Sunteți pe pagina 1din 81

MARILENA MIRONIUC

ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ
Sinteză de curs
CIG - Anul III ZI

2021/2021
Evaluarea cunoştinţelor la AEF:

a) 50% Examen grilă pe platforma Moodle (EG);

b) 35% Test clasic (rezolvare de aplicatii) on-line, pe platforma Moodle (T) -


22 aprilie, în intervalul orar prevăzut pentru curs;

c) 15% Predarea unor teme lucrate acasa după modelul aplicaţiilor de la


seminar (S), încarcate succesiv pe Teams

Nota finală = 35%T + 15%S + 50%EG

2
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
OBIECTIVELE CURSULUI
ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII

Cursul de Analiză economico-financiară se adresează studenţilor din anul III CIG,


cărora această disciplină de logică economică le permite atingerea următoarelor obiective:

1. buna cunoaştere şi înţelegere a fundamentelor teoretico-metodologie ale analizei


economico-financiare şi a semnificaţiei sistemului de indicatori cu care operează analiza
economico-financiară;

2. dobândirea abilităţilor de analiză, sinteză, interpretare a fenomenelor care se succed


în viaţa întreprinderii pe, baza conexiunilor logice între cunoştinţe din domeniul contabilităţii,
finanţelor, managementului, statisticii;

3. aplicarea demersului metodologic şi interptetativ propriu analizei economico-


financiare pe cazuri reale studiate.

Ca disciplină de studiu, analiza economico-financiară are meritul de a contribui la


formarea economiştilor creativi şi a viitorilor utilizatori exigenţi de informaţii financiar-
contabile (manageri, auditori, experţi contabili, evaluatori, investitori, analişti financiari/bursieri
etc.).

Capitolul 1.
BAZELE TEORETICO - METODOLOGICE ALE ANALIZEI ECONOMICO -
FINANCIARE

În urma parcurgerii acestei unităţi de curs:

➢ veţi înţelege semnificaţia analizei economico-financiare ca metodă de cercetare, ştiinţă a


interpretării şi element al practicii economice;

➢ veţi cunoaşte obiectul de studiu şi treptele metodei analizei economico-financiare;

➢ veţi stăpâni ansamblul tehnicilor şi procedeelor cu care operează analiza economico-


financiară;

➢ veţi parcurge etapele pe care le presupune realizarea practică a analizei economico-


financiare;

➢ veţi descoperii tipologia analizei economico-financiare;

➢ veţi înţelege rolul analizei economico-fiancaiare în procesul de comunicare internă şi


externă a întreprinderii.

1.1. Analiza economico-financiară ca metodă de cercetare, ştiinţă a interpretării şi element


al practicii economice

3
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
A analiza, conform Dicţionarului explicativ al limbii române, înseamnă a cerceta un
întreg, un fenomen etc., examinând fiecare element component în parte. Analiza, potrivit
aceleiaşi surse, este o metodă ştiinţifică de cercetare care se bazează pe studiul sistematic al
fiecărui element în parte.
a) Transpunsă în domeniul economic, analiza este o metodă de cercetare a
fenomenelor/proceselor economico-financiare, bazată pe descompunerea acestora în părţile lor
constitutive, până la cele mai simple elemente, cu scopul identificării şi eliminării complexului
de cauze care imprimă tendinţe nefavorabile fenomenelor/proceselor studiate. Pentru că
reprezintă un mijloc de cunoaştere a realităţii prin intermediul cauzelor, analiza are un rol
gnoseologic concretizat în:

▪ stabilirea structurii fenomenelor/proceselor studiate;


▪ cercetarea fiecărui element structural (componentă) în parte;
▪ stabilirea relaţiilor cauzale dintre componente;
▪ descoperirea legităţilor care au stat la baza formării şi evoluţiei fenomenului/procesului
supus analizei;
▪ identificarea cauzelor care au determinat apariţia fenomenului/procesului;
▪ formularea concluziilor şi trasarea cadrului evoluţiei viitoare a fenomenului/procesului
analizat.

b) Numeroşi autori percep analiza economico-financiară ca pe o ştiinţă a


interpretării, care combină în mod inteligent şi realizează corelaţii logice între cunoştinţe şi
informaţii fundamentate de ştiinţele economice.

Ansamblul informaţiilor culese, tratate, prelucrate după un demers metodologic şi


interpretativ propriu, permite elaborarea judecăţilor şi aprecierilor asupra
fenomenelor/proceselor economico-financiare studiate.

Este adevărat că analiza economico-financiară solicită deschiderea spre discipline cum ar


fi: contabilitatea, finanţele, economia întreprinderii, statistica, managementul etc. Acest
fapt permite înţelegerea derulării logice a anumitor fenomene economico-financiare, dar face
dificilă delimitarea clară a obiectului de studiu al analizei economico-financiare şi reperarea
„frontierelor” sale cu disciplinele menţionate.

c) Analiza economico-financiară reprezintă un element fundamental al practicii


economice, iar aserţiuna este susţinută de faptul că analiza intervine curent în procesul de
elaborare, evaluare şi control al deciziilor adoptate de echipa managerială din întreprindere.

Cu ajutorul analizei economico-financiare se supraveghează activitatea întreprinderii, se


evaluează starea sa de funcţionalitate ca sistem, se iniţiază măsurile de reglare a
disfuncţionalităţilor întreprinderii şi se fundamentează strategia ei.

În acest fel, analiza economico-financiară reprezintă un instrument al managementului


întreprinderii, susceptibil să faciliteze înţelegerea trecutului şi a prezentului şi să orienteze
acţiunea managerilor în prezent şi viitor. Peter Drucker, consultant american celebru şi autor
de succes al unor cărţi de management, susţine că un manager eficace trebuie să afecteze circa
50% din timpul său analizei economico-financiare. Ignorarea acestui fapt conduce la un
management neperformant.

4
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară încurajează întreprinderile să
însoţească situaţiile financiare de analize, care să studieze:
✓ principalii factori care determină şi influenţează performanţa;
✓ modificările mediului în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea (de exemplu,
creşterea preţului materiilor prime, reducerea cererii unor segmente de consumatori,
modificarea cursului de schimb etc.);
✓ reacţiile întreprinderii la modificările respective şi efectul acestora;
✓ politicile de investiţii şi de dividend;
✓ sursele de finanţare a întreprinderii;
✓ politicile de îndatorare şi de gestionare a riscului;
✓ resursele întreprinderii care nu sunt reflectate în bilanţ (loialitatea şi experienţa
personalului şi managementului, experienţa în managementul mediului etc.).

Utilitatea analizei economico-financiare este continuu şi pe deplin validată de teoria şi de


practica economică.

Analiza economico-financiară este:

1. metodă de cercetare a fenomenelor/proceselor economico-financiare utilizată cu scopul


identificării şi eliminării complexului de cauze care imprimă tendinţe nefavorabile
fenomenelor/proceselor studiate;

2. ştiinţă a interpretării care permite elaborarea judecăţilor şi aprecierilor asupra


fenomenelor/proceselor economico-financiare studiate;

3. instrument al managementului folosit în procesul de elaborare, evaluare şi control al


deciziilor adoptate de echipa managerială din întreprindere şi un mijloc de comunicare cu
stakeholder-ii.

1.2. Conţinutul analizei economico-financiare


Analiza economico-financiară se constituie ca o disciplină de studiu care are un obiect şi
o metodă proprie şi se fundamentează pe un ansamblu de principii şi cunoştinţe proprii.

1.2.1. Obiectul de studiu al analizei economico-financiare

Obiectul de studiu al analizei îl reprezintă cercetarea sistemică, într-o viziune statică


sau dinamică, istorică sau prospectivă, a fenomenelor/proceselor economico-financiare care
se produc la nivel microeconomic, macroeconomic, regional, internaţional etc.

La originea producerii şi variaţiei unui fenomen/proces economico-financiar stau anumite


cauze. Analiza economico-financiară parcurge drumul invers evoluţiei reale a
fenomenului/procesului cercetat. Ea pleacă de la efectele (rezultatele) generate de cauzele
respective, către elementele structurale, factorii care au contribuit la apariţia
fenomenului/procesului, ajungând până la identificarea cauzelor, considerate finale din punctul
de vedere al analizei, dar iniţiale din punctul de vedere al apariţiei fenomenului/procesului
studiat.

5
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
- Rezultatul este expresia finală a fenomenului/procesului supus analizei, care se
exprimă, de regulă, sub forma unor indicatori (profit, cifră de afacei, rentabilitate, solvabilitate,
cotă de piaţă, productivitate a muncii, fond de rulment, viteza de rotaţie a stocurilor etc.).
- Elementele sunt părţi constitutive ale fenomenului/procesului analizat.
- Factorii explică schimbările din starea fenomenelor/proceselor analizate. Ei se
urmăresc în mod succesiv, trecând de la factorii cu acţiune directă la cei cu acţiune indirectă,
până la stabilirea cauzelor finale din punct de vedere al analizei.
- Cauzele reprezintă componentele elementare ale fenomenului/procesului analizat, care
generează sau concură la apariţia lui. Unii autori le denumesc „împrejurări” care, în anumite
condiţii, provoacă şi explică apariţia unui fenomen/proces.

Nu este obligatoriu ca în urma aplicării procedeului descompunerii în trepte a


fenomenului/procesului analizat să fie identificate toate componentele menţionate anterior,
deoarece, în cazul fenomenelor simple, factorii se pot identifica chiar cu cauzele.

Între componentele amintite se stabilesc o serie de legături, numite relaţii cauzale, care
se prezintă sub formă de conexiuni complexe, ale căror puncte nodale sunt reprezentate de
factori. Fiecare dintre aceştia are simultan valoare de cauză şi de efect, determină şi sunt
determinaţi. Analiza relaţiilor cauzale permite selectarea şi ordonarea factorilor în funcţie de
intensitatea şi sensul acţiunii lor asupra fenomenului/procesului analizat.

Sistematizarea acţiunii factorilor prin reprezentarea lor sub forma schemei de analiză
contribuie la creşterea operativităţii în munca de analiză şi de interpretare a rezultatelor. Natura
diferită a relaţiilor cauzale (de tip determinist sau funcţional şi de tip statistic sau stohastic)
impune utilizarea unor procedee de analiză specifice (substituţia în lanţ şi procedeul balanţier, în
cazul primului tip de relaţii, şi metodele statistico-matematice, în cazul celui de-al doilea).
Cercetarea fenomenelor/proceselor economico-financiare şi a structurii lor este facilitată de
reprezentarea lor sub formă de modele simbolice (indicatori) care, deşi simplifică realitatea
obiectivă, oferă un plus de cunoaştere.

Teoria şi practica economică oferă analizei economico-financiare un sistem de indicatori,


analistul trebuie să aibă capacitatea de a selecta din ansamblul indicatorilor pe aceea care sunt
adecvaţi fenomenului/procesului de analizat, în sensul că au capacitatea de a caracteriza, explica
şi cuantifica intensitatea cu care se produc respectivele fenomene.

Cel mai frecvent, indicatorii cu care operează analiza sunt exprimaţi în mărimi:
- absolute, indicatorii se exprimă în unităţi monetare şi non-monetare, însă nu se exprimă în
procente sau coeficienţi, ca de exemplu:

✓ marja comercială (lei) = venituri din vânzarea mărfurilor (lei) – cheltuieli privind
mărfurile (lei)

✓ cifra de afaceri (lei) = volumul producţiei vândute (kg) x preţul de vânzare (lei/kg)

✓ numărul mediu de salariaţi (persoane)

✓ fondul de timp calendaristic (ore-om) = numărul mediu de salariaţi (persoane) x numărul


de zile dintr-un an (zile) x numărul de ore lucrate pe zi de un salariat (ore/zi)

✓ etc.
6
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
- relative, indicatorii fiind calculaţi ca raport între două elemente, căpătând denumirea de rate,
care se exprimă în procent sau coeficienţi, ca de exemplu:

a) rate de structură (%) – exprimă ponderea unor elemente într-un întreg; la numărătorul şi
numitorul raportului sunt, în mod obligatoriu, elemente sunt de aceeaşi natură. De exemplu:

✓ rata de structură a activelor circulante (%) = (active circulante total/active totale)x100

✓ rata de structură a veniturilor financiare (%) = (venituri financiare total/venituri totale)


x100

✓ rata de structură a stocurilor (%) = (stocuri total/active circulante total)x100

✓ rata de structură a stocurilor (%) = (stocuri total/active total)x100

✓ etc.

b) rate de eficienţă - legate de procesul de folosire a resurselor în activitatea economică a


entităţii, exprimte:

- fie ca raport între un indicator de efort şi unul de efect (reflectă resursele consumate pentru
obţinerea unui rezultat), ca de exemplu:

✓ eficienţa cheltuielilor totale (‰) = (cheltuieli totale/venituri totale)x1000

- fie ca raport între un indicator de efect şi unul de efort (reflectă randamentul sau
rentabilitatea resurselor consumate), ca de exemplu:

✓ randamentul (productivitatea sau eficienţă) utilizării resursei umane (buc./pers/) =


volumul producţiei (buc.)/numărul mediu de salariaţi (pers.)

✓ rata rentabilităţii financiare (%) = (rezultatul net/capitaluri proprii total)x100

✓ randamentul (eficienţa) utilizării imobilizărilor corporale (‰) = (cifra de


afaceri/imobilizări corporale totale)x1000

✓ etc.

c) rate de gestiune sau activitate – în calculul lor intervine aproape întotdeauna cifra de
afaceri, exprimând:

- fie intensitatea (viteza) cu care unele active sau capitaluri participă la formarea cifrei de
afaceri, ca de exemplu:

✓ rata (viteza) de rotaţie a stocurilor (nr. de rotaţii) = cifra de afaceri/stocuri total

✓ rata (viteza) de rotaţie a creanţelor (nr. de rotaţii) = cifra de afaceri/creanţe total

7
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
✓ rata (viteza) de rotaţie a capitalului propriu în cifra de afaceri (nr. de rotaţii) = cifra de
afaceri/capitaluri proprii total

✓ etc.

- fie intervalul de timp în care se recuperează creanţele ori se plătesc obligaţiile (datoriile)
către terţi, ca de exemplu:

✓ termenul de recuperare a creanţelor comerciale (zile) = (creanţe comerciale/cifra de


afaceri)x360

✓ etc.

d) rate de acoperire financiară - reflectă gradul în care resursele financiare permit


finanţarea investiţiilor în active imobilizate, ca de exemplu:

✓ rata finanţării străine a activelor imobilizate = datorii mai mari de un an/active


imobilizate nete

✓ rata autofinanţării activelor imobilizate = capitaluri proprii total/ active imobilizate nete

✓ etc.

e) ratele solvabilităţii şi lichidităţii – exprimă capacitatea entităţii de a face faţă obligaţiilor


de plată (scadenţelor), de exemplu:

✓ rata solvabilităţii generale = active totale/datorii totale

✓ rata lichidităţii imediate = active de trezorerie/datorii curente

✓ etc.

1.2.2. Metodologia analizei economico-financiare

Metodologia analizei economico-financiare se constituie dintr-un ansamblu de metode,


tehnici şi procedee de cercetare care arată calea pe care trebuie să o urmeze gândirea analistului
pentru a emite judecăţi, explicite sau implicite, asupra obiectului analizei.

Metoda analizei economico-fianciare presupune un demers în patru trepte: descompunerea sau


divizarea rezultatelor; compararea; cuantificarea influenţei factorilor; generalizarea
(interpretarea) rezultatelor analizei.

Descompunerea sau divizarea rezultatului se realizează printr-un studiu calitativ-


deductiv asupra fenomenului/procesului analizat, cu scopul stabilirii elementelor lui structurale şi
a relaţiilor cauzale dintre componente. Descompunerea este frecvent utilizată atunci când se
doreşte aprofundarea cercetării unui fenomen/proces economico-financiar, precum şi localizarea
în timp şi spaţiu a provenienţei modificării acestuia. Prin descompunere se crează posibilitatea
lărgirii sferei comparaţiei, de la nivelul global al rezultatelor la cel al elementelor structurale,
existând posibilitatea identificării unor caracteristici care, prin analiza rezultatului global, nu ar fi

8
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
putut fi descoperite. De asemenea, descompunerea este o premisă pentru aplicarea tehnicilor
analizei factoriale.
Compararea s-a impus în analiza economico-financiară pentru că orice rezultat se
analizează nu ca o mărime în sine, ci în raport cu o bază de referinţă, obţinându-se astfel
informaţii mai relevante cu privire la aspectul analizat. Abaterile rezultate din comparaţii se
separă pe factorii de influenţă şi pe cauzele care le-au determinat.
Cuantificarea influenţei factorilor se realizează prin aplicarea efectivă a unor tehnici şi
procedee cantitative de analiză pentru a măsura acţiunea fiecărui factor asupra rezultatelor.
Recurgerea diferenţiată la procedeele şi tehnicile de analiză este determinată, în general, de:
obiectul analizei; profunzimea acesteia; sursele de informaţii disponibile; tipurile de relaţii
cauzale dintre factori; orientarea analizei numai spre acţiunea de informare şi/sau spre procesele
de elaborare, evaluare şi control al deciziilor. Bogăţia metodelor şi amploarea câmpului lor de
aplicare fac din analiză un element fundamental al raţionamentului economico-financiar şi al
practicii.
Generalizarea rezultatelor analizei implică reunirea, printr-un demers intuitiv, a tuturor
aspectelor rezultate în urma parcurgerii treptelor anterioare de analiză. Se doreşte, astfel,
formarea unei imagini de ansamblu asupra fenomenului/procesului studiat şi reţinerea
concluziilor semnificative care să conducă la formularea măsurilor de îmbunătăţire a situaţiei
analizate.

1.2.3. Tehnici şi procedee utilizate în analiza economico-financiară


Din „arsenalul” de tehnici şi procedee de analiză se selectează cele care corespund cel
mai bine particularităţilor fenomenului/procesului studiat, aşa cum relevă Tabelul nr. 1.

Tabelul nr. 1. Tehnici de analiză economico-financiară


Posibilitatea
Tehnici de analiză Destinaţia
utilizării
Tehnici factoriale de analiză:
Analiză curentă, post Analiza economico-financiară: potenţial intern, costuri;
- procedeul substituţiei în lanţ;
factum şi previzională; performanţele activităţii de exploatare;
- procedeul balanţier;
- procedeul calculului matricial;
Analiză de structură
Tehnici specifice analizei situaţiilor Analiza financiară: structura activului şi pasivului
curentă şi post factum;
financiare: bilanţier; structura contului de profit şi pierdere; SIG;
- tehnica rapoartelor („ratio analysis”); structura modificărilor capitalului propriu; structura
Analiză cronologică şi
- tehnica fluxurilor; fluxurilor de trezorerie; ratele de rentabilitate; ratele de
de trend;
- tehnica cost-volum-profit; rotaţie; ratele de lichiditate şi solvabilitate; fluxuri
- calculul marginal; financiare; fluxuri de trezorerie; previzionarea riscului;
Analiză de grup;
Tehnici specifice analizei discriminant: Analiza de predicţie a riscului de faliment: modelul E.
Analiză previzională
- tehnica scorurilor; Altman; modelul Conan &Holder etc.;
Alte tehnici statistice de analiză:
- tehnici de grupare (algoritmul ierarhic Analiză curentă, post
Analiza: de grup; probabilistică a riscului; de
al lui Ward, algoritmul k-medii etc.); factum şi previzională;
optimizare a unor funcţii;
- corelaţia statistică şi regresia;
- cercetarea operaţională;

Tehnicile factoriale de analiză cuantifică influenţa succesivă a factorilor asupra


fenomenului/procesului analizat prin intermediul procedeului substituţiei în lanţ şi al
procedeului balanţier.

Tehnicile specifice analizei situaţiilor financiare sunt utilizate în cadrul analizei financiare şi
facilitează elaborarea judecăţilor asupra situaţiilor financiare ale întreprinderii,
transformând datele cuprinse în acestea în informaţii relative la: performanţele economico-
9
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
financiare, poziţia financiară a întreprinderii, riscul economic şi financiar cu care se confruntă,
perspectivele de creştere a întreprinderii.

Tehnicile specifice analizei discriminante fac parte din categoria tehnicilor statistice, dintre care
cea mai cunoscută este tehnica scorurilor, folosită pentru a indica starea de vulnerabilitate şi
disfuncţionalitate a întreprinderii.

Studiul metodologiei analizei economico-financiare relevă o evoluţie a acesteia de la


o analiză statică şi deterministă, bazată pe studierea unei singure variabile sau a unui număr
foarte redus de variabile, spre o analiză dinamică şi probabilistică, care cercetează un număr
mare de variabile, ţinând seama de gradul de risc asociat dinamicii lor.

1.3. Etapele procesului de analiză economico-financiară


Pentru desfăşurarea practică a demersului analizei economico-financiare este necesară
parcurgerea unor etape, a căror respectare condiţionează calitatea analizei:
a) Precizarea tematicii analizei;
b) Organizarea muncii de analiză;
c) Culegerea materialului informaţional;
d) Verificarea informaţiilor utilizate în analiză;
e) Prelucrarea informaţiilor;
f) Analiza propriu-zisă;
g) Interpretarea rezultatelor analizei şi formularea concluziilor.

Realizarea practică a analizei economico-financiară implică parcurgerea a trei faze: faza


descriptivă (bazată pe informaţiile credibile relative la fenomenele/procesele supuse analizei),
faza explicativă a rezultatelor derivate din analiza propriu-zisă (cu accent pe formularea
concluziilor şi identificarea cauzelor), faza creativă (constă în formularea propunerilor şi a
măsurilor de redresare a aspectelor negative constatate prin analiză).

"Les dirigeants et les actionnaires doivent se rappeler que la comptabilité est un support à
l'analyse, mais ne peut en aucun cas la remplacer."

Warren Buffett

1.4. Tipologia analizei economico-financiare


Complexitatea fenomenelor/proceselor economice, varietatea situaţiilor care fac necesară
realizarea analizelor economico-financiare, precum şi diversitatea participanţilor la viaţa
economică, interesaţi de rezultatele analizei, determină îmbinarea mai multor tipuri de analiză,
care se completează reciproc.
a) După raportul dintre momentul în care se efectuează analiza şi cel al desfăşurării
fenomenului/procesului analizat, distingem:
- analiza post factum (retrospectivă sau analiza realizării obiectivelor);
- analiza previzională (prospectivă).
b) Din punctul de vedere al însuşirilor esenţiale ale fenomenului analizat, deosebim:
- analiza calitativă;
- analiza cantitativă.
c) După nivelul la care se desfăşoară analiza, distingem:
- analiză microeconomică;
10
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
- analiză macroeconomică.
d) După modul de urmărire în timp al fenomenelor/proceselor, evidenţiem:
- analiza statică;
- analiza dinamică.
e) După obiectivele analizei, reliefăm:
- analiza tehnico-economică;
- analiza economică;
- analiza economico-financiară;
- analiza financiară;
- analiza diagnostic.
Clasificarea analizei, după criteriile anterior prezentat, nu este exhaustivă. Noi criterii de
clasificare pot apărea concomitent cu evoluţia teoriei şi practicii în domeniu.

1.5. Utilizatorii informaţiilor analizei economico-financiare


Analiza economico-financiară joacă un rol important în procesul de
raportare/comunicare internă şi externă a întreprinderii. Ea oferă informaţii de calitate şi
judecăţi cu valenţe superioare necesare partenerilor interni şi externi (manageri, investitori,
creditori, sindicate, fisc, organe de anchetă etc.) pentru dezvoltarea unor relaţii contractuale
echilibrate. Partenerii întreprinderii (stakeholder) au obiective şi aspiraţii proprii, în raport
cu care doresc să deţină informaţii derivate din analiză (Tabelul nr. 2.).
Tabelul nr. 2. Utilizatorii informaţiilor derivate din analiza economico-finaniară
Stakeholder Obiective/aspitaţii Informaţii utile
- Performanţele economico-financiare şi riscurile asociate obţinerii lor;
Profit, dezvoltarea
- Relaţiile întreprinderii cu clienţii şi furnizorii;
durabilă a
- Poziţia întreprinderii în raport cu concurenţii;
întreprinderii,
Manageri - Perspectivele de creştere a întreprinderii;
excelenţă
- Eficienţa utilizării resurselor;
profesională,
-Alte informaţii necesare controlului intern de gestiune, adoptării deciziilor de
prestigiu, carieră
finanţare şi investiţii, fundamentării strategiei întreprinderii.
- Rentabilitatea şi riscurile aferente proiectelor de investiţii;
Creşterea valorii de
- Fluxurile de trezorerie;
piaţă a acţiunilor,
Investitori/ - Rezultatul net pe acţiune, dividendul pe acţiune, coeficientul de capitalizare
dividende, creşterea
Acţionari bursieră, rata de capitalizare a profitului, randamentul global al plasamentului;
puterii decizionale a
- Poziţia financiară a întreprinderii în care se investeşte;
acţionarilor
- Valoarea de piaţă a întreprinderii.
- Bonitatea clienţilor: lichiditatea, solvabilitatea, capacitatea clienţilor de a rambursa
Performanţă prin
la scadenţă datoriile şi dobânzile aferente;
politici de creditare
Creditori - Autonomia financiară, riscul de insolvabilitate a clienţilor;
şi plasamente
- Capacitatea întreprinderii de a realiza profit şi politica sa de dividende,
eficiente
perspectivele de creştere durabilă a întreprinderii.
- Performanţele întreprinderii;
Siguranţa locului de
- Productivitatea muncii;
Salariaţi muncă, salarii
- Corectitudinea politicii de salarizare şi a drepturilor salariale;
ridicate
- Participarea salariaţiilor la profit.
Creşteri bugetare - Profitul întreprinderii;
Fiscul
prin prelevări fiscale - Profitul reinvestit.
Produse/servicii de
- Valoarea creditelor comerciale primite şi a datoriilor comerciale acordate;
calitate la preţuri
- Lichiditatea întreprinderii, termenele de recuperare a creanţelor comerciale,
Clienţi/Furnizori avantajoase,
termenele de plată a datoriilor către furnizori;
perenitatea relaţiillor
- Perspectivele de creştere a întreprinderii.
comerciale
Analişti - Performanţele economico-financiare;
financiari/ - Poziţia financiară a întreprinderii;
Excelenţă
evaluatori/ - Riscurile economice, financiare, de insolvabilitate ale întreprinderii;
profesională
auditori/ - Valoarea întreprinderii;
organe judiciare - Perspectivele de creştere a întreprinderii.
Protecţia - Performanţele reale ale întreprinderii;
Alţi „actori
consumatorilor, - Externalităţile întreprinderii;
sociali”
protecţia mediului, - Costurile sociale provocate de întreprindere;
11
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
Stakeholder Obiective/aspitaţii Informaţii utile
asigurarea calităţii - Procentul din cifra de afaceri alocat de întreprindere pentru acţiuni de
vieţii responsabilizare socială.

LUCRARE DE VERIFICARE AFERENTĂ UNITĂŢII DE STUDIU 1.

A. Răspundeţi pe scurt la următoarele întrebări:


1. Care sunt accepţiile analizei economico-financiare? Descrieţi-le.
2. Ce reprezintă cauzele şi relaţiile cauzale în procesul analizei economico-financiare?
3. Standardele Internaţionale de Raportare Financiară încurajează întreprinderile să
însoţească situaţiile financiare de analize. Precizaţi care sunt aspectele de analizat în
optica acestor standarde.
4. Care sunt utilizatorii informaţiilor derivate din analiza economico-financiară? Descrieţi
informaţiile necesare investitorilor.
5. Enumeraţi etapele procesului de analiză economico-financiară şi descrieţi la liberă
alegere două dintre acestea.
6. Prin ce se diferenţiază analiza financiară de analiza diagnostic a unei întreprinderi?

B. Alegeţi răspunsurile corecte:


1. Treptele metodei analizei economico-financiare sunt:
a) aplicarea tenicilor specifice analizei discriminant;
b) generalizarea rezultatelor;
c) culegerea materialului informaţional;
d) descompunerea (divizarea) rezultatelor;
e) cuantificarea influenţei factorilor;
f) compararea.
2. Recunoaşteţi tehnicile specifice analizei situaţiilor financiare:
a) tehnica rapoartelor;
b) procedeul calculului matricial;
c) tehnica fluxurilor;
d) tehnica cost-volum-profit;
e) cercetarea operaţională;
f) calculul marginal.
3. Analiza post-factum:
a) are în vedere trecutul şi/sau prezentul;
b) presupune determinarea evoluţiei viitoare a fenomenelor economico-financiare;
c) studiază mai multe variante ale fenomenului analizat;
d) operează cu variabile şi informaţii cunoscute, certe;

C. Analizaţi comparativ şi critic (avantaje/dezavantaje) tehnicile analizei economico-


financiare.

Total: 10 puncte (câte 1 punct pentru fiecare răspuns de la A; câte 0,5 puncte pentru
fiecare raspuns de la B; 1,5 puncte pentru C; 1 punct din oficiu.)

BIBLIOGRAFIE

Achim, M. V., Borlea S. N., Ghid pentru analiza-diagnostic a stării financiare, Ed. Risoprint Cluj
Napoca, 2017
12
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
Bondoc, M. D., Analiza performanţelor entităţilor economice, Ed. Sitech, Craiova, 2014
Lala-Popa, I., Miculeac M., Analiză economico-financiară, Elemente teoretice si studii de caz,
Ed. Mirton, Timişoara, 2009
Hristea, A.M., Analiza economică și financiară a activității întreprinderii. De la intuiție la
știință, Volumele 1 şi 2 (ediția a doua), Ed. Economică Bucureşti, 2015
Marion, A., Analyse financière. Concepts et Méthodes, 4e édition, Dunod, Paris, 2007
Mironiuc, M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice şi aplicaţii,
Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006
Mironiuc, M., Analiză economico- financiară. Performanţă. Pozitie financiară. Risc, Ed.
Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, 2009
Pantea, M. I., Analiză economico-financiară - instrument al managementului întreprinderii,
Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2017
Petrescu, S., Analiză şi diagnostic-financiar-contabil. Ghid teoretico-aplicativ, Ediţia a II-a,
revizuită şi adăugită, Editura CECCAR, Bucureşti, 2008
Robu, V., Anghel I., Şerban E.-C., Analiza economico-financiară a firmei, Ed. Economică,
Bucureşti, 2014
Siminica, M., Diagnosticul financiar al firmei, Ed. Sitech, Craiova, 2010
Vâlceanu, Gh., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Ediţia a doua revizuită
şi adăugită, Editura Economică, Bucureşti, 2005

Bibliografie imperativă:

Pantea, M. I., Analiză economico-financiară - instrument al managementului


întreprinderii, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2017

Robu, V., Anghel I., Şerban E.-C., Analiza economico-financiară a firmei, Ed. Economică,
Bucureşti, 2014 (Analiza structurii activului; Analiza structurii surselor de finanţare, pp.
429-434);

Siminica, M., Diagnosticul financiar al firmei, Ed. Sitech, Craiova, 2010 (Analiza structurii
activului şi pasivului, pp. 37-54).

13
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
MARILENA MIRONIUC

ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ
Sinteză de curs
CIG - Anul III ZI

2020/2021
2

CAPITOLUL 2.
ANALIZA POZIŢIEI FINANCIARE A ENTITĂŢII ECONOMICE

În urma parcurgerii acestei unităţi de curs veţi fi în măsură să:

➢ înţelegeţi semnificaţia conceptului de poziţie financiară a întreprinderii;


➢ definiţi situaţia netă şi să explicaţi utilitatea informaţională a acestui indicator pentru
acţionarii şi creditorii întreprinderii;
➢ explicaţi cauzele care determina modificarea avtivului net contabil, reflectate în Situaţia
modificărilor capitalului propriu;
➢ reţineţi semnificaţia teoretică a indicatorilor care reflectă structura activului şi pasivului
bilanţier, precum şi a rolului lor pentru analiza poziţiei financire a întreprinderii;
➢ dobândiţi abilităţi de interpretare a ratelor de structură ale bilanţului;
➢ reţineţi semnificaţia teoretică a indicatorilor în mărime absolută care reflectă echilibrul
financiar al întreprinderii;
➢ dobândiţi abilităţi de interpretare a indicatorilor fond de rulment, necesar de fond de
rulment şi trezorerie netă, identificând cauzele, cuantificând factorii care influenţează
evoluţia acestora şi propunând măsuri de creştere a nivelului indicatorilor;
➢ cunoaşteţi semnificaţia teoretică a ratelor de acoperire financiară, ratelor de lichiditate,
ratelor de rotaţie, ratelor de solvabilitate utilizate în analiza economico-financiară
pentru studiul echilibrului financiar al întreprinderii;
➢ înţelegeţi sistemul de rate în legătură logică cu indicatorii în mărime absolută din care
derivă indicatorii exprimaţi sub formă de rate;
➢ dobândiţi abilităţi de interpretare corelată a indicatorilor exprimaţi prin rate cu
indicatorii de echilibru în mărime absolută.

Informaţiile privind poziţia financiară a entităţii se referă la:

- resursele economice pe care aceasta le controlează, în baza cărora se anticipează


capacitatea ei de a genera fluxuri monetare viitoare;

- structura de finanţare, care permite anticiparea nevoilor viitoare de credite şi


posibilitatea obţinerii lor;

- modul de repartizare a profitului şi a fluxurilor viitoare de trezorerie, lichiditatea şi


solvabilitatea întreprinderii, precum şi capacitatea acesteia de a se adapta schimbărilor mediului
în care îşi desfăşoară activitatea.

Având în vedere aspectele anterior precizate, se poate afirma că analiza poziţiei


financiare a întreprinderii implică un studiu amplu, static şi dinamic, asupra activelor,
datoriilor, capitalului propriu şi, în mod special, asupra corelaţiilor ce se stabilesc între aceste
structuri din bilanţ, de gestionarea cărora depinde existenţa durabilă a întreprinderii.

Informaţiile necesare analizei poziţiei financiare a întreprinderii sunt oferite de


Bilanţ/Situaţia poziţiei financiare şi Notele explicative la situaţiile financiare anuale.

Reglementările contabile din ţara noastră:

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
3
1. OMFP nr. 1.802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile
financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate (M. Of. nr. 963 din 30
decembrie 2014), cu modificările şi completările ulterioare
2. OMFP nr. 2.844/2016 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, cu modificările şi completările ulterioare
(M.Of. nr. 1020 din 19.12.2016)
3. Ordinul nr. 3456/2018 privind modificarea și completarea unor reglementări contabile
( M.Of. nr. 942 din 07 noiembrie 2018)
4. Ordinul nr. 58/2021 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea
situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la
unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, precum și pentru reglementarea unor aspecte
contabile (M. Of. nr. 66 din 21 ianuarie 2021)
5. OMFP nr. 2206/2020 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie
2020 a operatorilor economici, precum şi pentru completarea unor prevederi contabile (M. Of.
nr. 675 din 30 iulie 2020)...

...prevăd pentru bilanţ forma de prezentare verticală (în listă), care se bazează pe
ecuaţia fundamentală Active – Datorii = Capitaluri proprii.

Structurile de activ sunt grupate după natură şi lichiditate (în ordinea crescătoare a
lichidităţii lor) în active imobilizate nete şi active circulante.

Clasificarea datoriilor în bilanţ se face după natură şi exigibilitate (în ordinea


descrescătoare a exigibilităţii lor) în datorii care devin exigibile într-o perioadă de până la
un an şi datorii cu scadenţă mai mare de un an.

2.1. Analiza situaţiei nete şi a situaţiei modificărilor capitalului propriu

Potrivit teoriei financiare moderne, maximizarea valorii întreprinderii şi creşterea averii


acţionarilor constituie, în prezent, noul „credo” al managerilor marilor întreprinderi şi
modalitatea cea mai eficace de măsurare a succesului lor în materie de gestiune financiarǎ.

În viziune contabilă tradiţională, o primă apreciere cu privire la valoarea întreprinderii şi,


respectiv la averea acţionarilor o oferă situaţia netă ( SN ) sau activul net contabil (ANC). Ea
se determină ca diferenţă între activul total ( At ) şi datoriile totale ( Dt ), aceasta fiind de fapt
ecuaţia fundamentală pe care se bazează bilanţul contabil:

SN = ANC = At − Dt = C pr

Situaţia netă reprezintă „activul neangajat în datorii”, respectiv capitalul propriu al


întreprinderii.

Indicatorul interesează deopotrivă acţionarii şi creditorii.

1) Acţionarii sunt cei care îşi asumă cel mai mare risc prin investirea capitalului lor în
întreprindere, în speranţa obţinerii unei rentabilităţi viitoare care să le remunereze pentru aceasta.

Situaţia netă pozitivă este, aşadar, expresia unui management eficace, care a avut ca rezultat
creşterea averii acţionarilor, în principal, prin reinvestirea unei părţi din profitul net.

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
4
2) De mărimea situaţiei nete, respectiv a activului realizabil (posibil a fi vândut) la un moment
dat, depinde posibilitatea creditorilor de a recupera, în caz de faliment, capitalul împrumutat.

Când valoarea activului total este inferioară valorii datoriilor totale, partea neacoperită a
datoriilor rămâne în sarcina creditorilor, ca urmare a riscului de insolvabilitate pe care şi l-au
asumat în relaţia cu întreprinderea creditată.
Situaţia netă negativă reflectă o stare de dificultate a întreprinderii, chiar falimentul, fiind
consecinţa încheierii cu pierderi a exerciţiilor anterioare care au erodat capitalul propriu al
întreprinderii.

Situaţia modificărilor capitalului propriu al entităţii între două date ale bilanţului
(începutul şi sfârşitul unui exerciţiu) reflectă toate variaţiile activului net contabil sau ale averii
întreprinderii în cursul perioadei, inclusiv tranzacţiile cu proprietarii (aporturi de capital,
dividende). În literatura de specialitate se precizează că modificările capitalurilor proprii
decurg din:

- relaţiile întreprinderii cu proprietarii, concretizate în: investiţiile de capital ale


acestora, prin aporturile în bani şi în natură la capitalul întreprinderii; remunerarea acţionarilor
prin dividende; restituiri de capital, în cazul retragerii acţionarilor din afacere etc;

- performanţele activităţii întreprinderii, reflectate în Contul de profit şi pierdere/Situaţia


veniturilor şi cheltuielilor, deoarece: veniturile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice
înregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub formă de intrări sau creşteri ale activelor ori
descreşteri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalului propriu; cheltuielile
constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub
formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, care se concretizează în
reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele cauzate de tranzacţiile cu acţionarii;

- „activităţile accesorii” cu influenţă directă asupra capitalului propriu, ca de exemplu:


câştigul obţinut din reevaluarea activelor, diferenţele de curs valutar ca urmare a conversiei
situaţiilor financiare ale entităţilor autonome aflate în străinătate etc.;

- politicile contabile utilizate care grupează ansamblul principiilor, convenţiilor, regulilor


şi practicilor aplicate de o entitate la întocmirea situaţiilor financiare.

2.2. Analiza structurii bilanţului

Analiza structurii bilanţului este cunoscută ca analiza verticală a activului şi pasivului


bilanţului contabil. Ea constă în:

• determinarea proporţiilor diferitelor structuri de activ în totalul activului, evidenţiindu-se


astfel care este compoziţia relativă a patrimoniului întreprinderi ;

• determinarea ponderii elementelor de pasiv (datorii şi capital) în totalul capitalului


întreprinderii, explicându-se contribuţia acestora la finanţarea întreprinderii.

Analiza pe verticală a bilanţului se poate repeta pentru mai multe exerciţii succesive,
îmbinându-se astfel cu analiza cronologică (orizontală sau longitudinală) a bilanţului, pentru a
oferi informaţii privind evoluţia structurii bilanţului, sub impactul schimbărilor interne şi a
interacţiunilor întreprinderii cu mediul de afaceri.

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
5
Analiza se realizează cu ajutorul ratelor de structură sau de compoziţie, care facilitează
aprecieri privind elasticitatea sau rigiditatea întreprinderii de a-şi adapta politica de finanţare şi
investiţii modificărilor impuse de mediul extern.

Cum se formează ratele de structură ale activului?

Structura (compoziţia) activului total (%)


A. ACTIVE IMOBILIZATE Ai
I. IMOBILIZARI NECORPORALE At
II. IMOBILIZARI CORPORALE
lll. ACTIVE BIOLOGICE
In
IV. IMOBILIZARI FINANCIARE
B. ACTIVE CIRCULANTE At
I. STOCURI
II. CREANTE
lll. INVESITII PE TERMEN SCURT S
lV. CASA Sl CONTURI LA BANCI At
TOTAL ACTIV

Structura (compoziţia) imobilizărilor corporale (%) Tc


1.Terenuri si constructii CC
Ic
i
2. Instalalii tehnice si masini
3. Alte instalalii, utilaje si mobllier
Itm
4. Investitii imobiliare CC
5. Imobilizari corporale ȋn curs de executie Ic
i
6. Investitii imobiliare ȋn curs de executie
7. Active corporale de explorare si evaluare a Ai
resurselor minerale u
Ic
II. IMOBILIZARI CORPORALE

Printre ratele de structură ale activului bilanţului, cu valenţe informaţionale recunoscute


de literatura de specialitate, menţionăm:

Ai   raportului simultan cu  CA = consecinţa investiţiilor în


▪ rata activelor imobilizate: RAI =  100 noi capacităţi de producţie;
At
  raportului simultan cu  Ac = rigiditatea entităţii la
modificărilr mediului extern;
  raportului = neangajarea entităţii în proiecte de investiţii.

In
▪ rata imobilizărilor necorporale: RIN =  100   raportului = investiţii în cercetare/dezvoltare
At (produse, procese, programe informatice, brevete, mărci
etc.).

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
6
Ic 
▪ rata imobilizărilor corporale: RIC =  100  raportului =  receptivitatea entităţii la
At schimbările tehnologice, investiţii în terenuri şi
construcţii etc.;
 raportul reprezintă circa 60% în ramurile industriei
grele;
 raportul diferă în funcţie de: strategia entităţii
(creştere, dezvoltare, menţinere), politica de investiţii
(înlocuire, modernizare, crestere), sectorul de activitate
(industrie, agricultură, comerţ, turism, asigurări etc.).
If politica de investiţii financiare şi intensitatea relaţiilor
▪ rata imobilizărilor financiare: RIF =  100
At financiare ale entităţii cu alte entităţi, în virtutea
intereselor de participare.

Ac 
▪ rata activelor circulante: RAC =  100 raportul reprezintă circa 40% în entităţile cu profil
At industrial;
 raportul diferă în funcţie de: specificul activităţii
(industrie, agricultură, comerţ, turism, asigurări etc.),
particularităţile cilcului de producţie;
  raportului caracterizează entităţile elastice la cerinţele
pieţei (cu excepţia cazului în care creşterea este efectul
diminuării vandabilităţii produselor/serviciilor entităţii).

S
▪ rata stocurilor: RS =  100  raportul are valori mai mari în sfera industriei şi comerţului decât în
At sfera serviciilor ;
  raportului = imobilizări de resurse financiare, creşterea NFCE din
cauza: neoptimizării stocului de materii prime, diminuării vitezei de rotaţie a
unor stocuri; cumpărării în conjuncturi de piaţa favorabile a unor cantităţi
peste necesar de elemente de stoc, prelungirea duratei ciclului de fabricaţie.

Cc
▪ rata creanţelor: RC =  100   raportului = intensificarea relaţiilor contractuale cu clienţii;
At   raportului = imobilizarea de resurse financiare, creşterea NFCE;
 valoarea raportului depinde de natura clienţilor şi de termenele de
decontare stabilite în contractele comerciale;
 valoarea raportului este mică în cazul comerţului cu amănuntul, unde
încasarile se realizează cash.

D  valoarea raportului peste 25% = excedent de lichidităţi


▪ rata disponibilităţilor: RD =  100 neplasate;
At
 valoarea raportului sub 5% = dificultăţi de lichiditate,
anticipează recurgerea la credite bancare pe termen scurt.

Cele mai semnificative rapoarte de structură ale pasivului, care indică compoziţia
resurselor de finanţare în funcţie de termenele de exigibilitate, sunt reprezentate de:

▪ rata resurselor curente: RRC =


D1an
 100
 valorile recomandate pentru raport : 33%-50%, nu pun în
Pt pericol stabilitatea financiară sau gradul de îndatorare a entităţii;
  raportului pe seama creşterii termenului de plată a
obligaţiilor către furnizori, a avansurilor de la clienţi, a diminuării
creditelor bancare pe termen scurt;
 raportul este sensibil la fluctuaţiile de trezorerie.
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
7
 raportul = indicator de risc (remunerarea creditelor este
prioritară şi fixă, indiferent de rezultatul contabil);
Dt
▪ rata îndatorării globale: RIG = 100  raportul este mai mic sau egal cu 66%, pentru a nu reflecta
Pt supraîndatorare şi risc de insolvabilitate ;
  raportului determină efect de levier financiar pozitiv (creşte
rata rentabilităţii financiare sub efectul îndatorării);
  raportului pe seama datoriilor de până la un an, în special pe
seama relaxării termenelor de decontare a datoriilor comerciale
furnizorilor.

C pr  valorile recomandate pentru raport : 30%-


▪ rata autonomiei financiare globale: RAF =  100 33%;
Pt
 raportului =  riscului băncii finanţatoare,
capitalul propriu trebuie să fie suficient pentru a
absorbi pierderile de lichidare în caz de faliment.

CP  raportului = caracterul permanent al finanţǎrii conferă


▪ rata stabilităţii financiare: RSF =  100
Pt un oarecare grad de siguranţǎ entităţii;
 valorile recomandate pentru raport : 50%-66%;
 raportului pe seama creşterii capitalului propriu ;
 raportului pe seama creşterii datoriilor mai mari de un
an.

Tabelul nr. 1. Interpretarea sintetică a principalelor rate de structură ale bilanţului


Indicator Valori de Interpretare
referinţă
Rata - Aceasta valoare a ratei imobilizărilor corporale este specifică întreprinderilor
imobilizărilor  60% industriale şi reflectă receptivitatea lor la schimbările tehnologice, la
corporale promovarea politicilor de investiţii de înlocuire, creştere, modernizare.
- Valoarea indicată a ratei activelor circulante este proprie întreprinderilor
 40%
Rata activelor
circulante industriale flexibile (elastice) la cerinţele pieţei.
- Când raportul are valori mai mici de 5% indică lipsa de lichiditate a
Rata întreprinderii şi necesitatea procurării creditelor bancare pe termen scurt, o
disponibilităţilor 5% - 25% valoare mai mare de 25% este expresia unui excedent de disponibilităţi pentru
care nu s-au gasit plasamente rentabile şi puţin riscante.
- Încadrarea raportului în acest interval de valoare reflectă faptul că nu este
compromisă stabilitatea financiară a întreprinderii şi nici gradul său de
Rata resurselor
33% - 50% îndatorare; situaţa este favorabilă când raportul creşte prin sporirea
curente
obligaţiilor de plată către furnizori şi a avansurilor încasate în contul
comenzilor.
- Raportul sub această limită evidenţiază o întreprindere care nu se confruntă
Rata îndatorării
globale  66% cu riscul de insolvabilitate; când creşte mai rapid pasivul total decât datoriile
totale, creşte gradul de autonomie financiară a întreprinderii.
- Întreprinderea care are un astfel de grad de autonomie (independenţă)
Rata autonomiei
financiare  30% financiară are acces mai uşor la credite, are forţă de negociere în raport cu
băncile, este considerată puţin riscantă pentru bănci.
- Indicatorul încadrat în acest interval de valoare reflectă caracterul permanent
Rata stabilităţii al finanţării, care conferă un grad de siguranţă întreprinderii, în special când
financiare 50% - 66% raportul creşte pe seama capitalului propriu şi mai puţin pe sema datoriilor mai
mari de un an.

2.3. Analiza echilibrului pe baza bilanţului contabil

Pentru majoritatea întreprinderilor, resursele financiare reprezintă o constrângere în


realizarea obiectivelor strategice. Având în vedere acest fapt, un obiectiv esenţial al analizei
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
8
bilanţului îl constituie evaluarea măsurii în care structura financiară aleasă de întreprindere,
respectiv resursele financiare, acoperă necesarul de finanţat reflectat în activul bilanţului. Acesta
se realizează printr-o analiză pe orizontală a bilanţului, cunoscută sub denumirea de analiza
echilibrului financiar.

2.3.1. Analiza echilibrului financiar prin indicatori în mărime absolută

Analiza echilibrului financiar presupune compararea succesivă a structurilor activului


bilanţului cu cele din pasivul bilanţului, comparaţie din care se nasc câţiva indicatori clasici
pentru studiul echilibrului, cum ar fi:

✓ fondul de rulment,
✓ necesarul de fond de rulment,
✓ trezoreria netă.

Fondul de rulment reprezintă:

• excedentul rezultat atunci când resursele permanente depăşesc necesarul permanent de


finanţat al întreprinderii;

• surplusul de resurse permanente care poate fi „rulat” pentru reluarea ciclului de


exploatare, respectiv pentru reînnoirea stocurilor şi creanţelor;

• marja de siguranţă care permite întreprinderii să-şi conserve o anumită independenţă


financiară faţă de creditori, în cazul în care intervin dificultăţile financiare la nivelul
activităţii curente;

Bilanţ Contabil
Necesar Resurse

Necesar
permanent
(AIn) Resurse
permanente
Fond de rulment (CP)
net
Necesar FRN = CP − Ain
temporar
(Ac-Atz) Resurse
Temporare
(Dc-Ptz)
Total activ Total pasiv

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
9
Bilanţ Contabil
Necesar Resurse

Necesar
permanent
(AIn) Resurse
permanente
Fond de rulment (CP)
net
FRN = Ac − Dc
Necesar
temporar
(Ac-Atz) Resurse
Temporare
(Dc-Ptz)
Total activ Total pasiv
Fig. nr.1. Fondul de rulment net

Categorii de FR :

1. Fondul de rulment net: FRN = CP − Ain


Capital Permanent =
= Capital propriu total +
+ Datorii pe termen lung (DTL), respectiv:

✓ datorii: sume care trebuie platite intr-o perioadă mai are de un an;
✓ provizioane: sume care trebuie platite intr-o perioadă mai are de un an;
✓ subventii pentru investitii: sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an;
✓ venituri ȋnregistrate în avans: sume de reluat într-o perioada mai mare de un an;
✓ venituri în avans aferente activelor primite prin transfer de la clienţi: sume de reluat într-o
perioadă mai mare de un an.

Active imobilizate nete =


= Imobilizari necorporale total +
+ Imoilizari corporale total +
+ Active biologice total +
+ Drepturi de utilizare a activelor luate in leasing +
+ Imobilizari financiare total
+ Cheltuieli în avans: sume de reluat într-o perioadă mai mare de un an

✓ FRN  0  CP  Ain - reflectă o sporire a marjei de sigurantă a întreprinderii, datorită


faptului că o parte crescândă a activelor circulante vor fi finantate cu ajutorul capitalurilor
permanente rămase după acoperirea necesarului permanent (activele imobilizate nete).

✓ Cauze:
✓ sporirea capitalului permanent, ca urmare a majorării capitalului propriu (aporturi noi
în numerar şi în naturǎ, respectiv emisiunea şi vânzarea de noi acţiuni; încorporarea
rezervelor; fuziunea şi absorbţia) sau cu riscul pierderii autonomiei financiare a
întreprinderii, adică prin recurgerea masivă la datorii: sume care trebuie plătite într-o
perioadă mai mare de un an.
✓ diminuarea activelor imobilizate nete prin procesul deprecierii, precum şi prin
dezinvestiţii, cesiuni de active imobilizate, vânzarea acţiunilor deţinute la alte entităţi etc.

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
10
✓ FRN  0  CP  Ain - evidenţiază insuficienţa resurselor permanente pentru finanţarea
necesarului permanent, ceea ce înseamnă că o parte a imoblizărilor este finanţată din
datorii curente, fără ca aceasta să reflecte, întotdeauna, un dezechilibru financiar.

• Cauze:
✓ creşterea activului imobilizat net ca efect al investiţiilor, situaţie în care pe termen lung
se speră la un fond de rulment pozitiv datorită creşterii rentabilităţii economice ca urmare
a exploatării investiţiei;
✓ diminuarea capitalului permanent, fie prin rambursarea împrumuturilor obligatare, a
celor primite de la bănci sau de la alte instituţii financiare specializate, cu efect pozitiv
asupra autonomiei financiare a întreprinderii, fie în urma diminuării capitalului propriu,
cu efect negativ asupra posibilităţii de contractare a noi credite.

• Din FRN derivă:


✓ Rata finanţării stabile a imobilizărilor: Rfs = CP/Ain; când:

a) FRN>0 → Rfs>1

b) FRN<0 → Rfs<1

c) FRN=0 → Rfs=1

2. O alternativă a fondului de rulment net este fondul de rulment capital de lucru


(working capital statement), considerat criteriu de lichiditate: FRN = FRcl = Act − Dct

• Lichiditatea va fi suficientă dacă activele curente realizabile şi disponibile (Act) vor


depăşi exigibilitatea angajamentelor întreprinderii pe termen scurt (Dct);
• Este astfel pus în evidenţă echilibrul sau dezechilibrul financiar pe termen scurt al
întreprinderii;
• Această definiţie a fondului de rulment net este artificială, deoarece într-o întreprindere în
activitate este imposibilă realizarea (vânzarea) în totalitate a activelor circulante pentru a
rambursa datoriile mai mici de un an;
• Reflectă lichiditatea potenţială maximă.

Active circulante total =


Stocuri total +
+ Creanţe total +
+ Investitii pe termen scurt total +
+ Casa şi conturi la banci +
+Cheltuieli în avans: sume de reluat într-o perioadă de până la un an

Datorii curente total =


Datorii: sume care trebuie plătite ȋntr-o perioadă de până la un an +
+ provizioane: sume care trebuie platite intr-o perioadă de până la un an;
+ Subventii pentru investitii: sume de reluat într-o perioadă de până la un an +
+ Venituri ȋnregistrate ȋn avans: sume de reluat ȋntr-o perioada de până la un an +
+ Venituri în avans aferente activelor primite prin transfer de la clienţi: sume de reluat
într-o perioadă de până la un an.

• Din FR capital de lucru (working capital statement) derivă:


Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
11
✓ Rata lichiditatii generale (Current Ratio): Rlg = Act/Dct; când:

a) FRcl>0 → Rlg>1

b) FRcl<0 → Rlg<1

c) FRcl=0 → Rlg=1

✓ Rata lichiditatii reduse (Acid Test Ratio): Rlr = Act-S/Dct; când 0,8 ≤ Rlr ≥ 1 situaţie
normală de lichiditate

3. Fondul de rulment propriu:


FRPr = C pr − Ain sau FRPr = FRN − DTL = CP − Ain − DTL = C pr − Ain
- reflectă autonomia de care dispune întreprinderea în finanţarea investiţiilor. În general,
fondul de rulment propriu este negativ, deoarece puţine întreprinderi îşi pot finanţa necesarul
lor permanent numai din capitalurile proprii.
Dacă fondul de rulment este suficient, întreprinderea va putea face faţă scadenţelor
viitoare, pe măsură ce acestea vor surveni, va putea să-şi achite datoriile : sumele care trebuie
plătite într-o perioadă de până la un an, găsind de fiecare dată lichidităţile necesare derulării
activităţii curente.

• Din FRpr derivă:


✓ Rata autofinantarii imobilizarilor: Raf = Cpr/Ain; 0,67 ≤ Raf≤ 1; când:

a) FRpr>0 → Raf>1

b) FRpr<0 → Raf<1

c) FRpr=0 → Raf=1

4. Fondul de rulment strain:

reflectă contribuţia datoriilor: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un
an la finanţarea necesarului permanent.

• Din FRstr deriva:


✓ Rata finanţării străine a imobilizărilor: Rfstr = DTL/Ain

Necesarul de fond de rulment ( NFR ) este indicatorul cel mai relevant pentru studiul
echilibrului financiar, pentru că ţine seama de structura activelor şi pasivelor curente şi de
raportul lichiditate/exigibilitate dintre ele.

În definirea necesarului de fond de rulment se are în vedere faptul că :


• o parte a activelor circulante este finanţată din capitaluri nefinanciare provenite de la terţi
(furnizori, clienţi creditori, salariaţi, asigurările sociale, bugetul statului,
acţionari/asociaţi).

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
12
• numai partea din activele circulante rămasă nefinanţată din sursele menţionate este
acoperit din excedentul de capital permanent (fondul de rulment net) sau din datorii
financiare pe termen scurt, fapt pentru care această parte a fost numită necesar de fond de
rulment net.

NFR = ( Act − ATz ) − (Dct − PTz )

• Active de trezorerie =
= Investitii pe termen scurt +
+ Casa si conturi la banci

• Pasive de trezorerie =
= Sume datorate institutiilor de credit

▪ NFR<0 reflecta un surplus de resurse temporare, în raport cu necesarul de finanţat a


activelor circulante.

• Cauze:
✓ accelerarea vitezei de rotatie a activelor circulante;
✓ obtinerea de datorii cu o exigibilitate mai îndepărtată, ceea ce echivalează cu
diminuarea termenelor în care se fac încasările şi relaxarea termenelor în care se achită
obligaţiile către terţi (dacă activele circulante au o viteză de rotatie superioară vitezei de
rotatie a datoriilor curente, întreprinderea realizează mai repede lichidităti, fiind posibilă
asigurarea unui echilibru financiar chiar şi în conditiile unui fond de rulment negativ);
✓ discontinuitati în realizarea aprovizionării şi în desfăşurarea activităţii de producţie din
cadrul întreprinderii (când viteza de rotatie a activelor este aproximativ egală cu viteza de
rotatie a pasivelor).

• NFR = 0 , necesarul de fond de rulment neutru indică faptul că lichiditatea întreprinderii este
garantată pe termen scurt, însă aspecte neprevăzute, care pot modifica structura activelor şi
pasivelor curente, vor deteriora cu uşurinţă acest echilibru fragil (stocuri de produse finite,
care nu pot fi vândute în conjuncturi defavorabile pentru întreprindere, creanţe, imposibil de
recuperat în timp util etc.).

• NFR  0 , necesarul de fond de rulment pozitiv reflectă un surplus de nevoi temporare, în


raport cu resursele temporare care pot fi mobilizate.

• Cauze:

✓ diminuarea vitezei de rotaţie a activelor circulante;


✓ obţinerea de datorii cu o exigibilitate mai scurtă, ceea ce echivalează cu
prelungirea termenelor în care se fac încasările şi comprimarea termenelor în care
se achită obligaţiile către terţi.
✓ investiţii care au determinat creşterea necesarului de finanţare a ciclului de
exploatare.

Dacă activele circulante au o viteză de rotaţie superioară vitezei de rotaţie a datoriilor curente,
întreprinderea realizează mai repede lichidităţi, fiind posibilă asigurarea unui echilibru financiar
chiar şi în condiţiile unui fond de rulment negativ.

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
13

• Din NFR derivă indicatori care caracterizează lichiditatea întreprinderii, cunoscuţi sub
numele de rate de rotaţie sau rate de gestiune:

✓ Rata (viteza) globală de rotaţie a stocurilor: Vrs=CA/S (nr. rotatii)


• Exprima de câte ori stocurile se transformă în cursul exerciţiului din formă materială
în formă bănească prin intermediul cifrei de afaceri (a vanzarilor).

Ex: Vrs = CA/S = 3,5 rotaţii

Interpretări posibile:
- stocurile participă de 3,5 ori la obţinerea cifrei de afaceri ȋntr-un exerciţiu;
- stocurile se transformă din formă materială ȋn formă bănească, prin intermediul
vânzărilor (CA), de 3,5 ori ȋntr-un exerciţiu financiar;
- resursele financiare imobilizate ȋn stocuri se recuperează prin intermediul
vânzărilor (CA) de 3,5 ori ȋn exerciţiul financiar analizat;

✓ O viteză de rotaţie accelerată a stocurilor indică:


• o politică comercială dinamică, dublată de o gestiune eficientă a stocurilor, cu consecinţe
favorabile asupra lichidităţii întreprinderii;
• un nivel al stocurilor insuficient, care reprezintă cauza riscului de ruptură de stoc şi a
imposibilităţii asigurării livrărilor la termenele stabilite.

✓ O rotaţie lentă a stocurilor indică:


• o creştere a stocurilor într-un ritm mai rapid decât ritmul de creştere a cifrei de afaceri;
• existenta componentelor greu vandabile;
• o aprovizionare semnificativă cu elemente de stoc, fie din raţiuni speculative, fie ca
urmare a facilităţilor de preţ şi decontare primite de la furnizori.

✓ Durata în zile a unei rotaţii a stocului: Drs = (S/CA)*360 (zile)

• Creşterea raportului indică prelungirea intervalului de stocare în magazie, cu consecinţe


nefavorabile asupra cresterii necesarului temporar de finanţat al ciclului de exploatare si
asupra diminuarii lichiditatii;

Ex: Drs = (S/CA)*360 = 20 zile

Interpretări posibile:
- stocurile se transformă din formă materială ȋn formă bănească, prin intermediul
vânzărilor (CA), ȋn 20 de zile;
- resursele financiare imobilizate ȋn stocuri se recuperează prin intermediul
vânzărilor (CA) ȋn 20 de zile;

• Cauze:

✓ modificări intervenite în procesul de fabricaţie, prin prelungirea timpului de producţie;


✓ dificultăţi în valorificarea producţiei datorită deficienţelor calitative, a lipsei de avantaj
competitiv în raport cu concurenţii, a pierderii unor cote de piaţă etc;
✓ volum ridicat al stocurilor de materii prime si materiale, care se reînnoiesc la intervale
mari de timp, fapt ce limitează capacitatea de plată a întreprinderii deoarece aceasta
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
14
presupune cheltuieli de depozitare ce cresc proporţional cu marimea stocurilor şi cu
timpul de stocare;
• prin raportul S/CA se determină câţi lei investiţi în stocuri sunt necesari pentru a realiza
un leu cifră de afaceri.

✓ Rata (viteza) de rotatie a creantelor clienti: Vrc=CA/Cc (nr. rotatii)


• Exprima de câte ori creantele comerciale se pot recupera și/sau reînnoi prin efectul
vânzărilor, într-un exerciţiu financiar;
• aceasta echivalează cu acordarea de noi termene de plată clientilor (creditarea lor), pentru
conservarea relaţiilor comerciale cu clienţii şi sporirea cifrei de afaceri, cu asumarea
costurilor acestei finanţări, care îi pot afecta lichiditatea ȋntreprinderii care alocă
capitalul lor clienţilor, şi a riscului de insolvabilitate a clientilor.
• un trend crescător al raportului este confortabil pentru lichiditatea întreprinderii,
scazând necesarul de finantare a ciclului de exploatare (NFR).

✓ Termenul mediu de recuperare a creantelor comerciale: Trc =(Cc/CA)*360 (zile)


• un trend crescător al raportului sporeşte necesarul temporar de finanţat al
întreprinderii şi poate fi sinonim cu existenţa unor clienţi în dificultate financiară, care
ar putea deveni insolvabili pe termen lung.
• prin raportul Cc/CA se poate determina câţi lei investiţi în credite comerciale
generează un leu cifră de afaceri.

✓ Rata (viteza) de rotatie a datoriilor către furnizori:


Vrfz = Afz/Dfz (nr. de rotaţii)
• Exprima de câte ori datoriile către furnizori pot fi plătite prin efectul vânzărilor,
deoarece se consideră că cifra de afaceri trebuie să asigure reînnoirea activelor şi plata
datoriilor.

✓ Termenul mediu de plată a datoriilor către furnizori: Tpfz = (Dfz/Afz)*360 (zile)


Exprimă perioada de timp în care datoriile către furnizori devin exigibile.

• valoarea mare a acestui raport indică termene de plată mai lungi acordate întreprinderii
de către furnizori, cu influentă favorabilă asupra lichidităţii.
• termenul îndelungat de plată a datoriilor poate fi expresia încrederii pe care furnizorii
o au într-un client important şi solvabil, care face achiziţii semnificative.
• amânarea repetată a rambursării datoriilor către furnizori, fără ca aceasta să se realizeze
cu acordul lor prealabil, indică dificultăţile de plată ale întreprinderii.
• prin raportul Dfz/CA se determină câţi lei datorii furnizori trebuie contractaţi pentru
a se obţine un leu cifră de afaceri.

• Relatia Tpfz > Trc evidentiaza o situatie favorabila pentru intreprindere deoarece:
✓ creanţele comerciale se recuperează mai rapid decât se plătesc datoriile comerciale către
furnizori, ceea ce are impact favorabil asupra lichidităţii întreprinderii, reducând
necesarul de finanţare a ciclului de exploatare (NFR).

Trezoreria netă este definită:


• ca excedent de disponibilităţi derivat din activitatea desfăşurată de întreprindere într-un
exerciţiu financiar;
• ca expresie a echilibrului financiar de ansamblu al întreprinderii, determinată ca
diferenţă între fondul de rulment net şi necesarul de fond de rulment:
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
15
• prin prisma activelor şi pasivelor de trezorerie, ca excedent de disponibilităţi rezultat din
evoluţia curentă a operaţiunilor de încasări şi plăţi ce se derulează în întreprindere într-
un exerciţiu financiar:
TN = FRN − NFR
TN = Atz − Ptz

Din trezoreria netă derivă:

✓ Rata finanţării globale: Rfg = FRN/NFR


• Evidenţiază măsura în care surplusul de resurse permanente, rămas după finanţarea
necesarului permanent, participă la acoperirea necesarului de finanţare a ciclului de
exploatare.
Rfg>1 → TN>0 - FRN pozitiv permite finanţarea integrală a necesarului de fond de
rulment şi formarea trezoreriei nete pozitive

Rfg<1 → TN<0 - valoarea subunitară a raportului explică acoperirea parţială a


necesarului de fond de rulment din fondul de rulment net, consecinţa fiind trezoreria netă
negativă.

Ex:
FRN -4 5 2 -2 5 -6
NFR -2 2 3 -5 -2 8
TN -2 3 -1 3 7 -14
Rfg 2 2,5 0,66 0,4 -2,5 -0,75

➔ Adevărata problemă determinată de trezoreria negativă este dependenţa faţă de bănci


pentru contractarea de noi credite pe termen scurt şi pierderea parţială a autonomiei
întreprinderii.

➔ Când TN<0 - trebuie determină proporţia pe care trezoreria netă negativă o


reprezintă în necesarul de fond de rulment. Dacă acestă pondere nu reprezintă mai mult de
30%, băncile acceptă finanţarea deficitului de trezorerie.

➔ Practica demonstreazǎ cǎ, în majoritatea cazurilor, declanşarea procedurii de


redresare judiciarǎ şi falimentul întreprinderilor au la origine dificultǎţile de trezorerie.

Lipsa trezoreriei este o sursǎ permanentǎ de riscuri pentru întreprindere. Nelimitarea riscului
lipsei de trezorerie se reflectǎ negativ asupra rentabilitǎţii întreprinderii, situaţie care dacă
persistă pe termen lung este considerată un simptom al riscului de faliment.

✓ Rata lichiditătii imediate (raport de disponibilitate sau raport al capacitătii de plată


imediate): Rli = Atz/Dc
• Rli ≤ 0,20-0,30 - reprezintă garantia de lichiditate pentru întreprindere.

• Resursele lichide în exces pot fi utilizate pentru: acordarea de credite comerciale


clienţilor, în scopul creşterii vânzărilor; aprovizionarea cu cantităţi mai mari de materii
prime, pentru a profita de eventualele reduceri de preţ acordate de furnizori; efectuarea
altor plasamente.

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
16
✓ durata netă în zile a ciclului monetar ( Dcom ) sau durata medie de conversie a
numerarului este un indicator care exprimă, în zile, durata medie a intervalului cuprins
între momentul în care se plătesc datoriile către furnizori şi momentul în care se
încasează creditele de la clienţi: Dcom = Drs + Trc − Tp f
• Un ciclu comercial mai mic de 30 de zile = o situaţie optimă de trezorerie;
• Prelungirea ciclului comercial peste 80 de zile implică creşterea necesarului de finanţat al
ciclului de exploatare.

Tabelul nr. 2. Interpretarea sintetică a indicatorilor de echilibru


Indicator Valori de referinţă Interpretare
- Excedentul de resurse permanente, rămas după finanţarea
CP
Fondul de rulment FRN  0 ; R f = 1 necesarului permanent, finanţează o parte din necesarul temporar
net Ain (activele circulante) al întreprinderii; acest fapt corespunde unei rate
a finanţării stabile a imobilizărilor supraunitare.
- Lichiditatea va fi suficientă dacă activele circulante realizabile şi
Fondului de
Ac disponibile vor depăşi exigibilitatea angajamentelor întreprinderii pe
rulment net FRN  0 ; Rl g =  1 termen scurt; este astfel pus în evidenţă echilibrul financiar potenţial
(working capital Dc pe termen scurt al întreprinderii, fapt reflectat de valoarea
statement)
supraunitară a ratei lichidităţii generale.
C - Întreprinderea nu-şi poate finanţa investiţiile în active imobilizate
Fondul de rulment FRPr  0 ; Raf = pr  1 din resurse proprii; acesta corespunde unei rate de autofinanţare a
propriu Ain imobilizărilor subunitare.
- Capitalul propriu insuficient pentru finanţarea investiţiilor în active
Fondul de rulment FRN  FRPr ; CP  C pr imobilizate a determinat întreprinderea să recurga la îndatorare pe
străin
termen mai mare de un an.
- Buna gestionare a activităţii curente a întreprinderii face ca
Necesarul de fond
de rulment NFR  0 necesarul de resurse temporare să fie mai mic decât resursele
temporare pe care le poate atrage întreprinderea.
- Întreprinderea dispune, pe lângă un excedent de resurse financiare
permanente, şi de un excedent de resurse temporare, ca efect al
FRN performante a ciclului de exploatare, ceea ce determină
Trezoreria netă TN  0 ; R fg =  1 gestiunii
încheierea exerciţiului financiar cu un surplus de disponibilităţi
NFR
băneşti; situaţia este reflectată şi în valoarea supraunitară ratei
finanţării globale a întreprinderii.
A - Managementul eficace al întreprinderii a avut ca rezultat creşterea
Situaţia netă SN  0 ; Rs g = t  1,66 averii acţionarilor; întreprinderea nu este expusă riscului de faliment
Dt şi nu este considerată riscantă pentru creditori.
Indicator Valori de referinţă Interpretare
- Dacă toate activele circulante ar putea fi transformate în lichidităţi, ar fi mai
Rata lichidităţii
Rl g  1 mult decât necesare pentru finanţarea obligaţiilor curente; situaţia reflectă
generale
echilibrul financiar potenţial pe termen scurt, ceea ce corespunde unui fond de
(Current Ratio)
rulment net (working capital statement) pozitiv.
- Valorile raportului cuprinse între 0,8 şi 1 indică o situaţie normală de
Rata lichidităţii
reduse 0,8  Rl r  1 lichiditate a întreprinderii, datoriile pe termen scurt pot fi acoperite numai din
activele realizabile şi disponibile, mai uşor de mobilizat (crenţele comerciale,
(Acid Test Ratio)
activele de trezorerie).
- Valorile raportului încadrate în acest interval de valoare reflectă existenţa în
Rata lichidităţii 0,2  Rli  0,3 întreprindere a unei capacităţi imediate de plată, destinată finanţării activităţii
imediate
curente sau realizării unor plasamente rentabile şi cu risc minim.
Trc < T p f - Creanţele comerciale se recuperează mai rapid decât se plătesc datoriile
Ratele de rotaţie comerciale către furnizori, ceea ce are impact favorabil asupra lichidităţii
Vrc > Vr fz întreprinderii, reducând necesarul de finanţare a ciclului de exploatare.

2.3.2. Analiza solvabilităţi întreprinderii

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
17

Solvabilitatea sau soliditatea patrimonială desemnează capacitatea întreprinderii de a


face faţă scadenţelor, adică rambursării datoriilor şi plăţii regulate a dobânzilor.

Solvabilitatea este dependentă, pe de o parte, de măsura în care activul total al întreprinderii


este suficient pentru plata datorilor totale şi, pe de altă parte, de gradul de îndatorare şi/sau
de independenţă faţă de terţi.

Analiza suficienţei activului total pentru acoperirea datoriilor totale se realizează cu


ajutorul indicatorului:

▪ rata solvabilităţii generale ( Rs g ) exprimată ca raport între activul total şi datoriile totale:
At
Rs g =
Dt
Acest indicator este echivalentul, în mărimi relative, a indicatorului situaţia netă:

At - Dt = Cpr= ANC = SN

✓ valoarea raportului mai mică decât 1,66 explică faptul că întreprinderea se caracterizează
prin insolvabilitate şi este riscantă pentru “furnizorii” de capital, care pot refuza
acordarea de noi împrumuturi. Aceasta echivalează cu o situaţie netă negativă.

✓ de mărimea ratei sovabilităţii generale depinde posibilitatea reînnoririi contractelor de


creditare cu finanţatorii.

▪ Aprecieri asupra solvabilităţii întreprinderii se realizează în urma analizei:

✓ ratelor care reflectă gradul de îndatorare;


✓ ratelor de independenţă financiară a întreprinderii.

1.rata îndatorării globale ( RIG ):


Dt D
RIG1 =  0,66 sau RIG2 = t  2 (rata levierului financiar)
Pt C pr
✓ fac parte din categoria indicatorilor de risc;
✓ denumite coeficienţi ai îndatorării globale;
✓ exprimă gradul de dependenţă a întreprinderii faţă de resursele financiare provenite de la
terţi.

2. rata îndatorării la termen ( RIT ):

D1an D
RIT1 = sau RIT2 = 1an
CP C pr
✓ Riscul de insolvabilitate este, în principal, determinat de datoriile pe termen lung, care
cumulează ratele scadente şi cheltuielile cu dobânda aferentă.

✓ Întreprinderea dispune de capacitate de îndatorare la termen când primul raport este mai
mic sau egal cu 0,50, iar al doilea raport este cel mult egal cu 1.

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
18

▪ Gradul de îndatorare este diferit de posibilitatea de rambursare a datoriilor de către


întreprindere.
▪ Există întreprinderi foarte îndatorate, dar care rambursează creditele şi plătesc dobânzile
la termenele prevăzute, după cum
▪ Există şi întreprinderi cu un nivel mai redus de îndatorare, dar care înregistrează credite
restante.

Dt
3. rata capacităţii globale de ramburare ( RRG ): RRG =
CAF
✓ exprimă, în număr de ani, capacitatea întreprinderii de a rambursa datoriile totale;

✓ întreprinderea trebuie să dispună de o capacitate de autofinanţare capabilă să satisfacă cel


puţin obligaţiile de plată reprezentate de credite, dobânzi şi comisioane aferente;

✓ se recomandă o perioadă de maximum patru ani pentru rambursarea datoriilor pe seama


capacităţii de autofinanţare;

✓ Cu cât valoarea indicatorului este mai mică, cu atât întreprinderea este capabilă să
suporte o îndatorare suplimentară;

✓ CAF = Rnet ± Ajustările de valoare privind imobilizările necorporale, corporale etc. ±


Ajustările de valoare privind activele circulante ± Ajustările de valoare privind
provizioanele

D1an
4. rata capacităţii de rambursare la termen ( RRT ): RRT =
CAF

✓ literatura de specialitate indică pentru acest raport o valoare maximă egală cu trei ani.

✓ valoarea indicatorului peste această limită indică capacitatea de autofinanţare disponibilă


insuficientă pentru rambursarea datoriilor la scadenţă,

✓ întreprinderea trebuie să găsească alte resurse pentru a face faţă scadenţelor (dezinvestiţii,
noi împrumuturi pe termen scurt etc.).

Ch f Ch f
5. rata prelevării datoriilor financiare ( RPD ): RPD1 = sau RPD2 =
EBIT CA

EBIT(Earnings Before Interests and Taxes) = Profitul brut +


+ Cheltuieli cu dobânzile

✓ exprimă capacităţii întreprinderii de a suporta costul îndatorării;

✓ o valoare a primului raport mai mare de 0,6 sau depăşirea excedentului brut de exploatare
de către cheltuielile financiare este un semnal că întreprinderea nu poate suporta costul
îndatorării – risc de insolvabilitate;

✓ pentru al doilea raport, literatura de specialitate recomandă o valoare de cel mult 0,03
(cheltuielile financiare să nu reprezinte mai mult de 3% din cifra de afaceri), pentru ca
întreprinderea să nu se expună riscului de insolvabilitate.
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
19

1. raportul autonomiei (independenţei) financiare globale:


C C pr
RAF1 = pr sau RAF2 =
Pt Dt

✓ pentru primul raport se recomandă valoarea de minimum 0,33 care caracterizează o


autonomie financiară normală a întreprinderii.
✓ când descreşte gradul de independenţă financiară a întreprinderii, creşte riscul băncilor
finanţatoare.
✓ indicatorul poate lua valori negative când capitalul propriu este negativ, situaţie proprie
întreprinderilor falimentare.

✓ pentru al doilea indicator valoarea nu trebuie să coboare sub 0,7-0,8 pentru a reflectǎ o
autonomie financiarǎ ridicatǎ a întreprinderii.

✓ exprimă câţi lei garanţie revine/sunt necesari pentru 1 leu datorii totale;

✓ cu cât indicatorul are valori mai mici decât limitele mai sus amintite, cu atât
întreprinderea se expune riscului de insolvabilitate datoritǎ dependenţei prea mari faţǎ de
creditori.

✓ creşterea autonomiei financiare a întreprinderii este de dorit sǎ se realizeze pe seama


creşterii, într-un ritm mai rapid, a profitului net al exerciţiului decât a celorlalte
componente ale capitalului propriu.

✓ creşterea capitalului propriu într-un ritm mai lent decât ritmul de creştere a datoriilor
totale, este o situaţie normalǎ numai dacă se realizează pe seama creşterii datoriilor ce
trebuie rambursate într-o perioadǎ de până la un an, ca efect al prelungirii termenelor de
platǎ acordate de furnizori.

C pr C pr
2. raportul autonomiei (independenţei) financiare la termen: RAT 1 = sau RAT 2 =
CP D1an
✓ primul indicator reflectǎ măsura în care capitalul propriu participǎ la formarea capitalului
permanent;

✓ mǎsura în care datoriile care trebuie rambursate într-o perioadǎ mai mare de un an pot fi
acoperite pe seama capitalului propriu;

✓ exprimă câţi lei garanţie revine/sunt necesari pentru 1 leu datorii mai mari de un an;

✓ valoarea minimǎ admisǎ pentru primul indicator este 0,5. Sub acestǎ valoare
întreprinderea se confruntǎ cu risc de insolvabilitate;

✓ valoarea minimǎ admisǎ pentru cea de-a doua variantǎ de calcul a indicatorului este 1,
respectiv datoriile mai mari de un an trebuie sǎ fie acoperite integral de capitalurile
proprii, datoritǎ activitǎţii rentabile desfǎşurate de întreprindere.

Tabelul nr. 3. Interpretarea sintetică a ratelor de solvabilitate


Indicator Valori de referinţă Interpretare

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
20
Indicator Valori de referinţă Interpretare
- Întreprinderea se caracterizează prin insolvabilitate şi este
Rata solvabilităţii Rs g  1,66 riscantă pentru „furnizorii” de capital, care pot refuza
generale acordarea de noi împrumuturi; aceasta echivalează cu o
situaţie netă negativă.
- Întreprinderea nu este ameninţată de riscul de insolvabilitate
RIG1  0,66 şi dispune încă de capacitate de îndatorare.
- Valoarea unitară pentru acest raport se înregistrează numai
când capitalul propriu devine negativ, situaţie specifică
Rata (coeficientul) RIG1 = 1 întreprinderilor aflate în stare de faliment, la care pierderile
reportate din exerciţiile anterioare au erodat capitalul
îndatorării globale
întreprinderii.
- Când raportul are valoarea egală cu doi, capacitatea de
îndatorare a întreprinderii este considerată saturată.
RIG2 = 2 Îndatorarea peste acestă limită conduce la apariţia riscului de
insolvabilitate, atât pentru împrumutat cât şi pentru finanţator.
Rata (coeficientul) RIT1  0,50 - Întreprinderea dispune de capacitate de îndatorare pe o
îndatorării la perioadă mai mare de un an şi nu este susceptibilă riscului de
termen RIT2  1 insolvabilitate.
Rata capacităţii - Întreprinderea dispune de capacitate de autofinanţare care îi
globale de RRG  4 va permite rambursarea datoriilor totale în maximum patru
ramburare ani.
- Întreprinderea nu poate suporta costul îndatorării din
R PD1  0,6 excedentul brut de exploatare, iar dacă această situaţie
Rata prelevării persistă pe termen lung întreprinderea devine insolvabilă.
datoriilor financiare - Atunci când cheltuielile financiare nu reprezintă mai mult de
RPD2  0,03 3% din cifra de afaceri, întreprinderea nu se expune riscului de
insolvabilitate.
- Primul raport indică o autonomie financiară normală a
Raportul RAF1  0,33 întreprinderii;
autonomiei - Al doilea raport indică o autonomie financiară ridicată,
(independenţei) situaţie de dorit sǎ se realizeze pe seama creşterii, într-un ritm
financiare globale RAF2  0,70 mai rapid, a profitului net al exerciţiului decât pe seama
celorlalte componente ale capitalului propriu al întreprinderii.

Tabelul nr. 4. Calculul principalilor indicatori economico-financiari care caracterizează poziţia financiară
Nr. Exerciţiul financiar: Abateri
Indicatorul
crt. precedent încheiat (%)
1. Indicatorii de lichiditate: - - -
a) Rata lichidităţii generale Rlg = Act / Dct 1,33 2,40 80,44
b) Indicatorul test acid Rlr = Act − S / Dct 0,71 1,74 145,07
2. Indicatorii de risc: - - -
a) Indicatorul gradului de îndatorare (Rata îndatorării la
termen) RIT = D1an / C pr 0,02 0,20 900,00

b) Indicatorul privind acoperirea dobânzilor RAD = Rec / Chd 23,46 14,31 -39,00
3. Indicatorii de activitate (de gestiune): - - -
a) Viteza de rotaţie a stocului Vrs = CA / S (rot.) 3,77 6,42 70,29
b) Durata de rotaţie a stocului Drs = (S / CA)  360 (zile) 95,52 56,09 -41,28
c) Termenul de recuperare a creanţelor Trc = (Cc / CA)  360 117,25 175,01 49,26
Termenul de plată a datoriilor către Furnizori
d) T pf = ( D fz / A fz )  360 87,26 72,96 -16,39

e) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate VrAi = CA / Ai (rot.) 1,60 1,77 10,62


f) Viteza de rotaţie a activelor totale VrAt = CA / At (rot.) 0,80 0,82 2,50
4. Indicatorii de profitabilitate: - - -
a) Rata rentabilităţii capitalului angajat RCang = Rec / Cang 24,43 13,05 -46,58
b) Marja brută din vânzări RMb = Rb / CA (%) 41,20 38,44 -6,70

Răspundeţi pe scurt la următoarele întrebări:


Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
21
1. Ce implică analiza echilibrului financiar prin sistemul de rate?
2. Enumeraţi indicatorii încadraţi în sistemul ratelor de rotaţie şi prezentaţi, la liberă
alegere, semnificaţia uneia dintre acestea.
3. Ce diferenţă există între rata lichidităţii generale, rata lichidităţii reduse şi rata lichidităţii
imediate?
4. Care sunt ratele care se corelează cu indicatorul trezorerie netă?
5. Care sunt indicatorii exprimaţi prin rate care se corelează cu indicatorul fond de rulment?
6. Cum definiţi necesarul de fond de rulment?
7. Discutaţi semnificaţiile relaţiilor matematice posibile între fondul de rulment şi necesarul
de fond de rulment.
8. Care este semnificaţia teoretică a indicatorului trezorerie netă negativă?

Bibliografie imperativă pentru Analiza poziţiei financiare a entităţii:

Petrescu, S., Analiză şi diagnostic financiar-contabil, ediţia a III-a, Ed. CECCAR, Bucureşti,
2010 (Analiza ratelor de structură a bilanţului, pp. 214-216, pp. 191-229);

Robu, V., Anghel I., Şerban E.-C., Analiza economico-financiară a firmei, Ed. Economică,
Bucureşti, 2014 (Analiza structurii activului; Analiza structurii surselor de finanţare, pp. 429-
434, pp. 434-455; pp. 458-461);

Siminica, M., Diagnosticul financiar al firmei, Ed. Sitech, Craiova, 2010 (Analiza structurii
activului şi pasivului, pp. 37-54, pp. 71-98; pp. 101-118)

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
MARILENA MIRONIUC

ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ
Sinteză de curs
CIG - Anul III ZI

2020/2021
Capitolul 3.
ANALIZA PERFORMANŢELOR ECONOMICO-FINANCIARE ALE
ÎNTREPRINDERII: SOLDURILE INTERMEDIARE DE GESTIUNE

În urma parcurgerii acestei unităţi de curs:


➢ veţi înţelege semnificaţia indicatorului de eficienţă a cheltuielilor totale în raport cu
veniturile totale;
➢ veţi verifica, analiza şi interpreta condiţiile care atestă eficienţa activităţii întreprinderii;
➢ veţi cuantifica efectul creşterii/reducerii eficienţei cheltuielilor totale asupra rezultatului
brut al întreprinderii;
➢ veţi cunoaşte semnificaţia indicatorilor de performanţă care compun sistemul soldurilor
intermediare de gestiune care caracterizează activitatea de exploatare şi rentabilitatea
întreprinderii.

 Termenul de performanţă are semnificaţia unui „rezultat prestigios” a unei „realizări


deosebite” obţinute într-un domeniuc de activitate.

 Transpus în mediul de afaceri, conceptul de performanţă este interpretat ca o „bună


reuşită” sau ca un „succes”, în plan general sau pe domenii specifice de activitate ale
întreprinderii (tehnic, comercial, fianciar, social etc.).

 Acest „succes” este expresia gestiunii eficiente a activităţii întreprinderii.

 Acest „succes” poate fi cuantificat cu ajutorul unui ansamblu de indicatori sau criterii
de natură cantitativă şi calitativă (profit, rentabilitate, cifră de afaceri, cash-flow, cotă de
piaţă, cost de externalitate, imagine de marcă, climat social, reputaţia echipei manageriale
etc.)

Sursa informaţională pentru analiza performanţelor întreprinderii o reprezintă;

✓ Contul de profit şi pierdere/Situaţia rezultatului global (Situaţia veniturilor şi


cheltuielilor)
✓ Acesta se prezintă sub formă de listă (de tip vertical), care clasifică veniturile şi
cheltuielile după natura lor, clasificare utilă pentru estimarea viitoarelor fluxuri de
numerar, sau după destinaţie.

3.1. Analiza fluxurilor de rezultate prin Contul de profit şi pierdere/Situaţia rezultatului


global

• Contul de profit şi pierdere/Situaţia rezultatului global explică modalitatea de formare


a rezultatului exerciţiului (profit sau pierdere), ca expresie a ajustărilor parţiale sau
globale (totale) între diferite tipuri de venituri şi cheltuieli, determinate de complexitatea
activităţilor care au loc în întreprindere pe durata unui exerciţiu financiar.

• Fluxurile de venituri şi cheltuieli specifice celor două activităţi (de exploatare, financiară)
dau conţinut unor rezultate intermediare ce condiţionează mărimea rezultatului
exerciţiului (Fig. nr. 1.).
• Există, astfel, posibilitatea analizării succesive a impactului lor asupra rezultatului
net.
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
Venituri Cheltuieli
Venituri din exploatare Cheltuieli de exploatare
+→ Rezultat din exploatare (1) -
Venituri financiare Cheltuieli financiare
+→ Rezultat financiar (2) -

Rezultat curent (3)=(1)+(2)

Rezultat brut (4)=(3) - Impozit pe profit

Total venituri +→ Rezultatul exerciţiului - Total cheltuieli

Fig. nr. 1. Determinarea rezultatului exerciţiului prin ajustări succesive între veniturile şi cheltuielile întreprinderii

Rezultatul din exploatare, cunoscut în literatura occidentală sub numele de “rezultat


operaţional” (operating income), este surplusul degajat prin confruntarea veniturilor şi
cheltuielilor legate de activitatea curentă, repetitivă, care face obiectul întreprinderii (Fig. nr. 2.).

Venituri din exploatare Cheltuieli de exploatare


• venituri din vânzarea de produse, mărfuri • cheltuieli cu materiile prime şi materialele
prestări de servicii, venituri din vânzarea de consumabile; costul de achiziţie al obiectelor de
locuinţe; inventar consumate; costul de achiziţie al
• variaţia veniturilor aferente costului materialelor nestocate, trecute direct asupra
producţiei în curs de execuţie; cheltuielilor; contravaloarea energiei şi a
• venituri din productia de imobilizari; apei consumate; valoarea activelor biologice de
• venituri din subvenţii de exploatare aferente natura stocurilor; costul mărfurilor vândute şi al
cifrei de afaceri nete; ambalajelor;
• alte venituri din exploatare (veniturile din • cheltuieli cu serviciile executate de terti,
creanţe recuperate, penalităţi contractuale, redevente, locaţii de gestiune şi chirii; prime
datorii prescrise, scutite sau anulate potrivit de asigurare; studii şi cercetari; cheltuieli cu
legii, precum şi alte venituri din alte servicii executate de terţi (colaboratori);
exploatare). comisioane şi onorarii; cheltuieli de protocol,
reclamă şi publicitate; transportul de bunuri şi
personal; deplasări, detaşări şi transferări;
cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii,
servicii bancare şi altele;
• cheltuieli cu personalul;
• alte cheltuieli de exploatare;
Total venituri din exploatare Total cheltuieli de exploatare
+ Rezultat din exploatare→ -
Fig. nr. 2. Determinarea rezultatului din exploatare

• Rezultatul din exploatare măsoară performanţele realizate de întreprindere din


activităţile de producţie şi comercializare,
• Nu ţine seama de:
✓ politica financiară (nu include veniturile şi cheltuielile financiare),
✓ politica de dividend (nu este afectat de deciziile echipei manageriale privind
repartizarea profitului net),
✓ politica fiscală (nu ia în calcul impozitul pe profit).

Un rezultat de exploatare negativ, pe mai multe perioade consecutive, indică


incapacitatea întreprinderii de a realiza în mod performant obiectul de activitate pentru
care a fost creată, din motive (cauze) precum:

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
✓ realizarea unui portofoliu de produse neadaptat cererii pieţei;
✓ menţinerea unor tehnologii de producţie puţin performante, deservite de un personal
nemotivat, ce accentuează ineficienţa activităţii de producţie;
✓ slaba deschidere spre creativitate şi inovaţii etc.

Rezultatul financiar, ca parte a rezultatului exerciţiului ce ţine direct de activitatea


financiară a întreprinderii, provine din compararea fluxurilor de venituri şi cheltuieli legate de
operaţiunile financiare (Fig. nr. 3.).

Venituri financiare Cheltuieli financiare


• venituri din imobilizări financiare; • pierderi din creanţe legate de participaţii;
• venituri din investiţii pe termen scurt; • cheltuieli privind investiţiile financiare
• venituri din investiţii financiare cedate; cedate;
• venituri din diferenţe de curs valutar; • diferenţele nefavorabile de curs valutar;
• venituri din dobânzi; • dobânzile privind exercitiul financiar în curs;
• venituri din sconturi primite în urma • sconturile acordate clienţilor;
unor reduceri financiare; • pierderi din creanţe de natură financiară şi
• alte venituri financiare. altele.
Total venituri financiare Total cheltuieli financiare
+ Rezultatul financiar→ -
Fig. nr. 3. Determinarea rezultatului financiar

Rezultatul financiar evidenţiază atât performanţa activităţii financiare a întreprinderii,


cât şi efectele imputabile activităţii de exploatare şi strategiei sale de dezvoltare.

În practica economică, de cele mai multe ori, rezultatul financiar este negativ din cauza
cheltuielilor financiare care grevează asupra veniturilor financiare.

Cumulul celor două rezultate ale activităţilor cu caracter repetitiv din întreprindere (de
exploatare şi financiară) reprezintă profitul brut (rezultatul curent). Acesta nu este influenţat de
politica fiscală a întreprinderii.

Un rezultat curent favorabil, derivat dintr-un rezultat de exploatare mai mare, pozitiv şi
un rezultat financiar negativ evidenţiază faptul că activitatea de exploatare este rentabilă şi
permite absorbirea pierderii financiare.

De asemenea, este posibil ca sporirea cheltuielilor financiare să fie efectul unei politici de
îndatorare ce va asigura finanţarea unor proiecte de investiţii care vor ameliora rezultatul
exploatării şi vor permite rambursarea datoriilor financiare.

Cheltuielile cu impozitul pe profit se determină prin aplicarea cotei de impunere în


vigoare asupra profitului impozabil şi sunt aferente activităţii desfăşurate în perioada curentă.

Rezultatul net al exerciţiului (profitul sau pierderea), determinat după luarea în calcul a
ansamblului veniturilor şi cheltuielilor şi după deducerea impozitului pe profit, are o dublă
semnificaţie:
1. este confirmarea rentabilităţii globale a activităţii (productive, comerciale,
financiare).
2. măsoară fluxul resurselor adiţionale create de întreprindere (în cazul profitului) sau
fluxul resurselor consumate de către aceasta în cursul exerciţiului (în cazul pierderii).
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
• Atunci când rezultatul exerciţiului îmbracă forma profitului - semnalează amplificarea
acumulăriilor entităţii, înţeleasă ca posibilitate de reconstituire a capitalurilor angajate
în activitatea întreprinderii.

• Când rezultatul exerciţiului exprimă o pierdere, posibilitatea recuperării capitalului


avansat în activitatea întreprinderii este redusă, existând chiar riscul erodării capitalului
propriu.

• Rezultatul net este unul dintre cei mai importanţi indicatori pentru acţionari, deoarece
este baza distribuirii dividendelor sau punerii în rezervă a profitului, permiţând efectuarea
previziunilor cu privire la politica de investiţii şi dezinvestiţii a întreprinderii.

• Rezultatul net este şi un mijloc de a evalua capacitatea echipei manageriale în legătură


cu activitatea întreprinderii şi, în acelaşi timp, o modalitate de a remunera suplimentar
salariaţii, prin participarea la profit.

Situaţia rezultatului global, redactată de societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt
admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, prezintă veniturile şi cheltuielile grupate după
destinaţie, cu evidenţierea atât a rezultatului net, cât şi a rezultatului global.

Venituri din vânzări


Alte venituri din exploatare
Venituri aferente costurilor stocurilor de produse
Venituri din activitatea realizată de entitate şi capitalizată
Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile
Cheltuieli cu personalul
Cheltuieli cu amortizarea şi deprecierea
Alte cheltuieli din exploatare
Profit/Pierdere din exploatare
Venituri financiare nete
Profit inainte de impozitare (Rezultat economic)/Pierdere
Cheltuieli cu impozitul pe profit curent şi impozitul pe profit amanat
Profit/Pierdere
Alte elemente ale rezultatului global
Total rezultat global
Rezultat
pe actiune

3.2. Analiza structurii şi eficienţei cheltuielilor


Analiza cheltuielilor reprezintă o etapă premergătoare analizei performanţelor entităţii,
deoarece facilitează înţelegerea rezultatelor sale în corelaţie directă cu dinamica, structura şi
eficienţa cheltuielilor efectuate de întreprindere pentru desfăşurarea activităţii economice.
În sens larg, cheltuielile reprezintă o ”sărăcire” a întreprinderii realizată prin
diminuarea unor active şi creşterea unor pasive.

Potrivit Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, cheltuielile sunt


diminuări ale beneficiilor înregistrate pe parcursul perioadei contabile, prin scăderea valorii
activelor sau majorarea datoriilor, care se reflectă în reducerea capitalurilor proprii.

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
Cheltuielile, conform reglementările contabile în vigoare, reprezintă valori plătite sau de
plătit pentru: consumuri de stocuri, lucrări executate şi servicii prestate de care beneficiază
întreprinderea; cheltuieli cu personalul; executarea unor obligaţii legale sau contractuale,
amortizări şi provizioane constituite.

Asigurarea permanentă a eficienţei cheltuielilor este o condiţie pentru creşterea pe termen


lung a performanţelor întreprinderii.

În acest sens, pentru practica economică prezintă importanţă:


✓ analiza eficienţei cheltuielilor toatale,
✓ analiza efectului creşterii eficienţei cheltuielilor.

Analiza eficienţei cheltuielilor totale se realizează cu ajutorul indicatorului cheltuieli


totale la 1000 lei venituri totale determinat, pe baza informaţiilor din Contul de profit şi
pierdere, după modelul:
Ch
EfCht = t  1000
Vt
Indicatorul reflectă cheltuielile totale necesare pentru a obţine 1000 lei venituri totale.
Condiţiile de eficienţă:
1) Pentu a reflecta eficienţa, valoarea indicatorului trebuie să fie mai mică decât
1000 lei, respectiv pentru a realiza 1000 lei venituri totale, cheltuielile totale
necesare trebuie să fie mai mici decât 1000 lei.

2) Analizat în dinamică, indicatorul reflectă creşterea eficienţei atunci când valoarea


sa are tendinţă descrescătoare ( Ef Cht  0 ), ceea ce se poate explica prin
creşterea mai rapidă a veniturilor totale comparativ cu cheltuielile totale
( IVt  I Cht ), în perioada analizată. Situaţia inversă reflectă diminuarea
eficienţei cheltuielilor, respectiv tendinţa crescătoare a indicatorului
( Ef Cht  0 ) datorată creşterii în ritm mai rapid a cheltuielilor totale
comparativ cu veniturile totale ale întreprinderii ( I Cht  IVt ). Atunci când
indicatorul de eficienţă a cheltuielilor totale nu se modifică în perioada
analizată ( Ef Cht = 0 ), înseamnă că nu s-au înregistrat modificări la nivelul
cheltuielilor şi veniturilor totale ( I Cht = IVt ).

3) Eficienţa cheltuielilor totale se apreciază şi prin intermediul coeficientului de


elasticitate a cheltuielilor totale în raport cu veniturile totale ( ECht / Vt ), determinat după relaţia:
I Cht − 100
ECht / Vt =
IVt − 100
Potrivit acestui coeficient, atunci când la o creştere cu 1% a veniturilor totale
corespunde o scădere sau o creştere cu mai puţin de 1% a cheltuielilor totale, înseamnă că
activitatea întreprinderii se caracterizeză prin creşterea eficienţei cheltuielilor totale.

Pentru a obţine mai multe informaţii utile managementului intern al întreprinderii, analiza
eficienţei cheltuielilor totale se aprofundează luând în studiu:

✓ influenţele exercitate de modificarea eficienţei fiecărei categorii de cheltuieli (de


exploatare, financiare şi extraordinare) ( Ef Chi ):

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
Chexp
Ef Chexp =  1000
Vexp
Ch f
Ef Ch f =  1000
Vf

✓ influenţele determinate de modificarea structurii veniturilor pe activităţi (de exploatare,


financiare şi extraordinare) ( sVi ):
Vexp
sVexp =  100
Vt
Vf
sV f =  100
Vt
✓ În aceste condiţii, relaţia de calcul a indicatorului de eficienţă a cheltuielilor totale capătă
următoarea formă de prezentare:
Chexp Vexp Ch f Vf
Ef Cht =  1000   100 +  1000   100
Vexp Vt Vf Vt

sVexp sV f
Ef Cht = Ef Chexp  + Ef Ch f 
100 100
sVi  EfChi
EfCht = 
100
Potrivit acestui model de analiză, sporirea eficienţei cheltuielilor totale ( Ef Cht  0 ) se
realizează atunci când:

✓ creşte ponderea activităţilor eficiente ( sVi  0 ), pentru care indicatorul de eficienţă pe


categorii de cheltuieli şi venituri are valori mai mici decât cele ale indicatorului de
eficienţă a cheltuielilor totale ( Ef Chi  Ef Cht ),
✓ se diminuează valoarea indicatorilor de eficienţă pe categorii de activităţi ( Ef Chi  0 ).

În consecinţă, pentru creşterea eficienţei cheltuielilor totale managerul întreprinderii


trebuie să promoveze măsuri care să aibă drept rezultat creşterea mai rapidă a veniturilor totale
comparativ cu cheltuielile totale.

Tabelul nr. 1. Interpretarea sintetică a indicatorului de eficienţă a cheltuielilor totale


Indicator Valori de referinţă Interpretare
Creşte eficienţa activităţii întreprinderii deoarece:
Ef Cht  1000 - pentru a realiza 1000 lei venituri totale, cheltuielile totale necesare
Eficienţa cheltuielilor au fost mai mici decât 1000 lei şi în descreştere de la o perioadă la
totale
Ef Cht  0 alta;
- ritmul de creştere/descreştere a cheltuielilor totale a fost inferior
Cht I Cht  IVt
EfCht =  1000 ritmului de creştere/descreştere a veniturilor totale;
- la o variaţie cu 1% a veniturilor totale, corespunde o variaţie mai
Vt ECht / Vt  1 mică decât 1% a cheltuielilor totale.
B  0 Efectul creşterii eficienţei cheltuielilor totale este majorarea
beneficiului (profitului) întreprinderii.

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
În consecinţă, pentru creşterea eficienţei cheltuielilor totale managerul întreprinderii
trebuie să promoveze măsuri care să aibă drept rezultat creşterea mai rapidă a veniturilor totale
comparativ cu cheltuielile totale, ca de exemplu:
▪ mai bună utilizare a capacităţilor de producţie existente, prin reducerea fluctuaţiei
volumului producţiei;
▪ alegerea unor clienţi cu cerere stabilă, astfel încât să fie asigurată desfacerea produselor şi
creşterea veniturilor din exploatare ale întreprinderii;
▪ conceperea de produse cu cost scăzut;
▪ creşterea atenţiei acordate calităţii input-urilor achiziţionate de la furnizorii aflaţi în
concurenţă unii cu alţii, pentru achiziţionarea input-urilor în condiţii avantajoase de preţ;
▪ creşterea productivităţii muncii;
▪ reducerea consumului specific pe unitate de produs;
▪ realizarea de investiţii în tehnologii performante etc.

3.3. Analiza efectului creşterii eficienţei cheltuielilor

Indicatorul cheltuieli la 1000 lei venituri trebuie să înregistreze valori mai mici decât
1000 lei.
Numai astfel este posibil ca din cele 1000 lei venituri realizate să fie acoperite cheltuielile
ocazionate de obţinerea lor şi să se realizeze:
✓ economie (reducere) de cheltuieli ( R = 1000 − Ef Ch ), care reprezintă de fapt beneficiul
(profitul brut) obţinut la 1000 lei venituri.

Cu cât economia (reducerea) de cheltuieli este mai mare, cu atât beneficiul va fi mai
mare. Astfel, în funcţie de valorile indicatorului cheltuieli la 1000 lei venituri se identifică
următoarele situaţii:
a) EfCh  1000  1000 − EfCh = R ; întreprinderea înregistrează beneficii la 1000 lei venituri;

b) EfCh = 1000  1000 − EfCh = 0 ; întreprinderea se află în punctul de echilibru, din veniturile
realizate îşi acoperă integral cheltuielile şi nu înregistrează beneficii sau pierderi;

c) EfCh  1000  1000 − EfCh = −R ; întreprindrea nu poate acoperi din veniturile realizate
cheltuielile ocazionate de obţinerea lor şi înregistrează pierderi la 1000 lei venituri.

Efectul creşterii eficienţei cheltuielilor totale la 1000 lei venituri se concretizează în


beneficiul aferent veniturilor totale obţinute din activitatea întreprinderii şi poate fi determinat
aplicând regula de trei simplă, potrivit modelul următor:

1000 lei V .............................. R = 1000 − Ef Cht


Vt ............................. B = ?
În consecinţă, efectul creşterii eficienţei cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale
( B ) este:

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
B=
Vt
(
 1000 − EfCht = ) 
Vexp + V f + Vex
 1000 −
 sVi  EfChi 
1000 1000  100 
 
Corespunzător acestui model de analiză, majorarea beneficiului ( B  0 ) este
consecinţa:
✓ creşterii economiei (reducerii) de cheltuieli, respectiv a sporirii eficienţei cheltuielilor
totale la 1000 lei venituri totale ( Ef Cht  0 )
✓ sporirii veniturilor totale ( Vt  0 )
✓ creşterea ponderii activităţilor eficiente ( sVi  0 ), pentru care indicatorul de eficienţă pe
categorii de cheltuieli şi venituri are valori mai mici decât cele ale indicatorului de
eficienţă a cheltuielilor totale ( Ef Chi  Ef Cht ).

3.4. Analiza rezultatului net prin soldurile intermediare de gestiune

Pe baza Situaţia veniturilor şi cheltuielilor/Situaţia rezultatului global se pot determina o


serie de indicatori care poartă numele de solduri intermediare de gestiune (SIG) sau marje de
acumulare, care completează gama indicatorilor de apreciere a performanţelor economico-
financiare ale întreprinderii.

✓ SIG se determină prin diferenţe succesive între două sau mai multe valori, unele de
natura veniturilor, altele de natura cheltuielilor.

✓ De cele mai multe ori un sold determinat anterior intră în calculul soldului intermediar
următor, ceea ce a condus la denumirea de „cascadă a soldurilor intermediare de
gestiune”.

Analiza SIG oferă detalii asupra provenienţei sau modului de formare a rezultatului net
al exerciţiului şi asupra cauzelor care au generat rezultatul respectiv.

O parte dintre soldurile intermediare de gestiune caracterizează (Tabelul 2):

1) performanţa activităţii de producţie şi comercializare (cifra de afaceri, marja


comercială, producţia exerciţiului, valoarea adăugat);

2) rentabilitatea întreprinderii (Excedentul Brut de Exploatare, rezultatul din


exploatare, rezultatul financiar, rezultatul brut (rezultatul curent) şi rezultatul net al
exerciţiului).

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
Tabelul 2. Tabloul soldurilor intermediare de gestiune (SIG)
Exerciţiul financiar:
Indici
Denumire Modalitate de calcul (mii lei)
(%)
precedent încheiat
Cifra de afaceri
Producţia vândută +
+ Venituri din vânzarea mărfurilor -
- Reduceri comerciale acordate +
+ Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete
Marja comercială
Venituri din vânzarea mărfurilor –
- Cheltuieli privind mărfurile +

Producţia
exerciţiului Producţia vândută +/-
+/- Veniturile aferente costurilor stocului de produse (+SC; -SD) +
+ Venituri din producţia de imobilizari şi investiţii imobiliare
Valoarea
adăugată Producţia exerciţiului +
+ Marja comercială -
- Reducerile comerciale acordate +
+ Reducerile comerciale primite -
- Consumurile intermediare

A. Cifra de afaceri netă, înscrisă în Situaţia veniturilor şi cheltuielilor, este suma


provenită din:

➔ vânzarea de produse şi furnizarea de servicii care se înscriu în activitatea curentă a


întreprinderii, după scăderea reducerilor comerciale, a taxei pe valoare adăugată şi a altor
taxe legate direct de cifra de afaceri.

➔ activităţile curente reprezintă orice activităţi desfăşurate de întreprindere, ca parte


integrantă a obiectului său de activitate, precum şi activităţile conexe în care acesta se
angajează şi care sunt o continuare a primelor activităţi menţionate.

Cifra de afaceri include valorile încasate sau de încasat din vânzarea bunurilor, furnizarea
serviciilor sau desfăşurarea activităţilor de leasing de către întreprindere.

Elementele structurale ale cifrei de afaceri sunt: producţia vândută ( Pv ), venituri din
vânzarea mărfurilor ( Vmf ) reducerile comerciale acordate ( Rca ) şi venituri din subvenţii de
exploatare aferente cifrei de afacei nete ( Vs ), respectiv:
CA = Pv + Vmf − Rca + Vs
La rândul său, componenta producţie vândută este alcătuită din:
▪ venituri din vânzarea produselor finite, produselor agricole şi activelor biologice de
natura stocurilor;
▪ venituri din vânzarea semifabricatelor;
▪ venituri din vânzarea produselor reziduale;
▪ venituri din lucrări executate şi servicii prestate;
▪ venituri din studii şi cercetări;
▪ venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii;
▪ venituri din activităţi diverse (comisioane, servicii prestate în interesul personalului,
punerea la dispoziţia terţilor a personalului întreprinderii, venituri din valorificarea
ambalajelor, venituri realizate din relaţiile cu terţii).

Venituri din subvenţii de exploatare reprezintă subvenţiile acordate de bugetul de stat,


organisme publice locale sau alte instituţii pentru: stimularea desfăşurării unor activităţi,
acoperirea diferenţelor de preţ la produse şi sevicii subvenţionate, pentru acoperirea pierderilor,
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
precum şi alte subvenţii de care beneficiază entitatea în schimbul respectării anumitor condiţii
referitoare la activitatea de exploatare, impuse de instituţia finanţatoare.

Tabelul nr. 3. Interpretarea sintetică a cifrei de afaceri


Indicator Valori de referinţă Interpretare
CA  85% din veniturile de exploatare ale - Întreprinderea se cracterizează prin creştere
întreprinderii economică, existând premisa unei activităţi
Cifra de
profitabile când, în dinamică, cifra de afaceri
afaceri CA  75% din veniturile totale ale are tendinţă de creştere reală;
întreprinderii - Poziţia strategică a întreprinderii este
CA  0 consolidată în raport cu concurenţii.

Analiza structurii cifrei de afaceri se poate realiza pe activităţi (comercializare,


producţie, prestări servicii, alte activităţi), produse, grupe de produse sau categorii de clienţi.

Analiza structurii cifrei de afaceri trebuie să evidenţieze ce proporţie din cifra de afaceri
totală, considerată 100%, provine din vânzarea mărfurilor, vânzarea producţiei, vânzarea unui
anumit produs sau grupe de produse, vânzarea către anumiţi clienţi.

Pentru elaborarea planului de afaceri şi fundamentarea strategiei întreprinderii este


esenţială cunoaşterea:
✓ activităţilor,
✓ produselor;
✓ clienţilor care au cea mai mare contribuţie la obţinerea cifrei de afaceri.

Analiza structurii cifrei de afaceri trebuie să explice modificările intervenite în structura cifrei
de afaceri şi cauzele acestor modificări structurale.

Metodologic, analiza se bazează pe calculul şi interpretarea mărimilor relative de structură, după


modelul următor:
• mărimi relative de structură ( si ):
CAi
si =  100
CAt
în care: - CAi - cifra de afaceri aferentă activităţii, produsului, clientului i;
- CAt - cifra de afaceri totală.

Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri se realizează pentru a stabili tendinţa


activităţii întreprinderii de creştere, de stabilitate sau de regres. Dinamica cifrei de afaceri este
caracterizată, în modul cel mai general, cu ajutorul:
• ritmurilor de creştere cu bază fixă ( I nCA / 0 ) sau cu bază în lanţ ( I n / n −1 ) determinate după
CA

modelele:
CAn CAn
/0 =
I nCA 100 I nCA/ n −1 =  100
CA0 CAn −1
în care: - n - numărul de perioade luate în analiză (0 - perioada iniţială, considerată ca bază de
referinţă);
- CA- cifra de afaceri.
Pentru ca analiza cifrei de afaceri să nu conducă la concluzii eronate, din cauza
necorelării creşterii cifrei de afaceri cu inflaţia, se impune să se analizeze:
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
• rata reală de variaţie a cifrei de afaceri ( RCAr ), după modelul:
 1 + Rn 
RCAr =  − 1  100
 1 + Rp 
 
Rn - rata nominală de variaţie a Cifrei de afaceri;
Rp – rata de variaţie a preţurilor (rata inflaţiei);

-B. Marja comercială ( M c ) este un indicator de performanţă care reflectă surplusul de


valoare derivat din comerţul cu mărfuri (bunuri revândute în starea în care au fost cumpărate,
fără a fi suspuse unor transformări esenţiale).

Indicatorul are semnificaţie deosebită pentru entităţile cu profil comercial, pentru că de


valoarea sa depind puterea financiară, perspectivele de creştere şi dezvoltare ale entităţii, profitul
său.

Pot realiza marjă comercială şi entităţile de producţie care fie că îşi vând produsele
realizate prin magazine proprii, fie că vând şi mărfuri.

Marja comercială poate fi exprimată în mărimi absolute şi relative.

➔ În mărimi absolute, este dată de diferenţa dintre veniturile din vânzarea mărfurilor ( Vmf )
şi cheltuielile privind mărfurile ( Chmf ), după modelul următor:
M c = Vmf − Chmf

Majorarea indicatorului ( M c  0 ) poate fi rezultatul:


✓ creşterii în ritm superior a veniturilor din vânzarea mărfurilor comparativ cu
ritmul de creştere a cheltuielilor privind mărfurile ( IVmf  I Chmf ).

✓ diminuării cheltuielilor privind mărfurile (costul de cumpărare al mărfurilor,


cheltuielile de achiziţie a mărfurilor, cheltuielile cu stocarea mărfurilor), în
special a cheltuielilor cu stocarea, ceea ce influenţează pozitiv marja comercială.

✓ variaţiei pozitive a stocului de mărfuri, adică un stoc la sfârşitul exerciţiului


inferior stocului de la începutul exerciţiului, indică comercializarea parţială a
mărfurilor aflate în stoc la începutul perioadei analizate, respectiv creşterea
vitezei lor de rotaţie, care influenţează marja comercială în sensul creşterii sale,
şi invers.

➔ În mărimi relative, marja comercială se exprimă prin ratele de marjă, determinate după
relaţiile:
M Mc
RM c = c 100 sau RM c = 100
Vmf Chmf
Prima dintre cele două rate ale marjei comerciale poate fi interpretată în corelaţie cu
politica de preţuri a întreprinderii, astfel:

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
▪ creşterea ratei marjei comerciale, însoţită de o reducere a veniturilor din
vânzarea mărfurilor, este rezultatul unei politici de preţuri înalte, menită să asigure menţinerea
sau creşterea marjei comerciale;

▪ diminuarea ratei marjei comerciale, concomitent cu creşterea veniturilor din


vânzarea mărfurilor, se realizează printr-o politică de preţuri scăzute, care conservă sau sporesc
partea de piaţă a întreprinderii;

▪ amplificarea ratei marjei comerciale, paralel cu sporirea veniturilor din vânzarea


mărfurilor, este un semn că întreprinderea şi-a îmbunătăţit poziţia concurenţială, oferind
mărfuri competitive.

Rata marjei comerciale poate fi analizată pe grupe de mărfuri, existând astfel


posibilitatea aprecierii contribuţiei fiecărei grupe de mărfuri la realizarea performanţelor
comerciale ale întreprinderii.

Rezultatele acestei analize pot orienta managerul în elaborarea unei politici comerciale
selective, ceea ce înseamnă că activitatea întreprinderii va fi orientată spre comercializarea
grupelor de mărfuri care aduc rate semnificative ale marjei comerciale.

RM c =
 si  rmci

100
în care:

- si - structura vânzărilor pe grupe de mărfuri, respectiv ponderea valorică a grupei de marfă i în


totalul vânzărilor de mărfuri;

- rmci - rata marjei comerciale aferentă grupei i de mărfuri.

Creşterea ponderii grupelor de mărfuri ( si  0 ) la care se înregistrează rate ale marjei
comerciale superioare ratei totale (medii) a marjei comerciale ( rmci  RM c ) are drept consecinţă
creşterea indicatorului rata marjei comerciale ( RM c  0 ).

✓ Literatura de specialitate menţionează că acest indicator se interpretează în strânsă


legătură cu natura mărfurilor comercializate.

✓ În general, se înregistrează rate ale marjei comerciale foarte ridicate în cazul


comercializării bunurilor de lux şi a bunurilor de folosinţă cărora li se asigură servicii
postvânzare.

✓ Astfel de bunuri contribuie la creşterea performanţelor comerciale ale întreprinderilor


care le distribuie, nu prin volumul mare al vânzărilor, ci prin rate ale marjelor
comerciale individuale foarte mari.

✓ Întreprinderile care comercializează bunuri pentru consumul curent, în mari


suprafeţe comerciale (de tip supermarket, hipermarket), îşi sporesc performanţele
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
comerciale nu pe seama ratelor comerciale individuale, care în cazul acestor mărfuri şi
acestui tip de distribuţie sunt mici, ci prin volumul mare al vânzărilor.

Tabelul nr. 4. Interpretarea sintetică a marjei comerciale


Indicator Valori de referinţă Interpretare
M c  0 şi IVmf  I Chmf - Creşterea în ritm superior a veniturilor din vânzarea mărfurilor,
comparativ cu ritmul de creştere a cheltuielilor privind mărfurile,
diminuarea cheltuielilor de stocare, creşterea vitezei de rotaţie a
stocurilor de mărfuri au determinat sporirea performanţei activităţii de
comerţ cu mărfuri;
RM c  0 şi IVmf  100 - Creşterea ratei marjei comerciale paralel cu reducerea veniturilor
din vânzarea mărfurilor este rezultatul unei politici de preţuri înalte şi
Marja
a unui volum scăzut al vânzărilor, care vizează menţinerea sau
comercială
creşterea marjei comerciale;
- Diminuarea ratei marjei comerciale concomitent cu creşterea
RM c  0 şi IVmf  100 veniturilor din vânzarea mărfurilor se realizează printr-o politică de
preţuri scăzute şi un volum mare al vânzărilor, care conservă sau
măresc cota de piaţă deţinută de întreprindere;
- Sporirea ratei marjei comerciale paralel cu creşterea veniturilor din
vânzarea mărfurilor este expresia îmbunătăţirii poziţiei concurenţiale
RM c  0 şi IVmf  100 şi a competitivităţii întreprinderii.

C. Producţia exerciţiului ( Pex ) este un indicator specific întreprinderilor care au ca


obiect de activitate producţia.

Ea dimensionează întreaga activitate realizată de întreprindere într-un exerciţiu, fiind


expresia valorică a tot ceea ce se produce în întreprindere, respectiv:

Pex = Pv  Vcsp + V pi
✓ valoarea producţiei vândute ( Pv ),
✓ veniturile aferente costurilor stocului de produse (  Vcsp ) (conturile 711 - venituri
aferente costurilor stocurilor de produse) – la entităţile care au ca obiect de activitate
producţia, valoarea produselor şi serviciilor obţinute ȋn cursul perioadei (inclusiv
producţia nefinalizată) sunt considerate venituri, respectiv valori economice care sporesc
averea entităţii şi care „echilibrează” cheltuielile ocazionate de obţinerea producţiei;
✓ venituri din producţia de imobilizari şi investiţii imobiliare ( V pi ) (conturile 721 -
venituri din producţia de imobilizări necorporale, 722 - venituri din producţia de
imobilizări corporale şi 725 - venituri din producţia de investiţii imobiliare) – unele
entităţi pot să-şi asigure o parte din imobilizări corporale şi necorporale prin producţia
proprie, ca rezultat al unor lucrări de investiţii ȋn regie, al căror cost de producţie se
constituie ȋn venit al perioadei.

Producţia exerciţiului este un indicator cu caracter neomogen, deoarece elementele care


îl determină sunt evaluate diferenţiat, astfel:

- producţia vândută este evaluată la preţul de vânzare; ea se constituie din facturările de


produse finite, semifabricate, produse reziduale etc. la preţul de vânzare fără TVA, inclusiv
reducerile acordate după facturare. Nu se încadrează în producţia vândută bunurile achiziţionate
şi revândute fără a fi supuse unor transformări prin intermediul unui proces productiv;

- veniturile aferente costurilor stocului de produse sunt evaluate la costul de producţie;


această componentă reflectă variaţia în plus (creştere) sau în minus (reducere) dintre valoarea, la
cost de producţie efectiv a stocurilor de produse şi servicii în curs de execuţie, la finele

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
perioadei, şi valoarea stocurilor iniţiale ale produselor şi serviciilor în curs de execuţie, fără a lua
în calcul ajustările pentru depreciere.

Variaţia negativă a costurilor stocurilor de produse şi serviciilor în curs de execuţie (soldul


debitor al conturilor 711) înseamnă un stoc de produse şi servicii în curs de execuţie, la sfârşitul
perioadei, inferior celor de la începutul perioadei, ca urmare a scăderii din gestiune a valorii
produselor şi serviciilor în curs de execuţie la începutul exerciţiului.

Variaţia pozitivă a costurilor stocurilor de produse şi serviciilor în curs de execuţie (soldul


creditor al conturilor 711) reflectă creşterea stocului de produse şi servicii în curs de execuţie la
sfârşitul perioadei care, dacă este însoţită de diminuarea vânzărilor, reflectă dificultăţile
întreprinderii de a-şi valorifica producţia.

Variaţia stocurilor de produse finite şi în curs de execuţie pe parcursul perioadei reprezintă o


corecţie a cheltuielilor de producţie pentru a reflecta fie faptul că producţia a crescut nivelul
stocurilor, fie că vânzările suplimentare au diminuat nivelul stocurilor.

- veniturile din producţia de imobilizari şi investiţii imobiliare sunt evaluate la costul de


producţie, această componentă este reprezentată de costul lucrărilor efectuate de
întreprindere pentru ea însăşi (inclusiv cele nefinalizate), în regie proprie, care se înregistrează
ca imobilizări corporale şi necorporale, care nu sunt destinate pieţei, ci satisfacerii unor necesităţi
interne ale acesteia.

Este de dorit pentru întreprindere ca sporirea producţiei exerciţiului să se realizeze pe seama


creşterii producţiei vândute (ca urmare a: îmbunătăţirii politicii de produs, dezvoltării de noi
pieţe etc.) şi nu pe seama creşterii veniturilor aferente costurilor stocului de produse (sold
creditor), fapt care poate fi consecinţa unei:

✓ necorelări între cererea şi oferta de produse,


✓ poziţii slabe pe piaţă din cauza lipsei avantajelor competitive,
✓ concurenţe agresive,
✓ strategii de piaţă defectuoase etc.

Tabelul nr. 5. Interpretarea sintetică a producţiei exerciţiului


Indicator Valori de referinţă Interpretare
Pex  0 - A crescut valoarea producţiei realizate de întreprindere într-un
exerciţiu, indiferent dacă producţia a fost vândută, stocată sau
utilizată în scopurile proprii ale întreprinderii;
Pex  0
IVcsp  100 - Creşterea producţiei exerciţiului s-a realizat pe seama creşterii
stocului de produse şi servicii în curs de execuţie la sfârşitul
Producţia
exerciţiului I Pv  100 perioadei şi a diminuării producţiei vândute, fapt care reflectă
existenţa producţiei greu vandabile, a ofertei neadaptate cererii, a
lipsei de avantaje competitive în raport cu concurenţa;
Pex  0
- Creşterea producţiei exerciţiului este consecinţa majorării
IVcsp  100 producţiei vândute şi a diminuării stocului de produse şi servicii în
curs de execuţii la sfârşitul perioadei, ca efect al îmbunătăţirii
I Pv  100 politicii de produs, al pătrunderii pe noi pieţe etc.

D. Valoarea adăugată

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
Întreprinderea transformă ansamblul factorilor de producţie achiziţionaţi de la terţi
(input-uri) în bunuri şi servicii cu valoare superioară (output-uri), destinate a fi valorificate la
un preţ acceptat de piaţă.

Diferenţa dintre valoarea bunurilor şi serviciilor produse şi vândute şi valoarea bunurilor şi


serviciilor cumpărate şi consumate reprezintă valoarea adăugată creată de întreprindere.

Accepţiile valorii adăugate

1) Într-o primă accepţie, valoarea adăugată exprimă plusul de bogăţie sau valoarea nou
creată de întreprindere prin activitatea tehnico-productivă, peste valoarea bunurilor şi serviciilor
achiziţionate de la terţi şi consumate în procesul productiv, fiind unul dintre cei mai pertinenţi
indicatori ai creşterii întreprinderii.

▪ Valoarea adăugată este un indicator care se formează între momentul achiziţionării de


factori şi momentul vânzării produselor şi serviciilor.

▪ Consumatorii productivi şi/sau individuali sunt cei care „validează” formarea valorii
adăugate. Dacă aceştia resping bunurile şi serviciile oferite, întreprinderea nu
realizează valoare adăugată în ciuda eforturilor sale de a produce.

▪ În lumea afacerilor sunt numeroase cazurile în care întreprinderile trebuie să-şi evalueze
poziţia concurenţială şi să adopte decizii de reorientare a politicii de produs şi a politicii
de investiţii, astfel încât să realizeze valoare adăugată.

▪ Calculul valorii adăugate ţine seama de faptul că output-ul unei întreprinderi reprezintă
frecvent imput-ul alteia (consumuri intermediare sau consumuri provenite de la
terţi), iar prin deducerea valorii acestora din urmă din valoarea producţiei realizate de
întreprindere se evită dublele înregistrări.

▪ Valoarea adăugată este un indicator de măsurare a performanţelor activităţii de


exploatare mai realist decât cifra de afaceri, care include un anumit procent de factori
de producţie achiziţionaţi de la terţi.

➔ Potrivit primei accepţii, valoarea adăugată, în calitate de SIG care se regăseşte în


rezultatul net al oricărei întreprinderi, se determină prin metoda sintetică (substractivă),
situaţie în care valoarea adăugată poate purta denumirea de valoare adăugată „produsă”
sau de valoare adăugată „realizată”.
▪ valoarea adăugată brută „produsă” (Fig. nr. 4.) determinată de întreprinderile
care desfăşoară numai activitate de producţie:
Vad = Pex − Ci − Rca + Rcp
în care: - Ci - consumurile intermediare (provenite de la terţi);
- Rca - reduceri comerciale acordate;
- Rcp - reduceri comerciale primate.
Reducerile comerciale acordate, cheltuieli
intermediare

exerciţiului
Consumuri

Producţia

cu materiile prime, materialele


consumabile; alte cheltuieli materiale; alte Producţia vândută, inclusiv
cheltuieli externe; cheltuieli cu prestaţiile reducerile comerciale primite
externe
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
Ajustări de valoare privind: imobilizările,

adăugată brută „produsă”


necorprale, corporale, investiţiile imobiliare
şi activele biologice evaluate la cost,
activele circulante, provizioanele

Valoarea
Venituri aferente costului
stocurilor de produse
Valoarea adăugată netă
Venituri din producţia de
imobilizari şi investiţii
imobiliare

Fig. nr. 4. Valoarea adăugată brută „produsă” – metoda sintetică

▪ creşterea valorii adăugate ( Vad  0 ) se poate realiza atunci când creşterea producţiei
exerciţiului ( Pex  0 ) se realizează într-un ritm superior ritmului de creştere a
consumurilor intermediare ( Ci  0 ), respectiv I Pex  I C i .

Consumurile intermediare reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor achiziţionate de la


terţi pentru a fi consumate în procesul productiv al întreprinderii. Valoarea lor se determină
însumând următoarele elemente din Situaţia veniturilor şi cheltuielilor:
– cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile;
– alte cheltuieli materiale (cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de
inventar; cheltuieli privind materialele nestocate; cheltuieli privind animalele şi păsările;
cheltuieli privind ambalajele);
– alte cheltuieli externe (cu energia şi apa);
– cheltuieli privind prestaţiile externe (cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile; cheltuieli
cu redevenţele, locaţiile de gestiune şi chiriile; cheltuieli cu primele de asigurare; cheltuieli cu
studiile şi cercetările; cheltuieli cu colaboratorii; cheltuieli privind comisioanele şi onorariile;
cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate; cheltuieli cu transportul de bunuri şi persoane;
cheltuieli cu deplasări, detaşări şi transferări; cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii;
cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate; alte cheltuieli cu servicii executate de terţi; venituri
din subvenţii pentru alte cheltuieli de exploatare).
▪ valoarea adăugată brută „realizată” determinată de întreprinderile din sfera
distribuţiei:
Vad = M c − Ci − Rca + Rcp
▪ valoarea adăugată brută „realizată” determinată de întreprinderile care desfăşoară
atât activitate de producţie, cât şi activitate de comerţ cu mărfuri:
Vad = Pex + M c − Ci − Rca + Rcp
Reducerile comerciale acordate, cheltuieli
intermediare
Consumuri

cu materiile prime, materialele


Producţia vândută, inclusiv
consumabile; alte cheltuieli materiale; alte
Producţia exerciţiului +

reducerile comerciale primite


cheltuieli externe; cheltuieli cu prestaţiile
+ Marja comercială

externe
Ajustări de valoare privind: imobilizările,
Veniturile aferente costurilor
necorprale, corporale, investiţiile imobiliare
adăugată brută

stocului de produse
şi activele biologice evaluate la cost,
„realizată”
Valoarea

activele circulante, provizioanele


Venituri din producţia de
Cheltuieli privind mărfurile imobilizari şi investiţii
imobiliare

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
Valoarea adăugată netă
Venituri dun vânzarea
mărfurilor

Fig. nr. 5. Valoarea adăugată brută „produsă” – metoda sintetică

▪ valoarea adăugată netă ( Vad N ), determinată după metoda substractivă:


Vad N = Vad − Amap
În cazul în care ajustările de valoare privind imobilizările, necorprale, corporale,
investiţiile imobiliare şi activele biologice evaluate la cost, ajustările de valoare privind activele
circulante şi ajustările privind provizioanele ( Amap ) nu sunt incluse în consumurile intermediare
valoarea adăugată este brută, iar când elementele menţionate sunt incluse în consumurile
intermediare şi se deduc din valoarea adăugată brută, se determiă valoarea adăugată netă.

2) O a doua accepţie a valorii adăugate pleacă de la considerentul că orice întreprindere


stabileşte un ansamblu de relaţii contractuale cu partenerii de afaceri (acţionari, salariaţi,
creditori etc.), iar valoarea adăugată care reprezintă suma acumulărilor monetare care serveşte
la remunerarea participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea întreprinderii, astfel:

▪ personalul, remunerat prin cheltuielile cu personalul ( Ch p ), respectiv: salarii


(contul 641); tichete de masă (contul 642); prime reprezentând participarea salariaţilor la profit
(contul 643); instrumente de capital propriu (contul 644); contribuţia angajatorului pentru
asigurărie sociale de sănătate; contribuţia unităţii la asigurările sociale, pentru ajutorul de şomaj,
schemele de pensii facultative, primele de asigurare voluntară de sănătate, alte cheltuieli privind
asigurările şi protecţia socială (contul 645);
▪ statul remunerat prin alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (contul 635),
impozitul pe profit (contul 691), alte impozite neprezentate în elementele de mai sus ( It ) (contul
698);
▪ creditorii inclusiv societăţile de leasing în relaţia cu care se efectuează cheltuieli
financiare ( Ch f ), precum: cheltuielile cu dobânzile şi cheltuieli privind dobânzile de refinanţare
înregistrate de entităţile radiate din Registrul general şi care mai au în derulare contracte de
leasing (contul 666);
▪ acţionarii remuneraţi prin dividende ( Div );
▪ alţi parteneri în legătură cu care se efectuează: alte cheltuieli financiare ( AChf ),
ca de exemplu: pierderi din creanţe legate de participaţii, cheltuieli privind investiţiile financiare
cedate, cheltuieli din diferenţe de curs valutar, cheltuieli privind sconturile acordate, alte
cheltuieli financiare (contrile: 663, 664, 665, 667, 668); alte cheltuieli ( ACh ), cum ar fi: cheltuieli
cu protecţia mediului înconjurător şi alte cheltuieli de exploatare (despăgubiri, amenzi, penalităţi;
donaţii acordate; cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de capital; alte cheltuieli de
exploatare) (contrile: 652, 658); cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente similare ( Chce )
(contul 671);
▪ întreprinderea remunerată prin autofinanţare ( A f ): profitul în rezervă ( Pr ) şi
cheltuieli de exploatare cu amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere ( Amap )
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
(cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor, cheltuieli de exploatare privind
ajustările pentru deprecierea imobilizărilor, pierderi din creanţe şi debitori diverşi, cheltuieli de
exploatare privind ajustările pentru deprecierea activelor circulante, cheltuieli de exploatare
privind provizioanele, cheltuielile financiare privind amortizările şi ajustările pentru pierdere de
valoare) (conturile: 6811, 6813, 654, 6814, 6812, 686).
Economia în ansamblul ei poate fi percepută ca o imensă reţea de întreprinderi, a căror
valoare adăugată cumulată constituie produsul intern brut (  Vad = PIB ), indicator clasic al
creşterii economice a oricărei naţiuni. Percepută astfel, valoarea adăugată permite aprecierea
contribuţiei fiecărei întreprinderi la realizarea producţiei de bunuri şi servicii, la nivel naţional, şi
realizează legătura dintre abordarea microeconomică a analizei economico-financiare şi analiza
macroeconomică.

➔ Potrivit celei de-a doua accepţii, valoarea adăugată se determină prin metoda analitică
(aditivă), când valoarea adăugată este numită valoare adăugată „repartizată”.

▪ valoarea adăugată brută „repartizată” (Fig. nr. 6.) determinată înainte de


repartizarea profitului net:
Vad = Ch p + It + Ch f + AChf + ACh + Chce + Rca + Rnet + Amap
în care: - Rnet - rezultatul net (profit) înainte de repartizare, mai puţin alte venituri din
exploatare, venituri financiare - total.
intermediare
Consumuri

Reduceri comerciale acordate, cheltuieli cu


materiile prime, materialele consumabile; alte
cheltuieli materiale; alte cheltuieli externe;
cheltuieli cu prestaţiile externe Producţia vândută,
inclusiv reduceri
Ajustări de valoare privind: imobilizările, comerciale primite
necorprale, corporale, investiţiile imobiliare şi
activele biologice evaluate la cost, activele
Valoarea adăugată brută „repartizată”

Producţia exerciţiului
circulante, provizioanele
Cheltuieli cu personalul
Cheltuieli cu alte impozite, taxe, vărsăminte
asimilate, impozitul pe profit, alte impozite
Valoarea adăugată netă

neprezentate în elementele de mai sus Venituri aferente


Cheltuieli financiare costului stocurilor de
Cheltuieli privind dobânzile de refinanţare în produse
cazul entităţilor care au ca obiect principal de
activitate leasingul
Alte cheltuieli
Cheltuieli privind calamităţile şi alte Venituri din
evenimente similare producţia de
Rezultatul net înainte de repartizare, mai puţin imobilizari şi
alte venituri din exploatare, venituri investiţii imobiliare
financiare, venituri extraordinare

Fig. nr. 6. Valoarea adăugată brută înainte de repartizarea profitului net - metoda analitică –

▪ valoarea adăugată brută „repartizată” (Fig. nr. 7.) determinată după repartizarea
profitului net:
Rnet
 
Vad = Ch p + It + Ch f + AChf + ACh + Chce + Rca + Div + A f =
= Ch p + It + Ch f + AChf + ACh + Chce + Rca + Div + (Pr + Amap )
 
Af

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
intermediare
Consumuri
Reduceri comerciale acordate, cheltuieli cu
materiile prime, materialele consumabile; alte
cheltuieli materiale; alte cheltuieli externe;
cheltuieli cu prestaţiile externe
Producţia vândută,
inclusiv reduceri
Ajustări de valoare privind:

Auto-finan-ţare
comerciale primite
imobilizările, necorprale, corporale,
investiţiile imobiliare şi activele
Valoarea adăugată brută „repartizată”

Producţia exerciţiului
biologice evaluate la cost, activele
circulante, provizioanele
Profitul în rezervă

Cheltuieli cu personalul
Valoarea adăugată netă

Cheltuieli cu alte impozite, taxe, vărsăminte


asimilate, impozitul pe profit, alte impozite
neprezentate în elementele de mai sus Venituri aferente
Cheltuieli financiare costului producţiei în
Cheltuieli privind dobânzile de refinanţare în curs de execuţie
cazul entităţilor care au ca obiect principal de
activitate leasingul
Alte cheltuieli Venituri din
Cheltuieli privind calamităţile şi alte producţia de
evenimente similare imobilizari şi
Dividende investiţii imobiliare

Fig. nr. 7. Valoarea adăugată brută după repartizarea profitului net - metoda analitică –

Din punct de vedere al analizei economico-financiare, valoarea adăugată interesează, în


primul rând, ca indicator de performanţă a activităţii de exploatare care se regăseşte, în final, în
rezultatul net al oricărei întreprinderi. În al doilea rând, valoarea adăugată stă la baza
determinării altor indicatori folosiţi în analiza eficienţei utilizării factorilor de producţie şi în
analiza competitivităţii întreprinderii (eficienţa utilizării mijloacelor fixe, randamentul
mijloacelor fixe în funcţiune, productivitatea muncii, rata de investire, gradul de integrare pe
verticală a producţiei etc.). Literatura de specialitate occidentală precizează că valoarea
adăugată se situează printre cele trei criterii esenţiale de apreciere a „calităţii economice” a
întreprinderii, alături de rentabilitate şi cash-flow. Din punct de vedere al fiscalităţii, valoarea
adăugată reprezintă baza de calcul pentru taxa pe valoare adăugată datorată statului.

Analiza structurii valorii adăugate se realizează pe seama calculului şi interpretării


rapoartelor care exprimă gradul de remunerare a participanţilor direcţi şi indirecţi la realizarea
valorii adăugate a întreprinderii, după modelele:
• rata de remunerare a personalului ( RCh p ):
Chp
RCh p = 100
Vad
Indicatorul evidenţiază bogăţia întreprinderii distribuită salariaţilor.

O pondere crescătoare a cheltuielilor cu personalul în valoarea adăugată poate evidenţia


creşterea costului factorului muncă, dar poate fi şi consecinţa specificului activităţii
întreprinderii.

Un exemplu ar fi prestarea serviciilor, care antrenează un consum mai mare de forţă de


muncă şi unde rata de remunerare a personalului poate reprezenta chiar 75%.
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
Tendinţa crescătoare a acestui raport reprezintă un semnal pozitiv pentru întreprindere
atunci când creşterea cheltuielilor cu personalul este însoţită de creşterea valorii adăugate,
situaţie în care există posibilitatea acoperirii creşterilor salariale. În general, negocierea
creşterilor salariale este dificilă în perioadele de stagnare economică, atunci când valoarea
adăugată se deteriorează.

În întreprinderile industriale valoarea medie a acestui raport este de circa 66%.

Când proporţia cheltuielilor cu personalul în valoarea adăugată are tendinţă crescătoare,


ajungând să reprezinte mai mult de 80%, creşte riscul de faliment al întreprinderii.

• rata de remunerare a statului ( RS t ):


It
RS t =  100
Vad
Este de preferat ca în urma analizei stucturii valorii adăugate să se constate o pondere mai
scăzută a bogăţiei întreprinderii vărsată statului sub forma impozitelor şi taxelor. Aceasta
înseamnă reducerea presiunii fiscale asupra întreprinderii şi încurajarea investiţiilor.

• rata de remunerare a capitalului împrumutat ( RCh f ):


Ch f
RCh f = 100
Vad
Indicatorul reflectă capacitatea întreprinderii de a suporta costul îndatorării în cursul
exerciţiului.

Diminuarea ponderii cheltuielilor financiare în valoarea adăugată a întreprinderii poate fi


interpretată ca fiind consecinţa unei gestiuni financiare eficiente, preocupată de optimizarea
structurii financiare a întreprinderii sub restricţia minimizării costului capitalurilor împrumutate.

Literatura de specialitate menţionează că pentru întreprinderile industriale şi cele


prestatoare de servicii, valoarea acestui raport este de circa 10%, în timp ce pentru firmele de
distribuţie, în cadrul cărora finanţarea creanţelor comerciale şi a stocurilor antrenează cheltuieli
financiare ridicate, valoarea raportului este de circa 20%.

• rata de remunerare a acţionarilor ( RD ):


Div
RD =  100
Vad
Acţionarii sunt interesaţi de evoluţia acestui indicator care oferă informaţii privitoare la
politica de distribuire a dividendelor întreprinderii. O rată crescătoare reflectă remunerarea
ascendentă a acţionarilor minoritari, care aşteaptă să fie recompensaţi pentru capitalul lor de risc
prin dividende.

• rata de remunerare a întreprinderii ( RI ):

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
Af Rnet
RI = 100 sau RI = 100
Vad Vad
Acest indicator este măsura bogăţiei conservate în întreprindere pentru a se dezvolta.
Rata de remunerare a întreprinderii traduce politica sa de investiţie şi posibilităţile de satisfacere
a aşteptărilor acţionarilor majoritari, care investesc pe termen lung în întreprindere şi sunt
interesaţi de creşterea averii lor, prin reinvestirea profitului în rezervă.

• rata de remunerare a capitalului productiv ( RAm ):


Amap
R Am =  100
Vad
Indicatorul reliefează partea din bogăţia întreprinderii destinată remunerării capitalului
tehnic (înlocuirea mijloacelor fixe depreciate) care participă la procesul de obţinere a valorii
adăugate.

Ponderea ridicată a cheltuielilor cu amortizarea în valoarea adăugată evidenţiază fie că valoarea


adăugată este obţinută cu mijloace fixe puternic depreciate, fie că s-au realizat investiţii în
mijloace fixe, care au condus la creşterea valorii medii anuale a acestora şi, implicit, la creşterea
amortizării calculate.

Literatura de specialitate recomandă pentru acest raport valori cuprinse între 10% şi 15%. În
cazul întreprinderilor industriale cu un înalt grad de tehnologizare, ponderea cheltuielilor cu
amortizarea în valoarea adăugată poate fi de circa 25%.

• rata de investire ( RInv ):


I mc
RInv = 100
Vad
în care: - I mc - valoarea imobilizărilor corporale achiziţionate;

Întreprinderile care au o rată de investire ridicată au şi cheltuieli mari cu personalul,


deoarece aceste investiţii determină creşterea productivităţii muncii care, la rândul său, implică
motivarea corespunzătoare a salariaţilor.

Repartiţia valorii adăugate, prezentată anterior, identifică principalii „actori” ai


întreprinderii. Urmărirea în dinamică a evoluţiei acestor rate de structură a valorii adăugate
permite evidenţierea evoluţiei „rolului” jucat de aceşti „actori” sociali în activitatea
întreprinderii.

Tabelul nr. 6. Interpretarea sintetică a valorii adăugate


Indicator Valori de Interpretare
referinţă
- Valoarea nou creată de întreprindere prin activitatea tehnico-productivă are
Vad  0 o dinamică crescătoare, explicată prin creşterea mai rapidă a producţiei
exerciţiului comparativ cu ritmul de creştere a consumurilor intermediare;
I Pex  I Ci - Aceasta evoluţie reflectă performanţa activităţii de exploatare şi constituie o
Valoarea premisă pentru satisfacerea de către întreprindere a aşteptărilor
adăugată I Pex  100 % participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea sa (salariaţi, creditori,
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
Indicator Valori de Interpretare
referinţă
ICi  100% acţionari, stat etc.), pentru creşterea autofinanţării şi pentru un rezultat net
favorabil al întreprinderii;

- Partea din valoarea adăugată care remunerează salariaţii reprezentă în


RCh p  66 % întreprinderile industriale, în medie, circa 66%, în sectorul serviciilor până la
75%, iar când raportul reprezintă mai mult de 80% este un simptom al
RCh p  75 % riscului de faliment al întreprinderii;
Rata de
remunerare a RCh p  80 %
personalului - Raportul care exprimă capacitatea întreprinderii de a suporta costul
îndatorării în cursul exerciţiului are, în medie, valoarea de 10% în cazul
RCh f  10 % întreprinderilor industriale şi a celor prestatoare de servicii şi circa 20% în
Rata de cazul firmelor de distribuţie;
remunerare a RCh f  20 %
creditorilor
- Partea din valoarea adăugată destinată investiţiilor de înlocuire a
imobilizărilor corporale şi necorporale depreciate ireversibil, care participă
Rata de RAmap  10% la obţinerea valorii adăugate, este de circa 10% - 15%, iar în întreprinderile
remunerare a
cu un grad ridicat de tehnologizare aceasta reprezintă aproximativ 25%.
capitalului R Amap  25%
productiv

3.5. Relaţiile dintre indicatorii de performanţă ai activităţii de exploatare

Între soldurile intermediare de gestiune care caracterizează activitatea de producţie şi


comercializare se stabilesc o serie de relaţii, redate prin câteva rapoarte, numite rapoartele
statice şi dinamice dintre indicatorii valorici ai producţiei.

Rapoartele statice se exprimă procentual şi reflectă ponderea unui indicator valoric în


alt indicator valoric.

Rapoartele dinamice sunt exprimate prin coeficienţi care rezultă din compararea
ritmurilor de variaţie a doi indicatori valorici.

Tendinţa crescătoare a rapoartelor statice implică valori supraunitare ale rapoartelor


dinamice şi invers.

Rapoartele au configuraţia următoare:


• raportul static dintre valoarea adăugată şi producţia exerciţiului ( Rs1 ):
V P − Ci C
Rs1 = ad  100 = ex  100 = 100 − i  100 = 100 − sci
Pex Pex P ex

Creşterea ponderea valorii adăugate în producţia exerciţiului se realizează concomitent cu


diminuarea ponderii consumurilor intermediare în producţia exerciţiului, iar suma acestor două
ponderi este egală cu 100%.

Mărimea raportului depinde de sectorul de activitate în care operează întreprinderea:


- firmele de distribuţie produc mai puţină valoare adăugată decât întreprinderile industriale
sau prestatoare de servicii.
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
- întreprinderile care realizează o gamă de produse foarte elaborate vor înregistra ponderi
crescătoare ale valorii adăugate în producţia exerciţiului, fapt ce întăreşte poziţia
concurenţială a întreprinderilor, cu condiţia ca activitatea de producţie să nu antreneze cheltuieli
ridicate cu personalul.

- sectoarele economiei în care se desfăşoară activităţi ce implică un grad mare de specializare


(construcţia de automobile, electronica, informatica) se caracterizează prin ponderi mari ale
valorii adăugate în producţia exerciţiului, ca urmare a existenţei unor „lanţuri de valoare
adăugată”, în sensul că fiecare compartiment specializat realizează o mică parte din valoarea
adăugată totală a întreprinderii.

• raportul dinamic dintre valoarea adăugată şi producţia exerciţiului ( Rd1 ):


Vad1
100
IVad Vad 0
Rd1 = =
I Pex Pex1
100
Pex0
în care: - IVad - indicele valorii adăugate;
- I Pex - indicele producţiei exerciţiului.
Un raport dinamic supraunitar reflectă o variaţie mai rapidă a valorii adăugate,
comparativ cu variaţia producţiei exerciţiului şi o diminuare a consumurilor intermediare,
respectiv: Rd1 >1; IVad > I Pex ; I Ci  100 % ;

Un raport dinamic egal cu unitatea evidenţiază variaţia în acelaşi ritm a valorii adăugate
şi a producţiei exerciţiului şi menţinerea constantă a consumurilor intermediare, respectiv:
Rd1 =1; IVad = I Pex ; I Ci = 100 % ;

Un raport dinamic subunitar este expresia variaţiei într-un ritm mai lent a valorii
adăugate, comparativ cu ritmul de variaţie a producţiei exerciţiului şi creşterea consumurilor
intermediare, respectiv: Rd1 <1; IVad < I Pex ; I Ci  100 % .

• raportul static dintre valoarea adăugată şi cifra de afaceri ( Rs2 ):


V
Rs2 = ad  100
CA
Raportul este numit grad de integrare pe verticală a producţiei sau grad de
independenţă faţă de terţi.

Când o întreprindere îşi extinde activitatea în sectoarele din amonte sau din avalul procesului
productiv, înseamnă că a adoptat o strategie de integrare pe verticală.

Integrarea în amonte facilitează procesul de aprovizionare cu materii prime de calitate.

Integrarea în aval oferă avantajul unui control mai bun asupra canalelor de distribuţie.

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
Indicatorul reflectă capacitatea întreprinderii de a-şi desfăşura ciclul de exploatare cu un
oarecare grad de independenţă, apelând mai puţin la consumuri intermediare achiziţionate din
afara sistemului integrat.

Creşterea gradului de integrare pe verticală a producţiei este favorabilă pentru întreprindere,


deoarece ea este expusă mai puţin riscului de exploatare pe care îl presupune dependenţa mare
faţă de terţi.

În acelaşi timp, raportul poate fi interpretat ca fiind valoarea adăugată creată de întreprindere la
o 100 lei cifră de afaceri.

Valoarea acestui raport diferă în funcţie de natura activităţii şi de durata ciclului de exploatare:

- în întreprinderile din sectorul industrial valoarea adăugată obţinută la 100 lei cifră de afaceri
ajunge până la 50-60%;

- în sfera distribuţiei indicatorul poate înregistra doar valori de până la 20%;

- pentru o întreprindere care desfăşoară atât activitate de producţie, cât şi comerţ cu mărfuri,
creşterea valorii raportului indică creşterea ponderii activităţii de producţie în totalul activităţii
întreprinderii, în defavoarea activităţii de comerţ.

- întreprinderile care desfăşoară activităţi cu ciclu lung de exploatare, de regulă, realizează


produse elaborate, aducătoare de valoare adăugată semnificativă.

• raportul dinamic dintre valoarea adăugată şi cifra de afaceri ( Rd2 ):


Vad1
100
IVad Vad 0
Rd2 = =
I CA CA1
100
CA0
Interpretarea rapoartelor dinamice care urmează este similară cu cea a lui Rd1 .
• raportul static dintre cifra de afaceri şi valoarea adăugată ( Rs3 ):
CA
Rs3 = 100 ;
Vad
Raportul este cunoscut sub numele de grad de dependenţă faţă de terţi.

Valoarea crescătoare a indicatorului arată creşterea gradului de dependenţă a întreprinderii


faţă de achiziiţile de la terţi şi, respectiv, creşterea riscului întreprinderii.

Gradul de dependenţă faţă de terţi variază în sens invers gradului de integrare pe verticală a
producţiei, deci creşterea primului indicator implică diminuarea celui de-al doilea, şi invers.

• raportul dinamic dintre cifra de afaceri şi valoarea adăugată ( Rd3 ):

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
CA1
100
I CA CA0
Rd3 = =
IVad Vad1
100
Vad 0
• raportul static dintre producţia vândută şi producţia exerciţiului ( Rs4 ):
P Pex − Vcsp − V pi Vcsp V pi
Rs4 = v 100 = 100 = 100 − 100 − 100 = 100 − sVcsp − sVpi
Pex Pex Pex Pex

în care: - sVcsp - ponderea veniturilor aferente costurilor stocului de produse;


- sVpi - ponderea veniturilor din producţia de imobilizari şi investiţii imobiliare;

Raportul evidenţiază ponderea producţiei vândute în producţia exerciţiului.

Creşterea în dinamică a valorii indicatorului explică faptul că întreprinderea nu are dificultăţi


de valorificare a producţiei.

Paralel cu creşterea ponderii producţiei vândute în producţia exerciţiului, se diminuează


ponderea celorlalte componente în producţia exerciţiului. Suma celor trei ponderi este egală cu
100%.

• raportul dinamic dintre producţia vândută şi producţia exerciţiului ( Rd4 ):


Pv1
100
I Pv Pv0
Rd4 = =
I Pex Pex1
100
Pex0
Un raport dinamic supraunitar reflectă o variaţie mai rapidă a producţiei vândute,
comparativ cu variaţia producţiei exerciţiului şi o diminuare a veniturilor aferente costurilor
stocului de produse şi a ponderii veniturilor din producţia de imobilizari şi investiţii imobiliare ,
respectiv: Rd4 >1; I Pv > I Pex ; IVcsp < 100%; I Pi <100%;

Un raport dinamic egal cu unitatea evidenţiază variaţia în acelaşi ritm a producţiei


vândute şi a producţiei exerciţiului şi menţinerea constantă a celorlalte componente ale
producţiei exerciţiului, respectiv: Rd4 =1; I Pv = I Pex ; IVcsp = I Pi =100%;

Un raport dinamic subunitar este expresia variaţiei într-un ritm mai lent a producţiei
vândute comparativ, cu ritmul de variaţie a producţiei exerciţiului şi creşterea ponderii
veniturilor aferente costurilor stocului de produse şi/sau a ponderii veniturilor din producţia de
imobilizari şi investiţii imobiliare , respectiv: Rd4 <1; I Pv < I Pex ; IVcsp >100%; I Pi >100%.

• raportul static dintre valoarea adăugată netă şi valoarea adăugată brută ( Rs5 ):
Vad n Vad − Amap Amap
Rs5 =  100 =  100 = 100 −  100 = 100 − sa
Vad Vad Vad
în care: - sa - ponderea amortizării în valoarea adăugată brută.

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
Indicatorul măsoară ponderea valorii adăugate nete în valoarea adăugată brută a
întreprinderii.
Ponderea crescătoare a raportului indică diminuarea ponderii cheltuielilor cu amortizarea
în valoarea adăugată brută, fie datorită faptului că întreprinderea utilizează în activitatea
curentă mai mult forţa de muncă decât mijloacele tehnice, fie din cauza întineririi semnificative
a mijloacelor tehnice din dotare. Cele două ponderi evoluează în sens invers, iar suma lor este
egală cu 100%.

• raportul dinamic dintre valoarea adăugată netă şi valoarea adăugată brută ( Rd5 ):
VadN1
 100
IVadN VadN 0
Rd 5 = =
IVad Vad1
 100
Vad 0

Un raport dinamic supraunitar reflectă o variaţie mai rapidă a valorii adăugate nete
comparativ cu valoarea adăugata brută şi o diminuare a cheltuielilor cu amortizarea, respectiv:
Rd5 >1; IVadN > IVad ; I Amap  100% ;

Un raport dinamic egal cu unitatea evidenţiază variaţia în acelaşi ritm a valorii adăugate
nete şi a celei brute şi menţinerea constantă a cheltuielilor cu amortizarea, respectiv: Rd5 =1;
IVadN = IVad ; I Amap = 100% ;

Un raport dinamic subunitar este expresia variaţiei într-un ritm mai lent a valorii
adăugate nete faţă de ritmul de variaţie a valorii adăugate brute şi creşterea cheltuielilor cu
amortizarea, adică: Rd5 <1; IVadN < IVad ; I Amap  100% .

LUCRARE DE VERIFICARE

A. Alegeţi răspunsul corect:


Potrivit Standardelor Internaţionale de Contabilitate, cheltuielile sunt:

1. diminuări ale beneficiilor înregistrate pe parcursul perioadei contabile, prin scăderea valorii
activelor sau majorarea datoriilor, care se reflectă în reducerea capitalurilor proprii;

2. valori încasate sau de încasat pentru: consumuri de stocuri, lucrări executate şi servicii prestate
de care beneficiază întreprinderea; cheltuieli cu personalul; executarea unor obligaţii legale sau
contractuale, amortizări şi provizioane constituite.

B. Faceţi aprecieri asupra eficienţei cheltuielilor, interpretând în dinamică indicatorii de


mai jos. Calculaţi şi interpretaţi profitului brut/1000 lei venituri totale, în cele trei situaţii:

1. Indicatorul de eficienţă a cheltuielilor totale: 2743,39 lei/la 1000 lei Vt şi 1089,61 lei/la 1000
lei Vt;

2. Indicatorul de eficienţă a cheltuielilor totale: 743 lei/la 1000 lei Vt şi 1089 lei/la 1000 lei Vt;

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
3. Indicatorul de eficienţă a cheltuielilor totale: 743 lei/la 1000 lei Vt şi 589 lei/la 1000 lei Vt;

C. Calculaţi şi interpretaţi coeficientul de elasticitate a cheltuielilor totale în raport cu


veniturile totale, în situaţiile de mai jos:

a) ICht= 120%; IVt= 95%;

b) ICht= 73%; IVt= 95%;

c) ICht= 82%; IVt= 65%.

3.6. Analiza ratelor de rentabilitate

Analiza rezultatelor poate oferi informaţii utile cu privire la rentabilitatea întreprinderii,


dar nu suficient de reprezentative pentru investitorii de capital.

(
Efect Rexp; Rnet; Rbrut ) 100
Ratele de rentabilitate =
(
Efort At ;C pr;CP )
Din punctul de vedere al analizei, ratele de rentabilitate au putere informaţională
sporită comparativ cu rezultatele contabile, deoarece compară Efectele cu Eforturile realizate
pentru obţinerea lor.

Unii autori susţin faptul că ratele de rentabilitate sunt indicatori, în esenţă subiectivi.

Subiectivitatea derivă din faptul că interpretarea şi determinarea lor se realizează în mod


diferit, după cum exprimă punctul de vedere al diferiţilor subiecţi implicaţi în activitatea
întreprinderii (manageri, acţionari, bănci etc.).

Conform punctului de vedere al managerului întreprinderii, care se preocupă de


rentabilizarea capitalului investit prin intermediul activităţii curente, rata rentabilităţii
economice, determinată raportând rezultatul din exploatare la capitalul investit (activul total),
va avea o semnificaţie cognitivă suficientă.

Respectând punctul de vedere al acţionarilor întreprinderii, pentru care rezultatul net şi


mărimea dividendelor distribuite trebuie să constituie elemente de atractivitate pentru a-şi plasa
capitalul propriu, rata rentabilităţii financiare cu diferitele ei configuraţii va reprezenta
indicatorul de maximă expresivitate pentru aceştia.

Potrivit punctului de vedere al băncilor (creditorilor), care măsoară rentabilitatea pentru


a se asigura, pe de o parte, că aceasta este suficientă pentru a garanta creşterea întreprinderii şi,
pe de altă parte, pentru a aprecia gradul în care întreprinderea îndatorată îşi va respecta
angajamentele faţă de bănci, este interesantă rata rentabilităţii capitalului împrumutat, calculată
ca raport între masa dobânzilor percepute pentru capitalul împrumutat şi totalul capitalului
împrumutat.
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
În funcţie de elementele luate în calcul pentru determinarea lor, teoria şi practica
economică operează cu mai multe tipuri de rate ale rentabilităţii:

rate ale rentabilităţii comerciale sau rapoarte de marjă,

rate ale rentabilităţii economice, numite şi rapoarte de randament,

rate ale rentabilităţii financiare, cunoscute sub numele de indici ai rentabilităţii globale.

3.6.1. Analiza ratelor rentabilităţii comerciale

Ratele rentabilităţii comerciale, cunoscute în literatura anglo-saxonă sub denumirea de


“Return On Sales”( ROS ), exprimă rentabilitatea comercială sau rentabilitatea vânzărilor
întreprinderii.

Ele se determină ca raport între marjele de acumulare (soldurilor intermediare de


gestiune) calculate pe baza Situaţiei rezultatului global/Contului de profit şi pierdere şi cifra de
afaceri, fapt ce a atras denumirea de rate ale marjelor de acumulare sau rate de profitabilitate a
cifrei de afaceri.

O semnificaţie aparte pentru întreprinderile cu activitate comercială prezintă rata marjei


comerciale determinată ca raport între marja comercială ( M c ) şi veniturile din vânzarea
mărfurilor ( Vmf ):
Mc
RM c = 100
Vmf
Rata marjei nete de exploatare şi rata marjei nete se determină raportând rezultatul din
exploatare ( Rexp ) şi rezultatul net ( Rnet ) la cifra de afaceri, după relaţiile care urmează:
Rexp Rnet
RM n exp =  100 şi RM n =  100
CA CA

Aceste două rate se deosebesc de ratele rentabilităţii economice şi financiare prin


faptul că nu iau în calcul masa/suma capitalului investit în activitatea întreprinderii care, de fapt,
permite obţinerea cifrei de afaceri.

Prin urmare, indicatorii sunt independenţi de structura financiară a întreprinderii, fapt


pentru care aceste rate de profitabilitate nu se utilizează în comparaţiile interîntreprinderi.

De exemplu, două întreprinderi concurente pot înregistra la un moment dat aceeaşi rată a
profitabilităţii, însă obţinută cu o masă/sumă diferită de capitaluri.

Pentru a se înlătura acest dezavantaj, ratele de profitabilitate sunt utilizate în analiză


împreună cu rapoartele ce exprimă rotaţia capitalului în cifra de afaceri, contribuid astfel la
identificarea cauzelor care determină nivelul ratelor rentabilităţii economice şi financiare.

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
3.6.2. Analiza ratelor rentabilităţii economice

Ratele de rentabilitate economică, în literatura de specialitate anglo-saxonă cunoscute


sub numele de “Return On Investment” ( ROI ), permit aprecierea performanţelor realizate în
cadrul activitătii curente (de producţie şi comercializare) a întreprinderii.

Ele sunt considerate expresia capacităţii managerului de a asigura o gestiune eficientă a


activităţii de exploatare.

Pentru calculul ratelor de rentabilitate economică se face abstracţie de provenienţa


capitalului (propriu sau împrumutat) investit în întreprindere şi de politica fiscală promovată de
aceasta.

În exprimarea acestor rate la numărătorul raportului pot interveni rezultatul economic


( Rec ) sau rezultatul din exploatare ( Rexp ), iar la numitorul raportului se poate utiliza activul total
( At ).

În funcţie de elementele luate în calcul, ratele rentabilităţii economice pot căpăta


configuraţia ratelor rentabilităţii activului total (a capitalului angajat) sau a ratelor rentabilităţii
activului de exploatare (a capitalului economic).

Rata rentabilităţii activului total măsoară rentabilitatea întregului capital angajat în activitatea
curentă a întreprinderii, după relaţia:
R Rexp
Re = ec  100 sau Re = 100
At At
Rezultatul economic luat în considerare pentru calculul acestui indicator este rezultatul înainte de
deducerea cheltuielilor financiare şi a impozitului pe profit, adică rezultatul brut la care se
adaugă cheltuielile financiare sau rezultatul din exploatare la care se adaugă veniturile financiare.

Rezultatul economic este independent de modul de finanţare a întreprinderii (din capitaluri


proprii şi/sau împrumutate), ceea ce facilitează utilizarea raportului în analizele comparative
interîntreprinderi, şi neutralizează influenţa fiscalităţii asupra indicatorului.

Indiferent de modul de exprimare, ratele rentabilităţii economice trebuie apreciate în


raport cu rata inflaţiei şi cu rata dobânzii capitalului împrumutat (rata minimă de randament din
economia naţională), astfel:
• rată a rentabilităţii economice superioară ratei inflaţiei va putea asigura conservarea
“substanţei economice” a întreprinderii şi chiar reînnoirea şi creşterea activelor sale, într-
o perioadă cât mai scurtă;

• rată a rentabilităţii economice care remunerează capitalurile investite la un nivel


superior ratei medii a dobânzii, plus o primă pentru riscul economic şi financiar pe care
şi l-au asumat investitorii ce au plasat capitalul în întreprindere, garantează un efect de
levier financiar pozitiv, respectiv îndatorarea este generatoare de rentabilitate financiară
pentru întreprindere.

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
Ratele rentabilităţii economice reflectă:
• măsura în care rezultatul economic este suficient pentru a finanţa necesarul de active
circulante şi activele imobilizate utilizate în activitatea de exploatare.

• în ce măsură este remunerat capitalul antrenat în activitatea curentă a întreprinderii


prin rezultatul de exploatare.

O parte importantă din activul total poate fi reprezentată în unele întreprinderi de activele
financiare (imobilizări financiare, plasamente de trezorerie, disponibilităţi etc.). Pentru a elimina
impactul acestor elemente asupra rezultatului activităţii de exploatare, literatura occidentală
recomandă deducerea lor din activul total, inclusiv a celorlalte elemente de activ care nu au
legătură directă cu activitatea de exploatare a întreprinderii.

Literatura de specialitate occidentală apreciază că situaţia întreprinderii poate fi


considerată favorabilă dacă cele două rate de rentabilitate se încadrează între valorile de referinţă
20 -25%.

3.6.3. Analiza ratelor rentabilităţii financiare

Rentabilitatea financiară sau rentabilitatea capitalurilor proprii interesează în mod


deosebit investitorii şi analiştii bursieri, pentru că reprezintă măsura finală a rentabilizării
resurselor pe care acţionarii le-au încredinţat întreprinderii sub forma capitalului de risc (capital
propriu).

Rentabilitatea financiară exprimată prin intermediul ratei rentabilităţii financiare sau, în


limbaj anglo-saxon, “Return On Equity” ( ROE ) poate fi evaluată pe baza valorilor contabile,
înscrise în situaţiile financiare, sau pe baza valorilor de piaţă, în ipoteza în care acţiunile
întreprinderii sunt cotate la bursă.

Rata rentabilităţii financiare ( R f ), în valori contabile, este definită ca raport între


rezultatul net ( Rnet ) sau rezultatul brut ( Rbrut ) al exerciţiului şi capitalurile proprii ( C pr ) sau
media acestora, dacă în cursul exerciţiului au loc modificări semnificative ale capitalului prin
noi aporturi în numerar:
R R
R f1 = net  100 sau R f1 = brut  100
C pr C pr

Indicatorul evidenţiază:
• rata de remunerare a capitalurilor proprii (de risc), prin efectul gestiunii globale a
întreprinderii, inclusiv a activităţii financiare.

• aptitudinea managerului întreprinderii de a asigura rentabilizarea capitalurilor care i-au


fost încredinţate spre gestionare de către acţionari.

O rată a rentabilităţii financiare ridicată va permite asigurarea echilibrului între rata de


distribuire a dividendelor şi rata de autofinanţare.
Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
Rata rentabilităţii financiare, aceasta ţine seama de provenienţa capitalurilor, fiind aşadar
sensibilă la structura financiară a întreprinderii şi în mare măsură influenţată de gradul de
îndatorare.

Gradul de îndatorare a întreprinderii exercită efecte pozitive asupra ratei rentabilităţii financiare
numai dacă rata rentabilităţii economice este superioară ratei medii a dobânzii de pe piaţa
financiară, situaţie care face atractive plasamentele financiare ale diverşilor investitori în
respectiva întreprindere.

Pentru efectuarea unor analize de detaliu, literatura de specialitate recomandă descompunerea


ratei rentabilităţii financiare în două sau mai multe rapoarte (ROE de tip multiplicativ sau
“DuPont Chart”), care explică cauzele ce au determinat mărimea indicatorului descompus,
astfel:
R R CA R R CA CP
A) R f = net = net  sau B) R f = net = net  
C pr CA C pr C pr CA CP C pr
(1) (2) (3) (4)
- rata marjei nete de acumulare numită şi profitabilitate (1) - exprimă rezultatul net
realizat la 100 lei cifră de afaceri, după ce din cifra de afaceri au fost acoperite toate cheltuielile
variabile, ocazionate de obţinerea şi valorificarea producţiei, şi cheltuielile fixe ale perioadei.
- raportul de rotaţie a capitalurilor proprii în cifra de afaceri (2) – exprimă intensitatea
cu care capitalurile proprii sunt utilizate în activitatea întreprinderii şi se reînnoiesc prin
intermediul cifrei de afaceri.

Ţinând seama de aceşti doi factori de influenţă ai ratei rentabilităţii financiare, se poate
afirma că acelaşi nivel al rentabilităţii capitalurilor proprii poate fi obţinut:
a) cu o marjă netă de acumulare mai ridicată (factor cantitativ) şi cu o rotaţie anuală mai
lentă a capitalurilor proprii în cifra de afaceri (factor calitativ);
b) cu o marjă netă de acumulare mai redusă, dar compensată printr-o rotaţie mai rapidă
a capitalurilor proprii în cifra de afaceri.

- rotaţia capitalului permanent în cifra de afaceri (3),


- dependenţa faţă de structura financiară a întreprinderii (4) - acest raport se poate
exprima ţinând seama de componentele capitalului permanent, respectiv capital propriu şi datorii
ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an ( D1an ), astfel:
CP C pr + D1an D
= = 1 + 1an
C pr C pr C pr
 
CIT
în care: - CIT - coeficientul îndatorării la termen arată în ce măsură întreprinderea şi-a epuizat
sau nu capacitatea de îndatorare pe termen mediu şi lung, prin participarea datoriilor ce trebuie
plătite într-o perioadă mai mare de un an la formarea capitalurilor permanente ale întreprinderii;
atunci când CIT are o valoare mai mică decât 1, înseamnă că întreprinderea nu este
supraîndatorată, ci dispune de capacitate de a se îndatora pe termen mediu şi lung.

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
P /C
t 
pr

Rnet Rexp Rnet Pt Rexp Rnet  D 
C) R f = =   =   1 +
C pr At Rexp C pr At Rexp  C pr 
  
I ind I ind

- rata rentabilităţii economice (1) - cu cât prin activitatea de exploatare se poate rentabiliza mai
bine capitalul angajat (activul total) cu atât rata rentabilităţii financiare va fi mai mare;

- impactul îndatorării ( I ind ) (2) - poate exercita asupra ratei rentabilităţii economice un efect
eroziv, nul sau multiplicativ, în funcţie de mărimea raportului levierului financiar (raportul
gradului de îndatorare) (3), influenţând în acelaşi sens rata rentabilităţii financiare, în consecinţă:

• pe măsură ce întreprinderea îşi sporeşte gradul de îndatorare, cheltuielile financiare cresc şi


diminuează raportul dintre rezultatul net şi rezultatul din exploatare (care poate deveni chiar
negativ), ceea ce erodează rata rentabilităţii economice şi influenţează negativ rata
rentabilităţii financiare;
• când întreprinderea îşi finanţează activitatea exclusiv cu capital propriu, impactul îndatorării
este nul (levierul financiar este zero, iar raportul dintre rezultatul net şi rezultatul din
exploatare este unitar), fapt ce determină egalitatea între rata rentabilităţii economice şi rata
rentabilităţii financiare;
• diminuarea gradului de îndatorare a întreprinderii majorează raportul dintre rezultatul net şi
rezultatul din exploatare, ceea ce determină un impact multiplicativ asupra ratei rentabilităţii
economice, influenţând favorabil rata rentabilităţii financiare; un necesar de fond de rulment
redus contribuie la diminuarea costului îndatorării, deoarece datoriile de exploatare (credite
furnizori, avansuri primite, datorii fiscale şi sociale) sunt mai puţin costisitoare decât
datoriile financiare, ceea ce face ca impactul îndatorării asupra ratei rentabilităţii financiare
să fie pozitiv.
Tabelul nr. 7. Interpretarea sintetică a ratelor de rentabilitate
Indicator Valori de referinţă Interpretare
- Superioritatea ratei rentabilităţii economice asupra ratei inflaţiei
asigură conservarea averii întreprinderii, reînnoirea şi creşterea
activelor sale;
Re  Rinf - Rata rentabilităţii economice care remunerează capitalurile
Rata investite în întreprindere la un nivel superior ratei medii a dobânzii
rentabilităţii Re  Rd are un efect pozitiv (amplificativ) asupra ratei rentabilităţii financiare
economice a întreprinderii şi, astfel, vor fi remuneraţi nu numai creditorii pentru
Re  25 % capitalul împrumutat întreprinderii, ci şi acţionarii pentru capitalul
lor propriu investit;
- Activitatea de exploatare a întreprinderii este considerată
performantă când rata rentabilităţii economice este de circa 25%.
Indicator Valori de referinţă Interpretare
- Tendinţa crescătoare a indicatorului reflectă capacitatea
managerului de a rentabiliza resursele pe care acţionarii le-au
încredinţat spre gestionare întreprinderii, sub forma capitalului de
risc;
- O rată a rentabilităţii financiare ridicată va permite asigurarea
Ratele de R f  0 echilibrului între rata de distribuire a dividendelor şi rata de
rentabilitate
ELF  0 autofinanţare, cu consecinţe favorabile asupra autonomiei financiare
şi asupra structurii financiare a întreprinderii;
- Rata rentabilităţii financiare poate creşte sub impactul îndatorării
(efectul de levier financiar pozitiv), ca urmare a diminuării
cheltuielilor financiare care grevează mai puţin rezultatul net al
întreprinderii.

Dacă citaţi din acest material faceţi referire la: Mironiuc, M., Analiză economico-financiară, Iaşi, 2020, disponibil
la http://elearning.feaa.uaic.ro/course/view.php?id=201
MARILENA MIRONIUC

ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ
Sinteză de curs
CIG - Anul III ZI

2019/2020
2

Capitolul 4.
ANALIZA RISCURILOR ÎNTREPRINDERII

În urma parcurgerii acestei unităţi de curs:


➢ veţi cunoaşteţi accepţiunile riscului şi factorii care se află la originea riscului economic
şi a celui financiar;
➢ descoperiţi modelele algebrice şi grafice recomandate de literatura de specialitate
pentru analiza previzională a riscului, cu atuurile şi limitele acestora;
➢ reţineţi semnificaţia indicatorilor proprii metodologiei de analiză a riscului, orientată
spre limitarea acţiunii factorilor de risc;
➢ dobândiţi abilităţi de aplicare a modelelor de predicţie a riscului, pe cazuri concrete, şi
abilităţi de interpretare a indicatorilor specifici analizei celor doua categorii de risc.

Riscul este o componentă firească a vieţii economico-sociale, care are la origine cauze
multiple şi îmbracă forme foarte variate, cum ar fi:

riscul comercial, competitiv şi sectorial;


riscul datorat schimbărilor tehnologice;
riscul de exploatare;
riscul financiar;
riscul valutar;
riscul inflaţiei;
riscul de faliment/insolvabilitate;
riscul comportamentelor oportune şi de fraudă;
riscul normativ;
riscul politic;
riscul conjunctural;
riscul natural;
riscul de ţară etc.

O mare parte din riscurile anterior enumerate îşi au originea în caracteristicile mediului
de afaceri în care operează întreprinderea.

În ultimele decenii şi, în special, odată cu avansarea procesului globalizării şi cu


expansiunea afacerilor peste graniţele naţionale, s-a asistat la o diversificare fără precedent a
situaţiilor de risc şi incertitudine în lumea afacerilor.

În paralel, s-a constatat preocuparea a numeroşi specialişti în domeniul finanţelor,


analizei financiare, managementului, statisticii aplicate etc. pentru elaborarea modelelor de
analiză, monitorizare şi contracarare a riscului.

Analiza riscului reprezintă o dimensiune importantă a managementului strategic al


întreprinderii, a cărei necesitate derivă din faptul că întreprinderea nu are control deplin şi
certitudine asupra fluxurilor viitoare de rezultat.

Controlul dinamicii riscului, prevenirea şi limitarea factorilor de risc fac obiectul


managementului riscului, care se realizează într-o succesiune de paşi, precum: identificarea
riscului; analiza şi evaluarea riscului; determinarea intervenţiilor prioritare pentru limitarea
riscului; tratamentul riscului.
3
4.1. Riscul în teoria economică
Conceptul de risc are accepţiuni diverse şi nu întotdeauna negative. În limbajul comun nu
se face distincţie între risc şi incertitudine.

În teoria financiară, incertitudinea derivă din faptul că nu se poate anticipa cu precizie


ceea ce se va întâmpla în viitor.

În opinia unor autori, riscul se referă la incertitudinea „care contează”, adică aceea care
este în măsură să influenţeze rezultatele aşteptate de posesorii unor capitaluri sau active
financiare etc. Orice situaţie riscantă este incertă, dar poate exista incertitudine şi fără risc.

Teoria financiară percepe şi apreciază riscul prin prisma variabilităţii indicatorilor de


rezultat sau a randamentelor aşteptate. Variabilitatea rezultatelor, adică neconcordanţa dintre
ipotezele realizate ex-ante, în legătură cu viitorul, şi ceea ce s-a realizat efectiv, ex-post, se poate
manifesta fie negativ, fie pozitiv. Riscul este cu atât mai mare, cu cât mai mare va fi
amplitudinea variaţiei rezultatului în jurul valorii rezultatului aşteptat.

Aceasta face ca riscul să fie înţeles în dublu sens:


• ca o oportunitate de a obţine mai mult decât s-a sperat;
• ca o daună sau pierdere posibilă.

Variabilitatea rezultatelor întreprinderii poate fi consecinţa influenţei unor factori


aleatori, care imprimă traiectorii imprevizibile activităţii sale şi care fac imposibilă adaptarea
întreprinderii, în cel mai scurt timp şi cu cel mai mic cost, modificărilor mediului.

Riscul este mai mult legat de posibilitatea apariţiei unor evenimente nefavorabile în
activitatea întreprinderii.
Noţiunea de risc dobândeşte semnificaţie dacă se apreciază în legătură cu viitorul
întreprinderii sau afacerii, respectiv, dacă există posibilitatea prevederii fluctuaţiilor rezultatelor
sau randamentelor în urma acestor evenimente.

Specialiştii occidentali în materie de analiză a riscului susţin că, în esenţă, sunt două
categorii de variabile care provoacă cea mai mare sensibilitate (variabilitate) a indicatorilor de
rezultat, respectiv: structura costurilor şi structura financiară a întreprinderii.

4.2. Riscul de exploatare. Analiza structurii costurilor


asupra variabilităţii rezultatelor

Riscul de exploatare (economic) îşi are originea în imposibilitatea întreprinderii de a


corela, fără a fi afectat rezultatul întreprinderii, volumul de activitate, care se modifică având în
vedere dinamismul mediului economic în care operează întreprinderea, cu structura costurilor.

Orice modificare a volumului de activitate (prin diversificarea produselor/serviciilor; prin


extinderea capacităţilor de producţie deţinute, prin introducerea unor schimbări tehnologice în
procesul de producţie etc.) exercită influenţe asupra rezultatului întreprinderii, în principal, prin
faptul că determină modificări la nivelul componentei costuri, şi, prin urmare, se dovedeşte
riscantă pentru întreprindere, riscul manifestându-se prin diminuarea rezultatului din exploatare.

Mărimea riscului de exploatare depinde de capacitatea întreprinderii de a controla:


- structura costurilor întreprinderii şi
- inegala lor sensibilitate la fluctuaţiile nivelului de activitate.
4

Astfel, unele elemente de cheltuieli variază proporţional sau non proporţional cu volumul
producţiei, fiind desemnate ca fiind cheltuieli variabile.

Alte elemente de cheltuieli prezintă o elasticitate redusă şi sunt denumite cheltuieli fixe sau de
structură. Cheltuielile fixe diminuează flexibilitatea întreprinderii, prin faptul că nu se
adaptează automat la modificarea volumului de activitate şi a vânzărilor.

Producţia vândută devine baza asupra căreia se repartizează cheltuielile fixe. Cu cât este
mai mare cantitatea de produse destinată vânzării, cu atât va fi mai mică cota de cheltuieli fixe
care se va regăsi în preţul de vânzare al produsului, iar efectul pe care variaţia volumului de
activitate îl va exercita asupra rezultatului din exploatare va fi mai redus.

4.2.1. Analiza cost-volum-profit

Tehnica analizei cost-volum-profit este orientată spre determinarea punctului de


echilibru (break-even point), adică a punctului în care cifra de afaceri (veniturile totale) şi
costurile totale aferente unui anumit volum de activitate al întreprinderii sunt egale, iar rezultatul
determinat ca diferenţă între aceste valori este nul.

Punctul de echilibru, numit şi prag de rentabilitate, reflectă nivelul minim de activitate pe care
trebuie să-l realizeze întreprinderea pentru a nu lucra în pierdere.

Cu cât pragul de rentabilitate este mai redus, cu atât riscul de exploatare este mai
nesemnificativ.

A. Configurarea algebrică a punctului de echilibru

Conform metodei algebrice, pentru determinarea punctului de echilibru se pleacă de la


considerentul că cifra de afaceri ( CA ), aferentă valorificării unui anumit volum al producţiei
( Q  p ), trebuie să permită întreprinderii acoperirea tuturor cheltuielilor ( CT ) ocazionate de
obţinerea şi valorificarea producţiei şi înregistrarea unui profit ( P ).

În consecinţă, mărimea profitului (rezultat din exploatare) este dependentă de volumul


producţiei vândute şi de preţul său de valorificare, iar acesta din urmă este dependent de
structura costurilor şi de factorii pieţei.

Este important pentru întreprindere să cunoască acel volum al producţiei valorificate


(producţia de echilibru) începând de la care obţine profit, volum care corespunde punctului de
echilibru ( Qe ). Pentru că în punctul de echilibru trebuie să se stabilească relaţia de egalitate între
cifra de afaceri şi costurile totale, profitul va fi nul ( P = 0 ), iar ecuaţia anterioară va deveni:

CF
Qe =
p − cv
Metoda marjei de contribuţie, variantă a metodei algebrice, consideră că punctul de
echilibru reprezintă valoarea cifrei de afaceri pentru care costurile fixe ale perioadei sunt egale
cu marja de contribuţie asupra costurilor variabile ( M ).
5
Riscul de exploatare al întreprinderii depinde de măsura în care marja asupra costurilor variabile
acoperă cheltuielile fixe, el va creşte pe măsură ce cheltuielile fixe se apropie valoric de
mărimea marjei asupra costurilor variabile.

Întreprinderea va înregistra profit atunci când marja de contribuţie asupra costurilor variabile
este superioară costurilor fixe ( M  CF ) şi se va afla în stare de echilibru când marja va egaliza
costurile fixe totale, iar profitul va fi nul:
M = CF  P = 0 , unde M = CA − CV
Un alt indicator util în evaluarea riscului de exploatare, care cuantifică efectele
modificării volumului vânzărilor asupra rezultatului exploatării, este marja de siguranţă ( M s ).
Ea se poate exprima în mărimi absolute şi relative, în variantele care urmează:
M s = Q − Qe M s = CA − CAe
Q − Qe CA − CAe
Ms =  100 Ms =  100
Q CA
Marja de siguranţă exprimă care este nivelul maxim cu care se poate diminua producţia
sau cifra de afaceri programate, astfel încât întreprinderea să nu se situeze sub pragul de
rentabilitate, respectiv să nu înregistreze pierderi.

Cu cât este mai mare marja de siguranţă, cu atât mai mare este profitul şi mai redus
riscul de exploatare.

Paralel cu identificarea volumului vânzărilor sau a cifrei de afaceri care corespunde


punctului de echilibru se poate determina orizontul temporal ( OT ) în care întreprinderea va
atinge punctul de echilibru (Break-Even Time):
CF CF
OT = =
mz M
360
În alţi termeni, calculele anterior descrise exprimă numărului de zile, considerate de la
începutul anului, începând de la care întreprinderea examinată va putea obţine profit, admiţând
că ea va realiza zilnic o anumită marjă asupra costurilor variabile. Prelungirea orizontului
temporal reduce marja de siguranţă a întreprinderii şi profitul său dar, în acelaşi timp,
majorează riscul economic.

B. Configurarea grafică a punctului de echilibru

Prin metoda grafică, toate elementele necesare determinării punctului de echilibru se


reprezintă într-un sistem de axe de coordonate, în care pe abscisă este redat volumul producţiei şi
pe ordonată costurile totale şi cifra de afaceri (veniturile totale) aferentă diferitelor niveluri ale
producţiei vândute, ţinând seama de ipoteza variaţiei liniare sau nonliniare a costurilor variabile
şi a volumului producţiei.
6
CT,
VT VT
CT
t
ofi
Pr

CV

re
de
CF

er
Pi
O Qe Q
Fig.nr. 1. Modelul liniar de analiză a punctului critic
CT,
VT

CT re
de
er VT
Pi
Profit max
re

CF
de
er
Pi

O Qe1 Qe2 Q
Fig. nr. 2. Modelul neliniar de analiză a punctului critic

4.2.2. Efectul de levier operaţional

Pragul de rentabilitate reprezintă punctul de plecare în analiza sensibilităţii


(senzitivităţii) rezultatului activităţii de exploatare a întreprinderii la variaţia nivelului de
activitate (volumul producţiei, cifra de afaceri).

Analiza corelaţiei cost-volum-profit evidenţiază că, în vecinătatea punctului de echilibrul,


rezultatul derivat din activitatea de exploatare variază mai mult decât proporţional în raport cu
volumul de activitate, deci prezintă un mare grad de sensibilitate la modificarea nivelului de
activitate.

Cuantificarea variabilităţii rezultatului se realizează cu ajutorul levierului de exploatare


(operaţional), care exprimă variaţia relativă a rezultatului activităţii de exploatare ( rRexp ) în
raport cu variaţia relativă a volumului producţiei ( rQ ) sau a cifrei de afaceri ( rCA ) respectiv:
rRexp I Re xp − 100
Le = =
rQ I Q − 100
în care: - I Re xp - indicele rezultatului din exploatare;
- I Q - indicele volumului producţiei.

Relaţia anterioară este cunoscută şi sub denumirea coeficient al elasticităţii rezultatului


în raport cu volumul de activitate. El reflectă cu cât se modifică rezultatul activităţii de
exploatare la o modificare cu 1% a volumului producţiei sau a cifrei de afaceri. Riscul de
7
exploatare se manifestă atunci când unei creştei cu 1% a volumului producţiei sau a cifrei de
afaceri îi corespunde o creştere cu mai puţin de 1% sau chiar o scădere a rezultatului activităţii
de exploatare.
Tabelul 1. Indicatorii analizei cost - volum – profit

Nr.
Specificare P0 P1
crt.
1. Volumul producţiei Q - buc. 1000 700
2. Preţul de vânzare p - RON/buc. 15 15
3. Costul variabil unitar cv - lei /buc. 5 5
4. Cifra de afaceri CA - lei 15000 10500
5. Cheltuieli variabile CV - lei 5000 3500
6. Cheltuieli fixe CF - lei 6000 3200
7. Producţia de echilibru Qe = CF / p − cv - buc. 600 320
8. CAe = Qe  p sau CAe = CF /1 − CV / CA - lei 9000 4800
9. Marja asupra cost. variab M = CA − CV - lei 10000 7000
10. Marja relativă a cost. variab. M r = M / CA - % 66,66 66,66
11. Profitul ( Rexp ) P = M − CF = M r  CA − CF -lei 4000 3800
12. Marja de siguranţă M s = Q − Qe - buc. 400 380
13. Marja de siguranţă M s = CA − CAe - lei 6000 5700
14. Marja de sig. relativă M s = (Q − Qe / Q) 100 - % 40,00 54,29
14. Marja relat. de sig. M s = (CA − CAe / CA) 100 -% 40,00 54,29
15. Orizontul temp. OT = CF / mz = CF / M / 360 - zile 216 165

• Analiza cost - volum - profit, cazul întreprinderii multiprodus:


Tabelul 2. Elementele de calcul ale cifrei de afaceri de echilibru
p cv Structura m = p − cv
CF CA
Produsul Cantitatea CA
(lei/u.m.) (mii lei) (lei/u.m.) (mii lei) (lei/u.m.)
(%)
A - buc. 7480 600 - 535,43 4488 50,06 64,57
B - t. 1265,5 290 - 259,98 367 4,09 30,02
C - m. 10275 400 - 395,62 4110 45,85 4,39
Total - - 350 - 8965 100,00 -

a) Determinarea preţului mediu ponderat al producţiei ( p p ):


600  50,06 + 290  4,09 + 400  45,85
pp = = 495,62 lei;
100
b) Determinarea marjei unitare ponderate asupra costurilor variabile ( m p ):
64,57  50,06 + 30,02  4,09 + 4,39  45,85
mp = = 35,56 lei;
100
c) Determinarea cifrei de afaceri de echilibru ( CAe ):
CF 350
CAe = = = 4877,55 mii lei;
m p 0,07175
pp
d) Determinarea cifrei afaceri de echilibru aferentă fiecărui produs;
CAe A = 4877 ,55  50,06 % = 2441,70 mii lei;
CAeB = 4877 ,55  4,09 % = 199 ,49 mii lei;
CAeC = 4877 ,55  45,85 % = 2236 ,36 mii lei;
e) Determinarea marjei de siguranţă relative ( M s ):
8
CAp − CAe 8965 − 4877,55
Ms =  100 =  100 = 45,59%
CAp 8965

4.3. Riscul financiar. Analiza structurii financiare asupra


variabilităţii indicatorilor de rezultat

Apariţia riscului financiar este legată de imposibilitatea stabilirii unei structuri optime a
capitalurilor întreprinderii, astfel încât capitalul împrumutat, prin mărimea sa şi prin cheltuielile
financiare determinate de procurarea lui, să nu contribuie la diminuarea ratei rentabilităţii
financiare.

Cheltuielile financiare absorb o parte din rezultatul exploatării şi contribuie la


diminuarea rezultatului net, sporind riscul financiar.

4.3.1. Modelul efectului de levier financiar

Influenţa structurii financiare asupra indicatorilor de rezultat se studiază cu ajutorul unui model
simplu, cunoscut sub numele de modelul efectului de levier financiar, care facilitează analiza
corelaţiei dintre gradul de îndatorare al unei întreprinderi şi capacitatea sa de a remunera
capitalul propriu prin intermediul ratei rentabilităţii financiare.
R
Re = exp ; At = Pt = C pr + D
At
Rexp = Re  At = Re  (C pr + D )
Acest rezultat permite întreprinderii să remunereze creditorii pentru capitalul împrumutat,
să plătească impozitele şi taxele şi să asigure participarea la profit a “furnizorilor de capital”.
Dacă se face abstracţie de impozitul pe profit, într-o primă fază a analizei, sumele care reprezintă
remunerarea creditorilor ( Ch f ) şi rezultatul net ( Rnet ), de mărimea căruia depinde remunerarea
acţionarilor ( R f ), se determină după urmatoarele relaţii:
Ch f = Rd  D
Rn = Rexp − Ch f = Re  (C pr + D) − Rd  D = Re  C pr + ( Re − Rd )  D
în care: - Ch f - cheltuielile financiare ocazionate de contractarea împrumuturilor;
- Rd - rata medie a dobânzii pentru capitalul împrumutat (Return On Debit: Ch f / D );
- Rnet - rezultatul net, rămas după plata costului îndatorării.
Împărţirea relaţiei anterioare la capitalul propriu ( C pr ) permite stabilirea ratei
rentabilităţii capitalului propriu ( R f ) după modelul:
Rnet D
Rf = = Re + ( Re − Rd ) 
C pr C pr
În urma analizei modelului levierului financiar, se constată că rata rentabilităţii
financiare este influenţată de rata rentabilităţii economice, de diferenţa dintre rata rentabilităţii
economice şi costul îndatorării ( Re − Rd ) şi de gradul de îndatorare al întreprinderii. Gradul de
îndatorare este cunoscut sub numele de raport al levierului financiar ( D / C pr ), el caracterizează
structura financiară a întreprinderii şi este un valid indicator de risc. Diferenţa ( Re − Rd )
comportă unele discuţii care conduc la examinarea a trei cazuri posibile, derivate din valorile
9
diferite pe care le pot lua rata rentabilităţii economice şi rata dobânzii şi care pot genera un efect
de levier financiar ( ELF ) nul, pozitiv sau negativ ce se va repercuta, în acelaşi sens, asupra ratei
rentabilităţii capitalului propriu, respectiv:
D
ELF = R f − Re ; ELF = ( Re − Rd ) 
C pr
• Când efectul de levier financiar este egal cu zero ( ELF = Re − Rd = 0 ) se verifică
circumstanţa în care rata rentabilităţii economice coincide cu rata medie a dobânzii: Re = Rd .
Oricare ar fi nivelul gradului de îndatorare al întreprinderii, acesta nu transmite nici un
efect asupra ratei rentabilităţii capitalului propriu, respectiv rata rentabilităţii financiare nu se
modifică sub efectul îndatorării. În această situaţie, structura financiară a întreprinderii este
neutră. Făcând abstracţie de efectul impozitelor, care nu alterează analiza în cauză, ecuaţia
modelului efectului de levier devine: R f = Re .
Această situaţie pare anormală, deoarece ea arată faptul că două tipuri de capitaluri
(propriu şi împrumutat), procurate în condiţii de risc diferite, vor avea aceeaşi bază de
remunerare, fără să se acorde o primă pentru capitalul propriu a cărui folosire implică un grad
mai mare de risc. Condiţia de egalitate între R f = Re = Rd individualizează punctul critic în
remunerarea capitalului propriu (Fig. nr. 5.). O astfel de remunerare, deşi pozitivă, nu satisface
cerinţele pieţei financiare deoarece capitaluri a căror procurare implică grade diferite de risc vor
fi recompensate la fel.

În urma analizei modelului levierului financiar, se constată că rata rentabilităţii financiare este
influenţată de rata rentabilităţii economice, de diferenţa dintre rata rentabilităţii economice şi
costul îndatorării ( Re − Rd ) şi de gradul de îndatorare al întreprinderii. Gradul de îndatorare
este cunoscut sub numele de raport al levierului financiar ( D / C pr ), el caracterizează structura
financiară a întreprinderii şi este un valid indicator de risc.
Rf
Re
Rd

Rf = Re= Rd

O D/Cpr

Fig. nr. 3. Efectul de levier financiar nul

Anularea efectului de levier financiar exercitat asupra ratei rentabilităţii financiare, în


punctul de echilibru, poate avea drept cauze o rată medie a dobânzii cu tendinţă mereu
crescătoare (riscul de dobândă), dar şi o rentabilitate economică departe de un nivel considerat
optim.
10
Din punct de vedere al riscului financiar, punctul critic de remunerare a capitalului
propriu reprezintă o poziţie de fragilitate a întreprinderii faţă de creditori. Oricând o variaţie
nesemnificativă a nivelului de activitate a întreprinderii, care reduce rezultatul din exploatare
până la a-l face insuficient pentru acoperirea cheltuielilor financiare, sau o creştere a ratei
dobânzii la împrumuturi, poate determina variaţii negative foarte ample ale rezultatului net.

Rf
Re
Rd

Rd
Re

A -punct hipercritic
D/Cpr
O
Rf

Fig. 4. Efectul de levier financiar negativ

Conform reprezentării grafice, rata rentabilităţii financiare, deşi pozitivă, este inferioară ratei
rentabilităţii economice şi ratei medii a dobânzii, ceea ce înseamnă că partea de capital
împrumutat este remunerată mai bine decât capitalul propriu.

Paralel cu creşterea gradului de îndatorare, din cauza ratei medii a dobânzii înalte, rata
rentabilităţii financiare descreşte, ca efect al absorbirii rezultatului din exploatare de un nivel tot
mai mare al chetuielilor financiare şi care, implicit, diminuează rezutatul net. În punctul A
rezultatul din exploatare este în totalitate erodat de cheltuielile financiare, iar rata rentabilităţii
financiare devine nulă.

Rf
Rd
Re

Rf

Re
Rd

O D/Cpr

Fig. nr. 5. Efectul de levier financiar pozitiv


11

4.3.2. Levierul financiar şi levierul total

Reacţia rezultatului net la variaţia rezultatului din exploatare, reacţie strâns legată de
mărimea cheltuielilor financiare, poate fi apreciată în dinamică cu ajutorul coeficientului
levierului fianciar ( L f ). Coeficientul reflectă cu cât la sută se modifică rezultatul net la
modificarea cu un procent a rezultatului din exploatare, după relaţia:
 R I − 100
L f = r net = R net
 r Rexp I R exp − 100
în care: -  r Rn - variaţia relativă a rezultatului net;
-  r Rexp - variaţia relativă a rezultatului din exploatare;
- I R n - indicele rezultatului net;
- I R exp - indicele rezultatului din exploatare.
Riscul financiar este prezent când la o diminuare cu 1% a rezultatului din exploatare corespunde
o diminuare cu mai mult de 1% a rezultatului net.

Aplicatie: Analiza riscului financiar


Tabelul 3. Analiza efectului de levier financiar
Nr. Exerciţiul financiar:
Indicatori Indici
crt. P0 P1
1. Rezultatul din exploatare ( - lei ) 23 955 22 001
2. Activul total ( - mii lei ) 155 023 223 180
3. Capitalul propriu ( - lei) 9 9031 148 869
4. Datoriile totale ( - lei) 55 990 74 310
5. Rata medie a dobânzii ( -%) 14 15
6. Cheltuielile financiare ( - lei) 7 838,60 11 146,5
7. Rezultatul net ( - lei) 16 116,40 10 854,50
8. Gradul de îndatorare ( ) 0,57 0,50
9. Rata rentabilităţii economice ( - %) 15,45 9,86
10. Rata rentabilităţii financiare ( - %) 16,27 7,29
11. Efectul levierului financiar ( - %) 0,82 -2,57
12. Efectul levierului financiar ( - %) 0,82 -2,57
13. Indicele rezultatului din exploatare ( -%) - 91,84
14. Indicele rezultatului net ( -%) - 67,35
15. Coeficientul levierului financiar - 4,00
( )

LUCRARE DE VERIFICARE

Răspundeţi pe scurt la următoarele întrebări:


1. În ce constă modelul de analiză cost-volum-profit? Care sunt factorii care intervin în
acest model de analiză?
2. Ce poate provoca riscul financiar şi cum se manifestă acesta?
3. Enumeraţi indicatorii utilizaţi pentru a realiza analiza previzională a riscului de
exploatare, prezentaţi semnificaţia lor.
4. Cum se determină şi ce evidenţiază coeficientul levierului financiar şi coeficientul
levierului de exploatare?
5. Demonstraţi modelul efectului de levier financiar.
12
6. Marja de siguranţă şi marja asupra costurilor variabile sunt doi termeni sinonimi?
Motivaţi raspunsul