Nu putem vorbi despre utilitatea justiției restaurative fără a avea în vedere dualitatea victimă-

făptuitor. Mai exact, trebuie să ne centrăm atenția asupra avantajelor pe care procedurile justiției
restaurative le oferă prin comparație cu justiția clasică, retributivă, toate acestea analizate prin
prisma posibilității victimei de a-și recăpăta poziția anterioară intervenției făpruitorului, dar și analiza
modului în care acesta din urmă ajunge la conștientizarea efectelor propriei fapte și a dorinței de
schimbare. Putem vorbi despre un efect reparatoriu pentru victimă și de unul de metamorfoză al
făptuitorului. Nu ne dormim nici să fim exhaustivi în expunere, ci să trasăm principalele puncte tari
ale justiției restaurative, prin trimiterea constantă la cea mai uzuală formă sub care aceasta din urmă
se înfățișează, respectiv medierea.

Acestea fiind spuse ne vom pune sub lupă, în primă fază, avantajele acestor proceduri
asupra victimei. Victima este o persoană care are nevoie de sprijin şi asistenţă din partea societăţii şi
a sistemului de drept penal, indiferent de gradul de responsabilitate pe care se crede că îl poartă în
comiterea infracțiunilor. Primul avantaj major este reprezentat de acordarea locului central, în
procedurile alternative, victimei. Dacă în procesul penal victima are o poziție mai mult auxiliară,
aceasta fiind prezentă doar pentru a înlesni tragerea la răspundere penală a făptuitorului și,
eventual, o poziție prin care aceasta poate să-și recupereze prejudiciul suferit, în cadrul procedurilor
alternative victima beneficiază de metode active de compensare a răului suferit prin fapta comisă.
Am putea spune că este o aplicare a principiului subsidiarității, mai exact un proces în care se
identifică metodele cele mai potrivite de aplicare în funcție de persoana victimei, apoi o punere în
aplicare a acestora1. Un alt avantaj major este reprezentat de repararea prejudiciului efectiv suferit
de catre victimă, în modul și cuantulul apreciat de către aceasta din urmă. Pe cale de de consecință
se oferă șansa ca victima să fie repusă, în mod real, în situația anterioară. Uneori, recuperarea
pagubei suferite nu este suficienta, persoana vatamata avand si anumite suferinte de ordin fizic sau
moral, drept pentru care i se solicita faptuitorului acoperirea costurilor de spitalizare ori daune
morale care sa echivaleze intrucatva si cumva raul suferit. Uneori, persoana vatamata nu sufera un
prejudiciu financiar, ci sufera un prejudiciu de imagine. Astfel, ea va dori repararea acestui prejudiciu
de imagine. Uneori, suferinta nu poate fi cuantificata nici in prejudicii de imagine, nici in prejudicii
financiare, raul suferit fiind de o amploare inimaginabila pentru victima. In aceste cazuri, se intelege
de la sine ca persoana vatamata va accepta cu greu ori nu va accepta o discutie privind o solutie
amiabila cu un mediator, asta pentru ca orice intelegere s-ar discuta nu ar multumi-o si nu i-ar
satisface niciun interes in cauza2. Trebuie să menționăm că toate elementele precizate de până acum
sunt valide dacă plecăm de la premisa că victima infracțiunii ar accepta procedurile exponente ale
justiției restaurative. De cele mai multe ori, însă, în cazul prejudiciilor însemnate victima nu va fi
dispusă a recurge la metode alternative a celor penale clasice. Mai mult decât atât, cazurile practice
relevă faptul că natura infracțiunii influențează modul în care victima este predispusă a recurge la
moduri de soluționare alternativă a conflictului: “Un furt este mai usor de mediat decat o
inselaciune, o amenintare ori lovire este mai grea de mediat decat o inselaciune. Natura si modul de
savarsire a faptei sunt premise care conteaza la acceptarea sau refuzarea medierii de catre persoana
vatamata.”.3

1
A se vedea: Ilie Dorin în „Concluzii despre medierea în conflicte de violență domestică”, disponibil
pe:https://www.juridice.ro/697693/concluzii-despre-medierea-in-conflictele-de-violenta-domestica.html.
2
A se vedea și: Giuseppe De Palo: “Medierea medierii: Modelul ușor de renunțat („Opt-Out”)” disponibil pe:
https://www.juridice.ro/694395/giuseppe-de-palo-medierea-medierii-modelul-usor-de-renuntat-opt-out.html

3
A se vedea: Ilie Dorin în „Motivele acceptării sau refuzării medierii de făptuitori și victime. Avantaje si interese
în medierea penală”, disponibil pe: https://www.juridice.ro/398417/motivele-acceptarii-sau-refuzarii-medierii-
de-faptuitori-si-victime-avantaje-si-interese-in-medierea-penala.html
 Dacă avem în vedere condiția făptuitorului trebuie să abordăm subiectul prin prisma
posibilității de îndreptare și reabilitare. Astfel, procedurile exponente ale justiției restaurative duc la
o conștientizare a faptei comise de către făptuitor, o înțelegere a urmărilor negative ce decurg din
faptă, toate acestea ducând la o îndreptare a făptuitorului. Acestuia ii sunt explicate, în termeni
neformali și adaptați cunoștințelor persoanale, prevederile legale care au fost încălcate, și relevanța
respectării normelor de conviețuire socială. Pe cale de consecință, rolul corecțional al legii va fi
desăvârșit prin înțelegere și asumare de sine, iar nu prin contrângere și teama de procedurile clasice.
Mai mult decât atât, se mai învederează de o parte a practicii un alt avantaj al metodelor
alternative4, respectiv atenuarea răspunderii penale în cazul infracțiunilor la care nu medierea nu
înlatură răspunderea penală. Pe cale de consecință, judecătorul are facultatea de a da efect
parcurgerii de către făptuitor a unor proceduri ce-i sporesc posibilitatea de reabilitare, sub forma
atenuării răspunderii penale.

Nu putem rămâne cu iluzia că metodele alternative de a litigiilor prezintă doar avantaje. Nu

exista pe lume lucruri care sa nu aiba lipsuri, carente, necesitati de regandire, de aerisire, de
reasezare, ori de reformare. In cele ce urmează ne vom referi, în special la mediere, ca formă
principală de soluționare a litigiilor.

Un prim dezavantaj este reprezentat de lipsa de incredere a cetatenilor in aceasta metoda

noua de solutionare a litigiilor. Noutatea domeniului este un dezavantaj in dezvoltarea increderii in
acest proces. Mai mult decât atât, într-o fază incipientă a discuției trebuie să ridicăm și problema
necunoastereii acestei proceduri de catre cetateanul de rand, persoana aflata in conflict, ori cu
potentialitatea de a se afla in conflict la un moment dat. Necunoașterea medierii de către o asfel de
persoană o determine să apleze la judecător.

Un al doilea dezavantaj este reprezentat de practica și cunosțințele mediatorului. Fiind o

procedură dirijată de mediator, succesul acesteia se bazează de tehnicile și priceperea mediatorului.
Comparativ cu justiția clasică, ce este dirijată de un profesionist al dreptului, în cazul medierii,
dirijorul procedurii trebuie doar să fi absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în condiţiile
legii, sau a unui program postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditate conform legii şi
avizate de Consiliul de mediere. Pe cale de consecință, mediatorul nu este în mod obligatoriu și
jurist. Având în vedere acestea, calitatea mediatorului va determina și calitatea procedurii de
mediere.

Un ultim dezavantaj este reprezentat de intelegerea gresita a procedurii medierii, a rolului si

a scopului sau de catre unii dintre practicienii dreptului, si publicitatea negativa la adresa medierii si
mediatorilor. Ne referim strict la unii dintre consilierii juridici si avocati. Unii dintre acestia, in mod
eronat au luat o pozitie ofensiva in ceea ce priveste medierea, neintelegand scopul si rostul acesteia
in managementul conflictelor, fie judicare, fie extrajudiciare. Tertul neutru din capul mesei de
mediere nu are nicidecum rol de asistenta ori consiliere juridica, fiind sanctionat pentru acest lucru.
Mediatorul nu inlocuieste avocatul, nici obiectul activitatii sale (obiectul medierii diferind net de
obiectul avocaturii), ci completeaza munca acestuia intr-un mod cat mai satisfacator pentru el si
clientul lui.

Metodele prin care aceste neajunsuri pot fi reparate sunt variate, însă, le vom prezenta în
cele ce urmează doar pe acelea pe care le considerăm cele mai eficiente. Pe cale de consecință,
calitatea mediatorilor ar trebui asigurată prin inserarea condiției ca persoana ce dirijează procedura
să fie jurist. În plus, intrarea în sfera profesiei de mediator ar trebui condiționată de promovarea
unui examen, în prelungirea căruia să se desfășoare cursuri de instruire, asemănatoare celor
4
Ibidem
asigurate avocaților. Cu privire la încrederea publicului în mediere, aceasta ar putea fi sporită prin
oferiea unor avantaje pentru parcurgerea unei asfel de proceduri, indiferentă că aceasta a eșuat sau
a dat roade. Nu trebuie să se ajungă la impunerea parcurgerii unei asemenea proceduri ca etapă
preliminară demarării procedurilor clasice (astfel cum s-a încercat în 2013), ci este necesară oferirea
unor avantaje satisfăcătoare.