Moara cu noroc”,

de Ioan Slavici
-RELAȚIA GHIȚĂ-LICĂ-
Nuvela lui Ioan Slavici reflectă foarte bine viziunea autorului asupra satului
românesc, iar acest lucru este redat atât prin complexitatea personajelor, cât și prin
autenticitatea universului creat.
Nuvela „Moara cu noroc” a lui Ioan Slavici a apărut în anul 1881, în
volumul „Novele din popor”. Fiind o nuvelă psihologică, realistă, accentul este pus
pe felul în care sunt construite personajele și relația dintre acestea. Totodată, este
scos în evidență și caracterul moralizator al operei: dorința de îmbogățire cu orice
preț poate crea un dezechilibru, autorul pedepsind personajele care au contribuit la
producerea dezechilibrului moral.
Titlul este analitic fiind format dintr-un substantiv comun „moara” ,
asocierea cârciumii cu termenul “noroc” este mai degrabă una ironică, date fiind
întâmplările aflate sub semnul ghinionului ce vor avea loc în acest cadru, deşi
iniţial “pentru Ghiţă cârciuma era cu noroc”. În sens denotativ este realist: moara
este locul acțiunii, un han aflat la bifurcația drumurilor comerciale din târg, locul
unde se întâlnesc oamenii, parafează afaceri și fac comerț. În sens conotativ este
simbolistic, hanul a fost o fostă moară, un loc unde se practica munca cinstită,
tradițională, dar care a devenit acum un loc al comerțului și al banului, al
dezumanizării omenești. Astfel, moara devine un loc blestemat, un loc cu ghinion,
măcinând spre distrugere destinelor umane.
Tema prezintă efectele nefaste ale influenței banului în destinul uman. Tema
nuvelei este în concordanță cu elementul realist și psihologic și cu teza morală.
Astfel, tema este reprezentativă prin dezumanizarea omului ca o consecință a
patimii devoratoare de îmbogățire pe fundalul unei societăți aflate în schimbare,
într-o tranziție de la valorile tradiționale spre valorile capitaliste. Tema este bine
evidențiată de cuvintele bătrânei de la începutul nuvelei: „Omul să fie mulțumit cu
sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”
Ghiță, este un personaj extrem de complex, care, în contextul unui mediu
nefavorabil, își schimbă în mod radical personalitatea. Inițial, acesta este un cizmar
sărac și tată de familie, pe umerii căruia apasă toată responsabilitatea bunăstării
acesteia. Acest lucru îl încurajează să fie nemulțumit de situația lui socială și
materială, ce conduc la luarea în arendă a cârciumii de lângă Moara cu noroc, în
speranța că, astfel, va asigura familiei un trai mai bun.
Din punct de vedere psihologic, Ghiță este marcat de un conflict interior
între dragostea pentru Ana și dragostea pentru bani. Cele două voci interioare îi
influențează modul de a gândi în funcție de circumstanțe..
Statutul moral al protagonistului cunoaște, de asemenea, o profundă
metamorfoză. Personaj dominat de ambiție, aceasta se transformă dintr-un element
susținător al afacerii lui într-o carență morală, folosită strict pentru sporirea averii.
Ghiță devine treptat un om lacom, obsedat de câștig și lipsit de moralitate, fiind
dispus să facă orice pentru a-și proteja veniturile, chiar devenind criminal,
omorându-și soția infidelă,.
Din punct de vedere al statutului evolutiv, se remarcă analiza evoluției
caracterului și a personalității personajului Ghiță. Psihologia personajului pune
accent pe dezumanizarea sa, sursa psihologicului luând naștere în conflictul
interior și cel exterior al personajului.
Lică din punct de vedere social, în aparenta este șeful porcarilor#, însă
aceasta este doar o acoperire, el find de fapt in același timp si șeful unei bande de
tâlhari. Moral în timp ce Ghiță trece printr-o transformare, Lică ramâne
neschimbat, ramânând de la început pană la sfârșit un bărbat ambițios, calculate,
dar in același timp si mincinos, corupt, având o duritate dusa la extrem, fiind
capabil sa omoare alți oameni fără pic de scrupule. Nu in ultimul rând, din punct de
vedere psihologic, Lică este înzestrat cu o personalitate puternică, este extravertit,
însă, are deseori porniri de cruzime.
Un episod din care reiese specificul relației este acela al înfruntării între
Ghiță și Lică ce are loc în capitolul V. Deși Lică și-a făcut o dată apariția la Moara
cu noroc, nu a avut loc încă o discuție efectivă între ei. Ghiță și-a cumpărat câini,
pistoale și a angajat pe Marți, un ungur înalt ca un brad. A înțeles că în zadar se
înțelegea cu arendașul și în zadar se punea bine cu stăpânirea, dacă nu era și om al
lui Lică, pentru că acesta stăpânea în fapt drumurile. ”Iar Ghiță voia cu tot
dinadinsul să rămână la Moara cu noroc, pentru că-i mergea bine”. Când, în sfârșit,
Lică își face apariția la Moară însoțit de oamenii lui, Ghiță domină scena prin forță
fizică, hotărâre și orgoliul de a nu se lăsa batjocorit. Deși acceptă să i se ia banii
din casă, își impune la rândul său condițiile. Naratorul notează : „Câtva timp ei
steteră tăcuți, față în față, hotărâți amândoi și simțind fiecare că și-a găsit omul.”
Totuși, din această scenă cheie a nuvelei, lupta necruțătoare în care se angajează
Ghiță cu ceilalți și cu sine însuși este pierdută, prin acceptarea tovărășiei cu Lică ,
primul gest dintr-o serie de compromisuri. Tonul amenințător al lui Lică după
plecarea lui Ghiță anticipează turnura evenimentelor.
Alt episod care ilustrează relația dintre ceo doi este acela al depoziției și al
judecății. Ghiță și-a pierdut autoritatea morală, este vulnerabil și manipulat cu
ușurință de Lică. Deși nu este conștient în ce este implicat fără voia lui, se simte
vinovat și suferă în primul rând datorită suspiciunii comunității. Lică este cel care
domină acum întreaga situație prin promptitudinea adecvării, mobilitatea reacțiilor,
capacitatea diabolică de a dirija mecanismele justiției și ale opiniei publice: într-o
zi și o noapte ucide trei oameni, pradă, inculpă dușmanii direcți, îl trece sub
bănuială pe Ghiță, dezarmează și face ridicol pe Pintea. Mai mult, adâncește
ruptura între Ghiță și Ana.
Acțiunea urmărește efectul alienant al banilor, dar și al incomunicării. Ghiță
dorește să-și îmbunătățească situația materială și se mută la Moara cu noroc. O
vreme lucrurile merg bine și prosperă prin muncă cinstită alături de familie.
Sosirea lui Lică declanșează intriga. El este om rău și primejdios, și încercarea lui
Ghiță de a avea protecția lui și totuși de a rămâne om cinstit se dovedește
imposibilă. Deși niciodată nu are o participare directă sau premeditată, Lică îl face
părtaș pe Ghiță la tâlhăriile și crimele sale. Ghiță devine vinovat în ochii Anei, în
ochii comunității și în propriii ochi . Manipulându-l, Lică îl înfrânge și distruge
legătura sa cu Ana, legătură care ar fi putut să îl salveze moral. Totuși, reacția lui
Ghiță nu este cea scontată de Sămădău- departe de se vindeca de slăbiciunea
pentru o femeie, el echivalează trădarea Anei cu moartea însăși. Ca eroii
dostoievskieni, care ucid pentru că iubesc, Ghiță ucide pe Ana și este ucis de Răuț.
Lică își pierde luciditatea , își uită șerparul, îl recuperează și este în pericol de a fi
prins de Pintea cu probe incriminatoare asupra lui. Învins la rândul lui (”Acu m-a
ajuns mânia lui Dumneze!”), se sinucide și trupul lui este aruncat de jandarm în
râu. A doua zi, singurele personaje nevinovate, bătrâna și copiii, plâng morții și
pornesc mai departe, urmând ciclul imperturbabil al vieții.

Conflictul este relevant pentru temă/personaj/relația între personaje deoarece

surprinde cu mijloace realiste pericolele încălcării limitelor morale. Conflictul este
dublu: exterior și interior. În încercarea de a-și păstra imaginea de om cinstit,
Ghiță se angajează într-un conflict care îi depășește posibilitățile psihologice cu
Lică, cu comunitatea, chiar cu Ana. La fel de dramatic este și conflictul psihologic.
Naratorul urmărește minuțios reacțiile personajului, de la stăpânirea orgolioasă și
indiferentă în fața lui Lică la izbucniri patetice în fața copiilor și autojustificări în
fața propriei conștiințe. Oscilând între atitudini contradictorii, personajul este
pedepsit mai mult decât pentru acțiuni reprobabile concrete, pentru indecizia de a
se separa cu hotărâre de rău.
,,Moara cu noroc”, de Ioan Slavici, este o nuvelă psihologică prin tematică, prin
conflictul interior, prin modalitățile de caracterizare a personajului și tehnicile de
investigație psihologică. Prin particularitățile de realizare a personajelor din nuvela
psihologică ,,Moara cu noroc”, prozatorul dovedește finețe în observarea mișcării
psihologice, în ,,detectarea zonelor obscure ale psihicului uman”. (L.Papadima)