12/04/2022 - 12/04/22

Dimitrie Cantemir “erudit de faima european, voievod moldovean, academician berlinez,

prinț rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, un
Lorenzo de Medici al nostru " ( G. Călinescu ) reprezintă figura celui mai mare umanist
din perioada feudală a literaturii române. El este voievodul cărturar prin care poporul
român a înscris, pentru prima oară, numele unuia din fii săi în panteonul gloriilor
universale. Căci dacă și mai înainte din mijlocul neamului nostru au răsărit cărturari ce au
atras atenția asupra lor, cucerind admirația și stima contemporanilor și a urmașilor,
Cantemir este ,,întâiul om de știință român” a cărui opera face autoritatea în epoca și a
cărei personalitate impresionează ca un simbol reprezentativ pentru umanitatea întreagă.
Dimitrie nu rămâne omul unei singure cărți, el scrie istorie, geografie, face versuri și
compune proză, leagă între ele diferitele preocupări printr-o încercare de sinteză, trage
concluzii politice și sociale din faptele trecutului și ale prezentului, se îndreaptă plin de
curiozitate creatoare spre muzică, matematică și fizică.
Secolul nostru și-l revendică pe Cantemir după o
serie de distanțări. Nicolae Iorga îi judecă la început
inconsecvențele și îi critică detașarea, pentru a ajunge
apoi la o înaltă prețuire entuziastă. Pentru Blaga,
principele este "inorogul alb" al gândirii
românești, făptură stranie și pură, de o genială
claritate în previziuni. Considerat unul dintre cei
mai erudiți umaniști, el s-a situat cu mult deasupra
cărturarilor vremii sale. Și-a format cultura dinspre
antici către moderni, preluând limba latină drept
instrument esențial al expresiei, alături de alte limbi
de amplu suflu cultural. O mare pasiune pentru
cercetare a fost ajutată de contactul cu cărturari de
excepție, prin șederea la Curtea Otomana în timpul
căreia a avut privilegiul descoperirii unor înalte valori
universale. Cărturar umanist, deschis către lume și
progres, Dimitrie Cantemir a prefigurat iluminismul
și nu în zadar Școala Ardeleană și-l va lua ca model
și inspirație.
 Un ostatec privilegiat.
Bizade (fiu de print), Dimitrie a fost al doilea copil
al lui Constantin Cantemir, voievodul Moldovei
între 1685 si 1693. S-a născut la Silișteni, la 26
octombrie 1673, iar educația i-a fost dată de către
eruditul grec Ieremia Cacavela, care i-a predat
slavona, greacă, latina, teologie și filosofie.
Numele de Cantemir a fost preluat de tatăl său de
la un vestit sultan tătar. Constantin Cantemir a
fost ales de către marii boieri Domnitorul
Moldovei pentru că întrunea toate calitățile
cerute unui instrument docil al oligarhiei
boierești: era bătrân, fără moșie, fără carte,
fără sprijin la rudele de neam mare,
conducătorul oștirilor de pază la graniță, deci
bun luptător, cu decorații militare. Un singur
lucru nu-l puseseră la socoteală boierii moldoveni:
avea doi fii, care vor nutri mari ambiții în viitor,
Constantin Cantemir care au simțit nemulțumirea adâncă a felului cum
(n.1612-d.1693), domn al era așezată stăpânirea Moldovei și care au fost dați
Moldovei 1685-1693  la școală, căci știința de carte înseamnă o putere a
cărei lipsă o simțea bătrânul domn.
Începând cu anul 1688, la vârsta de 15
ani, Dimitrie va trăi în capitala Imperiului
Otoman, Istanbul, anticul Constantinopol,
metropola politică și culturală a
Imperiului Roman de Răsărit si a
Imperiului Bizantin. Deși ostatic la curtea
sultanului, are posibilitatea să-și continue
învățătura la Academia Patriarhiei
constantinopolitane. În foarte bogata-i
bibliotecă află o pleiadă de lucrări din
cele mai diverse ramuri ale științei și
culturii: logica, filozofie, geografie,
istorie, medicina, chimie, limbi orientale
(turcă, arabă, persană). Diplomații statelor
occidentale - trimisul Franței, si
reprezentat de Châteauneuf Irlandei,
Coullier, au încurajat și susținut interesul
tânărului moldovean față de literatură și
științele occidentale.
Domnitorul nedorit.
După circa douăzeci și doi de ani de studii în Constantinopol s-a întors la Iași, fiind
coparticipant la domnia tatălui său. La moartea acestuia, în martie 1693 va fi ales domn de
marii boieri, dar sultanul, plătit de Constantin Brâncoveanu, nu îl va recunoaște și îl va
impune după numai trei săptămâni la tron pe Constantin Duca. Se întoarce la
Constantinopol spre a-și continua studiile. Cu prilejul unui război turco-austriac
efectuează o călătorie în Europa Centrală, ocazie care îi călăuzește pașii și prin Bănat, la
Timișoara. Are astfel prilejul de a se convinge de unitatea lingvistică a poporului român.

Antioh, fratele mai mare, își însușește întreaga moștenire, lăsându-l într-o situație
financiară precară. În 1699 Dimitrie se însoară cu Casandra, fiica lui Șerban
Cantacuzino, domnitor muntean, pentru ca în 1710 să ajungă cu ajutorul acestuia,
din nou, domnitorul Moldovei. Candidează la tronul țării și obține confirmarea Porții
Otomane la 14 noiembrie. El va avea însă o misiune precisă. Anume aceea de a îl ține sub
supraveghere și a îl prinde, la momentul potrivit, pe Constantin Brâncoveanu, bănuit că ar
avea planuri să treacă de partea rușilor. În urma stăruințelor lui Carol al XII-lea, refugiat
la Tighina, și ale lui Ludovic al XIV-lea, un război serios se pregătea împotriva Rusiei.
Data fiind aceasta situație, țările noastre aveau nevoie în fruntea lor de domni siguri, cu o
credința neclintită față de Poartă. Tomai din acest motiv misiunea de iscoadă îi și fusese
încredințată lui Cantemir, considerat, după aproape întreaga sa viața în sânul turcilor, ca
fiind devotat.
Spion incomod.
Dar tocmai pentru ca avut acces atât de
profund în sânul stilului de viață turcesc și
cunoștea prea bine liderii acestei lumi,
noul voievod avea serioase îndoieli cu
privire la viitorul Imperiului Otoman,
simțindu-se ispitit să își îndrepte nădejdea
către puterile creștine. Dezastrul din 1697
de la Zenta - una dintre cele mai
semnificative înfrângeri din istoria turcilor
- la care participase ca tânăr ostaș în
anturajul vizirului, l-a impresionat mult și
i-a subțiat respectul față de valoarea
militară a oștirii otomane. Nu este, deci,
foarte surprinzător că, în ciuda tuturor
așteptărilor de atunci, Dimitrie Cantemir
va trece de partea rușilor. Aliindu-se cu
țarul Rusiei Petru cel Mare (1682- 1725),
ia parte la războiul ruso-turc.
Pierzând bătălia de la Stănilești pe Prut, se ajunge la
tratatul de la 23 iulie, de "lângă vadul Hușilor", prin
care țarul restituia Azovul, dărâmă o serie de cetăți de
la hotarul Ucrainei, plătea o despăgubire de război și
îngăduia lui Carol al XII-lea reîntoarcerea netulburată
în Suedia prin Polonia. Dimitrie Cantemir, pe care
turcii îl cerură în zadar, își lua familia de la Iași și,
împreună cu o sumă de dregători și ostași, între
care și hatmanul Ion Neculce, viitorul cronicar,
porni pe calea pribegiei, însoțind pe Petru cel Mare
al Rusiei. I se acordă aici un întins domeniu feudal și
este investit cu înaltul titlu de Principe Serenisim al
Rusiei la 1 august 1711. Aici a trăit el încă doisprezece
ani, mai întâi la Harkov, apoi la Moscova și în
Petersburg. În mai 1713 îi moare soția, Casandra, fiica
lui Șerban Cantacuzino; după șase ani, în 1719, se
căsătorește cu frumoasa și tânăra Nastasia Trubetkoi.
Țarul îi dă la început cincizeci de sate, șase mii de
ruble anual și două rânduri de case la Moscova; îl face
apoi consilier intim și-i arată întotdeauna o deosebită
prețuire.
 Mănăstirea cu Biserca Trei Ierarhi.

Cantemir pleacă în campania împotriva Persiei însă pe drum se îmbolnăvește - suferea

de diabet - și trebuie să se întoarcă. Ajuns la moșia sa, în satul Dimitrovca, unde-și
avea așezarea, mai trăiește câteva luni de zile, închizând ochii la 1 septembrie 1723, la
vârsta de 50 de ani. A fost înmormântat în "biserica de jos" a mănăstirii grecești din
Moscova, acolo unde odihnea și prima sa soție, el fiind chiar ctitorul acestei biserici.
A mai ridicat, făcând însușii planurile, încă doua biserici în satele de pe moșia sa,
precum și o mănăstire la Dimitrovca. Osemintele lui odihnesc în prezent la Biserica
Trei Ierarhi din Iași.
Primul academician român.
Încă din 1714 Dimitrie Cantemir fusese ales membru
al Academiei din Berlin și la indemnul membrilor
acestei adunări de învățați s-a apucat să scrie cartea
cu titlul "Descripțio Moldaviae" ( Descrierea
Moldovei ). Acesta lucrare cuprinde trei părți: partea
geografică, partea politică și cea intitulată "Despre
cele bisericești și ale învățăturii în Moldova", în care
intră capitole despre religie și biserică, limba și
literatura română.
Nici una din geografile vremii, în Europa, nici cea
folosită de Dimitrie Cantemir, " Geografia
Universală " a lui Philippe Cluvier, nici cea
grecească a lui Meletie de Artă, fostul profesor al
lui Cantemir la Academia din Constantinopol, nu
sunt alcătuite pe un plan așa de larg; ele privesc
numai țara și organizarea statului, dar nu și
obiceiurile stăpânirii, vorbesc de nobilime, clasa
conducătoare, dar nu și despre popor. Singur,
istoricul și geograficul polon din veacul al XVI-lea,
Martin Cromer, se apropie de concepția descrierii
unei țări, așa cum este înțeleasă în Descrierea
Moldovei.

Dimitrie Cantemie (1673-1723),
domn al Moldovei (mar.-apr.1693,
1710-1711)
ideile sociale se În special atenția dată
poporului, descrierea obiceiurilor de la nunți
și înmormântări, enumerarea tuturor figurilor
fabuloase din tradiția populară ( paparudele,
drăgaica, zânele și zburătorii ), jocurile și
ceremoniile (turca și călușarii, descântecele),
legendele locale, de pildă a Ceahlăului și
altele formează originalitatea acestei scrieri.
Atenția deosebită dată vieții populare în
cadrul descrierii țării, este nu numai a unei
concepții largi, din punct de vedere științific,
dar și a unei atitudini progresiste a
scriitorului, față de problemele sociale și
politice. A introduce viața populară într-o
carte de știința despre statul feudal, înseamnă
un pas înainte în înțelegerea rosturilor statului
general. Fiind scrisă în latină, " Descrierea
Moldovei" nu face parte nemijlocit din
literatura română, dar prin subiectele tratate,
prin locul pe care îl ocupa în creația culturală
a lui Dimitrie Cantemir, prin leagă de istoria
literaturii noastre.
O alegorie a adevărului.
Principalele idei politice ale lui Dimitrie Cantemir
erau lupta împotriva jugului otoman, precum și lupta
pentru formarea în Moldova a unui stat autoritar
domnesc, care să înlocuiască formula statului nobilar.
Aceste idei, sunt cuprinse in tratatul încheiat la Lutk
intre Moldova și Rusia, în 1711 care prevedea
independența statului moldovenesc și stabilirea unui
regim centralizat domnesc în această țară, sub
garanția Rusiei . Descrierea Moldovei formează o
completare și un comentariu științific al tratatului
încheiat de Cantemir cu țarul Petru I . Era necesar să
se arate că, înainte de cotropirea turcească, Moldova
era o țară independentă, a cărei libertate a fost
înăbușită treptat prin călcarea tratatelor. Pe de altă
parte, autorul "Descrierii Moldovei" caută să
dovedească existența unui regim centralizat domnesc
datând de la întemeierea țării și care a fost răsturnat
în chip abuziv de boierime. Se stabileau astfel temelii
istorice, argumente trase din cunoașterea trecutului,
pentru ideile politice urmărite de Cantemir în
activitatea lui ca domn.
Opera literară a marelui cărturar este constituită cu deosebire de "Istoria
ieroglifică". Ea a fost catalogată drept "cel dintâi roman românesc de realitate
istorică" de către Nicolae Iorga. S-a afirmat chiar . că ar fi roman social-filosofic
cu caracter patriotic, apropiindu-se de pamfletul politic. Fără îndoială că "Istoria
ieroglifică" este lucrare alegorică ce înfățișează o întreagă epocă - începutul secolului
al XVIII-lea, sub semnul "luptei dintre inorog si corb", pătrunzând de fapt epoca
respectivă în toate sensurile sale." Semnele " (hieroglifele ) esențiale ale lui Cantemir
sunt animale care simbolizează rivalitatea dintre familia Cantemireștilor și cea a lui
Brâncoveanu, cu prelungire către expunerea relațiilor dintre două țări - Moldova ("Țara
Patrupedelor") și Muntenia ("Țara Păsărilor" ). Acțiunea propriu-zisă a operei este
relativ simplă: "Corbul" (Brâncoveanu) vrea să-și extindă influența și asupra Moldovei
și pune la cale urmărirea "Inorogului" (Dimitrie Cantemir). După câteva situații
aventuroase, inorogul este trădat de ai săi, este prins și închis. Finalul va anunța
eliberarea lui . Dar o asemenea acțiune îi permite lui Cantemir să pătrundă realitatea
politică a epocii și nu doar din Moldova și Muntenia ( cu încrâncenata luptă pentru
putere, cu aplecarea spre umilă condiție a poporului de "muște" sau "albine", cu
prezentarea revoltei "muștelor" etc.), ci și din Imperiul Otoman. Spre exemplu,
prezintă o importantă alegorie care vizează posibilă descreștere a acestuia: un uriaș
cazan care fierbe la flăcările revoltelor populare și care foarte curând ar putea da pe
dinafară.
 Cetățeanul european.
Destul de greoaie la lectura, " Istoria
ieroglifica " are în partea finală și un glosar
(primul în literatura noastră ), căci autorul a
bănuit greutatea înțelegerii "hieroglifelor"
sale și le-a dat explicațiile cuvenite. În
literatura medievală se folosea frecvent ca
procedeu literar prezentarea vieții omenești
sub formă de povestire din lumea
animalelor. La Cantemir, fantasticul,
alegoria au o aură de originalitate (în formă
și în conținut). "Istoria ieroglifica" apare ca
un roman și un pamflet, în care narațiunea,
fabula, basmul cu personaje se împletesc cu
o profunzime de proverbe, versuri și
cugetări orientale și clasice, chiar și
populare românești. Din mijlocul sud-
estului de tradiție ortodoxă și bizantină,
Cantemir începea edificarea unui pod
spre Europa de Sud și de apus,
completând și mai ales finalizând ideea de
romanitate emisă de predecesorii săi .
 Era încă un mod de a sugera prăbușirea iminentă
a imperiilor, prăbușire de care se legau nădejdile
tuturor popoarelor mici oprimate. Cantemir
adăuga uneori istoriei noastre atât de ciudate
fragmente care lipsesc în documente, dar pe
care le pune la locul potrivit cu o intuiție
adâncă a adevărurilor integrate. E încă o
probă a felurilor în care înțelegea dezvoltarea
îngemănată a istoriei și spiritului, ca un inițiat
care a învățat să folosească facultatea
integratoare a spiritului, să îmbrățișeze
fenomenele în unitatea lor originară, de
reconstituit din suma fragmentelor inteligibile .
Ceea ce a izbutit Cantemir și ceea ce interesează
astăzi poate mai mult decât talentul, erudiția,
multilateralitatea sa uimitoare, este faptul de a fi
întreprins cu toate mijloacele să demonstreze
spațiul S-E european, și mai cu seamă țara sa de
obârșie, ca parte integrantă a Europei, fecundată
de spiritul european și una din sursele acestui
spirit însuși.
16 iunie 1935, Constanţa. Nicolae Titulescu, ministrul Afacerilor Străine al României,
participă la ceremonia aducerii în ţară a osemintelor domnitorului român Dimitrie
Cantemir. În imagine, de la stânga la dreapta: Ion Nistor, generalul Nicolae Uică,
Nicolae Titulescu, Nicolae Iorga, dr. Constantin Angelescu, Mihail Semionovici
Ostrovski, generalul Paul Anghelescu, Savel Rădulescu, Nicolae Raicovicianu.
Dimitrie Cantemir - Descrierea Moldovei
Mănăstirea Dimitrie Cantemir este situata
în satul GRUMEZOAIA, județul Vaslui.
12/04/2022 - 12/04/22