Curs: 6

1. Baterii de supercondensatoare

1.1 Condensatoare dublu strat

Ca și caracteristici mai puţin performante ale bateriilor de tracţiune, alături de

scăderea randamentului de funcţionare la temperaturi reduse şi a creşterii rezistenţei
interne, de durata de funcţionare relativ limitată, în special în cazul solicitărilor intense,
(cazul vehiculelor electrice hibride) şi de preţul ridicat, cea mai deranjantă constă în
timpul lent de răspuns la solicitări de vârf (acceleraţii, frânari, porniri la rece, regimuri
start-stop).
În scopul îmbunătăţirii comportării dinamice a autovehiculului la demaraj, atunci
când bateria este parţial descărcată se utilizează un supercondensator, adică un
condensator cu capacitate mare (de ordinul farazilor). Prin gruparea mai multor
supercondensatoare se obţine o baterie de supercondensatoare, simbolizată BS.
Bateria de supercondensatoare, BS, constituie o alternativă tehnologică nouă de
stocare şi eliberare a energiei electrice ce caută să suplinească din caracteristicile
neperformante ale bateriilor, fără ca aceasta să afecteze negativ ceilalţi parametri specifici
surselor de energie electrică proprii vehiculelor electrice hibride. La baza structurii unei
baterii de supercondensatoare se află condensatorul în structură dublu strat şi cu toate că
principiul de funcţionare a fost descoperit încă din 1879 de către Helmholtz, obţinerea
unor componente performante a fost posibilă doar în ultimii ani. Principala caracteristică
a unui condensator dublu strat, CDS, constă în capacitatea mult superioară de stocare a
energiei electrice, comparativ cu cea a unui condensator obişnuit cu dielectric.
O baterie de supercondensatoare oferă capacitate de câteva mii de Farazi (realizări
recente 3200[F]) eliberează cantităţi importante de energie în timpi de ordinul secundelor
şi poate face faţă unui număr de câteva sute de mii de cicli pe toată durata lor de
funcţionare şi la un randament ridicat. Având curenţi de funcţionare superiori, de sute de
amperi, o putere specifică instantanee variind între 0,1 şi 100 [kW/kg],
supercondensatoarele constituie un potenţial important de energie şi putere ridicată,
complementar bateriilor. Energia electrică stocată în supercondensator compensează
căderea tensiunii la bornele blocului de comandă al motorului, precum şi descărcarea
bateriei. Supercondensatorul, descărcat până la o treime din tensiunea de alimentare (
120 [V]), poate furniza o putere medie de 40 [kW] într-un interval de 10 [s].
Deşi bateriile de supercondensatoare pot prelua complet în anumite cazuri
funcţiile bateriei de tracţiune, utilizarea lor de bază este de a asista bateria, dispunându-se
astfel de o energie specifică ridicată dar şi de posibilitatea de a o elibera într-un timp
foarte scurt. Făcând o comparație, aşa cum motorul electric asistă motorul cu ardere

1
internă, îmbunătăţind randamentul întregului ansamblu, bateria de supercondensatoare va
prelua vârfurile de solicitare excesivă a bateriei de tracţiune mărind performanţele şi
durata de funcţionare a ansamblului de stocare. Dacă luăm în considerare puterea
specifică, bateria de supercondensatoare oferă performanţe identice sau superioare celor
specifice bateriilor de tracţiune. Din nefericire, energia specifică ce poate fi stocată într-o
baterie de supercondensatoare este mai redusă decât cea din bateriile chimice. Putem face
o comparație între echipamentele de stocare a energiei electrice cu ajutorul unui grafic
specific, numit diagrama Ragone, care raportează energia specifică a dispozitivului
(celule de combustie, baterii, condensatoare, dispozitive de stocare a energiei electrice în
magneţi superconductori, SMESSuperconducting Magneting Energy Storage, sau aşa
numitul starter-alternator integrat în volantă, SAI) respectiv la puterea specifică
corespunzatoare. O asemenea diagramă este prezentată în fig. 1.
Bateriile au o capacitate foarte bună de stocare a energiei având la baza acestui
proces reacţii electrochimice. Puterea lor specifică este însă scăzută, atât datorită timpilor
mari ai reacţiilor respective cât şi rezistenţei interne care variază foarte mult cu starea de
încărcare (SOC), respectiv cu temperatură externă. În contrast cu bateriile, condensatorul
cu dielectric oferă o densitate energetică foarte scăzută. Eliberarea energiei se face
extrem de rapid astfel încât puterea specifică obţinută are valori ridicate. Noua tehnologie
a condensatoarelor dublu strat umple golul semnificativ dintre baterii şi condensatoarele
clasice având energii specifice de până la 100 ori mai mari comparativ cu acestea din
urmă. Asocierea dintre o baterie de tracţiune şi o baterie supercondensatoare oferă astfel
caracteristicile sursei ideale de energie electrică pentru tracţiune.

Fig. 1- Diagrama Ragone: dependenţa dintre energiile specifice puterile

specifice ale surselor de stocare a energiei electrice de pe vehiculele electrice
hibride; SAI Starter-Alternator Integrat în volantă; SMES-dispozitive de
stocare energetice cu magneţi supraconductori; 1-categorie specială de
supercondensatoare denumită baterie tampon supercapacitivă (BOOSTCAP)
1

2
 Blocul electronic de comandă al motorului de tracţiune gestionează şi încărcarea
supercondensatorului, în funcţie de regimul de deplasare al autovehiculului, starea de
încărcare a bateriei şi acţiunile conducătorului. Astfel, la plecare de pe loc sau accelerare
bruscă, supercondensatorul trebuie să fie complet încărcat, în timp ce la deplasarea cu
viteză stabilizată relativ mare (peste 80 [km/h]), acesta trebuie să fie descărcat, urmând ca
încărcarea sa să aibă loc la frânarea cu recuperare de energie.

1.2 Structura condensatoarelor dublu-strat

Aceste condensatoare sunt formate din doi electrozi pe bază de cărbune activ
plasaţi într-un electrolit organic sau apos şi izolaţi electric printr-o membrană separatoare.
Aceste trei componente trebuie selectate astfel încât să ofere următoarele caracteristici
specifice: conductibilitate ionică ridicată a electrolitului, izolaţie electrică bună,
conductibilitate ionică mare a separatorului, suprafaţă foarte mare a electrozilor, grosimea
electrozilor şi a separatorului foarte mică. Electrozii sunt depuşi sub formă de pastă pe
câte o membrană ce oferă posibilitatea plierii şi rulării lor pentru obţinerea unor suprafeţe
mari în volume reduse şi asigură totodată izolaţia electrică între electrozi fără a împiedica
deplasarea ionilor între aceştia. Structura desfăşurată a unui condensator dublu strat se
poate observa în fig. 2.
Pentru a exploata posibilităţile dublului strat electric în termeni de energie
specifică şi capacitate volumică, s-a recurs la materiale cu electrozi poroşi cu suprafaţă
specifică foarte mare, cum ar fi carbonul activ (1000 [m2/g]). Utilizarea unui asemenea
material permite creşterea suprafeţei de contact dintre electrod şi electrolit fără a mări
volumul total al ansamblului. Dacă se aplică o diferenţă de potenţial, ionii circulă între
cei doi electrozi prin intermediul electrolitului şi prin materialul poros al membranei
(separator) intercalat între aceştia. În stare de încărcare electrică, anionii (+) şi cationii (-)
se localizează în apropierea electrozilor de polaritate opusă astfel încât să creeze un
echilibru cu sarcinile electrice din cărbunele activ. În acest fel iau naştere cele două
regiuni (straturi) de polaritate opusă încărcate electric. Pe suprafeţe externe ale
electrozilor sunt depuse folii metalice foarte bune conducătoare de electricitate, iar întreg
ansamblul rezultat este rulat sau pliat în forme cilindrice sau rectangulare şi aşezat în
carcase metalice corespunzătoare. Astfel de structuri sunt prezentate în fig. 3.
După pliere şi asamblare în carcasă, compoziţia internă este impregnată cu
electrolit. Acesta poate să fie solid, organic, sau lichid în funcţie de aplicaţia şi puterea
solicitată.

3
 Fig. 2 - Condensator dublu strat

Tensiunea de lucru a condensatoarelor dublu strat este stabilită de tensiunile

interne de descompunere ale electrolitului şi depinde în principal de temperatura externă,
de intensitatea curentului şi de durata de funcţionare. Din cauza distanţei foarte reduse
care separă cele două regiuni cu acumulări de sarcini electrice opuse aflate la interfaţa cu
electrolitul dar şi a suprafeţei întinse a electrozilor, capacitatea acestor condensatoare este
foarte mare, de ordinul sutelor de farazi. Materialele cele mai utilizate pentru realizarea
electrozilor sunt cele care oferă o suprafaţă activă cât mai mare precum oxizii de metale,
cărbunele sau grafitul. Acestea trebuie să fie materiale inerte din punct de vedere
electrochimic, ieftine, compatibile cu electrolitul din punct de vedere chimic şi electric.
Pentru aplicaţiile care impun energii specifice ridicate, cel mai utilizat este cărbunele
activ de tip pulbere sau fibră. Acesta se depune sub formă de pastă direct pe folia
metalică a electrozilor. Din cauza numărului imens de granule, rezistenţa internă a
electrodului rezultată prin însumarea rezistenţelor de contact dintre granule sau dintre
granulă şi suprafaţa electrodului atinge valori destul de ridicate. Pentru a reduce această
rezistenţă, pulberea activă se amestecă cu fibre sau pulberi metalice şi se presează intens
pentru amestecarea lor cât mai bună şi pentru eliminarea aerului. Suprafeţele substanţei
active rezultate ajung astfel la valori impresionante, cele mai perfecţionate soluţii oferind
3000 [m2] pe gram de material.
Capacitatea creşte liniar cu suprafaţa eleectrozilor ajungând astfel la valori de 250
[F/g] sau 100 [F/cm3]. Grosimea stratului activ este de ordinul a 100 [μm] la o grosime a
foliei metalice a electrodului de 25 [μm].

4
 Fig. 3 - Modul de pliere şi rulare al electrozilor dublu strat
în structuri cilindrice sau paralelipipedice

Făcând o comparație, electroliţii apoşi bazici, KOH, sau acizi, H2S04, oferă
tensiuni de disociere de doar 1,25 V, iar electroliţii organici obţinuţi prin dizolvarea
sărurilor cuadrivalente în solvenţi organici prezintă tensiuni de disociere duble, de 2,5 V.
Densitatea de energie va fi astfel de patru ori mai mare în cazul electroliţilor organici şi
din acest motiv aceşti electroliţi sunt utilizaţi cu preponderenţă în bateriile de
supercondensatoare destinate vehiculelor electrice hibride. Structura unui element
supercondesatoe este vizibilă în fig. 4.

Fig. 4 - Supercondensator

5
 Ca un aspect negativ se poate aminti conductivitatea electrică mai redusă a acestor
electroliţi fapt ce conduce la mărirea rezistenţei interne a condensatorului, rint. Din acest
motiv se utilizează un compus organic, acetonitril care măreşte conductibilitatea până la
60 [ms/cm].
Valoarea redusă a tensiunii, reprezintă o constrângere severă pentru integrarea
supercondensatoarelor în sisteme ca vehiculele hibride. Astfel, pentru a obţine un nivel
ridicat de tensiune, asocierea mai multor celule, numită pachet de supercondensatoare
este esenţială (supercondensatoarele sunt conectate în serie şi/sau în paralel). Aceasta
măreşte volumul ocupat şi costul şi în plus, adauăgându-se problemele echilibrării
celulelor din pachet. Membrana separatoare are ca scop izolarea electrică între electrozi,
trebuind în acelaşi timp să asigure o bună circulaţie a ionilor prin electrolit. Separatorii se
aleg în raport cu electrolitul utilizat. În cazul electroliţilor organici, cei mai utilizaţi sunt
separatorii pe bază de polimeri sau hârtie, în timp ce pentru electroliţi apoşi cele mai
indicate sunt membranele din fibră de sticlă sau ceramice.