Hannibal

Hannibal Barca (n. 247 î.Hr.– d. 183 î.Hr.) a fost un om

de stat și general cartaginez, considerat unul dintre cei mai
străluciți comandanți militari din istorie și unul dintre cei mai
mari dușmani ai Republicii Romane.
Hannibal este considerat unul dintre cei mai mari
comandanți din istoria militară. Tatăl său, Hamilcar Barca, a
comandat forțele cartagineze în Primul Război Punic, iar frații
săi erau Mago, Hasdrubal și Hasdrubal cel Cinstit.
Hannibal a trăit într-o perioadă de maximă tensiune în
regiunea Mediteraneeană, când Republica Romană și-a stabilit
supremația asupra Cartaginei, regatelor elenistice ca
Macedonia, Siracuza și Imperiul Seleucid. Una dintre cele mai
faimoase realizări a lui Hannibal a fost izbucnirea celui de-al
doilea Război Punic, când a mărșăluit cu armata, incluzând
elefanți de război, din Iberia, traversând Munții Pirinei și Alpii, spre Italia. Aflat în Italia, a
obținut trei victorii importante - Trebia, lacul Trasimene și Cannae, unde s-a remarcat pentru
abilitatea sa de-a slăbi punctele forte ale adversarului, câștigând și mulți aliați împotriva
Romei. Hannibal a ocupat o parte din Italia în 15 ani, dar contra-ofensivă romană în nordul
Africii l-a forțat să se întoarcă în Cartagina, unde a fost decisiv înfrânt de Scipio Africanul în
bătălia de la Zama.
Istoricul militar Theodore Ayrault Dodge l-a numit pe Hannibal „părintele strategiei”,
deoarece a fost cel mai mare dușman al Romei, care i-a adoptat elemente tactice din propriul
arsenal strategic. Această laudă i-a adus o reputație puternică în lumea modernă, și el a fost
privit ca un mare strateg, comparat cu Napoleon Bonaparte.
Printr-o abilă diplomație, Roma reușește să găsească, în Liga Etoliană și Pergam, aliați
fideli în primul război macedonean (215 î.Hr. - 205 î.Hr.), obligându-l pe Filip al V-lea să se
consacre, în exclusivitate, operațiunilor militare din Grecia. În anul 210 î.Hr., un nou general
roman, în vârstă de numai 25 de ani, este numit comandant suprem al forțelor din Spania,
eliminând până în 206 î.Hr. orice rezistență punică în Peninsulă. Istoriografia romană a făcut
din Scipio Africanul contraponderea ideală a comandantului cartaginez.
 Tot mai izolat pe pământul italic, Hannibal apelează la ajutorul fratelui său Hasdrubal.
Acesta, cu ultima mare oaste punică din Hispania, reface drumul lui Hannibal dar, ajuns în
Italia centrală, este surprins de forțele celor doi consuli - Marcus Livius Salinator și Gaius
Claudius Nero - la râul Metaurus, pierzând în bătălie întreaga armată și propria-i viață (207
î.Hr.).
Redus la defensivă în sudul Italiei, Hannibal este rechemat în 203 î.Hr. în Africa, după
victoriile repurtate aici de Scipio Africanul. La capătul a 16 ani de lupte, Hannibal părăsește
neînfrânt pământul Italiei. La Zama însă, în Tunisia de azi, în ultima bătălie a celui de-al doilea
război punic (202 î.Hr.) Hannibal este înfrânt de Scipio, Cartagina semnând, în anul următor,
tratatul de pace.
La începutul războiului lui Antiochos al III-lea împotriva Romei (192 î.Hr.), Hannibal
susține, fără succes, ideea purtării luptelor pe solul italic. După înfrângerea seleucidă de la
Magnesia (190 î.Hr.), după o serie de pelegrinări, Hannibal se refugiază la curtea regelui
Bitiniei, Prusias I. Conduce flota acestuia la victoria în războiul împotriva Pergamului (184 î.Hr.)
dar, după înfrângerea Bitiniei, pentru a nu cădea în mâinile romanilor, care ceruseră predarea
lui, se sinucide la Libyssa, în 183 î.Hr. Moare în același an ca și rivalul său Scipio Africanul.