Calitatea apei şi a solului

Calitatea apei

Apa este o substanţă indispensabilă vieţii pe Pământ; intră în alcătuirea organismelor

vii, dar şi în mediul extern unde formează hidrosfera.
Apa este suportul vieţii. Apa este necesară desfăşurării tuturor funcţiilor vitale ale
organismului (digestie, circulaţie, respiraţie,absorbţie, excreţie). Reprezintă 70 % din
masa corporală a unui adult. Apa uşurează transportul toxinelor de la celule şi
eliminarea lor prin urină şi transpiraţie.
Omul consumă apă pentru nevoile individuale, dar şi pentru nevoi colective.
Cantitatea totală de apă utilizată astfel de un individ formează amprenta de apă a
individului.
Apa este o resursă naturală limitată.
97,5 % din apa de pe planetă este apă sărată. Doar 2,5 – 3 % din apa de pe planetă,
este potabilă. Cea mai mare cantitate nu este accesibilă deoarece se găseşte în gheţarii
polari. Aproximativ 0,01 % din totalul resurselor de apă dulce, este disponibil pentru
oameni şi ecosisteme.
După natura agentului poluant, poluarea apei poate fi :
o Fizică → apele de răcire
o Chimică → reziduuri petroliere, pesticide, detergenţi, insecticide, erbicide,
îngrăşăminte chimice, deşeuri menajere
o Biologică → bacterii, viermi paraziţi, fungi, protozoare, alge
Calitatea apei se determină în funcţie de calităţile organoleptice (gust, miros), fizice
(culoare, temperatură), chimice, biologice, bacteriologice (bacterii prezente în apă)
Calitatea apei poate fi afectată în urma unor procese naturale sau ca rezultat al
activităţilor umane.
Insecticidele, ebicidele utilizate în agricultură, sunt purtate de apa de ploaie în apele
de suprafaţă afectând lanţurile trofice acvatice.
Îngrăşămintele chimice pe bază de azot, determină înmulţirea excesivă a algelor
(mătasea broaştei), a plantelor de apă (lintiţa). Din cauza competiţiei pentru lumină,
multe dintre aceste organisme mor şi vor fi descompuse de către bacteriile aerobe,
care în aceste condiţii se înmulţesc excesiv şi consumă oxigenul din ape. Scăderea
concentraţiei de oxigen din apă are ca efect moartea animalelor acvatice.
Eutrofizarea este procesul de înmulţie excesivă a microorganismelor din ape.
Deşeurile provenite din industrie ajung în ape, sol intoxicând organismele acvatice şi
terestre. Astfel se produce o bioacumulare a substanţelor toxice până la nivelul
consumatorilor de vârf (consumatori de ordinul III şi IV).
Epurarea este operaţia de îndepărtare din apele uzate, menajere, industriale, de canal,
a substanţelor care le fac improprii anumitor întrebuinţări.
Calitatea solului

Litosfera reprezintă partea solidă de la exteriorul planetei; lithos = piatră şi sfaira =

sferă
Pedologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul genezei, evoluţiei, distribuţiei solurilor,
identificarea caracteristicilor solurilor, în scopul stabilirii gradului de fertilitate a
solurilor şi a creşterii acestuia.
Solul este partea superioară şi afânată a litosferei, are o grosime de 10 – 120 km şi se
află în proces permanent de evoluţie sub influenţa factorilor pedogenetici.
Solul este necesar pentru creşterea plantelor şi în producerea substanţelor organice.
Solul este alcătuit din apă, săruri minerale ( Fe, Al, Ca, K, Mg, silicaţi), substanţe
organice (humus), organisme vii din sol (microorganisme, plante, animale), gaze.
Humusul se formează prin descompunerea resturilor de organisme vegetale şi
animale. Cu cât cantitatea de humus din sol este mai mare, solul este mai fertil.
Râmele afânează şi fertilizează solul, stimulează activitatea microbiană, asigură un
mediu favorabil creşterii rădăcinilor plantelor. Râmele produc humus, iar un sol fertil
conţine râme.
După conţinutul de substanţe minerale şi organice, solurile pot fi : huminifere,
calcaroase, argiloase, nisipoase, lutoase.
După natura agentului poluant, poluarea solulului este :
o Fizică → compactare
o Chimică → pesticide, fungicide, erbicide, insecticide
o Biologică → agenţi patogeni inclusiv paraziţi intestinali
Alte cauze ale degradării solului sunt : eroziunea, excesul de apă, resturi menajere,
deşeuri industriale, defrişarea pădurilor.
Eroziunea solului duce la transformarea acestuia în deşert = deşertificare.
Solul este o resursă regenerabilă dacă este folosit corespunzător.
Resturile menajere depozitate la groapa de gunoi, determină pătrunderea
substanţelor toxice în sol distrugând fertilitatea şi microfauna solului.
Erbicidele şi insecticidele utilizate în agricultură, determină distrugerea microfaunei
solului, fapt ce afectează lanţurile trofice.
DDT-ul este un pesticid nebiodegradabil (nu se descompune în organisme, nu este
eliminat prin urină). Iarba contaminată cu DDT, fiind consumată de erbivore, duce la
bioacumularea DDT-ului în corpul acestora.
Carnivorele ce se hrănesc cu erbivore acumulează o cantitate mare de substanţe
toxice, proces numit bioamplificare.
Un organism aflat pe un nivel superior al piramidei trofice are un grad de
bioacumulare mai mare. Vegetalele conţin mai puţine substanţe toxice decât
animalele.
Practicile agricole necorespunzătoare, industrializarea, urbanizarea, turismul, au
condus la degradarea solurilor având efecte negative şi asupra sănătăţii omului.