Tema 1

Seminar-Evaluarea modernă-strategii

Explicați aceste sintagme !

a. asociat „strategiei puterii”

b. produce ” indispoziție și teamă”

c. ……… !!!!! ? Înca ???

d. Explicați aceste sintagme !

Activitate independentă-8 minute. Prezentare orala- 8 minute.

Universul evaluării îl constituie lumea valorilor.

“Omul - valoare fundamentală”.

Rolul educaţiei fiind de a valorifica maximal potenţialul uman. Explicați -5

minute timp de gândire-redactare; prezentare orală a interpretării. (10
minute).
Valorile fundamentale, precum binele, adevărul, frumosul, sunt asimilate tot mai frecvent
valorilor pedagogice generale evidențiindu-se, în acest fel, tot mai pregnant impactul determinant
al sistemului de valori fundamentale asupra procesului educativ.

Așadar, utilizarea valorilor fundamentale precum binele, frumosul, adevărul, în procesul

educațional se află, tot mai frecvent, în perioada postmodernă, la baza construcției obiectivelor
generale care vizează formarea – dezvoltarea conștiinței psihosociale morale, intelectuale,
estetice, etc. Această redefinire a conținuturilor generale ale educației este impusă epistemologic
prin evidențierea importanței valorilor pedagogice generale, considerate – de unii cercetători – ca
fiind consonante (dacă nu chiar sinonime) valorilor fundamentale. În ceea ce privește
relația/raportul dintre valorile fundamentale și atitudini, e de precizat că valorile diferă de
atitudini, întrucât ele sunt mai generale și mai abstracte. Spre deosebire de atitudini, nu au un
obiect, știut fiind că referința la un obiect constituie esența atitudinii. Frumusețea, dreptatea,
binele, adevărul etc., pot fi valori pentru un anumit individ. Ele servesc drept standarde abstracte
pentru dezvoltarea atitudinilor și pentru luarea deciziilor cu privire la comportamente. Valorile
sunt cele care organizează și controlează atitudinile, întrucât acestea din urmă se dezvoltă în
concordanță cu valorile persoanei. Altfel spus, dacă, de exemplu, avem cunoștință de valorile
unei persoane, putem preciza atitudinile ei cu privire la un obiect specific sau la o situație anume.

a) Binele moral aflat la baza construcției obiectivului general al educației morale – care
vizează formarea – dezvoltarea conștiinței pedagogice morale;

b) Adevărul științific, aflat la baza construcției obiectivului general al educației intelectuale –

care vizează formarea – dezvoltarea conștiinței pedagogice intelectuale (...)

c) Frumosul (din artă, natură, societate), aflat la baza construcției obiectivului general al
educației estetice - care vizează formarea – dezvoltarea conștiinței pedagogice estetice”

DE CE ? Explicați - redactare individuală (10 minute) prezentare orală (10

minute).

“Evaluarea a evoluat de la simpla verificare a cunoştinţelor acumulate de elev

şi notarea lor de către profesor, extinzându-se asupra proceselor de instruire,
a calităţii curriculumului şcolar, a pregătirii personalului didactic şi a
rezultatelor sociale ale sistemului de învăţământ.”
Evoluând de la concepţia tradiţională asupra evaluării ce o situa în finalul învăţării,
astăzi, evaluarea este mai mult decât un proces final sau paralel cu învăţarea. Este un act care se
integrează organic în acelaşi proces de învăţare, creând relaţii interactive şi circulare.

Elevul, în timp ce învaţă, efectuează repetate procese de valorizare şi de apreciere critică

care-i servesc ca bază pentru luarea deciziilor orientative în propria-i formare şi dezvoltare.
Conceptul de evaluare se transformă atât la nivel macrostuctural cât şi microstructural. La nivelul
procesului de învăţământ interesează nu numai desfăşurarea evaluării didactice ci şi formarea şi
dezvoltarea capacităţii elevilor de autoevaluare.
 Astfel dezideratele educaţionale cuprind un registru nou de competenţe, spre deosebire de
atribuţiile tradiţionale centrate pe transmiterea de informaţii şi evaluarea însuşirii informaţiilor
transmise.

De-a lungul timpului, în teoria şi practica educaţiei şi instruirii, conceptul de evaluare a

suferit modificări semnificative. De la simpla verificare a cunoştintelor acumulate de către elev şi
notarea lor de către profesor s-a ajuns la extinderea acţiunilor evaluative asupra rezultatelor
sociale ale sistemului de învăţământ, asupra proceselor de instruire, a durabilităţii cunoştinţelor
elevului, a calităţii curriculumului şcolar şi a pregătirii personalului didactic.

„Teoria şi practica evaluării a evoluat din necesitatea de a conferi rezultatelor

şcolare o mai mare obiectivitate, validitate şi constanţă. Prin strategiile,
metodele şi tehnicile de evaluare, măsurarea şi aprecierea au dobândit o mai
mare obiectivitate, iar în exterior, în raport cu aşteptările sociale,
credibilitatea rezultatelor exprimate în note şi calificative a crescut.”

- Explicati conceptele: obiectivitate, validitate şi constanţă.

- Explicati: de ce? ... și Cum ? ( 10 minute - redactare ; 20 minute -

prezentare orală, discuții, exemple.
Evaluarea în domeniul educaţiei şi al învăţământului urmăreşte să aprecieze cu
obiectivitate şi prin mijloace ştiinţifice efectele unei acţiuni pedagogice.

Evaluarea se dezvoltă foarte mult sub influenţa “pedagogiei prin obiective”, curent de
gândire pedagogică aflat la baza teoriei şi metodologiei curriculumului. Se urmăreşte, în special,
creştera calităţii evaluării din punct de vedere al validităţii şi al fidelităţii rezultatelor.

Obiectiv şi subiectiv în evaluarea şi autoevaluarea didactică

Strategii acţionale specifice situaţiilor de discordanţă evaluative  vizează
surprinderea condiţiilor unei evaluări didactice obiective (fidelitate/validitate
/relevanţă/ docimologică) dar şi principalelor surse de eroare în evaluare: erori
instrumentale (eroarea instruentală, eroarea încadrării globale, eroarea succesiunii)
şi efecte parazite (efectulde obişnuinţă, efectul de anticipare, eroarea
constantă/ personală); sunt reliefate mecanismele de autoapărare puse în joc în
situaţii de eşec şcolar (intelectualizarea, raţionalizarea, reprimarea, 
autosabotarea, memoria autobiografică, atribuirea, comparaţia depreciativă,
autorealizarea proiectivă, evitarea).
Validitatea
Se consideră că un test prezintă validitate dacă măsoară ceea ce se intenţionează să se
măsoare. Dacă doresc să măsor abilitatea de exprimare orală, nu voi cere elevilor să scrie ceea ce
au de spus, la fel cum, dacă intenţionez să le măsor abilităţile în folosirea corectă a semnelor de
punctuaţie, nu o să port o conversaţie cu ei. E important totodată să avem în vedere două tipuri
de validitate când alcătuim un test: validitatea de conţinut şi validitatea de aspect.
Conţinutul unui test trebuie hotărât în funcţie de scopul evaluării. Validitatea de conţinut
este dată aşadar de legătura dintre obiectivul curricular (CE?), refl ectat în obiectivul de evaluare
(CÂT? CUM?) şi obiectivul de conţinut, traduse în itemi. Ce cred elevii despre un test? Ce cred
alţi profesori? Testul li se pare rezonabil, sau prea greu, sau prea simplu? Situaţiile de lucru sunt
sau nu realiste? Verifi că sau nu abilităţi exersate la clasă? Singura cale de a afl a răspunsul este
întrebând atât elevii cât şi pe alţi colegi, fi e printr-un chestionar, fi e discutând pur şi simplu.
Opinia lor determină validitatea de aspect a testului respectiv.
Între fidelitate şi validitate există o relaţie complexă – un test poate se poate dovedi
fidel fără să fi e şi valid, dar nu poate fi valid fără să fi e şi fidel. De exemplu: un test cu alegere
multiplă pe probleme de vocabular poate fi considerat fidel, pentru că oferă mereu aceleaşi
rezultate, dar nu va fi valid pentru a măsura capacitatea elevului de a înţelege un text în care apar
acele cuvinte şi nici pentru a măsura abilitatea de a le utiliza corect şi productive
Pe de altă parte însă, validitatea unui test nu include şi fidelitatea. De exemplu, un test
ce-şi propune să măsoare abilitatea de exprimare orală, printr-o conversaţie liberă, fără a aborda
un subiect anume, şi care va fi notat doar prin reacţia spontană a profesorului nu va fi şi util,
deoarece nu va oferi o bază comună de comparare cu alt elev sau cu acelaşi elev, dar evaluat în
alte circumstanţe. O notă la un astfel de test, oricare ar fi ea, nu este relevantă, pentru că nu oferă
informaţii sufi ciente despre abilităţile elevului în acest domeniu, iar evaluatorul nu are repere
sigure şi constante de evaluare.
 Obiectivitatea nu este neapărat calitatea umană cea mai răspândită. Dar dacă
în viaţa de zi cu zi lipsa ei ne afectează neplăcut în mod mai mult sau mai puţin
individual, trebuie să fi m totuşi de acord că în şcoală absenţa ei poate crea multe
neplăceri. Aşadar, ce-i de făcut? În primul rând, să nu ne amăgim crezând în
atingerea obiectivităţii absolute. Dar soluţii există şi cea mai la îndemână, deşi nu
neapărat şi cea mai simplă, este standardizarea testelor. Ea funcţionează deja de ani
buni la nivel central prin examenele naţionale, dar se poate aplica şi local, în cadrul
catedrei, sau individual, la clasă. Pentru aceasta este însă necesară stabilirea mai
întâi a unor criterii de notare precise.
Fidelitatea unui test constă în consecvenţa sa. N-ar avea niciun sens ca un
croitor să ia măsuri cu un elastic sau să măsoare lungimea în centimetri şi lăţimea
în inch. E nevoie de o bandă cu lungime constantă şi de împărţire în elemente egale
ca să-îţi dai seama dacă e necesar să strâmtezi sau să lărgeşti haina. Nici măsurarea
obţinută cu ajutorul testelor nu trebuie să fi e elastică: rezultatul obţinut de un elev
trebuie să fi e acelaşi, indiferent de varianta de test în cadrul aceluiaşi tip (cu orice
bandă-centimetru, măsura taliei e aceeaşi) şi de profesorul care corectează testul
(oricine foloseşte centimetrul pentru a măsura talia). Cu alte cuvinte, de la
formularea cerinţelor (cât mai simplă, directă, clară, facilitând astfel pentru elev
înţelegerea a ceea ce i se cere să facă) până la stabilirea parametrilor de
corectitudine acceptaţi, trebuie folosită aceeaşi unitate de măsură.
Aşadar, fidelitatea se referă la trei aspecte:
• împrejurările în care se aplică un test;
• modalitatea de marcare;
• uniformitatea evaluării.