C.

Nuvela mi-a atras atenţia prin faptul că autorul prezintă un caz

patologic, ce are ca mobil patima înavuţirii. Stavrache, personajul principal,
este un negustor necinstit, avar si nemilos, plasat fiind într-un mediu social
în care setea de îmbogăţire are consecinţe nefaste asupra individului,
dezumanizându-l.

D. Acţiunea, personajele, conflictul şi deznodământul:

  În pădurea Dobrenilor fusese prinsă, în sfârșit, ceata de tâlhari care
jefuia pe acolo de vreo doi ani. În ultimul timp îl călcaseră pe popa Iancu din
Podeni, l-au legat fedeleș și i-au luat banii. După vreo două săptămâni l-au
prădat pe arendașul din Dărmănești, pe care l-au și omorât.
Într-o seară, popa Iancu se duse la neica Stavrache, frate-său, hangiul.
Îi spuse că are să vorbească cu el în taină. Hangiul trimise slugile și femeia
să se culce, apoi merse în odăiță la popa. Plângând și lovindu-se cu pumnii
în cap, preotul Iancu mărturisi că el fusese capul cetei de tâlhari. Lovitura de
la el fusese numai de ochii lumii. Acum se temea că tovarășii lui, supuși la
cazne, îl vor da de gol.
Deodată se auziră bubuituri grozave în obloane. Se aflau in vreme de
razboi. Erau vreo douăzeci de voluntari, cu doi sergenți și un ofițer, mergeau
la luptă, către Dunăre. Neica Stavrache îi hrăni bine, le dădu de băut și loc
unde să doarmă. Merse la frate-sau cel mic, îl tunse și îi rase barba.
Dimineață îl prezentă sub numele Iancu Georgescu și aranjă să îl ia și pe el
la război.
Trecuse multă vreme de când popa Iancu dispăruse, nu se știe cum.
Într-o zi, Stavrache primi o scrisoare de la fratele său, că era bine și că
făcuse multe fapte de vitejie in vreme de razboi. Cum părea că războiul se va
sfârși, Plevna fusese luată, domnul Stavrache începu a-și face griji că frate-
său se va întoarce și își va cere averea, mai ales că tâlharii nu pomeniseră
nimic despre el. Pe când se tot întreba dacă va avea sau nu curajul să vină
fratele său, domnul Stavrache mai primi o scrisoare, în care era anunțat că
sublocotenentul Iancu Georgescu murise pe câmpul de luptă.
Sunt vreo cinci ani de când domnul Stavrache stăpânea moștenirea de
la fratele său. Cu toate acestea,  întoarcerea fratelui său mai mic bântuia
visele domnului Stavrache. 
Într-o seară cu viscol, hangiul se trezi cu doi călători care cereau
adăpost până la ziuă. Îi trimise în odaia caldă și se duse să aducă vin. Când
intră în odaie, unul dintre călători se culcase în pat, cu fața la perete. celălalt
stătea lângă sobă. Hangiul se dădu mai aproape de cel culcat și zise că
pesemne îl cunoaște. Cel din pat se ridică drept în fața lui și îi spuse că îl
cunoaște, doar e fratele lui. Stavrache rămase mut și înțepenit. Fratele său îl
așeză pe scaun și îi spuse că are nevoie de ajutorul lui. Chiar dacă se făcuse
stăpân pe averea lui, nu îi ceruse nimic până acum. Acum însă, luase din
banii regimentului și trebuia să pună la loc cincisprezece mii. Dacă nu,
trebuia să se împuște.
Stavrache se ridică în tăcere, se duse și se închină la icoane și apoi se
urcă în pat și se culcă pe o parte. În scurtă vreme, începu să tremure, să
horcăie și să geamă. Frate-său îi puse mâna pe umăr să vadă ce e cu el. Cel
din pat sări cuprins de nebunie și se năpusti să îi omoare. Cu greu învinseră
cei doi forța și repeziciunea lui Stavrache. Îl legară, în timp ce hangiul îi
scuipa și râdea. Aprinseră o  lumânare, iar Stavrache începu să cânte
popește, în timp se fratele său îl privea în tăcere. Înnebunise cu adevărat.

          
E. Consideraţii şi opinii personale:
Cu o artă desăvârşită, autorul analizează acum reacţiile organice,
atitudinile şi comportarea eroului. Întâmplările sunt ţesute într-o ordine
gradată şi crescandă, iar acţiunile eroului sunt dirijate treptat de presimţirea
că popa Iancu nu e mort, de obsesia întoarcerii fratelui şi de starea de
violenţă din momentul confruntării directe cu acesta.