În amintirea doamnei Elena Niţă Ibrian,

cu recunoştinţă, iubire şi apreciere

2
Această carte nu are un conţinut medical şi nu
înlocuieşte nicun fel de măsură medicală, ci este doar
un material educativ şi informativ, care oglindeşte
experienţa doamnei Elena Niţă Ibrian şi a autoarei.
Autoarea nu este medic şi nu face nicio recomandare
de a întrerupe, de a înlocui sau chiar de a
suspenda tratamente medicale sau medicaţii. De
asemenea, autoarea nu pune niciun diagnostic şi nu
prescrie tratamente medicale sau medicamente şi nu
îşi asumă responsabilitatea pentru felul în care
cititorii înţeleg şi folosesc informaţia primită.
Ca un semn al stimei şi al respectului de sine, sunteţi
rugaţi să nu copiaţi, să multiplicaţi sau să daţi mai
departe această carte. Căci doar oamenii care işi
respectă şi apreciază propria muncă, o vor respecta
şi pe a altora, ştiind câte ore de muncă, câtă pasiune
şi câtă iubire se ascund în spatele oricărei creaţii
autentice şi originale.
©Copyright Luana Walter 2021

3
 Cuprins

Cuvânt-înainte............................................................5
Povestea doamnei Elena Niţă Ibrian…....................15
Partea I: Reţete din bucătăria creativă…................24
Partea a-II-a: Reţete de hrană vie din bucătăria fără
foc..............................................................................65
Partea a-III-a: Amintiri de suflet..............................92
Cuvânt de încheiere – Cristela Georgescu.............127
Multumiri................................................................130
Despre Luana Walter..............................................132

4
 Cuvânt-înainte

Timpul trece parcă mai repede ca oricând și

amintirea doamnei Elena Niță Ibrian pălește cu
fiecare an văzând cu ochii. Despre doamnia sa
trebuie neapărat povestit mult mai mult, căci a fost un
OM deosebit.

Iar acest an este cu totul special, căci pe 12.11.2021

se împlinesc 100 de ani de la naşterea bunei doamne.
Şi cum aş putea eu să sărbătoresc mai bine această
zi, decât cu o lansare de carte, în încercarea de a-mi
arăta iubirea şi recunoştinţa, şi pentru a da mai
departe, tuturor celor care au nevoie de ajutor,
măcar o parte din comorile adunate de doamna
Ibrian în peste 60 de ani de muncă în slujba lui
Dumnezeu şi a oamenilor.

Din păcate, eu nu am avut norocul să o întâlnesc

personal pe doamna Elena Niță Ibrian, am vorbit
însă de multe ori cu ea la telefon (în anii 2008 și
5
2009, îi găsisem numărul de telefon în revista
Formula AS). În multe seri, după ce îmi culcam
copiii, o sunam din Germania și stăteam câteodată cu
orele de vorbă. Mi-a povestit de fiecare dată foarte
multe, mi-a răspuns cu multă răbdare și bunătate la
întrebări și mi-a dat toate informațiile de care aveam
nevoie. Totul, bineînțeles, fără să aștepte vreo
răsplată de la mine. Se bucura pur și simplu că poate
face un bine și că mă poate ajuta. Eu i-am trimis în
acei ani câteva dintre revistele germane de hrană vie
pentru care scriam regulat articole și începusem
chiar să ţesem împreună planuri mari și frumoase de
viitor: articole, interviuri, ateliere, conferinţe.

În vara anului 2009, am fost cu familia mea în vizită

în România și, deși buna doamnă era foarte ocupată
cu renovarea casei și cu multele proiecte pe care le
inițiase și le conducea, m-a invitat la ea acasă, la
Piatra Neamț. Ne aștepta pe 1 august cu brațele
deschise. Nu a fost însă să fie, cum se întâmplă
adeseori în viață, nu am realizat atunci ce ocazie
unică mi se oferea și am trecut, din păcate, pe lângă
ea... În acel an, organizasem cu familia un tur prin
Transilvania și ar fi fost pentru noi un ocol destul de
mare ca să ajungem și la Piatra Neamț. Așa că am
6
sunat-o pe doamna Niță Ibrian și am anulat
întâlnirea. I-am spus că de data aceasta nu reuşesc să
ajung în estul ţării, dar că voi reveni în 2010 în
România, pentru o perioadă mai lungă, și ne vom
putea întâlni atunci. Pe 9 septembrie 2009, însă,
doamna Elena Niță Ibrian a plecat din această lume.

După atâţia ani, amintirea bunei doamne continuă să

rămână şi astăzi vie în memoria mea. Şi mă gândesc
că într-un fel, poate a fost mai bine că nu ne-am
întâlnit vreodată şi în planul material. Nu este
numaidecât o pierdere pentru mine, totul ar putea fi
privit și ca un câștig, căci de multe ori am
sentimentul că doamna Ibrian locuieşte şi mai
departe în căsuţa ei din Piatra-Neamţ şi parcă
trebuie numai să pun iar mâna pe telefon și să o sun
ca să-i aud glasul blând și graiul dulce moldovenesc.
Adesea chiar cred că dacă aş apăsa cele câteva
butoane ale telefonului, aș primi, aşa cum mi se
întâmpla înainte de fiecare dată, direct răspunsurile
la întrebările mele şi aş auzi iar cele mai frumoase
povești despre hrana vie. Doamna Elena Niță Ibrian
va rămâne astfel pentru mine pentru totdeauna ființa
bună și ireală, vocea blajină de departe: de la
telefon, din cărți, din ziare, din cer... Deși întâlnirea
7
fizică amânată încă un an, nu a mai fost posibilă în
spațiul fizic real, continui să mă întâlnesc și mai
departe cu buna doamnă în inimă și-n suflet. Şi
câteodată, chiar mă vizitează ea pe mine în lumea
minunată a viselor.

În septembrie 2010, la un an după marea plecare a

doamnei Ibrian, am primit într-o noapte un impuls
foarte puternic de a face un blog dedicat bunei
doamne, în care să adun rețete și povești frumoase.
Privind retrospectiv, știu acum că doamna Ibrian
personal m-a sfătuit și m-a călăuzit să încep acest
proiect care continuă și astăzi, unsprezece ani mai
târziu (chiar dacă, momentan, activitatea acestuia
este puțin redusă). Am reușit chiar să găsesc mai
mulți oameni care să mi se alăture, oameni care, la
rândul lor, au apreciat-o și au iubit-o pe doamna
Ibrian și care se străduie să nu lase să se așterne
indiferența și uitarea peste amintirea ei. La fel ca și
mine, aceştia doresc să ducă mai departe lucrarea de
o viață a doamnei Ibrian și să împartă cu toți ceilalți
oameni comoara neasemuită lăsată nouă tuturor
drept moștenire.

La sfârșitul anului 2016, tot după o noapte cu vise

venite din lumea îngerilor, am avut viziunea unei
8
cărți cu fotografii frumos colorate, în care să fie
publicate măcar o parte din rețetele bunei doamne şi
din poveștile minunate despre viaţa ei, despre hrana
vie și despre puterea vindecătoare de excepție a unei
vieţi naturale. Am avut însă nevoie de 5 ani pentru a
finaliza acest proiect de suflet...

Deşi moştenirea lǎsatǎ nouǎ de doamna Ibrian are o

valoare imensǎ, sunt atât de puţini cei care înţeleg pe
deplin acest lucru şi care ştiu sǎ o preţuiascǎ cu
adevǎrat. În lumea strǎlucitoare şi ţipǎtoare a presei
româneşti actuale nu mai este loc pentru menţionarea
unui om care a făcut cinste numelui de român. Istoria
ne-a dat pânǎ acum nenumǎrate lecţii, se pare însǎ
cǎ poporul român rǎmâne mai departe corigent la
materia ⸲⸲respectarea şi cinstirea înaintaşilor de vazǎ
ai neamului românesc”. Mare pǎcat…

⸲⸲Patriotismul nu este numai iubirea pământului în

care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără
de care nu există iubire de ţară.”
- Mihai Eminescu -

⸲⸲În România sunt muzee și monumente istorice cu o

extraordinară încărcătură culturală, dar lipsesc cu
9
desăvîrșire știința și pasiunea, și interesul, și
inteligența de a valorifica astfel de daruri ale istoriei
noastre. Patriotismul nostru, strict declarativ, e lipsit
de dimensiunea faptică, iar în privința respectului
pentru ceea ce au făcut înaintașii noștri suntem, să
recunoaștem, deficitari. Vorbim despre mîndria de a
fi români, dar lăsăm să se distrugă un patrimoniu
cultural inestimabil, fără nicio tresărire.”
- Carmen Muşat, ⸲⸲Patriotism de mucava și valori
autentice” -

La cumpăna vremurilor, cobor cu recunoştinţă şi

iubire treptele metaforice ale visteriei lăsate
moştenire de doamna Elena Niţă Ibrian şi încep să
scot la lumină, încă o dată, nestemată după
nestemată, încercând să le dau prin această carte mai
departe, aşa cum a făcut-o doamna Ibrian toată viaţa
sa şi cum, în mod sigur, ar face-o şi astăzi, daca ar
mai trăi, cu generozitatea care o caracteriza şi-i
marca toate acţiunile în viaţă.

Doamna Elena Niţă Ibrian nu a mai putut profita de

avantajele internetului, cu toate blogurile și
platformele sale sociale, care pot face dintr-un
necunoscut, în numai câteva zile, o adevărată vedetă.
10
Nu a apărut nici în ziarele şi ilustratele răspândite
până și-n ultimul cotlon de țară, și nici posturile de
televiziune nu s-au înghesuit să facă interviuri sau
emisiuni cu ea. Și atunci, cum de a reușit totuşi să
ajungă la atâtea minți și la atâtea inimi? Mi-am pus
de foarte multe ori această întrebare. Și cred că am
găsit o mare parte a răspunsului: pentru că a fost un
om cu adevărat bun. Pentru că a fost un om
cumsecade (CUM-SE-CADE!). Pentru că a fost un
om care a știut să-i iubească pe ceilalți oameni
necondiționat. Pentru că a avut un suflet curat ca apa
de izvor și o inima uriașă, deschisă tuturor. Pentru că
nu a făcut nimic premeditat, doar pentru a ajunge
celebră sau bogată, ci pentru că a făcut totul numai
din dorința de a salva cât mai mulți oameni de la o
grea și inutilă suferință. Pentru că a acționat mereu
dintr-o adâncă convingere, cu entuziasm, punând în
toate suflet din sufletul său. Pentru că a fost
autentică. Şi pentru că a avut o încredere
nestrămutată în oameni, în noi toți.

Îmi amintesc și astăzi cu mult drag, că atunci când i-

am vorbit de intenția mea de a scrie despre domnia sa
și că îi voi trimite articolul în momentul când va fi
gata, înainte de fi trimis la redacţie, ca să vadă dacă
11
este de acord cu ce am scris, mi-a răspuns cu multă
liniște în glas şi-n inimă: ⸲⸲Scrieți dumneavostră ce
credeți, eu sunt sigură că o să scrieți bine. Nu este
nevoie să-mi trimiteți mie mai-nainte nimic.”

Când a murit Mihai Eminescu, Iosif Vulcan, editorul

revistei ⸲⸲Familia” din Oradea, susţinător înfocat al
poetului, a scris cu litere de-o şchioapă: ⸲⸲Toţi cei
care l-aţi cunoscut, scrieţi! Păstraţi-i aura şi
memoria pentru cei ce vor veni după noi.”

Astăzi, v-aş ruga şi eu, pe toţi cei care aţi cunoscut-

o, acelaşi lucru: haideţi să căutăm împreună
adevărul! Haideţi să nu lăsăm să se stingă amintirea
acestui om minunat, să nu lăsăm să se ruineze şi să se
împrăştie în bătaia vântului toate lucrările minunate
pe care le-a început buna doamnă Elena Niţă Ibrian.

Închei aici rândurile acestei introduceri, cu iubire şi

recunoştinţǎ, mulţumind din tot sufletul bunei
doamne, tuturor oamenilor care m-au suţinut concret
la acest proiect şi tutoror oamenilor care vor citi
această carte și nu vor lăsa astfel să se risipească
comoara pe care ne-a încredinţat-o drept moștenire
înțeleapta și buna doamnă Elena Niță Ibrian.

12
O mare parte din câştigul obţinut cu această carte, va
fi folosit pentru reeditarea carţilor doamnei Ibrian,
pentru tipărirea acestei cărţi şi pentru susţinerea
proiectelor ei abandonate de cei care au moştenit
totul - realizarea unui aşezamânt de bătrâni, în care
oamenii să fie îngrijiţi şi susţinuţi în principal cu
metode naturale de tratament şi o hrană naturală ar
fi şi un mare şi vechi vis personal.

Ultimele cuvinte ale acestei introduceri le are,

desigur, coautoarea acestei lucrări, doamna Elena
Niţă Ibrian (citat din articolul ⸲⸲Mâncaţi crud şi curat
şi veţi fi sănătoşi” de Otilia Ţeposu - Formula AS
Nr.870, mai 2009):

⸲⸲Îmi place să fac numai bine în jurul meu, să ajut pe

oricine are nevoie. Dacă-ți petreci viața tot adunând
și scăzând, dacă-ți mănânci timpul calculându-ți
arginții, ești cel mai sărac om, ești cel mai năpăstuit
suflet. Sărăcia sufletească, grija și obsesia agoniselii
nu fac inima curată și nici nu aduc liniște. Este o
vorbă care zice să lași fiecărei zile grijile ei, să nu te
agiți plănuind prea multe, să nu faci socoteli pe care
nu le poți împlini. Dumnezeu are grijă de toți și de
toate creaturile Lui. El singur ține cântarul și dă
fiecăruia după cum a trăit. Mie nu mi-e frică de
13
moarte, pentru că mă simt împlinită cu tot ceea ce am
făcut. Sicriul cumpărat acum șaizeci de ani e încă în
pod. Mă așteaptă. Știu că nu acela este sfârșitul. Știu
că viața asta nu se rupe odată cu moartea. Ceva trece
și dincolo. Și cred că dacă voi ajunge acolo, tot cu
plantele am să mă ocup, că și pe acolo trebuie să fie
flori și ierburi.”

Luana (Mimi) Walter

Schwäbisch Hall, 12 noiembrie 2021

Contact: www.elena-nita-ibrian.blogspot.com

14
 O adevaratǎ româncǎ de poveste:
Elena Niţǎ Ibrian
(12.11.1921-09.09.2009)

A fost odatǎ ca niciodatǎ; cǎ dacǎ n-ar fi, nu s-ar mai

povesti... A fost odatǎ ca niciodatǎ un om bun şi
blând, harnic şi sǎritor, senin şi înţelept, mare iubitor
de oameni şi de Dumnezeu. Un om nǎscut şi crescut
la ţarǎ, care nu a uitat nicio clipă de unde a plecat,
care şi-a pǎstrat pânǎ la moarte sufletul curat şi
cristalin, precum şi bunul simţ ieşit din comun al
ţǎranului român autentic: sufletul unui om iubitor de
neam şi de glie, care ştie sǎ rǎmânǎ o viaţǎ întreagǎ
un apǎrǎtor al valorilor naţionale, pǎstrând cu
sfinţenie tradiţiile şi datinile, moştenirea cea mai de
preţ primitǎ de la strǎbuni. Un om fǎrǎ studii,
diplome şi titluri multe, care mai de care mai sonore.
Însǎ un om cu mintea ascuţitǎ şi deschisǎ, cǎci viaţa,
cu toate urcuşurile şi coborâşurile ei, va rǎmâne
15
întotdeauna cea mai importantǎ şcoalǎ pe care
oricare dintre noi o va absolvi vreodatǎ.

Sursa foto: Formula AS

Acest om între oameni s-a numit Elena Niţǎ Ibrian.

Unii dintre noi o cunosc bine, şi mulţi am
binecuvântat clipa când ne-a ieşit, într-un fel sau
altul, în cale. Pentru mulţi, buna doamnǎ, va rǎmâne
de-a pururi îngerul pǎzitor care le-a salvat viaţa,
redǎruindu-le sǎnǎtatea şi liniştea sufleteascǎ,
16
fǎcând totul dezinteresat, fǎrǎ sǎ aştepte ceva în
schimb, fǎrǎ sǎ cearǎ vreo rǎsplată.

Din pǎcate, pentru mulţi încǎ, numele Elena Niţǎ

Ibrian este total necunoscut. Chiar şi pentru o mare
parte dintre oamenii care deja s-au strǎduit de ceva
timp sǎ gǎseascǎ un mod de alimentaţie sǎnǎtos şi
natural. Tot mai des este prezentat în mod eronat (în
presǎ şi în mediul virtual) modul de viaţǎ bazat pe o
alimentaţie cu alimente netratate termic, ca fiind
ceva cu totul nou, absolut modern şi trendy, ceva
⸲⸲tocmai” descoperit. Dar acest lucru nu este
adevǎrat, hrana vie are la noi în ţară, tocmai
datoritǎ doamnei Elena Niţǎ Ibrian - adevărata
iniţiatoare a mişcării raw food din România, o
tradiţie lungǎ. Vântul nu ⸲⸲bate” dinspre Vest, de
peste mǎri şi ţǎri, ci de-aproape, direct de la noi: din
Moldova, mai exact de la Piatra Neamţ. Cǎci în acea
zonă a trǎit şi a muncit doamna Ibrian, peste şaizeci
de ani, şi de-acolo a daruit speranţǎ, bucurie, luminǎ
şi pace tuturor celor aflaţi la nevoie. Şi de fapt,
continuă sǎ o facǎ chiar şi acum, dupǎ moartea sa.

Doamna Elena Niţǎ Ibrian a înţeles cu adevǎrat

înseamnǎtatea hranei naturale pentru fiinţa umanǎ şi
17
a beneficiilor extraordinare ale unui regim de viaţă
cu hrană vie, în practica de zi cu zi, pentru
recâştigarea sǎnǎtǎţii, deorece a primit şansa sǎ
observe aceste lucruri în nenumaratele cazuri ale
oamenilor grav bolnavi, care i-au cerut ajutorul. Nu
s-a gândit exclusiv la câştigul personal pe care l-ar
putea avea din acapararea unui domeniu nou şi
necunoscut în ţara noastrǎ, ci s-a gândit la miile de
bolnavi care ar putea sǎ-şi recapete sǎnǎtatea într-un
mod atât de simplu, de ieftin şi de lipsit de suferinţǎ,
doar prin simpla schimbare a modului de viaţǎ şi de
alimentaţie. Şi, în sprijinul acestei idei, vreau să
redau cuvintele doamnei Elena Niţǎ Ibrian în
încheierea introducerii cǎrţii ⸲⸲Tinereţe fǎrǎ
bǎtrâneţe cu hrana naturalǎ”, aparutǎ la Editura
EIKON - 2004:

⸲⸲Am pus suflet din sufletul meu în aceste rânduri cu

gândul la om şi la sǎnătatea acestuia. Când voi fi
demult oale şi ulcele, mǎ voi bucura de acolo, de sus,
de sǎnǎtatea generaţiilor viitoare care vor fi fericite
cǎ sunt sǎnǎtoase şi pline de voie bunǎ, urmând un
regim de viaţǎ natural, după exemplul vieţii mele.
Acum, când am trecut pragul celor optzeci de ani,

18
sunt bucuroasǎ sǎ ştiu cǎ am lǎsat ceva folositor
pentru cei ce vin dupǎ mine!”

Pentru cei care încă nu au auzit de inegalabila

doamnǎ a ⸲⸲bucǎtǎriei fǎrǎ foc”, redau pe scurt în
rândurile ce urmează povestea vieţii doamnei Ibrian:

⸲⸲Doamna Elena Niţǎ Ibrian s-a nǎscut pe 12

noiembrie 1921, în Bucovina, într-o familie simplǎ de
ţărani români. După moartea timpurie a pǎrinţilor
sǎi, a fost nevoitǎ sǎ se ocupe de cei opt fraţi mai
mici, până a ajuns fiecare la casa lui. De la bunica
sa, doftoroaia satului, a învăţat sǎ cunoascǎ şi sǎ
iubeascǎ natura, «a moştenit» de la ea cunoştinţe
vechi şi tainice despre plantele din flora spontanǎ şi
despre puterea lor nemaipomenitǎ de vindecare. De
la mama sa a învǎţat ţesutul la rǎzboi şi vopsirea
lânei cu ajutorul plantelor. Şi-ar fi dorit foarte mult
sǎ studieze biologia dar, din păcate, în acele timpuri,
comuniştii ajunseserǎ la putere în România. Familia
sa fusese declarată chiabură, şi, prin urmare, i s-a
permis sǎ urmeze doar o şcoalǎ superiorǎ de menaj.
A devenit apoi tapiser, obţinând singurǎ, din plante,
vopselele pentru covoarele şi tapiseriile sale. Din
pǎcate, fixarea culorilor nu se putea face fǎrǎ
19
chimicale, iar doamna Ibrian lucra fǎrǎ mascǎ, ceea
ce a fǎcut ca, la numai 25 de ani, sǎ se sǎlǎşluiascǎ
cancerul în gâtul sǎu. A fost tratatǎ fǎrǎ succes în
spital, iar medicii care nu mai ştiau cum ar putea sǎ o
ajute mai departe, au trimis-o «să moară acasă».
Scuipa deja sânge, era imobilizatǎ la pat, nu mai
putea sǎ mǎnânce, iar soţul sǎu, pregătit pentru o
moarte iminentă, cumpǎrase deja sicriul.

Şi, în aceastǎ situaţie disperatǎ, soţul sǎu aude de la

o cunoştinţǎ venitǎ din Canada, despre o terapie a
cancerului cu ajutorul sucurilor de legume şi de
fructe. Doamna Elena Niţǎ Ibrian se decide sǎ
încerce şi acest tratament, dat fiind că, în situaţia în
care se afla, nu mai avea oricum nimic de pierdut. La
început, soţul sǎu era nevoit sǎ-i administreze
sucurile cu pipeta, dupǎ puţine zile însǎ, doamna
Ibrian reuşea deja sǎ bea sucurile cu linguriţa, iar
dupǎ numai şase sǎptǎmâni se vindecase în mod
miraculous; putea iar sǎ mǎnânce şi sǎ mergǎ!

Doamna Elena Niţǎ Ibrian a început sǎ studieze toate

cărţile şi toate articolele despre hrana vie, pe care
reuşea sǎ şi le procure. A studiat îndelung şi în
profunzime puterea terapeuticǎ a plantelor din flora
20
spontanǎ. S-a strǎduit sǎ adune şi sǎ dea mai departe
toate aceste informaţii deosebit de importante,
căutând să aducǎ la urechile cât mai multor oameni
dovezile incontenstabile referitoare la puterea
tǎmǎduitoare ieşitǎ din comun a hranei vii.

Doamna Elena Niţǎ Ibrian a scris peste 45 de cǎrţi de

sǎnǎtate şi nenumǎrate articole. S-a angajat foarte
mult în pǎstrarea valorilor culturale tradiţionale,
înfiinţând, la vârsta de 85 de ani, un muzeu
etnografic. Şi, pentru cǎ, în România bǎtrânii
reprezintă o categorie greu lovită de sărăcie, cu banii
câştigaţi din cǎrţile sale, a pus bazele unui cămin
pentru persoanele în etate, sǎrǎcite la bǎtrâneţe,
dupǎ o viaţǎ de muncǎ.

Niciun om nu a plecat vreodată de la buna doamnǎ

cu mâinile goale; fiecare a primit sfaturile, plantele,
reţetele sau leacurile pentru care o cǎutase – şi totul
fǎrǎ ca doamna Ibrian sǎ fi aşteptat vreo rǎsplatǎ. A
făcut totul din marea ei dragoste pentru Dumnezeu şi
pentru creaţia divinǎ, pentru oameni, pentru naturǎ şi
pentru toate fiinţele acestei lumi.

21
Doamna Elena Niţă Ibrian a plecat dintre noi pe 9
septembrie 2009. Cu câteva sǎptǎmâni înainte de
moartea sa, organizase încă o demonstraţie de hranǎ
vie pentru câteva zeci de persoane cu dizabilitǎţi din
Piatra Neamţ, fiind ajutatǎ de numai şase persoane.
Tot în vara anului 2009, a mai acordat un interviu
extraordinar revistei Formula AS. A vorbit atunci aşa
de liniştitor despre moarte, de parcă ar fi ştiut că
urma curând sǎ pǎrǎseascǎ aceastǎ lume. Pânǎ în
ultima clipǎ a lucrat la cǎrţile şi la articolele sale.

Povestea doamnei Ibrian este dǎtǎtoare de speranţǎ,

întǎrindu-i în special pe cei care s-au decis sǎ
învingǎ, cu ajutorul regimului de viaţǎ cu hrana vie,
o boalǎ grea. Acest om s-a îmbolnǎvit atât de grav,
la o vârstǎ atât de fragedǎ şi, totuşi, a reuşit sǎ se
vindece şi sǎ trǎiascǎ mai departe încă şaizeci de ani,
numai cu simpla hranǎ neprelucratǎ termic. Nu a mai
cunoscut durerile, disperarea sau frica, pe care orice
boalǎ gravǎ le aduce cu sine, reuşind chiar sǎ ducǎ o
viaţǎ minunatǎ şi binecuvântatǎ, în slujba oamenilor
bolnavi, bǎtrâni şi sǎraci. Fiecare zi din viaţa acestei
doamne, este un exemplu de necontestat cǎ hrana vie
nu este doar un mod de alimentaţie, doar o simplǎ
dietǎ la modǎ, ci poate fi chiar o metodǎ de tratament
22
sau un adevǎrat mod de viaţǎ. Iar prin viaţa sa
exemplarǎ, doamna Elena Niţǎ Ibrian, ne-a
demonstrat tuturor ce înseamnǎ sǎ fii cu adevǎrat un
om bun, un OM, aşa cum ne-a gândit de fapt
Dumnezeu pe noi toţi atunci când ne-a creat.

23
 Partea I

Reţete din bucătăria creativă

Bucătăria creativă este o combinaţie de alimente

fierte (prăjelile sunt excluse!) şi crudităţi in proporţie
de 50-75%.

Rețetele doamnei Ibrian din bucătăria creativă sunt

extraordinar de folositoare, căci reprezintă una
dintre cele mai potrivite soluții de compromis pentru
toți cei care nu doresc să mănânce exclusiv hrană
nepreparata termic, dar care doresc totuși să
mărească cantitatea de alimente crude consumată
zilnic.

Bucătăria creativă reprezintă de asemenea și o

modalitate foarte bună de trecere lentă, fară a brusca
puterea de adaptare a organismului, la un regim de
alimentație exclusiv cu hrana vie.

Rețetele sunt întotdeauna simple, rapide, ușor de

făcut și conțin în principiu ingrediente românești -
24
deci automat sunt și ieftine, nu necesită nicio
aparatură specială, sunt regionale şi ușor de
procurat. Sună perfect, nu-i așa?

Rețetele doamnei Ibrian au fost dintotdeauna o

importantă sursă de inspirație pentru aproape toate
blog-uri și site-uri profilate pe o alimentație
sănătoasă din România, din păcate, doar puțini
autori nu au uitat să și menționeze sursa de
inspiratie. Din fericire, acum vin vremurile
adevărului şi ale autencităţii.

Doamna Ibrian nu a avut nici aparatură modernă de

bucătărie, nici posibilităţi materiale ieşite din comun,
de aceea reţetele ei sunt nemaipomenit de potrivite
mai ales pentru aceste vremuri de criză pe care le
traversăm. Mie îmi pare tare rău, de fiecare dată
când îmi scrie cineva şi se plânge că nu-şi poate
permite să mănânce hrană vie, deoarece nu se află în
posesia nici a unui mixer performant, nici a unui
aparat de deshidratat, iar salariul este modest. Dar
tocmai aici este punctul forte al doamnei Ibrian, căci
ea ne-a arătat în peste 60 de ani de viaţă că se poate
şi altfel, mai simplu şi mai practic.

25
Haideţi sa ne uităm mai puţin peste "gard" la raw-
fodiştii din lume şi sa băgăm mai mult în seamă
comoara de la noi din "curte"! Pentru cele mai multe
reţete nu este nevoie decât de o simplǎ rǎzǎtoare, un
cuţit şi un fund de lemn, iar ingredientele pot fi
procurate foarte uşor şi ieftin, ori direct de la
producǎtor, ori de la piaţǎ.

Foarte important este să mâncaţi în linişte şi pace, să

mestecaţi bine şi să nu uitaţi să-L invitaţi de fiecare
dată la masă şi pe Dumnezeu, de exemplu aşa cum o
facea mama parintelui Teofil Părăian: "Cruce-n cer,
cruce-n pământ, cruce-n casă, cruce-n masă, cruce-n
locul de dormit, îngerii prin jur de casă, Dumnezeu
cu noi la masă".

Adevărata mămăliga a românilor

Dacii nu cunoșteau desigur porumbul. Dar asta nu

insemană că nu mâncau deja mămăligă. Doar că
mămăliga dacilor - deci de fapt adevărata mămăligă
a românilor - era făcută din mei, cereala care
26
reprezenta se pare cea mai răspândită hrană în
lumea dacică.

Meiul (Panicum miliaceum) este cea mai veche

cereală din lume, iar faptul că a căzut în uitare în
ultimele sute de ani, nu reprezintă decât un mare
avantaj pentru noi toți și sănătatea noastră: căci așa,
meiul nu a mai fost atât de modificat precum celelalte
cereale. Meiul este, cum s-ar putea spune, încă în
starea sa originală, în forma creată de Dumnezeu. Și
TOCMAI de aceea este atât de sănătos și de-a dreptul
binefăcător pentru organismul uman.

Prof. dr. Karl Probst (Germania) a reușit de exemplu

să stopeze osteoporoza, nemedicamentos, doar cu
ajutorul unei alimentații foarte bogate în mei - chiar
și în stadii avansate. Ba chiar a demonstrat prin
studii clinice, că procesul distructiv în cazul acestei
boli (de care sunt atinși tot mai mulți oameni în zilele
noastre) poate fi făcut reversibil prin consumul zilnic
de mei! Deci meiul întărește oasele și dinții (de aceea
este foarte bun în timpul sarcinii și alăptării), face un
păr frumos și strălucitor și dă putere și multă voie
bună.

27
Meiul este sănătos, ieftin, spornic, regional (deși se
cultivă din ce în ce mai rar în România - a venit şi
timpul, să schimbăm ceva, nu credeți?). Și pe
deasupra, se și prepară foarte ușor. Din păcate, în
cele mai multe dintre rețetele cu mei, se recomandă
fierberea lui timp de 25-30 de minute. Dr.Galina
Schatalova (Rusia), dr. Karl Probst (Germania) și
alti medici care au descoperit efectele curative ale
meiului, recomandau însă prepararea tradițională
pentru meiul decorticat (așa cum se practică în
nenumărate țări din Asia, Europa și Africa de mii de
ani): se fierbe apa (doua măsuri de apă la o măsură
de mei), se pune sare și se adaugă meiul (optimal
înmuiat cu o seară înainte) în apa care clocotește. Se
dă un clocot, se stinge focul și se lasă cel puțin o
jumătate de oră. Și gata este mâncarea de mei!

De reținut: meiul nu se consumă NICIODATĂ în

stare crudă. Poate fi consumat crud, doar dacă este
încolțit (conține o substanţă inhibatoare a enzimelor
şi blocheaza digestia, împiedicând absorptia unor
substanțe vitale în aparatul digestiv!).

După părerea mea, meiul este poate cel mai potrivit

aliment pentru "pachetul de luat la birou" - o temă
28
care dă multora dureri de cap. Se pot face niște
combínatii simple și tare faine, se pune totul într-un
borcan și avem o masă de prânz nemaipomenită. Și
cu siguranță apetisantă pentru toată lumea, căci cu
puțină fantezie, poate să-ți ia de-a dreptul ochii.

Rețetele sunt simple ca bună ziua și invită la

experimentări proprii:

1. Couscous sau Tabouleh, ca feluri mult mai bune și

mai sănătoase, cu mei în locul produselor
tradiţionale de grâu.

Mod de preparare: Se adaugă într-o simplă salată de

roșii, cu ardei (gras și iute), ceapă, măsline și multe
verdețuri (cu mult pătrunjel verde, vârfuri de urzică
și puțină mentă) și mei fiert.

Cu puțin ulei și ceva zeamă de lămâie, faceți de-a

dreptul vrăji și transformați salata clasică de roșii
într-o mâncare foarte sățioasă, care poate fi luată
comod într-un borcan şi la locul de muncă sau la
scoală.

29
30
2. O salată coreeană

Ingrediente şi mod de preparare: vinetele opărite

câteva minute (vinetele NU se mănâncă crude!), se
amestecă cu ardei, ceapă, usturoi (opțional) și mult,
mult, pătrunjel verde.

Se adaugă un sos din ulei, oțet, miere și sare. Se

obține un vis la borcan.

31
32
3. Meiul transformă orice salată verde într-o
manacare sățioasă și gustoasă. De exemplu,
primăvara, cu leurdă, grâușor și ceapă verde. Şi aici
vreau neapărat să mai menţionez, că eu cu meiul fiert
am reușit să scap de dependența de pâine!

4. Cu mei se pot îngroșa toate supele creme (de

exemplu: supă cremă de cartofi cu leurdă sau alte
verdeţuri de sezon) și toate sosurile (la cele mai
diferite mâncăruri: spanac, urzici, tocănițe şamd.). Se
macină 2-3 linguri de mei și se folosește această
faină în locul făinii de grâu.

5. În loc de fidea în supe (fideaua este făcută din

faină albă, are gluten, este preparată industrial cu
cine știe ce alte minunații în ea). În loc de fidea,
adaugați mai bine la sfârșit în supă o mână de mei,
dați un clocot și stingeți focul.

6. Pentru că meiul are un gust neutru, are o utilizare

culinară în principiu universală, căci poate fi folosit
cu mare succes și la deserturi (de exemplu la budinci
sau terciuri cu fructe, compoturi sau duceţuri
naturale).

33
Meiul poate fi măcinat foarte ușor într-o piuă
obișnuită, deci scuza cu nu avem moară/mixer/robot
ţamd nu ține. Milioane de femei din lumea întreagă
macină încă în fiecare zi aşa meiul. Și așa au făcut-o
mii de ani și strămoșii noștri!

Mâncare de urzici

Eu am mâncat pentru prima dată în viața mea spanac

după ce am împlinit 18 ani! Mama făcea numai
mâncare de urzici sau de ștevie. Așa făcea și bunica,
nici în Basarbia, unde se născuse, nici în Moldova,
unde trăise, spanacul nu era (cel puțin pe vremea
aceea) cu adevărat răspândit. Și uite că tot așa am
învățat și eu......

Din tezaurul doamnei Ibrian, am ales o rețetă dragă

doamnei Ibrian: mâncarea de urzici. Rețetele
doamnei Ibrian au întotdeauna ceva inedit, foarte
special, și așa este și cu aceasta rețetă: o parte a
urzicilor se adaugă la sfârşit în stare crudă!

34
Ingrediente:
- 3-4 mâini bune de urzici;
- o ceapă mică (se taie mărunt);
- usturoi după gust;
- o lingură de ulei;
- 2 linguri de mei (se macină fin);
- sare și piper după gust.

Mod de preparare: Se opărește jumătate din

cantitatea de urzici. Cealaltă jumătate se taie foarte

35
fin sau se mixează în robotul de bucătărie cu lama în
S.

Se face un sos (care nu are nimic de-a face cu

clasicul răntaș, cel mai mare dușman al ficatului!): se
pune într-o oală rece uleiul, se adaugă meiul măcinat
și ceapa. Se amesteca și se aprinde focul, se lasă
numai 1-2 minute, după care se începe să se adauge
zeama în care au fiert urzicile (astfel încât totul se
fierbe, nimic nu este prăjit).

36
Se adaugă urzicile opărite tăiate mărunt, se stinge
focul și se adaugă urzicile crude, usturoiul, sarea și
piperul.

37
Cine doreşte, își poate face și o mămăligă alaturi sau
folosește mai mult mei și are atunci "adevărata
mămăligă a românilor" direct în mâncare.

Ca alternativă cu un mare impact vizual, se pot face

şi mici gnocchi din mămăligă de porumb sau de mei,
care se adaugă direct în farfurie, peste mâncarea de
urzici.

Salată, mâncare şi ciorbă

de fasole uscată

Mama mea, fiică de preot ortodox, a fost învățată în

casa părintească să țină toate posturile de peste an,
așa că a avut astfel posibilitatea să-mi transmită o
moștenire tare faină: cele mai grozave rețete "raw
vegan". Şi nu este de mirare că multe dintre rețetele
ei le-am regăsit și la doamna Ibrian, căci și doamna
Ibrian a dat mai departe în primul rand rețete
tradiționale românești. Iar felurile de mâncare

38
vegane, fară carne, ouă și lactate, din bucătăria
românească nu sunt deloc puține!

La noi acasă, fasolea (de la bunica din curte) era pe

timpul iernii un aliment de bază. Aveam multe soiuri,
care ne încântau în primul rând ochii prin veselia și
multitudinea culorilor și formelor lor.

Atenție însă, fasolea se mănâncă NUMAI fiartă

(numai fasolea Azuki poate fi consumată încolțită),
căci ea conține o toxină care poate fi deactivată doar
prin fierbere.

Mama punea mereu de cu seara fasolea la umflat și

fierbea măcar un kilogram. Şi făcea cel puțin două,
daca nu chiar patru feluri de mâncare: ciorbă, salată,
iahnie și fasole bătută.

Salată de fasole
Salata de fasole constituia pentru noi un fel de
mâncare în sine (o mâncam cu pâine), și m-am
bucurat tare mult să o găsesc și printre rețetele
doamnei Ibrian.

39
 Ingrediente şi mod de preparare: În afară de fasole
care este fiartă, toate celelalte ingrediente sunt crude.
În funcție de anotimp, ingredientele pot varia mult și
pot fi: ceapă și usturoi (cel mai bine verzi), ridichi,
frunze de salată, de ștevie, de leurdă, de fetică, de
untișor, ardei gras, sfeclă, morcov, țelină și rădăcină
de pătrunjel, la care se adaugă doar un simplu sos de
salata făcut din ulei, oțet, sare și piper.

40
Doamna Ibrian insista mult să se lucreze în bucătărie
cu lingura de lemn. Și bunica mea la fel. Este
adevărat că ele au trăit într-o vreme când lingurile de
metal cocleau (nu existau linguri de Inox), dar şi eu
sunt de părere că materialele naturale, precum
lemnul, sticla și porțelanul sunt și astăzi
ÎNTOTDEAUNA de preferat!

41
 Ciorbă de fasole
Mama fierbea desigur pentru ciorbă toate
ingredientele, cum probabil făceau în mod normal
toate gospodinele. Dar vă recomand cu mare căldură
să încercați măcar o dată și rețetă doamnei Ibrian.

Ingrediente și mod de preparare: În apa în care a

fiert fasolea, tăiați mărunt (sau dați pe răzătoare)
morcovi, țelină, rădăcină de pătrunjel, ceapă (verde

42
sau uscată sau arpagic verde și/sau usturoi sălbatic
tăiate mărunt), adaugați frunze de pătrunjel și puțin
ulei (adică toate ingredientele care le-ați pune și într-
o ciorbă de fasole fiartă, doar că de data aceasta nu
le mai fierbeți!), cimbru, sare și piper. Vă garantez că
nu o să fiți dezamăgiți.

Mancare de fasole

Zeama în care a fiert fasolea, care reprezintă baza

mâncării, poate fi îngroşată cu sos de roşii sau ardei.

43
În rest, se procedeaza exact ca la ciorbă, se
mărunţesc toate ingredientele care s-ar pune într-o
mâncare de fasole obişnuită (de exemplu:
rădăcinoase, ceapă, verdeaţă) şi se adaugă în stare
crudă.

44
 Supă cremă de ciuperci

Ingrediente:
- 5 ciuperci mari, tăiate cubuleţe;
- 2 linguri de făină de mei;
- o ceapă mijlocie;
- usturoi după gust;
- mărar, câteva cozi de ceapă verde, ulei de măsline,
sare, piper și apă.

Mod de preparare: Se pornește iar de la sosul de mei,

baza perfectă a supelor cremă, care nu are însă nimic
de-a face cu clasicul răntaș, cel mai mare dușman al
ficatului.

Se pune într-o oală uleiul, se adaugă faina de mei,

jumătate din cantitatea de ciuperci și ceapa. Se
amestecă și abia apoi se aprinde focul, se lasă 1-2
minute (până începe să se încingă), după care începe
să se adauge treptat apa. Se adaugă câta apă este
necesară ca să se obține consistența dorită, iar când
începe să fiarbă, se închide focul. Se lasă puțin să se
tragă (fiarbă mocnit) și se adaugă restul de ciuperci
crude, usturoiul, ceapa verde și mărarul.
45
46
 Pâinea naturală
În familia mea, nimeni nu a dorit deocamdată să
adopte modul meu de alimentație. Când am început
eu să mănânc "altfel", copiii erau mici și nu m-am
încumetat să fac experimente cu și pe ei. Așa că am
făcut experimentele numai și numai pe mine, m-am
convins definitiv că o alimentație cu hrana vie este
foarte sănătoasă și, atâta timp cât este practicată
corect, nu duce la niciun fel de carențe, dar..... Între
timp, copiii crescuseră și aveau deja propria părere
în toate chestiunile, bineînțeles că și în ceea ce
privește alimentația.

Desigur că dacă ambii părinți "trag" în aceeași

direcție se simplifica totul, dar pentru că soțul meu
mergea în cu totul alta direcți ca mine, am înțeles că
trebuie să las de acum copiii (oricât de greu îmi vine)
să decidă singuri, care exemplu îl vor urma.
Vegetarismul/veganismul cu forța nu duce nicăieri,
este numai o fundătură. Vegetarian rămâne numai un
om care o face din convingere absolută, care își
urmează vocea interioară, ceilalți oameni, care se
orientează după trenduri, curente, mode etc., vor
reveni mai devreme sau mai târziu la carne. Deci cine
47
știe, la ce concluzie vor ajunge copiii mei într-o bună
zi?! Om trăi și om vedea, speranța moare ultima......

De aceea, ne-am întâlnit cu toții pe undeva la mijloc,

facem mereu tot felul de compromisuri, permanent tot
mai lasă pe rând fiecare de la el și le trece celorlalți
multe cu vederea - căci cum ar putea altfel să
funcționeze bine o viață în familie?

Și așa se face că le gătesc copiilor și soțului (și chiar

și când avem musafiri la masă), numai după
principiile unei alimentații integrale, așa cum am
învățat de la dr. Max Bruker. Iar cărțile doamnei
Elena Niţă Ibrian m-au ajutat desigur dintotdeauna
foarte mult.

NU am de peste 20 de ani în casă zahăr, faină albă,

uleiuri rafinate, produse cu adititvi samd. Încerc să
fac totul cât mai proaspăt, să integrez zilnic în hrana
copiilor o mare parte a alimentelor în stare crudă, să
respect combinațiile alimentare sănătoase, să
folosesc numai produse netratate (bio), să nu
reîncălzesc mâncarea, să pregătesc zilnic ceva nu
numai gustos, ci și arătos. Pentru mine un adevărat
șpagat și o mare provocare. Petrec de aceea și foarte
48
mult timp în bucătărie, fapt care a făcut-o pe mama
să-mi spună că pierd mult prea mult timp cu făcutul
mâncării. I-am replicat că eu nu consider că este timp
pierdut, ci timp investit în sănătatea copiilor mei - la
urma urmei, contează întotdeauna foarte mult în viață
din ce unghi privești totul.

Un capitol în sine l-a constituit pentru mine mereu

pâinea. Pâinea nu este din păcate atât de sănătoasă
cum se crede (de aceea și mulți medici naturaliști
recomandă înlocuirea ei cu terciuri de cereale), dar
este greu de renunțat la ea.

Știu, mai ales din propria experiență, că la nimic nu

mi-a venit atât de greu să renunț (nici la carne, nici
la oua, nici la lactate) ca la pâine.

Nici soțul, și nici copiii mei nu doresc să renunțe

deocamdată la pâine, așa că am căutat alternative la
pâinea din comerț și începând din anul 2004 am făcut
săptămânal pâine de casă (pe care de câțiva ani buni
eu nu o mai mănânc, dar continui să fac totuși pentru
restul familiei). După atâția ani, m-am perfecționat,
căci am experimentat mult și am căutat mereu soluții
pentru a simplifica cât mai tare procesul tehnologic.
49
Rezultatul este mulțumitor pentru toate părțile:
pâinea "mea" se face ușor și relativ repede, este
foarte gustoasă și măcar știu așa exact ce conține.

În cărțile doamnei Ibrian veți găsi și rețete de pâine

coaptă la soare sau de pâine harica. Această pâine
poate fi desigur și coaptă, pierzând însă astfel mulți
nutrienți, rămâne ca fiecare să decidă cum o vă
prepara. Pâinea coaptă la soare o găsiți în reţetele
din partea a II-a (pag.65).

Doamna Ibrian a scris: "Referitor la pâinea neagră

coaptă în mod obișnuit, nu o excludeți total și dintr-o
dată din alimentație, ci treptat, deoarece oamenii o
au "genetic" în memorie".

Cea mai rapidă pâine făcută în casă este după

părerea mea turtița. Când bunica mea nu mai avea
timp să facă pâine și nu voia să facă nici mămăligă,
făcea turtițe și noi, nepoţii şi prietenii lor, eram
fericiți. Au trecut mulți ani de-atunci. Între timp, sunt
eu cea care face turtițele și alti copii se bucură acum
de ele: și ai mei, și ai altora. Le-am făcut și pentru
mulți musafiri, și români, și de alte neamuri, au fost

50
de fiecare dată apreciate cu un entuziasm debordant,
fară excepție!

Turtite de hrisca

Cerealele reprezintă o problemă pentru cei mai mulți

oameni. Cine nu crede, nu are decât să facă cel mai
simplu test de intoleranță alimentară (după dr. Sigrid
Flade, Germania): se scoate timp de 5 zile
COMPLET un anumit aliment; în cea de-a șasea zi,
se consumă conștient alimentul respectiv și se acordă
o atenție deosebită reacțiilor corpului. Daca apar
orice fel de dureri (nu contează că sunt de cap, de
burtă, de stomac - durerea este întotdeauna un semn
important!), amețeli, vâjâieli, mâncărimi de piele
samd, ați primit de la corpul vostru super-inteligent
cel mai clar răspuns. Problema pentru cei mai mulți
oameni este însă să și accepte aceste semne....
Discuția despre cereale nu se va încheia prea curând.
Fiecare are însă astăzi posibilitatea să se informeze
temeinic, să încerce singur o multitudine de variante
și să tragă concluziile personale. Iar apoi, să
51
acționeze în consecință. Vă garantez că veți găsi aşa
răspunsuri la multe dintre întrebările voastre.
Intoleranța organismului la cerealele cu gluten joacă
un rol mare, practic în ORICE boală, de aceea,
scoaterea lor din alimentație ar putea fi benefică în
cazul multor boli, fie că este vorba de psoriazis, de
bronșită cronică, de cancer, de scleroză multiplă, de
ADHD, de autism samd! Nu, eu nu aștept să mă
credeți, dar aștept să încercați! Înainte de începe să
luați cine știe ce medicamente de sinteză, cu efecte
secundare catastrofale pentru organismul vostru, mai
bine încercați să renunțați câteva zile la cereale. Și
poate că vă veți da așa singuri răspunsul, pe care l-
ați așteptat multă vreme de la medicul vostru alopat
și pe care acesta nu a putut să vi-l dea. Căci nu-l știe
nici el, despre astfel de lucruri nu a învățat din
păcate nimic la facultatea de medicină (citiți
neapărat și cartea despre cereale scrisă de dr. David
Perlmutter, SUA).
Pentru că glutenul dă dependenţă, este destul de greu
de renunţat la produsele cerealiere, de aceea, am
căutat şi am găsit o soluţie de compromis, care
satisface pe deplin "pofta de pâine": turtiţele de
hrişcă.
52
Ingrediente: faină de hrișcă (cel mai bine încolțită şi
apoi uscată, dar dacă nu aveți timp, merge și hrișcă
negerminată) proaspăt măcinată, suc de mere sau de
morcovi (optimal care tocmai începe să fermenteze),
puțină apă și sare.
Se face un aluat ca de pâine și se lasă la dospit măcar
o oră, cel mai bine peste noapte. Deși nu crește așa
ca aluatul din cereale cu gluten, sucul de mere face
adevărate minuni.

53
Se formează turtițe rotunde și nu foarte groase, care
se coc direct pe plită, în tigaie (fară ulei) sau în
cuptor.

Turtiţele pot fi mâncate cu miere sau cu dulceaţă fără

zahăr, cu maioneză vegană, cu un simplu mujdei
usturoi şi verdeţuri, cu paste (creme) de nuci, alune
sau seminţe samd. Posibilităţile sunt cu adevărat
nesfârşite!

54
Aşa cum sublinia doamna Ibrian mereu: „Reţineţi!
Puteţi prepara dupa aceste reţete – care sunt doar ca
o primă idee, dar dvs. puteţi să vă folosiţi imaginaţia
şi să creaţi altele foarte bune la gust şi foarte
atrăgătoare!”

Una dintre întrebările frecvente pe care le primesc

referitoare la consumul de cereale este: "Eu nu
înțeleg de unde glutenofobia asta?! Mântuitorul o fi
mâncat pâine cu gluten sau fară? Și nu e o întrebare
răutăciosa, dar chiar nu înțeleg.“
55
Răspunsul meu, mai mult sau mai puțin pe scrut, este
următorul: În ceea ce privește consumul de cereale,
trebuie să ținem neparat seama de faptul că cerealele
pe care le consumăm noi astăzi, sunt deja foarte
îndepărtate de cerealele cultivate de om cu câteva mii
de ani în urma (așa cum au fost ele găsite în multe
șantiere arheologice din întreaga lume). Mai ales
grâul, porumbul și secara, au fost în permanență
modificate, prin nenumărate încrucișări: pentru a le
crește dimensiunile, pentru a mari productivitatea,
pentru a le îmbunătăți proprietățile de coacere (în
scopul ușurării muncii brutarilor) samd. Dr. Jean
Seignalet (Franța) sublinia că tocmai aceste
modificări multiple au dus la reacțiile negative pe
care foarte mulți oameni le au astăzi la cereale și
conform cercetărilor sale, dintre toate cerealele,
numai Micul alac=Triticum monococcum= Einkorn
(germană)= petit épeautre sau l´engrain (franceză) =
einkorn wheat (engleză) mai are numai 7 perechi de
cromozomi (inițial, acest lucru era valabil pentru
toate cerealele), astăzi, absolut toate celelalte cereale
au 14 sau 21 de perechi de cromozomi.

Grâul pe care îl mâncam noi astăzi nu mai este nici

este grâul pe care l-a mâncat Mântuitorul (à propos,
56
acesta era de fapt Emmer, prima mutație a micului
alac-Einkorn!), nici grâul ancestral a cărui cultura a
început cu 8600 de ani înainte de Hristos. Ci este
turbo-grâul "inventat" de dr. Norman Borlog (1914-
2009) în 1970, invenție pentru care a primit și
Premiul Nobel pentru Pace. Un grâu foarte rezistent
la toate tipurile de climă și cu un randament foarte
mare la hectar, care promitea să stârpească foametea
în lume. Astăzi se cultivă la nivel mondial în
proporție de 99% NUMAI acest tip de grâu. Efectul
alimentației cu acest tip de grâu nu a fost testat nici
pe oameni, nici pe animale.

Manipularea genetică a devenit ceva popular numai

de câțiva ani în urmă și avem tendință de a ne gândi
imediat numai la manipulările în retortă pe care le
fac oamenii de știință în laboratoare. Dar
manipularea genetică a început după cum bine puteți
vedea cu multe mii de ani în urmă. De aceea, nici
mărul pe care-l mâncam astăzi nu mai are multe în
comun cu mărul pădureț, nici căpșunile cu fragii și
tot așa mai departe. Atunci ce rost are de fapt să
facem comparația? Și de ce ar fi ceva manipulat de
mâna omului mai bun ca ceva creat de însuși
Dumnezeu (Natura)?
57
Alt fapt extrem de important: celebrul cardiolog
William Davis (USA) a făcut foarte multe
experimente cu sine însuși (aceștia sunt adevărații
medici, care nu-și găsesc liniștea până nu afla
răspunsurile la întrebările proprii sau ale pacienților
lor). El a făcut următorul experiment: a mâncat pâine
din micul alac și și-a măsurat glicemia. A avut
glicemia 84 mg/dl. A repetat experimentul cu pâine
făcută din grâul modern: glicemia a ajuns în acest
caz la 167 mg/dl!

Pizza vegană

Multe dintre rețetele vegane existente în Internet nu

sunt tocmai sănătoase: căci conțin de cele mai multe
ori zahăr, făină albă, uleiuri rafinate, produse
cumpărate din super-market (legume, fructe, vlăstari,
fulgi de cereale, tofu etc.), aditivi s.a.m.d și în acest
mod, nimeni nu va reuși să atingă o stare cu adevărat
bună de sănătate!

Daca se mănâncă în fiecare zi cartofi prăjiți, se

mănâncă vegan, însă un astfel de mod de alimentație
58
nu este nici pe departe unul sănătos. Cu alte cuvinte,
renunțarea la carne, pește, lapte, brânză, ouă și
miere nu duce automat la atingerea unei stări bune
de sănătate. O alimentație vegana care conține zahăr,
faină albă, grăsimi rafinate, aditivi și produse
alimentare procesate industrial (marfă din
supermarket!) este aproape la fel de dăunătoare
sănătății, ca și o alimentație care conține carne,
lapte, oua etc. Domnul dr. Bruker avea obiceiul de a-i
numi pe acești vegetarieni "Pudding-Vegetarier" și
nu a încetat o clipa, toată viața sa, să tragă semnalele
de alarmă privind pericolul pe care îl reprezintă de
fapt o astfel de alimentație pentru sănătate.

O alimentație vegana integrală (practicată corect)

conține fructe și legume proaspete (și aici intră
frunzele verzi, iar plantele din flora spontană sunt
VITALE și indispensabile!) sau uscate (pe cât posibil
biologice, netratate cu îngrășăminte chimice),
semințe și cereale integrale (se preferă orezul, meiul
și hrișca - care de fapt nu este o cereala...) și uleiuri
extrase la rece și nerafinate. Ca îndulcitori se
folosesc cu măsură cel mai bine fructele uscate sau
mierea (care nu este definitiv vegana!), nu se
consumă nici sirop de agave, de arțar etc., nici alti
59
îndulcitori supraprocesati, singura alternativă ar mai
fi frunzele proaspete sau uscate de Stevia
rebaudiana!

Vă spun sincer, că mie cel mai greu mi-a fost ca

părinte. Aici am simțit de multe ori că mă copleșește
responsabilitatea pe care mi-o asumasem. Nu mi s-a
părut greu să schimb propria alimentație, dar în
cazul copiilor, lucrurile au stat cu totul altfel... La
început, chiar mi-a fost teama că daca i-aș hrăni
vegan nu le-aș asigura toți nutrienții și le-aș distruge
sănătatea. Între timp, stiu că o alimentație vegana
corectă este foarte bună și pentru copii, dar.... În
familia noastră extinsă (din România si Germania),
TOATĂ lumea mănâncă ALTFEL (ceea ce este
general acceptat ca "normal": o alimentație cu lapte,
ouă, carne, făină albă, aproape totul cumpărat de la
super-market samd.), fapt foarte derutant pentru
copiii mei. Eu sunt SINGURA care mănâncă altfel.
Că eu sunt mult mai sănătoasă ca ceilalți, joacă
pentru ei un rol secundar. Dar, viața este dualitate.
Așa că am devenit într-un fel regina compromisurilor
(mi-am dat singură acest titlu). Să știi ce este sănătos,
să fii conștient că de multe ori nu le faci niciun bine
copiilor oferindu-le anumite mâncăruri, să încerci
60
permanent să împaci nu numai capra cu varza, ci și
cu lupul...... ei, asta nu este chiar așa la îndemăna
oricui! Un "șpagat" permanent, care obosește cândva
și pe cel mai bine pregătit expert.

Am vorbit, am explicat și am demonstrat până am

făcut bășici la gura. Am fost un exemplu de neclintit.
Dar cândva, când copiii au început să crească și totul
a devenit mult mai greu. Am înțeles că am de ales, de
exemplu, intre o pizza din făină albă, eventual
cumpărată în stare congelată de la magazinul bio, cu
salam, șunci și alte lucruri nesănătoase și o varianta,
de compromis în ochii mei, din făină integrala, cu
multe legume proaspete. M-am hotărât pentru a doua
variantă, nepierzand însă speranță, că într-o buna zi,
voi face numai un singur fel de mâncare pentru
TOATĂ familia! Până atunci, încerc să le îndeplinesc
macar cât de cât poftele si dorințele culinare ale
copiilor, consolandu-mă la gândul, că mai bine
mănâncă la mine când și când ceva poate nu tocmai
100% sănătos, dar de o mie de ori mai bun ca
produsul similar cumpărat "din târg" (cum spunea
mama, atunci când voia să sublinieze că un anumit
lucru din magazine nu este tocmai bun). Noroc că am
mai îmbătrânit și am devenit suficient de înțeleaptă
61
pentru a renunță definitiv la încercarea (inutilă și
clar sortita încă din start eșecului) de a face TOTUL
PERFECT.....

Doamna Ibrian a inclus în cărţile ei mai multe

variante ale unei reţete de pizza românească. Dar, de
dragul simplităţii, am preferat să dau aici mai
departe varianta italiană.

62
Din aluatul de pâine din hrișcă se poate face și un
blat de pizza (pentru cei care nu doresc să folosească
faina de hrișcă, recomand făina proaspăt măcinată
din micul alac), care se lasă la crescut (cel puțin
două ore, cel mai bine peste noapte).

63
Apoi se unge aluatul cu sos de roșii (vara, eu mixez
roșii şi ardei cu ceva apă şi ulei) în care se adaugă
oregano (şovârf – oregano-ul din flora spontană a
României), sare, piper și usturoi.

Ca topping: ardei grași, ceapă, roșii, eventual și

ciuperci. Stropesc totul încă o data cu ulei și oregano
și o coc 15-20 minute la cuptor (la cca.180°C).

Iar ca înlocuitor pentru tradiţionala brânză

Mozzarella, se poate folosi pasta de caju sau seminţe
de floarea soarelui (reţeta fermecată, pag.72)

64
 Partea a II-a

Reţete din bucătăria fără foc

Pâine coaptă la soare

Am întalnit în ultimii ani foarte mulţi oameni care se

plâng că nu pot să mănânce sănătos pentru că nu au
mixer performant, deshidrator etc. Nemţii au un
proverb care mie îmi place tare mult şi pe care nu
pierd niciodată ocazia să-l repet: "Daca este voinţă,
se găseşte şi o cale!".

Doamna Elena Niţă Ibrian a mâncat hrană vie timp

de peste 60 de ani, deși nu a avut nici aparatură
sofisticată, nici cine știe ce ingrediente exotice! Dacă
vreți, puteți! Și ca să demonstrez că se poate, mai jos
reţeta de pâine raw-sărățelele-crackers-biscuiți sau
cum vreți să le spuneți, făcută cu un simplu mixer
vertical de 10€, din ingrediente ieftine romanești de
la piață.
65
În cazul în care nu aveți Vitamix sau alt mixer sau
robot de bucătărie performant, se merge pe un
principiu foarte simplu, general valabil la cam toate
felurile de mâncare din bucătăria fară foc: se
prelucrează separat ingredientele uscate (semințe,
cereale, nuci samd.) și cele care conțin lichide
(legume, fructe), iar apoi se amestecă partea lichidă
cu cea solidă, astfel încât să se ajungă la consistența
dorită.

Ingrediente: - semințe de in (dacă folosiți semințe de

in aurii, aspectul pâinii va fi mai apropiat de aspectul
pâinii “normale”), de susan, de floarea soarelui
samd., hrișcă sau cereale, cel mai bine încolțite
(cerealele și semințele se pot măcina foarte bine și
într-o râșniță obișnuită).

Folosiți ce ingrediente vă plac sau ce aveți în casă,

numai semințele de in sunt musai, căci ele "leagă"
toată compoziția, de aceea, ele trebuie să constituie o
mare parte a ingredientelor "uscate" (cam jumătate
din masa totală).

66
67
- puțină apă și suc de mere care tocmai începe să
fermenteze (pentru pâinici) sau legume (pentru
crackers) - mie îmi place aceasta pâine cu puțin
morcov, o roșie și mulți ardei roșii și ceapă) și
verdețuri după gust.

Mod de preparare: Tai legumele mai mărunt și le pun

într-un borcan înalt, apoi le mixez bine cu mixerul
vertical.

Amestec masa uscată cu masa lichidă (mixată), astfel

încât să obțin o compoziție destul de tare (altfel este
greu de uscat la soare). Întind totul cu o lingură pe o
foaie de copt și porționez cu un cuțit sau formez cu
mâinile ude turtițe pe care le tăvălesc apoi prin
semințe.

Vara usuc totul la soare pe balcon (după ce s-au

uscat puțin, le întorc și îndepărtez foaia de copt - ca
să circule aerul mai bine, pun pâinicile direct pe
grilajul de la cuptor), dacă e o zi frumoasă sunt gata
până seara, dacă nu s-au uscat complet, las totul
peste noapte la aer în bucătărie (pe masă), și până
dimineața sunt numai bune, ușor crocante! Iar pe

68
timpul iernii, pâinea poate fi uscată pe calorifer sau
pe sobă.

69
Dacă nu folosim legume pentru masa lichidă, ci
numai apă, se obțin niște sărățele cu un gust neutru
(pe ele se poate pune și ceva dulce, și ceva picant).

Faina de semințe și de hrișcă se amestecă cu apă (cât

să iasă un aluat nici moale, nici tare) și sare. Se pot
face crackers sau chiar pâine în diferite forme, de
exemplu ca baghetă tipic franțuzească sau bagels
(foto pag.73) samd.

70
71
 Reţeta fermecată
Pastă de seminţe sau nuci

O rețetă unică, din care, modificând numai cantitățile

diferitelor ingrediente, puteți face ori maioneză, ori
sos pentru spaghetti, ori pastă de uns pe pâine, ori
sos de salată, ori icre vegane și cine știe, poate mai
descoperiți și voi și alte întrebuințări...

Rețeta conține numai foarte puține ingrediente, toate

din România (deci se poate controla foarte bine daca
sunt ecologice și netrate termic), este iar o rețetă tare
iubită de mine, deoarece îndeplinește absolut toate
cerințele mele: este rapidă, ușor de făcut, ieftina,
sățioasă și foarte gustoasă. Și le-a plăcut până acum,
fară excepție, tuturor celor cărora le-am oferit-o,
indiferent de preferințele culinare.

Ingrediente:
- o ceașcă (cca.200g) de semințe de floarea soarelui
sau de nuci (sau migdale, caju samd.) înmuiate în apă
72
peste noapte (se pot prelucra și nehidratate, în caz că
ați uitat să le puneți decuseara în apă și nu mai aveți
timp de așteptat);
- zeama de la o lămâie (sau mai puţin, dupa gustul
propriu), la care se mai adaugă și apă,în total cca.
150-200 ml, în funcție de cât de gros trebuie să fie
produsul final;
- 1,2,3.... caței de usturoi (cum vă place!);
- sare şi opţional se mai pot adaugă și câteva linguri
de ulei (musai presat la rece), cimbru, frunze de
pătrunjel, alge, ceapă, este iar o rețetă creativă, care
lasă porțile deschise propriului gust și imaginației.

73
Mod de preparare: Semințele sau nucile înmuiate se
scurg, se clătesc şi apoi se mixează cu usturoiul, cu
puțină sare, zeama de lămâie şi ceva apă.

Pasta se poate folosi direct sau se poate fermenta

natural: se pune amestecul astfel obținut intr-un
borcan care se închide ermetic și se lasă la cald sau
la soare (peste 20°C, dar sub 42°C) cel puțin 12 ore.
Nu aveți nevoie să dați o grămadă de bani pe produse
probiotice (care au fost în multe studii independente
aspru criticate, caci de multe ori, probioticele
vândute în borcanele frumos colarate conțin bacterii,
care de fapt nici nu au ce caută în tractul digestiv!),
aveți încredere că NATURA știe ea cel mult mai bine
ce trebuie făcut, la urma urmei, ea are un avans și o
experiență de multe miliarde de ani în fermentare.....

Când s-a încheiat procesul de fermentare, se adaugă

eventual și uleiul de măsline și verdețurile sau
mirodeniile.

Pentru a face niste gustări foarte aspectoase sub

formă de praline/bilute de brânză vegana, se adaugă
după încheierea procesului de fermentare și tărâțe de
psyllium- Se așteaptă puțin până se solidifică masa,
74
astfel încât să se poată forma niște bile, care se
tăvălesc apoi prin petale de flori comestibile și frunze
verzi tăiate fin.

75
 Şi făcută ca maioneză, trebuie să-i subliniez
calitatea cea mai mare, și anume, că NU SE TAIE
NICIODATĂ - ce grozav, nu-i așa?

Pastă de urzici sau de leurdă

Ingrediente: - 2 mâini bune de urzici (sau de leurdǎ,

usturoiţǎ, ștevie, spanac sau alte verdeţuri de la
piaţǎ), care se toacǎ fin sau se mǎrunţesc în mixer;
- 2-3 linguri de seminţe de floarea soarelui (sau alte
seminţe sau nuci, reţeta de pesto tradiţionalǎ este pe
bazǎ de seminţe de pin) mǎcinate (se ajusteazǎ
cantitatea în funcţie de consistenţǎ: dacă masa finală
iese prea moale se pun mai multe seminţe mǎcinate,
dacă din contra este prea tare, se mai adaugǎ puţinǎ
apǎ sau zeamǎ de lǎmaie);
- 5-6 cǎţei de usturoi pisaţi foarte bine cu ceva sare
şi amestecaţi cu puţinǎ apǎ (dacǎ se pune leurdǎ, nu
mai pune şi usturoi);
- 1-2 linguri de ulei.

76
Mod de preparare: Se amestecǎ toate ingredientele
pânǎ se obţine textura şi aspectul unui pesto
"normal". Fotografiile cred cǎ sunt cea mai bunǎ
"explicaţie"!

Se poate servi pe pâine raw sau pe felii de roşii,

castraveţi, gulie, morcovi, ţelinǎ, cu spaghetti de
dovlecel şamd. Se pot umple cu el roşii sau ardei, se
pot face “corăbioare” cu frunze de salată sau andive
77
– şi în acest caz, există foarte multe posibilităţi
apetisante şi gustoase.

Supă cremă de ciuperci

Ingrediente: - 2 ciuperci mărișoare (cel mai bine bio

sau sălbatice - bănuiesc că știți deja că ciupercile AU
NEVOIE de bălegar/alte excremente ca să fie
cultivate....);
- o cană mare de smântână de caju sau semințe de
floarea soarelui (reţeta fermecată de la pagina 71);
- ceapă, mărar, usturoi, sare, piper.

Mod de preparare: ciupercile tăiate cubuleţe se

amestecă cu smântână raw vegana. Se adaugă ceapa,
usturoiul și mărarul tăiate mărunt și se potrivește de
gust.

Opțional, pentru a obține o culoare mai apropiata de

a supei de ciuperci gătită în modul tradițional (adică
fiartă), se poate adaugă puțin miso (raw) sau sos de
soia tip shoyu sau tamari (tot raw). În funcţie de
78
gustul propriu. Se poate varia cu ardei iute, seminţe
de susan etc.

Supă de roşii

Ingrediente: roșii, ardei gras și iute, castravete,

ceapă, usturoi, verdețuri, sare, piper, ulei de măsline
de calitate (pot fi variate cel mai bine după gustul
propriu). Eu iubesc varianta și cu morcov, țelină,
pătrunjel rădăcină, alge, semințe de in, de chia sau

79
de floarea soarelui. Căci îmi place mult să aduc tot
curcubeul în farfurie......

Mod de preparare: se mixează numai roșiile

(eventual cu puţin ardei roşu pentru o culoare mai
intensă), toate celelalte ingrediente se taie cel mai
bine mărunt cu cuțitul.

80
Pusă într-un borcam cu capac poate fi luată oriunde
ne ducem. Sau ne poate aștepta cu drag în zilele în
care nu avem timp pentru a pregăti ceva de mâncare.

Sarmale crude

Desigur că din această carte nu putea lipsi rețeta de

sarmale din bucătăria fară foc, căci ea este “piesa de
rezistență” a tuturor rețetelor raw pentru bucătăria
tipic românească. Și probabil că tocmai din această
cauză, rețeta a fost preluată de absolut toți bucătarii
raw din România, căci este o rețetă extrem de reușită
și de gustoasă, ce face perfect legătura între trecut și
prezent, între generații și între suflete.
Ingrediente:
-o cană de nuci hidratate mărunţite - cele mai bune
sunt nucile româneşti, care sunt singurele despre care
puteţi fi siguri 100% că sunt netratate termic sau
chimic, mai ales dacă le-aţi cules cu mâna voastră
dintr-un nuc din grădina prorpie sau a unui om
cumsecade de la ţară;

81
 -o ceaşcă de hrişcă germinată (sau alte cereale
încolţite);
-1-2 morcovi;
-praz sau ceapă (eu folosesc ceapă roşie căci este
mai sanatoasa şi face amestecul să arate mai
apetisant);
-pătrunjel verde, cimbru, piper - condimentele le
puneţi cel mai bine după propriul gust;
-frunze de varză murată, cărora li se îndepărtează
nervură principală.

82
Mod de preparare: Se amestecă toate ingredientele
marunţite şi se împachetează în modul tradiţional
sarmalele.

Sărmăluţele pot fi servite pe sos de roşii şi ardei

(roşiile şi ardeii roşii se mixează sau se dau pe
răzătoare şi se amestecă cu o lingură de ulei şi
nervurile de la varză murată tăiate mărunt) sau pe
frunze de salată sau pur şi simplu pe un strat de varză
murată tăiată fin şi amestecată cu puţin ulei.

83
Bineînţeles că se şi poate mixa totul în robotul de
bucătărie, dar după cum menţionam mai sus, doresc
să încerc să folosesc, cel puţin la reţetele doamnei
Ibrian, cât mai puţin aparate performante, de aceea
prefer să dau nucile şi hrişca încolţită prin maşina de
tocat nuci (am una veche de tot, din România, de la
bunica, este o maşină de tocat obişnuită, are însă un
tambur ca o răzătoare în locul melcului!).

Sau se poate pisa totul, într-o piuă mare sau cu un

făcăleţ, aşa cum se făceau odinioară sarmalele.
84
 Tort de fructe

Mai jos, principiile de bază ale torturilor de fructe,

care se pot varia apoi dupa gustul propriu şi în
funcţie de ingredientele care vă stau la dispoziţie.

Ingrediente si mod de preparare:

-blatul se face din părţi egale de nuci, alune sau

seminţe înmuiate (cel mai bine se întrebuinţează
alimentele care sunt cel mai bine suportate) şi fructe
uscate (din nou alegeţi ce vă prieşte cel mai bine,
după cum am citit în mai multe cărţi de specialitate,
stafidele sunt cele mai recomandabile), la care se
adaugă pentru obţinerea consistenţei dorite, nucă de
cocos rasă fin (sau fulgi).

Ingredientele pot fi mixate sau date prin maşina de

tocat, aluatul astfel obţinut se presează apoi cu mâna
în forma dorită.

-crema se face din banane foarte bine coapte mixate

(la tarta cu căpşuni mixez şi căpşuni), iar la prăjitura
cu mere sau pere, se face din mere, respectiv pere
rase, care se amestecă apoi ori cu puţine stafide ori
85
curmale sau smochine înmuiate şi mixate (dacă vi se
pare crema totuşi prea lichidă, puneţi şi nişte seminţe
de chia).

Ca mirodenii, se adaugă vanilie, iar la tarta de mere

sau pere şi scorţişoară.

Nu este necesar să mai adăugaţi miere sau alţi

îndulcitori.

86
 Galuşte cu prune şi tartă cu prune

Este o rețetă exact pe gustul meu, cu ingrediente

puține și fară chin mult și timp lung petrecut în
bucătărie.

Ingrediente blat: curmale, nuci, migdale măcinate

sau caju, iar daca vreți să evitați nucile, puteți folosi
în locul lor fulgi de nucă de cocos, puțin ulei de nucă
de cocos raw și o bucățică de baton de vanilie.

Rețeta de blat este o rețetă universală pentru torturi,

tarte și alte dulciuri. Eu îi mai adaug câteodată și
nuci, nuci de caju sau migdale măcinate.

Ingrediente umplutura: prune, vanilie şi scorţişoară

după gust.

Mod de preparare: se prelucreaza ingredientele in

robotul cu lama in S, pana se ajunge la consistenta
dorita.

Pentru că eu nu am un aparat performant, mărunţesc

separat mai întâi migdalele, apoi fulgii de cocos,
87
după care urmează curmalele. Amestec toate
ingredientele, adaug uleiul de cocos şi vanilia. Se
obţine o masă cleioasă, care poate fi modelată foarte
bine..

88
89
Pentru găluşte formez din aluat în jurul unei prune
date prin scorţişoară (desigur fără sâmbure) un fel de
castronel. Dintr-o altă bucăţică de aluat fac un
capac, şi gata găluşca!

Le mai dau prin pudră de fulgi de nucă de cocos

şi/sau migdale si mai presar cu puţină scorţişoară.

Dacă vreţi un rezultat cât mai aproape de varianta

tradiţională, se poate presăra şi puţin zahăr de
mesteacăn (Xylit).

Pentru tartă, presez mai întâi aluatul într-o formă de

tartă (folosesc hârtie de copt sau ung forma cu ulei de
cocos). Apoi mixez prunele cu vanilie și dacă trebuie
să mă duc cu tarta undeva, îi adaug și niste târțe de
psyllium, ca să nu fie prea lichidă umplutura.

Torn amestecul așa obținut în forma de tartă, peste

blatul presat, decorez cu prune tăiate felii și cu
migdale mărunțite grosier și eventual mai adaug și
niște zahăr Xylit.

90
91
 Partea a III-a

Amintiri de suflet

În această ultimă parte a cărţii, am încercat să adun

cât mai multe poveşti despre doamna Elena Niţă
Ibrian de la oamenii care au au lucrat cu ea, care au
iubit-o şi cărora, întâlnirea cu ea, le-a marcat pentru
totdeauna viaţa.

De fapt, aşa îmi imaginez eu că ar trebui de fapt să

se desfăşoare viaţa oricăruia dintre noi: să lăsăm cu
toţii urme adânci şi frumoase prin vieţile tuturor
oamenilor pe care-i întâlnim şi cu care avem
experienţe comune de viaţă, în scurta noastră trecere
prin viaţa pământească. Pare paradoxal, dar singurul
lucru care chiar contează şi care rămâne după ce
părăsim această lume, dăinuind câteodată chiar şi
sute sau mii de ani, este doar aceea dâra lungă de
lumină rămasă în urma noastră.
92
Lumea ar arăta cu totul altfel, dacă noi toţi am
deveni conştienţi că nu suntem separaţi şi
independenţi unii de alţii. Noi suntem cu toţii UNA,
un ÎNTREG, fiecare om reprezintă doar o bucăţică a
unei mari familii de suflet.

In memoriam Elena Niţă Ibrian

- Piatra Neamţ, noiembrie 2016 -

În noimebrie 2016, scriam pe blogul dedicat

memoriei doamnei Ibrian: De câteva zile, mă gândesc
aproape permanent şi extrem de intens la doamna
Elena Niţă Ibrian. De-abia acum, la sfârşitul anului,
mi-am dat seama că anul acesta s-au împlinit 7 ani de
când buna doamnă a plecat, iar noi, toate cele care
“lucram” pentru ea pe blogul Elena Niţă Ibrian, am
fost aşa de prinse fiecare cu viaţa ei, că nu a ajuns
niciuna dintre noi să scrie măcar câteva rânduri şi pe
blog. Aşa că astăzi, doresc să-i cer iertare bunei şi
frumoasei doamne, încercând să recuperez cu o
poveste pe masură, zic eu...

93
Nu mai cred de foarte mult timp în ,,hazard’’. După
părerea mea, nimic nu se întâmplă în viaţa aceasta în
mod întâmplător. Iar ultima poveste, legată de
doamna Ibrian, demonstrează cel mai bine acest
lucru. Astăzi, cumva, chiar doamna Elena Niţă Ibrian
mi-a făcut ,,cunoştinţă‘‘ cu câţiva oameni
EXTRAORDINARI, printr-o inspiraţie îngerească
trimisă mie (căci altfel cum ar fi fost posibil să dau
eu, în infinitatea internetului şi în limitele atât de
înguste ale timpului meu petrecut în faţa
calculatorului, taman peste un filmuleţ pe YouTube cu
numai 14 vizionări?!). Pe aceşti oameni i-am aşteptat
şi i-am căutat neîncetat din 2010 încoace, căci ştiam
în sufletul meu că ei EXISTĂ, dar nu ştiam nici cine
sunt, nici unde se află, nici ce fac. Şi, totusi, parcă ne
cunoaşteam de-o veşnicie, peste timp şi spaţiu, exact
cum a fost şi cu doamna Ibrian.

M-am bucurat tare mult să văd că sunt încă mulţi,

mulţi oameni care nu au uitat-o pe doamna Ibrian,
care îi sunt şi mai departe profund recunoscători, şi-i
poartă în continuare amintirea în inimă şi-n suflet.
M-am simţit în al nouălea cer aflând ce lucruri faine
fac aceşti oameni, în ciuda tuturor greutăţilor de care
se lovesc. Unde este voinţă, este şi o cale... Le-am
94
simţit iubirea şi recunoştinţa şi mi-am umplut şi eu
sufletul cu nădejdea şi lumina din sufletele lor. Vă
mulţumesc, oameni frumoşi, minunaţi şi buni: Maria
Tamaş, Gabriela Pruteanu şi Antoanela Iordache!

Şi-i dau mare dreptate Mariei Tamaş, şi eu crezând

că a venit vremea să facem echipă, să strângem
rândurile, să ne sprijinim unii pe alţii. Tare mult aş
dori să-mi pot aduce şi eu mica contribuţie alături de
toţi aceşti oameni!

Chiar dacă, deocamdată, nu pot decât să regret că nu

am banii necesari pentru a cumpara casa doamnei
Ibrian, şi chiar dacă, momentan, nu-mi rămâne decât
să-mi exprim părerea de rău pentru faptul că azilul
de bătrâni continuă să rămână numai un vis de-al
bunei doamne, exact ca şi muzeul etnografic, şi chiar
dacă trebuie să mă cutremur auzind cât de mult s-a
pierdut deja din moştenirea doamnei Ibrian (valori ce
nu vor mai putea fi, poate, niciodată recuperate),
totuşi, am speranţa că va fi cândva mai bine. Ştiu că
oamenii aceştia nu stau cu mâinile în sân privind
neclintiţi evoluţia destul de nefavorabilă a lucrurilor.
Nu, EI CHIAR FAC CEVA!

95
Cuvintele Mariei Tamaş despre pasărea colibri care
căra apa în cioc încercând a stinge focul ce pârjolea
pădurea, în timp ce toate celelalte animale priveau
încremenite incendiul, mi se par cea mai potrivită
încheiere a acestei povestiri: ,,Nu contează ce fac
alţii, noi să ne facem partea noastră de treabă, să fim
responsabili pentru menirea pe care o avem. Doamna
Elena Niţă Ibrian a fost un om care şi-a făcut partea
lui de treabă şi noi să ne străduim, pe cât putem, să
ne facem partea noastră de treabă.’’

Pe urmele doamnei Elena Niţă Ibrian

- Un dialog de suflet cu Maria Tamaş -

Pe doamna Maria Tamaş am „cunoscut-o“ de-abia

la sfârşitul anului 2016, dar parcă ne ştim de o
veşnicie, dincolo de timp şi spaţiu, mai ales că avem
atât de multe lucruri în comun, încât este aproape
imposibil să fie adevărat!

96
- Dragă Maria, pentru ca cititorii să poată înţelege
lucrurile cât mai bine, ne-ai putea spune, pentru
început, câteva cuvinte despre tine şi despre viaţa ta?
- Am 63 de ani, locuiesc în Piatra Neamţ şi sunt
pensionară. Activitatea de pensionară îmi permite să
mă joc cu meşteşugitul diverselor lucruri,
grădinăritul, cu nepoţii...
- Desigur că mă interesează foarte tare când şi în ce
împrejurări ai cunoscut-o tu pe doamna Elena Niţă
Ibrian? Îţi mai aminteşti cum a decurs prima
întâlnire?
- Am cunoscut-o pe d-na Ibrian în toamna anului
1993, când frecventam cercuri în care se promova
alimentaţia naturistă. Acolo, Alexandru Iacob mi-a
prezentat-o pe d-na Ibrian. Am fost impresionată de
faptul că era îmbracată în costum tradiţional
moldovenesc. Ţin bine minte că iubea foarte mult
aceste straie populare.
- Ca şi lui Alexandru Iacob, îţi pun şi ţie aceleaşi
întrebări cheie, care ne-ar putea ajuta pe noi, cei
97
care nu am avut norocul să o cunoaştem personal pe
doamna Ibrian, să înţelegem cât de cât, ce fel de om a
fost buna şi marea doamnă: Cum ai văzut-o tu pe
doamna Ibrian? Care a fost relaţia voastră? Ce v-a
adus împreună şi ce v-a legat în toţi aceşti ani? Ai
colaborat şi tu la vreunul dintre proiectele doamnei
Ibrian?
- Am fost impresionată profund de faptul ca era
extrem de prietenoasă, debordând de vivacitate şi
bunătate.
Relaţia mea cu doamna Ibrian a fost una de
prietenie şi colaborare fructuoasă pe parcursul a 16
ani.
Să spunem că am fost unite încă din prima clipă de
pasiuni comune, printre care aş enumera bucătăria
fără foc şi meşteşugurile populare. De altfel,
împreună cu mai multe prietene dragi mie am fost
iniţiate de distinsa doamna Ibrian în tainele
ţesutului în gherghef şi ale cusutului motivelor
tradiţionale moldoveneşti.

98
Ca şi colaborare cu doamna Ibrian, pot menţiona că
am susţinut-o în proiectele domniei sale în ceea ce
priveşte prepararea hranei naturale şi promovarea
acesteia. În multe dintre aceste proiecte am
beneficiat şi de ajutorul domnului Alexandru Iacob.
De altfel, am avut ocazia să dactilografiez una
dintre cărţile doamnei Ibrian, şi anume ,,Bucătăria
fără foc’’, poate chiar prima dintre multele cărţi ale
acesteia. Pentru mine a fost o adevărată provocare
pentru că nu mai făcusem acest lucru înainte. De
asemenea, pot spune că am considerat tot o
provocare şi faptul că trebuia să desluşesc scrisul
doamnei Ibrian, un scris destul de ilizibil, având în
vedere că dumneai scria greu (avusese mâna frântă
în patru locuri).
- După părerea mea, foarte importante sunt
întotdeauna întâmplările şi faptele care ne rămân în
inimă şi-n minte, chiar şi după zeci de ani de când s-
au petrecut. De aceea, te-aş întreba: Ce întâmplǎri
din trecut legate de doamna Ibrian îţi vin spontan în
minte, potrivite de împǎrtǎşit şi celorlalţi oameni?

99
- Am foarte viu în amintire un eveniment din anul
2003. Eram împreună cu Gabriela Pruteanu şi cu
încă o prietenă, iar doamna Ibrian urma să ne
înveţe să ţesem la gherghef. Încăperea în care ne
aflam era aproape neîncălzită iar afară erau minus
multe grade, aşa că nici în interior nu era prea cald.
Mâinile îmi îngheţaseră la propriu. Aproape că îmi
venea să mă opresc şi să plec acasă. Dar doamna
Ibrian, un om aflat la vârsta de 82 de ani, lucra cu
ardoare şi pasiune, fără a arăta în vreun fel că i-ar
fi frig. Şi-atunci, mi-a fost ruşine să mă plâng de
vreun neajuns. Doamna Ibrian ne încuraja cu glas
blând şi cald să continuăm. Ce puteai să mai spui în
asemenea condiţii? Căldura doamnei Ibrian ne-a
dat putere să ducem la bun sfârşit ceea ce ne
propusesem pentru acea zi. Un Om cu adevărat
mare, un Suflet cu adevărat dăruitor pentru semeni.

- În vara anului 2009, doamna Ibrian mi-a povestit la

telefon despre ultimele ei proiecte: o carte despre
aloe vera şi una despre muguri. Eu nu am auzit-o sǎ
se plângǎ de probleme de sǎnǎtate, dar tu, trǎind la
100
rândul tău în Piatra-Neamţ şi fiind atât de apropiată
de buna doamnǎ, ce ne-ai putea spune despre
situaţia sǎnǎtǎţii domniei sale în ultimele luni de
viaţă? Şi ce ştii tu sau ce crezi tu despre cauza marii
plecări din viaţa aceasta a doamnei Ibrian?

- Cam cu trei săptămâni înainte de plecarea dintre

noi a doamnei Ibrian, am fost în vizită la dânsa. Ce
pot să spun? Era un om sănătos. Nu părea să aibă
vreo problemă. Nu pot să exprim vreo părere despre
plecarea acesteia. Cert este că am fost şocată când
am auzit vestea. Atât.

- Aş încheia interviul cu o altă întrebare a sufletului,

una din domeniul viselor care mie, de aproape şapte
ani, nu-mi dau deloc pace: Cum ţi-ai imagina tu că s-
ar putea duce mai departe munca doamnei Ibrian?
Ce am putea face noi toţi, ca să împiedicăm ca
amintirea doamnei Ibrian să rămână numai în cărţile
din rafturile prăfuite ale unei biblioteci? Şi ce ai de
gând să faci tu, independent de acţiunile celorlalţi?

- Nu este nevoie să-mi imaginez cum s-ar continua

munca doamnei Ibrian tocmai pentru că, în

101
momentul de faţă, susţin şi continui alături de alţi
oameni dragi ideile promovate de aceasta.
Cred cu tărie că şi datorită energiei emanate atât în
timpul vieţii, cât şi după aceea de către doamna
Ibrian, în prezent, în România s-a extins
promovarea tradiţiei de a coase şi a purta ie. Sunt
oameni care fac acum acest lucru la nivel naţional.
Este foarte posibil ca doamnna Ibrian nici să nu fi
visat la aşa ceva. Dar, în sinea dumneaei, cu
siguranţă, a dorit acest lucru.

- Dragă Maria, mulţumindu-ţi din toată inima pentru

tot, sper să ajung cât mai curând să te întâlnesc în
„carne şi-n oase” şi să te îmbrăţişez călduros, de la
suflet la suflet. Şi m-aş bucura enorm, dacă împreună
am reuşi să punem bazele unui proiect, cu ajutorul
căruia să putem spori marea moştenire lăsată nouă
tuturor de doamna Elena Niţă Ibrian.

Îţi doresc toate cele bune şi frumoase, să-ţi dea

Dumnezeu şi pe mai departe o viaţă senină, lină şi
plină de lumină!

102
 În amintirea ta, Om bun
şi Prietenă minunată, Elena Niţă
Ibrian
- de Gabriela Mihaela Pruteanu –

Câte cuvinte
poţi scrie ca să
evoci amintirea
unui Om care
ţi-a marcat
viaţa şi ţi-a
îndrumat paşii
preţ de câţiva
ani buni? De
cele mai multe ori, cuvintele nu ajung.

La rugămintea iniţiatoarei acestui proiect, Mihaela

Walter, iată-mă în faţa computerului, căutând să
concentrez, în câteva cuvinte, amintiri despre un Om
foarte drag mie, D-na Elena Niţă Ibrian.

Primul gând a fost să merg acolo unde a locuit şi să

revăd micuţa casă şi petecul de grădină în care iubita
103
noastră concitadină îşi cultiva urzicile, rozmarinul,
verdeţuri fel de fel şi câteva flori. Bucăţica de pământ
din faţa casei nu are mai mult de 5 metri pătraţi. Şi
totuşi, acolo, Elena Niţă Ibrian cultiva viaţă. Mi-am
urmat gândul şi am mers la căsuţă. Sunt
binecuvântată să locuiesc în oraşul sufletului D-nei
Ibrian, în Piatra Neamţ. Aşa că mi-a fost uşor să
ajung acolo unde a trăit zeci de ani stimata Doamnă.

N-am mers de mult timp acolo pentru că, după

plecarea Elenei Niţă Ibrian mai aproape de Îngeri,
nu am putut asimila ideea că Ea nu mai locuieşte fizic
în locul acela. Şi-acum, mi-am făcut curaj şi iată-mă
privind casa. Parcă îmi venea să sun la poartă, dar
ferestrele pline de praf lăsau să se întrevadă o casă
goală. Complet goală! Acolo unde altădată perdele
înflorate, cusute de mâinile D-nei Ibrian, îmbrăcau în
căldură şi frumuseţe ferestrele, acum era pustiu.
Doar bradul mai şoptea în bătaia vântului spre
amintire. Şi un călin pe care mi-l amintesc perfect,
trăieşte încă şi parcă licărea prin fructele-i neculese
de nimeni în lumina ceţoasă a acestui martie 2017.

Da, trecuseră opt ani de când, la aceeaşi poartă, mă

întâmpina cu zâmbet cald un Om minunat, spunându-
104
mi, ca de fiecare dată: „Hai, mamă, vino iute, că e
rece! Hai, ţi-am pregătit un suc enzimatic şi o
bunătate de desert cu nuci şi mere.” Îi plăcea extrem
de mult punctualitatea. Şi, dacă nu sunai înainte la
telefon, nu aveai şanse să îţi răspundă. Pentru că ea
meşterea întotdeauna la vreun experiment culinar
într-o bucătărie minusculă, de doi metri pătraţi.

Şi intram. Mă aşezam pe fotoliul de lângă fereastră,

iar pe măsuţa rotundă şi înaltă mă aşteptau
bunătăţile promise. D-na Ibrian mişuna prin preajma
mea, povestindu-mi cu pasiune ce a mai descoperit.

Pentru că Dumnezeu mă înzestrase cu darul de a-i

înţelege scrisul, eram persoana care îi culegea
manuscrisele şi îi tehnoredacta cărţile. Toate cărţile.
Zeci de cărţi. Peste 45, dacă îmi aduc bine aminte. Şi
parcă o văd cum vine cu încă un caiet studenţesc, la
care mai adaugase foi cu adnotări şi-mi spune:
„Asta, mamă, are să fie o carte de mare ajutor pentru
oameni.” Eu completam: „Toate cărţile
dumneavoastră sunt de foarte mare ajutor pentru
oameni, d-na Ibrian. Toate!” „Da, mamă, dar aici
am adăugat lucruri noi rezultate din experimentele pe
care le-am făcut”.
105
Da, de fiecare dată punea ceva nou în cărţi. Şi,
Doamne, câtă dreptate a avut! Cărţile acelea sunt şi
azi de mare folos pentru noi toţi. Pe mulţi i-au ridicat
din boală, pe mulţi i-au făcut să vadă viaţa cu alţi
ochi...

Revenind în prezent, stau în faţa casei pustii. Într-o

parte, tronează o imensă pancartă pe care scrie ,,DE
VÂNZARE’’. Pe o placă mică de marmură, există un
înscris care atestă că acolo a trăit Elena Niţă Ibrian.
Oare cum poţi să vinzi un spaţiu pe care însăşi
titulara l-a dorit un loc viu pentru un muzeu
etnografic? Dar asta este o altă poveste... Şi mă
doare că ne vindem valorile pe nimic, în loc să le
promovăm şi să le păstrăm vii în amintirea noastră.
Mă-ntorc în faţa casei, lângă brad. Şi privesc
bucăţica de pământ lăsată, ca şi casa, în părăsire. O,
Doamne, şi ce văd?! Un ghiocel!
Unul singur! Frumos. Alb. Pur. Am
simţit-o acolo pe minunata mea
prietenă şi îndrumătoare într-ale
hranei naturiste şi tradiţiilor
populare. Îţi mulţumesc, Suflet
minunat, că mi-ai binecuvântat
106
viaţa, prin prezenţa ta, timp de 12 ani! Şi acum, îţi
duc mai departe fărâma de lumină pe care ai plantat-
o într-al meu suflet, promovând tradiţiile etnografice
ale poporului român, continuând să mă hrănesc cu
enorme influenţe din ceea ce m-ai învăţat.

Ce-aş mai putea să

spun? Aşa cum precizam
şi la început, despre un
asemenea Om nu poţi
vorbi prin cuvinte.

Am să adaug doar încă o

amintire marcantă
pentru mine, aceea în
care îi mulţumesc D-nei
Ibrian pentru că mi-a
salvat sora cea mică de la moarte. Şi am să transpun
aici un fragment din scrisoarea de mulţumire pe care
i-am adresat-o în anul 1998, scrisoare care a fost
inserată în cartea „Hrana vie pentru mamă şi copil”,
apărută la Editura Solteris.

,,Cine sunt eu să spun toate acestea? Eu sunt un om

care a cunoscut-o pe D-na Ibrian. Numele meu este
107
Gabriela-Mihaela Pruteanu. Am fost redactorul de
carte al Doamnei şi, totodată, prietena acestei fiinţe
minunate. Şi am fost şi continui să fiu un înfocat
continuator şi promotor al tradiţiilor populare
româneşti şi al hranei naturiste. Da, sunt doar un om
care crede că lumea se poate schimba în bine.’’

Elena Niţă Ibrian, cel mai de seamă

reprezentant al hranei vii din România,
terapeută şi autoare de cărţi din domeniul
sănătăţii şi medicinii naturale

Interviu cu domnul Alexandru Iacob (alias Alexandru

Arbore), consilier editorial al Casei Editoriale
Solteris din Piatra Neamţ.

- Stimate domnule Alexandru, datoritǎ Alinei şi lui

Marcel (Alimentaţia Naturală), cǎrora le mulţumesc
încǎ o datǎ din suflet, am avut marea şansǎ sǎ ajung
sǎ vǎ „întâlnesc”. Dumneavoastrǎ aţi cunoscut-o
bine, de fapt, chiar foarte bine, pe doamna Elena
108
Niţǎ Ibrian, i-aţi editat mai multe carţi şi aţi
organizat împreună cu buna doamnǎ expoziţii şi
demonstraţii de hranǎ vie în mai multe oraşe din
ţară. Deci, cred că este de la sine înţeles că prima
mea întrebare va fi: când şi în ce împrejurări aţi
cunoscut-o pe doamna Elena Niţă Ibrian?

- Doamna Elena Niţă Ibrian publica periodic, în

paginile duminicale, reţete de hrană vie sau de
bucătărie creativă tradiţională, în ziarul unde
lucram, Ceahlăul din Piatra Neamţ.

După revoluţia din decembrie 1989, eu am înfiinţat

revista Elta, editată de Asociaţia de metafizică Elta,
Universitate la care şi eu am colaborat. Atunci mi-
am amintit de domnia sa, i-am publicat în revistă
pagini întregi cu reţete de hrană vie şi, sub
îngrijirea acestei reviste, i-am publicat prima carte
„Bucătăria fără foc” care a avut un succes imens,
dacă ne reamintim că am reeditat-o apoi sub egida
Editurii Solteris în 55 mii de exemplare, apoi am
lansat-o cu succes în 17 titluri şi am organizat
împreună expoziţii de hrană vie şi lansări ale
acestor cărţi în oraşele Bucureşti, Piatra Neamţ,
Timişoara, Arad ş.a.m.d.
109
- Puteţi sǎ ne faceţi o mică selecţie a cărţilor
respective?

- Este edificator pentru orice cititor, din orice ţară ar

fi, să enumerăm titlurile: „Bucătăria fără foc”-
„Tratat de hrană vie”- „Plantele - aliment şi
medicament”- „Mic tratat de hrană vie” (în 121
reţete)- „Hrana vieţii din viaţa plantelor”-
„Bucătăria fără foc la îndemâna tuturor”- „Fulgii
de grâu germinat în bucătăria fără foc”- „Soia -
miracolul alimentaţiei”- „Arta culinară în
post”(1001 reţete pentru sănătate)- „Bucătăria fără
foc” (1315 reţete de salate inedite şi alte noutăţi)-
„Hrana vie pentru mamă şi copil”- „Hrana vie
pentru mileniul trei”- „Hrana vie în creşterea
performanţelor intelectuale”- „Vindecarea
diabetului zaharat prin hrană vie”- ,,Produse
apicole (tratamente, cosmetică, bucătărie fără foc)’’
- „Prevenirea şi vindecarea cancerului”- „Terapia
naturală”... Cred că e destul.
- Deci doamna Ibrian avea la începutul acestei
colaborări editoriale în jur de 70 de ani şi a decedat
la 88 de ani, cum a reuşit să creeze atât de mult?

110
- În afară de cele 17 titluri editate de noi, editura
noastră i-a mai cules şi corectat livrându-i pe diskete
alte 16 titluri şi, ţinând cont că acestea şi altele au
fost încredinţate altor edituri, abia acum ne dăm
seama de amploarea acestei munci.
Aş rezuma succesul în trei ipostaze:
1. Consuma hrană vie;
2. Era foarte harnică;
3. Era sănătoasă.
Adăugăm că nu era habotnică, când mergea la
ocazii consuma ceea ce i se servea, deşi acasă nu
mai avea aragaz, nu am văzut-o niciodată stând
degeaba.
Era foarte sociabilă, având mulţi prieteni,
colaboratori, punea mâna întotdeauna la gătit când
organizam expoziţii cu hrană vie şi se informa la
nivel superior, depăşind pregătirea ei de nivel
mediu.

- Eu nu am avut norocul sǎ o mai întâlnesc pe buna

doamnǎ Ibrian, am vorbit doar de mai multe ori la
telefon şi, deşi au fost de fiecare datǎ convorbiri
foarte lungi, nu se compară totuşi cu o întâlnire ,,faţǎ
în faţǎ”. De aceea, v-aş întreba, cum aţi văzut-o
dumneavostră pe doamna Ibrian? I-aţi fost ,,pacient"
111
sau numai editor şi prieten? Ce întâmplǎri vǎ vin
spontan în minte, bune de împǎrtǎşit şi celorlalţi
oameni?

- Îi plăcea să se îmbrace la aceste expoziţii şi

simpozioane în costumul popular tradiţional al
Bucovinei (Moldova de Nord) în care s-a născut.
Nu-i plăcea să se laude şi atunci când primea
aplauze le dăruia altora. Edificator este un exemplu
pe care-l prezint cu amuzament: după o expoziţie
din acestea la o manifestare organizată la Sala
Palatului din Bucureşti, eu am vorbit acolo despre
„corpul eteric”, subliniind că tocmai acesta ajută
plantele să ajute la rândul lor pe om şi că doamna
Ibrian a sintetizat o experienţă a strămoşilor noştri -
dacii- care sunt amintiţi în cărţile vechi că erau
maeştri în tratamente cu plante. Am încheiat cu
sintagma metaforică „În ulcica de lut a doamnei
Ibrian se află secretul corpului eteric al plantelor’’.
În ropotele de aplauze care au urmat, ea mi-a şoptit
la ureche: „Vedeţi, domnule Alexandru, niciodată
nu v-am mai auzit vorbind aşa frumos!”… Pe loc
m-am îmbăţoşat, apoi mi-am dat seama că nu pe
mine m-au aplaudat oamenii, ci pe ea…

112
 - Simona, o fatǎ tânǎrǎ şi inimoasǎ, mi-a scris cum a
ajuns ea la doamna Ibrian, deşi nu o cunoştea, i-a dat
pur şi simplu un telefon şi buna doamnă a primit-o în
casǎ cu braţele deschise. Şi pe mine m-a aşteptat la
domnia sa acasǎ, deşi nici pe mine nu mǎ cunoştea.
Din pǎcate, nu am mai putut sǎ ajung, dar sunt
sigurǎ cǎ şi eu aş fi fost primitǎ împǎrǎteşte. Cum
reuşea sǎ-i primeascǎ pe toţi oamenii care o
cǎutau şi, mai ales, cum reuşea sǎ-i ajute pe toţi?

- A vindecat de boli grele pe mulţi oameni,

spunându-le să fie credincioşi şi că numai
Dumnezeu poate cu adevărat vindeca. Pe cei care
credeau îi primea cu mare bucurie şi-i ajuta. A avut
şi duşmani, unii i-au aruncat cu pietre în geam.
Dar, ceea ce e sigur, a ajutat foarte multă lume şi în
special pe femei. Ea s-a vindecat de un cancer la
esofag cu sucuri de plante după reţetele elveţianului
Ernst Günter, după ce medicii îi prognosticaseră
sfârşitul. De atunci a început opera ei. Îmi mai
zicea: „Dacă ar şti oamenii că prin fierbere şi
coacere distrug enzimele dătătoare de viaţă din
plante, n-ar mai fi pe lume atâtea boli!”…

113
Eu însumi m-am vindecat de un precancer la rect
după ce am urmat un post de 21 zile trăind exclusiv
cu apă distilată şi apoi alte 21 de zile revenire din
post cu sucuri şi preparate de hrană vie. A fost de
fapt o împletire între metoda altui mare vindecător
român, Valeriu Popa, şi cea a doamnei Ibrian. M-a
ajutat şi tratamentul pe bază de plante (alifie şi
ceaiuri) al doamnei Ana Lupuleasa din Mădei-
Borca. În România avem mulţi vindecători pe bază
de plante.

- Cred cǎ ar fi foarte interesant dacǎ ne-aţi spune

câte ceva şi despre modul de lucru al doamnei
Ibrian? Şi, cu siguranţǎ, mulţi vor fi interesaţi sǎ afle
şi mai multe despre modul sǎu de viaţă; ne-aţi putea
povesti câte ceva şi despre aceste aspecte?

- În bună parte, am descris mai sus. Noi doar am

ajutat-o să transmită această informaţie prin cărţi,
expoziţii cu hrană vie, demonstraţii practice,
ducând-o prin ţară la întâlniri directe cu oamenii.
Astfel, ne-am luptat şi am creat împreună brandul
Elena Niţă Ibrian.

- În ce constă noutatea acestui brand?

114
- Ea a sintetizat nu numai ceaiuri şi sucuri, ci a
demonstrat practic că omul se poate vindeca sau
rămâne sănătos şi activ toată viaţa consumând
numai hrană vie.

- Am citit în presǎ cǎ în vara anului 2009 doamna

Ibrian a fost, de fapt, foarte activǎ: a dat un interviu
revistei Formula As, a organizat o masă pentru
Asociaţia persoanelor cu handicap din Piatra Neamţ,
mie mi-a povestit la telefon despre ultimele ei
proiecte: o carte despre aloe vera şi una despre
muguri. Nu am auzit-o sǎ se plângǎ de probleme de
sǎnǎtate. Dumneavoastră, trǎind lângă buna doamnǎ,
ne-aţi putea spune exact care era situaţia sǎnǎtǎţii şi
mai ales care a fost cauza plecării (pentru mine,
prematură) din viaţǎ a doamnei Ibrian?

- Cred că a plecat cu sentimentul că şi-a făcut

datoria. A lăsat o sumă importantă de bani şi
propria locuinţă ca donaţie unei Fundaţii pentru ca
aceasta să edifice o casă de sănătate cu numele ei şi
axată pe metodele ei la Piatra Neamţ.

115
Dacă această Fundaţie se va achita de obligaţie
rămâne de văzut.

Recent, am fost la comemorarea unui an de la

plecarea doamnei Elena Niţă Ibrian în lumea celor
drepţi, unde am fost invitat şi eu să vorbesc despre
domnia sa, manifestare găzduită de către Fundaţia
Ştefan cel Mare. M-am bucurat că acolo au venit şi
echipe de copii care au dansat şi au cântat folclor
moldovenesc. Aceasta înseamnă că doamna Ibrian a
aplaudat acolo sus. M-aş bucura tare mult – şi cred
că s-ar bucura şi ea, acolo unde odihneşte, dacă
cineva ar colabora cu noi la reeditarea celei mai
importante şi complete cărţi a ei - „Terapia
naturală”. Eu, având asupra acestei lucrări drept de
copyright în exclusivitate, aş putea să ofer acest
drept, printr-o negociere prietenoasă oricărei entităţi
fizice sau juridice care doreşte şi poate să reediteze
această lucrare sau să ajute la tipărire, noi
ocupându-ne de partea editorială, chiar şi în limba
germană.

- Dacǎ mai existǎ persoane care încearcǎ sǎ-i ducǎ

munca mai departe, ar fi, poate, de mare folos, dacǎ
aţi deveni dumneavoastrǎ ,,omul de legǎturǎ" şi ne-
116
aţi ajuta sǎ ne „gǎsim”. Ştim cu toţii cǎ numai
împreunǎ suntem puternici şi numai împreună vom
reuşi sǎ realizǎm lucruri cu adevǎrat mari.

Eu vǎ mulţumesc din inimǎ pentru minunatele cuvinte

şi pentru timpul acordat, vǎ admir enorm cǎ, în ciuda
vremurilor grele, aţi rămas şi dumneavoastrǎ un OM,
pentru care timpul şi informaţiile deţinute nu
înseamnă numai bani. Vǎ mulţumesc şi în numele
tuturor cititorilor, pentru tot ceea ce aţi fǎcut pânǎ
acum pentru semenii dumneavoastrǎ şi vǎ doresc,
dumneavoastrǎ şi familiei dumneavostrǎ, multǎ,
multǎ sǎnǎtate, bucurie şi, mai departe, o viaţǎ cât
mai luminoasǎ!

Simona îşi aminteşte de doamna Elena

Niţă Ibrian

Simona, o fată tânără şi frumoasă, nu numai la chip,

ci mai ales la suflet, mi-a permis publicarea
amintirilor ei legate de doamna Elena Niţă Ibrian şi

117
mi-a făcut astfel o mare bucurie. Aşa de frumos îşi
aminteşte Simona despre buna doamnă:
,,În anul 2007, imediat dupa terminarea facultăţii, am
mers într-un mic tur în nordul Moldovei. Ştiind că
vom trece şi prin Piatra Neamţ, am zis să încerc să o
sun pe dna Ibrian – pe de o parte îmi doream foarte
mult să o cunosc pe autoarea cărţilor pe care le
cumparam cu drag imediat ce le găseam în librării,
iar pe de altă parte voiam, pur şi simplu, să văd cum
arată chipul unei femei care a consumat hrană vie
toată viaţa.

Am sunat-o chiar în ziua în care am ajuns în Piatra

Neamţ (numărul de telefon îl aveam din una dintre
cărţile dumneaei, şi, sinceră să fiu, nici nu credeam
că mai este actualizat). Doamna Ibrian, deşi nu mă
cunoştea şi nu mai vorbisem vreodată cu dânsa, mi-a
spus că ne aşteaptă să venim (pe mine şi pe soţul
meu), apoi ne-a dat câteva indicaţii ca să putem găsi
adresa la care locuia. În pragul uşii a apărut buna
doamnă Ibrian care ne-a primit cu mult drag – avea
un chip blând şi, spre mirarea mea, lipsit de riduri. Îi
părea rău că nu am anunţat-o mai din timp de
venirea mea, ca să prepare câteva dintre reţele ,,fără
foc”, însă ne-a servit cu un macerat de plante
118
minunat. În ziua aceea, datorită licorii din plante,
ne-am simţit foarte bine, plini de energie şi
entuziasm.

De-a lungul discuţiilor purtate, am rămas surprinsă

de luciditatea şi coerenţa ideilor: încerca să ne spună
cât mai multe lucruri, făcea diverse paranteze, apoi
revenea la ideea începută (Câteodată unui tânăr îi
este greu să mai revină la ideea începută, atunci când
este întrerupt, d-apoi unui om în vârstă!).

Am rămas surprinsă de modestia ei şi de simplitatea

în care trăia. O ascultam cu admiraţie - voia să
realizeze cât mai multe: ne-a arătat cartea la care
lucra, ne-a povestit despre muzeul etnografic pe care
încerca să-l înfiinţeze şi despre căminul pentru
bătrâni (după trecerea sa în nefiinţă, dorea să-şi
doneze casa în care locuia acelui cămin). M-a
impresionat mult bunătatea şi dorinţa ei de a face cât
mai multe lucruri. Am plecat de acolo cu o impresie
minunată, o adevărată lecţie de viaţă...

Anul acesta aş fi vrut să mai ajungem în nordul

Moldovei şi să trecem pe la dumneaei, cu bebeluşa
noastră, însă am descoperit cu tristeţe că doamna
119
Ibrian nu mai este printre noi. Căutând mai multe
amănunte pe paginile de internet, am găsit şi ziua de
12 septembrie 2009 – foarte puţine rânduri s-au scris
atunci… Am rămas dezamăgită, deoarece dumneaei
ne-a dăruit atât de multe şi a primit, în schimb, foarte
puţin. Un OM minunat, modest, bun, care s-a dăruit
pe sine celorlalţi. Cum spui şi tu, draga mea Mimi, nu
trebuie să lăsăm uitarea să se aştearnă peste
amintirea bunei doamne Ibrian. Sper ca demersul tău
să fie auzit în cât mai multe colţuri din ţară, şi cei
care au cunoscut-o sau care s-au vindecat datorită
dumneaei să-ţi scrie şi, astfel, să-i păstrăm vie
amintirea şi învăţăturile."

Când vine pe neaşteptate

un ajutor îngeresc

În urmă cu mult timp, ajunsă la un moment de

răscruce şi, neştiind cum şi ce aş mai putea face de
una singură, cu slabele mele puteri, pentru a duce
mai departe idealurile şi munca doamnei Ibrian, m-
am rugat disperată la Dumnezeu şi la doamna Ibrian,
120
să mă ajute cu un semn de acolo de sus pentru a reuşi
să merg înainte. Şi, cutremurător pentru mine, nici
două zile mai târziu, am primit semnul dorit. Un
domn foarte inimos, M.C. (domnul nu doreşte să i se
publice numele complet), pe care boala l-a lovit
foarte tare, şi care a căutat-o din această cauză pe
doamna Ibrian la ea acasă, la Piatra Neamţ, mi-a
trimis prin email un mare dar: un fişier care conţine
câteva cărţi scrise de doamna Ibrian, o parte dintre
ele publicate, o parte nepublicate.

Când M.C. a ajuns la doamna Ibrian, el se afla într-o

situaţie foarte grea. Din cauza bolii grele care îl
lovise, M.C. nu mai putea să muncească şi cred că
fiecare dintre noi ştie cam cât primeşte pensie de
boală, în România, un om de nici 40 de ani...
Doamna Ibrian nu numai că nu i-a cerut bani, ci l-a
primit în casa sa, i-a oferit nu doar toate sfaturile
cerute, dar şi ceaiuri şi alte leacuri, precum şi un CD
care conţinea câteva cărţi, dându-i voie să le
folosească aşa cum crede el de cuviinţă. Iar
bunatatea lui M.C., l-a făcut să nu încerce să
transforme acest CD în bani, ci l-a îndemnat să caute
să-i multiplice de mii de ori valoarea, oferind toate
aceste informaţii tuturor oamenilor care ar putea
121
avea nevoie de ele. Şi aşa s-a făcut, că într-o bună zi,
am primit şi eu pe mail aceste cărţi pe care, la rândul
meu, doresc să le dau mai departe, în speranţa că vor
ajuta cât mai multor oameni, aşa cum şi-a dorit
doamna Ibrian întotdeauna.

Iar de la Adriana Constantin, din Piteşti, am primit

pe blog următorul comentariu valoros:

,,Mulţumesc mult! Eu am fost pacienta doamnei

Ibrian şi am avut plăcerea să o cunosc îndeaproape,
atât pe ea, cât şi pe Alexandru Arbore, doi oameni
minunaţi, foarte dragi sufletului meu!

Tratamentul dat de dânsa, şi urmat cu stricteţe, a fost

un mare success, mai ales că medicii nu îmi dădeau
nicio şansă de a trăi. Te iubesc, doamna Ibrian, îţi
spun acum, pentru că ştiu că, de undeva de sus, dintre
îngeri, chipul tău încă veghează asupra sufletelor
noastre şi ştiu că mă auzi. Mulţumesc pentru tot ce ai
făcut pentru mine, pentru noi toţi. Şi acum îmi prepar
sucuri naturiste din plante după reţeta dânsei şi sunt
foarte bune.

122
Alexandru Iacob este un om cum rar am mai întâlnit,
cu o cultură vastă în domeniul ezoteric, cu o blândeţe
paternă şi plin de iubire pură, un om plin de lumină!
Împreună cu doamna Ibrian, au scos câteva cărţi
foarte utile la editura Solteris (redactate fiind de sora
mea, Gabriela Pruteanu). Felicitări şi mulţumiri!"

Doamna Ibrian şi Nelly

Nebănuite şi neaşteptate sunt căile vieţii - una dintre

temele mele preferate... Cu cât trece timpul, cu atât
devin mai sigură, că nimic nu este întâmplător, că
totul are un sens profund, că viaţa se desfăşoră după
un plan perfect, pus la punct până la ultimul
amănunt. Noi, oamenii obişnuiţi, remarcăm de cele
mai multe ori că se întâmplă ceva special de-abia
atunci când încep să apară ,,coincidenţele’’. Aparent
întâmplător, de multe ori într-un mod de-a dreptul
straniu şi, câteodată la marginea imposibilului, se
leagă mersul lucrurilor cu cel al lumii într-un iureş
de nestăvilit şi de nestăpânit. Mai modern şi mai
,,in’’, vorbim astăzi de sincronicitate.
123
În încheierea acestor amintiri, o poveste frumoasă cu
doamna Elena Niţă Ibrian şi Nelly Reinle-Carayon,
una dintre persoanele care au marcat puternic
mişcarea raw food la nivel mondial. La prima
vedere, nu ar părea să aibă ele prea multe în comun,
căci sunt două femei din generaţii diferite, provenite
din culturi şi medii de viaţă complet diferite –
singurul punct comun ar părea să fie doar mâncarea
crudă, în acest caz concret, sarmalele din bucătăria
fără foc. Dar, la o a doua vedere, apar tot felul de
elemente ale unui puzzle divin, care se potrivesc
dintr-o dată perfect unele cu altele. Şi parcă încep să-
mi alunece şiroaie de gheaţă pe şira spinării…

Pe 2 noiembrie 2015 (doamna Ibrian s-a născut pe 12

noiembrie), îmi scrie Nelly (născută pe 13 noiembrie)
ca să mă întrebe de reţeta sarmalelor făcute de mine,
pe care le degustase, cu 5 ani înainte, la un potluck
organizat la ea acasă. Nu le uitase pentru că, evident,
le considerase ceva deosebit... Îi trimit a doua zi
reţeta, iar în săptamâna următoare, exact în
săptămâna cu aniversările celor două, ce credeţi că
oferea Nelly în bistro-ul ei raw vegan din Speyer?
Da, aţi ghicit: SARMALE; după reţeta doamnei
124
Ibrian. Vă puteţi imagina ce s-ar fi bucurat buna
doamnă Ibrian, să vadă că până şi în restaurantele
din Germania îi sunt apreciate munca şi
creativitatea? Şi aşa începe timpul să se destrame,
spaţiul să se dizolve, iar în urmă rămâne numai o
lumină albă, curată şi strălucitoare...

Pe Nelly am cunoscut-o la acel potluck din 2010 şi de

atunci ne-am văzut destul de rar şi, de cele mai multe
ori, pe fugă. Dar eu simt un déjà-vu ce nu-mi dă pace,
căci parcă ne cunoaştem de mii de ani. Şi mă gândesc
adesea, lucru imposibil de uitat, cum m-a felicitat
Nelly de Crăciun în limba română, limbă pe care ea
nu o vorbeşte. Pe doamna Ibrian nu am mai apucat
să o cunosc personal, noroc că am vorbit foarte mult
la telefon. La fel şi-n cazul ei, nu am comunicat nicio
clipă de la străin la străin, ci de la suflet la suflet,
peste timp şi spaţiu, în lumină şi bucurie.

Ar mai fi multe de scris, căci doamna Elena Niţă

Ibrian ne-a lăsat tuturor o moştenire imensă. Însă voi
încheia aici această carte, jucându-mă cu gândul
unei continuări într-un viitor mai apropiat sau mai
îndepărtat.

125
În prezent, nu am găsit un editor dispus să susţină
acest proiect, dar, cumva, eu cred că de publicarea şi
de răspandirea mesajului acestei cărţi se vor ocupa
chiar doamna Ibrian şi armata de îngeri din care face
parte şi ea acum. Aşadar, dau de-acum acest proiect
în mâinile lor, îmi fac cruce şi merg mai departe. Cu
Dumnezeu înainte!

126
 Cuvânt de încheiere

Înainte să scriu acest cuvânt de încheiere am închis

ochii, am împreunat palmele, le-am adus la inimă şi
m-am rugat. Ce-ar putea aduce cuvintele mele mai
presus de toată fapta cea bună şi discretă, de vorba
cea blândă şi vindecătoare a doamnei Ibrian? N-ar
strica ele, oare armonia firii, cea în care un suflet
atât de luminos a dorit să fie şi să se petreacă în
discreţie?
Poate că nu. Pentru că nu simt acum nici a scrie o
odă zgomotoasă pentru doamna Ibrian, nici o critică
vehementă la adresa celor care încearcă să se
împăuneze sau să pună în umbră creaţia bunei
doamne. Acum simt doar nevoia de a mă mişca uşor
printre toate amintirile, precum un dansator printre
nişte ceşti fine de porţelan, cu grija de a nu atinge
sau sparge cumva vreuna.
127
Doamna Ibrian mi-a fost indirect călăuză, prin sora
mea de suflet, Luana (Mimi) Walter, realizatoarea
lucrării de faţă. Paradoxal, deşi mesajul despre
inteligenţa naturii, cea care nu are egal şi care ne
conferă cea mai puternică şi constantă protecţie,
străbate întreaga lucrare a doamnei Ibrian şi a
Luanei Walter, cele mai importante experienţe pe
care le-am dobândit urmare a interacţiunii directe şi
indirecte cu aceste doua fiinţe expresii ale Divinului,
nu au fost în domeniul alimentaţiei, nici al vindecării
corpului fizic, ci în domeniul trăirilor, al şlefuirii
caracterului şi al vindecarii lăuntrice, sufleteşti.
Iubirea necondiţionată este vibraţia care transcede
din lucrarea doamnei Ibrian şi a surorii Mimi Walter
şi pe aceasta mi-o doresc şi eu ca vehicul principal
pentru tot ce am de realizat şi de transmis către sine
şi către tot ceea ce ma înconjoară. Ea izvorăşte din
Sursă şi ne aduce pe toti înapoi la Sursă. Ne trezeşte
la Conştiinţa Unităţii. Este dovada cea mai puternică
despre veşnicie, despre faptul că suntem inseparabili
şi că în fiecare dintre noi este o fărâma de Divinitate
pe care nu o putem uita şi nu îi putem lăsa pe alţii să
128
ne facă să o uităm. Este declaraţia de eliberare a
sufletelor noastre. Este biruinţa vieţii asupra morţii,
acum şi purerea şi-n vecii vecilor. Amin!

Cristela GEORGESCU

129
 Mulţumiri

Le mulţumesc din tot sufletul, şi în numele doamnei

Elena Niţă Ibrian, următorilor oameni care au avut o
contribuţie importantă la realizarea acestui proiect
(ordinea este aleatoare):

Nadia Marin
Gabriela Mihaela Pruteanu
Adriana Constantin
Maria Tamaş
Alexandru Arbore
Mirela Bujeniţa
Mihaela Bostan
Luciana Troacă
Irena Dima
Cristela Georgescu
Valeria Podaru
Nelly Reinle-Carayon
Veronica Crihana
Ligia Pop
Simona
130
Corneliu şi Clara Ionescu
Otilia Ţeposu
Rodica Hioara
M.C.

Îi mulţumesc încă o dată bunei doamnei Ibrian, care

a stat clar aproape de mine, tot timpul cât am lucrat
la acest proiect. De multe ori, am avut senzaţia că se
află direct în spatele scaunului şi citeşte peste umărul
meu tot ce scriu. Şi am rugat-o să-mi dea un semn
dacă este ceva care nu i se pare potrivit..... Aşa că m-
am bucurat din plin de multele inspiraţii divine,
şoptite lângă urechea mea, parcă chiar de doamna
Ibrian.

Şi-mi mulţumesc desigur şi mie însămi, căci sunt tare

mândră şi fericită că am reuşit să duc la capăt acest
proiect.

131
 Despre autoare, Luana Walter:

- Consultant holistic de vindecare (Germania);

- Mentor, educator și coach de nutriție, cu

specializare în alimentația naturală integrală, cu
plante din flora spontană;
132
- Fito-practician/herbalist;

- Membru al echipei de la Grădina de Plante

Medicinale Riegenhof din Mainhardt (Germania);

- Cultivator şi culegător de plante de ceai şi membru

al Asociației Manufactura de Plante Baden-
Württemberg;

- Artist raw food;

- Artist plastic;

- Autoarea unor cărți de specialitate și organizator de

ateliere și seminarii despre o viață naturală cu hrana
vie/raw food, cu plante din flora spontană;

- Autoarea şi proprietara blogurilor: Hrana Vie

www.hrana-vie.blogspot.com şi blogul in memoriam
Elena Niţă Ibrian www.elena-nita-
ibrian.blogspot.com.

133