CURS 2 16.10.

2020

LEGISLAȚIE ȘI DEONTOLOGIE ÎN
ÎNVĂȚĂMÂNT
Conf. univ. dr. Nicoleta DUȚĂ
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Departamentul de Formare a Profesorilor, UB
16.10.2020

CUPRINS

Aspecte introductive

Repere conceptuale: distincţia dintre etică, morală, deontologie

2
 Să reflectăm …
Aplicație
BINE RĂU
 Aspecte introductive

 Termenii etică şi morală au, la începuturile utilizării lor, anumite

similitudini:

provin din două culturi diferite dar, în devenirea lor istorică, aflate într-un
proces de permanentă influenţă: cultura greacă şi cea latină.

Etică provine din filosofia greacă (ethos = lăcaş, locuinţă, locuire şi ethicos =
morav, obicei, caracter),
Morală provine din limba latină (mos-mores-moralis = obicei, datină,
obişnuinţă).
 Urmărind scopul de a traduce exact noţiunea de etică din limba greacă în
limba latină, Cicero marele filozof al Romei antice, a creat noţiunea de
moralis (morav, obicei, caracter).
 Cicero scria despre filozofia morală înţelegând prin ea aceeaşi sferă a
cunoaşterii pe care Aristotel o numea etică.

 Hegel este primul care face distincţie între aceşti termeni; filozoful
tratează morala ca fiind felul în care sunt percepute acţiunile de către
individ, manifestată prin trăirea vinovăţiei, iar moralitatea felul în care se
manifestă în realitate faptele omului.

ETICA este ansamblul regulilor de conduită împărtăşite

de către o comunitate anumită, reguli care sunt
fundamentate pe distincţia între bine şi rău.

MORALA este ansamblul principiilor de dimensiune universal-normativă

(adeseori dogmatică), bazate pe distincţia între bine şi rău.
E. Moore, în Principia Ethica, afirmă că “problema cum trebuie definit “bun” e
cea mai importantă problemă a eticii. Ceea ce e semnificat de cuvântul “bun”
e, de fapt, (cu excepţia opusului său, “rău”) singurul obiect simplu de
cercetat specific eticii” (p.30).
Autorul atribuie acestei categorii centrale a eticii termeni precum “virtute”,
“viciu”, “datorie”, “corect”, “trebuie”, precizând că atunci când formulăm
enunţuri ce cuprind aceşti termeni, sau când discutăm adevărul lor, discutăm
probleme de etică (p. 27).
 Ideea de bine este prezentă ca obiect al reflexiilor etice încă de la Platon şi
Aristotel, acesteia adăugându-i-se, de-a lungul istoriei filosofiei,
o problematică devenită tradiţională:
• cercetarea originii şi esenţei moralei;
• definirea şi determinarea noţiunilor de datorie, virtute, sensul vieţii şi
fericirea etc.;
• elaborarea şi fundamentarea teoretică a unor sisteme de norme morale
(coduri);
• cercetarea valorilor şi normelor morale specifice unor profesiuni (deontologia);
• cercetarea comportamentelor şi atitudinilor morale individuale şi colective
(sociologia moralei);
• cercetarea istoriei moralei şi inventarierea doctrinelor etice;
• studiul raporturilor dintre etică şi celelalte ştiinţe;
• fundamentarea gnoseologică şi analiza logică a judecăţilor şi normelor etice
(metaetica).
Diferitele curente filosofice adaugă acestei problematici preocupări diferite cum
sunt:
- problemele subiectivităţii morale (autocunoaşterea şi responsabilitatea
individului) la Socrate,
- ierarhia valorilor morale la Platon,
- “raţiunea practică”, “libertatea şi demnitatea umană” la Kant,
- raportul dintre “morala subiectivă şi morala colectivităţii” la Hegel,
- „criza moralei” la Nietzsche
 ETICĂ s. f. (Sursa: DEX- Dicționarul explicativ al limbii române, 2009)

1) Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice

domeniu al gândirii și activității practice.

2. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează

comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în
realizarea scopurilor; morală.
Din fr. Éthique, lat. ethicus
 DEONTOLOGÍE s. f. (Sursa: DEX, 2009)

1.Totalitatea normelor de conduită și obligațiilor etice ale unei

profesiuni.

2. Teorie a datoriei, a obligațiilor morale.

Din fr. déontologie.
 DEONTOLOGÍE s. f. (Sursa: NODEX-Noul dicționar explicativ al limbii
române, 2002)

1) Compartiment al eticii care se ocupă cu studiul normelor și

obligațiilor specifice unei activități profesionale.

2) Ansamblu al normelor de conduită și de obligațiuni pe care

trebuie să le respecte un angajat.

Știință care se ocupă cu normele și cu obligațiile specifice

fiecărui domeniu de activitate.
Educația morală- o componentă, dimensiune a educației prin care se
realizează:

- formarea și dezvoltarea conștiinței și a conduitei morale,

- formarea profilului moral al personalității,
- elaborarea comportamentului socio-moral.
Obiectivul educației morale este de a forma
o conștiință morală și o conduită morală.

Formarea acestor caracteristici reprezintă o

acțiune corelată a deprinderilor morale,
obișnuintelor morale, a caracterului și a
voinței.
Obiectivele educației morale sunt:
• Formarea conștiintei morale și a conduitei morale.

• Formarea conștiinței morale include două componente:

componenta cognitivă și cea afectivă.

• Dimensiunea cognitiva a conștiintei se referă la informarea elevului cu

privire la conținutul și cerințele valorilor, normelor și regulilor morale.

• Cunoașterea de către elevi a semnificației normelor și regulilor morale se

materializează în:
-Formarea reprezentărilor morale
-însușirea noțiunilor morale
-Formarea convingerilor morale
-Formarea judecătilor morale
 Formarea conduitei morale

• Conduita morală îmbracă forma de deprinderi și obișnuințe morale.

• Deprinderile sunt componente automatizate ale conduitei; se formează ca

raspuns la anumite cerințe care se repetă în conditii identice.

• Obisnuintele se formează (ca deprinderile) în urma repetării unei acțiuni, dar ele
implică trebuința de a efectua acea acțiune în anumite condiții.

Metode de educație morală

• povestirea, explicația, prelegerea, observația, conversația, dezbaterea, studiul
de caz, problematizarea
Supravegherea este metoda
de observare atentă de către
educator a comportării în
devenire a copilului, a

• Elevul va dobândi valorile morale necesare dacă are

alături un profesor cu comportament afectiv
echilibrat, pozitiv și stimulativ.

• Respectul pentru personalitatea elevilor, stabilirea unor

relații bazate pe respect și încredere, promovarea unui
discurs echilibrat, sinceritatea și încrederea în
disponibilitățile etice ale elevilor sunt pârghii
indispensabile pentru formarea conștiinței și conduitei
morale.
• Educația morală începe acasă și prinde contur în societate.

cf. Sfântul Ioan Gură de Aur

  Normele trebuie să aibă câteva
 Din cele mai vechi timpuri oamenii au fost caracteristici fără de care şansa lor de a se
preocupaţi să reglementeze relaţiile dintre impune este puţin probabilă:
ei prin norme care să aibă ca scop - să delimiteze, pentru toţi şi pentru fiecare
protejarea fiecărui individ al comunităţii, în parte obligaţii, interdicţii, permisiuni;
a comunităţii ca întreg sau a anumitor
- să fie recunoscute de toţi sau de cel puţin
segmente ale acesteia (familie, trib, popor,
o majoritate;
naţiune, etnie, organizaţie etc.)
- să prevadă sancţiuni pentru impunerea lor
în folosul comunităţii.

Asemenea norme trebuie să aibă câteva caracteristici fără de care şansa lor de a se
impune este puţin probabilă: să delimiteze, pentru toţi şi pentru fiecare în parte obligaţii,
interdicţii, permisiuni; să fie recunoscute de toţi sau de cel puţin o majoritate; să prevadă
sancţiuni pentru impunerea lor în folosul comunităţii.

Natura sferei morale este dată de problematica omului, raportată la valoarea şi scopul
fiinţei umane, de valori, norme, atitudini şi manifestări raportate la categoriile de “bine”
şi “rău”, susţinute şi apărate sub sancţiunea opiniei publice şi a propriei conştiinţe.
https://wordpress.com/cursuri-universitare/etica-si-deontologia-juridica/etica-disciplina-filosofica-a-moralei/
Moralitatea
SARCINĂ DE REFLECȚIE
 Evaluaţi ce stagiu de raţionare
morală reflectă următoarele
răspunsuri:

1. H. ar trebui să fure medicamentul deoarece nu

este în realitate un lucru rău. Şi soţia sa poate fi o
persoană cu adevărat importantă.
2. Este greşit să furi bunul altuia, deoarece există
legi care protejează proprietatea. În acest caz
însă, nu cred că ar fi cu adevărat rău, deoarece
viaţa unui om este în joc. Viaţa are o valoare
importantă dincolo de lucruri cum ar fi
proprietate. Şi este viaţa soţiei lui. El a făcut
un jurământ să o apere şi responsabilitatea lui
ca soţ este să o salveze. El ar trebui să se
aştepte să plătească farmacistului şi probabil
să intre la închisoare .
3. Nu, el nu ar trebui să fure. El nu poate fi
acuzat dacă ea moare. Farmacistul este cel
care a fost rău şi egoist. El ar trebui să se
supună legii, deoarece dacă oamenii ar lua
doar decizii egoiste tot timpul, atunci ar fi
haos.
4. Nu, el nu ar trebui să fure. El, oricum, nu o
poate ajuta pe soţia lui. El poate oricând să-şi
găsească alta. La ce bun să o salveze dacă el
oricum va fi la închisoare? Şi farmacistul doar
încearcă să facă ceva bani. La urma urmei
pentru aceasta oamenii fac afaceri.
5.H. probabil că nu vrea într-adevăr să fure
medicamentul, deoarece are nevoie
neapărată pentru a salva viaţa soţiei lui. Şi el
are nevoie de ea şi vrea ca ea să trăiască. Şi
farmacistul merită sa fie furat pentru că cere
foarte mulți bani.
6. Legea interzice furtul de la alte persoane. Dar
în acelaşi timp legea nu este prevăzută cu
circumstanţe de felul acesta. H va fi îndreptăţit
să ia medicamentul dar va trebui să facă o
compensare socială reală pentru aceasta.
Legea aici nu face o treabă bună prin
protejarea drepturilor umane de bază.
Valoarea vieţii este de departe mai importantă
decât valoarea proprietăţii private. Aşa că H
nu trebuie să se simtă vinovat în acţiunea sa.
7. El nu ar trebui să-l fure, e bine să se
gândească la viaţa lui şi la viitor, aşa că nu
trebuie să se implice în moartea soţiei lui.
 Folosind aceeaşi problemă morală, determinaţi
stadiul răspunsurilor la întrebarea :
“Ce ar trebui să facă judecătorul?”

✓1. H. nu ar trebui trimis la închisoare,

deoarece el a salvat o viaţă. Este mai bine să
furi decât să laşi pe cineva să moară.
Judecătorul ar trebui să-l ajute pe H.,
eliberându-l condiţionat, şi avertizându-l ca
niciodată să nu mai încalce legea, ci să ceară
ajutor autorităţilor.
2. El ar trebui să fie trimis la închisoare, deoarece
dacă judecătorul este indulgent cu el, ar trebui să
fie indulgent cu toţi ceilalţi şi nimeni nu ar mai fi
închis.

3. El nu ar trebui trimis la închisoare deoarece el a

încercat să fie bun şi este drăguţ.
 4. H. ar trebui trimis la
închisoare deoarece mai
devreme sau mai târziu
fiecare va fi îndreptăţit să
fure. Toţi ar fura şi ar spune
că au avut nevoie de aceasta
şi etica societăţii s-ar
prăbuşi.