Culisele divortului dintre evrei si Mircea Eliade

By admin - Published 9/21/2006

La Bucuresti, au venit din intreaga lume 200 de specialisti in istoria religiilor, disciplina
stiintifica intemeiata in Romania si dusa la varful performantei in Franta si Statele Unite
de savantul roman Mircea Eliade. Presedintele Romaniei Traian Basescu a propus
infiintarea la Universitatea Bucuresti a unei Catedre de Istoria Religiilor care va purta,
desigur, numele Mircea Eliade si primii vorbitori, ministrul Culturii Adrian Iorgulescu,
Horia-Roman Patapievici, Andrei Oisteanu, Andrei Plesu si Mose Idel, seful Catedrei de
gandire iudaica de la Universitatea Ebraica din Ierusalim, au amintit de importanta lui
Mircea Eliade si a discipolului sau, Ioan Petru Culianu, la edificarea Istoriei religiilor ca
disciplina stiintifica si la dialogul religiilor si interconfesional. Considerat a fi cel mai
important specialist in studiul kabalei si a misticismului antic evreiesc, profesorul
israelian Mose Idel, originar din Romania, a subliniat interesul constant al lui Mircea
Eliade pentru fenomenul iudaic, inca licean, viitorul savant se initia in misterele kabalei.
Mose Idel a mai dezvaluit ca Nae Ionescu, mentorul spiritual al lui Mircea Eliade si al
scriitorului Mihail Sebastian, a dorit la un moment dat sa renunte la filozofie in folosul
cercetarii kabalei evreiesti. Prezenta acestui savant evreu la Congresul European de
Istorie a Religiilor de la Bucuresti si faptul ca a tinut sa vorbeasca despre Mircea Eliade,
are o deosebita importanta. Si vom vedea, in continuare, de ce. Cu certitudine, daca ar
mai fi trait, l-am fi vazut la Bucuresti si pe profesorul israelian Ghershom Scholem, fostul
sef al Catedrei de gandire iudaica de la Universitatea Ebraica din Ierusalim, un savant cu
renume mondial. Romanul Mircea Eliade si evreul Ghershom Scholem au fost prieteni, se
pretuiau unul pe celalalt enorm, corespondau si-si trimiteau unul altuia manuscrisele
inainte de a fi publicate.

Profesorul Nae Ionescu si Mircea Eliade

Prin anii '60, profesorul israelian Gershom Scholem l-a invitat pe profesorul Mircea
Eliade sa sustina o conferinta la Universitatea Ebraica din Ierusalim. Era firesc ca
intemeietorul edificiului cercetarii civilizatiilor religioase ale lumii, savantul care se
aplecase cu o daruire exemplara asupra fenomenului religios evreiesc si a scris sute de
pagini despre Dumnezeul evreilor, care este si cel al crestinilor, despre civilizatia antica
iudaica, despre miturile si folclorul antic evreiesc, intotdeauna cu acribie si generoasa
daruire, sa impartaseasca profesorilor si studentilor israelieni din imensa sa experienta.
Eliade si-a pregatit conferinta, care vorbea de "Dumnezeu, credinte si mituri biblice" si-a
cumparat biletul de avion si se pregatea sa zboare la Ierusalim. Dar n-a fost sa ajunga
acolo. Un grup de intelectuali israelieni, fosti militanti ai organizatiilor sioniste din
Romania, multi dintre ei batuti si schingiuti in inchisorile Securitatii, si-au amintit de
"trecutul legionar si nazist" al lui Mircea Eliade si s-au adresat mass-media: profesorul
roman va trebui sa treaca cu masina peste trupurile lor, intinse pe pavajul din fata intrarii
in Universitatea Ebraica, ca sa ajunga sa conferentieze. Mai mult ei au editat si o revista
de istorie, "Toladot", in paginile careia au denuntat "pacatele" savarsite in tinerete de
carturarul roman. A fost alertata si Politia si serviciile speciale, Ministerul de Externe si
de Interne s-au sesizat, organizatii evreiesti amenintau cu demonstratii violente. Era
atacat si respectabilul si celebrul profesor Ghershom Scholem, nu a fost suficient de
vigilent, cum de si-a permis sa-l invita la Ierusalim pe "criminalul" Mircea Eliade. Eram
un prea proaspat emigrant in Israel ca sa inteleg exact evenimentele. Ceva mai tarziu,
subiectul era prea fierbinte ca sa nu devina un subiect de dezbatere la una din sesiunile
culturale ale "Cafe-Teatrului" pe care il infiintasem la Tel Aviv. Timorat si bulversat,
profesorul Ghersom Scholem a tradus din ebraica articolul din revista "Toladot" care il
ataca violent pe "legionarul" Mircea Eliade, i l-a trimis prietenului sai, insotind materialul
cu o scrisoare.

Atacul israelit asupra lui Mircea Eliade

La Ierusalim, istoricul evreu Theodor Loewenstein-Lavi era o personalitate bine
cunoscuta in lumea cercetatorilor istoriei evreilor din Romania. Ca fruntas sionist,
cunoscuse beciurile Securitatii, unde fusese anchetat cu salbaticie. El se aflase in fruntea
grupului care se manifestase ferm si zgomotos, impiedicand astfel vizita lui Mircea
Eliade in Tara Sfanta. Iata cum motiva dr. Lavi obstructionarea: "Acum doi ani, a aparut
in Statele Unite un volum omagial consacrat lui Mircea Eliade, profesor de istoria
religiilor la Universitatea Chicago ("Myths and Symbols - Studies in Honor of Mircea
Eliade"). Pe lamga alte contributii, culegerea cuprinde si un studiu al profesorului
Gershom Scholem de la Universitatea Ebraica din Ierusalim. Prezenta profesorului de la
Universitatea noastra ebraica in corul celor care-i aduc elogii lui Mircea Eliade este
penibila, ca sa folosim un cuvant mai bland. Colegului d-sale de la Chicago nu i se
cuvenea un salut venit de la Ierusalim. Mircea Eliade a facut parte din "Garda de Fier",
organizatie extremista antisemita, a carei activitate de asasinate este inscrisa in istoria
noastra cu sangele a mii si zeci de mii de victime din sanul evreilor din Romania. Intr-un
studiu recent al profesorului Miron Constantinescu, presedintele Academiei de Stiinte
Sociale si Politice din Romania, studiu intitulat "Garda de Fier sub judecata istoriei", il
gasim citat pe Mircea Eliade-n fruntea listei "stagarilor ideologici ai acestei miscari"
(Magazin Istoric, ianuarie 1971). Iar Lucretiu Patrascanu, fost ministru de Justitie, il
caracterizeaza pe Mircea Eliade drept "un recunoscut sef de scoala gardista" (L.
Patrascanu, Sub trei dictaturi, Nucuresti, 1970, p. 54). Mircea Eliade a dat crimelor
acoperirea sa filozofica. El a fost inconntestabil seful spiritual al generatiei sale si tocmai
de aceea adeziunea sa la "Garda de Fier" a avut o influenta covarsitoare. Prestigiul
intelectual de care se bucura Mircea Eliade in epoca de ascensiune a "Garzii de Fier" se
poate vedea in articolul lui Emil Cioran din acelasi volum omagial. Dl. Prof. Gershom
Scholem nu poate fi scuzat ca a ignorat trecutul lui Mircea Eliade. Acum cativa ani, luase
initiativa invitarii lui Mircea Eliade pentru a tine conferinte laUniversitatea Ebraica din
Ierusalim. D-sa a fost prevenit atunci despre biografia politica a savantului de la Chicago,
sar a crezut probabil ca ea face parte din greselile tineretii ce pot fi uitate. In realitate,
Mircea Eliade e departe de a se fi retras in turnul de fildes al eruditiei. El colaboreaza si
astazi la publicatiile diverse editate in exil de oamenii "Garzii de Fier" si in spiritul ei. De
altfel, in volumul omagial participa cu o contributie si scriitorul Horia Vintila, cunoscut
pentru scandalul provocat atunci cand i s-a acordat Premiul Goncourt in Franta in anul
1960 si care i-a fost retras dupa ce s-au dezvaluit in presa franceza trecutul sau de mebru
al ìGarzii de Fieri si activitatea sa publicistica antisemita. Si totusi, dl. Gershom apare in
aceasta vecinatate, sub coperta aceluiasi volum.
Si filozoful, astazi cunoscut in Franta, Emil Cioran, care-l omagiaza de asemenea pe
Mircea Eliade in volumul pomenit, a facut parte din "Garda de Fier", a participat la asa-
zisa ìrebeliune legionarai de la Bucuresti si fusese numit de seful "Garzii de Fier", Horia
Sima, ca atasat cultural al Romaniei la Paris. Dupa caderea lui Sima, Emil Cioran a aderat
la noul regim al lui Antonescu. E profund regretabil ca dl. Profesor Scholem apare intr-un
astfel de anturaj. Spre a impiedica in viitor astfel de intamplari, deschidem in cele ce
urmeaza "Dosarul Mircea Eliade". Incepem cu insemnarile din "Jurnal" inedite ale
scriitorului Mihail Sebastian, pe vremuri prieten si coleg de redactie al lui Mircea Eliade.
In numarul viitor al Buletinului nostru, vom punlica documente despre activitatea
diplomatica a lui Mircea Eliade, pe cand indeplinea, ca trimis al guvernuluii legionar,
functia de atasat cultural pe langa Legatiile Romane din Lisabona, Madrid si ulterior la
Londra...Asistand la un spectacol francez cu Mircea Eliade, acesta ii declara criticului
Petru Comarnescu ca e "revoltat de spiritul iudaic al francezilor". Cand incepe campania
electorala pentru alegeri, Eliade pleaca sa faca propaganda pentru legionari intr-o echipa
din care fac parte fruntasii miscarii, artista Marieta Sadova, Haig Acterian (facut sub
legionari directorul Teatrului National) si Misu Polihroniade. Acasa la Mircea, mai
noteaza Sebastian, se canta imnuri legionare. Sebastian citeaza si un extras dintr-un
articol al lui Mircea Eliade intitulat "De ce cred in biruinta miscarii legionare", publicat in
ziarul antisemit Buna Vestire (din 17 decembrie 1937), din care reproducem urmatoarele:
"Poate neamul romanesc sa-si sfarseasca vieata supt de mizerie si de sifilis, cotropit de
evrei si sfartecat de straini...Revolutia Legionara are drept tinta suarema: mantuirea
neamului, cum a spus Capitanul...Cred in libertate, in personalitate si in dragoste. De
aceea, cred in biruinta miscarii legionarei. Sebastian a fost la Mircea Eliade la 16 ianuarie
1938, sperand sa provoace cu el o explicatie, dupa ce nu se vazusera de multa vreme. Dar
si-a dat seama ca intre ei totul s-a sfarsit. I-a spus ca are de gand sa plece din tara, si
Mircea Eliade a aprobat ca si cum e un lucru de la sine inteles si nimic nu mai e de facut".
La 30 octombrie, este asasinat Corneliu Zelea Codreanu, sub pretextul ca a vrut sa fuga
din sub paza. Sebastian noteaza ca Mircea Eliade si sotia sa sunt dezolati si se considera
in doliu. Totusi, cand scriitorii legionari se retrag de la Revista Fundatiilor Regale, creatie
a regelui Carol al II-lea, ca protest indreptat impotriva suveranului, din ordinul caruia a
avut loc masacrarea legionarilor arestati, Sebastian, care facea parte din redactia acestei
reviste impreuna cu Mircea Eliade, noteaza ca acesta nu si-a urmat colegii, declarand sa
"intelege sa ramana scriitor si om de stiinta", ca vrea sa publice cat mai multe carti, vrea
sa se ocupe de institutul de otientalistica ce ar urma sase infiinteze, prin contributia
regelui, in cadrul Fundatiilor Regale.

In genere, despre caracterul prietenului sau, Sebastian nu avea pareri prea bune. Dupa
izbucnirea razboiului contra Poloniei, gasim in "Jurnal" urmatoarea insemnare facuta la
29 septembrie 1939: "Mircea Eliade a devenit mai filogerman ca oricand, mai antifrancez
si antisemit decat intotdeauna". Rezistenta polonezilor la Varsovia e o "rezistenta
iudaica". Lui Sebastian, i se raporteaza urmatorul limbaj utilizat de Mircea Eliade in fata
unui amic comun: "Numai jidanii sunt in stare sa santajeze cu femeile si copiii aruncati in
prima linie, ca sa abuzeze astfel de scrupulele germane...Germanii n-au niciun interes sa
distriga Romania. Numai o politica progermana ne poate salva. Numai un guvern George
Bratianu-Nae Ionescu este o solutie...Ceea ce se intampla la frontiera Bucovinei este un
scandal, caci noi valuri evreiesti patrund in tara. Decat o Romanie inca o data inundata de
jidani, mai bine un protectorat german". In continuare, istoricul Theodor Loewenstein-
Lavi reproduce insemnarile lui Mihail Sebastian privind premiera piesei cu "accente
legionare" Iphigenia de Mircea Eliade, unde nu s-a dus, pentru ca ar fi avut impresia ca
asista "la o sedinta de cuib legionar", vizita fostului sau prieten la Bucuresti si durerea
resimtita la vestea mortii Ninei, sotia lui Mircea Eliade. "Totul e mort, disparut, pentru
totdeauna pierdut, noteaza Mohail Sebastian. Iar istoricul Lavi comenteaza: "Nu credem
ca e nevoie de comentarii prea multe la notele lui Sebastian. Atitudinea antisemita a lui
Mircea Eliade este dovedita. Ea nu apare ca o adeziune temporara, oportunista sau strict
teoretica. Devenita dusmanie fata de un fost prieten intim, atitudinea nu mai este doar
manifestarea exterioara a unui carierist, ci dezvaluie o pornire de caracter launtrica mai
adanca. "Infamia morala" de care vorbeste Mihail Sebastian poate fi acoperita de
succesele si prestigiul lui Mircea Eliade - dar tot infamie morala ramane".

Ce-i scria savantul evreu lui Mircea Eliade

"Draga Eliade, ma adresez d-tale intr-o problema ce ne priveste personal pe amandoi.
Includ aici copii ale catorva pagini dintr-un nou jurnal asupra "Istoriei evreilor din
Romania", care a inceput sa apara la Ierusalim. Aceste pagini contin atacuri personale
impotriva mea si a d-tale: impotriva mea pentru ca sunt "vinovat" ca te-am onorat prin
contributiile mele la "Festschrift", impotriva d-tale pentru ca autorul te acuza de a fi fost
o figura conducatoare a organizatiei antisemite "Garda de Fier" din Romania si pentru a fi
exprimat idei antisemite in perioada activitatii lor si ai continuat in perioada lui Hitler,
incluzand anii celui de-al doilea razboi mondial. Autorul, dr Lavi (Theodor Loewenstein),
este un idtoric evreu din Romania; lucreaza la Institul Yad Vashem, care este un
memorial al mortilor in holocaust, fondat special printr-o lege adoptata de guvernul
Israelului...Oare autorul, a carui lucrare il citeaza pe Mihail Sebastian (vorbind despre
contactele personale cu d-ta si prima d-tale sotie in acei ani), te acuza de a fi un
nationalist roman, sau are cunostinta asupra activitatii d-tale in ceea ce priveste pe evrei
in general? Sper ca vei intelege ca sunt preocupat de aceste probleme si as dori din partea
d-tale sa reactionezi la aceste acuzatii,sa iti exprimi atitudinea in vremea aceasta si, daca
este necesar, motivele pentru care ti-ai schimbat parerile. In lunga perioada de cand te
cunosc, nu am avut niciun motiv sa cred ca ai fost antisemit, cu atat mai mult un
conducator al antisemitismului. Te consider un om sincer si drept, pe care il privesc cu
mult respect, de aceea mi se pare normal sa-ti cer sa-mi spui adevarul. Daca este ceva de
spus asupra acestui lucru, sa fie spus, si atmosfera acuzatiilor generale sau specifice sa se
clarifice...Cand ne-am intalnit pentru prima oara, te-am privit ca pe un coleg apropiat, iar
mai tarziu ca pe un prieten caruia ii pot vorbi deschis, fara rezerve. Sper ca aceste relatii
deschise ale mintii si oamenilor vor putea continua. Oricum, cred ca trebuie sa
raspundem acestui atac, care, fara indoiala va largi posibilitatea in Israel, unde mii de
necunoscuti, evrei romani, au amintiri despre "Garda de Fier" si activitatea ei. Sperand sa
primesc cat mai curand raspuns de la d-ta, raman al d-tale cu cordialitate, Ghershom
Scholem". Scrisoarea lui Scholem l-a pus pe ganduri pe Mircea Eliade. De obicei, el nu
raspundea unor asemenea scrisori, evenimentele si trairile din trecutul sau erau destinate
memoriilor pe care le va scrie mult mai tarziu. De aceasta data, la 23 iulie 1972, Eliade a
raspuns.
Legenda "Eliade -ideolog al Miscarii"
"Draga colega, ii scria Eliade lui Scholem, sunt profund mahnit si prietenia pe care mi le-
ati aratat va provoaca azi neplaceri si tin, inainte de toate, sa va exprim regretele mele.
Lectura fragmentelor din "Jurnalul" lui Mihail Sebastian m-a mahnit profund, caci
Sebastian era unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, iar "raceala" care a marcat ultimii
ani ai prieteniei noastre era consecinta unei suparatoare neintelegeri. Sunt in parte
raspunzator de aceasta neintelegere. Tocmai de aceea, moartea tragica a lui Sebastian, in
primavara anului 1945, a constituit pentru mine un soc aproape traumatic, caci ultima
posibilitate de a lamuri neintelegerea a disparut. Sunt prea obosit (stiti ca am avut o criza
de pericardita) pentru a va povesti amanuntit circumstantele care au subminat progresic
prietenia noastra, prietenie al carei ecou va putea fi resimtit in "Jurnalul" integral al lui
Sebastian si in acelasi timp intr-al meu, atunci cand va fi publicat. Voi nota, pe scurt,
elementele esentiale.

1. Mai intai, trebuie rectificate anumite erori de fapt. In articolul pe care mi l-ati
comunicat, e scris ca am fost numit, "sub regimul legionar", atasat cultural la Lisabona si
transferat la Madrid in primavara anului 1941. In realitate, am fost numit in aprilie 1940
atasar cultural la Londra de unul dintre ultimele guverne ale regelui Carol, adversar al
Garzii de Firei, apoi transferat la Lisabona in februarie 1941, sub guvernul generalului
Ion Antonescu, care i-a lichidat pe legionari. Am ramas in Portugalia pana in septembrie
1945, data la care m-am stabilit la Paris...

2. In timpul sederii mele in Anglia si in Portugalia (asadar, 1940-1945), n-am publicat

niciun articol in presa romaneasca.

3. Intre 1942-1944 au fost editate la Bucuresti un volum de eseuri (Insula lui

Euthanasius), doua monografii de istorie a religiilor si de folclor (Mitul reintegrarii,
Comentarii la Legenda Mesterului Manole) si o carte despre Salazar. De asemenea, am
publicat la Lisabona o mica lucrare despre istoria romanilor. Aceasta din urma, ca, de
altfel cartea despre Salazar, avea drept obiectiv apropierea celor doua tari latine cele mai
indepartate una de alta, Romania si Portugalia. Aceasta facea parte din politica
"panlatina" a acelor ani. Nu o judec. Ea apartine istoriei si va fi judecata de istorie.

4. Nu-mi amintesc sa fi scris o singura pagina de doctrina sai propaganda legionare. Dar
Sebastian citeaza cateva randuri dintr-un text aparut in cotidianul Garzii de Fier, "Buna
Vestire" (14 decembrie 1937) si intitulat "De ce cred in biruinta miscarii legionare". Nu
am colaborat niciodata la acest ziar. Totusi, acest text exista, pentru ca Sebastian il
citeaza. Probabil era raspunsul, oral, la o ancheta, raspunsul "editat" de redactor. Mi-e
imposibil sa precizeze mai mult. In epoca insa, colaboram la multe saptamanale
importante, in care as fi putut expune in voie asemenea idei. De ce n-am facut-o?

5. Cu toate acestea, de multa vreme a fost acreditata legenda ca eram unul dintre
"doctrinarii" Garzii de Fier. Daca aceasta poveste n-ar fi atat de neplacuta, as putea
sublinia extravaganta cazului meu: unicul ìdoctrinarii caruia nu i se cunoaste nici o carte,
nici o brosura, nici un articol, nici un discurs care sa se refere la partidul politic al carui
ideolog este considerat! Mai multe fapte au contribuit la constituirea acestei legende:

a). printre prietenii comuni pe care ii aveam, Sebastian si eu, exista un anumit numar care
erau legionari;

b). ziarul "Cuvantul", la care Sebastian a fost redactor pana la interzicerea aparitiei lui de
catre regele Carol, in 1934, devenise un organ prolegionar, iar la reaparitie, in septembrie
1941, era chiar considerat organul "Garzii de fier". In aceea vreme, ma gaseam la Londra
si nu am trimis nici un articol;

c). in fine, si mai ales, eram, Sebastian si cu mine, elevii si fidelii admiratori ai
profesorului Nae Ionescu, diretorul ziarului ìCuvantuli. Mi-ar trebui pagini si pagini
pentru a va prezenta figura complexa a acestui filozof pasionat de problemele religioase,
dar si de probleme politice, si care a fost succesiv cel mai eficace suporter al lui Iuliu
Maniu si al Partidului sau National-Taranesc, apoi prietenul si consilierul intim al regelui
Carol, iar in final redutabilul sau critic, ceea ce l-a apropiat de Germania si de Garda de
Fier. Nae Ionescu a fost adorat si defaimat cu o egala fervoare si chiar si azi, la 32 de ani
de la moarte, numele sau continua sa provoace o furtuna de ura sau de exaltare. La fel cu
mine si ca multi alti prieteni si elevi, Sebastian nu s-a indepartat de Nae Ionescu atunci
cand acesta a devenit ideologul Garzii de Fier. Aceasta fidelitate i-a cauzat un mare
numar de neplaceri, mai cu seama dupa dupa ce si-a publicat romanul "De doua mii de
ani", cu o prefata de Nae Ionescu. Aceasta lunga prefata a fost socotita o justificare a
antisemitismului, iar Sebastian a fost violent atacat de presa de centru si de stanga, in asa
masura, incat a trebuit sa scrie, ca sa se apere, o carticica intitulata "Cum am devenit
huligan". Am fost printre rarii autori care, in doua ample articole publicate in revista
"Vremea" nu numai ca i-am luat apararea lui Sebastian, dar am criticat prefata, aratand ca
argumentele lui Nae Ionescu nu se pot justifica teologic, asa cum gandea el. La rndul
meu, am fost salbatic atacat de presa de dreapta. In emotionanta dedicatie pe care
Sebastian a scris-o pe exemplarul daruit mie din "Cum am devenit huliogan", ma numea
ìsingurul sau punct de sprijun in timpul furtuniii. Atunci cand "Jurnalul" lui Sebastian va
fi publicat integral, se va gasi probabil o pagina datata 15 martie 1940, care ne va descrie
pe amandoi, in lacrimi, la capataiul lui Nae Ionescu, care tocmai murise.

6. Am zabovit asupra raporturilor dintre Sebastian si Nae Ionescu, pentru a-mi explica
fidelitatea fata de profesorul nostru. Cum eram asistentul sau la Universitate,
colaboratorul sau lla ziarul Cuvantul si editorul unuia dintre volumele sale de eseuri
(Roza Vanturilor), am fevenit intr-un fel "dublul" sau; pentru unii, asadar, in aceeasi
masura doctrinarul Garzii de Fier. De altminteri, multi dintre prietenii nostri comuni erau
legionari sau ìsimpatizantii. Iar cand guvernul lui Armand Calinescu a declansat ofensiva
impotriva Garzii de Fier, am fost eu insumi trimis intr-un lagar de concentrare, impreuna
cu Nae Ionescu si cateva sute de intelectuali si activisti. O serie de procese au avut loc, si
inculpatii au fost condamnati de la cinci la zece ani de inchisoare; putin timp dupa aceea,
cea mai mare parte dintre ei au fost impuscati. Imi inchipui ca a fost examinat si ìdosaruli
meu si ca nu a fost gasit nimic, caci nu am fost implicat in niciun proces, iar la trei luni
dupa aceea am fost repus in libertate - singurul de altfel care a obtinut acest privilegiu.
Cum era de prevazut, aceste aventuri nu au reusit totusi sa limpezeasca pozitia mea in
fata unei anumite parti din opinia publica. Neintelegerea - "doctrinar al Garzii de Fier" -
se prelungea. Faptul ca in aprilie 1940 am fost trimis atasat cultural la Londra, ca din
februarie 1941 ma gaseam la Lisabona, ca nu am publicat nici un articol in presa
romaneasca in timpul celei mai dramatice perioade (1940-1945) - toate aceste fapte nu
contau.

7. Este adevarat ca, in anii 1938-1940, am constat de multe ori, Sebastian si cu mine, cat
de diferite ne erau orientarile politice, caci eu eram "de dreapta" situam in traditia
"nationalista" a lui Eminescu, Maiorescu, Iorga. Cu toate acestea, prietenia noastra s-a
mentinut. De-abia acum, citindu-i fragmente din Jurnalul, imi dau seama cat suferea in
urma anumitor discutii. Este adevarat, de asemenea, ca in cele cateva zile petrecute la
Bucuresti, in august 1942, n-am cautat sa-l vad, dar pentru cu totul alte motive decat cele
invocate, ca "fiind diplomat, cunosteam soarta care se pregatea evreilor". N-as fi incercat
niciodata sa raspund scestei insulte, daca d-voastra, draga colega, n-ati fi citit-o...In
timpul celor cateva zile petrecute la Bucuresti, am fost permanent supravegheat , motiv
pentru care nu l-am cautat nici pe Sebastian, nici pe Rosetti, nici pe alti prieteni si colegi,
caci i-as fi putut compromite. (Politia secreta, informata de SS, stia ca ìdeschiderii pentru
un armistitiu aveau loc, sau se pregateau, la Lisabona, Stockholm si Ankara).

8. Nu-mi voi ierta niciodata prudenta exagerata, dictata de frica de atotputernica politie
secreta. Era ultima oara cand mai puteam discuta cu prietenii, de arunci aproape toti
morti: ultima oara cand puteam sa vorbesc cu Sebastian si sa-i explic ìpozitiai mea.
Speram insa ca, o data razboiul terminat, ne vom relua relatiile. Vai! Un absurd accident
i-a pus capat vietii in primavara anului 1945, in ajunul plecarii sale la Paris, unde tocmai
fusese numit consilier cultural, si in momentul in care eu insumi ma pregateam sa ma duc
acolo. Dupa moartea sa, n-am incetat sa ma simt vinovat din cauza stangaciei mele tragic
agravate de nenorocire.

Alegand exilul, stiam ca neintelegerile create de fidelitatea mea fata de Nae Ionescu vor
fi interpretate cu rea-vointa. Cu atat mai mult cu cat colaboram la numeroase publicatii
ale emigratiei romtnesti, dar niciodata la cele ale legionarilor ("Tara si Exilul",
"Stindardul" etc), in care de altminteri am fost titdeauna atacat si insultat. Majoritatea
articolelor publicate dupa 1947 in presa exilului prezinta probleme culturale si inista
asupra necesitatii libertatii culturii. Rarele texte "politicei imi exprima convingerile si
sperantele actuale, in primul rand necesitatea unei Federatii a statelor Europei Orientale".

In incheiere, Mircea Eliade nu stie daca a reusit sa-i risipeasca profesorului evreu
indoielile, dar spera cel putin ca acesta "sa inteleaga sursa numeroaselor neintelegeri"
care l-au facut sa sufere. Cat priveste "adevarul intreg" Eliade are certitudinea ca va fi
cunoscut abia dupa publicarea untegrala a Jurnalului lui Mihail Sebastian si a Memoriilor
sale, adica dupa moartea savantului.

"Jurnalul" integral al lui Mircea Sebastian si "Memoriile" lui Mircea Eliade au aparut
intradevar, dar "neintelegerea" persista. Acum, la catedra de la Ierusalim a lui Gershom
Scholem oficiaza profesorul Mose Idel, iar presedinte al Asociatiei romane pentru istoria
religiilor (RAHR) este carturarul Andrei Oisteanu, iata doi evrei de marca chemati sa
risipeasca umbrele unei amare "neintelegeri" istorice.

Tesu SOLOMOVICI