SPEȚA 1

Prin cererea introdusă la Judecătoria Ploiești, la 12.03.2014, reclamanta X SA a

chemat în judecată pe pârâta Y SRL, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să
se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 15.000 lei reprezentând penalități de
întârziere și a sumei de 12.000 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare, sume
calculate pentru perioada 16.07.2012 – 20.01.2014.
În motivarea acțiunii, se arată că între părți s-a încheiat contractul de vânzare nr.
16/04.07.2012, în care părțile au prevăzut penalități de 0,1% pentru fiecare zi de
întârziere și au stabilit ca plata prețului pentru mărfurile ce fac obiectul
contractului să se achite în termen de 180 de zile de la data primirii facturii de către
cumpărător, deși, de regulă, în raporturile lor contractuale părțile stabileau ca
termen de plată 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii de către
cumpărător.
La data de 16.07.2012 pârâta cumpărătoare a primit marfa și factura în valoare de
158.000 lei, iar achitarea acesteia s-a făcut la data de 20.01.2014.
La termenul din 15.04.2014, pârâta arată că este de acord să plătească suma
reprezentând dobânda legală, dar nu este de acord cu plata sumei reprezentând
penalitățile, deoarece reclamanta nu a făcut proba prejudiciului cauzat
patrimoniului său.
Întrebări:
a) Ce va decide instanța?
b) Este posibil cumulul penalităților de întârziere cu suma reprezentând
dobânda legală penalizatoare?
c) Care este momentul de la care încep să curgă penalitățile de
întârziere/dobânda legală penalizatoare?
 SPEȚA 2
Judecătoria Găești a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul X PFA în
contradictoriu cu pârâta Y SRL, obligând pârâta la plata sumei de 8500 lei
reprezentând penalități pentru executarea necorespunzătoare a lucrării, precum și a
unor penalități de 0,15%/zi pentru executarea cu întârziere a obligației de finalizare
a construcției, stabilind că penalitățile curg de la împlinirea termenului convenit de
către părți pentru finalizarea lucrării, adică la 15 iunie 2012, cu cheltuieli de
judecată.
Pentru pronunțarea acestei sentințe, instanța de fond a reținut că între pârâtă, în
calitate de executant, și reclamantă, în calitate de achizitor, s-a încheiat contractul
nr. 1/2011, prin care pârâta s-a obligat la execuția și finalizarea unei construcții
parter, etaj și mansardă. S-a mai reținut că părțile au stipulat în contract o clauză
penală prin care au convenit penalități de întârziere, cât și penalități pentru
executarea necorespunzătoare, iar termenul limită pentru finalizarea construcției a
fost stabilit la data de 15 iunie 2012. Pârâta a finalizat construcția la data de 15 mai
2013, executând însă doar parter și etaj.
Sentința a fost atacată cu apel atât de către reclamantă, cât și de către pârâtă.
Astfel, reclamanta a solicitat instanței de apel să oblige pârâta și la plata dobânzii
legale penalizatoare cuvenite conform Legii nr.72/2013, pentru întârzierea în
executarea lucrării.
La rândul său, pârâta a solicitat instanței de apel ca plata penalităților de întârziere
să se calculeze de la data introducerii acțiunii, respectiv 16 iulie 2013, cu
motivarea că nu a fost pusă în întârziere de către reclamantă și de aceea nu
datorează penalități de întârziere decât din momentul introducerii cererii de
chemare în judecată.
Întrebări:
1. Ce va decide instanța de apel în privința momentului de la care încep să curgă
penalitățile de întârziere?
2. Este admisibil cumulul penalităților de întârziere cu penalitățile pentru
executarea necorespunzătoare?
3. Ce va decide instanța de apel referitor la acordarea dobânzii legale
penalizatoare pentru întârzierea în executarea construcției?
 SPEŢA NR. 3

Prin cererea introdusă la Judecătoria Sector 2 București la 26.11.2014, reclamanta

X S.A. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei Y S.R.L. pentru
ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei
de 124.000 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă perioadei
28.01.2014- 9.11.2014, precum și a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune - interese
în completare pentru prejudiciul creat prin întârzierea plății.
Din documentele depuse la dosar rezultă că între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat
contractul de vânzare nr. 789/11.02.2014, în temeiul căruia, reclamanta vânzătoare
a predat marfa și factura la data de 28.01.2014, însă pârâta a plătit această factură
la 9.11.2014.
În condiţiile neexecutării la termen a obligației de plată, reclamanta arată că a fost
nevoită să contracteze un împrumut cu o societate bancară pentru a putea onora la
plată propriile obligaţii băneşti pe care le datora, în calitate de debitor, societăţii W
SRL, obligaţii devenite exigibile, iar dobânda remuneratorie pe care trebuia s-o
plătească în temeiul respectivului contract de împrumut nu este acoperită de
cuantumul sumei reprezentând dobânda legală penalizatoare, furnizând instanţei
probe în acest sens.
Prin întâmpinare, pârâta se apără arătând că nu datorează dobândă legală
penalizatoare deoarece în contract a fost prevăzută o clauză potrivit căreia în caz de
întârziere a plăţii se va percepe o dobândă contractuală penalizatoare, însă nu s-a
prevăzut cuantumul acesteia şi în acest caz nu datorează nici un fel de dobândă.
În plus, susţine că nu datorează dobândă legală penalizatoare pentru că în contract
părţile au convenit în mod expres necesitatea punerii în întârziere a debitoarei
pentru a opera curgerea dobânzilor, iar reclamanta nu a respectat această clauză.
ÎNTREBĂRI:
a) Ce va decide instanța în privinţa dobânzii legale penalizatoare?
b) Este posibil cumulul dobânzii penalizatoare cu suma reprezentând daunele -
interese în completare?
c) Ce va decide instanța în privinţa plății daunelor - interese în completare ?
Motivați soluția.
 SPEȚA nr. 4
Prin cererea introdusă la Judecătoria Târgovişte la 20.06.2016, reclamanta X SA a
chemat în judecată pe pârâta Y SRL pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să
se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 150.000 lei, reprezentând dobânda
contractuală penalizatoare, calculată pe perioada 21.02.2016 – 26.05.2016,
precum și a sumei de 5000 lei cu titlu de daune-interese suplimentare,
reprezentând cheltuieli pentru recuperarea creanței.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat instanței că a încheiat cu pârâta
contractul de vânzare nr. 8/14.02.2016, în care părțile au prevăzut că plata prețului
pentru mărfurile ce fac obiectul contractului să se achite la data primirii mărfurilor
și a facturii de către cumpărătoarea pârâtă.
La data de 21.02.2016, reclamanta vânzătoare a predat marfa și a emis factura în
valoare de 500.000 lei, însă pârâta nu a plătit această factură conform înțelegerii, ci
plata a fost obținută de vânzător la 26.05.2016.
Prin întâmpinare, pârâta arată că dobânda contractuală penalizatoare trebuie
calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată (adică nu
datorează!), deoarece în contract părțile au convenit în mod expres obligația
punerii în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor, iar reclamanta nu a făcut
acest lucru.
În privința plății daunelor-interese, reprezentând cheltuieli pentru recuperarea
creanței, pârâta arată că nu le datorează, deoarece părțile au eliminat, printr-o
prevedere contractuală expresă, posibilitatea acordării plății daunelor-interese
suplimentare.
Ce va decide instanța? Motivați soluția.
 SPEŢA NR. 5

Reclamanta, Banca Z S.A. a formulat cerere de chemare în judecată prin

care a solicitat instanţei ca pârâţii AI, CI şi RI - membrii ai unei întreprinderi
familiale, în calitate de codebitori principali şi societatea X S.R.L. cu unic asociat –
în calitate de fidejusor, să fie obligaţi să răspundă solidar pentru restituirea
împrumutului pe care l-a acordat pârâţilor în scopul achiziţionării unor utilaje
necesare exercitării activităţii întreprinderii familiale.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că pârâţii răspund solidar deoarece
au calitatea de profesionişti – comercianţi.
Prin întâmpinare, pârâţii au susţinut că nu pot fi obligaţi să răspundă solidar,
deoarece în contractul de împrumut nu există o clauză expresă în acest sens şi au
cerut respectarea principiului divizibilităţii obligaţiilor, principiu consacrat de
dispoziţiile art. 1424 C. civ.
Ce va decide instanţa în privinţa membrilor întreprinderii familiale?
Dar în privinţa societăţii X SRL?