Chapter 9: Autotelic Personality

Nicola Baumann

Flow este o stare de motivație intrinsecă în care persoana e total imersată în ceea ce face de
dragul activității în sine. E caracterizat de o fuziune a acțiunii și conștientizării, simț al
controlului, concentrare la niveluri mari, pierdere a auto-conștientizării și transformare a
timpului.
Personalitățile autotelice tind să se poziționeze în situații care duc la experiențe frecvente de stări
de flow. Ei au o capacitate mai mare de a iniția, susține și să se bucure de experiențe optimale.
Flow este experiențiat atunci când atât provocările, cât și abilitățile sunt crescute.
Acolo unde idivizii non-autotelici ar putea vedea doar dificultăți, sentimentul profund al
interesului îi ajută pe indivizii autotelici să recunoască oportunitățile de a-și dezvolta abilitățile.
Personalitatea autotelică este o îmbinare între calități receptive (ex deschidere) și active (ex
angajament și persistență). Deschiderea de a detecta și de a deveni interesat în noi provocări este
receptivă, dar nu în totalitate pasivă. Implică, de asemenea, angajament activ și persisistență în
activități foarte provocatoare. Nakamura și Csikszentmihalyi (2002) descriu caracteristici de
bază similare ale personalităților autotelice (ex. Curiozitate și interes în viață, persistență și
centrare pe sine scăzută) ca metadeprinderi.
Operaționalizarea constructului de personalitate autotelică e săracă.

The concept of flow

Jeanne Nakamura & Mihaly Csikszentmihalyi

Cercetarea și teoria cu privire la flow/flux își are originea în dorința de a înțelege acest fenomen
al motivației intrinseci, sau activitate autotelică: activitate care e recompensatoare în sine (auto =
sine, telos = țel) și care exclude produsul final sau orice alt beneficiu extrinsec care ar putea
rezulta din activitate.
Condițiile pentru flow includ:
- Provocări percepute sau oportunități de a acționa care lărgesc (nici suprapotrivire, nici
subutilizare) abilitățile existente, un sentiment că persoana se angajează în provocări care
sunt la un nivel potrivit capacității sale
- Scopuri proximale clare și feedback imediat în legătură cu procesul care are loc.
În aceste condiții, experiența se desfășoară fără probleme de la un moment la altul și persoana
intră într-o stare subiectivă cu următoarele caracteristici:
 - Concentrare intensă și focusată pe ceea ce face persoana în momentul prezent
- Îmbinarea acțiunii și a conștientizării
- Pierderea auto-conștientizării reflexive (adică pierdere a conștientizării de sine ca actor
social)
- Sentimentul că persoana poate să-și controleze propriile acțiuni, adică, un sentiment că
persoana se descurcă în situație deoarece știe cum să răspundă la orice ar apărea în
continuare
- Distorsiunea experienței temporale (de obicei, sentimentul că timpul trece mai repede
decât de obicei)
- Experimentarea activității ca recompensatoare intrinsic, în așa fel încât scopul final este
doar o scuză pentru proces.
Atunci când se află în flow, individul operează la capacitate maximă. Starea e una de echilibru
dinamic. Intrarea în flux depinde de stabilirea unui echilibru între capacitățile de acțiune
percepute și oportunitățile de acțiune percepute. Echilibrul este intrinsec fragil. Dacă provocările
încep să depășească abilitățile, persoana devine mai întâi vigilentă și apoi anxiosă; dacă
abilitățile încep să depășească provocările, mai întâi se relaxează și apoi se plictisește.
O caracteristică cheie pe care modelul flow o împărtășește cu celelalte teorii contemporane e cea
a interacționismului. Mai degrabă decât să se concentreze pe persoană, separat de context (cum
ar fi trăsături, tipuri de personalitate, dispoziții stabile), cercetările asupra flow au subliniat
sistemul dinamic compus din persoană și mediu, cât și fenomenologia interacțiunilor persoană-
mediu.
It is the subjective challenges and subjective skills, not objective ones, that influence the quality
of a person’s experience.
Flow, atenție și sinele
Conform modelului experienței, conștiinței și sinelui, oamenii se confruntă cu o cantitate
copleșitoare de informație. Conștiința este sistemul complex care a evoluat la oameni pentru a
selecta informații din această abundență, a le procesa și a le stoca. Informația apare în conștiință
prin investirea selectivă a atenției. Odată luată în considerare, informația intră în conștientizare,
sistemul cuprinzând toate procesele care au loc în conștiință, cum ar fi gândirea, voința și
simțirea despre această informație (ex, cunoașterea, motivația și emoția). Apoi, sistemul de
memorie stochează și preia informațiile. Ne putem gândi la experiența subiectivă ca la conținutul
conștiinței.
Sinele apare atunci când conștiința vine în existență și devine conștientă de sine ca informații
despre corp, stări subiective, amintiri trecute și viitorul personal.
Consciousness gives us a measure of control, freeing us from complete subservience to the
dictates of genes and culture by representing them in awareness, thereby introducing the
alternative of rejecting rather than enacting them. Consciousness thus serves as “a clutch
between programmed instructions and adaptive behaviors” (Csikszentmihalyi &
Csikszentmihalyi, 1988, p. 21). Alongside the genetic and cultural guides to action, it establishes
a teleonomy of the self, a set of goals that have been freely chosen by the individual.
Alegerile făcute sunt critice deoarece atenția este finită, limitând cantitatea de informații care pot
fi procesate în conștiință (Csikszentmihalyi & Csikszentmihalyi, 1988). Această informație este
mijlocul de schimb între persoană și mediu, precum și materialul din care este format sinele.
Atenția joacă astfel un rol cheie în intrarea și menținerea în flux. Intrarea în flux este în mare
parte o funcție a modului în care a fost concentrată atenția în trecut și a modului în care este
concentrată în prezent de condițiile structurale ale activității. Interesele dezvoltate în trecut vor
îndrepta atenția către provocări specifice. Obiectivele proximale clare, feedback-ul imediat și
nivelurile de provocare gestionabile orientează organismul, într-un mod unitar și coordonat,
astfel încât atenția să devină complet absorbită în câmpul de stimul definit de activitate.
Concentrarea intensă, poate calitatea definitorie a fluxului, este doar un alt mod de a spune că
atenția este investită în întregime în schimbul prezent.
Trecerea timpului, un parametru de bază al experienței, devine distorsionată deoarece atenția este
atât de complet concentrată în altă parte. A rămâne în flux necesită ca atenția să fie menținută de
acest câmp de stimul limitat. Apatia, plictiseala și anxietatea, precum fluxul, sunt în mare parte
funcții ale modului în care este structurată atenția la un moment dat. În plictiseală, și cu atât mai
mult în apatie, nivelul scăzut de provocare în raport cu aptitudinile permite atenția să derive. În
anxietate, provocările percepute depășesc capacitățile. În special în contexte de motivație
extrinsecă, atenția se îndreaptă către sine și deficiențele acestuia, creând o conștiință de sine care
împiedică angajarea provocărilor.
Starea de flux este intrinsec plină de satisfacții și îl conduce pe individ să caute să reproducă
experiențele de flux; aceasta introduce un mecanism selectiv în funcționarea psihologică care
favorizează creșterea. Pe măsură ce oamenii stăpânesc provocările într-o activitate, ei dezvoltă
niveluri mai mari de abilități, iar activitatea încetează să mai fie la fel de implicată ca înainte.
Pentru a continua să experimenteze fluxul, ei trebuie să identifice și să angajeze provocări din ce
în ce mai complexe.
O activitate de flux nu numai că oferă un set de provocări sau oportunități de acțiune, dar de
obicei oferă și un sistem de provocări gradate, capabile să găzduiască plăcerea continuă și
aprofundată a unei persoane pe măsură ce abilitățile cresc. Teleonomia sinelui este o sursă de noi
scopuri și interese, precum și de noi capacități de acțiune în raport cu interesele existente.

Alan carr
After early childhood, opportunities for engaging in intrinsically motivated activities diminish,
and much of what we do is dictated by parents, teachers, peers, partners, colleagues, customs and
legislation. Between the extremes of intrinsic motivation and amotivation a variety of gradations
of extrinsic motivation may be distinguished.
The development of intrinsic motivation is determined partly by the degree to which needs for
relatedness, competence and autonomy are satisfied by children’s parents, teachers, coaches and
other significant members of their social networks.
Children whose needs for relatedness are met in infancy and childhood show more intrinsic
motivation. Studies of attachment in infants and children show that children with secure
attachments to their parents engage in more intrinsically motivated exploratory behaviour. In
childhood, a parenting style which is supportive rather than controlling engenders intrinsic
motivation. Similarly in school, teachers who adopt a supportive rather than a critical style
enhance pupils’ intrinsic motivation.
Children whose needs for competence and autonomy are met by being given age-appropriate
tasks and responsibilities develop integrated regulation for these tasks. In contrast, children who
are given tasks that are too developmentally advanced for them remain externally motivated to
do them or, at best, develop introjected regulation for these activities.
We develop intrinsic motivation to do activities that are: (1) moderately challenging; (2) that we
feel we can do well; and (3) that give us satisfaction.
Intrinsic motivation is mediated partially by self-efficacy. That is, we are intrinsically motivated
to do activities at which we believe we can succeed. Intrinsically motivating tasks bring personal
satisfaction.
The relationship between rewards and the development of intrinsic motivation is complex. While
rewards that are perceived as controlling reduce intrinsic motivation for activities once such
motivation has been established, such rewards may help people move along the continuum of
self-determination towards intrinsic motivation. That is, rewards may help people persist at an
activity initially until they achieve sufficient self-efficacy to reach a state where the activity is
regulated in an integrated way. Rewards that are perceived as more informative than controlling
may help us move along the continuum of self-determination towards intrinsic motivation,
insofar as they let us know how well we are doing at a task.
One class of activities which are intrinsically motivated deserves particular mention because
lifestyles which involve these activities may be profoundly rewarding. These are activities which
entail the use of signature strengths.
Seligman (2002) distinguishes between two distinct classes of positive emotions concerned with
the present: momentary pleasures and more enduring gratifications. While pleasures arise from
sensual experiences, gratifications entail states of absorption or flow that come from engagement
in activities which involve using signature strengths. Sailing, dancing, reading, creative writing
and teaching are examples of such activities. Signature strengths are personal traits on which
particularly high scores are obtained, associated with particular virtues, and defined in the Values
in Action Classification of Strengths (Peterson and Seligman, 2001). The Values in Action
Classification of Strengths is a system in which distinctions are made between virtues, strengths
and enabling themes. Virtues are core characteristics valued by moral philosophers, such as
wisdom or courage, and strengths are less abstract personality traits which may be used to
achieve virtues.
The six virtues in the Values in Action Classification System are wisdom, courage, humanity,
justice, temperance and transcendence.