LADA

ACTUL I

Scena 1

(Intră Luigi până la marginea scenei, centru)

LUIGI: În falnica Veronă se înfruntă doua vechi neamuri. Ura nu se frâ nge. Ş i iar porni-va duşmă nia cruntă, îşi vor pă ta iar
mâ inile cu sâ nge. Din sâ nu-acestei vră jmă şii stră vechi, ies doi îndră gostiţi loviţi de soartă. Pierirea tristă -a tinerei perechi
va potoli înverşunata ceartă. În două ceasuri veţi vedea, pe râ nd, destinul crud al dragostei fierbinţi şi moartea-
ndră gostiţilor, curmâ nd neîmpă cata vrajbă -ntre pă rinţi.

(Iese. Intră doi cetățeni, un Capulet și un Montague, fiecare din partea lui. Merg descriind un cerc față în față, apoi întind
spadele. După muzică încep lupta. Intră Benvolio în fugă, despărțindu-i, dar intervine Tybalt, care intră cu spada ridicată,
amenințător. Benvolio se da in spate. Perechile de luptători sunt pe diagonală simetric așezate)

BENVOLIO: În lă turi, netoţilor! Spadele-n teacă ! Nu vă daţi seama ce faceţi!

TYBALT: Te-ară ţi viteaz? Pregă teşte-te de moarte!

BENVOLIO: Voiam să -i împac. Bagă spada-n teacă şi dă -mi ajutor.

TYBALT: Cu spada trasă îmi vorbeşti de pace? Ură sc cuvâ ntul pace cum vă ură sc pe voi, pe-ai lui Montague! Luptă !

(Se luptă. Intră un cetăţean, apoi Prinţul)

CETATEAN: Să riţi! Se luptă iar! Jos Montague! Jos Capulet!

PRINTUL: Staţi pe loc! Ce sunteţi voi? Oameni? Mai degrabă fiare ce-şi potolesc mâ nia cu sâ ngele vă rsat în chinul morţii. Ai
voştri Capulet şi Montague au iscat, din senin, a treia oară , încă ieră ri pe stră zile cetă ţii, tulburâ ndu-i pacea, pentru ura lor,
nevindecată rană . De vreodată veţi cuteza să tulburaţi din nou cetatea, veţi plă ti cu viaţa primejduirea liniştii! Plecaţi!
Plecaţi!!

(Ies toţi)

Scena 1’

LADY MONTAGUE: Benvolio, te aflai pe aproape. Spune-mi cum și cine a început vechea harță ?

BENVOLIO: Pâ nă să ajung, se încinsese lupta între pajul nostru și al lor, Lady Montague. Am ajuns la o clipă după , să -i
despart, dar tot atunci Tybalt porni cu spada. O domniță a Veronei a picat în mijlocul încă ieră rii și atunci ducele sosi. Cam
asta a fost.

LADY MONTAGUE: Am înțeles… Pe unde o fi Romeo? L-ai vă zut? Ce bine îmi pare că n-a fost de față …

BENVOLIO: Nu se-ară tase, Lady Montague, sfâ ntul soare în ră să rit, câ nd l-am ză rit ră tă cind pe stră zile Veronei. Am pornit
spre el, dar la vederea mea, s-a cufundat în liniștea pă durii. Luâ nd seama că se-ascunde de prieteni, mi-am vă zut de drum și
l-am lă sat.

LADY MONTAGUE: Îl doare sufletul. Tâ njește! Poate cu un sfat l-am tă mă dui…

BENVOLIO: Cunoașteți pricina, Lady Montague?

1
LADY MONTAGUE: Nu, n-o cunosc. Ș i nici nu pot s-o aflu.

BENVOLIO: Și socotiți c-ați stă ruit destul?

LADY MONTAGUE: Destul și eu, destul și alți prieteni.

BENVOLIO: Îl vă d venind. Lă sați-mă cu el. Am să -l descos pâ nă voi afla ce-l doare.

LADY MONTAGUE: Ce fericire-ar fi să -ți spună pă sul! Dar hai să ne retragem mai întâ i, să nu ne bă nuiască.

(Ies)

Scena 2

(Intră Romeo, apoi Benvolio)

BENVOLIO: Salut şi bună dimineaţa, vere!

ROMEO: E aşa de dimineaţă ?

BENVOLIO: A bă tut de nouă adineauri.

ROMEO: Ce greu trec orele... Nu tata, oare, se gră bea să plece?

BENVOLIO: Chiar el. Dar ce mahnire prelungeşte durata orei? Îndră gostit?

ROMEO: Departe.

BENVOLIO: De a fi îndră gostit?

ROMEO: De a câ ştiga iubirea celei ce-o iubesc. Unde prâ nzim? Ce-a fost? Încă ierare? Nu-mi spune. Ră mâi cu bine, vere!

BENVOLIO: Vin cu tine. Nu mă lă sa în drum. Ş i... iubeşti pe cine anume?

ROMEO: Nu vreau să mă vait.

BENVOLIO: Nu, spune-mi fă ră „vai” şi „au”.

ROMEO: La drept vorbind, iubesc şi eu o fată .

BENVOLIO: Am nimerit la ţintă , mi se pare...

ROMEO: şi e frumoasa...

BENVOLIO: Să atingi un ţel frumos, nu-i lucru greu!

ROMEO: Aici, n-ai nimerit-o.

BENVOLIO: S-o fi jurat să moară fată mare!

ROMEO: S-a jurat să nu iubească nicicâ nd şi jură mâ ntul ă sta mă îngheaţă.

BENVOLIO: Ar fi firesc s-o uiţi, s-o scoţi din gâ nd.

2
ROMEO: învaţă -mă să uit să mai gâ ndesc. N-ai leac pentru uitare.

BENVOLIO: Nu mă las.

(Intră un Doica cu o hârtie în mână, bombănind şi scălâmbându-se)

DOICA: „Cutreieră Verona! Află -i pe cei scrişi aici şi pofteşte-i să ia parte la serbare”. Nu pot nici mă car să pricep ce e scris
pe hâ rtie, d’apă i să -i aflu. Domniei voastre seară bună! Oare ştiţi să citiţi?

ROMEO: Seară bună ! Da.

DOICA: Desluşiţi orice?

ROMEO: Da, câ nd cunosc şi semnele şi graiul.

DOICA: M-am lă murit. Ră mâ neţi să nă tos!

ROMEO: Stai, segnora! Dă hâ rtia-ncoace!

„Senior Martino cu soţia şi cu fiicele, contele Anselme şi fermecă toarele surori; doamna Vitruvio; senior Placenţio şi
nepoatele, Mercuţio şi fratele să u, Valentin; Rosalina şi ... Livia, Valenţio, Tybalt, Lucia şi Helena.”

Tot unul şi unul! Ş i unde ai de gâ nd să -i pofteşti?

DOICA: Pă i, colo sus!

ROMEO: Sus? Unde?

DOICA: Pă i, la cină, în casa noastră .

ROMEO: Casa cui?

DOICA: A stăpâ nului.

ROMEO: Da! Trebuia să te întreb de la început aşa.

DOICA: Vă spun fă ră să întrebaţi. Stă pâ nul meu e Capulet, şi, dacă nu vă numă raţi printre cei din ceata lui Montague, vă
poftesc şi pe dumneavoastră la balul de diseară . Ră mâ neţi cu bine!

(Iese)

BENVOLIO: Vine şi Rosalina, iubită atâ t de tine, şi tot ce mai ales în Verona. Du-te acolo şi, fă ră să te pierzi cu firea, priveşte-
le pe toate, încearcă să vezi dacă gă seşti uitarea.

ROMEO: Mă duc. Dar nu să vă d cercei şi rochii, ci doar chipul ei.

Scena 3

(Intră Paris şi Lady Capulet)

PARIS: Ce spui de rugă mintea mea, Lady Capulet?

LADY CAPULET: Ce-am spus mai devreme, conte Paris. Fata mea nu e deprinsă cu datinile lumii. Nici nu are încă
şaisprezece ani. Mai las-o vreo două veri pâ nă o să fie bună de mireasă .

PARIS: Sunt mame şi mai tinere.

LADY CAPULET: Da, ştiu, dar prea se ofilesc de timpuriu. Poţi să -ţi încerci norocul. Dorinţa fetei pentru mine-i lege. Dacă -i
eşti pe plac, cum zice ea eu fac. Diseară e balul, ca în fiecare an. Te invit bucuroasă şi atunci vei putea afla dacă Julieta e
aleasa.
3
PARIS: Pe seară să ră mâ nă atunci. Ră mas bun!

(Iese. Se aude Doica din culise, apoi intră urmată de Julieta)

LADY CAPULET: Doică ? Doică , n-auzi? Unde-i fata? Cheam-o încoace.

DOICA: Fetiţo? Puica maichii? Doamne sfinte! Unde o fi fata asta? Julieta!

JULIETA: Mă cheamă cineva?

DOICA: Maică -ta.

JULIETA: Ce-i, scumpă mamă ?

LADY CAPULET: Iată ce e... Doică , aş vrea să -i spun ceva, ne laşi? Ba nu. Ră mâ i s-asculţi şi tu. Ş tii prea bine ce vâ rstă are fata
mea.

DOICA: Pă i cum! La ceas şi la secundă .

LADY CAPULET: N-a împlinit nici şaisprezece ani...

DOICA: Aşa-i. Mă jur pe şaisprezece dinţi din gura mea, cu toate ca mi-au mai ră mas vreo patru – că n-a-mplinit nici
şaisprezece ani. Câ t să mai fie pâ nă la întâ i august?

LADY CAPULET: Vreo două să ptă mâ ni şi-o zi sau două .

DOICA: Oricâ te-or fi – taman c-o zi-nainte de ziua de-ntâ i august, împlineşte fetiţa noastră şaisprezece ani. În iulie, treizeci
si unu, seara, fata-mplineste şaisprezece ani.

LADY CAPULET: Ajunge, doica! Te rog, mai taci!

DOICA: Tac, cum să nu. Iaca tac. Să îţi ajute Domnul! Prunc mai frumos ca tine n-am crescut. Atâ t as mai dori: să nu-nchid
ochii pâ nă te-oi vedea mireasă .

LADY CAPULET: Bine zici. Chiar despre asta-i vorba. Julieta, copila mea, n-ai vrea să te mă riţi?

JULIETA: Nici nu visez la cinstea asta.

LADY CAPULET: Gâ ndeşte-te. Sunt fete mai tinere ca tine în Verona, de toţi cinstite, mame cu copii. La vâ rsta ta, eram ca ele.
În două vorbe... Contele Paris te-a peţit.

DOICA: Ce tâ nă r, fata maichii! Ce flă că u! Ce chipeş!

LADY CAPULET: Nu-i în Verona floare mai frumoasă ! Il vei vedea diseară la serbare, apoi să -mi spui dacă -l iubeşti.

JULIETA: Am să mă uit la el şi-mi voi da seama.

LADY CAPULET: Musafirii sosesc. Hai, pregă teşte-te!

(Ies.)

Scena 4

(Intră Romeo, Benvolio şi Mercuţio)

ROMEO: Să cerem scuze luâ nd cuvâ ntul sau să ne vedem de treabă fă ră scuze?

BENVOLIO: Să nu spunem nimic ca să nu spunem prea mult.

ROMEO: Intră m, privim şi-apoi plecă m.

MERCUTIO: Nu, Romeo, trebuie să te vedem dansâ nd.

4
ROMEO: Nu eu, Mercuţio, tu ai pantofi de dans şi picioare pentru ei. Mintea mea mă îndeamnă să presimt că un dezastru, ce
spâ nzură în stele deocamdată , va porni dezlă nţuit cu prilejul nefast al balului de astă -seară .

MERCUTIO: Ce vrei să zici?

ROMEO: Azi-noapte am visat.

MERCUTIO: Si eu!

ROMEO: Da? Ce?

MERCUTIO: Că neadevar visează visă torii.

ROMEO: Ce li se-arată -n vis e adevă r.

MERCUTIO: Pesemne că azi-noapte te-a că lcat regina Mab, moaşa zâ nelor, deloc mai mare ca un bob de-agată. În fiecare
noapte, peste nasul celor care dorm, prin creierul îndră gostiţilor aleargă în galop şi ei visează de dragoste. Peste genunchi
de curtezane trece şi atunci viseaza plecă ciuni. Peste vreun deget de avocat şi-atunci visează arginţi, pe buze de femei
visâ nd să ruturi, peste vreun nas de curtean care visează c-a să ltat în ranguri, peste vreun popă că ruia i se nă zare-n vis
pomeni. Peste...

ROMEO: Destul! Destul, Mercuţio! Ajunge! Baţi câ mpii!

MERCUTIO: Cred şi eu: vorbesc de vise – progenitura unui creier leneş împerechiat cu-nchipuiri deşarte.

BENVOLIO: Hai! Ospăţul s-a sfâ rşit! Sosim tâ rziu.

Scena 5

(Invitații intră în scenă, asezandu-se sa discute unii cu ceilalți. Când Lady Capulet începe să vorbească, Julieta va intra însoțită
de doica, din partea dreapta a scenei, iar Romeo va intra alături de Benvolio și Mercuțio. In același timp își vor pune masca pe
față. Lady Capulet coboară printre oaspeți și îl întâmpină pe Mercuțio)

LADY CAPULET: Bine-ati venit, seniori! Începeți, muzicanți! Loc! Faceți loc! Voi, fetelor zglobii, începeți dansul!... Mercuțio,
ai ajuns!

MERCUȚ IO: Segnora, o plă cere întotdeauna. Acum, va rog sa mă iertați… inima… ( pleacă către o fata din mulțime)

LADY CAPULET: Desigur, desigur.

BENVOLIO: (luându-l pe Romeo de-o parte) Rosalina e acolo, singură . Acum e cel mai bun moment.

ROMEO: (o zărește pe Julieta de când intră și e blocat. Nu poate reacționa) Cum? Mă iartă, Benvolio, trebuie să … Ș tii cine-i
domnișoara ce cinstește acelui cavaler, de colo, mâ na? (Julieta este cu Lady Capulet și cu Paris. Lady Capulet i-l prezintă pe
Paris, iar acesta îi sărută mâna)

BENVOLIO: Nu…

ROMEO: Tu, inimă , ai mai iubit?

(Începe dansul. La final, Romeo și Julieta ajung să danseze împreună. Când muzica se oprește, ceilalți rămân nemișcați. Romeo
și Julieta își scot măștile)

Scena 6

5
ROMEO: De profanez cu mâ na mea, mâ na ta sfâ ntă , voi ispă şi cu buzele, că ci ele – doi pelerini sfielnici – se avâ ntă să spele
vina mea c-o să rutare. (îi sărută mâna)

JULIETA: Nu-i vinovată mâ na, pelerine, eşti aspru. Pelerinii, daca vor, pot strâ nge-n palme mâ inile divine. Strâ nsoarea asta e
să rutul lor.

ROMEO: Dar pelerinii, sfinţii, n-au buze, gură ?

JULIETA: Da, pelerine, pentru rugă ciune.

ROMEO: Mâ ini fie-ţi buzele. De gura ta, pă catul meu se-anină. (O sărută)

JULIETA: Ş i buzele-mi vor pătimi pe rug.

ROMEO: Din vina alor mele? Dulce vină , dă -mi-o înapoi. (O sărută din nou)

JULIETA: Să ruţi ca la carte!

(Dansatorii încep să se miște din nou, iar doica vine să o ia pe Julieta)

DOICA: Vă cheamă mama, domnişoară ! (Julieta fuge)

ROMEO: Mama? Cine-i mama?

DOICA: Stă pâ na casei, Lady Capulet. (Doica pleacă)

ROMEO: E o Capulet?...

BENVOLIO: Nu vii? Se sparge balul.

ROMEO: Mă tem de clipa asta! Mă -nspă imâ nt.

(Benvolio merge să tragă de Mercuțio și să îl convingă să plece. Romeo rămâne într-un colț, privind-o pe Julieta, care stă
alături de Paris. Paris îi vorbește, in timp ce ea îl privește pe Romeo. Tybalt îl vede pe Romeo și o trage pe Lady Capulet in fața
scenei să-i vorbească)

LADY CAPULET: Pari mâ nios. Ce te-apasa?

TYBALT: Un Montague e in casă . Un tică los și un vră jmaș venit să ne stâ rnească dinadins.

LADY CAPULET: nu-i tâ nă rul Romeo?

TYBALT: Ba chiar el!

LADY CAPULET: Să te astâ mperi! Dă -i pace! Verona întreaga laudă purtarea acestui tână r nobil! Pentru nimic în lume n-aș
dori sa i se întâ mple vreun ră u în casa mea. Ț ine-ți firea!

TYBALT: Nu îngă dui să ră mâ nă !

LADY CAPULET: Ba eu, da! Îngă dui eu să ră mâ nă ! Ce naiba! Eu sunt stă pâ nă aici!

TYBALT: Rușine! (Îi întoarce spatele să plece)

LADY CAPULET: (îl prinde de haină) ești obraznic și poate să te coste scump, bă iete! Ești un mucos, m-auzi? Să taci!

(Benvolio îl ridică pe Mercuțio și luându-l și pe Romeo, ies. Tybalt renunță și iese furios. Musafirii ies și ei. Rămân doar Julieta și
doica.)

JULIETA: Doică, spune-mi, cine era...

DOICA: Nu ştiu...

6
JULIETA: Du-te de întreabă . De e însurat, mormâ ntul îmi va fi si patul de mireasă.

DOICA: Romeo îl cheamă ... Singurul bă iat ce-l are Montague... duşmanul vostru.

JULIETA: Iubirea mea se naşte din singura mea ură . Sunt blestemată să -l iubesc pe cel ce sunt datoare să -l ură sc.

DOICA: Ce spui?

JULIETA: Un vers ce mi-l spunea un dansator.

DOICA: Hai! Hai in pat! Toţi musafirii au plecat.

(Ies)

Scena 7

LUIGI: Pe patul morţii-i vechiul dor şi, lin, iubirea nouă îşi întinde mreaja. Frumoasa, ce-i schimbase doru-n chin, îşi pierde-
n faţa Julietei vraja. Iubeşte şi-i iubit Romeo, dar sorbindu-se din ochi, cei doi se tem; el că -şi deschide inima-n zadar, iar ea
că -i urmă rită de blestem. De neamul ei Romeo-i dusmanit. Nu-i poate face sfinte juraminte, se crede poate un vrajmas de-al
ei. Julieta îl iubeste cu temei, dar cum sa-i iasa oare înainte? Dar pentru-a se iubi, nestinsul foc al dragostei le află timp şi loc.

Scena 8

(Intră Romeo, apoi iese. Intră Benvolio şi Mercuţio)

ROMEO: Să plec câ nd inima-mi ră mâ ne aici? (Romeo îl aude pe Benvolio și se ascunde)

BENVOLIO: Romeo! Romeo!

MERCUTIO: ştie el ce face! A şters-o să se vâ re-n aşternut.

BENVOLIO: Ba a să rit zidul! Cheamă -l, Mercuţio!

MERCUTIO: îl menesc prin vrajă ! Sminteală ! Nazuri! Patimă! Romeo! Hei! M-auzi? Noapte bună ! Merg acasă ! Câ mpul e prea
rece! Mergem?

BENVOLIO: Mergem. N-are rost să -l că ută m dacă se-ascunde.

(Ies)

Scena 9

(Intră Romeo, iar apoi Julieta la balcon)

ROMEO: De ră ni îşi bate joc cel neatins... Ce lică r joacă la fereastră ? Ră sare ziua, iar Julieta-i soare. Stăpâ na mea, de-ai şti...

JULIETA: Romeo...

ROMEO: Vorbeşte...

JULIETA: De ce şi pentru ce eşti tu Romeo? Reneagă -ţi tată l, şterge-ţi numele, sau dacă nu, să -mi juri că mă iubeşti si nu voi
mai fi o Capulet.

ROMEO: Să mai ascult sau să vorbesc?

7
JULIETA: Duşman îmi e doar numele, tu eşti tu. Şi ce-i un Montague? Nici mâ nă, nici picior, nici faţă . Alege-ţi altul. Ce preţ
are un nume? Trandafirul, oricum i-ai spune, are acelaşi parfum.

ROMEO: Fac cum doreşti. De azi încolo nu mai sunt Romeo.

JULIETA: Doar câ teva cuvinte mi-a sorbit auzul şi-ţi recunoaşte glasul. Nu eşti tu Romeo, un Montague?

ROMEO: Nici unul, nici altul, de nu-ţi place.

JULIETA: Cum ai pătruns aici şi pentru ce? Aici pentru tine înseamnă moarte, de te ză reşte cineva.

ROMEO: în ochii tă i e primejdie mai mare decâ t în 20 de spade de-ale lor.

JULIETA: Cu niciun preţ n-aş vrea să fii vă zut.

ROMEO: De nu-ţi sunt drag, mai bine să mă gă sească aici şi să mor ră pus de ura lor, decâ t să aştept moartea, urâ t de tine.

JULIETA: Dar cine te-a-ndrumat să vii aici? Spune-mi. Mă iubeşti? Ştiu. Vei ră spunde „Da” şi-am să te cred, dar poate te
înşeli. Dragul meu Romeo, spune-mi drept. Îţi sunt dragă într-adevă r sau m-am lă sat prea lesne cucerită ? Vorbind cinstit
sunt prea îndră gostită . Pâ nă să apuc să îmi dau seama, tu ai prins de veste câ t de învă pă iată îmi e iubirea. Iartă -mă .

ROMEO: îţi jur pe raza preacurtă a lunii...

JULIETA: Nu jura pe amă gitoarea lună ce îşi schimbă discul în fiecare seară .

ROMEO: Pe ce să jur?

JULIETA: Nu jura deloc! Sau, dacă vrei, pe sufletul tă u jură şi-am să te cred.

ROMEO: Dacă iubirea mea...

JULIETA: Nu! Nu-mi jura. Noapte bună . Du-te. Somn lin şi noapte bună .

ROMEO: Pleci şi mă laşi aşa, nemâ ngâ iat?

JULIETA: Ce mâ ngâ ieri să -ţi dau â n astă noapte?

ROMEO: Să -mi juri cum ţi-am jurat, că mă iubeşti.

JULIETA: Eu ţi-am jurat fă ră să -mi ceri. (Il sărută) Mi se pare că aud un zgomot. Du-te! Noapte bună ! (se aude doica,
strigând-o pe Julieta) Da, doică , vin! Pă strează -mi credinţă câ t lipsesc, drag Montague. (iese)

ROMEO: Mă tem că totul nu-i decâ t un vis scornit de noapte.

JULIETA: (se intoarce la balcon) O vorbă numai, şi apoi noapte bună . Iubitul meu Romeo, dacă într-adevă r iubirea ta-i curată
şi vrei să fiu a ta, voi trimite mâine pe cineva să -mi spui în care zi şi unde vrei să facem cununia, iar eu te-oi urma oriunde.
Dar dacă nu-i aşa, atunci te rog... (Doica) îndată , doică , vin! Mă lasă pradă deznă dejdii mele... Aşteaptă mâ ine! Nu uita!
Noapte bună de mii de ori! (il sărută şi iese)

ROMEO: De mii de ori mai neagră fă ră lumina ta.

Scena 10

Scena 10

8
(Intră Luigi da Porto)

LUIGI DA PORTO: Ce mari puteri se-ascund în blâ nde flori, în ierburi şi în pietre uneori. Dar tot ce-i bun, câ nd nu e
socoteală , se-ntoarce-n ră u. Fragedul caliciu de floare ascunde şi leacuri şi veninul ce omoară . În om şi-n ierburi, doi
duşmani se-nfruntă : pornirea blâ ndă şi voinţa cruntă şi câ nd ce-i mai ră u îşi face parte-n floare, curâ nd potirul e înghiţit de
moarte.

(Intră Romeo)

ROMEO: Pă rinte, bună dimineaţa!

LUIGI DA PORTO: Fii de ceruri ocrotit. De unde vii să -mi dai bineţe-n zori cu dulce glas? Cam ce-a putut să te îndemne să
sari din pat aşa devreme? Sau Romeo al nostru n-a dormit de fel?

ROMEO: Mai dulce a fost odihna mea ca somnul.

LUIGI DA PORTO: Te ştiu bă iat cuminte. Unde-ai fost?

ROMEO: ţi-oi spune! Întrebarea n-are rost. Mi-e dragă fata lui Capulet. Ş i eu i-s drag. Ră mâ ne să ne uneşti prin sfâ nta
cununie. Câ nd, unde, cum ne-am îndră git îţi spun pe drum. Dar hotă râ t îţi spun să ne cununi chiar azi, neapă rat.

LUIGI DA PORTO: Hai cu mine. Poate trainica unire va schimba între neamuri ura veche în iubire.

(Ies amândoi. Luigi intră din balcon, iar Romeo și Julieta, fiecare dintr-o parte, având fetele care aruncă petale de flori in spate.
Doica este este și ea prezentă. Se desfășoară cununia. La sfârșit se sărută și ies împreună)

Scena 8

(Benvolio, Mercuţio, apoi Tybalt+1 şi apoi Romeo)

BENVOLIO: Mercuţio, să mergem. E ză duf şi Capuleţii au ieşit în stradă . Uite, vin!

MERCUTIO: N-au decâ t! Puţin îmi pasă!

TYBALT: Bună ziua, domnilor! O vorbă numai, cu unul dintre dumneavoastră ?

MERCUTIO: O vorbă numai, cu unul dintre noi? Mai daţi ceva pe deasupra? Să zicem: o vorbă şi o lovituă ?

TYBALT: Sunt gata să îţi împinesc dorinţa, dacă îmi dai prilejul.

MERCUTIO: N-ai vrea să ţi-l iei singur, fă ră să ţi-l mai dă m?

TYBALT: Mercuţio, îi câ nţi în strună lui Romeo.

MERCUTIO: îi câ nt în strună ? Auzi! Îi câ nt în strună .

BENVOLIO: Toţi se holbează ! Să mergem.

MERCUTIO: Să se holbeze! De ce au ochi în cap? De-aici nu plec de dragul nimă nui. Aici ră mâ n!

TYBALT: Ră mâi cu bine! Iată omul meu! Romeo! Scoate spada!

ROMEO: Tybalt! O pricină mă sileşte să -mi strunesc mânia şi să nu ră spund.

TYBALT: întoarce-te şi trage spada!

ROMEO: îţi spun că te îndră gesc câ t nu gâ ndeşti, până o să afli pentru ce anume! Te du în pace!

(Tybalt îl îmbrânceşte pe Romeo şi îl trânteşte)

MERCUTIO: Ce umilinţă josnică ! Tybalt, spaima guzganilor!

9
TYBALT: Ce vrei?

MERCUTIO: Nimic mai mult, scumpe crai al pisicilor, decâ t una din cele nouă vieţi ale tale!

TYBALT: Fie cum doreşti! Vino s-o iei!

(Se luptă. Romeo încearcă să se ridice. Apoi se bagă între ei să îi oprească)

ROMEO: Mercuţio! Jos spada! Benvolio! Desparte-i, nu-i lă sa! Sunteţi nebuni? Tybalt! Mercuţio! Staţi!

(Tybalt profită de moment şi vrând să îl lovească pe Romeo, îl nimereşte pe Mercuţio. Mercuţio începe să respire greu şi râde.)

BENVOLIO: Eşti ră nit?

MERCUTIO: A, nu! O zgâ rietură ... o zgâ rietură . Dacă întrebaţi de mine mâ ine, sunt la cimitir... Blestem pe neamurile voastre.
BLESTEM PE NEAMURILE VOASTRE! Dracu te-a pus să te bagi între noi, Romeo. Acum sunt mâncare pentru viermi!
BLESTEM pe neamurile voastre!

ROMEO: Mercuţio! Mercuţio! (îl zgâlţâie. Mercuţio moare. Romeo stă puţin jos lângă el, apoi se ridică urlând nervos, ia spada
şi îl atacă pe Tybalt. Se luptă şi îl omoară.)

BENVOLIO: Romeo! Pleacă , fugi! Vin!

(Romeo iese şi intră Prinţul)

PRINTUL: Ce s-a-ntâ mplat aici?

BENVOLIO: Tybalt a venit cu gâ nd de luptă ! Romeo i-a ră spuns cu gâ nd de pace, dar Tybalt s-a înfuriat, lovindu-l. Mercuţio
l-a atacat pe Tybalt, iar Romeo a să rit să îi despartă. Tybalt l-a omorâ t pe Mercuţio, apoi Romeo l-a omorâ t pe Tybalt.

PRINTUL: Romeo să plece în exil. De este prins în Verona, moartea-l pâ ndeşte! EXIL!

(Ies toţi, luându-i pe Tybalt si pe Mercuţio)

Scena 9

(Romeo intră de o parte şi Julieta de cealală parte. Se întâlnesc în mijlocul scenei. Se sărută, iar apoi lumina se stinge. Se
aprinde din nou. Romeo se îndepărtează ţinând-o de mană.)

JULIETA: Negre presimţiri îmi tulbură fiinţa. Soartă, fii schimbă toare şi dă -mi speranţă că în curâ d mi-l vei trimite, teafă r,
înapoi.

Scena 10

(Lady Capulet şi Paris)

PARIS: ştiu, nu se potriveşte ceremonia morţii lui Tybalt cu peţitul.

LADY CAPULET: Acum s-a-nchis la ea să -şi plangă jalea. Mâ ine în zori am să -i vorbesc. Joi să zicem. Am să -i spun ca joi va fi
mireasa ta. Te învoieşti cu graba asta? Fă ră zarvă . Doi, trei prieteni. Tybalt abia a murit şi poate îi va face bine să fie cat mai
curâ nd, să nu se îngroape în jale. Cum ţi se pare joi?

PARIS: Aş vrea sa fie mâine joi.

LADY CAPULET: Prea bine. Mă iartă că te las. Merg să -i vorbesc.

(Ies)

Scena 11

(Lady Capulet şi Julieta)

10
LADY CAPULET: Joi, copila mea, contele Paris fericit va fi să se cunune cu tine, fericita lui mireasă.

JULIETA: Cum? Atunci îţi jur că m-aş mă rita mai bine cu mormâ ntul.

LADY CAPULET: Chiar aşa? Să piei din faţa mea, copil netrebnic! Neruşinato! Spurcă ciune! Piei! Ieşi afară !

JULIETA: Nu-i milă -n ceruri să privească pâ nă -n adâ ncul jalei mele? Mamă ! Amâ nă cununia cu o lună sau c-o să ptă mâ nă . De
nu, gă tiţi-mi patul nupţial în fundul gropii unde zace Tybalt!

LADY CAPULET: Fă cum ţi-e voia! Am sfâ rşit cu tine!

Scena 12

(Intră Luigi da Porto şi Romeo)

ROMEO: Pă rinte, care mi-e sentinţa? E mai blâ ndă ca moartea?

LUIGI DA PORTO: Nu moarte pentru trup, ci doar exil!

ROMEO: Exil? Mai bine mor, decâ t exil!

LUIGI DA PORTO: Opreşte mâ na ta necugetată ! Bă rbat eşti tu? Ridică -te! Fii om cu-adevă rat! Julieta trăieşte şi tu nu eşti
fericit? L-ai omorâ t pe Tybalt ce ar fi vrut să te omoare şi tu nu eşti fericit? Exil în loc de moarte şi tu nu eşti fericit? Mergi la
Mantua şi ră mâ i acolo pâ nă vom gă si prilejul potrivit să dă m pe faţă că să toria să -mpă cam ră zboiul şi să -l îmbună m pe prinţ
să -ţi ierte vina. Te vei întoarce apoi mai fericit de mii de ori ca-n ziua despă rţirii.

ROMEO: Ră mâ i cu bine!

Scena 13

(Luigi da Porto cu Paris, apoi Julieta)

LUIGI DA PORTO: Joi, Conte? Joi aţi spus? E prea curâ nd.

PARIS: Aşa vor socrii. Nu mă îndur să amâ n nici eu, câ nd vă d atâ ta grabă .

LUIGI DA PORTO: Spuneaţi că nu ştiţi gâ ndul fetei. Nu-i de laudă .

PARIS: Ea îşi boceşte vă rul. Gâ ndeam că marea ei durere s-o alina câ nd va intra în lume. Acesta e temeiul grabei noastre.

LUIGI DA PORTO: Ce bine-ar fi de n-aş şti pentru ce nu-ncape grabă. Uite că domnişoara vine, conte.

PARIS: Bun venit, soţie şi scumpă doamnă !

JULIETA: Numai după nuntă ar fi aşa.

PARIS: Da, poate fi şi trebuie să fie şi joi va fi, iubita mea.

JULIETA: Va fi ce trebuie să fie.

LUIGI DA PORTO: Bine spus!

JULIETA: Pă rinte, ai timp de spovedanie acum sau să mă -ntorc diseară ?

LUIGI DA PORTO: Te-aş ruga să ne laşi singuri, conte!

PARIS: Se-nţelege. Aşadar, Julieta, joi, în zori, te voi trezi din somn. Ră mâ i cu bine. Primeşte acest nevinovat să rut. (O sărută
pe obraz şi iese)

LUIGI DA PORTO: îţi cunosc durerea. Am aflat c-au hotă râ t să -l iei pe conte, joi.

11
JULIETA: în loc să -mi spui, pă rinte, ce-ai aflat, arată -mi cum să scap. De nu-i în stare înţelepciunea ta să mă ajute, să -mi spui
de-i bună hotă râ rea mea, şi cu acest pumnal o voi împlini.

LUIGI DA PORTO: Nu te pripi, copilă. Mi se pare că întreză resc o rază de nă dejde. Dacă ai destulă vlagă -n tine, decâ t să -l iei
pe Paris mai degrabă să te omori, eu cred c-ai fi în stare să înfrunţi moartea. Deci ca să scapi, te vei uni cu moartea şi dacă
te-nvoieşti, îţi spun eu cum. Te duci acasă cu sufletul voios şi le zici că -l iei pe Paris. Mâ ine noapte, fă -i doicii vâ nt din
încă perea ta. Ia sticluţa asta şi dă -i pe gâ t licoarea câ nd te vei culca. Aici, e elixirul albastru de viată lungă . Vei cadea, de fapt,
într-un somn adâ nc şi lung. Pulsul va fi atâ t de lent că nimeni nu va şti dacă mai bate. Nici arşiţa din trup, nici ră suflarea nu
vor adeveri că mai trăieşti. Voi merge să -i spun şi lui Romeo, iar după ce toţi vor pleca cu gâ ndul c-ai murit, ne vom strecura
împreună şi te vom trezi la viaţă cu acest elixir galben, apoi vom pregă ti fuga voastră şi nimeni nu va mai ştii de voi.

JULIETA: Dă -mi puteri, iubire! Ajută -mă să scap! Ră mâ i cu bine, pă rinte!

(Ies. Lumina se stinge.)

Scena 14

(Julieta e în mijlocul scenei aşezată. Lumina se aprinde pe ea)

JULIETA: Hai, sticluţă ! Îndeplineşte-ţi menirea. Ce ar fi să sorb licoarea în zadar? În zori aş fi mireasă. Nu! Mă va opri acesta.
Stai lâ ngă mine! (Aşează pumnalul lângă ea) Romeo, beau în cinstea ta! (Bea şi cade.)

(Se lasă cortina)

Scena 15

(Intră Romeo şi apoi Benvolio)

ROMEO: Benvolio! Vere! Ce ştiri aduci din Verona? Ce face Julieta? Ce face tata? E bine Julieta mea? Nimic nu merge prost,
cand ei îi merge bine.

BENVOLIO: îi merge bine, aşadar nimic nu merge prost. În criptă îi doarme trupul muritor, iar sufletul la ceruri a urcat,
alături de îngeri. Mă iartă , e tristă vestea, dar mi-ai zis să nu-ţi ascund nimic.

ROMEO: Stele... Vă desfid! Julieta! (Benvolio vine să-l ridice şi să-l împace) Nu ispiti un om fă ră nă dejde.(Iese în fugă, iar
Benvolio îl urmează. Intră Luigi da Porto)

LUIGI DA PORTO: Romeo?! A plecat. Doamne, să nu ajungă înainte! (Iese)

Scena 16

(Intră Romeo din faţa scenei, în timp ce se ridică cortina. Ajunge la Julieta şi se aşează lângă ea)

ROMEO: De ce-ai ră mas, scumpă Julieta, atâ t de minunată ? Ce să cred? Că moartea te-a-ndră git? Priviţi-o înc-o dată , ochi!
Voi, braţe, cuprindeţi-o în ultima îmbră ţişare. Voi, buze, poarta vieţii şi-a suflă rii, pecetluiţi cu ultima să rutare eternul tâ rg
ce l-am încheiat cu moartea.(O sărută) Otravă , fii că lă uza mea. Julieta, beau în cinstea ta!

(Intră Luigi da Porto)

LUIGI DA PORTO: Romeo! Stai!

ROMEO: Nu încerca să mă opreşti, pă rinte! Fă ră Julieta, halal fericire. Mai bine, moarte!

LUIGI DA PORTO: N-am timp să -ţi povestesc. Julieta nu e moartă . Doarme. Toţi au aflat că te-ai întors în Verona. Prinţul vine
încoace şi vor să te omoare. Ia, bea! Să scă pă m din asta şi am să vă trezesc apoi să puteţi fugi!

(Romeo bea şi cade lângă Julieta)

12
(Intră Prinţul)

PRINTUL: Mă rturiseşte tot ce ştii!

LUIGI DA PORTO: Mi-s numă rate ceasurile vieţii, vorbi-voi scurt. Romeo, care zace aici mort, era bă rbatul Julietei. Fata, de-
asemeni moartă, a fost soţia lui, cununaţi de mine. În ziua nunţii lor, Tybalt a murit, iar Romeo a fost exilat. Julieta, forţată să
îi fie lui Paris mireasă şi-a curmat zilele, iar Romeo, aflâ nd de moartea ei, a fă cut întocmai.

PRINTUL: Montague şi Capulet, duşmani neîmpă caţi, au nă scut blestem din ură . Suntem pedepsiţi cu toţi! SUNTEM
PEDEPSITI CU TOTII!

(Ies. Se trage cortina. Luigi da Porto vine în faţă şi scrie în jurnal.)

LUIGI DA PORTO: Moartea lor a adus mai multă ură în duşmania celor două neamuri. Chiar daca vestitul Shakespeare va
scrie tocmai împotrivă , las mă rturie scrisă aici, şi cale să -i trezească din somnul lung ca să îşi poată spună adevă rata
poveste mai departe şi să -şi tră iască iubirea fericiţi.

(Iese)

ACTUL II

(Luminile se aprind şi se ridică cortina. Intră Regizorul şi începe să strangă cutii din scenă şi sa aranjeze decorul după ce dau
cearceaful cu care este acoperit la o parte. Apoi intră Alexandra, iar apoi Recuzitierul)

ALEXANDRA: Neaţa. Cu cine incepi?

REGIZORUL: Voi repeta intrarea celor ce participa la miss si mister. Apoi vin cei cu piesa de teatru şi apoi dansurile.
13
ALEXANDRA: Bun. E ultima repetiţie înainte de Balul de mâ ine. Notează -ţi tot ce crezi că mai trebuie lucrat sau scos şi
anunţă -mă dacă mai lipseşte ceva. Trebuie să dau o fugă pâ nă la doamna directoare să îmi aprobe fondurile pentru fundal.

REGIZORUL: Nu e plă tit deja?

ALEXANDRA: Tocmai.

RECUZITIERUL: Alexandra, tocmai a venit un colet pentru tine.

ALEXANDRA: Pentru mine?

RECUZITIERUL: Da. Semnează aici.

ALEXANDRA: Ok. Unde e?

RECUZITIERUL: Afară .

ALEXANDRA: Adu-l, te rog.

RECUZITIERUL: E un lă doi de vreo 200 de kile.

ALEXANDRA: Ce? Aţi comandat ceva?

REGIZORUL: Din câte ştiu eu nu.

ALEXANDRA: şi ce bani?

RECUZITIERUL: Nimic.

ALEXANDRA: E bine, oricum nu mai avem.

REGIZORUL: Poate e al fetelor de la dansuri.

ALEXANDRA: Nu cred. Am vorbit cu ele mai devreme. Mi-ar fi spus. Eh, atâta timp câ t nu trebuie să plă tim, ce contează .
Aduceţi-l. Vedem pe urmă ce e înă untru.

RECUZITIERUL: şi unde să -l punem?

ALEXANDRA: O secundă . Mă sună directoarea.

RECUZITIERUL: Trebuie să înştiinţez curierul, ca să mă ajute să îl car.

ALEXANDRA: Alo? Da, voi veni într-o secundă . Da, să vă explic...

RECUZITIERUL: Alexandra? Unde îl punem?

ALEXANDRA: Aici... da, doamna directoare, imediat ajung. (Iese)

REGIZORUL: Pă i... Hai să -i dă m drumul...

(Intră dansul 1 – Miss si Mister. Regizorul studiază dansul din mai multe unghiuri după care e chemat de recuzitier. Iese. La
terminarea dansului, intră cu recuzitierul, împingând de ladă)

RECUZITIERUL: Greu al dracului lă doiul ă sta! Dacă ştiam… Mi-a rupt şalele. Aşa ceva se transportă cu camionul, nu cu
spatele.

14
REGIZORUL: ştii ce? Eu cred că e candelabrul pe care l-am comandat acum doi ani. Poate s-au gâ ndit să -l livreze în sfâ rşit.
Ştii că am vrut să îl punem la balul nostru.

RECUZITIERUL: Candelabrul cred şi eu că trebuie să fie la câ t e de mare şi de greu. Dar chiar să fie gratis?

REGIZORUL: Gratis?

RECUZITIERUL: Pai, ce, a dat cineva vreun ban? Nu ai fost atent? E un colet fă ră valoare.

REGIZORUL: Atunci ce naiba să fie în ea? Parcă a stat pe fundul mă rii. Şi ce scâ nduri groase.

RECUZITIERUL: Ambalaj rezistent! Transporturile se fac greu, mai ales din străină tate. Vai mama lui de colet ce pă ţeşte la
vamă . Îl trâ ntesc, îl scanează , să nu fie vreo bombă . Nu prea te uiţi la ştiri.

REGIZORUL: Neah, mă obosesc.

RECUZITIERUL: şi pe mine, dar mamaie deţine monopol pe telecomandă la 7.

ALEXANDRA: Gata. L-aţi adus?

RECUZITIERUL: Da. Uite-l aici. Noi credem că e candelabrul ă la comandat de acum doi ani pentru balul nostru.

ALEXANDRA: Aici? Eu am zis asta, nu? În fine, îl mută m mai tâ rziu. Mai întâ i să află m ce e în el.

RECUZITIERUL: E şi o scrisoare venită cu coletul.

ALEXANDRA: Dă -mi să vă d. E în italieneşte. Ştie cineva italiană ?

REGIZORUL: Sufleoarea. E italiancă . S-au mutat pă rinţii ei aici acum vreo 5 ani. O chem?

ALEXANDRA: Da, te rog.

REGIZORUL: Hei! Vii puţin?

ALEXANDRA: În ce hal e! Parcă vine de pe lumea ailaltă . (Recuzitierul se uită la sufleoare, apoi îşi dă seama că e vorba de
ladă) Câ te ştampile... câ te etichete...

RECUZITIERUL: Aa, lada...

C: Buongiorno.

RECUZITIERUL: Cred că e un fel de neaţa.

ALEXANDRA: Uite, avem aici o scrisoare în italiană. Ai vrea să ne-o citeşti, te rog? În româ nă.

C: „Preluâ nd antica întreprindere de coloniale şi delicatese „Gambarotta şi Mamamella” din Verona, într-una din hrubele
subterane, am descoperit ală turatul colet care constă într-o ladă . Rezultă din cercetarea vechilor registre, că prezenta ladă a
fost uitată pe 23 mai 1520, de numitul Luigi da Porto. Cum numitul nu s-a mai prezentat să o recupereze, „Gambarotta şi
Mamamella” au depozitat coletul în magazie, şi, astfel, trecâ nd vremea, lada a fost pierdută din vedere şi uitată. Gă sind lada
în zilele noastre, specialiştii casei au observat o inscripţie în limba latină : „Aduceţi-i la viaţă pe Romeo şi Julieta.” Ne-am
gâ ndit că în interior poate fi ceva folositor pentru renumita piesă de teatru, apoi am gă sit pe Facebook că elevii liceului
15
dumneavoastră organizează , în cadrul evenimentului pe care îl numiţi Balul Bobocilor, această piesă , aşa că v-am expediat
coletul cu livrare rapidă , rugâ ndu-vă să o acceptaţi. Am achitat expedierea în folosul artei. Cu stimă , Pipistrello et Cacciabue
Coloniale, delicatese şi export de mă sline marinate, Roma, Verona, Milano, Venetia.”

ALEXANDRA: Asta-i bună !

(C iese)

REGIZORUL: Să nu fie vreo farsă de la cei de la a 12-a.

16
ALEXANDRA: Câ nd vin cei cu piesa de teatru?

REGIZORUL: Ziceau că în vreun sfert de oră ...

ALEXANDRA: Hai să deschidem lada.

REGIZORUL: Dar...

ALEXANDRA: Deschidem lada. Aduceţi o rangă.

RECUZITIERUL: Staaaaţi!

ALEXADRA: Nu mai face asta. Jur că mi-a stat inima. Ce e?

RECUZITIERUL: E ceva aici, lipit sub o etichetă . Un fel de... hâ rtie împachetată.

ALEXANDRA: Să vă d. E o scrisoare...

REGIZORUL: Ce scrie?

ALEXANDRA: Aveţi ră bdare că se rupe... E în latină... Încep să -mi pierd ră bdarea... Cine ştie latina?

Regizorul: Să chem pe unul de la filologie.

Alexandra: Nu avem timp. (scoate telefonul) Staţi să verific. Da, e pe facebook. Dictează -mi, te rog. O să află m imediat ce
scrie... Dacă asta e o farsă , cei de la a 12-a au încurcat-o. (scrie pe telefon) Fii... atent... Am... o... problemă ... Am... nevoie... să ...
îmi... traduci... şi... mie... din... latină ... ceva... (Către Regizor)dictează .

„ Hac in arca corpora horum qui pulcherrimi amantes fuerunt, juvenes nobiles Veronenses, Romeo et Iulia, jacent.”

Staţi că îmi scrie. Notează pe ceva.

„În această ladă zac corpurile acelora ce-au fost cei mai frumoşi îndră gostiţi, tineri nobili din Verona, Romeo si Julieta”

17
... Ce p...?

„Ca să -i salvez, le-am dat să bea din elixirul albastru de viaţă lungă , dar nu am mai putut să îi trezesc pentru că presupusa
lor moarte a dus la un ră zboi şi mai puternic între neamuri”...

„Îndată după inmormantare, i-am sustrat din mormant şi i-am aşezat în această ladă .”

„Atunci câ nd veţi gă si aceste râ nduri, vă rog să -mi terminaţi misiunea şi astfel îmi voi putea duce liniştit somnul de veci”

„În punga de la centura lui Romeo veţi gă si o sticluţă cu un elixir galben. Câ nd le veţi da, amestecaţi flaconul, că ci altfel, se
vor trezi, dar fă ră să poată vorbi sau auzi. Luigi da Porto.”

ALEXANDRA: Ce dracu’ farsă mai e şi asta?

REGIZORUL: Cred că le stă în gâ t ă lora de a 12-a că o să iasă balul prea bine.

RECUZITIERUL: Eu cred... că e ladă în ladă în ladă şi la sfâ rşit o pisică moartă !

18
ALEXANDRA: Încetaţi! Şi totuşi... Scrisoarea e din Italia. Uitaţi ştampila. Ş i timbrul...

REGIZORUL: Photoshop!

ALEXANDRA: Nu ziceai că a trecut pe la vamă ?

RECUZITIERUL: Ba da. Sunt actele aici.

ALEXANDRA: Atunci nu cred că s-ar fi complicat să falsifice acte vamale. Deschideţi lada! Cu grijă !

(Intră Actorul)

ACTORUL: Neaţa! Mi-am pus costumul să -l probez, dar nu am adus pantofii... Ce-i cu lada asta?

ALEXANDRA: Ce să fie? Dracu’ s-o ia, că o iau razna!

ACTORUL: De ce? Ce s-a-ntâ mplat?

REGIZORUL: Romeo! E în ladă !

ACTORUL: Ce?

RECUZITIERUL: şi Romeo şi Julieta! Sunt amâ ndoi în ladă !

ACTORUL: Mai avem 3 zile pâ nă la bal şi vă arde de glume proaste?

ALEXANDRA: Nicio glumă ! Mi-au trimis din Italia pe Romeo şi pe Julieta într-o ladă . Înţelegi?

ACTORUL: În rest, toate bune?

ALEXANDRA: Deschideţi lada şi să termină m odată cu porcă ria asta. Am nevoie de odihnă. Deschideţi lada, am zis.

(Intră Actriţa)

RECUZITIERUL: Staaaai!

(Actriţa se sperie şi ţipă . Se dă în spate, se împiedică şi cade)

ACTRITA: Mi-am rupt ciorapii, fir-ar ai dracu’. E a cincea pereche de câ nd repet la sceneta asta. Ce-ai de ţipi aşa?

RECUZITIERUL: M-am gâ ndit să nu pă ţeşti ceva, aşa... din greşeală ... Că nu mai avem Julietă apoi...

ACTRITA: Poate îţi ard eu ţie nişte Juliete acum, cu glumele tale proaste...

ACTORUL: Nu te mai enerva degeaba. Îi avem pe Romeo şi Julieta în ladă . Alexandra are idei. Eu zic să amâ nă m balul pâ nă te
hotă ră şti ce ai de gâ nd cu lada asta. În condiţiile astea, nici eu şi nici Julieta cea de faţă nu putem repeta. Noi vrem să iasă
bine şi vouă vă arde de glume...

ACTRITA: Alexandra, dacă nu îţi place cum joc, puteai să îmi zici de la început, nu să mă laşi să dau o că ruţă de bani pe
amă râ tul ă sta de bal.

ALEXANDRA: Dar mai lă saţi-mă dracului cu atâ tea fandoseli. Aţi înnebunit cu toţii?

ACTRITA: Eu? Cred că tu, de la oboseală . Ce naiba e în ladă ?

REGIZORUL: Cred că o pisică moartă .

19
RECUZITIERUL: Sau candelabrul...

ACTORUL: Hai să repetă m, pâ nă una alta. Poate se calmează şi Alexandra.

ALEXANDRA: Nu mă calmez deloc. Sunteţi nişte... Aveţi ră bdare.

ACTORUL: Nu te calma. Noi repetă m, că nu am venit degeaba. Daţi şi voi lada la o parte. Hai, Julieta.

ACTRITA: Am nişte nervi... Nici nu cred că pot să mă transpun... Mai ales cu lada asta împuţită la nasul meu...

ACTORUL: Daţi odată lada afară !

ALEXANDRA: Vedeţi-vă de treabă şi repetaţi-vă scena. Lada nu se mişcă de aici!

RECUZITIERUL: O acopă r eu cu ceva.

ALEXANDRA: Ma duc să -l sun pe preşedintele elevilor.

RECUZITIERUL: Preşedintele?

ALEXANDRA: Da. Nu cred că vreunul din voi vrea să ajungă mizeria asta la profesori. Ascultaţi-mă bine. Dacă înă untru sunt
două cadavre, nu doar că o să fim exmatriculaţi, s-ar putea să iasă şi mai urâ t. Ş i suntem cu toţii implicaţi acum. Lada nu se
mişcă şi nu o atinge nimeni. Dacă e bal, bal să fie!

REGIZORUL: Hai să începem.

ACTRITA: Sufleoarea aia unde e?(Intră C) Ce mai stai. Fii atentă . Nicio vorbă în afară de cele subliniate.

C: Bine...

ACTORUL: Nici vorbă ! Numai cine în lunga vieţii goană , n-a suferit durerea ce lasă -n noi o rană, numai acela râ de de
cicatricea ei... A! uite o lumină! Fiţi veseli, ochii mei! Fereastra-i ră să ritul şi Julieta-i soare. O umbră ? Julieta. Mijlocu-i se-
nmlă die. Pe-o mâ nă -şi lasă capul... Ah! Pentru ce nu sunt mănuşe sau panglică... Sau boarea unui vâ nt să -i pot uşor atinge
obrazul...

ACTRITA: Vai! Vai mie!

ACTORUL: O! Mai vorbeşte încă , izvor de melodie!

ACTRITA: O, Romeo, Romeo.

ACTORUL: M-a chemat?

ACTRITA: De ce eşti tu Romeo?

ACTORUL: Ce chin! Chin blestemat.

ACTRITA: Reneagă pe-al tă u tată , te leapă dă de nume. Sau, daca nu se poate, fă legă mâ nt că -n lume vei fi al meu, şi-atuncea...
Sunt gata să renunţ a fi o Capuletă ...

ACTORUL: Nu ştiu: să mă denunţ îndată ră spunzâ ndu-i? Sau să impun ră bdare.

ACTRITA: Nu tu, ci al tă u nume mi-e inamic, nu-mi pare ră u că tu eşti Montechio, că ci orice-ai fi, eşti tu. Montechio nu-i nici
mâ nă , nici ochi, nici gură , nici... SUFLĂ . Nu ai subliniat aici?

C: Nici orice altă parte..

20
ACTRITA: Nici orice altă parte din corp. Ţ i-am zis să schimbi asta! Cum să zică Julieta aşa ceva?

ALEXANDRA: Asta-i culmea. Acum ai vrea să colaborezi cu Shakespeare. Ţ i se pare groaznică pentru că te gâ ndeşti tu la
prostii şi n-o intonezi cum trebuie. Treci uşor peste ea şi merge...

ACTRITA: Montechio nu-i nici mână , nici ochi, nici gură , nici orice altă parte din corp...

(Alexandra bufneste in ras)

ACTRITA: ţi se pare amuzant?

ALEXANDRA: Nu, deloc... Mi-am amintit de scrisoare. Dacă Romeo şi Julieta chiar sunt în ladă ? Cei adevă raţi. Am citit
undeva că mormintele lor au fost gă site, într-adevă r, în Verona, dar corpurile niciodată. Dacă sunt în ladă ...

ACTRITA: Dă -mi replica, că încep să mă enervez.

ACTORUL: Primesc tot, tot ce-mi spui iubito...

ALEXANDRA: Să mai zici că azi nu se întâ mplă minuni.

ACTORUL: Îţi dai seama că aşa nu putem repeta. Eu mă duc acasă.

ACTRITA: şi eu. N-ai decâ t să -i pui pe ăia din ladă să -ţi joace.

ALEXANDRA: Avem o ladă în care cică ar fi Romeo şi Julieta în carne şi oase. Voi gâ ndiţi vreun pic? Realizaţi ce spun eu?

PRESEDINTELE: Am venit. Care e urgenţa? Fii explicită , te rog, nu am înţeles nimic la telefon.

ALEXANDRA: Pe scurt: Am primit, în dimineaţa asta, o ladă venită din Italia, care a avut ataşată în acte, o scrisoare care
explică ceva de genul că un domn Luigi a uitat-o într-o câ rciumă prin secolul XVI. Pe ladă scrie „Aduceţi-i la viaţă pe Romeo
şi Julieta!” iar domnii din Italia au crezut că se referă la ceva legat de piesa lui Shakespeare. Doar ca pe ladă , am gă sit o altă
scrisoare, una în care scrie că înă untru sunt Romeo şi Julieta în carne şi oase.

PRESEDINTELE: Pot să vă d?

ALEXANDRA: Uite aici, dar e în latină ...

RECUZITIERUL: Am scris eu traducerea.

PRESEDINTELE: Păi, hai să o deschidem. Ră spund eu, mă roade prea tare curiozitatea.

ALEXANDRA: şi dacă sunt două cadavre? Cum explică m asta profilor?

PRESEDINTELE: Simplu. Le spunem că am crezut că e o farsă, am vrut să nu agită m prea tare lucrurile şi am verificat. Avem
dovezi. Ai actele, nu?

ALEXANDRA: Da.

PRESEDINTELE: şi ce mai aşteptă m?

ALEXANDRA: Deschideţi lada.

ACTRITA: Cred că mi se face ră u.

(Recuzitierul şi regizorul trag cu rang. Părţile lăzii cad. Se dau toţi înapoi. Înăuntru sunt cei doi acoperiţi cu o pânză)

PRESEDINTELE: Bun. Daţi-vă înapoi. O să verific eu.

21
REGIZORUL: Nu aştept să îmi mai spui o dată .

(Se dau cu toţii înapoi. Preşedintele se duce la cearceaf şi încearcă să-l ridice uşor.)

RECUZITIERUL: Staaţi!

(toată lumea tresaltă)

RECUZITIERUL: Mai e o hâ rtie aici...

ALEXANDRA: Trebuie să încetezi să mai faci asta!

RECUZITIERUL: Scrie: Silentum! Silentum! Silentum!

ALEXANDRA: Nu cred că mai e nevoie de traduce. Tă cere, tă cere, tă cere. Continuă . Înapoi toată lumea.

PRESEDINTELE: E... o mâ nă de om...

ALEXANDRA: Dă cearceaful la o parte. Să termină m odată cu asta.

(Trage cearceaful. Sub el sunt Romeo şi Julieta. STOP CADRU)

ALEXANDRA: Staţi! Nimeni nu mişcă .

PRESEDINTELE: E fascinant. Două statui de ceară perfecte.

ALEXANDRA: Statui de ceară ?

PRESEDINTELE: Da. Chiar foarte bine lucrate. Ar trebui să le ducem la rece, aici or să se topească de la că ldură .

ACTRITA: Nu pot sa cred că ne-aţi stricat toată repetiţia pentru două statui. Scoateţi-le odată de pe scenă că avem de
repetat. Ionuţ chiar nu se descurcă .

ACTORUL: Poftim? Eu zic să -ţi mă sori cuvintele. Mă car eu îmi ştiu replicile.

ACTRITA: Le ştii degeaba, dacă nu ştii să joci ca un actor.

ACTORUL: Vorbea marea vedetă...

ACTRITA: Mai bine vezi-ţi de treabă că te zbor din piesă imediat.

Alexadra: Potoliţi-vă o dată . Ieşiţi afară din scenă cu scandalul vostru că trebuie să intre fetele de la dansuri. Hai! AFARă !

(Fiecare începe să vorbească şi să se certe în acelaşi timp. Regizorul îi face semn Recuzitierului să se apropie. Cearta e din ce
în ce mai puternică . Începe dansul. Regizorul şi Recuzitierul profită de neatentie şi se apropie de ladă. Regizorul caută în
punga lui Romeo şi scoate elixirul. I-l arată recuzitierului care îi face semn să îl folosească . Câ nd se termină melodia,
luminile se sting. Se aprinde spot pe ladă şi luminile de fundal. Julieta se trezeşte. Îl vede pe Romeo şi se uită speriată. Apoi
vede că şi el mişcă şi îl să rută . El se ridică şi o îmbră ţişează şi se să rută lung. Apoi privesc amâ ndoi speriaţi în jur. Julieta
fuge că tre decor, dar îi scapă mâ na lui Romeo. Acesta scoate sabia să îi îndepă rteze pe cei din jur. Fuge lângă Julieta şi o
prinde în braţe. Dansează ultimul lor dans. Personajele prind curaj şi vor să se aproprie de ei. Dar Julieta vă zâ ndu-i, fuge din
nou tră ngâ ndu-l pe Romeo dupa ea. Romeo se întoarce că tre personaje scoţând din nou sabia, şi nu o mai priveşte pe
Julieta. Ea ajunge la marginea scenei şi îşi dă seama că nu are cum să fugă . Îl trage pe Romeo şi îl îmbră ţişează . Îl să rută .
Face semn din cap că nu vor putea trăi aşa. Julieta scoate pumnalul din teacă şi se înjunghe. Romeo vede şi îşi prinde iubita
că zâ nd. Se întoarce către personaje ameninţâ ndu-le încă o dată apoi îşi să rută iubita, şi scoţâ nd de la gă t sticluţa cu otravă ,
o bea. Cade lâ ngă ea, să rutâ ndu-i fruntea şi moare şi el.

22
ALEXANDRA: Au ... murit... a doua oară ...

C: Se lasă -acum o pace-întunecată pe falnica Veronă întristată , şi soarele, cernit, şi-ascunde fruntea pâ n’ ce vom trece,
deznă dejdii, puntea. De judecată n-o să scape nimeni. Vor fi iertaţi, sau pedepsiţi cu-asprime, toţi veronezii, după vina lor, în
tot acest sfâ rşit îngrozitor. Ş i stră nepoţii noştri vor povesti cu jale povestea lui Romeo şi-a Julietei sale.

23