Literatura Evului Mediu.

Prezentare generală

Perioada de extindere a epocii: istoricii situează epoca medievală convențional între

căderea Imperiului Roman de Apus (476) și a celui de Răsărit, adică până la cucerirea
Constantinopolului de către turci (1453).
Condițiile sociale: domină orânduirea feudală cu etapele corespunzătoare de apariție,
dezvoltare și destrămare. În această perioadă se constituie popoarele europene: francez, englez,
italian, spaniol, german, român, rus etc..
Cadrul cultural: climatul religios cel al creștinismului.
Asupra constituirii literaturii universale avut o influiență însemnată trei factori.
1. Folclorul și tradițiile artei populare, au constituit drept izvor de inspirație destul
de solid pentru literatura cultă din Evul Mediu. Basmul popular cu
preponderența elementului fantastic se află la baza eposului eroic medieval,
lirica împrumută motive și figuri din cântecul popular, romanul curtenesc
descinde din poveste. Textele medievale timpurii prezentau o viziune despre
lumea înconjurătoare, urmăreau scopuri didactice de educare morală, povesteau
despre zei și întâmplările lor. Mitologizarea trecutului, evenimentele istorice se
împletesc cu mitul și basmul. Domină tema luptei omului cu forțele negative
ale naturii. Eroul principal este înzestrat cu calități și proprietăți fantastice: de a
zbura, de a fi nevăzut, deci fantastica mitologică.
2. Reminiscența culturii antice variază de la epocă la alta. În perioada inițială
monumentele culturii antice erau nimicite, însă prin sec. VIII a început
revenirea parțială la valorile antice. O influiență considerabilă o are limba
latină, care se impune în toate sferele culturale: biserică, știință, artă, juridică,
cadru diplomatic. În școli cu o anumită cenzură se studiau creațiile lui Aristotel,
Virgiliu, Platon...În perioada timpurie se simte influența poeziei lui Ovidiu. În
romanele cavalerești regăsim motive de inspirație antică precum Troia, Oedip,
Al. Macedon. Ideea călătoriei în lumea cealaltă evocată în Odiseea de Homer
sau în Eneida de Virgiliu a devenit deosebit de populară în Evul Mediu.
3. Dominația creștinismului, care a înrâurit mai toate sferele de activitate umană:
știința, literatura, teatru, pictura, arhitectura, comportamentul, morala...
Concepția religioasă privind raportul dintre Om și Dumnezeu, a rostului omului
pe pământ, a efemerității ființei umane în această lume și căutarea adevăratului
sens al vieții care se regăsește în Lumea de Apoi și-au lăsat amprenta asupra
literaturii timpului. Gândirea creștină care formează un climat cultural
declanșează o ruptură de clasicitatea antichității instituind un alt cod valoric. În
perioada medievală timpurie se impun așa specii literare precum imnurile
bisericești, viețile sfinților, legendele religioase. Motivele biblice au îmbogățit
literatura. Modul de gândire religios își lasă amprenta în toate genurile literare.
Termenul Ev Mediu a fost creat în sec. 15 de către umaniștii renașterii filosofi, istorici și
literați, pentru a desemna perioada dintre Antichitate și Renaștere, care vedeau un mare decalaj
între eleganța limbii latine și barbaria gotică, considerând-o drept o epocă sterilă, de decadență
generală. Pentru iluminiști este o perioadă a triumfării papale și clericalismului, a dominării
scolasticii și misticismului, a cruciadelor și Inchiziției. Eticheta de Ev Mediu din start are
conotație peiorativă.
În realitate Evul Mediu a fost o perioadă „de gestație a unor forme noi de civilizație și
cultură”. Epoca modernă moștenește nu doar valorile antice, cât și pe cele medievale. „Formele
fundamentale ale vieții economice, evoluția iobăgiei și constituirea clasei burgheze, statele și
națiunile, formarea unei civilizații general europene, germenii capitalismului, instituții sociale și
politice, apariția orașelor cu o nouă structură a vieții citadine, școlile profesionale și
universitățile, efervescența cercetării științifice, marile dispute din câmpul gândirii filosofice,

1
definitivarea limbilor și formarea literaturilor naționale, două dintre stilurile cele mai importante
din istoria artei, romanic și gotic, - sunt tot atâtea fapte epocale generate în timpul frământatelor,
dramaticelor și totodată extrem de fecundelor secole ale evului Mediu.” (Ovidiu Drimba)
În medievalismul timpuriu (s. V-X) se dezvoltă literatura în limbile popoarelor tinere
germanice, iar în evul mediu propriu-zis (s.XI-XV) poemile epice eroice europene, literatura
curteană și cea a burgurilor.
Eposul eroic medieval. Poemele eroice din perioada medievală țin de geneza și afirmarea
noilor popoare. Ele îmbină datele istorice cu legendele populare.
Eposul irlandez este alcătuit din mai multe povestiri ce relatează despre faptele de vitejie
ale lui Kuhulin – eroul legendar al irlandezilor – ce exprimă idealul perfecțiunii morale, gata să-
și sacrifice viața pentru salvarea neamului. Aceste povestiri se numesc saga.
Eposul scandinav este reprezentat de Edde ce sunt poeme vechi cu caracter legendar.
Edda cea Mare, în versuri și Edda cea Mică în proză.
Sagasele islandeze vizează conflictele și călătoriile vechilor islandezi.
Poezia scalzilor, este poezia cântăreților de curte ai șefilor militari, glorificând faptele de
vitejie ale acestora.
Poemul eroic anglo-saxon Beowulf. Poemul Beowulf este cel mai vechi poem germanic,
scris în anglo-saxonă, compus pe la jumătatea sec. VIII, dar prezintă evenimente din sec. V-VI
cu localizări scandinave. „Acțiunea se desfășoară în trei episoade. 1. Beowulf este un erou din
neamul goților din sudul Suediei vine în ajutorul regelui danez Hrothgar, al cărui palat este atacat
în fiecare noapte de monstrul Grendel, și pe care într-o luptă corp la corp îl rănește de moarte. 2.
muma monstrului își răzbună odrasla reluând atacurile; Beowulf coboară în sălașul ei – o peșteră
în fundul unui lac sinistru – o ucide și îi aduce capul danezilor. Descrierea mlaștinilor în care
trăiește muma lui Grendel este un puternic tablou al sumbrului peisaj septentrional. 3. Ajuns rege
al gheaților, Beowulf domnește glorios mulți, până când un balaur îi devastează regatul; eroul își
salvează poporul ucigând balaurul, dar rănit și el în luptă, moare împăcat că s-a sacrificat pentru
supușii săi. Caracterul de mare noblețe al eroului, vitejia faptelor sale, curajul, spiritul de
sacrificiu și devotamentul pentru poporul său, împrumută poemului o grandoare de autentică
epopee.”
Poemul eroic francez: Cântecul lui Roland. S-au păstrat pesteo sută de cântece de vitejie
(chansons de geste), dar și acestea în versiuni diferite. Capodopera genului este Cântecul lui
Roland compus pe la sf, sec. XI și care are la bază un fapt istoric – expediția lui Carol cel Mare
în Saragosa, Spania, (anul 778). Realitatea istorică este prezentată din perspectiva războaielor
religioase. În poem întâlnim așa idei precum: devotamentul vasalilor față de suzeranul său
feudal, apărarea patriei de invadatori și lupta cruciadelor apărătoare a creștinismului. Se prezintă
de asemenea și conflictele interne feudale, astfel contele Roland ajunge victima lui Ganelon, tatăl
său vitreg, care urzește trădarea cu Marsil, regele păgân, și în strâmtoarea Perineilor ariergarda
lui Roland este atacată de armata dușmană. Fără a accepta vreun ajutor luptă eroic și sacrificial.
Roland constituie un model al eroismului și onoarei cavalerești, a devotamentului față de rege și
a dragostei de patrie. Carol cel Mare constituie un model de rege și conducător militar corect.
Ganelon nu este un trădător ordinar, ci un nobil viteaz ce se răzbună din orgoliu.
Poemul eroic spaniol: Cântecul Cidului. Sint ciclurile de poeme epice eroice spaniole
integral s-a păstrat doar Cântecul Cidului, celelalte doar fragmentar. De la începutul sec. VIII
poporul spaniol duce lupte de eliberare națională împotriva maurilor cotropitori. Această luptă
este denumită reconquista. Poemul relatează faptele eroice ale lui Rodrigo (Ruy) Dias de Bivar,
care este numit cid ceea ce înseamnă în arabă: domn, stăpân, voinic. Poemul este compus din trei
părți: Cântecul pribegiei, Cântecul nunților, Ocara din pădurea Corpes. Regele Alfonso VI îl
exilează pe Rodrigo și acolo aflându-se în serviciul regelui din Saragosa, îl ia ostatec pe contele
Barselonei, apoi timp de trei ani asediază și cucerește Valencia. Fiind iertat de rege Rodrigo se
întoarce glorios acasă, însă se ciocnește de lașitatea ginerilor, care întorcându-se în Castilia îi
abandonează fiicele în pădure. La curtea regală se face judecata dreaptă în care nepoții lui Garcia

2
Ordonez sunt pedepsiți. Rodrigo se prezintă în dublă ipostază cea de erou național, vasal și
cavaler, și cea de familist, ca soț iubitor și tată responsabil.
Poemul eroic german: Cântecul Nibelungilor. În acest poem nu mai întâlnim ideea
unității naționale și patosul patriotic, ci o societate feudală fărâmițată marcată de trădări,
răzbunări și măceluri.poemul vizează istoria statului Burgundia. Poemul este alcătuit din două
părti, cea dintâi ține de moartea lui Siegfried, iar a doua evocă răzbunarea Krimhildei. Siegfried
este un personaj legendar care deține comoara nibelungilor, care se căsătorește cu Krimhilda,
sora lui Gunther și îl ajută pe acesta s-o cucerească pe Brunhilda, regina Irlandei. Hagen și
Gunther săvârșesc răzbunarea și ascund comoara nibelungilor sub apele arinului. După 25 de ani
fiind căsătorită cu Etzel, regele hunilor pune la cale complotul vinovaților. Prin evocarea
pierderii statului burgunzilor, poemul condamnă răzmerițele feudale întemeiate pe trădări și
fratricide.
Literatura curteană. Societatea feudală în sec. XII se caracterizează prin antrenarea
cavalerilor în războaie, pe de o parte, și petreceri, pe de altă parte. Cavalerismul este o
organizație feudal-militară. Cavaler este un nobil din ordinul călăreților din epoca medievală,
care lupta împotriva necreștinilor, apăra pe cei slabi și se distingeu prin curtenia față de femei.
Această castă socială se conduce de un cod de reguli: onestitatea, corectitudinea, noblețea.
Literatura cavalerească abordează vitejia, războaiele, dar și dragostea, care este una liberă,
pasiunea acestuia este de obicei o femeie căsătorită. Literatura curteană se realizează
preponderent în poezie și roman. În Franța poezia cavalerească este realizată de trubaduri și
truveri. Apar forme poetice noi: canțona, obada, pastorela, tensona, bocetul, romanța...Romanul
cavaleresc este influiențat de fantasticul folcloric și prefigurează tendințe preumaniste:
individualitatea și perfecțiunea unană, proslăvirea bucuriilor lumești. Romanele cavaletești pot fi
clasificate tematic: Ciclul antic (Romanul Tebei, Romanul Troiei, Romanul lui Enea, Romanul
lui Alexandru cel Mare). Subiectele antice sunt adaptate realității medievale în planul
vestimentației, manierelor sau pasiunilor amoroase. Ciclul breton (romanele despre Tristan și
Isolda, romanul despre regele Artur, romanele despre regele Graal), ciclul de romane bizantine
idilice.
În Italia la înc. sec. XIII s-a constituit școala siciliană, care se distinge printr-o „poezie
lirică de o eleganță formală, realizată prin imagini ce uneori cad în artificiu, ea este dominantă de
idealul iubirii delicate („fino amore”), sentimentul erotic devenind artificializat, idealizat,
convenționalizat.” Reprezentantul acestei școli este Guido Guinizelli. În aceeași perioadă se
formează o direcție de opoziție numită școala „dulcelui stil nou”, care promovează ideea
”sufletului ales” cu o gândire mai subtilă și o inimă mai receptivă. Guido Cavalcanti aduce
acestei școli meditația și sentimentul elegiac.
Literatura orașelor. Orașele dau naștere unei noi populați cu o mentalitate și o tendință
nouă. În opoziție cu literatura cavalerească orașele crează o nouă literatură cu o concepție în care
domină bunul simț și judecata trează, care gustul pentru practicism și cotidian. Se impul forme
grotești, hazlii, distractive, care are scop didactic. Tendința satirică se impune prin Romanul lui
Renart (Romanul Vulpoiului). Romanul are caracter fabulistic, fiecare personaj animalic (lupul,
ursul, cocosul, motanul...) reprezintă o trăsătură a fiirii umane. Romanul Trandafirului are un
caracter alegorico-didactic.
Dante Alighieri (1265-1321). Cele mai importante opere în proză ale scriitorului italian
sunt Despre elocința în limba vulgară, care este un tratat de filologie și prozodie ce valorifică
limba italiană; Despre monarhie este un tratat de filozofie politică și Banchetul este o lucrare de
autobiografie spirituală.
Opera sa de tinerețe care este scrisă în stilul școlii Dulcele stil nou, se numește Viața
nouă, care este un jurnal intim sentimental scris în proză întercalată de stanțe, canțone, sonete.
Divina comedie. Este un poem alegoric ce dezvăluie un bogat colorit semantic mistico-
religios, artistico-literar, social-politic. Personajele principale: Dumnezeu, care a creat lumea
aceasta și cea de dincolo, Dante – simbolizează călătoria sufletului în lumea de apoi, Virgiliu
este simbol al rațiunii, Beatrice reprezintă grația divină. În poem coexistă în același timp figuri

3
istorice și legendare din antichitate (Odiseu, Horațiu, Virgiliu) cu cele contemporane scriitorului
italian (papi și cleri) și cu chipuri mitologice (Cerber, harpii, turme de draci etc..). Rătăcit într-o
pădure întunecoasă spre a lua ramură pentru sărbătoarea Floriilor, Dante este asaltat de trei fiare,
o panteră un leu și o lupoaică, care semnifică patimile omenești. De aici este salvat de Virgiliu,
scriitorul său preferat, care îl conduce prin Infern și Purgatoriu. Poemul este o sinteză a culturii,
mentalității și literaturii medievale. Este conceput din trei capitole, conform credinței catoloce,
lumea de dincolo este împărțită în Infern, Purgatoriu și Paradis. În Infern, care este prezentat ca o
peșteră imensă asemeni unui con răsturnat, în urma caderii lui Lucifer pe pământ, nimeresc cei
ce au comis crime grave și nu doresc să și le recunoască. În fiecare cerc sunt clasificați în funcție
de slăbiciuni lumești sau păcate săvărșite. Cu cât cobori fapta este mai gravă și pedeapsa mai
nemiloasă. În Infern, la nivel vizual este doar întuneric, la nivel olfactiv – miros dezgustător, iar
acustic – doar scrâșnete, vaiete, chiote. Toată lumea antică chiar și cea valoroasă – scriitori,
filosofi – ajung aici, conform opiniei autorului, deoarece nu au cunoascut înălțimea spirituală a
creștinismului. Purgatoriul este imaginat ca un munte cu nouă cercuri. Aici ajung acei ce au
greșit, dar regretă și sunt dispuși să-și ispășească fapta. Cu cât urci mai sus cu atât culpele sunt
mai lejere. Aici e ca pe pământ și noapre și zi, poți să auzi liniște sau sunete plăcute, iar în vârful
muntelui se află un platou numit Paradisul Pământesc. De aici Dante este călăuzit de Beatrice în
Paradis, care este sălașul celor fără de păcate. Paradisul este prezentat ca având nouă ceruri unde
domnesc așa corpuri cerești ca Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter, Saturn. Apoi este
condus de către Sf. Bernardo, unde din lumină în lumină ajunge în fața lui Dumnezeu, care este
însăși Iubirea Supremă ce pune în mișcare cerul și stelele. Aici se aude doar muzică sacră, iar
aurele sfinților ce au ajuns în Paradis formează un imens trandafir mistic.
Autorul a denumit această lucrare: comedie, potrivit speciilor de atunci, care semnifica o
istorie ce sfârșește pozitiv. Iar calificativul „divin” il acordă G. Boccaccio din dorința de a scoate
în evidență meritul indiscutabil al operei.
François Villon (1431-1465). Poetul scrie Micul Testament și Marele Testament cu
octave și balade, în care anunță tematica renascentistă: moartea nu mai este tratată din
perspectivă medievală ca o trecere fericită în lumea de apoi, ci ca o suferință însoțită de regret că
părăsește lumea aceasta; nu mai întâlnim figuri sociale înalte, ci categoria cea mai joasă a
depravaților și declasaților – ei tot nutresc sentimente și emoții; nu caută idei înălțătoare, ci este
sensibil la lucruri periferice, curente. În poezia sa impresionează limpezimea și structura
gândului, voiciunea și simțul artistic.

Textele reprezentative ale literaturii medievale

Poemele epice
- Beowulf (Anglia)
- Cântecul Nibelungilor (Germania)
- Cântecul lui Roland (Franța)
- Cântecul Cidului (Spania)
- Cântecul oastei lui Igor (Rusia)

Romanii cavalerești
Ciclul antic
- Romanul Troiei
- Romanul lui Alexandru (cel Mare)

Ciclul breton
- Romanul Mesei rotunde
- (ciclul Regelui Arthur)

4
- Romanele Graalului
- Romanul lui Tristan
- Chretien de Troies
- Wolfram von Eschembach ( Parzival)

Lirica
- Trubadurii și truverii (Franța)
- „Minnesangeri” (Germania)
- „Dulcele stil nou” (Italia)

Dramaturgia

- Teatrul misteriilor
- Miracolele
- Farsele (Farsa jupânului Pathelin)

Genul alegorico-didactic
- fabliaux
- Romanul lui Renart
- Romanul trandafirului

Bibliografie
Ovidiu Drimba, Istoria literaturii universale, vol. I, București, 1999. pag. 129-198.