Oraşul, mediul mentalităţii

concurenţiale
Scris de alina ioana dida la 27 august 2014 în Articole, Featured Articles,
Liceu | Niciun comentariu
Vă recomand un articol de Ciprian Voicilă.
Oraşul este ambianţa propice în care proliferează mentalitatea individualistă.
Dacă în satul tradiţional românesc era ruşine să comiţi anumite fapte care
contraveneau bunului-simţ şi legii morale sădite în om de Dumnezeu, oraşul îţi
sugerează că nu există acte reprobabile din punct de vedere moral, ci doar
fapte penale. Dacă faci un lucru rău în spaţiul tău privat sau unul care trece
neobservat de ochiul vigilent al legii, nu e nici o problemă: „hoţul neprins e
negustor cinstit“. Orăşeanul este un individualist, în primul rând pentru că s-a
obişnuit să se întemeieze în sine. Îşi este reper unic. Trăieşte din plin
principiul relativizant al filosofilor sofişti: „Aşa cum îmi apar mie lucrurile, aşa
sunt pentru mine, aşa cum îţi apar ţie lucrurile, aşa sunt pentru tine“
(Protagoras). Orăşeanul este un copac fără rădăcini. Sau, mai precis: un
arbore care şi-a uitat rădăcinile.
Eticheta pe care am pus-o eu oraşelor vi se poate părea cam generală, prea
generală, şi cam nedreaptă. Dar nu am pus-o eu, ci etologii, specialiştii în
studierea comportamentului uman. Konrad Lorenz, întemeietorul domeniului,
consideră de pildă că în marile oraşe gradul de agresivitate este foarte ridicat
datorită suprapopulării acestora. „Dragostea faţă de aproapele nostru – spune
el – e într-atât de diluată de mulţimea celor care ne sunt apropiaţi, prea
apropiaţi, încât urmele ei abia dacă se zăresc“. Oraşul este mediul specific
mentalităţii concurenţiale. Suntem într-o concurenţă acerbă nu doar cu
semenul nostru, ci şi cu noi înşine. În consecinţă, în ultimă instanţă, trăim
într-o nebuloasă etică în care binele nu mai este bine în sine. Binele este tot
ceea ce mă ajută pe mine să îmi fie bine. Spiritul concurenţial generează în
rândul indivizilor frica de a rămâne în urmă, frica de a fi scos din jocul social
care are ca ţintă perpetuă succesul individual.
În marile oraşe suntem înconjuraţi permanent de artefacte. Străzi, companii
multinaţionale, magazine, blocuri, maşini, produse tehnologice. 90% din
lumea noastră ambientală a ieşit din mâna omului. La nivel subconştient
tindem să credem că noi şi lumea care ne conţine suntem rezultatele raţiunii
umane. Ne-a dispărut sentimentul sacru al vieţii. Sau, dacă nu a dispărut cu
totul, s-a diminuat drastic. O privire aruncată spre cer, un cântec de pasăre,
vântul care trece prin frunzişul copacilor ne readuc în limitele micimii proprii.
Dar mai suntem obişnuiţi să privim – în goana nebună a vieţii – jocul gratuit al
norilor?
Prin urmare, în această paradigmă (post)modernă a oraşului, întrebarea „cum
să supravieţuim duhovniceşte în urbea noastră de zi cu zi?“ este îndreptăţită.
Mi-o adresez, înainte de toate, mie şi încerc să găsesc, pe loc, nişte soluţii.
Putem evada din timpul şi spaţiul profan – insignifiante din punct de vedere
spiritual, dar extrem de solicitante din punct de vedere social şi psihic –
intrând pentru o clipă sau pentru un timp într-o biserică. Acolo avem, în
primul rând, Sfânta Liturghie – un altfel de timp, complet diferit de timpul
social care se desfăşoară cenuşiu, tern, şi care tinde să ne devoreze ca în
celebra pictură a lui Goya. Participând la Sfânta Liturghie, lăsăm să cadă ca
nişte straie de prisos straturile superficiale ale fiinţei noastre şi ne
redescoperim esenţa: sunt – odată pentru totdeauna – chip al lui Dumnezeu.
Asta mă defineşte pe mine în timp, dar mai ales în veşnicie. Ies din categoria
„individului“ şi îmi recapăt statutul de persoană. Încetez să mai văd în
aproapele meu un rival. Îmi devine, de-a dreptul, vital pentru mântuirea mea
personală. Doar în comuniune cu el particip la trupul mistic al lui Hristos –
biserica. Pătrund, prin experienţă, adevărul afirmaţiei: aproapele meu este
viaţa mea.
Tot în biserică avem ceata enormă a sfinţilor, cuvioşilor, mucenicilor care au
trăit şi s-au jertfit pentru Hristos. Oricând le putem cere ajutorul. Spre
deosebire de prietenii noştri de dincoace, care nu sunt permanent disponibili.
Sfinţii nu „concep proiecte pentru finanţare“, nu au deadline-uri, nu sunt
nevoiţi să trăiască – sau să moară, mai nou – „la job“. Când încep să mă simt
ca o baterie descărcată, intru în Biserica Zlătari şi îi cer Sfântului Ciprian
ajutorul. Poate că nu e întâmplător faptul că în centrul Bucureştilor avem
atâţia sfinţi care mijlocesc pentru noi, continuu, la Dumnezeu: Sfântul Nicolae,
Sfântul Constantin Brâncoveanu, Sfântul Nectarie, Sfântul Mina, Sfântul
Spiridon, Sfântul Dimitrie.
Biserica Ortodoxă ne propune postul ca pe o unealtă prin care, reapropiindu-
ne de Dumnezeu, diminuăm lumescul din noi. Când postesc, mă concentrez pe
acele nevoi superioare definite de Abraham Maslow (în special pe nevoia de
autorealizare spirituală) şi le ignor pe celelalte.
Ne propune, deopotrivă, ca armă în războiul nevăzut rugăciunea. Războiul
cotidian dus asupra minţii este fără precedent. Câte ore stăm conectaţi la
internet? Câte ore vorbim la telefonul mobil? Cât timp ne focalizăm atenţia pe
„problemele de la job“? Cât timp ne frământăm mintea să găsim noi căi de
supravieţuire economică? Cât timp privim desfăşurându-se pe ecran
efemeridele zilei? Rugându-ne, ieşim din această suprastructură, din acest
angrenaj masiv, opresiv, care tinde să ne aplatizeze, să ne uniformizeze.
Trăim în plin proces de globalizare, în care „totul curge“: bunurile şi serviciile,
tehnologia, capitalul, dar şi oamenii. Lumea în care trăim este una – cu o
formulă a sociologului Ziygmunt Bauman – lichidă. Fără trecut, fără memorie,
fără să întreţinem relaţii stabile cu semenii noştri. Dar o lume în care ţi se
cere un singur lucru: să fii un bun consumator. Pentru ca să devii cineva
trebuie să consumi ceva. Un produs. Vrei să fii un tip irezistibil ca Brad Pitt?
Mănâncă chipsurile „Pringles“.
În contrast cu acest mediu în care permanent suntem vânaţi de diverşii
vânzători de identitate, Biserica îţi propune să fii tu însuţi.
Să te redescoperi în sfera lui „a fi“, nu în cea a lui „a avea“.
(sursa: Ziarul Lumina)