Cursul nr.

1
06.10.2020

Prefigurări ale paradigmei comparatiste. Manifestări în

a doua jumătate a secolului XXI

1. Alexandru Odobescu (1834-1896) și folcloristica

2. Considerații introductive

3. ,,Sintaxa” demersului comparatist obodescian

1. Dacă vrem să realizăm o istorie a comparatismului românesc de la Alexandru Obobescu la

G. Călinescu, fie ea această istorie din perspectivă dublă și paradigmatică și sintactică, nu doar
factuală, atunci când ne raportăm la secolul XIX, trebuie să ne referim la științe conexe:
filologie, mitologie, istorie. Aceasta însă datorită faptului că, în secolul al XIX-lea în planul criticii
literare, apare ceea ce se va numi peste 40 de ani, de la două articole de-ale lui Odobescu
(1861)- respectiv comparatism (1898)1.

Afirmând că ,,paradigma comparatistă” 2 apare la noi în domeniul folcloristic și filologic,

prin Alexandru Odobescu și Bogdan Petriceicu Hașdeu, iar mai apoi în domeniul literar.

2. Trebuie nominalizate două articole: Cânticele popolare în raport cu țara-istoria, și datine

în România și Răsunete ale Pindului în Carpați.

Apărute în Revista română (1861), articolele de mai sus constituie, după cum afirmă
Rodica Florea, ,,...primele jaloane ale folcloristicii comparate românești, premergându-i lui
Hașdeu Columna lui Traian, articolul Cucul și turturica (...) cu un subtitlu <<Notiță de literatură
comparativă>> abia în 1876”. Adăugăm că Hașdeu recunoaște că demersul pe care îl practică în

1
Am luat ca reper pentru comparatism anul 1898, deoarece atunci apare lucrarea care întemeiază ,,paradigma”
comparatistă: Pompiliu Eliade ,,Despre influența franceză asupra spiritului românesc. Studiu asupra stării societății
românești în vremea domniilor fanariote”
2
Fizica lui Aristotel, Almagest Ptolemeu- Principala și optica lui Newton, Electricitatea lui Franklin, Chimiile lui
Lavorise și Geologia lui Lyell- toate acestea și multe altele au definit implicit (pentru o vreme) problemele și
metodele legitime pentru generații întregi. Puteau îndeplini această misiune, întrucât împărtășeau două
caracteristici esențiale. Realizările erau suficient de noi pentru a atrage aderenți.
Cursul nr. 1
06.10.2020

articol se bazează pe o inducție (deocamdată) incompletă. Vorbește despre balada Cucul și

turturica doar la români și persiani.

În aceste articole, consideră același cercetător, Odobescu realizează ,,...primele încercări

de abordare savant a folclorului și primele încercări- la modul original și deliberat- de asocieri și
disocieri comparatiste”.

În finalul articolului Cânticele popolare... Alexandru Odobescu face ,,demersul

comparatist”, având ca obiect popoarele balcanice- scopul fiind dovedirea a ceea ce el
numește ,,tainica frăție ce unește aceste popoare”.

În articolul Răsunete... ne propune o teorie referitoare la originea baladei Miorița care

însă nu mai este valabilă astăzi, dar atunci în anul 1861 teoria odobesciană marca începutul
unei noi discipline: folcloristica comparată.

Rezumând teoria, putem spune că ea constă în următoarea afirmație:

,,La originea baladei Miorița se află un vechi cântec grecesc, anume Lynos”.

Miorița este la fel ca toate cântecele antice care jeleau un păstor ucis în floarea vârstei
(...).

Considerăm că afirmația lui Odobescu explică faptul că acesta apelează la ,,demersul

comparatist”, laborious, pentru a ajunge acolo unde, datorită intuiției sale de scriitor, era deja
la identitatea dintre Miorița/Meroara și Cânticele... . ,,Traduce” prin formula ,,pornire de spirit”
o intenție originară pe care scriitorul o intuise deja dincolo de conținuturi. Se înscrie astfel,
conștient sau nu, în Hermeneutica teoretizată de un Scheiermacher (1768-1834) în primele
decenii ale secolului al XIX-lea, considerat părintele hermeneuticii moderne.

Totuși, chiar dacă ajunge să afirme identitatea dintre Miorița/Meoara și Cânticele

antice, Odobescu avertizează în finalul ,,părții asemuirii”- din demersul său comparatist:

,,...făcând partea asemuirii nu trebuie să ne socotim și unele diferențe însemnate”.

Astfel, autorul face următoarea afirmație:

,,Într-adevăr, dacă simțimântul și ideea sunt aceleași în duiosul cânt al Linului antic și în
Pastorala întristătoare a românilor, înțelesul general al legendei, la una la alta s-a preschimbat
(...)”.

În acest context, Alexandru Odobescu, trecând la a treia fază a ,,demersului

comparatist”, constată că un anumit cult antic al naturii a dispărut, agresat fiind de creștinism.
Cursul nr. 1
06.10.2020

De aici și faptul că în Miorița/Meroara moartea păstorului este provocată de alți semeni ai săi.
Deci, are explicație socială, în nici un caz cosmic- religioasă.

Tot Odobescu revine, după natura diferențelor, la consemnarea identităților.

Astfel, nu este nici o mirare dacă Odobescu, recurgând la aceeași modalitate a

interogării retorice, identifică finalmente pe ,,mândra crăiasă a lumii mireasă” cu zeița din
infern la greci- Persephona, ,,mândra mireasă a lui Adonis”.

Odobescu ajunge să identifice noțiunea de ,,moarte” cu însăși ideea antică...

Sintetizând acum sintaxa ,,demersului comparatist odobescian”, formulă prin care

înțelegem demersul gândirii odobesciene, adică modul în care se înlănțuie ,,pașii” acestuia,
ajungem la următoarea ,,ecuație”:

1. diferență (Meoara≠Lynos)- 2.identitate (Meoara=Lynos= aceeași pornire de spirit)- 3.

diferență (idem) - 4. identitate (Meoara/mândra crăiasă a lumii crăiasă=Lynos/Persephona,
mândra mireasă a lui Adonis).

Constatăm prin această ,,sintaxă a demersului odobescian” suntem în prezența

asocierilor și disocierii, specifice ,,paradigmei comparatiste”, pe care o prefigurează Alexandru
Odobescu.

În conlcuzie, considerăm că autorul articolului Răsunetele... se vede în Lynos un

arhetip cu numeroase recurențe în timp- una dintre acestea producându-se, după acesta, și la
noi peste Dunăre, ,,negreșit nu mai târziu de secolul al XV-lea”: o recurență care păstrează
însă ,,urme netăgăduite de clasica origine”.