ILO

5 a u sfin t ile r

FILOCALIA

Doamne,

munca acestei traduceri ca pe 0 rugaciune pentru sufletul scumpei me/e copile Mioara.

ALIA

culegere Parinti

•

car I

din

a rat

poate omul

d e s a v a r s l

c u r a t l,

Volumull

Edltia II

Tradusa din grece~te de

Prof, stavr. Dr. DUMITRU STAMILOAE Profesor la Academia teologica "Andreiana"

SIBIU. 1947 .

Cuvant inainte

Editia prima a celui dlntal volum din Filocalia epuizandurse In cateva saptaman: sl multe cereri ramanand nesatlsfacute, ne.am hotarit sa scoatem acest volum In a doua edltle Inainte de»a pur» cede la publicarea celorlalte volume.

Reproducem sl ad prezentarea Filocaliei, facuta In prefata primei edltll,

Cuvantul .Fllocalla" lnseamna .Jublrea de frumusete", a unei frurnusetl care este totodata sl bunatate, Sflntil Vasile cel Mare sl Grigorie de Nazianz sunt cei dlntal cari I*au folosit ca titlu pentru 0 antologie din scrisul lui Origen.

Filocalia, care apare acum In rcrnanes'e, este 0 mare colectle de scrieri ascetice !]i mistice rasaritene, alcatulte de Sfintl Parinti !]i scriitori blserlcestl lntre veacul IV sl XIV. Colectla a fost In» tocrnlta sl tiparita la Venetia In 1782 de cunoscutul scriitor bise» ricesc din veacul al 18<lea, Nicodim Aghioritu!, care s'a nascut., la 1784 sl sl=a petrecut vleata ca monacii In muntele Athos precum II arata sl numele, murind la 1809.)

Noi n'am avut ia dispozitie dedit edltla a lI.a, publicata de Panagiot At. Tzelati In Atena la 1893. Aceasta edltle, aparuta in 2 volume, cuprinde, pe langa scrierile celei dintai, $i «Capetele Fericitului Patriarh Calist" (voi. II, pag. 412-455). Volumul I, cuprinde 18 autori, al doilea 14, plus cateva mici scrieri de autori anonimi sau colectivi. In primul volum numele $i ordinea auto. rilor este urmatoarea: Antonie cel Mare, Isala Pustnicul, Evagrie Monachul cu 3 scrieri, Ion Casian cu 2 scrieri, Marcu Ascetul cu 3 scrieri, Isichie Preotul, Nil Ascetul cu 2 scrieri, Diadoch al Foticeei, loan Carpatiul cu 2 scrieri, Teodor al Hdesei cu 2 scrieri, Maxim Marturisitorul cu 3 scrieri, Talasie, loan Dama. schin, Filimon, Teognost, Filotei Sinaitul, llie Preotul $i Ecdicttl cu 2 scrieri, Monachul Teofan Scararul.

cercurilor mai largi, se adauga: .Dar iata prea bunul si de Hristos iubitorul. Domn loan Mavrocordat, care este in toate cel dintai ... preface in bucurie jalea aceasta, inliturand neajunsul ... Caci iata ca el aducand la un loc (eig fv ouvayaycbv) scrierile ce n'au fost editate niciodata in timpurile de mai inainte ... cele cari indruma cu $tiinta la curatirea inimii, la trezvia vietii, la inviorarea harului din noi $i la indumoezeire $i Decretand nicio cheltuiala Ie da la marea $i stralucita lumina a tiparului (8a7to&vv]S c666Xu)t cpelorf] jtevo?, ini tb [liya xai Ttpecptavit if wt xoO TU7coypacp(ou ix6£6a)oiv). Caci trebuia ca scrierile ce povestesc despre lumina dumnezeiasca sa se invredniceasca de lumina tiparului. Prin aceasta lsbaveste pe cei ce Ie stlau de osteneala copierii $i star-ae$te pe cei ce nu Ie $tiau la dorinta de a Ie dobandi $i de a Ie implini cu fapta*. Acest Mavrocordat trebue sa fie ucul din familia Domnitorilor din Principatele romane, cari erau carturari de seama, Dar nu stlm sigur care. Poate sa fie Alexandru Mavrocordat, Domn al Moldovei intre 1782-1785, $i fiu al lui Constantin Mavrocordat, de asemenea Domn In Principate, mort la 1769 $i mare carturar, ca $i tatal sau, Voevodul Nicolae Mavrocordat; sau probabil celalalt Alexandru Mavrocordat, fiul lui loan Mavrocordat care fuse** frate cu Nicolae Mavrocordat mai sus pomenit. Acest al doilea Alexandru a fost logofat al Patriarhiei din Constantinopol, iar la 1782 Mare Dragoman al Portii ti la 1786 Domn al Moldovei. Faptul ca in prefata Filocaliei Ii se spun* loan, poate ac datore$te acelui /0 pe care $i l-au luat ca Domni ai Tarilor romane$ti. Despre familia Mavrocordatilor a se vedea: "EXAijVWd) EyxuxXO-TOttdfo, tom. 16, Atena 1931, pag. 787-881. lar despre preocuparlle carturarestl $i despre marea biblioteca de manuscrise a acestei familii, a se vedea: Maria C. Marinescu, Umanistul Stefan Bergler (1680-1738), Bucure$ti 1943, Imprimeria Nationala $i N. targa, $tiri noua despre Biblioteca Mavrocordatilor. Memoriile Sect. ist Acsd, rom Seria III, tom. IV, Mem* 6, Buc. 1926.

Noi am cuprins in primul volum rornanesc 7 din acestl autori in urmatoarea ordine: Antonie cel Mare, Evagrie Ponticul cu 4 scrieri, intru cat "Tratatul despre Rugaciune*, atribuit in Filocalia qreaca lui Nil Ascetul, socotim ca e al lui Evagrie, Ion Casian, Nil Ascetul rarnas cu 0 scriere, Marcu Ascetul cu 4 scrieri, intru cat am adaus !,iii scrierea lui .Despre Botez", care nu se afla in Filocalia greaca, Diadoch al Foticeei sl Isaia Pustnicul. Pe Isaia Pustnicul I.am lasat la urma acestei serii, intru cat cerceta» riie mai noua au dovedit ca n'a trait in veacul IV, cum se credea inainte, ci spre sfarsitul celui de al cincilea. Pe Ni! Ascetul I«am asezat inainte de Marcu Ascetul, intru cat

a vletull cu ceva Inaintea aceluia. Pe Isichie il vom aseza dupa Maxim Marturi» sitorul, lntru cat in scrierea lui il foloseste mult pe acela. Pe ioan Carpatini sl Teodor al Edesei, cari in voi. I, al Filocaliei qrecesti sunt inaintea lui Maxim Marturisitorul, il vom aseza dupa acesta, lntru cat au vletult dupa el. Asa ca volumul II, il vom incepe cu Sfantul Maxim Marturisitorul, carula il vom sl dedica in intregime, adauqand sl alte scrieri de ale lui, cari nu S2 cuprind in Filocalia greaca.

Despre ordinea arnanuntlta a autorilor, cari urlneaza in voi. I sl II al Filocaliei qrecestl, se va vorbi la iocul sau in introducerile la volumele rornanestl urmatoare,

E de .regretat faptul ca pana in prezent nu s'au publicat edltil critice ale scrierilor cuprinse in Filocalia, cu un text cat mai sigur. Dintre scrierile traduse in acest prim volum numai .Tratatul in 100 capete* al lui Diadoch sl .Tratatul despre ruqaclune" al iui Evagrie s'au bucurat de a stfe I de edltll, Dar noi nu ni ie.am putut procura nici pe acestea in vremurile de azi. Insa pentru toate am confruntat textul din Filocalia qreaca cu cel din Patrologia lui Migne, urmano in locurile unde erau deosebiri, fie varianta din Migne, fie pe cea din Filocalia, dupa cum ni se parea mai de incredere una sau alta (tlnand seama de legatura cu con« textul, de inteligibilitate etc). La Diadoch am avut traducerea latina din Migne ca ajutor. Numai la Antonie n'am avut nimic. In general textele scrierilor traduse in acest volum nu par sa fie slmtltor departate de original. Poate la Evagrie sl ia Isaia Pustnicul, din cari Filocalia da mai de graba extrasa, sunt modlflcarl mai serioase.

*

Cu mult mai alterate vor fi, din nefericire, textele din partea din urrna a volumului I din Filocalia qreaca sl din voi. II. Uneori ele vor fi de«a*dreptul de nelnteles, lncat va trebui sa intregim sau sa construim textul dupa chibzuiala noastra. Greutatea va fi sporlta de faptul ca nici Patrologia lui Migne nu ne va mai oferi texte paralele la acele scrieri, ci Ie va reproduce pe cele din Filocalia greaca.

Cu toate acestea am socotit ca talmaclrea acestei comori de spiritualitate ortodoxa in limba rornaneasca nu mai poate astepta zeci sau chiar sute de ani, pana vom avea macer 0 buna parte din textele ei in edltll cat mai critice. In linii mari cetitorii rornanl vor putea cunoaste sl din

traducerea unor texte cu anu« mite qresell de arnanunt, Invataturile vletll practice In duh ortodox.

In primul rand colectia acestor scrieri se adreseaza mona» chi lor nostrl, Dar In Biserica ortodoxa socotim ca nu exista 0 linie de separatle neta lntre vleata monachului sl vleata ere» stlneasca In general. Fiecare este dater sa se lnalte cat mai mult spre idealul desavarslrll: fiecare e dater sa lupte pentru curatlrea sa de patimi sl pentru dobandlrea vlrtutllor, cari culmlneaza In dragoste. E vorba numai de 0 deosebire qraduala lntre crestlna» tatea realizata de mireni sl lntre cea pe care trebue sa 0 Infap» tulasca monachii, nu de una calitativ deoseblta,

La noi In ultima [urnatate de veac s'au trnputlnat izvoarele patristice, menite sa dea 0 substanta mai preclsa sl mai specific ortodoxa predicii sl trairii crestlne, Vorbim despre Dumnezeu cu rnulta slrntire, cunoastem destul de bine dogmele credlntll noastre !,?i spunem multe qeneralltatl interesante despre ortodoxia noastra. Dar toate acestea nu stlm deajuns cum sa Ie prefacem metodic In valori practice, In puteri cari sa ne transforme din zi In zi. Cacl In domeniul sufletesc, ca sl In cel fizic, nu po{i face nimic cu formule generale. Precum nu potl sapa 0 gradina facand un gest general, chiar daca I-ai repeta mereu, ci trebue sa te apuci sa sapi bucata cu bucata, folosindu»te de miscari precise !,?i pri» cepute sl precum nu cresc florile In ea repezind asupra ei un val de bunavolnta, ci purcezand de fiecare data la lucrari amanuntlte !,?i delicate, asa sl In domeniul sufletesc: n'ajunge sa«i spui omului In cuvinte duioase sa vietulasca dupa voia lui Dumnezeu, ci

trebue sa»! indrumezi pas cu pas cum sa se isbaveasza de «urlasll" pacatului, cari ii pun tot felul de piedeci $i cum sa procedeze pentru a se intari in vieafa virtuoasa, care-i deschide drumul spre lumina cunostlrrtll lui Dumnezeu. De sigur avantul general al crA.dintii este necesar pentru sufletul crestln care vrea sa se desa» var$easca. Dar tot atat de necesara este cunostlnte precisa a legilor sufletului $i a piedicilor cari ii stau de.a.curmezlsul sl.l slabesc incet incet avantul.

Noi adeseori socotim ca ajunge sa>i spui omului sa faca binele $i sa nu faca raul la aratare. Dar pana sa ajunga aci trebue sao$i ca$tige anumite deprinderi launtrice, sa fi biruit inauntru raul in

mod statornic $i sa se fi deprins cu cugetarile bune. Altfel nu va putea face binele la aratare, sau il va face fortat, trecator sau fariseic. De aceea se pune atata pret in scrierile Filocaliei pe "paza gandurilor. Patimile pot fi topite $i faptele externe pot fi imbunatatite numai dupa ce omul s'a deprins sa=$i urmareasca atent orice gand, ca daca e rau sa.1 alunge indata, sau sa.1 cure{e $i sa.1 imbrace in pomenirea lui Dumnezeu. Cand astfel toata des. fa$urarea vietii launtrice se va face curata, luminoasa, buna, patrunsa de lumina pomenirii lui Dumnezeu, omul va deveni bun cu adevarat $i in viata externa $i slobod de patimi. De aci inainte va creste in dragostea de semeni $i va cunoaste tot mai mult tainele adanci ale vietii spirituale, patrunzand in centrul de lumina $i de fericire dumnezeeasca.

Dar pana atunci trebue sa ne conducem vieata sufletului dupa prescrlptllle cele mai precise, cele mai amanuntlte, in chipul cel mai statornic. Sfintii Parinti sunt maestri} netntrecutl intr'o $tiinta, pe care noi am lasat.o sa ne fie rapita, in $tiinta sufletului, care e cea mai scumpa realitate dupa Dumnezeu, $i cunostlnta aceasta a lor ne.o pun la dispozitie in aceste scrieri. Se confunda de obiceiu mistica cu poezia (cand nu se rostesc asupra ei judecati din cele mai jignitoare, cari propriu zis nu vizeaza mistica cre$tina, luminoasa, ordonata $i pretina ratlunll, ci diferite curente lratlonale, patima$e $i unilateral sentfmentele-). Dar inainte de trairea mistica

I) Marele rol al ratlunll in trairea practica ortodoxa il evldentlaza mai ales Si Maxim Marturisitorul, ale carul scrieri Ie vom da in vel, II. In conceptla lui, omul trebue sa treaca intai peste faza cunoasterll ratlunllor tuturor

c necesara orientarea scrupuloasa dupa cea mai precisa $tiin'ta e sufletului. Sfin'tii Parin'ti nu mai ostenesc sa sus'tina ca sufletul trebue indrumat "in mod $tiin'tific'" $i ca cea mai ina Ita «$tiin'ta* este cea a calauzirii sufletului. Abia dupa urcarea aceasta, dupa reguli .$tiin'tific* stabilite, a sufletului din treapta in treapta, pana (a virtutea dragostei, omul se umple $i in sine $i in fa(a, seme» nilor de farmecul cuceritor al unei frumusetl spirituale, al prezen'tii neinfelese a lui Dumnezeu. Se cauta adeseori in timpul mai nou .trairea" religei. Dar trairea aceasta nu e - canalizata spre 0 'tinta, pentru a duce sufletul dupa legi precise spre tot mai multa cura(ie $i dragoste, ci e socotita ca 0 valoare in sine, chiar daca nu duce nlcalr], chiar daca orbecae$te alaturea cu drumul. In conceptla Sf. Parin'ti trairea i$i are 0 valoare numai intru, cat este 0 inaintare cu randuiala spre 'tinta desavar$irii. Trairea nu poate fi 0 stare sufleteasca, pe care sa 0 lasam sa ne cucereasca atunci cand se nlmereste, sau sa 0 provocam prin cuvinte fru« moase, fara a ne impune mCI 0 obliga'tie in ce prive$te pastrarea ei statornica $i desvoltarea ei progresiva, spre 0 'tinta clara. $i Sfinfii Parin'ti au fixat in toate amanuntele legile acestei inaintari, pe baza unei temeinice cunostlnte a fiecarei fraze din viea'ta sufletului.

lucrurilor $i tuturor vlrtutllor, ca sa ajunga la Ratiunea suprema, la Logosul din care emana acelea ca nlste raze. (\ se vedea de pilda: Josef Loosen, Logos uod Pneuma im bsignadeten Menschen bei Maximus Confessor, Mtinster i. W 1941). Mistica cre$tina e «upra-ratlenela, nu irationala, caci nu cceleste ratlunee, ci epuizeaza intai prin indelung «te eforturi toate posibilitatile ei, ramanand statornic imbogatita cu recolta adunata din ele.

Pe supremele ei culmi ea este: lipsa de patimi $i dragoste. Dar cine poate spune cuvant de repres impotriva dragostei, chiar daca ea nu e numai rationala, ci $i suprarationala ?

"Misticismul" in sens peiorativ e caracterizat prin patima, iar opusul lai prin dragoste. Caci patima intuneca ratlunea, pe cand dragostea 0 lumineaza. Toate au ratlune in lumea aceasta, lucruri $i fapte, spune Sf. Maxim, numai patimile nu au nici una. Omul ev'avlos lucreaza .ratlonal", spun totl parintii. Numai patima$ul lucreaza "irational" (nesocotit).

Dar atunci mistica autentic cre$tina e tot ce e mal opus misticismului ia sens rau, fie ca acesta se mascheaza in formule religioase, fie ca vorbe$te chiar In numele ratlunll Caci nimic nu urmareste mai metodic, mai "rational", nai- ,,$tiintific" curatlrea omului de orice patima $i sporirea dragostei in Hatullai, ca mistica crestlna.

Rarirea traducerilor vechi din Sfintll Parinti, absenta altora beta; noua a contribuit mult la uitarea multora din aceste reguli de tralre practlca crestlna in duh rasarltean, Teologia apuseana, care a fost tot mai mult consultata, nu a putut aduce altceva in loc, fie pentru faptul ca protestantismul nu.sl pune de loc pro« blema desavarslrll omului prin sflntlrea iui launtrlca, iar cato» iicismul urrnareste mai mult idealul unui om corect sau destoinic la exterior, fie pentruca substanta tralrilor practice apusene nu se potriveste cu cadrele dogmei sl cu duhul rasarltean,

Dintr'o multlrne de motive trebue sa ne intregim indeletni» cirile spirituale cu aceasta !,?tiinta a prefacerii in valori practice a tezaurului credintll, umplandu.ne sufletul cu substanta densa a tralril religioase precis indrumate, cum nu este decat cea ortodoxa.

De incheiere cateva lnforrnatll despre Irnprejurarlle traducerii sl ale tlparlrll,

La traducerea primului volum grec (adlca pana la Sf. Maxim Mart. inclusiv), am avut alaturl sl traducerea episcopului GAe* rasim Safirim, procurandu.rnl 0 copie dupa manuscrisul del a Manastirea Frasinei. Traducerea am f&cut.o dupa textul grec. Ver« siunea episcopului Gherasim Safirim ne«a fost numai un mijloc auxiliar, folosit mai ales la locurile obscure, pentru a vedea cum le«a lnteles !,?i el. La Antonie, Evagrie (afara de "Tratatul despre ruqaclune"), Ion Casian !,?i Isjia am avut sl 0 prima schita de traducere a P. C. Par. leromonach Serafim Popescu, del a Mana» stirea Brancoveanu. De asemenea la unele scrieri am folosit sl copii de pe manuscrise rornanestl mai vechi del a Atos, ad use de P. C. Sa sl de Parintele Arsenie. In traducere am cautat sa folo. sesc pe cat s'a putut un vocabular inteles de totl sl nu prea departat de cel traditional. Dar in unele locuri am recurs sl la cate un termen mai nou, de dragul preciziunii.

Un cald cuvant de multumlre trebue sa aduc P. C. Parinte leromonach Arsenie, dela Manastirea Brancoveanu, bunul meu student de odlnloara, care mi«a rarnas mereu aproape. P. C. Sa a binevoit sa scrie dupa dictatul meu cea mai mare parte din traducere la prima ei redactare. lnafara de aceasta, prin prezenta aproape necontenlta !,?i prin starulnta ce»a pus.o pe langa mine de.a face aceasta traducere, mi»a alimentat curajul in mod con«

siderabil ca sa pot duce pana ta capat 0 munca atat de ostenitoare, pe care altfel nu cred ca a$i fi savar$it.o. lar dupa ce din prima edi'tie a vandut 800 exemplare, prin abonamentele facute pentru a doua, mi»a dat imboldul hotaritor sa 0 tiparesc din nou. Tot P. C. Sa a executat $i coperta.

Mul'tumesc de asemenea $i acelor suflete curate ale unor smerltl credlnclosl, cari au ajutat in mod anonim la tiparirea acestei edltll,

$i acum rugam pe bunul Dumnezeu sa ne dea posibilitate sa tiparim $i celelalte volume. Dar mai ales sa»$i trimita puterea Sa peste totl cei ce vor ceti aceasta carte, ca sa Ie ajute sa se apropie de idealul desavar$irii zugravit de ea.

Sib i u, la Na$terea Domnului, 1946.

Prot. Or. DUMITRU STANILOAE

Sfantul Antonie eel Mare

Cateva cuvinte despre vieata sl opera lui

Sfi?mtul Antonie a fost cel dlntal monah care s'a retras in pustie, fiind urmat de mai multi ucenici. Vleata lui, care a umplut de uimire lumea din acea vreme, a fost descrlsa de Sfantul Ata» nasie, patriarhul Alexandriei.

Nascut lntr'un sat din Egiptul de mijloc, dupa moartea pa« rlntllor sal, taranl cu buna stare, Antonie s'a hotarlt pe la varsta de is-20 de ani sa vanda tot ce rnostenlse, sa imparta saracllor sl sa.sl inchine vleata Domnului. Aceasta s'a lntamplat pe la anul 270 dupa Hristos. La inceput nu s'a departat prea mult de locu» rile in care tralau oameni. Catava vreme i«a slujit drept adapost un rnorrnant gol. Pe urma, crescandul dorinta dupa slnquratate, s'a retras in muntll nlsiposi de pe malul drept al Nilului. Mai tarzlu a paraslt sl acest loc sl pe monahii cari se stransesera in jurul lui sl s'a dus in mijlocul pustiei din preajma Marii Rosll, de unde venea numai la anumite rastlmpurl pentru a da sfaturi pelerinilor cari alergau sa i ie ceara, A murit la 356 sl a fost lnmormantat intr'un loc necunoscut, neavand langa el decat doi oameni de incredere, carora le.a poruncit sa nu descopere locul morrnantulul,

Ca scrieri adevarate ale lui au fost dovedite pana acum 7 scrisori, amintite inca de Sfantul leronim.') Aceste 7 epistole Ie

') Dovada aceasta a facut.o de curand F. Klejna. Antonius und Am» monas. Eine Untersuchung uber Herkunft und Eigenart der altesten Monchs. briefe, tn Zeitschrift fur katholische Theologie 62 (1938) 309-348. Conform. Marcel Vtller S. I. und Karl Rahner S. I., Aszese und Mystik In dep Vater zett. Ein Abriss. Fr. i. Br" Herder, 1939, p. 89.

12

avem tlparlte (in Migne Patroiogia Graeca tom. 40) in doua re» dactlunl, ambele in traducere latina. Prima redactlune (col. 977-1000) e 0 traducere a lui Symphorian Champerius dela 1516 dupa un manuscris grec, care n'a fost indicat !,?i a rarnas necunoscut. 0 a doua, care cuprinde un text mai larg, tradus de pe un ma» nuscris arab, formeaza primele 7 epistole din cele 20 date toate sub numele lui Antonie (col. 999-1066), din cari tnsa pe cele 13 din urrna (col. 1016-1066) Klejna le»a dovedit ca sunt ale lui Ammonas, ucenicul sl urmasul lui Antonie la conducerea chinoviei dela Pispir. In timpul mai nou a inceput sa fie descoperit sl textul copt, cel original, al unora din aceste epistole.

O. Bardenhewer (Geschicte der altkirchlichen Literatur, voi. 3, ed. 2, p. 81) scria la 1923, pi?ma nu se dovedise ca aceste epistole sunt ale lui Antonie, ca ele nu pot fi ale lui sl din rno» tivul ca sunt prea de cuprins general sl lipsite de putere sl de seva, ca sa fie dela marele ascet.

Cum starn insa cu autenticitatea celor 170 capete pe cari Nicodim Aghioritul, care a trait la sfarsltul veacului al 18>lea, le»a asezat in fruntea Filocaliei ? Nici Bardenhewer, nici Viller«Rahner, din care iau aceste lnsemnarl, nu Ie pomenesc intre scrierile atri» buite lui Antonie. Ele nu se cuprind nici in Patroiogia lui Migne. Nu stlrn de asemenea dupa ce manuscris le»a luat Nicodim Aghioritul. Ne da aceasta dreptul sa aflrmarn cu siquranta ca nu sunt ale sfantulul Antonie ? Nu, acest drept nu»1 avem. Chiar daca azi ele nu s'ar mai gasi in nici un manuscris ascuns pe cine stle unde, Nicodim Aghioritul le»a luat sigur din vreun manuscris, care s'a putut pierde. Faptul ca aceste capete au sl ele acelasi caracter general nu poate fi un argument sigur ca nu sunt ale lui Antonie, cum nu e pentru epistole.

Oarecari inrudiri interne intre aceste capete sl epistole se pot constata, desl ele sunt 0 lucrare deoseblta, cu cuprinsul ei propriu. Asemenea inrudiri am avea de pilda in ideea de "om rational" pe care 0 folosesc sl capetele sl epistolele; in pretul ce se pune sl in unele sl in altele pe .deoseblrea intre bine sl rau", pe caracterizarea lui Dumnezeu ca "medic", !,? a. m. d.

14

FILOCALIA

SFANTUl ANTONIE eEL MARE

invataturi despre vleata morala a oamenilor sl despre buna purtare, in 170 de capete

l.Oamenii se socotesc rationall. Insa pe nedrept, cacl nu sunt ratlonall. Unii au tnvatat cuvintele ~i cartlle vechilor inteleptl. Dar rationali sunt numai aceia, cari au sufletul rational, pot sa deosebeasca ce este binele sl ce este raul, se feresc de cele rele si vatarnatoare sufletului sl toata grija a au spre cele bune sl folositoare sufletului; iar acestea Ie savarsesc cu rnulta multumire catre Dumnezeu. Numai acestia trebue sa se numeasca oameni rationall.

2. Omul cu adevarat rational are a slnqura grija: sa asculte de Dumnezeul tuturor sl sa-l placa: sl numai la aceasta I~i deprinde sufletul sau: cum sa-t placa lui Dumnezeu, multumindu-I pentru a a~a de mare purtare de grija ~i pentru carrnulrea tuturor, orice soarta ar avea el In vieata. Pentruca e nepotrivit sa multumim pentru sanatatea trupului, doctorilor, cari ne dau leacuri amare ~i neplacute, iar lui Dumnezeu sa nu-I rnultumirn pentru cele ce ni se par noua grele sl sa nu cunoastern ca toate ni se Intampla cum trebue, spre folosul nostru si dupa purtarea Lui de grija. Caci In cunostlnta si cre-\ dinta cea catre Dumnezeu sta mantulrea sl desavarslrea ) sufletului.

3.'Am primit del a Dumnezeu puteri virtuoase sl foarte mari: Infranarea. suferirea raului, neprihanirea, starulnta, rabdarea ~i cele asemenea, cari ne ajuta sa ne Impotrivim ~i sa luptarn Impotriva celor rele. Avand la Indemana puterile acestea ~i punandu-Ie la lucru, socotim ca nimic nu ni se mai Intampla neplacut, dureros sau nesuferit. Credem atunci ca toate's omenesti sl se biruesc de virtutlle noastre. Nu se gandesc la aceasta Insa cei neinteleqatori: de aceea ei nici nu pricep ca toate ni se fac spre bine si precum se cuvine pentru

folosul nostru, ca sa straluceasca virtutlle noastre ~i sa ne incununam dela Dumnezeu.

4. Cand vei socoti castlqarea banilor sl multul lor folos, ca pe-o arnaqlre vrernelnlca, vei cunoaste ca petrecerea cea virtuoasa ~i placuta lui Dumnezeu, e altceva decat boqatia, Gandindu-te la aceasta cu incredlntare ~i cu tinere de minte, mi vei suspina, nu vei planqe, nu vei Invinui pe nimeni, ci pentru toate vei multumi lui Dumnezeu. Nu te vei dati vazand pe cei mai rai ca tine rezernandu-se pe bani ~i pe socoteli, cacl toarte rea patima a sufletului este pofta, parerea sl nestlinta.

5. Omul cu [udecata, luand aminte la sine, cumpa neste cele ce i se cuvin ~i-i sunt spre folos. Acela cuqeta cari lucruri sunt folositoare pentru firea sufletului sau ~i cari nu. Asa se fereste el de cele nepotrivite, cari i-ar vatarna sufletul ~i I-ar desparti de nemurire.

6. Cu cat cineva are vleata mai rnasurata. cu atat e mai tericit, ca nu se qrijeste de multe: de slujitori, de lucratorl, de parnanturl si de avutia dobitoacelor. Caci tintulndu-ne de acestea ne vom Inneca In qreutatile legate de ele sl vom Invinui pe Dumnezeu. lata cum din pofta noastra cea de voie se adapa moartea si cum rataclrn In Intunerecul unei vietl cu pacate, necunoscan-du-ne pe noi inslne.

7. Sa nu zica cineva ca este cu neputinta omului sa ajunga la vieata cea virtuoasa, ci numai ca aceasta nu este user, cu toate ca nici cei ce au dobandit-o nu sunt pe deplin lamuritl asupra acestui lucru. De vleata vlrtuoasa se trnpartasesc toti oamenii cuviosl precum sl cei cu minte iubitoare de Dumnezeu. Caci mintea cea de rand este lurneesca ~i schlrnbacloasa. rasarind ~i ganduri bune ~i rele, ba si firea si-o schimba, aplecandu-se spre cele trupesti. Mintea cea iubitoare de Dumnezeu tnsa, pedepseste pacatul care se naste In oameni cu voia lor, In urma trandavlel,

8. Cei prosti si neiscusiti iau In ras cuvintele sl nu vor sa Ie asculte, daca acestea rnustra nepriceperea lor, ci vor ca toti sa fie lntru toate asemenea lor. La fel ~i cei desfranatl se silesc sa arate pe ceilaltl toti, mai rai decat dansll, socotind sa

16

FILOCALIA

vaneze pe seama lor nevlnovatia, din pricina multimll relelor. Daca lntr'un suflet slab se afla pacatele acestea: desfranarea, mandrla, lacornla nesaturata, mania, neastarnpararea limbii, furia, uciderea, tanqulrea, pi sma, pofta., raplrea, durerea, minciuna, placerea, lenea, Intristarea, frica, boala, ura, Invinuirea, neputinta, rataclrea, nestiinta, inselarea sl uitarea de Dumnezeu, sutletul acela se lntlneaza si se pierde. Caci prin acestea ~i prin cele asemenea acestora se osandeste sarrnanul suflet, care s'a despartit pe sine de Dumnezeu.

9. Cei ce vor sa se deprinda In vieata cea virtuoasa, cuvloasa ~i prearnarita. nu irebue [udecati dupa obiceiurile sau dupa petrecerea cea mlncinoasa de pana acum. Ci asemenea pictorilor sl sculptorilor, I~i vor dovedi din faptele Insesl, petrecerea cea aleasa si placuta lui Dumnezeu. Nu fug ei de toate placerile pacatoase, ca de niste curse?

10. Cel bogat sl de neam ales, dar fara Indrumarea duhovniceasca ~i fara curatla vletil, neferici! este In ochii cari cuqeta drept; precum fericit este saracul sau robul - dupa soarta - dar Impodobit cu Invatatura ~i cu virtute. Caci dupa cum strainii ratacesc drumurile, a~a ~i cei ce nu grijesc de vleata cea virtuoasa, se ratacesc si se pierd, amaqindu-se de pofta,

11. Cel ce poate Imblanzl pe cei nelnvatatl, ca sa lubeasca lnvatatura si Indreptarea, facator de om trebue sa se numeasca. Asemenea ~i aceia cari lndreapta pe cei desfranatl catre petrecerea cea virtuoasa ~i placuta lui Dumnezeu, ca unii ce schimba alcatuirea oamenilor. Caci blandetea ~i Infranarea este fericire sl nadejde buna pentru sufletul oamenilor.

12. Se cuvine ca oamenii sa se nevoiasca sa-sl Indrepteze vieata ~i obiceiurile dupa adevar ~i cuvilnta. Caci Implinind ei acest lucru, cunosc usor cele dum-nezeesti. Cine cinsteste pe Dumnezeu din toata inima sl credinta, pe acela sl Dumnezeu II ajuta ca sa-sl stapaneasca mania sl pofta. Caci pricina tuturor relelor este pofta si mania.

13. Om se numeste sau cel rational, sau cel ce Ingadue sa fie Indreptat. Cel ce nu poate fi Indreptat este neom, cacl

aceasta se afla numai la neoameni. lar de unii ca acestia trebue sa fugim, cacl celor ce tralesc laolalta cu pacatul, nu Ii se Ingadue sa se afle niciodata printre cei nemuritori.

14. Ratiunea ne face vrednici sa ne numim oameni. lar de nu a avem pe aceasta, numai cu glasul sl cu forma rnadularelor ne deosebim de dobitoace. Sa recunoasca omul cu mintea Intreaqa ca este nemuritor ~i va uri toata pofta cea pacatoasa, care se face Intre oameni pricina de moarte.

15. Dupa cum fiecare rnestesuq I~i arata puterea infrumsetand materialele supuse lui, ca de pllda unul prelucrand lemnul, altul arama, altul argintul sau aurul, tot asa sl noi trebue sa ne aratarn ca suntem oameni cu adevarat ratlonall, prin deprinderea intru vieata virtuoasa si placuta lui Dumnezeu si nu numai prin forma trupului. lar sufletul cu adevarat rational sl iubitor de Dumnezeu lndata pricepe toate ale vietll, ca~tiga Indrumarea plina de dragoste a lui Dumnezeu, Ii rnultumeste cu adevarat ~i catre EI I~i are tot sborul ~i toata cugetarea.

16. Dupa cum corablerll carrnuesc corabia cu grija, ca sa n'o lzbeasca de vreo stance vazuta sau nevazuta, a~a ~i cei ce se silesc spre vleata duhovniceasca trebue sa cerceteze cu frica ce trebue sa faca si ce sa nu faca, De asemenea sa creada ca legile lui Dumnezeu Ie sunt de folos, taind dela suflet toate gandurile pacatoase.

17. Dupa cum carmacll si cei ce tin franele cu sarguinta si cu luare aminte ajung la tinta, tot asa cei ce se silesc spre vleata cea dreapta ~i virtuoasa, trebue sa calatoreasca cu sarguinta ~i cu grija, precum se cuvine ~i dupa cum e voia lui Dumnezeu. eel ce vrea ~i cuqeta ca se poate aceasta, crezand I~i face lac In nemurire.

18. Sa socotestl liberi, nu pe cei ce din Intamplare sunt liberi, ci pe cei liberi dupa vleata ~i dupa deprinderi. Nu se cade sa numesti liberi, intru adevar vorbind, pe boierii cari sunt rai sl desfranatl, cacl acestia sunt robi patimilor trupesti. Liber sl fericit este numai sufletul fara prihana sl lzbavlt de cele vremelnice.

18

FILOCALIA

19. Da-ti seama ca trebue sa te aratl oamenilor neIncetat. Dar prin purtarea cea buna ~i prin fapte. Caci sl bolnavii atla sl cunosc pe doctorii blnefacatori sl izbavitori, nu din vorbe, ci din fapte.

20. lata semnele dupa cari se cunoaste un suflet rational si virtuos: privirea, mersul, glasul, rasul, ocupatlile si Intalnlrlle cu oamenii. Caci toate acestea se tn-drepteaza spre tot mai rnulta cuvlinta. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu Ii se face strajer treaz ~i Inchide intrarea patimilor ~i a rusinoaselor aduceri aminte.

21. Cerceteaza ~i probeaza cele ale tale, deoarece capetenille ~i stapanltoril numai peste trup au stapanlre, nu ~i peste suflet. Acest lucru sa-tl fie totdeauna In grija. Deci daca poruncesc ucideri, sau faradelegi, sau nedreptati vatarnatoare de suflet, nu trebue sa Ii te supui, chiar de ti-ar chinui trupul. Caci Dumnezeu a creiat sufletul liber si de sine stapanltor In cele ce Ie face, bine sau rau,

22. Sufletul rational cauta sa fuga de calea neumblata, de Ingamfare, de mandrle, de tnselaclune, de plsma, de rapire sl de cele asemenea, cari sunt fapte ale dracilor sl ale alegerii celei rele. Caci pe toate Ie birue cu sarguinta si cu grija staruitoare, omul a carui pofta nu tinde spre placerile cele de jos.

23. Cei ce s'au deprins cu vieata duhovniceasca putln, dar nu desavarslt, se lzbavesc de primejdii ~i nu au trebuinta de pazitori: iar daca biruiesc pofta lntru toate, afla cu usurinta calea catre Dumnezeu.

24. Omui rational nu are llpsa de cuvantarl multe, ci numai de cate trebue, ca sa afle voia lui Dumnezeu. Astfel ajunge omul iara~i la vieata si lumina vesnica.

25. Cei ce cauta vieata cea virtuoasa si iubitoare de Dumnezeu, trebue sa se lzbaveasca de lnalta parere de sine ~i de toata slava cea desarta ~i rnincinoasa ~i sa se slleasca spre buna Indreptare a vletil ~i a socotlntll, Caci mintea neschlmbacioasa ~i iubitoare de Dumnezeu, este suire ~i cale catra Dumnezeu.

26. tnvatarea de vorbe nu foloseste nimic, daca lipseste purtarea sufletului cea placuta lui Dumnezeu. Dar pricina tuturor relelor este arnaqirea sl ratacirea sl ne-cunostinta lui Dumnezeu.

27. Grija de vieata duhovniceasca sl sarqulnta sufletului fac pe oameni buni sl iubitori de Dumnezeu. "Caci tot cel ce cauta pe Dumnezeu II afla", daca birue pofta lntru toate ~i nu scade cu ruqaciunea. Unul ca acesta nu se teme de draci.

28. Cei ce se arnaqesc cu nadejdlle lumesti ~i cunosc pana In arnanunt ce trebue sa faca pentru vieata duhovniceasca, dar nu fac, se asearnana cu cei ce imprumuta doctoriile si uneltele medicinii, tnsa nu stiu si nici nu au grija sa faca intrebulntare de ele. De aceea sa nu Invinuim niciodata pricina dlntal, sau pe altcineva pentru pacatele noastre, ci pe noi lnslne, cacl daca sufletul vrea sa fie trandav. nu poate fi nebiruit.

29. Celui ce nu stie sa deosebeasca binele de rau, nu-i este inqadult de-a judeca pe cei buni sau pe cei ral. Caci bun este omul care cunoaste pe Dumnezeu.

dar el,nu este bun, nu stie nimic ~i nici nu va stl vreodata, Caci calea cunostint]i lui Dumnezeu este bunatatea,

30. Omul bun sl iubitor de Dumnezeu nu mustra pe oameni pentru rele cand sunt de fata; iar In dos nu-i barfeste. Dar nici celor ce tncearca sa-l graiasca de rau nu Ie inqadue.

31. In cuvantarl orice asprime sa llpseesca. Pentru ca sfiala ~i neprihanlrea stiu sa inftumseteze pe oamenii cu [udecata mai mult ca pe fecioare, cacl mintea iubitoare de Dumnezeu este a lumina, care invalue sufletul, cum invalue soarele trupul.

32. La fiecare din patimile ce se napustesc asupra sufletului tau, adu-ti aminte ca cei ce cuqeta drept si vreau sa-sl puna ale lor la lac de siquranta, nu socotesc averea strlcacloasa a banilor ca un lucru placut, ci cunostintele cele drepte ~i adevarate. Acestea Ii fac pe ei fericltl. Caci boqatla e furata ~i rapita "de cei mai puternici. Dar virtutea sufletului este singura avere siqura, care nu e furata ~i care dupa moarte rnanuleste pe cei ce au dobandlt-o, lar pe cei ce

20

FILOCALIA

cuqeta a~a nu-i va amagi nalucirea boqatiilor ~i a celorlalte placeri.

33. Nestatornicii sl nepriceputll sa nu lsplteasca pe cei inteleptl. lar intelept este barbatul ce place lui Dumnezeu, care vorbeste putine ~i pe cele de trebuinta ~i placute lui Dumnezeu.

34. Cel ce urrnareste vletuirea vlrtuoasa ~i placuta lui Dumnezeu qrijeste de virtutlle sufletului, cacl acestea sunt boqatla si hrana sa vesnica. De cele vremelnice se lmpartaseste numai pe cat se poate, dupa cum da si voieste Dumnezeu, folosindu-se cu rnulturnlre sl bucurie de ele, orlcat de smerite ar fi. Mancarea scurnpa hraneste numai trupul; cunostinta de Dumnezeu tnsa, in-franarea. bunatatea. facerea de bine, buna cinstire ~i blandetea, acestea 7ndumnezeesc sufletul.

35. Acei stapanltori cari silesc oamenii la fapte ce nu sunt la locul lor ~i vatarna sufletul, nu au stapanlre ~i peste suflet, care este zidit cu voie libera. Ei pot lega trupul, dar nu voia sloboda. Peste aceasta omul rational este stapan, cu voia lui Dumnezeu Cel ce I-a zidit, care este mai tare decat toata stapanlrea, sila sl puterea.

36. Cei ce socotesc nefericire pierderea banilor, a copiilor, a slugilor, sau a orcarui alt lucru, sa stie 7ntai ca trebue sa se rnultumeasca cu cele date de Dumnezeu; iar cand trebue sa Ie dea tnapol, sa fie gata a face aceasta cu recunostlnta, lntru nimic scarblndu-se pentru lipsirea de ele, mai bine zis pentru lnapolerea lor. Caci dupa ce s'au folosit de cele ce nu erau ale lor, Ie-au dat larasl Inapol.

37. Bun lucru este sa nu-si vanda omul voia lui cea libera, gandindu-se la castlqul de bani, chiar de i s'ar da foarte multi. Caci ca visul sunt cele lumesti: iar nalucirile boqatlel sunt nelnsemnate ~i de scurta vreme.

38. Adevaratil oameni asa sa se sarqulasca a vletui lntru iubirea de Dumneneu ~i lntru virtute, tncat sa straluceases vieala lor virtuoasa printre cellalti oameni, precum straluceste sl se vede bucatica de porfira adausa ca 0

podoaba la a halna alba. Caci In chipul acesta ei se Ingrijesc tot mai mult de virtutlle sufletului.

39. Oamenii curnlnti trebue sa-sl cerceteze puterea lor sl rnasura la care a ajuns virtutea sufletului lor, fllndca trebue sa se preqateasca sa dea razboiu cu patimile ce Ie dau navala, potrivit cu puterea din ei, daruita lor dupa fire de Dumnezeu. Impotriva ispitirii de frumusete stralna ~i a orlcarel pofte stricatoare de suflet ne ajuta infra-narea:

Impotriva durerilor ~i a lipsurilor, taria: iar Impotriva ocarilor ~i a mantel. rabdarea: ~i a~a pentru toate.

40. Este cu neputinta sa se faca cineva dintr'odata barbat bun ~i Intelept. Trebue gand starultor, vletulre, Incercare, vreme, nevointa si dar dupa lucru bun. lar omul bun si iubitor de Dumnezeu, care cu adevarat cunoaste pe Dumnezeu, nu lnceteaza a face din belsuq toate cate plac lui Dumnezeu. Dar astfel de oameni se gasesc rar.

41. Nu se cuvine ca cei mai slabuti cu firea sa desnadajduiasca sl sa paraseasca vietulrea virtoasa si placuta lui Dumnezeu ~i sa a dlspretulasca ca una ce nu ar putea fi alunsa nici Inteleesa de ei. Caci chiar de nu vor putea ajunge la culmea virtutll ~i mantulril, prin sarguinta ~i dorinta, totusi se fac mai buni sau In nici un caz mai ral. lar acest folos al sufletului nu este mic.

42. Omul dupa partea rationale e In legatura cu puterea aceea negraita ~i durnnezeeasca: iar dupa trup se Inrudeste cu dobitoacele. Dar putinl sunt oamenii desavarsitl sl rationali cari se sarquesc dupa Inrudirea cu Dumnezeu sl cu Mantuitorul, iar aceasta a arata prin lapte si vieata vlrtuoasa, Cei mai multi dintre oameni, rnarunti la cuget, parasind acea dumnezeeasca si nemuritoare Infiere, se coboara la rudenia rnoarta, nefericita ~i de scurta vreme a trupului. Ei cuqeta, asemenea dobitoacelor, cele ale trupului, sl aprlnzandu-se de placerl. se despartesc de Dumnezeu. Ei trag sufletul din ceruri In prapastle. departe de voirile sale.

43. Barbatul cu [udecata, gandindu-se la rudenia sa cu Dumnezeu, nu prinde nlclodata dragoste de nimic parnantesc

22

FILOCALIA

sau josnic, ci I~i are mintea Intru cele ceresti ~i vesnice. EI cunoaste ca voia lui Dumnezeu, Facatorul tuturor bunatatilor si izvorul bunurilor vesnlce, este sa se mantulasca tot omul

44. Cand afli pe vreunul galcevindu-se ~i luptandu-se Impotriva adevarului si a lucrului vadit, pune capat galcevii, parasind pe unul ca acela, fiindca si-a Impietrit cu totul mintea. Caci precum apa cea rea strica vinul cel bun, asa si vorbirea cu vrajba strica pe cei virtuosi cu viata si cu socotinta.

45. Daca lntrebulntam orice sarguinta ~i lscuslnta ca sa scaparn de moartea trupeasca, cu atat mai vartos suntem datori sa ne straduirn ca sa scaparn de moartea sufleteasca, pentruca cel ce voeste sa se rnantulasca nici a piedeca nu are, fara numai negrija sl lenea.

46. Cei ce pricep cu anevoie cele de folos, orlcat de limpede ar fi spuse, sunt socotitl bolnavi. lar cei ce inteleq adevarul, dar Ii stau lmpotrlva fara ruslne, si-au ornorat ratiunea ~i si-au salbataclt purtarlle. Unii ca acestla nu cunosc pe Dumnezeu ~i nu Ii s'a luminat sufletul.

47. Dumnezeu a adus cu cuvantul la vleata genurile dobitoacelor pentru a fi intrebulntate dupa randulala: unele spre mancare, altele spre slujba. lar pe am I-a zidit ca sa fie privitor sl talcuitor recunoscator al lor. De aceea sa se straduiasca oamenii ca nu cumva, ne-vazand sl nelnteleqand pe Dumnezeu si lucrurile Sale, sa moara ca fiarele cele necuvantatoare. Trebue sa cunoasca omul ca Dumnezeu toate Ie poate ~i ca nimic nu poate sta Impotriva Celui ce toate Ie poate, ci din nimic le-a facut pe toate cate le-a voit ~i Ie face cu cuvantul Sau spre rnantulrla oamenilor.

48. Cele din cer sunt nemuritoare, pentru bunatatea ce este intr'ansele: cele de pe parnant tnsa.au ajuns muritoare, pentru aplecarea de buna voie spre rautate. lar aceasta vine In cei fara de minte pentru lenea lor sl pentruca nu cunosc pe Dumnezeu.

49. Moartea, de-o va avea omul In minte, nemurire este; iar neavandu-o In minte, moarte Ii este. Dar nu de moarte trebue sa ne temem, ci de pierderea sufletului, care

este necunostlnta de Dumnezeu. Aceasta .este primejdioasa sufletului.

50. Pacatul este a patlrna a materiei. De aceea e cu neputinta sa se nasca trup fara pacat, Dar sufletul rational stllnd aceasta, se scutura de greutatea materiei, In care zace pacatul, usurandu-se de a astfel de greutate cunoaste pe Dumnezeul tuturor, iar la trup priveste atent ca la un vrajmas ~i nu mai crede ale lui. Asa se Incununeaza sufletul del a Dumnezeu, ca unul ce a biruit patimile pacatului ~i ale materiei.

51. Sufletul care cunoaste pacatul ll uraste ca pe a flara atotputuroasa. Dar daca nu-I cunoaste, II iubeste. Acesta duce apoi In robie pe Indraqltorul lui, iar nefericinii acela nu-si vede interesul sau sl nu-I inteleqe, ci socoate ca se irnpodobeste cu pacatul sl se bucura,

52. Sufletul curat, bun fiind, se lumlneaza de Dumnezeu. Atunci mintea cuqeta cele bune ~i da nastere cuvintelor iubitoare de Dumnezeu. Dar daca se intlneaza sufletul de patimi, I~i intoarce Dumnezeu fata de catre el, mai bine zis sufletul lnsusl se desparte pe sine de Dumnezeu. Atunci vrajmasll draci intra In cuget si pun Inaintea sufletului fapte necuviincioase: preacurvii, ucideri, rapirl, profanari de cele sfinte, ~i cele asemenea, cate sunt lucruri ale dracilor. 53. Cei ce cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toata bunavointa sl, dorind cele cerestl, dispretulesc cele pamantestl, Unii ca acestia nu plac la multi, dar nici lor nu Ie plac multe. De aceea sunt nu numai uratl, ci si luati In ras de multi smintiti, Ei tnsa rabda toate In saracle, stiind ca cele ce se par multora rele, pentru ei sunt bune. Caci eel ce inteleqe cele cerestl, crede lui Dumnezeu, stilnc ca toate sunt fapturile voii Lui. Cel ce tnsa nu Ie tnteleqe, nu crede niciodata ca lumea este zidirea lui Dumnezeu ~i ca a fast tacuta pentru rnantulrea omului.

54. Cei urnpluti de rautate ~i ametlti de nestlinta nu cunosc pe Dumnezeu ~i n'au trezvia sufletului. Caci Dumnezeu nu poate fi vazut, ci numai inteles cu mintea, fiind cat se poate de Invederat In cele vazute, asa ca sufletul In

24

FILOCALIA

trup. Pentruca precum trupul nu poate flinta fara suflet, a~a toate cele ce se vad ~i sunt nu pot flinta fara Dumnezeu.

55. De ce a fost facut omul? Ca Intelegand fapturile lui Dumnezeu, sa-L vaza dintr'lnsele sl sa prearnareasca pe Cel ce le-a zidit pentru om. lar mintea cea placuta lui Dumnezeu este un bun nevazut, darult de Dumnezeu celor vrednici, In urma purtarii celei bune.

56. Liber este omul care nu slujeste patimilor, ci cu intelepclune ~i cu lnfranare I~i stapaneste trupul sl se Indestuleaza, plin de multumire, cu cele darulte de

Dumnezeu, chiar de ar fi foarte putine. Caci mintea iubitoare de Dumnezeu sl sufletul, daca vor cugeta la fel, vor lmpaciul si trupullntreg, chiar de n'ar vrea acesta. Deoarece cand vrea sufletul, toata turburarea trupului se stinge.

57. Cei ce nu sunt multurniti cu cele ce Ie au la indemana pentru traiu, ci poftesc mai mult, se fac robi patimilor, cari apoi turbura sufletul ~i Ii insufla ganduri ~i Inchipuiri ca cele ce Ie au sunt rele. $i dupa cum hainele mai mari decat rnasura tmptedeca la miscare pe cei ce se lupta, a~a ~i dorinta avutiel peste rnasura, Impledeca sufletele sa lupte sau sa se rnantulasca.

58. Starea In care se afla cineva fara sa vrea Ii este si paza sl osanda, Deci indestuleaza-te cu cat ai, ca sa nu cumva purtandu-te cu nernultumlre, sa te pedepsesti singur fara sa slrnti. lar calea spre aceasta este una sinqura: dispretulrea celor parnantestl.

59. Dupa cum ne-a dat Dumnezeu vederea ca sa cunoastern cele ce se vad: ce e alb ~i ce e negru, a~a ne-a dat si [udecata ca sa deosebim cele folositoare sufletului. lar pofta, despartindu-se de [udecata, naste placerea si nu Ingadue sufletului sa se mantulasca sau sa se uneasca cu Dumnezeu.

60. Nu cele ce se fac dupa fire sunt pacate, ci cele rele dupa alegerea cu voia. Nu e pacat a rnanca, ci a rnanca nemultumlnd, fara cuvilnta ~i fara Infranare. Caci estl dator sa til trupul In vleata, Insa fara niciun gand rau, Nu e pacat a privi curat, ci a privi cu plsrna, cu rnandrie ~i cu pofta. E pacat

lnsa a nu asculta llnlstlt, ci cu rnanie. Nu e pacat nelnfranarea limbii la multumire ~i ruqaciune, dar e pacat la vorbirea de rau, E pacat sa nu lucreze rnalnile milostenie, ci ucideri sl raplrl, Si asa fiecare din rnadularele noastre pacatueste, cand din sloboda alegere lucreaza cele rele In loc de cele bune, Impotriva voii lui Dumnezeu.

61. De cumva te lndolestl ca Dumnezeu vede tot ce se face, gande~te-te ca tu, om fiind ~i parnant, poti vedea deodafa In mai multe locuri. inteleqe dar, cu cat mai mult poate aceasta Dumnezeu, care toate Ie vede, pana la qrauntele de rnustar, ca Unul ce tuturor Ie da vieata si pe toate Ie hraneste, precum voieste.

62. Cand Inchizi usile carnarll tale sl estl singur, cunoaste ca este cu tine Ingerul randuit de Dumnezeu fiecarui om. Elinii II numesc demonul propriu. Acesta fiind neadormit ~i neputand fi tnselat, este pururea cu tine, toate vazandu-le, fara sa fie Impiedecat de lntunerec. Dar cu el este sl Dumnezeu, Cel ce se afla pretutindeni. Cacl nu este vreun loc sau vreo materie In care nu este Dumnezeu, ca Cel ce e mai mare ca toti si pe toti Ii cuprinde In mana Sa.

63. Daca ostasil pastreaza credinta Cezarului, fiindca Ie da hrana, cu cat mai vartos suntem datori noi a ne sili sa multumim nelncetat, cu netacute guri, ~i sa placern lui Dumnezeu, Celui ce toate le-a facut pentru om?

64. Recunostinta catre Dumnezeu ~i vletuirea cea buna, este roada omului care place lui Dumnezeu. Si precum roadele parnantulul nu se coc intr'un ceas, ci dupa vreme sl ploi si Ingrijire, asa sl roadele oamenilor se fac minunate prin nevolnta, prin luare aminte, prin starulnta de vreme indelunqeta, prin infranare si prin rabdare, lar daca facand aceasta Iti vei parea vreodata evlavios, nu-ti crede tie cata vreme estl In trup, ci socoteste ca nimic din ale tale nu e placut Inaintea lui Dumnezeu. Caci sa stii ca nu e usor omului sa pazeasca nepacatulrea pana la sfarslt,

65. Nimic nu cinstesc oamenii mai mult decat cuvantul, Asa de puternic este cuvantul, ca printr'ansul ~i prin

26

FILOCALIA

multumire slujim lui Dumnezeu; iar folosind cuvant netrebnic sau cu sunet urat ne osandlm sufletul. Deci este lucru de om neslrntit ca cineva sa invlnulasca nasterea sa, sau pe altii pentruca pacatueste, Caci el se slujeste cu sloboda alegere de cuvantul sau de fapta rea.

66. Daca ne straduirn sa ne vlndecarn de patimile trupului, de tearna sa nu ne raza lumea, cu atat mai vartos sa ne straduim a ne vindeca de patimile sufletului, ca unii ce avem sa fim judecafi inaintea fetil lui Dumnezeu, unde e bine sa nu ne aflarn fara cinste sau vrednici de batjocura. Caci avand voia llbera, daca nu voim sa savarslrn faptele rele, atunci cand Ie dorim, putem face aceasta ~i sta in puterea noastra sa vietulm placand lui Dumnezeu; si nimeni nu ne va putea sili vreodata sa facem vreun rau, daca nu vrem. Si asa luptandu-ne, vom fi oameni vrednici de Dumnezeu si vom petrece ca ingerii in ceruri.

67. Daca vrei, estl rob patimilor; ~i larasl daca vrei, estl liber sa nu te pleci patimilor, fiindca Dumnezeu ie-a facut cu voie libera, lar cel ce birue patimile trupului, se incununeaza cu nemurirea. Caci de n'ar fi patimile, n'ar fi nici virtutile, nici cununile darulte de Dumnezeu celor vrednici dintre oameni.

68. Cei ce cunosc binele, dar nu vad ce Ie este de folos, i~i orbesc sufletul; iar puterea de a deosebi Ii s'a impietrit. De aceea nu trebue sa ne indreptam mintea spre acestla, ca nu cumva sa eadem ~i noi, in chip silnic/ in aceleasi lucruri, fara baqare de seama, ca niste orbi.

69. Nu trebue sa ne manlern pe cei ce pacatuesc, chiar de-ar fi facut crime vrednice de osanda, Ci pentru dreptatea insasl, pe cei ce qresesc sa-l intoarcem sl sa-l certarn daca se nlrnereste, fie prin ei lnslsl, fie printr'alfii. Dar sa ne rnanlern sau sa ne infuriem nu se cade, pentruca mania lucreaza dusa de patlrna si nu de dreptate si de [udecata, De aceea nu primi sa te sfatuiasca nici oameni prea milosi, cacl pentru binele Insusi ~i pentru dreptate trebue sa certl pe cei ral, tnsa nu pentru patima mantel.

70. Singura agoniseala sufletului este sigura ~i nu poate fi [efuita. lar aceasta este vietulrea virtuoasa sl placuta lui

Dumnezeu, ~i cunoasterea ~i savarslrea' celor bune. Avutia lnsa este povatultor orb ~i sfetnic fara minte ~i cel ce lntrebulnteaza boqatla rau si pentru desfatare I~i pierde sufletul pe care l-a dus la neslmtire.

71. Se cade ca oamenii sau sa nu agoniseasca nimic de prisos, sau, aflandu-se avufi, sa slie ca toaie cele din vieata aceasta sunt dupa fire stricacloase. usor de pierdut, fara pret ~i lesne de frant, De aceea sunt datori sa nu se descurajeze pentru cele ce Ii se pot lntamp!a.

72. Cunoaste ca durerile trupesti sunt In chip tiresc proprii trupului, ca unul ce e pamantesc ~i strlcaclos, Deci sufletul iscusit trebue sa starue In mijlocul unor asemenea patlmlri, cu rabdare, cu barbatle si cu multumire si sa nu-I bage lui Dumnezeu de vina ca de ce a facut irup.

73. tuptatorll del a jocurile olimpice nu se incununeaza dupa prima blrulnta, nici dupa a doua sau a treia, ci cand birue pe toti cei ce se lupta cu ei. Tot a~a trebue deci ca tot cel ce vrea sa fie Incununat de Dumnezeu, sa-sl deprinda sufletullntru curatle nu numai In privinta celor trupesti, ci ~i a castlqurllor, rapirilor, pismei, hranei, slavei desarte, grairii de rau, uciderilor ~i celor asemenea.

74. Nu pentru lauda orneneasca ne-am apucat de vietuirea curate sl de Dumnezeu iubitoare; ci pentru rnantulrea sufletului ne-am ales vieata virtuoasa, Caci In fiecare zi sta moartea Inaintea ochilor nostri: iar cele omenesti nu Ie vedem.

75. Sta In puterea noastra a tral Infranat, dar a ne Imbogati nu sta In puterea noastral Deci ce vom zice? Avem llpsa de lucirea de scurta vreme a boqatiel, pe care nu avem puterea sa 0 agonisim, rarnanand doar la simpla dorinta? O! ce nebuneste alerqarn, nestilnd ca Inaintea tuturor virtutilor se afla smerenia,- precum Inaintea tuturor patimilor sta lacornia pantecelul sl pof-tirea celor lumesti.

76. Cei inteleptl trebue sa-sl arninteasca necontenit ca rabdand mici sl scurte necazuri In vleata, dupa moarte se vor bucura de cea mai mare placere ~i de fericire vesnlca. Drept aceea cel ce se lupta cu patimile sl vrea

28

FILOCALIA

2

sa fie Incununat de Dumnezeu, de va cadea sa nu scada cu sufletul sl sa ramana In cadere, lipsit de nadejde. Ci sculanduse, iara~i sa lupte si sa se straduiasca sa fie Incununat, rldlcandu-se din cadere, pana la ultima suflare. Cacl ostenelele trupului sunt arme ale virtutilor si se fac rnantultoare sufletului.

w 77. Nacazurile vietll fac sa fie lncununati de Dumnezeu barbatil ~i luptatorii vrednici. Deci trebue sa-sl omoare In vieata madularile fata de toate ale vietll. Caci mortul nu se mai qriieste niciodata de ceva din ale vietii,

78. Nu se cuvine ca sufletul rational sl luptator sa se sperie si sa se lnfrlcoseze lndata de patimile cari vin asupra lui, ca nu cumva sa fie batjocorit de draci, ca fricos. Caci turburat de nalucirile lumesti sufletul iese din oqasa lui. Sa stirn ca virtutlle noastre sufletestl ni se fac tnalnternerqatoare ale bunurilor vesnice, iar pacatele de buna voie, pricini ale muncilor.

79. Omul rational este razboit de slmturile trupului sau, prin patimile sufletului. lar slmturile trupului sunt cinci: vazul, auzul, gustul, mirosul si plpaitul. Prin aceste cinci sirnturi cazand tlcalosul suflet In cele patru patimi ale sale se face rob. lar cele patru patimi ale sufletului sunt: slava desarta, bucuria, mania ~i frica. Dar luptand omul cu socoteala ~i cu Intelepclune Ie va birui ~i stapanl desavarslt ~i nu va mai fi razboit, ci va primi pace In suflet sl va fi Incununat de Dumnezeu ca unul ce a biruit.

80. Dintre cei ce se afla lntr'o ospatarie, unii lnchlrlaza paturi; altil neputand avea pat ~i dormind pe jos, horcae nu mai putin ca cei ce dorm In pat. Si asteptand masura noptil, dirnineata toti se due, lasand paturile ospatarlel sl luand numai lucrurile lor. Asemenea este sl cu toti cei ce vin In vieata: sl cei ce au trait cu putine sl cei ce au vietuit In slava sl boqatie, ies din vieata ca dintr'o ospatarle, neluand nimic din desfatarea ~i din boqatla vletll, fara numai faptele lor, bune sau rele, savarslte de ei In vleata lor.

81. Daca estl cumva stapanltor cu mare putere, sa nu arnenlnti lesne cu moartea pe cineva, cunoscand ca dupa fire sl tu esti supus rnortii si sufletul se desbraca de trup ca de cea din urrna halna, Aceasta cunoscand-o larnurlt, lucreaza cu blandete si facand bine multurneste neincetat lui Dumnezeu. Caci cel ce nu se rnllostlveste, nu are virtute intru sine.

82. A scapa de moarte este cu neputinta. Cunoscand aceasta, oamenii Inteleptl ~i deprinsl in virtute ~i in cuget iubitor de Dumnezeu primesc moartea fara suspine, fara frica sl fara plans, aducandu-sl aminte de neln-laturarea ei sl de izbavirea din relele vietii,

_yA. 83. Nu trebue sa urarn pe cei ce au uitat de vietulrea cea buna sl placuta lui Dumnezeu si cari nu recunosc dogmele drepte ~i iubite de Dumnezeu. Ci mai vartos sa ne fie mila de ei, ca fiind slabi in puterea de-a deosebi lucrurile ~i orbi cu inima ~i cu Inteleqerea. Caci primind raul ca bine, se pierd din pricina nestllntll, ~i nu cunosc pe Dumnezeu, sarrnanll sl nechlbzultil de ei.

84. Nu spune multimii cuvinte despre evlavie si buna vietulre. Nu pentru pisma zic, dar socotesc ca vei fi luat in ras de cei smintiti, Caci cel asemenea se bucura de cele asemenea. lar astfel de cuvinte putinl auzitori gasesc. Mai bine este dar a nu grai, decat ceea ce voieste Dumnezeu pentru rnantulrea oamenilor.

85. Sufletul patlmeste Impreuna cu trupul; dar trupul nu patimeste lmpreuna cu sufletul. De pilda. talndu-se trupul patimeste ~i sufletul, iar de va fi trupul tare ~i sanatos. se bucura ~i sufletul. Dar cand Inteleqe sufletul nu inteleqe si trupul, ci rarnane paraslt in el insusl. Caci a inteleqe este 0 patlrnlre a sufletului, ca sl nestilnta sau mandrla, necredinta, lacomia, ura, pisma, mania, nepasarea, slava desarta, cinstea, desbinarea, slrntirea binelui. Pentruca cele de felul acesta se lucreaza prin suflet.

i~? 86. Cuqetand la cele despre Dumnezeu, fii evlavios cu prisoslnta. bun, cuminte, bland, darnic dupa putere, indatoritor, necertaret sl cele asemenea. Caci aceasta este avutia sufletului care nu poate fi furata: sa placi lui Dumnezeu

30

FILOCALIA

prin unele ca acestea, ~i sa nu judeci pe nimeni sau sa zici: cutare este rau ~i a pacatult: ci mai bine este sa-tl cautl de pacatele tale sl sa privestl in tine purtarea ta, de este placuta lui Dumnezeu. Caci ce ne priveste daca altul este rau?

87. Cel intr'adevar om se sileste sa fie evlavios. lar evlavios este cel ce nu pofteste cele straine, Si straine sunt omului toate cele create. Pe toate Ie dispretueste a~a dar, ca unul ce este chip al lui Dumnezeu. lar chip al lui Dumnezeu se face omul cand vietueste in chip drept ~i placut lui Dumnezeu. Insa nu e cu putinta sa se faca aceasta de nu se va lepada de toate cele din lume. lar cel ce are minte iubitoare de Dumnezeu stie tot folosul sufletesc sl toata evlavia ce se naste din ea. Barbatul iubitor de Dumnezeu nu invlnueste pe nimeni pentru pacatele sale. lata semnul sufletului care se man-tueste,

88. Unii se straduesc sa ca~tige boqatla vremelnica cu orice pret ~i iubesc faptele pacatului, nevrand sa stie ca vine moartea si-sl vor pierde sufletul. Ei nu urmaresc, tlcalosil de ei, ce Ie este de folos sl nu se gandesc la ce patlmeste omul dupa moarte, din partea pacatulul,

89. Pacatul este patlrna a materiei; tnsa nu Dumnezeu este pricina pacatulul, ci EI a dat omului cunostlnta, pricepere sl puterea de a deosebi infre'lilibine si rau sl voie libera, Ceea ce naste pacatul este negrija ~i trandavla oamenilor. Raul nicidecum nu e pricinuit de Dumnezeu; ci prin alegerea cea de buna voie s'au facut dracii ral. ca ~i cei mai multi dintre oameni.

90. Omul care vietueste in evlavie nu ingadue pacatului sa i se furiseze in suflet. lar lipsind pacatul, nici primejdia, nici vatarnarea nu sunt in sufletul acela. Pe unii ca acestia nu-i stapaneste nici dracul intunecat, nici soartea. Caci Dumnezeu ii izbaveste pe acestia de rele sl ei petrec nevatarnatl, ca unii ce au ajuns intocmai ca Dumnezeu. Daca pe un atare om il lauda oamenii, el rade in sine de cei ce-I lauda: deca-l graiesc de rau, nu se apara fata de cei ce il defalma, nici nu se manle impotriva ocarllor,

91. Raul se prinde de fire ca rugina de ararna ~i necuratia de trup. Insa nici cel care prelucra arama n'a facut rugina, nici parintll necuratla trupului. Tot asa nici rautatea n'a facut-o Dumnezeu, ci i-a dat omului sl cunostinta si puterea de a deosebi, ca sa fuga de rau, ca unul ce stie ca va fi vatarnat sl chinuit de el. la seama deci ca nu cumva vazand pe cineva propasind In putere si avere, sa-l fericestl, lasandute arnaqlt de diavolul. Ci adu-ti tndata moartea Inaintea ochilor, sl niciodata nu vei pofti vreun rau sau vreun lucru lumesc.

Y 92. Dumnezeul nostru a daruit celor din ceruri nemurirea; celor de pe parnant le-a dat prefacerea; ~i In toate a randult vieata sl rniscare. lar toate acestea pentru om. Sa nu te amaqeasca asa dar naluclrea lurneasca a diavolului, care Iti strecoara ganduri rele In suilet. Ci, aducandu-ti tndata aminte de bunatatile cerestl, zi intru tine: daca vreau, de mine atarna sa biruesc ~i acest razbolu al patimei; dar nu voiu birui daca vreau sa-rnl fac pofta mea. Nevoieste-te dar cu ceea ce poate sa-tl

rnantulasca sufletul. /

93. Vleata este unirea ~i leqatura mintii cu sufletul si cu trupul. lar moartea nu este pierderea celor Impreunate, ci stingerea cunostintel lor. Caci pentru Dumnezeu toate se pastreaza si dupa desfacere.

94. Mintea nu este suflet, ci dar del a Dumnezeu, care manuleste sufletul. Ea calauzeste sufletul ~i-I sfatueste la ceea ce-i placut lui Dumnezeu: sa dispretulasca cele vremelnice, trupesti ~i stricacloase ~i sa ravneasca bunurile cele vesnlce, nestricacloase ~i netrupesti. Ea Invata pe om sa umble In trup, dar sa Inteleaga prin minte cele cerestl, cele din jurul lui Dumnezeu ~i toate in deobste. Mintea iubitoare de Dumnezeu este binefacatoarea si rnantultoarea sufletului omenesc.

95. Sufletul coborlndu-se In trup tndata se tntuneca de Intristare ~i de placere, ~i se pierde. Intristarea ~i placerea sunt ca niste tumori ale trupului. Dar mintea iubitoare de

32

FILOCALIA

Dumnezeu lucrand tmpotrlva, intrtsteaza trupul ~i rnantueste sufletul, ca doctorul care taie ~i arde trupul.

96. Sufletele cari nu sunt tinute In frau de ratiune sl, nu sunt carrnulte de minte, ca sa sugrume, sa stapaneasca si sa carmulasca patimile lor, adlca: Intristarea $i placerea, se pierd ca dobitoacele cele necuvantatoare, ratiunea fiind tarlta de patimi ca vizitiul biruit de cai.

97. Cea mai mare boala a sufletului, ruina ~i pierzarea lui, este sa nu cunoasca pe Dumnezeu, care a facut toate pentru om sl i-a daruit lui mintea si cuvantul prin cari sburand sus, omul se trnpreuna cu Dumnezeu, Intelegand si prearnarlnd pe Dumnezeu.

98. Sufletul este In trup, iar In suflet este mintea sl In minte cuvantul, Prin ele Dumnezeu fiind inteles si prearnarit face sufletul nemuritor, dandu-l nestricaclunea ~i fericirea vesruca, Caci Dumnezeu le-a daruit tuturor fapturilor existenta numai pentru bunatatea Sa.

99. Dumnezeu facand pe om cu voie libera, ca un prea bogat ~i bun, i-a dat ~i puterea sa placa lui Dumnezeu daca vrea. lar lui Dumnezeu Ii place sa nu fie pacat In om. Daca lntre oameni sunt laudate faptele bune sl virtutlle sufletului cuvios sl iubitor de Dumnezeu sl sunt dispretulte faptele rusinoase si rele, cu cat mai mult nu va fi asa la Dumnezeu, Cel ce vrea rnantulrea omului?

100. Pe cele bune Ie primeste omul dela Dumnezeu. Caci pentru aceasta a sl fost zidit de Dumnezeu. lar pe cele rele si-le trage sie-sl del a sine ~i dela pacatul, pofta ~i neslmtirea sa.

101. Sufletul nesocotit, macer ca e nemuritor ~i stapan peste trup, slujeste trupului prin placerl, pentruca nu a Inteles ca desfatarea trupului este vatarnare sufletului. Fiind neslrntitor sl nebun, se qriieste de desfatarea trupului.

102. Dumnezeu esie bun, omul e rau, Nimic rau nu este In Cer, nimic bun pe parnant, lar omul cu [udecata alege ce este mai bun ~i cunoaste pe Dumnezeul tuturor. Lui Ii multurneste ~i pe EI II lauda, EI uraste trupul Inca Inainte de

moarte ~i nu lasa sa se lmpllneasca slrntlrile cele rele, stllnd ca ele lucreaza pierzarea sa.

103. Barbatul viclean iubeste lacornia sl nesocoteste dreptatea. EI nu ia seama la nestatornicia, la arnaqirea si la vremelnicia vletil acesteia, nici nu se gande~te la moarte, ca nu primeste daruri ~i ca nu se poate ocoli. lar daca e batran nerusinat ~i fara minte, ca ~i un putregai, nu mai foloseste la nimic.

104. Numai daca am fost tncercatl de supararl, slmtirn placerile ~i bucuria. Caci nu bea cu placere eel ce n'a lnsetat si nu rnananca cu placere eel ce n'a flamanzlt: de asemenea nu doarme cu placers eel ce n'a priveghiat Indelung si nu simte bucuria eel ce mai Intal nu s'a Intristat. Tot asa nu ne vom bucura de bunurile vesnlce, daca nu vom dispretul pe cele vremelnice.

105. Cuvantul este sluga mlntll, Caci ce voleste mintea,

aceea talculeste cuvantul,

106. Mintea vede toate, chiar ~i cele din Ceruri. $i nimic nu 0 tntuneca fara numai pacatul, Prin urmare celui curat nimic nu-i este nelnteles, iar cuvantulul sau nimic nu-i este cu neputlnta de exprimat.

107. Prin trup omul este muritor. Dar prin minte sl cuvant, nemuritor. Tacand inteleql sl dupa ce ai inteles qralestl, Caci In tacere naste mintea cuvantul, $i rostind cuvant de multumita lui Dumnezeu, Iti lucrezi rnantulrea.

V 108. Cel ce vorbeste fara socoteala, nu are minte, cacl qraieste fara sa lnteleaqe nimic. Cerceteaza dar ce-ti este de folos sa faci pentru mantulrea sufletului.

109. Cuvantul care are inteles sl este folositor sufletului, este dar al lui Dumnezeu. lar vorba cea desarta, care cauta sa masoare cerul sl parnantul, marlrnea soarelui sl departarea stelelor, este 0 nascocire a omului care se osteneste In desert, Caci cautano cele ce nu folosesc nimic, osteneste In zadar, ca ~i cum ar vrea sa scoata apa cu ciurul. Deoarece este cu neputinta oamenilor a afla acestea.

110. Nimeni nu vede cerul, nici nu poate sa lnteleaqe cele dintr'lnsul, fara numai omul care se lnqrijeste de vieata

34

FILOCALIA

vlrtuoasa ~i lnteleqe ~i preamareste pe cel ce I-a facut pe el spre mantulrea ~i vieata omului. Caci barbatul iubitor de Dumnezeu stie sigur ca nimica nu este fara Dumnezeu si ca el este pretutindeni si intru toate, ca Unul ce este nemarqinlt,

111. Precum iese omul din pantecele maicii sale, asa sl sufletul, gol iese din trup: unul curat si luminos, altul avand petele qreselilor, iarasl altul, negru de rnultimea pacatelor, De aceea sufletul rational sl iubitor de Dumnezeu, aducandu~i aminte ~i gandindu-se la relele de dupa moarte vietuleste cu evlavie ca sa nu fie osandit pentru acelea. lar cei ce nu cred, fiind nepriceputi cu mintea, nu se poarta cu evlavie ~i pacatulesc, nesocotind cele de dincolo.

112. Precum dupa ce ai lesit din pantece, nu-tl mai aduci aminte de cele de acolo, tot a~a nici dupa lesirea din trup, nu-ti mai aduci aminte de cele din trup.

113. Precum dupa ce ai lesit din pantece te-ai facut mai mare la trup, asa si dupa ce vei lesi curat si fara prihana din trup, vei fi mai mare sl cu totut nestrlcaclos, petrecand In ceruri.

114. Precum trupul, dupa ce s'a desavarslt In pantece trebue sa se nasca, a~a ~i sufletul dupa ce si-a plinit In trup, rnasura hotarita lui de Dumnezeu, trebue sa iasa din trup.

115. Dupa cum vei sluji sufletul pana ce este In trup, a~a ~i el te va sluji pe tine dupa ce vei iesl din trup. Caci cel ce sl-a slujit aici. trupul bine sl cu desfatarl, s'a slujit pe sine rau pentru dupa moarte. Hindea si-a osandlt sufletul ca un lipsit de minte.

116.Precum trupul lesind din pantecele maicii, nu poate sa se hraneasca, fiind Inca nedesavarslt, tot astfel si sufletul cand iese din trup, daca nu sl-a agonisit prin bunavletulre cunostlnta de Dumnezeu, nu poate sa se mantulasca, sau sa se uneasca cu Dumnezeu.

117.Trupul unit cu sufletul iese din Intunerecul pantecelui la lumina, iar sufletul unindu-se cu trupul e legat de Intunerecul trupului. De aceea trebue sa urirn trupul si sa-I strunim ca pe un dusrnan care poarta razboiu Impotriva

sufletului. Caci multimea mancarilor ~i gustul lor placut desteapta patimile pacatului. lar Infranarea pantecelul srnereste patimile sl rnantueste sufletul.

118.Trupul vede prin ochi; iar sufletul prin minte. Si precum trupul fara ochi e orb sl nu vede soarele, care lurnineaza tot parnantul ~i marea, nici nu se poate bucura de lumina, asa ~i sufletul, daca nu are minte buna ~i vletuire cuvloasa. este orb ~i nu lnteleqe pe Dumnezeu, Facatorul ~i binefacatorul tuturor, ~i nu-L prearnareste. nici nu va putea sa se bucure de nestrica-clunea Lui ~i de bunurile vesnice. *

MI 19. Necunostinta lui Dumnezeu este 0 neslmtire si nebunie a sufletului. Caci raul se naste din nestllnta, iar binele, care mantueste sufletul, din cunostinta lui Dumnezeu. Prin urmare daca te vei sarqul sa nu faci voile tale, petrecand In trezvie si cunoscand pe Dumnezeu, mintea ta va fi cu grija la vlrtutl, Daca Insa te vei sili sa faci voile tale pentru placere, ametit de necunostinta de Dumnezeu, te vei pierde ca dobitoacele, necuqetand la relele ce ti se vor tntarnpla dupa moarte.

120. Cele ce se lntample dupa randulala neclintita dumnezeeasca, cum e rasaritul ~i apusul soarelui In fiecare zi, sau rodirea parnantulul, fac parte din Providenta. lar cele ce se fac la porunca de catre om, se numesc lege. Dar toate s'au facut pentru om.

121. Cate Ie face Dumnezeu ca un bun, pentru om Ie face; iar cate Ie face omul, sie-~i Ie face, fie bune, fie rele. Si ca sa nu te lsplteasca fericirea celor ral. sa stl ca precum cetafile nutresc pe calaii obstestl nu ca sa Ie laude reaua lor fapta, ci ca prin ei sa pedepseasca pe cei nevrednici, In acelasi chip ~i Dumnezeu inqadule ca cei rai sa stapaneasca peste cele lumestl, pentru ca printr'lnsll sa se pedepseasca cei neevlavlosi. La urrna si pe stapanltorl Ii da [udecatil, ca pe unii ce nu au slujit lui Dumnezeu, ci prin rautatea lor au pricinuit nacazuri grele oamenilor.

122. Daca inchlnator!l la idoli ar cunoaste ~i ar vedea cu inima la cine se Inchlna, nicidecum n'ar ratacl dela buna cinstire, ci, privind randulala sl purtarea de grija a celor ce au

36

FILOCALIA

fast facute ~i se fac de Dumnezeu, ar cunoaste pe Cel ce le-a facut pe ele pentru am.

123. Omul eel rau si nedrept poate sa ucida, dar Dumnezeu nici celor nevrednici nu inceteaza a Ie darul vleata, Caci fiind bun ~i imbelsuqat prin fire a voit sa fie lumea ~i s'a facut. Si toate se fac pentru am ~i pentru rnantulrea lui.

124. Om este eel ce a Inteles ce este trupul: ca este stricaclos ~i vremelnic. Caci unul ca acesta Inteleqe ~i sufletul, ca este dumnezeesc si fiind nemuritor sl suflare a lui Dumnezeu a fast legat de trup spre cercare sl indumnezeire. lar cine 'a inteles sufletul, vietuleste drept sl placut inaintea lui Dumnezeu, nemai supuindu-se trupului. Acela vede pe Dumnezeu cu mintea sa si conternpla bunurile vesnice darulte sufletului de Dumnezeu.

125. Dumnezeu fiind pururea bun ~i darnic a dat omului puterea de-a face binele ~i raul, dupa ce i-a da ruit ~i cunostinta, ca privind lumea si cele din ea sa cunoasca pe Cel ce a facut-o, lar eel necuvios poate sa vrea sl sa nu inteleaqa, cacl poate sl sa nu creada si sa fie nefericit; ba poate sa cugete sl impotriva adevarulul, Atat de mare putere are omul de-a face binele sau raul.

126. Este a randulala a lui Dumnezeu, ca pe masura ce creste trupul, sufletul sa se umple de minte, ca omul sa poata alege dintre bine ~i rau ceea ce ii place.

Dar sufletul care nu alege binele, nu are minte. Toate trupurile au suflet, nu tnsa sl toate sufletele, minte. Caci mintea iubitoare de Dumnezeu vine la inteleptl, cuvlosi, drepti. curatl, buni, milostivi ~i binecinstitori. lar prezenta mintii se face omului ajutor spre Dumnezeu.

127. Numai un lucru nu este ingaduit omului: acela dea fi nemuritor cu trupul. Sa se uneasca cu Dumnezeu ii este ingaduit, daca va Inteleqe ca poate. Caci voind ~i inteleqand, crezand ~i iubind, prin buna vietulre omul ajunge lmpreuna vorbitor cu Dumnezeu.

128. Ochiul priveste cele vazute, iar mintea intelege cele nevazute, Caci mintea care iubeste pe Dumnezeu «ste

faclie care lumineaza sufletul. Cel ce are minte iubitoare de Dumnezeu si-a luminat inima sa ~i vede pe Dumnezeu prin mintea sa.

129. Nimeni nu e bun, nerusinat fiind; iar cine nu e bun, este de sigur rau si iubitor de trup. Cea dlntal virtute a omului este dispretulrea trupului. Caci despartirea de bunavoie ~i nu din lipsa de cele vremelnice, stricacloase ~i parnantestl ne face mostenltori ai bunurilor nestricacloase ~i vesnice.

130. Cel ce are minte se stie pe sine ca este om strlcaclos, lar cel ce se stie pe sine, pe toate Ie stie ca sunt fapturile lui Dumnezeu ~i s'au facut pentru rnantulrea omului. Cacl sta in puterea omului sa inteleaqa toate sl sa creada drept. lar asemenea barbat cunoaste sigur ca cei ce nu pun pret pe cele lumesti au osteneala foarte putina, iar dupa moarte, dobandesc del a Dumnezeu odihna vesnica.

131. Precum trupul fara suflet este mort, a~a ~i sufletul fara puterea mintii este nelucrator ~i nu poate mosteni pe Dumnezeu.

132. Numai pe om il asculta Dumnezeu ~i numai omului se arata, fiind iubitor de oameni oriunde ar fi. $i iarasi, numai omul este inchlnator vrednic al lui Dumnezeu. Pentru om numai se schirnba Dumnezeu la fata.

133. Dumnezeu a facut omului cerul pe care il impodobesc stelele, pentru om, parnantul pe care il lucreaza oamenii pentru ei tnslsl. Cei ce nu simt 0 atat de mare purtare de grija au sufletul lipsit de minte.

134. Binele e nevazut, ca cele din cer; raul se vede, ca cele de pe parnant. Binele este ceea ce nu are comparatie: iar omul care are minte i~i alege ceea ce e mai bun, cacl numai el Inteleqe pe Dumnezeu ~i fapturile Lui.

135. Mintea se arata in suflet, iar natura in trup. Mintea lndumnezeeste sufletul, iar natura e revarsata in trup. In tot trupul este natura, dar nu in tot sufletul, minte. De aceea nu tot sufletul se mantuleste,

136.Sufletul se afla in lume fiind nascut, Mintea este mai presus de lume fiind nenascuta. Sufletul care lnteleqe

38

FILOCALIA

lumea ~i vrea sa se mantulasca, In fiecare ceas are a lege pe care nu a calca, EI cuqeta lntru sine ca acum e vreme de lupta si de cercetare sl nu asteapta sa a faca aceasta [udecatorul. EI stie ca-si poate pierde rnantulrea primind cea mai mica placers urata,

137. Pe parnant a lasat Dumnezeu nasterea sl moartea; pe cer se arata purtarea de grija si randulala necllntlta, Dar toate s'au facut pentru am ~i pentru mantuirea lui. Dumnezeu, cel imbelsuqat In toate bunatatile, pentru oameni a facut cerul ~i parnantul ~i elementele, facandu-Ie parte prin acestea de toate bunatatile.

138. Cele muritoare se supun celor nemuritoare; iar cele nemuritoare slujesc celor muritoare (adlca elementele omului), pentru iubirea de oameni ~i bunatatea flreasca a lui Dumnezeu care le-a facut pe ele.

139. Cel ce e sarac ~i nu poate vatama, nu se socoteste lntre cei evlaviosl. lar cel ce poate vatarna cu puterea sa, dar nu lntrebulnteaza puterea spre rau, ci cruta pe cei mai umiliti, pentru evlavia sa, intru buna rasplata se va afla sl dupa moarte.

140. Dumnezeu, Ziditorul nostru, pentru iubirea de oameni, ne-a lasat multe cai de rnantulre, cari intorc sufletele ~i Ie sue In Ceruri. Caci sufletele oamenilor primesc pentru virtute rasplata, iar pentru qreseli pedepse.

141. Fiul este intru Tatal, Duhullntru Fiul, iar Tatal este intru arnandol, lar prin credinta omul cunoaste toate cele nevazute ~i gandite. Credinta este conslmtirea de buna voie a sufletului.

142. Cei ce sunt sllltl de niscai trebulnte, sau tmprejurari sa treaca Innot rauri foarte mari, de vor fi treji la minte, scapa de primejdie chiar de ar fi valuri potrivnice; sl de se scufunda putin, prlnzandu-se de ceva deia tarrn, scapa. Dar cei ce vor fi betl, chiar daca de zeci de mii de ori vor lupta sa ajunga la tinta, nu vor putea, ci biruiti de vin se vor scufunda In valuri sl I~i vor afla moartea. Tot asa sl sufletul, cazand In Involburarea valurilor vietll, de nu se va trezi din pacatul materiei ca sa se cunoasca pe sine ca e

dumnezeesc ~i nemuritor ~i ca numai pentru scurta vreme a fost legat cu trupul eel muritor ~i plin de patimi, va fi atras de placerile trupesti spre pierzare; si dispretulndu-se pe sine sl imbatandu-se de nestiinta, se va pierde si se va afla inafara de cei mantultl, Cacl trupul ne trage adeseori ca un rau spre placerile necuvenite.

143. Sufletul rational starulnd neclintit pe langa hotarirea cea buna, tine In frau mania, pofta ~i patimile sale nesocotite, ca pe un cal. Si biruindu-Ie, infranan-du-le si stapanlndu-Ie pe acestea se lncununeaza si se lnvrednlceste de vieata din ceruri, pe care 0 primeste ca pe 0 rasplatlre a biruintii sl a ostenelilor dela Dumnezeu eel ce I-a zidit.

144. Sufletul cu adevarat rational vazand fericirea celor rai si bunastarea celor nevrednici nu se smlnteste, dorindu-sl fericirea lor In vieata aceasta, cum fac oamenii nesocotitl. EI cunoaste larnurlt nestatornicia lucrurilor, ascunsurile vletil cu vremelnicia ei ~i judecata care nu poate fi mituita, Un suflet ca acela crede ca Dumnezeu nu-L va trece cu vederea nici despre partea hranei trebuitoare.

145. Vieata trupului ~i bucuria de rnulta boqatle ~i putere In vleata aceasta, i se face sufletului moarte. lar osteneala, rabdarea, lipsa purtata cu multumita sl moartea trupului, este vleata sl fericire vesnica a sufletului.

146. Sufletul rational nepunand pret pe zidirea materiala sl pe vieata cea vremelnlca, I~i alege desfatarea cereesca ~i vleata vesnlca, pe cari Ie va primi del a Dumnezeu prin vletuire curate.

147. Cei ce si-au Innoroiat vestmantul. Intina ~i haina celor ce se apropie de ei. Asa sl cei rai cu voia ~i nedrepti la purtare, petrecand cu cei mai simpli sl vorbind cele ce nu se cuvin, Ie intlneaza sufletul prin auz,

148. Inceputul pacatulul este pofta, prin care se pierde sufletul rational; iar Inceputul mantulrll sl al imparatlel cerurilor este dragostea.

149. Precum un vas de ararna uitat rnulta vreme si nelnvrednicit de Ingrijirea trebuitoare e mancat de rugina din pricina nelntrebuintarii ~i ajunge nefolositor ~i urit, tot a~a ~i

40

FILOCALIA

sufletul, nelucrand ~i negrijindu-se de buna vletuire ~i de Intoarcerea la Dumnezeu, ~i lesind prin fapte rele de sub acoperernantul lui Dumnezeu, e mancat de pacatul crescut din trandavle In materia trupului sl se va afla fara frurnusete sl netrebnic pentru rnantulre,

150. Dumnezeu este bun, tara patlrna sl neschimbaclos, lar daca cineva gase~te ca e rational sl drept ca Dumnezeu sa nu se schimbe, dar tocmai de aceea tntreaba nedumerit cum se bucura de cei buni ~i se lntoarce de catre cei rai, sau se rnanle pe cei pacatosl, iar slujit fiind se rnllostlveste, sa i se raspunda ca Dumnezeu nici nu se bucura, nici nu se rnanle, cacl bucuria ~i Intristarea sunt patimi; nici nu prirneste daruri, cacl atunci s'ar birui de placere, Nu e Ingaduit sa socotim pe Dumnezeu bun sau rau, din lucruri omenesti. EI este numai bun si numai folositor sl nu vatarna niciodata. In felul acesta EI este totdeauna la tel. lar noi ramanand buni, pentru asernanare ne unim cu Dumnezeu ~i facandu-ne ral, pentru neasernanere ne despartim de Dumnezeu, Traind lntru virtute suntem ai lui Dumnezeu, iar facandu-ne rai ne facem noua vrasrnas pe Acela ce nu se rnanle In desert, Pacatele noastre sunt acelea cari nu lasa pe Dumnezeu sa straluceasca In noi, ci ne leaga cu demonii ce ne chinuiesc lar cand prin ruqaciunl sl laceri de bine, primim deslegare de pacate, prin aceasta nici nu slujim, nici nu schimbarn pe Dumnezeu, ci prin faptele sl Intoarcerea noastra spre Dumnezeu, vlndecand pacatul nostru, ne bucurarn iara~i de bunatatea Sa. lncat este totuna a zice ca Dumnezeu I~i Intoarce fata del a cei rai, sau ca soarele se ascunde de catra cei lipsiti de vedere.

151. Sufletul evlavios cunoaste pe Dumnezeul tuturor.

Caci evlavia nu e altceva decat Implinirea voii lui Dumnezeu. lar aceasta este cunoasterea lui Dumnezeu care face pe om sa fie fara pizrna, intelept, bland, Indatoritor si milostiv dupa putere, necertaret sl In toate dupa placerea sl voia lui Dumnezeu.

152. Cunostinta sl frica de Dumnezeu aduc tarnadulre de patimile trupului. Cacl aflandu-se In suflet ne-cunostinta

lui Dumnezeu, patimile rarnanand nevindecate fac sufletul sa putrezeasca ca printr'un puroiu Indelungat. lar pentru aceasta sa nu lnvlnovatlrn pe Dumnezeu, care a dat oamenilor pricepere sl cunostinta.

153. Dumnezeu a umplut pe am de pricepere sl cunostlnta, voind sa curateasca patimile si pacatul cel de bunavoie ~i sa strarnute ceea ce e- muritor la nemurire, pentru bunatatea Sa.

154. Mintea cea din sufletul curat sl iubitor de Dumnezeu, cu adevarat vede pe Dumnezeul cel nefacut, neprivit ~i neqrait, pe Cel singur curat celor curati cu inima.

155.0mul care rabda necazurile cu lnlma buna !?i cu multumita, va lua cununa nestrlcaclunll, virtutea ~i rnantulrea, lar stapanlrea manlel, limbii, pantecelul sl placerilor e de cel mai mare ajutor sufletului.

156. Aceea ce fine lumea este pronia lui Dumnezeu; sl nu se afla lac lipsit de pronie. lar pronia este cuvantul desavarslt al lui Dumnezeu, care da chip materiei ce vine In lume ~i e ziditorul ~i rnesterul tuturor celor ce se fac. Nici materia nu poate fi pusa In randulala fara puterea cuvantulul care deosebeste lucrurile. lar cuvantul este chipul ~i mintea, intelepclunea ~i pronia lui Dumnezeu.

157. Pofta din amintire este radaclna patimilor, cari sunt rudeniile Intunerecului. lar sufletul zabovind In amintirea poftei nu se cunoaste pe sine ca este insuflarea lui Dumnezeu. Si asa e dus spre pacat, nesocotind relele de dupa moarte, lipsitul de minte.

158. Cea mai mare ~i mai fara leac boala a sufletului este necredinta In Dumnezeu ~i iubirea de slava, Caci pofta raulul este a lipsa a binelui. lar binele sta In a face cu prisoslnta toate cele bune, cate plac Dumnezeului a toate.

159. Numai omul este In stare sa primeasca pe Dumnezeu, cacl numai acestui animal Ii vorbeste Dumnezeu noaptea prin visuri, iar ziua prin minte. Si prin toate prevesteste oamenilor vrednici de EI, bunatatlle viitoare.

42

FILOCALIA

160. Omului credincios ~i celui ce vrea sa Inteleaga pe Dumnezeu nimica nu-i este cu anevoie. lar daca vrei sa-L si vezi, priveste podoaba si pronia tuturor celor ce au fost facute sl a celor ce se fac cu cuvantul Lui. Si toate sunt pentru om.

161. Sfant se nurneste omul curatlt de patimi si de pacate, De aceea cea mai mare lzbanda a sufletului, care place lui Dumnezeu, este sa nu mai fie pacat In om.

162. Numele este Insemnarea unuia dintre multi. De aceea e lucru fara minte a socoti ca Dumnezeu care e unul singur, mai are alt nume. Caci Dumnezeu aceasta Inseamna:

Cel fara de Inceput, care a facut toate pentru om.

163. Daca stll ca ai fapte rele lntru tine, scoate-Ie din sufletul tau, In asteptarea celor bune. Caci drept este Dumnezeu si iubitor de oameni.

164. Cunoaste pe Dumnezeu sl e cunoscut de Dumnezeu omul care nelntrerupt se nevoieste sa fie nedespartit de Dumnezeu. lar nedespartit de Dumnezeu ajunge omul care e bun In toate ~i care birue toata placerea, nu din pricina lipsei, ci prin vointa ~i tnfranare.

%.f 165. Fa bine celui ce te nedreptateste si-ti vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grai de rau pe vrajrnasul tau catre nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihanlrea. cu rabdarea, cu Infranarea ~i cu cele asemenea. Caci aceasta este cunostinta de Dumnezeu: sa-l urmezi Lui cu smerita cugetare ~i printr'unele ca acestea. lara lucrarea aceasta nu este a celor de rand, ci a sufletului care are minte.

X 166. Stihul acesta I-am scris pentru cei mai simpli spre dreapta stiinta, pentruca unii au avut tndrasneala sa spuna cu necredinta ca ierburile si legumele ar fi lnsufletlte. Le spun acestora: lerburile au vleata firii, suflet Insa n'au, lar omul se numeste animal rational pentruca are minte sl este capabil d*e stilnta. Celelalte dobitoace pamantestl ~i din aer au glas In ele fllndca au duh {TtveujJta) ~i suflet. Si toate cele cari cresc ~i scad sunt vletultoare, fllndca vietulesc ~i cresc, dar pentru aceea nu au ~i suflet. lar deosebirile vietultoarelor

sunt patru : Unele sunt nemuritoare ~i insufletlte ca Ingerii, altele au minte, suflet ~i duh, ca oamenii, altele au numai duh si suflet ca dobitoacele, iar altele numai vieata ca ierburile. In ierburi dalnueste vieata fara suflet, fara duh sl fara minte. lar toate celelalte fara vieata nu pot sa fie. Si tot sufleul omenesc este intr'o miscare necontenlta dela un loc la altul.

167. Cand prirnestl Inchipuirea vreunei placeri, pazeste-te ca sa nu fi rapit lndata de ea, ci ridlcandu-te 0 clipa mai presus de aceasta, adu-ti aminte de moarte ~i gande~tete ca e mai bine sa te stll ca ai biruit aceasta amaqire a placerii.

168. Dupa cum dela nastere Incepe patlmlrea, fllndca ceea ce a venit la vieata se si strica, asa dela patlrna Incepe pacatul, Sa nu zici, prin urmare, ca Dumnezeu n'a putut tala pacatul, cacl cei ce zic a~a sunt neslmtltori sl nebuni. Nu era de llpsa sa taie Dumnezeu materia, pentruca aceste patimi sunt ale materiei. Dar Dumnezeu a talat pacatul din oameni In chip folositor, dandu-le minte, ~tiinta, cunostlnta si putere de-a deosebi binele. Deci cunoscand ca pacatul ne vatarna, putem sa fugim de el. Dar omul fara minte i se arunca In brate sl se lauda cu el sl cazanc ca intr'o rnreala e razboit de el dupa ce e tras inauntru. Unul ca acesta niciodata nu mai poate sa-sl ridice capul, sa vada ~i sa cunoasca pe Dumnezeu, Cel ce a facut toate pentru mantuirea ~i Indumnezeirea omului.

169. Cele muritoare sunt nemultumite de ele tnslle, stllnd de mai Inainte de moartea care vine. Nemurirea Ii vine sufletului cuvios din bunatatea lui, iar moartea i se trage sufletului ticalos sl fara minte din rautatea lui.

170. Cand te Intorci cu multumire spre asternutul tau, aducandu-tl aminte de binefacerile ~i de marea purtare de grija a lui Dumnezeu si urnplandu-te de in-lnteleqerea cea buna, te vei veseli sl mai mult, iar somnul trupului tau se va face tresvie a sufletului si Inchiderea ochilor tal, vedere adevarata a lui Dumnezeu, Atunci tacerea ta, urnplandu-se de bunurile primite, va da din tot sufletul ~i puterea 0 adanc

44

FILOCALIA

slmtita slava Dumnezeului a toate. Caci de va lipsi pacatul din am, a sinqura multumire curnpaneste mai mult decat toata jertfa cea de mare pret inaintea lui Dumnezeu, Caruia I se cuvine slava in vecii vecii vecilor. Amin.

Evagrie Ponticul

Vieata sl scrisul lui

Evagrie, de origine din Pont, a fost un ucenic al Sf. Vasile cel Mare, care La facut cetet sl al Sf. Grigorie de Nazianz, care I.a sflntit intru diacon. La anul 379 pare sa fi venit cu Sf. Gri. gorie de Nazianz, la Constantinopol, unde a rarnas catava vreme sl dupa plecarea aceluia, pe langa patriarhul Nectarie. Bun cu» vantator sl temeinic instruit in ale teologiei, finea in acel timp predici foarte apreciate in legatura cu contraversele dogmatice ale vremii. Diferite motive I»au indemnat totusi sa piece del a Constantinopol la lerusalim, iar dupa 0 scurta !,iiedere acolo, la anul 382 se duse in Egipt, lnchlnandu.se vie(ii de pustnic, in care a avut ca tndrurnator pe Macarie cel Mare.

Scaunul episcopal, oferit lui de Teofil al Alexandriei, I»a respins in chip statornic. Moare la anul 399.1)

Citind cu rnulta ravna pe Origen, a imprumutat del a acesta teoria preexlstentll sufletelor sl a restabilirii finale a tuturor (apocatastasa). De aceea sinodul al 5«lea ecumenic I»a condamnat ca origenist. Acest fapt a avut ca urmare ca textul grec (original) al scrierilor sale nu s'a mai pastrat, afara de unele extrase, puse sl acelea de cele mai multe ori sub alte nume, mai ales sub al lui Nil Ascentul. Operile lui intregi s'au pastrat numai in tradu. ceri siriace sl armene, adlca la crestlnl rnonoflzltl.")

') O. Bardenhewer, Geschichte der altkirchlichen Literatur, voi. 3, ed. 2 Fr. i. Br. Herder, 1923, p. 93 urm.

*) lata scrierile lui Evagrie, dupa Viller-Rahner, O. c, 97-98; a), Antirrhe-ticus, editata de W. Fraokenberg, Evagrius Ponticus (in: Nachrichten von der Gesellschaft der Wissenschaften in Gotingen, Fhil-bist, Klasse, n. Foige XIII, 2; Berlin 1912), p. 472-545 (in limba siriaca $i in retraducere in

46

FILOCALIA

Evagrie pare a fi primul scriitor bisericesc care, imitand literatura filosofica de sentlnte, ~i»a Imbracat inva~atura sa .in aceasta forma. El este lnltlatorul "centuriilor", al sentlntelor in grupe de cate 100. In general este recunoscut ca "cel mai fecund ~i mai caracteristic scriitor duhovnicesc din pustia Egiptului" (Vilier*Rahner, Op. c. 99). EI a dat 0 forma mai in~eleasa marilor idei ale lui Origen ~i Grigorie al Ni~ei. Scrierile lui, afara de tezele origeniste condamnate, au exercitat poate cea mai mare influen~a asupra ascezii ~i misticii rasaritene pana in veacul al 14.1ea, ba pana in al 20«lea, cum zice J. Hausherr. Evagrie a insemnat mai mult pentru mistica ortodoxa decat Dionisie Areo. pagitul, care a venit mai tarziu, cand misticii aveau prin Evagrie 0 inva~atura fixata gafa. Aceasta inva~atura trece del a el peste Scararul, Isichie, Maxim Mart., Nichita Stitatul, pana la lslchaetl (ia ViliercRahner, Op. c. p. 109).

Evagrie imparte via~a splrrtuala in activa ~i contemplativa sau gnostica. Via~a activa este numai pregatirea pentru cea

nachicon in 2 par1i: 1. Capita practica, Migne P. G 40, 1220-1236, P. G. 40, 1236-1244, P. G. 40, 1244-1252 !ji P. G. 40, 1272-1276 (de octo cogitationibus). Cum trebuese a!jezate capetele se poate vedea la Frankenberg, O. c. p. 4. 2) Gnosticus, ed Frankenberg O. c. p. 546-553 (in 1. siriaca !ji retraducere in greaca) Partea I-a are 100 capete, a 2-a are 50; c) Capitula prognostica (600 probleme gnostice ; 6 Centurii), ed. Frankenberg, O. c. p 49 -471.

Sub numele lai Evagrie s'au pastrat in grece!jte !ji in traducere latina, afara de "capetele practice": d) Rerum monacha/ium rationes, P. G. 40, 1252 - 1264. E "Schita monachlceasca'' din Filocalie; e) Sententiae per alphabetum dispositae, in P. G. 40, 1267-1270; f) Doua scrieri mici, dintre cari una adresata "fratilor cari locuesc in chinovii" !jt a doua "catre fecioare", ed. H. Gressman. Texte und Untersuchungen 39, 4 (Lipsea 1913), p. 146- 165, 0 traducere latina in P. G. 40, 1277-1286 Precuvantarea la acestea 0 formeaza epist. 19 !ji 20 (Frankenberg 579). In parte sub numele lui Nil Sinaitul s'au pastrat dela el; g) De diversis ma/ignis cogitationbus, in P. G. 79, 1199-1228 C. In Filocalie e data sub numele lui Evagrie !ji cu titlul "Despre deosebirea patimilor !ji a gandurilor" (urmeaza dupa: "Schita mcnachlceasca'') !ji se incheie cu: "voOv doTepoeiS?) Sit>EI &V rcpoaeiryA.j" (corespunde cu P. G. 40, 1228 C). Ce urmeaza este un ada us care, dupa J.

EVAGRIE PONTICUL

47

Muyldermans (A travers la tradition manuscrite d'Evagre Ie Pontique, Bibliotheque du Mus, Lowen 1932), nu ar fi al lui Evagrie, lucru care nu pare adevarat; h) Tractatus ad Eulogium, sub numele lui Nil, P. G. 79, 1093-1140; i) De oratione, sub numele lui Nil, P. G. 79, 1165-1200, (trad. in 1. franceza ~i comentata de J. Hausherr in Revue gnostica. Toata stradania omului trebue sa duca la cunoastere sau gnoza, a carel incoronare este contemplarea Sf. Treimi. Rostul ascezei este sa inlature piedecile ce stau in calea cuneasterll, prin curatlrea sufletului de patimi.

Virtutile, cari sunt treptele vietii active, se randuesc in ur» matoerea ordine: Cea mai de jos e credlnta, care naste frica de Dumnezeu. Aceasta naste pazirea poruncilor, ale carel fiice sunt: in» franarea, cumlntenla, rabdarea, ~i nadejdea. Toate duc la nepatlmtre (and&eia,J, al carel rod e dragostea. De acum parasim vleata activa. Dragostea ne introduce in vleata contemplativa.

Treapta, cea mai de jos a vietii contemplative este "gnoza naturala" (cpuatxrj), Dupa ea urmeaza "teologia", gnoza mai inalta, contemplarea Sf. Triemi, care e ~i treapta "rugaciunii curate".

Cunoa~terea lui Dumnezeu, ca tinta suprema a vietii du» hovnlcestl, nu se realizeaza prin cugetare discursiva. Cel curatit ajunge pana la 0 cunoastere intuitiva a Lui, in lumina sufletului indumnezeit. In timpul rugaciunii, sufletul contemplativului este asemenea cerului, in care straluceste lumina Sf. Treimi. Dar pentru aceasta se cere 0 curattre de toate patimile ~i de toate gandurile in legatura cu ele. Aceasta e curatlrea ce se cere sufletului, care e sediul patimilor. Dar se cere ~i 0 curatlre a mlntll, varful cunoscator, sau ochiul sufletului. Pana ce mintea mai pastreaza chiar ~i numai ganduri nestrabatute de patimi, ea poate cunoaste prin ele pe Dumnezeu in chip mijlocit. Dar daca vrea sa ajunga la vederea Sf. Treimi, trebue sa se curete ~i de aceste ganduri, ca sa devina cu totul pura (yujjivos). La aceasta stare nu poate ajunge decat prin harul lui Dumnezeu. Ajuns omul aci, in inima lui straluceste lumina Sf. Treimi, ei vede lumina dumnezeiasca. Lumina aceasta este "fara forma", intru cat ~i Dumnezeu este fara

48

FILOCALIA

chip, simplu !ji nepatruns, In cunoasterea aceasta a lui Dumnezeu nu e nimic care sa se intipareasca in

d'Ascetique et de Mystique 1934, p. 34-93, 113-170); j) Capita paraenetica P. G. 79, 1249-1252 A. in limba siriaca s'au mai pastrat; 1) Epistole, la Frankenberg p. 554-635, in 1. siriaca $i retraducere greaca. Intre ele este un protreptic 554-557, un parenetic 558-563, 0 scrisoare lunga catre Meiania (613 -619), 0 epistola 621-635, care e pastrata $i in grece$te ca a 8-a epistola a Si. Vasile (P. G. 32, 245-268).

mintea omului. De aceea mintea trebue sa se elibereze de orice intiparire a lucrurilor !ji intelesurilor lor. Cunoa!jterea lui Dum» nezeu e dincolo de orice chip. Viziunile imaginative sunt suspecte. Cunoa!jterea aceasta e slmpla, necompusa, lndescriptlblla, fara imargini. Este 0 cucerire a mintii de catre nemarginirea Celui nfinit. Tocmai de aceea lumina aceasta este intr'un anumit inteles !ji intunerecul eel mai adanc, "ne!jtiinta fara margini".

Dar aceasta cunoastere are !ji 0 alta lature. Cand lumina dumnezeeasca rasare in minte, aceasta se vede !ji pe sine insa!ji. Vederea proprie este 0 condltle a desavar!jirii mlntll, Astfel mintea in vremea rugaciunii se vede pe sine, straluclnd ca sa» firul !ji ca cerul, ca locul in care s'a coberat Sf. Treime.

Mult verbeste Evagrie de starea de nepatlmlre (apatia), ca 0 condltle a vederii lui Dumnezeu. Semnul ca cineva a ajuns la adevarata lipsa de patimi sta in faptul ca se poate ruga neturburat !ji netmprasttat, eliberat de toate grijile !ji de toate gandurile !ji imaginile lucrurilor. Dar aceasta nepasare fata de lucrurile lumii, nu este !ji 0 indiferenta fata de Dumnezeu !ji fata de semeni, ci 0 condipie pentru ca sa.i poata iubi cu adevarat.

Patimile, cari pun stapanire pe om !ji de cari trebue sa se cura{easca pentru a ajunge la nepatlmlre, iubire !ji gnoza, Ie aduce Evagrie in legatura cu demonii, incat lupta cu ele este in acelasl timp 0 lupta cu ei. Aceasta idee devine un leit.motiv important al intregei asceze rasaritene.

Tot la Evagrie gasim pentru prima data teoria celor opt patimi, sau vicii, sau ganduri pacatoase, teoria ce va reveni

EVAGRIE PONTICUL

49

mereu la scriitorii ascetici de dupa el, la Casian, Nil, loan Sca. rarul, loan Damaschin etc.

La Evagrie sunt trasate directivele ascezei ~i misticei ulterioare, la el se cuprind sistematizate aproape toate invataturile psichologice ~i pneumatologice, aplicate in viea{a ascetica ~i mi» stica din Rasarit.')

') Prezentarea aceasta am luat-o intreaga dupa Viller-Rahner, op. c, socotind ca proportiile reduse ale ei ma dispenseaza de 0 analiza proprie a scrisului lui Evagrie, ilustrata cu citate din operile lui.

50

F i LOCALI A

EVAGRIE MONACHUL

Schi~a monahiceasca, in care se arata cum trebue sa ne nevoim sl sa ne llnlstlm')

~~""'!U a leremia Proorocul s'a scris: .Jar tu sa nu-ti iai muiere In locul acesta, Ca acestea zice Domnul despre fiii ~i fiicele ce s'au nascut In locul acesta: cu moarte bolnavlcloasa vor muri".") Aceasta 0 arata ~i cuvantul Apostolului: "Omul care se casatoreste, se Inqrijeste de ale lumii, cum sa placa femeii, sl se rislpeste In acestea, lar femeia rnaritata se Ingrije~te de ale lumii, cum sa placa barbatului".") Si se vede limpede ca nu numai despre fiii sl fiicele ce se vor naste din casatorie a zis Proorocul ca "de moarte bolnavlcloasa vor muri", ci ~i despre fiii ~i fiicele ce se nasc In inima lor, adica despre gandurile ~i poftele trupestl, tntrucat ~i acestea vor muri In cugetul bolnavlclos, neputincios ~i destrabalat al lumii acesteia ~i nu se vor Invrednici de vieata cereasca. .Jar cel necasatorlt, zice, se lnqrljeste de ale Domnului, cum sa placa lui Dum

1) In Migne, P. G. 40, 1251-1264, sub titlul: "Evagrii monachi, Rerum monachalium rationes, earumque juxta quietem appositio" (text grec !iji latin). In P. G. e impartita in 11 capete. lau aceasta impartire. In Filocalia greaca (Atena 1893, voi. I, pg. 21-25) nu are nicio impartire.

«) lerem. 16, 2-4 ') I. Cor. 7, 33 34.

nezeu'") ~i cum sa aduca roadele cele pururi 'Infloritoare sl nemuritoare ale vletil vesnice.

2. Asa este monachul si asa trebue sa fie: sa nu alba femeie, sa nu nasca fii sau fiice 'In locul mai inalnte zis; dar nu numai atat, ci trebue sa fie sl ostas al lui Hristos, nepamanlesc, fara grija, tnatara de orice gand sl fapta de castlq, dupa cum zice ~i Apostolul: .Nlmenea ostas fiind, nu se Impledeca de lucrurile lumestl, ca singur Voevodului sa placa". 2) Asa sa fie ~i monachul, mai ales eel care a lepadat toate cele materiale ale lumii acesteia ~i zoreste spre castlqurlle cele frumoase sl bune ale linistei. Caci ce frurnoasa sl buna este nevointa pentru dobandlrea linistei. "Bland este jugul ei si sarcina usoara".') Dulce este vieata si fapta ei placuta,

3. Vrei asa dar, frate, sa iai asupra ta vieata sinqurateca sl sa zoresti spre cununile celei mai mari biruinte, a linlstel? t.asa grijile lumei cu domniile ~i cu stapanlrile ei, adica fii neparnantesc. fara patima ~i fara de orice pofta, ca facandu-te strain de tovarasla acestora, sa te poti llnlstl lntr'adevar. Caci de nu se va smulge cineva pe sine din acestea, nu va putea dobandl petrecerea aceea. lndestuleaza-te cu rnancare putina sl fara pret, nu cu rnulta sl bogata. lar daca de dragul de-a fi ospitalier 'Iti merge gandul la vreo rnancare mai de pret, leapada gandul acesta sl nicidecum sa nu-i dai ascultare, ca prin el 'Iti intlnde vrajrnasul 0 cursa, ca sa te abata dela linlste. Ai pilda pe Domnul lisus, care rnustra sufletul ce se 'Ingrije~te de unele ca acestea, zicand Martei: "Ce te inqrijestl ~i spre multe te sllestlt'") Un lucru trebueste, sa asculti cuvantul lui Dumnezeu; dupa aceea toate se afla fara osteneata. De aceea adauqa lndata, zlcand: "Maria partea cea buna si-a ales, care nu se va lua dela dansa".") Ai apoi si pilda vaduvei din Sarepta Sidonului, care a gazduit pe proorocul llie.") Chiar numai paine, sare sl apa de-ai avea, si cu acestea potl

EVAGRIE MONACHUL

41

1) Ibid. 2) II Tim. 2, 4. 3) Mt. 11, 30. 4) Lc. 10, 41. 5) Lc. 10, 42. 6), Reg. 17,