C.

Nuvela mi-a plăcut pentru că sugerează trecerea dinspre viaţă spre

moarte şi manifestarea sacrului în profan. Pentru că este plină de simboluri şi
semnificaţii şi iţi induce o oarecare stare de confuzie. Pentru că este o
nuvelă complexă, cu un personaj foarte simplu, banal chiar, dar cu o tehnică
narativă deosebită (epicul dublu).

D. Semnificația titlului (și a numelui eroului)

Locul numit ,,La ţigănci” reprezintă simbolic lumea cealaltă, liberă de
contingenţele timpului şi ale spaţiului, în care locuiesc nemuritorii.
Prin corelare cu titlul, tema nuvelei este aceea a ieşirii din timpul istoric,
linear, ireversibil şi a trecerii în timpul mitic, circular.
Acţiunea, personajele, conflictul şi deznodământul:
Nuvela începe cu o călătorie obişnuită, repetată de trei ori pe săptămână,
ca un ritual, de profesorul de pian, Gavrilescu. Tramvaiul, simbol al lumii
reale (ca şi pălăria sau banii), trece pe lângă grădina ţigăncilor, despre care
oamenii discută într-un mod misterios, cu toate că nimeni nu ştie nimic
sigur, pentru că nu a fost acolo. Este un spaţiu interzis, în aparenţă din
prejudecată. 
Momentul venirii ţigăncilor este amplasat într-un timp trecut
nedeterminat (mitic). Grădina apare ca un spaţiu mitic. Amintindu-şi că şi-a
uitat servieta cu partituri la eleva sa, Otilia Voitinovici, profesorul coboară
cu intenţia de a lua tramvaiul în sens invers. După o serie de ezitări,
Gavrilescu intră la ţigănci, atras de umbra grădinii, moment care
marchează intrarea personajului în cealaltă lume, în planul ireal, trecerea
dinspre viaţă spre moarte, dinspre profan înspre sacru.
În faţa porţii, îl aşteaptă o fată oacheşă. Baba (Cerberul) îi cere drept taxă
pentru a trece în cealaltă lume, la ţigănci, echivalentul a trei lecţii de pian.
Odată ajuns în bordei,  Gavrilescu încalcă interdicţia de a nu bea multă cafea
şi intră în „jocul" fetelor. Trebuie să ghicească ţiganca din cele trei: o
ţigancă, o grecoaică, o evreică. Eşuează însă, pentru că îşi aminteşte de
Hildegard, iar fetele îl grăbesc, cred că se teme să le ghicească, apoi îl prind
într-o horă de iele sau de ursitoare care îi ţes un alt destin. După prima
încercare, adoarme şi se trezeşte îmbrăcat altfel. Fuga prin labirintul de
paravane şi oglinzi redă simbolic „încurcătura" sa prin amintire. Acest
univers de obiecte inutile, sugerând perisabilitatea lumii, proiectează
ipostazele simbolice ale ratării personajului. A doua ratare a ghicitului îl face
să afle că, dacă ar fi reuşit, „ar fi fost foarte frumos", fetele l-ar fi plimbat
prin toate odăile bordeiului, dezvăluindu-i misterele universului.

Rătăceşte prin întuneric într-un labirint al obiectelor amorfe, spaţiu

haotic, unde e foarte cald şi renunţă treptat la haine. Se simte îmbrăcat în
giulgiu şi „se trezeşte" din coşmar sau halucinaţie discutând cu baba,
speriat, încercând să scape.
Aflăm în felul acesta că tânăr fiind, student în Germania, iubise pe
minunata Hildegard, pe care însă o părăsise şi se căsătorise cu Elsa, cu care
trăia de mulţi ani la Bucureşti. Prin urmare, Gavrilescu îşi ratase viaţa
sentimentală şi vocaţia de artist. Iubirea pentru Hildegard constituise
momentul sacru al vieţii lui, iar el îşi dă seama de asta doar în clipa în care
pătrunde în spaţiul magic al bordeiului ţigăncilor.
Gavrilescu părăseşte bordeiul ţigăncilor şi aude „huruitul mecanic al
tramvaiului", semn al timpului istoric. În tramvai, Gavrilescu constată,
dincolo de aparenţa unei lumi cunoscute, că trecerea timpului se accelerează
progresiv. Când dă o bancnotă taxatorului, află că aceasta era ieşită din uz.
Ajuns în strada Preoteselor, află că doamna Voitinovici se mutase de 8 ani,
de când se căsătorise Otilia. Chiar şi acasă la el locuiesc oameni străini. De
la cârciumarul din cartier, Gavrilescu află că soţia sa, Elsa, se întorsese de 12
ani în Germania. Prin urmare, popasul în bordeiul ţigăncilor a durat, nu
câteva ore, aşa cum crezuse Gavrilescu, ci 12 ani, durata unui an cosmic.
Vrea să revină la ţigănci pentru a cere o explicaţie şi face drumul în
compania unui birjar, fost dricar.
Ultimul episod prezintă întâlnirea cu Hildegard, iubita lui din tinereţe, în
casa cea mare. Aceasta îl ia de mână (este mediatoarea trecerii dincolo) şi îl
duce cu birja spre pădurea-labirint, spre o „nuntă în cer". Simbolul pădurii
este ambiguu, spaţiu al morţii sau al renaşterii, iar călătoria cu birja fostului
dricar poate fi spre moarte sau spre o împlinire a iubirii şi a destinului de
creator în alt plan al existenţei. Explicaţia sugerată pentru sensul călătoriei
este ambiguă, prin apelul la motivul visului, iar finalul nuvelei este deschis,
pentru că păstrează ambiguitatea, condiţie a fantasticului.

E. Mesajul transmis de autor - consideraţii şi opinii personale:

Personajele nuvelei poartă semnificaţii mitologice. Istoric al religiilor,
scriitorul combină şi reinterpretează vechile mituri, încât personajele nuvelei
sunt purtătoare de semnificaţii multivalente. Din perspectiva mitologiei
antice şi a alegoriei morţii, se pot atribui o serie de valori simbolice
personajelor: baba ar fi Cerberul care păzeşte intrarea în Infern, dar cere
vamă, precum Charon. Luntraşul este identificat cu birjarul, fost dricar, care
îl va conduce pe  Gavrilescu  spre  „pădure".   Fetele   ar  putea fi Ursitoarele
sau ielele, ca în folclorul românesc.