Sunteți pe pagina 1din 18

CAIET DE SARCINI

CAPITOLUL 1 - GENERALITĂŢI

Prezentul caiet de sarcini cuprinde condiţii obligatorii de realizare a lucrărilor, în conformitate


cu prevederile legislaţiei în vigoare, privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi ale
standardelor din colecţia Siguranţa Circulaţiei.

Oferta financiară va cuprinde preţul unitar, pe categorie de lucrări.

CAPITOLUL 2 - ELEMENTE DE SIGURANŢĂ A CIRCULAŢIEI

2.1. Semnalizare rutieră orizontală

2.1.1. Marcaj rutier termoplastic

Produsele termoplastice cu aplicare la cald sunt produse de marcare fără solvent, livrate sub
formă de pulberi. Produsul se aduce prin încălzire în stare topită şi apoi se aplică cu ajutorul
unor utilaje specializate. Prin răcire se formează o peliculă coezivă.
Acestea se aplică la temperaturi cuprinse între 160º C şi 200º C, la grosimi între 2000 – 4000
µm, pe suprafeţe bituminoase noi sau vechi, fără degradări, iar pe beton de ciment sau pe
anumite tipuri de vopsele de marcaj se utilizează un sistem primer – material termoplastic.
Marcajele termoplastice au marele avantaj că pot fi date în circulaţie imediat după execuţie.
Retroreflexia este asigurată de microbile de sticlă care se aplică pe suprafaţa marcajului şi de
cele care sunt deja incluse în masa materialului din fabricaţie.

Calitatea materialului şi timpul de uscare a marcajelor se apreciază pe baza datelor furnizate


de producător, ce trebuie să respecte cerinţele menţionate în Anexa nr. 1 (este obligatorie
prezentarea fişei tehnice a materialului, acordul producătorului şi agrementul tehnic din ţările
Uniunii Europene).
2.1.2. Produse prefabricate termoplastice pentru marcaje rutiere sunt formate din elemente
cu grosimea de 3000 µm care se asamblează prin incalzire locala, pe suprafeţe bituminoase
noi sau vechi, în stare bună, iar în cazul suprafeţelor de beton de ciment, utilizându-se un
sistem primer – produs prefabricat.
Aceste produse au diferite culori, similare indicatoarelor rutiere, în privinţa formei şi a
dimensiunilor, se execută conform SR 1848 – 7 / 2004 şi conţin înglobate microbile.
Marcajele prefabricate asigură vizibilitate pe timp de zi şi noapte, pe timp uscat sau umed.
Calitatea acestor produse se apreciază pe baza datelor furnizate de producător, conform
Anexei nr. 2.
Notă: Coeficienţii de retroreflexie (RL) pe timp uscat, umed şi ploios, luminanţa (p) şi
domeniul de culoare definit de coordonatele cromatice pentru marcajele rutier, vor fi cele
prevăzute în SR EN 1436 / 1999 completat şi modificat prin SR EN 1436 / A 1:2004.
Se acceptă doar produsele care au acordul producătorului şi agrement tehnic din ţările Uniunii
Europene.

2.1.3. Marcaj rutier cu covoare antiderapante aplicate la cald


Covoarele cu efect antiderapant sunt executate din materiale termoplastice aplicate la
cald. Pentru asigurarea unei vizibilitati a zonei de pericol pe care este amplasat, acesta se
realizeaza din material intens colorat, de obicei rosu (pentru e evidentia pericolul), sau verde
(pentru alte aplicatii specifice, de exemplu zonelor destinate pistelor de biciclisti etc.).
Pe aceste covore se aplica alte elemente de semnalizare orizontala cum ar fi: marcaje rutiere
care servesc la dirijarea circulatiei si marcaje pentru avertizarea sau indrumarea participantilor
la trafic.

Covoarele antiderapante sunt elemente de siguranta si semnalizare orizontala realizate


cu produse termoplastice de diverse culori. Materialul utilizat contine lianti polimerici
modificati care incorporeaza extenderi si agregate minerale. Grosimea peliculei aplicate pe
carosabil variaza intre 3 – 5 mm, structura materialului asigurand o aderenta foarte ridicata.
Covoarele se executa in zonele in care trebuie sa se asigure o stabilitate transversala
buna a vehiculelor sau/si un coeficient de frecare ridicat pentru asigurarea sigurantei
franarilor, ca de exemplu viraje periculoase, iesiri de pe autostrazi sau drumuri exprese etc.
Covoarele antiderapante au aplicate cu alta culoare simboluri sau inscriptionari de
informare sau avertizare.
Ca in cazul tuturor marcajelor realizate din materiale termoplastice cu aplicare la cald
si aceste covoare antiderapante au avantajul ca circulatia pe tronsoanele pe care s-au aplicat
pot fi deschise imediat dupa executie.

Mod de aplicare:
- curăţirea suprafeţei;
- materialul va fi încărcat într-un preîncălzitor, unde se va realiza amestecarea la o
temperatură de aplicare de aproximativ 190º C;
- materialul preparat va fi aplicat manual, avându-se în vedere repartizarea uniformă
a agregatelor minerale;
- caracteristici tehnice: - rezistenţa la alunecare > 60 SRT
- grosimea stratului min. 4 mm
- material termoplastic cu agregate minerale aplicate
la cald.
Acestea se aplică la temperaturi cuprinse între 180º C şi 200º C, la grosimi de minim 4000
µm, pe suprafeţe bituminoase noi sau vechi, fără degradări, iar pe beton de ciment se
utilizează un sistem primer – material termoplastic antiderapant. Cu aceste materiale se
realizează marcaje sub formă de peliculă continuă, având puternic efect antiderapant.
Produsul se aduce prin încălzire în stare topită şi apoi se aplică manual. Prin răcire se
formează o peliculă coezivă.
Calitatea materialului şi timpul de uscare a marcajelor se apreciază pe baza datelor furnizate
de producător, ce trebuie să respecte cerinţele menţionate în Anexa nr. 3 (este obligatorie
prezentarea fişei tehnice a materialului, acordul producătorului şi agrementul tehnic din ţările
Uniunii Europene).

2.1.4. Controlul materialelor de marcaj


Toate materialele utilizate pentru efectuarea marcajelor rutiere, se vor analiza pe baza
fişelor tehnice.
Materialele utilizate de executant trebuie să respecte criteriile de calitate impuse prin caietul
de sarcini pentru categoria de lucrări ce urmează a fi realizate.
Vopseaua şi produsele destinate efectuării marcajelor rutiere se vor analiza pe baza unor
probe prelevate din ambalaje originale, închise ermetic şi sigilate.
Prelevarea probelor se face conform prescripţiilor SR EN 13459 – 1, iar analizarea lor se va
face în laboratoare specializate, autorizate.
În cazul obţinerii unor rezultate necorespunzătoare, se acceptă o contra probă, iar în situaţia în
care şi cea de a doua verificare este tot necorespunzătoare, atunci se anunţă imediat
antreprenorul să sisteze lucrările, să înlocuiască lotul necorespunzător şi să refacă, pe
cheltuiala sa lucrările efectuate cu materiale necorespunzătoare.
Costul transportului şi al analizelor va fi suportat de către antreprenor.

2.1.5. Condiţii tehnice pentru microbile şi bile mari din sticlă


Fiecare tip de material de marcaj utilizează un anumit tip de microbile sau bile mari de sticlă.
Tipul şi dozajul de microbile sau bile mari de sticlă vor fi recomandate de fabricantul
materialului de marcaj. Ambalarea microbilelor sau a bilelor mari de sticlă se face în saci
etanşi.

2.1.6. Tipuri de marcaje :


- marcaje longitudinale;
- marcaje transversale;
- marcaje diverse;
- marcaje prin săgeţi şi inscripţii.

Marcajele longitudinale se subdivid la rândul lor în marcaje pentru:


- separarea sensurilor de circulaţie;
- delimitarea benzilor;
- delomitarea părţii carosabile.
Toate aceste marcaje sunt reprezentate prin:
- linie continuă simplă sau dublă;
- linie discontinuă simplă sau dublă;
- linie dublă compusă dintr-o linie continuă şi una discontinuă.
Dimensiunile şi modurile de pozare a marcajelor longitudinale în funcţie de diverse situaţii
sunt prezentate în SR 1848 / 7 – 2004.

Marcaje transversale:
- de oprire – se execută printr-o linie continuă şi se amplasează astfel încât din locul de oprire
să fie asigurată vizibilitatea în intersecţie, conform STAS 1848 / 7 – 2004.
- de cedare a trecerii – se execută cu o linie discontinuă şi poate fi precedată de un triunghi,
conform STAS 1848 / 7 – 2004.
- de traversare pentru pietoni – se execută prin linii paralele cu axa căii, conform STAS
1848 / 7 – 2004.
Marcaje diverse:
- de ghidare – folosite la materializarea traiectoriei pe care vehiculele trebuie să o urmeze în
traversarea intersecţiei şi se execută conform STAS 1848 / 7 – 2004.
- pentru spaţii interzise – se execută prin linii paralele care pot fi sau nu încadrate de o linie
continuă, conform STAS 1848 / 7 – 2004.
- pentru interzicerea staţionării, conform STAS 1848 / 7 – 2004.
- pentru locurile de parcare pe partea carosabilă, conform STAS 1848 / 7 – 2004: -
transversale pe axa sau marginea căii;
- înclinate faţă de axa sau marginea căii;
- paralele cu axa sau marginea căii.
Marcaje pentru obstacole – se execută conform STAS 1848 / 7 – 2004.
Marcaje prin săgeţi şi inscripţii
Aceste marcaje informează participanţii la trafic asupra destinaţiei benzilor, direcţiilor de
urmat spre o anumită localitate, limitări de viteză, repliere înainte de sectoarele unde este
instituită interdicţia de a depăşi, etc. şi au dimensiuni diferenţiate funcţie de locul unde se
aplică şi viteza de apropiere.
Formele şi dimensiunile săgeţilor sunt prezentate în SR 1848 / 7 – 2004.

2.1.7. Condiţii de realizare a marcajelor; tipul şi tipodimensiunile marcajului


executat pe străzi urbane

Execuţia marcajului rutier


Se face cu respectarea prescripţiilor Caietului de Sarcini, a SR 1848 / 7 – 2004, a SR 1824 şi a
SR ENV 13459-2, precum şi a proiectului în ceea ce priveşte:
- calitatea vopselei şi a materialelor termoplastice;
- tipul îmbrăcăminţii rutiere, rugozitatea suprafeţei, condiţii de mediu şi locale;
- filmul marcajului;
- execuţia premarcajului;
- pregătirea suprafeţei pe care se aplică marcajul;
- stabilirea dozajului umed de vopsea şi a dozajului de material termoplastic;
- dozaj de microbile, bile de sticlă de alte dimensiuni;
- metodologia de control a calităţii;
- procedurile specifice sistemului integrat de management al calităţii, mediului,
siguranţei şi securităţii ocupaţionale (norme de protecţie muncii, prevenirea şi
stingerea incendiilor din Instrucţiunile proprii de securitate şi sănătate în muncă,
specifice execuţiei marcajelor rutiere).

Execuţia premarcajului:
- se face prin trasarea unor puncte de reper, pe suprafaţa părţii carosabile, care au
rolul de a ghida executantul pentru realizarea corectă a marcajelor;
- premarcajul trebuie să respecte documentele grafice stabilite;
- premarcajul se execută cu aparate topografice sau manual, marcându-se pe teren
cu vopsea punctele de reper determinate;
- corectitudinea realizării premarcajului de către executant va fi verificată de către
beneficiar, înainte de aplicarea marcajului definitiv. În cazul respingerii
premarcajului de către acesta, executantul va reface lucrarea pe cheltuiala sa.

Marcajul rutier se aplică după minim 15 zile după terminarea aşternerii îmbrăcăminţii
rutiere, numai pe suprafeţe curate şi perfect uscate.
- pe sectoare de drum unde suprafaţa nu este corespunzătoare, aceasta se curăţă prin suflare cu
aer comprimat sau periere cu mijloace mecanizate şi după caz, prin spălare;
- pe suprafeţe mici, grase, acestea se curăţă prin frezare, fără degradarea suprafeţei drumului
sau prin spălare cu detergent sau solvent organic;
- îndepărtarea prin frezare a unor suprafeţe marcate se execută numai cu aprobarea
Beneficiarului.

Execuţia marcajului rutier, cu ajutorul eşalonului de lucru, poate demara în


următoarele condiţii:
- executantul a obţinut aprobarea administratorului drumului şi acordul poliţiei rutiere pentru
instituirea restricţiilor de circulaţie pe drumul public, în vederea executării lucrărilor;
- executantul este dotat cu indicatoare rutiere şi panouri mobile de avertizare luminoasă cu
comandă electronică, pentru presemnalizarea şi semnalizarea lucrării;
- executantul a primit ordinul de începere din partea Beneficiarului pentru acetse lucrări.
Semnalizarea pe timpul execuţiei lucrărilor:
Presemnalizarea şi semnalizarea lucrărilor se realizează prin:
- indicatoare rutiere şi / sau mijloace de semnalizare luminoasă cu comandă
electronică;
- pozarea cu conuri pentru protecţia marcajului proaspăt aplicat;
- autovehiculul de încheiere a eşalonului, care are rolul de a proteja vopseaua
aplicată până la repunerea în circulaţie şi de a recupera conurile.

2.1.8. Tehnologia de execuţie


Tehnologia de execuţie pentru lucrări de semnalizare orizontală – marcaje rutiere
longitudinale, transversale şi diverse executate mecanizat:
- curăţirea suprafeţelor de noroi su murdărie;
- spălarea suprafeţelor;
- îndepărtarea marcajelor vechi;
- execuţia marcajelor longitudinale transversale, prin săgeţi şi inscripţii, diverse,
executate mecanizat pe suprafeţe carosabile;
- semnalizare rutieră în timpul execuţiei lucrărilor de marcaj;
- piloţi pentru dirijarea circulaţiei.
Toate operaţiile specifice acestor lucrări vor fi incluse în devizul pe categorii de lucrări.

Ofertantul trebuie sa prezinte Certificatul de Atestare Tehnica acordat de Asociatia


Profesionala de Drumuri si Poduri din Romania pentru executia marcajelor rutiere.

2.2. Furnizare şi montaj indicatoare rutiere

Confectionarea indicatoarelor rutiere trebuie sa fie in conformitate cu SR1848/2008.

Se solicita urmatoarele tipuri de indicatoare:

1. Indicatoare rutiere ’’Denivelari pentru limitarea vitezei’’cu dimensiuni normale;


2. Indicatoare rutiere ’’Limitare de viteza’’ 30km/h cu dimensiuni normale;
3. Indicatoare rutiere ‘’Trecere pentru pietoni’’ echipate cu lampi cu led-uri ;
4. Indicatoare rutiere ‘’Spital’’ echipate cu lampi cu led-uri ;
5. Indicatoare cu figuri grupate cu dimensiuni 850x1500mm.

Suportul indicatoarelor va fi executat din tabla de otel cu grosimea de minim 1mm


rigidiziat prin simpla bordurare continua pe intreg perimetrul indicatorului incusiv la colturi.
Dupa protejare chimica sau electrochimica, suportul indicatoarelor trebuie vopsit in camp
electrostatic cu pulbere gri mat poliesterica pentru exterior.
Avand in vedere diferitele tipodimensiuni de stalpi de sustinre, sistemul de prindere al
indicatoarelor trebuie realizat din bride sau banda de otel inox si capse pentru a permite
prinderea indicatoarelor pe orice tip de suport fara gaurirea acestuia.
Fetele indicatoarelor rutiere se vor executa cu folie reflectorizanta clasa 2, cu un coeficient de
retroreflexie de minim 250 cd/lx.mp si cu o durata de serviciu garantata de 10 ani.
Folia reflectorizanta trebuie sa corespunda conditiilor tehnice stipulate in SR1848-2/2008 si sa
aiba inserata in structura un marcaj de identificare durabil si vizibil.Durabilitatea marcajului
trebuie sa fie cel putin egala cu durata de viata a foliei. Marcajul trebuie sa contina cel putin
urmatoarele informatii: numele sau logo-ul producatorului; codul de identificare al lotului de
productie; clasa de retroreflexie si durata de serviciu.Toate aceste informatii trebuie sa fie
prezente cel putin odata pe orice suprafata de 400 x 400 mm al foliei si cel putin o data pe
suprafata fiecarui indicator. Aceste marcaje de identificare trebuie sa fie mentionate in
Agrementul tehnic emis pentru folia reflectorizanta.
Pe spatele indicatoarelor se aplica o eticheta greu destructibila, inscriptionata cu denumirea
producatorului sau furnizorului, numarul agrementului tehnic, producatorul foliei
reflectorizante, anul de fabricatiei, seria indicatorului si cuvintele “indicator garantat”.

1. Indicatoarele rutiere ’’Denivelari pentru limitarea vitezei’’ vor avea latura triunghiului de
700mm.
2. Indicatoarele rutiere ’’Limitare de viteza’’ 30km/h vor avea diametrul de 600mm.
3. Indicatoarele rutiere ‘’Trecere pentru pietoni’’ echipate cu lampi cu led-uri vor avea latura
de 650mm ;
4. Indicatoarele rutiere ‘’Spital’’ echipate cu lampi cu led-uri vor avea latura de 600mm;
5. Indicatoarele rutiere cu figuri grupate vor avea dimensiunea de 850 x 1500mm. si vor
contine pictogramele “Copii + Limitare de viteza 30km/h”

Indicatoare rutiere cu lampi cu led-uri.

a)Dispozitivele electronice de alimentare al lampilor.


Dispozitivul electronic asigura alimentarea si comanda lampilor cu lumina intermitenta .
Blocul electronic de alimentare – comanda trebuie sa asigure functionarea permanenta a
lampilor cu lumina intermitenta. Alimentarea dispozitivului se face de la reteaua de iluminat
stradal cu o tensiune de 220 V.

Sistemul se va alimenta ziua de la acumulatorul propriu, iar noaptea acumulatorul se incarca


de la reteaua de iluminat stradal. Acumulatorul trebuie sa aiba o capacitate de min. 7 Ah si sa
asigure o autonomie de alimentare de min. 16 ore.
Secventa si frecventa de aprindere a lampilor (simultan sau intermitent) se selecteaza dupa
preferinta.
Atat indicatorul rutier, cat si blocul electronic de alimentare – comanda trebuie sa fie
prevazute cu un sistem de fixare care sa asigure prinderea pe orice tip de stalpi, fara gaurirea
acestora.
Dispozitivul electronic trebuie sa asigure gradul de protectie electrica IP 56.

b) Lampi cu lumina intermitenta.


Indicatoarele trebuie prevazute cu doua lampi cu lumina intermitenta, cu diametrul de
90-100mm, prevazute fiecare cu minim 16 LED-uri de putere.

Termen de garantie solicitat in conditii normale de depozitare si exploatare:


- 2 ani pentru panoul indicatorului;
- 1 an pentru dispozitivul electronic.

Indicatoare cu figuri grupate.


Datorita amplasarii in locuri periculoase, indicatoarele cu figuri grupate se vor realiza pe fond
din folie reflectorizanta clasa 2 si conturul panoului realizat cu folie clasa 3 fluorescent
reflectorizanta, cu un coeficient de retroreflexie de min. 800 cd./lx.mp si o durata de serviciu
garantata de 10 ani. Conturul panoului va avea o latime de 50 mm.
Pentru indicatoare se solicita o durata de viata garantata de 2 ani.
La deschiderea ofertelor se vor prezenta cate o mostra din urmatoarele indicatoare :
- indicator rutier ’’Denivelari pentru limitarea vitezei’’;
- indicator rutier ’’Limitare de viteza’’ 30km/h;
- indicator rutier ‘’Trecere pentru pietoni’’ echipate cu lampi cu led-uri ;
- indicator rutier ‘’Spital’’ echipate cu lampi cu led-uri ;
- indicator rutier cu figuri grupate care va contine pictogramele “Copii + Limitare de viteza
30km/h”.

Montarea indicatoarelor rutiere se va face conform prevederilor din SR 1848/2008.

La montaj se vor parcurge urmatoarele etape :


1. Se vor transporta echipele de lucru, piesele, materialele pentru montaj si utilajele necesare
montarii ;
2. Se va semnaliza corespunzator zona de lucru, in conformitate cu normele de securitate in
munca;
3. Montarea indicatorului pe stalp se face cu o echipa dotata cu un aparat pentru taiat si intins
banda de otel inox, trusa de chei si scara mobila. In functie de diametrul stalpilor de sustinere,
fixarea indicatoarelor pe stalpi se face fie cu bride si suruburi, fie cu banda de otel-inox si
capse;
4. Indicatoarele se vor monta pe stalpii de sustinere confectionati din teava metalica sau pe
stalpi de iluminat din beton. Pozitionarea indicatoarelor se face astfel incat sa se asigure o
buna vizibilitate a acestora fata de participantii la trafic ;
5. Pentru asigurarea vizibilitatii, indicatoarele trebuie sa fie amplasate cat mai aproape de
marginea partii carosabile, iar pentru a evita acrosarea lor de catre vehicule se impune o
distanta minima de 0,5 m de la marginea platformei drumului.

Ofertantul/ producatorul indicatoarelor trebuie sa prezinte:


1. Agrementul tehnic si Avizul tehnic pentru indicatoare rutiere emise de institutiile abilitate
din Romania ;
2. Agrementul tehnic si Avizul tehnic pentru indicatoare rutiere cu lampi cu led-uri, emise de
institutiile abilitate din Romania;
3. Agrementul tehnic si Avizul tehnic pentru folia reflectorizanta folosita pentru
confectionarea indicatoarelor rutiere emise de insitutiile abilitate din Romania ;
4. Certificatul de atestare tehnica acordat de Asociata Profesionala De Drumuri si Poduri din
Romania pentru executia lucrarilor de semnalizare rutiera verticala in cadrul Companiei
Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania si a Consiliilor Judetene si
Locale ;
5. Acordul producatorului foliei reflectorizante - in original - din care sa reiasa ca
producatorul foliei va asigura tipurile de folie reflectorizanta necesara pentru producerea
indicatoarelor rutiere solicitate in prezenta documentatie ;
6. Certificat pentru Sistemul de Management al Calitatii ISO9001 ;
7. Certificat pentru Sistemul de Management al Mediului ISO14001 ;
8. Certificat pentru Sistemul de Management pentru Sanatate si Securitatea Muncii OHSAS18001

2.3. Furnizare si montaj stalpi de sustinere pentru indicatoare

Stalpii de sustinere pentru indicatoare trebuie sa fie confectionati din teava de otel zincata cu
diametrul de 48 – 51mm, cu grosimea peretilor de minim 3mm.
Se solicita stalpi de sustinere in doua variante : cu lungime de 3,5m.
Pentru a se asigura montarea corespunzatoare in sol, stalpul trebuie prevazut la partea
inferioara
cu doua platbande cu dimensiuni de min. 150 x 30 x 3mm., sudate in “X” deoparte si de alta
a tevii.
In scopul asigurarii suplimentare a protectiei anticorozive, dupa protejare chimica sau
electrochimica, stalpii trebuie vopsiti in camp electrostatic cu pulbere gri mat.
La partea superioara stalpul va fi prevazut cu un capac din plastic pentru a impiedica
patrunderea apei si corodarea stalpilor.
Pentru stalpii de sustinere se solicita o durata de viata garantata de 2 ani.

Montarea stalpilor de sustinere se va face conform prevederilor din SR 1848/2008.

La montaj se vor parcurge urmatoarele etape :


1. Se vor transporta echipele de lucru, piesele, materialele pentru montaj si utilajele necesare
montarii ;
2. Se va semnaliza corespunzator zona de lucru, in conformitate cu normele de securitate in
munca;
3. Se vor face masuratori pentru stabilirea locului unde trebuie montati stalpii de sustinere;
4. Montarea stalpilor in beton se va efectua intr-o groapa executata cu un pickamer sau forata
cu carotiera avand o adincime de min. 0,4 m. Pentru aceasta operatiune se va folosi un grup
electrogen pentru alimentarea cu curent electric. In cazul plantarii stalpului in pamant se va
practica o groapa (0,3m x 0,3m) cu adancimea de minim 0,5 m. ;
5. Pentru asigurarea vizibilitatii indicatoarelor, stalpii trebuie sa fie amplasati cat mai aproape
de marginea partii carosabile, iar pentru a se evita acrosarea lor de catre vehicule se impune o
distanta minima de 0,5 m de la marginea platformei drumului la indicator.
6. Dupa pozarea stalpului in groapa practicata se toarna beton in golul ramas ;
Betonul se prepara pe loc cu betoniera electrica mobila alimentata de grupul electrogen.

2.4. Furnizare si montaj dispozitive (butoane) rutiere reflectorizante incastrate in carosabil


protejate contra actiunii utilajelor de deszapezire

Butoanele reflectorizante sunt compuse dintr-un suport rezistent de masa plastica si un


catadioptru. Suportul din masa plastica trebuie sa aiba prevazut un locas special practicat
pentru montarea catadioptrului.
Se solicita ca intreg ansamblul sa fie realizat din masa plastica pentru ca la eventuala frezare a
suprafetei de asfalt sa nu fie necesara scoatere in prealabil a butonilor pentru a se evita
distrugerea frezelor.
Catadioptrul trebuie sa asigure reflexia luminii incidente in ambele sensuri de circulatie.
Dimensiunile solicitate pentru butonii reflectorizanti :
Lungime = 250 - 260mm.
Latime = 130 - 150mm.
Inaltime = 40 - 50mm.
Butonii trebuie sa fie proiectati antivandalism si antifurt si trebuie sa asigure o lumina
reflectata de culoare alba sau rosie.
Montajul butonilor reflectorizanti incastrati se face intr-un locas special practicat in carosabil,
locas care se va realiza cu o freza speciala ce va avea un profil identic cu profilul butonului.
Fixarea butonilor in asfalt se face cu un amestec special de bitum cauciucat care trebuie sa
aiba o buna elasticitate si sa reziste la temperaturi intre –40 °C si +60 °C.
Produsul trebuie sa respecte prevederile standardelor SR EN 1463-1 : 1999 si SR EN 1463-1 :
1999/A1:2004.
Butonii trebuie sa fie montati corespunzator in carosabil pentru a se evita smulgerea
accidentala a acestora.

La montarea butonilor se vor executa urmatoarele operatii:


1. Marcarea punctelor unde vor fi montati butonii;
2. Saparea mecanica a lacaselor in asfalt, cu o freza care copiaza profilul suportului;
3. Curatarea prin suflarea cu aer a lacaselor;
4. Turnarea in lacas a amestecului de fixare;
5. Introducerea butonilor in lacasul sapat si presarea acestora pana cand limita inferioara a
zonei centrale atinge suprafata imbracamintii de asfalt. Amestecul de fixare trebuie sa fie usor
in exces si trebuie sa apara pe marginile butonului.

Documente solicitate:
1. Agrement tehnic si Aviz tehnic sau Certificat de conformitate CE emis de institutiile
abilitate, pentru butoanele rutiere reflectorizante ;
2. Certificat pentru Sistemul de Management al Calitatii ISO 9001;
3. Certificat pentru Sistemul de Management al Mediului ISO 14001 ;
4. Certificat pentru Sistemul de Management pentru Sanatatea si Securitatea muncii OHSAS
18001
Se solicita durata de viata garantata de minim 24 luni de la data montarii.
La deschiderea ofertelor se va prezenta mostra de buton rutier reflectorizant.

2.5. Furnizare si montaj limitatoare de viteza sistem liniar

Dispozitivele sunt confectionate din cauciuc termoplastic de culoare neagra si galbena,


colorate in masa, pentru a asigura durabilitatea culorii.
Modului central trebuie sa aiba o inaltime in zona mediana de 30mm, lungime 600mm si latime
500mm.
Modului de capat trebuie sa aiba o inaltime in zona mediana de 30mm, lungime 600mm si latime
300mm.
Modulele centrale trebuie sa fie inscriptionate in structura materialului prin litere in relief cu textul
PMB si SCOALA.
Ofertantul trebuie sa poata oferi atat modulul central de culoare neagra si galbena cat si modulul de
capat si trebuie sa livreze limitatoarele impreuna cu elementele de fixare in carosabil.
Limitatoarele de viteza trebuie sa fie prevazute cu rizuri antialunecare pentru a impiedica
deraparea autovehiculelor, iar forma acestora trebuie sa permita scurgerea apei.

Pentru sporitea vizibilitatii, modulele centrale se monteaza alternativ negru si galben.

La montaj se vor parcurge urmatoarele etape :


1. Se vor transporta echipele de lucru, materialele pentru montaj si utilajele necesare
montarii ;
2. Se va semnaliza corespunzator zona de lucru ;
3. Se vor face masuratori pentru stabilirea locului unde trebuie montate limitatoarele de
viteza ;
4. Montarea pragului liniar limitator de viteza incepe prin trasarea gaurilor de fixare ale
primei piese de capat si ulterior a celorlalte piese ;
5. Se executa gaurile de fixare cu o bormasina alimentata de generatorul electric ;
6. Se vor introduce diblurile din plastic pana in capatul gaurilor de fixare ;
7. Se vor pozitiona modulele de capat si cele centrale pe gaurile practicate si se vor
prinde suruburile cu saibele aferente in diblurile fixate anterior ;
8. Se vor strange suruburile pana la fixarea ferma a limitatorului pe partea carosabila ;

Se solicita o durata de viata garantata de 12 luni.

La deschiderea ofertelor se vor prezenta mostre de limitator de viteza piesa centrala, una de
culoare neagra si una de culoare galbena si o mostra de piesa de capat.

Ofertantul trebuie sa prezinte:


· Agrement tehnic si Aviz tehnic sau Certificat de conformitate CE pentru
dispozitivele de limitare a vitezei emis de institutiile abilitate;
 Certificat pentru Sistemul de Management al Calitatii ISO 9001 ;
· Certificat pentru Sistemul de Management al Mediului ISO 14001 ;
· Certificat pentru Sistemul de Management pentru Sanatatea si Securitatea muncii
OHSAS 18001.
CAPITOLUL 3 - ÎNCEPEREA, ÎNTÂRZIEREA ŞI SUSPENDAREA
LUCRĂRILOR

3.1. Începerea lucrărilor


Beneficiarul va informa Executantul despre data de începere a lucrărilor (Ordinul de începere
a lucrărilor) cu cel puţin 7 zile înainte.
Executantul are obligaţia să înceapă execuţia lucrărilor cât mai curând posibil după Data de
Începere a Lucrărilor şi va confirma Lucrările cu promptitudine şi fără întârziere.

3.2. Perioada încheierii lucrărilor


- Executantul va încheia toate Lucrările şi fiecare Secţiune (dacă există) în perioada
destinată Încheierii Lucrărilor sau a Secţiunii (după caz).

3.3. Programul
Executantul va înainta Beneficiarului un program detaliat în cel mult 28 de zile de la primirea
Ordinului de Începere a Lucrărilor. Executantul va elabora, de asemenea, un program revizuit,
ori de câte ori programul anterior nu corespunde progreselor actuale sau Obligaţiilor
Executantului.
Fiecare program va cuprinde:
- ordinea propusă de Executant pentru desfăşurarea Lucrărilor;
- fiecare dintre paşii din Lucrare facuţi de către fiecare subcontractant;
Executantul are obligaţia de a anunţa în scris Beneficiarul asupra evenimentelor sau
circumstanţelor specifice probabile în viitor, care pot afecta lucrările şi pot duce la creşterea
preţului de Contract ori la întârzieri în execuţia Lucrărilor.
În cazul în care Executantul se consideră îndreptăţit la o prelungire a perioadei de încheiere a
lucrărilor, acesta se va adresa în scris Beneficiarului.

3.4. Penalizări pentru întârziere


În cazul când nu se respectă termenul de finalizare stabilit, se vor percepe penalităţi conform
contractului.

CAPITOLUL 4 - RECEPŢIA LA TERMINAREA LUCRĂRILOR


La terminarea lucrărilor, Executantul va înştiinţa Beneficiarul că sunt întrunite condiţiile
pentru Recepţia la Terminarea Lucrărilor.
Comisia de recepţie examinează:
- respectarea prescripţiilor caietului de sarcini tehnice, prevederilor SR 1848 / 7 –
2004, SR 1848 / 1, 2, 3 / 2008 şi a celorlalte Normative aflate în vigoare;
- respectarea filmului marcajului;
- rezistenţa la uzură, calitatea vizuală a luminanţei şi a retroreflexiei;
- geometria benzii de marcaj (lungime şi lăţime), banda de marcaj să aibă un contur
clar delimitat, având microbile sau bile mari repartizate uniform pe lungimea şi
lăţimea benzii de vopsea.
La terminarea examinării, comisia va consemna observaţiile şi concluziile în procesul verbal
de recepţie şi se va decide admiterea cu sau fără obiecţii a recepţiei, amânarea sau respingerea
ei.
Dacă se constată deficienţe de calitate la marcajul rutier, în ceea ce priveşte geometria şi
aspectul general, dozaj de vopsea şi microbile, comisia poate hotărî refacerea marcajului pe
cheltuiala executantului şi propune termene de remediere.
În cazul în care admiterea recepţiei se face cu obiecţii, în procesul verbal de recepţie se vor
indica în mod expres acele lipsuri care trebuiesc remediate. Termenele de remediere se vor
conveni cu Executantul.

CAPITOLUL 5 - RECEPŢIA FINALĂ LA EXPIRAREA PERIOADEI DE


GARANŢIE
Se execută în apropierea expirării termenului de garanţie, cu maximum 15 zile înainte de
expirarea perioadei de garanţie, dar nu mai târziu de 15 zile după expirarea perioadei de
garanţie.
Perioada de garanţie minima solicitata este de:
- 24 luni pentru marcajele rutiere executate cu material termoplastic,
- 24 luni pentru marcajele rutiere executate cu material preformat,
- 24 luni pentru marcajele rutiere executate cu material antiderapant,
- 24 luni pentru indicatoarele rutiere,
- 24 luni pentru stâlpii aferenţi de susţinere,
- 24 luni pentru butonii rutieri reflectorizanţi,
- 12 luni pentru limitatoarele de viteza montate in sistemu liniar.
Comisia de Recepţie finală se întruneşte la data şi locul fixate de Preşedintele Comisiei.
Comisia verifică lucrarile acceptate la recepţia efectuată la terminarea lucrărilor.
Comisia utilizează aceleaşi proceduri tehnice ca şi la recepţia efectuată la terminarea
lucrărilor .
Comisia analizează calitatea lucrarilor corespunzător garanţiei acordate. În caz de
neconformitate, comisia analizează factorii care au influenţat scăderea duratei de viaţă a
lucrarilor. Recepţia se efectuează prin determinări vizuale pe categorii de lucrari, iar dacă
acestea conduc la opinii divergente în cadrul comisiei, în ceea ce priveşte rezultatele obţinute,
atunci se vor face masuratori cu aparate specifice.
La terminarea recepţiei finale, comisia va consemna constatările şi concluziile referitoare la
calitatea lucrarilor recepţionate, în procesul verbal de recepţie finală, împreună cu decizia de
admitere, cu sau fără obiecţii a recepţiei, de amânare sau de respingere a ei.
În cazul în care comisia de recepţie finală recomandă admiterea cu obiecţii, amânarea sau
respingerea recepţiei, ea va trebui sa propună măsuri pentru înlăturarea neregulilor semnalate.

CAPITOLUL 6 - RESPONSABILITATEA PENTRU DEFECTE


Executantul va executa toate lucrările necesare de remediere a defectelor sau deteriorărilor,
aşa cum va dispune Beneficiarul până la expirarea perioadei de garanţie.

CAPITOLUL 7 - DURATA CONTRACTULUI: pana la 31.12.2010, cu posibilitatea


prelungiri pana la 30.04.2011.

DIRECTOR Adj., ŞEF SERVICIU


CIRCULATIE,
DORU STANESCU VASILICA NICOLAE
Anexă cantităţi elemente de siguranţă rutieră:

Nr. crt. Reper U.M. Cantitate


1 Marcaj rutier termoplastic mp 1900
2 Marcaj rutier termoplastic rezonator mp 310
3 Marcaj rutier preformat mp 840
4 Covor antiderapant roşu mp 14500
5 Indicatoare rutiere
5.1. Indicatoare cu figu40ri grupate cu dimensiuni buc 20
850x1500mm
5.2. Indicatoare rutiere ’’Denivelari pentru limitarea buc 40
vitezei’’cu dimensiuni normale
5.3. Indicatoare rutiere ’’Limitare de viteza’’ buc 40
30km/h cu dimensiuni normale
5.4. Indicatoare rutiere ‘’Trecere pentru pietoni’’ buc 20
echipate cu lampi cu led-uri 
5.5. Indicatoare rutiere ‘’Spital’’ echipate cu lampi buc 60
cu led-uri 
6 Stâlpi de susţinere indicatoare rutiere buc 60
7 Butoni reflectorizanţi buc 1200
8 Limitatoare de viteza sistem liniar m.l. 250

Întocmit,

S-ar putea să vă placă și