Sunteți pe pagina 1din 22

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ DREPT

DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE


TEME1 PENTRU LUCRĂRI DE LICENŢĂ
AN UNIVERSITAR 2021/2022

Prof.univ.dr. DRAGNE Luminiţa

1. Principiul separaţiei puterilor în stat. Studiu comparat.


2. Revizuirea Constituţiei.
3. Protecţia juridică a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
4. Libertatea individuală – un drept fundamental al omului.
5. Cetăţenia română.
6. Contenciosul european al drepturilor omului.
7. Statutul parlamentarilor în dreptul comparat.
8. Comisiile parlamentare. Studiu de drept comparat.
9. Actele juridice ale Parlamentului României.
10. Rolul şi atribuţiile Preşedintelui României. Studiu comparat şi cu alte state europene.
11. Răspunderea politică a Guvernului.
12. Rolul partidelor politice în statul de drept.
13. Controlul constituţionalităţii legilor.
14. Locul şi rolul Curţii Constituţionale în sistemul constituţional românesc.
15. Mediatorul european.

DREPT ELECTORAL

1
Aceste teme sunt propuse de subsemnata în calitate de coordonator ştiinţific al lucrărilor de
licenţă. Studenţii pot propune și alte teme de licenţă care vor fi stabilite de coordonator.
TEME2 PENTRU LUCRĂRI DE LICENŢĂ
AN UNIVERSITAR 2021/2022

Prof.univ.dr. DRAGNE Luminiţa

1. Evoluţia sistemului electoral în România.


2. Drepturile fundamentale electorale.
3. Sisteme electorale contemporane.
4. Finanțarea partidelor și a campaniilor electorale. Drept comparat.
5. Rolul Curţii Constituţionale a României în alegerea Preşedintelui României.
6. Modalități de desemnare a candidaților în alegerile parlamentare. Drept comparat.
7. Modalități de desemnare a candidaților în alegerile prezidențiale. Drept comparat.
8. Sisteme electorale. Drept comparat.
9. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în domeniul drepturilor
electorale.
10. Infracţiunile electorale.

2
Aceste teme sunt propuse de subsemnata în calitate de coordonator ştiinţific al lucrărilor de
licenţă. Studenţii pot propune și alte teme de licenţă care vor fi stabilite de coordonator.
DISCIPLINA: DREPT ROMAN
TITULAR: lect. univ. dr. Ionuț CIUTACU

Nr.
crt. Teme Nume student Adresa e-mail Nr. telefon

1. Izvoarele dreptului privat


roman
2. Procedura civilă romană
3. Condiţia juridică a
persoanelor în dreptul
privat roman
4. Formele de proprietate în
dreptul privat roman
5. Modurile de dobândire a
proprietăţii în dreptul privat
roman
6. Modurile de stingere a
obligaţiilor în dreptul privat
roman
7. Contractele consensuale în
dreptul privat roman

DISCIPLINA: ISTORIA STATULUI ȘI DREPTULUI ROMÂNESC


TITULAR: lect. univ. dr. Ionuț CIUTACU

Nr.
crt. Teme Nume student Adresa e-mail Nr. telefon

1. Organizarea de stat a
Daciei, provincie romană
2. Dreptul în Dacia, provincie
romană
3. Sfatul domnesc şi
dregătorii
4. Proprietatea în vechiul
drept românesc
5. Răspunderea juridică în
vechiul drept românesc
6. Statutul juridic al
persoanelor în vechiul drept
românesc
Disciplina: DREPT FINANCIAR
Titular: Lect.univ.dr. ALICE CRISTINA MARIA DRAGOMIR - ZDANOVSCHI

Nr.
crt. Teme licenţe Nume student Adresa e-mail Nr.
telefon

8. Finanţele publice
9. Moneda şi instrumentele
monetare
10. Sistemul bugetar
11. Datoria publică
12. Procedura bugetară
13. Execuţia bugetară
14. Veniturile publice
15. Cheltuielile publice
16. Controlul financiar
17. Legea bugetară anuală
18. Curtea de Conturi a României
19. Inspecţia economico-
financiară
20. Răspunderea juridică în
domeniul financiar

21. Moneda unică europeană


22. Fondurile europene

NOTĂ: Studenţii pot face şi alte propuneri conform dorinţei lor de specializare în domeniul
dreptului financiar. Stabilirea temei finale în urma propunerii se face împreună cu profesorul
coordonator.
Disciplina: DREPT FISCAL
Titular: Lect.univ.dr. ALICE CRISTINA MARIA DRAGOMIR – ZDANOVSCHI

Nr.
crt. Teme Nume student Adresa e-mail Nr.
telefon
1. Politica fiscală a statului
2. Dubla impunere
3. Obligaţia fiscală şi creanţa
fiscală
4. Sarcinile fiscale – Impozitul,
Taxa bugetară şi
Contribuţiile sociale
obligatorii
5. Actul administrativ fiscal
6. Titlul de creanţă fiscală
7. Contribuţiile sociale
obligatorii
8. Executarea silită în materie
fiscală
9. Executorul fiscal
10. Impozitul pe venit
11. Impozitul pe profit
12. Impozitele şi taxele locale
13. Taxele vamale
14. Taxa pe valoarea adăugată
15. Accizele
16. Facilităţile fiscale
17. Răspunderea patrimonială în
materia fiscală
18. Răspunderea juridică în
materie fiscală
19. Controlul fiscal
20. Contenciosul fiscal
21. Paradisurile fiscale
22. Evaziunea fiscală

NOTĂ: Studenţii pot face şi alte propuneri conform dorinţei lor de specializare în domeniul
dreptului fiscal. Stabilirea temei finale în urma propunerii se face împreună cu profesorul
coordonator.
Cadru didactic: Prof. univ. dr. Cristian JORA
Lista temelor pentru lucrările de licență la disciplina
DREPT CIVIL. DREPTURILE REALE
în anul universitar 2021-2022

PRECIZARE ÎN ATENȚIA STUDENȚILOR : LUCRAREA TREBUIE PREDATĂ


COORDONATORULUI ȘTIINȚIFIC CEL MAI TÂRZIU LA DATA DE 15 APRILIE
2022, SPRE A FI VERIFICATĂ

Nr. crt. Tema pentru lucrarea de licență Numele Obs.


studentului
1. Patrimoniul şi funcţiile sale
2. Drepturile patrimoniale
3. Posesia şi efectele sale
4. Dreptul de proprietate publică
5. Regimul juridic al circulaţiei
imobilelor
6. Proprietatea comună pe cote-părţi
obişnuită sau temporară
7. Proprietatea comună pe cote-părţi
forţată
8. Dreptul de proprietate periodică
9. Încetarea dreptului de proprietate
comună
10. Dreptul de uzufruct
11. Dreptul de uz şi dreptul de abitaţie
12. Dreptul de servitute

13. Dreptul de superficie

14. Accesiunea imobiliară, mod de


dobândire a dreptului de proprietate

15. Uzucapiunea, mod de dobândire a


dreptului de proprietate
16. Limitele şi restricţiile dreptului de
proprietate privată
17. Mijloacele juridice de apărare a
dreptului de proprietate, cu specială
privire asupra acţiunii în revendicare
imobiliare
18. Mijloacele juridice de apărare a
dreptului de proprietate, cu specială
privire asupra acţiunii în revendicare
a bunurilor mobile

19. Apărarea posesiei prin acțiunile


posesorii

20. Fiducia

Cadru didactic: Prof. univ. dr. Cristian JORA


Lista temelor pentru lucrările de licență la disciplina
DREPT CIVIL. CONTRACTE
DREPT CIVIL. SUCCESIUNI
în anul universitar 2021-2022

1. Efectele contractului de vânzare


2. Contractul de locațiune, cu specială privire asupra contractului de arendare
3. Contractul de mandat
4. Contractul de rentă viageră și contractul de întreținere
5. Contractul de antrepriză
6. Drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor
7. Testamentul, definire, caractere, cuprins, condiții de validitate
8. Formele testamentelor
9. Limitele dreptului de a dispune prin acte juridice de bunurile succesiunii
10. Dreptul de opțiune succesorală
11. Partajul moștenirii
12. Dobândirea posesiunii moștenirii

DISCIPLINA: DREPT PROCESUAL CIVIL


TITULAR: Prof. univ. dr. Evelina OPRINA

Nr.
crt. Teme Nume student Adresa e-mail Nr. telefon

1. Forma și materia procesului


civil
2. Principiile fundamentale
ale procesului civil
3. Acțiunea civilă
4. Instanța de judecată,
participant la procesul civil
5. Părțile în procesul civil
6. Competența instanțelor
judecătorești
7. Actele și termenele de
procedură
8. Cereri principale,
adiționale, incidentale și
accesorii
9. Măsurile asigurătorii
10. Excepțiile procesuale
11. Probele în procesul civil
12. Incidente procedurale ce
pot apărea în cursul
judecății
13. Actele procesuale de
dispoziție ale părților
14. Hotărârea judecătorească
15. Apelul
16. Recursul
17. Contestația în anulare
18. Revizuirea
DISCIPLINA: Dreptul UE
TITULAR: lect.univ. dr. Anca Păiușescu

Nr.
crt. Teme Nume student Adresa e-mail Nr. telefon

1. Principiile specifice
dreptului Uniunii Europene
2. Natura juridică a tratatelor
și a actelor juridice ale UE
3. Instituțiile UE
4. CJUE –rolul ei în
interpretarea tratetelor
5. UE și Criza Brexit
6. UE și criza sanitară Covid
19
7. UE și Planurile de
reziliență și rederesare post
Covid
8. Tratatul de la Lisabona și
rolul său în consolidarea
construcției europene
9. Procesul de aderarea a
româniei la UE
10. Adaptarea conceptului de
suveranitate de stat în
contextul integrării unui
stat în UE

DISCIPLINA: Teoria Generală a Dreptului


TITULAR: lect.univ. dr. Anca Păiușescu

Nr.
crt. Teme Nume student Adresa e-mail Nr. telefon

1. Conceptul normei juridice


2. Structura logico-juridică a
normei juridice
3. Clasificarea normelor
juridice
4. Izvoarele dreptului -
Obiceiul ca izvor de drept
5. Acțiunea actelor normative
în timp
6. Acțiunea actelor normative
în spațiu
7. Conceptul statului
(definiție, elemente
constitutive, trăsături)
8. Forma de guvernământ a
statului
9. Forma de structură a
statului
10. Forma de regim politic a
statului

FILOSOFIE
Prof.univ.dr. hab. Gabriela Pohoață
1. MORALA CA STRATEGIE SOCIALĂ-VALOAREA ARMONIEI SOCIALE;
2. ROLUL VALORILOR MORALE ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ ACTUALĂ:
DREPTATEA CA VALOARE CARDINALĂ;
3. DREPTUL MORALEI ȘI MORALA DREPTULUI ÎN LEGISLAȚIA ROMÂNEASCĂ
ACTUALĂ;
4. ETICA ȘI STATUL DE DREPT ÎN ROMÂNIA ACTUALĂ;
5. DE LA REPUBLICA LUI PLATON LA STATUL DE DREPT DIN ROMÂNIA
ACTUALĂ;
6. ROLUL LEGILOR ÎN SOCIETATEA DEMOCRATICĂ:ABORDARE FILOSOFICO-
JURIDICĂ;
7. EPISTEMOLOGIA DREPTULUI: DE LA EROAREA JUDICIARĂ LA ADEVĂRUL
JURIDIC;
8. LIBERTATE ȘI RESPONSABILITATE JURIDICĂ: drepturi și libertăți;
9. PRAXIOLOGIA. FILOSOFIA ACȚIUNII ȘI DREPTUL;
10. DEMNITATEA UMANĂ-EXPRESIE VALORICĂ A FINALITĂȚILOR DREPTULUI.

BIBLIOGRAFIE:

1. Platon, Republica, în Opera V, Ed.Științifică și Enciclopedică,1986.


2. Aristotel, Etica Nicomahică, Ed.Științifică și Enciclopedică, 1988.
3. Kant, Imm. Întemeierea metafizicii moravurilor, Humanitas, 2007.
4. Hobbes, Th., Elementele dreptului natural și politic, Humanitas, 2005.
5. Mill, J.S., Despre libertate, Ed.Eminescu, 1996.
6. Mill, J.S., Utilitarismul, Paideia, 2003.
7.Cicero, Despre legi, Ed.Științifică, București, 1983.
8. Cicero, Despre supremul bine și supremul rău, Ed.Științifică, București, 1983.
9. Irineu Ion Popa, Substanța morală a dreptului, Ed.Universul Juridic, București, 2009.
10 Alain Supiot, Homo Juridicus. Eseu despre funcția antropologică a dreptului( trad. de
catalina Teodora Burga), ed.Rosetti Educational, 2001.
11. Mircea Djuvara, Fundamentul fenomenului juridic. Reflecții asupra principiilor logice ale
cunoașterii juridice. Ed. Aius, 2014.
12. Dan Claudiu Dănișor, Ion Dogaru, Filosofia dreptului. Marile curente. Ed.3, ed.C.H.Beck,
2010.
13. Ștefan Munteanu, Repere în istoria filosofiei dreptului, Ed.Wolters Kluwer,
bucurești,2009.
14. Pohoață, G., Antologie de filosofie juridică, Prouniversitaria, 2017
15. Pohoață, G., Studii de filosofie morală, Prouniversitaria, 2015.

DISCIPLINA: DREPTUL COMERȚULUI INTERNAȚIONAL


TITULAR: LECT. UNIV. DR. RADU BOGDAN

Nr.
crt. Teme Nume student Adresa e-mail Nr. telefon

1. Investițiile directe și
investițiile de portofoliu –
mecanisme ale comerțului
internațional.
2. Eforturi europene de
armonizare a reglementării
relative la contractele de
vânzare.
3. Provocările juridice ale
comerțului digital
4. Influențele sancțiunilor
economice internaționale
asupra comerțului
internațional.
5. Analiza diacronica a
demersurilor Camerei de
Comerț din Paris pentru
uniformizarea dreptului
comerțului internațional cu
aplecare speciala asupra
regulilor INCOTERMS.
6. Probleme specifice în
procedurile de insolvență
transfrontalieră europeană.
7. Probleme juridice teoretice
și practice generate de
activitățile de comerț cu
token-urile non-fungibile
(NFT-uri)
8. Instrumente moderne de
plată - Monedele virtuale și
cryptomonedele.
9. Răspunderea juridică
generată de contractele de
cloud-computing și
internetul lucrurilor.
10. Efectele juridice ale
incapacității de plată în
comerțul internațional.
11. Societatea europeană – rol
important în comerțul
european.

DISCIPLINA: DREPT PROCESUAL CIVIL


TITULAR: LECT.UNIV. DR. ELISABETA ROȘU
Nr.
crt. Teme Nume student Adresa e-mail Nr. telefon

1. Principiile fundamentale
ale procesului civil
2. Acțiunea civilă
3. Condiții de exercitare a
acțiunii civile
4. Cererea de chemare în
judecată. Procedura
regularizării
5. Participarea terților în
procesul civil
6. Încheierea de ședință
7. Competența instanțelor
8. Excepțiile procesuala
9. Probele în procesul civil
10. Hotărârea judecătorească în
materie civilă

DISCIPLINA: DREPT COMERCIAL


TITULAR: Prof. univ. dr. Daniel-Mihail Șandru
Nr.
crt. Teme Nume student Adresa e-mail Nr. telefon

1. 1. Impactul regulilor
concurenței privind
organizarea și funcționarea
societăților constituite
potrivit Legii nr. 31/1990
2. 2. Aportul la constituirea
societăților
3. 3. Participarea la beneficii
și pierderi
4. 4. Răspunderea
administratorului
5. 5. Adunarea generală
ordinară la SA
6. 6. Adunarea generală
extraordinară la SA
7. 7. Adunarea generală la
SRL
8. 8. Administrarea SRL
9. 9. Retragerea asociaților
din SA
10. 10. Retragerea asociaților
din SRL
11. 11. Regimul juridic al
acțiunilor
12. 12. Sucursalele și alte
dezmemrăminte fără
personalitate juridică
13. 13. Majorarea capitalului
social
14. 14. Reducerea capitalului
social
15. 15. Obligația generală a
societăților de a respecta
legislația privind protecția
datelor
DISCIPLINA: DREPT CIVIL – PARTEA GENERALĂ - PERSOANELE
TITULAR: Prof. univ. dr. PETRICĂ TRUȘCĂ
Nr.
crt. Teme Nume student Adresa e-mail Nr. telefon

1. Aplicarea și interpretarea
normelor juridice
2. Considerații teoretice privind
conținutul raportului juridic civil
3. Considerații teoretice privind
obiectul raportului juridic civil
4. Condițiile de fond ale actului
juridic civil
5. Consimțământul – condiție de
fond și esențială a actului juridic
civil
6. Forma actului juridic civil
7. Efectele actului juridic civil
8. Efectele nulității actului juridic
civil
9. Cursul prescripției extinctive
10. Încetarea capacității de folosință
a persoanei fizice
11. Considerații teoretice și practice
privind capacitatea de exercițiu a
persoanei fizice
12. Aspecte teoretice privind numele
persoanei fizice
13. Considerații teoretice și practice
privind starea civilă a persoanei
fizice
14. Capacitatea de exercițiu a
persoanei juridice
15. Aspecte teoretice și practice
privind încetarea persoanei
juridice

DISCIPLINA: DREPT ADMINISTRATIV – Partea speciala


TITULAR: Conf. univ. dr. Benonica VASILESCU
Nr.
crt. Teme Nume student Adresa e-mail Nr. telefon

1. Locul și rolul Președintelui


României în sistemul
constituțional din România

2. Prerogativele
constituționale ale
Președintelui României
3. Răspunderea Președintelui
României
4. Raporturile dintre Parlament
și Guvern în dreptul
românesc
5. Procedura de învestire a
Guvernului potrivit
Constituției și
jurisprudenței Curții
Constituționale
6. Răspunderea politică a
Guvernului și răspunderea
juridică a membrilor
Guvernului
7. Administrația publică
locală în lumina noului Cod
administrativ
8. Principiile de bază ale
administrației publice
locale
9. Autoritățile deliberative ale
administrației publice
locale
10. Autoritățile executive ale
administrației publice
locale
11. Consiliul județean –
autoritate a administrației
publice pentru coordonarea
activității consiliilor
comunale și orășenești
12. Particularitățile administrației
publice la nivelul
Municipiului București
13. Prefectul – reprezentantul
Guvernului pe plan local
14. Contenciosul administrativ
exercitat de persoanele
juridice de drept public
15. Contenciosul administrativ CHENDEA ady_chendea@ 0752.405.675
– mijloc de control al ȘTEFANIA yahoo.com
legalității actului ADRIANA
administrativ

S-ar putea să vă placă și