EXAMINAREA APARATULUI DIGESTIV

Examinarea clinica a aparatului (sistemului) digestiv vizeaza: Examinarea functionala la

nivelul ingesteî; Examinarea fizica' a cailor digestive anterioare; Examenul general al
abdomenului; Examinarea organelor digestive cavitare abdominale; Examinarea defecatiei si
a fecalelor; Examinarea marilor glande digestive abdominale.

4.1. EXAMINAREA FUNCTIONALA A APARATULUI DIGESTIV (INGESTIA)

4.1.1. EXAMINAREA APETITULUI
Se face prin proba apetitului (prânz de proba) si cuprinde doua etape: A - acomodarea
animalului cu conditiile de examinare; inspectia generala de la distanta; B - oferirea furajelor,
din toate categoriile care intra înregimul alimentar al speciei, inclusiv apa. Conditiareusitei
probei:
• se începe cu furajul mai rudimentar (grosiere la erbivore) si se încheie cu concentrate;
• din fiecare categorie se acorda câte putin;
• furajele se aseaza astfel ca sa fie accesibile animalului;
• animalul lasat liber nu se supune comenzilor sau altor excitatii;
• se urmareste însusirea furajelor - prehensiunea si se stabileste: prezenta acesteia, frecventa
ei, ritmul, durata etc. Daca animalul nu manifesta interes pentru furaje, se aduce furajul la
nivelul botului si se face examinarea organoleptica a furajului si a apei (culoare, aspect, miros,
compozitie etc);
• aprecierea apetitului se va face sub aspect cantitativ (norma), polifagie, anorexie, bulimie
etc.) si, respectiv, calitativ(selectiv capricios, alotriofagic = pica etc).

4.1.2. EXAMINAREA PREHENSIUNII (apucarea furajului si introducerea lui în gura).

Normal, prehensiunea se face diferit în functie do specie (la cabaline cu limba, la bovine cu
limba ^i buzele, la ovine cu incisivii, la canide cu dintii etc). în conditii de boala (suferinte ale
gurii) sau în modificari calitative ale apetitului, apucarea furajelor se face anormal (cu organe
diferite de cele caracteristice), rar sau deloc, superficial, respectiv pastreaza furajul între buze
sau la nivelul incisivilor (animal care fumeaza sau pipeaza).

4. 1.3. EXAMINAREA MASTICATIEI

Urmareste prezenta, simetria, ritmul, perioadele de masti catie, amplitudinea miscarilor
masticatorii, pozitia capului si gâtului în timpul masticatiei. La inspectia interna a gurii-
prezenta sau absenta „magaziei 1 ' (depozit de furaje între bucce si molari).

1
Anomalii: masticatie continua, întrerupta, pe o parte, superficiala, însotita de zgomote
(scrâsnituri), asimetrica etc.

4.1.4. EXAMINAREA INSALIVATIEI

Se exprima prin îmbibarea furajelor cu lichid usor mucos în cazul activitatii normale. în
salivatia deficitara, furajele au un aspect uscat. Hipersalivatia provoaca scurgeri salivare
(sialoree-ptialism).

4.1.5. EXAMINAREA DEGLUTITIEI

I în mod normal se realizeaza tara efort, dupa oprirea masticatiei. La pasari, deglutitia normala
este însotita de ridicarea capului. Deglutitia anormala = disfagia, se poate evidentia la
început, în timpul bucal si se exprima prin masticatie prelungita si acumulare de furaj bine
maruntii:, depozitat în fata animalului; în timpul faringian. prin jetaj alimentar, imediat dupa
deglutitie sau în timpul esofagian. In acest caz, daca disfagia este la începutul esofagului,
apare jetaj precoce, ca în disfagia faringiana, iar atunci când este distala (mai aproape de
cardia), falsa voma.

4.16. EXAMINAREA RUMEGARII (la rumegatoare)

Se vor urmari: momentul aparitiei remasticani (de regula, dupa însusirea unei ratii mai mari
de furaj. în conditii de repaus decubital), durata unei etape de remasticatie, durata rumegarii si
alte calitati (vezi masticatia). Se vor aprecia frecventa rumegarii. intensitatea (vioiciunea)
actiunii. zgomotele produse în timpul rumegarii etc.

4.1.7. EXAMINAREA ERUCTA TIEI

Este normala la erbivore (taurine) si la canide (animale care deglutesc fara masticatie),
ingerând si aer (aerofagie). Se vor examina frecventa, intensitatea, mirosul acrului eructat.

4.1.8. EXAMINAREA VOMITARII

Vomitarea este un act de aparare la animalele care manânca lacom si produc supraîncarcari
gastrice. Se vor examina frecventa, intensitatea (violenta) si calitatile continutului vomitat
(continut, miros, culoare, aspect, pH etc.).

4.2. EXAMINAREA FIZICA A CAILOR DIGESTIVE ANTERIOARE

4.2.1. EXAMINAREA FIZICA A GURII

Se realizeaza în doi timpi: întâi se face un examen extern (examinarea botului), urmarind

2
aspectul, integritatea, mobilitatea etc. a buze lor, comisurilor, pozitia mandibulei si directia
maxilei. Examinarea se face prin inspectie, palpatie. eventual percutia zonelor osoase si prin
metode speciale (sondarea fistulelor), raelaj, biopsie etc.
In timpul doi, dupa deschiderea gurii (manual sau cu ajutorul speculumului bucal) si mirosirea
aerului exalat, se va inspecta cavitatea bucala cu toate componentele ei: mucoasele, gingiile,
dintii, palatul, regiunile sublinguale. limba, obrajii (la interior etc). Se vor aprecia aspectul,
culoarea, forma, integritatea numarul si pozitia dintilor, modul lor de tocire, încarcarea cu
tartru a dintilor, culoarea jonctiunii gingivale cu dintele, forma, aspectul si dimensiunea
limbii, pozitia ei, culoarea si depozitele linguale. Se vor palpa mucoasele si organele moi
(gingii, palat, limba, obraji) si chiar dintii (verificând sensibilitatea si mobilitatea). Percutia
urmareste verificarea reactiei dureroase la ciocaivire. Se pot sonda fistulele, racla suprafata
limbii si a dintilor, se poate examina microscopic materialul recoltat. Pentru verificarea
integritatii dentare si gingivale se recomanda examinarea radiografica. La fel si în cazul
suferintei prin corpi straini (mai ales ace) înfipti în tesuturile moi prefaringiene, linguale, la
nivelul obrajilor etc.
Deschiderea gurii se realizeaza în mod diferit la speciile examina-bile, astfel:
La cabaline, dupa contentia bilaterala a capului (de ca pastru), se extrage limba (pe la nivelul
comisurilor) si folosind reflexul palatin (apasarea cu pulpa rjolicelui în palat) se declanseaza
deschiderea gurii, îndepartând comisura opusa, cu mâna libera, se asigura vizualizarea relativa
a cavitatii bucale. Pentru palpatie interna se recomanda fixarea speculumului mobil.
Speculumul se introduce în gura culcat si cu barele strânse. Se aduce apoi vertical (cu surubul
sub mandibula), barele se fixeaza cu mulajul pe incisivi si prin rotirea surubului se deschide
larg gura, cât permite articulatia tempero-mandibulara); verificarea se face prin aprecierea
tensiunii comisurilor. Palpatia interna se va face numai dupa ce, pe una din laturile gurii, se
aduce spre exterior limba animalului. Speculumul se extrage din sura dupa închiderea lui
(apropierea barelor). Se poate folosi si speculumul fix, dar este mai incomod.
La bovine, dupa extragerea laterala a limbii se introduce speculumul fix, care prin
verticalizare îndeparteaza maxilele.
La ovine, caprine, suine si câine, deschiderea gurii se poate face manual, prin apasarea
buccelor între molari, dar mai sigur prin fixarea (înapoia caninilor) a doua sfori groase, ale
caror capete se aduna, individual, deasupra si, respectiv, dedesubtul botului, iar prin
tractionare în sus, respectiv în jos se asigura deschiderea gurii). Se mai poate folosi un calus
(din lemn) care se introduce între molari, fie unilateral, fie bilateral.

3
La pasari, ciocul se deschide tragând în directii contrare, de creasta si barbite (vezi
si Metodologia examinarii medicale la animale).

4.1.2. EXAMINAREA FIZICA A FARINGELUI

Inspectia externa vizeaza calitatile deglutitiei, pozitia capului pe gât si aspectul regiunii
superioare a gâtului, imediat înapoia marginii recurbate a mandibulei. Obiective: integritatea,
forma, dimensiu nile si mobilitatea regiunii. La cal, sub aripile hioidului, se pot evidentia
empiemele guturale. Palpatia se executa bimanual si bilateral, împingând profund înaintea
polului (unghiului) antero-superior al peretelui cartilaginos al laringelui. Percutia nu ofera
date concludente. Examenul radiologie poate evidentia faringele doar în timpul deglutitiei sau
în cazul prezentei în organ a corpilor straini (oase metale etc). Examenul intern al faringehii
se realizeaza prin faringoscopiere si prin palparea faringelui pe suportul sondei exploratoare
(naso-sau buco-faringo-esofago-gastrice). In cursul examinarii faringelui se vor verifica si
aspectele glandelor parotidiene.

4.2.3. EXAMINAREA ESOFAGULUI

Organul prezinta doua portiuni, una cervicala, în jgheabul jugular stâng, portiune ce poate fi
examinata de la exterior prin inspectie, palpatie si percutie (la nivelul denivelarilor) si intern
prin sondaj naso (buco) esofago-gastric. La introducerea sondei nu se va forta atunci când se
întâmpina rezistenta. (Vezi Metodologia examinarii medicale la animale).
Portiunea a doua a esofagului este cantonata intratoracaL plasata deasupra traheci si
terminându- se la cardia. Aceasta portiune poate ft examinata prin sondaj sau radiologie
(evidentierea dilatatiilor esofagiene post akalazice). La pasari se va examina si îngluviumul =
gusa, (saciform la galinacee si fusiform la palmipede) la jumatatea lungimii esofagului
cervical.

EXAMENUL GENERAL AL ABDOMENULUI

In abdomen nu se gasesc numai organe digestive. Intercalarea acestei etape în examinarea
clinica a aparatului digestiv se impune pentru precizarea diagnosticului diferential topografic.
Suferinta la nivelul acestei regiuni este provocata de îmbolnavirea organelor digestive
localizate în abdomen sau de alte organe si aparate afectate. Examenul extern al
abdomenului se realizeaza prin toate metodeie generale. Astfel, la inspectia de la distanta, pe
animalul plasat în statiune patrupodala. privit din profil si dinapoi, se culeg date privind
forma, dimensiunea, simetria si raporturile regiunii cu celelalte zone corporale (torace,

4
coloana, membre etc). In afara calitatilor fizice se vor aprecia miscarile abdominale
(provocate de rumen. intestine, fatul din uter s.a.m.d.). Palpatia abdomenului se poate
executa, la început superficial (cu scopul verificarii sensibilitatii, temperaturii zonale etc.) si
apoi profund (prin apasare) cu vârful degetelor, cu podul palmei sau chiar cu pumnul pentru
aprecierea sensibilitatii profunde (a organelor), a formei si dimensiunii organelor subiacente,
consistentei sau rezistentei acestora, tensiunii abdomenului etc. Paipatia prin sucusiunc ofera
semne privind prezenta fatului în uter (senzatia de bloc de gheata), a colectiilor aero- lichide
din cavitatea peritoneala si organe sau a tumorilor mari pediculate. Paipatia se executa la
animalele mari (de talie mare) din pozitia laterala a examinatorului fata de animal, iar la
animalele de talie mica si mijlocie paipatia se executa bimanual, concomitent bilateral, din
pozitia dinapoia animalului. Percutia abdomenului se face la animalele de talie mare din
lateral succesiv simetric. folosind orice tip de percutie (digitala, directa, cu pumnul sau
indirecta etc.). La început, percutia se executa le galo pentru precizarea ariilor organelor
abdominale si apoi stacato pentru aprecierea starii lor fizice. Ascultatia abdomenului se
realizeaza direct sau indirect, receptionând zgomote normale, (ale cordului fatului), ale
circulatiei continutului intestinal sau cele anormale (frecaturi peritoneale, zgomote de lichid
clatinat în organe sau peritoneu etc). Examinarea interna a abdomenului se realizeaza prin
exploratie transrectala, radiologie si prin laparacenteza (punctie abdominala) sau laparatomie
(deschiderea chirurgicala a abdomenului). Locul de punctie este totdeauna ventral, iar
laparatomia se executa fie ventral (paralel cu linia alba, fie lateral. în regiunea flancurilor).
Lichidul obtinut în urma punctionarii se examineaza fizic, chimic si microscopic. Exploratia
transrectala se face cu toata mâna la animalele mari sau numai cu un deget (tuseu rectal) la
cele de talie mica. (Vezi Metodologia examinarii medicale laanimale).

EXAMINAREA ORGANELOR DIGESTIVE DIN CAVITATEA ABDOMINALA

Priveste - organele tubulare si cavitate digestive; - marile glande digestive abdominale.
Examinarea organelor este diferita în functie de particula ritatile anatomice pendinte de specie
si calitatile acestor organe.

EXAMINAREA STOMACELOR LA POLIGASTRICE

La rumegatoare, pe partea stânga a abdomenului se examineaza rumenul care pTezinta la
nivelul abdomenului doua zone succesive, una costala (corespunzator ultimelor 4-5 spatii
costale) si una posterioara în zona flancurilor, unde se desemneaza trei nivele: unul superior în
golul flancului, unul mijlociu în dreptul pantei flancului (corzii flancului) si unul ventral. Pe

5
fiecare din aceste nivele datele clinice obtinute sunt diferite. La inspectie, aplatizarea sau
bombarea golului flancului se întâlnesc în supraîncarcari ale rumenului, iar deformarile
ventrale, pe latura dreapta, se datoreaza gestatiei avansate, La palpatie, în zona sau nivelul
superior se obtine senzatie de moale, elastic chiar si în supraîncarcari gazoase si tare.
consistent în supraîncarcari cu continut alimentar, în atonii etc. La nivelul mijlociu se obtine o
rezistenta elastica, care devine sau poate deveni tare, ca urmare a sedimentului continutului
alimentar sau dura prin concretizarea, uscarea continutului si a cresterii tensiunii peretilor
ventrali ai abdomenului. La percutie se obtine son sonor sau timpanic în golul flancului,
submat pe panta flancului si mat în zona ventrala. Schimbarea limitelor acestor sonoritati se
modifica dupa gradul si calitatea continutului ruminal, La ascultatie, în conditii normale si
patologice, se pot receptiona zgomote diferite, si anume: de crepitatie gazoasa(în urma
spargerilor bulelor de gaz rezultate din fermentatie), care se intensifica, la consumul de furaje
verzi si dispar în indigestia spumoasa si supraîncarcari alimentare însotite de atonii ruminale.
In golul flancului, dar si Ia nivelul mediu (zona mijlocie) se poate receptiona un zgomot
ritmic cu frecventa de 3 zgomote la 5 minute denumit zgomot de rulment sau de caruta pe pod
de lemn, care reprezinta contractia pilierilor ruminali si care devine zgomot de cascada când
este acompaniat de zgomotul miscarilor continutului lichid excedentar din rumen. In conditii
patologice se poate receptiona si zgomot de frecatura peritoneala în cazul unor peritonite
uscate. In urina ruminocentezei (punctiei ruminale) se recolteaza continut (suc ruminal).
Puncfia poate avea si scop terapeutic (evacuare de gaze) si se executa întotdeauna în mijlocul
golului flancului. Recoltarea sucului ruminal se poate face si prin sondaj buco- esofago-
ruminal. Prin ruminotomie se poate evacua si examina si continut mai
consistent. Sucul (continutul) ruminiil se va examina fizic (culoarea, mirosul, consistenta,
compozitia, vâscozitatea, viteza de sedimentare a continutului alimentar etc), chimic (pH-ul,
capacitatea de reducere a nitritilor, digestiei celulozei, fermentatiei glucozei) si microscopic
(aprecierea numarului de infuzorii si capacitatea lor vitala). Vezi tehnicile de lucru
în Metodologia examinarii medicale la animale. Examinarea retelei (reticulum) se face între
spatiile inîercostale 6-7 ; ventral pe latura dreapta si foarte rar si pe stânga înapoia ariei
cardiace.
Dintre metodele obligatorii singura care ofera date concludente este ascultatia.
Functionalitatea retelei se marcheaza prin „zgomotul de boabe date prin ciur' mai slabe ca
intensitate, motiv pentru care sunt receptionate inconstant. Datorita accesibilitatii dificile a
organului si complexitatii patologici lui (reticulitele de natura traumatica-prin corpi straini-
mai ales metalici) se propune un program complex de procedee considerate speciale. Aceste

6
procedee pot fi grupate astfel:
• prin exacerbarea durerii (palpatia profunda cu pumnul pe zona de proiectie a retelei si mai
ales în unghiul costo-xifoidian drept, proba parului sau a bastonului, proba chingii, proba
planului înclinat, coborârea unei pante, proba postului si supraîncarcarii, insuflarea
prestomacelor cu aer etc.) si percutia cu pumnul;
• prin exacerbarea dinamicii prestomacale;
• prin decelarea sonului de percutie în zona ombilicala;
• prin verificarea reflexelor viscero-cutanate (proba Gotze, Falke si Kalcschmith);
• prin detectarea corpilor straini metalici (prin câmpul magnetic, radiologie); detectarea
fierului în fecale etc;
• prin examinarea lichidului peritoneal obtinut la
• punctie si a sângelui -Leucograma;
• prin laparatomia si ruminotomia exploratoare.
Examinarea foiosului se face pe partea dreapta a regiunii costale în dreptul coastelor 7-9.
Dintre procedeele de examinare doar ascuîtatia ofera semne sonore de gâlgâitura.
Examinarea cheagului este mai facila la tineret. Examinarea vizeaza hipocundrul drept, iar
sondarea organului si laparatomia ofera date mai concludente.
Examinarea compartimentelor gastrice la micile rumegatoare se face dupa acelasi protocol
ca si la bovine.
Procedeele de examinare pentru fiecare organ ofera date mai detaliate. Reteaua nu este însa
sediul atâtor tulburari post traumatice ca la bovine. Procedeele complementare se aplica mai
facil si cu mai putine consecinte.

EXAMINAREA STOMACULUI LA MONOGASTRI CE

La cabaline, examinarea stomacului este dificil de efectuat direct. Dimensiunile mici ale
organului si plasarea lui profunda (în cupola diafragmatica), departe de peretii abdominali.
împiedica exprimarea unor manifestari directe. La inspectie, inapetenta, lipsa defecarii,
prezenta sindromului de colica si modificarile de facies (îngrijorat) si de atitudine
(genoflexiune si mobilitate = agitatie permanenta) ar fi semnele indirecte ce pot orienta spre
un diagnostic de afectare a stomacului. Palpatia transabdominala ar putea releva sensibilitate,
iar cea transrectala intoleranta la patrunderea mâinii în cavitatea abdominala. Ascultatia
stomacului (în spatiile 15-17 intercostal pe stânga) poate semnala eventuale zgomote (de

7
lichid). Sondajul naso-esofago-gastric ramâne singura procedura clinica ce poate oferi date
obiective privind continutul gastric.

La suine si leporide (iepure), stomacul este examinabil doar la animalele slabe (la suine) prin
modificarile ingestiei, aparitia vomitarii si examinarea continutului vomat. La palpatia
transabdominala rar ; (la porc) sau relativ rar se poate atinge stomacul si aprecia dimensiunea,
sensibilitatea, pozitia etc. Examinarea radiologica poate oferi date mai concludente.

La carnivore.

La câine, examinarea stomacului va depinde de talia animalului.

La animale de talie foarte mare, stomacul este dificil de examinat, în schimb, la câinele de
talie mica si la pisica, se pot remarca, la prezenta vomitarii. modificarea apetitului etc. La
palpatie transabdominala, stomacul este doar atins la câinii de talie mare si palpat direct la
câinii mici si pisica, mai ales daca se impune animalului pozitia decubitala de câine sezând.
Percutia digito-digitala. înapoia spatiului intercostal 8, pe partea stânga poate oferi unele date.
Sondajul gastric se realizeaza la toate speciile de talie mijlocie si mica transbucal si ofera (în
lipsa vomitatului) date valoroase privind continutul gastric. Examinarea radiologica se
executa facil la carnivore, pe gol si dupa administrarea substantelor de contrast (mai dificil la
pisica).

Examinarea stomacului la pasari: se palpeaza bimanual, ca si la carnivorele de talie mica,

reperându-se pipota (stomacul mecanic), iar la polul sau anterior, cel secretor (proventriculul).
Examinarea radiologica este relativ usor de realizat.

Examinarea sucului gastric: la omnivore si carnivore se realizeaza dupa pregatirea

animalului prin dieta, recoltarea etectuându-se prin sondaj, iar examinarea se face sub aspect
fizic (culoare, miros, claritate, continut etc.) chimic (pH, aciditate totala, acidul clorhidric,
acidul lactic, fermenti etc). Microscopic se vor stabili caracterele eventualelor celule
epiteliale, tumorale etc.

EXAMINAREA INTESTINELOR

Sunt vizate atât intestinele subtiri, cât si cele groase.

8
La cabaline, intestinele subtiri ocupa, de regula, nivelul superior (deasupra jumatatii înaltimii
abdomenului), iar cele groase (colonul mare si mic) zonele ventrale. In functie de greutatea
continutului lor, ansele intestinale îsi pot schimba locul. La inspectie se pot remarca deformari
simetrice (balonari) ale abdomenului si se pot receptiona zgomote puternice (ghioraituri).
Palpatia transabdominala releva sensibilitate si elasticitate sau rezistenta la palpare.
Transrectal se poate atinge regiunea caudala a marelui colon (stabilind gradul de plenitudine,
pozitia etc.) si continutul, dimensiunile si calitatile morfologice ale colonului mic. In
obstructiile intestinale se pot evidentia semnele bratului (termometrului) în urma nedigerarii
mucusului intestinal.

Percutia intestinala deceleaza son sonor în zonele superioare si submat ventral. La ascultatie
se pot descoperi zgomote provocate de peristaltism si circulatia chimului intestinal
(borborigme). Punctia abdominala si, mai greu, cea intestinala ofera date privind continutul
acestor organe. Palpatia cecumului, pe partea dreapta (în flanc), ofera date asupra sensibilitatii
si consistentei, la percutie, son sonor la nivelul cârjei cecale si mat ventral.

La bovine, examinarea intestinelor se face numai pe partea dreapta a abdomenului, folosind

procedura si reperele aproximativ aceleasi cu cele de la cabaline. La nevoie se poate recurge
la laparatomie exploratorie pentru aceasta specie.

La rumegatoarele mici, examinarea se realizeaza ca la bovine, pe partea dreapta si se pot

obtine date mai complete, atât la inspectie, cât si la palpatia bimanuala si bilaterala.

La suine, examinarea intestinelor depinde de vârsta si, mai ales, de gradul de îngrasare a
animalului. La animalele tinere si slabe, protocolul este cel folosit la micile rumegatoare si
canide. La animalele grase, examinarea intestinelor este imposibila.

La canide, felide, mustelide, leporide si nutrie, gratie peretelui abdominal mai subtire,
modificarile volumetrice ale intestinelor pot fi repercutate pe abdomen; la palpatie se pot
„fila", palpa prin alunecare (glisare) ansele intestinale. Percutia ofera son sonor, iar ascultatia
borborigme intense. Examinarea radiologica ofera date valoroase asupra tranzitului, tonusului
si peristaltismului. La canide se pot utiliza laparatomia si spalatura intestinala.
La pasari, palpatia intestinala se executa mono manual. pornind în directie caudala de la polul
posterior al stomacului mecanic (pipota). Se poate folosi cu succes examenul radiologie.

9
EXAMINAREA ANUSULUI, RECTUMULUI , DEFECARII SI MATERIILOR
FECALE
La examinare se va respecta ordinea enuntata în titlu. La nivelul anusului se vor stabili
prezenta deschiderii anale si gradul de închidere.O atentie deosebita se va acorda regiunii
perianale. Se va încerca deschiderea uverturii anale (eventual la termometrie) si se vor aprecia
tonusul si reflexul anal.
Examinarea rectumului se realizeaza în urma palpatici transrectale, respectiv a tuseului rectal
si vizeaza plenitudinea, continutul, aspectul si sensibilitatea mucoasei, iar la canide si felîde,
tumefactia glandelor perianale (eventual, vidarea lor).
Defecarea si flatulenta intereseaza sub aspectul prezentei (fiziologice la ierbivore).
frecventei, duratei, ritmului, efortului depus, mirosului si intensitatii.

Examinarea fecalelor se face fizic (cantitate, culoare, miros, compozitie, aspect,

consistenta), chimic (prezenta sângelui, a pigmentilor biliari, a proteinelor etc.) si microscopic
(amidonul, celule epiteliale, mucus, grasimi, paraziti etc). Protocoalele tehnicilor de
examinare sunt prezentate în Metodologia examinarii medicale la animale.

EXAMINAREA MARILOR GLANDE DIGESTIVE ABDOMINALE

EXAMINAREA FICATULUI
Se realizeaza fizic urmarind semne indirecte (apetit. defecare, culoarea pielii si mucoaselor,
sindromul de icter etc.) si directe, prin localizarea organului si calitatilor lui. La palpatie si
percutie, ficatul se localizeaza în partea dorsala a ultimelor spatii intercostale, pe partea
dreapta la animalele de talie mare, cu sonoritate mata pe o arie aproximativ triunghiulara în
ultimele trei spatii intercostale, la cabaline, si paralelipipedica (usor oblic asezata în ultimile
doua spatii intercostale) la bovine.

LA BOVINE, se poate recurge si la hepatocenteza, fara riscuri deosebite.La animalele de

talie mijlocie si mica, ficatul poate fi palpat înapoia si sub ultima coasta pe partea dreapta,
putându-se aprecia sensibilitatea, consistenta, dimensiunile etc. La percutie se obtine son mat,
localizat pe ultimele spatii intercostale, dar cuprinzând aproape în totalitate acest spatiu. La
pasari, palparea ficatului este riscanta din cauza friabilitatii acestuia. O completare însemnata
la aprecierea calitatilor fizice ale ficatului este oferita de examinarea radiologica (asupra
formei, dimensiunii, raporturilor cu organele vecine etc). Importanta deosebita prezinta
examenul functional al ficatului.

10
In acest sens se va aprecia functia biliara (stabilind indicele icteric, bilirubinemia directa si
indirecta, choluria si cholaluria, fosfatazemia, culoarea fecalelor, urinei, pielii si mucoaselor).
Functia protidoregulatoare este relevata prin aprecierea proteinemiei totale, indicele
albumino- globulinic (electroforeza), testarea prin tbrmolgelefiere, timol, Gross, Takata-Ara,
nefelograma, V.S.H., valoarea enzimelor hepatice, coagulabilitatea sanguina etc. Functia
glicoregulatoare se verifica prin toleranta la glucoza, raportul glicozemie-glicozurie. starea de
întretinere a animalului, cetonemia, apetitul, defecarea etc.

Functia uropoetica se controleaza prin indicele de clivaj, cea urolitica prin determinarea
cantitativa a acidului ivric, aspectul articulatiilor si viscerelor (în guta) etc.

Functia adiporegulatoare se verifica prin detectarea cetonomiei si dozarea corpilor

cetonici si a colesterolului,

functia antitoxica prin verificarea excitabilitatii sistemului nervos, prezenta paraesteziei,

functia sanguina prin aprecierea sideremiei,

functia termoregulatoare prin termometrie,

functia de excretie prin cromopexie si bromsulftaleina.

EXAMINAREA PANCREASULUI
Sub aspect fizic nu se poate realiza decât în urma laparatomiei.

Functional prin proba nucleilor. determinarea alantoinei, corpii purinici (în urma), aprecierea
apetitului, defecarii si a aspectului materiilor fecale, verificarea diurezei si determinarea
amilazemiei si amilazuriej.

PROTOCOL DE LABORATOR. EXAMINAREA SUCULUI RUMINAL

EXAMENUL CHIMIC

Recoltarea sucului ruminal se face prin sondaj.

PROBA REDUCERII NITUITILOR (Hoflund). Material necesar: 6 eprubete, 60 ml suc

ruminal filtrat prin tifon, solutie 0.025-0.11% nitrit de potasiu (sodiu), reactivul A (2 g acid
sulfanilic în 200 ml acid acetic glacial), reactivul B (0,6 g alfa-naftil-amina, 60 ml acid acetic

11
glacial si 140 ml apa bidistilata), o baie marina, un termostat Ia 39°C, capsule de portelan sau
placi de faianta curate, albe, pipete, pâlnii. Protocolul rectiei: eprubetele se asaza în doua serii
si se numeroteaza 1,2 si respectiv 3. Sucul ruminal se poate folosi dupa filtrare prin tifon,
sau/si dupa diluarel:10 în apa. Se amesteca sucul ruminal cu solutie tricloracetic 30-40%
pentru dezalbuminzare. Din lichidul limpede se vor introduce în cele6 eprubete câte 20 ml suc
ruminal dezalbuminzat, peste care se va adauga:
• în eprubetele cu nr. 1, câte 0,2 ml solutie de nitrit de potasiu (sodiu);
• în eprubetele cu nr. 2, câte 0,5 ml solutie de nitrit;
• în eprubetele cu nr. 3, câte 0,7 ml solutie de nitrit de potasiu.
Toate eprubetele se introduc în baie marina sau la termostat la 39° C timp de 5 minute. Dupa
5 minute, din eprubeta nr. 1 se ia o picatura si se pune într-o capsula (placa) de portelan peste
care se adauga câte doua picaturi din fiecare dintre cei doi reactivi. Prezenta nitritilor este
semnalata prin virarea culorii spre rosu. Daca nu apare culoarea rosie, se repeta reactia peste 5
minute, când se va proceda identic în paralel si cu continutul celorlalte doua eprubete.
Culoarea rosie va disparea la proba 1 dupa 5-10 minute, la proba 2 dupa 20 minute si la proba
3 dupa 30 de minute.

PROBA DIGESTIEI CELULOZEI ~ se lucreaza cu 2-3probe în paralel. Intr-o eprubeta se

introduce un amestec de 0,5-1 ml solutie glucoza 16% cu 9,5-9 ml filtrat de suc ruminal. In
acest continut se suspenda câte un fir de ata de bumbac de care se leaga o mica greutate.
Probele se introduc la termostat la 39° C st se controleaza din 24 în 24 ore, prin ridicarea
firului de ata din continut.Normal, digestia celulozei are loc între 48 si 72 ore si este indicata
de ruperea prin scamosare a firului de ata.

PROBA FERMENTATIEI GLUCOZEI

Dupa amestecarea în proportie de 1:10 a solutiei. în concentratie de 16% glucoza cu 30-40 ml
suc ruminal, se umplu 2 eprubete sau tuburi Nevodov (subtiri) si se întorc cu gura în jos într-o
placa Petri umpluta pe jumatate cu suc ruminal sau amestecul ramas. Se mentin vertical într-
un grilaj de la o cutie de fiolaj si se tin 6-9 ore la termostat la 39° C. Dupa 6, ore la fundul
tubului se adauga gaz rezultat din fermentatie. Se masoara cu o rigla înaltimea coloanei de
gaz. Normal, într-o ora se degaja 1-2 ml gaz.

EXAMENUL MICROSCOPIC AL SUCULUI RUMINAL

Aprecierea calitativa: sucul ruminal proaspat se picura o picatura pe o lama de sticla încalzita
la 39° C, se acopera cu o lamela si se examineaza la microscop cu grosisment 20-40x.

12
Aprecierea calitatii sucului ruminal se face dupa urmatoarea schema:
• infuzori numerosi cu miscari rapide = foarte bun:
• infuzori numerosi cu miscari lente = bun:
• în parti egale infuzori vii si morti = slab:
• infuzori vii foarte putini, dar multi infuzori morti
(imobili) = suc ruminal depreciat;
• toti infuzorii morti sau sucul ruminal cu toarte
putini infuzori = suc ruminal compromis.
Aprecierea cantitativa: dintr-un amestec de 1 ml suc ruminal filtrat cu 4 ml solutie formalina
1% se umple un citometru pentru celule sanguine. Se numara cu grosisment 20-40 x pe toata
suprafata camerei. Numarul gasit se înmulteste cu 5000 si se împarte la 3,2. Normal, numarul
infuzorilor este de 400.000 - 700.000/ml suc.

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE MEDICINA VETERINARA
VASILE VIOREL POPA
MIHAI CARABULEA
PROCEDEE PENTRU EXAMINAREA CLINICA A ANIMALELOR
COMPENDIU

13