MATERIALE PENTRU

OBTURAREA
CANALELOR
RADICULARE
 OBTURAŢIA DE CANAL
 Obturarea canalelor radiculare reprezintă
momentul final al terapiei endodontice
atât în cazul pulpitelor rezolvate prin
extirpare (vitală, devitală) cât şi al
gangrenei pulpare (simplă, complicată).
OBTURAŢIA
DE CANAL
Închiderea ermetică a canalului
radicular se face cu scopul de a
 preveni reinfectarea din cavitatea
bucală a spaţiului endodontic şi a
parodonţiului apical dacă survin
defecţiuni ale obturaţiei de durată
(fracturarea, căderea obturaţiei,
apariţia cariilor secundare,
fracturarea coroanei dentare)
 bloca în cazul gangrenei dentare
microorganismele restante în
diverticulii dentinari făcându-le
inofensive pentru organism.
OBTURAŢIA
DE CANAL
 sistem canalicular complex, cu
prezenţa canalelor secundare
accesorii şi delta apicală
asociată canalului principal.
 este posibilă numai obturarea
canalului radicular principal.
 canaliculele care comunică cu
spaţiul parodontal şi în special
cele de la nivelul deltei apicale,
constituie zone unde se pot
dezvolta microorganisme
OBTURAŢIA
DE CANAL
 Calitatea principală a unei obturaţii de canal
trebuie să fie etanşeitatea sa care se opune
fenomenelor de percolare marginală ( pătrunderea
marginală a lichidelor), previne toate posibilităţile
de infecţie sau reinfecţie apicală şi favorizează
cicatrizarea apicală.
 OBTURAŢIA
DE CANAL
 O mică depăşire accidentală a orificiului
apical este preferată unei obturaţii
incomplete deoarece excesele mici de
material sunt în general rezorbite,
neîmpiedicând vindecarea.
 Depăşirile voluminoase constituie un
obstacol pentru procesele de regenerare
şi cicatrizare care se desfăşoară după
tratament în paradonţiul apical. Excesele
mari nu pot fi rezorbite şi constituie prin
prezenţa lor îndelungată o spină iritativă
care întârzie sau chiar poate împiedica
vindecarea.
 OBTURAŢIA DE CANAL
 Succesul în terapia endodontică este asigurat
în primul rând de către tratamentul chimico-
mecanic al canalelor. Obturaţia definitivă de
canal are rolul menţinerii în timp a rezultatelor
obţinute prin tratamentul mecanic şi
medicamentos.
 Materialul optim
 - să se prepare simplu şi să se manipuleze uşor
 -să poată fi îndepărtat cu uşurinţă atunci când se
impune dezobturarea canalelor (refacerea obturaţiei,
ancorarea de pivoturi).
 -să închidă ermetic canalul radicular şi canaliculele
laterale
 -să nu sufere variaţii dimensionale în timp, să nu
se dizolve în salivă sau secreţii
 - să nu se rezoarbă în timp

 Materialul
optim
 -să fie radioopac, pentru a da posibilitatea de a
controla radiologic corectitudinea obturaţiei
 -să aibă o culoare diferită de a dentinei,
pentru a putea fi depistat vizual, atunci când
este necesară dezobturarea, dar să nu
coloreze dintele.
 -să fie histiofil pentru ţesuturile apicale
 -să fie bacteriostatic
 OBTURAŢIA DE CANAL
 Dacă extirparea pulpei dentare a fost realizată în scop
protetic sau în urma unei pulpite seroase este
recomandată obturarea imediată a canalelor
radiculare.
 În cazul unei pulpite purulente, a unei pulpite cronice, a
unei gangrene pulpare sau a unei parodontite apicale
cronice, după eliminarea ţesutului pulpar şi a
detritusului organic din canalele radiculare înainte de
realizarea obturaţiei definitive a canalului radicular se
practică aplicarea unor pansamente temporare
endodontice cu rolul de a amenda fenomenele
inflamatorii şi infecţioase.
Materiale pentru obturarea
temporară a canalelor
radiculare
 se prezintă sub formă de soluţii şi paste
 se introduc pe canalele radiculare cu ajutorul
acului Lentullo sau a meşelor de vată.
 se introduc moi pe canal şi rămân ca atare,
fără a se întări
 Hidroxidul de calciu
 Pasta iodoformată-pasta Walkoff
 Pastă cu paraformaldehidă- triopasta GYSI
 Hidroxidul de
calciu

 utilizat în coafajele directe se utilizează şi în

tratamentul endodontic, datorită ph-ului său
putenic alcalin : 11-12.
 Mediul alcalin favorizează debutul calcificării
prin neutralizarea ph-ului acid dat de
acumularea de acid lactic, din cauza inflamaţiei
locale.
 Efect antibacterian nespecific
 favorizează descompunerea ţesutului necrotic
şi eliminarea secreţiei apicale.
Hidroxidul de
calciu
 parodontitele apicale cronice, în
special cele cu leziuni
importante periapicale, la care
hidroxidul de calciu se menţine
2-3 săptămâni
 apexificarea dinţilor permanenţi
imaturi, ce presupune
pansamente temporare
repetate, la 1 lună, 3 luni, 6 luni.
 necroza şi gangrena pulpară
 tratamentul fracturilor radiculare
orizontale
 tratamentul căilor false.
 Hidroxidul de
calciu

 pastă care nu se întăreşte pe canal.

 poate fi obţinut extemporaneu în cabinet
prin amestecarea unei pulberi de hidoxid
de calciu cu ser fizilogic sau xilină 2%. +
sulfat de bariu pentru radioopacitate +
alte substanţe antimicrobiene pentru a
creşte acţiunea antibacteriană.
 Pasta
iodoformată-
pasta Walkhoff
 Se poate obţine extemporaneu în cabinet prin
amestecarea a câteva picături de soluţie
Walkoff cu iodoform şi oxid de zinc până la
obţinerea consistenţei necesare.
 Există şi preparate tipizate care conţin:
iodoform, oxid de zinc, stearat de zinc, fenol,
timol, glicerină, alcool 96%. Pentru a reduce
efectul iritant se adaugă corticoizi în pulbere.
Pasta iodoformată-pasta
Walkhoff
 Proprietăţi:
 -efect antiseptic puternic şi de lungă durată
 -rezorbţia accentuată
 - dacă depăşeşte apexul este iritantă şi poate da un
abces medicamentos
 Indicaţii:
 -pentru obturarea canalelor la dinţii temporari
infectaţi unde rezorbţia materialului se realizează
concomitent cu rezorbţia rădăcinii
 -în tratarea dinţilor la care există secreţii apicale
persistente urmând ca să fie înlocuită ulterior
Pastă cu paraformaldehidă-
triopasta GYSI
 pastă mumifiantă pentru amputaţia devitală, sau obturaţia
radiculară după extirpări devitale în canale care au fost
cateterizate parţial.
 Deşi aplicarea ei este extrem de simplă este utilizată din ce în ce
mai rar, datorită eficacităţii variabile şi a incertitudinii asupra zonei
de acţiune.
Compoziţia:
-paraformaldehidă 20%
-tricrezol 10%
-creolină 20%
-glicerină 4%
-oxid de zinc 46%
Materiale pentru obturarea
de durată a canalelor
radiculare
 1. Tehnicile clasice, la care materialul principal
de obturaţie este reprezentat de o pastă care
este introdusă pe canal şi care se adaptează
morfologiei acestuia , întărindu-se „in situ”. Se
adaugă de obicei conuri de gutapercă pentru o
mai bună adaptare a pastei la pereţii canalului.
 2. Tehnicile moderne, la care materialul
principal de obturaţie este un corp de dur,
reprezentat cel mai frecvent de gutapercă.
Acest corp este cimentat pentru a ameliora
calitatea de sigilare a obturaţiei.
Materiale pentru obturarea
de durată a canalelor
radiculare
După consistenţa lor în momentul aplicării
în canal, se pot împărţi astfel:
 - materiale care se introduc moi şi se
întăresc ulterior pe canal
 - materiale care se introduc tari.
 Materiale care se introduc
moi şi se întăresc ulterior pe
canal
 Materiale din grupa eugenatului de zinc
 Cimentul fosfat de zinc
 Cimentul ionomer de sticlă
 Materiale derivate din gutapercă
 Bachelitele
 Materiale pe bază de răşini epoxidice
 Materiale din
grupa eugenatului
de zinc
 Cele mai comune cimenturi endodontice:
 se pretează uşor la adiţia unor substanţe
chimice:
-paraformaldehidă: - antimicrobiană
-mumifiant
-germicide pentru efecte antiseptice
-răşini pentru a creşte adeziunea
-corticosteroizi pentru îndepărtarea simptomelor
inflamatorii
 Materiale din grupa
eugenatului de zinc
Formula lui Grossman:
 Pulbere – oxid de zinc – 40%
 răşini -30%
 carbonat de bismut 15%
 sulfat de bariu – 15%
 Lichid –eugenol -83%
 ulei de migdale – 17%
 Materiale din grupa
eugenatului de zinc
 Preţul este redus
 Prepararea şi manipularea lor este simplă
 Timpul de priză este convenabil
 Dezobturarea la nevoie a canalelor este posibilă
 O capacitate de resorbţie lentă, dar reală, utilă în depăşiri
apicale.
 Fenomenele inflamatorii apicale ce pot fi provocate de
eugenol sunt mult diminuate prin adăugarea diverşilor aditivi,
în special corticosteroizi, dar pe de altă parte aceştia pot
întârzia procesul de cicatrizare
 Materialul prezintă o radioopacitate moderată, care însă
poate fi mărită prin adăugarea diferitelor substanţe: iodoform,
sulfat de bariu, pulbere de argint.
 Materiale din grupa
eugenatului de zinc
 Cel mai frecvent cimenturile pe bază de oxid
de zinc –eugenol pentru uz endodontic se
prezintă în sistem bicomponent: pulbere
lichid. Există însă şi produse comerciale care
se prezintă sub forma a două paste (ex.
Tubliseal).
 Aceste materiale pe bază de eugenat de zinc
pot fi dizolvate după priză cu ajutorul
produsului Endosolve, care provoacă o
uşoară reversibilitate a reacţiei de priză şi
canalul poate fi dezobturat mai uşor.
 Produse comerciale: Endomethasone,
Silversil, Procosol
 Cimentul
fosfat de zinc

 Coeficient de contracţie de priză mic

 oferă închidere etanşă
 se poate asocia cu substanţe
antiseptice : iodoform, vioform, timol, pulbere de argint.
 este mai puţin iritant în cazuri de depăşiri a apexului
după obturaţie, iar cu timpul poate fi rezorbit.
 Timpul de priză este mic 3-5 minute ceea ce
necesită manopere rapide.
 are o duritate foarte mare, asemănătoare dentinei,
de aceea trebuie să se asociaze cu conurile de
gutapercă, altfel dezobturarea canalului este
imposibilă.
 Cimentul ionomer de
sticlă
 Prezintă proprietăţi şi indicaţii
asemănătoare cimentului fosfat de zinc
 are în plus o adeziune mai mare la
dentină şi o mai bună toleranţă din partea
parodonţiului apical
 preţ mai mare
 Produse comerciale: Ketac Endo
 Materiale derivate din
gutapercă
 Datorita solubilizării gutapercii în solvenţi organici (cloroform, eucaliptol)
se pot obţine materiale sub formă de pastă care pot fi introduse în canal.
 Cloroperca
 Se prepară prin dizolvarea unor conuri de gutapercă în cloroform. Se mai
adaugă timol, iodoform, pentru efectul bactericid şi accentuarea
radioopacităţii.
 Se introduce în canal cu: ac lentulo, seringă specială. Se completează cu
un con de obturaţie, care după priza materialului face corp comun cu
acesta. Este important să nu se depăşească apexul deoarece cloroperca
este iritantă datorită solventului.
 Deşi iniţial obturaţia este foarte etanşă, cu timpul prin evaporarea
solventului se produce o contracţie importantă 7,5%- ceea ce-i limitează
utilizarea.
 Eucaperca- rezultă din solubilitatea la cald a gutapercii în ulei de eucalipt.
Retracţia ei este mai mică decât a cloropercii.
 Principalul dezavantaj al ei rămâne pierderea în timp a etanşeităţii
obturaţiei.
 Bachelitele

 Se obţin prin condensarea aldehidei formice cu fenoli.

 Preparatul este alcătuit din 2 lichide şi o pulbere care se
amestecă extemporaneu
 După obturaţie realizează o închidere bună a canalului, dar în
timp aceasta poate scade datorită contracţiei.
 Dinţii obturaţi cu aceste materiale în timp devin roşietici.
 Excesul de formalină face ca aceste produse să fie foarte
iritante pentru parodonţiul apical în cazul depăşirii apexului.
 Studii efectuate in vitro care au arătat citotoxicitatea
formaldehidei au făcut ca în unele ţări (ex. SUA) aceste
produse să fie interzise.
 Produse comerciale: Foredent, S.P.A.D
 Materiale pe bază
de răşini epoxidice

 Se prezintă în sistem bicomponent

pulbere şi lichid care se amestecă
obţinându-se o pastă care este introdusă
în canal cu acul Lentulo unde se
întăreşte în 24-30 ore.
 Se asociază cu con de gutapercă, pentru
a uşura dezobturarea.
 Materiale pe bază de
răşini epoxidice
 pentru că aderă chimic la dentină realizează o închidere a
canalelor foarte etanşă
 sunt radioopace
 - în caz de depăşire, produce reacţii parodontale mici, care
dispar în 3-4 zile. Nu se resoarbe în timp din canalul
radicular. Excesele mari întreţin procese inflamatorii
persistente.
 - greşelile de dozare au consecinţe negative. O cantitate
mică de pulbere duce la fenomene inflamatorii acute cu
dureri foarte puternice, în caz de depăşire.O cantitate mare
de pulbere îngreunează manipularea materialului în
momentul obturării
 - prezintă o duritate foarte mare, ceea ce face obligatorie
asocierea conurilor de gutapercă, dar chiar şi în acest caz
dezobturarea este foarte dificilă.
 Produse comerciale: , Diaket, Hydron, AH26
Materiale care se introduc
tari
 a) Conurile de gutapercă
 b) Conurile de argint
 c) Conurile de titan
 d) Conurile de răşini sintetice
 Conurile de
gutapercă
 Sunt cele mai utilizate materiale din
endodonţie.
 este o substanţă naturală pe bază de
cauciuc, provenită dintr-un latex extras din
Palaquia, arbore ce se găseşte în regiunile
Borneo-Sumatra.
 Gutaperca folosită în medicina dentară este
un amestec al gutapercii pure cu o serie de
aditivi în proporţii variabile în funcţie de
producător:
 - gutapercă: 19-22%
 - oxid de zinc: 59-75%
 - sulfat de bariu: 3-17%
 - ceruri şi răşini, ca agenţi plastifianţi : 1-4%.
 - agenţi coloranţi; în mod normal materialul
este alb, dar gutaperca dentară este adesea
colorată în roz.
 Gutaperca
 Are un caracter suplu, dar nu este cu
adevărat elastică. Ea poate suferi o întindere
fără a se rupe, dar nu revine la forma iniţială.
 Nu aderă la structurile dure dentare, de aceea
se impune utilizarea unui ciment de sigilare.
 Nu transmite căldura şi electricitatea.
 Are o bună compresabilitate, ceea ce
favorizează adaptarea materialului la pereţii
canalelor prin condensarea sa.
 Sub influenţa căldurii se plastifiază, putând fi
condensată în canale, sau, la temperaturi mai
mari, se fluidifică, permiţând injectarea sub
presiune în canalul preparat.
 Gutaperca
 Gutaperca dentară este radioopacă
datorită sulfatului de bariu.
 Este bine tolerată de ţesuturi, realizând
un baraj între mediul bucal şi zona
periapicală, sediul proceselor de
cicatrizare.
 În cazul unei depozitări îndelungate,
gutaperca oxidează în prezenţa aerului şi
a luminii, pierzându-şi supleţea şi
devenind casantă.
 În contact cu saliva şi hidrogenul sulfurat
din resturile alimentare, gutaperca suferă
o sulfurare care o înnegreşte, o întăreşte
şi o face casantă.
 Este insolubilă în apă şi alcool, dar se
dizolvă sau se ramoleşte în solvenţi
organici cum sunt cloroformul sau
eucaliptolul.
 Conurile de
gutapercă

 Conurile standardizate sunt conuri ale căror diametru şi

conicitate corespund normelor ISO ale instrumentelor
de preparare. Ele sunt fabricate prin topirea şi
compresiunea în mulaje precise a unei paste omogene
pe bază de gutapercă.
 Conurile nestandardizate sunt împărţite în talii diferite
de la foarte fin la foarte gros, care variază în funcţie de
fabricant, forma conurilor putând fi mai mult sau mai
puţin conică, mai mult sau mai puţin regulată.
Pentru obturaţiile de canal, conurile standardizate sunt
folosite în general pentru alegerea conului principal, iar
conurile nestandardizate sunt conuri accesorii
adăugate în diferite tehnici de condensare.
 Tehnici de obturare a
canalelor cu ajutorul
gutapercii

 Obturarea cu pastă şi un con

calibrat, în funcţie de
dimensiunile canalului preparat
 Obturarea prin condensarea laterală.
Este o tehnică pur manuală, care constă
în cimentarea pe toată lungimea
canalului preparat a unui con de
gutapercă principal şi condensarea
laterală a mai multor conuri
 Obturarea prin condensarea verticală
este o tehnică manuală care constă în
compactarea în canal a unui con de
gutapercă ramolit în prealabil cu o sursă
de căldură
Tehnici de obturare
a canalelor cu
ajutorul gutapercii
 Condensarea termomecanică este o
tehnică de condensare a gutapercii
fluidificate printr-un instrument rotativ
montat la piesa contraunghi.
 Obturarea cu gutapercă
termoplastifiată injectabilă. Este o
tehnică modernă care presupune
existenţa unui aparat care topeşte
gutaperca care este apoi injectată în
canalul preparat cu ajutorul unui tip
de seringă cu presiune.
 Conurile de argint
 sunt indicate în special în obturarea canalelor curbe şi foarte înguste
 conurile pot fi împinse pe o distanţă considerabilă şi folosite în canalele fine
 posibilitate de precurbare
 uşurinţă în aplicare
 radio-opacitate mare
 deoarece sunt solide prin introducerea în canal, după pasta de canal, o
împinge pe aceasta în toate anfractuozităţile canalului.
 argintul are acţiune bacteriostatică
 imposibilitate de adaptare la forma de canal preparată
 dificil de îndepărtat din canal
 pot coroda prin oxidare, putând determina iritarea mecanică a parodonţiului
apical, în caz de depăşiri.
 Conurile de titan folosite de dată recentă, au o
toleranţă periapicală mai bună dar sunt mai puţin
radioopace decât gutaperca.

 Conuri de răşini sintetice

Toate conurile din răşini sintetice (epoxi, acrilice,
nylon, poliesteri, teflon) au dezavantajul că
adausurile care se încorporează pentru a le mări
radioopacitatea, le modifică calităţile fizice, făcându-
le inferioare celor de gutapercă. Cele mai bune sunt
cele din răşini epoxidice.
Substanţe adjuvante utilizate
în cursul tratamentelor
endodontice
 soluţii de irigare - au rolul de a antrena detritusurile din canal şi a
facilita eliminarea lor mecanică, precum şi de a diminua numărul de
germeni din spaţiul endodontic. Se foloseşte de obicei hipocloritul
de sodiu, în concentraţii variind de la 1 la 5,25%, dar se poate
folosi şi cloramina singură sau amestecată cu apă oxigenată.
 În canalele greu permeabile datorită calcificărilor se poate folosi
EDTA (etilen-diamin-tetraacetic acid) care prin chelatare
îndepărtează sărurile minerale din obstrucţie şi rămâne numai
matricea organică care poate fi răzuită cu ajutorul instrumentarului de
canal.
 Hidroxidul de
calciu
 utilizat în coafajele directe se utilizează şi în
tratamentul endodontic, datorită ph-ului său putenic
alcalin : 11-12.
 La ora actuală, este cel mai utilizat material pentru
obturarea temporară a canalelor radiculare.
 Mediul alcalin favorizează debutul calcificării prin
neutralizarea ph-ului acid dat de acumularea de acid
lactic, din cauza inflamaţiei locale.
 Efect antibacterian nespecific
 favorizează descompunerea ţesutului necrotic şi
eliminarea secreţiei apicale.
 Materiale care se introduc
moi şi se întăresc ulterior pe
canal
 Materiale din grupa eugenatului de zinc
 Cimentul fosfat de zinc
 Cimentul ionomer de sticlă
 Materiale derivate din gutapercă
 Bachelitele
 Materiale pe bază de răşini epoxidice
Materiale care se introduc
tari
 a) Conurile de gutapercă
 b) Conurile de argint
 c) Conurile de titan
 d) Conurile de răşini sintetice
 Gutaperca
 Are un caracter suplu, dar nu este cu
adevărat elastică. Ea poate suferi o întindere
fără a se rupe, dar nu revine la forma iniţială.
 Nu aderă la structurile dure dentare, de aceea
se impune utilizarea unui ciment de sigilare.
 Nu transmite căldura şi electricitatea.
 Are o bună compresabilitate, ceea ce
favorizează adaptarea materialului la pereţii
canalelor prin condensarea sa.
 Sub influenţa căldurii se plastifiază, putând fi
condensată în canale, sau, la temperaturi mai
mari, se fluidifică, permiţând injectarea sub
presiune în canalul preparat.
 Conurile de gutapercă sunt cele mai
utilizate materiale din endodonţie.
 VĂ
MULŢUMESC!