Carte/vs/film

Heidi, fetița munților

Heidi, fetița munților este o carte a scriitoarei elvețiene Johanna

Spyri, cartea a fost publicată în 1880.

Filmul a apărut în 1993, regizat de Michael Ray Rhodes.

 Cartea spune povestea unei fetițe, care este dusă de mătușa sa,
Dete, la bunicul din munți. Acolo Heidi se împrietenește cu ciobănașul,
Peter, care locuia într-o căsuță cu mama sa, Brigitte, și bunica. Într-o
bună zi Dete veni să o ia pe Heidi, aceasta găsise o familie care avea o
fată pe nume Clara, nu putea merge, fetiței îi trebuia o prietenă, așa ca
mătușa povesti despre Heidi, iar cei care aveau grijă de Clara, îi spuse să
aducă fata în schimbul banilor. Heidi se acomodă, dar în fiecare noapte
visa că se află alături de munți și de bunic. Văzând tristețea copilei, o
trimisera înapoi. Revederea este plină de emoție și bucurie și Heidi își
revine.

După un timp, starea de sănătate a Clarei se înrăutățește, iar

medicul decide că o vizită în munți îi va prinde bine. Și, într-adevăr,
efectele se văd rapid. Însă prietenia dintre cele două fete stârnește
gelozia lui Peter care, ca urmare, împinge căruțul Clarei într-o prăpastie.
Neavând încotro, Clara este forțată să-și folosească picioarele. Deși, la
început a fost foarte dureros pentru ea, ajutată de Heidi și Peter
reușește să se ridice și să meargă, spre mare surprindere și bucurie a
tatălui ei. Drept răsplată, familia Clarei se angajează ca pe viitor,
oricând va fi nevoie, să-i ofere tot sprijinul lui Heidi.

Diferențele dintre carte și ecranizare sunt numeroase. Din film au

mai fost tăiate câteva secvențe. Modificările aduse nu ajută, astfel
porționând logica faptelor. Filmul pune accentual pe faptul că Heidi a
fost dată în schimbul banilor, pe când carte trece cu vederea acest
ascpect. Efectele speciale, se observă că sunt cam superficiale, în acest
mod s-a cam exagerat. Aspectele negative nu sunt numeroase, dar
pentru cei care prefer lectura, pot încerca și ecranizarea. Nu regret că
am vizionat și filmul, chiar mi-a făcut plăcer.