Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
www.miron.ro
MAGAZIN VIRTUAL
LEI: 24,00
ISBN:
9 789731 789958
Capitolul 1
— Cred că da.
Avea să doară tare, dar putea să coboare.
— Da.
— Aş putea să te duc eu.
— Pe scară?
— Te-aş lua în spate.
— Nu mă urc pe spatele tău.
— Nu acolo te-aş vrea, ce-i drept, spuse el încet,
pentru sine.
Ea se uită brusc în sus.
— Da, ei bine, continuă George, urcînd puţin şi
ajungînd cu şoldurile la marginea acoperişului, poţi să te
ridici?
Ea îl privi fără să înţeleagă.
— Vreau să văd cît de multă greutate poţi să sprijini
pe gleznă, explică el.
— Aha, spuse Billie cam nedumerită. Da, sigur.
Probabil că nici n-ar fi trebuit să încerce. înclinaţia
acoperişului era suficient de mare încît să fie necesar să se
sprijine pe amîndouă picioarele, iar glezna ei dreaptă era
aproape inutilizabilă în acel moment. Ea încercă, totuşi,
fiindcă nu putea să sufere să dea dovadă de slăbiciune în
faţa acelui bărbat. Sau poate încercă fiindcă nu era în
natura ei să nu încerce orice. Sau poate că nu se gîndi destul
de bine, dar, oricum, se ridică, se clătină şi se aşeză repede
înapoi. Nu înainte să scoată un sunet înfundat de durere.
George se urcă imediat pe acoperiş.
— Proastă mică, bombăni cu afecţiune, sau cel puţin
cu atîta afecţiune cîtă arăta el de obicei. Pot să văd?
16 JULIA QUINN
— Ştiu.
Pe un ton care nu era menit să încurajeze continuarea
discuţiei. Dartînăra vorbi mai departe:
— Dacă nu te-aş fi prins, ai fi căzut.
— Ştiu.
Billie îşi prinse buza de jos între dinţi şi, pentru un
binecuvîntat moment, George crezu că va renunţa la
subiect. Ea însă spuse:
— Piciorul tău a fost, să ştii.
George mişcă din cap cîţiva centimetri, cît să indice că
o auzise.
— Poftim?
— Piciorul tău. Arătă cu capul spre extremitatea în
discuţie. Tu ai lovit scara.
George renunţă să mai pretindă că o ignora.
— Doar nu dai vina pe mine pentru ce s-a întîmplat! se
răsti el, aproape şuierînd.
— Nu, sigur că nu, răspunse ea repede, dînd în sfîrşit
dovadă de ceva instinct de conservare. Voiam doar să
spun... Doar că tu...
El o privi ameninţător.
— Nu mai contează, spuse ea încet.
îşi sprijini bărbia pe genunchii ridicaţi la piept şi se uită
spre orizont, peste cîmp. Nu că ar fi fost ceva de văzut
acolo. Singurul lucru care se mişca era vîntul, care-şi făcea
simţită prezenţa în foşnetul slab al frunzelor din copaci.
— Cred că mai durează o oră pînă la asfinţit, murmură
ea. Cel mult două.
— N-o să mai fim aici cînd se întunecă, îi spuse el.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 21
Ceea ce era mult mai blînd decît ce ieşise din gura lui
George. Andrew chicoti şi toţi trei continuară să meargă
spre Crake House, într-o tăcere amicală.
— Nu eşti prea grea, spuse George deodată.
Billie căscă, mişcîndu-se puţin în braţele lui şi ridicînd
privirea.
— Ce-ai spus?
— Că nu eşti prea grea.
Ridică din umeri. I se păruse important să spună asta.
— Ce bine, răspunse ea clipind, nedumerită şi
bucuroasă. Mulţumesc.
înaintea lor, Andrew rîse, cu toate că George nu
înţelese de ce.
— Da, spuse Billie.
— Poftim?
— Da, spuse ea din nou, răspunzînd la întrebarea pe
care el nu-şi amintea să o fi rostit. Rîde de noi.
— Mi s-a părut mie.
— E un idiot, spuse ea, oftînd cu capul sprijinit la
pieptul lui George.
Oftase cu afecţiune. Niciodată nu spusese cineva acele
cuvinte atît de pline de iubire şi drag.
— Mă bucur că e acasă, spuse încet George.
Aşa era. Ani întregi îl enervase comportamentul fraţilor
săi, mai ales al lui Andrew, dar acum, că erau mari şi fiecare
avea viaţa lui, mai departe de Kent şi Londra, îi era dor de
ei.
Aproape la fel de mult pe cîtîi invidia.
— E plăcut, aşa e? spuse Billie zîmbind cu nostalgie.
Nu că i-aş spune asta vreodată, continuă.
— Nu, sigur că nu.
54 JULIA QUINN
— Vai de mine!
Billie nu ştia sigur de ce se mira. Andrew nu avea cum
s-o ajute, iar tatăl ei, care ajunsese jos deja, era convinsă,
îşi mai pierduse din putere.
— Dacă preferi, spuse George, putem chema un
servitor.
— Nu, nu, sigur că nu, răspunse Billie.
Cu un servitor s-ar fi simţit de-a dreptul stînjenită. Cel
puţin pe George îl cunoştea.
Şi o mai dusese o dată în braţe. Tînărul intră în cameră
şi îşi prinse mîinile la spate cînd ajunse alături de ea.
— Cum îţi mai e glezna?
— încă mă doare destul, recunoscu ea, dar am legat-o
cu o panglică lată şi cred că asta ajută.
El zîmbi, iar ochii îi străluciră în nuanţe azurii.
— Cu panglică?
Spre oroarea cameristei, Billie ridică poalele rochiei
prea lungi şi scoase piciorul, arătîndu-i glezna legată cu o
panglică trandafirie, festivă.
— Foarte elegant, comentă George.
— N-aveam nici un motiv să rup cearceaful cînd
puteam foarte bine să folosesc asta.
— Şi practic.
Aşa-mi place să cred, spuse Billie, încruntîndu-se
puţin cînd îi trecu prin cap că era posibil ca el să nu-i fi făcut,
totuşi, un compliment. Ei bine, sînt cearceafurile tale,
oricum, spuse scuturînd un fir invizibil de praf de pe mînecă.
Ar trebui să-mi mulţumeşti.
— Sînt sigur că aşa e.
Ea îl privi bănuitor.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 59
— Spune-mi.
Billie oftă. N-avea de gînd s-o lase în pace.
— Nu-mi place să fiu închisă. Pot să petrec ziua
întreagă doar cu mine însămi, dacă sînt afară. Sau chiar şi
în salon, unde ferestrele înalte lasă multă lumină să intre.
El dădu încet din cap, de parcă ar fi fost de acord cu
ea.
— Şi tu eşti la fel? întrebă Billie.
— Ba deloc, veni răspunsul.
Ei bine, se părea că nu-i interpretase corect gestul.
— Mie-mi place să fiu în compania mea.
— Sînt sigură.
George reuşi să zîmbească pe jumătate.
— Credeam că în seara asta nu ne insultăm.
— Nu?
— Pînă la urmă, te duc în braţe, în jos pe scări. Ai face
bine să-mi vorbeşti frumos.
— Bună observaţie, recunoscu ea.
George ajunse în partea de jos a scării în spirală, iar
Billie crezu că se terminase conversaţia, dar el spuse:
— A plouat zilele trecute. Toată ziua. Fără oprire.
Billie aplecă din cap. Ştia exact în care dintre zile.
Fusese oribil. Avea de gînd să se ducă în inspecţie, călare
pe iapa Argo, să vadă gardurile de la capătul de sud al
moşiei tatălui ei, poate chiar să se oprească la tufele de
căpşuni sălbatice. Era prea devreme ca să fi apărut fructele,
dar florile începeau să îmbobocească, iar Billie voia să afle
cît de multe erau.
— Eu am stat înăuntru, bineînţeles, continuă George.
64 JULIA QUINN
N-aveam de ce să ies.
Tînăra nu ştia sigur ce încerca el să spună, dar îi făcu
pe plac, întrebînd:
— Cum ţi-ai ocupat vremea?
—- Am citit o carte.
George părea mulţumit de sine.
— Am stat în bibliotecă şi am citit o carte, de la cap la
coadă. A fost cea mai plăcută zi din ultima vreme.
— Trebuie să ieşi mai des din casă, rosti ea sec.
El o ignoră cu totul.
— Nu spuneam decît că am petrecut întreaga zi închis,
după cum ai spus şi tu, şi a fost minunat.
— Nu faci decît să dovedeşti că am dreptate.
— Trebuia să aibă cineva dreptate?
— întotdeauna încercăm să demonstrăm că avem
dreptate, George.
— Şi păstrăm scorul mereu? murmură el.
întotdeauna, dar n-avea de gînd s-o spună cu voce tare.
Părea o copilărie, ceva meschin. Ba mai rău, ca şi cum ar fi
încercat să fie altcineva decît era. Sau cineva care era, dar
care nu era acceptat de societate. El era lordul Kennard, iar
ea era domnişoara Sybilla Bridgerton. Şi-ar fi măsurat cu
bucurie forţele cu el, oricînd, dar nu era proastă. înţelegea
cum mergeau lucrurile pe lume. Acolo, în micul ei colţişor
din Kent, era regină, dar într-un concurs din afara micului
lor cerc format între Crake House şi Aubrey Hall...
George Rokesby ar fi cîştigat. întotdeauna. Sau, dacă
n-ar fi cîştigat, ar fi lăsat să se înţeleagă asta, iar ea nu avea
ce face.
— Pari foarte serioasă, aşa, deodată, spuse el în timp
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 65
— Ştii că nu.
George se întrebă de ce. Mary făcuse asta, iar ea şi
Billie făceau mai totul împreună. Nu părea politicos să
întrebe, cel puţin nu în acel moment, chiar înainte de cină.
— N-am vrut să merg, spuse Billie.
George nu-i atrase atenţia că nu întrebase nimic.
— M-aş fi descurcat înfiorător.
— Ai fi fost o gură de aer proaspăt, minţi el.
Avea dreptate, s-ar fi descurcat înfiorător, iar el ar fi
fost nevoit să-i fie salvator social, să se asigure că ea avea
carnetul de bal plin cel puţin pe jumătate, apoi ar fi trebuit
să-i apere onoarea de fiecare dată cînd cîte un lord tînăr şi
fără minte ar fi presupus că principiile ei morale erau
îndoielnice doar fiindcă vorbea tare şi era nonşalantă.
Ar fi fost epuizant.
— Mă scuzi, murmură, oprindu-se ca să-l roage pe unul
dintre servitori să-i aducă un taburet. Vrei să te ţin în braţe
pînă se întoarce?
— Să mă ţii în braţe? repetă ea, de parcă, deodată, n-
ar mai fi ştiut să vorbească.
— S-a întîmplat ceva? întrebă mama lui George,
privindu-i cu o curiozitate nedeghizată, prin uşa deschisă.
Ea, lady Bridgerton şi Georgiana se aşezaseră deja.
Domnii aşteptau ca Billie să fie şi ea la locul ei.
— Luaţi loc, spuse George. Vă rog. Am cerut unui
servitor să-i aducă un taburet pentru sub masă, ca să poată
să-şi ridice piciorul.
— Foarte frumos din partea ta, George, spuse lady
Bridgerton. Ar fi trebuit să mă gîndesc la asta.
82 JULIA QUINN
* * *
— Ce frumos.
Billie îi aruncă o privire prudentă. îi trecură prin minte
mai multe răspunsuri sarcastice, dar, în ciuda atitudini
netulburate a mamei sale, în ochii acesteia strălucea o
luminiţă care-i spunea tinerei că ar fi făcut mai bine să tacă.
Lady Bridgerton întinse mîna după ieainic. Bea
întotdeauna mai mult ceai la micul dejun decît întreaga ei
familie la un loc.
— Aş putea să-ţi recomand ceva, dacă vrei, îi spuse lui
Billie.
Nu doar că bea mai mult ceai decît restul, dar şi citea
mai mult decît ei la un loc.
— Nu, mulţumesc, răspunse fiica ei în timp ce tăia felii
rotunde dintr-o bucată de cîrnat. Tata a cumpărat luna
trecută de la Londra cel mai nou volum al Enciclopediei
Prescott Despre Agricultură. Ar fi trebuit să-l încep deja, dar
a fost atît de frumos afară încît n-am apucat.
— Ai putea să citeşti la aer, îi sugeră Georgiana. Putem
să punem o pătură pe iarbă sau să scoatem un fotoliu.
Billie dădu aprobator din cap, înţepînd cu furculiţa un
cerc din cîrnat.
— Cred că ar fi mai bine decît să rămîn între patru
pereţi.
— Ai putea să mă ajuţi să pun ia cale jocurile pentru
petrecere, spuse Georgiana.
Billie o privi de sus.
— Nu prea cred.
— De ce nu, draga mea? interveni lady Bridgerton. Ar
putea fi distractiv.
108 JULIA QUINN
* * *
— Pentru Dumnezeu!
Capul tinerei apăru de după uşa bibliotecii. Părul
castaniu era strîns într-o coafură lejeră, ca aceea a unei
doamne fără planuri de socializare.
— Vorbeşti destul de tare cît să trezeşti şi morţii. Ce
cauţi aici? » '
— Aşa îţi saluţi tu prietenii vechi?
— Te-am văzut nu mai departe de aseară.
— Aşa e.
Andrew se aplecă şi o sărută frăţeşte pe obraz.
— Dar a trebuit să stai fără mine multă vreme, aşa că
ai nevoie să-ţi refaci rezervele.
— Rezervele de companie a ta? întrebă tînăra puţin
nedumerită.
Andrew o bătu pe mînă.
— Avem mare noroc că ai ocazia asta.
George se aplecă spre dreapta, ca s-o vadă pe după
fratele său.
— îl strîng eu de gît sau îţi las ţie plăcerea?
Billie îl recompensă cu un zîmbet diavolesc.
— Trebuie să fie un efort comun, nu crezi?
— Ca să împărţiţi şi vina? îi împunse Andrew.
— Ca să împărţim bucuria, îl corectă Billie.
— Mă răneşti.
— Cu bucurie, te asigur.
Ţopăi spre stînga, ca să se uite la George.
— Pe tine ce te aduce aici în această frumoasă
dimineaţă, lord Kennard?
El o privi puţin supărat la auzul titlului. Familiile lor nu
se formalizau niciodată cînd erau doar între ele. Nici măcar
114 JULIA QUINN
— E imposibil în cîrje.
— Ei, dacă aşa stau lucrurile...
Billie se răsuci din nou spre George.
— E un idiot.
Acesta ridică amîndouă mîinile, într-un gest ca de
apărare.
— Eu nu te contrazic absolut deloc.
— Ah, chinurile fratelui mai mic, oftă Andrew.
Billie dădu ochii peste cap şi arătă spre el, adresîndu-
i-se, însă, lui George:
— Nu-i da apă la moară.
— Sînt încolţit din toate părţile, continua Andrew să
spună. Nimeni nu mă respectă...
George întinse capul ca să vadă titlul cărţii lui Billie.
— Ce citeşti?
— Şi, mai spuse fratele său, se pare că sînt, de
asemenea, ignorat.
Billie întoarse cartea astfel încît scrisul aurit să devină
lizibil pentru George.
— Enciclopedia Prescott Despre Agricultură.
— Volumul patru, spuse el aprobator.
Avea în biblioteca personală volumele unu, doi şi trei.
— Da, a fost publicată de curînd, confirmă Billie.
— Probabil foarte de curînd, altfel aş fi cumpărat-o şi
eu la ultimul drum la Londra.
— Tata a adus-o cînd s-a întors de acolo, nu demult.
Poţi s-o citeşti şi tu cînd termin eu, dacă vrei.
— Nu, nu. Sigur o să am nevoie de propriul exemplar.
— Ca să poţi să-l consulţi ori de cîte ori e nevoie,
răspunse ea dînd aprobator din cap.
118 JULIA QUINN
— Nu ştiu.
Tînărul lord se sprijini de spătarul fotoliului şi îşi
încrucişa braţele, ridicînd în acelaşi timp o sprînceană, semn
că aştepta ca ea să continue.
— Bine, rosti Billie nu tocmai elegant. Eşti cel mai
mare, moştenitorul titlului. Eşti genialul, chipeşul şi, vai, să
nu uităm, doritul de toate domnişoarele lord Kennard.
George simţi cum buzele i se întindeau într-un zîmbet
larg.
— Mă consideri chipeş?
— Exact despre asta vorbeam!
— Şi genial, murmură George. Habar n-aveam.
— Te porţi ca Andrew, spuse Billie pentru sine.
Din nu se ştia ce motiv, George chicoti. Reacţia lui o
făcu pe Billie să îi arunce o privire ucigătoare.
Drept răspuns, George zîmbi şi mai larg. Doamne, cît
era de distractiv s-o împungă.
Tînăra se aplecă înainte şi în acel moment îşi dădu
seama în sfîrşit cît de bine se putea vorbi cu dinţii încleştaţi:
— încercam să fiu politicoasă, se răsti.
— îmi pare rău, răspunse George imediat.
Ea strînse din buze.
Mi-ai pus o întrebare şi am încercat să-ţi răspund
sincer, atent. Mi s-a părut că meriţi măcar atît.
Ei bine, acum chiar că se simţea ca un măgar.
— îmi pare rău, repetă, de această dată din mai mult
decît politeţea învăţată de mic.
Billie expiră şi îşi prinse buza de jos cu dinţii. Se gîndea
din nou, îşi dădu seama George. G t de remarcabil era să fii
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 121
— Nu ca pe un frate.
Billie desfăcu buzele. Nu putea să se uite în altă parte.
După aceea se văzu nevoită să se uite în altă parte, fiindcă
0 cuprinse un sentiment neobişnuit şi deodată simţi nevoia
imperativă să revină la mulciul acru.
Atunci George scoase un sunet sau poate doar respiră,
iar ea nu reuşi să se stăpînească şi-l privi din nou.
Avea păr frumos, hotărîîn sinea ei. Se bucura că nu şi-
1pudra, cel puţin nu la ocazii normale, de zi cu zi. Era des,
puţin ondulat şi părea că s-ar fi ondulat dacă l-ar fi lăsat să
crească. Billie pufni încet.
Cameristei ei i-ar fi plăcut un astfel de păr. Billie nu
făcea decît să şi-l lege la spate, în coadă, însă uneori era
nevoie să se coafeze mai complicat. încercaseră de toate
cu părul ei — fier încins, panglici ude — însă acesta nu se
ondula şi pace.
îi plăcea şi culoarea părului lui George. Era ca de
caramel, bogată şi dulce, cu tonuri de auriu. Ar fi putut să
pună rămăşag că, uneori, el uita să-şi pună pălăria şi ieşea
la soare cu capul gol. La fel făcea şi ea.
Interesant cum toată familia Rokesby avea ochii de
exact aceeaşi culoare, însă părul lor avea o gamă largă de
tonuri de şaten. Nici unul dintre ei nu era blond şi nici unul
nu era roşcat dar, cu toate că erau cu toţii şateni, nici unul
nu avea părul de aceeaşi culoare cu altul.
— Billie? întrebă George pe un ton între confuz şi
amuzat.
Ah, fir-ar al naibii! Iar o prinsese privindu-l. Tresări şi
zîmbi.
— Mă gîndeam cît semănaţi tu şi Andrew, spuse.
136 JULIA QUINN
— Bine lucrat!
— Mai am nevoie de cărţi, spuse Andrew.
Se ridică de la masă foarte încet şi se strecură de-a
lungul carpetei precum un crab, pînă cînd ajunse suficient
de departe încît să poată să se ridice fără să atingă nimic.
— Nu mai am, spuse Billie. Sînt sigură că mai sînt pe
undeva, dar n-aş şti unde să le caut. Ţi-am adus ultimele
două pachete din camera de joc mai devreme.
— Nu-mi ajung, bombăni Andrew.
— Ai putea să-l întrebi pe Thamesly, sugeră ea. Dacă
ştie cineva, el ar trebui să fie acela.
Andrew dădu încet din cap, de parcă s-ar fi gîndit la
asta, apoi se întoarse şi spuse:
— Trebuie să te mişti.
Ea îl privi fix, nedumerită.
— Poftim?
— Nu poţi să stai acolo. Eşti prea aproape.
— Andrew, spuse ea pe un ton chinuit, ai luat-o razna.
— O să dărîmi castelul.
— Pleacă după cărţi, spuse Billie.
— Dacă...
— Pleacă! strigară la unison ea şi George.
Andrew se uită urît la ei amîndoi şi ieşi. Billie şi George
se uitară unul la altul, apoi izbucniră în rîs.
— Nu ştiu ce părere ai tu, dar eu mă mut în cealaltă
parte a camerei.
— Asta ar însemna să recunoşti că te-a învins.
Ea îi aruncă o privire peste umăr şi se îndepărtă.
— Prefer să mă gîndesc că-mi apăr pielea.
George chicoti şi o urmă spre ferestrele mari.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 139
— George, aşteaptă!
"Cît pe ce!" Dar se opri. Trebuia să se oprească. Nu
putea să plece din cameră cînd o domnişoară din nobilime
îl striga pe nume, la fel de bine cum nu putea să scuipe în
faţa regelui. Aşa fusese crescut şi educat încă de mic.
Cînd se întoarse, văzu că Billie făcuse cîţiva paşi înspre
el.
— Nu crezi că ar trebui să-l aştepţi şi pe Andrew?
întrebă.
El răsuflă deodată. Andrew, sigur.
— O să aibă nevoie de ajutor, nu-i aşa? Ca să urce pe
cal?
Fir-ar a naibii de treabă! George expiră din nou.
— Aştept.
Billie îşi prinse buza de jos între dinţi. Doar în partea
dreaptă. Aşa făcea mereu, îşi dădu seama George.
— Nu-mi dau seama de ce poate să dureze atît, spuse
ea uitîndu-se spre uşă.
George ridică din umeri.
— Poate că nu l-a găsit pe Thamesly.
El ridică iar din umeri.
— Sau poate l-a prins mama. Uneori poate să te sîcîie
în felul ăsta.
George începu să ridice din umeri a treia oară, îşi dădu
seama cît de netot părea făcînd asta mereu şi alese să
zîmbească într-un fel care spunea "cine poate să ştie?".
— Ei bine... spuse Billie, rămasă fără sugestii legate de
ce s-ar fi putut întîmpla.
George îşi prinse mîinile la spate. Se uită pe fereastră.
Apoi la perete. Oriunde, numai la Billie nu.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 145
Ea se întoarse.
— O cunoşti?
— Ni s-au făcut prezentările.
Pe chipul lui Billie apăru o expresie glumeaţă.
— îmi imaginez că tu cunoşti pe toată lumea.
El se gîndi puţin.
— Probabil că ai dreptate, răspunse. Toţi cei care vin
la Londra, cel puţin.
Ca majoritatea bărbaţilor de statutul lui, George
petrecea mai multe luni pe an în capitală. De cele mai multe
ori se simţea bine acolo. Se întîlnea cu prietenii, afla
ultimele veşti despre afacerile de stat şi, în ultima vreme,
evalua posibile mirese, ceea ce se dovedise a fi o sarcină
mult mai obositoare decîtîşi imaginase.
Billie îşi muşcă buza de jos.
— E foarte preţioasă?
— Ducesa?
Tînăra dădu aprobator din cap.
— Nu e mai preţioasă decît oricare altă ducesă.
— George! Ştii că nu asta te întreb.
— Da, răspunse el, făcîndu-i-se milă de ea. E destul de
preţioasă, dar o să...
Se opri şi se uită la ea. Se uită cu adevărat, se uită în
ochii ei, din care lipsea strălucirea obişnuită.
— Ai emoţii?
Billie îşi scutură o scamă de pe mîneca rochiei.
— Nu vorbi prostii.
— Fiindcă...
— Sigur că am emoţii.
Replica ei îl făcu să tacă brusc. Avea emoţii? Billie?
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 147
mai sigură pe sine o fată care făcea totul bine din prima,
apoi făcea lucrurile şi invers, doar ca să se distreze?
— Te descurci de minune cînd eşti invitată la Crake
House, spuse, cu toate că ştia bine că ea vorbea despre
altceva.
— Acolo nu contează, rosti Billie cu nerăbdare.
— Cînd eşti în sat...
— Serios? îi compari pe săteni cu o ducesă? în plus, pe
ei îi cunosc de cînd mă ştiu. Şi ei mă cunosc pe mine.
George îşi drese glasul.
— Billie, tu eşti cea mai încrezătoare şi cea mai
competentă femeie pe care o cunosc.
— Pe tine te scot din fire, se plînse ea.
— Adevărat, admise el— cu toate că sentimentele lui
căpătaseră o nuanţă cu totul nouă în ultima vreme, — şi cu
toate astea, continuă încercînd să-şi pună cuvintele în
ordinea potrivită, tu faci parte din familia Bridgerton. Eşti
fiica unui viconte. Nu există nici un motiv pentru care să nu
intri cu mîndrie în orice încăpere din lume.
Ea pufni cu dispreţ.
— Nu înţelegi.
— Atunci ajută-mă tu să înţeleg.
Spre surprinderea sa, îşi dădu seama că voia asta.
Billie nu răspunse imediat. Nici măcar nu-l privea. încă
se mai sprijinea de birou, iar ochii îi erau aţintiţi spre
propriile mîini. Ridică scurt capul şi George se gîndi că
încerca să-şi dea seama cît de sincer fusese el.
Se înfurie, apoi se linişti imediat. Nu era obişnuit să-i
fie pusă la îndoială sinceritatea, dar pe de altă parte în faţa
lui era Billie. Aveau în trecut multe momente în care se
150 JULIA QUINN
1 ^
Capitolul 12
Şi neplăcut impresionat.
— Ştii la ce se referă? întrebă lady Alexandra. Cred că
a spus ceva despre o pisică.
— Northie adoră pisicile, spuse şi Frederica.
— Eu, unul, nu pot să le sufăr, răspunse George cu mai
multă amabilitate decît înainte.
Afirmaţia nu era tocmai adevărată, dar nu putea să
renunţe la plăcerea de a le contraria pe domnişoare.
Lady Frederica nu făcu decît să clipească, surprinsă.
— Dar tuturor ne plac pisicile.
— Nu şi mie!
Amîndouă surorile Fortescue-Endicott îl priviră uluite.
George se gîndi că nu le putea găsi vreo vină. Tonul pe care
vorbise fusese plin de bucurie. Cum începuse în sfîrşit să se
simtă bine, decise că nu îl interesa opinia domnişoarelor.
— Eu prefer cîinii, spuse.
— Bineînţeles, tuturor le plac cîinii, spuse lady
Frederica.
Dar păruse prea puţin convinsă.
— Şi viezurii.
— Viezurii, repetă aceasta.
— Şi cîrtiţele.
George zîmbi larg. Acum tînăra îl privea de-a dreptul
îngrijorată, aşa că el se felicită pentru treaba bună pe care
o făcuse. Cîteva minute în plus şi cu siguranţă că lady
Frederica avea să-l considere nebun de legat.
Nici nu-şi amintea ultima dată cînd se distrase într-atît
la o cină formală.
Se uită spre Billie, deodată dornic să-i povestească
despre conversaţia pe care tocmai o avusese. Era exact
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 177
* * *
— Aha, aceea.
Andrew vorbise de parcă se străduia să nu izbucnească
în hohote de rîs.
— Pare foarte nefericit.
Andrew înclină puţin capul ca să se uite la fratele său.
Spre deosebire de Billie, el nu avea de evitat un aranjament
uriaş ca să-l vadă.
— Nu ştiu, spuse încet. Parcă nu l-ar deranja.
— Eşti orb? şuieră Billie.
— Din cîte ştiu, nu.
— El... Ah, nu contează. Nu eşti bun de nimic.
Billie se aplecă din nou, de această dată către sir
Reginald. Acesta vorbea cu doamna din stînga sa, aşa că
tînăra speră că nu-i va observa mişcarea.
Lady Alexandra încă ţinea mîna pe braţul lui George.
Billie strînse din dinţi. N-avea cum să-i facă plăcere nici lui
aşa ceva. El era o persoană foarte reţinută. Ridică privirea,
încercînd să-i vadă chipul, dar el îi spunea ceva lui lady
Alexandra, ceva foarte plăcut şi politicos. Şi nu părea deloc
supărat. Billie fumega.
în acel moment, el ridică privirea. Probabil că o văzuse
uitîndu-se la el, fiindcă se aplecă destul cît s-o poată privi
în ochi.
Ridică din sprîncene, iar Billie se uită spre tavan, apoi
se întoarse spre sir Reggie, cu toate că acesta încă mai
vorbea cu nepoata ducesei.
Aşteptă un moment, dar el nu se grăbea să fie din nou
atent la ea, aşa că Billie ridică furculiţa şi cuţitul şi tăie
friptura în bucăţi şi mai mici.
182 JULIA QUINN
— îl provoc la duel.
George ştia, clar ştia, că nu era cazul să facă asta, dar
nu reuşi să se stăpînească şi se răsuci spre ea, ca s-o
privească nedumerit, cu gura căscată.
— Mă provoci? repetă Andrew.
— Ciocane în zori, spuse ea cu un aer sofisticat, după
care ridică din umeri. Sau în după-amiaza asta. Prefer să nu
mă trezesc prea devreme. Tu nu?
Andrew ridică din sprînceană.
— Provoci un bărbat cu braţul beteag la un joc de Pali
Mail?
— Pe tine, da.
El se aplecă spre ea, cu o strălucire în privire.
— Tot aş învinge, să ştii.
— George! strigă Billie.
Fir-ar să fie. Aproape că scăpase.
— Da? murmură, băgînd înapoi capul pe uşă.
— Avem nevoie de tine.
— Ba nu. Tu ai nevoie de o dădacă. Abia dacă poţi să
mergi.
— Merg cît se poate de bine, spuse ea, şchiopătînd
cîţiva paşi. Vezi? Nu simt nimic.
George se uită la Andrew, nu că s-ar fi aşteptat ca
acesta să dea dovadă de vreun dram de chibzuială.
— Am braţul rupt, spuse Andrew, ceea ce lui George i
se păru că se dorea o explicaţie.
Sau o scuză ca să scape.
— Sînteţi nişte netoţi, amîndoi.
— Netoţi care au nevoie de mai mulţi jucători, spuse
Billie. Nu se poate juca doar în doi.
190 JULIA QUINN
Billie îl ignoră.
— Tn plus, Felix nu i-ar da niciodată voie.
— Atunci cheamă-l pe el la joc, sugeră George.
— Ar fi necinstit faţă de Mary.
Andrew dădu ochii peste cap.
— Cui îi pasă?
Billie îşi încrucişă braţele la piept.
— Dacă ea nu poate să joace, n-ar trebui să joace nici
el.
— Lady Frederica a plecat în sat, cu mama şi cu
verişoara ei, spuse Georgiana, dar lady Alexandra e în salon.
Nu mi s-a părut că ar fi făcut ceva foarte important.
George nu voia să petreacă toată după-amiaza
ascultînd alte poveşti despre lordul Northwick, dar, după ce
refuzase atît de vehement să-i dea voie să participe lui sir
Reginald, nu i se păru rezonabil să aducă şi alte obiecţii.
— Lady Alexandra ar fi un jucător bun, spuse cu
diplomaţie. Sigur, asta dacă doreşte să joace.
— Sigur o să joace, spuse Billie supărată.
Georgiana păru cu totul nedumerită. Billie se uită la ea,
dar făcu semn din cap spre George.
— Spune-i că lordul Kennard e printre cei care joacă.
O să vină cît ai bate din palme.
— Pentru Dumnezeu, Billie, spuse George.
Tînăra pufni indignată.
— A vorbit cu tine toată noaptea!
— Stătea alături, răspunse George. N-ar fi putut să facă
altfel.
— Ba nu e adevărat. în stînga ei era fratele lui Felix,
care e un partener de conversaţie perfect acceptabil. Ar fi
putut să-i vorbească lui despre tot felul de lucruri.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 193
— De ce nu?
— Ei bine, trase ea de timp, cu o expresie stingheră pe
chip, pentru că am avut mare ghinion cu roşul. Mingile
ajung mereu în lac.
— Şi crezi că o culoare diferită ar putea să rezolve
problema?
— Nu, răspunse ea, dar sper că galbenul o să fie mai
uşor de văzut pe sub apă.
Cîteva clipe mai tîrziu, Georgiana şi mica ei trupă de
jucători sosiră la locul faptei. George făcu, din instinct, un
pas spre Billie, dar se mişcase prea încet. Lady Alexandra îl
apucase deja de mînecă.
— Lord Kennard, spuse. Ce plăcere va fi să jucăm Pali
Mail. îţi mulţumesc pentru invitaţie.
— Domnişoara Georgiana e cea care te-a invitat, de
fapt.
Lady Alexandra zîmbi atotştiutor.
— La îndemnul tău, sînt convinsă.
Billie părea gata să verse.
— Şi locotenentul Rokesby, continuă lady Alexandra,
strîngînd cu o gheară micuţă braţul lui George şi întorcîndu-
se spre Andrew. Abia dacă am apucat să schimbăm două
cuvinte aseară.
Andrew făcu o plecăciune respectuoasă.
— îl cunoşti, cumva, pe lordul Northwick? întrebă
tînăra.
George încercă din răsputeri să-i atragă atenţi fratelui
său. Nu era un subiect de discuţie pe care vreunul dintre ei
să şi-l dorească.
Din fericire pentru toată lumea, servitorul tocmai
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 197
— Ah, asta.
Da, asta, îl imită ea, înfigînd încă o poartă în pămînt.
Ce e în neregulă cu ea?
George fu salvat de la un răspuns de Andrew, care îi
striga din nou şi le făcea semne vehemente să se grăbească.
Billie pufni.
— Nu-mi vine să cred că i se pare că poate să învingă
cu braţul rupt.
— îţi dai seama că, dacă o să cîştigi...
— Cînd o să cîştig.
— Dacă o să cîştigi, o să fii cel mai rău fel de campion,
care profită de slăbiciunile adversarilor.
Ea îl privi cu ochii mari şi cu o expresie inocentă pe
chip.
— Abia dacă pot să merg.
— Tu, domnişoară Bridgerton, priveşti realitatea după
cum îţi convine.
Ea zîmbi larg.
— Da, într-adevăr.
George clătină din cap şi zîmbi.
— Ei bine, spuse ea coborînd glasul cu toate că nu era
nimeni prin preajmă, tu eşti de partea mea, nu-i aşa?
George o privi bănuitor.
— De cînd se joacă pe echipe?
— De azi, spuse ea aplecîndu-se spre el. Trebuie să-l
nimicim pe Andrew.
— începi să mă sperii, Billie.
— Nu fii prostuţ. Şi tu eşti la fel de competitiv ca şi
mine.
— Să ştii că nu cred.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 207
* * *
— Te vreau pe tine.
Lui Billie i se tăie răsuflarea.
— Te vreau pe tine, repetă el, şi toată camera se răsuci
cu ei.
Privirea uluită din ochii lui fu înlocuită de altceva. Ceva
ca de prădător. Billie nu putea să vorbească. îl privi cum se
apropia, iar tensiunea dintre ei ajunse la apogeu.
— Nu vrei să faci asta, spuse.
— O, ba da, răspunse el.
Dar nu făcu nimic, iar Billie simţi cum i se frîngea inima,
fiindcă ea voia să fie sărutată de el de parcă ar fi fost singura
femeie ia care visase vreodată, de parcă ar fi putut să moară
dacă nu-şi lipea buzele de buzele ei.
Voia ca el să o sărute cu pasiune.
— Nu ştii ce faci, spuse dîndu-se un pas înapoi.
— Asta crezi? murmură el.
— Ai băut.
— Destul cît momentul să fie perfect.
Billie clipi. Habar n-avea ce sens aveau cuvintele lui.
— Hai, Billie, o luă el peste picior. De ce eziţi? Nu-ţi stă
în fire.
— Nici ţie nu-ţi stă în fire să te porţi aşa.
— Nici nu ştii tu.
Se apropie şi mai mult, iarîn ochi îi sclipi o lumină greu
de definit pentru Billie, care o speria. George o atinse pe
braţ, numai cu un deget pe pielea ei, dar suficient încît s-o
facă să se cutremure.
— Cînd te-ai dat tu înapoi de la vreo provocare?
Ei i se strînse stomacul şi inima începu să-i bată mai
tare, dar rămase încordată.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 243
— Nimeni anume.
George decise să nu analizeze valul de bucurie care-l
cuprinse auzindu-i cuvintele.
— Cred că m-am gîndit întotdeauna că o să fie unul
dintre fraţii tăi, continuă ea. Andrew, poate...
— Nu Andrew, se răsti el. -/
— Nu, probabil că nu, spuse ea, înclinîndu-şi capul într-
o parte şi gîndindu-se la asta. Cîndva părea, totuşi, plauzibil.
El o privi supărat. Nu era cu totul neafectată de
situaţie, dar nu era pe cît de tulburată s-ar fi aşteptat el să
fie.
— N-ar fi fost acelaşi lucru, se auzi spunînd.
Ea clipi.
— Poftim?
— Dacă ai fi sărutat pe altcineva.
Făcu un pas spre ea, incapabil să ignore felul în care
sîngele îi vibra în vene.
— N-ar fi fost deloc la fel.
— Ei bine, spuse ea roşind delicios, cred că nu. Adică,
oameni diferiţi...
— Foarte diferiţi, aprobă el.
Billie deschise gura ca să vorbească, dar trecură mai
multe secunde înainte ca dintre buze să-i iasă cuvintele:
— Nu sînt sigură cu cine te compari.
— Cu oricine, spuse el venind şi mai aproape. Cu toată
lumea.
— George? întrebă ea cu ochii mari, fără, însă, să
spună "nu".
— Vrei să te sărut din nou? întrebă el.
— Sigur că nu.
250 JULIA QUINN
— Aşa e.
O sărută pe gît, apoi pe claviculă, bucurîndu-se de
forma corsetelor moderne, rotunde, cu decolteu adînc,
care-i dădea la iveală pielea albă, de la umeri pînă acolo
unde începeau sînii.
— Cred că o să fii foarte pricepută. ./
Ea nu făcu decît să tresară, surprinsă. De ce, George
nu ştia sigur. Poate din cauză că îi atinsese pielea sensibilă
cu limba, chiar sub dantela rochiei. Sau poate pentru că o
muşcase blînd.
Nu îndrăzni să o conducă la fotoliu, fiindcă n-avea
încredere că s-ar mai fi putut stăpîni, dar o împinse uşor
pînă la spătarul canapelei, pe care o aşeză ridicînd-o puţin
în braţe.
Ferice de el, Billie îşi dădu seama din instinct ce să facă.
Picioarele i se desfăcură şi, cînd el îi ridică rochia, îl cuprinse
între coapse. Poate doar ca să-şi păstreze echilibrul, dar,
cînd se lipi de el, lui nici că-i mai păsă. Rochia îl încurca, la
fel ca şi pantalonii de pe el, dar o simţi. Era foarte excitat şi
se lipi strîns de ea, cu trupul aşezat exact acolo unde avea
mai mare nevoie să fie. Billie era crescută în provincie şi ştia
ce însemnau toate acelea. Era, la rîndul ei, pierdută în
pasiune, aşa că-l trase mai aproape şi coapsele i se strînseră
în jurul şoldurilor lui.
Doamne, în ritmul acela avea să ajungă la orgasm
curînd, ca un băietan lipsit de experienţă. Trase aer adînc
în piept.
— E prea mult, spuse întretăiat, forţîndu-se să se
retragă.
— Nu, spuse ea.
254 JULIA QUINN
— Meilleur? întrebă.
Billie înclină capul într-o parte, apoi se răsuci în ambele
direcţii. Era mai bine, într-adevăr. încă un aspect al
feminităţii despre care nu ştia mare lucru: corsetul. Sau mai
bine spus, corsetul bine strîns. Se părea că acelea pe care
le purtase ea pînă atunci fuseseră mult prea permisive.
• — Mulţumesc, îi spuse croitoresei, apoi îşi drese glasul.
Merci, rectifică.
— Pentru tine, corsetul n-ar trebui să fie prea incomod,
spuse Crossy apropiindu-se ca să-şi inspecteze munca. Ai
abdomenul plat şi frumos. Problema o avem cu sînii.
Billie ridică alarmată privirea.
— Cu...
— Au foarte puţin volum, spuse Crossy clătinînd
dezaprobator din cap.
Era stînjenitor să se discute despre sînii tăi cu aceeaşi
lejeritate cu care se vorbea despre aripile de pui, dar după
aceea Crossy chiar o atinse. Billie se uită la lady Manston.
— Trebuie să-i ridicăm mai sus, nu găsiţi?
Apoi demonstră ce voia să zică. Lui Billie îi venea să
intre în pămînt.
— Hmm, spuse lady Manston cu un aer gînditor,
evaluînd poziţia sînilor lui Billie. Da, cred că ai dreptate. Le
stă mult mai bine ridicaţi.
— Sînt sigură că nu e necesar... începu Billie, dar
renunţă.
Nu avea nici o putere în acea prăvălie.
Crossy spuse ceva rapid în franceză şi, înainte ca Billie
să-şi dea seama ce se întîmplase, asistentele modistei
desfăcuseră şi legaseră la loc şireturile, iar cînd se uită în
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 269
* * *
* * *
enervant lucru, chiar dacă acum Billie îşi dădea seama că,
fiind cu cinci ani mai mare decît ei, probabil chiar ştia mai
bine decît ei totul, despre toate lucrurile. Ei, restul, n-aveau
cum să-l prindă din urmă pînă nu ajungeau cu toţii adulţi.
Iar acum... acum adora încrederea sa calmă în sine. Nu
era niciodată obraznic, nu se lăuda niciodată. Era doar...
George.
Iar ea îl iubea. îl iubea, Doamne, şi tocmai îl îm pie
dicase să o ceară de soţie!
Ce făcuse? Şi, mai important, cum să desfacă
încurcătura?
Capitolul 20
— Da, mulţumesc.
— Şi altceva, la fel de important, spuse lady Manston
turnînd nişte lapte în ceaşca tinerei. Nu trebuie să-ţi mai
spunem Billie.
Aceasta clipi.
— Poftim?
Urmă ceaiul, apoi lady Manston îi întinse cana şi spuse:
— De astăzi o să-ţi folosim numele de botez, Sybilla.
Billie rămase o clipă cu gura căscată, destul cît să fie
clar pentru toată lumea că era uluită, apoi spuse:
— Aşa-mi zice mama cînd e supărată pe mine.
— Atunci noi o să punem bazele unei tradiţii noi şi mai
fericite.
— Chiar e necesar? întrebă George.
— Ştiu că o să fie greu de ţinut minte, spuse lady
Manston, aşezînd în sfîrşit ceaşca lîngă farfuria lui Billie, dar
cred că aşa e cel mai bine. Ca nume, Billie este... Nu ştiu
dacă i-aş spune masculin, dar nu cred că reprezintă corect
felul în care vrem să fii văzută.
— Dar reprezintă felul în care este ea în realitate, se
răsti George.
— Vai de mine, n-aveam habar că o să fii atît de
vehement în ceea ce priveşte acest subiect, spuse mama lui
privindu-l cu o expresie perfect nevinovată. Sigur, nu
depinde de tine.
— Prefer să mi se spună Billie, adăugă şi ea.
— Nu sînt sigură că depinde nici de tine, draga mea.
— De cine, atunci? întrebă George exasperat.
Mama lui îl privi de parcă ar fi pus cea mai prostească
întrebare din lume.
— De mine.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 301
* * *
— Kennard!
La auzul numelui său, George se uită cam fără voie în
altă parte decît la Billie. Doi amici de la universitate, sir John
Willingham şi Freddy Coventry, se apropiau de ei prin
mulţime. Amîndoi erau perfect plăcuţi, respectabili şi exact
genul de gentlemeni pe care mama sa ar fi vrut ca el să-i
prezinte lui Billie. George descoperi că mai degrabă ar fi
preferat să-l lovească pe unul dintre ei, indiferent pe care.
Oricare ar fi fost suficient de bun, atîta vreme cît putea să
ţintească spre faţă.
— Kennard, spuse sir John apropiindu-se cu un zîmbet
larg pe figură. Au trecut secole de cînd nu ne-am văzut. Nu
credeam că ai venit deja în oraş.
— Am ceva afaceri de familie de rezolvat, spuse
George fără să dea prea multe detalii.
Sir John şi Freddie dădură amîndoi din cap a înţelegere
şi se uitară imediat la Billie, aşteptînd.
George se forţă să zîmbească şi se întoarse spre tînăra
pe care o însoţea.
— Permite-mi să ţi-i prezint pe sir John Willingham şi
pe domnul Frederick Coventry.
Toată lumea murmură cîte un salut, apoi el spuse:
Domnilor, dînsa este domnişoara Sybilla Bridgerton
de la Aubrey Hall, din Kent.
— Kent, zici! exclamă Freddie. înseamnă că sînteţi
vecini?
— Chiar aşa, spuse Billie frumos. îl cunosc pe lordul
Kennard de cînd mă ştiu.
George se strădui să nu facă o grimasă de nemul
ţumire. Ştia că Billie n-ar fi putut să-i folosească numele de
botez în astfel de companie, dar tot îl deranja să o audă
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 315
— Păcat.
— într-adevăr.
— Poate că ar fi bine să dansezi cu lady Weatherby,
spuse încet lordul Arbuthnot.
George se întoarse repede spre el.
— Poftim?
— Vi s-au făcut prezentările? Te asigur că e o femeie
fără egal.
— Ne cunoaştem, confirmă George.
O ştia pe Sally Weatherby de cînd era Sally Sandwick,
sora mai mare a unuia dintre amicii săi. între timp se
măritase şi rămăsese văduvă, şi abia recent ieşise din doliul
complet. Din fericire pentru ea, culoarea intermediară,
violetul, îi venea destul de bine.
— Weatherby a fost un om bun, spuse Arbuthnot.
— Nu l-am cunoscut, răspunse George.
Era destul de în vîrstă, iar Sally fusese a doua sa soţie.
— Am lucrat din cînd în cînd cu el, spuse Arbuthnot.
Un om bun, foarte bun.
— N-am mai vorbit de ani întregi cu lady Weatherby.
Nu ştiu dacă am ce să-i spun.
— îmi imaginez că o să găseşti tu ceva.
— îmi imaginez că da.
— O văd pe soţia mea acolo, spuse Arbuthnot. Dă din
cap în felul acela care înseamnă fie că are nevoie de ajutorul
meu, fie că moare.
— Mergeţi la ea fără zăbavă, atunci, spuse George.
— Cred că oricum o să aibă nevoie de ajutorul meu,
spuse lordul ridicînd din umeri. Noroc mult, tinere. Sper ca
seara ta să se dovedească fructuoasă.
George îl privi pe Arbuthnot cum se îndepărta şi se
întoarse ca să-şi îndeplinească misiunea. Se părea că era
momentul să danseze cu lady Weatherby.
Capitolul 22
* * *
— Ştiu.
N-avea de gînd să inventeze scuze. Ea merita mai mult
decît atît.
— De ce? îl întrebă.
Cînd el nu răspunse, ea se îndepărtă din braţele sale şi
repetă întrebarea.
— De ce ai plecat?
— Nu pot să-ţi spun, rosti el cu regret.
— Ai fost cu ea?
El nu se prefăcu a nu înţelege.
— Doar pentru puţin timp.
în cameră nu era decît un suport cu trei lumînări, dar
acesta se dovedi suficient ca George să vadă durerea de pe
chipul lui Billie. Tînăra înghiţi în sec, întretăiat.
Felul în care stătea, braţele care-i ţineau într-un gest
protector talia... Ar fi putut la fel de bine să poarte armură.
— N-o să te mint, spuse el încet. Nu pot să-ţi răspund
la toate întrebările, dar nu o să-ţi spun nimic neadevărat.
Făcu un pas înainte, privind-o în ochi şi jurînd:
— înţelegi? Nu o să te mint niciodată.
Ea dădu din cap, iar el văzu ceva schimbîndu-se pe
chipul ei. Privirea îi deveni mai blîndă şi mai îngrijorată.
— Eşti rănit, spuse.
— Nu prea tare.
— Chiar şi aşa...
întinse mîna spre faţa lui, dar se opri la un centimetru
distanţă.
— Te-a lovit cineva?
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 335
— Da.
îi ridică braţul, răsucind puţin, ca să se prefacă a-i
studia pistruiul.
— Este, în mod clar, cel mai delicios pistrui din toată
Anglia.
Un sentiment minunat, cald, de mulţumire o cuprinse
pe Billie. Chiar în timp ce trupul ei ardea de dorul lui, nu
putu să nu-i încurajeze cuvintele.
— Doar din Anglia?
— N-am călătorit mult în afara ţării...
— Chiar aşa?
— Şi, ştii, rosti el pe un ton gutural, s-ar putea să mai
fie alţi pistrui chiar aici, în camera asta. Ai putea să ai
vreunul aici.
îşi strecură un deget pe sub decolteul cămăşii ei de
noapte şi o prinse cu mîna cealaltă de şold.
— Sau aici.
— S-ar putea, răspunse Billie.
— în spatele genunchiului, şopti el cu buzele fierbinţi
lipite la urechea ei. Ai putea să ai unul acolo.
Ea dădu din cap. Nu prea mai putea să vorbească.
— Sau pe unul dintre degetele de la picioare, sugeră
George. Sau pe spate.
— Probabil că ar trebui să verifici, reuşi ea să spună.
Tînărul trase aer adînc în piept, cutremurîndu-se, şi îşi
dădu seama deodată cît de mult îşi ţinuse în frîu pasiunea.
Ea se elibera cu bucurie, iar el se străduia să ducă o luptă
aprigă împotriva propriilor dorinţe. Cumva, Billie ştia că un
bărbat mai puţin bun n-ar fi avut puterea s-o trateze cu
asemenea tandreţe.
-— la-mă în patul tău, spuse ea.
340 JULIA QUINN
El zîmbi indulgent.
— Nu sînt cîtuşi de puţin surprins.
Lady Manston se întoarse din nou spre Billie.
— Putem să anunţăm logodna la balul Billington. O să
fie un triumf.
Tînăra îi strînse mîna lui George.
— Deja este un triumf.
— Eşti sigură? întrebă el.
Fusese atît de speriată de debutul la Londra... El nu
voia decît să se întoarcă în Kent, dar Billie merita să se
bucure de succes.
— Sînt, răspunse ea. A fost foarte frumos şi ameţitor,
îmi pare bine să ştiu că, atunci cînd merg la cîte un bal, pot
să mă distrez şi să mă descurc bine, dar nu îmi place să fac
asta. Prefer să fiu acasă.
— în pantaloni? o tachină el.
— Doar pe cîmp.
Se uită la lady Manston.
— O viitoare contesă trebuie să aibă un comportament
măcar în parte decent.
DIN VINA DOMNIŞOAREI BRIDGERTON 363
— Ei bine, tu...
— E cumva concurs? întrebă lady Manston parcă
nevenindu-i să creadă ce auzea.
George o privi pe Billie şi, cînd aceasta zîmbi, îşi simţi
sufletul plin de bucurie.
— Nu, spuse cu biîndeţe, trăgînd-o în braţele sale.
Sîntem o echipă, noi doi.
Billie îl privi cu atîta iubire încît lui aproape că i se tăie
răsuflarea.
— Mamă, spuse privind-o pe logodnica lui, s-ar putea
să vrei să ieşi din salon.
— Poftim?
— Am de gî.nd să o sărut chiar acum.
Mama lui scoase un ţipăt scurt.
— Nu poţi să faci aşa ceva.
— Ba sînt destul de sigur că pot.
— George, nu sînteţi căsătoriţi încă!
Ei îi studie buzele lui Billie cu privirea aprinsă a unui
cunoscător.
— Cu atît mai mult trebuie să ne grăbim cu nunta,
murmură.
— Billie, spuse mama lui pe un ton hotărît, atentă
acum la cea pe care o considera veriga mai slabă, hai să
mergem!
Billie clătină din cap.
— îmi pare rău, dar fiul tău nu se înşeală. Sîntem o
echipă.
Şi atunci, pentru că ea era Billie Bridgerton şi nu o
deranjase niciodată să deţină controlul, îşi afundă degetele
în părul lui George şi-l trase spre ea.
Şi pentru că el era George Rokesby şi avea de gînd s-o
iubească pentru tot restul vieţii lui, o sărută şi el cu acelaşi
patos.
Epilog
Şapte luni mai tîrziu, la Crake House.
— Rezultatul e final, spuse Billie adunînd cifrele de pe
ultima coloană şi făcînd un gest teatral. Am cîştigat!
George ridică privirea din locul în care stătea, pe patul lor
— un obiect de mobilier mare, cu baldachin, pe care Billie îl
redecorase în tonuri de verde la cîteva luni de la căsătoria lor.
Citea o carte, iar ea nu văzuse titlul. George citea întotdeauna
înainte de culcare. Adora asta la el, că era un om căruia îi plăceau
tabieturile sale. încă un motiv pentru care se potriveau atît de
bine.
— De data asta ce mai e? murmură el.
Billie ştia că soţul ei era indulgent, dar era atît de încîntată
de cifrele din faţa ei încît decise că nu-i păsa.
— Recolta de orz, spuse. Aubrey Hall a întrecut Crake House
cu un factor de... stai puţin...
îşi muşcă buza de jos şi mai făcu nişte calcule.
— Unu virgulă unu!
— Ce triumf.
Ea îşi ţuguie buzele, încercînd să pară supărată.
— Ai luat în calcul şi faptul că Aubrey Hall are mai mult
teren?
— Sigur că da!
Billie îşi dădu ochii peste cap.
— Zău aşa, George!
El zîmbi discret.
— Să-ţi amintesc că acum locuieşti la Crake?
Billie simţi că-i venea şi ei să zîmbească.
— Şi că acum te numeşti Billie Rokesby?
— O să fiu întotdeauna o Bridgerton în inima mea. O
Bridgerton şi o Rokesby, mai spuse văzîndu-l încruntat.
366 JULIA QUINN
SFÎRŞIT