Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2. Tipuri de baterii
După cum se cunoaşte, bateriile cu plăci din plumb, dezvoltate încă cu mulţi ani în urmă
au ca principal avantaj preţul redus, însă energia şi puterea specifică mici conduc la o greutate
ridicată, fapt care limitează utilizarea lor în acest domeniu.
Caracteristi teoretice:
tensiunea unei celule: 2,1 V;
densitatea de energie: masică 161 Wh/kg;
volumică 686 Wh/l.
În cazul acumulatoarelor cu plumb-acid uzuale, apa din electrolit se pierde în timp (prin
evaporare, precum şi prin descompunereai ei în H2 şi O2, care se degajă la electrozi); de aceea, ea
trebuie completată periodic. Pentru evitarea sulfatării electrozilor, acumulatoarele trebuie
reîncărcate imediat după descărcarea lor. De asemenea, are loc o autodescarcare (descărcare fără
a avea conectată o sarcină) a acumulatoarelor, ceea ce impune reîncărcarea lor după perioade
mari de neutilizare. Rezultă necesitatea unei întreţineri pretenţioase a acestor acumulatoare.
Tehnologiile moderne permit realizarea acumulatoarelor cu plumb-acid în aşa numita
variantă “fără întreţinere”. În acest caz acumulatoarele sunt capsulate, au o construcţie adecvată a
electrozilor, iar electrolitul este “solidificat”, fie fixat într-un gel, fie absorbit în materiale
poroase . La aceste acumulatoare, pierderile de apă sunt neglijabile, autodescarcarea este foarte
redusă (circa 35 % din capacitatea nominală, după 12 luni), iar sensibilitatea lor la descărcări
ocazionale puternice, la vibraţii şi la temperaturi joase este mult scăzută. Deşi folosesc electrozi
solidificaţi, densitatea de energie mai ales la descărcări rapide şi temperaturi scăzute este mai
mare decât a acumulatoarelor uzuale. Desigur toate aceste se obţin în condiţiile unui cost mai
ridicat.
Principalele lor avantaje şi dezavantaje sunt sintetizate în continuare.
Avantaje:
sunt relativ ieftine;
au un număr relativ mare de cicluri de încărcare – descărcare;
folosesc pentru electrozi pumbul care este disponibil în cantităţi mari;
se pot realiza în varianta “fără întreţinere”;
există producţie în serie bine pusă la punct;
la ieşirea lor din funcţiune, plumbul din electrozi poate fi uşor reciclat.
Dezavantaje:
au densitate redusă a energiei, ceea ce implică greutăţi şi volume mari (un bloc de baterii
poate cântări până la 500 kg);
puterea lor scade odată cu descărcarea;
capacitatea şi energia se diminuează la temperaturi scăzute;
oferă posibilităţi limitate de încărcare rapidă (încărcarea lor completă se face pe timp de
câteva ore);
sunt sensibile la supracurenţi de încărcare sau de descărcare.
au capacitate limitată, ele putând furniza între 12 – 15 kWh, ceaa ce poate însemna o
autonomie de numai 80 km;
procesul de încărcare necesită timp îndelungat (aproximativ 10 h);
au o durată de viaţă relativ scurtă, de circa 3 – 4 ani, sau suportând în jur de 200 de
reîncărcări;
sunt relativ scumpe (aproximativ 2000 $).
Bateriile plumb-acid pot fi înlocuite cu mai mult succes cu cele de tip nichel hidruri
metalice - NiMH. Autonomia autovehiculului practic se dublează, iar bateriile au o durată de
viaţă de aproximativ 10 ani, costul lor fiind însă mult mai ridicat decât cel al bateriilor plumb-
acid. În acest context, actualmente cele mai utilizate baterii pentru propulsia electrică a
autovehiculelor sunt totuşi bateriile cu nichel şi hidruri metalice, precum şi cele pe bază de
litiu, deoarece au caracteristicile cele mai favorabile, respectiv energie şi putere specifică mari,
rezistenţă la un număr mare de cicluri de încărcare - descărcare şi preţ acceptabil.
Bateriile cu nichel şi hidruri metalice sunt formate, aşa cum se arată în fig. 2.1 din
plăcile anodice 2, ce conţin hidroxid de nichel şi plăcile catodice 11, ce conţin hidruri metalice
(aliaje Mg-Ni, Zn-Mn, Ti-Fe etc.), izolate unele faţă de celelalte prin separatorii 3. Întregul
ansamblu, format din electrozi şi separatori este introdus în carcasa metalică 4, care este
conectată la plăcile negative ale elementului. În inteior se găseşte un electrolit, constituit dintr-o
soluţie alcalină, de tipul hidroxidului de potasiu. Tensiunea la bornele unui element de baterie cu
nichel şi hidruri metalice este de cca. 1,4 ,…, 1,6 [V].
Avantajul principal al acestor acumulatori este reprezentat de prețul totuşi rezonabil,
disponibilitatea în forme constructive variate și absența efectului de memorie.
Ca și dezavantaj major, putem sublinia faptul că acești acumulatori prezintă o rată mare
de autodescărcare, ajungând chiar până la o descărcare de 4% /zi.
a) b)
Fig. 2.1 - Element de baterie cu nichel şi hidruri metalice
c)
2.3 Bateriile cu ioni de litiu
Sursa de energie din fig. 2.4 este o baterie Li-ion. Acesta este de capacitate mare,
compusă din 22 module ce însumează 88 de celule, conectate în serie. Fiecare celulă generează
3,7 V, tensiunea la bornele bateriei fiind de 330 V (fig. 2.5). Bateria este instalată în partea
centrală a automobilului, sub podeaua. Din acest motiv, centrul de greutate al automobilului este
coborât, ceea ce-i conferă acestuia stabilitate și maniabilitate ridicată, mai ales în viraje.
Caracteristi teoretice:
tensiunea unei celule: 1,3 V;
densitatea de energie: masică 209 Wh/kg; volumică 693 Wh/l.
Caracteristi teoretice:
tensiunea unei celule: 2,1 V;
densitatea de energie: masică 792 Wh/kg; volumică 1196 Wh/l.
Avantaje:
au un număr foarte mare de cicluri de încărcare descărcare;
puterea lor se menţine relativ constantă după o descărcare parţială;
au o comportare foarte bună la temperaturi scăzute;
oferă posibilitatea reîncărcării rapide (se pot realiza încărcări cu curenţi de până la 10 ori
intens. nominală);
nu necesită întreţinere, fiind acumulatoare capsulate;
exista producţie în serie.
Dezavantaje:
sunt scumpe (datorită costului ridicat al cadmiului);
nu sunt ecologice, cadmiul fiind toxic;
încărcarea lor pune probleme la temperaturi ridicate.
Principalul dezavantaj al propulsiei electrice rămâne însă autonomia limitată a unui astfel
de automobil, chiar şi atunci când se utilizează baterii cu nichel şi hidruri metalice sau baterii cu
litiu.
Pentru a asigura o durată de serviciu cât mai mare bateriilor de acumulatori, constructorii
de automobile electrice setează sistemul de încărcare, astfel încât să nu permită descărcarea
completă a acestora. Nivelul de încărcare se va situa întotdeauna între 20-30% și 70-80% din
capacitatea lor.