NORME DE PROTECṬIA MUNCII

 Este strict interzisă folosirea reactivilor din ambalaje fără etichetă

 Se interzice categoric gustrarea ṣi chiar contactul cu pielea a
substanṭelor chimice
 Mirosirea substanṭelor se va face cu grijă, prin ṭinerea vasului la
distanṭă ṣi apropierea vaporilor care se degajă prin miṣcarea mâinii deasupra
acestuia
 Manipularea reactivilor solizi se face cu linguri sau spatula curate
 Soluṭiile de reactivi pentru analiză nu se vor scoate cu pipeta direct din
flacon, ci mai ȋntâi se toarnă cantitatea necesară ȋntr-un pahar curat, din care
apoi se face pipetarea. Se va avea ȋn vedere ca la transvazarea lichidelor să se
ṭină borcanul cu eticheta spre palmă pentru a evita deterioarea acesteia
 Substanṭele foarte volatile se manipulează ȋn niṣe ṣi deasupra unei
chiuvete
 Ȋn cazul ȋn care se lucrează cu substanṭe inflamabile, este necesară
stingerea surselor de căldură din laborator. Orice ȋnceput de incendiu provocat
de substanṭe volatile inflamabile se opreṣte imediat, după caz, cu nisip, o
pătură sau cu extinctorul
 Nu este permisă impurificarea reactivilor ȋn timpul manipulării. Nu este
permisă folosirea aceleiaṣi ustensile pentru mai mulṭi reactivi decât după
spălare ṣi uscare
 Reactivii nu vor fi cântăriṭi direct pe talerele balanṭei, ci pe sticle de
ceas sau ȋn folie de cântărire, iar cei urât mirositori sau toxici numai ȋn
flacoane ȋnchise
 Acizii concentraṭi (H2SO4, HCl, HNO3) se toarnă cu mare atenṭie,
ṣtergându-se picăturile prelinse cu azbest ṣi apoi cu cârpă sau hârtie
 Rămăṣiṭele de substanṭe periculoase (metale alcaline, fosfor, acizi
concentraṭi, baze, etc.) nu se vor arunca la canal, deoarece pot provoca
explozii puternice ṣi acṭiuni corozive ṣi, de aceea, vor fi introduce ȋn vase
special ṣi neutrlizate. De asemenea, lichidele nemiscibile cu apa ṣi inflamabile
(benzina, benzenul, etc.) nu se vor arunca la canal, deorece ȋn spaṭiul subteran
al canalizării se vor evapora, formând amestecuri explosive cu aerul ce pot
exploda la aruncarea ȋn canal a chibriturilor sau ṭigărilor aprinse
 Se interzice ȋndepărtarea eprubetei cu orificiul către colegi ȋn cazul
ȋncălzirtii la flacără
 Manipularea reactivilor explozibili (nitroderivaṭi, cloraṭi, percloraṭi,
peroxizi, acid percloric, etc.) trebuie făcută cu foarte mare atenṭie
 Nu este permisă lovirea substanṭelor care explodează sau ȋncălzirea lor
la o temperatură apropiată de cea de descompunere
 Fărâmiṭarea alcaliilor, a calciului sodat, iodului, sărurilor, acidului
cromic, a substanṭelor ce dau pulbere toxică, precum ṣi turnarea soluṭiilor de
ammoniac concentrate, trebuie să se execute sub niṣă. Acidul sulfuric
concentrate se toarnă ȋntotdeauna peste apă ṣi nu invers, ȋncet ṣi sub agitare,
ȋn vase rezistente la căldură, reacṭia fiind puternic exotermă
 Aprinderea becurilor de gaz se va face treptat pentru a evita
pătrunderea flacărei ȋn interior. Ȋn caz de pătrundere, se va ȋnchide robinetul,
lăsând becul să se răcească complet, după care se va aprinde din nou,
micṣorând curentul de aer. Ȋn cazul robinetelor defecte, unde există scăpări de
gaz, verificările nu se fac cu chibrituri, ci prin pensulare cu soluṭie de săpun
 Este interzisă aprinderea arzătoarelor de gaz sau fitilelor spirtierelor cu
băcăṭele de hârtie plimbate de la o masă la alta
 Este interzis a se lăsa aprinse becurile de gaz, lămpile de spirt sau alte
aparate de ȋncălzire, la plecarea din laborator, chiar ṣi pentru scurt timp. Ȋn
cazul ȋn care se descoperă pierderi de gaze combustibile sau de vapori de
benzină se va aerisi ȋncăperea, prin deschiderea ferestrelor, până la dispariṭia
complete a mirosului de gaz; se vor stinge, totodată, becurile de gaz de la
ventilul principal ṣi celelalte surse de ȋncălzire
  Folosirea sticlăriei de laborator se va face cu respectarea următoarelor
măsuri de prevenire a accidentelor:
- prinderea baloanelor de distilare, a biuretelor sau recipientelor
ȋn stative se va efectua cu ajutorul clemelor prevăzute cu
apărători de plută sau cauciuc
- paharele, baloanele ṣi celelalte lichide de laborator ce conṭin
lichide fierbinṭi, nu se pun direct pe masă, ci pe o placă de
azbest sau alte materiale termoizolante
- ȋncălzirea vaselor cu pereṭi subṭiri nu se face direct ȋn flacără,
ci pe o sită de azbest, sub agitare continua
 După terminarea lucrărilor de laborator, mesele de lucru se vor elibera
complet, aṣezându-se la locul lor ȋntreaga aparatură, ustensilele ṣi reactivii
necesari lucrării de laborator
 OXIGENUL - PROPRIETĂṬI

Simbol chimic: O
Masa atomică: 16
1 mol O = 16 g.; conṭine 6,023 x 1023 atomi O
Formula chimică: O2
MO2 = 32
1 mol O2 = 32 g.; conṭine 6,023 x 1023 atomi O2
Oxigenul este cel mai răspândit element de pe pământ (49%). Se găseṣte liber ȋn aerul
atmosferic (21%). Sub formă de compuṣi se găseṣte atât ȋn apă, oxizi, săruri ale acizilor oxigenaṭi,
minerale ṣi roci, cât ṣi ȋn organismele minerale ṣi vegetale. Se obṭine prin ditilarea aerului lichid , prin
electroliza apei, prin descompunerea termică (ȋncălzire) a unor compuṣi oxigenaṭi.

Proprietăṭi Oxigen Hidrogen

Starea de agregare gaz gaz
Culoare incolor incolor
Gust insipid insipid
Miros inodor inodor
Densitate 1,42 g / L 0,089 g / L
Solubilitate ȋn apă parṭial solubil, permite viaṭa subacvatică insolubil
Concentraṭie fizică temperaturi foarte scăzute

Oxigenul este un gaz fără culoare, fără miros, se lichefiază la -183 0C, se dizolvă puṭin ȋn apă,
făcând posibilă viaṭa plantelor ṣi animalelor acvatice.
Aproape toate elementele se combină direct cu oxigenul (reacṭii de oxidare) formând oxizi.
Se disting oxidări lente, care se petrec la temperatura mediului ȋnconjurător, cu viteză mica, ṣi
combinări energice cu oxigenul, numite oxidări vii (arderi), care au loc cu degajare mare de lumină ṣi
căldură.

CARBONUL
Simbol chimic: C
Masa atomică: 12
1 mol C = 12 g.; conṭine 6,023 x 1023 atomi C
Carbonul formează numai 0,35% din masa scoarṭei terestre.
Ȋn stare liberă se află sub formă de diamant, grafit, fullerene ṣi cărbuni de pământ.
Sub formă de compuṣi se află ȋn substanṭe anorganice, precum CO2, CaCO3, MgCO3, ṣi ȋn toate
substanṭele organice.
Carbonul se prezintă ȋn natură sub trei forme cristalizate: diamant, grafit ṣi fulerene.
Ȋn tabelul următor sunt cuprinse principalele proprietăṭi fizice ale acestora.

CARBON - STARE NATURALĂ, PROPRIETĂȚI FIZICE ȘI UTILIZĂRI

 Starea naturală
Carbonul este al patrulea cel mai răspândit element chimic din univers, fiind în același timp
componenta de baza a materiei organice.
Stare liberă
Carbonul nativ se găsește sub două forme alotropice: diamant și grafit. O a treia formă
alotropică o constituie folerenele.
În diamant, fiecare atom este unit de alți 4 atomi prin legături covalente orientate în spațiu
după vârfurile unui tetraedru regulat.
În grafit, fiecare atom este unit de alți 3 atomi prin legături covalente orientate simetric în
plan, după vârfurile unui triunghi echilateral. Între planurile succesive se stabilesc forțe slabe.
În fulerene, fiecare atom este unit de alți 3 atomi prin legături covalente într-o structură
aproape sferică formată din 60 până la 84 de atomi de carbon sub formă de hexagoane sau
pentagoane.
Carbonul se mai găsește, în diverse proporții, în cărbunii de pământ: antracit (90-95% C),
huilă (80-90% C), lignit (60-82% C), turbă (50-60% C).
Sub formă de combinații
Carbonul intră în compoziția unor substanțe anorganice (CO2, carbonați) și în toate
substanțele organice.
Cele mai răspândite minereuri ce conțin carbon sunt: calcarul (CaCO 3), marmura (CaCO3),
dolomitul (CaCO3•MgCO3).

Diamant
 Diamantul este un mineral nativ și în același timp o piatră prețioasă. Din punct de vedere
chimic este una din formele de existență ale carbonului pur. Diamantul cristalizează în sistemul cubic
și poate atinge duritatea maximă (10) pe scara Mohs, duritatea variind însă în funcție de gradul de
puritate a cristalului. Din cauza durității ridicate, cristalele de diamant pot fi șlefuite numai cu pulbere
de diamant și fulerenă.
Proprietăți fizice
♦ solid incolor și transparent (diversele impurități pot determina colorarea acestuia), cristalizat cubic;
♦ p.t. > + 3550 0C;
♦ mai greu decât apa;
♦ ρ= 3,51 g/cm3;
♦ insolubil în toți dizolvanții;
♦ are duritatea maximă pe scara Mohs (10);
♦ izolator electric;
♦ reflectă lumina, fiind strălucitor.
Utilizări
♦ găurirea și șlefuirea metalelor dure;
♦ tăiertea și gravarea sticlei;
♦ lagăre pentru mașini;
♦ bijuterii.

Structură
Caracteristici structurale:
- Sistem de cristalizare: cubic;
- Grup spaţial: Fd3m;
- a0=3,5668Å;
- Z=8;
- distanţa dintre atomi: 1,55Å.
Diamantul prezintă o reţea în care atomii de carbon, in coordinare tetraedrică, alcătuiesc doua
reţele cubice cu feţe centrate, intrepătrunse la 1/3 din diagonala cubului elementar.
Reţelele de tip diamant prezintă compuşii binari de tip AX, în care atomii participanţi fac
parte din două grupe simetric distanţate de grupa a IV-a sau ambii sunt din grupa a IV-a a sistemului
periodic, cazul diamantului fiind un caz particular.
Structura atomului de carbon (1s22s22p2) este caracterizată prin energia foarte apropiată a
nivelelor 2s si 2p, ceea ce face posibilă tranziţia unui electron din orbitalul 2s în orbitalul 2p şi apoi
hibridizarea unui orbital 2s şi a trei orbitali 2p (hibridizare sp 3). Cei patru orbitali sunt orientaţi în
spaţiu, ei făcând unghi de 109028', ca şi cum nucleul atomului de carbon ar fi plasat în centrul unui
tetraedru, iar orbitalii hibrizi ar fi orientati spre vârfurile tetraedrului.
Cu câte patru electroni neîmperecheaţi, atomii de carbon pot realiza legături covalente cu alţi
patru atomi de carbon, formându-se un polimer tridimensional, cristalul de diamant, cu duritate
excepţională.

Grafit
 Grafitul sau plombagina (denumire de specialitate) este un mineral răspândit în natură ce face
parte din categoria nemetalelor, fiind după diamant un element stabil datorită structurii simetrice
de C60 cu o compoziție chimică de Carbon pur cristalizând hexagonal, rar romboedric sau fiind sub
formă amorfă. Denumirea de plombagină este folosită și pentru a se face referire la un tip
de hârtie acoperit cu grafit ce servește la multiplicarea textelor. Obiectul mai este cunoscut și
ca hârtie de indigo, denumire dată de culoarea caracteristică.
Proprietăți fizice
♦ solid opac, negru-cenușiu, lucios, unsuros, cristalizat hexagonal;
♦ p.t. > + 3550 0C;
♦ mai greu decât apa, dar mai ușor decât diamantul;
♦ ρ= 2,25 g/cm3;
♦ insolubil în toți dizolvanții;
♦ duritatea mică (1 pe scara Mohs);
♦ conducător electric;
♦ planurile în care se găsesc atomii alunecă unele peste altele, lăsând urme pe hârtie.
Utilizări
♦ mine de creion;
♦ creuzete metalurgice;
♦ electrozi;
♦ lubrifianți.

Structură
 Grafitul are în structură cristale opace de culoare
neagră, hexagonale, formă tabulară, solzoasă, sau bare.

Luciul fiind metalic la formele cristaline și mat la

agregatele amorfe. Duritatea pe scara Mohs este între 1
- 2, densitatea 2,1 - 2,3 având o urmă neagră cenușie.

În grafitul cristalin există o structură de straturi paralele (straturi bazale); aceste straturi au
legături covalente hexagonale între atomi (o legătură stabilă), în schimb două straturi alăturate sunt
legate între ele prin legături ionice (legături labile). Această modificare de legături prin schimbarea de
direcție determină anizotropia grafitului, ce atrage după sine:
- clivajul perfect dintre straturi
- proprietățile de izolator termic și electric prin stratul bazal (ortogonal) și
conductibilitatea bună termică și electrică în lungul straturilor bazale.
În așa numitele fibre de sticlă din carbon există straturi paralele, dar nu ca filele unei cărți, ci
ca file îndoite, șifonate; prin tratare (piroliză) aceste straturi (file) vor fi netezite, rezultând fibrele de
carbon (engleză: carbon fibre) care vor fi pe o anumită direcție bune conducătoare termice și
electrice.
Fulerene
Fulerenele sau "C60" reprezintă o clasă de compuși de atomi de carbon, care prezintă per
ansamblul structurii fie forme sferice de tip dom geodezic (C60, C540), fie forme cilindrice de “tip
cușcă” (nanotuburile). Această clasă de substanțe este considerată, alături de carbonul
amorf, grafitul și diamantul o formă alotropică distinctă a carbonului.
Principalul reprezentant al clasei este fulerena C60, care are 60 de atomi de carbon aranjați
într-o structură icosaedrică.[2] Unul din cele 5 solide platonice, icosaedrul este un poliedru format din
12 fețe pentagonale și 20 de fețe hexagonale.
Proprietăți fizice
♦ solide opace, negre,cristaline;
♦ mai grele decât apa, dar mai ușor decât diamantul și grafitul;
♦ ρ= 1,75 - 2,19g/cm3 (în funcție de numărul de atomi de carbon);
♦ solubil în dizolvanți nepolari;
♦ duritatea mică;
♦ izolatori electrici și termici.
Utilizări
♦ posibilitatea de a furniza sau stoca energie, în pile solare si baterii, sau chiar drept combustibil de
racheta. Desi, teoretic, potentialul energetic al fulerenelor este de necontestat, cheltuielile aferente
sintezei lor, cel putin cu tehnologia accesibila în prezent, nu justifica economic aceasta directie de
utilizare.

Structură
 Structura este extrem de asemănătoare cu cea a unei mingi de fotbal modernă, al
cărui design a fost total inspirat de domul geodezic a lui Fuller. C60 este cea mai mică fulerenă stabilă
(cu fețe pentagonale non-adiacente și alternativ hexagonale).
Pentru descoperirea şi elucidarea structurii celor mai importante fulerene (C60, C70, C76 şi
C84)9, Kroto, Smalley şi Curl au primit în 1996 Premiul Nobel pentru Chimie. Fulerenele au putut fi
studiate amănunţit numai după 1990, când W. Krätschmer şi H. Fastiropoulos 10 au descoperit metoda
de a le sintetiza în cantităţi rezonabile (grame). Două sunt tehnicile de obţinere a fulerenelor: piroliza
voltaică a grafitului în atmosferă inertă (arc electric de mare putere între doi electrozi de grafit) şi
piroliza laser a grafitului tot în atmosferă inertă (gaze rare – neon-Ne, argon-Ar, sau kripton-Kr). La
scurt timp după descoperirea lor în laborator, fulerenele au fost identificate şi în natură şi anume în
praful cosmic, în meteoriţi şi într-un mineral foarte vechi, o rocă asemănătoare cărbunelui, care se
găseşte într-un singur loc pe Pământ – pe raza satului Shunga din Karelia (NV-ul Rusiei), situat în
apropierea lacului Onega, de unde provine şi numele acestui mineral – shungit11. Numele de fulerene
dat noilor molecule este un omagiu adus americanului Richard Buckminster Fuller, creatorului
domului geodezic, cu a cărui structură, reprezentantul cel mai stabil şi cel mai cunoscut, fulerena C60,
se aseamănă perfect. Ele se mai numesc şi buckminsterfulerene. În accepţiunea actuală, fulerenă este
orice moleculă compusă în întregime din atomi de carbon care are forma de sferă, elipsoid sau tub 8.
Fulerenele sferice se numesc în limbajul curent fulerene C60 (sau buckyballs în limba engleză), iar
fulerenele cilindrice se numesc în acelaşi limbaj nanotuburi de carbon (sau buckytubes în limba
engleză). Fulerenele C60 şi nanotuburile de carbon au fost şi mai sunt încă obiectul unor intense
cercetări atât din punct de vedere al proprietăţilor chimice cât şi al aplicaţiilor tehnologice (în special
în ştiinţa materialelor, electronică, nanotehnologie şi, în ultimul timp, medicină). Cea mai cunoscută
şi mai studiată este fulerena C60 care are 60 de atomi de carbon aranjaţi într-o structură icosaedrică.
Unul dintre cele 5 solide platonice, icosaedrul este un poliedru format din 12 feţe pentagonale şi 20
de feţe hexagonale.
Structura sa este foarte asemănătoare cu cea a unei mingi de fotbal modernă, al cărui design a
fost inspirat de domul geodezic al lui Fuller (buckyball). Deşi la bază fulerenele sunt structuri
grafenice, adică structuri formate în special din reţele hexagonale la fel ca grafitul, ele diferă mult de
acesta din punct de vedere al proprietăţilor fizice şi chimice. Curbarea structurilor grafenice este
cauzată de prezenţa alături de inelele carbonice hexagonale a unor inele carbonice pentagonale,
considerate ca fiind defecte de structură şi care introduc tensiuni în reţea. Odată cu creşterea
numărului de defecte pentagonale, reţeaua hexagonală, iniţial plană se va curba tot mai mult.
Prezenţa separată a 12 inele pentagonale, fiecare cu câte 5 inele hexagonale adiacente va închide
planul grafenic într-o sferă formând astfel fulerena C60. Spre deosebire de straturile grafenice planare
din grafit unde toate legăturile duble sunt conjugate – ceea ce determină înalta sa conductivitate
electrică şi termică şi anizotropia acestor proprietăţi – în cazul fulerenelor legăturile duble sunt
localizate şi slab conjugate, întrucât deviaţia de la planaritate reduce sau întrerupe conjugarea.