1

INJECŢIILE
Sunt manopere prin care se introduc în organism soluţii medicamentoase, anestezice sau
preparate biologice (vaccinuri) în scop preventiv, curativ sau de diagnostic.

Instrumentar
Se folosesc seringi clasice, de mărimi şi tipuri diferite, seringi automate, seringi tip proiectil.
Seringile prezintă un corp gradat, un piston și un vârf la care se adaptează acul.
Acele de injecţie sunt de mărimi diferite, prezintă o parte cu care se adaptează la seringă
(ambou), o tije de lungime şi diametru variabile şi vârful (bizoul) care poate fi lung, semilung şi
scurt. Amboul acului are culori diferite în funcție de diametru și lungime.

Ace pentru perfuzie fluturași – sunt microperfuzoare de unică folosință, având canula din oțel
inoxidabil și aripioare flexibile (fluturași).

În locul acelor clasice cu tijă metalică, pentru perfuzii, cateterisme arteriale/venoase, pentru
administrări intravenoase intermitente se folosesc branule (canule, flexule) (over the needle
catheter) – cateter de plastic sau silicon la exteriorul unei tije metalice. Pentru branule există
o codificare internațională, astfel în funcție de culoare lungimea, debitul și diametrul este diferit.
2

Pentru injectarea unor cantităţi mari de fluide, mai ales intravenos, se folosesc recipiente de
sticlă/plastic (gradate) sau pungi din care fluidul se injectează sub presiune sau prin scurgere
gravitaţională. Conectarea recipientului la ac se face cu o trusă de perfuzie.
3

camera picurătoare a trusei de perfuzie.

Factorul picurător al truselor de perfuzie diferă, fiind truse standard pentru adulți la care
factorul picurător este de 10 sau 15 picături/mililitru sau cele pediatrice la care factorul picurător
este de 60 picături/mililitru (picături observate și numărate în camera picurătoare a trusei).
Factorul picurător pentru sânge este de 10 picături /mililitru.

Pentru reglarea debitului unei perfuzii se pot folosi aparate de tipul injectomatului (A) sau
infuzomat (B)

A B .

Tehnica generală de lucru

Indiferent de conţinutul şi proprietăţile lichidelor care se administrează pe cale injectabilă,
acestea trebuie să fie sterile şi compatibile cu ţesuturile sau mediile biologice în care se
injectează. Majoritatea formulelor medicamentoase sunt gata preparate şi prezentate în fiole sau
flacoane. Cele sub formă de pulberi se dizolvă înainte de întrebuinţare, respectându-se cu
stricteţe condiţiile de solubilizare, respectiv raportul dintre solvent şi substanţa de solubilizat,
mai ales atunci când administrarea se face intravenos.
Regulă: nu se injectează soluţii din flacoane sau fiole pe care nu există inscripţii clare cu
referire la substanţa medicamentoasă (concentraţie şi valabilitate) şi se vor respecta cu stricteţe
regulile de asepsie şi antisepsie evitându-se contaminarea instrumentarului dup ă sterilizare şi
mai ales a soluţiei de injectat.
Adaptarea acului la seringă (cele de unică folosință sunt montate) este urmată de încărcarea
seringii din fiolă sau din flacon, după ce în prealabil acestea au fost aseptizate cu alcool sau
4

tinctură de iod la locul de atingere sau de pătrundere a acului. Se va evita în toate cazurile
sprijinirea acului de fundul fiolei sau flaconului. Pentru solubilizarea produselor sub formă de
pulbere se încarcă seringa cu soluţia necesară, se perforează dopul de cauciuc al flaconului şi se
introduce acul astfel ca vârful acestuia să nu depăşească 2-3 mm partea interioară a dopului.
După ce s-a realizat solubilizarea completă se adaptează seringa cu pistonul puţin tras, pentru a
se introduce în flacon aer, creându-se astfel o presiune sub care soluţia va fi uşor aspirată în
seringă.
În final, după încărcarea cu soluția de administrat, se evacuează aerul din seringă.
La locul de injecţie se va efectua antisepsia prin pensulaţie cu tinctură de iod sau alcool sanitar,
iar la nevoie se va tunde pentru a repera mai bine locul de elecţie şi pentru a realiza o antisepsie
mai riguroasă.

Tipuri de injecţii
1. Injecţiile intradermice (ID)
Se practică pentru inocularea unor cantităţi mici de lichid (0,3-1 ml), îndeosebi cu scop de
diagnostic (tuberculinare, maleinare, reacţia Cassoni, teste alergice). Se folosesc seringi de 0,5-1-
2 ml, divizate în zecimi de mililitru şi ace scurte (1-2 cm) şi subţiri (0,1-0,2 mm).
Tehnica de lucru: se formează un pliu cutanat în grosimea căruia se introduce acul cu bizoul spre
afară şi se injectează conţinutul. Injecţia s-a făcut corect atunci când în timpul injectării şi câteva
minute după aceea la locul respectiv apare o mică umflătură circumscrisă (buton dermic) care nu
dispare la presiunea digitală, fiind deplasabilă odată cu pielea.
Locuri de elecţie: în principiu se pot executa în orice regiune. Alegerea locului este determinată
de scopul urmărit, astfel: intradermo-palpebral la cal pentru maleinare; pe faţa laterală a gâtului
pentru tuberculinare şi în pliul cozii pentru reacţia Cassoni la bovine; la baza pavilionului urechii
la porc; în bărbiţe la galinacee şi membrana interdigitală la palmipede etc.

2. Injecţiile subcutanate (SC)

Se practică pentru administrarea unor cantităţi mai mari de soluţii medicamentoase izotonice,
neiritante şi uşor resorbabile (lichide rehidratante, vaccinuri, seruri). Nu se pretează pentru
soluţiile iritante ale compuşilor metalici (iod, mercur, bismut), soluţiile hipertone şi pentru unele
soluţii uleioase.
Tehnica de lucru: cu degetul mare şi cel arătător se formează un pliu cutanat la baza căruia se
introduce acul. Poziţia acului în spaţiul cutanat se verifică prin mişcările de lateralitate, iar
soluţia se injectează cu uşurinţă. Se folosesc ace de mărimi obişnuite în raport cu talia
animalului. După injectare acul se scoate sub un tampon cu tinctură de iod sau cu alcool, iar
locul se masează uşor pentru a împiedica refularea lichidului pe traiectul lăsat de ac şi pentru a
favoriza difuzia soluţiei. Atunci când cantitatea de lichid este mare, se recomandă să se injecteze
în mai multe locuri. Într-un singur loc se vor injecta, de regulă, maxim 5-20 ml la animalele mici,
30-100 la cele mijlocii şi 150-250 la animalele mari.
Locuri de elecţie: injecţiile SC practică în locurile cu piele mobilă şi cu ţesut lax abundent, cu o
vascularizaţie şi inervaţie mai săracă. La animalele mari în regiunea prescapulară. La ovine şi
caprine în regiunea toraco-abdominală laterală, a iei sau pe faţa medială a gambei. La porc, la
baza urechii, în regiunea latero-ventrală ingvino-abdominală, ie şi faţa medială a coapsei. La
câine şi pisică, în regiunea cervicală, toraco-abdominală laterală şi a iei, iar la păsări, în regiunea
pectorală şi în pliul cutanat al aripilor. La cai se vor evita locurile unde acţionează
harnaşamentele (fig. 1 şi 2).
5

Accidente şi complicaţii posibile: înţeparea şi traumatizarea unui nerv; puncţionarea unui vas
(arteră, venă) şi consecutiv formarea hematomului (se schimbă locul, se aplică pansament
compresiv); dislocare masivă de ţesut s.c. cu ruperea capilarelor sanguine şi limfatice, atunci
când injectarea se execută brutal sau când se administrează cantităţi prea mari de lichid într-un
singur loc; necroza sau gangrena cutanată atunci când se injectează, de asemenea, cantităţi mari
de lichide greu resorbabile care, prin compresiune, împiedică circulaţia sanguină normală
(ischemie) sau când conţin substanţe vasoconstrictoare (adrenalină); complicaţii septice (abcese,
flegmon) atunci când nu se respectă regulile de asepsie şi antisepsie.

Pisică – injecție SC reg. toracală Vacă – injecție SC – introducerea acului la

baza pliului cutanat reg. prescapulara

3. Injecţiile intramusculare (IM)

Se pretează pentru administrarea unei game largi de soluţii sau suspensii medicamentoase şi în
general pentru soluţiile uleioase, care nu se pot administra IV. Faţă de administrarea SC are şi
avantajul unei resorbţii mai rapide (3-15 minute) în raport de caracteristicile lichidului injectat.
Locuri de elecţie: regiunile cu mase musculare bogate, cu inervaţia şi vascularizaţia în
profunzime. La animale mari, în musculatura crupei, caudală a coapsei (m. semitendinos,
semimembranos) şi gâtului. La animalele mijlocii şi mici, în musculatura coapsei (m.
semiteninos și semimembranos; m. cvadriceps), musculatura lombo-sacrală lateral de procesele
spinoase (nerecomandat la animalele slabe), ocazional m. triceps – pe fața caudală a membrului
anterior. La păsări în musculatura pectorală (fig. 1, 2).
Observații:
- Niciodată nu se va folosi regiunea gâtului pentru injecțiile IM la animalele de companie.
- La vacă singurul loc recomandat pentru injecțiile IM este musculatura gâtului. Injecțiile
în m. glutei (reg. crupei) se vor evita deoarece zona este predispusă abceselor.
- La cal, la fel ca și la vacă, se recomandă evitarea injecțiilor IM în regiunea crupei datorită
dificultății tratării abceselor din această zonă.
Tehnica de lucru: se folosesc ace de 6-12 cm cu Ø de 0,5-2 mm, în funcţie de talia animalului.
Se palpează musculatura pentru a se repeta cât mai exact locul de elecţie, apoi se antiseptizează
şi se introduce acul 1-3 cm la animale mici, 3-5 cm la cele mijlocii şi 5-10 cm la cele mari.
Introducerea acului se poate face adaptat la seringă în cazul animalelor cu piele subţire sau
6

separat de seringă (cu distragerea atenției la cal prin lovituri ușoare cu dosul palmei); prin lovire
la rumegătoarele mai mari cu pielea groasă. Înainte de injectare, se va aspira pentru a se evita
injectarea intravasculară. Se recomandă să se injecteze într-un loc maxim 3-5 ml soluţie la
animalele micii 5-15 la cele mijlocii şi 20-30 la cele mari. Acul se extrage sub compresiunea
unui tampon antiseptic, iar locul se masează uşor.
Accidente şi complicaţii: sunt posibile cele descrise în cazul injecţiilor SC, însă de gravitate mai
mare. Ruperea acului este un accident posibil atunci când contenţia nu este corespunzătoare.
Acest accident poate fi prevenit prin interpunerea unui cateter între seringă şi ac. Accidentul
odată produs impune intervenţia chirurgicală cât mai atentă pentru extragerea fragmentului de ac.

Câine – injecție IM în m. semitendinos și Cal – injecție IM regiunea cervicală

semimembranos, membru pelvin (coapsă) –
abord din lateral cu acul orientat caudal
pentru a evita înțeparea n. sciatic

Cal – injecție IM regiunea m. Cal – injecție IM regiunea crupei (m.glutei)

semitendinos, semimembranos
7

4. Injecţiile intravenoase (IV)

Sunt larg utilizate în practică deoarece prezintă faţă de căile precedente o serie de avantaje:
- se pretează pentru soluţii care pe cale SC sau IM sunt foarte riscante (clorură de calciu,
suzotril, sulfatiazol, sulfat de magneziu etc.),
- efectul este rapid şi pot fi administrate cantităţi mari de lichide.
Locurile de elecţie sunt practic toate regiunile cu vene superficiale abordabile (fig. 1). La cal:
vena jugulară şi în cazuri excepţionale vena cefalică antebrahială, vena subcutanată toracică
(pintenului) şi safenă externă sau internă; la rumegătoare, de asemenea, vena jugulară, cefalică
antebrahială, safenă şi vena mamară; la porc şi iepure vena auriculară externă; la carnivore vena
cefalică antebrahială, safenă, jugulară şi la nevoie vena sublinguală; la păsări vena cubitală.
Observații: la cal se preferă pentru administrarea medicației pe cale IV vena jugulară de pe
partea dreaptă față de cea de pe partea stângă datorită proximității esofagului pe această parte.
Tehnica generală de lucru: se identifică vena (se tunde părul la pisică și la câine), se
antiseptizează local, se realizează staza venoasă fie manual fie cu garoul şi apoi se face
flebopunncţia. Acele pentru injecţiile IV trebuie să fie bine ascuţite, dar cu bizoul scurt.
Introducerea acului se face în unghi de 45º; după ce acul a pătruns în venă unghiul se reduce,
introducându-se încă 1-3-5 cm în lumenul venos pentru ca în timpul administrării să se evite
riscul injectării perivenoase. Manevra de realizare a injecţiilor IV diferă de la specie la specie, în
raport cu locul de elecţie, fapt ce este redat detaliat în fig. 1 şi 2.
După puncţia venei, se lasă să curgă pe ac câteva picături de sânge, după care se adaptează acul
la seringă fie direct, fie prin intermediul unui cateter, după ce în prealabil s-a scos golul de aer,
apoi se aspiră pentru a se mai verifica încă o dată că acul este în lumenul venos. Se dă drumul
stazei şi se injectează lent. Atunci când se administrează cantităţi mari de lichide, acestea vor fi
în prealabil încălzite la 35-38ºC.
În cazuri excepţionale (stări hipovolemice, colaps venos) când flebopuncţia este greu de realizat
se recurge la descoperirea venei şi la cateterizarea ei.
După terminarea injecţiei, extragerea acului se face apăsând concomitent cu un tampon pe locul
puncţiei (30-60 de secunde) până se realizeză hemostaza.
Dacă s-a injectat o soluţie iritantă, se lasă înaintea de extragerea acului să curgă pe ac câteva
picături de sânge.
Accidente şi complicaţii: - Imposibilitatea de a puncţiona vena survine frecvent la câinii de rasă
Pechineză şi în general la animalele hipovolemice şi la cele cu stări vasoplegice. – Injectarea
perivenoasă este, de asemenea, frecventă mai ales atunci când contenţia animalului este
necorespunzătoare. Incidentul dacă este observat la timp nu are urmări. Se opreşte imediat
injectarea şi se caută altă venă. Când s-au injectat perivenos soluţii iritante, pentru a se preveni
flebita şi tromboflebita, se vor efectua imediat infiltraţii cu procaină 0,5%.
Hematomul perivenos apare ca o complicaţie atunci când se lucrează cu ace proaste, când nu se
face stază corespunzătoare şi mai ales atunci când se puncţionează de mai multe ori vasul cu ace
mari şi când extragerea lor nu se face sub compresiunea unui tampon. Flebita şi periflebita
posttraumatică au în general aceleaşi cauze. În cazul tromboflebitei intervine şi infecţia.
Se pot înregistra accidente grave date de injectarea unor soluţii incompatibile cu calea IV, a
soluţiilor foarte reci sau prea calde, a unor cantităţi mari de aer, care pot duce la tulburări grave
ale funcţiei cardiace şi la embolii în mica circulaţie, cu evoluţie mortală.
8

Fig. 1 Locurile de elecție pentru injecții la cal și vacă

9
10

Câine - injecția IV/recoltare de sânge – vena Câine - injecția IV/recoltare de sânge – vena
cefalică antebrahială safenă lateral

Câine - injecția IV/recoltare de sânge – vena Pisică - injecția IV/recoltare de sânge – vena
jugulară jugulară
11

Vacă - recoltare de sânge în vacutainer – vena Vacă - recoltare de sânge– vena coccigiană
jugulară ventral

Cal - recoltare de sânge – vena jugulară Cal - injecția IV– vena jugulară
12

5. Injecţiile intraarteriale (IA)

Se practică pentru angiografii, recoltare de sânge arterial pentru analiza gazelor sanguine şi în
terapia unor focare septice periferice.
Materialul şi tehnica de lucru sunt asemănătoare cu cele de la injecţiile IV. Locul de elecţie se
identifică prin palparea arterelor superficiale (a. facială la cal, a. femurală, a. mediană, a.
metacarpiană, a. carotidă la animalele de companie). După antisepsia riguroasă, se face
arterocenteza şi se injectează din direcţie centrifugă cu o presiune suficientă pentru a depăşi
presiunea arterială. Extragerea acului se face rapid şi sub compresiune, care se menţine mai
multe minute, pentru a preveni formarea hematomului periarterial.

Câine – recoltare sânge arterial din a. femurală

6. Injecţiile intracardiace (IC)

În practică se recurge la injecţia intracardiacă, mai ales la animalele mici, pentru eutanasie, şi la
simpla puncţie pentru recoltarea de sânge.
Locurile de elecţie şi tehnica de lucru la principalele specii sunt prezentate în tabelul 1.
Se confirmă faptul că acul se găseşte în cord (ventriculul stâng) prin scurgerea sângelui în jeturi
sincrone cu sistola şi prin mişcările acului.

Tabelul 1. Locurile de elecţie pentru puncţia cardiacă la diverse specii de animale

13

7. Injecţiile intraperitoneale (I P)
Sunt folosite pentru administrarea unor anestezice numai la animalele de laborator, în
tratamentul peritonitelor. Se pretează în general pentru aceleaşi soluţii care se administrează şi pe
cale IV, însă în concentraţii mai reduse. De altfel, la utilizarea lor se recurge atunci când calea IV
nu poate fi abordabilă (animale retive, animale mici, pisică, nutrie, nurcă, şobolan, şoarece etc.).
Locul de elecţie: la animalele mari flancul stâng (cal) sau drept (vacă), în mijlocul fosei
paralombare, iar la animalele mici pe linia albă între ombilic şi pubis.
Tehnica de lucru: după antisepsie se introduce acul perpendicular prin peretele abdominal, până
ce se constată senzaţia de gol (lipsă de rezistenţă), apoi se lasă liber pentru a urmări mişcările
care trebuie să fie sincrone cu cele ale peretelui, dacă apar mişcări sincrone cu cele peristaltice
înseamnă că s-a puncţionat rumenul sau o ansă intestinală. Acest lucru se simte şi prin emisiunea
de gaze sau de conţinut cu miros caracteristic. Înainte de injectare, se controlează încă o dată
poziţia acului prin aspiraţie şi prin rezistenţa la injectare.
Accidentele şi complicaţiile apar când nu se respectă tehnica de lucru. Se pot înregistra perforaţii
viscerale şi consecutiv peritonită localizată sau generalizată.

8. Injecţiile intrasinoviale (artocenteza)

Se practică cu scop anestezic, de diagnostic şi terapeutic.
Locurile de elecţie se stabilesc având în vedere topografia fundurilor de sac ale sinovialelor
articulare şi tendinoase la fiecare specie (fig. 3 - 12).
Tehnica generală de lucru: se antiseptizează riguros locul (la nevoie tundere şi radere); acul se
introduce prin piele şi se transpoziţionează locul 3-10 mm şi apoi se traversează peretele sacului
sinovial (fig. 3); se adaptează la ac cateterul şi apoi la acesta seringa şi, în funcţie de scopul
urmărit, se aspiră conţinut sinovial sau se administrează medicaţia necesară. În general se
recomandă să se injecteze un volum egal cu cel sinovial extras pentru a nu se produce modificări
de barostază intrasinovială. Acul se scoate brusc sub compresiunea unui tampon steril, după care
se masează uşor locul, pentru a favoriza închiderea traiectului lăsat de ac. Pentru a preveni
contaminarea postinjecţională se recomandă aplicarea pansamentului steril pentru 24-48 de ore.
14

Puncția sinovialei articulației interfalangiene 2 și 3 (a copitei) – abord dorsal perpendicular

Palpare margine proximală a cutiei de corn, introducere ac la aproximativ 1 cm lateral de linia

mediană dorsală a chișiței. Acul se introduce perpendicular pe suprafața de sprijin a copitei, la 2-
3 cm în profunzime. Pentru anestezie se injectează 4-6 ml
15

Puncția sinovialei articulației interfalangiene 2 și 3 (a copitei) – abord dorsal paralel

Acul se introduce paralel cu suprafața de sprijin a piciorului în zona coronară sau perpendicular
pe chișiță, prin regiunea coronară până se atinge fața dorsală a falangei mijlocii.
16

Puncția sinovialei articulației interfalangiene 2 și 3 (a copitei) – abord lateral

Se palpează marginea proximală a fibrocartilajului complementar, aproximativ la mijlocul

distanței dintre marginea dorsală și palmară a falangei mijlocii. Acul se introduce aproape 2 cm
orientat în jos spre fața medială și suprafața de sprijin a piciorului. Se injectează 4-6 ml anestezic
local. Piciorul poate fi scos sau nu din sprijin.
17

Puncția bursei naviculare

Pentru ușurință piciorul va fi flexat la maxim

Acul se introduce pe linia mediană la 0,5 cm proximal de marginea coronară, și avansează în

planul sagital 3-5 cm în profunzime, orientat spre mijlocul regiunii coronare, până atinge osul
navicular. Se injectează 2-4 ml anestezic local. Cu roșu este indicată poziția osului navicular.
18

Puncția sinovialei articulației interfalangiene 1 și 2 (a chișiței) – abord dorsal

Se palpează proeminența distală, mediană sau laterală, a falangei I (proximale).

Acul se introduce la marginea tendonului extensorului digital comun la aproximativ 0,5 cm distal
de nivelul proeminenței osoase palpate anterior. Acul se orientează paralel cu solul, se introduce
în profunzime aproximativ 1 cm. Se poate injecta un volum de 8-10 ml anestezic local.
19

Puncția sinovialei articulației interfalangiene 1 și 2 (a chișiței) – abord palmar/plantar

Reperele anatomice pot fi mai ușor palpate cu piciorul în extensie și nu flexat. Infiltrația se face
cu piciorul scos din sprijin și cu extremitatea flexată. Se palpează proeminența transversă situată
proximal pe fața palmară/plantară a falangei 1. Acul se introduce perpendicular pe planul sagital
al falangei 1 chiar deasupra reperului anatomic palpat, în profunzime la aproximativ 2,5 cm.
20

Puncția sinovialei articulației buletului (metacarpo/metatarso-falangiene) – abord

palmar/plantar

.
Se identifică și palpează fața laterală a fundului de sac sinovial al buletului, delimitat de
extremitatea distală a osului metacarpal/metatarsal III, marginea dorsală a ramurii laterale a
ligamentului suspensor, marginea distală a osului metacarpal/metatarsal IV și osul sesamoid.

Acul se introduce pe fața laterală a articulației, capsula articulară este deobicei superficială. O
metodă alternativă presupne scoaterea din sprijin și flexarea piciorului urmată de puncția din
lateral. Se injectează 8-12 ml anestezic
21

Puncția sinovialei articulației buletului (metacarpo/metatarso-falangiene) – abord colateral

sesamoidian

Articulația buletului poate fi abordată din lateral sau medial, prin palparea articulației dintre
metacarpul/metatarsul III și osul sesamoid (median sau lateral). Marginile articulare ale acestor
oase se palpează cu ușurință. Piciorul se menține scos din sprijin și flexat. Acul va trece
perpendicular dinspre lateral (sau medial) prin ligamentul colateral sesamoidian.
22

Puncția sinovialei articulației buletului (metacarpo/metatarso-falangiene) – abord dorsal

Pentru puncția fundului de sac articular dorsal al buletului, acul se introduce sub marginea
laterală a tendonului extensor digital comun sau puțin sub spațiul articular palpabil. Acul se
orientează spre medial și paralel cu planul frontal al articulației.
23

Puncția carpiană – abord dorsal

Puncția articulației radio-carpiene și intercarpiene se face cu ușurință. Articulația carpo-

metacarpiană comunică cu articulația intercarpiană și prin urmare nu necesită un abord
suplimentar.

Picior flexat scos din sprijin. Se palpează medial de tendonul mușchiului extensor carpo-radial,
articulația radiocarpală și intercarpiană. Pentru articulația radio-carpiană acul se introduce
median de tendon, între marginea distală a radiusului și marginea proximală a osului carpian
semilunar, în profunzime la 1 cm. Articulația intercapiană se localizează palpând marginea
distală a osului carpian semilunar și marginea proximală a osului carpian capitat, ulterior se
procedează ca mai sus.
Există și posibiltatea unui abord lateral preferat de unii medici, ușor mai ales dacă sinoviala este
destinsă de lichidul acumulat în articulație.
24
25

Puncția articulației cotului la cal – abord lateral

Se palpează epicondilul lateral humeral și tuberozitatea laterală a radiusului.

Acul se introduce cranial de marginea laterală palpabilă a ligamentului colateral lateral al cotului.
Ca alternativă acul poate fi introdus caudal de marginea palpabilă a acestui ligament.
Puncția acestei articulații este rară, deoarece nu este implicată prea des în apariția șchiopăturii.
Articulația are două funduri de sac, cranial și caudal. Se introduc 20-30 ml anestezic local.
26

Puncția articulației cotului la cal – abord caudal

Se palpează marginea distală a crestei supracondilare laterale humerale și extremitatea proximală

a ulnei.

Acul se introduce la aproximativ 1 cm proximal de linia dintre reperele de mai sus.

Puncția articulației umărului la cal
27

Se palpează porțiunile cranială și caudală a tuberozității laterale a humerusului. Acul se introduce

între aceste repere orientat caudal spre umărul opus paralel cu solul, în profunzime până la 10-12
cm. se injectează 20-40 ml anestezic local. Pe ac trebuie să apară lichid sinovial. Se va folosi un
ac flexibil.
La unii cai articulația umărului comunică cu fundul de sac al bursei m.biceps.

Puncția bursei m.biceps la cal – abord distal

28

Se palpează porțiunea cranială a tuberozității laterale humerale.

Acul se introduce la 5 cm distal și 7 cm caudal de această proeminență, orientat medio-proximal,

avansând până atinge osul. Se injectează 20-30 ml anestezic local.

Puncția bursei m.biceps la cal – abord proximal

29

Acul se introduce în șanțul intertubercular (între tuberculii mari laterali cranial și caudal) într-un
plan paralel cu solul la un unghi de 45 0 față de axul sagital al animalului, până se simte că ajunge
lacartilaj. Se va retrage ușor înainte de a injecta anestezicul. Degetul în imagine indică
proeminența cranială a tuberculului mare lateral.

Puncția articulației jaretului - fundul de sac tarso-metatarsal

30

Se palpează extremitatea proximală a metatarsului IV și marginea laterală a tendonului flexor

digital superficial.

Acul se introduce imediat proximal de metatarsul IV (lateral) orientat ușor în jos și spre medial.
Se injectează 3-5 ml.

Puncția articulației jaretului - abord intertarsal median

31

Acul se introduce sub marginea distală a tendonului cunean în șanțul sub forma literei T
delimitat de joncțiunea dintre oasele tarsiene micul și marele cuneiform și scafoid. Acul se
introduce cât mai proximal în acest șanț pentru a evita pătrunderea în articulația tarso-
metatarsiană. Se introduc 3-5 ml anestezic.

Puncția articulației jaretului - abord tibio-tarsian

32

Se palpează articulația tibio-tarsiană distal de nivelul maleolei tibiale mediale

Acul se introduce imediat medial sau lateral de vena

safenă vizibilă, la aproximativ 2-3 cm distal de maleola tibială medială. Capsula articulară este
superficială și subțire. Se injectează 10-20 ml anestezic local.
33

Puncția articulației femuro-tibio-patelare (grasetului) la cal – abord cranial

Se palpează tuberozitatea tibială și ligamentele patelare (inserate pe tibie și rotulă) mijlociu și

medial.
Acul se introduce la 3 cm proximal de tuberozitatea tibială între cele două ligamente. Se
injectează aproximativ 20 ml anestezic.
34

Puncția articulației femuro-tibio-patelare (grasetului) la cal – abord femuro-patelar lateral

Se palpează marinea laterală a condilului tibial lateral.

Acul se introduce perpendicular pe axul lung al

piciorului, la aproximativ 5 cm deasupra marginii laterale a condilului tibial lateral, chiar în
spatele ligamentului patelar lateral care se poate palpa. Acul avansează până la os apoi se retrage
puțin. Se injectează aproximativ 20 ml anestezic sau mai mult.
35

Puncția articulației femuro-tibio-patelare (grasetului) la cal – abord femuro-tibial lateral și

medial

Se palpează ligamentul patelar lateral. Caudal de acesta este ligamentul femuro-tibial colateral
lateral. Acul se introduce în spatele ligamentului patelar lateral, imediat mai sus de extremitatea
proximo-laterală a tibiei.
36

Se palpează ligamentul patelar medial și ligamentul femuro-tibial collateral medial. Acul se

introduce între aceste două ligament chiar deasupra extremității proximo-mediale a tibiei.
În ambele situații acul se introduce aproximativ 2 cm în profunzime. Se injectează 20-30 ml
anestezic.

Puncția articulației șoldului la cal

Linia albă unește tuberculul coxal și tuberozitatea

ischiadică.
37

Acul se introduce la aproximativ 1 cm deasupra marginii palpate a trocanterului mare și se

orientează perpendicular pe coloana vertebrală. Se ajunge în articulație după 9-15 cm. Se
injectează 40-60 ml anestezic.

Puncțiile sinovialelor articulare la câine

38

Artrocenteza articulației
umărului

Acul se introduce la 1 cm distal

de acromionul spinei scapulare.
Dacă nu se obține lichid sinovial
un ajutor va trage de extremitate
spre a ”deschide” articulația.

Artrocenteza articulației
cotului

Cotul este ținut în hiperextensie.

Acul se introduce pe partea
laterală de-a lungul olecranului,
orientat cranial spre mijlocul
articulației până ajunge la
condilul humeral.

Artrocenteza articulației
carpiene - abord dorsal

Articulația este la același nivel

cu cel al bazei osului carpal
semilunar. Cu piciorul flexat
acul este introdus în mijlocul
articulației
39

Artrocenteza articulației coxo-femurale

Acul se introduce proximal și cranial de

trocanterul mare orientat ventral.

Artrocenteza articulației femuro-tibio-

patelare

Cu piciorul flexat acul este introdus imediat

medial sau lateral de ligamentul patelar, în
dreptul porțiunii sale din mijloc.

Artrocenteza articulației tibio-tarsale

Cu piciorul în extensie forțată, acul se

introduce lateral de calcaneu și se orientează
cranial spre mijlocul articulației.
40

9. Injecţiile intraosoase
Se folosesc în scop terapeutic pentru perfuzii lente în stările hipovolemice, atunci când calea
venoasă este inaccesibilă, mai ales la nou-născuții animalelor de talie mică. Se puncţionează
epifizele oaselor lungi cu ace prevăzute cu mandren.

injecție IO femur

RECOLTAREA SÂNGELUI ŞI VENISECŢIA

Indicaţii: pentru prelevarea probelor în vederea examenelor hematologice şi pentru diagnostic în

diferite boli infecţioase sau parazitare, în scop terapeutic în diferite stări de urgenţă (furbură
acută, mioglobinurie paralitică, insuficienţă cardiacă, hidropizie pleurală sau peritoneală etc.).
Când se recoltează cantităţi mari de sânge, de regulă în scop terapeutic, acţiunea are sens de
venisecţie. Cantitatea totală de sânge ce se poate recolta de la animalele adulte într-o singură
intervenţie este de 4-6 l la cal, 4-8 l la bovine, 0,2-0,4 l la oaie şi porc şi 0,05-0,200 l la câine. Se
va avea în vedere greutatea, starea fiziologică, starea de întreţinere şi funcţia cardio-respiratorie.
În general nu se va depăşi 10-15% din volumul sanguin corespunzător speciei.
Locurile de elecţie sunt aceleaşi ca şi în cazul injecţiilor intravenoase sau intracardiace. Pentru
hemogramă se recomandă sânge capilar periferic.
La porc, specie la care prelevările de sânge ridică probleme deosebite datorită faptului că venele
periferice abordabile sunt de dimensiuni reduse, se recomandă folosirea tehnicii de recoltare prin
flebocenteza cavei craniale sau prin flebocenteza sinusului venos orbitar.
Tehnica de lucru. Recoltarea sângelui din venele periferice se execută după aceeaşi tehnică
descrisă la injecţiile IV sau intracardiace. Pentru venisecţia largă se folosesc ace cu diametru
mare (trocare pentru venisec ţie).
Flebocenteza cavei craniale la porc se poate realiza prin două procedee:
A - Puncţia în direcţia oblică prin depresiunea sternopectorală (Carle şi Dewhirst, 1942).
Se poate executa pe porcul în picioare sau în decubit.
După contenţia capului în extensie, se punctează cu un ac lung (10-15 cm) în mijlocul
depresiunii triunghiulare sternopectorale, între apendicele traşelian şi articulaţia scapulo-
humerală, la circa 2-5 cm înainte şi lateral de vârful manubriului sternal. Direcţia acului este
oblică dorso-caudo-mediană. Vârful acului atinge marginea primei coaste şi apoi puncţionează
41

vena cavă cranial dreaptă. Se recomandă introducerea acului cu mandren. Sângele, dacă nu curge
spontan, se va aspira cu seringa (fig. 13a).
42

B - Puncţia în direcţie ventro-dorsală prin traversul muşchiului pectoral superficial la 1-3

cm posterior de vârful manubriului sterna (Grigorescu şi colab., 1965). Acul lung de 10-12
cm traversează muşchiul pectoral superficial, apoi alunecă pe lângă marginea anterioară a primei
coaste şi imediat ce o depăşeşte, pătrunde în confluentul jugular (fig. 13b). Dacă acul se
introduce brusc poate pătrunde în triunghiul arterial bicarotic sau în artera subclaviculară situată
imediat sub trahee, fapt ce se constată prin prezenţa sângelui arterial care curge în jet pulsatil.
Pentru ambele procedee se recomandă a se efectua puncţia în partea dreaptă, unde nervul frenic
este mai îndepărtat. Profunzimea venei faţă de manubriul sternal variază în raport cu talia
animalului, de la 3-4 cm până la 10-12 cm. Pentru purcei sunt necesare ace de 4-5 cm cu Ø de
0,5-0,8 mm, iar pentru porcii adulţi, ace de 10-15 cm cu Ø de 1,5-2 mm.

De interes practic este metoda de recoltare din sinusul venos orbitar descrisă la iepuri, cobai,
hamsteri, şobolani şi şoareci de Halpern şi Pacaud (1951), Moller (1958) şi Nikel (1961) şi la
porc de Moldovan şi May (1975).
Tehnica de recoltare la porc (după Moldovan şi May): după antisepsia cu tinctură de iod, acul se
introduce în mijlocul bazei pleoapei inferioare în direcţie uşor oblică în jos pe sub globul ocular.
După 1-2 cm, în funcţie de talia animalului, se dă o orientare în planul medial, spre fosa
muşchiului lacrimal, şi se încearcă să se recolteze prin aspirare cu seringa. Atunci când nu s-a
reuşit se încearcă a doua modalitate care constă în introducerea acului perpendicular la baza
pleoapei inferioare, în profunzime până ce atinge planul osos (1,5-2,5 cm la animale mici şi 3-4
la cele mari), apoi se retrage foarte puţin şi se aşteaptă 2-3 secunde, timp după care sângele curge
pe ac sau poate fi aspirat cu seringa (fig. 14). Recoltarea se poate face prin contenţia porcilor
mari în picioare, prin legarea de bot sau prin punerea lor în decubit (fig. 14 c).
Pentru o reuşită sigură este nevoie de exerciţiu, iar pentru a flebectazia sinusul se poate recurge
la staza venelor jugulare prin aplicarea unui garou pe gâtul porcului (fig. 14 d).
43