Plaga pulpo -

dentinară

 Plaga dentinarǎ rezultǎ în urma pregǎtirii cavitǎţilor în

vederea realizǎrii obturaţiilor, sau a bonturilor dentare
în vederea protezării şi prezintǎ urmǎtoarele
particularitǎţi:
 - nesângerândǎ – deci fǎrǎ posibilitatea de apǎrare
 - expusǎ direct factorilor excitanţi din mediul bucal
 - infectatǎ cu germeni la suprafaţa ei şi în interiorul
canaliculelor dentinare.
 Materiale pentru
protecţia şi tratamentul
plăgii pulpo-dentinare

 sǎ nu costituie o sursǎ de iritaţie pulparǎ

 sǎ aibǎ o acţiune antitoxicǎ şi antibacterianǎ
 sǎ realizeze un pansament protector al fibrelor Thomes şi
a fibrelor nervoase lezate
 sǎ obstrueze canaliculele dentinare dechise
 sǎ constituie un mediu izolant pentru pulpǎ faţǎ de agenţii
nocivi din materialul de obturaţie şi faţǎ de excitaţiile
transmisie din cavitatea bucalǎ prin intermediul obturaţiei
definitive.
 sǎ nu fie neutralizate de unele componente ale
materialelor de obturaţie de duratǎ
 sǎ stimuleze mecanismele de neodontinogenezǎ
 Materiale pentru protecţia şi
tratamentul plăgii pulpo-dentinare

 Linerii
 Lacurile
 Cimenturile pe bazǎ de hidroxid de calciu
 Cimenturile pe bazǎ de oxid de zinc
eugenol
 Linerii

 sunt folosiţi ca obturaţie de bază sub obturaţii

de amalgam sau răşini compozite şi pentru
stimularea neodentinegenezei.
Mod de prezentare – sistem bicomponent care
conţine:
 pulbere de hidroxid de calciu , lichid – solvent
organic volatil
 pastǎ – pastǎ
 sistem monocomponent – pastǎ
 Linerii

 Clasificare :
 lineri pe bazǎ de hidroxid de calciu
 lineri pe bazǎ de cimenturi ionomere de
sticlǎ:
 lineri ionomeri
 lineri ionomeri fotopolimerizabili
Linerii pe bază de
hidroxid de calciu
 izolatori electrici, slab izolator termic,
datorită stratului subţire în care se aplică
 duritate şi rezistenţǎ micǎ
 pH 11
 solubili în apǎ, este necesară îndepărtarea
lor de pe marginea cavităţii pentru că ulterior
poate apare pierderea etanşeitǎţii
 stimuleazǎ dentinogeneza prin difuziunea
ionilor de calciu.
 Linerii pe bază de
cimenturi ionomere

 - asigurǎ o adeziune mai bunǎ între dentinǎ şi

rǎşina compozitǎ
 - reduc separarea marginalǎ apǎrutǎ în
urma contracţiei rǎşinii compozite
 - au efect carioprofilactic prin eliberarea
ionilor de fluor
 - nu dau reacţii pulpare
 Linerii

 Linerii au o consistenţă fluidă, fiind

picuraţi sau pensulaţi pe suprafaţa
dentinei.Se aplicǎ în film subţire pe
dentinǎ dupǎ care se usucǎ cu jet de aer
15-30 secunde.
 Solventul se evaporǎ şi rǎmâne un film
de material, care protejeazǎ pulpa
subiacentă. Nu se aplicǎ pe smalţ şi pe
pereţii cavitǎţii.
 Linerii

 Pe bazǎ de hidroxid de calciu: -

PULPADENT
 HYPOCAL
 CONTRASIL
 HDROXILINE
 Pe bazǎ de cimenturi ionomere de sticlǎ: -
IONOSEAL
 VITRABOND
 BASE LINE
 Lacurile
 sunt soluţii de rǎşini naturale (copal, colofoniu,
nitrocelulozǎ) sau sintetice dizolvate în solvenţi
organici.
 Se aplicǎ pe pereţii cavitǎţi formând o
membranǎ semipermeabilǎ care asigurǎ
protecţia organului pulpar, obliterând
canaliculele dentinare deschise şi realizeazǎ o
izolare chimicǎ împiedicând penetraţia
acizilor din ciment şi a monomerilor din rǎşinǎ
cǎtre pulpǎ.
 Lacurile

 depuse în cavitǎţi profunde direct pe

dentinǎ provoacǎ iritaţii pulpare atunci
când au drept solvent cloroformul.
 Din acest motiv în cavitǎţile profunde
lacul se aplicǎ peste un liner pe bazǎ de
hidroxid de calciu, urmând ca peste lac
sǎ se aplice obturaţia de bazǎ.
 Lacurile
 COPALIT
 CAULK-VARNISH
 AMALGAM-LINER utilizat sub obturaţiile de
amalgam deoarece prin conţinutul în particule de
argint asigurǎ o legǎturǎ strânsǎ cu obturaţia de
amalgam, legând în acelaşi timp mercurul în exces.
 Cimenturi pe bazǎ de
hidroxid de calciu
 Primul ciment pe bazǎ de hidroxid de calciu a
fost lansat de cǎtre HERMAN în anul 1930, se
numea CALXIL şi avea urmǎtoarea formulǎ:
 hidroxid de calciu – 1,5 g
 clorurǎ de calciu – 1,5 g
 clorurǎ de sodiu – 2 g
 clorurǎ de potasiu – 3,5 g
 bicarbonat de potasiu – 1,5 g
 apǎ distilatǎ
 Cimenturi pe
bazǎ de hidroxid
de calciu

 se prezintǎ în sistem bicomponent:

- pastǎ – pastǎ
- sisteme incapsulate.
 Pasta A – conţine pulbere de hidroxid de calciu
dispersatǎ în particule de oxid zinc şi stearat de zinc.
 Pasta B – conţine silicilat de glicol, dioxid de titan
şi tungstanat de calciu (radioopacifiant).
 Cimenturi pe bazǎ de
hidroxid de calciu
 Reacţia de prizǎ se bazeazǎ pe reacţia
chimicǎ dintre ionii de calciu şi salicilat cu
formarea sǎrurilor de metil salicilat.
Reacţia are loc în mediul umed, iar priza
cimentului se face dinspre suprafaţǎ spre
profunzime.
Cimenturi pe bazǎ de
hidroxid de calciu
 conductibilitate termicǎ redusǎ;
 pH – 11 -12 neutralizeazǎ aciditatea leziunii
carioase;
 neutralizazǎ excesul de acid fosforic din cimentul
fosfat de zinc folosit ca obturaţie de bazǎ peste
aceste cimenturi;
 rezistenţǎ la compresiune de 12 ori mai micǎ decât
cimenturile fosfat de zinc;
 acţiune antibacteriană
 asigură condiţii pentru remineralizarea dentinei
cariate din leziunile profunde
 actiune neodentinogenetică
 Cimenturi pe bazǎ de
hidroxid de calciu
 Indicaţii:
 - coafaje directe
 coafaje indirecte
 cimentări provizorii
 Cimenturi pe bazǎ de
hidroxid de calciu
 Prepararea se face amestecând în pǎrţi
egale pasta A în care se gǎseşte baza şi
pasta B care conţine catalizatorul. Priza
se realizeazǎ rapid în aproximativ 1
minut.
Cimenturi pe bazǎ
de hidroxid de
calciu
 A devenit curentǎ folosirea substanţelor cu rol
analgetic, antiinflamator, hemostatic, vitamine, sǎruri
minerale incluse în compoziţia preparatelor.
 În ultima perioadǎ au apǎrut cimenturi pe bazǎ de
hidroxid de calciu cu matrice organicǎ
fotopolimerizabilǎ,care au o solubilitate mai scǎzutǎ şi
o rezistenţǎ mecanicǎ crescutǎ (SEPTOCAL -LC şi
CALCIMOL LC).
 Produse comerciale: - KERR LIFE, CALXYD,
PULPADENT, CALCIDOR, REOCAP, DYCAL
 Materiale pentru protecţia şi
tratamentul plăgii pulpo-dentinare

 Linerii
 Lacurile
 Cimenturile pe bazǎ de hidroxid de calciu
 Cimenturile pe bazǎ de oxid de zinc
eugenol
 MATERIALE
METALICE
FOLOSITE ÎN
RESTAURAREA
COROANELOR
DENTARE
Materiale metalice folosite în
restaurarea coroanelor
dentare
 amalgamele
 aurificaţiile.
 Amalgamele

După numărul metalelor din compoziţia

amalgamului pot fi:
 binare ( ex. Mercur – Cupru )
 ternare (ex. Mercur - Ag-Sn)
 cuaternare.(ex. Mercur – Ag- Sn-Cu)
 Amalagame binare
(Amalgamul de Cu)
 se prezintă sub formă de tablete.
 Tabletele sunt încălzite până când apar picături de
mercur la suprafaţa amestecului (transpiră) după care
se condensează în cavitate la fel ca şi amalgamul de
mercur.
 Amalgamul de Cu

 proprietăţi mecanice inferioare amalgamului de argint

 sunt ieftine
 se adaptează bine la pereţii cavităţii, chiar dacă nu s-a
putut face o uscare perfectă a acesteia
 obturaţii la copii, obturarea cavităţilor greu
accesibile,obturaţii la nivelul molarilor de minte,
obturarea cariilor de colet la bătrâni, obturarea căilor
false.
 prezintă pericol prin contaminarea cu mercur a
mediului înconjurător.
Amalgamele cuaternare

 sunt amalgamele cele mai utilizate în

practică
 au în compoziţia lor argint, staniu şi
cupru.
 cantităţi mici de zinc
 unele metale nobile (Au, Pt) fără să
îmbunătăţească calităţile produsului.
 amalgamul obţinut este cunoscut sub
denumirea de amalgam de argint.
 Amalgamul de argint
După conţinutul în cupru al aliajului
 Amalgame convenţionale, cu conţinut redus de cupru
Iau naştere prin amestecul mercurului cu un aliaj compus din:
 Argint 65-70%
 Staniu 25-30%
 Cupru 0-6%
 Zinc 0-2%
Proporţia dintre mercur şi aliaj este de 45-50%/ 50-55%.
 Amalgame non-gama2, bogate în cupru
Apărute în jurul anului 1960, au luat practic locul amalgamelor
convenţionale. Ele conţin:
 Argint 40 - 60%
 Staniu 22 - 30%
 Cupru 13 - 30%
 Zinc 0-1%
Ele necesită o cantitate mai mică de mercur încât proporţia dintre
mercur şi aliaj este de 40-45%/ 55-60% şi au calităţi mecanice
îmbunătăţite.
 Amalgamul de argint
După
particulele
aliajului

 Neregulate
( aşchii sau
pilitură)
 Sferice sau
sferoidale
 Mixte
 Amalgamul de argint
Neregulate( aşchii sau pilitură)
 mai sunt numite şi convenţionale
 datorită suprafeţei lor foarte neregulate necesită 50-55%
mercur
 particulele neregulate sunt rezultatul tăierii unui lingou
omogenizat
 Sferice sau sferoidale
 aceste particule sunt mai netede decât cele aşchiate.
 ingredientele metalice ale aliajului se topesc împreună, iar
aliajul în stare lichidă este pulverizat sub presiune mare, într-
un gaz inert, într-o cameră specială.
 necesită un raport mercur aliaj/mercur, de până la 50- 50%,
 Amalgamul de
argint

 Clasic se prezintă în sistem

bicomponent:
 flacoane cu pulbere ( aliajul de argint)
 flacoane cu lichid (mercur)
 fiole precântărite, diferit colorate în
raport cu cantitatea conţinută în ele
 Modern capsule predozate care
conţin atât pulberea cât şi lichidul
despărţite de o foiţă de staniol.
 Mercurul

 este singurul metal care se găseşte în stare

lichidă la temperatura camerei,
 argint viu
 are o acţiune toxică asupra organismului uman
 a fost utilizat ani de-a rândul pentru prepararea
unor medicamente, mai ales pentru tratamentul
unor afecţiuni dermatologice.
 este volatil şi se evaporă repede atunci când
este încălzit la o temperatură moderată.
 sub formă de vapori nu are miros sau culoare.
 Mercurul

 Principala cale de pătrundere a mercurului în

organism este aparatul respirator.
 Expunerea la vapori de mercur este accidentală şi de
cele mai multe ori profesională
 survine prin inhalarea de vapori fie dacă este spart un
aparat ce conţine mercur ( ex. Termometru), fie prin
manipularea sa incorectă sau din restaurările de
amalgam din cavitatea orală.
 Mercurul
Eliberarea de mercur din restaurările
de amalgam are loc în mai multe
circumstanţe:
 când materialul este plastic;
 la condensarea sa în cavitate;
 în timpul manoperelor de
prelucrare, finisare, lustruire
 după periajul dentar
 în timpul masticaţiei
 ca urmare a coroziunii chimice
 la îndepărtarea amalgamelor din
cavitate.
 Mercurul

Cantitatea de mercur eliberată din obturaţiile de

amalgam diferă în funcţie de individ, de numărul
de restaurări prezente în cavitatea orală, de
calitatea amalgamului.
Chiar şi în cazul existenţei a 20-30 suprafeţe
dentare obturate cu amalgam, nu se vor elibera
cantităţi mai mari de 10 µg mercur/zi, valori
situate sub doza zilnică admisă de 40 µg
mercur/zi.
 Mercurul
 Studiile efectuate pentru evidenţierea raportului
restaurări de amalgam/ valoarea mercurului în
sânge nu au putut demonstra corelaţii certe
 S-a arătat existenţa unor legături între valoarea
mercurului în sânge la personalul medical şi
cantitatea de vapori de mercur din cabinetele
dentare
 Este importantă expunerea profesională şi nu
numărul de obturaţii sau timpul de amalgamare
al acestora.
Mercurul
 Mercurul
Norme speciale de igienă a mercurului în cabinetele dentare:
 cabinetul să fie bine ventilat
 mercurul să fie depozitat în recipiente etanşe, lângă o sursă de
aerisire
 este preferată utilizarea capsulelor predozate de unică folosinţă
 evitarea excesului de mercur printr-o dozare corectă
 purtarea mănuşilor şi a măştii
 nu se încălzeşte mercurul sau amalgamul; nu se folosesc
ultrasunetele pentru condensarea amalgamului
 îndepărtarea, finisarea, lustruirea amalgamului se fac sub jet de
apă, la turaţii mici.
 Resturile de amalgam, precum şi orice alte materiale
contaminate cu mercur, se înlătură zilnic în saci de polietilenă,
închişi etanş
Neutralizarea vaporilor de mercur se face cu soluţie iod 5%,
cărbune activ.
 Amalgamul de galiu

 Mercurul din amestec poate fi înlocuit cu

galiu, care are un punct de topire foarte
scăzut 29,8 C.
 Amalgamul obţinut nu este însă superior
amalgamelor convenţionale.
 Pulberea
Argint 40-70%
 creşte rezistenţa amalgamului
 reduce curgerea acestuia
 formează împreună cu mercurul compuşi metalici care sunt
responsabili de expansiunea amalgamului în timpul prizei
acestuia.
 Un conţinut mai mare de argint oferă amalgamului o
duritate mai mare, dar el devine mai fragil, mai dificil de
manipulat, face priză rapid şi are tendinţă de expansiune.
 Un conţinut mai mic determină un timp de lucru prelungit,
dar rezultă un amalgam cu o duritate mai mică şi tendinţă
de contracţie.
 are o culoare alb-argintie, dar poate fi atacat la suprafaţă de
hidrogenul sulfurat înnegrindu-se.
 Ionii de argint au acţiune bactericidă.
 Pulberea
Staniu 22-30%
 cunoscut sub numele de cositor
 are o acţiune opusă argintului
 reduce expansiunea din timpul prizei
amalgamului şi permite o amalgamare mai
bună datorită afinităţii sale pentru mercur şi un
produs final mai plastic
 o cantitate excesivă face amalgamul friabil.
 Compuşii Sn-Hg reduc rezistenţa şi cresc
coroziunea amalgamului.
 Pulberea

Cupru 0-30%
 creşte rezistenţa mecanică şi duritatea
amalgamului dentar
 reduce fluajul şi creşte expansiunea
produsului finit.
 În proporţie de peste 15- 20 % cuprul
are şi proprietăţi antiseptice.
 Pulberea
Zincul 0-2 %
 are rol de liant,
 măreşte rezistenţa,
 oferă luciu
 uşurează triturarea şi condensarea amalgamului.
 prezenţa sa în cantităţi mai mari impune o bună
izolare a câmpului operator, în caz contrar prin
contaminarea cu lichid se va converti în oxid de zinc şi
va determina o expansiune tardivă excesivă a
amalgamului.
 Reacţia de priză
 Indiferent de modul de prezentare, de obţinere, de
forma şi dimensiunea particulelor, prin amestecul
aliajului cu mercurul se iniţiază o reacţie chimică de
amalgamare cu formarea în final a amalgamului de
argint.
 Mecanismul reacţiei de amalgamare este complex, dar
didactic poate fi împărţit în patru stadii:
 dizolvare,
 impregnare,
 amalgamare
 cristalizare.
 Calităţile amalgamului sunt influenţate de raportul
aliaj/mercur.
 Timpul de priză

 reprezintă intervalul de timp scurs de la

debutul preparării până în momentul în
care cristalizarea este completă.
 După timpul de priză amalgamele pot fi
cu priză:
 - lentă,
 - rapidă- mai mică de un minut,
 - normală –3 minute până la câteva ore.
 Timpul de priză
este influenţat de către:
 -raportul pulbere-lichid, o cantitate mare de mercur
creşte timpul de priză.
 -dimensiunea particulelor- cu cât particulele sunt
mai mici suprafeţele de contact sunt mai mari, deci
timpul de priză este mai redus.
 -durata preparării- un timp de preparare insuficient
sau excesiv modifică timpul de priză.
 -presiunea de condensare- dacă aceasta este
crescută determină eliminarea unei cantităţi mai
mari de mercur cu reducerea timpului de priză.
 Proprietăţi

Nu aderă la structurile dure dentare

 aplicarea lui necesită cavităţi retentive
 între pereţii cavităţii şi restaurarea din amalgam rămâne un
spaţiu de mărime variabilă, vizibil microscopic. Trecerea prin
capilaritate prin acest spaţiu a unui flux salivar şi microbian
poate produce carii secundare marginale, dar şi coroziunea
amalgamului în aceste zone. Cu timpul, acest spaţiu se reduce
prin precipitarea în microspaţiile neregulate a unor compuşi
insolubili pe bază de staniu rezultaţi în urma coroziunii
amalgamului în aceste zone
 Folosirea unui lac adeziv pentru amalgam creşte aderenţa
amalgamului, iar în aceste condiţii sacrificiul de substanţă
dentinară poate fi mai mic.
 Proprietăţi

Rezistenţa mecanică
 rezistenţa la compresiune a amalgamului este bună,
asemănătoare smalţului dentar,
 poate scădea în cazul utilizării unui aliaj sub formă de pilitură, a
unei triturări insuficiente, a utilizării unei cantităţi excesive de
mercur sau a unei condensări insuficiente.
 creşte în timp, fiind de aproximativ 100Mpa la o oră după
realizarea obturaţiei, 400 MPa la 24 h, 450 Mpa după 7 zile,
după care creşterile sunt nesemnificative.
 Rezistenţa la tracţiune a tuturor tipurilor de amalgam este mai
mică decât cea la compresiune.
 este bună în strat gros, mai mică în strat subţire când se poate
fractura.
 Proprietăţi

 În momentul inserării amalgamului în interiorul cavităţii

el are consistenţa unei paste suficient de plastice
pentru a permite adaptarea sa intimă în toate ariile
preparaţiei (plasticitate de adaptare).
 Aceasta se reduce în timpul imediat următor, pentru a
permite o condensare cât mai eficientă a masei
amalgamului prin exercitarea unei presiuni corecte
asupra sa (plasticitate de lucru)
 Proprietăţi

 Variaţiile dimensionale ale amalgamului dentar sunt

determinate pe de o parte de mecanismul de priză al
amalgamului şi pe de altă parte de diferenţele de
temperatură din cavitatea orală.
 În cursul reacţiei de amalgamare apare iniţial o
contracţie de priză.
 Ea este compensată apoi printr-o dilatare care începe
după 12-24 ore de la inserarea obturaţiei şi ajunge la
valorile maxime la 5-30 de zile în funcţie de conţinutul
în argint şi zinc al aliajului.
 Proprietăţi

 Raportul dintre fenomenele de contracţie şi dilatare

poate în final determina apariţia de spaţii între obturaţie
şi pereţii cavităţii sau poate determina apariţia unei
obturaţii debordante, ale cărei margini se pot fractura
sau poate determina fractura pereţilor subţiri ai
cavităţii.
 Coeficientul de dilatare termică al amalgamului este
mult mai mare decât cel al smalţului ceea ce face ca
între restaurare şi pereţii cavităţii să apară microspaţii
prin care pătrunde sau intră lichidul bucal.
 Proprietăţi

 Prin compoziţia lor, amalgamele dentare

nu sunt iritante pentru pulpa dentară,
având chiar un efect antiseptic datorită
ionilor de argint.
 Amalgamele dentare sunt bune
conducătoare de căldură. Ele transmit
variaţiile termice din cavitatea bucală
către pulpa dentară de aceea se impune
protecţia pulpei cu obturaţie de bază.
 Proprietăţi

 Amalgamul dentar prezintă un grad de coroziune

care poate îmbrăca două aspecte:
 coroziune de suprafaţă (mătuire)
 coroziune electrochimică.
 Coroziunea de suprafaţă apare ca rezultat al umezelii,
variaţiilor de pH, prezenţei depozitelor microbiene pe
suprafaţa restaurării. Ea se caracterizează prin
pierderea luciului de suprafaţă a obturaţiei cu apariţia
unei zone rugoase. Ea nu afectează proprietăţile
mecanice ale obturaţiei, dar poate precede coroziunea
electrochimică.
 Proprietăţi
Coroziunea electrochimică poate fi la rândul său de 2 tipuri.
 Coroziunea care apare la interfaţa dinte/restaurare produce
expansiunea locală a amalgamului, în cazul amalgamelor
convenţionale, ceea ce duce la un risc crescut de fractură al
marginilor obturaţiei sau al pereţilor cavităţii. În cazul
amalgamelor moderne cu conţinut crescut de cupru, coroziunea
se produce după un alt model ce duce la interfaţa
dinte/restaurare la o sigilare a microspaţiilor existente prin
depunerea produşilor de coroziune.
 Coroziunea galvanică poate apare la contactul dintre:
 Amalgam – aur turnat
 Amalgam – aliaje protetice
 Amalgam – amalgam vechi
 Indicaţii

 Obturarea cavităţilor de cl I, II, V pe feţele

ocluzale, aproximale şi vestibulare ale
premolarilor şi molarilor.
Indicaţii

 obturaţia molarilor şi premolarilor devitali

 reconstituiri coronare (refacere de
bonturi, care ulterior vor fi acoperite cu
coroane de înveliş metalice, în situaţia în
care coroana naturală a dintelui este
distrusă
 Contraindicaţii

 obturarea cavităţilor pe dinţi frontali

 obturarea cavităţilor pe dinţi vitali sau
devitali cu pereţi subţiri
 obturarea cavităţilor pe dinţi situaţi în
vecinătatea unor lucrări protetice din aur
pentru a evita amalgamarea lucrării sau
apariţia fenomenului de galvanism bucal.
 Tehnică de lucru
 Metoda clasică folosind mojarul şi pistilul
şi executând mişcări de rotaţie până la
obţinerea unui amestec, neted, omogen
care după exprimarea mercurului în tifon
la strângerea între degete prezintă o
crepitaţie asemănătoare scârţâitului
zăpezii sub picior
 Metoda modernă folosind aparate
mecanice (SILAMAT, DENTOMAT,
CAPMASTER, BAKER) atunci când
aliajul şi mercurul se găsesc în capsule
predozate.
 Tehnică de
lucru
 Inserţia amalgamului în cavitate
se face cu ajutorul unor
instrumente prevăzute cu striaţii
care asigură aderenţa sau cu
seringă pistol la adăpost de
salivă.
 Se realizează apoi condensarea
care asigură adaptarea corectă a
amalgamului la pereţii cavităţii şi
controlul asupra cantităţii de
mercur din obturaţie.
 Aceasta se realizează manual cu
ajutorul unor instrumente de
formă circulară, sau mecanic.
 Tehnică de lucru
 Finisarea şi lustruirea se realizează la 24 ore de la
aplicarea obturaţiei. Finisarea şi lustruirea conferă
obturaţiei un aspect estetic, igienic (pe suprafeţele
netede se depun mai greu resturile alimentare şi se
evită astfel formarea plăcii bacteriene), măreşte
rezistenţa obturaţiei la coroziune.
 Finisarea se realizează cu ajutorul pietrelor abrazive
dinspre centrul obturaţiei spre periferie iar lustruirea se
face cu ajutorul unor perii montate la piesa contraunghi
folosind paste speciale (oxid de staniu, piatră ponce),
având grijă ca operaţiunea să nu dureze mai mult de 5
minute pentru a evita supraîncălzirea obturaţiei.
 Aurificaţiile
 reprezintă o categorie de obturaţii realizate cu: aur
necoeziv (aur moale), aur coeziv (aur spongios).
 aurul moale era inserat direct în cavitate prin depuneri şi
condensări succesive, între straturile suprapuse şi presate
luând naştere legături metalice.
 avantaje :
 -etanşeitatea marginală foarte bună
 -rezistenţă la coroziune
 -foarte bine tolerate biologic
 dezavantaje:
 -mare îndemânare din partea profesionistului
 -instrumente speciale pentru inserarea în cavitate
 -timp de lucru prelungit
 -culoarea nu corespunde cerinţelor fizionomice
 -preţ ridicat
Cimenturi pe bazǎ de
hidroxid de calciu
 conductibilitate termicǎ redusǎ;
 pH – 11 -12 neutralizeazǎ aciditatea leziunii
carioase;
 neutralizazǎ excesul de acid fosforic din cimentul
fosfat de zinc folosit ca obturaţie de bazǎ peste
aceste cimenturi;
 rezistenţǎ la compresiune de 12 ori mai micǎ decât
cimenturile fosfat de zinc;
 acţiune antibacteriană
 asigură condiţii pentru remineralizarea dentinei
cariate din leziunile profunde
 actiune neodentinogenetică
 Cimenturi pe bazǎ de
hidroxid de calciu
 Indicaţii:
 - coafaje directe
 coafaje indirecte
 cimentări provizorii
 Materiale pentru protecţia şi
tratamentul plăgii pulpo-dentinare

 Linerii
 Lacurile
 Cimenturile pe bazǎ de hidroxid de calciu
 Cimenturile pe bazǎ de oxid de zinc
eugenol
 Amalgamul de
argint

 Clasic se prezintă în sistem

bicomponent:
 flacoane cu pulbere ( aliajul de argint)
 flacoane cu lichid (mercur)
 fiole precântărite, diferit colorate în
raport cu cantitatea conţinută în ele
 Modern capsule predozate care
conţin atât pulberea cât şi lichidul
despărţite de o foiţă de staniol.
 Proprietăţi

Rezistenţa mecanică
 rezistenţa la compresiune a amalgamului este bună,
asemănătoare smalţului dentar ; este bună în strat gros, mai
mică în strat subţire când se poate fractura.
 Nu aderă la structurile dure dentare
 Variaţiile dimensionale
 Prin compoziţia lor, amalgamele dentare nu sunt iritante pentru
pulpa dentară, dar sunt bune conducătoare de căldură.
 Amalgamul dentar prezintă un grad de coroziune
 Indicaţii

 Obturarea cavităţilor de cl I, II, V pe feţele

ocluzale, aproximale şi vestibulare ale
premolarilor şi molarilor.
 obturaţia molarilor şi premolarilor devitali
 reconstituiri coronare
 Tehnică de lucru
 Metoda clasică folosind mojarul şi pistilul
şi executând mişcări de rotaţie până la
obţinerea unui amestec, neted, omogen
care după exprimarea mercurului în tifon
la strângerea între degete prezintă o
crepitaţie asemănătoare scârţâitului
zăpezii sub picior
 Metoda modernă folosind aparate
mecanice (SILAMAT, DENTOMAT,
CAPMASTER, BAKER) atunci când
aliajul şi mercurul se găsesc în capsule
predozate.
VĂ MULŢUMESC!