Forme de guvernământ

Modalitatea de organizare a puterii în stat, precum şi competenţa

organelor supreme ale statului şi modul de formare a acestora reprezintă forma
de guvernământ a unui stat. Formele de guvernământ întâlnite în zilele noastre
sunt:
• Monarhia-este forma de guvernământ în care puterea supremă este
deţinută de o singură persoană care ocupă tronul, ales pe viaţă sau ocupându-şi
tronul prin succesiune familială.
• Republica-este forma de guvernământ în care puterea este deţinută de un
organ colegial, ales pe o perioadă de timp limitată.
În zilele noastre, democraţia a ajuns inclusiv în unele monarhii(precum
Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Regatul Olandei, Regatul
Norvegiei, Japonia), încât statul funcţionează nu numai statal, ci şi guvernamental,
reprezentând cu aproximaţie modelul unei republici “ideale”. Spre deosebire de
acestea, există şi ţări în care modul de exercitare a puterii în stat de către o
singură persoană le face asemănătoare unei monarhii absolutiste(un bun exemplu
este URSS-ul, urmat de repulicile populare din Europa de Est şi Asia, în perioada
cortinei de fier, republicile bananiere).
Într-o republică, puterea aparţine în mod democratic poporului, acceptând să
fie conduşi de un organ legislativ ales de ei prin vot, pe o perioadă de timp
limitată de 4-5 ani. În cadrul regimurilor democratice republicane, raportul dintre
insitutiile legislative şi executive s-au structurat în moduri diferite, îndeosebi ca
urmare a diferenţelor în aplicarea principiului separaţiei puterilor în stat. Se
disting astfel 3 mari sisteme de guvernământ: parlamentar, prezidenţial şi
semiprezidenţial.

Sistemul parlamentar

Reprezintă sistemul în care guvernul are nevoie de încrederea

parlamentului pentru a guverna, demisia fiind soluţia în cazul în care acesta îşi
pierde încrederea poporului. Executivul este divizat: şeful statului (are puteri
limitate, cu caracter mai mult simbolic), prim-ministrul(exercită puterea executivă
împreună cu guvernul). Marea Britanie este modelul perfect de republică
“ideala”, ea neavând o constituţie, ci conducându-se după o colecţie de legi şi
după aşa-numitele precedente faptice.Cea mai importantă instituţie britanică este
Parlamentul, care votează legile şi aprobă bugetul, dar exercită şi un control
permanent asupra puterii executive. Partidele care se succed la conducerea ţării:
Partidul Conservator şi Partidul Laburist.

Sistemul prezidential

Preşedintele este cheia acestui sistem. Este concomitent şef al statului şi al

guvernului, comandant al forţelor armate şi cel care dirijează politica externă. El
este ales prin vot universal de către membrii unui Colegiu Electoral, aleşi la rândul
lor la nivelul fiecărui  sistemul politic, evoluat de la o guvernare pe
Congres(parlament, bilaterală) la pe Preşedinte. Sistemul politic este bipartid.
Partidul Democratic doreşte o are centralizare statului materie, iar Republicanii
favorabili unei descentralizări statului liberei iniţiative private. Preşedinţi
democraţi au fost: John F.Kennedy, Lyndon B.Johnson, Jimmy Carter, Bill Clinton.
Preşedinţi republicani: Richard Nixon, Ronald Reagan, George Bush  
Sistemul semiprezidenţial

În Franţa, constituţia din 1946 a restabilit un regim parlamentar clasic, care

este constatat predominant Adunării Naţionale asupra puterii executive.
Astfel,poporul francez, care suferise umeroase instabilităţi la nivelul
guvernelor(25 de guverne schimbate în 12 ani) au decis că este necesară
schimbarea constituţiei, fapt ce a dus la Constituţia din 1958 şi la instaurarea unui
regim prezidential, în frunte cu de Gaulle(1958-1968). În timpul acestui regim,
Franţa este implicate într-un conflict important cu Algeria(1962), iese din
organizaţia NATO şi începe o colaborare cu Germania.