Tema № 5 : Piaţa ca instituţie principală a economiei contemporane și

mecanismul funcționării ei

5.1. Piaţa: esenţa, funcţiile, trăsăturile

5.2. Tipuri şi forme ale pieţei
5.3. Infrastructura pieţei contemporane

Scopul temei: analiza conţinutului, tipurilor şi mecanismelor funcţionării pieţei.

Obiectivele temei
▪ să caracterizeze esenţa, trăsăturile şi funcţiile pieţei;
▪ să analizeze diferite tipuri şi forme ale pieţei;
▪ să determine mecanismele de funcţionare a pieţei;
▪ să evidenţieze elementele infrastructurii pieţei contemporane.

5.1. Piaţa: esenţa, funcţiile, trăsăturile

Piaţa a apărut încă în antichitate, adică cu zeci de mii de ani în urmă. Ea este rezultatul evoluţiei
schimbului de mărfuri. Ca factori care au provocat apariţia pieţei pot fi menţionaţi: diviziunea socială
a muncii şi specializarea în domeniul de producţie a bunurilor materiale şi a serviciilor;
autonomizarea economică a producătorului de mărfuri şi servicii în baza proprietăţii private;
libertatea economică a producătorului de a decide: Ce? Cum? Pentru cine de produs?
Piaţa este astăzi instituţia centrală a economiei de piaţă, nucleul acesteia, determinând într-o
proporţie însemnată deciziile şi comportamentele agenţilor economici.
Piaţa ca categorie a economiei de schimb, în accepţiunea cea mai frecventă, desemnează un
ansamblu coerent, un sistem sau o reţea de relaţii de vânzare-cumpărare între părţi contractante care
sunt pe de o parte, unite prin legături de interdependenţă şi, pe de altă parte se află în raporturi de
opoziţie.
Piaţa este locul unde sunt efectuate tranzacţiile dintre cumpărător şi vânzător.
Asemenea tranzacţii sunt înfăptuite la bursă, iarmaroc, licitaţie, târg etc. Piaţa include nu numai
schimbul, dar şi producţia, repartiţia şi consumul, adică toate fazele activităţii economice.
În condiţiile pieţei cumpărătorul, procurând sau ignorând marfă, "votează" cu banii săi "pentru"
sau "contra" producţia acestei mărfi. Piaţa verifică, în ultima instanţă, concordanţa sau neconcordanţa
dintre volumul, structura, calitatea producţiei (ofertei) şi nivelul, structura şi calitatea consumului
(cererii). Prin informaţiile oferite de piaţă, agenţii economici pot acţiona în sensul realizării
concordanţei relative dintre cerere şi ofertă.
Cele mai generale trăsături care caracterizează conţinutul pieţei sunt:
1. concurenţa liberă dintre producătorii de mărfuri şi proprietarii de resurse;
2. migrarea liberă a forţei de muncă, a resurselor şi a capitalului între ramuri şi regiuni;
3. realizarea mărfurilor pe preţuri de echilibru, care reflectă real corelaţia dintre cerere şi
ofertă.
Principalele mecanisme ale pieţei sunt:
a) cererea
b) oferta
c) preţul
d) concurenţa.
Aceste mecanisme ale pieţei vor fi analizate în temele următoare.
1
 În calitate de subiecţi ai pieţei se prezintă:
1. producătorii de mărfuri şi servicii
2. consumatorii (individuali şi colectivi)
3. instituţiile financiare
4. statul şi organele de administrare publică locală.
Fiind una din cele mai vechi instituţii ale activităţii economice, piaţa exercită un şir de funcţii,
principalele dintre ele fiind:
1) Funcţia de intermediere. Piaţa îi pune faţă-n faţă pe producători şi pe consumatori, pe
vânzători şi cumpărători, făcând astfel posibil schimbul. Ea oferă consumatorului
posibilitatea de aşi alege producătorul optim din punctul de vedere al preţului, calităţii,
modelului ales etc. Aceiaşi posibilitate de alegere o are şi producătorul.
2) Funcţia de reglementare. Apărută iniţial ca o punte de legătură între producători şi
consumatori, treptat piaţa devine principalul mecanism de reglementare a vieţii economice.
Ea îndeplineşte rolul unei „mâini invizibile”, care, după cum spunea A. Smith, îi „împinge”
pe agenţii economici individuali să acţioneze în conformitate cu interesul general,
determinând producătorii să confecţioneze bunurile de care are nevoie societatea la
momentul dat.
3) Funcţia de formare a preţului. Deşi cheltuielile individuale pentru producerea şi
desfacerea aceluiaşi bun sunt diferite, piaţa stabileşte un preţ unic, un preţ de echilibru,
acesta fiind influenţat în mare parte de cerere şi ofertă într-o anumită perioadă de timp.
4) Funcţia de informare. Prin jocul liber al ratei profitului şi al ratei dobânzii, piaţa oferă
agenţilor economici informaţia necesară despre mersul afacerilor în diferite domenii de
activitate. Piaţa „semnalează” producătorilor despre produsele ce urmează a fi fabricate,
despre calitatea şi volumul lor, despre profiturile ce pot fi obţinute.
5) Funcţia de diferenţiere a producătorilor. Piaţa îi îmbogăţeşte pe învingătorii în lupta de
concurenţă şi, în acelaşi timp, penalizează până la falimentare întreprinderile necompetitive.
În acest fel piaţa stimulează reducerea cheltuielilor de producţie, aplicarea noilor tehnologii,
sporirea eficienţei producţiei. Impuse de concurenţă întreprinderile îşi perfecţionează
activitatea permanent
Rolul economic al pieţei constă în următoarele realizări:
1) ea asigură un schimb echivalent şi reciproc avantajos pentru vânzători şi cumpărători;
2) piaţa contribuie la apropierea cheltuielilor individuale de cheltuielile de piaţă. Producătorii
ce exercită cheltuieli individuale mai mici primesc un supliment, şi invers;
3) piaţa contribuie la accelerarea progresului tehnic, deoarece concurenţa impune
întreprinderea să aplice tehnică şi tehnologii noi;
4) piaţa contribuie la migrarea liberă a factorilor de producţie şi utilizarea lor eficientă la nivel
mezo, macro şi mondoeconomic.
În orice ţară economia naţională trebuie să dea răspuns la următoarele probleme: în ce limite
pot fi folosite resursele disponibile? ce fel de mărfuri şi servicii trebuie produse? cum să fie produse
aceste mărfuri şi servicii? cine sunt destinatarii acestor produse? e capabil oare actualul sistem
economic să se adapteze la schimbările din structura necesităţilor consumatorului, la modificările din
resursele şi tehnologiile de producţie. La aceste probleme fundamentale poate da răspuns numai
sistemul de piaţă, care dispune de următoarele avantaje.
În primul rând, asigură o dezvoltare echilibrată, proporţională a economiei naţionale,
contribuie la stabilirea unei corelaţii dintre factorii de producţie (muncă, resursele naturale), între

2
sferele şi ramurile economice, între producţie şi consum, între veniturile diferitor pături sociale ale
populaţiei.
În al doilea rând, în sistemul de piaţă cumpărătorii şi vânzătorii de mărfuri, aflându-se în
interacțiuni de concurenţă, determină nivelul de preţuri la produsele livrate şi gradul de utilizare a
resurselor existente.
În al treilea rând, sistemul de piaţă este capabil să schimbe operativ volumul şi structura
ofertei, adaptând-o la satisfacerea cererii. Această adaptare se face pe contul schimbării volumului de
producţie, precum şi schimbării nivelului de preţuri. În sistemul de piaţă sunt fabricate numai
produsele în urma vinderii cărora se obţine un venit ce acoperă în primul rând cheltuielile de producţie,
atingându-se profitul normal. Dacă produsele nu aduc producătorului de mărfuri profit normal, ele nu
se fabrică.
În al patrulea rând, economia de piaţă presupune o suveranitate a consumatorului. Teama de a
suporta pierderi sau de a da faliment impune producătorii şi furnizorii de resurse să se conducă în
activitatea lor numai de cerinţele consumatorului. Totodată, sistemul de piaţă impune consumatorul să
aleagă cea mai raţională structură de consum, deoarece el îl face pe consumator să sesizeze preţurile ce
reiese din cheltuielile reale.
În al cincilea rând, concurenţa în sistemul de piaţă impune firmele să aplice cheltuieli de
producţie reduse, să aplice o tehnologie modernă pentru a obţine o productivitate înaltă, să stimuleze
dezvoltarea progresului tehnico-ştiinţific.
În al şaselea rând, sistemul de piaţă contribuie la distribuirea resurselor de muncă şi acelor
materiale, concentrându-se acolo unde e cea mai mare nevoie de ele.
În al şaptelea rând, sistemul de piaţă, bazat pe concurenţă, îmbină interesele personale cu cele
publice. Firmele şi furnizorii de resurse în goană după profit majorează mereu volumul de producţie,
fapt ce conduce la solicitarea cerinţelor publice (asigurarea populaţiei cu mărfuri şi servicii).
Trebuie să menţionăm că sistemul de piaţă nu poate, totuşi, rezolva absolut toate problemele
social-economice: șomajul, declinul economic, inechitatea economică şi socială care pot fi rezolvate
numai prin intervenţia statului.
Astfel, în condiţiile creşterii rolului economic al statului şi utilizării diferitelor modalităţi de
programare economică, piaţa încetează a mai fi singurul instrument de reglementare a vieţii
economice. Nivelul preţurilor, salariilor, precum şi mulţi alţi parametri ai activităţii economice, sunt
reglementaţi, pe de o parte, de piaţă, pe de altă parte, de stat.
Dar chiar şi în aceste condiţii piaţa rămâne a fi principalul instrument de reglementare a vieţii
economice.

5.2. Tipuri şi forme ale pieţei

Având o istorie atât de îndelungată şi o importanţă atât de mare în dezvoltarea economică, piaţa
rămâne a fi un fenomen mai mult sau mai puţin eterogen, care poate fi clasificat după mai multe
criterii.
Iată câteva dintre criteriile de grupare a pieţelor şi tipurile de piaţă care se constituie în funcţie
de acestea:
1. Conform naturii economice a bunurilor ce fac obiectul tranzacției se disting:
a. Piaţa bunurilor de consum (sunt supuse schimbului diverse bunuri de consum final –
produse alimentare, îmbrăcăminte, încălţăminte ş.a.);
b. Piaţa capitalului (se efectuează tranzacţii cu diverse valori mobiliare, cele mai
importante fiind acţiunile şi obligaţiunile);
c. Piaţa muncii (locul unde se confruntă cererea şi oferta forţei de muncă);
3
 d. Piaţa pământului şi a resurselor naturale (include tranzacţiile ce au la bază vânzarea-
cumpărarea terenurilor de pământ, a diferitor resurse naturale precum petrolul,
zăcăminte minerale ş.a.);
e. Piaţa valutară (are la bază vânzarea-cumpărarea diverselor valute);
f. Piaţa monetară (sistemul de relaţii interbancare);
g. Piaţa imobiliară (presupune tranzacţionarea diferitor proprietăţi imobiliare, în R.
Moldova ceea mai reprezentativă este vânzarea-cumpărarea locuinţelor);
h. Piaţa produselor intelectuale (presupune vânzarea-cumpărarea diferitor proprietăţi
intelectuale aşa ca brevete de invenţii, drept de autor, tehnologii noi ş.a.)
2. După criteriul extinderii geografice, distingem:
a. Piaţă locală;
b. Piaţă regională;
c. Piaţă naţională;
d. Piaţă mondială.
3. În dependenţă de modul de manifestare a concurenţei, piaţa se clasifică în:
a. Piaţă cu concurenţă perfectă sau pură (presupune existenţa unui număr mare de vânzători
şi cumpărători, fiecare având aproximativ aceeaşi putere economică);
b. Piaţă de tip monopol (piaţa este dominată de un singur producător);
c. Piaţă cu concurenţă monopolistică (presupune existenţa unui număr mare de vânzători ce
propun pieţei produse de calitate şi preţ diferit);
d. Piaţa cu concurenţă tip oligopol (piaţa este dominată de 3-7 producători).
4. După nivelul corespunderii cu legislaţia în vigoare, pieţele pot fi:
a. Legale
b. Ilegale (piaţa neagră).
5. După nivelul de dezvoltare:
a. Piaţă subdezvoltată (ansamblul de relaţii accidentale cu o pondere destul de mare a
relaţiilor de barter, adică are loc schimbul marfă – marfă);
b. Piaţă liberă (la această piaţă are acces orice vânzător şi cumpărător);
c. Piaţă reglementată (specifică, de regulă, economiilor mixte, unde statul intervine cu
scopul eliminării unor deficienţe ale pieţei).
6. În dependenţă de specificul pieţei distingem:
a. Piaţă în formă de burse (locul unde se întâlnesc vânzătorii şi cumpărătorii, marfa, însă,
nu este prezentă; existenţa ei este confirmată prin documente);
b. Piaţă în formă de licitaţie (tip de vânzare în care mai mulţi agenţi economici concurează
pentru cumpărarea unui bun economic);
c. Piaţă în formă de tender (în cazul dat beneficiarul va accepta oferta acelui agent
economic care va propune produse sau servicii de o calitate mai înaltă decât concurenţii
săi sau va cere un preţ mai redus pentru acestea).
Trebuie de remarcat că toate tipurile de pieţe menţionate mai sus se pot împărţi în segmente mai
mici. Spre exemplu, piaţa bunurilor de consum se împarte în piaţa bunurilor alimentare, piaţa
articolelor de vestimentaţie, piaţa automobilelor ş.a.

5.3. Infrastructura pieţei contemporane

Termenul „infrastructură” are sensuri diferite, printre care „infrastructura economiei
naţionale” şi cel de „infrastructură a pieţei”.

4
 Infrastructura economiei naţionale constituie totalitatea elementelor materiale,
organizaţionale şi informaţionale cu ajutorul cărora sunt asigurate legăturile dintre diferite ramuri
ale economiei şi care permit o funcţionare normală a vieţii economice. Din infrastructura economiei
naţionale fac parte: drumurile auto şi căile ferate, aeroporturile, şcolile, spitalele, reţelele electrice ş.a.,
create, de obicei, din mijloacele administraţiilor publice locale sau centrale.
Infrastructura pieţei constituie ansamblul de instituţii, servicii, întreprinderi specializate,
generate de însăşi relaţiile de piaţă, care la rândul lor asigură o funcţionare eficientă a pieţei.
Elementele-cheie ale infrastructurii pieţei sunt reprezentate în fig. 5.1.

Figura 5.1. Infrastructura pieţei

Sursa: Adaptare după Dumitru Moldovanu, Curs de teorie economică, ed. ARC, Chişinău,
2007, p.120

Unul din elementele de bază a infrastructurii pieţei este crearea unui sistem de burse. Bursa
reprezintă o piaţă specială organizată de stat sau de asociaţii private, unde se negociază operaţiuni de
vânzare-cumpărare a mărfurilor (bursa de mărfuri), se vând hârtii de valoare (bursa de valori), se
efectuează amplasarea lucrătorilor în câmpul muncii (bursa forţei de muncă). Deci, bursa e locul unde
se întâlnesc vânzătorii şi cumpărătorii în scopul încheierii diferitor tranzacţii.
Al doilea element al infrastructurii pieţei este crearea sistemului de bănci comerciale.
Actualmente în Republica Moldova funcţionează 13 bănci comerciale, care exercită multiple
operaţiuni financiare şi acordă diferite servicii clienţilor. Lista băncilor licenţiate din Republica
Moldova:
• Banca Comercială "COMERŢBANK" S.A.
• Banca Comercială "VICTORIABANK" S.A.
• Banca comercială "MOLDOVA - AGROINDBANK" S.A.
• Banca Comercială "Moldindconbank" S.A.
• Banca Comercială "EuroCreditBank" S.A.
• Banca Comercială "UNIBANK" S.A.
• "Banca de Finanţe şi Comerţ" S.A.
• Banca Comercială "Universalbank" S.A
• Banca Comercială "ENERGBANK" S.A.
5
 • Banca Comercială "ProCredit Bank" S.A.
• Banca Comercială Română Chişinău S.A
• Banca Comercială "EXIMBANK - Gruppo Veneto Banca" S.A.
• Banca Comercială "MOBIASBANCĂ - Groupe Societe Generale" S.A.
Al treilea element important al infrastructurii pieţei contemporane este crearea sistemului
de asigurare. Actualmente, în Republica Moldova funcţionează circa 24 de companii particulare, care
oferă persoanelor fizice şi juridice diferite servicii de asigurare.
Cel de al patrulea – este sistemul de consulting care presupune oferirea unei game largi de
servicii consultanţă în aşa domenii ca: contabilitate şi audit, juridic, marketing etc.
O premiză incontestabilă a infrastructurii pieţei este constituirea unui sistem de instruire a
cadrelor, care vor putea acţiona fructuos în instituţiile economiei de piaţă. Actualmente pregătirea şi
perfecţionarea cadrelor pentru economia de piaţă este exercitată în Republica Moldova în mai multe
universităţi şi academii publice şi particulare.
Funcţionarea normală a pieţei e imposibilă fără elaborarea cadrului juridic: adoptarea legilor
respective şi a actelor normative în diferite domenii de activitate a instituţiilor economiei de piaţă.
Sistemul infrastructurii de piaţă cuprinde la fel şi piaţa de informatică, piaţa „tehnologiilor
înalte”, piaţa de locuinţe şi altele, ce contribuie la formarea şi funcţionarea economiei de piaţă
contemporane.

Bibliografie

1. A. Cojuhari, T. Manole, T. Grunzu, Teorie economică. Chişinău, UTM, 2004, p. 64 – 68.

2. Niţă Dobrotă. Economie politică. Bucureşti, Editura Economică, 1995, p. 65 – 76, 153 – 163, 168
– 209.
3. D. Moldovanu, Curs de teorie economică. Chişinău, ed. ARC, 2007, p. 115 – 121.
4. D. Ciucur, I. Gavrilă, C. Popescu, Economie. Manual universitar. Ed. Economică, Bucureşti, 2001,
p.257 – 260.