CAPITOLUL I

ÎNDRUMĂRI GENERALE

PENTRU SISTEME DE MĂSURĂ

-1-
-2-
 Secţiunea 1
INTRODUCERE, SCOP ŞI TERMINOLOGIE

INTRODUCERE

Datele de măsurare sunt folosite mult mai des şi în mai multe feluri decât până acum.
De exemplu, decizia de ajustare sau nu a unui proces de fabricaţie este acum, în mod
frecvent, bazată pe date de măsură. Datele de măsură sau unele valori statistice
calculate din acestea, sunt comparate cu limitele de control statistice ale procesului şi,
dacă în urma comparaţiei rezultă că procesul este în afara controlului statistic, atunci se
va face o ajustare de un anume tip. În caz contrar, procesul va fi permis să se
desfăşoare fără nici o ajustare.
O altă utilizare a datelor de măsură este a determina dacă există o relaţie semnificativă
între două sau mai multe variabile. De exemplu, se poate bănui că o dimensiune critică
a unei părţi (piese) de plastic turnate este dependentă de temperatura materialului de
turnare. Această posibilă dependenţă poate fi studiată folosind o procedură statistică
numită analiză de regresie pentru a compara măsurările dimensiunii critice cu
măsurările temperaturii materialului de turnare.
Studiile care investighează asemenea relaţii sunt exemple pe care Dr.W.E.Deming le-a
numit studii analitice. În general, un studiu analitic este unul care măreşte cunoaşterea
sistemului de cauze ce afectează procesul. Studiile analitice sunt printre cele mai
importante utilizări ale datelor de măsură pentru că ele conduc în ultimă instanţă la o
mai bună înţelegere a procesului.
Beneficiul utilizării unei proceduri bazată pe date de măsură este direct determinat de
calitatea datelor de măsură utilizate. Dacă această calitate a datelor este scăzută,
beneficiul procedurii este la fel de scăzut. Similar, dacă este ridicată calitatea datelor,
beneficiul este la fel de ridicat.
Pentru a se asigura că beneficiul derivat din utilizarea datelor de măsură este suficient
să justifice costurile de obţinere a acestuia, atenţia trebuie îndreptată pe calitatea
datelor.

CALITATEA DATELOR DE MĂSURĂ

Calitatea datelor de măsură este dependentă de proprietăţile statistice ale multiplelor

măsurări obţinute dintr-un sistem de măsură operând în condiţii stabile.
De exemplu, presupunem că un sistem, operând în condiţii stabile, este utilizat pentru a
obţine câteva măsurări ale unei caracteristici certe. Dacă măsurătorile sunt toate
”închise“ pe valoarea etalon a caracteristicii, atunci calitatea datelor se poate spune că e
ridicată. Similar, dacă unele sau toate măsurătorile sunt foarte departe de valoarea
etalon, atunci calitatea datelor se poate spune că e scăzută.
Proprietăţile statistice cele mai comune utilizate pentru a caracteriza calitatea datelor
sunt deviaţia şi diversitatea. Proprietatea denumită deviaţie se referă la localizarea
datelor relativ la o valoare etalon, iar proprietatea denumită diversitate se referă la
dispersia datelor. Dar alte proprietăţi statistice, cum ar fi rata de neclasificare, pot fi
adecvată în anumite cazuri.
Unul dintre cele mai comune motive pentru calitatea scăzută a datelor este variaţia prea mare
în date. De exemplu, un sistem de măsură utilizat la măsurarea lichidului într-un rezervor
poate fi sensibil la temperatura ambiantă a mediului în care este utilizat. În acest caz, variaţia în

-3-
date poate fi datorată fie schimbării de volum, fie schimbării temperaturii ambiente.
Aceasta face interpretarea datelor mai dificilă şi sistemul de măsură mai puţin oportun.
O mare parte din variaţia dintr-un set măsurări se datorează interacţiunii dintre
sistemul de măsură şi mediul său. Dacă interacţiunea generează prea multă variaţie,
atunci calitatea datelor poate fi atât de scăzută încât datele nu mai sunt utile. De
exemplu, un sistem de măsură cu o mare cantitate de variaţie poate fi nepotrivit pentru
utilizarea în analizarea unui proces de fabricaţie pentru că variaţia sistemului de
măsură poate masca variaţia procesului de fabricaţie.
O mare parte din munca de conducere a procesului de măsură este direcţionată în
monitorizarea şi controlul variaţiei. Printre altele, aceasta înseamnă că accentul trebuie
plasat pe învăţarea modului cum sistemul de măsură interacţionează cu mediul său,
astfel încât să fie generate numai date de calitate acceptabilă.
De cele mai multe ori variaţia este nedorită. Dar există şi câteva excepţii importante.
De exemplu, dacă variaţia este datorată schimbărilor mici ale caracteristicii măsurate,
atunci este considerată de obicei dorită. In sistem de măsură care este mai sensibil la
schimbarea respectivă devine un sistem dorit, pentru că este un sistem de măsură mai precis.
Dacă nu este acceptabilă calitatea datelor, atunci aceasta trebuie îmbunătăţită. Aceasta
se realizează de obicei prin îmbunătăţirea sistemului de măsură mai degrabă decât prin
îmbunătăţirea datelor .

PROCESUL DE MĂSURARE
În acest document, termenul “măsurare” este definit ca “atribuirea de numere
lucrurilor materiale pentru a reprezenta relaţiile dintre acestea privind proprietăţi
specifice”. Această definiţie a fost dată de C.Eisenhart(1963).
Procesul de atribuire a numerelor este definit ca procesul de măsură, iar valorile
atribuite sunt definite ca valori de măsură.
Din aceste definiţii, rezultă că un proces de măsurare trebuie privit ca un proces de
fabricaţie care produce numere (date). Privirea unui sistem de măsură în acest fel este
utilă pentru că ne permite să determinăm toate conceptele, filozofia şi instrumentele
care şi-au demonstrat deja inutilitatea în zona de control a procesului statistic.

SCOPUL
Scopul acestui document este să prezinte îndrumări pentru selectarea procedurilor de
evaluare a calităţii unui proces de măsură. Deşi îndrumările sunt în general suficiente
pentru a fi utilizate la orice sistem de măsură, ele au fost gândite în principal pentru
sistemele de măsură din lumea industrială. Acest document nu s-a intenţionat a fi un
compendiu de analiză pentru toate sistemele de măsură. Obiectivul principal îl
constituie sistemele de măsură unde citirile pot fi repetate pentru fiecare parte (piesă).
Multe din analize sunt utile cu alte tipuri de sisteme de măsură conţine referinţe şi
sugestii. Oricum, dacă aveţi aşa un sistem, este recomandabil să cereţi asistenţă de la
surse statistice competente.

TERMINOLOGIA
Instrument: orice dispozitiv utilizat pentru obţinerea măsurărilor; frecvent utilizat
pentru a se referi în special la instrumentele speciale; include şi calibre (de tip trece/nu
trece).
Sistem de măsurare (de măsură): Colecţia de operaţii, proceduri, instrumente şi alte
echipamente, software şi personal, toate folosite pentru atribuirea unei valori pentru
caracteristica de măsurat; întregul proces utilizat pentru obţinerea măsurărilor.

-4-
 Secţiunea 2
PROPRIETĂŢI STATISTICE ALE SISTEMELOR DE MĂSURĂ

Un sistem de măsură ideal ar produce numai măsurători corecte oricând ar fi utilizat.

Fiecare măsurare ar fi “de acord” cu un etalon standard (vezi Deming, 1986,p.281). Un
sistem de măsură care ar produce asemenea măsurări s-ar putea spune că are
proprietăţile statistice variaţie zero, deviaţie zero şi probabilitate de neclasificare zero
orice produs ar măsura.
Din păcate, sisteme de măsură cu proprietăţi statistice atât de dorite există rar, şi astfel,
conducătorii de proces trebuie să utilizeze sisteme de măsură care au proprietăţi
statistice mai puţin corespunzătoare.
Calitatea unui sistem de măsură este în general determinat exclusiv prin proprietăţile
statistice ale datelor produse. Alte proprietăţi cum ar fi costul, uşurinţa utilizării, etc.
sunt importante în măsura în care contribuie la oportunitatea generală a unui sistem de
măsură. Dar proprietăţile statistice ale datelor produse sunt cele care determină
calitatea sistemului.
Ar trebui înţeles că proprietăţile statistice care sunt cele mai importante pentru o
utilizare, nu sunt neapărat cele mai importante şi pentru a alta. De exemplu, pentru
unele utilizări a maşinii de măsură în coordonate (CMM), cele mai importante
proprietăţi statistice sunt deviaţia şi variaţia mici. O asemenea maşină cu aceste
proprietăţi va genera măsurări care sunt “închise” pe valorile certificate de standardele
care sunt urmărite la Institutul Naţional de Standarde şi Tehnologie (NIST). Datele
obţinute de la o asemenea maşină pot fi foarte folositoare pentru analiza unui proces de
fabricaţie.
Dar, indiferent cât de mici pot fi deviaţia şi variaţia, aceeaşi maşină CMM poate fi
incapabilă, sub condiţii generale sigure, să facă o discriminare acceptabilă între
produse bune şi rele din cauză că rata ei de neclasificare este prea ridicată. Astfel, sub
acele condiţii generale, ar fi simultan acceptabilă pentru analiza procesului de
fabricaţie şi inacceptabilă pentru a face inspecţia finală a pieselor.
Managementul are responsabilitatea de a identifica proprietăţile statistice care sunt cele
mai importante pentru utilizarea finală a datelor. Managementul este de asemenea
responsabil pentru asigurarea că aceste proprietăţi sunt folosite ca bază pentru
selectarea sistemului de măsură. Pentru a realiza aceasta sunt necesare definiţiile
operaţionale ale proprietăţilor statistice, cât şi metodele acceptabile de măsurare a
acestora.
Deşi fiecare sistem de măsură poate necesita proprietăţi statistice diferite, există câteva
proprietăţi certe pe care fiecare sistem trebuie să le aibă. Acestea sunt:
1) Sistemul de măsură trebuie să fie în controlul statistic. Aceasta înseamnă că variaţia
în sistemul de măsură este datorată numai cauzelor comune şi nu cauzelor speciale.
2) Variabilitatea sistemului de măsură trebuie să fie mică în comparaţie cu
variabilitatea procesului de fabricaţie.
3) Variabilitatea trebuie să fie mică în comparaţie cu limitele specificate.
4) Incremenţii de măsură trebuie să fie mici în comparaţie cu cea mai mică valoare
dintre variabilitatea procesului şi limitele de specificaţie. O regulă comună cerută
pentru incremenţi este să nu fie mai mari decât o zecime din cea mai mică valoare
dintre variabilitatea procesului şi limitele de specificaţie.
5) Proprietăţile sistemului de măsură se pot schimba cu variaţia subiecţilor măsuraţi.
Dacă este aşa, atunci cea mai mare (rea) variaţie a sistemului de măsură trebuie să
fie mică în comparaţie cu cea mai mică valoare dintre variaţia procesului şi limitele
de specificaţie.

-5-
-6-
 Secţiunea 3
STANDARDE

NOŢIUNI DE BAZĂ

Institutul Naţional pentru Standarde şi Tehnologie (National Institute of Standards and

Technology =NIST) este principala organizaţie de standardizare în Statele Unite.
Aparţinând de Departamentul de Comerţ al Statelor Unite, NIST serveşte ca deţinător a
celor mai multe standarde naţionale de măsurători fizice şi chimice. Cunoscut altădată
ca Birou Naţional de Standarde (National Bureau of Standards=NBS), NIST
coordonează standardele lui de măsură cu standardele din alte ţări şi realizează şi
distribuie proceduri de măsurare şi calibrare.
Unul din principalele servicii oferite de NIST este transferarea măsurilor din
standardele sale în alte sisteme de măsură. Procedura folosită la transferarea
măsurărilor se numeşte procedură de “Calibrare” şi intenţionează să aducă sistemul de
măsură diferit în acord cu măsurările poduse de NIST. De regulă, procesul de transfer
implică un sistem ierarhic de transferuri, unde fiecare nivel se bazează pe propriul
sistem de standarde. La cel mai înalt nivel în ierarhie este standardul naţional.
Standardul naţional este de obicei deţinut de NIST, dar în unele cazuri poate fi deţinut
pentru NIST de alte anumite organizaţii, cum ar fi Laboratorul Ştiinţific de la Los
Alamos. Măsurările sunt transferate de la standardul naţional la următorul nivel
standard, care este numit standard primar.
Pentru ca standardul primar să fie legitimat, măsurările trebuie transferate la acesta de
NIST sau altă organizaţie alternativă aprobată, utilizând numai proceduri de calibrare
de mare precizie.
Odată creat, standardul primar poate fi obţinut de la NIST de orice organizaţie, cum ar
fi o companie privată, o instituţie academică, o agenţie guvernamentală, pentru orice
scop doreşte organizaţia. Un standard primar serveşte ca verigă directă între
organizaţia care îl deţine şi standardul naţional deţinut de NIST.
În unele cazuri, un standard primar poate fi utilizat curent la calibrarea altor sisteme de
măsură. Dar standardele primare sunt în general prea scumpe şi prea vulnerabile la
uzură pentru acest tip de utilizare curentă. În schimb, măsurările sunt transferate de la
standardul primar la alt nivel de standard numit standard secundar. Transferul la
standardul secundar poate fi realizat de orice organizaţie cu acces la standardul primar.
Oricum, pentru ca standardul secundar să fie posibil de urmărit, transferul trebuie să fie
făcut prin utilizarea unei proceduri de calibrare adecvate.
Standardele primar şi secundar sunt de multe ori deţinute de o companie privată şi din
acest motiv, ele sunt uneori numite standarde de companie. Standardele de companie
sunt în general întreţinute şi folosite numai de departamentul de metrologie al
companiei, mai degrabă decât de departamentele de producţie.
Din standardele secundare, măsurările pot fi transferate la încă un alt nivel de standard,
denumit standarde de lucru. Standardele de lucru sunt în general folosite la calibrarea
sistemelor de măsură întâlnite în instalaţiile de producţie. Standardele de lucru mai sunt
denumite şi standarde de producţie şi sunt adesea întreţinute de personalul de producţie
mai degrabă decât de departamentul de metrologie.
Măsurările care pot fi conectate înapoi la NIST prin folosirea procedurii de calibrare
proprii, utilizată în conjuncţie cu ierarhia standardelor, se spune că sunt posibil de
urmărit la NIST. O altă definiţie pentru posibilitatea de a fi urmărite este cea folosită la
Departamentul Apărării: “abilitatea de a lega rezultatele de măsură individuale la
standardele naţionale sau sisteme de măsură naţional acceptate printr-un lanţ
neîntrerupt de comparaţii” (Departamentul de Apărare al Statelor Unite, Standard
Militar 45662).
-7-
În general, cu cât un standard este mai îndepărtat de standardul naţional, cu atât este
mai rezistent la schimbările mediului, aceasta făcându-l mai ieftin şi mai uşor de
întreţinut. Dar aceste avantaje sunt de obicei obţinute cu preţul unei acurateţi mai
scăzute.
O organizaţie care nu are propriul departament de metrologie poate alege să folosească
serviciile unei organizaţii exterioare numită “ Laborator de calibrare”.

UTILIZAREA STANDARDELOR

În general, este dificil să se determine acurateţea unui sistem de măsură fără a folosi
standarde posibil de a fi urmărite. Este dificil în special pentru sistemele de măsură
care fac măsurători distructive. Este de asemenea dificil şi pentru multe dintre
sistemele de măsură nedistructive. Din fericire, pentru unele sisteme, acurateţea nu este
aşa de importantă ca repetabilitatea. Dar, pentru acele sisteme la care acurateţea este
importantă, utilizarea standardelor posibil de urmărit este frecvent singurul mod de
asigurare că într-adevăr sistemul de măsură are acurateţe suficientă pentru scopul
propus.
Utilizarea standardelor posibil de urmărit este în special de ajutor pentru minimizarea
conflictului care apare uneori când există o neînţelegere între măsurătorile
producătorului şi clientului.

-8-
 Secţiunea 4
ÎNDRUMĂRI GENERALE

Primul pas în estimarea sistemului de măsură este verificarea că este măsurată variabila
corectă. Dacă este măsurată o variabilă greşită, atunci nu mai contează ce acurateţe sau
precizie are sistemul de măsură, pur şi simplu se consumă resurse fără nici un
beneficiu.
Următorul pas este să se determine ce proprietăţi statistice trebuie să aibă sistemul de
măsură ca să fie acceptabil. În ordinea acestor determinări, este important de ştiut ce
date se folosesc, fără de a căror cunoştinţă, nu pot fi determinate proprietăţile statistice
adecvate. După ce proprietăţile statistice au fost determinate, sistemul de măsură
trebuie apreciat pentru a se vedea dacă posedă în realitate proprietăţile sau nu.
Evaluarea sistemului de măsură se face de obicei în două faze, denumite Faza 1 şi
Faza 2. În Faza 1, vrem să înţelegem procesul de măsurare şi să determinăm dacă va
satisface cerinţele noastre. Testarea Fazei 1 are două obiective. Primul este să
determinăm dacă sistemul de măsură posedă proprietăţile statistice cerute sau nu. Acest
tip de test ar trebui să fie făcut înainte ca sistemul de măsură să fie folosit în realitate în
instalaţie. Dacă testul indică sistemul de măsură ca având proprietăţile adecvate, atunci
sistemul este considerat a fi de calitate acceptabilă pentru intenţia propusă şi atunci
poate fi folosit la instalaţie. Pe de altă parte, dacă se arată că sistemul de măsură nu
posedă proprietăţile corecte, atunci acesta nu va fi folosit la instalaţie. În general,
câteva teste separate pot fi cerute pentru a determina dacă un sistem de măsură este
acceptabil sau nu.
Al doilea obiectiv de testare al Fazei 1 este să descopere ce factori de mediu au o
influenţă semnificativă asupra sistemului de măsură. De exemplu un test al Fazei 1
poate include câţiva factori de mediu la diferite nivele, cu temperatura ambiantă fiind
unul din factori. Dacă testul Fază 1 indică o afectare semnificativă a temperaturii
ambiente asupra calităţii măsurării, atunci se poate hotărî ca instalaţia să opereze
sistemul de măsură într-un controlat atmosferic. În caz contrar, dacă testul arată că
temperatura ambiantă nu are un efect sesizabil, atunci sistemul de măsură poate fi
utilizat fără nici o grijă, în atelier (secţie).
Obiectivul testării Faza 2 este să verifice că un sistem, odată considerat acceptabil,
continuă să aibă proprietăţile statistice cerute. Studiul, care este numit comun “R&R
Instrumentului“ este unul din testele Fazei 2. Testarea Faza 2 este executată frecvent ca
o parte curentă a programului de calibrare a instalaţiei, a programului de întreţinere şi a
programului de metrologie, dar poate fi făcută şi independent de oricare din acestea.
Testarea este executată de obicei în instalaţie.
Procedura test trebuie documentată complet. Documentaţia va include:
• Exemple
• Specificaţii pentru selectarea articolelor ce trebuie măsurate şi mediului în care se
aplică procedura test. În mod caracteristic, aceste specificaţii sunt în forma statistic
proiectată pentru experiment.
• Specificări cum vor fi datele adunate, înregistrate şi analizate.
• Definiţii operaţionale ale termenilor cheie şi conceptelor.
• Dacă procedura necesită utilizarea standardelor speciale, ca acelea obţinute de la
NIST, atunci documentaţia test va include instrucţiuni pentru depozitare, întreţinere şi
utilizare pentru acestea.
Timpul de evaluare, responsabilitatea organizaţională pentru obţinerea evaluării, şi
responsabilitatea pentru influenţa asupra rezultatelor a evaluării trebuie să fie clar
nominalizate de către conducerea întreprinderii.

-9-
- 10 -
 Secţiunea 5
SELECTAREA/DEZVOLTAREA PROCEDURILOR TEST

“ Orice tehnică poate fi utilă dacă i se cunosc şi observă limitele.“

Logica evaluării
W. Edwards Deming
Manualul de cercetare a evaluării, vol.1
Editori, Elmer L. Struening şi Marcia Guttentag

Multe proceduri adecvate sunt disponibile pentru evaluarea sistemelor de măsură.

Alegerea procedurii care va fi folosită, depinde de mulţi factori, cei mai mulţi dintre
aceştia trebuie determinaţi de la caz la caz pentru fiecare sistem de măsură ce trebuie
evaluat. În unele cazuri, poate fi cerută o testare preliminară pentru a determina dacă o
procedură este adecvată pentru un anume sistem de măsură sau nu. Asemenea teste
preliminare ar trebui să fie parte integrantă a testării Faza 1, discutată în secţiunea
precedentă.
Chestiunile generale pentru a aprecia când se selectează sau dezvoltă o procedură de
evaluare include:
1) Sunt necesare standarde ca acelea posibil de urmărit la NIST pentru utilizarea la
test, şi dacă da, ce nivel de standard este potrivit? Standardele sunt frecvent absolut
necesare pentru evaluarea acurateţei unui sistem de măsură. Dacă nu se folosesc
standarde, variabilitatea sistemului de măsură poate fi totuşi evaluată, dar nu este
posibilă evaluarea acurateţei cu o credibilitate rezonabilă. Lipsa de asemenea
credibilitate poate fi o problemă, de exemplu, în încercarea de rezolvare a unei
diferenţe aparente între sistemul de măsură al producătorului şi cel al clientului.
2) Pentru trecerea la testarea Faza 2, trebuie luate în considerare folosirea măsurărilor
oarbe. Măsurările oarbe sunt acelea obţinute într-un mediu de măsurare real, de către
un operator care nu ştie că evaluarea sistemului de măsură este dirijată. Administrate
cum trebuie, testele bazate pe măsurări oarbe, nu sunt atinse de obicei de
binecunoscutul efect Hawthorne.1
3) Costul testării.
4) Timpul necesar testării.
5) Orice termen pentru care nu există o definiţie comun acceptată, trebuie definit
operaţional. Exemple de astfel de termeni include acurateţe, precizie, repetabilitate,
reproductibilitate, etc.
6) Vor fi măsurătorile făcute de sistemul de măsură comparate cu măsurători făcute de
alt sistem de măsură? Dacă da, ar trebui luată în considerare folosirea unei proceduri
test care se bazează pe utilizarea standardelor, aşa cum s-a discutat la Pasul 1 de mai
sus. Dacă nu sunt utilizate standarde, poate fi totuşi posibil a se determina dacă cele
două sisteme de măsură lucrează bine împreună sau nu. Oricum, dacă sistemele nu
lucrează bine împreună, atunci nu este posibil fără folosirea standardelor, să se
determine care sistem are nevoie de îmbunătăţiri

1 ” Efectul Hawthorne” se referă la urmările unor serii de experimente industriale Atelierele Hawthorne de la
Western Electric între noiembrie 1924 şi august 1932. În experimente, cercetătorii au modificat sistematic condiţiile
de lucru la cinci ansambluri şi au înregistrat rezultatele.
Când condiţiile s-au îmbunătăţit, producţia a crescut. Totuşi, când condiţiile de lucru s-au degradat, producţia a
continuat să se îmbunătăţească. Acesta s-a gândit că este rezultatul muncitorilor care au dezvoltat o gândire mai
pozitivă faţă de muncă, exclusiv ca urmare a faptului că făceau parte din studiu, mai degrabă decât ca rezultat al
schimbării condiţiilor de lucru.
Pentru mai multe informaţii, vezi Istoria experimentelor lui Hawthorne de Richard Gillespie, Presa Universităţii
Cambridge, New York, 1991

- 11 -
7) Cât de des ar trebui realizată testarea Faza 2? Această decizie trebuie bazată pe
proprietăţile statistice ale sistemului de măsură individual, pe consecinţele asupra
instalaţiei, pe clienţii instalaţiei pentru un proces de fabricaţie, care nu este monitorizat
datorită unui sistem de măsură neperformant.

În completare la aceste chestiuni generale, altele specifice sistemului de măsură care

este testat, pot fi de asemenea importante. Găsirea problemelor specifice care sunt
importante pentru un sistem de măsură particular este unul din cele două obiective ale
testării Faza 1.

- 12 -