Bătălia de la Posada

Bătălia de la Posada este numele unui conflict militar între Regatul Ungariei și Țara Românească,
petrecut în toamna anului 1330. Această bătălie a marcat emanciparea Țării Românești de sub tutela coroanei
maghiare.
În 1324 Basarab I se afla sub suveranitatea lui Carol Robert de Anjou. Un an mai târziu, domnitorul
român cucerește Severinul, ceea ce a dus la răcirea relațiilor cu Regatul Ungar. Mai mult decât atât, din 1327
Basarab refuză să mai plătească tributul de vasal. Aceste lucruri l-au determinat pe regele ungar, la sfatul lui
Dionisie (mai târziu ban de Severin), să întreprindă o expediție de recucerire a teritoriului pierdut și de
pedepsire a vasalului său.
În luna septembrie a anului 1330, Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, cu o puternică armată,
pleacă din Timișoara să-l pedepsească pe fostul său vasal, Basarab I, cneaz
al ținutului. Ocupă Banatul de Severin și înaintează prin Oltenia, pustiită în
prealabil de către Basarab, spre Curtea de Argeș. Datorită acestei strategii
de apărare, în rândurile armatei invadatoare se instalează foametea încă
de la intrarea în Țara Românească. Pe drum, Carol Robert primește o solie
din partea domnitorului român (ilustrată și într-una dintre cele trei
miniaturi legate de acest subiect ale cronicii pictate de la Viena), care îi
aduce o propunere de pace.Deși Basarab I își plătea conștiincios arenda
pentru vasalitatea acordată (conform contractelor cu coroana ungară
asupra drepturilor si folosirea resurselor naturale, contract păstrat in
corespondenta papală), regele Ungariei s-a lăsat ațâțat de adversarii lui
Basarab, voievodul Thomas din Transilvania si fiul lui Niklas Gara, de-al
îndepărta pe Basarab, sperând astfel că ei vor putea obține investitura
vasalității asupra Valahiei. Astfel Basarab nedorind un război devastator a
oferit generos regelui o despăgubire pentru campania sa.
Oferta de pace făcută de Basarab I este refuzată de către rege,
deși i se promitea generos o despăgubire a 7.000 de mărci de argint, cedarea cetății Severinului și trimiterea
unui fiu la curtea ungară ca garanție, "numai vă întoarceți în pace și vă feriți de primejdii, că de veți veni mai
încoace, nu veți scăpa de dânsele".Carol Robert răspunde cu aroganță că Basarab este păstorul tuturor oilor
sale și că îl va scoate de barbă din vizuina lui. În cele din urmă, armata maghiară ajunge la Curtea de Argeș, pe
care o găsesc pustie și o incendiază.
Unele relatări ungurești dar și cronica lui Jan Długosz povestesc despre un armistițiu încheiat între cele
două părți beligerante, cu condiția ca românii să conducă armata invadatoare către Ungaria pe drumul cel mai
scurt. Ghizii români puși la dispoziția regelui de către Basarab i-ar fi condus apoi pe unguri într-un defileu unde
acesta le pregătise o capcană. A. D. Xenopol se îndoia de veridicitatea acestui pasaj, socotindu-l doar un
pretext pentru a explica mai ușor înfrângerea rușinoasă a armatei regale.
 Cert este că odată ajunși în acea vale îngustă și prăpăstioasă, ungurii sunt atacați și zdrobiți. Au existat
două atacuri, conform documentelor. Primul, dat în susul văii, a oprit înaintarea intrușilor, iar al doilea a
însemnat distrugerea lor.
După lupta de 3 zile, 9 - 12 noiembrie 1330, Carol Robert de Anjou a scăpat cu greu, schimbând hainele
sale cu ale unui oștean pentru a nu fi recunoscut. Se reîntoarce către patrie tot prin Timișoara.Printre victime,
alături de numeroși nobili, s-au numărat și Toma, voievodul Ardealului, Andrei de Alba, purtătorul sigiliului
regal, precum și preotul personal al regelui. O parte a supraviețuitorilor au fost luați în robie, însuși regele
recunoscând, doi ani mai târziu, că în urma bătăliei „s-au tras nu puține robii, cazne și primejdii pentru neamul
unguresc”
Prin această victorie, Basarab I a reușit să consolideze independența ținutului, să o întărească din punct
de vedere statal, pentru ca mai apoi să-i lărgească hotarele.Dar ce a rămas în istorie este faptul că această
victorie răsunătoare a însemnat practic nașterea unui nou stat feudal independent, Basarab I asumând titlul
de Mare Voievod.Relațiile cu Regatul Ungariei s-au îmbunătățit abia după moartea lui Carol Robert (1342) și
suirea pe tron a fiului său Ludovic I, în special după 1345. În 1354 Nicolae Alexandru a recunoscut
suzeranitatea regelui maghiar.

Fuga lui Carol Robert, tablou de Molnár József (1855)