Textul literar și nonliterar

Textul este o formă fundamentală a comunicării, fiind baza interacțiunii umane. Oamenii comunică
prin intermediul textului, transmițând informație, gânduri, sentimente, experiențe de viață, opinii și
judecăți de valoare. Totodată, textul este dependent de context, de mediul socio-cultural, dar și de
experiența cititorului, a celui care încearcă să descifreze mesajul explicit și implicit al acestuia.
Astfel, semnificația textului, literar sau nonliterar, se raportează întotdeauna la relația interumană,
Secvența narativă este definită de prezența a trei etape: o stare inițială, o transformare (făcută sau
suportată) și o stare finală.

 Secvența descriptivă are în vedere existența a două procese: aspectualizare (prezentarea

parților și trăsăturilor) și punere în relație (aspectele de timp, spațiu și comparație cu alte
elemente, obiecte, persoane).
 Secvența argumentativă constă într-o succesiune formată din teză, argumente și concluzie.
 Secvența explicativă se bazează pe întrebarea de ce? și pe explicația pentru că…
 Secvența dialogată este „manifestarea cea mai spectaculoasă și mai evidentă a
mecanismului explicativ complex”.

Această viziune apare și în cadrul programelor școlare actuale de Limba și literatura română,
gimnaziale și liceale, deoarece se propune studierea textului în sens larg, literar și nonliterar, prin
sublinierea trăsăturilor reprezentative. În cadrul orelor de curs, profesorul este cel care trebuie să îi
facă pe elevi să identifice aceste tipare la nivelul textului literar sau nonliterar, iar cea mai bună
metodă este aceea de a-i lăsa pe elevi să lucreze efectiv cu textul, să își pună întrebări și să încerce
să găsească răspunsul corespunzător prin realizarea unor conexiuni între tipuri de text
diferite/variate. În acest sens, profesorul trebuie să selecteze acele texte literare și nonliterare între
care se pot face asocieri din perspectiva secvențelor textuale.

În cele ce urmează, pornind de la texte recomandate de programele școlare de Limba și literatura

română, nivel liceal, voi evidenția modul în care se pot crea conexiuni la nivelul secvențelor textuale
în actul de predare-învățare, scopul fiind acela de a forma elevi pregătiți pentru viața extrașcolară.

Secvența narativă
a) literar: evenimentele relatate în cadrul romanului Maitreyi de Mircea Eliade;
b) nonliterar: o știre despre întâmplările remarcabile din viața autorului Mircea Eliade.

Secvența descriptivă
a) literar: însușirile fizice și morale ale personajului feminin din romanul menționat;
b) nonliterar: trăsăturile fizice și morale ale persoanei care a reprezentat sursa de inspirație pentru
Eliade, respectiv Maitreyi Devi (discuții pornind de la poza acesteia).

Secvența argumentativă
a) literar: gândurile interioare ale personajului-narator Allan referitoare la Maitreyi;
b) nonliterar: modul în care autorul își argumentează decizia de a scrie acest roman.

Secvența explicativă
a) literar: modul în care personajul-narator își motivează relația cu Maitreyi;
b) nonliterar: modul în care Mircea Eliade explică decizia de a se inspira din lumea exotică a Indiei.

Secvența dialogată
a) literar: dialogul, ca mod de expunere, din cadrul romanului dat;
b) nonliterar: interviul pe care îl oferă Mircea Eliade.
Studiul literaturii trebuie să se bazeze pe receptarea unor texte cât mai variate, specifice realității
cotidiene a elevului, văzut ca parte integrantă a societății în care trăiește. Din acest motiv, analiza
textelor pornind de la identificarea similitudinilor oferite de secvențele textuale este benefică, elevii
reușind să creeze punți în descifrarea mesajului transmis. În plus, nu trebuie uitat faptul că
subiectele formulate în cadrul examenelor naționale mizează pe analiza ambelor tipuri de texte,
literare și nonliterare, tocmai pentru a accentua calitatea de cititor abil, independent, pe care elevul o
dobândește de-a lungul anilor de școală.

Bibliografie
1. Adam, Jean-Michel, Les texts types et prototypes. Recit, description, argumentation, explication et
dialogue, Editions Nathan, 1992