Modulul IV.

STRATEGIILE DIDACTICE
4.1.Strategie și tactică. Delimitări conceptuale
4.2. Caracterizarea strategiilor didactice
4.3. Funcțiile strategiilor didactice
4.4. Taxonomia strategiilor de instruire
Obiective
Studiind acest capitol veți fi capabili:
-să definiți conceptul de strategie didactică.
- să caracterizați strategiile didactice;
- să clasificați strategiile didactice în baza anumitor criterii;
- să identificați cerinţele ce trebuie respectate în selectarea strategiilor didactice.
- să determinați importanţa strategiilor didactice în procesului de predare-
învăţare.

Concepte de bază: stategie didactică, tactică, criterii, metodologie, forme de

organizare

4.1. STRATEGIE ȘI TACTICĂ.DELIMITĂRI CONCEPTUALE.

Etimologic cuvântul strategie provine din grecescul „strategos” şi reprezentă
titulatura unuia din cei 10 magistraţi supremi aleşi pentru un an în Atena
antică.Apoi a dobândit semnificaţie de „general” cu referie la rolul de conducător
de armată în oraşele stat ale Greciei antice.În vremea lui Alexandru Macedon,
sensul cuvântului se referea la capacitatea de a utiliza forţa militară într-o
confruntare şi a crea un sistem de guvernare global.
Folosit pentru prima dată în arealul militar, conceptul de „strategie” a fost
ulterior preluat şi în alte domenii de cunoaştere (politică, economie, educaţie,
management etc), păstrându-şi sensul iniţial de construcţie pragmatic – intuitivă
generală în desfăşurarea unei activităţi sau proces, concepută în vederea
îndeplinirii scopului final. Indiferent de arealul de cunoaştere în care a fost
folosit,termenul de strategie a subordonat, întotdeauna, termenul de „tactică”,
termen folosit cu sensul de: modalitate de îmbinare a metodelor şi mijloacelor
necesare pentru realizarea obiectivului unei acţiunii anume. Deci, tactica
reprezintă latura acţională a strategiei. Tactica şi toate elementele sale
componente sunt subordinate strategiei. Trebuie, însă, subliniat faptul că strategia
nu este o simplă sumă de tactici, ci un ansamblu coerent şi funcţional de tactici,
care se corelează în permanenţă pentru realizarea scopului. Prin urmare, strategia
este un sistem de tactici.
La baza oricărei strategii stă o anumită logică şi o anumită linie generală de
gândire, concepere. „Sensul general acordat strategiei în educaţie este acela de
modalitate generală de concepere în viziune sistemică, pe termen lung, mediu şi
scurt a proceselor educaţionale” (Ionescu, M., 2003,p.147). Prin urmare termenul
de strategie în educaţie este operant la trei niveluri:
- macro: unde se vorbeşte de strategie educaţională, termen ce vizează sistemul de
învăţământ;
- intermediar: unde se poate vorbi de strategie instructi veducativă, termen ce
consideră procesul de învăţământ în ansamblul său, având ca scop final idealul
educaţional aflat în vigoare;
- micro: unde putem vorbi de strategie didactică, termen ce consideră procesul de
învăţământ desfăşurat efectiv între cadrul didactic şi educabili săi, la nivelul unei
discipline sau chiar al unei lecţii, considerând ca scop final obiectivele cadru şi de
referinţă.
Datorită acestor consideraţii, termenul de tactică este aproape nefolosit în
arealul educaţional. Această situaţie este total nejustificată şi, prin urmare, trebuie
lămurită.Dacă la primele două niveluri putem tolera neutilzarea termenului de
tactică, datorită caracterului foarte general al abordărilor şi absenţei manifestării
unei laturi acţionale fără a interfera cu ultimul nivel sau a devia în chestiuni strict
manageriale,la ultimul nivel, cel microeducaţional, suntem convinşi că se impune
folosirea termenului de tactică, aspectul acţional fiind dominant.Considerând
nivelul microeducaţional şi mai cu seamă cel al lecţiei, trebuie specificat faptul că
nu putem identifica termenul de strategie didactică, în sensul folosit mai sus, cu cel
de tactică.
În opinia noastră, în cadrul unei lecţii avem de a face cu o strategie didactică
ce se prezintă ca o linie generală de gândire, având ca scop final obiectivele de
referinţă ale respectivei activităţi şi concretizându-se în mai multe elemente
acţionale ce vizează realizarea obiectivelor operaţionale ale lecţiei, abordate prin
diverse tactici educaţionale. Prin urmare, tactica didactică reprezintă modalitatea
de îmbinare a metodelor, mijloacelor didactice, formelor de organizare a clasei şi a
tipului de învăţare solicitat educabilului în virtutea îndeplinirii unui obiectiv
operaţional al unei anumite lecţii. Deci, pentru fiecare obiectiv operaţional putem
concepe şi urma o anumită tactică didactică.
 Prin urmare, strategia didactică poate fi definită ca ansamblul metodelor
educaţionale, mijloacelor didactice, formelor de organizare a clasei şi experienţelor
de învăţare propuse educabililor în vederea îndeplinirii obiectivelor cadru şi de
referinţă ale procesului instructiv-educativ.

4.2. CARACTERISTICILE STRATEGIILOR DIDACTICE

Pentru o mai bună înţelegere a conceptului de strategie didactică vom
inventaria, în cele ce urmează principalele sale caracteristici:
- caracterul general al strategiei didactice este generat de nevoia de adaptare
permanentă a conţinutului învăţământului la situaţia concretă de învăţare şi la
educabilii cu care se lucrează, prin raportare constantă la finalităţile instructiv –
educativ;
- caracterul normativ al strategiei este dat de faptul că deşi imprimă o anumită
linie general – valabilă în conceperea şi organizarea situaţie de instruire, aceasta
este întotdeauna flexibilă şi ajustabilă din mers, lăsând spaţiu creativităţii
educatorului şi primind chiar amprenta stilului său didactic;
- caracterul sistemic al strategiei este dat de ansamblul tacticilor componente care
se află în interacţiune şi interdependenţă, comportându-se ca elementele unui
veritabil sistem didactic. Chiar şi în cadrul unei lecţii, strategia didactică vizează
procesul instruirii în ansamblul său, nu o singură secvenţă de instruire, o asemenea
unitate instructiv – educativă este abordată de o tactică didactică.
- aşa cum am prezentat şi mai sus, strategia didactică nu se identifică cu lecţia,
întrucât ea poate fi valorificată şi în afara acesteia, precum şi la un nivel imediat
superior, cel al ansamblurilor de lecţii, de pildă;
- strategia didactică are un caracter probabilistic, ea nu poate garanta reuşita,
întrucât în realizarea procesului didactic intervin numeroase variabile şi
subvariabile neprevăzute, care pot influenţa reuşita strategiei.

4.3. FUNCȚIILE STRATEGIILOR DIDACTICE

Legarea strategiilor didactice de situațiile de instruire conduce la specificarea
funcțiilor lor:
1. Strategia didactica sugereaza modul în care trebuie să fie abordată instruirea,
modul de a pune elevul în contact cu materialul de învățat, utilizând o anumită
experiență de învățare (prin receptare, prin acțiune, prin descoperire etc.) ;
2. Strategia didactică sugerează o ipoteză de lucru privind organizarea învățării, a
condițiilor ei interne și externe a mijloacelor și metodelor pentru a valorifica
deplin resursele ei;
3. Strategia didactică programează un set de acțiuni și operații de instruire pentru
atingerea obiectivelor fixate, conducând comportamentul de predare, de învățare;
4. Strategia didactica impune criterii de alegere și organizare a mijloacelor,
metodelor și a modurilor de grupare a elevilor (frontal, grupal, individual) în
funcție de obiectivele propuse, de experiența de învățare, de caracteristicile
profesorului,de caracteristicele elevilor, de timpul și de spațiul școlar, de momentul
acțiunii de instruire.
Cunoscând funcțiile strategiilor didactice,
1. se poate deduce mișcarea lor, compunerea și recompunerea lor în funcție de
desfășurarea procesului de învățământ;
2. se poate deduce ca strategiile didactice sunt moduri de abordare a predării -
instruirii; a cunoașterii deci, realizată prin procesul de învățământ. În acest
sens ,este necesar ca și profesorul și elevii să stăpânească diferite moduri de
abordare a învățării, adica diferite strategii didactice generale și particulare. Ex.: se
vorbește de învățare prin receptare, îndrumată total de profesor și de învățare prin
descoperire, total independentă sau oarecum îndrumată (ultima cu rezultate mai
bune)
Daca este vorba de economie de timp, atunci dobândirea cunoștințelor impune o
învățare prin receptare. Prin urmare, învățarea de descoperire nu este adecvată în
orice împrejurări. Dar mai adecvată este combinarea modalităților de învățare.
4.4. STRUCTURA STRATEGILOR DIDACTICE
Structura internă a strategiei didactice şi subordonareaacesteia finalităţilor
educaţionale, determină atât ei cât şi tacticilor didactice componente anumite
dimensiuni:
1. dimensiunea epistemică: strategia fiind un construct teoretic coexistent anumitor
reguli epistemice;
2. dimensiunea pragmatică: strategia şi tacticile componente eitrebuiesc construite
în deplină rezonanţă cu particularităţile situaţiei didactice concrete ce urmează a fi
abordată;
3. dimensiunea operaţională: strategia se va concretiza în mai multe acţiunii şi
operaţii concrete, aferente obiectivelor operaţionale şi abordate prin tactici
didactice special construite;
4. dimensiunea metodologică: strategia cuprinde un ansamblu de metode şi
procedee didactice;
5. dimensiunea structurală: strategia didactică este compusă din următoarele
elemente: metode şi procedee didactice, mijloace educaţionale, forme de
organizare a clasei de elevi şi experienţe de învăţare solicitate educabilului.