1

LP. 4. CONTENŢIA BOVINELOR

1. Contenţia bovinelor în poziţia patrupedă

Este practicată foarte frecvent în scopul efectuării unor intervenţii exploratorii, zootehnologice şi
terapeutice. Se realizează prin legarea animalului de gât, prin imobilizarea capului şi membrelor
şi la travaliu.
1.1. Imobilizarea capului
Se realizează, după caz, prin următoarele procedee:
- aplicarea căpăstrului obişnuit sau a căpăstrului improvizat (fig. 1a);
- legarea de coarne (fig. 1d), bucale (fig. 1e) sau auriculare (fig. 1f);
- aplicarea lonjei nazale sau bucale şi fixarea laterală a capului prin trecerea funiei libere pe sub
axilă (fig. 1h). Acest procedeu este practic şi util mai ales pentru efectuarea injecţiilor IV şi
recoltării sângelui
 2

- fixarea manuală a capului prin pierderea cu degetele de septumul nazal (mucarniţa digitală) şi
cu cealaltă mână de vârful cornului (fig. 2);

- fixarea capului prin legare de coarne la un stâlp (fig. 3 I). Acest procedeu se va aplica cu
prudenţă deoarece există pericolul de accidentare a animalului;
- aplicarea mucarniţei (fig. 3 II);
- imobilizarea de inelul nazal remanent (fig. 3 II c, d), practicată în special la tauri la care se
foloseşte un baston de 1,5-2 m pentru a imobiliza animalul la distanţă. Pentru anumite intervenţii
se foloseşte imobilizarea capului şi gâtului cu ajutorul unui baston sau a unei bare metalice fixată
de o chingă toracică (fig. 3 II e).
 3

1.2. Imobilizarea membrelor

Membrele anterioare se imobilizează ca la cal. Se poate folosi în plus iavaşaua de antebraţ

(funie strânsă în jurul antebrațului cu ajutorul unui baston) pentru a putea ridica cu mai multă
uşurinţă membrul (fig. 4 c). Deoarece bovinele suportă mai greu scoaterea membrului anterior
din sprijin, este necesar să se recurgă la ridicarea şi suspendarea acestuia cu ajutorul unei funii de
o bară de la travaliu sau din adăpost (fig. 4d,e şi f).
Membrele posterioare se pot imobiliza în funcţie de scopul urmărit, prin mai multe procedee
după cum urmează :
- limitarea mişcării unui membru prin legarea cu o funie care se înfăşoară după coarne sau după
antebraţul membrului anterior (fig. 5 a);
- imobilizarea ambelor membre prin legare în “8” cu ajutorul unei funii sau a unei curele (fig. 5b)
şi cu antravoane metalice (fig. 5c).
 4

Pentru intervenţii pe ongloane se recurge la imobilizarea membrului prin ridicare, putându-se, de

la caz la caz, aplica următoarele procedee:
- ridicarea cu ajutorul cozii (fig. 5d), utilă pentru intervenţii de scurtă durată;
- folosirea unei bare care se trece pe sub jaret şi se ridică de către doi lucrători (fig. 6 a);
- aplicarea iavaşalei de gambă, care constă în strângerea cu ajutorul unui baston de 60-80 cm a
unei funii aplicată deasupra jaretului (fig. 6 b). Prin strângere, piciorul se flexează şi poate fi apoi
uşor ridicat manual și fixat pe un suport metalic;
- procedeul elveţian – Jensen–Sonnichen, constă în ridicarea piciorului cu ajutorul unei funii
ancorate de un punct fix şi cu o bară de lemn (fig.6 c);
- procedeul Wiek este asemănător cu cel precedent, realizându-se cu ajutorul unui dispozitiv
format dintr-o bară de 1,2–1,4 m, prevăzută cu un braţ articulat (fig. 6 d);
- folosirea unui dispozitiv de lemn (fig. 6 e) pe care se ridică şi se imobilizează piciorul, mai ales
pentru intervenţii podotehnice.
 5

Procedeele enumerate, deşi sunt uşor realizabile, prezintă elemente de nesiguranţă şi sunt
riscante atunci când se execută intervenţii dureroase. De aceea se preferă travalii prevăzute cu
dispozitive speciale pentru contenţia capului şi a celor patru membre (fig. 7).
6
 7

2. Contenţia în decubit a bovinelor adulte

Se poate realiza prin mai multe metode în funcţie de dotare şi de condiţiile de lucru.
a. Metoda prin împachetare (Rueff) se realizează cu o funie de 10-14 m şi sunt necesari 3-4
lucrători. Funia se fixează pe coarne sau pe pana căpăstrului, apoi se înfăşoară peste torace şi
abdomen şi se tracţionează posterior, făcându-se contrasprijin pe regiunea fesieră (fig. 8).
b. Metoda prin încrucişare (Cinotti) se realizează, de asemenea, cu o funie de 10-12 m care se
trece peste gât şi se încrucişează la baza gâtului, se trece printre membrele anterioare apoi se
trece şi se încrucişează din nou peste regiunea lombară, iar cele două capete se trec printre
membrele posterioare (fig. 9 a). Trântirea se realizează prin tracţionare cu contrasprijin pe fese
(fig. 9c). În loc de funie se pot utiliza gura de ham cu cele două curele (fig. 9 b) folosită la
trântirea cailor (metoda românească).
c. Metoda Yong, aplicabilă la animalele tinere, se realizează cu ajutorul unei funii de 8-10 m cu
care se execută o dublă înfăşurare a trunchiului (fig. 10 a).
d. Metoda prin împiedicare (Madsen) se realizează cu trei funii, una de 2-3 m cu care se leagă
membrele anterioare în “8” şi alte două de 4-5 m care se fixează pe chişiţele membrelor
posterioare şi se trec pe sub funia legată în “8” de la membrele anterioare, capetele fiind orientate
posterior, pe partea opusă căderii (fig. 10b). Trântirea se realizează de către 3-5 lucrători, metoda
având avantajul căderii la punctul fix şi a imobilizării membrelor. Se va avea grijă ca la
tracţionarea vârful ongloanelor membrelor posterioare să nu se înfigă în sol, produce entorse sau
luxaţii ale articulaţiilor acropodiale.
e. Metoda ungurească se foloseşte ca şi pentru trântirea calului, cu deosebirea că funia nu se
trece pe după chişiţe ci peste coarda jaretelor.
f. Metodele cu chiostecuri (franceză, daneză, Stuttgard) descries pentru trântire la cal, pot fi
utilizate cu succes şi la bovine. Chiostecurile se aplică în regiunea fluierului, nu pe chişiţe ca şi la
cal.
g. Metoda combinată (fig. 10c) se realizează cu trei funii, 2 fixate pe bipedul de pe partea opusa
caderii (regiunea chișitei)și una legată larg în jurul gâtului.

În condiţii de teren, pentru protejarea animalului în timpul trântirii şi contenţiei în decubit se

recomandă folosire pernei pneumatice recurgându-se la simple pneuri de autovehicule, de
mărime adecvată taliei animalului. Acestea se fixează lateral pe animal, pe partea pe care cade.
Procedeul prezintă şi avantajul că se reduce presiunea intraabdominală consecutivă decubitului,
evitându-se astfel timpanismul şi tulburările respiratorii.
 8

h. Contenţia pe masa de operaţie se realizează după aceiaşi tehnică descrisă la cal. Se pot folosi
cu succes mesele de operaţie fixe acţionate manual sau prin mecanism hidraulic.
În condiţii de teren un interes practic prezintă mesele de operaţie mobile, acţionate manual (fig.
11) sau cu ajutorul unui tractor (fig. 12 si 13).
9
10
 11

3. Contenţia viţeilor şi tineretului bovin

Viţeii mici se imobilizează prin prinderea în braţe. Cei mai mari se pot imobiliza cu succes
folosind o frânghie cu care se înfăşoară sub formă de laţ membrele din spate, iar capetele se trec
printre membrele anterioare şi se leagă peste gât (fig. 14 c). Viţelul rămâne în decubit, putându-
se executa pe el diferite intervenţii fără ajutor.
La tineret se poate folosi trântirea cu o funie ce se leagă de un căpăstru, sau cu care se poate face
căpăstrul, şi care se trece pe după membrul posterior în regiunea grasetului şi se tracţionează în
partea opusă. Animalul cade uşor prin dezechilibrare (fig. 14 a şi b).
 12

CONTENŢIA LA OAIE ŞI CAPRĂ

Este în general uşor de realizat. Prinderea se poate face cu mâna sau cu un baston cu cârlig
special cu care se agaţă un membru posterior (fig. 15 a).
Contenţia animalului se poate realiza prin mai multe procedee:
- imobilizarea capului (fig. 15 b);
- fixarea în decubit pe trenul posterior (fig. 15 c);
- trântirea cu ajutorul a două frânghii, cu care apoi se imobilizează membrele în buchet (fig.15d).

CONTENŢIA LA PORC
În funcţie de vârstă şi de scopul urmărit contenţia la porc se poate realiza prin numeroase
procedee, după cum urmează:
 13

- legarea simplă de un membru sau de gât (fig. 16 a);

- legarea cu un laţ de frânghie sau de sârmă împletită, de bot (fig. 16b). este procedeul cel mai
utilizat la vieri şi scroafe, care sunt greu de abordat şi de imobilizat prin alte procedee;
- suspendarea de membrele posterioare şi imobilizarea între picioare (fig. 16 c). Se poate realiza
la porcii tineri până la 4-5 luni;

- contenţia în decubit dorsal, cu imobilizarea picioarelor pentru descoperirea regiunii scrotale. Se

poate realiza uşor la purceii sub 3 luni de către un lucrător (fig. 17 a), dar la porcii adulţi este
necesar să se recurgă la legarea membrelor, fie în pachet - bipedele laterale (fig. 17 b), fie
separat. Pentru o mai bună reuşită se folosesc jgheaburi sau mese special construite în acest scop
(fig.18);
- contenţia pe scară, utilizată pentru castrare la scroafă, se realizează prin legarea separată a
membrelor posterioare şi apoi a celor anterioare. Pentru ca metoda să fie expeditivă şi sigură se
recomandă tehnica redată în fig. 19.
 14

Pentru trântire şi imobilizarea în decubit a porcilor adulţi se folosesc, de asemenea, mai multe
procedee, ca spre exemplu: legarea cu două frânghii a membrelor pe bipedul lateral care se trec
apoi pe sub torace şi abdomen şi prin tracţiune porcul cade în decubit lateral (fig. 20 a);
- aplicarea unui lanţ pe bot şi trecerea frânghiei pe după un membru posterior (fig. 20 b);
- trântirea cu ajutorul a patru chiostecuri fixate pe membre în regiunea fluierului, prin veriga
cărora se trece o funie (fig. 20 c). În complexele de porci există culoare speciale de contenţie în
 15

serie, foarte practice pentru castrare la vieri şi pentru alte intervenţii operatorii laborioase. De
interes practic este şi cuşca de contenţie, transformabilă în masă de operaţie, redată în fig. 21.
 16

CONTENŢIA LA CÂINE
Prima măsură ce trebuie să se ia este legare botului sau aplicarea botniţei (fig. 22 b). Imobilizarea
pentru intervenţii nedureroase se realizează uşor la câini neagresivi, prin simpla prindere în braţe
(fig. 22 b) sau prin imobilizarea capului (fig. 22 c).
Pentru intervenţii operatorii se recurge la anestezia generală şi la legarea pe masa de operaţie în
decubit lateral sau dorsal (fig.23)
Câinii agresivi neabordabili, se vor imobiliza în cuşti, de unde se vor prinde fie cu ajutorul unui
cleşte cu braţe lungi, fie cu un baston prevăzut cu un lanţ de sârmă împletită (cablu) reglabil (fig.
23d).
17
18
 19

Contenția pentru recoltarea de sânge din vena cefalică antebrahială și vena jugulară.

CONTENŢIA LA PISICĂ
Este în general mai dificilă decât la câine. Se impune şi aici măsuri de protecţie deoarece există
riscul de accidentare prin zgâriere şi muşcare. Pentru examenul clinic şi intervenţii exploratorii
obişnuite se recurge la legarea botului (fig. 24a) şi la înciorăparea labelor (fig. 24d). Animalele
blânde pot fi imobilizate în braţe (fig. 24b) sau pe masă (fig. 24c). Atunci când se impune
practicarea unor intervenţii dureroase se recomandă contenţia în cuşti sau dispozitive speciale din
care, după cerinţe, se pot exterioriza anumite regiuni corporale (fig. 25, 26).
20
 21

CONTENŢIA LA IEPURE
Se realizează prin simpla prindere de urechi sau de un pliu cutanat de pe partea dorsală a gâtului
şi de membre (fig. 27).
 22

CONTENŢIA ANIMALELOR DE BLANĂ

Majoritatea animalelor de blană sunt dificil de contenţionat datorită agilităţii şi agresivităţii lor,
există întotdeauna un pericol de accidentare a personalului care le manipulează. Abordarea şi
contenţia se vor face diferenţiat în raport de specie.
Nutria se abordează prin spate şi cu atenţie se prinde de coadă, ridicându-se de trenul posterior.
Pentru limitarea întoarcerii capului se va folosi o scândură sau un alt obiect pentru protecţie. Sub
această contenţie se poate efectua controlul gestaţiei şi unele intervenţii minore şi de scurtă
durată pe trenul posterior (fig. 28 a). Pentru intervenţii pe alte regiuni contenţia se va efectua cu
ajutorul unui cleşte, asemănător cu cel folosit pentru examenul copitei, care se aplică pe gât (fig.
28 b). Se poate folosi pentru acelaşi scop un dispozitiv din lemn (fig. 28 c). De un real folos sunt
cuştile de contenţie special confecţionate (fig. 28 d, e).
Vulpile se vor imobiliza cu ajutorul unor cleşti asemănători cu cei utilizaţi la câinii agresivi, după
care se pot manipula prin prindere în braţe sau prin fixare pe masa de operaţie. Pentru a evita
muşcările se va lega botul ca şi la câine, putându-se utiliza în acest scop un dispozitiv special
prev ăzut cu două braţe curbe se înconjoară botul şi cu o tije care se introduce în cavitatea bucală
(fig. 29).
Nurcile şi zibelinele se pot contenţiona cu ajutorul cuştilor speciale, care au unul sau doi pereţi
mobili, ce permit limitarea spaţiului de mişcare a animalului. Se pot recurge şi la prinderea
manuală apelându-se în acest caz la mănuşi de protecţie special confecţionate.
Chinchila se contenţionează de asemenea manual, folosind pentru protecţie mănuşi simple de
piele. Prinderea şi fixarea se fac prin plasarea mâinilor pe torace şi abdomen, asemănător cu
procedeul utilizat la pisică şi iepure.
 23

CONTENŢIA LA PĂSĂRI
Este uşor de realizat şi se rezumă în general la simpla imobilizare a aripilor şi membrelor (fig.
30).
CONTENŢIA ANIMALELOR DE LABORATOR (ŞOARECI, ŞOBOLANI, COBAI)
Se realizează manual prin prinderea de coadă în cazul şoarecilor şi şobolanilor şi apoi de pielea
din regiunea dorsală a toracelui şi gâtului. Pentru intervenţii mai delicate (injecţii intravenoase,
recoltări de sânge ş.a.) se folosesc dispozitive speciale de contenţie. Spre exemplificare se
prezintă două metode în fig. 31.