Modificarea şasiului unui autocamion

Producătorii de camioane acceptă ca utilizatorii să efectueze unele modificări ale şasiului, să adauge
diferite componente (cutii de scule, rezervoare suplimentare de combustibil ş.a.) sau să monteze
unele echipamente şi suprastructuri (caroserii, bene, macarale, pluguri, autocisterne, betoniere,
pompe de beton etc). Pentru carosierii care efectuează astfel de modificări producătorii oferă
documentaţii (de exemplu "Ghidul carosierului") privind modalitatea corectă de a le efectua.

Distribuţia greutăţii la adăugarea de suprastructuri

Este esenţial pentru calitatea şi durabilitatea vehiculului carosat ca şasiul să se afle într-o poziţie
complet adusă la nivel atunci când este carosat. Diferenţele de înălţime ale cadrului la stânga/
dreapta trebuie să fie mai mici de 1,5% din distanţa de la sol la talpa superioară a cadrului. Pentru
aducerea la nivel a şasiului cu suspensii pneumatice, trebuie utilizate cel puţin trei suporturi
reglabile. Aceste suporturi nu trebuie demontate în timpul carosării vehiculului. De fiecare dată
când este deplasat vehiculul, şasiul trebuie din nou adus la nivel!
Se verifică dacă lonjeroanele sunt paralele şi dacă şasiul nu este răsucit.
La construirea unei suprastructuri, carosierul trebuie să se asigure că greutatea este corect
distribuită, pentru a nu se depăşi sarcinile permise pe punţi. Centrul de greutate al suprastructurii
complete, al oricărui echipament de încărcare/descărcare şi al sarcinii vehiculului, trebuie să se
încadreze în ampatamentul teoretic.
Pentru a evita aplecarea excesivă a vehiculului pe o parte, diferenţa de greutate ce se repartizează pe
roţile stânga/dreapta de pe aceeaşi punte nu trebuie să fie mai mare de 4%.
Greutatea pe punţile faţă, provenită din adăugarea unei suprastructuri, trebuie să fie de cel puţin
20% din greutatea totală a vehiculului când este utilizat singur sau în combinaţie cu o remorcă
convenţională cuplată şi cel puţin 30% din greutatea totală a vehiculului când este utilizat cu o
remorcă cu punte mediană. Greutatea pe puntea (punţile) motoare trebuie să fie cel puţin 25% din
greutatea maximă totală a vehiculului sau a ansamblului de vehicule.
Ranforsările şasiului şi componentele suplimentare (cum ar fi compresoarele, rezervoarele de
combustibil suplimentare, echipamentul de încărcare şi descărcare etc.) afectează greutatea şi
distribuţia ei. Prin urmare, este esenţial ca vehiculul, inclusiv toate echipamentele suplimentare, să fie
cântărit înainte de începerea carosării. Doar aşa va fi posibilă stabilirea la timp a efectului pe care
un asemenea echipament suplimentar îl poate avea asupra poziţiei centrului de greutate al vehiculului.
Stabilitatea laterală (dinamică): suprastructurile înalte, în combinaţie sau nu cu un centru de greutate
al sarcinii ridicat, sunt sensibile la vântul lateral şi pot avea un efect negativ asupra stabilităţii
laterale şi asupra caracteristicilor de conducere ale vehiculului. Acelaşi lucru este valabil şi pentru:
- încărcarea asimetrică,
- distribuţia specifică a sarcinii,
- modificările sarcinii pe punţi când vehiculul este parţial încărcat,
- modificările sarcinii pe punţi când încărcătura se deplasează.

Găurirea
La montarea pe şasiu a componentelor trebuie utilizate găurile existente din şasiu (ori de câte ori
este posibil), care sunt realizate din fabrică şi destinate exclusiv suprastructurii. Amplasarea acestor
găuri este indicată pe desenele producătorului.

1
Dacă se execută alte găuri trebuie
respectate următoarele prevederi:
- nu se realizează găuri în tălpile lonje-
roanelor;
- nu se realizează găuri în capetele
conicizate ale cadrului de şasiu al
capului tractor;
- nu se sudează piese de umplere în
niciuna dintre găurile neutilizate ale
cadrului şasiului;
- pentru a preveni formarea fisurilor
datorită găurilor executate cu bur-
ghiul, aceste găuri trebuie debavurate
prin teşirea la 45° (pe două părţi!) şi
ulterior tratate cu grund/vopsea;
- nu este permisă realizarea găurilor cu burghiul la dis-
tanţe mai mici de 70 mm de o zonă îndoită a
cadrului şasiului;
- o gaură realizată din greşeală în apropierea zonei
radiale (sau în interiorul) secţiunii conice a şasiului
trebuie protejată împotriva apariţiei pe margini a
fisurilor de oboseală, prin montarea celui mai mare
şurub cu flanşă şi piuliţă posibil (şi strângerea
acesteia).

Distanţele minime pentru realizarea găurilor cu

burghiul în lonjeroane (cotele B şi C din figura
alăturată) sunt:
B > 3 × D (D = diametrul celei mai mari găuri, cel
mult 18 mm),
C > 70 mm (şasiu cap tractor), 50 mm (şasiu camion).

Executarea sudurilor
Sudura pe şasiu nu este permisă, cu excepţia opera-
ţiilor de sudare necesare pentru extensiile suspendate
din spate.

Îndoirea consolei spate

Pentru anumite aplicaţii, de exemplu pentru montarea
caroseriilor de echipamente, se permite îndoirea
consolei spate. La îndoirea în jos, talpa superioară a
lonjeronului trebuie să rămână intactă iar decuparea se
execută în partea inferioară.

2
Scurtarea consolei spate
Când este scurtată consola spate, trebuie să rămână cel puţin 30 mm
în spatele bridelor de fixare a suspensiei (suspensie cu arc sau
suspensie pneumatică).
Traversa spate trebuie păstrată când cadrul şasiului este prelungit sau
scurtat.

Extinderea consolei spate

Extinderea maximă a consolei spate este de
500 mm, cu condiţia nedepăşirii a 60% din
lungimea maximă a consolei spate.
Se foloseşte un profil A, identic cu cel al
lonjeronului original, precum şi profile de
ranforsare, B (la interior).
Distanţa dintre sudurile executate în profilul
principal A şi cele executate în profilele de
ranforsare trebuie să fie de min. 100 mm,
pentru a evita concentrarea tensiunilor.

Sudarea profilului şasiului principal A

a. Piesele care urmează a fi sudate se teşesc la un unghi
de 45° şi se aşază alături.
b. Se realizează o sudură provizorie de prindere, cu un
electrod cu diametrul de 2,5 mm.
c. Se umple îmbinarea (cordonul 2), folosind un
electrod cu diametrul de 3,5 mm.
d. Se polizează zona din exteriorul sudurii (pe partea de
dedesubt, în desen) pe toată suprafaţa sudurii.
e. Îmbinarea din exterior se umple cu sudură
(cordonul 3), folosind un electrod cu diametrul de
2,5 mm sau 3,5 mm.
f. Se polizează ambele suprafeţe ale sudurii până când
devin netede.

3
Sudarea profilelor de ranforsare B
a. Unul din profilele interioare de ranforsare se teşeşte
la un unghi de 45°. Nu se polizează profilul şasiului
principal.
b. Se execută prima sudură cu un electrod cu diametrul
de 2,5 mm.
c. Se teşeşte celălalt profil de ranforsare şi se
poziţionează la aproximativ 1 până la 2 mm de prima
sudură (poziţionarea se realizează cu ajutorul unui
electrod cu diametrul de 3,5 mm).
d. Se execută a doua sudură cu un electrod cu diametrul
de 2,5 mm.
e. Se umple sudura (cordonul 3) cu ajutorul unui
electrod cu diametrul de 3,5 mm).
f. Se polizează suprafaţa interioară a profilului de
ranforsare până când devine netedă.

Montarea consolelor pentru ataşarea

componentelor pe şasiu
Componentele, cum ar fi cutiile de scule, rezervoarele suplimentare de combustibil, sistemul de
cântărire pe autovehicul, compresoarele şi scutul lateral vor fi de obicei fixate de partea laterală a
şasiului. Pentru toate conexiunile trebuie utilizate şuruburi de flanşă din clasa de calitate 10,9 (al
căror material are rezistenţa la rupere de 1000 MPa), împreună cu şaibe. Duritatea şaibelor trebuie
să fie de cel puţin 265-320 HB. În plus, suprafeţele de contact ale îmbinărilor cu şurub trebuie
prevăzute cu un strat subţire de grund (grosimea de 17 - 25 μm) şi ar trebui să nu aibă urme de
vopsea şi alte impurităţi.
Următoarea verificare de service a vehiculului trebuie să
includă restrângerea tuturor şuruburilor de fixare a
suprastructurii.
Pentru console se pot alege două soluţii constructive, în
funcţie de valoarea greutăţii G (exprimată în N) şi a
distanţei a (măsurată în mm) până la punctul de sprijin al
componentei fixate: dacă momentul G×a este mai mic de
350 000 Nmm se adoptă prima soluţie, iar dacă este mai
mare se alege soluţia a doua.
Dacă G×a > 500 000 Nmm trebuie montată şi o traversă
între cele două lonjeroane (dacă nu există pe şasiul
original).
Dacă pe console se montează ulterior alte componente,
şuruburile nu se refolosesc decât dacă o piuliţă se poate
înşuruba manual pe toată lungimea filetată.

4
Înlocuirea niturilor cu şuruburi
Dacă, indiferent de motiv, trebuie demontate niturile, acestea
pot fi înlocuite cu şuruburi sau şuruburi "Huckbolt".
Diametrul orificiul nitului demontat este de 13 mm.
Există trei opţiuni pentru înlocuire:
a) fixarea unui şurub de flanşă M14 - 8,8 în orificiul alezat la
diametrul 14H7; este necesar să existe o porţiune nefiletată
a tijei şurubului, cu lungimea L, astfel încât:
L < t1 + t2,
L > t1 + 0,5 × t2,
b) fixarea unui şurub de flanşă M16 - 10,9 în orificiul alezat
la diametrul 17 mm,
c) fixarea unui şurub Huckbolt HP8 - 5/8".

Montarea traversei barei de remorcare

Ultima traversă a şasiului poate fi construită în două moduri:
- ca o traversă de capăt (la autoşasiuri
care nu sunt folosite pentru
ansambluri camion-remorcă);
această traversă de capăt nu este
adecvată pentru montarea unui
cârlig de remorcare sau a unui
echipament similar;
- ca traversă de bară de remorcare,
adecvată pentru montarea unui
dispozitiv de remorcare.
Traversa barei de remorcare poate fi
montată în fabrică sau poate fi coman-
dată ulterior. Dacă este comandată
încă de la achiziţionarea camionului,
este posibil ca poziţia definitivă să nu
fie cunoscută şi atunci ea este livrată
într-o variantă uşor demontabilă (care,
pentru o recunoaştere uşoară, este
montată pe şasiu în poziţie inversată).
Beneficiarul se poate afla în situaţia
de a reamplasa bara de remorcare. Ea
poate fi montată:
a) în poziţie normală,
b) în poziţie semi-joasă,
c) cu gardă joasă.

5
Versiunea cu gardă joasă necesită două traverse (fixate între lonjeroane cu eclise speciale) şi două
bare longitudinale între care se montează bara de remorcare joasă (nereprezentată).

Montarea cadrului auxiliar

• Pentru un număr mare de tipuri de suprastructuri, este necesară fixarea unui cadru auxiliar pe
şasiu; operaţia nu este necesară pentru a mări rezistenţa structurală şi rigiditatea şasiului, ci pentru a
obţine un joc suficient la roată. În acest caz ataşarea cadrului auxiliar este nerigidă. Utilizarea unui
cadru auxiliar oferă o distribuţie uniformă a sarcinii, creează un spaţiu suficient deasupra roţilor şi
altor componente ale şasiului (de ex., rezervorul de combustibil etc.) şi permite montarea
componentelor şi/sau unităţilor suplimentare. Pentru cadrul auxiliar poate fi folosit un material cu
rezistenţă inferioară (cum ar fi aluminiul) faţă de cel al lonjeroanelor şasiului.
• Dacă, totuşi, adăugarea unei suprastructuri face ca şasiul să fie supus unor sarcini sau solicitări
mai mari, dimensiunile cadrului auxiliar trebuie stabilite ţinând cont de sarcinile anticipate. În
asemenea situaţii ataşarea cadrului auxiliar este rigidă, folosind plăci de ataşare. În cazul unei fixări
rigide a cadrului auxiliar pe şasiu, se preferă realizarea cadrului auxiliar dintr-un material care este
de cel puţin aceeaşi calitate ca şi cea a cadrului şasiului. Dacă se utilizează un material altul decât
oţelul pentru un cadru auxiliar fixat rigid, forma şi dimensiunile trebuie stabilite ţinând cont de
caracteristicile specifice ale respectivului material.

Construcţia cadrului auxiliar

Următoarele instrucţiuni se aplică pentru construcţia şi
ataşarea tuturor cadrelor auxiliare:
- cadrul auxiliar trebuie să acopere întreaga lungime a
cadrului şasiului: în acest fel se reduce riscul produ-
cerii de vibraţii care pot deranja pe conducătorul auto
şi pe ocupanţii cabinei;
- capătul din faţă al cadrului auxiliar, înainte de primul
punct de fixare, trebuie să fie teşit sau să aibă o
degajare în coadă de rândunică pentru ca schimbarea
de rigiditate între cadrul auxiliar şi cadrul şasiului să
fie progresivă;

6
- muchia inferioară (pe partea de contact cu şasiul) a
cadrului auxiliar, la capătul din faţă, trebuie rotunjită
cu o rază de cel puţin 5 mm, pentru a se evita concen-
trarea tensiunilor.
Pentru unele aplicaţii (de ex. dacă suprastructura este
o macara de încărcare), poate fi necesară închiderea
secţiunii profilului cadrului auxiliar. Şi la această
construcţie este necesară o variaţie treptată a rigidi-
tăţii, ceea ce se realizează prin teşirea în coadă de
rândunică a peretelui.
Se recomandă ca secţiunea cadrului auxiliar să fie
constantă pe lungimea şasiului. Dacă totuşi există
motive pentru a modifica înălţimea în anumite locuri,
trebuie alese soluţii constructive în care rigiditatea să
varieze în mod progresiv.

Distanţa maximă permisă între o traversă şi următoarea dintr-un cadru auxiliar sau de deasupra sa
este de 1200 mm.
Înălţimea traverselor cadrului auxiliar trebuie să fie de cel puţin 0,6 din înălţimea lonjeroanelor
cadrului auxiliar. Traversele cadrului auxiliar ar trebui fixate astfel încât să poată urma mişcările
cadrului şasiului.
Este de preferat ca traversele să nu fie sudate de tălpile cadrului auxiliar.

Toate forţele verticale aplicate asupra şasiului trebuie să acţioneze asupra inimii profilului şi nu pe
tălpi. Tălpile servesc doar pentru a adăuga suficientă rezistenţă şi rigiditate secţiunii şi pot fi
deformate cu uşurinţă dacă sunt incorect încărcate de forţele transversale exercitate asupra lor. Dacă
totuşi acest mod de aplicare nu poate fi evitat, interiorul secţiunii (între tălpi) trebuie ranforsat în
mod adecvat, aşa încât să se prevină deformarea şi/sau deteriorarea locală.

7
Articulaţiile prinse de tălpi sunt interzise.
Dacă trebuie aplicat un material de umplere între cadrul şasiului şi cadrul auxiliar (de exemplu în
cazul unui cadru auxiliar din aluminiu), se va utiliza un material cu proprietăţi plastice.
Nu se aplică material de umplere în cazul când cadrul auxiliar este fixat total rigid sau parţial rigid
pe şasiu.

Rigidizarea torsională a
cadrului auxiliar
Unele suprastructuri montate
pe şasiu prin intermediul
cadrului auxiliar au deformaţii
proprii mari. Aceasta impune
rigidizarea torsională a
capătului cadrului auxiliar,
ceea ce se realizează cu
ajutorul unor traverse sau al
unor suporturi în cruce.
Dacă rigidizarea se realizează
cu traverse este necesară şi o
rigidizare torsională suplimen-
tară a şasiului principal cu o
traversă de capăt care are
momentul de inerţie la răsucire
de minim 1 750 000 mm4.
Dacă pentru rigidizare se
folosesc suporturile sub formă
de cruce, atunci ele trebuie
aşezate cât mai aproape de
capătul şasiului şi începând de
la distanţa de 1000 mm în faţa
ultimei punţi. Se va utiliza şi o
traversă de capăt (pe cadrul
auxiliar) care să aibă
momentul de inerţie la răsucire
de minim 1 330 000 mm4.

Moduri de ataşare
a suprastructurilor
Există trei tehnici de bază de ataşare a cadrului auxiliar sau a suprastructurilor: ataşare nerigidă,
ataşare rigidă şi ataşare cu console. Ele pot fi combinate, astfel că se pot realiza cinci tipuri de ataşări:
- nerigidă pe toată lungimea şasiului,
- rigidă în faţă şi nerigidă în spate,
- rigidă în spate şi nerigidă în faţă,
- rigidă pe toată lungimea,
- cu console pe toată lungimea.

8
Ataşarea nerigidă
Acest mod de ataşare se realizează cu tije de legătură. Se aplică pentru montarea suprastructurilor
cu sau fără cadru auxiliar. Tehnica aceasta permite deplasarea limitată a suprastructurii pe direcţie
longitudinală. Asigură o rezistenţă scăzută la torsiune, aşa încât cadrul şasiului şi suprastructura se
vor putea comporta independent.
Cuplul de strângere al piuliţei M16 pentru tija de legătură este de 55 Nm.
Tehnica de ataşare cu tijă de legătură impune anumite prevederi:
- se fixează totdeauna cel puţin o placă de prindere, lângă puntea spate, pentru fixarea suprastruc-
turii pe direcţie longitudinală;
- placa de prindere trebuie montată cu şuruburi cu flanşă lângă punctele de prindere ale traversei din
cadrul şasiului;
- distanţa maximă admisibilă între tijele de legătură este 1200 mm;
- tija de legătură trebuie situată pe lonjeron, aşa încât deplasarea laterală a cadrului auxiliar sau a
suprastructurii să fie împiedicată;
- tija de legătură trebuie să aibă o lungime de lucru de cel puţin 150 mm;
- tija de legătură poate fi prinsă cu şuruburi sau sudată pe traversa unei suprastructuri sau pe cadrul
auxiliar;

- tijele de legătură trebuie să fie întotdeauna amplasate în poziţie verticală;

- ca alternativă, se poate utiliza un prezon M16 de aceeaşi lungime;
- clasa de proprietăţi a materialului tijei de legătură trebuie să fie în orice caz cel puţin 8,8;
- dacă tijele de legătură sunt prinse cu şuruburi de cadrul auxiliar, grosimea cadrului auxiliar trebuie
să fie de cel puţin 5 mm;
- se utilizează totdeauna piuliţe autoblocante sau contrapiuliţe pentru prinderea tijelor de legătură.

Ataşarea rigidă
Se realizează cu plăci de prindere şi asigură o conexiune rigidă între cadrul auxiliar al suprastruc-
turii şi cadrul şasiului (cu condiţia utilizării unui număr suficient de şuruburi flanşă), astfel încât
cadrul auxiliar să contribuie la rezistenţa şi rigiditatea cadrului şasiului. Ataşarea rigidă cu plăci de
prindere este utilizată doar acolo unde este necesar pentru rezistenţa construcţiei.
Această tehnică poate fi utilizată doar pentru suprastructurile cu cadru auxiliar, respectând urmă-
toarele condiţii:

9
- suprafeţele conjugate ale plăcii de prindere cu cadrul auxiliar şi cadrul şasiului trebuie să fie lipsite
de vopsea şi de impurităţi; nu este permisă decât acoperirea cu un strat subţire de grund (grosime
de 17 - 25 μm);
- la montarea plăcilor de prindere, acolo unde este posibil, se vor utiliza orificiile din şasiu prevă-
zute special în acest scop; pentru anumite şasiuri se recomandă ca plăcile de prindere să fie
comandate din fabrică şi să fie montate în apropierea şi deasupra punţii spate pe a doua, a treia şi a
patra gaură de şurub (13 mm) din setul standard de patru orificii preperforate;
- şuruburile de prindere sunt M12 sau M16 (în funcţie de seria şasiului), clasa de calitate 10,9;
- dacă nu este utilizat niciun cadru auxiliar, iar suprastructura este montată cu tije de legătură, trebuie
prevăzută o placă de prindere cu o conexiune suplimentară între două traverse ale suprastructurii
(lângă puntea spate) pentru fixarea suprastructurii pe direcţie longitudinală.

Ataşarea cu console

Există două tipuri de console:

- modelul A, care se fixează pe partea
verticală (inima) profilului;
- modelul B, care se sprijină suplimentar pe
talpa superioară a lonjeronului şasiului.
La modelul A cele două piese ale conso-
lei pot fi strânse între ele cu arcuri de
presiune sau fără arcuri de presiune, rea-
lizându-se astfel o conexiune nerigidă,
respectiv o conexiune rigidă. Conexiunea
rigidă nu poate fi totuşi considerată ca
fiind echivalentă cu conexiunea rigidă
realizată prin placă de prindere, pentru că
are mai puţine elemente de strângere.
Ataşarea cu console model A poate fi utilizată pentru suprastructurile cu cadru auxiliar, respectând
prevederile:
- suprafeţele în contact să nu aibă vopsea sau impurităţi; este permisă doar acoperirea cu un strat
subţire (17 - 25 μm) de grund;
- consolele originale au găuri de fixare alungite în flanşele lor; prin urmare, trebuie utilizate doar
şuruburi şi piuliţe cu flanşă; elementele de strângere fără flanşă pot fi utilizate doar împreună cu
şaibe cu grosimea de 4 mm cu diametrul exterior de cel puţin 34 mm sub capetele şurubului şi piuliţă;
- când se utilizează arcuri de presiune (ataşare nerigidă), pretensionarea fiecărui arc trebuie să fie de
1,5 kN; la arcurile originale pretensionarea specificată se obţine prin comprimarea arcurilor la o

10
 lungime de 70 mm; arcurile pot fi fixate pe consola superioară a cadrului auxiliar sau sub consola
inferioară a lonjeronului şasiului;
- pentru metoda de ataşare rigidă, consolele trebuie poziţionate astfel încât suprafeţele care se ating
să aibă contact pe întreaga lungime, fără spaţii între acestea; astfel se va evita solicitarea inutilă
între flanşele consolei, cadrul auxiliar şi lonjeronul şasiului.
Consolele de modelul B fac posibilă montarea suprastructurilor rigide torsional, cum ar fi rezervoa-
rele şi construcţiile similare, pe cadrul şasiului, fără supraîncărcarea şasiului. Prinderile trebuie
realizate astfel încât torsiunea şasiului să nu fie împiedicată în timpul deplasării pe drum accidentat.

Această tehnică poate fi utilizată pentru suprastructurile fără cadru auxiliar, avându-se în vedere:
- consolele trebuie să ghideze suprastructura (de exemplu rezervorul) atât pe direcţie transversală,
cât şi longitudinală; pe direcţie verticală este permisă doar mişcarea uşoară rezultată din torsiunea
apărută în şasiu; prinderea suprastructurii la consolă poate fi fixă sau cu arcuri de presiune, în
funcţie de tipul de suprastructură şi condiţiile de operare;
- pentru o prindere fixă a suprastructurii la consolă, trebuie întotdeauna prevăzute bucşe distanţiere
de cel puţin 30 mm lungime astfel ca să fie posibilă utilizarea şuruburilor suficient de lungi pentru
a permite un anumit grad de întindere;
- pentru o sarcină verticală statică de 20 kN aplicată consolei, trebuie utilizate două arcuri de presiune,
iar pretensiunea fiecărui arc trebuie să fie 3 kN; rigiditatea minimă pe arc este de 225 N/mm;
- prinderea consolei produce o sarcină verticală pe talpa lonjeronului, care are ca rezultat concen-
trarea locală a tensiunii pe şasiu; de aceea lonjeronul trebuie ranforsat cu un perete interior;
- ataşarea consolei poate introduce de asemenea torsiunea laterală asupra părţii longitudinale;
această torsiune trebuie eliminată de o traversă care sprijină din interior partea longitudinală.
Montarea suprastructurii de tip caroserie
Caroseria poate fi fixă sau demontabilă. Nu este necesar cadru auxiliar, dar se poate folosi pentru a
mări distanţa la roată. Ca metodă de ataşare se recomandă cea nerigidă, cu tije de legătură.

11
Tijele se fizează pe lonjeronul şasiului cât mai aproape de zonele unde există traverse. Cel puţin o
placă de ataşare trebuie montată între suporturile arcurilor faţă şi spate ale punţii (punţilor) spate.
Pe lonjeron trebuie montată o platbandă la care să poată fi sudate traversele caroseriei.
Pentru montarea caroseriilor închise fără cadru auxi-
liar se recomandă montarea unui număr de traverse
suplimentare în podeaua caroseriei, deasupra sau cât
mai aproape de punţile vehiculului. Ca urmare a
încovoierii şasiului podeaua caroseriei este supusă la
forţe importante. Carosierul este responsabil pentru
rigiditatea construcţiei şi rezistenţa structurii auto-
portante a caroseriei.
În cazul caroseriei cu volum mare se recomandă
autoşasiuri cu gardă joasă cu cadru coborât. Ele
necesită o rezistenţă şi o rigiditate suplimentare. Pe
aceste şasiuri pot fi montate caroserii (semi-)
autoportante, fixe sau demontabile, cu sau fără cadru
auxiliar. In cazul folosirii cadrului auxiliar trebuie
respectat momentul de inerţie al acestuia. De
exemplu dacă lonjeronul şasiului este executat din
profil U cu dimensiunile 260 ×75 × 6 sau 260 ×75 × 7,
profilul auxiliar va fi executat din profil U 200 ×70 × 7,
respectiv U 220 ×80 × 8.
De asemenea trebuie avut în vedere momentul de inerţie necesar al podelei caroseriei.

Montarea suprastructurii de tip autocisternă

Centrul de greutate al caroseriei autocisternei
trebuie să fie la o înălţime cât mai mică pentru a
reduce riscul de răsturnare a vehiculului.
Se poate opta pentru prinderea în consolă, cu mon-
tarea consolei pe o traversă.
• Consola din faţă este de tip oscilant cu arcuri.
Constanta elastică a unui arc depinde de sarcina
verticală şi de distanţa a dintre arcuri. De exemplu,
la sarcina verticală de 20 kN şi la a = 800 mm, se foloseşte un arc cu K = 360 N/mm.

• Consola din faţa punţii spate are arcuri de presiune, iar rezemarea consolei pe traversă se face pe
tampoane de cauciuc care au constanta elastică de 7 kN/mm.
• Consola din spatele punţii spate are prindere fixă.

12