Combustibili

Ţiteiul (petrolul brut)

Țițeiul (petrolul brut) a luat naștere din organisme marine plancton care, după moarte
s-au depus pe fundul mării, fiind acoperite ulterior de sedimente.
Conform acestei teorii perioada de formare a petrolului se întinde pe perioada de timp
de cca. 350 - 400 milioane de ani în urmă când a avut loc în rândurile florei și faunei o
mortalitate în masă, explicată prin teoria meteoritului uriaș care a căzut în acea
perioadă pe Pământ, declanșând temperaturi și presiuni ridicate.
În cazul în care straturile impermeabile de argilă sunt deasupra, nepermițând ieșirea la
suprafață a petrolului, acesta se va găsi în straturile profunde de unde va fi extras prin
sonde petroliere.
Petrolul este un amestec de hidrocarburi solide și gazoase dizolvate într-un amestec de
hidrocarburi lichide. Țițeiul în stare brută (nerafinat) conține peste 17 000 de
substanțe organice complexe. El este un lichid vâscos, a cărui culoare variază de la
galben-verde pînă la negru, avînd reflexe colorate diferite. Mirosul petrolului este
caracteristic. Petrolul nu este solubil în apă şi mai uşor ca aceasta. Fiind un amestec
din diverși compuși, petrolul nu are punct de fierbere definitiv, el se distilează
continuu, la temperaturi cuprinse între 30°C şi 360°C. Petrolul brut este considerat la
fel de valoros ca şi aurul, de aceea a fost numit aurul negru.
Prin distilarea fracționată a petrolului, în rafinăriile petrochimice se obțin propan,
butan, benzine, petrol lampant, motorină, păcură.

Utilizările petrolului

 Drept combustibil sub formă de: benzină, motorină, kerosen

 La obținerea de: vopsele și coloranți, medicamente, materiale plastice, cauciuc
sintetic, fibre sintetice, adezivi, detergenţi, produse cosmetice, explozivi, insecticide,
pesticide.

Cărbunele

Cărbunele s-a format din resturi de plante fosile, care constau mai ales din feriga
uriașă. După moartea lor, aceste plante s-au scufundat în mlaștină unde, fiind izolate
de aerul atmosferic urmează o serie de procese anaerobe (fără oxigen).
În primele faze s-a format turba.
Prin migrația mărilor, aceste mlaștini au fost acoperite cu sedimente, creându-se
temperaturi și presiuni ridicate, care au eliminat apa din turbă și astfel a luat naștere
cărbunele brun (lignit).
Presiunile mari au continuat să elimine apa din cărbunele brun rezultând cărbunii cu
cea mai mare putere calorifică, huila.
 La presiuni și mai mari s-a format antracitul care este în același timp și cărbunele cel
mai vechi. La antracit procentul de carbon ajunge la 90 - 96 %.
Culoarea cărbunilor diferă de la un tip de cărbune la altul și chiar în cadrul aceluiași
tip. Astfel turbele pot fi galbene, brune și, uneori, negre. Ligniții încep de la culori
galben murdare, trec prin galben-brun, brun și ajung la negru. Huilele sunt în marea
lor majoritate negre, iar antraciții au culori cenușii, cenușii metalice și neagră.
Cărbunii bruni lasă, în general, urma brună, huilele urmă neagră, iar la antraciți
aceasta este neagră cu nuanțe de gri metalic.
Luciul cărbunilor depinde de compoziția petrografica și crește odată cu gradul de
carbonificare.

Utilizările cărbunelui

 Drept combustibil, atât casnic, cât și în producerea de curent electric produs cu

ajutorul turbinelor din termocentrale. Prin ardere cărbunele eliberează căldură și
produce gaze de ardere ca dioxid de carbon, dioxid de sulf și vapori de apă.
Termocentralele moderne au redus substanțial emisiile de gaze nocive rezultate din
arderea cărbunilor.
 Ca materie primă în industria chimică și în metalurgie.
 Cocsul este un material obținut prin prelucrarea termică a huilei. El are o importanță
mare, fiind folosit drept combustibil în încălzire (înlocuitor al gazelor naturale) și de
asemenea ca reducător al minereurilor feroase în furnale, la obținerea metalelor.

Gazul natural

Gazul natural este un gaz inflamabil care se află sub formă de zăcământ în straturile
din adâncime ale pământului. Gazul natural este asociat cu zăcămintele de petrol,
procesele lor de formare fiind asemănătoare. Gazul se formează din organisme
microscopice moarte (alge, plancton) fiind izolat de aerul atmosferic, în prezența unor
temperaturi și presiuni ridicate, condiții care au luat naștere prin sedimentarea pe
fundul mărilor, fiind acoperite ulterior de straturi impermeabile de pământ.
În general gazul natural are în compoziție 85% metan, 4% alți alcani (etan, propan,
butan, pentan) și 11% gaze inerte (care nu ard). Deosebit de valoroase sunt gazele
naturale care conțin heliu, aceste gaze fiind sursa principală de obținere a heliului.
Gazul natural este un amestec puternic inflamabil, de regulă insipid și inodor (din care
cauză pentru odorizare se adaugă gazului mercaptan cu scopul de a ușura detectarea
scurgerilor). Are o temperatură de aprindere de circa 600 °C. Este un gaz mai ușor ca
aerul, având o densitate de 0,700–0,840 kg/m³.
Poate fi transportat prin conducte sau cu alte mijloace de transport în stare
comprimată sau în stare lichidă, actualmente fiind folosit pe scară tot mai largă ca
înlocuitor al benzinei.
Utilizările gazului metan

 Drept combustibil
 Arderea metanului este completă dacă elementele care intră în alcătuirea sa, carbonul
și hidrogenul, se transformă în dioxid de carbon și apă, iar flacăra are culoare
albăstruie.
 Arderea metanului este incompletă când are loc într-o cantitate insuficientă de oxigen
sau de aer, cu degajare de monoxid de carbon, cu flacără roșiatică.
 Monoxid de carbon este un produs secundar al oricărei combustii, pe lângă dioxidul
de carbon. Flacăra portocalie sau roșie indică o prezență crescută a monoxidului de
carbon în gazele de ardere. Fiind fără culoare (incolor), fără miros (inodor) și fără gust
(insipid) este un ucigaș tăcut.
 După ce monoxidul de carbon este inhalat, acesta intră în fluxul sanguin și se
amestecă cu hemoglobina (care transportă oxigenul în corp) formând
carboxihemoglobina. Când se întâmplă acest lucru, sângele nu mai este capabil să
transporte oxigen, iar această lipsă de oxigen face ca celulele și țesuturile corpului să
moară.
 Simptomele otrăvirii cu monoxid de carbon sunt dureri de cap (cefalee), amețeli,
greață. Dacă intoxicatul nu este scos din incinta cu monoxid de carbon, apare leșinul
și, în final, moartea.
 Instalarea aragazurilor, a centralelor termice și a sobelor trebuie făcută numai de
specialiști!!!
 Obținerea gazului de sinteză (CO + H2)
 În industria chimiei organice, la obținerea unor solvenți, agenți frigorifici,
formaldehidă, acid cianhidric, negru de fum , substanțe care sunt materii prime pentru
alte sinteze organice. Gazul natural acoperă 24% din necesarul de energie al lumii.

Hidrogenul

Hidrogenul se consideră a fi combustibilul viitorului.

Este un gaz inflamabil, incolor, insipid, inodor, iar în natură se întâlnește mai ales sub
formă de moleculă diatomică, H2. Este cel mai ușor gaz.
Cea mai importantă metodă de obținere industrilă a hidrogenului este prin reacția
dintre metan și a vaporilor de apă, la tempreaturi ridicate ( 1300 – 2000 °F), rezultând
un amestec numit gaz de sinteză , format din monoxid de carbon (CO) și hidrogen
(H2) :

CH4 + H2O → CO + 3H2

Utilizările hidrogenului

 Drept combustibil, fiind o alternativă pentru înlocuirea benzinei pentru vehiculele

echipate cu motoare cu ardere internă. Avantajele sale principale constau în faptul că
este ecologic, din arderea sa rezultând vapori de apă, iar randamentul termic al
 motoarelor cu hidrogen este ridicat. Dezavantajele constau în pericolul mare de
explozie, dificultatea stocării în vehicul și lipsa unor rețele de stații de alimentare cu
hidrogen. Una dintre cele mai promițătoare soluții tehnice o reprezintă conversia
directă a energiei chimice din hidrogen în electricitate, prin intermediul pilelor de
combustie (electroliza apei acidulate).

 Umplerea baloanelor meteorologice

 Ca reactant, de reducere a minereurilor oxizilor metalici pentru obținerea metalelor,
de fabricare a amoniacului și în procedeele de hidrogenare.
 Flacăra oxihidrică folosită la sudura și tăierea metalelor pentru lucrări sub apă la
adâncime mai mare de 100m. În amestec cu oxigenul, hidrogenul arde cu o flacără
pală albăstruie, aproape invizibilă, dar foarte fierbinte.
 Datorită bunei conductivități termice este folosit ca agent de răcire în generatoare
electrice din centralele electrice. De asemenea izotopul radioactiv al hidrogenului,
deuteriu, este folosit la obținerea apei grele. Apa grea este utilizată în special ca
moderator de neutroni în reactori nucleari printre care și cei de tip CANDU folosiţi la
Cernavodă. În domeniul științific, o altă utilizare este în detectoarele de neutroni.
 Hidrogenul lichid are un rol important în cercetările din criogenie, inclusiv în studiile
legate de superconductivitate.