei
corporative: strategia companiei, managementul executiv, responsabilitatea şi supravegherea.

Guvernanța corporativă descrie metodele și sistemele folosite pentru conducerea

organizațiilor de toate tipurile și mărimile, publice sau non-profit și, de asemenea, companii din
sectorul privat și cele construite sub forma parteneriatelor. În acest sens, Sir Adrian Cadbury
definea guvernanța corporativă ca fiind „sistemul prin care companiile sunt îndrumate și
controlate”. Guvernanta corporativa funcționează pe baza unor principii, considerate ca stâlpi ai
bunei guvernări de RAPORTUL CADBURY, și anume: integritate, transparenta, răspundere si
competenta.

Fisa de lectura nr. 15

 Paunescu, M., (2019), Guvernanta corporativa, managementul riscurilor si controlul
intern, Editura CECCAR, Bucuresti, nr. 18

Cuvinte-cheie: control intern, risc, guvernanta corporative

CorelaĠia dintre indicatorii de audit financiar, indicatorii de guvernanĠă corporativă úi

performanĠa financiară a unei companii a fost studiată frecvent în literatura de specialitate. Pe
de o parte, remuneraĠia auditorilor pare adecvat din cauza problemelor identificate în cadrul
sistemului de guvernanĠă corporativă – evaluarea riscului la care se supune entitatea. În ceea ce
priveúte piaĠa de capital din România, au fost întreprinse puĠine cercetări legate de aceste
aspecte. Brad ú.a. (2014) au identificat o corelaĠie negativă între existenĠa comitetului de audit,
variabila director executiv/director general úi tipul auditorului financiar, rezultate care sunt
similare cu cele obĠinute de Dobre (2014).

Sub aspectul concepției și accepțiunii sale generale, auditul intern se tratează ca o manifestare de
control al corectitudinii și analiză a performanțelor financiare pornind de la ceea ce reflectă
conturile anuale și documentele justificative în concordanță cu legislația și actele normative
existente în domeniu.
Auditul intern și managementul riscului împărtășesc același scop și anume de control al
riscului. Limitarea principală a auditului intern în comparație cu managementul riscului este
reprezentată de asumarea riscului. În ceea ce privește managementul riscului, are ca și
manifestare principală luarea în considerare a riscurilor cu care se confruntă entitatea și trecerea
la acțiunile necesare de cuantificare a acestora. Auditul intern poate să ofere recomandări
managementului riscului în ceea ce privesc riscurile financiare ale întreprinderii sau chiar să
identifice mai clar toate riscurile financiare la care este expusă societatea.

Guvernanța corporativă presupune un set de relații între managementul companiei,

consiliul de administrație, acționari și deținătorii de titluri, prin instituirea unor reguli de bune
practici în vederea asigurării gestionării eficiente a resurselor la nivel corporativ. Scopul
guvernanței corporative este acela de a contribui la constituirea unui mediu de afaceri de
încredere, la sporirea transparenței și a responsabilității necesare pentru a promova investițiile pe
termen lung, stabilitatea financiară și integritatea în afaceri, determinând astfel o creștere
economică durabilă.

În contextul economic actual, caracterizat printr-un proces continuu de identificare și

determinare a unor mecanisme și instrumente de creștere a performanței companiilor, precum și
de eficientizare a activității corporatiste în concordanță cu legislația și actele normative din
domeniu, este necesară identificarea contribuției asupra performanței corporațiilor a auditului
intern și a gestiunii riscului corporativ în contextul bunelor practici de guvernanță.

Fisa de lectura nr. 16

 Birca, A., (2018), Empirical study on relations between corporate governance and
internal control, Academia de Studii Economice a Moldovei

Cuvinte-cheie: Coduri de Guvernanță Corporativă, funcțiile controlului intern, sarcinile

consiliului de administrație

Crizele economice pot avea mai multe cauze, inclusiv scandaluri financiare de mari
proporții. Controlul intern reprezintă unul dintre mecanismele guvernanței corporative utilizate
de entități în scopul evitării acestor crize. Aspectele reglementatorii privind relațiile dintre
controlul intern și guvernanța corporativă au fost evidențiate prin intermediul Codurilor de
Guvernanță Corporativă. În același timp, au fost prezentate configurațiile naționale și
internaționale ale problemei date. Informația selectată din coduri a fost prelucrată prin
intermediul analizei de conținut conceptuale, considerată drept metodă calitativă de cercetare.
Prezentarea sarcinilor consiliului de administrație, ale managementului executiv și ale auditului
intern are o dublă semnificație: pe de o parte, indică structura guvernanței corporative, iar pe de
altă parte, sunt analizate funcțiile controlului intern.

Demersul istoric al guvernanței corporative demonstrează că, în cea mai mare parte,
scandalurile financiare erau aplanate prin introducerea de noi legi sau prin restricționarea
condițiilor în legile existente, respectiv crearea organismelor de supraveghere. Spre exemplu,
criza economică din anii 1929–1933 a determinat adoptarea Legii Valorilor Mobiliare din 1934
elaborată de Thompson Huston. Totodată, în cadrul cercetărilor economiilor industrializate au
fost impulsionate direcțiile financiare, acestea contribuind la evoluția guvernanței corporative și
distingerea a patru branșe de cercetare: direcția lui Joseph A. Schumpeter, urmare a cercetărilor
lui Friedrich A. Hayek și Fritz Machlup, conceperea termenilor de boom și depresiune ca fiind
cauzate, în mare măsură, de fluctuațiile creditelor acordate de bănci; direcția lui John M. Keynes,
care sugerează că boom-ul și depresiunile sunt consecințele dezechilibrului din economie și a
investițiilor în afara ramurilor; direcția lui Ronald A. Fisher (outstanding debt), axată pe
restanțele fiecărei ramuri; direcția statistică, respectiv colectarea sistematică a datelor și
integrarea în statistica financiară, din perspectiva supravegherii macroeconomice [2, p. 52].