Sfaturile lui Matei al Mirelor către Alexandru Iliaş

Aici scriem niște sfaturi pe care le-am dat prea-luminatului Domn Ion Alexandru
Voievod, când se afla în scaunul domnesc

Prealuminate Domn, și acest lucru să faci: câte ți-am spus să nu le uiți, cele ce-am
scris să le cercetezi cu amănuntul, ca să îți amintești degrabă să disprețuiești lucrurile
cele mai prețuite de lume ca deșarte și mincinoase. Căci ele sunt neprielnice și demne
de dispreț, aduc mereu nenorociri și niciun folos. Ele varsă mult sânge și fac copii
orfani, prin tulburările ce nasc, cum toți aduc mărturie. Nu folosesc domniile, nu
dăinuiesc împărățiile din pricina multor rele și tulburări. Precum zice Solomon : toate
sunt deșărtăciuni, iar avuțiile și domniile, și floarea tinereții nimic nu prețuiesc și
nimic nu folosesc și nu pot decât să ducă pe om în iad. Fericit cel ce cugetă la
frumusețile cerului și poate să biruiască lumea și ale lumii. Acela, înălțându-se
deasupra firii, ajunge la cunoaștere și poate să împlinească voile dumnezeiești. Fericit
cel ce cugetă neîncetat la moarte și stăruie pururea în fapte bune! De ar avea oamenii
moartea înaintea ochilor, niciodată n-ar face, ba nici n-ar vrea rău . Când își amintește
de moarte, el biruie, disprețuiește cele pământești și caută cerul. Și de aceea, fiul meu,
îți scriu și te sfătuiesc, și mult te rog, ca pe un fiu în duh, să asculți vorbele mele, să
urmezi sfatul meu, pentru a găsi folos în el. Căci, cine ascultă, fiule, de bătrâni, capătă
laudă de la mulți, sărmani și boieri, capătă faimă și cinste, capătă și avuție, capătă
lesne chiar viața de veci. De aceea, măria ta, caută să ai întâi frică de Dumnezeu, dacă
dorești să trăiești.

[În care se spune] că domnii se cade să aibă frică de Dumnezeu și să fie drepți
judecători.

Mai întâi, frica de Dumnezeu e începutul înțelepciunii, ea e temelia judecăților

dreptății. Iar cine a dobândit frica de Dumnezeu, s-a mântuit de moarte, de fiara cea
nevăzută. În rătăcire și greșeală niciodată nu a căzut și totdeauna a fost scutit de păcat ;
în lațul inamicului ucigător de oameni, care a căzut din cel mai înalt tron, nu s-a prins,
și prin curse a călcat fără frică, pentru că frica de Dumnezeu o avea deasupra ca un
scut ce îl păzea și veghea, iar îngerul păzitor îi sta în ajutor. Nu e cu putință, fiul meu,
să păcătuiască vreodată, nici să se abată din calea adevărului cel ce se teme de
Dumnezeu. Doar lângă Dumnezeu află sprijin, găsește norocirea și e de trei ori fericit.
Ia dar bine aminte să nu-ți uiți această virtute, ci să o observi și să o practici cât vei
trăi; căci multe ești dator, că multe a primit de la prea înaltul Dumnezeu, care te-a
făcut domn strălucit, ca toți să se plece, să se închine și să tremure înaintea ta, și când
stai în mărita ta curte și când te preumbli în cale. Te-a înălțat și te-a făcut rege al
tuturor, ca toți să se teamă de tine; dar și tu se cade să fii drept judecător și fără trufie,
să judeci după adevăr și cu dreptate, să nu cauți nimănui la față și să nu poftești daruri,
să nu te uiți că unul e boier, iar celălalt țăran, ci să cercetezi fără părtinire cauza
fiecăruia, dând hotărâre după cum cere legea și sfânta dreptate. Un judecător ce nu
caută la față, se aseamănă aproape cu Dumnezeu, care dă pedeapsă fiecăruia după
faptele lui. Când mergi dar să judeci, amintește-ți întâi de Dumnezeu, pune-ți în minte
că ai să te înfățișezi și tu gol la acea înfricoșată judecată, unde lumea întreagă va
tremura, unde vor sta mii și mii de împărați, boieri și mitropoliți, toți goi și mizeri, de
toate neamurile și limbile. De acestea să-ți amintești, precum și amarurile pedepsei de
veci să-ți pui în minte, iar apoi să rogi pe Dumnezeu atotputernicul să te lumineze, ca
să faci judecată dreaptă. Și numai așa să ieși cu îndrăzneală ca să șezi în scaunul tău
de judecată și să discerni adevărul, având înaintea ta pe Dumnezeu, ascultând vocea
cugetului și ținând legea pe masa judecății. Iar dacă e să condamni un om la moarte,
niciodată să nu greșești; cercetează vina cât se poate de mult, că scump e sângele
omului și cu ce poți să-l răscumperi? Cercetează martorii, să nu să mintă, căci martorii
mincinoși sunt ruina dreptului. Nicio hotărâre fără lege să nu dai, fiul meu, căci e
urâcioasă, pentru că e păcat să piară omul pentru o vină mică. În celelalte judecăți ce
vei face, ține-te, fără abatere, de legea țării, care n-are lipsă de legile împărăției, ci
cuprinde toată rânduiala de judecată. Urmează dar rânduiala de judecată ce ai aflat în
țară și nu te teme că vei greși cu ceva, iar de te vei abate de la legea țării, se vor anula
multe judecăți ce tu vei face. Dar judecând și după legea țării și după altă lege, judecă
întotdeauna drept și după voia lui Dumnezeu, ca să te poți asemăna cu dânsul și sta
de-a dreapta la înfricoșătoarea lui judecată.

Nu se cade domnilor să-și calce jurământul

Încă și acest lucru, Prealuminate, să mai faci: jurământul pe care l-ai făcut cuiva să nu
îl rupi. Pentru că jurământul este cumplit și trebuie să dai socoteală de jurămintele tale
către Dumnezeu și să le împlinești. Pentru că jurământul se pune pentru credință, și
din dușmani face prieteni, din război face pace. Vezi cât de mult se secătuiesc
împărățiile ca să adune oșteni, și curge sângele ca șuvoiul, ca râul, până se află cineva
să facă pace între ele și cum ajung la învoire, fac și jurământ, care le leagă de dulcea
pace și le îndatorează a se ajuta una pe alta cu credință: țările lor se deschid, se
deschid porturile și neguțătorii trec fără frică dintr-o împărăție în alta. Dacă ai făcut la
fel și tu jurământ cuiva, de ai legat prietenie cu potrivnicul tău, să nu pui gând rău pe
viața lui, ci să-l iubești pe el și onoarea lui. Ai grijă, ai grijă bine să nu pui vreodată
gând rău vreunuia din boieri, dintre boierii tăi, că jurământul cade asupra capului tău
și-ți pierzi viața, îți pierzi și sufletul, și îi faci și pe boieri să-ți poarte război și, de le
va fi lesne, să vrea te omoare. Jurământ niciodată nu s-ar cădea să facă oamenii,
pentru că Dumnezeu ne vede, nimic nu-i este ascuns, ci, cum ne învață Evanghelia,
vorba noastră ar căuta să fie, așa și nu, spunând totdeauna adevărul și nimic decât
adevărul. Dar fiindcă strâmbăm adevărul, fiindcă și minciunile s-au înmulțit între noi
cu miile și fiindcă chiar jurând nu ne cred alții, atâta răutate cere să jurăm unul altuia,
și de aceea și tu ține-ți jurământul și nu te abate de la adevăr, ca să aibă oamenii tăi
încredere în vorba ta.
 Se cade Domnilor să nu facă nimic fără sfat

Și acest lucru încă, Prealuminate, să faci: ca să cârmuiești bine domnia ta, de la toți să
iei sfat și la judecata ta pune-l, iar cel ce-ți va părea mai bun, pe acela să urmezi.
Cântărește bine o părere, la fel și pe cealaltă, și urmeaz-o pe aceea pe care ai ales-o. Și
ia aminte, fără sfat, nimic să nu faci, căci vei da greș mai târziu și îți vei pierde
cinstea. Omul ce nu se știe sfătui, nu scoate la capăt de ce se apucă și se face de râsul
multora. Din contră, cine se știe sfătui bine, între toți domnește și netezește toate
obstacolele. Omului ce nu se sfătuiește, zic învățații, își e dușman sieși și e fără cap.

Se cade Domnilor să fie în pace cu vecinii lor

Prealuminate doamne, și asta să mai faci: orice vecini ai, să le arăți prietenie. Pe
ceilalți regi care se învecinează cu tine, fă-i, cu multa ta înțelepciune, să țină pacea . Și
trimite des [la ei] oameni cu închinăciuni, cu scrisori de pace. Trimite-le și daruri
după puterea ta; fă-i astfel, cu răbdare, prieteni credincioși ție. Că închinăciunile
orbesc pe domni și darurile prețioase pe mulți dregători. Cârmuiește, Domnul meu,
cunoscând pe fiecare, să nu-ți găsească pricină și să lupte cu tine. Că toată ziua caută
să ridice oști pentru a le porni împotriva ta, căci poftesc să se războiască cu tine, să-ți
cucerească țara și să o prade, dorind mult să îți ia avuția, viața, cinstea și gloria: nu se
uită la ce e drept, nici nu îl iubesc, ci doresc mult să verse sânge, pentru că sunt
necredincioși, otomani păgâni, nebotezați, și mai ales, tirani. Și nu aleg niciodată
decât să se războiască, pentru că n-au Dumnezeu de care să se teamă. De aceea, ia
aminte să fii cu dânșii totdeauna în pace, dacă îți place și vrei să nu pățești vreun rău .
Ia pildă de la cei dinaintea ta care au șezut pe scaunul tău și care, neștiind să păstreze
pacea, au fost goniți din domnie. Fiindcă închinăciunile orbesc pe domni și darurile
prețioase pe mulți dregători. Cârmuiește cu înțelepciune, ca să nu-ți găsească pricină
de război. Nimic nu folosește domnilor, toate bunurile câte au, dacă nu le folosesc
pentru pacea și fericirea țării lor. Ia aminte, luminate doamne, să nu fii ca acești
domni, să nu pățești ce au pățit ei, ci cârmuiește lucrurile ca să te poți ține în domnie,
câștigând prietenia și a celor mari și a celor mici.

Se cade să se păzească bine și hotarele țării

Încă un lucru, prealuminate, se cade să mai faci: să administrezi bine țara ta,
ținutul tău. Poruncește slugilor tale și celor ce strâng dările să nu nedreptățească pe
săraci ca ienicerii. Fă bine și află că țara ta se golește acum din pricina poverii mari,
din pricina nedreptății pe care ciocoii o fac pe aici prin ținut. Când îi trimiți undeva
prin țară, pârlesc și ard pe săraci ca în flăcările focului, fără să se teamă nici de
Dumnezeu, nici de tine, și asupresc pe oameni cu trufie și cruzime. O! de ce nu ești pe
acolo să vezi nenumăratele rele pe care le fac neomenoșii! Atunci ai vedea, ai crede și
în dreapta ta mânie ai pierde, știu bine, pe acești mișei, care pustiesc cu nerușinare
țara ta. Pustiesc țara ta și bieții tăi supuși, nemaiputând răbda crudele nedreptățiri,
grelele dări ce li se cer necontenit, își lasă casele, fug și umplu marginile Ardealului.
Vai de cel ce intră pe mâinile tâlharilor! Fă bine, prea luminate doamne, de-i ușurează
puțin și-i scapă de ciocoi, ca să poată sărmanii să te binecuvânteze, să plătească dările
lor și să ți se închine; dă-le puțin răgaz, ca să mai răsufle și ei de multele greutăți sub
care gem și să-ți fie recunoscători. Cumpăna ce o ții, cumpăna dreptății, să nu o pleci
nici spre dreapta, nici spre stânga, ci să cumpănească bine și să nu o lași să atârne într-
o parte, ca să nu-ți atragi urgia lui Dumnezeu, care nu se rușinează de boier, nici de
împărat, ci cu cât e cineva mai nedrept, cu atât pedepsește mai aspru.

Nu se cade ca Domnul să iasă din cuvântul său

Încă un lucru, prealuminate domn, se cade să mai faci: din cuvântul ce ai dat,
niciodată să nu ieși. Vorba ce vei scoate din gura ta, să fie neclintită, adevărată și
dreaptă, bine întemeiată. Dacă ai promis ceva cuiva, să nu-l tăgăduiești, nici să-ți iei
înapoi vorba ce ai vorbit, căci e rușine mare ca vorba domnului să fie de râs ca o
minciună. Cuvântul unui domnitor e piatră nestemată și tocmai ca și ea se cade să fii
tare și prețios. De aceea, fiul meu, ține-te de vorbă, nu-ți ieși din cuvânt și nu-l
întoarce, căci vorba întoarsă, în gura celor mari mai ales, nu face niciun ban și nu are
niciun preț.

Nu se cade domnilor să anuleze semnătura și sigiliul lor

Încă și acest lucru, Prealuminate, să mai faci: semnătura ta, sigiliul tău, să nu le
anulezi. Dacă dai cuiva cartea ta, să fie pecetluită. Se cuvine să stai chezășie pentru
ea, cu totul neclintit [în cele ce ai scris], căci orice om ce, pentru proprietatea sa sau
orice alt lucru, ia de la Domnia ta carte semnată și pecetluită cu pecetea ta, are acea
carte ca un scut cu care se luptă cu potrivnicii săi. Iar dacă vei disprețui aceasta carte,
către cine să alerge sărmanul om? Dacă Domnia ta strici hotărârea ta și vei arăta că
vorba ta n-are niciun preț, atunci sărmanul acela își pierde lucrurile, nefolosindu-i la
nimic zapisul tău contra potrivnicului ce vine de i le răpește. Și astfel niciun om nu te
va lăuda, văzând că singur calci în picioare semnătura ta. Într-adevăr, ce ai face dacă
ți-ar călca-o altul? I-ai tăia capul negreșit și cu tot dreptul, căci nu se cade ca o carte
domnească să își piardă valoarea, să fie călcată în picioare și batjocorită, ci să stea tare
și neatinsă ca un turn de piatră contra căruia să se sfarme tot potrivnicul ce ar vrea să-l
atace și să cunoască cu pierderea sa că o carte domnească e de neatins.

Nu se cade Domnilor să fie trufași, ci cumpătați

Încă un lucru, Prealuminate, să mai faci: nu fii trufaș și disprețuitor, pentru că cel
mândru e urât de preaînaltul Dumnezeu și blestemat. Întâiul păcat, prima fărădelege
este însăși mândria, pricină de multe gemete și lacrimi. Prin ea a căzut Satan Lucifer
și a ajuns spirit întunecat, din înger luminat ce era mai înainte; prin ea și întâiul nostru
părinte, Adam, și-a pierdut onoarea virtuții, și-a pierdut viața și a aflat moartea. Alege
însă tu, Prealuminate, calea de mijloc și justa măsură de la care să nu te abați, ca să nu
fii nici umilit, nici călcat în picioare, nici iarăși mândru și urâcios. Ci calea de mijloc
mereu să o cauți, să păstrezi rânduiala ta și să o ții, căci numai așa toți se va rușina de
tine și te va respecta, numai așa fiecare va sta la locul său fără supărare. Fii
întotdeauna smerit înaintea lui Dumnezeu, iar înaintea supușilor tăi domn cu nobilă
mândrie, dacă vrei să nu-ți scadă, ci să se păstreze neatinsă cinstea domniei. Și cum a
zis un înțelept învățător, nu fii nici amar, ca să nu te lepede, nici dulce, ca să nu te
mănânce. Fii însă înțelept, cunoaște ce e spre binele tău, și stai pururea smerit înaintea
Dumnezeului tău.

Se cade domnilor să cinstească sărbătorile și să meargă bucuros la biserică

Încă un lucru, Prealuminate, se cade să mai faci, dacă vrei, cu voia lui Dumnezeu, să
trăiești o viață fericită: cinstește sărbătorile de peste an și nu lipsi de a le cinsti toate,
ci când auzi preotul dând semnul rugăciunii, îndată te scoală, mergi cu tragere de
inimă, intră în biserică și roagă-te cu frică și umilință, dând mărire Domnului, ca să te
apere oriunde te vei afla, chiar și în palat, de dușmanii văzuți și cei nevăzuți. Căci
Dumnezeu îți vine în ajutor la toate nevoile, dacă-L vei mări din toată inima,
bucurându-se că te închini Lui, că iubești pe sfinții Lui și cinstești sărbătorile Lui. Și
ia bine aminte să nu te amăgească somnul dimineții și să cazi iar în brațele lui
[zicând]: “să mai dorm puțin până se crapă de ziuă, să citească psaltirea și să cânte
Ceea ești mai cinstită; și atunci mă voi scula și voi merge la biserică.” Nu te da
somnului, că biserica va merge înainte, ziua se va ivi și te va afla în pat căscând,
întinzându-te a lene și frecându-te la ochi. Și va fi o rușine, ca tu, Domn bun cum ești,
să nu mergi la biserică și o zi strălucită să o schimbi în zi de înnegrire pentru măria ta!
Cinstește, prealuminate Domn, toate duminicile și sărbătorile, cinstește-le dimineața și
seara, aducând lumânări, tămâia și alte daruri pentru sfintele icoane, ca să-ți rămână
numele în veci neuitat. Către acestea, fă orice altceva poți pentru biserică, feloane,
stichare, sfinte potire, în care să se împlinească neprihănitele taine, să se înjunghie
mielul ce, precum Dumnezeu, ridică păcatele și fărădelegile tuturor oamenilor. Poți, o
știu, poți face ce-ți cer, numai să nu te scumpești, căci măreția bisericii este semnul de
credință și de ortodoxie, cum ne spune profetul zicând: „Iubit-am, Doamne, ca un bun
artizan, mărirea casei Tale.” Fă așadar bisericii bine când îți dă mâna, pentru că,
judecând drept, mai bine e să aurești potire și cădelnițe decât spade, șei, arcuri și alte
lucruri stricăcioase. Negreșit că și acestea sunt neapărate pentru domnie, dar și acelea
să nu lipsească din biserică.

Despre cum nu se cade a defăima fața bisericească

Încă și acest lucru, Prealuminate, să mai faci: față bisericească să nu clevetești, fie
preot, diacon sau arhiereu, ci să-l cinstești cât se poate de mult, să îi respecți ca pe
niște slujitori ai lui Dumnezeu, ca armă sufletească împotriva fiarei. Căci Dumnezeu i-
a ales pentru slujbă și a-i aduce slujire în mijlocul bisericii, și de aceea se cade să fie
cinstiți de toți mirenii, să nu fie ocărâți și batjocoriți, știind că cine-i disprețuiește și
batjocorește, pe Dumnezeu însuși disprețuiește și batjocorește. Nu disprețui așadar pe
servitorul lui Dumnezeu, chiar și să-l vezi cu ochii greșind, ci lasă-l pe mâna
Domnului, care știe cum să-i plătească. Mulți însă, fără să vadă nimic, clevetesc doar
pe preotul lui Dumnezeu și îl disprețuiesc, și rostesc vorbe rele, multe defăimări, toate
vorbe mincinoase și flecăreli, mișelii, câte știu și câte nu știu, pe capul preoților le
grămădesc mirenii. Și de ei își bat joc, pe ei îi iau în râs, spunând vorbe mari și istorii
scandaloase. Omule, pe tatăl tău defăimezi și batjocorești? Și nu ești creștin? Nu-ți e
frică de Dumnezeu? Preotul te-a botezat și el a pus pe tine pecetea darului, el te-a
făcut creștin ortodox, neprihănitelor taine, sângelui și trupului dumnezeiesc tot el te-a
făcut părtaș, el te-a adăpat cu băutura dătătoare de viață, te-a săturat cu mâncarea
dătătoare de viață, el te-a sfințit cu harul lui Dumnezeu, te-a făcut piatră prețioasă și
strălucit mărgăritar, el te-a spălat de păcat și te-a făcut fiu al luminii mai strălucit
decât curata flacără a focului, el cântă toată ziua pentru tine și roagă pe Dumnezeu să
te primească întru mărirea Lui. Stând cu capul gol, se roagă lui Dumnezeu, cerând cu
fierbinți rugăciuni mântuirea ta. Și tu îl defaimi și râzi de dânsul cu nebunii și
blestemații și îl batjocorești? La el însă, la sfârșitul vieții tale, când îți dai sufletul,
găsești ajutor și scăpare, când vine moartea. Atunci îți aduci aminte de dânsul, atunci
îi zici stăpâne și cauți adăpost, atunci îi zici stăpâne, pentru a găsi scăpare, și atunci ți
se deschid ochii orbiți. Iar dânsul, uitând de acestea, aleargă la nevoile tale și-și
împlinește datoria cu cel mai mare zel. Încă o superstiție batjocoritoare pentru aceștia:
când oamenii vor să iasă din casă și se întâlnesc cu un preot, se întorc îndărăt, zicând
că-ți merge foarte rău de câte ori afli în cale ta un preot sau altă față bisericească. O,
nerușinare, cum îi amăgește și îi rătăcește vrăjmașul adevărului! În loc să cheme
preoți ca să-i binecuvânteze și să roage pe Dumnezeu ca să le dea călătorie fericită, ei
fug de preoți ca de un semn rău: să aibă așadar blestemul lor seara și dimineața.
Luminăția ta însă, ca Domn evlavios ce ești, se cade să desrădăcinezi, să smulgi și să
arunci din inima ta asemenea credințe deșarte și rușinoase, dacă vrei să capeți viața de
veci, să respecți, cum ai respectat și mai înainte, pe sfinții arhierei, să-i onorezi și să-i
venerezi, ca un prea ortodox Domn ce ești. Nu căuta că sunt așa săraci și umiliți, că
oștile și tulburările i-au adus în această stare. Poartă veșminte sărăcăcioase pentru că
soldații răpitori le-au luat pe celelalte și dările domniei le-a stors ce le mai rămâsese.
Apostolii încă erau săraci și umiliți, dar lor li se închina întreaga lume. Săraci sunt și
preoții, dar au harul ce nu le poate răpi nimeni: lor s-a dat puterea de a lega și a
dezlega, în mâna lor s-au încredințat cheile cu care pot deschide sau închide împărăția
cerului, lor li s-a dat, cu un cuvânt, toată puterea în cer și pe pământ. De aceea,
împărații ortodocși își pleacă capul înaintea arhiereilor, ca să primească
binecuvântarea lor și nu mai puțin se pleacă înaintea preoților și-i venerează când
aceștia sfințesc apa, laudă pe Domnul din ceruri și cheamă binecuvântările lor asupra
domnilor pământului, căci columnă neclintită a împărățiilor și a tuturor domnilor este
rugăciunea preotului. Deci cinstește, prealuminate Doamne, cinstește în tot felul pe
preoți ca pe niște mijlocitori între Dumnezeu și om, ca pe unii ce seara și dimineața
înalță urări și fierbinți rugăciuni pentru Măria ta, ca pe unii ce neîncetat, pentru toți
creștinii, stau mijlocitori înaintea Dumnezeului ceresc. Când ești în război, ei se luptă
alăturea de tine, cerând de la Dumnezeul bătăliilor să supună pe vrăjmașii tăi sub
picioarele tale; când stai fără grijă și temere, ei poartă fără preget toată sarcina grijilor
tale. De aceea, preabune Doamne, ascultă, te rog fierbinte, ascultă pentru mântuirea
sufletului tău cele ce voi să-ți zic: iartă-i sărmanii de dări, scoate din batjocorita stare
a unor nefericiți argați pe servitorii lui Dumnezeu. Măria ta nu ești ca ceilalți ce-i
supun la dări, pe mari și pe mici. Măria ta ești bun și milostiv, și sunt încredințat că
vei arăta către dânșii atâta iubire și îndurare. Te rog fierbinte, împlinește cererea mea ;
așa să te apere Dumnezeu și să ai binecuvântarea mea.

Nu se cade să disprețuim schima îngerească a monahilor

Încă și acest lucru, Prealuminate, să mai faci: să nu disprețuiești schima îngerească.

Dacă nu iubiți pe bieții monahi, e pentru că diavolul vă îndeamnă să-i urâți; fiindcă el
îi urăște și neîncetat îi ispitește, vă pune și pe voi, mirenii, de îi supărați. Căci mult îi
pizmuiește cel de trei ori blestemat, acel Belzebut în orbul întuneric unde geme,
pentru că pe scaunul mărirei de pe care a căzut, călugării se vor urca să îi ia locul, să
se facă îngeri și să mărească pe Dumnezeu cel ceresc. Ceata ce a căzut din înălțimile
cerului, din ei are să se împlinească, din ei are să se împlinească ceata căzută, așa ne
spune Sfânta Scriptură și cuvântul lui Dumnezeu. Și văzând asta Întunecatul, îi
pizmuiește foarte și întărâtă toată lumea împotriva lor, ca să-i defăimeze, să-i
disprețuiască, să-i batjocorească și să vorbească de dânșii vorbe rele și aspre. Dar nu
fac bine oamenii și mult se înșeală, căci călugării cântă și se roagă pentru ei, ducând
viață amară și suferind cu răbdare râsul lumii, ca să ia drept răsplată fericirea de veci:
“căci fericiți veți fi, când vă vor batjocori și vor zice de voi tot cuvântul rău și vă vor
încărca de dispreț,” zice și învață Evanghelia, promițând plată multă în ceruri. Și
pentru aceasta rabdă și duc fără murmur greaua povară a râsului oamenilor de lume,
ca să se facă demni de împărăția cea de sus, să ia coroana dumnezeieștii moșteniri, să
strălucească de glorie și mărire, ei care acum sunt acoperiți de dispreț și de defăimare;
pentru aceasta și-au închinat lui Dumnezeu corpul, sufletul, viața, și s-au lepădat de
lume încă din tinerețile lor, dându-se cu totul în mâinile lui Dumnezeu. Și de aceea se
cade, fiul meu, să-i cinstești întotdeauna și, pentru numele lui Dumnezeu, să reverși
asupra lor binefacerile tale, pentru că nu te uită niciodată în rugăciunile lor, pentru că
în tot momentul cer de la Dumnezeu cel ceresc să te lumineze, să te întărească pe
scaunul tău, să lungească anii domniei tale, să-ți pună sub picioare pe toți dușmanii. Și
Dumnezeu îi ascultă ca pe unii ce îl adoră și îl măresc neîncetat, ca pe unii ce au viața
îngerească și plină de umilință, de curățenie și de sănătate. Respectă-i așadar ca pe
îngerii lui Dumnezeu și dă-le toată cinstea ce li se cuvine și Dumnezeu sfântul îți va
da în această viață și în cea viitoare toată cinstea și toate bunătățile ce vei face acestor
slujitori ai lui.

Nu se cade domnilor să se amestece în hirotonirea episcopilor

Încă un lucru, prealuminate Doamne, să mai faci: niciun episcop să nu hirotonisești;

cu daruri, cu bani și cu simonia să nu te încurci, pentru că e păcat, căci cel ce se face
episcop cu bani își are sălaș cu diavolul și se face părtaș al lui Simon Magul și
locuiește cu Satana în iad. Nu e altă erezie, alt păcat mai mare decât a cumpăra cu aur
preoția. Apostolul Petru, în faptele sale, dă anatemei pe cel ce va umbla cu arginți
după preoție sau după episcopie. Legile zic iarăși că cel ce va lua aurul și argintul și
va da cuiva harul dumnezeiesc, să fie și el și hirotonitul, blestemat, ars și afurisit. De
aceea, fiul meu, nu fii lacom și nu da pe bani nicio eparhie. Vezi, ia seama să nu fii
condamnat la înfricoșatul județ al lui Dumnezeu. Tu ești Domn mirean, vezi de
domnia ta și nu te amesteca [în ale preoției], ca să dăinuie numele tău, căci nu-ți e dat
ție să vezi de preoți, să hirotonești episcopi și mitropoliți. Și nici nu te amesteca în ale
preoției, ca să nu mânii pe Dumnezeu, ci depărtează-te, cât poți, și stai în palatul tău
ca un rege ce ești.
 Se cade Domnilor să fie milostivi și iubitori de săraci

Încă și acest lucru, Prealuminate, să mai faci: dacă vrei raiul să îl moștenești, dacă vrei
de la Dumnezeu să primești bunătate, să nu îți lipsească vreodată milostivirea. Să fii
milostiv, să fii binefăcător către cei scăpătați și săraci, ca un slujitor dumnezeiesc. Nu
e altă virtute ca milostivirea; ea stă așa aproape de Dumnezeu ca și preoția. Fericit
omul ce a câștigat-o! Și pe pământ și în cer se va folosi de ajutorul ei. Ea are
îndrăzneală către Dumnezeu, izbăvește pe om de tot păcatul. Stând de veghe cu sabia
în mână, ea are aripi ca gândul, zboară ca fulgerul, zboară spre cer cu multă
îndrăzneală, străbate într-o clipă nemărginitele spații ale cerului, fără să o împiedice
câtuși de puțin greutatea lumească și iat-o lângă acela ce o practică, îndemnându-l să
miluiască pe toți săracii fără deosebire. Mila este regina tuturor virtuților, iar
Dumnezeu de deasupra o iubește ca pe o fiica ce îi seamănă foarte mult și, prin
urmare, omul milostiv se apropie tare de Dumnezeu, care plouă peste toți deopotrivă
și face ca soarele să răsară păcătoșilor ca și drepților. Mila lui se întinde pretutindeni
și lumea întreagă stă numai prin mila lui Dumnezeu. Deci fă să câștigi și tu, Domnul
meu, această dumnezeiască virtute și să o practici cât se poate de des. Deschide larg
mâna ta și lasă să cadă bogate milostenii pe săraci: căci cine dă săracului, lui
Dumnezeu dă împrumut, lui Dumnezeu care primește și dă îndărăt cu prisos. Multor
săraci, multor sărace, cu toate că nu au cu ce să trăiască, le e rușine să ceară . Asupra
acestor nenorociți varsă mai ales mila ta, căci această virtute va sta la dreapta ta, când
te vei înfățișa la judecata cea de apoi, va da atunci mărturie de faptele tale, va lăuda
numele tău și va susține drepturile tale înaintea lui Dumnezeu, ca să treci în numărul
sfinților și să câștigi împărăția, nu pieritoare ca cea de aici, ci în veci neapusă. Dar
chiar aici pe pământ te va răsplăti Dumnezeu cu sănătate, fericire, avuții nenumărate,
ca să le împarți la cei în lipsă; și nu te va lăsa niciodată să cazi în nenorocire, ca să
poți milui pe săraci.
 Despre feciorie și înfrânare, precum și despre relele porniri ale corpului

Încă și acest lucru, Prealuminate, să mai faci: să înfrânezi poftele trupului. Ca de

vrăjmași, ca de tâlhari să te păzești de ele, să te ferești ca îndemânaticii corăbieri de
talazuri. Pornirea rea aduce multă pagubă și corpului și sufletului și domniei :
păstrează-ți [așadar] fecioria din toate puterile tale, pentru că ea este coroana
sufletului tău, ea strălucește ca soarele și ca ziua și e mai cinstită decât toate lucrurile.
Ea este viața îngerească și gloria sfinților și prin ea sfărâmăm capetele fiarelor
nevăzute. Ea pe mulți a mărit și pe mulți va mări, și de frumusețea ei nimeni nu se
poate mira îndestul. Mulți au avut-o, dar au pierdut-o și acum o caută și nemaiputând-
o afla, plâng, se lamentează și se lovesc cu capul de pietre, de stânci, că au pierdut
darul lui Dumnezeu. Dacă, Domnia ta, te-ai însurat însă, practică înfrânarea, păzește
credința de soț, care e coroana ta. Iubește-ți doamna și nu te uita la altă [femeie], că se
mânie Dumnezeu și îți ia darul. Numai pe calea lui Dumnezeu mergi la dânsa și ia
seama să nu te duci în patul altuia, că e plin de blestem și de urgie, iar al tău de
binecuvântare și de fericire. Ia aminte să nu-ți întinezi sufletul cu preacurvia, care ca o
molimă se întinde și-ți pierde țara peste care domnești, cum a pierdut cinstea, gloria și
puterea multor înaintași ai tăi, care astăzi umblă încărcați de mizerie, rușine și
batjocoră. Nu arunca dar, fiul meu, jugul Domnului, că te faci dușman al lui
Dumnezeu și prieten al fiarei. Ferește-te, cât poți, să nu te abați din calea lui
Dumnezeu, ca să nu ajungi la disperare; precum domnești pe pământ, fii și domnul
tuturor poftelor trupești și atunci vei fi cu adevărat domn, vei fi rege și vei străluci ca
soarele pe pământ. Să nu te înșele, fiul meu, tinerețea lumii acesteia, care nu folosește
la nimic, căci e deșărtăciune. Să nu râdă de tine și te amăgească zicând : “tânăr sunt, să
fac ce vreau că sunt domnitor.” Așa s-au înșelat și alți domni care au fost înainte și au
făcut lucruri nebunești; dar vezi sfârșitul lor, cum au căzut, cum, prinși în cursele și
lațul vrăjmașului, toți au pierit și au mers în focul de veci ; fiindcă nu au vrut să umble
în calea Domnului și-au pierdut domnia, și-au pierdut averea. Și-au pierdut până și
numele: unii au murit de moarte rea, alții s-au exilat și umblă disprețuiți prin țări
străine, așteptând și astăzi la masa altuia, fiind râsul și batjocora tuturora. Maria ta
însă să nu faci niciun rău, ci să-l slujești întotdeauna cu credință pe Dumnezeu, să
faci ce îți poruncește și să împlinești voia lui ca să fii pururea aproape de el. Iar eu să
mă pot face răspunzător că vei domni și vei ședea mulți ani pe scaunul tău : căci de te
vei abate din legea Domnului și nu vei împlini câte ți-am spus, îmi e frică foarte să iau
asupra mea răspunderea de care am vorbit.

Despre cum Domnul și toți ai curții se cade să se spovedească și să se împărtășească

cu preacuratele taine

Încă și acest lucru, Prealuminate, să mai faci: de patru ori pe an să te cumineci, dacă
ești întru toate curat și gătit și bine îngrădit cu credință și evlavie. Să chemi preotul să
te spovedească, să îți împlinești canonul tău și chiar să te depășești pe tine ca să fii
pururea gata să pleci în calea lui Dumnezeu, căruia să te închini întotdeauna cu frică și
cutremur. Să te supui lui, căci el este împăratul mai presus de împărați și marele
domn. Apoi cu dragoste grijește-ți sufletul, făcându-te în toată viața părtaș
neprihănitelor taine. Iar cine nu se cuminecă și nu se schimbă, acela drept în iad
merge, și, deși se mișcă, e mort, deși vede, e orb: judecă-l [așadar], ca neevlavios și
socotește-l între morți. Însă cel ce se cuminecă, niciodată nu moare, ci viu e pururea și
la viață merge. Încă și acest lucru, Prealuminate, să mai faci: ai grijă și de toți ai curții
tale, ca să-și caute de suflet și să se împărtășească cu neprihănita taină, arătându-le că
Evanghelia și Hristos ne spune că cel ce se cuminecă, nu are parte de moarte,
îndemnându-i mereu să fie pregătiți, curați, sfinți și spovediți : căci și pentru dânșii ai
să răspunzi înaintea dreptului judecător și făcător al tuturora. Pentru fiecare din casa ta
vei da socoteală, precum preoții poporului răspund pentru enoriașii lor, arhiereii
pentru eparhiile lor și fiecare om pentru familia ce are în casa lui. Ferice de cel ce știe
să o ducă în calea binelui, căci cinstire și cunună va primi de la Dumnezeu, pentru că
din casa lui nimeni nu s-a pierdut, ci toți s-au mântuit prin învățătura înțeleptului lor
cap. Așa și tu, Domnul meu, guvernează pe toți ai palatului tău și prin învățătura ta
du-i pe căile raiului, și drept răsplată a ostenelilor tale vei câștiga sufletul tău.

Nu se cade Domnilor să bea vin mult și să fie beți

Prealuminate Doamne, și acest lucru să mai faci: ia seama la beție, ferește-te să nu te

îmbeți, căci [beția] este lațul, cursa Satanei, și câți s-au prins într-însa, i-am văzut în
multe nenorociri: săraci lipiți și prăpădiți, disprețuiți, culcați în mijlocul ulițelor și
drumurilor și chiar în tină, neputând, de la multă băutură, să stea pe picioarele lor și
luați în râs de toți și având mustățile pline de vomă, linși de câini, mâncați de muște și
loviți cu pietre de copii, stând ca morții fără mișcare, făcându-se de râsul și batjocora
lumii. Și cine nu se va întrista, și cine nu va plânge, [văzând] că făptura lui Dumnezeu
zace în noroi? Deșteaptă-te, omule, trezește-re, ridică-te și ieși din beție , vino-ți în fire
și lasă nebunia, adună-ți mințile și amestecă-te cu cei vii. Nu sta ca unul îndrăcit, nu
sta, mișelule, mort trântit în noroi. Privește și tu cerul, vezi și tu norii, vezi și tu
câteodată pe Domnul cum dă ploaie, vezi și tu soarele cum lucește, cum luminează și
răspândind razele sale în toată lumea, vezi și tu cerul și frumoasa zi, și mărește pe
Domnul și pe Maica Domnului; scoală-te ca un bărbat și apucă-te de lucru, și nu-ți
mai cufunda mintea în grosul întuneric al beției. Oamenii se roagă să li se lumineze
mintea, și tu, mișelule, o îneci în fumurile vinului? Beția e mama tuturor relelor, și
marea mulțime a păcatelor nu are alt tată; beția este lunecoasa cale ce duce în iad și
pierde pe bețiv și sufletul lui; beția este moartea celor ce o iubesc; beția pe mulți a
pierdut și pierde, atât de mulți încât în veci nu s-ar putea număra victimele ei. Beția e
veninul diavolului, cu care ucide cu totul pe omul ce îl bea, este săgeata înveninată și
pe cine ajunge în coastă, acela și moare îndată; beția este ca vâscul de care, cel care s-
a prins, nu se mai poate dezlipi; beția este focul veninului ce arde și consumă pe cel ce
îl ia; beția este cursă, laț, viperă cu limbă plină de omorâtor venin, și pe cine mușcă,
nu e cu putință să scape cu viață; beția pe mulți a sărăcit, pe mulți a lăsat goi și
mizerabili; beția pe mulți a sluțit și slutește: ochii li se roșesc și se strâmbă, capul le
tremură, le tremură și mâinile; ei se cred vii, dar nevestele lor sunt văduve. De aceea
îți zic, prealuminate Doamne, să nu te îmbeți niciodată, căci te iubesc mult și vreau să
te văd toată viața ta onorat și sănătos. Iar câți te îndeamnă să bei și să te îmbeți sunt
dușmanii tăi, care, dorind să se îmbete ei, vor să te tragă și pe tine de partea lor, ca să
le dai să se îmbuibeze și să bea până să dea din ei. Beau în numele lui Dumnezeu, iar
apoi beau pentru Preasfânta, beau pentru toți sfinții pe rând, până ce, nemaiputând
lupta, cad morți și rămân lungiți ca porcii; nu beau și să tacă, ci amestecă în paharele
lor și pe sfinți și-i fac bețivi ca pe sine. Dar sfinții se înfrânează și în toată viața lor nu
beau vin, pe când acești oameni de tină în numele sfinților ridică paharul, închină și
devin adevărați porci. Fugi de acest viciu, prealuminate Doamne, dacă vrei să-ți
păstrezi sănătatea, căci beția strică sănătatea, iar băutura măsurată o întărește. Pe lângă
acestea, să nu încaleci cum te scoli de la masă, că multe rele se pot întâmpla, că mulți
și-au pierdut chiar viața din această nebăgare de seamă. Ci ieși cu stomacul neîncărcat
de te plimbă și-ți joacă calul până te vei sătura. Ia aminte însă să-ți economisești și
timpul de întors, ca să ajungi la palat până nu se înnoptează, pentru că nu e bine să te
întorci după ce se întunecă, dușmanii pândind să afle asemenea timp, ca să te răpună.
Fiindcă te iubesc, îți zic toate acestea; tu, ca un înțelept ce ești, prețuiește-le după cum
merită.

E drept să se plătească datoria

Încă și acest lucru, Prealuminate, să mai faci: dacă ești dator ceva, plătește totul. Dacă
ai cumpărat de la neguțători atlaze, tafte leșești sau alte lucruri, fă socoteala și le
plătește toate, nelăsând să rămână asupra ta niciun ban: căci negustorii sunt oameni
străini din alte țări, care-și hrănesc casele cu muncă și sudoare, care străbat Veneția,
Canstantinopole, Lehia, care trec prin Turcia cu multe pericole să vină sărmanii în țara
Măriei Tale ca într-o țară ortodoxă, ca prin negoțul lor să câștige o pâine pentru dânșii
și pentru familia lor. Iubește-i dară ca pe niște străini și plătește ce iei de la dânșii, ca
să nu te vorbească de rău și să nu te blesteme, ci să te laude și cu cinste să ducă
numele tău pe oriunde vor umbla: acest nume bun, pentru liniștea și fericirea
sufletească, este mai prețios decât multă avuție; el ne e de mare folos în cer ca și în
această lume.

E drept să se edifice școli

Încă și acest lucru, Prealuminate, să mai faci: să edifici școală unde să se învețe carte
și unde să poată trăi câți învață carte, și unde să-și afle traiul și învățătorii înșiși ; dă
acestora tot ajutorul pe care îl poate da domnia; stabilește și închină o moșie pentru
acest scop, întărind darul cu semnătura și sigiliul tău, ca să fie pentru ținerea școlii
veniturile câte se vor lua de pe moșia aceea. Dacă vei face acest bine, sufletul tău va
merge în rai, domnia ta va fi nemuritoare, numele tău va rămâne în veci cu binele pe
care l-ai făcut și care va străluci cu strălucire nepieritoare. Și numele tău va fi ca al lui
Ptolomeu, care a pus să traducă cărțile evreilor ce până astăzi trăiesc în bisericile
noastre; iar acela are nume mare la toate împărățiile, lăudându-l toți pentru pentru
binele ce a făcut. Fă și Măria Ta ca dânsul, deschide prin mila ta școală de unde să se
răspândească lumina în țara ta; astăzi nu afli în această țară om învățat, nu, nici preot,
nici călugăr, nici arhiereu, nici mirean; pentru că nu au unde să învețe carte. Din
neștiință apoi se nasc mii și mii de rele; se fac crime și nenumărate fărădelegi,
necuviințe și confuzii de tot felul în biserici: preoții nu știu să boteze pe copii, nici să
liturghisească rugăciunile lui Dumnezeu; de cununie și maslu când aud se minunează
și pe celelalte taine mai nu le știu nici din nume - strașnic s-au sălbăticit, nu mai știu
nimic, ci mănâncă doar la colive ca dobitoacele. Și, așa cum se găsesc, buni ori răi,
cum or fi, dar, dacă se vor trece și ei nu se vor găsi alții, și, de nu se va face școală ca
să-i călăuzească, nu se va mai afla popă să boteze pe oameni, nici logofăt și nici
gramatic. Vor rămâne neînvățați, ca Mahomed, care fiind barbar și neștiind deloc
carte, și-a întins dreapta în cerneală, apoi o așternu pe hârtia de scris, ca urmele
palmei lui să servească de semnătură. Prealuminate Doamne, fă acest bine, fie voia ta,
așa să-ți rămână numele în veci viu; fă să curgă apa ce răcorește sufletul și curăță
mintea fiecărui om; dezvelește soarele științei înfășurat într-un nor întunecos, grosul
nor al neștiinței ce a acoperit strălucirea înțelepciunii. Oamenii au căzut așa de jos ca
și vitele; nu știu carte și cum vrei să se lumineze? Litera care e vie, dă și altora viață,
înalță pe cei umiliți, pe cei mici mărește și, îndrăznesc a zice, că și orbilor dă vedere,
vedere atât de ageră că îmbrățișează spatele cerului, numără și măsoară stelele. În
toate împărățiile se află școli și case de creștere: numai în țara ta nu se află niciuna. Fă
dar Măria Ta acest bine țării tale.

[În care se spune] că este de trebuință să se facă punți și fântâni pentru călători

Și acest lucru, prealuminate Domn, să mai faci: pe unde sunt noroaie și ape,
construiește punți să treacă oamenii, să-ți mulțumească și să se roage lui Dumnezeu
pentru tine. De multe ori am trecut prin asemenea locuri și am văzut cum se
primejduiesc și vite și oameni. Boii unui sărman, laolaltă cu carul, stăteau în apă și în
noroi, și nu puteau să iasă, iar inima mea s-a întristat și am pus să îi scoată cu caii mei.
Iar de atunci am hotărât să te rog să faci un bine, dacă vei putea aceasta. Și astfel te
rog, din toată inima mea: Fă această binefacere și serviciu, fă-le pentru mântuirea
sufletului, iar Sfântul Dumnezeu te va răsplăti, trimițându-ți, după rugăciunile
săracilor, sănătate. Fă și fântâni pentru călători, ca să capeți de la Dumnezeu slavă, de
la oameni cinstire. E o mare binefacere ca omul însetoșat să bea apă, să se răcorească
când este ostenit. Și judecă însuți Măria Ta: n-ai însetat de multe ori? Ce cugetai și
gândeai atunci? “De ce nu e, ziceai negreșit, o fântână să beau, să mă satur, să-mi
răcoresc gura și inima mea.” Așa și fiecare om, și fiecare călător, umblând cale
îndelungată, însetează, iar când găsește apă, descalecă și se pune de mănâncă pâine și
bea apă, adăpându-și și calul, apoi odihnit se scoală zicând: “Dumnezeu să fie în
ajutorul celui ce a făcut puțul, Dumnezeu să ierte toate păcatele celui ce a deschis
această răcoroasă fântână și să moștenească raiul, pentru că mi-a stins setea ce mă
ardea și m-am ușurat de greutatea ce mă apăsa.” Așa îți mulțumește călătorul și
păstrează  amintirea ta în lume.
 Se cade să îngrijim și pentru mântuirea celor condamnați

Încă și acest lucru, Prealuminate, să mai faci: ai grijă să deschizi sufletelor calea
raiului. Criminalii, tâlharii și alți nelegiuiți pe care îi ții în închisoare cu drept sau pe
nedrept, cercetează-i și judecă-i după dreptate și adevăr. Și fă să vină martori de
credință, ca să mărturisească în frica lui Dumnezeu. De nu se află martori, poruncește
să-i țină închiși, până se descoperă că sunt făcători de rele. Și de se va adeveri că sunt
adevărat furi și nelegiuiți, judecă-i și condamnă-i după cum spun legile. Nu-i trimite
însă îndată la moarte, ci caută de-i îndreaptă sufletește, poruncește preotului să-i
spovedească și să-i împărtășească cu neprihănitele taine. Și de vor primi moartea
spovediți și cuminecați, ca niște creștini evlavioși, cred că se vor mântui, deși sunt
tâlhari, și Dumnezeu îi va primi în părinteștele sale brațe, precum a primit pe tâlharul
chibzuit, căruia, pentru că l-a mărturisit, l-a așezat în mijlocul raiului, dându-i viața
veșnică, că preamilostiv e Dumnezeu, dezleagă păcatele, și îi primește pe păcătoși cu
toate fărădelegile lor. Însă în țara ta, prea bune Doamne, n-au obiceiul să
mărturisească și să cuminece pe criminali, și-i duce de-i spânzură, fără să le dea
timpul ca, prin puțină pocăință, să-și împace sufletul cu Dumnezeu. Plângi și înfioară-
te, o Soare, de neomenia ce trimite la pieire un om botezat și nu se găsește nimeni care
să-l ajute a bea paharul morții cu sufletul curățit prin pocăință. Poruncește cel puțin
acum, să înceteze această crudă neomenie, și mare va fi folosul sufletesc ce vei
căpăta.

Despre răpire și nedreptate. Și apoi plângere și lamentație asupra Constantinopolului

Încă și acest lucru, Prealuminate, să mai faci: să nu te lăcomești niciodată la bunul

săracului și să nu pui ochi rău pe vreun lucru de-al lui care-ți va plăcea, că Dumnezeu
ascultă întodeauna rugăciunea lui; și de-i vei lua ceva fără voia lui, se mânie pe tine
Dumnezeul vieții și al morții, și nu te iartă în veci, ci îți ia coroana, gloria și marea
favoare; marea favoare pe care ți-a dat-o iarăși o trage de la tine, încât oamenii vor
zice defăimându-te: “De avea minte nu pierdea favoarea lui Dumnezeu și marea
cinstire ce-i dă lumea.” Așa am pățit și noi, sărmanii grecii, care am fost robiți, și
bătrâni și tineri: prin nedreptățile noastre și prin deșarta noastră mândrie am pierdut
gloria noastră, sceptrul și împărăția. Și astăzi ne conduc vrăjmașii, un popor de barbari
ne-a luat coroana din pietre prețioase și mărgăritare: fiindcă noi nu am fost demni să o
purtăm, alții au luat-o și o poartă, iar noi ne uităm; o poartă cei ce au minte în cap, iar
noi ne punem speranța în viteazul Mihai, crezând că o va lua cu sabia și ne o va da
nouă. Vai de noi, Măria Ta, cei cu minte puțină, că ne punem speranța în Spania și în
galerele Veneției, crezând că vor lua sabia, ca să ucidă pe turc, să-i ia împărăția și să
ne-o dea nouă. Ne punem nădejdea și în popoarele bălane că vor veni de la Moscova
să ne scape și să ne elibereze, sperăm și în profeții mincinoase și în vorbele deșarte ale
ghicitoarelor, ne punem nădejdea chiar și în vântul Boreas că va veni și va spulbera
jugul turcului, și avem drept temei [ceva mai fragil decât] pânza păianjenelui, [decât]
neaua și marea, [decât] roua dimineții! Nebun cel ce vă dă prețul, că pe apă și pe nisip
fundează edificiul ce vrea să ridice. A zburat puiul ce țineam în mâini ; a zburat, a
fugit și s-a dus în alte părți. Alții l-au prins și-l țin bine, iar de noi ce l-am pierdut, râd
zicând: “De ați fi avut minte în cap, nu v-ar fi scăpat puiul din mâini, ci l-ați fi ținut cu
luare aminte; iar acum după ce a zburat și a fugit de la voi, puteți, cât vă va place, să
vă bateți cu pumnii în cap și să vă lamentați, că nu mai vine îndărăt frumosul pui ce v-
a zburat din mână; a zburat, a zburat departe, nu vă mai pierdeți timpul căutând să-l
prindeți iarăși.” Vai, vai, neam al grecilor! cum te-au adus păgânii și cât de disprețuit
ai ajuns! O, rău a ajuns neamul elenilor și în mijlocul multor primejdii a căzut! De la
el a ieșit cugetarea și toată filosofia și s-au răspândit în întreaga lumea ; și arme și
litere, teologia și mari fapte de vitejie, toate de la el s-au născut; gramatică, poezie,
retorică și alte arte frumoase și lucruri mărețe, el le-a aflat toate și le-a făcut cunoscute
în toate împărățiile. Lăudat de toată lumea pentru înțelepciune, cum să cadă acum în
sclavia turcului? Vai, vai, frumoasa mea împărăție, cum am fost lipsiți de dulcea ta
prezență! Și tu, Constantinopole, cât de jos ai căzut sub mâna pângăritului tău domn
de astăzi! Ți s-a pierdut gloria, ți s-a dus cinstirea și barbarii îți călcă în picioare toată
strălucirea și ți-au surpat zidurile, te-au despoiat de toate ornamentele și vrăjmașii tăi
ți-au răpit de pe cap coroana împărătească. O, să se deștepte din somnul morții marele
Constantin, care te-a reedificat cu atâta râvnă, și să te vadă zăcând în astă sclavie
amară și mizerabilă. O, cât s-ar întrista! o, cum ar plânge și ce râuri nesecate de
lacrimi ar vărsa! Dar el a căpătat altă împărăție, aceea a cerurilor, nepieritoare și
dumnezeiască, și nu se cuvine să scoată gemete și nici să verse lacrimi, ci noi să
vărsăm fără încetare și să ne plângem pe noi înșine, să plângem cetatea de toată lumea
lăudată, iar acum ajunsă sclavă despuiată, disprețuită, luată în râs și batjocorită. O, de
ce n-am lacrimi nesfârșite ca un râu, ca să plângă inima mea fără încetare, să strige și
să te tânguie, aurita mea cetate, să îmi bat pieptul din toate puterile mele. Te jelesc,
strălucita mea cetate, și plâng pentru tine văzând cum a căzut și apus mărirea ta. Unde
e multa ta glorie, frumusețea nespusă și magnificența în care înfloreai? Unde sunt și
dumnezeieștile moaște ale mulților înțelepți Sfinți care au trăit pe pământ viața
îngerească și au strălucit ca soarele prin eroicele lor fapte și prin nespuse minuni?
Unde sunt sărbătorile împărătești și mărețele pompe ce se făceau în biserici? Unde e
evlavia și cântările glorificatoare și sfânta credință a celor șapte sinoade? Vai ție,
cetate înălțată pe șapte coline, câte nenorociri suferi astăzi! Pe tine te-au binecuvântat
Sfinții Părinți și acum cum ai decăzut și ce rele zile ai! Au încetat rugăciunile și din
biserici nu se mai ridică către cer imnurile de mărire, de care răsunau odată sfinții tăi.
Unde e renumitul templu al Sofiei, templul strălucit și plin de binecuvântări? Vai, s-a
făcut templul lui Mahomed, spurcatului și necredinciosului, neevlaviosului și
mincinosului. Să se deștepte și să iasă din mormânt marele Iustinian, ar vărsa râuri de
lacrimi, plângând și jelind lucrul mâinilor lui, care e acum stăpânit de dușmanii săi.
Unde e templul Blachernei, fântâna minunilor și tămăduirilor de toată neputința?
Templul împodobit al Atotțiitorului, îl văd acum pustiu și disprețuit. Unde sunt
mănăstirile ce se înălțau mândre pe lângă tine? Acum le văd pe toate pustii. Unde sunt
școlile, templul literelor și fântâna înțelepciunii, profunzimea cugetărilor? Unde sunt
învățații care, cu multa lor înțelepciune, au întărit sfânta credința, din a căror gură
ieșeau râuri de cunoștințe și ai căror ochi numărau și măsurau toate stelele cerului?
Unde sunt atâtea podoabe ce făceau din tine un al doilea cer? De toate ai fost lipsită și
despuiată ca și Vavilonul, pierzând împărăteasca ta coroană de aur. Vei mai afla oare
vreodată această coroană? Veni-va oare vreun creștin, domn sau împărat ortodox, care
să șadă pe tronul tău, pe strălucitul tron al împărăției și să se închine în biserica Sfintei
Sofia? Luci-va oare cândva soarele dreptății, gloria și strălucirea creștinilor? Va ieși
împăratul din biserică, care să se roage la un loc cu creștinii și să mănânce la aceeași
masă cu patriarhul, având amândoi aceași credință? O moarte, bună moarte, de ce nu
vii chiar în acest moment să ne iei pe toți câți suntem greci? de ce nu ne-ai luat încă de
mult mai bine decât să fim sclavii turcului? Plânge, suflete al meu, jelește cu lacrimi
nesecate! Plânge cetate împărătească, cum Ieremia a plâns altădată sfânta cetate,
Ierusalimul prădat de asirieni, călcat și subjugat de vavilonieni. Vărsați, ochi, lacrimi ;
varsă, inimă, suspine dureroase; plângeți starea Bizanțului de astăzi, gemeți și vă
lamentați, jeliți din toată inima cetatea ce încunună șapte munți, plângeți și jeliți
Sfânta Sofie, căci ca ea lumea nu a avut alta asemenea. Templul lui Solomon, cine-l
poate lăuda? Ea [Sfânta Sofia] îl întrecuse în magnificență: acela era umbră și acesta
darul. O Dumnezeu, de ce ai luat-o de la noi și ai dat-o turcilor? Dumnezeul meu
atotputernic, dacă e voia ta, dă-ne iarăși darul, pentru numele Tău, dă-ne casa noastră,
dă-ne patria: ajunge durerea și multa amărăciune cu care ne-ai pedepsit, Stăpâne,
pentru păcatul nostru, dându-ne în mâinile dușmanilor noștri. Bine ai făcut, ca să ne
înțelepțim și să ne curățim ca aurul prin foc, dar iarăși îndură-te de noi, că ai tăi
suntem. Alt Dumnezeu nu avem, Doamne, ci numai pe tine; mâinile n-am întins la alt
Dumnezeu străin, afară de tine; pe tine te-am cunoscut singur Domn și pe Tine te
mărim Dumnezeu în veci. Tu ești făcătorul, îngrijitorul tuturor; ție fiecare din noi se
cade să aducă laudă, închinăciune și mărire, numele tău să cheme și să cânte: însă și
tu, Doamne, întoarce-ți mânia de asupra noastră și arată îndurarea ta către credinciosul
tău popor; revarsă avutele tale mile peste moștenirea ta, peste credinciosul tău popor.
Vezi, Hristoase, răul din sfintele tale înălțimi și de pe dumnezeiescul scaun al mărirei
tale. Caută din cer, cercetează turma ta, că suntem toți făptură a mâinilor tale, deși ne-
ai părăsit în mâinile dușmanilor tăi. Cum suferi, Stăpâne, să ne vezi sclavi, să ne vezi
robi, și nu-ți întorci mânia ta de deasupra noastră? Cum suferi, Doamne, să vezi
dărâmate și părăsite dumnezeieștile mănăstiri, să vezi deșarte și pângărite cele mai
frumoase biserici ridicate ție, pângărite de limba păgână a lui Mahomed, care, în loc
să te laude, te blesteamă, ridicând contra ta păgâne strigări și urlete nerușinate,
numindu-te Dumnezeu rece și rotund, amestecându-te în rătăcirea sa cu steaua
dimineții, negând Dumnezeirea, fii de trei ori mută și blestemată! Profet te crede
numai, spurcatul, iartă-mă, Dumnezeul meu, că repet palavrele lui, și toți agareanii te
hulesc și omoară cu sabia imediat pe oricine te numește Dumnezeu, omoară pe
evlavioșii creștini pentru numele tău. Și pe față te hulește, nu te numește Dumnezeu,
socotindu-te, neghiobul, făptură a lui Dumnezeu, doar sfânt profet, profet ca toți
profeții. Și cum rabzi, Doamne, limba păgânului, fără să trimiți fulgerele tale și să
răzbuni creștinătatea împilată? Cum poți cu atâta îndelungă răbdare să auzi blesteme
în strălucitul templu al Sofiei, să auzi limba lui Mahomed răsunând sub sfintele lui
bolte și vărsând neevlavioase defăimări asupra credinței cele adevărate. Poporul ce ți
se închină și te slujește ca Dumnezeu, îl robește spurcatul și-l turcește . Lumea a
cuprins în lung și în lat, creștini fără număr a ucis pe nedrept, ne-a luat copiii și ni i-a
pângărit și i-a amăgit și i-a făcut păgâni. Din însuși brațele tale a smuls copiii noștri și
i-a dat diavolului fără voia noastră, i-a făcut să se lepede de botez, de documentul
adopției lor de către tine, să se lepede de sfânta taină a dumnezeieștii cuminecării. Iar
acum, Dumnezeul meu atotputernic, fiii noștri s-au făcut fiii focului gheenei și tu
rabzi aceasta? Totuși, prea iubitorule de oameni, îmi vine să cred că dormi și că ne-ai
dat uitării, de nu-ți mai aduci aminte de noi: vezi că ne-a înecat adâncul sclaviei și nu
ne trimiți suflarea libertății. Deșteaptă-te, scoală-te, alungă de la noi unda
amenințătoare a mării. Zi-i: “Taci și te trage îndărăt,” ca să ne scapi de înnecăciunea
sclaviei, cum ai mântuit pe apostolii tăi de valurile mării: “Pierim, i-au zis, Doamne”
și îndată i-ai auzit și le-ai anunțat mântuirea, zicând: “Eu sunt, vedeți-mă și nu vă
temeți de nimic, numai să nu uitați a mări și a mărturisi numele meu.” O, de ce nu
grăiești și nouă asemenea vorbe și nu ne mântuiești ca pe apostoli! Ai zis să fii cu noi
până la împlinirea veacurilor și acum ne lași în adâncul pierzării? Nu vezi că aproape
suntem să ne înecăm? Spune, prea iubitorule de oameni, spune o vorbă, ca să scăpăm
din cuptorul unde ardem; căci de la tine doar acceptăm ajutor și mântuire; întru tine
sperăm să iei de pe capul nostru jugul spurcatului turc care cumplit ne asuprește,
greaua mână a lui Ismail care vrea să nimicească pe creștini. Tu însă, Hristoase al
meu, sfarâmă arcul și săgețile pornite asupra noastră, surpă trufia inamicului, înalță
cornul creștinilor, dă-ne răsuflare și lumina zilei, îndură-te de noi și trimite-ne avutele
tale daruri, scoate-ne din mâinile cumplitului noastru dușman. Iar de este voia ta să
fim robi, nu lăsa cel puțin să ne cuprindă unda urgiei, ci pe inamici îmblânzește-i,
rugămu-te. Iar nouă, în atâtea încercări, dă-ne răbdarea cuvenită ca să putem,
sărmanii, plăti dările câte cer de la noi: căci turcul e nesăturat, cere și iarăși cere, toate
agoniselile noastre le mănâncă. Îndură-te, Doamne, și fă să nu ne bată, să nu ne
tortureze, să nu ne ia copiii și să-i turcească. Dă-ne răbdare, ca să nu te blestemăm, ci
să te mărim și să-ți mulțumim, căci greu foarte și dureros e jugul sclaviei, prin care am
pierdut cârmuirea de sine pe care ne-o dădusei și acum ne-ai luat-o în dreapta ta
judecată, încât ne vedem luați de coarne și duși ca vitele. Credința numai apără-o,
Doamne, și o ține neatinsă și noi vom suferi cu răbdare robia ca un decret al voinței
tale, încredințați că tu ne-ai afundat în sclavie și iarăși tu ne vei scoate din mâinile
dușmanului, nelăsându-l să ne piardă: căci toate, Doamne, spre bine le faci; toate
prevezi, dregi și preîntâmpini; noi însă nu pricepem aceasta, ca să răbdăm bărbătește,
ci te supărăm și te mâniem, zicându-ți lucruri nesocotite, precum copiii cei mici, și
descoperindu-ți fără sfială toată inima noastră. Tu ești, în adevăr, Dumnezeu ; tu dulce
tată, la tine alergăm ziua și noaptea, de ne plângem. Și dară nu te supăra, că tocmai ca
la un tată venim fără sfială. Și de te arăți câteodată aspru către noi, dă poruncă să nu
ne atingă vreun rău, toate le suferim, numai să nu ne lipsești de mila și de iubirea ta și
să ne scoți din turma ta, căci nici pe noi nimeni în veci nu ne deslipește de tine, nu ne
deslipește pericolul, nu de dezlipește sabia, nu ne dezlipește moartea, nu ne dezlipește
mulțimea vrăjmașilor, nu ne deslipesc închisori și torturi pentru numele tău, toate le
suferim, că fii ai tăi suntem, numai să ne dai putere și să înarmezi inima noastră cu
răbdare. Deși știm bine că pe cine iubești și cerți, ca unul ce vrei și dorești mântuirea
noastră, nu ne supune la încercări ce trec peste puterea noastră, dacă vrei să petrecem
această viață pieritoare, căci s-a înmulțit foarte răutatea în lume, oamenii sunt plini de
înșelătorie și ură și, precum zice apostolul Pavel, fiecare moment al vieții noastre îl
răscumpărăm cu dureri de moarte. Întru tine dar sperăm toți să ne scoți din adâncul
întristărilor și amărăciunilor ce ne-au cuprins. De mult ne-ar fi pierdut dușmanii, dar
nu pot, căci tu ne protejezi, ne aperi și din mijlocul muncilor ne scoți cu atotputința ta.
De ne-ar lipsi ajutorul tău, dușmanii ne-ar șterge și numele de pe fața pământului, dar
scutul îndurării tale ne umbrește și ne ține vii pe uscat și pe mare, și cine se reazămă și
speră în tine, vede toate relele lumii ridicându-se asupra lui. Întărește-ne, Doamne, pe
piatra credinței și măsoară măsură dreaptă dușmanilor creștinătății, că așa ai zis: “cu
ce măsură măsurați, cu aceea vi se va măsura.” Măsoară și răsplătește celor ce ne
asupresc, ne iau agonoseala și și-o împart, iar noi stăm și ne uităm la dânșii fără să
cutezăm a zice o vorbă, căci de vom deschide gura, ne rup oasele cu fuște, ne
batjocoresc și ne ucid. Acestea răbdăm pentru mântuirea noastră, acestea și multe alte
nespuse rele pățim de la vrăjmașii noștri: batjocoresc legea ta și ne seacă inima
numindu-ne necredincioși; batjocoresc biserica ta și sfintele icoane, batjocoresc sfânta
cruce, lemnul venerat ce a dat viață lumii, ei îl batjocoresc și tu rabzi, o Dumnezeule?
Batjocoresc sfintele taine, de frica lor biserici nu putem edifica decât sub pământ,
clopot nu tragem, toaca nu batem, cruce nu punem pe biserici că o dau jos cu pietre și
nu vor să o vadă neîndumnezeiții. Dar ce stau să înșir suferințele noastre? Bine le vezi
tu, Doamne, din înălțimea scaunului tău, toate stau înaintea ochilor tăi, toate sunt fapta
ta, și amărăciunile noastre tot tu le-ai trimis, mărit fie numele tău, că nimic nu se face
fără voia ta, dar arată-ne, te rugăm, și îndurările tale, sfărâmând și umilind pe
neîmpăcații tăi vrăjmași. Auzi blestemele pe care neevlavioșii le aruncă împotriva ta :
“de ar fi bună legea voastră, nu v-ar fi supus inamicii voștri și nu v-ar ține sub domnia
lor sclavi mizeri și umiliți; dar fiindcă sunteți răi, voi și legea voastră, v-ați pierdut
împărăția, pe care în zadar sperați să vă o dea iarăși Dumnezeul căruia vă închinați și
care, de ar fi avut vreo putere, nu s-ar fi lăsat să-l spânzurați singuri pe cruce.” Iată
blestemele pe care în față și în ascuns le aruncă asupra ta, neștiind că viu ești în veci,
că, deși ai luat moarte cu corpul și de bunăvoie, ai înviat ca un Dumnezeu, neștiind că
singur ești puternic, viu și rege al văzutelor și nevăzutelor, că tu ești domnul și
făcătorul tuturor, precum și apărătorul legii noastre. Flecărească așadar vrăjmașii și
îngâmfe-se cât vor vrea, căci toți știm că în rea cale umblă, că nelegiuiți și fii ai
pierzării sunt, că folos n-au de împărăție, că, dacă domnesc în această lume, pedeapsa
îi așteaptă în cealaltă, pedeapsă eternă și cumplită pentru necredința și spurcata lor
lege. Te rugăm însă, Doamne atotțiitorule, singurul rege al cerului și al pământului,
dă-le și lor darul tău, fă-i să te cunoască și să te mărturisească ca singur Dumnezeu
adevărat. Deschide-le ochii ca să te vadă pe Tine, lumina cea adevărată, să se
lumineze, să te mărească ca Dumnezeu și să ți se închine cu dreaptă credință, cerând
de la tine milă și har. În mâna ta, în puterea ta stă, Doamne, să-i întorci și pe dânșii la
credința ce tu ai învățat, fă dar să răsară și pentru dânșii lumina adevărului, sparge
grosul nor al necredinței care-i înfășoară, lasă să cadă roua îndurării tale peste
sufletele lor, trimite-le sfântul tău duh să-i aducă la adevărata cale a dumnezeieștei
tale voințe, să-i facă creștini și să-i pună înaintea ta, fă-i demni de botezul tău,
deschide-le buzele spre mărirea ta, ca să ne înfrățim unii cu alții. Dacă în înalta ta
înțelepciune te vei îndura să faci acest bine, toate marginile pământului vor răsuna de
lauda ta. Suferă și ei de grele neputințe și așteaptă un mântuitor: vindecă-i și le dă
sănătate, tu doctorul sufletelor și al corpurilor, fă-i să cunoască economia ta,
dumnezeiasca Evanghelie, să te mărturisească deodată Dumnezeu și om, să te cânte
din toată inima și din tot sufletul, să se lepede de spurcata lege a lui Mahomed, să o
arunce și să o calce în picioare ca pe una ce a tulburat toată lumea. Ea, în adevăr, a
reînviat toate ereziile, pe dânsa, Dumnezeul meu, fulger-o, nimicește-o și nu o mai
răbda: ea a deșteptat pe Arie și pe Macedonie, ea a unit rătăcirile lui Sever cel fără cap
și al tuturor ereziarhilor, ea a chemat în ajutorul ei defrânările Sodomei și Gomorei.
Dară tu, Dumnezeu mult îndurate, mântuiește-i și-i scoate din aceste rele rătăciri că
jos au căzut sărmanii, deoarece pe lângă alte păcate au ajuns să se împreune și bărbați
cu bărbați, rușine a rușinilor, cum adeverește și Pavel scriind către romani. O, orbire,
o, blestem dumnezeiesc! Dă-le, iubitorule de oameni, dă-le mai curând puterea de a
învinge pe inamicul care-i orbește și-i duce în fundul Tartarului; făptura ta sunt și ei
ca și noi toți, nu-i lăsa să se piardă și să se facă moștenire diavolului, ci dă-le sarea
credinței, primește-i în părinteștele tale brațe, care stau totdeauna deschise păcătoșilor
ce leapădă rătăcirea lor, se întorc la tine și cunosc că singur ești Dumnezeu, singurul
Domn și Împărat: fă din ei uniți cu noi o nouă turmă, fii tu păstorul unul și noi toți să
fim o turmă, fă o singură împărăție și un singur împărat etern, ca să te mărim, să ne
închinăm ție și să te lăudăm pe tine unul Dumnezeu în trei fețe.

Aici scriem că, afară de credință și fapte, nici sceptru, nici domnia, nici altceva din
cele pământești nu ne pot ajuta [să ne mântuim]

Ne-am abătut puțin de la vorba noastră ca să plângem Constantinopolul, pe care se

cade din toate puterile să îl plângem și să îl jelim, pe el și pe noi înșine, căci pierderea
împărăției și căderea noastră atât de jos în sclavia turcului îmi umple sufletul de atâta
amar încât am căutat să mi-l ușurez puțin. Nu te supăra că-ți spun prea multe și că m-
am îndepărtat de la firul istoriei mele. De alminterea, n-am să-ți mai zic decât că te
îndemn a face câte ți-am scris și să-ți arăt că numai prin împlinirea învățăturilor ce ți-
am dat vei afla iertarea și mântuire, când va trimite Dumnezeu să-ți ia sufletul : căci
om ești și vei muri, măcar de ai fi înțelept ca Aristotel, tare ca Samson și învățat ca
Solomon. De moarte, fiul meu, nu te poți mântui și de aceea caută de fă numai bine,
ca să scapi de moartea sufletească. La înfricoșatul județ faptele bune te ajută, numai
ele te însoțesc și te mângâie: nu-ți vine în ajutor vornicul, nici postelnicul tău, nici
marele ban care ți-e socru, nici avuțiile, nici aurul, ci numai faptele bune se arată pline
de iubire de oameni, numai ele te ajută, te umbresc și te scapă de munca de veci. Nu
folosesc arme, cai, spade de aur, șei prețioase, lăzi pline de veșminte aurite. Vezi
săracii umblând goi și flămânzi, pe când voi vă îmbuibați și vă îmbătați ; pântecele
vostru stă să crape de încărcat, pe când ei mor de foame, ard de sete și tremură ca
frunza de frig, că n-au lemne să se încălzească. Dacă ai săturat dară vreun sărac
flămând, dacă ai adăpat vreun om însetoșat, dacă ai ospătat vreun străin în casa ta,
dacă ai mângâiat pe cineva aruncat în închisoare, dacă ai îmbrăcat vreun om gol în
viața ta, aceste fapte te însoțesc după moarte și-ți mântuie sufletul, iar ale lumii toate
te părăsesc și te lasă singur fără ajutor, pe când faptele bune stau pline de bărbăție, de
dau piept și se luptă pentru tine cu vrăjmașul credinței. Pe vrăjmașul ce caută să ne
amăgească, virtutea nu-l lasă să se apropie de tine, ci cu a ei neînvinsă spadă îl
îndepărtează de la tine, mântuindu-te de pericolul pierderii sufletești. Pătrunde-te dară
de câte ți-am scris și le urmează fără abatere, că sunt vorbe bune, sfaturi frumoase,
precepte trase din însăși Evanghelie, prin ele vei afla mântuirea sufletului și vei căpăta
împărăția cerului, de care să ne învrednicim toți creștinii acum și pururea și în veacii
vecilor, ca să privim în mărirea sa pe Dumnezeul adevăratei vieți.
Amin.

Despre cum secera morții seceră pe toți deopotrivă,

fără să cruțe pe niciunul

Îți scriu spre pildă o cântare, să o citești întotdeauna spre a-ți aduce aminte cât de
puțin prețuiesc domniile lumii și că la nimic nu folosesc toate bunurile ei, căci, cum
vine moartea, ne taie cu coasa ei ca pe iarba fragedă și sufletul de trup de îndată îl
desparte. De împărat nu îi pasă, nu stă pe gânduri ci se apropie-n goană și sufletul i-l
răpește. Domni, fii de domni, regine, doamne, miri cu mirese pe toți îi înșfacă
moartea. De Papă nu se rușinează, nici de întreita lui coroană, ci-i taie zilele și-l
doboară, iar cardinalii cu mantiile lor purpurii sunt uciși și își pierd rangul. Pe
arhierei, mitropoliți, preoți cu preotesele lor îi spulberă ca pe pleavă. Dregători și
supuși, vrednici oșteni își pierd mințile când văd moartea și, neajutându-le nimic
gloria, nici bărbăția, îi târăște cu forța înaintea înfricoșatului judecător. De aceea îți
scriu această cântare, ca să fii cu frica lui Dumnezeu și să poți afla îndurare înaintea
înfricoșatului judecător, în acea zi când va judeca toată suflarea și toată ființa. Iar de
vei vrea să și cânți acest tropar, să știi că se cântă foarte frumos pe modul al doilea
plagal.

Glas plagal 2

Văzându-mă zăcând fără glas și fără suflare, plângeți toți pentru mine, fraților
și prietenilor, rudelor și cunoscuților. Căci ieri vorbeam cu voi și fără de veste veni
asupra mea înfricoșătorul ceas al morții. Ci veniți toți cei care mă iubiți și mă sărutați
cu sărutarea cea mai de pe urmă, căci nu voi mai umbla, nici nu voi mai vorbi cu voi
de azi înainte. Pentru că la Judecător mă duc, unde nu se caută fața, căci robul și
Domnul se înfățișează împreună, Împăratul și ostașul, bogatul și săracul cu aceeași
cinste vor fi. Căci fiecare, după faptele sale, sau se va preamări sau se va ruşina . Vă
rog dar pe toţi şi vă cer, rugați-vă neîncetat lui Hristos Dumnezeu pentru mine, ca să
nu fiu rânduit, după păcatele mele, la locul de pedeapsă, ci să mă aşeze unde este
lumina vieţii”.

Această cântare, de nu ne va smeri, suntem lipsiți de minte și cunoaștere n-avem.

Fii sănătos, 7126 [1618], în Târgoviște, în luna lui Februarie, 27.

Al Măriei Tale întru toate rugător,

Matei al Mirelor

Sfârșit