Baltagul de Mihail Sadoveanu

(1930)

Baltagul“ este un roman polimorf, realist şi simbolic în același timp, încadrându-se

într-un tip aparte de realism, şi anume realismul mitic. Acțiunea este structurată în
funcție de două planuri narative: unul realist şi unul mitic. Coordonata realistă a
structurii romanului se referă la călătoria pe care o face Vitoria Lipan, la aflarea
adevărului şi la descrierea satului moldovenesc.

Dacă avem în vedere motivul adevărului, romanul îşi dezvăluie o alcătuire în trepte.
Motivul căutării şi al cunoașterii se dezvoltă într-o structură labirintică. 
Planul mitic are în centru miturile din care s-a inspirat autorul, precum şi sensul
ritualic al gesturilor Vitoriei. Cel mai important mit care stă la baza structurii acestui
roman este mitul mioritic, fapt subliniat şi de moto-ul pe care îl alege autorul pentru
opera sa: “Stăpâne, stăpâne, / Mai chiamă ș-un câne...“.

Tema romanului se referă la drumul parcurs de Vitoria Lipan pentru aflarea

adevărului despre moartea soțului ei, urmată de săvârșirea dreptății prin pedepsirea
vinovaților. De asemenea, se regăsesc şi alte teme ale operei sadoveniene, şi
anume: natura, iubirea, viața pastorală, călătoria. În același timp, romanul prezintă
monografia satului moldovenesc de la munte, cu obiceiurile legate de transhumanță
şi de alte evenimente importante din lumea satului, cum ar fi ritualurile de nuntă,
botez şi înmormântare.
Titlul exprimă ideea de dreptate pe care Gheorghiță o va realiza cu ajutorul
baltagului. Baltagul, toporul cu două tăișuri, este un obiect ambivalent: armă a crimei
şi instrumentul actului justițiar, reparator.

Naraţiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent şi omniscient

reconstituie în mod obiectiv, prin tehnica detaliului şi observație, lumea satului de
munteni şi acțiunile Vitoriei. 
Secvențele narative sunt legate prin înlănțuire şi alternanță. Narațiunea este
preponderentă, dar pasajele descriptive fixează diferite aspecte ale cadrului sau
elemente de portret fizic, individual şi colectiv. 
Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin anumite repere temporale: ‘aproape
de Sf. Andrei’, ‘în Postul Mare’, ’10 Martie’. Spațiul în care se desfășoară acțiunea
din incipit este satul Măgura Tarcăului. 
Fiind un roman realist, pentru a sublinia veridicitatea, autorul introduce toponime care
există pe hartă: Piatra-Neamț, Sabasa, Fărcașa. De asemenea, acțiunea romanului
se desfășoară cronologic, urmărind momentele subiectului.

Personajul principal este o femeie voluntară, curajoasă, inteligență şi lucidă, Vitoria

Lipan, care apare în toate scenele romanului şi prin intermediul căreia se realizează
acțiunea, dar se configurează alte portrete. Vitoriei i se realizează un portret fizic, cu
accent pe fizionomia ei, care lasă să transpire trăirile sale lăuntrice. Dinspre
elementele de portret fizic se dezvoltă caracterizarea comportamentală ‘se
desfăcuse încet-încet de lucruri şi intrase oarecum în sine’.
Viziunea despre lumea înfățișată în roman nu face excepție de la ampla perspectiva
pe care o oferă Sadoveanu în toată creația sa. Personajele trăiesc sub zodiacul
bucuriei de a fi găsit sensul rânduielii, iar numele lor susține această idee: Vitoria cea
biruitoare în fața greutăților vieții, Nechifor - purtătorul de victorie, Gheorghiță -
botezat după sfânțul care a ucis balaurul şi Minodora - nume ce înseamnă ‘dar al
zeiței Selena’, protectoarea iubirii. 
Finalul romanului intră în raport de simetrie cu incipitul, prin destinul exponentului
exemplar al oamenilor de la munte, al Vitoriei.

Romanul ‘Baltagul’ este unul tradițional, pentru că recompune imaginea unei societăți
arhaice, păstrătoare a unor tradiții care au supraviețuit în vârful muntelui din timpuri
străvechi. Prin complexitate, prin polimorfism şi prin semnificații, scrierea depășește
granițele tradiționalului şi intră în categoria romanului mitic.