2.2.

PARTICULARITĂŢILE EVALUĂRII
STOCURILOR, CREANŢELOR ŞI
DATORIILOR
 Pe lângă regulile generale de evaluare, valabile
pentru toate activele din dotarea unei entităţi, în
procesul de evaluare a stocurilor intervin anumite
PARTICULARITĂŢI.
 1) La intrarea în entitate

 Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile

aferente achiziţiei şi prelucrării, precum şi alte
costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma şi
în locul în care se găsesc.
 Costul stocurilor care nu sunt de obicei fungibile şi al
acelor bunuri sau servicii produse şi destinate unor
comenzi distincte trebuie determinat prin
identificarea specifică a costurilor individuale.
 Identificarea specifică constă în atribuirea, la
ieşire, a costurilor specifice elementelor identificabile
ale stocurilor, din momentul intrării.
 Identificarea specifică nu poate fi folosită în cazurile
în care stocurile cuprind un număr mare de
elemente, care sunt de regulă fungibile.
 Pentru stocurile la care nu poate fi aplicată metoda
identificării specifice,
 legislaţia financiar-contabilă din ţara noastră
permite ca, în funcţie de specificul activităţii, pentru
determinarea costului pot fi folosite, de asemenea,
 metoda costului standard, în activitatea de
producţie sau
 metoda preţului cu amănuntul, în comerţul cu
amănuntul.
 Costul standard ia în considerare nivelurile
normale ale consumurilor de materiale, manoperă,
precum şi ale eficienţei şi capacităţii de producţie.
 Aceste niveluri trebuie revizuite periodic şi ajustate,
dacă este necesar, în funcţie de condiţiile concrete
existente la un moment dat.
 Diferenţele de preţ faţă de costul de achiziţie sau de
producţie trebuie evidenţiate distinct în contabilitate,
fiind recunoscute în costul activului.
 1) Cost efectiv > Cost standard = Dp (+);

 2) Cost efectiv < Cost standard = Dp (-).

 Repartizarea diferenţelor de preţ asupra valorii

bunurilor ieşite şi asupra stocurilor se realizează pe
baza unui COEFICIENT, calculat pe baza relaţiei:
 SiDP  Dpai
Krdp 
Sis  Is

D Conturi de diferente de pret (de la 308 la 388 – 378) C

Sid = Dp (+) Sis Dp (-) Sis = Sic
Dp (+ ) Is Dp (-) Is
Rd0 = ∑Dp (+ ) Is ∑Dp (-) Is = Rc0
Dp (-) Es Dp (+) Es
Rd1 Rc1
Tsd Tsc
Sfc = Dp (-) Sfs Dp (+) Sfs = Sfd
 Sid DP  ( Rd 0 DP  Rc0 DP )
Sids  Rds
Krdp 
SicDP  ( Rc0 DP  Rd 0 DP )
Sids  Rds (Tsds )
 DpEs = Krdp * Es (Cs), adică
 DpEs = Krdp * Rc ct. Stocuri
 Se înregistrează în aceleași conturi în care s-
au înregistrat ieșirile de stocuri.
 Exemplu: O entitate care evaluează bunurile de natura
stocurilor la nivelul costurilor standard deţine la
începutul lunii un stoc de materii prime în valoare de
100.000 lei, cu o diferenţă de preţ ȋn plus (nefavorabilă)
de 8.000 lei.
 În cursul lunii au loc următoarele operaţii privind
materiile prime:
 1) Se primesc de la furnizori materii prime facturate la
81.000 lei cu TVA de 19%.
 Preţul de înregistrare (costul standard) al bunurilor
aprovizionate este de 85.000 lei;
 a) înregistrarea costului efectiv de cumpărare al
materiilor prime (pe baza datelor din factura
furnizorului);
 %= 401 - 96.390
 301 81.000
 4426 15.390
 b) concomitent, se aduce stocul de materii prime la
nivelul preţului de înregistrare (înregistrarea
diferenţelor de preţ în minus pe baza notei de recepţie şi
constatare de diferenţe);
 301 = 308 4.000 4.000
 2) Se primesc de la terţi materii prime, lăsate în custodia
acestora, în valoare de 15.000 lei, cost standard;
 301 = 351 15.000 15.000
 3) Se achiziţionează din avansuri de trezorerie materii
prime al căror cost standard este de 9.000 lei.
 Costul efectiv de aprovizionare al acestora este de 8.000
lei, cu TVA aferentă;
 a) înregistrarea costului efectiv de cumpărare al
materiilor prime;
 % = 401 - 9.520
 301 8.000
 4426 1.520
 b) concomitent, se aduce stocul de materii prime la
nivelul preţului de înregistrare;
 301 = 308 1.000 1.000
 c) justificarea achitării obligaţiei faţă de furnizor, pe
baza chitanţei depusă de delegat;
 401 = 542 9.520 9.520
 SAU
 % = 542 - 9.520
 301 8.000
 4426 1.520
 şi
 301 = 308 1.000 1.000
 4) Se înregistrează valoarea materiilor prime trimise la
terţi pentru prelucrare, de 26.000 lei, cost standard;
 351 = 301 26.000 26.000
 5) Se depun de către un acţionar materii prime, în contul
capitalului subscris, evaluate la valoarea de aport 10.000
lei;
 301 = 456 10.000 10.000
 6) Se înregistrează materiile prime, rămase după
terminarea unei comenzi, ce urmează a fi vândute în
valoare de 2.000 lei, cost standard;
 371 = 301 2.000 2.000
 7) Se achiziţionează de la furnizori materii prime în
valoare de 140.000 lei, cost standard.
 Costul efectiv de cumpărare al materiilor prime este de
143.000 lei, cu o taxă pe valoarea adăugată de 19%.
 Cu ocazia recepţiei se constată o lipsă din vina
cărăuşului de 300 lei, care se impută acestuia la valoarea
de piațǎ de 400 lei cu TVA de 19%;
 a) înregistrarea facturii primite de la furnizorul de
materii prime, cu evidenţierea lipsei constatate la
recepţie:
 % = 401 - 170.170
 301 139.700
 601 300
 308 3.000
 4426 27.170
 b) Imputarea lipsei la valoarea de piaţă, către cărăuş
 461 = % 476 -
 708/7581/7588 400
 4427 76
 8) Se trimit unei subunităţi materii prime, pentru
asigurarea continuitǎții procesului de exploatare, în
valoare de 10.000 lei, cost standard;
 481 = 301 10.000 10.000
 9) Se acordă sub formă de donaţie materii prime de
15.000 lei, cost standard;
 a) ieşirea materiilor prime prin donaţie
 6582 = 301 15.000 15.000
 b) evidenţierea taxei pe valoarea adăugată aferentă
donaţiei
 635 = 4427 2.850 2.850
 10) La sfârşitul lunii, în contabilitatea entităţii au loc
următoarele operaţii economice:
 a)- se inventariază depozitul (magazia) de materii prime
şi se constată:
 1) un plus, în valoare de 200 lei cost standard

 301 = 601 200 200

 2) şi o lipsă la alte sortimente de 300 lei;

 601 = 301 300 300

 b)-în baza centralizatorului bonurilor de consum se
înregistrează eliberările de materii prime pentru
producţie, în valoare de 300.000 lei cost standard;
 601 = 301 300.000 300.000
 c)-se calculează coeficientul de repartizare a diferenţelor
de preţ şi se repartizează diferenţele de preţ aferente
bunurilor ieşite din gestiune în cursul perioadei, pe
destinaţii.
D 301 C D 308 C
S.i.d. 100.000 Sid 8.000,00
(1a) 81.000 26.000 (4) 4.000,00 (1b)
(1b) 4.000 2.000 (6) (7a) 3.000,00 1.000,00 (3b)
(2) 15.000 10.000 (8) Rd0 3.000,00 5.000,00 Rc0
(3a) 8.000 15.000 (9a) 5.900,11 (10c)
(3b) 1.000 300 (10a2) Rd1 3.000,00 10.900,11 Rc1
(5) 10.000 300.000 (10a3) Tsd 11.000,00 10.900,11 Tsc
(7a) 139.700 99,89 Sfd
(10a1) 200
Rd 258.900 353.300 Rc
Tsd 358.900 353.300 Tsc
5.600 Sfd
 Sid308  ( Rd 0308  Rc0308 ) 8.000  (3.000  5.000) 6.000
K 308   
Sid301  Rd 301 100.000  258.900 358.900
 = 0,0167177 ≈ 0,0167
 -Diferenţe de repartizat, TOTAL: K308 * Rc301 =
 0,0167 * 353.300 = 5.900,11 lei, din care:

 pentru materiile prime trimise la terţi:

 0,0167 * 26.000 = 434,20 lei;

 pentru materiile prime destinate vânzării:

 0,0167 * 2.000 = 33,40 lei;

 pentru materiile prime livrate subunităţii:

 0,0167 * 10.000 = 167,00 lei;

 pentru materiile prime acordate cu titlu gratuit:

 0,0167 * 15.000 = 250,50 lei;

 pentru materiile prime lipsă la inventar:

 0,0167 * 300 = 5,01 lei;

 pentru materiile prime consumate:
 0,0167 * 300.000 = 5.010,00 lei.
 TOTAL 5.900,11 lei.
 % = 308 - 5.900,11
 351 434,40
 371 33,40
 481 167,00
 6582 250,50
 601 5.015,01
 În comerţul cu amănuntul, pentru a determina costul
stocurilor constituite din articole numeroase şi cu
mişcare rapidă, care au marje similare (a se înţelege
marja comerciantului sau adaosul comercial), poate fi
folosită metoda preţului cu amănuntul.
 PVA = (Ca + Mc) + TVA

 Ca + Mc = PV

 Costul bunurilor vândute este calculat prin deducerea

marjei brute din preţul de vânzare al stocurilor.
 (Ca = PV – Mc)

 Modificările operate asupra preţului de vânzare impun

recalcularea marjei brute.
 Valoarea producţiei în curs de execuţie se determină prin
inventarierea producţiei neterminate, utilizându-se două
metode, şi anume:
 metoda directă;

 metoda indirectă (contabilă).

 Creanţele şi datoriile se evaluează, cu ocazia intrării în
entitate la nivelul valorii nominale, reprezentată de
valoarea înscrisă într-un document care atestă
respectivele creanţe şi datorii.
 Creanţele şi datoriile în valută, rezultate ca efect al
tranzacţiilor entităţii, se înregistrează în contabilitate atât
în lei, cât şi în valută.
 O tranzacţie în valută trebuie înregistrată iniţial la cursul
de schimb valutar, comunicat de Banca Naţională a
României, de la data efectuării operaţiunii.
 Creanţele şi datoriile exprimate în lei, a căror decontare se
face în funcţie de cursul unei valute, sunt asimilate
elementelor exprimate în valută.
 La finele fiecărei luni, creanţele şi datoriile în valută se
evaluează la cursul de schimb al pieţei valutare,
comunicat de Banca Naţională a României din ultima zi
bancară a lunii în cauză.
 Diferenţele de curs valutar se calculează în baza
relaţiei:
 DCV = V * (Csa – Csi)
 Diferenţele de curs înregistrate se recunosc în
contabilitate la venituri sau cheltuieli din diferenţe de
curs valutar, după caz.
 În cazul creanţelor şi datoriilor exprimate în lei, a căror
decontare se face în funcţie de cursul unei valute,
diferenţele înregistrate se recunosc în contabilitate la
alte venituri financiare sau alte cheltuieli financiare,
după caz.
 Observaţie: Începând cu data de 1 ianuarie 2015,
avansurile acordate furnizorilor, furnizorilor de
imobilizări şi, respectiv primite de la clienţi, în valută, nu
mai fac obiectul evaluării în funcție de cursul valutar, la
finele lunii, respectiv la finele exercițiului financiar.
 Acestea rămân evidențiate la cursul din momentul
acordării/primirii.
 Practica economică a afacerilor a consacrat şi un sistem de
reduceri de care beneficiază entitatea cumpărătoare în
relaţiile cu furnizorii săi.
 Reducerile acordate de furnizori, în funcţie de natura lor, pot
fi comerciale sau financiare.
 În cadrul reducerilor comerciale se cuprind:

 rabaturile;

 remizele şi

 risturnurile (risturnele).

 Scontul de decontare este o reducere cu caracter financiar,

acordată de un creditor pentru încasarea anticipată (înaintea
termenului de decontare convenit iniţial) a creanţei sale.
 La determinarea şi înregistrarea reducerilor trebuie avute în
vedere următoarele elemente:
 - reducerile de preţ trebuie consemnate în factură;
 - toate reducerile se calculează în cascadă, în sensul că
sumele sau procentele fiecărei categorii de reducere se
aplică valorii nete imediat anterioare;
 - ordinea de calcul a reducerilor este următoarea: rabaturi,
remize, risturnuri, sconturi;
 - TVA se calculează la valoarea netă obţinută în urma
determinării ultimei reduceri, indiferent de natura
acesteia;
 - dacă reducerile comerciale sunt acordate iniţial, înscrise
în factură, nu se înregistrează distinct în contabilitate, ci
diminuează costul de achiziţie;
 - reducerile comerciale consemnate într-o factură distinctă
de cea iniţială dau loc la înregistrări distincte în
contabilitate, indiferent de perioada la care se referă;
 - reducerile financiare se reflectă întotdeauna, constituind
o cheltuială financiară la cel care le acordă (furnizorul) şi
un venit financiar la cel care le primeşte (clientul).
 În cazul reducerilor comerciale primite, tratamentul
contabil este următorul:
 - reducerea costului de achiziţie al bunurilor atunci când
reducerile sunt înscrise pe factura de achiziție sau într-o
factură ulterioară, dacă acestea mai sunt în gestiune;
 - creşterea veniturilor (cont 609), dacă stocurile pentru care
au fost primite reducerile ulterioare nu mai sunt în
gestiune.
 În cazul reducerilor comerciale acordate, tratamentul
contabil este următorul:
 - reducerea veniturilor din vânzare atunci când reducerile
sunt acordate în momentul vânzării;
 - creşterea cheltuielilor (cont 709), dacă reducerile sunt
acordate ulterior vânzării.
 Reducerile comerciale legate de prestările de servicii,
primite ulterior facturării, respectiv acordate ulterior
facturării, indiferent de perioada la care se referă, se
evidențiază distinct în contabilitate (cont 609, respectiv
contul 709), pe seama conturilor de terți.
 2) În momentul inventarierii şi prezentării în bilanţ.

 Cu ocazia inventarierii se constată elementele de activ

lipsă sau degradate, cu mişcare lentă sau fără mişcare,
care sunt evaluate la preţul de valorificare posibil de
obţinut la o eventuală vânzare (imputare) a lor.
 Activele de natura stocurilor nu trebuie reflectate în bilanţ
la o valoare mai mare decât valoarea care se poate obţine
prin utilizarea sau vânzarea lor.
 În acest scop, valoarea stocurilor se diminuează până la
valoarea realizabilă netă, prin reflectarea unei ajustări
pentru depreciere.
 La inventarierea anuală datoriile şi creanţele sunt evaluate
la valoarea actuală (denumită şi valoare de inventar),
înţeleasă ca valoare probabilă de plată, respectiv de încasat.
 La închiderea exerciţiului dacă se constată că valoarea de
inventar a creanţelor este inferioară celei înregistrată la
intrarea în entitate, pentru diferenţă se recunoaşte o
ajustare pentru depreciere.
 Pentru elementele de natura datoriilor, diferenţele
constatate în plus între valoarea de inventar şi valoarea de
intrare se înregistrează în contabilitate, pe seama
elementelor corespunzătoare de datorii.
 Evaluarea la bilanţ a creanţelor şi a datoriilor exprimate în
valută şi a celor cu decontare în lei în funcţie de cursul unei
valute se face la cursul de schimb valutar comunicat de
Banca Naţională a României, valabil la încheierea
exerciţiului financiar.
 Diferenţele de curs valutar se înregistrează în contabilitate
similar celor constatate la sfârşitul fiecărei luni.
 3) Cu ocazia ieşirii din entitate sau la darea în consum
bunurile se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor
de intrare.
 Elementele identificabile sunt evaluate la ieşire la
costurile lor reale de intrare prin identificarea specifică a
costurilor individuale.
 Elementele interschimbabile sunt evaluate la ieşire prin
costul lor estimat de intrare, putându-se folosi metode
specifice pentru evaluarea la ieşire.
 În condiţiile în care pe parcursul desfăşurării activităţii
aceleaşi feluri de bunuri se procură la costuri diferite,
pentru evaluarea cantităţii de stocuri ieşite sau consumate
se recomandă următoarele metode de evaluare:
 -metoda primului intrat-primului ieşit (First in-First out –
FIFO);
 -metoda ultimului intrat-primului ieşit (Last in-First out –
LIFO);
 -metoda costului mediu ponderat (CMP).
Vsi  Vi
CMUP 
Qsi  Qi
 Cu ocazia ieşirii din entitate (plăţii sau încasării), datoriile
şi creanţele se evaluează la nivelul valorii de intrare.
 Diferenţele de curs valutar care apar

 cu ocazia decontării creanţelor şi datoriilor în valută

 la cursuri diferite faţă de cele la care au fost înregistrate

iniţial pe parcursul lunii sau faţă de cele la care sunt
înregistrate în contabilitate
 trebuie recunoscute în luna în care apar, ca venituri sau
cheltuieli din diferenţe de curs valutar.
 Dacă pentru creanţele ieşite din entitate au fost constituite
ajustări, concomitent cu decontarea lor ajustările existente
sunt trecute la venituri.
 Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvenţă pentru
elemente similare de natura stocurilor şi a activelor
fungibile de la un exerciţiu la altul.
 Dacă, în situaţii excepţionale, administratorii decid să
schimbe metoda pentru un anumit element de stocuri sau
alte active fungibile, în notele explicative trebuie să fie
prezentate următoarele informaţii:
 motivul schimbării metodei;

 efectele schimbării asupra rezultatului.