Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
de Selma Lagerlof
Tot atunci s-a întâmplat că măgarul şi-a primit urechile fiindcă nu a băgat de
seamă ce nume avea; îşi uitase numele de cum făcuse câţiva paşi prin Rai şi s-a întors
de trei ori să întrebe cum îl cheamă, până când, Dumnezeu pierzându-şi răbdarea şi
luându-l de urechi îi strigă:"Măgar, măgar, măgar te cheamă". Şi pe când zicea
Dumnezeu astfel, îl trase de urechi de i le lungi ca să audă mai bine altădată cum îl
cheamă.
Şi tot atunci s-a întâmplat că greierele a rămas orb şi furnica şi-a pierdut
aripile. Multe minunăţii s-au întâmplat în ziua aceea.
Dumnezeu se arătă în acea zi mare şi îndurător, iar spre seară mai făcu o
păsărică cenuşie.
După ce pasărea zbură o clipă şi străbătu lumea cea frumoasă în care trebuia
să trăiască, îi veni gust să se privească.
Atunci pasărea zbură la Dumnezeu din nou. El sta pe tron, mare şi blând şi de
pe mâinile lui se dezlipeau fluturii ce fâlfâiau apoi în jurul capului său, porumbeii
uguiau şi se lăsau pe umerii săi; la picioare înfloreau crinii, lăcrămioarele şi trandafirii
roşii şi albi.
- De ce mă cheamă gât-roşu când toate penele de la cap până la coadă îmi
sunt cenuşii ?
Şi păsărica se uita rugător la Dumnezeu cu ochişorii ei mici şi negri şi când îşi
întoarse capul văzu fazanii cu totul roşii sub o pulbere de aur, papagalii cu gâtul roşu,
găina cu creasta roşie, fără să mai vorbesc de fluturii, de peştişorii de aur şi de
trandafirii în culori vii.
- De ce mă cheamă oare gât-roşu când sunt cu totul cenuşie ? zise pasărea şi
aştepta ca Dumnezeu să zică: Draga mea, văd că am uitat cu totul să-ţi vopsesc
pieptul, aşteaptă o clipă şi o să fii gata.
- Te-am botezat gât-roşu şi aşa trebuie să te cheme, dar tu singură va trebui să
îngrijeşti ca să-ţi câştigi penele roşii.
Şi zicând astfel Dumnezeu o ridică din nou pe mână şi îi dădu drumul în lume.
Cel dintâi lucru ce îi veni în minte, fu să-şi facă cuibul între crăcile unui măceş
dorind să i se lipească cumva vreo boabă de gâtlej şi astfel să se înroşească.
Mulţi, mulţi ani au trecut de la acea zi care a fost cea mai frumoasă pe
pământ. Oamenii şi animalele au părăsit Raiul şi s-au răspândit peste tot locul.
Atunci veni şi ziua care nu va fi uitată în istoria lumii şi în dimineaţa acelei zile
sta gât-roşu pe o colină pleşuvă din apropierea Ierusalimului şi cânta puişorilor săi
pitulaţi în cuibul de măceş.
Gât-roşu povestea puilor săi despre ziua minunată a Creaţiei, de darea
numelor şi de toate câte auzise de la alt gât-roşu şi acesta de la altul, aşa până în
urmă la cel care fusese făcut chiar de mâna lui Dumnezeu.
- Şi vedeţi - zise el mâhnit - atâţia ani au trecut de la facerea lumii, atâţia
trandafiri au înflorit, atâtea păsări au ieşit din ou, încât nici un om nu le poate
număra felurile şi firea; măcăleandrul însă a rămas tot păsărica mică şi cenuşie şi nu
l-a ajutat nimic din ce a făcut până azi ca să-şi dobândească culoarea roşie.
- Am făcut tot ce am putut, zise pasărea, dar nu ne-a ajutat la nimic.
Când cel dintâi măcăleandru a întâlnit o altă pasăre la fel cu el, începu să o
iubească cu atâta tărie încât crezu că pieptul i s-a aprins.
- Vezi, acum înţeleg, se gândi. Dumnezeu vrea să iubesc păsările lui aşa de
fierbinte încât penele mele să se roşească de focul inimii.
Dar nici lui nu i-a ajutat aceasta, cum nici nouă şi nici vouă nu vă va putea
ajuta ceva.
Puişorii piuiră mâhniţi şi începură şi ei să fie trişti că n-au puf roşu pe gâtişorul
golaş.
- Am mai încercat şi cu cântecul, mai zise pasărea cea batrână cu glas
tărăgănat. Cea dintâi pasăre cânta aşa de frumos că i se umflase pieptul de
însufleţire şi începu iar să spere. "A,îşi zicea ea, focul cântecului meu venit din suflet
îmi va înroşi penele. Dar se înşelă şi ea, ca şi noi şi cum vă veţi înşela şi voi".
Ce mai puteau ei spera oare când atâţia strămoşi viteji au încercat totul şi nu
au putut ajunge la ceva! Ce puteau ei face mai mult, decât să iubească, să cânte şi să
lupte ? Ce puteau ...
- Vai ce grozăvie - nu vreau să vedeţi şi voi - aici sunt trei tâlhari care vor fi
bătuţi pe cruce - şi cu frică îşi întindea aripile deasupra puilor, ca aceştia să nu vadă.
Puişorii auziră numai bătăile de ciocan, vaietele, strigătele sălbatice ale poporului.
Păsărica privea în jur cu ochii măriţi de groază, nu putea să-şi ia ochii de la cei trei
nenorociţi.
- Ce cruzi sunt oamenii ! Nu le-a ajuns că i-au bătut pe cruce, ba au mai pus
pe capul unuia şi o cunună de spini. Uite cum i-au sângerat spinii fruntea şi cum
curge sângele. Şi omul acesta e aşa de frumos şi se uită cu o privire aşa de blândă
încât oricine trebuie să-l iubească. Imi trece un fior prin inimă când îl văd.
- Dacă aş fi fratele meu - vulturul - i-aş scoate cuiele, şi aş zgârâia cu ghearele
pe toţi oamenii care-l chinuiesc !
Şi când văzu cum curgea sângele pe fruntea bărbatului bătut pe cruce nu mai
putu răbda să stea în cuib.
Chiar dacă sunt mică şi slabă, tot va trebui să-l ajut ! - şi zbură apropiindu-se
de răstignit.
Il înconjură de mai multe ori fără să îndrăznească să se apropie, căci era o
păsărică sfioasă în faţa omului. Incetul cu încetul însă prinse curaj, se apropie din ce
în ce mai mult şi scoase cu ciocul un spin de pe fruntea Omului.
Când se întoarse păsărica din nou la cuib, strigară cu toţii într-un glas:
- Ai pieptul roşu, penele de pe piept îţi sunt roşii ca foile de măceş !