CAPITOLUL 4

PROIECTAREA FIRMELOR

4.1. CONSIDERAŢII PRIVIND PROIECTAREA

Concomitent cu dezvoltarea societăţii omeneşti şi creşterea complexităţii produselor

industriale sau neindustriale destinate consumului individual sau social, construirea modelului ideal al
acestor produse devine un gen specific de activitate care consumă îndeosebi muncă intelectuală.
Astfel de activitate care precede activitatea real-constructivă este denumită activitate de proiectare.
Deoarece este cu precădere o formă a muncii intelectuale, activitatea de proiectare trebuie să
se sprijine în totalitate pe activitatea de cercetare ştiinţifică. În ultima perioadă, fondurile alocate
pentru cercetarea ştiinţifică au crescut fiind orientate astfel: o treime din resurse pentru cercetarea
ştiinţifică fundamentală, o treime pentru cercetarea ştiinţifică aplicativă şi o treime pentru activitatea
de cercetare ştiinţifică de proiectare.
În acest context proiectarea firmelor industriale este acea activitate de studiere a soluţiilor şi
aspectelor sub care un produs, o lucrare sau un serviciu urmează a fi realizat, efectuarea calculelor
respective şi fundamentarea soluţiei din punct de vedere tehnic şi economic, concretizată sub forma
unei documentaţii ce include piese scrise şi desenate.
Pornind de la o astfel de concepţie, activităţile de proiectare trebuie să conducă la elaborarea
şi aprofundarea, pe bază de variante, a celor mai înaintate şi mai eficiente soluţii tehnologice şi
constructive, aplicabile pentru firmele româneşti în perioada de tranziţie şi nu numai. Proiectarea
trebuie să colaboreze cu cercetarea ştiinţifică, să-şi însuşească realizările acesteia, să le aplice în
termen cât mai scurt în producţie, să stimuleze continuu creşterea potenţialului de creaţie propriu şi să
determine o contribuţie sporită a cercetării la realizarea progresului tehnic în economie.
Construirea oricărei firme are în vedere o multitudine de factori şi considerente, ca de
exemplu: produsele, materiile prime şi materiale, mărimea desfacerilor, numărul şi structura
personalului, utilaje şi instalaţii tehnologice etc. De aceea proiectarea firmelor industriale trebuie să
aibă ca obiectiv aranjarea şi amenajarea fizică a obiectelor de construcţii industriale, a spaţiilor
destinate birourilor şi serviciilor, laboratoarelor şi a celorlalte subunităţi componente ale firmei.
Activitatea de proiectare a firmelor industriale se concretizează în elaborarea proiectului
(piese scrise, desenate şi calcule) unei firme. La elaborarea acestuia este recomandabil să se aibă în
vedere următoarele principii şi anume:
– principiul integrării factorilor compatibili care influenţează proiectul şi evidenţierea
influenţelor acestora asupra dotării tehnice a firmei, structurii de producţie, duratei ciclului de
fabricaţie. Respectarea acestui principiu conduce la elaborarea mai multor variante de proiect, pentru
aceeaşi firmă, după care prin metode corespunzătoare se va alege varianta optimă;
– principiul realizării unui grad cât mai mare de folosire a maşinilor şi utilajelor, a
suprafeţelor de producţie şi a personalului angajat;
– principiul flexibilităţii firmei, concretizat în asigurarea extinderii cu uşurinţă a firmei deja
construită, atunci când necesităţile de producţie o cer, efectuarea reamenajărilor fără modificări
însemnate şi cu cheltuieli cât mai reduse;
– principiul adaptabilităţii maxime a firmei la schimbările ce pot interveni în ingineria
tehnologică, în îmbunătăţirea procesului de producţie, în condiţiile pieţei;
– principiul justei compartimentări şi dimensionări a spaţiilor şi suprafeţelor firmei
industriale;
– principiul minimizării distanţelor de transport pentru materii prime şi materiale, pentru
servicii auxiliare şi personal în interiorul firmei;
– principiul realizării unui flux tehnologic logic, care să conducă la o amplasare
corespunzătoare a spaţiilor de depozitare, a deşeurilor şi reziduurilor din procesul de producţie;
 – principiul creării unor condiţii de muncă optime, ergonomice pentru personalul angajat;
– principiul realizării unor proiecte ale firmelor industriale care să respecte condiţiile de
protecţie economico-socială a personalului şi a celor ecologice.
Proiectarea unei firme industriale, respectând acest ansamblu de principii, în ultima perioadă
ridică anumite probleme. Aceasta deoarece accelerarea ritmului de realizare a cercetării ştiinţifice şi
tehnologice, pe de o parte şi sporirea complexităţii relaţiilor naţionale şi internaţionale ale firmei, pe
de altă parte, au format tocmai terenul de aplicare a principiilor unei proiectări moderne a firmelor
industriale.
Proiectarea modernă a firmelor industriale presupune găsirea soluţiilor pentru o serie de
probleme de proiectare, care intervin de regulă în realizarea oricărui obiectiv de investiţii.
Cvasiunanim, autorii de specialitate le-au structurat astfel:
– probleme economice, concretizate în: stabilirea cât mai exactă a programului de fabricaţie
al firmei, adică a cantităţilor anuale ce se vor fabrica pe sortimente şi tipodimensiuni; stabilirea
modului de aprovizionare a firmei cu factori materiali de producţie, adică materii prime şi materiale,
combustibil, energie etc; optimizarea amplasării teritoriale a firmei; stabilirea posibilităţilor de
extindere etapizată a firmei; stabilirea mărimii investiţiilor şi a surselor de finanţare a acestora;
stabilirea indicatorilor de eficienţă ai investiţiei şi alegerea variantei optime de investiţii pentru
realizarea firmei;
– probleme tehnice, al căror conţinut se referă la: asigurarea concordanţei între elaborarea
proceselor tehnologice şi cerinţele fabricării produselor din nomenclatorul firmei; stabilirea
programului de lucru al firmei; dimensionarea şi structurarea corespunzătoare a suprafeţelor de
producţie ale firmei; stabilirea grilei de amplasare a utilajelor şi instalaţiilor de lucru; dimensionarea
corespunzătoare a suprafeţelor de producţie în concordanţă cu tehnologia de fabricaţie; întocmirea
planului general al firmei industriale care se construieşte şi a planurilor pe secţii;
– probleme specifice de construcţie, cu referire la: realizarea studiilor geologice, geofizice şi
geoseismice ale zonei unde se construieşte firma; tipodimensionarea obiectelor de construcţii din
componenţa firmei; definirea soluţiilor pentru utilităţile sanitare, electrice etc. ale firmei; stabilirea
căilor de acces inclusiv a celor de transport intern; integrarea planului general de construcţie a firmei
în detaliul de sistematizare a zonei; dimensionarea dotărilor social-culturale pentru personalul firmei;
întocmirea proiectului de organizare de şantier şi punerea lui în aplicare;
– probleme tipice de managementul producţiei, care au în vedere: elaborarea structurii
organizatorice a firmei inclusiv a sistemului managerial pentru care s-a optat: stabilirea legăturilor atât
între subunităţi cât şi între subunităţi şi firmă pe linie de organizarea şi managementul producţiei;
elaborarea unui proiect de organizare a muncii cu respectarea normelor de protecţia şi tehnica
securităţii muncii; precizarea politicii de recrutare, formare şi perfecţionare a forţei de muncă;
definitivarea punctului de vedere privind pregătirea constructivă şi tehnologică a fabricaţiei; stabilirea
structurii activităţilor auxiliare şi anexe; alegerea variantei celei mai bune pentru gestionarea
producţiei şi pentru stabilirea unui sistem informaţional eficient al firmei.
Odată rezolvate toate aceste probleme, urmează elaborarea unei documentaţii de proiectare a
firmei industriale, care trebuie să asigure îmbinarea perfectă între realizările obţinute în cercetarea
ştiinţifică cu cele existente pe linia tehnologică de fabricaţie. Astfel se vor folosi maşini şi utilaje
moderne, se vor întocmi structuri de producţie şi concepţie perfecţionate, se va asigura un sistem de
programare şi lansare a producţiei în concordanţă cu cerinţele de implementare a calculatorului
electronic în producţie. De asemenea, trebuie rezolvate problemele cuprinse în studiul de fezabilitate.
Orice studiu de fezabilitate este structurat pe următoarele capitole:
– CAP. A.

2
 Date de identificare a firmei (denumirea firmei, numărul şi data înregistrării la Registrul
Comerţului, forma juridică de constituire, tipul activităţii, natura capitalului, asociaţii şi acţionarii
principali);
– CAP. B.
Conducerea/personalul firmei (numele şi prenumele, studii, funcţia, experienţa, perioada,
număr total de salariaţi, număr de salariaţi direct productivi);
– CAP. C.
Descrierea activităţii curente (produsele sau serviciile realizate, furnizori principali de materii
prime - denumirea acestora, adresa, pondere valorică în totalul aprovizionării, forma de proprietate -
descrierea sumară a procesului tehnologic din firmă, date tehnice despre mijloacele fixe aflate în
proprietatea firmei);
– CAP. D.
Piaţa actuală (denumirea, adresa, forma de proprietate şi ponderea în total vânzări a fiecărui
client, date despre concurenţa, poziţia produselor şi serviciilor firmei comparativ cu ale concurenţei);
– CAP. E.
Elementele pentru fundamentarea creditelor pe termen scurt pentru aprovizionare
(fundamentarea necesarului de credite, fluxul de încasări şi plăţi);
– CAP. F.
Descrierea proiectului de investiţii pentru care se solicită creditul (programul de producţie,
capacitatea de producţie, descrierea procesului tehnologic, evaluarea investiţiei, graficul de realizare a
investiţiei, modificări necesare la echipamente şi clădiri, modificări necesare în structura şi numărul
personalului angajat, date privind piaţă şi promovarea vânzării produsului sau serviciului, modalităţi
de desfacere a produselor, indicatori de bonitate, planul de finanţare, de investiţii şi proiecţiile
financiare pentru perioada de rambursare a creditului, informaţii financiare privind activitatea viitoare
a firmei, garantarea creditelor ce vor fi primite).
Numai în aceste condiţii se poate vorbi de o eficienţă a activităţii de proiectare a firmei.
Organizarea şi dimensionarea optimă a firmei industriale, sub aspect tehnico-economic,
necesită luarea în considerare a unor cerinţe şi principii de bază grupate în:
– probleme legate de procesul tehnologic, adică procesul tehnologic trebuie proiectat de la
bun început astfel încât să permită utilizarea de tehnologie de execuţie avansată, să asigure
mecanizare, automatizare şi cibernetizare înaltă, să facă posibilă o uşoară retehnologizare în viitor etc.
Sub aspectul desfăşurării în spaţiu, procesul tehnologic trebuie să aibă caracter continuu, să
fie redus, să evite direcţiile contrare sau încrucişările fluxurilor de producţie, întoarceri, întretăieri,
ştrangulări etc;
– aspecte legate de circulaţia materialelor şi forţei de muncă, care presupun o bună
desfăşurare a procesului de producţie în condiţiile unui flux de materiale cu caracter progresiv, fără
întoarceri şi cât mai scurt posibil. Din aceste considerente este necesară o reţea de transport cu trasee
scurte, cu transbordări şi încrucişări minime cu nivel înalt de mecanizare şi automatizare, atât a
activităţilor de încărcare – descărcare, cât şi a transportului propriu-zis. Fluxurile de angajaţi pe
teritoriul firmei industriale trebuie să fie cât mai scurte, şi să evite încrucişarea cu cele de materiale;
– probleme legate de alimentarea cu apă, energie şi gaze, care trebuie rezolvate în planul
general în care trebuie să prevadă instalaţii şi reţele pentru alimentarea cu apă şi din surse proprii sau
din afară, pentru producerea energiei, alimentarea cu gaze, abur etc. De aceea prin plan se prevede atât
producerea acestor forme de energie cât şi transportul lor;
– aspecte legate de condiţiile ecologice, geologice şi topografice, a căror luare în
considerare presupune o anume amplasare a construcţiilor şi clădirilor pe teritoriul firmei. Trebuie
ţinut cont de direcţia vânturilor dominante pentru a evita împrăştierea fumului, gazelor, noxelor etc.;
de asigurarea pe cât posibil a unui iluminat natural al halelor de producţie fapt realizabil printr-o
anume orientare în teren a clădirilor, de structura geologică şi geofizică a zonei fapt ce determină o
anume tehnologie de fundare, o anume lăţime, adâncime şi lungime a fundaţiei, de nivelul minim şi
maxim al temperaturilor din zonă, fapt ce implică crearea unor anume condiţii ergonomice de lucru
etc.;
– probleme legate de cerinţele arhitectonice, urbanistice şi constructive rezolvate prin faptul
că extinderea sau construcţia oricărei firme industriale necesită luarea în considerare a cerinţelor de
ordin arhitectonic şi urbanistic ale zonei, fapt ce impune găsirea unor anume soluţii de proiectare, care
să permită integrarea armonioasă a firmei în stilul arhitectonic al oraşului sau al zonei de amplasare.
Se recomandă paralelismul şi perpendicularitatea axelor clădirilor şi construcţiilor firmei, alinierea
faţadelor la căile de acces principale, racordarea magistralei firmei la magistrala oraşului, asigurarea
unei legături cât mai bune cu zonele de locuinţe ale oraşului unde este amplasată firma etc.;
– aspecte legate de cerinţele de protecţie tehnico-sanitară şi de pază contra incendiilor,
stabilite în funcţie de specificul procesului tehnologic din firmă, prin planul general de organizare în
care se prevăd soluţii de amplasare de ordin tehnic-sanitar şi de pază contra incendiilor. Pentru firmele
care degajă multe noxe amplasarea lor se face în exteriorul oraşului şi se recomandă amplasarea unor
perdele verzi de protecţie în jurul acestora. În scopul prevenirii unor situaţii ce ar conduce la posibile
incendii sunt necesare următoarele măsuri: asigurarea unui spaţiu minim între clădiri şi construcţii în
funcţie de gradul de pericol de incendiu al procesului tehnologic şi de natura construcţiei;
amplasamentul în imediata vecinătate a căilor de acces a clădirilor cu grad mare de pericol de
incendiu pentru a permite eventuala intervenţie operativă a echipajelor de pompieri în caz de
incendiu; să se prevadă construcţia şi marcarea hidranţilor de incendiu etc.
Respectând aceste cerinţe - şi nu numai pe acestea - adoptarea unor soluţii optime pentru
planul general de organizare a firmei necesită date cu referire la: profilul de fabricaţie al firmei; natura
procesului tehnologic ce se va desfăşura în firmă; fluxurile tehnologice, de materiale şi de angajaţi;
structura generală a firmei; nivelul de specializare şi cooperare; perspectivele de dezvoltare şi
retehnologizare a firmei etc.
Punctul de plecare în elaborarea planului general de organizare a firmei este cunoaşterea
profilului de fabricaţie ce se va realiza, nomenclatura produselor de executat, tipodimensiunile
acestora, cantitatea şi calitatea produselor ce se vor fabrica.
Deci, trebuie să se cunoască programul de producţie al firmei, care va sta atât la baza
elaborării procesului tehnologic cât şi la precizarea fluxurilor de materiale şi de forţă de muncă.
Pornind de la aceste considerente se va descrie atât procesul tehnologic general al firmei cât şi
procesele parţiale sau de detaliu.
Prin definiţie, procesul tehnologic general reprezintă totalitatea operaţiilor necesare de
prelucrare a materiei prime din momentul aprovizionării acesteia şi intrării în procesul de prelucrare
şi până în momentul obţinerii produsului finit şi depozitarea sau expedierea acestuia.
În acelaşi context, procesul tehnologic parţial (de detaliu) reprezintă totalitatea operaţiilor
care se efectuează în interiorul unei secţii sau atelier, deci, pe o anumită fază a procesului tehnologic
(fig. 4.1)

4
 Mate - Depozit Depozit Produse
aprovizionare Secţia S1 Secţia Sn desfacere
riale finite

Proces Proces
tehnologic tehnologic
parţial parţial

Proces tehnologic general

Fig. 4.1 Relaţia proces tehnologic parţial - proces tehnologic general.

Între cele două tipuri de procese tehnologice există deosebiri sub raportul circulaţiei
materialelor, a forţei de muncă, a energiei etc. Cele parţiale indică pe lângă operaţiile de executat şi o
serie de elemente de detaliu cum ar fi: denumirea maşinilor şi utilajelor necesare procesului de
producţie, precizarea materialelor necesare, a momentului intrării acestora în fabricaţie, a consumului
şi felului de energie etc.
Practic, în planul general de organizare, procesul tehnologic general este reprezentat grafic
printr-o schemă de fabricaţie, care va arăta drumul parcurs de factorii de producţie - ce concură la
realizarea produsului finit - din momentul ieşirii din depozitul de aprovizionare şi până în momentul
stocării produsului finit, inclusiv legăturile funcţionale care se stabilesc între verigile de producţie din
secţiile firmei.
Pentru elaborarea planului general de organizare este necesar să se cunoască şi să se precizeze
natura atât a fluxului tehnologic, cât şi a fluxului de forţă de muncă. În principiu, fluxul tehnologic
reprezintă drumul parcurs de factorii de producţie în procesul tehnologic pe parcursul prelucrării lor.
În raport cu specificul procesului tehnologic există trei tipuri principale de fluxuri tehnologice şi
anume: tipul orizontal, tipul vertical, tipul mixt - care se înscriu în planul general de organizare al
firmei (fig. 4.2)
 I
II III
I E
E

Fig. 4.2 Tipuri de flux tehnologic.

Legendă: I - flux vertical.

II - flux orizontal.
III - flux mixt.

La rândul său fluxul tehnologic orizontal se poate prezenta în mai multe variante şi anume
(fig. 4.3): flux tehnologic orizontal de tip longitudinal, caracterizat prin faptul că direcţia fluxului de
materiale este longitudinală comparativ cu axul clădirii; flux tehnologic orizontal de tip transversal,
ce se caracterizează prin perpendicularitatea direcţiei fluxului de materiale pe axul transversal al
clădirilor sau construcţiilor; flux tehnologic orizontal de tip mixt, căruia îi este caracteristic faptul că
pentru producţie foloseşte fluxul de materiale orizontal atât de tip longitudinal cât şi de tip transversal.

I II III
I E I I

E E

Legendă: I - orizontal-longitudinal.
II - orizontal-transversal.
III - orizontal mixt.
Fig. 4.3 Tipuri de flux tehnologic orizontal

6
 După stabilirea fluxurilor tehnologice, sau chiar concomitent cu aceasta, trebuie găsite soluţii
şi pentru trasarea fluxurilor de angajaţi, înţelese ca fiind drumul parcurs de angajaţii firmei pe
teritoriul acesteia începând din momentul prezentării la firmă şi deplasarea la locul de muncă,
continuând cu deplasările în interiorul firmei conform activităţilor de îndeplinit şi încheind cu
deplasarea de la locurile de muncă spre punctele de defluere din firmă. Astfel de fluxuri, în planul
general de organizare al firmei, trebuie să conţină traseele cele mai scurte, fără intersectări cu fluxurile
de materiale.
În elaborarea planului general de organizare a firmei trebuie să se aibă în vedere gradul de
specializare şi de cooperare al firmei, inclusiv perspectivele de dezvoltare şi retehnologizare viitoare a
acesteia. Asemenea cerinţe influenţează în mod direct asupra structurii de producţie şi de concepţie a
firmei şi impune previzionarea unor suprafeţe de teren necesare pentru dezvoltarea viitoare a firmei.
Necesarul de clădiri şi de construcţii pe destinaţii şi activităţi este absolut trebuincios pentru
elaborarea planului general de organizare a firmei.
Luarea în considerare a cerinţelor şi principiilor de elaborare a planului general, cunoaşterea
şi studierea datelor necesare, permite elaborarea mai multor variante, între care se va alege varianta
optimă a planului general de organizare a firmei.

4.2. CONŢINUTUL PROIECTULUI GENERAL DE ORGANIZARE A FIRMEI

Proiectarea, dezvoltarea sau retehnologizarea firmei industriale trebuie să asigure organizarea,

amenajarea tehnico-economică optimă, adoptând soluţii adecvate pentru ansamblul problemelor
constructive, tehnologice, hidrologice, sanitare, ecologice etc. sau cu referire la circulaţia feroviară,
rutieră, de exploatare etc. Ansamblul acestor probleme trebuie rezolvat în mod unitar şi armonios
luând în considerare şi unele cerinţe care sintetizează realizările de ultimă oră din economia mondială,
fapt concretizat în elaborarea planului general de organizare a firmei.
Planul general de organizare a firmei este o lucrare de proiectare prin care se stabileşte
amplasarea corespunzătoare a procesului tehnologic, a tuturor clădirilor şi construcţiilor, în funcţie de
relief, în concordanţă cu necesităţile de amenajare a teritoriului, cu mijloacele de transport, ca un tot
arhitectural şi tehnic care să asigure funcţionarea tehnico-economică a firmei.
Un astfel de plan cuprinde aspecte legate de: încadrarea în zona industrială, zonarea
teritoriului firmei, reţeaua căilor de transport, lucrări de terasament şi de artă necesare firmei, instalaţii
sanitare, de alimentare cu apă, canalizare etc., instalaţii şi amenajări speciale, organizarea lucrărilor de
execuţie etc.
Rezolvarea problemelor ridicate prin planul general de organizare a firmei se face diferenţiat
de la o firmă la alta, luându-se în considerare o serie de factori cum ar fi: felul ramurii din care face
parte firma, tipul producţiei, gradul de integrare şi de cooperare a acesteia etc.
Problema principală de rezolvat prin acest plan este zonarea teritoriului firmei pe baza unor
criterii unitare ca de exemplu: asemănarea operaţiilor tehnologice, asemănarea mijloacelor de
transport folosite, natura reţelelor tehnologice şi de apă etc.
În orice firmă deosebim următoarele zone ale teritoriului acesteia:
– zona de producţie, ce cuprinde clădiri sau construcţii în care se derulează procesele de
producţie de bază. Având în vedere specificul proceselor de bază, această zonă se subîmparte pe
diferite zone de prelucrare. Fiind o zonă mare consumatoare de energie şi de materii prime, se
recomandă amplasarea ei astfel încât să i se asigure o legătură facilă cu reţelele de transport, cu
depozitele şi pe cât posibil cât mai izolată de restul părţilor componente ale firmei;
 – zona de întreţinere este formată din clădiri şi construcţii unde se desfăşoară activităţi de
reparaţii, de confecţionare a SDV-urilor etc. Având în vedere conţinutul activităţilor din această zonă,
este bine ca ea să se amplaseze în apropierea zonei de producţie;
– zona energetică cuprinde clădirile şi construcţiile pentru producerea energiei electrice,
termice, a aerului comprimat, staţiile de transformare etc. Aceste clădiri au grad mare de
periculozitate pentru incendiu, fapt ce implică amplasarea lor izolat de celelalte zone, având în vedere
direcţia vânturilor dominante şi distanţa faţă de zonele cu locuinţe;
– zona depozitelor este formată din construcţii şi amenajări necesare depozitării materiilor
prime, materialelor, semifabricatelor , produselor finite etc. Deoarece se caracterizează prin trafic
intens este bine amplasare ei în lungul căilor de transport şi cât mai aproape de secţiile sau atelierele
de producţie pe care le deservesc;
– zona social-administrativă cuprinde clădiri cu caracter administrativ sau care sunt
destinate activităţilor social-culturale (cluburi, cantine, dispensar etc.) Este recomandabil - pentru a
reduce deplasările angajaţilor - ca această zonă să fie în imediata apropiere a intrării principale în
firmă, iar pentru cluburi, creşă etc. este bine amplasarea în afara incintei firmei.
Conform zonării teritoriului firmei, este necesară o grupare a construcţiilor şi clădirilor în
blocuri constructive sau în hale de fabricaţie. O astfel de grupare poate avea la bază următoarele
criterii: asemănarea proceselor tehnologice, asemănarea condiţiilor pentru paza contra incendiilor şi a
normelor de tehnica şi securitatea muncii, reducerea fluxurilor tehnologice etc. Astfel de blocuri
constructive se realizează în fiecare ramură industrială, având în vedere particularităţile acesteia şi ale
procesului tehnologic ce se desfăşoară în fiecare firmă. Deosebim, de exemplu pentru firmele
constructoare de maşini, blocul-forjă, blocul-prelucrări mecanice, blocul-montaj etc.
Proiectarea unei firme necesită soluţii optime privind alegerea tipului de clădiri, de fundaţii,
de acoperiş etc. La proiectarea oricărei clădiri sau construcţii se are în vedere asigurarea cerinţelor de
bază pentru desfăşurarea unei activităţi eficiente. De aceea o primă decizie se ia pentru alegerea
tipului de construcţie sau de clădire pentru viitoarea firmă, funcţie de soluţia constructivă, cu sau fără
etaj.
Pentru ca decizia să fie optimă este necesar să se cunoască avantajele şi dezavantajele fiecărui
tip şi anume: construcţiile de tipul fără etaj, se recomandă pentru firmele care folosesc utilaje grele ce
necesită fundaţii voluminoase şi rezistente şi are ca dezavantaj faptul că necesită suprafeţe de teren
mari, prelungirea fluxurilor tehnologice, creşterea reţelelor de utilităţi pe teritoriul firmei etc.;
construcţiile de tipul cu etaj, au mai multe nivele şi prezintă avantaje în sensul că folosesc eficient
terenul disponibil, reduc distanţa reţelelor de transport şi utilitare, permit amplasarea suprafeţelor de
producţie pe verticală, necesită cheltuieli mai mici pentru condiţionarea aerului, încălzire, pentru
protecţia împotriva zgomotului etc. Dezavantajele acestora se referă la limitarea greutăţii produselor
finite sau a pieselor ce se execută pe nivelurile superioare, micşorarea încărcăturii specifice admisă pe
planşee, existenţa vibraţiilor de producţie etc.
După stabilirea tipului clădirilor şi construcţiilor, următoarea decizie este alegerea formei
clădirilor, a construcţiilor şi a amplasamentului. Există posibilitatea realizării unor pavilioane izolate,
a pavilioanelor reunite şi a construcţiilor monobloc. Pentru a alege forma clădirilor şi construcţiilor se
are în vedere fluxul tehnologic şi de forţă de muncă, adoptându-se soluţii în forma literelor I, H, T, U,
E, F, L. etc. (fig. 4.4)

8
 Fig. 4.4 Tipuri de clădiri şi construcţii.

Pe plan mondial este tot mai des folosit sistemul de construcţii monobloc, conform căruia
diferitele unităţi de producţie se concentrează în cadrul aceleiaşi hale de fabricaţie. El are avantajul
reducerii fluxurilor tehnologice, a dimensiunii reţelelor de transport şi utilitare, permite folosirea
raţională a mijloacelor de transport şi a suprafeţelor de producţie, evită transbordările, paralelismele şi
încrucişările de fluxuri. De regulă în cadrul unui astfel de sistem monobloc pot fi amenajate în aceeaşi
clădire mai multe fabrici, fapt ce conduce la economisirea fondurilor de investiţii pentru clădiri.
Dacă firma se va dezvolta sau retehnologiza în viitor, prin planul său general de organizare
trebuie prevăzute suprafeţele necesare, astfel încât extinderile ulterioare să fie făcute cu cheltuieli
minime şi fără oprirea fabricaţiei. Se consideră că situaţia cea mai bună este dezvoltarea clădirilor sau
a construcţiilor deja existente, fiind mai multe tipuri de extinderi şi anume: în lungime, în lăţime, în
formă neregulată (fig. .5)

III
II
I

Legendă: I - extindere în lungime.

II - extindere în lăţime.
III - extindere neregulată.

Fig. 4.5 Tipuri de extinderi.

Prin planul general de organizare a firmei trebuie rezolvată şi problema reţelei liniilor de
comunicaţie pentru transport, care să permită amplasarea optimă a factorilor de producţie în raport cu
cerinţele procesului tehnologic, dar ţinând cont de volumul şi felul cantităţilor de transportat, de
configuraţia terenului şi de particularităţile geofizice şi arhitectonice ale zonei.
Proiectarea reţelei de comunicaţii trebuie să permită folosirea optimă a mijloacelor de
transport în raport cu natura materialelor, cu cantităţile transportate, cu punctele de încărcare-
descărcare, astfel încât transporturile să fie operative, economice, investiţiile necesare să fie minime,
iar cheltuielile de întreţinere reduse.
Având în vedere locul de desfăşurare a transporturilor, în orice firmă deosebim: transporturi
interioare şi transporturi exterioare. La rândul lor transporturile interioare, având în vedere
componenţa transportului, pot fi transporturi pe sol (feroviar şi auto), aerian, subteran şi pe apă.
 Pentru firmele industriale cu volume mari de transport, cu produse grele ce se transportă
continuu între anumite puncte se recomandă folosirea reţelei de căi ferate. Există patru tipuri de
scheme de transport pe calea ferată şi anume: schema cu linii continue, cu linii moarte, cu linii în
buclă şi mixtă (fig. 9.6)

I II III IV

Legendă: I - linie CF continuă de transport.

II - linie CF de transport cu linie moartă.
III - linie CF de transport cu linii în buclă.
IV - linie de transport mixtă.
Fig. 4.6 Scheme de reţele de transport CF.

La proiectarea reţelelor de transport CF se prevăd toate instalaţiile necesare bunei funcţionări

ca de exemplu: triajele, transbordoarele, platformele rotative etc. Traseul acestora trebuie să fie
paralel sau perpendicular pe axul longitudinal al clădirilor pentru a asigura folosirea optimă a
instalaţiilor de încărcare-descărcare din dotarea secţiilor componente ale firmei, inclusiv penetrarea
acestor reţele în secţiile unde se deplasează materialele grele.
Concomitent cu proiectarea reţelei de transport pe calea ferată se proiectează şi reţeaua de
transport rutier care poate fi formată din: drumuri principale de clasa I şi de clasa a II - a, drumuri
secundare de clasa a III - a şi a IV - a şi drumuri speciale. Pentru fiecare din acestea se prevăd: lăţimea
minimă a părţii carosabile, declivităţile, razele de curbură şi tipurile de pante etc. ţinându-se cont de o
seria de factori cum sunt: importanţa lor, intensitatea circulaţiei, natura mijloacelor de transport etc.
Tot prin planul general al firmei se rezolvă şi problema proiectării reţelelor tehnice care
cuprind: reţelele electrice, telefonice, radio şi semnalizare, utilităţile, abur, gaze etc. Prin proiect se
prevede amplasarea acestora fie aerian, fie subteran cu respectarea normativelor tehnice şi normelor
tehnico-economice legale.
De regulă, având în vedere succesele realizate pe linia automatizării şi cibernetizării
producţiei, se recomandă amplasarea - pe cât posibil - a utilajelor în aer liber. Această soluţie conduce
la reducerea fondurilor de investiţii, la scurtarea termenelor de execuţie, la înlocuirea unor clădiri de
dimensiuni apreciabile cu instalaţii şi utilaje amplasate în aer liber, fapt ce duce la schimbări
importante în aspectul de ansamblu al firmelor industriale.
La elaborarea planului general al firmei o problemă importantă ce trebuie rezolvată este
asigurarea unui mediu ambiant optim de munca, care să influenţeze favorabil fizic şi psihic
muncitorii.
Unul din factorii componenţi ai acestui mediu este iluminatul care trebuie să fie eficient, cu
intensitate adecvată şi lumină difuză fără umbre vizibile şi străluciri orbitoare, să reducă obosirea
ochilor, să prevină accidentele şi să asigure o stare de spirit corespunzătoare.
Pentru evitarea zgomotelor peste măsura admisă, prin planul general al firmei, se recomandă
ca utilajele care produc vibraţii, şocuri sau zgomote puternice să fie amplasate în locuri separate şi
atunci când este posibil în construcţii speciale. Reducerea zgomotului sub limita admisibilă are o
importanţă economică deosebită deoarece creşte productivitatea muncii şi reduce în bună parte
cheltuielile cu protecţia muncii.

10
 Crearea unei ambianţe optime de lucru necesită şi prevederea, în planul general al firmei, a
măsurilor corespunzătoare pentru condiţionarea aerului, care să asigure controlul circulaţiei,
temperaturii şi umidităţii aerului şi să înlăture corpurile străine care există în aerul dintr-o încăpere
închisă.
Luarea în considerare a acestor cerinţe pentru proiectarea constructivă şi organizarea firmei,
se concretizează într-o mare măsura în elaborarea unui plan general de organizare a firmei. (fig. 4.7)
Decizia care se adoptă pentru proiectarea unei noi firme, dezvoltarea sau retehnologizarea
celor existente, are la bază multiple considerente între care enumerăm: necesitatea creării de noi forme
industriale pentru a satisface acele cerinţe ale cumpărătorului, care nu sunt satisfăcute cu capacităţile
existente; crearea condiţiilor pentru asimilarea de noi produse cerute în economia de piaţă;
optimizarea repartiţiei teritoriale a industriei; necesitatea modernizării unor procese de fabricaţie
învechite etc.
Indiferent de factorii care stau la baza ei, decizia, într-o astfel de situaţie, nu poate fi luată fără
a cunoaşte eforturile necesare în acest scop şi rezultatele ce se vor obţine în urma acestor eforturi
investiţionale. În acest fel se conturează obiectul primei etape a proiectării firmei concretizat în
elaborarea studiilor de fezabilitate, care înlocuiesc fosta notă de fundamentare tehnico-economică. Un
astfel de studiu conţine elementele necesare şi esenţiale, care justifică necesitatea, oportunitatea şi
eficienţa investiţiei, fiind în concordanţă cu prevederile din studiile de previziune privind dezvoltarea
viitoare a ramurii, grupului de activităţi sa a firmei.

Depozit materii
prime Secţia S1 Secţia S2 Secţia S3

Pavilion Depozit produse Gopodărie S.D.V.

administrativ finite

Secţie mecano-energetiv Cantină

Fig. 4.7 Planul general de organizare a firmei.

Următoare etapă parcursă în proiectarea firmei o constituie întocmirea unor caiete de sarcini
pentru elaborarea proiectelor de execuţie, care să conţină soluţiile aprobate prin documentaţiile
tehnico-economice de fundamentare a investiţiei elaborate anterior la un astfel de nivel încât să fie
posibilă realizarea fizică a ansamblului şi a detaliilor obiectivului industrial care odată pus în
funcţiune va funcţiona la parametrii prevăzuţi.
Condiţia principală pentru realizarea unor construcţii de bună calitate o constituie efectuarea
în prealabil, pentru fiecare obiect industrial , a calculelor tehnice şi economice şi stabilirea soluţiilor
corespunzătoare, care să justifice utilitatea lucrării, să prevadă metodele şi mijloacele de execuţie
capabile să asigure respectarea termenelor de punere în funcţiune aprobate . Astfel de calcule tehnice
şi economice sunt cuprinse în proiecte şi devize.
Proiectul în construcţii reprezintă documentaţia tehnico-economică formată din piese scrise şi
desenate, care cuprinde detaliile tehnice şi tehnologice pentru execuţia fizică a lucrării, pentru
desfăşurarea procesului de fabricaţie, inclusiv date despre utilitatea funcţională a viitorului obiectiv şi
volumul cheltuielilor necesare. Pe baza datelor din proiect se determină costul total al investiţiei.
Proiectul trebuie să rezolve în detaliu toate problemele cu privire la soluţiile tehnologice,
funcţionale, constructive şi arhitecturale, să precizeze valorile de deviz pe obiecte în limita valorii
totale aprobate pentru investiţia generală.
Proiectul cuprinde trei părţi principale şi anume:
– partea tehnologică, care se referă la nivelul tehnic al obiectului ce se proiectează şi conţine
soluţiile privind organizarea producţiei, procesul tehnologic, alegerea utilajului, mecanizarea şi
automatizarea producţiei;
– partea constructivă, care rezolvă soluţiile de plan şi volum, dimensiunile principale ale
clădirilor şi construcţiilor în ansamblul lor, amplasarea pe teren, calculele de rezistenţă, verificare,
durabilitate, desenele tehnice pe baza cărora se vor realiza construcţiile. De asemenea în această parte
se rezolvă şi alegerea materialelor, gradul de prefabricare, industrializarea în general a obiectului de
construcţie respectiv etc.;
– partea economică tratează problemele cu privire la manopera, materiale, utilaje,
combustibil, energie, sub aspectul consumului şi costului acestora pentru varianta constructivă aleasă.
Ea se elaborează sub forma unor piese scrise denumite devize. Se mai cuprind aici date referitoare la
capacitatea de producţie a noii unităţi ce se construieşte, la productivitatea muncii, la asigurarea cu
forţă de muncă, asigurarea materiilor prime, materialelor etc.
Regimul de elaborare, avizare şi aprobare a documentaţiei tehnico-economice pentru
obiectivele de construcţii este reglementat conform actelor normative în vigoare.
Pentru stabilirea valorii de deviz a investiţiei, concretizată în lucrări de construcţii montaj
executate conform proiectului de execuţie, este necesar să se elaboreze devizul respectivei investiţii,
care constituie una din cele mai importante piese scrise ale proiectului de execuţie. Devizul este
totdeauna expresia valorică a părţii desenate a proiectului de execuţie.
Principalele devize întocmite pentru stabilirea valorii investiţiei sunt:
– Devizul pe categorii de lucrări, care este principala piesă scrisă a documentaţiei tehnico-
economice, ce stă la baza execuţiei lucrărilor de construcţii-montaj, cu ajutorul căruia se
anteevaluează preţul fiecărei categorii de lucrări de construcţii. Se întocmeşte pe baza normelor de
deviz, a cataloagelor de preţuri de deviz, pe articole de deviz. Documentaţia tehnico-economică
necesară întocmirii devizelor pe categorii de lucrări se compune din următoarele piese scrise, care fac
parte integrantă din documentaţia de deviz şi anume: antemăsurătoarea; lista utilajelor tehnologice
care necesită montaj; lista utilajelor funcţionale care necesită montaj; extrasul de materiale; devizul pe
categorii de lucrări propriu-zis;
– Devizul pe obiect este piesa scrisă din documentaţia tehnico-economică în care se
stabileşte valoarea de deviz a unui obiect din cadrul obiectivului investiţional respectiv. În acest deviz
se cuprind totalurile rotunjite ale devizelor pe categorii de lucrări, care compun obiectul respectiv,
valoarea corectării preţului de deviz al produselor de balastieră şi carieră (stabilită potrivit notei de
corecţie a produselor de carieră şi balastieră), valoarea utilajelor funcţionale care se montează,

12
stabilite pe baza valorilor înscrise în Lista utilajelor funcţionale care necesită montaj. Nu se întocmesc
devize pe obiecte pentru lucrările de montaje de utilaje tehnologice şi pentru valoarea propriu-zisă a
utilajelor respective, acestea nefiind parte componentă a obiectelor de construcţii. Dacă obiectul
conţine o singură categorie de lucrări şi se confundă cu aceasta, este necesar să se întocmească devizul
pe obiectul respectiv, pentru a se putea urmări încadrarea lui în devizul general şi eventualele
modificări ale valorii acestuia;
– Devizul pentru corecţia produselor de carieră şi balastieră se elaborează pentru întreaga
cantitate de produse de carieră şi balastieră, defalcată pe sortimente, aferentă obiectului de construcţie
respectiv. Prin acest deviz, potrivit extrasului de materiale, se corectează valoarea de deviz a
produselor de carieră şi balastieră în scopul actualizării cheltuielilor cu acestea;
– Nota de comandă suplimentară se întocmeşte în mod distinct, pentru fiecare deviz pe
categorii de lucrări şi conţine lucrările şi cheltuielile necesare a fi efectuate, altele decât cele înscrise
în devizul respectiv ori în locul unuia dintre ele. Aceasta se elaborează pentru omisiuni ale
proiectantului, schimbări de soluţii tehnologice, schimbări de materiale, calcule eronate ale
proiectantului etc. În general, notele de comandă suplimentare se elaborează ca şi devizele pe
categorii de lucrări, potrivit aceloraşi normative, de către antreprenor cu avizul beneficiarului şi se
înaintează proiectantului;
– Devizul financiar pentru lucrări de construcţii-montaj este întocmit de antreprenor, cu
acordul beneficiarului, pentru cheltuielile necesare realizării lucrărilor de construcţii-montaj suportate
de beneficiarii lucrărilor, în relaţiile pe care aceştia le au cu executanţii în activitatea ce nu conduce la
obţinerea producţiei de construcţii-montaj ca de exemplu: diverse prestaţii legate de transportul,
manipularea, depozitarea şi conservarea utilajelor tehnologice, materiale din import, diferenţe de preţ
faţă de cele prevăzute în devize pentru materiale din import procurate de antreprenor, cheltuieli cu
proiectarea, procurarea terenului, pregătirea cadrelor viitoarei investiţii etc. Tot prin devizele
financiare se stabilesc şi cheltuielile suportate de executanţii lucrărilor pentru prestaţiile pe care le
efectuează pentru ei beneficiarii;
– Devizul general este documentaţia tehnico-economică complexă care stabileşte valoarea
totală a investiţiei. Pe baza elementelor cuprinse în acest deviz se avizează şi se aprobă documentaţia,
se întocmeşte graficul coordonator al eşalonării investiţiei.
Devizul general cumulează valoarea tuturor devizelor pe obiect aferente investiţiei, inclusiv
valoarea devizelor financiare.
După elaborarea tuturor categoriilor de devize se întocmeşte graficul de eşalonare a
investiţiei, elaborat în colaborare de titularul de investiţie, proiectant, furnizorii principali de utilaje
etc. Prin acest grafic se stabilesc: termenul de începere şi de terminare a lucrării, corelarea pe
ansamblul investiţiei pe obiecte a termenelor de predare a proiectelor de execuţie pentru lucrările de
construcţii-montaj şi a documentaţiilor pentru utilajele din ţară şi din import, eşalonarea execuţiei
lucrărilor de construcţii-montaj pe obiectele cuprinse în devizul general, durata de efectuare a
probelor tehnologice şi durata intrării în funcţiunea, durata şi dinamica de realizare a indicatorilor
tehnico-economici.
Alte documente folosite în activitatea de proiectare a firmelor industriale sunt detaliile de
execuţie pentru lucrările de construcţii-montaj, detaliile de execuţie şi montaj pentru utilaje etc.
 4.3. AMPLASAREA TERITORIALĂ A FIRMEI

Amplasarea firmelor este un proces complex care necesită parcurgerea mai multor etape şi are
drept obiectiv final alegerea unui amplasament. Acest proces presupune informaţii cantitative şi
calitative sumare despre:
– natura materiilor prime şi a pieţelor acestora, deoarece orice proces de producţie abordat
cibernetic implică mişcări, fie intrări de factori de producţie de natura materiilor prime, fie ieşiri sub
forma produselor finite cerute de piaţă. De aceea atunci când se caută un amplasament sunt foarte
importante datele despre complexitatea sistemului de transport care este cerut de aprovizionarea cu
materii prime şi respectiv de desfacerea produselor finite, complexitate ce implică anumite distanţe de
transport, care de regulă se apreciază prin nivelul taxelor de transport. Pentru analiza cheltuielilor de
transport, în această situaţie, se are în vedere: amplasarea surselor de materii prime, cantităţile
disponibile de materii prime, nivelul preţurilor, termenelor de livrare, taxele de transport etc.
Recomandabilă este folosirea pe cât posibil a surselor de materii prime care permit transportul
pe calea ferată, acesta având cel mai scăzut nivel al taxelor de transport. Conform precizărilor din
literatura economică pe plan mondial, deosebim teritoriul oficial al căilor ferate, teritoriul zonal al
căilor ferate şi teritoriul local al căilor ferate. Funcţie de această compartimentare se percepe un
anume nivel al taxelor de transport pe calea ferată - taxe expediţionale, taxe pe categorii şi taxe pe
produs - iar organizarea unui astfel de transport se face pe baza unor reguli ce concordă cu zonarea în
teritoriu a căilor ferate;
– natura, existenţa şi costul energiei, pentru că, în funcţie de specificul activităţii firmei
industriale, costul energiei constituie o cheltuială importantă şi constantă pentru majoritatea firmelor
şi trebuie analizată cu atenţie având în vedere ponderea, siguranţa şi caracteristicile energiei
disponibile în zonă. Având în vedere natura diferită a surselor energetice, atunci când se studiază
amplasamentul firmei legat de factorul energetic, se completează un chestionar în care se va răspunde la
următoarele întrebări: care este tipul sursei de energie: hidroelectrică, termoelectrică, alte surse? Care
este siguranţa deservirii, inclusiv situaţia statistică a întreruperilor în alimentarea beneficiarilor cu
energie? Ce se cunoaşte despre mărimea cantităţii de energie furnizabile şi eventualele restricţii
sezoniere în furnizarea acesteia? Care sunt parametrii tehnici: fază, frecvenţă, tensiune? Care este
preţul unitar pe kW/h? Ce implicaţii sunt cu privire la posibilitatea contractării unui eventual consum
suplimentar de energie? Ce se ştie despre natura combustibilului folosit la obţinerea energiei?
Existenţa unor eventuale bonificaţii la iluminat? Care sunt condiţiile de decontare a plăţilor şi natura
penalităţilor?
Astfel de chestionare completate cu datele corespunzătoare se supun analizei rezultând în
final mai multe variante de aprovizionare cu energie, variante între care prin metode ştiinţifice se
alege soluţia optimă;
– combustibilul şi apa, pentru orice firmă industrială sunt factori determinanţi în alegerea
viitorului amplasament. Astfel, dacă în procesul de fabricaţie combustibilul şi apa sunt utilizaţi ca
materie primă de bază, amplasarea firmei se face exclusiv pe baza criteriului economicităţii
aprovizionării cu combustibil şi apă, îndeosebi atunci când înlocuirea celor două elemente este
imposibilă ori dificilă.
Deoarece există mari diferenţe în calitatea combustibilului extras şi folosit în diferite regiuni,
la întocmirea studiului privind viitorul amplasament al firmei este recomandabil să se răspundă la
următoarele întrebări: există conductă sau reţea principală sau magistrală în zonă? Există suficiente
rezerve în zonă referitoare la combustibilul folosit? Firmele trebuie să fie mari consumatoare de
combustibil pentru a avea acces la aprovizionarea cu combustibil majoritar în zonă sau nu? Numai
amplasamentele din imediata apropiere a zonelor de extracţie cu combustibil pot garanta o

14
aprovizionare sigură? Dacă oferta este sigură atunci se mai verifică cantităţile ce pot fi livrate în
unitatea de timp? Acolo unde aprovizionarea se face cu întreruperi, costurile echipamentelor de
stocare şi de rezervă se vor introduce în preţul combustibilului? Se cunoaşte fezabilitatea sursei de
aprovizionare cu combustibil?
Răspunsurile obţinute la aceste întrebări sunt apoi analizate rezultând mai multe variante între
care se va alege soluţia optimă având în vedere îndeosebi puterea calorică a combustibilului.
În majoritatea proceselor de fabricaţie, aprovizionarea cu apă se poate face satisfăcător direct
de la reţea sau cu tratamente minime. Calitatea apei depinde de sursa de provenienţă, adică din surse
de suprafaţă (lacuri, râuri etc.), surse subterane (izvoare şi puţuri), surse atmosferice de natura ploilor.
Stabilirea amplasamentului firmei va avea în vedere date despre: debitul maxim şi minim,
variaţiile sezoniere, temperatura etc. toate acestea conducând în final la stabilirea preţului pe metru
cub apă aprovizionată. Funcţie de un sistem de criterii se va alege sursa de apă care răspunde cel mai
bine intereselor firmei industriale respective;
– sistemul de taxe şi impozite influenţează amplasarea unei firme industriale prin faptul că
poate să se confrunte cu un sistem favorabil sau nefavorabil de taxe şi impozite. De regulă nu există
cazuri ca o firmă industrială s-ar amplasa în zone în care cunoaşte existenţa unui sistem nefavorabil de
taxe şi impozite. Un astfel de sistem are în vedre atât aprovizionarea cu factori de producţie, cât şi
desfacerea produselor firmei. Sistemul poate fi progresiv sau constant, în funcţie de cerinţele
legislative în vigoare în acea perioadă;
– condiţiile de climă influenţează eficienţa şi comportamentul uman. Dorinţa de a munci şi
capacitatea de lucru este afectată de starea vremii, iar presiunea aerului, umiditatea şi condiţiile
climatice joacă un rol esenţial în procesele industriale. Factorii atmosferici au efect atât asupra celui
care angajează cât şi asupra celui angajat, asupra costului total al proceselor şi chiar asupra tipului de
construcţie care va adăposti procesul de producţie. În principal la alegerea amplasamentului se va
calcula ziua-grad pe baza căreia se determină necesarul de încălzire, dimensiunile boilerelor,
radiatoarelor şi a celorlalte echipamente de încălzire. Astfel, în regiunile cu climă blândă se folosesc
încălzitoare ale spaţiului sau pereţilor, în locul centralelor termice costisitoare şi care ocupă spaţii la
subsolul clădirilor, mai puţin costisitoare decât în cazul echipamentelor mari de încălzire;
– forţa de muncă, în sensul că o localitate poate constitui un viitor amplasament dacă ea
dispune de un real şi permanent surplus de forţă de muncă. În recrutarea forţei de muncă se vor
parcurge următoarele etape: contactarea filialei locale a oficiului de recrutare a forţei de muncă;
stabilirea solicitanţilor calificaţi, diferit de cei cu activităţi domestice, profesionale sau comerciale;
dimensionarea reală a forţei de muncă disponibilă folosind metoda numărului de posturi neocupate;
discuţii cu industriaşii din zonă pentru a cunoaşte experienţă acestora; studierea atentă a bursei
locurilor de muncă publicată pe specialităţi; folosirea înregistrării forţei de muncă la agenţia forţei de
muncă, atunci când investiţiile actuale la faţa locului şi analizele statistice nu duc la o evaluare
concludentă a resurselor disponibile.
Evaluarea rezultatelor obţinute după parcurgerea acestor etape se va concretiza în găsirea unui
număr de angajaţi necesari firmei, după care, pe baza legislaţiei în vigoare, se trece la stabilirea
nivelului drepturilor salariale ale angajaţilor funcţie de natura cunoştinţelor, gradul de complexitate a
muncii, regiunea geografică, natura comunităţii din care se recrutează forţa de muncă etc.
Se are în vedere, de asemenea şi variaţia costului vieţii care influenţează foarte mult nivelul
salariilor şi nu se ignoră legislaţia muncii şi legile pentru asigurarea socială a angajaţilor. Nu se omite
nici implicarea firmei şi a angajaţilor săi pentru realizarea unui sistem real de protecţie socială, care să
aibă la bază contribuţia la crearea fondului de ajutor pentru şomaj;
– situaţia transporturilor din zonă influenţează alegerea sistemului de transport de viitoarea
firmă în funcţie de posibilităţile de transport din zonă. Există o concepţie facilă, care presupune că
este recomandabil să se apeleze la orice formă de transport prin intermediul telefonului - situaţie
existentă în zonele industrializate - şi o concepţie precară, adică fără cel puţin o staţie de expediţie -
situaţie existentă în zonele mai puţin industrializate.
Pentru firmele care vor să folosească tranzitul sau avantajele întreruperilor, pentru descărcări
sau încărcări parţiale pe traseu, este recomandabil să se consulte societatea de transport din zonă.
Pentru cele care folosesc loturi mai mici decât capacitatea vagonului este recomandabil să se verifice
existenţa sau inexistenţa trenurilor comerciale. O astfel de concepţie va conduce la costuri mai mici
decât cele rezultate în urma folosirii transportului rutier obişnuit între amplasamentul firmei şi staţia
CF.
Existenţa unor servicii de transport rutier reduce timpul de tranzit şi transporturile de la şi spre
firmă. Deci, se aleg acele amplasamente care au asigurate legătura cu marile artere de transport rutier,
dacă noul amplasament este dependent de un astfel de transport. Legăturile cu marile artere rutiere de
circulaţie se găsesc în diferitele ghiduri rutiere, legături definite ca fiind punctele unde societatea de
transport are instalate mijloacele de încărcare, inclusiv legături telefonice cu numerele de telefon
publicate sub numerele firmei respective.
Regiunile deservite de căile de transport fluviale prezintă avantaje competitive distincte. Dacă
firma va manevra încărcături mari spre şi de la ea, acest tip de transport asigură o substanţială
reducere a costului anual de transport. Căile navigabile reprezintă un factor competitiv în stabilirea
taxelor de transport la nivelul cel mai scăzut;
– alegerea comunităţii în care se va amplasa firma, în sensul studierii particularităţilor care
influenţează alegerea viitorului amplasament al firmei. Conform datelor anterioare amplasamentul a
fost ales pe baza analizei pieţelor şi a materiilor prime, a avantajelor geografice ale zonei, a
necesarului de forţă de muncă, a costului energiei, combustibilului şi apei, a efectului diferitelor taxe
şi impozite, a nivelului costului cu transportul. Se alege astfel o comunitate care să răspundă
necesităţilor specifice procesului de fabricaţie ce se va derula în firma pe care dorim să o amplasăm.
O importanţă deosebită prezintă cunoaşterea caracteristicilor concrete ale populaţiei unde se
va amplasa firma, adică a comunităţii, fapt pentru care specialistul trebuie să culeagă informaţii care
să răspundă la următoarele întrebări: care este natura administraţiei (partidul politic, forma de
guvernare, sistemul de taxe şi impozite)? Ce impozite şi taxe sunt (cote, statutul proprietarilor,
proprietatea personală, sistemul de impunere, taxe pentru licenţe, scutirea de taxe)? Care este structura
bugetului administraţiei (venituri şi cheltuieli, datorii)? Ce se cunoaşte despre forţa de muncă (total
salariaţi, evidenţa forţei de muncă disponibilă calificată şi separat necalificată, elemente de îngrijorare
socială şi sindicală, istoricul conflictelor de muncă, sistemul gradual de salarizare şi de premiere,
durata schimbului de lucru, fluctuaţia forţei de muncă şi variaţiile sezoniere, caracteristicile forţei de
muncă, sex, posibilităţi de formare, locuinţe, eficienţa muncii)? Care este situaţia privind şcolile,
recreerea şi activităţile sociale (şcoli, biserici şi fraternităţi, biblioteci, cinematografe şi televiziune,
parcuri şi locuri de joacă, condiţii pentru golf, pescuit, tenis, vânătoare şi canotaj, ziar săptămânal,
zilnic, periodic, hoteluri şi agenţii specializate, spitale şi clădiri publice)? Care este situaţia statistică a
populaţiei, costul vieţii şi clima (statistica populaţiei, climat, costul vieţii per locuitor)? Ce se cunoaşte
despre situaţia transporturilor (costul transportului cu tramvaiul, costul transportului cu autobuzul,
taxe pentru trecerea pe poduri, pasarele etc.)?
În anumite cazuri şi sub influenţa unor factori intangibili de mare pondere, are loc o cooperare
cu comunitatea sau statul respectiv, concretizată sub forma unui acord rapid de sprijin pentru
realizarea viitoarei firme pe amplasamentul ales.
Pe baza datelor furnizate de acest chestionar se stabileşte zona optimă pentru viitorul
amplasament, după care se poziţionează în teren viitorul amplasament, având în vedere o listă cu date
generale pentru: descrierea construcţiilor; dimensiunea locului; necesarul de reţele de transport;
dimensiunea minimă a utilităţilor pentru apă, gaze şi energie; volumul de apă ce se va utiliza;

16
necesităţile de canalizare şi evacuare a apelor uzate; zonă de protecţie ecologică; rezerva de presiune
şi instalaţiile de stingere a incendiilor.
Având în vedere modul în care se vor rezolva problemele cuprinse în listă, se va trece apoi la
întocmirea planului general de amplasare a firmei industriale.